PLANUL LUCRARII

CAPITOLUL I - IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC

Sectiunea I: NOTIUNE,CONCEPTE

Sectiunea a II- a: REFERINTE ISTORICE SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT2.1. Evolutia reglementarilor privind protectia penala a persoanei 2.2. Elemente de drept comparat

Sectiunea a III-a: ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACTIUNILE CONTRA LIBERTATII PERSOANEI

CAPITOLUL II: INFRACTIUNEA DE AMENINTARE - ÎN SPECIAL

Sectiunea I: ASPECTE GENERALE1.1.Continutul legal al infractiunii de amenintare1.2.Conditii preexistente ale infractiunii 1.2.1. Obiectul infractiunii de amenintare 1.2.1.1. Obiectul juridic 1.2.1.2. Obiectul material 1.2.2. Subiectii infractiunii de amenintare 1.2.2.1. Subiectul activ 1.2.2.2. Subiectul pasiv Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE AMENINTARE2.1. Latura obiectiva 2.1.1. Elementul material 2.1.2. Urmarea imediata 2.1.3. Legatura de cauzalitate2.2. Latura subiectiva

Sectiunea a III-a: FORME.MODALITATI.SANCTIUNI.

1

ASPECTE PROCESUALE .

CAPITOLUL III - INFRACTIUNEA DE SANTAJ - IN SPECIAL

Sectiunea I: ASPECTE GENERALE1.1.Continutul legal al infractiunii de santaj1.2.Conditii preexistente ale infractiunii 1.2.1. Obiectul infractiunii de santaj 1.2.1.1. Obiectul juridic 1.2.1.2. Obiectul material 1.2.2. Subiectii infractiunii de santaj 1.2.2.1. Subiectul activ 1.2.2.2. Subiectul pasiv Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE SANTAJ2.1. Latura obiectiva 2.1.1. Elementul material 2.1.2. Urmarea imediata 2.1.3. Legatura de cauzalitate2.2. Latura subiectiva

Sectiunea a III-a: FORME.MODALITATI.SANCTIUNI. ASPECTE PROCESUALE

Sectiunea a IV-a: CRITERII DISTINCTIVE ÎNTRE INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE TÂLHARIE

CAPITOLUL IV - ASPECTE CRIMINOLOGICE

Sectiunea I: CAUZE SAU CONDITII CARE FAVORIZEAZA SAVÂRSIREA DE INFRACTIUNI ÎN GENERAL SI DE AMENINTARE SI SANTAJ ÎN SPECIAL

Sectiunea a II-a: IMPORTANTA PREVENIRII SI COMBATERII INFRACTIUNILOR

CAPITOLUL V - STUDIU COMPARATIV ÎNTRE INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE AMENINTARE

2

ABREVIERI

Alin. = alineatArt. = ArticolB.J. = Buletinul JurisprudenteiCol. = ColegiuCompl. = CompletC.P. = Codul penalC. proc. pen. = Codul de procedura penalaC.S.J. = Curtea Suprema de JustitieDr. pen. = Drept penalDec. nr. = Decizia numarulEd. = EdituraJud. = JudecatorieJ.N. = Justitia NouaLit. = LiteraL.P. = Legalitatea popularaPag. = PaginaPrev. = PrevazutR.R.D = Revista Româna de dreptR.D. = Revista DreptulSent. = SentintaSect. pen. = Sectia penalaTrib. mun. Buc. = Tribunalul Municipiului BucurestiTrib. Supr. = Tribunalul SupremTrib. jud. = Tribunalul judeteanTrib. reg. = Tribunalul regionalI.R.D.O. = Institutu român pentru drepturile omuluiVol = Volum

3

CAPITOLUL I

IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC

Sectiunea I: NOTIUNE, CONCEPT

Libertatea umana nu este numai un drept, ci o conditie fundamentala a existentei, a conditiei umane. Libertatea constituie dimensiunea exponentiala a dezvoltarii personalitatii si constiintei umane. Orice atac asupra libertatii are semnificatia unei suprimari cu maximum de violenta a fiintei umane. Ca agresiune individuala, el este o forma de crima împotriva entitatii spirituale, a divinitatii din om. Ca agresiune colectiva, constituie un genocid spiritual, o reîntoarcere la preistoria conditiei umane. Tocmai pentru aceste adevaruri, orice atingere adusa libertatii provoaca reactii de maxima agresivitate, care sunt fie heteroagresive, fie autoagresive (sinucideri individuale sau în masa)1.

Libertatea individului este de neconceput fara libertate morala. În realizarea oricarei activitati, în viata de zi cu zi, omului îi este indispensabil sentimentul de liniste, de securitate, pe care îl dobândeste numai în conditiile unei netulburate libertati psihice. Constiinta faptului ca i s-ar putea produce un rau creeaza persoanei o temere, o stare de tulburare, care influenteaza asupra actelor pe care le efectueaza, asupra hotarârilor pe care le ia, cât si asupra comportarii pe care aceasta o are, în general, în cadrul societatii. Persoana careia i s-a rapit libertatea psihica nu-si mai gaseste linistea, este preocupata în permanenta de ceea ce i s-ar putea întâmpla, nu-si mai poate desfasura în mod normal activitatea, iar toate acestea se rasfrâng negativ asupra participarii ei la viata de relatii sociale. De aceea, fapta prin care i se rapeste persoanei libertatea psihica este o fapta de pericol social, pe care legea penala trebuie sa o incrimineze2.

Obiectul ocrotirii, în cazul infractiunilor de "amenintare" si "santaj" este libertatea individuala privita sub aspectul libertatii psihice (morale) a persoanelor, adica libertatea lasata fiecarei persoane de a hotarî (de a dispune ) în toate actele sale, în cadrul ordinei juridice, dupa cum va crede de cuviinta, deci dupa cum îi vor dicta constiinta, sentimentele si interesele sale.

