anatomia omului - axe, planuri, osos

Organismul uman ca “un tot unitar”

Organismul uman este un tot unitar aflat în strânsă corelaţie cu mediul înconjurător

Este alcătuit din: - organe - aparate - sisteme

Organismul uman ca “un tot unitar”

Organele:-sunt grupări de celule şi ţesuturi diferenţiate în vederea îndeplinirii anumitor funcţii ale organismului-nu funcţionează izolat ci într-o strânsă corelaţie unele cu altele-organele interne se mai numesc şi viscere

Organismul uman ca “un tot unitar”

Aparatele:-sunt unităţi funcţionale alcătuite din mai multe organe cu structură diferită, dar toate având o funcţie principală comună-exemple: - aparatul locomotor -alcătuit din oase, articulaţii, muşchi

-ele au funcţie de susţinere şi locomoţie

- aparatul digestiv -alcătuit din tubul digestiv şi glandele sale anexe

-ele au funcţie de nutriţie

Organismul uman ca “un tot unitar”

Sistemele:-sunt unităţi morfo-funcţionale alcătuite din organe formate predominant din acelaşi tip de ţesut-exemple: sistemul osos

sistemul muscular sistemul arterial sitemul limfatic

Organismul uman ca “un tot unitar”

Legăturile funcţionale dintre părţile componente ale organismului sunt: - legătura umorală (prin sânge,

limfă, lichid interstiţial) - legătura nervoasă

Legătura dintre organism şi mediul înconjurător se face prin intermediul: - sistemului nervos

- analizatorilor

Segmentele corpului uman

Sunt: -capul-gâtul-trunchiul-membrele

Segmentele corpului uman

Capul are:-o parte craniană – corespunzătoare neurocraniului-o parte facială – corespunzătoare viscerocraniului (feţei)

Segmentele corpului uman

Gâtul - leagă capul de trunchi- împreună cu capul formează extremitatea cefalică a corpului- are: - o regiune anterioară (gâtul propriu-zis, collum) - o regiune posterioară (cervix, ceafă)

Segmentele corpului uman

Trunchiul are trei segmente suprapuse: - torace – cu cavitatea toracică- abdomen – cu cavitatea abdominală - pelvis - cu cavitatea pelviană

Toracele e separat de abdomen prin diafragm

Trunchiul are:- un perete posterior (spatele)- doi pereţi antero-laterali

Segmentele corpului uman

Trunchiul are trei segmente suprapuse: - torace – cu cavitatea toracică- abdomen – cu cavitatea abdominală - pelvis - cu cavitatea pelviană

Toracele e separat de abdomen prin diafragm

Trunchiul are:- un perete posterior (spatele)- doi pereţi antero-laterali

Segmentele corpului uman

Abdomenul este împărţit prin 4 planuri:- două planuri verticale: lateral stâng şi drept- două orizontale: interspinos şi subcostal

Cele 4 planuri delimitează următoarele 6 cadrane: median:-epigastru -regiunea ombilicală -hipogastru lateral: -hipocondru (drept şi stâng) -regiunea lombară (laterală) dr., stg -regiunea inghinală dr. şi stg.

Segmentele corpului uman

Membrele: - două superioare - legate la trunchi prin centura scapulară - formate din braţ, antebraţ şi mână - două inferioare - legate la coloana vertebrală prin centura pelviană - formate din coapsă, gambă şi picior

Elementele de orientare ale corpului uman

Poziţia normală este poziţia verticală (ortostatică) cu palmele în supinaţie- în supinaţie - palmele sunt orientate înainte (sau în sus)- în pronaţie - palmele sunt orienate posterior

Elementele de orientare ale corpului uman

Elementele de orientare ale corpului uman (tridimensional) sunt: - axele

- planurile

Elementele de orientare ale corpului uman

Axa longitudinală (verticală) - corespunde lungimii (înălţimii) corpului - are: - un pol superior (cranial)

