albatrosul.docx

Albatrosul - Charles Baudelaire

Din joacă, marinarii pe bord, din când în cândPrind albatroşi, mari păsări călătorind pe mareCare-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blândCorabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regiAcuma par fiinţe stângace şi sfiioaseŞi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegiCa nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpândUnu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipeŞi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zăriCe-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargăJos pe pământ şi printre batjocuri şi ocăriAripele-i imense l-împiedică să meargă.

L'Albatros

Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipagePrennent des albatros, vastes oiseaux des mers,Qui suivent, indolents compagnons de voyage,Le navire glissant sur les gouffres amers.

A peine les ont-ils déposés sur les planches,Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,Laissent piteusement leurs grandes ailes blanchesComme des avirons traîner à coté d'eux.

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!L'un agace son bec avec un brûle-gueule,L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!

Le Poète est semblable au prince des nuéesQui hante la tempête et se rit de l'archer;Exilé sur le sol au milieu des huées,Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993