1 C. Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 19942 O. Loghin si T. Toader - Drept penal român. Partea speciala, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Buc., 2001, pag. 172.

4

Întrucât legea penala nu defineste "fapta de a ameninta", aceasta, asa cum s-a remarcat,3 nu poate avea decât întelesul din limbajul comun desemnând, în esenta, o actiune4 prin care o persoana aduce la cunostinta alteia împrejurarea ca urmeaza sa i se produca un rau, insuflându-i în acest fel, temerea pericolului în care se afla (pentru a-l intimida sau pentru a obtine ceva de la el)5.

Notiunea de santaj, în întelesul ei obisnuit desemneaza constrângerea exercitata asupra cuiva prin amenintarea cu divulgarea unui secret compromitator sau prin alte mijloace de intimidare cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.

Amenintarea este, asadar, o manifestare primejdioasa atât pentru securitatea persoanelor, cât si pentru normala desfasurare a relatiilor sociale conditionate de respectul libertatii persoanelor.

Caracterul periculos al faptei de amenintare este reliefat deci de împrejurarea ca prin savârsirea acesteia, persoana amenintata nu mai dispune de libertatea psihica necesara unei comportari firesti, caci sub îngrijorarea sau temerea ce o insufla amenintarea, persoana nu mai este în masura sa hotarasca si sa actioneze cu vointa libera asupra ceea ce trebuie sa faca6.

Dar caracterul periculos al faptei de amenintare rezulta si din rasfrângerea antisociala pentru colectivitate ce o aduce atingerea libertatii persoanei; bunul mers al vietii sociale presupune libertatea psihica de care sa se bucure toti membrii sai7.

În sensul codului penal, numai daca faptuitorul ameninta pe cineva cu savârsirea unei infractiuni (ca îl va lovi, îl va omorî, etc.) sau ca îi va produce o paguba materiala (ca îi va strica un lucru) va fi tras la raspundere.

Poate fi îndeplinita asupra victimei însesi, dar si asupra sotului sau unei rude apropiate, cu conditia ca amenintarea sa fie de natura sa alarmeze pe victima - daca faptuitorul spune unei persoane ca îi va lovi copilul sau sotul, sotia sau parintii.

Se poate comite prin cuvinte, gesturi, scris, semne simbolice. Este necesar ca toate aceste manifestari sa fie se natura a alarma pe victima, de a tulbura, facând-o sa creada în posibilitatea realizarii lor. Daca cineva rosteste cu usurinta tot felul de amenintari si nimeni nu le ia în considerare nu se alarmeaza de ele, fapta nu va constitui infractiune.

3 A se vedea, O. Loghin, T. Toader., op. cit., pag. 152.4 În lit. de specialitate s-a exprimat si punctul de vedere potrivit caruia infractiunea de amenintare este un caz de exceptie de la regula nepedepsirii procesului psihic anterior activitatii infractionale, fiind incriminata ca infractiune faza oratorie, când hotarârea infractionala se materializeaza prin comunicarea verbala sau prin alt mijloc - V. Dongoroz si altii, vol I, pag. 134.5 Gheorghita Mateut - Drept penal. Partea speciala - Sinteza de teorie si practica judiciara, Vol. I, Ed. Lumina Lex, Buc., 1999, pag. 226.6 Vintila Dongoroz si altii - Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 315.7 Ibidem.

5

Pericolul faptelor de mai sus, când sunt serioase, este acela ca înlantuieste vointa victimei, îi stinghereste libertatea, o sileste sa-si modifice conduita dupa vointa celui care o ameninta.

Libertatea psihica (morala) a persoanei poate fi încalcata, însa, si prin constrângerea acesteia la o anumita comportare, cu ajutorul violentei sau al amenintarii. Santajul reprezinta o astfel de atingere adusa libertatii individuale, manifestata în aspectul ei particular de libertate psihica.

Scopul urmarit de faptuitor - obtinerea unui folos injust - caracterizeaza constrângerea libertatii psihice la care este supusa persoana fata de care se savârseste infractiunea de santaj.

Fapta se aseamana, pe linia acestei finalitati, cu infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal forma agravata caci si acolo atingerea adusa libertatii se savârseste în vederea obtinerii unui folos8.

Santajul se deosebeste de infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu numai pentru ca libertatea individuala este încalcata în chip diferit (libertatea fizica sau libertatea de miscare, la infractiunea de lipsirea de libertate în mod ilegal si libertatea psihica, la infractiunea de santaj) dar si prin particularitatile fiecarei infractiuni în parte: la infractiunea de santaj nu este necesar ca victima sa fie lipsita de libertate fizica iar folosul nu este cerut ca pret al eliberarii victimei, cum se întâmpla în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal; în al doilea rând, la infractiunea de santaj este suficient sa fie urmarit un folos injust, oricare ar fi natura lui (material, moral) pe când la infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal folosul trebuie sa fie material.

Infractiunea de santaj se aseamana cu infractiunea de amenintarea, amândoua faptele aducând atingere libertatii psihice a persoanei; amenintarea este interzisa de lege, pentru ca produce în mod nejustificat un sentiment de temere (o alarmare) fara alte consecinte, în timp ce santajul este reprimat nu numai pentru constrângerea psihica ci si pentru scopul ilicit urmarit de faptuitor.

Delimitarea infractiunii de santaj de alte infractiuni contra libertatii persoanei permite o mai lesnicioasa apreciere a pericolului social pe care îl prezinta aceasta fapta si întelegerea locului ce îl ocupa în clasificarea de grup a infractiunilor îndreptate contra persoanei.

Pericolul pe care îl prezinta infractiunea de santaj rezulta din atingerea adusa libertatii psihice a persoanei, în vederea realizarii unui folos injust. Societatea are tot interesul sa asigure, în cadrul relatiilor sociale, libertatea morala pentru toti cetatenii, astfel ca acestia sa se manifeste liber si cu toata responsabilitatea în diferitele acte ce le înfaptuiesc în cadrul acestor relatii. Constrângerea libertatii psihice apare în cazul santajului cu atât mai grava, cu cât - pe aceasta cale se urmareste realizarea unui folos injust9.

