c6. tulburări de ritm Şi fluenţă

Tulburări de ritm şi fluenţă. Bâlbâiala. Tahilalie. Bradilalie.

Tumultus sermonis.

ŞEF LUCRĂRI DR. GEORGETA BURLEAUNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR.T. POPA” IAŞI

Suport de curs pentru studentii de la UMF Gr.T. Popa Iasi©Copyright. Toate drepturile de autor rezervate

► una dintre patologiile cele mai complexe, care suscită încă interesul specialiştilor din foarte multe domenii: medicină,

psihologie, logopedie, etc .

Bâlbâiala

► tratează etiopatogenia, simptomatologia şi evaluarea sa în scop preventiv, de diagnostic şi terapeutic

Dintre tulburările de ritm şi fluenţă

În literatura de specialitate ► mii de lucrări

Bâlbâiala

► puţine tulburări de limbaj au un evantai atât de vast de manifestări, ajungând până la psihoze sau mecanisme defensive primitive, de autoizolare

compromiţând comunicarea lingvistică normală

2) infirmitate

determină trei factori

1) diminuarea inteligibilităţii

3) handicap

“o dezordine în ritmul cuvântului, în care pacientul ştie cu precizie ceea ce ar vrea să spună,

dar în acelaşi timp nu este în stare să spună din cauza

► unor opriri involuntare,

► a repetiţiilor

► şi/sau prelungirilor unui sunet”.

Bâlbâiala

OMS (W.H.O., 1977)►definiţie

curgerea uşoară, continuitatea şi secvenţialitatea producţiei verbale,

vorbirea fluentă

Pauzele, aşa-zise normale

►dată de

► fără eforturi, ► cu o viteză anume

► şi cu un ritm regulat

sunt situate la graniţe gramaticale

produc o fragmentare naturală a rostirii, utilizabilă pentru realimentarea cu aer prin inspir; ele sunt de un real ajutor pentru

ascultător, în înţelegerea sintactică a enunţului

►

► prelungirile, ► opririle

► şi repetările de sunete, silabe şi cuvinte

Disfluențe

simptomul patognomonic al bâlbâielii►

baza cea mai solidă

discontinuităţi anormale în vorbire

pentru evaluarea gravităţii bâlbâielii

pentru prognostic

pentru evaluarea rezultatului terapeutic

fluenţa verbală alterată, care se poate manifesta între 2,5 – 4 ani

În prima copilărie

copiii pot să prezinte multe disfluenţe în interiorul sau între cuvinte, chiar fiind normo-vorbitori

A defini un pacient ca disfluent din cauze psihologice („... este bâlbâit pentru că este foarte nervos”),

este în realitate

confuzii interpretative de diagnosticpoate determina

o evaluare imprecisă atât sub aspectul comportamentului verbal, cât şi al presupusei etiologii.

Epidemiologie

1) autoevaluările redactate de pacienţii înşişi sau de părinţii acestora, de fiecare dată când s-au bâlbâit pentru o anumită perioadă; metodă a rămas deschisă criticilor, fie pentru a stabili

vârsta de apariţie, fie durata;

2) urmărirea timp de mai mulţi ani a unui eşantion de copii.

Posibilităţile de a determina prevalenţa şi incidenţa bâlbâielilor sunt:

Epidemiologie

Cercetările statistice, făcute de diferiţi autori

►aproximativ 1% din populaţie

o depistare timpurie

o terapie logopedică de prevenţie

ar reduce semnificativ prevalenţa bâlbâielii cronice, manifestă la vârsta adolescenţei sau a

maturităţii

+

► afectează în special bărbaţii, manifestându-se cu caracter de mai mare durată şi gravitate.

