chemarea la preotie in conceptia sfantului ioan gura de aur
Post on 21-Oct-2015
24 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Chemarea la preoţie in concepţia Sfantului Ioan Gura de Aur
Preotul doctor duhovnicesc
1.Nu înşelăciune ci purtare de grijă, isteţime sau minunată rânduială. Înşelăciunea nu este
întotdeauna păgubitoare, ci este bună sau rea, după gândul celor ce se folosesc de ea.
Înşelăciunea făcută la timp potrivit şi cu gând bun, aduce atât de mare câştig încât mulţi au fost
pedepsiţi, tocmai pentru că n-au folosit-o. Avem exemplu grăitor în Sfânta Scriptură: fiica lui
Saul n-a putut scăpa pe David, bărbatul ei din mâinile lui astfel decât înşelându-şi tatăl.1
Când bolnavii sunt îndrăciţi, când boala este grea, iar sfaturile doctorilor nu mai au nici o
putere, atunci trebuie neapărat ca doctorii să ia masca înşelăciunii. Tot asfel şi Sfântul Apostol
Pavel prin înşelăciune a adus la credinţă multe mii de iudei.
Mare este puterea înşelăciunii! Cu osingură condiţie: să nu fie făcută cu gând viclean. O
astfel de înşelăciune este numită isteţime sau bună rânduială, înţelepciune.
De multe ori trebuie să înşeli, ca prin acest meşteşug să poţi fi de mare folos; că dacă
lucrezi pe faţă poţi pricinui mare rău celui bolnav.
2. Preoţia este cel mai mare semn al dragostei de Hristos.
Hristos vorbind cu Petru, verhovnicul apostolilor, l-a întrebat: „Petre, Mă iubeşti?”Petru
i-a răspuns că da. Hristos a adăugat atunci: „Dacă Mă iubeşti, păstoreşte oile Mele!”. Domnul
Hristos n-a vrut atunci să arate cât de mult îl iubea pe Petru, ci a vrut să-i arate lui Petru şi nouă
tuturor cât de mult îşi iubeşte el Biserica Sa, pentru ca şi noi să o iubim mult.2
Hristos dă mare şi nespusă plată celui ce se osteneşte cu păzirea oilor Sale cele
cuvântătoare şi preţuite atât de mult de El. „Cine este sluga credincioasă şi înţeleaptă?” Pe aceea
Domnul o va răsplăti asfel: „Peste toate averile Sale o va pune”.
Deci pe bună dreptate a spus Domnul că grija de turma Lui este un semn al iubirii de El.
3.Slujirea preoţiei este superioară oricărei slujiri.
1 Coman Ioan, Chipul preotului dupa Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, in Studii Teologice nr.3-4/1956, p.198
2 Basarab M, ibidem, p. 57
„Când e vorba de stat în fruntea Bisericii şi de încredinţat purtarea de grijă a atâtor
suflete, femeile să se dea la o parte, chiar şi cea mai mare parte dintre bărbaţi.”
Pe cât e de mare deosebirea dintre fiinţele necuvântătoare şi oameni, tot pe atât de mare
să fie şi deosebirea dintre păstor şi păcătoşi (păstoriţi).
Păstorul care pierde oile, căruia i s-a încredinţat turma cea cuvântătoare a lui Hristos,
suferă mai întâi nu pagubă în bani, ci pagubă în propriul său suflet. Preotul va da seama cu
propriul său suflet care îl pune ca gaj pentru turma încredinţată. Acest angajament se face prin
jurământ la hirotonie.
Să ne ferească Bunul Dumnezeu de aşa ceva! Mai bine este nouă să murim la datorie
apărând turma lui Hristos.
4. Cu cine se luptă preotul în lupta de apărare a turmei lui Hristos.
„Lupta noastră nu este cu sângele şi cu trupul, ci cu începătoriile, cu stăpâniile, cu
stăpânitorii întunericului veacului acestuia, cu duhurile răutăţii celei din văzduhuri.”
Ai văzut ce mulţime cumplită de duşmani, iar o altă oştire duşmană, crudă şi nemiloasă,
care stă tot lângă turmă ni-i arată Sfântul Apostol Pavel la Galateni: „Cunoscute sunt faptele
trupului! Acestea sunt: desfrânarea, adulterul, necurăţia, neânfrânarea, închinarea la idoli,
vrăjitoria, vrajba, sfada, gelozia, mânia, gâlceava”, precum şi clevetirea, şoptirea la ureche,
semeţia, şi altele.
Condiţilei pentru vocatia preoteasca
Când e vorba să alegi un om vrednic de preoţie trebuie să-l cercetezi şi pe el mai mult
decât orice şi mai presus de toate viaţa lui: „Trebuie să aibe mântuire bună de la cei din afară”.
Se întâmplă de multe ori ca părerea mulţimii să fie greşită şi atunci e bine să cercetezi
mai dinainte viaţa şi sufletul celui propus.
Dacă lipseşte dragostea, harismele nu sunt de nici un folos.
Socot ca omul să aibă mare respect de preoţie. De ajunge de i se întâmplă să săvârşească
un păcat vrednic de caterisire, să nu aştepte să-l judece alţii, ci s-o ia înaintea judecării lor şi să
părăsească singur această slujire. Aşa, îşi va atrage atenţia asupra lui, mila lui Dumnezeu, dacă se
înverşunează să rămână, de şi-i nevrednic, se lipseşte de iertare, şi aprinde mai mult urgia lui
Dumnezeu.