8 Vintila Dongoroz , op. cit., vol. III, pag. 323.9 Ibidem.

6

Deci, infractiunea de santaj este ceva mai mult decât amenintare, pentru ca presupune exploatarea, specularea temerii celui amenintat sau supus unei violente, în folosul infractorului. Santajul a constituit si constituie si astazi o arma des folosita mai ales în scopuri politice.

Sectiunea a-II-a: REFERINTE ISTORICE SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

2.1. Evolutia reglementarilor privind protectia penala a persoanei

Din cele mai vechi timpuri au existat preocupari pentru ocrotirea persoanei umane, problematica drepturilor omului fiind în atentia tuturor marilor filozofi si juristi ai lumii.

Gânditorii greci considerau drepturile omului ca fiind acele drepturi fundamentale, eterne si imuabile pe care orice societate omeneasca trebuie sa le respecte, cu alte cuvinte sunt drepturi care izvorasc din natura lucrurilor iar legea nu este decât expresia acestei naturi. In acest fel, drepturile omului izvorasc din dreptul natural, sunt drepturi firesti 10.

În conceptia lui Rousseau, în fruntea valorilor originare sta ca valoare suprema libertatea, el spunea, ca "a renunta la libertatea ta înseamna a renunta la calitatea ta de om, la drepturi umane, ba chiar si la datoriile tale. Nu exista nici o despagubire posibila pentru cel care renunta la toate; o astfel de renuntare este incompatibila cu natura omului". Cu libertatea dispare orice moralitate. Rousseau arata ca nu se poate garanta aceasta libertate decât prin legi capabile sa împiedice ca oamenii drepti sa fie oprimati de cei rai11.

Libertatea individuala este expresia constitutionala a starii naturale umane, omul nascându-se liber. Societatea are obligatia de a respecta si proteja libertatea omului. Unul din raportorii la proiectul Codului penal francez din 1807, spunea ca exercitarea libertatii individuale "este pentru omul traind în societate primul dintre toate bunurile, cel a carei conservare intereseaza cel mai mult fericirea lui. Guvernantii

10 Irina Moroianu Zlatescu si Radu C. Demetrescu - Din istoria drepturilor omului, I.R.D.O., Buc., 2001, pag. 9.11 Stefan Geogescu, Filosofia dreptului - O istorie a ideilor. Parte I, Ed. All Educational S.A., Buc., 1998, pag. 137.

7

si legea trebuie deci sa o protejeze si sa o apere cu o atentie religioasa contra oricarui act arbitrar din parte ministrilor si a agentilor lor"12.

Primul document fondator pentru ceea ce s-a numit ulterior drepturile omului si libertatile fundamentale este Magna Carta Libertatum, adoptat în 1215, care sublinia ca : "Nici un om liber nu va fi arestat, nici întemnitat sau privat de bunurile sale sau declarat în afara legii, ori exilat sau lezat, indiferent de maniera si noi nu vom merge niciodata împotriva lui si nu vom trimite pe cineva împotriva lui fara judecata loiala a egalilor sai, în conformitate cu legea tarii".

A urmat apoi un ansamblu de norme care, în 1679 a luat nastere sub denumirea de Habeat Corpus Act, dupa aceea Bill of Rights, în 1689, care enumera si consacra o seama de drepturi care în acte de drept anterior fusesera acordate; si ele sunt reconfirmate, lunându-se angajamente ferme de respectare a lor.

În Declaratia de independenta a celor 13 state americane, din 4 iunie 1776, gasim ideea ca toti oameni sunt egali si înzestrati de catre Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea, sunt viata, libertatea si cautarea fericirii. În vederea asigurarii acestor drepturi, guvernele au fost instituite sa conduca oamenii, dobândindu-si puterile lor legitime din consimtamântul guvernatilor. În consecinta, ori de câte ori o forma de guvernamât devine contrara acestor scopuri, este dreptul poporului sa o modifice sau sa o aboleasca si sa instituie un alt guvern13.

Declara t ia drepturilor omului s i ale cet at eanului - adoptata în Adunarea Constituanta la 26 august 1789, pe fondul adâncirii procesului revolutionar în Franta si în urma unor dezbateri celebre în cadrul Adunarii Constituante - proclama urmatoarele drepturi ale omului si cetateanului: Oamenii se nasc si ramân liberi si egali în drepturi (art. 1); scopul oricarei asociatii politice este apararea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului, aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta împotriva asupririi (art.2); libertatea consta în a putea face tot ce nu este în detrimentul altuia (art.4); legea este expresia vointei generale, toti cetatenii au dreptul sa contribuie personal sau prin reprezentantii lor la elaborarea ei. Ea trebuie sa fie aceeasi pentru toti, fie ca protejeaza, fie ca pedepseste... (art. 6).

Proclama t ia de la Islaz , care a fost facuta în fata unei adunari de tarani din Oltenia, prin natura sa juridica, era tot o declaratie a drepturilor omului si cetateanului. Unii autori i-au descoperit chiar trasaturile proprii unei adevarate constitutii, în timp ce altii au considerat-o doar un proiect de constitutie sau un act constitutional. Erau rezumate în 22 de puncte principalele drepturi si libertati individuale, consfintite anterior si de Declaratiile franceze ale drepturilor omului si cetateanului.

Pe acest patrimoniu istoric, pe acest fond de reglementari a aparut Declara t ia universal a a drepturilor omului , pe data de 10 decembrie 1948. În preambulul Declaratie universale a drepturilor omului se arata ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie

12 Ioan Muraru, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Actami, Buc., 1998, pag. 20113 Dan Martian, Declaratia universala a drepturilor omului, gânduri la un moment aniversar, Revista Drepturilor omului nr. 4/1998, pag. 25-26.