- un pol inferior (caudal)

Elementele de orientare ale corpului uman

Axa orizontală (sagitală, antero-posterioară, ventro-dorsală):- corespunde grosimii

corpului- are un pol anterior şi

unul posterior

Elementele de orientare ale corpului uman

Axa transversală - corespunde lăţimii corpului - are un pol drept şi unul stâng

Elementele de orientare ale corpului uman

Planurile trec prin câte două dintre axele anterior amintite

Elementele de orientare ale corpului uman

Planul frontal: - este paralel cu fruntea - trece prin axa longitudinală şi cea transversală - împarte corpul într-o parte anterioară şi una posterioară

Elementele de orientare ale corpului uman

Planul sagital (medio-sagital): - trece prin axa longitudinală şi cea sagitală- împarte corpul în două jumătăţi simetrice (dreaptă

şi stângă) - toate celelalte planuri paralele cu el se numesc parasagitale

Elementele de orientare ale corpului uman

Planul transversal (al metameriei corpului): - trece prin axa sagitală şi cea transversală, în dreptul ombilicului - împarte corpul în două părţi: una superioară (cranială) şi una inferioară

(caudală)

Elementele de orientare ale corpului uman

Rolul axelor şi planurilor: - precizarea topografiei segmentelor şi organelor - precizarea topografiei

elementelor lor componente

Elementele de orientare ale corpului uman

Diverşi termeni folosiţi pentru precizarea topografiei structurilor anatomice:

- superficial – pentru organele, structurile din apropierea tegumentului - profund sau intern – pentru cele aflate în profunzimea corpului

- central – când organul este în centrul unui sistem (de ex. inima) - periferic (ex. capilarele sanguine) - proximal – pentru segmentul membrului din vecinătatea centurii - distal – pentru segmentele membrului mai îndepărtate de centură

- soma – întreg corpul cu excepţia viscerelor - viscere – organele interne

Aparatul locomotor

Participă la -susţinerea corpului în poziţie ortostatică -deplasarea corpului în spaţiu -mobilizarea segmentelor corpului unele faţă de atele

Se compune dintr-o:-parte pasivă - sistemul osteoarticular format din: oase (←osteologie)

articulaţii (←sindesmologie)

-parte activă – sistemul muscular (muşchii scheletici) studiat de miologie

OaseleSunt organe dure, rezistente dar şi elastice, de culoare alb-gălbuieRezistenţa este datorată compoziţiei chimice şi arhitecturii substanţei osoaseTotalitatea oaselor împreună cu articulaţiile dintre ele constituie scheletul

Rolurile oaselor-determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi diferitelor sale segmente-servesc ca sprijin pentru întregul corp-participă la formarea articulaţiilor–pârghii importante pentru locomoţie-servesc la inserţia muşchilor-depozit de substanţe fosfocalcice mobilizate la nevoie (sarcină)-intervin în hematopoieză prin măduva roşie-alcătuiesc cavităţi de protecţie a unor organe moi:

-cavitatea craniană-canalul vertebral-cavitatea toracică-cavitatea pelvină

Clasificarea oaselorDupă raportul dintre lungimea, lăţimea şi grosimea lor, există:

1. oase lungi - au lungimea mult mai mare decât lăţimea şi grosimea - au - un corp (diafiză) - două extremităţi (epifize)

- metafize (cartilaj de creştere) - se întâlnesc la nivelul membrelor - au - ţesut osos compact în diafiză şi la suprafaţa epifizelor

- ţesut spongios în interiorul epifizelor

Clasificarea oaselor

2. oase late - au lungimea şi lăţimea aprox. egale şi mult mai mari decât grosimea - oasele craniului, scapula, coxalul, sternul

- au -ţesut osos compact la suprafaţă -ţesut spongios (diploe) în interior

Clasificarea oaselor

3. oase scurte - au lungimea, lăţimea şi grosimea aproximativ egale - au aproximativ formă cubică