Când eşti silit să pleci din cler, pentru că n-ai vrut să faci o faptă netrebnică şi nevrednică
de vrednicia acestei înalte slujiri, atunci din partea lui Dumnezeu pedeapsă asupra celor care te-
au dat afară pe nedrept, asupră-ţi mare răsplată.
Toţi îl judecă pe preot nu ca pe un îmbrăcat în trup şi el cu fire omenească, ci ca pe un
înger, slobozit de orice slăbiciune omenească. Dacă se întâmplă întâmplă să săvârşească un mic
păcat, că e om şi el, acel mic păcat le pune în umbră pe celelalte fapte bune.
După cum tiranul se teme de garda lui personală de corp, tot aşa şi preotul (episcopul)
tremură de frica celor de lângă el, iar de frica coliturghisitorilor mai mult decât de toţi, aceştia
mai bine decât toţi îi cunosc tainele lui şi micile lui greşeli.
Preotul trebuie să se înveţe mai dinainte să suporte cu curaj prostiile mulţimii.
Nu trebuie să folosim cinstea dată nouă de Dumnezeu ca să supărăm pe Dumnezeu, ci ca
să-i placem lui mai mult.
Calitatile pastorului de suflete
Preotul trebuie să sibe calităţi speciale, deosebite pentru a reuşi vindecarea turmei celei
cuvântătoare.
Nimeni nu poate fi vindecat cu sila şi împotriva voii lui. Nu stă în puterea preotului, ca
bolnavul să primească leacurile ci în puterea celui bolnav. Nu e îngăduit să îndreptăm pe oamenii
păcătoşi cu sila, ci prin convingere. De aceea este nevoie de multă dibăcie cu bolnavii. De bună
voie să fie convinşi să se supună îngrijirilor preoţilor; şi nu numai atât, ci chiar să le
mulţumească pentru îngrijire.
Dacă te porţi mai blând cu un păcătos care are nevoie de mai multă asprime, ai făcut
tăietu ra, dar n-ai tăiat răul, dacă nu i-ai dat un canon pe măsura păcatelor lui, ajunge nepăsător,
ajunge mult mai rău ca înainte, şi săvârşeşte păcate mai mari.
Dacă alteori tai fără cruţare răul aşa cum trebuie, bolnavul din pricina durerilor, de multe
ori se deznâdăjduieşte, aruncă doctoriile, tratamentul şi se pierde. Aşa oamenii slabi sufleteşte,
înclinaţi spre o viaţă uşuratică şi legaţi mult de plăcerile lumii, mândri de neamul lor şi de
funcţiile ce le au, dacă sunt întorşi de la păcatele lor cu vorbă bună şi încetul cu încetul, pot fi
scăpaţi şi dacă nu desăvârşit cel puţin în parte de păcatele lor.3
De aceea păstorul de suflete are nevoie de multă pricepere şi de mii de ochi ca să vadă
din tote părţile starea sufletească a păcătosului. Preotul trebuie să cerceteze bine şi să dea
canonul potrivit cu starea sufletească a fiecărui păcătos, sa să nu-i fie munca zadarnică.
Preotul trebuie să aibe un suflet mare şi curajos ca să nu se descurajeze, să nu
deznădăjduiască de mântuirea celor rătăciţi. Trebuie să gândească astfel: „Poate că le va da lor
Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi să scape din cauza diavolului.”
Dacă nu rătăceşte de la dreapta credinţă preotul trebuie să stăruie cu multă răbdare şi
muncă, el nu-l poate aduce cu sila la adevăr, şi nici cu ameninţări, ci trebuie sa-l convingă ca să-l
poată reântoarce
Preotul trebuie să fie un predicator destoinic.
Sfântul Apostol Pavel îl atenţionează pe ucenicul său Timotei când zice: „Ia aminte la
citit, la îndemnat şi la învăţătură.”
Acesta e instrumentul, aceasta este hrana, acesta e cel mai bun aer; aceasta (predica) ţine
loc de medicament, ţine loc de cauterizare, ţine loc de bisturiu. Dacă predica nu-i în stare să facă
asta, zadarnice sunt atunci toate celelalte. Prin predică ridicăm sufletul deznădăjduit, smerim
3 Bratan D., Tactul pastoral, in Mitropolia Olteniei nr.3-4/1972, p.66
sufletul îngâmfat, tăiem ce-i de prisos, împlinim ce-i în lipsă, prin predică lucrăm la însănătoşirea
sufletului.4
Viaţa îmbunătăţită a preotului nu împlineşte toată slujirea preoţească.
Când începe lupta pentru credinţă şi când toţi luptă cu argumente din aceeaşi Scriptură.
La ce-i foloseşte preotului mulţimea de sudori, când după acele osteneli cade, din pricina
grozavei lui neştiinţe, în erezie şi se desparte el sau turma lui de trupul Bisericii lui Hristos?