8

fundamentul libertatii, dreptatii si pacii în lume; ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi în care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvântului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai înalta aspiratie a oamenilor; ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta împotriva tiraniei si asupririi si ca este esential a se încuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti între natiuni.

Rene Cassin, laureat al Premiului Nobel, compara Declaratia universala a drepturilor omului cu un vast portic al unui templu sustinut de patru coloane. Prima este cea a drepturilor si libertatilor de ordin personal: viata, libertatea, siguranta si demnitatea persoanei, protectia egala în fata legii, garantia împotriva sclaviei, torturii, arestarilor si pedepselor arbitrare, recurs judiciar împotriva abuzurilor14.

A doua coloana priveste drepturile individului în raporturile sale cu gruparile din care face parte si cu elementee lumii exterioare. Barbatul si femeia au, pe picior de egalitate, dreptul de a se casatori, de a întemeia o familie, de a avea un camin, un domiciliu, un azil în caz de persecutie.

A treia coloana este cea a facultatilor spirituale, a libertatii de exprimare, de reuniune, de asociere, dreptul de a lua parte la treburile publice si de a participa la alegeri periodice corecte. Vointa poporului este proclamata ca fundament al autoritatii puterilor publice.

Iar cea de-a patra coloana este cea a drepturilor economice, sociale si culturale - dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la securitate sociala, la libertati sindicale, precum si dreptul la educatie, la recreere, la viata culturala, la protectia creatiei intelectuale sau artistice.

Declaratia universala a drepturilor omului reprezinta "un ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, (...) sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva".

Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului reprezinta, o recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate înfaptui în zilele noastre o societate democratica si nici realiza, pe plan extern, cadrul juridic normal indispensabil colaborarii natiunilor15.

Institutia drepturilor omului a cunoscut un laborios proces de cristalizare, înfatisându-se în prezent ca o institutie, deosebit de compexa, ce tine atât de ordinea juridica interna cât si de cea internationala.

14 Irina Moroianu Zlatescu, Un ideal comun pentru toate natiunile: Declaratia universala a drepturilor omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag. 5.15 Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constitutia României comentata si adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 66.

9

Rasturnarea regimurilor totalitare din Europa centrala si de Rasarit a avut ca urmare directa, printre altele, afirmarea vointei suverane a popoarelor din tarile respective de reconstruire a vietii lor sociale pe baza unor valori politice si umaniste generoase: democratia pluralista, statul de drept si drepturile omului.

Dupa revolutia din decembrie 1989, poporul român si-a manifestat în mod ferm hotarârea ireversibila de a merge pe aceasta cale, România adopând o atitudine noua fata de problematica drepturilor omului, precum si fata de coperarea internationala în acest domeniu16.

Pentru ca drepturile omului sa devina o realitate juridica - arata marele specialist Karel Vasac, autorul unor lucrari de referinta în domeniu - trebuie sa se îndeplineasca trei conditii. Mai întâi, trebuie sa existe o societate organizata sub forma unui stat de drept, apoi în interiorul statului drepturile omului sa se exercite într-un cadru juridic prestabilit, variabil totusi, în functie de natura drepturilor si de circumstante si în sfârsit, exercitarea drepturilor omului de catre titularii lor sa fie însotite de garantii juridice precise17.

Respectarea tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale este inseparabila de garantarea efectiva a acestora si constituie o conditie esentiala a statului de drept, a societatii democratice si a dezvoltarii durabile. A fost nevoie ca un razboi cumplit, cu consecinte incomensuabile, sa zguduie lumea pentru ca, odata încheiat, opinia publica mondiala sa redescopere ca pacea si progresul omenirii depind de respectul acordat drepturilor si libertatilor omului18.

Constitutia României în titlul II, intitulat "Drepturile, libertatile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor", însumeaza o enumerare clara si sistematica a tuturor drepturilor, libertatilor si îndatoririlor fundamentale, enuntând garantii de natura sa asigure respectul ferm al acestora. Trebuie subliniat faptul ca la elaborarea textelor s-a avut în vedere în primul rând conventiile internationale privind drepturile omului, Declaratia universala a drepturilor omului, cele doua Pacte internationale cu privire la drepturile omului (Pactul privind drepturile civile si politice si Pactul cu privind drepturile economice si sociale). Au fost avute în vedere, totodata, si reglementarile corespunzatoare, modul în care aceste drepturi si libertati au fost enuntate în constitutiile principalelor state democratice19.

O contributie importanta la asigurarea protectiei drepturilor si libertatilor omului consacrate de Constitutie o aduce si legea penala.

16 Adrian Nastase, interventie facuta ca sef al delegatiei României particiante ca observator la cea de-a 46 sesiune a comisiei ONU pentru drepturile omului, Geneva 1990.17 Irina Moroianu Zlatescu, Un ideal comun pentru toate natiunile: Declaratia universala a drepturilor omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag.7.18 Adrian Nastase, Universalitatea, indivizibilitatea si interdependenta drepturilor omului, în Revista Drepturile omului nr. 3/1995, pag.619 Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constitutia României comentata si adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 69.

10

Dupa cum se stie, dintre toate valorile sociale, omul reprezinta valoarea cea mai de pret, de aceea legea penala îl apara atât în ceea ce priveste existenta sa fizica si atributele fundamentale ale personalitatii sale, cât si în ceea ce priveste toate celelalte drepturi si interese care îi sunt recunoscute. Aceasta aparare se realizeaza în maniera specifica dreptului penal, adica prin incriminarea faptelor care sub un aspect sau altul, aduc atingere fiintei, drepturilor si intereselor sale legitime.

Facând distinctie între faptele de pericol social îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii umane, pe de o parte, si faptele de pericol social îndreptate împotriva altor drepturi si interese ale persoanei, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distincta de infractiuni, sub denumirea de "Infractiuni contra persoanei". Ele constituie continutul Titlului II, din Partea speciala a Codului Penal.

