contestatia la executare conform ncpc
Post on 06-Dec-2014
139 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Contestatia la executare conform NCPC7 august 2012 | Caius OLTEANU8.618 citiri
I. Consideratii generale privind principalele modificari introduse
prin noul Cod de procedura civila in materia executarii silite
Conform expunerii de motive a Guvernului pentru punerea in aplicare a
Legii nr 134/2010 privind noul Cod de procedura civila, raportat la
executarea silita, noua lege a avut ca obiectiv declarat modernizarea
cadrului legislativ in materia dreptului procesual civil, pentru a raspunde
imperativelor functionarii unei justitii adaptate conditiilor sociale si
economice actuale.[1]
Astfel, interventiile legislative propuse cu privire la prevederile Cartii a V-
a vizeaza, pe de o parte, asigurarea coerentei reglementarii, iar, pe de
alta parte, reconsiderarea unora dintre solutiile legislative propuse initial,
raportate, prin adaptare, la conditiile sociale si economice actuale.
In plus, scopul noii reglementari procesual-civile in materia executarii
silite consta si inexecutarea prompta si efectiva a titlurilor
executorii obtinute in cadrul procesului de fond ori, dupa caz,
recunoscute ca atare de lege sau consfintite de instanta
judecatoreasca, in conditiile respectarii stricte a drepturilor
procesuale ale partilor, atat ale creditorului si debitorului, cat si ale
oricarei alte persoane interesate in executare.
Dispozitiile noului Cod privind executarea silia au ramas reglementate, ca
si in forma actuala a Codului de procedura civila, prin Cartea a V-a –
Despre executarea silita, insa noile reglementari sunt prevazute la
art. 613-902, in comparatie cu vechile reglementari ce se regaseau
prevazute de la art 3711 la art 580 5.
Legea nr. 76/2012[2] pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedura civila modifica, introduce, clarifica, detaliaza,
armonizeaza si abroga[3] diferite ariticole din Cartea a V-a – “Despre
executarea silita” a noului Cod de procedura civila.
Trebuie precizat ca, in ceea ce priveste aplicabilitatea legii
procedurale civile noi, Legea 76/2012 prevede ca dispozitiile noului 1
Cod de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite
incepute dupa intrarea acestuia in vigoare (art. 3 alin. 1), procesele
incepute prin cereri depuse, in conditiile legii, la posta, unitati militare
sau locuri de detinere inainte de data intrarii in vigoare a noului cod
ramanand supuse legii vechi, chiar daca sunt inregistrate la instanta dupa
aceasta data (art. 3 alin. 2).
Prin dispozitiile art. 5 din Legea 76/2012 se stabileste ca dispozitiile
noului Cod de procedura civila privitoare la titlurile executorii se aplica si
hotararilor judecatoresti sau altor inscrisuri pronuntate ori, dupa caz,
intocmite inainte de intrarea in vigoare a codului, care pot fi puse in
executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie.
II. Contestatia la executare in noul Cod de procedura civila.
Notiune generala
Problemele litigioase aparute cu prilejul executarii silite sunt solutionate
de instanta de executare, prin intermediul contestatiei la executare, care
apare ca fiind mijlocul procedural prin care partile sau tertele
persoane vatamate prin executare se pot plange instantei
competente cu scopul de a obtine desfiintarea actelor ilegale de
executare.
Asadar, procedura executionala trebuie sa se realizeze numai cu
respectarea conditiilor precrise de legiuitor. In masura in care aceste
conditii sunt nesocotite, cei vatamati prin executare silita pot recurge la
mijlocul procedural pus la dispozitie de lege in acest sens pentru
apararea drepturilor si intereselor lor.[4]
Sediul materiei
Noul Cod de procedura civila reglementeaza contestatia la executare
in Capitolul VI al Cartii a V-a , respectiv de la art. 701 pana la art.
709.
Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a noului Cod de procedura
civila modifica prevederile articolelor 701 alin 1 si 3; art 702 alin 2 si 3;
art 703; art 704 alin 3 si ale art 709 alin 1.
2
In acest sens voi prezenta detaliat, prin comparatie, prevederile
actualului Cod de procedura civila, prevederile noului Cod de procedura
civila – Legea nr. 134/2010 si prevederile Legii nr. 76/2012 pentru
punerea in aplicare a noului Cod de procedura civila cu incidenta in
materia contestatiei la executare.
III. Obiectul contestatiei la executare
Prin noua reglementare se clarifica, prin simplitatea formularii, obiectul
contestatiei la executare, reformulandu-se articole din actualul Cod de
procedura civila.
Asa cum rezulta din definitia acestui mijloc procedural, obiectul
contestatiei la executare il constituie executarea silita in sine si orice acte
de executare realizate cu nerespectarea dispozitiilor legale, a caror
desfiintare se poate solicita instantei pe aceasta cale de catre cei
vatamati, inclusiv refuzul de indeplinire a unui act de executare in
conditiile legii.
Noul Cod de procedura civila prevede la art. 701 alin. 1, asa cum este
modificat prin legea de punere in aplicare, ca impotriva executarii
silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si
impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de
catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate
face contestatie la executare si in cazul in care executorul
judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa
indeplineasca un act de executare silita in conditiile legii.
Alineatul 2 al art. 701 prevede ca, daca nu s-a utilizat procedura
prevazuta la art. 437, se poate face contestatie si in cazul in care sunt
necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea
titlului executoriu.
Prin alineatul 3 al art 701, asa cum a fost modificat prin Legea nr.
76/2012, se stabileste ca, dupa inceperea executarii silite, cei interesati
sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea
incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii
silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
3
Potrivit alineatului 4 al art. 701, impartirea bunurilor
proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie poate fi hotarata, la
cererea partii interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la executare.
Noul Cod de procedura civila introduce, ca element de
noutate, contestatia la executare impotriva “incheierilor date de
executorul judecatoresc”.
Astfel, in conformitate cu art. 647, executorul judecatoresc dispune, prin
incheiere, amanarea, suspendarea si incetarea executarii silite, eliberarea
sau distribuirea sumelor obtinute din executare.
Potrivit art. 647 alin. 3, asa cum este modificat prin Legea nr. 76/2012,
daca prin lege nu se dispune altfel, aceste incheieri sunt executorii de
drept si pot fi atacate numai cu contestatie la executare.
De asemenea, in conformitate cu art. 655, tot prin incheiere executorul
judecatoresc va dispune inregistrarea cererii de executare si deschiderea
dosarului de executare sau, dupa caz, va refuza motivat deschiderea
procedurii de executare.
Incheierea executorului judecatoresc prevazuta de alin. 1 al art. 655,
respectiv incheierea prin care se dipune inregistrarea cererii de
executare si deschiderea dosarului de executare sau, dupa caz, refuzul
motivat de deschidere a procedurii de executare, se comunica de indata
creditorului. In cazul in care executorul refuza deschiderea procedurii de
executare, creditorul poate face plangere in termen de 15 zile de la data
comunicarii incheierii, la instanta de executare (art. 655 alin. 2, modificat
prin Legea 76/2012).
De asemenea, art. 660 prevede, la alineatul 4, faptul ca sumele datorate
ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc,
prin incheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, in
conditiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanta de
executare, pe calea contestatiei la executare formulata de partea
interesata si tinand seama de probele administrate de aceasta.
Pentru o mai simpla corelare si comparare, mai jos sunt prezentate in paralel reglementarile
actualului Cod de procedura civila, ale noului Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010 si
4
ale Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedura civila, in ceea ce priveste obiectul contestatiei la executare.
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 399. – (1) Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.(2) Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.
Art. 701. – (1) Impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si in cazul in care executorul judecatoresc refuza sa indeplineasca un act de executare silita in conditiile legii.(2) Daca nu s-a utilizat procedura prevazuta la art. 437, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu.(3) De
Art. 13 pct. 205 La articolul 701, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:“Art. 701(1)Impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si in cazul in care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa indeplineasca un act de executare silita in conditiile legii.……………………………………………………………..(3)De asemenea, dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.”
5
(21) De asemenea, dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, data fara indeplinirea conditiilor legale.(3)In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
asemenea, se poate face contestatie impotriva gresitei investiri cu formula executorie a hotararii sau a unui alt inscris, dupa caz.(4) Impartirea bunurilor proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie poate fi hotarata, la cererea partii interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la executare.
IV. Subiectele contestatiei la executare
Fata de dispozitiile art. 635 din noul Cod de procedura civila, potrivit
carora sunt parti in procedura de executare silita creditorul si debitorul,
rezulta ca atat creditorul, cat si debitorul sunt si subiecte ale
contestatiei la executare.
Potrivit alin. 2 al art. 635, asa cum a fost modificat prin legea de punere
in aplicare a Legii nr. 134/2010, calitatea de creditor sau de debitor se
poate transmite oricand in cursul executarii silite, situatie in
care succesorii in drepturi ai creditorului sau ai debitorului devin
parti ale raportului de executare silita, actele de executare indeplinite
pana la data transmiterii calitatii procesuale producand efecte fata de
acestia, in conditiile legii.