Credincioşii care nu sunt destul de întăriţi în credinţă, dacă ar vedea pe povăţuitorul lor că
este înfrânt şi că nu mai poate răspunde celor potrivnici (eretici) nu pun înfrângerea lui pe seama
neştiinţei lui, ci pe seama şubrezeniei învăţăturii. Nu mai pot crede cu aceeaşi tărie. Înfrângerea
dascălului strecoară atâta tulburare în sufletele cerdincioşilor încât răul sfârşeşte prin a-i îneca.
Cât prăpăd şi cât foc se adună pe ticălosul cap al acelui dascăl, pentru fiecare suflet
pierdut, nu-i nevoie s-o afli de la mine, tu însuţi ştii destul de bine.
Concluzia este : „bagă de seamă părinte şi nu fi prostovan”! Preotul bun va suferi
întotdeauna de invidia altora şi adeseori de critici. Criticile neântemeiate trebuie să le stingă
îndată întrucât pornesc de la oameni nepricepuţi şi îi strică faima şi numele cel bun, să-i
convingă de greşală.
Mulţimea de obicei nu verifică nici ce aude, nici ce grăieşte, repetă fără îndoială tot ce-i
vine la ureche, fără să caute adevărul.
Dacă se lasă doborât de aceste păreri nedrepte , atunci nu va putea vorbi niciodată cu
curaj şi bine, că tristeţile şi grijile sunt în stare să-i doboare sufletul şi să-l facă să ajungă cel mai
slab predicator.
Pentru că preotul trebuie să aibe legături cu oameni atât de diferiţi (feluriţi), felurită
trebuie astfel să fie şi puterea lui faţă de ei, adică liber la cuvânt şi plin de îndrăzneală, să ştie să
fie îngăduitor, dar cu folos, şi când nevoile şi împrejurările o cer dar şi bun şi aspru. Toată
această felurită purtare a preotului are un singur scop: slava lui Dumnezeu şi zidirea Bisericii.
4 Ciobotea Daniel, Chemarea preotească, în Mitropolia Ardealului nr.1-2/1973, p.54
Acest lucru îl argumentăm şi prin cuvintele lui Hristos, prin gura Sfinţilor Apostoli:
„Toată Scriptura este insuflată de dumnezeu şi de folos spre învăţătura, spre mustrare, spre
îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate.”
La alcătuirea imnelor celor ştiute, nu sunt de ajuns numai cuvintele de evlavie, ci trebuiie
să fie evlavios şi sufletul care le împleteşte. Evlavia sufletului dă naştere imnului sfânt, pe care îl
hrăneşte cugetul bun, iar Dumnezeu îl primeşte în hambarele cerurilor. Ce fel de jerfă este
cuvântul? – cea mai mare jertfă cea mai sfântă şi cea mai bună din toate jertfele!
- Curaj, scumpe şi iubite prietene!
Dumnezeu pedepseşte mult mai aspru pe preot decât pe mireanul simplu. Şi pe bună
dreptate, că prin păcatul în preot nu mărgineşte păcatul numai în el, ci vatămă şi sufletele
credincioşilor mai slabi care îl văd.
Chiar şi familia şi copii preotului, fiicele, care nu aveau nici o legătură cu preoţia, erau
pedepsite pentru aceleşi păcate cu mult mai aspru, tocmai din pricină că părinţii lor erau preoţi.
„Văd pe mulţi creştini că duc o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede
nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. De aceea nici în oraş, nici în Biserică nu poţi şti degrabă
cine-i credincios şi cine-i necredincios, afară doar de a-i sta în timpul împărtăşirii cu Sfintele
Taine ca să vezi cine iese afară şi cine rămâne să se împărtăşească. Şi ar trebui să cunoaştem pe
credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa lor.”5
Calitatea noastră de creştini trebuie să o cunoştem după sufletul nostru. Creştinul trebuie
să se arate creştin nu numai după darul său pe care-l aduce la Altar, ci şi după viaţa nouă pe care-
o duce; „trebuie să fie lumina lumii şi sarea pământului.” Dar când nici pe tine nu te luminezi,
nici nu-ţi micşorezi putreziciunea, de unde să ştiu că eşti creştin? Că te-ai botezat? Dar tocmai
botezul îţi măreşte mai mult pedeapsa. Că măreţia cinstei aduce un adaos de pedeapsă peste cei
care nu voiesc să trăiască la înălţimea cinstei „se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai
prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu.” „Totul să-l arate
creştin : mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul. Vă spun acestea, nu pentru a ne lăuda că suntem
5 Bucevendu Ovidiu, Purtarea morala a preotului, in MitropoliaOlteniei nr.5-6/1955, p.49
creştini ci pentru a ne pune viaţa în rânduială spre folosul celor ce ne văd.” „Văd că faci cu totul
alte fapte decât fapte de creştin, te văd petrecându-ţi toată ziua în tovărăşiri cu oameni stricaţi şi
în fărădelegi, te văd mereu pufnind în râs şi molâu, te văd înconjurat de paraziţi şi lichele, spune-
mi după care fapte să te cunosc că eşti creştin când totul te arată necreştin? Doar pentru că-ţi spui
creştin? Nu pot şti bine nici dacă eşti om. Când te văd că arunci cu picioarele ca un măgar, că
sari ca un taur, că nechezi după femei ca un armăsar, că eşti lacom la mâncare ca un urs, că-ţi
îngraşi trupul ca un catâr, că eşti ranchiunos ca o cămilă, că răgeşti ca un lup, că te mânii ca un
şarpe, că răneşti ca o scorpie, că eşti şiret ca o vulpe, că ţii veninul răutăţii ca o aspidă şi viperă,
că lupţi împotriva fraţilor tăi ca demonul cel rău. Cum voi putea să te număr cu oamenii când nu
văd în tine caracteristicile firii omeneşti? Căutând să fac deosebirea între un necredincios şi un
credincios, mi-e teamă că nu voi găsi nici deosebirea dintre un om şi-o fiară, cum să te numesc?