Sexul şi bâlbâiala

dezvoltarea mai dinamică a limbajului la fetiţe, în urma unei precoce maturizări neurologice

►s-au invocat

Ideea unei educaţii discriminative, responsabilă de prevalenţa bâlbâielii la băieţi poate fi cu greu acceptată fără a fi luaţi în

considerare şi ceilalţi factori, mai ales de ordin psiho-socio-culturali.

metode educative utilizate în cazul băieţilor în comparaţie cu fetele

▼

► pusă în raport cu factorii hormonali, se interpretează mai degrabă ca o recidivă a unor episoade tranzitorii de bâlbâială

infantilă, neglijate sau ascunse de către părinţi, dar de obicei puse în evidenţă de o anamneză exactă

Vârsta de apariţie

apariţia la vârsta pubertăţii (13-14 ani)

în copilărie apare cel mai adesea între 3 şi 6 ani

apariţia bâlbâielii este excepţionalăla vârsta adultă

La sfârşitul secolului XX,

s-a ajuns treptat la un consens în privinţa etiologiei bâlbâielii,

dezvoltându-se în baza ariei de interes ale cercetătorilor,

diferite teorii.

Etiopatogenia

Teorii organiciste care evidenţiază:

Aspecte neurologice (Schindler);

Întârziere sau necoordonare motorie (Webster, Borden)

Dominanţa incompletă( teoria lui Orton şi Travis);

Hipertonia adrenergică (Seeman);

Ereditatea (Cox şi Levi).

Rolul mediului familial în care copilul creşte şi achiziţionează limbajul

considerat de unii autori absolut fundamental pentru etiopatogenia bâlbâielii (Sheehan, 1975)

Teorii psihogenetice :

alţii susţin că influenţa mediului trebuie totuşi să acţioneze pe un teren de predispoziţie

genetică.

După Johnson , bâlbâiala este rezultatul a trei variabile

principale:

gradul de disfluenţă al copilului ;

sensibilitatea ascultătorului în legătură cu această problemă ;

sensibilitatea copilului în legătură cu propria fluenţă şi judecăţile anturajului.

Între factorii cei mai semnificativi, semnalăm:

comportamentul agresiv, hipercorectiv al mamei în legătură cu limbajul copilului;copil ce va dezvolta astfel o nevroză

sentimentul de nesiguranţă şi frică determinat de

comportamentul coercitiv al părinţilor

obişnuinţa vicioasă a mişcărilor fono-articulatorii

în lumea occidentală,

în ţările cu o dezvoltare economică mai mare (ambianţă familială nevrotică, stress),

şi în mediul urban mai mult că în cel rural.

Bâlbâiala nu e cunoscută la popoarele primitive.

Fenomenul este în creştere şi e mai frecvent

la popoarele avansate şi cu un nivel cultural mai

înalt

► ale unei populaţii de „bâlbâiţi” din Vancouver ► cu cele ale unei populaţii de „nebâlbâiţi”, populaţia Ute, Colorado

Stewart (1960) a comparat standardele educaţionale

cei din urmă rezultând a fi mai indulgenţi în ceea ce priveşte: ► învăţarea controlului sfincterian,

► plânsul, ► nevoia de contact fizic cu adultul,

► gradul de independenţă faţă de familie, ► calitatea limbajului.

Societăţile mai avansate ajung să fie întotdeauna mai intolerante cu devierile de la normal, mai exigente şi deci generatoare de

anxietate şi fobii.

Teorii foniatrice

a. tulburare a feed-back-ului audio-verbal

b. tulburare psiholingvistică

c.tulburare a producţiei articulatorii în cazul coexistenţei unei dislalii polimorfe;

d. bilingvismul

Bâlbâiala

a. Tulburare a feed-back-ului audio-verbal

ca urmare a proastei coordonări motorii a muşchilor intercostali, abdominali şi a

diafragmului

în timpul fonaţiei

subiectul nu controlează presiunea subgastrică

evidenţiată prin măsurarea presiunii esofagiene, gastrice şi transdiafragmatice.