6
De asemenea, in cadrul contestatiei la executare pot fi parti si tertii
garanti care au garantat plata datoriilor debitorului, in masura in care
acestia sunt afectati de executarea silita.
In egala masura, parti in cadrul contestatiei la executare vor fi si
ceilalti creditori intervenienti care, potrivit art. 639, pot sa intervina in
procedura de executare silita aflata in curs, pana la data fixarii de catre
executorul judecatoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor
urmaribile, iar dupa depunerea sau consemnarea sumelor realizate din
urmarire, pot sa participe la distribuirea acestor sume.
Nu in ultimul rand, parte in contestatia la executare poate fi orice terta
persoana vatamata printr-un act de executare si care, in temeiul art.
640, poate solicita desfiintarea acestuia sau, dupa caz, incetarea
executarii silite insesi, numai pe calea contestatiei la executare, daca prin
lege nu se dispune altfel.
De asemenea avem si tertul poprit ca subiect de drept, in cadrul
executarii silite prin poprire, unde se intalnesc 3 subiecte de drept –
creditorul popritor, debitorul poprit si tertul poprit, existand tot atatea
raporturi juridice.[5] Spre deosebire insa de reglemetarea actuala care
nu prevede nici o interdictie in acest sens, potrivit art. 776 alin. 5 din
noul Cod de procedura civila tertul poprit nu va putea face
contestatie impotriva popririi, el putand sa-si formulize apararile in
instanta de validare.
Potrivit art. 90 din noul Cod de procedura civila, Ministerul public prin
procuror, poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru
apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorului, ale persoanelor
puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres
prevazute de lege. Procurorul, fiind prin natura sa un organ al legii, un
reprezentant al interesului general al societatii in activitatea juridica,
prezenta lui in procesul civil este cat se poate de fireasca. El nu este
parte in procesul civil, decat in sens procedural, iar nu si in sens material,
el fiind si avand obligatia inscrisa in art. 132 alin. 1 din Constitutie, de a fi
impartial. Asadar, chiar daca procurorul nu este parte in raportul juridic
obligational, el poate formula contestatie la executare ori de cate ori este
necesar, pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorului,
ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte
7
cazuri expres prevazute de lege, deoarece el reprezinta interesul
societatii.[6]
In ceea ce priveste calitatea de subiect a executorului judecatoresc in
cadrul contestatiei la executare, apreciez ca si acesta poate avea calitate
in cadrul unei astfel de actiuni, avand in vedere ca aceasta poate fi
promovata inclusiv in cazul refuzului executorului de a efectua o
executare silita, de a intocmi un act de executare sau de a lua o alta
masura in conditiile legii, situatie in care, admiterea contestatiei va naste
obligatii in sarcina executorului, obligatii carora trebuie sa li se
conformeze, inclusiv prin raportare la dispozitiile art. 709 alin. 5. De
asemenea, calitatea executorului judecatoresc de subiect in cadrul
contestatiei la executare apreciez ca este justificata inclusiv prin faptul
ca, in cazul admiterii contestatiei, la cererea partilor, executorul poate fi
obligat la plata de despagubiri pentru pagubele cauzate, conform art. 709
alin. 7, pagube care pot fi pricinuite nu numai prin refuzul de a efectua o
executare silita sau de a indeplini un act de executare in conditiile legii,
dar si prin indeplinirea unor acte sau masuri de executare nelegale. In
consecinta, avand in vedere ca prin hotararea pronuntata in contestatia la
executare se pot naste inclusiv obligatii pecuniare in sarcina
executorului, acesta ar trebui sa beneficieze de dreptul la aparare intr-o
astfel de procedura.
O opinie similara este impartasita si de doctrina actuala[7] cu privire la
reglementarea din actualul Cod de procedura civila, retinandu-se in acest
sens ca, in conditiile dispozitiilor art. 399 alin. 1 teza III din actualul Cod
de procedura civila – dispozitii care sunt preluate in art. 701 alin. 1 teza
finala din noul Cod de procedura civila, asa cum este modificat prin legea
de punere in aplicare – in cazul in care organul de executare refuza sa
inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in
conditiile prevazute de lege, se poate formula contestatie la executare in
contradictoriu cu organul de executare respectiv.
In atare situatie organul de executare este parte in proces, avand calitate
procesuala pasiva, respectiv intimat, intrucat acesta este cel obligat in
raportul juridic litigios de vreme ce contestatia se poarta asupra unui
refuz exprimat in sensul celor de mai sus.[8]
V. Conditiile de admisibilitate a contestatiei la executare
8
Sub aspectul conditiilor de admisibilitate a contestatiei la executare,
dispozitiile art. 702 din noul Cod de procedura civila, asa cum sunt
modificate prin legea pentru punerea in aplicare a Legii 134/2010, prevad
urmatoarele:
- atunci cand executarea silita se face in temeiul unei hotarari
judecatoresti sau arbitrale, debitorul nu poate invoca pe calea
contestatiei la executare motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut
opune in cursul judecatii in prima instanta sau intr-o cale de atac ce i-a
fost deschisa (alin. 1);
- atunci cand executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu
decat o hotarare judecatoreasca, in contestatia la executare se pot invoca
si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in
titlul executoriu, cu conditia ca legea sa nu prevada in legatura cu acel
titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui (alin.2);
- intr-o noua contestatie la executare partea nu poate invoca motive care
existau la data primei contestatii, insa contestatorul isi poate modifica
cererea initiala adaugand motive noi de contestatie daca, in privinta
acestora din urma, este respectat termenul de exercitare a contestatiei la
executare (alin 3);
- o terta persoana poate introduce contestatie la executare in cazul
procedurii urmaririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predarii silite a
bunului imobil sau mobil, numai daca aceasta pretinde un drept de
proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul ce face obiectul
procedurii (alin. 5).
Astfel, prin art. 702 din noul Cod de procedura civila, cu modificarile ce i-
au fost aduse prin Legea 76/2012, sunt reglementate concret atat
contestatia la executarea propriu zisa, cat si contestatia la titlu, dupa cum
am aratat mai sus.
Contestatia la executare propriu zisa reprezinta cel mai frecvent mijloc
procedural intalnit in practica prin care se poate contesta executarea
silita insasi, precum si orice act de executare savarsit cu prilejul urmaririi
silite, solicitandu-se instantei anularea intregii executarii sau a actului
nelegal. Aceasta consecinta decurge din dispozitiile art. 399 alin. 2 din
actualul Cod de procedura civila.[9]
Contestatia la titlu se exercita atunci cand se contesta insusi titlul
executoriu, dar nu in ceea ce priveste validitatea sa in fond, ci numai
9
intelesul, intinderea si aplicarea sa (art 399 alin 1 teza a doua din
actualul Cod de procedura civila). Acest mijloc procedural este mai putin
intalnit in practica, intrucat, din punct de vedere al tehnicii de redactare
a hotararii, dispozitivul trebuie sa fie clar si fara echivoc, sa rezolve toate
cererile partilor, sa arate in mod expres si concret care sunt limitele
“condamnarii” pentru a putea fi pusa in executare.[10]
Ca si element de noutate in noul Cod de procedura civila, fata de
actualul Cod de procedura civila, se prevede ca in situatia in care
executarea silita se face in temeiul unei hotarari judecatoresti sau
arbitrale (art. 702 alin. 1), atunci debitorul nu va putea invoca pe cale de
contestatie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in
cursul judecatii in prima instanta sau intr-o cale de atac ce i-a fost
deschisa.
In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu
executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia
la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului
cuprins in titlul executoriu, insa numai daca legea nu prevede in legatura
cu acel titlu executoriu o cale de atac specifica pentru desfiintarea lui.
Nu se poate face o noua contestatie de catre aceeasi parte pentru motive
care au existat la data primei contestatii. Cu toate acestea, contestatorul
isi poate modifica cererea initiala adaugand motive noi de contestatie
daca, in privinta acestora din urma, este respectat termenul de exercitare
a contestatiei la executare.
In situatia in care sunt incalcate prevederile art 702 din noul Cod de
procedura civila instanta de executare poate respinge contestatia ca
inadmisibila.
Pentru o mai simpla comparare a modificarilor in materia conditiilor de admisibilitate a
contestatiei la executare in continuare sunt prezentate in paralel reglementarile actualului Cod
de procedura civila, ale noului Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010 si ale Legii nr.
76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 399. – alin. 1 teza II – De Art. 702. – (1) Daca executarea Art. 13 pct. 206 La articolul
10
asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.(2) Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.
silita se face in temeiul unei hotarari judecatoresti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecatii in prima instanta sau intr-o cale de atac ce i-a fost deschisa.(2) In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca sau arbitrala, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.(3) Nu se poate face o noua contestatie de catre aceeasi parte pentru motive care au existat la data primei contestatii.(4) Creditorii neurmaritori au dreptul de a interveni in executarea efectuata de alti creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obtinute din urmarirea silita a bunurilor debitorului.(5) In cazul procedurii urmaririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predarii silite a bunului imobil sau mobil, contestatia la executare poate fi introdusa si de o terta persoana, insa numai daca aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
702, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:“(2) In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui.(3)Nu se poate face o noua contestatie de catre aceeasi parte pentru motive care au existat la data primei contestatii. Cu toate acestea, contestatorul isi poate modifica cererea initiala adaugand motive noi de contestatie daca, in privinta acestora din urma, este respectat termenul de exercitare a contestatiei la executare.”