Fiară? Dar fiarele au numai unul din cusururile acestea ! Tu însă ai adunat în tine toate cusururile
acestea, şi mergi chiar mai departe decât fiarele sălbatice.
Să te numesc drac? Dar dracul nu slujeşte tiraniei stomacului, nici nu îndrăgeşte banii,
spune-mi, pot să te mai numesc om când ai mai multe cusururi decât fiarele şi dracii?”
Dacă om nu pot să te numesc, cum pot să te mai numesc creştin? Şi marea grozăvie este
că suntem atât de plini de păcate, că nu ne vedem sluţenia sufletului nostru, şi nici nu ne dăm
seama de urâţenia lui. O oglindă duhovnicească nu ne arată numai sluţenia sufletului, ci dacă
voim ne arată cum să ne schimbăm sluţenia într-o frumuseţe fără seamăn. Cum ? Prin citirea
Sfintei Scripturi şi împlinirea legilor date de Dumnezeu observarea vieţii bărbaţilor virtuoşi şi
istoria vieţuirii lor fericite şi urmarea, imitarea acestora. Dacă bem băutura care poate ucide toţi
viermii şi şerpii păcatelor dinlăuntrul nostru. Această băutură este cinstitul sânge al lui Hristos.
El poate stinge toată boala. Un alt mijloc de înobilare a sufletului şi cu scoaterea lui din patimi
este milostenia unită cu ascultarea predicii.
Prin toate acestea vor putea fi omorâte patimile care ne vatămă sufletul. Numai atunci
vom trăi cu adevărat; acum nu suntem întru nimic mai buni ca morţii. Că nu-i cu putinţă să trăim
când trăiesc în noi acele patimi; cu ele neapărat pierim. Dacă nu ajungem să omorâm aici pe
pământ aceste patimi, dincolo ele ne omoară pe noi, dar chiar şi înainte de aceea, aici pe pământ
vom primi cea mai cumplită pedeapsă.
Ochiul sufletului, dacă paşte în livada cuvintelor duhovniceşti va fi curat, limpede şi ager,
dar dacă umblă în jurul grijilor lumeşti, va scoate nenumărate lacrimi şi va plânge şi acum pe
pământ, dar şi atunci pe lumea cealaltă.6
Dacă v-aş întreba de ştiţi cântece de lume sau cântece de dragoste aş vedea că mulţi le
ştiu pe de rost şi că le cântă cu multă plăcere. Dar ce scuză găsiţi că nu ştiţi un text din Scriptură.
„Nu-s călugăr, mi se răspunde! Am femeie şi copii şi trebuie să mă îngrijesc de casa
mea!” Ei bine, scuza asta vă pierde că socotiţi că numai călugărilor li se cuvine să citească
dumnezeieştile Scripturi, când voi aveţi cu mult mai multă nevoie de ele decât călugării, pentru
că voi trăiţi în lume, voi vă răniţi în fiecare zi, şi de aceea voi aveţi mai cu seamă nevoie de
leacul Sfintei Scripturi. Prin urmare a socoti de prisos citirea Sfintei Scripturi este cu mult mai
rău decât a nu le citi, astfel de gânduri sunt gânduri drăceşti.
Ce mare folos ai de pe urma citirii Sfintei Scripuri? Cercetează-te să vezi ce gânduri îţi
vin în minte când auzi citindu-se un psalm, şi ce gânduri îţi vin în minte când auzi un cândec de
lume! Ce gânduri îţi vin când eşti într-o Biserică şi ce gânduri când eşti la teatru, şi vei vedea
câtă deosebire este într-o stare sufletească şi alta, deşi sufletul este unul. De aceea şi Sfântul
Apostol Pavel spune „vorbele rele strică obiceiurile bune”
Să cântăm deci, să avem necontenit în gurile noastre cântările Duhului, acestea ne fac să
fim superiori animalelor necuvântătoare. Căci cântările duhovniceşti sunt hrană sufletului, şi
podoabă şi tărie; lipsa lor este foamete cumplită. Scriptura spune: „Le voi da lor nu foamete de
pâine nici sete de apă ci foamete de auzirea cuvântului Domnului”.
Cuvântul scos din dumnezeieştile Scripturi înmoaie mai bine decât focul un suflet
învârtoşat, şi-l face în stare să săvârşească orice lucru bun.7
Sfătuind pe cei din jurul nostru cu cuvintele lui Dumnezeu, îndreptăm viaţa slugilor
noastre, a copiilor noştri, a soţiilor noastre, a prietenilor noştri, iar pe duşmani ni-i facem
prieteni.
6 Vasilescu Emilian, Cultura preotului, in Mitropolia Banatului nr7/1955, p.11
7 Idem, p.77
Dar dacă un om aude cuvintele lui Dumnezeu şi nu le face se va osândi, va ofta şi va
ajunge cândva şi la săvârşirea celor spuse de Dumnezeu.