Dreptul la libertate reprezinta, alaturi de dreptul la viata, la integritate corporala si sanatate, un drept fundamental al persoanei. Fara dreptul la libertate, personalitatea omului nu-si poate gasi afirmarea, iar toate celelalte drepturi, inclusiv dreptul la viata, la integritate corporala si sanatate, îsi pierd considerabil valoarea, deoarece numai în masura în care este liber, omul se poate bucura deplin de viata cât si de celelalte drepturi care îi sunt recunoscute. Dreptul la libertate este dreptul de a valorifica în practica toate însusirile, atributele, interesele si dorintele legitime si rationale ale omului, care impune respectul datorat aceluiasi drept recunoscut semenilor sai.

Acest drept fundamental (libertatea), care prezinta numeroase si variate aspecte, este ocrotit si prin incriminarea faptelor ce îi aduc atingere. Aceste fapte constituie infractiuni contra libertatii, carora legiuitorul le-a consacrat Capitolul II din Titlul II al Codului Penal "Infractiuni contra persoanei".

Doua dintre faptele care aduc atingere libertatii psihice (morale) a persoanei si care sunt, de altfel si incriminate de legea penala în acest capitol sunt infractiunile de "amenintare" si de "santaj".

În Codul penal din Transilvania amenintarea nu era incriminata ca fiind un delict ci era prezenta numai ca modalitate de savârsire a altor delicte sau crime, cum ar fi savârsirea crimelor în contra pudoarei (crima de viol), în cazul santajului si a tâlhariei. Art. 77 al acestui cod sublinia faptul ca "nu este imputabila infractiunea aceluia care o savârseste fiind constrâns printr-o forta careia nu a putut rezista sau prin amenintari, cari constituiau un pericol direct pentru viata sa, pentru integritatea sa corporala sau pentru viata sau integritatea corporala a unei persoane din intimitatea sa, daca pericolul nu a putut fi înlaturat întralt mod"20.

Fapta de a ameninta o persoana a fost pentru prima data incriminata în Codul penal de la 1864 în art. 235-237. În acea perioada exista o împartire tripartita a infractiunilor în crime, delicte si contraventii, iar fapta de amenintare era considerata ca fiind un delict.20 Codul penal din Transilvania, tradus de Ion I. Predovici judecator la Trib. Oradia-Mare, Editia a II a, revazuta 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon. Oradia-Mare.

11

Astfel, delictul de amenintare avea urmatorul continut legal:Art. 235 - "Acela care va fi amenintat, prin înscris, anonim, sau subscris, de a

asasina, de a otravi, ori de a face asupra vreunei persoane orice alt atentat, supus la munca silnica pe toata viata sau pe timp marginit, se va pedepsi cu recluziunea, daca amenintarea se va fi facut cu cerere de a depune o suma de bani la un loc hotarât, sau de a îndeplini orice alte conditiuni".

Art. 236 - "Daca amenintarea în scris nu va fi însotita de nici o cerere sau conditiune, osânda fa fi închisoarea de la 1 an la 2, si amenda de la 100 pâna la 500 lei".

Art. 237 - "Daca amenintarea însotita de cerere sau vreo conditiune s-a facut prin graiu, culpabilul se va osândi la închisoare de la 3 luni pâna la un an si la o amenda de la 100-500lei".

Codului penal din 1936 (C. pen. "Regele Carol al II lea" ), a pastrat împartirea tripartita a infractiunilor în crime, delicte si contraventii, iar delictul de amenintarea a fost incriminata în art. 494 al Codului penal.

Acest articol 494 îsi avea originea în art. 235-237 ale codului din 1864, însa completat cu diferite cazuri semnalate de jurisprudenta si concretizate în art. 339 si 611 ale codului penal italian. Astfel, în art.612 codul penal italian prevedea ca: "Oricine ameninta pe altii cu un prejudiciu nedrept, se pedepseste la plângerea persoanei lezate cu amenda pâna la 500 lire. Daca amenintarea e grava sau s-a comis printr-unul din mijloacele aratate în art. 339, pedeapsa este recluziunea pâna la 1 an si se procedeaza din oficiu21.

Art. 494 din Codul penal al lui Carol al II-lea avea urmatorul continut: "Acela care, într-un mod susceptibil de a alarma, ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau cauzarea unui prejudiciu, întru cât faptul nu ar constitui o infractiune mai grava, comite delictul de amenintare si se pedepseste la plângerea partii vatamate, cu închisoare corectionala de la una la 6 luni.

Pedeapsa este închisoarea corectionala de la unu la 5 ani, în urmatoarele cazuri :1. Daca amenintarea este însotita de o cerere pentru depunerea unei sume de bani sau a

oricarei alte valori în anumit loc sau timp;2. Daca este însotita de semne simbolice sau alte mijloace, spre a face sa creada ca

amenintarea vine din partea unei puternice asociatii secrete, adevarata sau închipuita;

3. Daca se ameninta cu moartea, cu vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, ori cu incendiul;

4. Daca infractorul a simulat prin orice mijloc o calitate oficiala sau a întrebuintat un ordin falsificat a unei autoritati publice;

5. Daca amenintarea s-a facut de o persoana travestita sau mascata;

21 V. Dongoroz, Codul penal "Regele Carol al II-lea" adnotat, partea speciala, vol. III, Ed. Librariei SOCEC & Co., S.A., Buc., 1937, pag. 245.

12

6. Daca amenintarea s-a facut cu arme"22.În ceea ce priveste delictul de santaj în codul penal de la 1864 acesta a fost

incriminat în Transilvania prin art. 350-353 si în Bucovina în art. 98-99. Trebuie subliniat ca în acest cod, santajul face parte din cadrul infractiunilor contra patrimoniului.