VI. Competenta de solutionare a contestatiei la executare. Instanta
competenta
Sub aspectul competentei de solutionare a contestatiei la executare, fata
de dispozitiile art. 703 din noul Cod de procedura civila, urmeaza sa se
realizeze o distinctie in functie de organul emitent al titului executoriu
pus in executare.
11
Astfel, potrivit art. 703 alin. 1 din noul Cod de procedura civila, asa cum
este modificat prin art. 13 pct. 207 din Legea nr. 76/2012, contestatia la
executare se introduce la instanta de executare.
Prin Legea nr. 76/2012 a fost modificat articolul 703, fiind introdus un
nou alineat 2, motiv pentru care alineatul 2 al art. 703 din Legea
134/2012 a devenit, conform noii reglementari, alineatul 3.
Prin noul alineat 2 al art. 703 legiuitorul a prevazut dispozitii speciale in
materia competentei de solutionare a contestatiilor la executare in
anumite cazuri. Astfel, s-a prevazut ca:
- in cazul urmaririi silite prin poprire, daca domiciliul sau sediul
debitorului se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care
se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce si
la judecatoria in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau sediul
debitorul;
- in cazul urmaririi silite a imobilelor, al urmaririi silite a fructelor si a
veniturilor generale ale imobilelor, precum si in cazul predarii silite a
bunurilor imobile, daca imobilul se afla in circumscriptia altei curti de
apel decat cea in care se afla instanta de executare, contestatia se poate
introduce si la judecatoria de la locul situarii imobilului.
Fata de dispozitiile anterior citate rezulta ca in cazurile mentionate
competenta de solutionare a contestatiei la executare este alternativa,
alegerea instantei revenind contestatorului.
Potrivit alin. 3 teza I al aceluiasi articol, asa cum a fost modificat prin
Legea 76/2012, contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau
aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat
hotararea ce se executa.
Pentru contestatia la executare in cazul altor titluri executorii decat
hotararile judecatoresti, in conformitate cu noul Cod de procedura civila
(art. 703 alin. 3 teza a II-a, asa cum a fost modificat prin Legea nr.
76/2012), competenta de solutionare apartine instantei de executare.
Fata de actualul Cod de procedura civila, noul Cod de procedura civila, in
forma sa initiala, in acest segment facea vorbire (la art. 703 alin. 2 in
forma sa initiala din Legea 134/2010) de “gresita investire cu formula
executorie a unui inscris”, caz in care instanta competenta in
12
solutionarea contestatiei ar fi fost instanta care a investit cu formula
executorie inscrisul ce se executa.
Ulterior, insa, asa cum am aratat, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea
in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila a fost
modificat alineatul 2 al articolului 703, fiind eliminata aceasta prevedere
referitoare la gresita investire cu formula executorie a unui inscris.
In principiu se pastreaza prevederile actualului Cod de procedura civila
referitoare la instanta de excutare.
In continuare sunt prezentate comparativ reglementarile actualului Cod de procedura civila,
ale noului Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010 si ale Legii nr. 76/2012 pentru
punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila in ceea ce priveste
competenta de solutionare a contestatiei la executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea 134/2010
Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 400. – Contestatia se introduce la instanta de executare.Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.
Art. 703. – (1) Contestatia se introduce la instanta de executare.(2) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu ori privind gresita investire cu formula executorie a unui inscris se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa sau, dupa caz, la instanta care a investit cu formula executorie inscrisul ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.
Art. 13 pct. 207 Articolul 703 se modifica si va avea urmatorul cuprins:“Art. 703 – Instanta competenta(1)Contestatia se introduce la instanta de executare.(2) In cazul urmaririi silite prin poprire, daca domiciliul sau sediul debitorului se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce si la judecatoria in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau sediul debitorul. In cazul urmaririi silite a imobilelor, al urmaririi silite a fructelor si a veniturilor generale ale imobilelor, precum si in cazul predarii silite a bunurilor imobile, daca imobilul se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce si
13
la judecatoria de la locul situarii imobilului.(3) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.”
VII. Termenele de exercitare a contestatiei la executare
Reglementarea de drept comun a termenului de exercitare a
contestatiei la executare se regaseste in dispozitiile art. 704 din noul Cod
de procedura civila – Legea nr. 134/2010, asa cum este modificata prin
dispozitiile art. 13 pct. 208 din Legea nr. 76/2012.
Ca regula, termenul in care se poate formula contestatia la
executare este acelasi ca si in reglementarea actuala, respectiv cel de 15
zile, termen care curge, dupa caz:
- de la data luarii la cunostinta de catre contestator a actului pe care il
contesta (art. 704 alin. 1 pct. 1);
- de la data primirii comunicarii/instiintarii privind infiintarea popririi,
sau, cel mai tarziu, de la data efectuarii primelor retineri de catre tertul
poprit in cazul popririi infiintate asupra unor venituri periodice (art. 704
alin. 1 pct. 2);
- in cazul in care debitorul contesta executarea insesi, de la data la care
debitorul a primit incheierea de incuviintare a executarii sau somatia, sau
de la data la care acesta a luat cunostinta de primul act de executare
atunci cand nu a primit incheierea de incuviintare a executarii sau
somatia ori atunci cand executarea se face fara somatie (art. 704 alin. 1
pct. 3).
In ceea ce priveste alte termene de formulare a contestatiei la
executare, la fel ca si in reglementarea actuala:
- contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului
executoriu se poate face oricand inauntrul termenului de prescriptie
a dreptului de a obtine executarea silita;
14
- in cazul in care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate
sau un alt drept real asupra bunului urmarit, contestatia la executare
poate fi introdusa in tot cursul executarii silite, dar nu mai tarziu de
15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a
bunului (art. 704 alin. 4). Totodata, si in noua reglementare se prevede
ca neintroducerea contestatiei inauntrul acestui termen (prevazut la art.
704 alin. 4) nu il impiedica pe cel de-al treilea sa isi realizeze dreptul pe
calea unei cereri separate, in conditiile legii, insa de aceasta
data, realizarea dreptului tertului se poate face numai sub rezerva
drepturilor definitiv dobandite de catre tertii adjudecatari in
cadrul vanzarii silite a bunurilor urmarite.
De asemenea, ca elemente de noutate, noul Cod de procedura civila
mentioneaza si reglementeaza:
- la art. 704 alin. 2, contestatia impotriva incheierilor executorului
judecatoresc.Astfel, in cazurile in care aceste incheieri nu sunt, potrivit
legii, definitive, contestatia impotriva lor se poate formula in termen de
5 zile de la data la care acestea au fost comunicate,
iar,
- la art. 704 alin 3, asa cum a fost modificat prin legea privind aplicarea
noului Cod de procedura civila, contestatia privind lamurirea
intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se poate face
oricand inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a
obtine executarea silita
Alineatul 3 initial al art. 704 reglementa termenul de formulare a
contestatiei la gresita investire cu formula executorie a unei hotarari sau
a unui alt inscris, insa, asa cum am aratat anterior, aceste dispozitii au
fost inlocuite de dispozitiile art. 13 pct. 208 din Legea nr. 76/2012, fiind
eliminate, eliminare care s-a impus ca urmare a modificariii, prin legea de
aplicare, a dispozitiilor art. 623 din Legea nr. 134/2010 in sensul
eliminarii prevederilor referitoare la necesitatea investirii cu formula
executorie a hotararilor judecatoresti si a altor inscrisuri carora legea le
recunoaste puterea executorie.
Noul Cod de procedura civila reglementeaza si o serie de termene
speciale pentru exercitarea contestatiei la executare, termene
specificate la:
15
- art. 806 alin. 3 – Urmarirea imobilelor ipotecate - “Contestatia prin
care tertul dobanditor se opune scoaterii la vanzare se va putea face, sub
sanctiunea decaderii, in termen de 10 zile de la comunicarea
incheierii prin care s-a dispus notarea in cartea funciara a
inceperii urmaririi silite.”
- art. 830 alin. 3 - Situatia vanzatorului imobilului urmarit - “In cazul in
care a optat pentru rezolutiune, actiunea in rezolutiune a vanzarii se face
in cadrul contestatiei la executare, in termen de 15 zile de la
expedierea optiunii catre executorul judecatoresc. In acelasi termen
trebuie facuta si declaratia unilaterala de rezolutiune a vanzarii.”
- art. 844 - Contestarea actului de adjudecare – “(1) (n.n. asa cum este
modificat prin art. 13 pct. 259 din Legea 76/2012) – In termen de o luna
de la data inscrierii provizorii in cartea funciara, debitorul sau tertul
dobanditor, creditorii urmaritori si orice alta persoana interesata, dupa
mentiunile cartilor funciare, vor putea ataca actul de adjudecare pe cale
de contestatie la executare. Instanta de executare poate suspenda
eliberarea sau, dupa caz, distribuirea sumelor rezultate din urmarirea
silita a imobilului adjudecat. In cazul in care cererea de suspendare este
formulata de debitor sau tertul dobanditor, acesta este obligat la plata
cautiunii in conditiile art. 708 alin. (2).