▼

▼

b. Tulburare psiholingvistică

Asocierea bâlbâielii cu întârzieri ale limbajului şi ale producţiei

verbale a fost confirmată de mulţi specialişti ;

Nesincronizarea proceselor,localizate la nivel de subsistem

Sistemul lingvistic

unul din subsistemele psihicului uman-

bâlbâiala

▼

c.Tulburare a producţiei articulatorii

determinată de neexistenţa unei coordonări între cei trei analizatori:

auditiv

vizual

motor-kinestezic

în cazul coexistenţei unei dislalii polimorfe

bâlbâiala

d. Bilingvismul

unul dintre factorii etiologici adesea invocaţi

a doua limbă poate fi învăţată şi-sau folosită

fără ecou negativ în planul limbajului şi al comportamentului

dacă şi numai dacă

sistemul lingvistic al primei limbi a fost

însuşit până la nivelul performanţei.

În ultimii cinci ani, factorii etiologici ai bâlbâielii au fost clasificaţi în:

Factori favorizanţi (ereditate)

Factori declanşatori (şocuri emoţionale, accidente, leziuni la nivelul S.N.C.)

Factori agravanţi (mediu)

BÂLBÂIALA – CLASIFICARE

guturală, cu blocaje la nivelul muşchilor laringieni şi cu deficit de pronunţie a

consoanelor „c-g” ;

linguală l-t-d;

labială m-p-b.

În funcţie de localizarea spasmului (gât, limbă, buze)

se disting diferite forme de bâlbâială:

Luând în consideraţie: manifestarea repetitivă şi blocajul spasmodic,

se pot distinge trei forme clasice:

Forma clonică ;

Forma tonică ;

Forma mixtă.

Forma clonică

constă în repetarea convulsivă a unui fonem, a unei silabe, în timpul vorbirii.

Se pune diagnosticul de bâlbâială clonică numai

atunci când sunt cel puţin

patru repetiţii, care atentează la integritatea

cuvântului.

Forma tonică

se manifestă prin: întreruperi, blocaje,

mai mult sau mai importante ale cuvântului

asociate adesea cu

spasme respiratorii, o mare tensiune motrică

şi sincinezii ale feţei sau ale întregului corp;

forma cea mai severă de bâlbâială

Forma mixtă

fenomenele de repetare a silabelor coexistă cu cele de blocare sau întrerupere a cuvintelor.

o formă intermediară între forma cronică şi cea tonică

poate fi semnul cronicizării unei b. care devine tonică sau, dimpotrivă, expresia regresiei unei forme tonice, care, ulterior reeducării, devine clonică.

Şcoala americană de logopedie clasifică bâlbâiala în două forme:

secundară

când simptomele au un caracter inconştient, iar vorbirea nu-i impune copilului un efort deosebit

primară

când copilul îşi conştientizează defectul, încercând să-l mascheze, admi nistrându‑şi o suprasarcină musculară, care, nesincronizată cu suflul respirator, produce blocajul.

SIMPTOMATOLOGIE

Comportamente observabile;

Comportamente neobservabile;

Simptomatologia specifică este dată de:

Comportamente observabile:

gesturi de camuflaj ( capul întors, mâna la gură); sincinezii, tahicardie, roşeaţă sau paloare, transpiraţii, ticuri; grimase; freamătul nărilor, dilatarea pupilelor; mişcări necontrolate ale braţelor, picioarelor, ca şi cum traiectoria mersului ar fi ondulată sau în zig-zag ;

Repetarea de mai mult de 4 ori a unui sunet sau a unei silabe ;

Mişcări şi acţiuni asociate:

Comportamente observabile:

Tensiunea vocală ;

Tulburări respiratorii ;

Tulburări de fonaţie ;

Utilizarea aerului rezidual ;

Comportamente de evitare ;

Pauze mari înainte de a vorbi.

frica legată de actul comunicativ ► se manifestă în forme variate, în funcţie de conţinutul

comunicării, de interlocutor, de canalul de comunicare ;

Comportamente neobservabile:

jena, ruşinea,

culpabilizarea;

Tabloului clinic al bâlbâielii se manifestă pe 3 nivele, în relaţie biunivocă a

fiecăreia dintre ele cu celelalte două:

► emoţională,

► comportamentală,

► cognitivă.

Diagnostic

evaluare riguroasă care se referă la:

► patologică personală, ► a familiei.