Transilvania. Art. 350: "Acela, care cu cugetul de a dobândi pe nedrept pentru sine sau pentru altul beneficii materiale, constrânge pe cineva prin violenta sau prin amenintari sa faca, sa sufere sau sa nu faca un lucru, daca fapta sa nu constituie o infractiune mai grava savârseste delictul de santaj si se va pedepsi cu închisoare corectionala pâna la 3 ani.

Art. 351: "Savârseste delictul de santaj si se va pedepsi conform dispozitiilor art. 350, cel ce cu cugetul de a dobândi pentru sine sau pentru altul beneficii materiale, ameninta pe cineva cu publicarea, prin imprimate, a unor afirmatiuni calomnioase sau insultatoare.

Art. 352: "Tentativa delictului de santaj se pedepseste."Art. 353: "Santajul este crima si se va pedepsi cu temnita grea pâna la 5 ani

daca:1. Autorul santajului ameninta cu asasinatul, cu leziuni corporale grave, cu darea de

foc sau cu facerea altei daune materiale grave.2. S-a savârsit prin simularea calitatii de functionar public sau sub pretextul unui ordin

legal al vreunei autoritati.Bucovina - 98 : "De crima prin violenta publica prin santaj se face vinovat

acela care:a) înrebuinteaza forta efectiva în contra unei persoane pentru a o constrânge la o

prestare, o tolerare ori omitere întru cât actiunea lui nu se prezinta ca o crima mai grav pedepsita.

În aceeasi conditiune comite aceeasi crima si acela careb)direct sau indirect, în scris sau verbal, sau în alt mod, cu sau fara indicarea numelui

sau, ameninta pe cineva cu o violare a corpului, libertatii, onoarei ori proprietatii, cu intentiunea de a stoarce de la cel amenintat o prestare, tolerare sau omitere, daca amenintarea este de asa fel, ca în vederea circumstatelor si a constitutiei sale personale sau a importantei raului amenintat inspira celui amenintat îngrijiri întemeiate indiferent daca raul amintit este îndreptat în contra celui amenintat însusi, a familiei ori a rudelor sale ori în contra a altor persoane puse sub scutul lui si daca amenintarea a avut sau nu succes."

99: "Acela care întrebuinteaza amenintarea aratata în 98 si proprie de a exercita în modul aratat acolo temeri întemeiate, numai cu intentiunea de a produce la singure persoane, la comune ori distincte frica si neliniste, comite crima de violenta publica prin amenintare periculoasa"23.

22 Ibidem.23 V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 261.

13

În Codul penal din 1936, delictul de santaj a fost incriminat în art. 495 si îsi avea originea în art. 350 si 351 ale codului penal transilvanean din 1864. În acest Cod penal, delictul de santaj a fost asezat printre infractiunile contra persoanei fata de vechiul Cod penal când acest delict era asezat printre infractiunile contra patrimoniului. Interesul protejat prin delictul de santaj era libertatea psihica a persoanelor.

Art. 495 avea urmatorul continut:"Acela care, în scopul de a dobândi în mod injust, pentru sine sau pentru altul,

un folos material, constrânge o persoana prin violenta sau amenintare, ca sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, întru cât faptul nu ar constitui o infractiune mai grava, comite delictul de santaj si se pedepseste cu închisoare corectionala de la 6 luni la 2 ani.

Pedeapsa este închisoarea corectionala de la unu la 3 ani, daca amenintarea consista în aceea ca se vor da publicitatii fapte, reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata sau ruda a ei, ori pentru o persoana de care este legata printr-o temeinica afectiune.

Tentativa se pedepseste".Codul penal italian, incrimina în art. 610, 611 si 629 aceasta fapta si avea

urmatorul continut:Art. 610 : "Oricine constrânge pe altul cu violenta sau amenintare sa faca, sa

tolereze sau sa nu faca ceva, se pedepseste cu recluziunea pâna la 4 ani.Pedeapsa se majoreaza daca se constata conditiunile prevazute în art. 339".Art. 611 : "Oricine întrebuinteaza violenta sau amenintare pentru a constrânge

sau determina pe altii la comiterea unui fapt care constituie o infractiune, se pedepseste cu recluziunea pâna la 5 ani.

Pedeapsa se majoreaza daca se constata conditiunile prevazute în art. 339".Art. 629 : "Oricine, prin violenta sau amenintare, constrângând pe cineva a

face sau a nu face ceva, procura pentru sine sau pentru altul un avantaj nedrept în dauna altuia, se pedepseste cu recluziunea de le 3 la 10 ani si cu amenda de la 5000 la 20000 lire.

Pedeapsa este majorata cu cel putin o treime si cel mult jumatate, daca se constata vreuna din circumstantele aratate în ultimul alineat al articolului precedent24.

Cod penal adoptat în 1969 a renuntat la sistemul trinitar, lasând loc unei conceptii unitare cu privire la infractiune. În acest sistem, contraventiile au iesit din sfera de reglementare a justitiei penale, iar în rest, toate faptele prevazute de legea penala si în conditiile prevazute de lege, reprezinta infractiuni, fara nici o alta distinctie; prin adoptarea acestui cod s-au adus modificari infractiunilor de amenintare si santaj, ele fiind prevazute în art. 193 si respectiv 194 Cod penal.

2.2. Elemente de drept comparat

24 V. Dongoroz, op., cit., vol III, pag 252.

14

Infractiunile contra libertatii persoanei sunt reglementate în legislatiile tuturor statelor. Spre exemplu, în Codul Penal italian infractiunile contra persoanei sunt prevazute în titlul XII, Cartea a II-a. În cadrul acestui titlu în capitolul III sunt prevazute delictele contra libertatii individuale25.

În sectiunea a 3-a, a acestui capitol sunt prevazute delictele contra libertatii persoanei, iar art. 612 incrimineaza infractiunea de amenintare, care are urmatorul continut:

"Cine ameninta pe altii cu o fapta pagubitoare, este pedepsit, sa despagubeasca persoana prejudiciata cu o amenda de pâna la 500.000 de lire. Iar daca, amenintarea este grava, sau este facuta în unul din modurile aratate în art. 339 pedeapsa este închisoarea pâna la un an, iar actiunea penala se pune în miscare din oficiu."