- se găsesc la nivelul coloanei vertebrale, tarsului şi carpului - au ţesut osos compact la suprafaţă şi ţesut spongios în

interior

Clasificarea oaselor

4. oase de formă neregulată, clasificate:-după criterii arhitecturale–oasele pneumatice (cu cavităţi în int.): maxila, frontalul

-după topografie: -oase sesamoide periarticulare – dezv. în vecinătatea articulaţiilor intratendinoase – dezv. în interiorul tendoanelor au formă lenticulară (de regulă)

-oase suturale (wormiene) - mici, plane, inconstante - dezv. la suturile craniului şi fontanele

Conformaţia exterioară a oaselor

Este influenţată de: - presiunea şi tracţiunea muşchilor - presiunea organelor învecinate - pulsaţiile arterelor - forţa gravitaţiei

Conformaţia exterioară a oaselor

Suprafaţa oaselor este neregulată prezentând: -proeminenţe (articulare, nearticulare)

-cavităţi (articulare, nearticulare)

-găuri -canale

Conformaţia exterioară a oaselor

Proeminenţele articulare: - servesc la articulaţia oaselor - sunt acoperite de cartilaj articular

- sunt invers conformate faţă de cavităţile articulare

- exemple: capul femural, capul humeral etc.

Conformaţia exterioară a oaselor

Proeminenţele nearticulare - de regulă←tracţiunii prelungite exercitate de muşchi - sunt mai proeminente la bărbaţi şi la persoanele robuste

- numite:-procese (apofize)-bine conturate, puternice, net

detaşate -tuberozităţi-puternice, neregulate, nedetaşate de supr. osului

-eminenţe - netede

-tuberculi - cu suprafaţa neregulată

-spine - cu aspect de lamă, ascuţite

Conformaţia exterioară a oaselor

Cavităţile articulare - servesc la articulaţia oaselor - sunt acoperite de cartilaj articular

- corespund proeminenţelor invers conformate - exemplu: cavitatea acetabulară

Conformaţia exterioară a oaselor

Cavităţile nearticulare - au forme, dimensiuni şi roluri variate - servesc - la inserţia tendoanelor, ligamentelor

- la adăpostirea unor structuri anatomice - găurile, canalele de trecere- străbătute de vase

sanguine, nervi - găurile, canalele de nutriţie- pt. vasele sanguine ce

hrănesc osul - au dimensiuni diferite

- sunt de ordin I, II, III şi IV

Structura funcţională a oaselor

Este influenţată de: - factori mecanici (presiunea exercitată de greutatea corpului, tracţiunea

muşchilor)

- factori biologici: sistemul nervos care influenţează nutriţia şi structura osului modifică calibrul vascular, tonusul

muscular depunerea sau resorbţia sărurilor minerale

- factorii endocrini: STH şi alţi hormoni hipofizari hormonii tiroidieni, hormonii sexuali, alături de

vitamina D

Structura funcţională a oaselor

- Se modifică pe tot parcursul vieţii (sunt organe plastice)- Datorită oseinei şi fibrelor de colagen oasele au şi un anume grad de elasticitate - Elasticitatea este mai accentuată la copii

Structura funcţională a oaselor

Osul este format din: - ţesut osos compact şi spongios - măduvă osoasă (roşie, galbenă, cenuşie) - periost

Structura funcţională a oaselor

Ţesut osos compact şi spongios

Măduvă osoasă roşie (hematopoietică):- prezentă în toate oasele tinere ale fătului şi copilului până la 5 ani

- prezentă în toate oasele late şi scurte şi epifizele oaselor lungi la adult

Măduva osoasă galbenă:- din toate oasele adultului cu excepţia celor mai sus prezentate

- bogată în celule grase (adipocite)- rol de rezervă de grăsime- nu are funcţie hematopoietică; temporar poate fi recuperată pt.