În încheire iubiţi fraţi, să nu dispreţuim auzirea dumnezeieştilor Scripturi.
Raporturile cu autoritatile lumesti
De vreme ce Dumnezeu a rânduit stăpânirea omenească, a-i asculta pe cârmuitorii
lumeşti şi a li te supune lor echivalează, în mod real, cu a-l asculta pe Dumnezeu şi a i te supune
Lui.
Adresându-se în special acelora dintre creştini care manistă reţineri în această privinţă,
Sfântul Ioan Hrisostom încearcă să le risipească îndoielile, făcându-se ecou spuselor pauline:
„Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este altă stăpânire decât de la Dumnezeu, iar
cele ce sunt de la Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea cel ce se împotriveşte stăpânirii, se
împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu, iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă. Căci dregătorii
nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti dar să nu îţi fie frică de stăpânire, fă
binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele său, iar dacă
faci rău, teme-te că nu în zadar poartă sabia, pentru că ea este slujitoarea lui Dumnezeu şi
răzbunătoare a mâniei lui asupra celui ce săvârşeşte răul.
Sfântul Ioan Hrisostom recunoaşte că există limite în privinţa supunerii noastre faţă de
autorităţile civile, opresive şi nedrepte.
Deşi guvernarea civilă este rânduită de Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că orice
ocârmuitor a fost sfinţit de el.
„Este dar fiecare conducător rânduit de Dumnezeu? Eu nu spun acest lucru.”
Cu toată convingerea sa legată de necesitatea conducerii civile care este rânduită spre
bunăstarea spiritulă şi materială a oamenilor, totuşi Sfântul Părinte afirmă într-una din omiliile
sale că este mai bine să fim lipsiţi de conducător, decât să avem unul necorespunzător.
„Însă poate va spune cineva că există şi un al treilea rău, pe lângă acela al absenţei unui
cârmuitor, ceea ce va duce la anarhie şi cel al neascultării celor supuşi, sau nesupunerii faţă de
stăpânire, anume: atunci când stăpânitorul este un nepriceput şi nu este un rău de neluat în
seamă, ci este chiar un rău mult mai mare decât anarhia. Căci mai bine este să nu fii condus de
nimeni, decât să fii condus de un om rău.
În cazul în care stăpânitorul este necredincios, atunci va veni timpul când creştinii vor
înceta să i se supună, pentru a rămâne credincioşi în învăţăturile dumnezeieşti.
Când auzi pe Hristos spunând: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, află că îţi
spune să dai Cezarului numai acelea care nu vatămă cu nimic credinţa, altfel n-ar mai fi o vamă
dată Cezarului ci diavolului.
Nu se cuvine să vorbim despre obligaţie, întrucât există o singură obligaţie de care nu ne
putem lipsi – aceea de a nu îl supăra pe Dunezeu.
Sfântul Ioan susţine ideea antrităţii supreme a Bisericii asupra Statului, întrucât Biserica
se apleacă asupra realităţilor veşnice.
Stai la locul care ţi-a fost dat ţie, căci atât regilor cât şi preoţilor li s-a rânduit anumite
hotare. Însă preoţia este mai mare decât cârmuirea regilor. Regele ia parte la cârmuirea celor
pământeşti, dar hotărârile legiferate de preoţi sunt rânduite de sus.
Regelui i se încredinţează trupurile, iar preotului i se încredinţează sufletele. Regele iartă
oamenii de datoriile lor băneşti, preotul iarttă păcatele oamenilor... Primul se luptă cu barbarii, al
doilea se luptă cu demonii şi din această pricină preotul ungea fruntea regilor cu untdelemn.
În concluzie reiese că potrivit viziunii Sfântului Ioan Gură de Aur atunci când creştinii se
află într-o situaţie conflictuală pe care nu o pot evita, ei trebuie să se supună poruncilor lui
Dumnezeu, iar nu legilor statului. Vezi exemplul miilor şi milioanelor de martiri ai primelor
veacuri de aur ale creştinismului, precum şi veacul trecut al miilor de martiri şi patrioţi români
schingiuţi în lagărele şi temniţele comuniste.
RAPORTURILE DINTRE CREDINCIOSI SI PREOTI
Clericii lipsiţi de evlavie, sau deveniţi eretici, nu mai trebuiesc urmaţi sau ascultaţi.
Există şi preoţi nevrednici, pe aceştia ne asigură Sfântul Ioan Gură de Aur, nu i-a rânduit
Dunezeu, fiindcă „ Dumnezeu nu-i hirotoneşte pe toţi”, „Cel care vede toate, ştie că e cu putinţă
să exsiste, şi mulţi preoţi nevrednici, de-a lungul timpului şi într-o lume atât de mare.”
Apoi adaugă Sfântul Ioan Gură de Aur „Însă Dumnezeu lucrează prin toţi preoţii chiar
dacă ei sunt nevrednici, pentru ca oamenii să se mântuiască”, şi iarăşi în cuvântul său întăreşte
acelaşi lucru zicând: „Chiar dacă preoţii ar fi răi şi stricaţi, El va împlini toată datoria lor, şi va
trimite pentru voi Duhul Său cel Sfânt.”