În Codul penal italian santajul face parte din cadrul delictelor contra patrimoniului si este incriminata prin art. 629:

"Oricine care prin violenta sau amenintare constrânge o persoana a face, a nu face ceva, procurând pentru sine sau pentru altii un folos injust este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani si cu amenda de la 200.000 la 800.000 lire.

Pedeapsa se majoreaza de la 1/3 la 1/2 daca violenta consta în a pune victima în imposibilitate de a-si exprima vointa sa de a actiona."

Codul penal italian incrimineaza si infractiunea de "Privare de libertate a unei persoane î n scop de t â lh a rie sau s antaj" , prin art. 630, care arata ca:

"Oricine sechestraza o persoana în scopul de a obtine pentru el sau pentru altii un folos injust ca pret al eliberarii este pedepsit cu închisoare de la 8 la 15 ani si cu amenda de la 400.000 la 800.000 lire."

Noul Cod penal francez, incrimineaza în Cartea a II-a Crime si delicte împotriva persoanelor. În Sectiunea 1 (Atentate savârsite cu intentie împotriva integritatii persoanei), a Capitolului II (Atentate la integritatea fizica si psihica a persoanei) din cadrul Titlul al II-lea, denumit Atentate împotriva persoanei umane, este prevazuta infractiunea de amenintare, în art. 222-17 si respectiv art.221-1826.

Astfel, art. 222-17, prevede ca "Amenintarea cu comiterea unei crime sau a unui delict împotriva persoanelor, a carui tentativa este pedepsibila, se pedepseste cu 6 luni de închisoare si cu 50.000 de franci amenda, atunci când amenintarea este fie reiterata, fie materializata printr-un înscris, o imagine sau prin orice alt obiect.

Pedeapsa se mareste la 3 ani de închisoare si 300.000 de franci amenda daca este vorba de o amenintare cu moartea".

Art. 221-18 arata ca: "Amenintarea, prin orice fel de mijloace cu comiterea unei crime sau a unui delict împotriva persoanei, este pedepsita cu 3 ani de închisoare si 300.000 franci amenda, daca este facuta în scopul îndeplinirii unei conditii.

25 Codice Penale - Codice di procedura penale, Testo unico delle leggi di P.S. - Regulamento e leggi penali speciali, Casa Editrice "Universale" Roma, 1964.26 Nouveau Code Penal entree en vigoeur le 1 mars 1994, Ed. Dalloz, 1994.

15

Pedeapsa este de 5 ani închisoare si 500.000 franci amenda daca este vorba de o amenintare cu moartea".

Infractiunea de santaj este incriminata în Codul penal francez, în Cartea a III-a, denumita Crime si delicte împotriva patrimoniului. În cadrul titlului I (Însusiri frauduloase), Capitolului II (Despre extorcare), Sectiunea a II-a, santajul este incriminat prin trei articole si anume art. 312-10; art. 312-11si art. 312-12.

Art. 312-10 - Santajul este fapta de a obtine, prin amenintarea de a face public sau prin imputarea de fapte de natura a aduce atingere onoarei sau demnitatii, fie o semnatura, un angajament sau o renuntare, fie destainuirea unui secret, remiterea de fonduri, de valori sau a unui bun de orice natura.

Santajul este pedepsit cu 5 ani de închisoare si 500.000 franci amenda.Art. 312-11 - Atunci când autorul santajului a pus în practica amenintarea,

pedeapsa este de 7 ani închisoare si 700.000 franci amenda.Art. 312-12 - Tentativa delictelor prevazute în aceasta sectiune se sanctioneaza

cu aceeasi pedeapsa.Codul penal elvetian, incrimineaza infrac t iunea de amenin t are , în cadrul

titlului IV - Crime sau delicte contra libertatii, prin art.18027.Astfel, art. 180 are urmatorul continut legal: "Cel care, prin intermediul unei

amenintari grave, va alarma sau va speria o persoana, va fi, în urma plângerii prealabile, pedepsit cu închisoare sau amenda".

Codul penal elvetian incrimineaza în art. 181 o alta fapta savârsita prin amenintare si anume infractiunea de constrângere.

Art. 181 Constrângere - "Cel care, utilizând violenta împotriva unei persoane, care o ameninta cu un pericol grav sau care îi împiedica în orice alt mod libertatea de actiune în scopul de a o obliga sa faca, sa nu faca sau sa sufere consecintele unui act, va fi pedepsit cu închisoare sau amenda".

În titlului II al codului penal elvetian sunt incriminate infractiunile contra patrimoniului, în cadrul acestui titlu, la art. 156 este prevazuta infractiunea de extorsiune si santaj.

Art. 156: "Cel care, utilizând violente sau amenintari grave împotriva unei persoane sau care dupa ce a adus-o pe aceasta, prin orice alte mijloace, în imposibilitatea de a-si exprima vointa, o va constrânge sa-i acorde lui sau unui tert un avantaj pecuniar la care nu avea dreptul,

Cel care, amenintând o persoana ca va publica, va denunta sau va scoate la iveala un fapt a carui divulgare ar putea sa o prejudicieze pe aceasta sau pe un tert cu care se afla în relatii apropiate, determinând-o în acest mod sa-i cumpere tacerea cu o anumita suma de bani,

Va fi pedepsit cu închisoare de pâna la 5 ani. Amenda va putea fi cumulata cu pedeapsa privativa de libertate.

27 Comite de legislation etrangere et de droit international les codes penaux europeens, vol IV, Paris 1971.

16

Pedeapsa va fi de cel mult 10 ani si amenda daca faptuitorul savârseste aceasta fapta în mod repetat".