Hematopoieză

Măduva osoasă cenuşie: - caracteristică oaselor bătrânilor - formată din ţesut conjunctiv fibros, de umplutură

- nu are nici un rol hematopoietic

Structura funcţională a oaselor

Rolurile măduvei osoase: - edificarea ţesutului osos în perioada de creştere - reparaţia osoasă în caz de fracturi - rezervor de grăsime - formarea elementelor figurate ale sângelui

Structura funcţională a oaselor

Periostul: – membrană conjunctivo-vasculară bogat inervată de la suprafaţa osului

– are o pătură externă fibroasă şi una internă osteogenă – intervine în - osteogeneză

- formarea calusului reparator la fracturi şi în nutriţie

Creşterea şi dezvoltarea oaselor

Osificarea de membrană (desmală):- formează oasele bolţii craniene, parţial clavicula şi mandibula- asigură creşterea în grosime a oaselor

Osificarea de cartilaj (endocondrală):- formează oasele membrelor, oasele scurte, oasele bazei craniului- asigură creşterea în lungime graţie cartilajului de creştere metafizar

Vascularizaţia şi inervaţia oaselor

Arterele oaselor: – nutritive - pătrund prin găurile de ordin I → cavitatea medulară, sau → epifize – periostale - provin din arterele organelor învecinate

- intră în periost şi apoi pătrund în osul subiacent

Venele oaselor - au, în general, un traiect independent de al arterelor - o arteră nutritivă / 2 venule

Vascularizaţia şi inervaţia oaselor

Inervaţia oaselor - este foarte bogată - reprezentată de nervii care însoţesc arterele - reglează nutriţia şi activitatea osului

Scheletul corpului uman

Include totalitatea oaselor din corp, între care există articulaţiileEste format din 208 oaseCuprinde: - scheletul capului - scheletul trunchiului - scheletul membrelor

Scheletul capului

Este format din 22-23 oaseEste alcătuit dintr-un - etaj superior – neurocraniul - etaj inferior - viscerocraniulEste dispus perpendicular pe coloana vertebrală

Neurocraniu

Capacitate medie de 1400-1500 cm3

Are formă ovoidală, cu partea mai voluminoasă aşezată posteriorRol - adăposteşte şi protejează encefalul

Neurocraniu

Are: - o boltă (calvaria) - o bază craniană (cu exobază şi endobază)Este format din 8 oase: -4 neperechi: frontalul, occipitalul, etmoidul şi sfenoidul -2 perechi: temporalele şi parietaleleÎntre oasele neurocraniului există articulaţii imobile numite suturi

Neurocraniu

Frontalul: parte verticală (solz, scoamă) parte orizontală arcadele orbitale glabela sinusuri frontale

Neurocraniu

Etmoidul: parte orizontală (lama ciuruită) parte verticală cu: -crista gali - deasupra lamei ciuruite

-lama perpendiculară – dedesubtul lamei orizontale

două părţi laterale

Neurocraniu

Sfenoidul: formă de fluture un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza) două aripi mici două aripi mari două procese pterigoide sinusuri sfenoidale

Neurocraniu

Sfenoidul: formă de fluture un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza) două aripi mici două aripi mari două procese pterigoide sinusuri sfenoidale

Neurocraniu

Occipitalul: parte bazilară două părţi laterale solzul occipitalului gaura occipitală condilii occipitali

Neurocraniu

Occipitalul: parte bazilară două părţi laterale solzul occipitalului gaura occipitală condilii occipitali

Neurocraniu

Oasele temporale: solzul temporalului partea timpanică mastoida apofiza stiloidă stânca temporalului

Neurocraniu

Oasele parietale: oase late de formă patrulateră sunt dispuse pe părţile laterale ale bolţii

neurocraniului

Suturile neurocraniului

Sunt articulaţii fixe (sinartroze)Sunt prezente între toate oasele neurocraniuluiCele mai mari sunt: -sutura coronară – între frontal şi parietale