„Cel care-l va iubi pe Dumnezeu, îl va iubi pe preot, oricum ar fi, pentru că prin el
dobândeşte înfricoşatele taine”. Cel care-l cinsteşte pe preot îl va cinsti şi pe Dumnezeu; şi care
va deprinde să îl dispreţuiască pe preot îl va supăra pe Dumnezeu în cele din urmă.... şi chiar
dacă preotul este rău, văzând Dumnezeu că din veneraţie pentru El îl cinsteşti pe acest preot, care
este nevrednic de a fi cinstit, El Însuşi te va răsplăti.
Accent deosebit pune Sfântul Ioan Gură de Aur pe îndatorirea preoţilor de a-i respecta
chiar pe preoţii care nu s-au dovedit vrednici, respect atât cât se poate, întrucât, chiar dacă sunt
nevrednici, ei sunt totuşi membrii unei instituţii demne de toată preţuirea de vreme ce Dumnezeu
Însuşi a Întemeiat-o.8
Pe cei pe care i-a ales El, nouă nu ne este îngăduit să-i judecăm, noi ascuţim limba
noastră împotriva preoţilor? Şi de ce iertare vom mai fi vrednici noi care nevăzând bârna din
ochiul nostru, căutăm cu duritate şi cu asprime să descoperim un pai în ochiul altuia. Nu ştiţi că
atunci când judecaţi aşa vă pregătiţi o judecată mai aspră? Eu nu vă zic acestea, fraţii mei, pentru
a-i scuza pe preoţii răi, nici pentru a-i huli pe cei ce slujesc cu nevrednicie slujba lor, departe de
aceea, eu îi deplâng eu gem pentru soarta lor. Dar chiar şi atunci când ar fi răi şi nevrednici de
caracterul slujirii lor, nu le este îngăduit celor ce sunt sub purtarea de grijă a lor şi mai ales
poporului şi celor mai simpli, să-i judece.
8 Buzescu Nicolae, Indatoriri ale preotului, in B.O.R.NR2/1956, p.241
Iar dacă ve-ţi trăi în neascultare şi veţi încerca să daţi vina pe zece mii de preoţi ce slujesc
cu nevrednicie, tot nu vă va ajuta cu nimic şi nimic nu va vorbi în favoarea voastră.
Dumnezeu lucrează şi prin persoane nevrednice şi harul Botezului sau a celorlalte Taine
nu sunt zădărnicite în nici un fel de comportamentul unuia sau a altuia dintre preoţi, iar
primitorul acestora nu va fi păgubit cu nimic.
Cu toate aceste Sfântul Ioan Gură de Aur ne avertizează că: a rămâne ataşat de un preot
corupt ne poate vătăma credinţa, mai ales atunci când e vorba de un preot care se abate de
doctrina creştină.
„Cum dar ziceţi voi să ne supunem şi să ascultăm de un preot nevrednic? În ce sens?
Dacă e vorba de ale credinţei fugiţi de el şi feriţivă de el întru totul.”
În concluzie Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă astfel: „este datoria mirenilor să
manifeste discernământ faţă de învăţăturile preotului lor, dar înprivinţa vieţii acestuia să nu fie
exagerat de curioşi şi să nu se amestece în nici un fel. Atunci când este însă vorba despre un
preot care păcătuieşte fără oprelişti, mirenii ar trebui să se adreseze episcopului şi să-i ceară să-l
aducă la ascultare pe unul ca acesta sau chiar să-l caterisească.
Biserica Răsăritului a considerat dintotdeauna că preotul poate să-şi piardă „puterile
harice pe care le-a primit odată cu hirotonia sa, prin alăturarea sa la o altă grupare eretică sau
schismatică sau printr-o comportare netrebnică ce va duce la caterisirea sa, sau ca urmare a unei
solicitări personale a sa.9
Să nu-ţi închipui creştine că un preot nevrednic poate discredita preoţia.
Un preot nevrednic nu-ţi poate face nici un rău dacă tu ai credinţă în Dumnezeu. Şi dacă
nu avem copii să-i cerem de la Acela. Iar dacă îi dobândim, să-i creştem cu sârguinţă în legea lui
Dumnezeu, şi să îndepărtăm pe cei tineri de orice răutate, mai cu seamă de neânfrânare şi
împrăştiere. Cumplit este acest război, şi nimic nu primejduieşte atât de mult vârsta copilăriei şi a
9 Constantinescu Paul, Reflecţii cu privire la problemele vocaţiei si a pregatirii preoteşti, in B.O.R.nr 11-12/1969,
p.184
tinereţii decât această patimă. Din toate părţile să-i îngrădim şi să-i ocrotim cu sfătuiri şi
îndemnuri, cu înfricoşări, cu ameninţări. Dacă ei vor birui această poftă, precum şi o alta , ei vor
fi mai tari, se vor înfrâna şi de la beţie în întâlnirile stricate, le vor îndepărta cu toată râvna.