► dereglări în emiterea cuvântului, ► dereglări ale respiraţiei; ► sincinezii, ► stângăcie.

Anamneză Simptomatologie

Diagnostic

aspectul articulator, frecvenţa anumitor cuvinte în unitatea de timp, evaluarea fluenţei şi a variabilitîţii acesteia,

Examinare obiectivă

propoziţii incomplete

încadrarea defectelor verbale în cele patru categorii:

repetiţii de sunete-silabe repetiţii de cuvânt

repetiţii de propoziţii

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

este o uşoară creştere a vitezei fluxului verbal dar fără repetiţii sau

blocaje;

Se face cu:

dereglări ocazionale sau asociate cu un anumit grad de deficienţă

mintală;

Tahilalia

este vorba de o exprimare foarte rapidă care se întrerupe cu eliziuni,

deformări de sunete (dislalie) şi care are un ritm specific (disfemie).

Bolboroseala

Tumulus Sermonis sau Cluttering

TERAPIA

Clasificarea bâlbâielii;

Locul şi felul manifestării simptomelor;

Consistenţa bâlbâielii;

Reacţia la bâlbâială;

Vârsta pacientului.

Variabilă în funcţie de:

“Clepsidra Bâlbâielii”

reprezintă sinteza

pe care personal am

realizat-o între:

- etiologie

-simptomatologie

-evaluare

-diagnostic

-terapie

-prevenţie.

Tulburare a limbajului constând în accelerarea ritmului verbal, apărută în cadrul stărilor de agitaţie (agitaţii parkinsoniene,

sindroame confuzionale).

TAHILALIA(< gr. tachys = rapid; gr. lalein = a vorbi)

► omiteri sau înlocuiri de consoane, ► agramatisme (dezacorduri între persoană-gen-timp, de

declinare), ► cât şi deformări prin neterminarea cuvântului de exprimat, datorită faptului că expiraţia este superficială şi se consumă

în ritm defectuos.

asociată cu iteraţia

Sunt posibile:

rapiditate excesivă a ritmului este însoţită şi de o monotonie a vocii, chiar de o producere defectuoasă a ei,

cu un timbru dezagreabil.

Tratamentul medicamentos este foarte necesar alături de logopedie și psihoterapie.

De cele mai multe ori, persoana cu tahilalie prezintă şi alte tipuri de tulburări de limbaj, în special, tumultus sermonis.

Vorbire rară, încetinită.

BRADILALIA gr. bradys = încet, lalia = vorbire

expresie a unei lentori ideative, mai ales în cazurile accentuate de intelect.

pronunția sunetelor este neclară, confuză, iar

articularea incompletă.

TUMULTUS SERMONIS

o tulburare având o bază foarte complexă, care poate să intereseze toate canalele de comunicare.

o tulburare ereditară, familială, care vizează nivelul cel mai înalt al formulării şi al integrării lingvistice.

Producţia verbală rezultată este accelerată cu repetări şi

tărăgănări, inversiunea ordinii cuvintelor,

omisiuni şi asimilări, prin care cuvântul devine puţin

inteligibil.

Simptomele par să pună în relaţie o incongruenţă

dintre capacitatea

articulatorie şi viteza gândirii.

TUMULTUS SERMONIS

Conceptul a fost clar ilustrat de faimoasa figură a icebergului a lui Weiss

tulburările sunt reprezentate prin puncte diferite la suprafaţă, vizibile, dar toate cu o bază patologică comună, definită „dizarmonie centrală a

limbajului“, unde t.s. ar fi manifestarea verbală.

• Burlea, G., Bâlbâie, V., - Normal şi patologic în evoluţia limbajului. Esenţialul în logopedie, Editura “Spiru Haret” Iaşi şi Editura Tehnica-Info Chişinãu, 2001

• Burlea, G., Burlea, M., - Dicţionar explicativ de logopedie, Ed.Polirom, 2011

• Burlea G. – Bâlbâiala, Editura Tehnică – Info, Chişinău, 2003

• Verza E. – Tratat de logopedie, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2003

BIBLIOGRAFIE