(2) Daca actul de adjudecare este anulat, executorul va continua
urmarirea de la actul desfiintat si va solicita din oficiu ca inscrierea
provizorie prevazuta la art. 843 alin. (1) sa fie radiata.
(3) Sumele consemnate se vor restitui adjudecatarului, iar calitatea
acestuia de administrator-sechestru al imobilului urmarit inceteaza.”
- art. 865 alin. 3 si 4 - Incercarea de conciliere. Efectele “(3) Cel
nemultumit de proiectul de distribuire poate introduce contestatie in
termen de 5 zile de la data intocmirii procesului-verbal prevazut la
alin. (2). Contestatia suspenda de drept plata creantei sau a partii din
creanta contestata. La primul termen la care partile au fost legal citate,
instanta este obligata sa se pronunte asupra mentinerii sau, dupa caz, a
inlaturarii suspendarii. Instanta se pronunta prin incheiere care poate fi
atacata separat numai cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Apelul suspenda executarea incheierii atacate.
(4) Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul aratat la
alin. (1) sunt considerati ca au renuntat la obiectiunile formulate, fiind
decazuti din dreptul de a face contestatie la executare.”16
In ceea ce priveste natura termenelor prevazute in material contestatiei
la executare, arat ca, dat fiind caracterul imperativ al normelor legale
care reglementeaza termenele de exercitare a contestatiei la executare,
rezulta ca ne aflam in prezenta unor termene de decadere.
Insa, in aplicarea art. 180 din noul Cod de procedura
civila (“Nerespectarea termenului. Sanctiunile – (1) Cand un drept
procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea
acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul in
care legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit
de nulitate.
(2) In cazul in care legea opreste indeplinirea unui act de procedura
inauntrul unui termen, actul facut inaintea implinirii termenului poate fi
anulat la cererea celui interesat.”)
coroborat cu prevederile art. 181 (“Repunderea in termen – (1) Partea
care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca
dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate.
(2) In acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15
zile de la incetarea impiedicarii, cerand totodata repunerea sa in termen.
In cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea
prevazuta pentru exercitarea caii de atac.
(3) Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta
sa solutioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat in termen.”)
rezulta ca,
la cererea sa, pentru motive temeinic justificate privind
imposibilitatea exercitarii contestatiei in termenul prevazut de
lege, partea poate fi repusa in termen. In acest caz, insa, partea
trebuie sa exercite contestatia in termen de cel mult 15 zile de la
incetarea impiedicarii, in acelasi termen aceasta trebuind sa solicite si
repunerea in termen si sa arate motivele impiedicarii.
Asupra cererii de repunere in termen se va pronunta instanta de
executare competenta sa solutioneze contestatia la executare, o
asemenea cerere avand caracterul unei cereri incidentale.
Referitor la natura acestui din urma termen de 15 zile, apreciez ca si el
este un termen de decadere, fata de caracterul imperativ al normelor
care il impun.
17
Tabel comparativ intre reglementarile actualului Cod de procedura civila, ale noului Cod de
procedura civila – Legea nr. 134/2010 si ale Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a
Legii 134/2010 privind Codul de procedura civila, referitoare la termenele din materia
contestatiei la executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 401. – (1) Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand:a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.(1 [11]) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se poate face oricand inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.(2) Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a bunului.(3) Neintroducerea contestatiei
Art. 704. – (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, contestatia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data cand:1. contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta;2. cel interesat a primit comunicarea ori, dupa caz, instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;3. debitorul care contesta executarea insasi a primit incheierea de incuviintare a executarii sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit incheierea de incuviintare a executarii si nici somatia sau executarea se face fara somatie.(2) Contestatia impotriva incheierilor executorului judecatoresc, in cazurile in care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face in termen de 5 zile de la comunicare.(3) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu ori cea care se refera la gresita investire cu formula executorie
Art. 13 pct. 208 La articolul 704, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:“(3) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se poate face oricand inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita.”
18
in termenul prevazut de alin. 2 nu-l impiedica pe cel de-al treilea sa-si realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, in conditiile legii.
a unei hotarari sau a unui alt inscris se poate face oricand inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita.
(4) Daca prin lege nu se prevede altfel, contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa in tot cursul executarii silite, dar nu mai tarziu de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a bunului.
(5) Neintroducerea contestatiei in termenul prevazut la alin. (4) nu il impiedica pe cel de-al treilea sa isi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, in conditiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobandite de catre tertii adjudecatari in cadrul vanzarii silite a bunurilor urmarite.
VIII. Conditiile de forma
In privinta conditiilor de forma articolul 705 din noul Cod de procedura
civila stabileste cacerintele prevazute pentru cererile de chemare in
judecata se aplica si in cazul contestatiilor la executare.[12]
“Art. 705 (1) Contestatiile se fac cu respectarea cerintelor de forma
prevazute pentru cererile de chemare in judecata.
(2) Contestatorul care nu locuieste sau nu are sediul in localitatea de
resedinta a instantei poate, prin chiar cererea sa, sa isi aleaga domiciliul
sau sediul procesual in aceasta localitate, aratand persoana careia
urmeaza sa i se faca comunicarile.
(3) Intampinarea este obligatorie. “
Aspectele reglementate prin articolul anterior citat constituie un element
introdus prin noul Cod de procedura civila, aceste dispozitii neavand
corespondent in actualul Cod de procedura civila. Situatia practica a dus
19
la introducerea unor astfel de prevederi spre clarificarea si facilizarea
aplicarii acestor aspecte.
In conformitate cu art. 705 alin. 1 coroborat cu art. 189 din noul Cod de
procedura civila, asa cum este modificat prin art. 13 pct. 66 din Legea nr.
76/2012, sub aspect formal, contestatia la executare trebuie sa cuprinda
urmatoarele elemente:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru
persoane juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, in contestatie
trebuie precizate si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de
inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in
registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si
contul bancar ale contestatorului, precum si ale intimatului, daca partile
poseda ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, in
masura in care acestea sunt cunoscute de contestator. De asemenea, fiind
aplicabile dispozitiile art. 143 alin. 1 teza II, in contestatia la executare
vor fi indicate si adresa electronica sau coordonatele care au fost indicate
in acest scop de parti, precum numarul de telefon, numarul de fax ori
altele asemenea. Atunci cand contestatorul locuieste in strainatate, va
arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate
comunicarile privind procesul.
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in proces,
iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si
sediul professional, precum si adresa electronica sau coordonatele
reprezentantului, precum numarul de telefon, numarul de fax ori altele
asemenea. Dovada calitatii de reprezentant, in conditiile cerute la art.
146, se va alatura contestatiei.
c) obiectul contestatiei si valoarea lui, dupa pretuirea contestatorului,
atunci cand acesta este evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin
care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor
corespunzatoare. Pentru imobile, se aplica in mod corespunzator
dispozitiile art. 102. Pentru identificarea imobilelor se vor arata
localitatea si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si
apartamentul, precum si, cand imobilul este inscris in cartea funciara,
numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic, dupa caz.
La contestatie se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea
titularului inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si
publicitate imobiliara in raza caruia este situat imobilul, iar in cazul in
20
care imobilul nu este inscris in cartea funciara, se va anexa un certificat
emis de acelasi birou, care atesta acest fapt;
d) aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza
contestatia;
e) aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere al
contestatiei. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor aplica, in mod
corespunzator, dispozitiile art. 145. Cand reclamantul voieste sa isi
dovedeasca cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin
interogatoriul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia, daca
paratul este o persoana fizica. In cazurile in care legea prevede ca paratul
va raspunde in scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de
chemare in judecata. Cand se va cere dovada cu martori, se vor arata
numele, prenumele si adresa martorilor, precum si adresa electronica sau
coordonatele acestora, precum numarul de telefon, numarul de fax ori
altele asemenea;
f) semnatura.
Conform dispozitiilor art. 705 alin. 2, atunci cand contestatorul nu
locuieste sau nu are sediul in localitatea de resedinta a instantei, acesta
poate, prin chiar cererea sa, sa isi aleaga domiciliul sau sediul procesual
in aceasta localitate, aratand persoana careia urmeaza sa i se faca
comunicarile.
Dispozitiile art. 144 alin. 1 si ale art. 190 din noul Cod de procedura
civila, referitoare la numarul de exemplare in care se intocmeste si se
depune cererea de chemare in judecata, se aplica in mod
corespunzator si in cazul contestatiei la executare, aceasta urmand a fi
intocmita in atatea exemplare cate sunt necesare pentru
comunicare, in afara de cazurile in care partile au un reprezentant
comun sau partea figureaza in mai multe calitati juridice, cand se va face
intr-un singur exemplar, plus un exemplar pentru instanta.
De asemenea, se aplica in mod corespunzator contestatiei la executare
si dispozitiile art. 191 din noul Cod de procedura civila, referitoare la
nulitatea cererii, dispozitii potrivit carora este nula cererea de chemare
in judecata care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz,
denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de fapt ale
acesteia ori semnatura partii sau a reprezentantului acesteia. In cazul
unor astfel de incidente sunt aplicabile dispozitiile art. 195.