Toţi părinţii trebuie să-şi crească copii pentru şi cu Dumnezeu căci casă a lui Dumnezeu
este sufletul unui tânăr. Nu lăsa casa lui Dumnezeu să devină peşteră de tâlhari. Cum devine
peşteră de tâlhari? Când îngăduim să intre în sufletele tinerilor pofte care îi robesc, şi lăsăm toată
desfrânarea să locuiască în ei. Căci asemenea gânduri sunt mai cumplite decât tâlharii, robind
libertatea copiilor şi făcându-i robi patimilor necuvântătoare şi umplându-le mintea lor de multe
răni. De aceea trebuie să veghem asupra lor în fiecare zi şi ca de un bici să ne folosim de cuvânt
şi copii noştri să poată prin noi să se împărtăşească de cetăţenia de sus şi să săvârşească toată
lucrarea de acolo.
Din cea dintâi vârstă să-i introducem în vieţuirea cerească. Fiindcă şi Eli din pricina
copiilor a pierit. Că ar fi trebuit să-i certe şi să-i facă cu luare aminte. Desigur i-a certat şi
atenţionat însă nu destul, nevrând să-i întristeze. Şi aşa i-a pierdut şi pe ei şi pe sine. Sălbatică e
tinereţea şi are nevoie de mulţi învăţători. Ca un cal fără frâu, ca o fiară neânsufleţită e tinreţea.
Dacă ne certăm copii, însă nu cum trebuie, adică dacă nu insistăm pe toate mijloacele
paşnice, prin îndemn şi dragoste, dar şi prin certare sau bătaie la nevoie „că bataia e ruptă din
rai” prin blândeţe sau asprime în funcţie de caz, îi pierdem.
Cuvintele pe care le spun adesea părinţii: „ei lasă că sunt copii” nu arată decât egoismul
lor monstros care îngăduie diavolului să ne piardă copii. Metoda salvării lor nu este asprimea,
nici blândeţea, metoda trebuie să se adapteze după caz, scopul fiind scoaterea lor din patimi şi
reorientarea lor către Dumnezeu.
Mamelor ocupaţi-vă mai ales voi personal de ficele voastre. Luţi aminte să stea pe acasă.
Şi mai înainte de toate educaţile să fie evlavioase, cuviincioase, să dispreţuiască banii şi averile,
să rămână neâmpodobite. Şi aşa daţi-le în căsătorie. Dacă asfel le modelăm, atunci nu numai pe
ele ci şi pe bărbatul care o va lua îl veţi mântui. Şi nu numai pe bărbat ci şi pe copii şi veţi lua
plată pentru toate acestea.
Pentru a deveni părinte, omul trebuie să crească duhovniceşte până la măsura de a putea
deveni părinte. Altfel încurcă planurile lui Dumnezeu.
Copilul are nevoie de un mod de vieţuire creştină, nu de cuvinte; deprinderi virtuoase, nu
subtilităţi şi sofisticări intelectuale, are nevoie de fapte nu de vorbe.
Nu le puneţi propte şi ziduri din afară.
Să-i modelăm pe copii noştri şi să le dăm un ritm de vieţuire în cele de neapărată
trebuinţă. Cele de neapărată trebuinţă sunt cele duhovniceşti precum găsim şi în Sfânta Scriptură:
„Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.”
Atunci când îi creştem pe copii noştri să avem grijă să fie buni, nemânioşi, nepomenitori
de rău.
Nu te scuza dragă creştine zicând: „Doar nu-l voi face monah”. Nu trebuie să fie neapărat
monah, dar fă-l creştin măcar. Ne îngrijim pentru averile lor, dar pentru ei nu ne îngrijim. Vezi tu
câtă lipsă de minte? Antrenează sufletul copilului şi toate celelalte vor veni după aceea.
Vrei să îl faci bogat? Învaţă-l să fie bun, iar celor care nu sunt educaţi bine din copilărie
mai bine le este sărăcia decât bogăţia, asta pentru că sărăcia îi ţine şi fără să vrea în virtute.
Copiii trebuie obişnuiţi cu frigul, arşiţa, foamea, setea, cu saţiul şi îndestularea, încât în orice
împrejurare ei să se simtă bine, să nu-i înăbuşim în răsfăţuri.
Aşadar în încheire să avem multă puratre de grijă faţă de copii şi casnici noştri, multă şi
faţă de noi înşine ca să fim în bună rânduială şi să-l rugăm pe Dumnezeu să fie ajutător la această
lucrare. Dacă nu facem nimic din partea noastră, nu ne va da mâna, căci Dumnezeu nu ne dă
ajutorul dacă dormim ci dacă ne ostenim.
Nu face Dumnezeu în locul nostru, ci ne ajută. Ajutorul presupune că cel ajutat face şi el
partea lui.
„Şi voi părinţilor nu întărâtaţi pe copii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura Domnului.”
Copii ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, că aceasta este prima poruncă cu făgăduinţă.
Iată un îndemn, sunt la nivelul unor minţi gingaşe, şi slabe încă fără filosofie şi cuvântări lungi şi
încurcate. Şi în continuare: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca bine să-ţi fie ţie şi mulţi ani
să trăieşti pe pământ.”
De ce Sfântul Apostol Pavel nu le-a vorbit copiilor despre împărăţia cerurilor? Pentru că
aceştia sunt prunci la minte, bine ştiind că dacă copilul se va ghida după rânduiala părinţilor, nu
va fi mare ostenelă de a-i supune şi pe copii. Aşadar cheia pentru educaţia copiilor nu sunt
învăţăturile date lor, ci duhul în care cresc, exemple vii pe care le văd, mediul în care se dezvoltă.
