anunt 7 aprilie 2009, cinci ani de ignoranta

Post on 12-Mar-2016

217 Views

Category:

Documents

1 Downloads

Preview:

Click to see full reader

DESCRIPTION

 

TRANSCRIPT

7 aprilie 2009. CINCI ani de ignoranţă!

Amnesty International vă invită duminică, 30 martie, la ora 11:00, în scuarul din faţa Parlamentului

Republicii Moldova să participaţi la o acţiune publică teatralizată referitoare la situaţia dosarelor din 7

aprilie 2009.

Reamintim că în acest an, la 7 aprilie, se împlinesc 5 ani de la evenimentele din 2009, adică expiră termenul

de prescripţie şi nimeni nu va mai putea fi pedepsit, chiar dacă a comis acte de tortură în acele zile. Au fost

depuse 108 plângeri vizând tortura, tratament inuman, degradant, după evenimentele din aprilie 2009. Au

fost pornite 71 de dosare penale. Celelalte plângeri au fost suspendate. Până acum, au fost condamnaţi, cu

suspendare, 14 poliţişti din cei peste 100 care au fost acuzaţi. Marea majoritate a victimelor încă mai

aşteaptă să le fie făcută dreptate.

5 ANI am cerut LUMINĂ ÎN DOSARUL 7 APRILIE 2009 şi am solicitat să ni se dea O ŞANSĂ SĂ

CREDEM ÎN JUSTIŢIE!

Haideţi împreună să petrecem pe ultimul drum dosarele pe cazurile din aprilie 2009!

top related