1 pagina 06 cotidian_lumina din 12 octombrie 2015

1
Pr. Nicolae-Cristian Câdă Î n mai toate bisericile, se observă adesea cum unii dintre membrii comu- nităților creștine refuză sărutarea icoanelor după ce se împărtășesc. Atitudinea este su- gerată de clericii și/sau de con- frații convinși că refuzul săru- tării icoanelor, atât imediat după primirea Sfintelor Taine, cât și pe tot parcursul zilei, reprezintă un gest (obligatoriu) de evlavie euharistică. De altfel, practica este extinsă asupra sărutării mâ- nii clericilor și sărutării altor persoane. Motivația primară este prac- tică: buzele celor care s-au îm- părtășit trebuie ferite de contac- tul cu orice obiect, pentru elimi- narea riscului risipirii eventua- lelor fragmente de împărtășanie neînghițite. Este supralicitat un pericol infim, mai degrabă ine- xistent, odată ce clericul șterge cu procovățul gura fiecăruia ime- diat după cuminecare. Apoi, este adăugată o justifi- care „duhovnicească”: după pri- mirea celor mai de preț daruri, atingerea de altcineva sau de al- tceva este o impietate. Am folosit ghilimelele pentru a devoala în- cercarea de girare aberantă prin apelul la o interpretare spiritua- listă a Revelației, de factură ico- noclastă. Ipocrizia este lesne de identi- ficat. Cei care nu ating cu buzele icoanele și/sau alte persoane pen- tru tot restul zilei nu refuză con- tactul cu tacâmurile și vasele fo- losite pentru introducerea ali- mentelor și lichidelor în cavitatea bucală. Refuzul sărutării mâinii cle- ricilor ignoră un aspect elemen- tar, căci Domnul împarte tuturor darurile euharistice prin inter- mediul slujitorilor de la Altar. În rânduiala Liturghiei, înainte de prezentarea Sfintelor Taine sfinților, ierarhul sau preotul ca- re înalță Sfântul Trup al Mân- tuitorului în văzul întregii co- munități se roagă, solicitând sfințirea expresă pentru atinge- rea cereștilor și nemuritoarelor Taine: „Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locașul Tău și de pe tro- nul slavei împărăției Tale, și vino ca să ne sfințești (…). Și ne în- vrednicește, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Prea- curatul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge și prin noi la tot poporul”. Printr-un exces de evlavie, se ajunge la una dintre manierele insidioase de perpetuare a ico- noclasmului. În pofida dogmei Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, adoptată în cea de-a VII-a sesiune din 13 octombrie 787, curentul de gândire care propunea distrugerea icoanelor, contestându-le sfințenia, nu a fost suprimat irevocabil. Un re- viriment s-a produs între anii 815 și 843 – când, la 11 martie, este proclamată victoria Ortodo- xiei, cu privire expresă la picta- rea și venerarea icoanelor, și se încheie criza iconoclastă. Iniția- torul celui de-al doilea icono- clasm, mai atenuat, a fost împă- ratul bizantin Leon al V-lea Ar- meanul (813-820), care a ordonat înlăturarea icoanelor transpor- tabile, accesibile venerării, și menținerea celor aflate în zone inaccesibile (unde puteau fi tran- sferate și cele portative). Acum, icoanele sunt accesi- bile, venerarea este, însă, îm- piedecată de psihanodia experi- mentată prin împărtășire. Ma- nifestarea în sens invers a ico- noclasmului de secol IX nu echi- valează asumării teoretice a ere- ziei, ci reprezintă un derapaj de ordin practic, care denotă o ra- portare eronată la diversele for- me în care taina Cuvântului în- trupat se comunică. Pentru teologi contemporani ca Părintele Dumitru Stăniloae și Paul Evdokimov distinctele moduri ale prezenței personale a lui Iisus Hristos și împărtă- șirii de El în Liturghie sunt in- disolubile. Euharistia și icoana sunt în relație de interdepen- dență, așa încât subordonarea denaturează evlavia față de am- bele. Complementaritatea vine din faptul că programul icono- grafic al catapetesmei și al în- tregii biserici susține mistagogic rugăciunea comunității liturgi- ce, accentuând rolul epifanic al lecturilor biblice și al rugăciu- nilor, dar nu spre a suplini, ci pentru a orienta către comuniu- nea euharistică. După împărtă- șire, reprezentările iconice sunt mărturia împlinirii mistice a co- muniunii euharistice, sărutarea icoanelor înainte de părăsirea locașului confirmând liturgic participarea tainică la Cina Domnului. Confruntarea dintre Nuti Pătrășcanu și Ioan Ianolide a continuat, primul susținând că Gafencu și apropiații săi, inclu- siv Ianolide, au continuat să du- că în penitenciarul tebeciștilor de la Târgu Ocna o „activitate legionară sub mască religioa- să”. Ianolide a negat tot, afir- mând cu tărie: „Declar că tot ceea ce Pătrășcanu Nuti a de- clarat