21
Lipsa semnaturii se poate acoperi, insa, in tot cursul judecatii in fata
primei instante (art. 191 alin. 2). Astfel, potrivit art. 191 alin. 2, daca se
invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la acel termen va
trebui sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind
instiintat in acest sens prin citatie, iar in cazul in care reclamantul este
prezent in instanta, acesta va semna chiar in sedinta in care a fost
invocata nulitatea, in aceleasi conditii putand fi indreptata de catre
reclamant orice alta neregularitate in legatura cu semnarea cererii de
chemare in judecata (art. 191 alin. 3).
Referitor la timbrarea cererii, art. 192 din noul Cod de procedura
civila specifica faptul ca, in cazul in care cererea este supusa timbrarii,
dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau
timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in
conditiile legii.
Precizez ca in prezent taxa aferenta contestatiei la executare se
calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la
valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea
bunurilor urmarite, insa nu mai mult de 194 lei, taxa maxima
prevazuta de lege, indiferent de valoarea contestata.
In conformitate cu prevederile art. 705 alin. 3 in cazul contestatiei la
executareintampinarea este obligatorie.
In acest sens, prin raportare la dispozitiile art. 705 alin. 1, pentru
identitate de ratiune, apreciez ca prevederile privind scopul si cuprinsul
intampinarii, cuprinse la art. 200, asa cum este modificat prin legea de
punere in aplicare a Legii 134/2010, se aplica corespunzator:
“Art. 200. – (1) Intampinarea este actul de procedura prin care paratul se
apara, in fapt si in drept, fata de cererea de chemare in judecata.
(2) Intampinarea va cuprinde: a) numele si prenumele, codul numeric
personal, domiciliul sau resedinta paratului ori, pentru persoanele
juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, codul unic de
inregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in
registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice si
contul bancar, daca reclamantul nu le-a mentionat in cererea de chemare
in judecata. Dispozitiile art. 143 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod
22
corespunzator. Daca paratul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul
ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind
procesul;
b) exceptiile procesuale pe care paratul le invoca fata de cererea
reclamantului;
c) raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere,
dispozitiile art. 189 lit. e) fiind aplicabile in mod corespunzator;
e) semnatura.”
Comunicarea intampinarii se face reclamantului, in conformitate cu
prevederile art. 201 alin. 1, daca legea nu prevede altfel, la intampinare
anexandu-se acelasi numar de copii certificate de pe inscrisurile pe care
se sprijina, precum si un rand de copii pentru instanta (dispozitiile art.
200 alin. 2, ale art. 144 alin. 1 si ale art. 145 fiind aplicabile
corespunzator).
Foarte important de retinut este faptul ca sanctiunea nedepunerii
intampinarii, acolo unde aceasta este obligatorie, conduce la
decaderea paratului din dreptul de a mai propune probe si de a
invoca exceptii, in afara celor de ordine publica.
Astfel, potrivit art. 203 alin. 1, intampinarea este obligatorie, in afara de
cazurile in care legea prevede in mod expres altfel, potrivit alineatului
2 al aceluiasi articol, nedepunerea intampinarii in termenul prevazut de
lege atragand decaderea paratului din dreptul de a mai propune probe si
de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu
prevede altfel.
IX. Procedura de judecata
In primul rand arat ca, potrivit art. 706 alin. 3 din noul Cod de procedura
civila, contestatiile la executare se judeca de urgenta si cu precadere,
partile urmand a fi citate in termen scurt.[13]
Astfel, in procesele urgente (cum este si cazul contestatiei la executare)
termenele prevazute de art. 196 alin. 1-3, asa cum sunt modificate prin
legea de punere in aplicare, pot fi reduse de judecator in functie de
circumstantele cauzei.
23
Potrivit art. 196 la alin. 1-3 referitoare la fixarea primului termen de
judecata:
“Art. 196 – (1) Judecatorul, de indata ce constata ca sunt indeplinite
conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata,
dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre parat, punandu-i-se in
vedere ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea
prevazuta de lege, care va fi indicata expres, in termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 160.
(2) Intampinarea se comunica de indata reclamantului, care este obligat
sa depuna raspuns la intampinare in termen de 10 zile de la comunicare.
Paratul va lua cunostinta de raspunsul la intampinare de la dosarul
cauzei.
(3) In termen de 3 zile de la data depunerii raspunsului la intampinare,
judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de
cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor.”
Asa cum am precizat, contestatiile la executare se vor judeca cu
precadere, inaintea altor pricini, la inceputul sedintei de judecata.
Procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta se aplica in mod
corespunzator.
Astfel, sub aspectul procedurii de judecata a contestatiei la executare, in
conformitate cu art. 706 alin. 1 din noul Cod de procedura civila,
contestatia la executare se judeca cu procedura prevazuta de cod pentru
judecata in prima instanta, procedura care se aplica in mod
corespunzator.
Potrivit art. 706 alin. 2, instanta sesizata va solicita de indata
executorului judecatoresc sa ii transmita, in termenul fixat, copii
certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate,
dispozitiile art. 280 (privind regimul copiilor) fiind aplicabile in mod
corespunzator. Totodata, in acest scop, instanta ii va pune in vedere
partii interesate sa achite cheltuielile necesare pentru depunerea copiilor
certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate.
De asemenea, la cererea partilor sau atunci cand instanta apreciaza ca
este necesar, aceasta va putea solicita executorului judecatoresc relatii si
explicatii scrise (art. 706 alin. 4).
24
Dupa cum am aratat, prevederile art. 196 din noul Cod de procedura
civila, privind comunicarea contestatiei, depunerea si comunicarea
intampinarii si fixarea primului termen de judecata, asa cum au fost
modificate prin Legea nr. 76/2012, se aplica in mod corespunzator.
De asemenea, prevederile Capitolului II “Judecata” din Cartea a II-a Titlul
I din noul Cod de procedura civila, de la art. 206 si urmatoarele, cu
modificarile aduse prin Legea 76/2012, se aplica corespunzator.
Faptul ca instantele cerceteaza, incuviinteaza probe, dezbat pe
fond contestatia nu reprezinta o incalcare a prevederilor art 706
alin 3 atat timp cat judecata de urgenta si cu precadere nu
presupune judecarea cauzei in astfel de conditii incat sa fie
incalcate drepturile celeilalte parti/ale vreuneia dintre parti.
Mergand pe principiul legalitatii si aflarii adevarului coroborat cu
principiul dreptului la aparare si contradictorialitate, desi solutionarea
contestatiei se impune a fi facuta de urgenta si cu precadere, instanta nu
poate trece peste prevederile art. 195 – “Verificarea cererii si
regularizarea acesteia”, ale art. 196 – “Fixarea primului termen de
judecata” sau ale art. 199 – “Modificarea cererii de chemare in judecata”,
prevederi a caror aplicare va tergiversa solutionarea contestatiei, dar
care se impun a fi aplicate in virtutea principiilor anterior enuntate.
Dar, avand in vedere urgenta procesului, inainte de intrarea efectiv in
judecata, judecatorul poate, conform legii, sa scurteze termenele
prealabile, mentionate in articolele de mai sus. Astfel, la art. 196 alin. 5,
asa cum este modificat prin Legea nr. 76/2012, s-a stabilit ca in procesele
urgente, termenele prevazute la alin. 1-4 ale acestui articol pot fi reduse
de judecator in functie de circumstantele cauzei.
Ca element de noutate, arat ca noul Cod de procedura civila, fata de
actualul Cod de procedura civila, introduce posibilitatea instantei de
a solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc,
atunci cand apreciaza ca sunt necesare, precum si posibilitatea partilor
de a adresa instantei o cerere in acest sens (art. 706 alin. 4).
Totodata, in noul Cod de procedura civila se pastreaza dispozitiile
referitoare la faptul ca instanta sesizata va solicita de indata executorului
judecatoresc sa ii transmita, in termenul fixat, copii certificate pe actele
25
dosarului de executare contestate, dar, ca element introdus de noua
lege, se prevede faptul ca instanta ii va pune in vedere partii
interesate sa achite cheltuielile ocazionate de acestea.
Tabel comparativ intre reglementarile actualului Cod de procedura civila, ale noului Cod de
procedura civila – Legea nr. 134/2010 si ale Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu privire la procedura de judecata a
contestatiei la executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 402. – (1) Instanta sesizata va solicita de indata organului de executare sa-i transmita, in termenul fixat, dosarul de executare sau, dupa caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare in cauza, dispozitiile art. 139 fiind aplicabile in mod corespunzator. Partile vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere. Procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta se aplica in mod corespunzator.___________Alineatul a fost modificat prin punctul 37. din Legea nr. 202/2010 incepand cu 25.11.2010.(2) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 4001 şi al art. 401 alin. 2.(3) Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută.
Art. 706. – (1) Contestatia la executare se judeca cu procedura prevazuta de prezentul cod pentru judecata in prima instanta, care se aplica in mod corespunzator.(2) Instanta sesizata va solicita de indata executorului judecatoresc sa ii transmita, in termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozitiile art. 280 fiind aplicabile in mod corespunzator, si ii va pune in vedere partii interesate sa achite cheltuielile ocazionate de acestea.(3) Partile vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere.(4) La cererea partilor sau atunci cand apreciaza ca este necesar, instanta va putea solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc.
