1 pagina 06 cotidian_lumina din 12 octombrie 2015

Pr. Nicolae-Cristian Câdă

În mai toate bisericile, seobservă adesea cum uniidintre membrii comu -nităților creștine refuză

sărutarea icoanelor după ce seîmpărtășesc. Atitudinea este su-gerată de clericii și/sau de con -frații convinși că refuzul săru-tării icoanelor, atât imediat dupăprimirea Sfintelor Taine, cât șipe tot parcursul zilei, reprezintăun gest (obligatoriu) de evlavieeuharistică. De altfel, practicaeste extinsă asupra sărutării mâ-nii clericilor și sărutării altorpersoane.

Motivația primară este prac-tică: buzele celor care s-au îm -părtășit trebuie ferite de contac-tul cu orice obiect, pentru elimi-narea riscului risipirii eventua-lelor fragmente de împărtășanieneînghițite. Este supralicitat unpericol infim, mai degrabă ine-xistent, odată ce clericul ștergecu procovățul gura fiecăruia ime-diat după cuminecare.

Apoi, este adăugată o justifi-care „duhovnicească”: după pri-mirea celor mai de preț daruri,atingerea de altcineva sau de al-tceva este o impietate. Am folositghilimelele pentru a devoala în-cercarea de girare aberantă prinapelul la o interpretare spiritua-listă a Revelației, de factură ico-noclastă.

Ipocrizia este lesne de identi-ficat. Cei care nu ating cu buzeleicoanele și/sau alte persoane pen-tru tot restul zilei nu refuză con-tactul cu tacâmurile și vasele fo-losite pentru introducerea ali-mentelor și lichidelor în cavitateabucală.

Refuzul sărutării mâinii cle-ricilor ignoră un aspect elemen-

tar, căci Domnul împarte tuturordarurile euharistice prin inter-mediul slujitorilor de la Altar.În rânduiala Liturghiei, înaintede prezentarea Sfintelor Tainesfinților, ierarhul sau preotul ca-re înalță Sfântul Trup al Mân-tuitorului în văzul întregii co -munități se roagă, solicitândsfințirea expresă pentru atinge-rea cereștilor și nemuritoarelorTaine: „Ia aminte, Doamne Iisuse

Hristoase, Dumnezeul nostru,din sfânt locașul Tău și de pe tro-nul slavei împărăției Tale, și vinoca să ne sfințești (…). Și ne în -vrednicește, prin mâna Ta ceaputernică, a ni se da nouă Prea-curatul Tău Trup și Scumpul TăuSânge și prin noi la tot poporul”.

Printr-un exces de evlavie, seajunge la una dintre maniereleinsidioase de perpetuare a ico-noclasmului. În pofida dogmei

Sinodului al VII-lea Ecumenicde la Niceea, adoptată în cea de-aVII-a sesiune din 13 octombrie787, curentul de gândire carepropunea distrugerea icoanelor,contestându-le sfințenia, nu afost suprimat irevocabil. Un re-viriment s-a produs între anii815 și 843 – când, la 11 martie,este proclamată victoria Ortodo-xiei, cu privire expresă la picta-rea și venerarea icoanelor, și se

încheie criza iconoclastă. Iniția -torul celui de-al doilea icono-clasm, mai atenuat, a fost împă-ratul bizantin Leon al V-lea Ar-meanul (813-820), care a ordonatînlăturarea icoanelor transpor-tabile, accesibile venerării, șimenținerea celor aflate în zoneinaccesibile (unde puteau fi tran -sferate și cele portative).

Acum, icoanele sunt accesi-bile, venerarea este, însă, îm-piedecată de psihanodia experi-mentată prin împărtășire. Ma-nifestarea în sens invers a ico-noclasmului de secol IX nu echi-valează asumării teoretice a ere-ziei, ci reprezintă un derapaj deordin practic, care denotă o ra-portare eronată la diversele for-me în care taina Cuvântului în-trupat se comunică.

Pentru teologi contemporanica Părintele Dumitru Stăniloaeși Paul Evdokimov distinctelemoduri ale prezenței personalea lui Iisus Hristos și împărtă -șirii de El în Liturghie sunt in-disolubile. Euharistia și icoanasunt în relație de interdepen -dență, așa încât subordonareadenaturează evlavia față de am-bele. Complementaritatea vinedin faptul că programul icono-grafic al catapetesmei și al în-tregii biserici susține mistagogicrugăciunea comunității liturgi-ce, accentuând rolul epifanic allecturilor biblice și al rugăciu-nilor, dar nu spre a suplini, cipentru a orienta către comuniu-nea euharistică. După împărtă -șire, reprezentările iconice suntmărturia împlinirii mistice a co-muniunii euharistice, sărutareaicoanelor înainte de părăsirealoca șului confirmând liturgicparticiparea tainică la CinaDomnului.