-sutura lambdoidă – între occipital şi parietale -sutura interparietală (sagitală) – între parietale

Suturile neurocraniului

La naştere între oasele craniului există zone conjunctive moi, neosificate – fontaneleCele mai mari: -fontanela anterioară (bregmatică, coronară) – se închide până la 2 ani -fontanela posterioară – se închide până la 6 luniCelelalte fontanele se închid la scurt timp după naşterePersistenţa fontanelelor peste 2 ani – semn de rahitism

Viscerocraniul

Formează scheletul feţeiAdăposteşte: -segmentele iniţiale ale aparatului digestiv şi respirator

-segmentele periferice ale unor analizatori

Viscerocraniul

Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine zigomatice, maxilare cornete nazale inferioare

- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula

Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului

Viscerocraniul

Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine zigomatice, maxilare cornete nazale inferioare

- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula

Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului

Viscerocraniul

Nazalele

Viscerocraniul

Lacrimalele

Viscerocraniul

Zigomaticele

Viscerocraniul

Maxilarele: corp (cu sinus maxilar) proces frontal proces zigomatic proces palatin proces alveolar cu alveole dentare

- împreună formează maxila

Viscerocraniul

Cornetele nazale inferioare

Viscerocraniul

Palatinele: - împreună cu procesele palatine ale maxilarelor formează palatul dur - au: - o lamă orizontală (care participă la formarea palatului dur)

- o lamă verticală

Viscerocraniul

Vomerul: - se sudează cu lama perpendiculară a etmoidului (os al neurocraniului) - împreună formează septul nazal - septul separă cele două fose nazale

Viscerocraniul

Mandibula (maxilarul inferior): -corp cu - protuberanţă mentală

- găuri mentale- alveole dentare

-ramuri (cu condil şi apofiză coronoidă) -gonion (unghiul mandibulei)

Scheletul trunchiului

Este format din: coloana vertebrală coaste stern pelvis (bazin)

articulaţiile dintre ele

Coloana vertebrală

-Reprezintă scheletul axial-Situată pe linie mediană în partea posterioară a corpului-Formată din 33-34 vertebre dispuse metameric-Are 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre toracală (dorsală) – 12 vertebre lombară – 5 vertebre sacrală – 5 vertebre coccigiană – 4-5 vertebre

Coloana vertebrală

Reprezintă scheletul axialEste situată pe linie mediană în partea posterioară a corpuluiFormată din 33-34 vertebre dispuse metamericAre 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre toracală (dorsală) – 12 vertebre lombară – 5 vertebre sacrală – 5 vertebre coccigiană – 4-5 vertebre

Coloana vertebrală

Dpdv morfo-funcţional, există: - vertebre adevărate (cervicale, toracale, lombare)- vertebre false (sacrale şi coccigiene)

Vertebra tip

Este formată din: corp vertebral şi arc vertebralCorpul vertebral are:

-formă cilindrică-faţă superioară şi inferioară (se articulează cu vertebra supra- şi subiacentă

prin discuri intervertebrale fibrocartilaginoase)

Vertebra tip

Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinaliArcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă

pe ele se inseră muşchii - 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare

pt. articularea dintre vertebre

Vertebra tip

Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinaliArcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă

pe ele se inseră muşchii - 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare

pt. articularea dintre vertebre

Vertebra tip

Hernia de disc:-este consecinţa -migrării nucleului pulpos al discului intervertebral spre gaura intervertebrală

-presării nervului spinal ce iese prin gaura intervertebrală respectivă-induce apariţia de tulburări de sensibilitate şi motricitate pe teritoriul deservit de NS respectiv

Vertebra tip

Între apofizele transverse şi cea spinoasă – lama vertebrală Lipsa lamei vertebrale → spina bifida → favorizează evaginarea meningelui

Vertebra tip

Între arc şi corp există gaura vertebralăPrin suprapunerea găurilor → canalul vertebral (adăposteşte măduva spinării)