––––––-(prin Legea 76/2012 nu s-au adus modificari art. 706 din Legea 134/2010)
X. Caile de atac
26
Noul Cod de procedura civila prevede ca regula, in art. 707 alin. (1), ca
hotararea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata numai cu
apel, cu exceptia hotararilor pronuntate in temeiul art. 701 alin. (4) si art.
704 alin. (4), care pot fi atacate in conditiile dreptului comun. [14]
Astfel, ca element de noutate, fata de actualul Cod de procedura civila,
noul Cod de procedura civila stabileste o noua regula in privinta cailor de
atac, constand in aceea cahotararea pronuntata cu privire la
contestatie poate fi contestata numai cu apel.
Aceasta dispozitie este determinata de faptul ca, potrivit art. 450 din noul
Cod de procedura civila, in noua reglementare singura cale ordinara de
atac este apelul, recursul devenind o cale extraordinara de atac.
In acest sens, se vor aplica in mod corespunzator prevederile art. 460 –
“Apelul” si urmatoarele, primul termen de judecata va fi stabilit conform
art. 469, asa cum este modificat prin Legea nr. 76/2012, si, asa cum am
aratat si anterior, se vor aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 196
– “Fixarea primului termen de judecata”, alin. (5)-(6), iar, pentru
identitate de ratiune si legalitate, se aplica in mod corespunzator
prevederile art. 200, asa cum sunt modificate prin Legea nr. 76/2012.
Arat faptul ca aceasta regula, a unicitatii caii de atac a apelului in
cazul hotararilor pronuntate cu privire la contestatiile la executare,
cunoaste, insa, trei exceptii. Astfel:
- hotararea pronuntata in temeiul art. 701 alin. 4 si art. 704 alin. 4 din
noul Cod de procedura civila este supusa atat apelului cat si recursului
(art. 707 alin. 1);
- hotararea prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul,
intinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusa acelorasi cai de
atac ca si hotararea ce se executa, iar, daca prin contestatie s-a cerut
lamurirea intelesului, intinderii ori aplicarii unui titlu care nu constituie
hotarare a unui organ de jurisdictie, hotararea prin care s-a solutionat
contestatia va putea fi atacata numai cu apel, dispozitiile alin. (1)
aplicandu-se in mod corespunzator (art. 707 alin. 2).
Primele doua exceptii se justifica prin faptul ca situatiile prevazute de
art. 701 alin. 4 si de art. 704 alin. 4 din noul Cod de procedura civila
presupun o adevarata judecata pe fond, astfel ca este firesc ca hotararea
27
pronuntata sa fie supusa regulilor de drept comun, pentru respectarea
principiului dublului grad de jurisdictie. Astfel:
- art. 701 alin. 4 prevede ca impartirea bunurilor proprietate comuna
pe cote-parti sau in devalmasie poate fi hotarata, la cererea partii
interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la executare;
- art. 704 alin. 4 stabileste ca, daca prin lege nu se prevede altfel,
contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de
proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi
introdusa in tot cursul executarii silite, dar nu mai tarziu de 15 zile de la
efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a bunului.
A treia exceptie, prevazuta de art. 707 alin. 2, se justifica prin
caracterul accesoriu a hotararii pronuntate in contestatia la titlu fata de
hotararea prin care s-a solutionat fondul pricinii (accesorium sequitur
principale). Aceasta reglementare exista si in actualul Cod de procedura
civila.
Arat faptul ca, intrucat legea nu face niciun fel de distinctie in acest sens,
inseamna cahotararea pronuntata in contestatia la executare, chiar
daca nu poate fi recurata (fata de dispozitiile art. 477 alin. 2 teza a II-
a), este susceptibila, insa, si de contestatia in anulare sau revizuire,
in masura in care cerintele legale de exercitare a acestora sunt intrunite.
Tabel comparativ intre reglementarile actualului Cod de procedura civila, ale noului Cod de
procedura civila – Legea nr. 134/2010, in ceea ce priveste caile de atac in cazul contestatiei la
executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 402.Hotararea pronuntata cu privire la contestatie se da fara drept de apel, cu exceptia hotararii pronuntate in temeiul art. 4001 si al art. 401 alin. 2.Hotararea prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu
Art. 707. – (1) Hotararea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata numai cu apel, cu exceptia hotararilor pronuntate in temeiul art. 701 alin. (4) si art. 704 alin. (4), care pot fi atacate in conditiile dreptului comun.(2) Hotararea prin care s-a solutionat contestatia privind
–––––(prin Legea 76/2012 nu s-au adus modificari art. 707 din Legea 134/2010)
28
este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce se executa.
intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce se executa. Daca prin contestatie s-a cerut lamurirea intelesului, intinderii ori aplicarii unui titlu care nu constituie hotarare a unui organ de jurisdictie, hotararea prin care s-a solutionat contestatia va putea fi atacata numai cu apel, dispozitiile alin. (1) aplicandu-se in mod corespunzator.
XI. Suspendarea executarii
Referitor la suspendarea executarii, art. 708 din noul Cod de procedura
civila dispune ca, pana la solutionarea contestatiei la executare sau a
altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si
numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate
suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu
contestatia la executare sau prin cerere separata.
Potrivit art. 708 alin. 2 pentru a se dispune suspendarea, cel care o
solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune, calculata la valoarea
obiectului contestatiei, in cuantumul stabilit prin aceeasi dispozitie, iar
daca obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani, cautiunea va fi de
1.000 lei, in afara de cazul in care legea dispune altfel (art. 708 alin. 3).
De la regula obligativitatii cautiunii exista si exceptii reglementate de
art. 708 alin. 4. Astfel, conform acestei dispozitii, suspendarea executarii
este obligatorie si cautiunea nu este necesara daca:
- hotararea sau inscrisul care se executa nu este, potrivit legii,
executoriu;
- inscrisul care se executa a fost declarat fals printr-o hotarare
judecatoreasca data in prima instanta;
- debitorul face dovada cu inscris autentic ca a obtinut de la creditor o
amanare ori, dupa caz, beneficiaza de un termen de plata.
Potrivit art. 708 alin. 5, daca bunurile urmarite sunt supuse pieirii,
degradarii, alterarii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea
pretului obtinut din valorificarea acestor bunuri.
29
In ceea ce priveste solutionarea cererii de suspendare a executarii silite,
art. 708 alin. 6 prevede ca instanta se va pronunta asupra acestei
cereri, in toate cazurile, prin incheiere, chiar si inaintea termenului
fixat pentru judecarea contestatiei. Partile vor fi intotdeauna citate,
iar incheierea poate fi atacata numai cu apel, in mod separat, in
termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta,
respectiv de la comunicare pentru cea lipsa.
De asemenea, este reglementata, prin art. 708 alin. 8, posibilitatea
suspendarii provizorii a executarii silite. Astfel, in cazuri urgente si daca
s-a platit cautiunea prevazuta, instanta poate dispune, prin incheiere si
fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la
solutionarea cererii de suspendare. Incheierea nu este supusa
niciunei cai de atac, cautiunea depusa pentru suspendarea provizorie
fiind deductibila din cautiunea finala stabilita de instanta, daca este cazul.
Potrivit art. 708 alin. 8, incheierea prin care s-a dispus suspendarea
executarii silite se comunica din oficiu si de indata executorului
judecatoresc.
Fata de cuprinsul acestor dispozitii se poate constata faptul ca noul Cod
de procedura civila, caelement de noutate, stabileste in mod expres
procentul/valoarea cautiunii ce trebuie platita de contestator daca
doreste suspendarea executarii silite, in functie de valoarea obiectului
contestatiei, in timp ce actualul Cod de procedura civila lasa la
aprecierea instantei stabilirea valorii cautiunii ce trebuie depusa pentru
aceste cereri.[15]
Astfel, conform art. 708 alin. 2, fata de valoarea obiectului cererii,
cautiunea care trebuie depusa este in cunatum de:
a) 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000 lei;
b) 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depaseste 10.000 lei;
c) 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depaseste 100.000 lei;
d) 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depaseste 1.000.000 lei.
De asemenea, ca element de noutate, prin noul Cod de procedura civila
se stabileste sicuantumul cautiunii ce trebuie platita in situatia in
care obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani, cautiunea fiind
in acest caz fixa, in cuantum de 1.000 lei.
30
Este de precizat si faptul ca, fata de prevederile art. 708 alin. 8, si in
cazul in care se solicita suspendarea provizorie a executarii silite
valoarea cautiunii este tot cea stabilita conform dispozitiilor art. 708 alin.
2 si 3, in timp ce, in actuala reglementare cautiunea pentru astfel de
cereri era de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei in cazul
cererilor neevaluabile in bani. In consecinta, prin noua reglementare se
modifica si valorile cautiunii ce trebuie depusa.
Tot ca element de noutate exista si exceptii de la plata cautiunii in
cazuri in care supendarea este obligatorie. Aceste exceptii sunt
reglementate, asa cum am aratat, de prevederile alin. 4 al art. 708.