nu corespunde adevărului și precizez următoarele: În peni- tenciarul Târgu Ocna s-a făcut într-adevăr ajutor între deținuții contrarevoluționari printre care erau și legionari. Ajutorul a con- stat în executarea diferitelor servicii celor care erau grav bol- navi și în darea diferitelor ali- mente din rațiile noastre celor ce aveau nevoie de ele. (…) De asemenea, ajutorul organizat în- tre noi a mai constat și în confecționarea diferitelor obiec- te de îmbrăcăminte (din lână), pentru cei care aveau nevoie de ele. (…) În aceeași perioadă, cât am stat la Târgu Ocna, eu am trăit o viață creștinească, având convorbiri de ordin reli- gios îndeosebi cu legionarul Ga- fencu Valeriu. (...) În cadrul con- vorbirilor ce le-am avut am abor- dat o serie de probleme care privesc viața creștină și îndeo- sebi atitudinea în fața morții, atitudine care constă în credința în viața de apoi în ve- derea căreia trebuia să ne pre- gătim sufletește. Am discutat despre rugăciune, despre spove- danie, împărtășanie, dragostea creștină și alte probleme de fe- lul acesta. În anul 1950, fiind împreună cu legionarul Gafencu Valeriu la Târgu Ocna, acesta mi-a făcut cunoscută starea lui de conștiință în fața morții, pe ca- re el și-a fixat-o într-un număr de aproximativ 36 principii inti- tulate, sub diferite forme ca: «Principii de viață creștină», «Năzuințe creștine» și «Votul meu». Aceste principii au un ca- racter exclusiv creștin și ele aveau drept scop integrarea omului creștin-ortodox în învățătura și dogmatica Bisericii creștine. Ele se refereau și la cei care nu sunt creștini și la cei ce sunt mai puțin creștini, în scopul de a-i aduce și pe aceștia pe adevărata linie creștină. (…) Scopul cu care am discutat prin- cipii de viață creștină cu cei menționați mai sus a fost cunoașterea de către ei a învățăturii creștine și a mijloace- lor de purificare sufletească. Unul dintre grupurile de principii concepute de legionarul Gafen- cu Valeriu se intitulează «Năzuințe creștine», compus din 7 puncte. Aceste principii se re- feră la felul cum trebuie dusă viața creștină în cadrul Biseri- cii, pentru a se obține mântui- rea. Unele asemănări între aceste principii și cele elabora- te de Codreanu în lucrările sale se datorează măsurii în care acesta s-a integrat învățăturii și dogmei creștine. Același lucru îl susțin și în legătură cu cele- lalte principii elaborate de Ga- fencu Valeriu, în sensul că și ele cuprind norme de viață creștină, stabilind hotărârile de viață personală pe care el și le-a luat și care au fost valabile pentru orice creștin”. Față de spusele lui Ianolide, Pătrășcanu a continuat totuși să susțină că principiile de viață creștină lansate de Gafen- cu în penitenciar au un funda- ment ideologic legionar sub înfățișare religioasă, căutând să demonstreze asemănările cu scrierile lui Codreanu. Din acest motiv, anchetatorul insistă: „Precizează dumneata atunci dacă principiile lui Gafen- cu Valeriu au ori nu un caracter legionar.” Ianolide răspunde: „Principiile lui Gafencu Valeriu au numai unele asemănări cu principiile din doctrina lui C.Z. Codreanu, cât și cu scrierile celorlalți con- ducători legionari. Legionarul Gafencu Valeriu a ajuns la con- cluzia că, în doctrina sa, Co- dreanu s-a abătut de la adevăra- tul creștinism, subordonându-l ideii naționaliste și politice. Le- gionarul Gafencu Valeriu, în principiile sale, se fixează pe un plan spiritual universal, cuprin- zând în el toate neamurile. Aceste principii sunt valabile și pentru legionari, cu condiția de a și le însuși și accepta în for- ma în care le-a conceput el”. La întrebarea anchetatorului: „Cu ce scop aceste principii au fost concepute și răspândi- te în rândul legionarilor de la Târgu Ocna?~, Ianolide a răs- puns: „Aceste principii au fost concepute și răspândite în rân- dul celorlalți deținuți din Peni- tenciarul Târgu Ocna, printre care și legionari, cu scopul ca ei să cunoască starea de conștiință a lui Gafencu Valeriu, putând și ei să o adopte în viață”. (Va urma) (Adrian Nicolae Petcu) 6 Luni, 12 octombrie 2015 Lumina ZIARUL Repere și idei Memoria Bisericii Un gest la limita iconoclasmului Reflecții creștine Euharistia și icoana sunt în relație de interdependență, așa încât subordonarea denaturează evlavia față de ambele. Complementaritatea vine din faptul că programul iconografic al catapetesmei și al întregii biserici susține mistagogic rugăciunea comunității liturgice, accentuând rolul epifanic al lecturilor biblice și al rugăciunilor, dar nu spre a suplini, ci pentru a orienta către comuniunea euharistică.” Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide (II)