Vertebra cervicală

-corp vertebral mic, alungit transversal-apofiza spinoasă bifidă şi scurtă-apofiza transversă are -doi tuberculi

-o gaură transversală -un şanţ al nervului spinal

-gaura vertebrală mare şi triunghiulară

Vertebra cervicală a 7-a

Atenţie!!!-are apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, proeminentă, uşor de palpat-se numeşte – vetebra proeminentă sau proeminenta

Vertebra cervicală 1 şi 2

Atlasul - vertebra cervicală 1:- nu are corp vertebral (el a migrat la axis de care s-a sudat → dintele axisului)- are două mase laterale cu suprafeţe articulare superioare pentru condilii occipitali- are un arc vertebral anterior cu foveea dentis–pentru articularea cu dintele axisului un arc vertebral posterior

Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie

Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie

Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie

Vertebra toracală

- corp vertebral: -mai mare, alungit antero-posterior -cu feţe articulare costale pe părţile laterale (pt. artic. cu capul coastei)

- apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, orientată oblic, în jos şi înapoi- apofiza transversă cu suprafaţă articulară pentru tuberculul costal- gaura vertebrală mai mică şi circulară

Vertebra lombară

- corp vertebral foarte mare, alungit transversal- apofiza spinoasă dreptunghiulară, dispusă orizontal- apofizele transverse reduse la nişte tuberculi- prezintă apofize costiforme – resturi de coaste (cu aspect asemănător apofizelor transverse)

- gaura vertebrală mică şi triunghiulară

Sacrumul

- format prin sudarea celor 5 vertebre sacrale (vertebre false - fără independenţă)- formă triunghiulară cu baza în sus - vertebra L1 formează cu L5 – unghiul promontoriu (important pt. obstetrică, antropologie)

- faţă anterioară concavă,cu 4 linii transverse şi 4 perechi de găuri sacrale anterioare- faţă posterioară convexă - cu creasta sacrumului

- 4 perechi de găuri sacrale posterioare- feţele laterale – auriculare – se articulează cu coxalele- vârful se articulează cu coccisul

Coccisul

- format prin sudarea celor 4-5 vertebre coccigiene, rudimentare (false)- este un vestigiu al coziiAtenţie!!! Extrem de rar, coccisul apare mult mai dezvoltat - atavism

Coloana vertebrală ca întreg

Are o lungime medie de 73 cm la bărbaţi, 63 cm la femeiLăţimea maximă este la baza sacrumului – 11 cm

Coloana vertebrală ca întreg

Prezintă curburi fiziologice: - în plan sagital (lordoze şi cifoze) - în plan frontal (scolioze) - ele au rolul de a-i mări elasticitatea şi

rezistenţa

Coloana vertebrală ca întregLordozele - au convexitatea orientată anterior - cele fiziologice sunt în regiunea cervicală şi lombarăCifozele - au concavitatea orientată anterior - cele fiziologice sunt în regiunea toracală şi sacralăScoliozele – pot fi cu conexitatea la dreapta (la dreptaci) sau la stânga (la stângaci)

Aspecte ale patologiei coloanei vertebraleHernia de discSacralizarea vertebrei L5 unilaterală (generatoare de scolioză) sau bilateralăLipirea (sudarea) vertebrei S1 de L5 (S1 nesudându-se la celelalte 4 vertebre sacrale)Scolioze congenitale asociate sau nu cu cifoze (spate cu aspect „accidentat”)Scolioze, lordoze şi cifoze idiopatice

Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale

Malformaţii ale vertebrelor: -occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului

-fisura posterioară a arcului vertebral (mai frecvent la sacrum–spina bifida) -fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,

arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează alunecări vertebrale-blocul vertebral parţial sau total-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase

Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale

Malformaţii ale vertebrelor: -occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului

-fisura posterioară a arcului vertebral (mai vrecvent la sacrum–spina bifida) -fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,

arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează alunecări vertebrale-blocul vertebral parţial sau total-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase

SternulOs lat, situat pe linie mediană, în partea anterioară a toraceluiAre 3 părţi: -manubriu sternal - se articulează cu clavicula - între manubriu şi corp – unghiul sternal - Louis

aici se articulează perechea II de coaste

-corpul sternului - format din sudarea sternitelor - lateral se articulează cu coastele II-VII -apendicele xifoidian (xifistern) - format din cartilaj hialin

- se osifică la bătrâni

Coastele

Sunt 12 perechi de arcuri osoase (+ cartilaj), dispuse pe părţile laterale ale toraceluiFiecare coastă are: - un arc osos cu: cap, col (gât), tubercul şi corp - un cartilaj costal

CoastelePosterior, toate coastele, prin capul lor se articulează la vertebrele toracale:

(între două corpuri vertebrale, cu excepţia coastelor I, XI şi XII)

Anterior coastele se articulează sau nu cu sternul. Astfel, există:- 7 perechi de coaste adevărate (se prind la stern prin cartilaj propriu)- 3 perechi de coaste false (se prind la stern prin cartilajul coastei a 7-a)- 2 perechi de coaste libere, mobile sau flotante (nu se articulează la stern)

Scheletul membrelor

Este format din: - oasele unei centuri - oasele membrului liber (propriu-zis)

Scheletul membrelor superioare

Este format din: - oasele centurii scapulare - oasele membrului superior liber (propriu-zis)

Centura scapulară

-are rolul de a lega membrul liber la torace-este formată din claviculă şi omoplat

Centura scapulară

Clavicula: - os lung, aşezat culcat - are: -o extremitate sternală- pt. articulaţia cu manubriul sternal

-o extremitate acromială- pt. articulaţia cu acromionul omoplatului

Centura scapulară

Omoplatul: - os lat, triunghiular- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)

Centura scapulară

Omoplatul: - os lat, triunghiular- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)

Scheletul membrului superior liber

Osul braţului: - humerusul

Scheletul membrului superior liber

Oasele antebraţului: -radius (lateral) -cubitus sau ulna (medial)

-cele două oase sunt unite printr-o membrană interosoasă

Scheletul membrului superior liber

Oasele antebraţului: -radius (lateral) -cubitus sau ulna (medial)

-cele două oase sunt unite printr-o membrană interosoasă

Scheletul membrului superior liber

Oasele mâinii: -8 carpiene: - rândul proximal: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform

- rândul distal: trapez, trapezoid, osul mare, osul cu cârlig-5 metacarpiene (numerotate cu I-V dinspre police spre degetul mic)-falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia policelui care are 2 falange

Scheletul membrului inferior

Este format din: - oasele centurii pelviene - oasele membrului inferior liber (propriu-

zis)

Centura pelviană

are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebralăeste formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza

pubiană -posterior se articulează cu sacrumul

bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere) - mai înalt şi îngust la bărbaţi

- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin

Centura pelviană

are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebralăeste formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza

pubiană -posterior se articulează cu sacrumul

bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere) - mai înalt şi îngust la bărbaţi

- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin

Centura pelviană

Coxalul ← prin sudarea: ilionului ischionlui pubisului

sudarea se face la nivelul cavităţii acetabulare (artic. cu capul femurului)

Scheletul membrului inferior liber

Osul coapsei - femurul

Scheletul membrului inferior liber

Osul coapsei - femurul

Scheletul membrului inferior liber

Oasele gambei: - tibia (medial) - fibula sau peroneul (lateral) - cele două sunt unite printr-o membrană interosoasă

Scheletul membrului inferior liber

Oasele piciorului: 7 tarsiene: - rândul posterior: talus (astragal) şi calcaneu

- rândul anterior: scafoid (navicular), cuboid, 3 cuneiforme5 metatarsiene (numerotate cu I-V dinspre haluce spre degetul mic)falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia halucelui care are 2 falange