Se pastreaza in noul Cod de procedura civila (cu mici modificari) fata de
actualul cod prevederile acestuia din urma cuprinse la art. 403 alin. 2,
referitoare la situatia in care bunurile urmarite sunt supuse stricaciunii,
pieirii sau deprecierii, caz in care se va suspenda numai distribuirea
pretului.
Un alt element de noutate il constituie faptul ca asupra cererii de
supendare, instanta se pronunta prin incheiere, chiar si inaintea
termenului fixat pentru judecarea contestatiei, cu citarea
partilor, incheierea putand fi atacata cu apel, in mod separat,in
termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de
la comunicare pentru cea in lipsa.
Se pastreaza posibilitatea suspendarii provizorii a executarii pana la
solutionarea cererii de suspendare a executarii silite. Acesta suspendare
se poate face in cazuri urgente si daca s-a platit cautiunea aratata mai
sus. Incheierea in acest caz nu este supusa niciunei cai de atac,
Cautiunea depusa, stabilita pentru aceasta cerere, este deductibila din
cautiunea finala stabilita de instanta, daca e cazul.
Alt element de noutate este faptul ca, din oficiu, incheierea prin care
s-a dispus suspendarea executarii se comunica de indata si
executorului judecatoresc. Astfel se evita o continuare a executarii
silite ce poate conduce la grave prejudicii, uneori irecuperabile.
31
Tabel comparativ intre reglementarile actualului Cod de procedura civila si ale noului Cod de
procedura civila – Legea nr. 134/2010, reglementari referitoare la suspendarea in materia
contestatiei la executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 403. – (1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dispune altfel.(2) Daca bunurile urmarite sunt supuse stricaciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului.(3) Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 si 2 instanta, in toate cazurile, se pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat.(4) In cazuri urgente, daca s-a platit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare de catre instanta. Incheierea nu este supusa nici unei cai de atac. Cautiunea care trebuie depusa este in cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 00 lei (RON) pentru cererile neevaluabile in bani. Cautiunea depusa este deductibila din cautiunea stabilita de instanta, daca este cazul.___________
Art. 708. – (1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune, calculata la valoarea obiectului contestatiei, dupa cum urmeaza:a) de 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000 lei;b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depaseste 10.000 lei;c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depaseste 100.000 lei;d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depaseste 1.000.000 lei.(3) Daca obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani, cautiunea va fi de 1.000 lei, in afara de cazul in care legea dispune altfel.(4) Suspendarea executarii este obligatorie si cautiunea nu este necesara daca:1. hotararea sau inscrisul care se executa nu este, potrivit legii, executoriu;2. inscrisul care se executa a fost declarat fals printr-o hotarare judecatoreasca data in prima instanta;3. debitorul face dovada cu
––––––-(prin Legea 76/2012 nu s-au adus modificari art. 708 din Legea 134/2010)
32
inscris autentic ca a obtinut de la creditor o amanare ori, dupa caz, beneficiaza de un termen de plata.(5) Daca bunurile urmarite sunt supuse pieirii, degradarii, alterarii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului obtinut din valorificarea acestor bunuri.(6) Asupra cererii de suspendare instanta, in toate cazurile, se pronunta prin incheiere, chiar si inaintea termenului fixat pentru judecarea contestatiei. Partile vor fi intotdeauna citate, iar incheierea poate fi atacata numai cu apel, in mod separat, in termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de la comunicare pentru cea lipsa.(7) In cazuri urgente si daca s-a platit cautiunea prevazuta la alin. (2), instanta poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac. Cautiunea depusa potrivit prezentului alineat este deductibila din cautiunea finala stabilita de instanta, daca este cazul.(8) Incheierea prin care s-a dispus suspendarea executarii silite se comunica din oficiu si de indata executorului judecatoresc.
XII. Efectele hotararilor pronuntate in contestatia la executare
Noul Cod de procedura civila stabilea in articolul 709, ca, in situatia
admiterii contestatiei la executare, in functie de obiectul acesteia,
instanta, dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va
dispune anularea ori incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul
executoriu sau, cand acesta a fost gresit investit, va anula incheierea de
33
investire cu formula executorie (alin. 1). Aceste dispozitii au fost
modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedura civila in sensul eliminarii celor
referitoare la anularea incheierii de investire cu formula executorie.
Aceasta modificare, asa cum am precizat si anterior, a fost determinata
de modificarea, prin aceeasi lege, a art. 623 din noul Cod de procedura
civila in sensul eliminarii prevederilor referitoare la necesitatea investirii
cu formula executorie a hotararilor judecatoresti si a altor inscrisuri
carora legea le recunoaste puterea executorie pentru ca acestea sa poata
constitui titluri executorii.
De asemenea, daca prin contestatia la executare s-a cerut de catre partea
interesata impartirea bunurilor proprietate comuna, instanta va hotari si
asupra impartelii acestora, potrivit legii (alin. 2).
In cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere,
la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar
cand contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, el va fi obligat si la
plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei (alin. 3).
Potrivit alin. (4) hotararea de admitere sau de respingere a contestatiei,
ramasa definitiva, va fi comunicata, din oficiu si de indata, si executorului
judecatoresc, care, in situatia in care contestatia este admisa, este obligat
sa se conformeze masurilor luate sau dispuse de instanta (alin. 5).
Conform alin. (6), atunci cand contestatia a fost respinsa, suma
reprezentand cautiunea depusa ramane indisponibilizata, urmand a servi
la acoperirea creantelor aratate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul
executoriu, dupa caz, situatie in care se va comunica executorului si
recipisa de consemnare a acestei sume. [16]
In cazul in care constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori
de a inregistra cererea de executare silita, sau de a indeplini un act de
executare silita ori de a lua orice alta masura prevazuta de lege (situatie
in care instanta va solicita incheierea prin care s-a refuzat motivat
deschiderea procedurii de executare sau indeplinirea unui act de
executare silita ori luarea unei alte masuri prevazute de lege – art. 709
alin. 8), instanta de executare va putea obliga executorul, prin aceeasi
hotarare, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei,
34
precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru
paguba astfel cauzata (alin. 7).
In ceea ce priveste efectele hotararilor pronuntate in contestatia la
execuare, este de mentionat faptul ca, indiferent de felul contestatiei, pe
aceasta cale nu se poate modifica sau anula hotararea pusa in executare.
Instanta investita cu solutionarea contetatiei nu va putea cerceta decat
daca actele de executare s-au indeplinit cu respectarea dispozitiilor
legale, privind procedura executionala, sau va lamuri dispozitivul titlului
executoriu, atunci cand este cazul, pentru a asigura o executare fara
dificultati.
Singurele aparari de fond ce pot fi invocate in cadrul contestatiei la
executare vizeaza numai imprejurari ulterioare pronuntarii hotararii ce
constituie titlul executoriu. Spre exemplu se pot invoca aspecte legate de
stingerea datoriei prin plata, in conditiile in care platile au intervenit
dupa eliberarea titlului executoriu.
Admiterea contestatiei la executare, ca urmare a constatarii
nerespectarii dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la
efectuarea oricarui act de executare, consta inanularea actului nelegal,
iar, in ipoteza existentei unei dependente a actelor de executare,
anularea actului nelegal atrage anularea actelor de executare
urmatoare care nu pot avea o existenta de sine statatoare.
Aceasta solutie este prevazuta si de dispozitiile art. 709 din noul Cod de
procedura civila care stabilesc ca, daca admite contestatia la executare,
instanta, tinand seama de obiectul acesteia, dupa caz, va indrepta ori
anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea
executarii insesi, va anula ori lamuri titlul executoriu.
De asemenea atunci cand contestatia este admisa, executorul
judecatoresc este obligat sa se conformeze dispozitiilor luate sau dispuse
de catre instanta.
Daca prin contestatie s-a cerut si imparteala bunurilor comune instanta
va hotari si asupra impartelii acestora, potrivit legii.
35
In cazul respingerii contestatiei la executare, efectul consta in
continuarea executarii sau reluarea acesteia daca a fost
suspendata.
Contestatorul va putea fi obligat, la cerere, la dspagubiri pentru pagubele
cauzate prin intarzierea executarii, iar daca se constata reaua sa credinta
in promovarea contestatiei, el va fi obligat si la plata unei amenzi
judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, in conformitate cu art. 709 alin. 3.
Ca element de noutate, in noua reglementare se prevede ca, atunci
cand contestatia a fost respinsa, suma reprezentand cautiunea
depusa ramane indisponibilizata, urmand a servi la acoperirea
creantelor constand in despagubiri pentru pagubele cauzate prin
intarzierea executarii sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupa caz,
situatie in care se va comunica executorului si recipisa de consemnare a
acestei sume.
Tot ca element de noutate, noua reglementare prevede ca, in cazul in
care constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a
inregistra cererea de executare silita sau de a indeplini un act de
executare silita ori de a lua orice alta masura prevazuta de lege, instanta
de executare va putea obliga executorul, prin aceeasi hotarare, la
plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum si, la
cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru paguba
astfel cauzata.