Upload: romantycus

Post on 31-Jan-2016

219 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Ziarul Lumina Pagina 6 din 12 octombrie 2015

TRANSCRIPT

Page 1: 1 Pagina 06 Cotidian_Lumina Din 12 Octombrie 2015

Pr. Nicolae-Cristian Câdă

În mai toate bisericile, seobservă adesea cum uniidintre membrii comu -nităților creștine refuză

sărutarea icoanelor după ce seîmpărtășesc. Atitudinea este su-gerată de clericii și/sau de con -frații convinși că refuzul săru-tării icoanelor, atât imediat dupăprimirea Sfintelor Taine, cât șipe tot parcursul zilei, reprezintăun gest (obligatoriu) de evlavieeuharistică. De altfel, practicaeste extinsă asupra sărutării mâ-nii clericilor și sărutării altorpersoane.

Motivația primară este prac-tică: buzele celor care s-au îm -părtășit trebuie ferite de contac-tul cu orice obiect, pentru elimi-narea riscului risipirii eventua-lelor fragmente de împărtășanieneînghițite. Este supralicitat unpericol infim, mai degrabă ine-xistent, odată ce clericul ștergecu procovățul gura fiecăruia ime-diat după cuminecare.

Apoi, este adăugată o justifi-care „duhovnicească”: după pri-mirea celor mai de preț daruri,atingerea de altcineva sau de al-tceva este o impietate. Am folositghilimelele pentru a devoala în-cercarea de girare aberantă prinapelul la o interpretare spiritua-listă a Revelației, de factură ico-noclastă.

Ipocrizia este lesne de identi-ficat. Cei care nu ating cu buzeleicoanele și/sau alte persoane pen-tru tot restul zilei nu refuză con-tactul cu tacâmurile și vasele fo-losite pentru introducerea ali-mentelor și lichidelor în cavitateabucală.

Refuzul sărutării mâinii cle-ricilor ignoră un aspect elemen-

tar, căci Domnul împarte tuturordarurile euharistice prin inter-mediul slujitorilor de la Altar.În rânduiala Liturghiei, înaintede prezentarea Sfintelor Tainesfinților, ierarhul sau preotul ca-re înalță Sfântul Trup al Mân-tuitorului în văzul întregii co -munități se roagă, solicitândsfințirea expresă pentru atinge-rea cereștilor și nemuritoarelorTaine: „Ia aminte, Doamne Iisuse

Hristoase, Dumnezeul nostru,din sfânt locașul Tău și de pe tro-nul slavei împărăției Tale, și vinoca să ne sfințești (…). Și ne în -vrednicește, prin mâna Ta ceaputernică, a ni se da nouă Prea-curatul Tău Trup și Scumpul TăuSânge și prin noi la tot poporul”.

