1. structura dintelui

Structura

dinţilor

ODONTON = ORGANUL DENTAR

1. ODONŢIU SMALŢ DENTINĂ PULPĂ

2. PARODONŢIU a) DE ÎNVELIŞ (GINGIA)

b) DE SUSŢINERE OS ALVEOLAR LIGAMENT CIMENT

c) PARODONŢIU APICAL

DENTIŢIA = totalitatea dinţilor erupţi pe arcade PRIMARĂ (LAPTE) = 20 dinţi ce erup între 6-30 luni MIXTĂ = între 6-12 ani PERMANENTĂ = 32 dinţi , aprox. 6-18 ani

1. SMALŢUL = acoperă coroana anatomică a tuturor dinţilor şi

are grosimi diferite în funcţie de zona acoperită: mai gros incizal şi ocluzal şi progresiv se subţiază spre JSC, unde se termină.

regiunea incizală = circa 2 mm; cuspizii premolarilor = circa 2,3–2,5 mm; cuspizii molarilor = circa 2,5–3 mm. este cea mai dură substanţă a corpului.

98% structură anorganică (hidroxiapatita, Na, Mg, carbonaţi) 1-2% organică (gel): proteine, lipide, apa

smalţ (2mm)

dentină

pulpă

Smalţul sănătos este semitrans-parent şi translucid.

Culoarea i se datorează în primul rând grosimii şi apoi cromaticii stratului de dentină subiacent .

Coloraţia sa poate indica prezenţa unor afecţiuni (ex. coloraţia tetraciclinică, fluoroză, carie, etc).

STRUCTURAL – este format din milioane de prisme de smalţ.

dispuse paralel de la JSD la suprafaţa dintelui. au aprox. 4µm la capătul JSD şi 8 µm la suprafaţa dintelui. Smalţul este casant, se sparge. toate prismele de smalţ trebuie să aibă suport dentinar,

pentru a nu se prăbuşi.

SMALŢUL

incapabil de autoapărare nu se reface. (pentru că ameloblastele dispar odată cu

formarea prismelor de smalţ). devine solubil (însă neuniform) într-un mediu acid. Fluorul creşte rezistenţa smalţului, scăzându-i solubilitatea

faţă de acizii bucali. prezintă adesea defecte şi fisuri, locuri predilecte de

acumulare şi retenţie a placii acidogenice generatoare de carie dentară.

Smalţul se uzează eroziuni, faţete de abrazie.

•vârstă, •dietă acidă,•pH-ul alimentar scăzut•periajul agresiv.

TRAUMA OCLUZALĂ

• bruxism, • contacte fricţionale cu porţelanul sau

smalţul opozant.• obiceiuri parafuncţionale,• malocluzie,

= MILOLIZĂ

DENTINA şi PULPA , unite prin intermediul odontoblastelor, sunt considerate a fi un singur ţesut (conjunctiv specializat de origine mezodermală).

Odontoblastele au corpurile celulare cantonate în camera pulpară, iar procesele lor citoplasmatice (fibrele Tomes) se extind în tubulii dentinari mineralizaţi.

2. COMPLEXUL PULPO-DENTINAR

dentina cu tubuliidentinari

pulpa dentară

odontoblaste

datorită acestor prelungiri, dentina este considerată un ţesut viu, care are capacitatea să reacţioneze la stimuli fiziologici şi patologici dentină secundară, dentină reparatorie, dentină scleroasă şi chiar dentină moartă.

DENTINA

constituie cea mai mare parte din structurile dintelui, extinzându-se pe aproape toată lungimea sa.

este un ţesut flexibil = o pernă elastică de suport pentru smalţul casant. este de culoare alb‑gălbuie şi mai mată decât smalţul, cu vârsta

tinzând ca ambele să devină mai închise la culoare.

Spre deosebire de smalţ, dentina se formează continuu şi după erupţia dintelui, toată viaţa, dacă pulpa rămâne vie.

dentina primară = se formează odată cu modelarea formei dintelui şi este definitivă la aprox 3 ani de la erupţie.

predentina = cel mai recent strat de dentină format şi care este întotdeauna la suprafaţa pulpei.

A – smalţB - dentina

Tubulii dentinari = mici canale ce se extind în întreaga masă a dentinei de la JSD sau JCD spre pulpă.

Dentina este mai moale decât smalţul de circa 5 ori, dar mai dură decât cimentul sau osul.

La nivelul JSD este de 3 ori mai dură decât la nivelul pulpei.

dentina TREBUIE tratată cu mare atenţie în timpul procedurilor restaurative, pentru a reduce stresul asupra odontoblaştilor şi pulpei.

Dentina nu va fi desicată (uscată excesiv, deshidratată).

Restaurările trebuie să sigileze cavităţile pentru a împiedica microinfiltraţiile cu penetrarea FB.

smear layer (detritus dentinar) = un strat subţire de câţiva micrometri compus din colagen denaturat, hidroxiapatită şi alte debriuri, ce se formează la suprafaţa dentinei după ce aceasta a fost tăiată cu freza.

acţionează ca un baraj natural al suprafeţelor tăiate deoarece obliterează tubulii dentinari.