ArticulaţiileReprezintă totalitatea elementelor prin care se asigură unirea dintre capetele a două

sau mai multe oaseSunt sediul mişcărilor

După gradul de mobilitate, se subîmpart în: - articulaţii fixe (sinartroze)- articulaţii semimobile (amfiartroze)- articulaţii mobile (diartroze)

Sinartrozele - articulaţiile fixe (imobile)

Articulaţii lipsite de mobilitate sau cu o mobilitate extrem de redusăNu au cavitate articularăDupă natura ţesutului interpus între capetele articulare, sinartrozele pot fi:

- sindesmoze- sincondroze- sinostoze

Sindesmozele

- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut conjunctiv fibros- Se numesc suturi sau gonfoze

Sindesmozele

Suturile: - sunt caracteristice craniului - conferă acestuia un anume grad de elasticitate (mai evident la copii)

- exemple: sutura coronară, lambdoidă, sagitală, temporo-parietală - după forma capetelor osoase suturile pot fi:

- scoamoase (sutura temporo-parietală) - dinţate (sutura coronară, interparietală, lambdoidă)

Sindesmozele

Suturile: - la naştere, sunt larg deschise şi se numesc fontanele - există fontanele între toate oasele craniului

- majoritatea se închid imediat după naştere - cele mai mari fontanele sunt: - fontanela anterioară

- fontanela posterioară

Sindesmozele

Gonfoza: - articulaţia în care un os este scobit, iar celălalt are aspect de cui ce pătrunde în scobitură

- exemplu: articulaţia dintelui în alveola dentară

Sincondrozele

- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut cartilaginos hialin- Exemplu de sincondroză: simfiza pubiană

Sinostozele

- Între capetele osoase se interpune ţesutul osos- Se formează prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor- Exemple: sinostozele rezultate prin osificarea suturilor - craniului

- pieselor sternale

Amfiartrozele – articulaţiile semimobile

Sunt articulaţii cu mobilitate redusăÎntre capetele osoase ce se articulează se interpune o formaţiune fibrocartilaginoasă

(de exemplu, discurile intervertebrale)

Exemplu: articulaţia vertebrelor (între care mişcarea e redusă, dar, prin sumarea mişcărilor între toate vertebrelor→mişcări ample,

complexe)

Diartrozele – articulaţiile mobile

-Sunt articulaţii cu un mare grad de mobilitate-Sunt caracteristice membrelor

Elementele componente ale unei diartroze

- feţe articulare – de forme variate: sferice, concave, ca un mosoraş- cartilaje articulare – de natură hialină

acoperă suprafeţele articulare distrugerea lui→ diminuarea mişcării, anchiloză

- capsulă articulară – leagă ca un manşon fibros capetele osoasevine în contact cu cartilajul articular

Elementele componente ale unei diartroze

- membrana sinovială– membrană seroasă ce căptuşeşte capsula articulară secretă lichidul sinovial

- lichidul sinovial– are proprietăţi lubrefiante reduce frecarea, facilitează mişcarea

- cavitatea articulară– spaţiul virtual dintre capetele articulare şi capsula articulară

conţine lichidul sinovial

Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse

între capetele articulare

Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse

între capetele articulare

Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse

între capetele articulare

Diartrozele

-După mobilitatea lor, diatrozele pot fi: uniaxiale, biaxiale, triaxiale

-Mişcările posibile la nivelul unei diartroze: - flexia-extensia - abducţia-adducţia - rotaţia - circumducţia - supinaţia - pronaţia

-Denumirea articulaţiilor – în funcţie de numele oaselor ce se articulează exemple: - articulaţia temporo-mandibulară

- articulaţia coxo-femurală -Accidente la nivelul diartrozelor:

entorsele-întinderi sau ruperi de ligamente, dar oasele nu ies din articulaţieluxaţiile-ruperea capsulei articulare corelată cu ieşirea oaselor din articulaţie