Printr-un exces de evlavie, seajunge la una dintre maniereleinsidioase de perpetuare a ico-noclasmului. În pofida dogmei

Sinodului al VII-lea Ecumenicde la Niceea, adoptată în cea de-aVII-a sesiune din 13 octombrie787, curentul de gândire carepropunea distrugerea icoanelor,contestându-le sfințenia, nu afost suprimat irevocabil. Un re-viriment s-a produs între anii815 și 843 – când, la 11 martie,este proclamată victoria Ortodo-xiei, cu privire expresă la picta-rea și venerarea icoanelor, și se

încheie criza iconoclastă. Iniția -torul celui de-al doilea icono-clasm, mai atenuat, a fost împă-ratul bizantin Leon al V-lea Ar-meanul (813-820), care a ordonatînlăturarea icoanelor transpor-tabile, accesibile venerării, șimenținerea celor aflate în zoneinaccesibile (unde puteau fi tran -sferate și cele portative).

Acum, icoanele sunt accesi-bile, venerarea este, însă, îm-piedecată de psihanodia experi-mentată prin împărtășire. Ma-nifestarea în sens invers a ico-noclasmului de secol IX nu echi-valează asumării teoretice a ere-ziei, ci reprezintă un derapaj deordin practic, care denotă o ra-portare eronată la diversele for-me în care taina Cuvântului în-trupat se comunică.

Pentru teologi contemporanica Părintele Dumitru Stăniloaeși Paul Evdokimov distinctelemoduri ale prezenței personalea lui Iisus Hristos și împărtă -șirii de El în Liturghie sunt in-disolubile. Euharistia și icoanasunt în relație de interdepen -dență, așa încât subordonareadenaturează evlavia față de am-bele. Complementaritatea vinedin faptul că programul icono-grafic al catapetesmei și al în-tregii biserici susține mistagogicrugăciunea comunității liturgi-ce, accentuând rolul epifanic allecturilor biblice și al rugăciu-nilor, dar nu spre a suplini, cipentru a orienta către comuniu-nea euharistică. După împărtă -șire, reprezentările iconice suntmărturia împlinirii mistice a co-muniunii euharistice, sărutareaicoanelor înainte de părăsirealoca șului confirmând liturgicparticiparea tainică la CinaDomnului.

Confruntarea dintre NutiPătrășcanu și Ioan Ianolide acontinuat, primul susținând căGafencu și apropiații săi, inclu-siv Ianolide, au continuat să du-că în penitenciarul tebeciștilorde la Târgu Ocna o „activitatelegionară sub mască religioa-să”. Ianolide a negat tot, afir-mând cu tărie: „Declar că totceea ce Pătrășcanu Nuti a de-clarat nu corespunde adevăruluiși precizez următoarele: În peni-tenciarul Târgu Ocna s-a făcutîntr-adevăr ajutor între deținuțiicontrarevoluționari printre careerau și legionari. Ajutorul a con-stat în executarea diferitelorservicii celor care erau grav bol-navi și în darea diferitelor ali-mente din rațiile noastre celorce aveau nevoie de ele. (…) Deasemenea, ajutorul organizat în-tre noi a mai constat și înconfecționarea diferitelor obiec-te de îmbrăcăminte (din lână),pentru cei care aveau nevoie deele. (…) În aceeași perioadă,cât am stat la Târgu Ocna, euam trăit o viață creștinească,având convorbiri de ordin reli-gios îndeosebi cu legionarul Ga-

fencu Valeriu. (...) În cadrul con-vorbirilor ce le-am avut am abor-dat o serie de probleme careprivesc viața creștină și îndeo-sebi atitudinea în fața morții,atitudine care constă încredința în viața de apoi în ve-derea căreia trebuia să ne pre-gătim sufletește. Am discutatdespre rugăciune, despre spove-danie, împărtășanie, dragosteacreștină și alte probleme de fe-lul acesta.