De aceea cheia într-o familie este legătura bărbatului cu femeia şi raportarea lor la
Hristos.
Cănd un lucru are un început frumos, tare cuviincios şi cu bună rânduială, toate mai
departe înaintează pe drum cu cap şi cu multă uşurinţă. Căci cel mai greu este a pune temelia şi a
aşeza fundamentul. Adică copii trebuie să aibă o moştenire genetică sănătoasă şi tare, lucru care
ţine de gradul de curăţie şi nevoinţă la care sun părinţi; moştenirea genetică se poate îmbunătăţi
radical prin har şi nevoinţă.
Dar dacă părinţii poruncesc ceva nelalocul lui? În acest caz caz Sfântul Apostol Pavel te-
a păzit în siguranţă, căci a zis „întru Domnul” adică în cele în care tu nu-l loveşti pe Dumnezeu.
Dacă de exeplu părintele tău ar fi păgân sau eretic nu trebuie să te laşi înduplecat de el.
Căci acest lucru nu este „întru Domnul”. Copilul să nu asculte dacă este învăţat potrivnic lui
Hristos sau Bisericii.
Începutul tuturor bunătăţilor este ascultarea de părinţi, dar toată cauza ascultării părinţilor
este pusă pe seama începutului educaţiei şi a celor ce-i conduc. Adică faptul de a-i forma să
asculte, ţine de părinţi şi sunt direct responsabili de ea.
Este foarte bine să se boteze copii de mici. Motivul este că sălăşluindu-se harul în copilul
botezat şi fiind păzit curat prin intermediul părinţilor, şi al naşului, va creşte mult mai bine pentru
veşnicie, şi va urma lui Iisus şi în copilăria sa. Copilul va creşte apoi şi în chip real şi ca trup dar
mai ales odată cu acesta şi cu harul şi înţelepciunea înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Un duh de rugăciune va creşte în copil, în pace duhovnicească, iar un duh de împrăştiere,
griji lumeşti va face din el un copil neastâmpărat, agitat.
Copii trebuie să aibe o minte curată şi un suflet neprihănit, aşa trebuie crescuţi ei şi mai
ales ca să priceapă că cea mai mare valoare este curăţia lăuntrică şi puritatea firii dobândite prin
botez. Orice copil trebuie să se păstreze feciorelnic din toate punctele de vedere. Acei copii
cărora li se exacerbeză poftele trupeşti prin tot felul de imagini obscene, devin mai târziu extrem
de uşor de manipulat şi conduşi.
Părinţii sunt adesea cei care îngăduie copiilor să privească poftele lumii, tocmai pentru că
ei înşişi le doresc şi nu au discernământ să le cântărească nocivitatea.
Şi nu numai de imagini ci şi de auziri dulci şi desfrânate să-i ferim ca să nu li se
vreăjească sufletul, nici la ospeţe şi beţii să nu-i ducem, ci mai degrabă tinerii să fie păziţi mai
bine ca fecioarele în cămările lor. Că nimic nu împodobeşte mai mult vârsta lor precum cununa
întregii înţelepciuni şi a veni la nuntă curat de toată desfrânarea.
Şi degrabă să le luăm neveste încât curate şi neântinate să primească trupurile la nuntă.
Căci aceştia cei curaţi cu trupurile sunt aceia care se vor iubi mai cu căldură.
În căsătorie trebuie să intrăm nu numai feciorelnic cu trupul, ci feciorelnic cu toate
simţurile, mai ales cu sufletul.
Tinerii trebuie să fie responsabili când se căsătoresc, această responsabilitate se
dobândeşte uneori şi prin luptă adeseori sângeroasă „cu poftele tinereţii” şi cu egoismul din noi.
Lucrul esenţial la căsătorie nu este vârsta care variază de la caz la caz, ci să intrăm curaţi şi cu
dorinţa de jertfă alături de celălalt.
„Cel ce are întreaga înţelepciune înainte de nuntă cu atât mai mult o va avea după nuntă.
Cel ce învaţă să desfrâneze înainte de nuntă, va face asta şi după nuntă.”
Căci atunci când tânărul este stricat înainte de nuntă, iar după nuntă se uită la altă
femeie, atunci care este rostul nunţii!
De aici ies luptele, batjocoririle, întoarcerea pe dos a caselor, certurile zilnice. De aici se
micşorează dorinţa de soţie şi se vestejeşte, iar petrecerea şi convorbirile cu desfrânatele îl
moleşesc.
Pe când dacă ar învăţa să aibă întreaga înţelepciune, şi-ar socoti soţia mai dorită decât
toate şi o va privi cu multă dragoste şi va păstra mare şi bună armonie cu ea şi acelaşi cuget şi
simţire.
Dar la această adâncă armonizare nu se poate ajunge decât dacă ficare dintre ei are
mintea întreagă, suflet şi trup feciorelnic, apoi atitudine de dăruire către celălalt şi bunăvoinţă în
sensul cel mai profund. Fecioria trupească şi sufletească poate fi pătată prin orice poftă acceptată,
fie şi numai la nivel de gând.10
10 Vasilescu Emilian, Indatoriri preoteşti in glasul Biserici, in B.O.R. NR.2/1995, p.216
top related