Confruntarea dintre NutiPătrășcanu și Ioan Ianolide acontinuat, primul susținând căGafencu și apropiații săi, inclu-siv Ianolide, au continuat să du-că în penitenciarul tebeciștilorde la Târgu Ocna o „activitatelegionară sub mască religioa-să”. Ianolide a negat tot, afir-mând cu tărie: „Declar că totceea ce Pătrășcanu Nuti a de-clarat nu corespunde adevăruluiși precizez următoarele: În peni-tenciarul Târgu Ocna s-a făcutîntr-adevăr ajutor între deținuțiicontrarevoluționari printre careerau și legionari. Ajutorul a con-stat în executarea diferitelorservicii celor care erau grav bol-navi și în darea diferitelor ali-mente din rațiile noastre celorce aveau nevoie de ele. (…) Deasemenea, ajutorul organizat în-tre noi a mai constat și înconfecționarea diferitelor obiec-te de îmbrăcăminte (din lână),pentru cei care aveau nevoie deele. (…) În aceeași perioadă,cât am stat la Târgu Ocna, euam trăit o viață creștinească,având convorbiri de ordin reli-gios îndeosebi cu legionarul Ga-

fencu Valeriu. (...) În cadrul con-vorbirilor ce le-am avut am abor-dat o serie de probleme careprivesc viața creștină și îndeo-sebi atitudinea în fața morții,atitudine care constă încredința în viața de apoi în ve-derea căreia trebuia să ne pre-gătim sufletește. Am discutatdespre rugăciune, despre spove-danie, împărtășanie, dragosteacreștină și alte probleme de fe-lul acesta.

În anul 1950, fiind împreună culegionarul Gafencu Valeriu laTârgu Ocna, acesta mi-a făcutcunoscută starea lui deconștiință în fața morții, pe ca-re el și-a fixat-o într-un numărde aproximativ 36 principii inti-tulate, sub diferite forme ca:«Principii de viață creștină»,«Năzuințe creștine» și «Votulmeu». Aceste principii au un ca-racter exclusiv creștin și eleaveau drept scop integrareaomului creștin-ortodox înînvățătura și dogmatica Bisericiicreștine. Ele se refereau și la ceicare nu sunt creștini și la cei cesunt mai puțin creștini, în scopulde a-i aduce și pe aceștia peadevărata linie creștină. (…)Scopul cu care am discutat prin-cipii de viață creștină cu ceimenționați mai sus a fostcunoașterea de către ei aînvățăturii creștine și a mijloace-lor de purificare sufletească.Unul dintre grupurile de principiiconcepute de legionarul Gafen-cu Valeriu se intitulează«Năzuințe creștine», compus din7 puncte. Aceste principii se re-feră la felul cum trebuie dusă

viața creștină în cadrul Biseri-cii, pentru a se obține mântui-rea. Unele asemănări întreaceste principii și cele elabora-te de Codreanu în lucrările salese datorează măsurii în careacesta s-a integrat învățăturii șidogmei creștine. Același lucruîl susțin și în legătură cu cele-lalte principii elaborate de Ga-fencu Valeriu, în sensul că și elecuprind norme de viațăcreștină, stabilind hotărârile deviață personală pe care el șile-a luat și care au fost valabilepentru orice creștin”.Față de spusele lui Ianolide,Pătrășcanu a continuat totușisă susțină că principiile deviață creștină lansate de Gafen-cu în penitenciar au un funda-ment ideologic legionar subînfățișare religioasă, căutând sădemonstreze asemănările cuscrierile lui Codreanu.Din acest motiv, anchetatorulinsistă: „Precizează dumneataatunci dacă principiile lui Gafen-cu Valeriu au ori nu un caracterlegionar.”Ianolide răspunde: „Principiilelui Gafencu Valeriu au numai

unele asemănări cu principiiledin doctrina lui C.Z. Codreanu,cât și cu scrierile celorlalți con-ducători legionari. LegionarulGafencu Valeriu a ajuns la con-cluzia că, în doctrina sa, Co-dreanu s-a abătut de la adevăra-tul creștinism, subordonându-lideii naționaliste și politice. Le-gionarul Gafencu Valeriu, înprincipiile sale, se fixează pe unplan spiritual universal, cuprin-zând în el toate neamurile.Aceste principii sunt valabile șipentru legionari, cu condiția dea și le însuși și accepta în for-ma în care le-a conceput el”.La întrebarea anchetatorului:„Cu ce scop aceste principiiau fost concepute și răspândi-te în rândul legionarilor de laTârgu Ocna?~, Ianolide a răs-puns: „Aceste principii au fostconcepute și răspândite în rân-dul celorlalți deținuți din Peni-tenciarul Târgu Ocna, printrecare și legionari, cu scopul caei să cunoască starea deconștiință a lui Gafencu Valeriu, putând și ei să o adopte în viață”. (Va urma)(Adrian Nicolae Petcu)

6Luni, 12 octombrie 2015 LuminaZIARUL

Repere și idei

Memoria Bisericii

Un gest la limita iconoclasmuluiReflecții creștine

Euharistia și icoanasunt în relație deinterdependență, așaîncât subordonareadenaturează evlaviafață de ambele.Complementaritateavine din faptul căprogramuliconografic alcatapetesmei și alîntregii bisericisusține mistagogicrugăciuneacomunității liturgice,accentuând rolulepifanic al lecturilorbiblice și alrugăciunilor, dar nuspre a suplini, cipentru a orienta cătrecomuniuneaeuharistică.”

Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide (II)