În anul 1950, fiind împreună culegionarul Gafencu Valeriu laTârgu Ocna, acesta mi-a făcutcunoscută starea lui deconștiință în fața morții, pe ca-re el și-a fixat-o într-un numărde aproximativ 36 principii inti-tulate, sub diferite forme ca:«Principii de viață creștină»,«Năzuințe creștine» și «Votulmeu». Aceste principii au un ca-racter exclusiv creștin și eleaveau drept scop integrareaomului creștin-ortodox înînvățătura și dogmatica Bisericiicreștine. Ele se refereau și la ceicare nu sunt creștini și la cei cesunt mai puțin creștini, în scopulde a-i aduce și pe aceștia peadevărata linie creștină. (…)Scopul cu care am discutat prin-cipii de viață creștină cu ceimenționați mai sus a fostcunoașterea de către ei aînvățăturii creștine și a mijloace-lor de purificare sufletească.Unul dintre grupurile de principiiconcepute de legionarul Gafen-cu Valeriu se intitulează«Năzuințe creștine», compus din7 puncte. Aceste principii se re-feră la felul cum trebuie dusă

viața creștină în cadrul Biseri-cii, pentru a se obține mântui-rea. Unele asemănări întreaceste principii și cele elabora-te de Codreanu în lucrările salese datorează măsurii în careacesta s-a integrat învățăturii șidogmei creștine. Același lucruîl susțin și în legătură cu cele-lalte principii elaborate de Ga-fencu Valeriu, în sensul că și elecuprind norme de viațăcreștină, stabilind hotărârile deviață personală pe care el șile-a luat și care au fost valabilepentru orice creștin”.Față de spusele lui Ianolide,Pătrășcanu a continuat totușisă susțină că principiile deviață creștină lansate de Gafen-cu în penitenciar au un funda-ment ideologic legionar subînfățișare religioasă, căutând sădemonstreze asemănările cuscrierile lui Codreanu.Din acest motiv, anchetatorulinsistă: „Precizează dumneataatunci dacă principiile lui Gafen-cu Valeriu au ori nu un caracterlegionar.”Ianolide răspunde: „Principiilelui Gafencu Valeriu au numai

unele asemănări cu principiiledin doctrina lui C.Z. Codreanu,cât și cu scrierile celorlalți con-ducători legionari. LegionarulGafencu Valeriu a ajuns la con-cluzia că, în doctrina sa, Co-dreanu s-a abătut de la adevăra-tul creștinism, subordonându-lideii naționaliste și politice. Le-gionarul Gafencu Valeriu, înprincipiile sale, se fixează pe unplan spiritual universal, cuprin-zând în el toate neamurile.Aceste principii sunt valabile șipentru legionari, cu condiția dea și le însuși și accepta în for-ma în care le-a conceput el”.La întrebarea anchetatorului:„Cu ce scop aceste principiiau fost concepute și răspândi-te în rândul legionarilor de laTârgu Ocna?~, Ianolide a răs-puns: „Aceste principii au fostconcepute și răspândite în rân-dul celorlalți deținuți din Peni-tenciarul Târgu Ocna, printrecare și legionari, cu scopul caei să cunoască starea deconștiință a lui Gafencu Valeriu, putând și ei să o adopte în viață”. (Va urma)(Adrian Nicolae Petcu)

6Luni, 12 octombrie 2015 LuminaZIARUL

Repere și idei

Memoria Bisericii

Un gest la limita iconoclasmuluiReflecții creștine

Euharistia și icoanasunt în relație deinterdependență, așaîncât subordonareadenaturează evlaviafață de ambele.Complementaritateavine din faptul căprogramuliconografic alcatapetesmei și alîntregii bisericisusține mistagogicrugăciuneacomunității liturgice,accentuând rolulepifanic al lecturilorbiblice și alrugăciunilor, dar nuspre a suplini, cipentru a orienta cătrecomuniuneaeuharistică.”

Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide (II)