In aceasta situatie, prevazuta la art. 709 alin. (7), legea stabileste ca
instanta va solicita incheierea prevazuta la art. 655 alin. (1), respectiv
incheierea prin care s-a refuzat motivat deschiderea procedurii de
executare, sau, dupa caz, actul care constata refuzul executorului
judecatoresc de a indeplini un act de executare silita ori de a lua alta
masura prevazuta de lege.
Totodata, noul Cod de procedura civila prevede ca hotararea de admitere
sau de respingere a contestatiei, ramasa definitiva, va fi comunicata,
din oficiu si de indata, si executorului judecatoresc, actuala
reglementare necuprinzand dispozitii in acest sens.
Tabel comparativ intre reglementarile actualului Cod de procedura civila,
ale noului Cod de procedura civila – Legea nr. 134/2010 si ale Legii nr.
36
76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura
civila, reglementari privind efectele hotararilor pronuntate in contestatia la executare:
Actualul Cod de procedura civila
Noul Cod de procedura civila – Legea 134/2010
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
Art. 404. – (1) Daca admite contestatia la executare, instanta, dupa caz, anuleaza actul de executare contestat sau dispune indreptarea acestuia, anularea ori incetarea executarii insesi, anularea ori lamurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata.(11) In cazul in care constata nejustificat refuzul executorului de a incepe executarea silita sau de a indeplini un act de executare silita, daca fapta nu constituie infractiune potrivit legii penale, instanta de executare, sesizata potrivit art. 399 alin. 1, va putea obliga executorul la plata unei amenzi de la 500 lei la 2.500 lei, precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru paguba astfel cauzata.(2) In cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar cand contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 7.000.000 lei.
Art. 709. – (1) Daca admite contestatia la executare, instanta, tinand seama de obiectul acesteia, dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul executoriu sau, cand acesta a fost gresit investit, va anula incheierea de investire cu formula executorie.(2) De asemenea, daca prin contestatia la executare s-a cerut de catre partea interesata impartirea bunurilor proprietate comuna, instanta va hotari si asupra impartelii acestora, potrivit legii.(3) In cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar cand contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, el va fi obligat si la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.(4) Hotararea de admitere sau de respingere a contestatiei, ramasa definitiva, va fi comunicata, din oficiu si de indata, si executorului judecatoresc.(5) Daca contestatia este admisa, executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze masurilor luate sau dispuse de instanta.(6) Atunci cand contestatia a fost respinsa, suma reprezentand cautiunea depusa ramane indisponibilizata, urmand a servi la acoperirea
Art. 13 pct. 209 La articolul 709, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:“Art. 709(1)Daca admite contestatia la executare, instanta, tinand seama de obiectul acesteia, dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul executoriu.”
37
creantelor aratate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupa caz, situatie in care se va comunica executorului si recipisa de consemnare a acestei sume.(7) In cazul in care constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a inregistra cererea de executare silita sau de a indeplini un act de executare silita ori de a lua orice alta masura prevazuta de lege, instanta de executare va putea obliga executorul, prin aceeasi hotarare, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru paguba astfel cauzata.(8) In situatia prevazuta la alin. (7), instanta va solicita incheierea prevazuta la art. 655 alin. (1) sau, dupa caz, actul care constata refuzul executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare silita ori de a lua alta masura prevazuta de lege.
XIII. CONCLUZII
Reglementarea contestatiei la executare a suferit modificari prin noul
Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010 si Legea nr. 76/2012) in
raport cu actuala reglementare, modificari prin care se intentioneaza
asigurarea unei mai bune ocrotiri a drepturilor creditorului si ale
debitorului.
De asemenea, se poate constata o mai mare claritate in redactarea
dispozitiilor si detalierea acestora, cu scopul de a facilita interpetarea si
punerea lor in aplicare.
Totodata, se poate constata reglementarea in cadrul contestatiei la
executare a unor aspecte noi, reglementare a carei necesitate a izvorat
din practica anterioara.
38
Contestatia la executare este destinata inlaturarii neregularitatilor
comise cu prilejul urmaririi silite sau explicitarii titlului in baza caruia s-a
declansat executarea silita.
Astfel prin noul Cod de procedura civila se introduc concret aspecte
privind, contestatia la executare impotriva “incheierilor date de
executorul judecatoresc”.
Se mentioneaza in noul Cod de procedura civila ca executarea silita se
poate face in temeiul unei hotarari judecatoresti sau arbitrale si ca atunci
cand executarea silita se realizeaza in baza unuia din aceste doua titluri,
debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt sau de
drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecatii in prima instanta sau
intr-o cale de atac ce i-a fost deschisa.
In conformitate cu art. 705 alin. 1 coroborat cu art. 189 din noul Cod de
procedura civila, se reglementeaza sub aspect formal contestatia la
executare, ce trebuie sa cuprinda anumite elemente.
Se reglementeaza conditiile de admisibilitate a contestatiei la executare,
in conformitate cu dispozitiile art. 702.
De asemenea, ca elemente de noutate, noul Cod de procedura civila
mentioneaza si reglementeaza contestatia impotriva incheierilor
executorului judecatoresc (art. 701 alin. 1), cat si contestatia prin care se
solicita anularea incheierii prin care m-a admis cererea de incuviintare a
executarii silite, daca aceasta a fost data fara indeplinirea conditiilor
legale (art. 701 alin. 4, asa cum a fost modificat prin legea de punere in
aplicare).
Noul Cod de procedura civila, introduce posibilitatea instantei de a
solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc, atunci
cand apreciaza ca sunt necesare, precum si posibilitatea partilor de a
adresa instantei o cerere in acest sens (art. 706 alin. 4).
Fata de actualul Cod de procedura civila, noul Cod de procedura civila
stabileste o noua regula in privinta cailor de atac, constand in aceea
ca hotararea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata
numai cu apel.
39
Se stabileste in mod expres procentul/valoarea cautiunii ce trebuie
platita de contestator daca doreste suspendarea executarii silite, in
functie de valoarea obiectului contestatiei, precum si cuantumul
cautiunii ce trebuie platita in situatia in care obiectul contestatiei
nu este evaluabil in bani (cautiunea fiind in acest caz fixa, in cuantum
de 1.000 lei).
Un element de noutate il constituie faptul ca asupra cererii de
supendare instanta se pronunta prin incheiere, chiar si inaintea
termenului fixat pentru judecarea contestatiei, cu citarea
partilor, incheierea putand fi atacata cu apel, in mod separat,in
termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de
la comunicare pentru cea in lipsa.
Alt element de noutate este faptul ca, din oficiu, incheierea prin care
s-a dispus suspendarea executarii se comunica de indata si
executorului judecatoresc.
Noul Cod de procedura civila stabileste, in art. 709, ca, daca admite
contestatia la executare, instanta, tinand seama de obiectul acesteia,
dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune
anularea ori incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul
executoriu (alin. 1).
Totodata, noul Cod de procedura civila prevede ca hotararea de admitere
sau de respingere a contestatiei, ramasa definitiva, va fi comunicata,
din oficiu si de indata, si executorului judecatoresc, actuala
reglementare necuprinzand dispozitii in acest sens.
Ca element de noutate, in noua reglementare se prevede ca atunci cand
contestatia a fost respinsa suma reprezentand cautiunea depusa
ramane indisponibilizata, urmand a servi la acoperirea creantelor
constand in despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea
executarii sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupa caz,
situatie in care se va comunica executorului si recipisa de consemnare a
acestei sume.
[1] Expunerea de motive a Ministerului de Justitiei si liberatilor cetatenesti, privind
elaboarea proiectului Legii nr. 134.2010 – Codul de procedura civila
40
[2] Legea a fost publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 365 din 30 mai 2012
[3] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, se modifica si se completeaza potrivit
dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 76/2012.
[4] Pentru amanunte a se vedea Evelina Oprina, Executarea silita in procesul civil, Editia
a IV-a revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011
[5] Pentru amanunte a se vedea Eugen Huruba, Contestatia la executare in materie
civila, cu referiri la Noul Cod de procedura civila, Editura Universul juridic, Bucuresti,
2011, Tomul 18, p. 95
[6] Pentru amanunte a se vedea Eugen Huruba, op. cit., p. 97
[7] Evelina Oprina, op. cit., p. 405
[8] Ibidem
[9] Evelin Oprina, op. cit., p. 407
[10] Evelina Oprina, op. cit., p. 411 – 412
[12] Pentru amanunte a se vedea Evelina Oprina, op. cit., p. 432, si Eugen Huruba, op.
cit., p. 335 si urm.
[13] Pentru amanunte a se vedea Evelin Oprina, op. cit., p. 436, si Eugen Huruba, op.
cit., p. 334
[14] Pentru amanunte a se vedea Evelina Oprina, op. cit., p. 440, si Eugen Huruba, op.
cit., p. 379 si urm.
[15] Pentru amanunte a se vedea Evelina Oprina, op. cit., p. 437, si Eugen Huruba, op.
cit., pp. 356-364.
[16] Pentru amanunte a se vedea Evelina Oprina, op. cit., p. 444, si Eugen Huruba, op.
cit., p. 357-358 si p. 378.
Nicolae Caius OLTEANU
consilier juridic
41
top related