Codul penal suedez, în Partea a II a, capitolul IV - Infractiuni contra libertatii si a linistii persoanei, incrimineaza în art. 4 infrac t iunea de s antaj : 28

"Cel care, prin violente sau amenintarea cu savârsirea unui act delictual, constrânge o alta persoana sa faca, sa suporte, sau sa nu faca ceva, va fi condamnat, pentru savârsirea infractiunii de santaj, la pedeapsa amenzii sau la închisoare de 2 ani.

Orice persoana care, cu acelasi scop, exercita o constrângere ce consta în amenintarea cu urmarirea sau cu denuntarea unei alte persoane pentru savârsirea unei infractiuni sau ameninta ca va face publice informatii care pot aduce un prejudiciu victimei, va fi de asemenea condamnata pentru santaj, daca fapta nu este jutificabila.

Daca infractiunea prevazuta la alineatul precedent are un caracter delictual grav, se va pronunta o condamnare la închisoare între 6 luni si 6 ani".

Art. 5 din Codul penal suedez, încrimineaza infractiunea de amenintare: "Daca o persoana îndreapta o arma împotriva altuia sau în orice alt mod

ameninta cu savârsirea unui act delictual de natura a provoca victimei o temere întemeiata pentru securitatea sa sau a bunurilor sale sau pentru securitatea unei alte persoane sau a bunurilor acesteia, se va pronunta, pentru savârsirea infractiunii de amenintare ilegala, o condamnare la pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 2 ani".

Codul penal spaniol, incrimineaza în Titlului VI - Delicte împotriva libertatii. Delictul de amenintare este incriminat prin articolele 169, 170 si 171, care sunt prevazute în Capitolul II (Despre amenintari) al Codului penal spaniol.

Art. 169: "Cel care va ameninta pe altul cu savârsirea împotriva lui, a familiei sale sau a altor persoane cu care acesta este în strânsa legatura, a unui rau care sa constituie infractiunile de omucidere, vatamari, avort, contra libertatii, tortura si împotiva integritatii morale, libertatii sexuale, intimitatii, onoarei, patrimoniului si ordinii socio-economice, va fi pedepsit:1. Cu pedeapsa închisorii de la 1-5 ani, daca s-a facut amenintarea cerându-se ceva sau

impunându-se oricare alta conditie, chiar daca nu este ilicita, iar faptuitorul a obtinut ceea ce a cerut. Daca nu obtine ceea ce a cerut, se impune pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Pedepsele prevazute în paragraful anterior se vor aplica în jumatatea lor superioara daca amenintarile s-au facut în scris, prin telefon sau prin oricare mijloc de comunicare sau reproducere, ori în numele unor entitati sau grupuri reale sau imaginare.2. Cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani, când amenintarea nu a fost conditionata.

Art. 170: "Daca amenintarea cu un rau care constituie infractiune, a avut ca scop sperierea locuitorilor unei comunitati, grup etnic, sau a unui mare grup de

28 Ibidem.

17

persoane si ar avea gravitatea necesara pentru a o obtine, se vor aplica, corespunzator, pedepsele mai mari în grad decât cele prevazute în articolul anterior".

Art. 171:1. Amenintarile cu un rau care nu constituie infractiune, vor fi pedepsite cu pedeapsa

închisorii de la 6 luni la 2 ani sau amenda de la 12 la 24 de luni, în functie de gravitatea si circumstantele faptei. Daca faptuitorul a obtinut scopul propus se va aplica pedeapsa în jumatatea sa superioara.

2. Daca cineva cere altei persoane o suma de bani sub amenintarea cu dezvaluirea sau difuzarea unor fapte referitoare la viata sa personala sau la relatiile de familie care nu sunt cunoscute publicului si care ar putea afecta faima, încrederea sau interesul acesteia, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 2 la 4 ani, daca a obtinut în tot sau în parte ceea ce a cerut, iar daca nu a obtinut ceea ce a cerut cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

În cadrul Titlului XIII - Delicte contra patrimoniului si ordinii socio-economice, în art. 243 este incriminat santajul:

"Cel care, cu intentii frauduloasa îl va obliga pe altul, prin violenta sau intimidare, sa faca sau sa nu faca o fapta de comert juridic în prejudiciul patrimoniului sau sau al unui tert, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani"29.

Sectiunea a III-a : ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACTIUNILE CONTRA LIBERTATII PERSOANEI

În cadrul capitolului II din Titlul al II-lea al Codului penal, denumit infractiuni contra libertatii persoanei sunt incriminate faptele care aduc atingere relatiilor sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea acestei valori sociale care este libertatea persoanei, împotriva faptelor de lipsire ilegala de libertate, de sclavie, de supunere la munca fortata sau obligatorie, de amenintare, de santaj, de violare de domiciliu, de violare a secretului corespondentei si de divulgare a secretului profesional.

Ocrotind libertatea persoanei, sub toate aceste aspecte, legea penala asigura totodata înfaptuirea principiului înscris în Constitutia tarii noastre, acela al inviolabilitatii persoanei.

Desi un asemenea principiu îl gasim exprimat în constitutiile tuturor statelor, realizarea sa efectiva depinde de orânduirea social-economica existenta în fiecare stat.

29 WWW.LEXADIN. NL.

18

Faptele arata ca despre o adevarata libertate a persoanei nu se poate vorbi decât acolo unde a fost înlaturata asuprirea economica si politica a majoritatii cetatenilor si unde grija pentru persoana umana a devenit telul principal al statului30.

1.Obiectul infractiunilor contra libertatii persoanei

Pentru a analiza obiectul acestei categorii de infractiuni va trebui sa facem o distinctie între obiectul juridic generic al infractiunilor contra persoanei, obiectul juridic specific fiecareia dintre infractiunile componente ale acestei categorii si obiectul material al infractiunii31.

Obiectul juridic generic al infractiunilor contra libertatii persoanei, îl constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea fizica si psihica, demnitatea)32.

Infractiunile contra persoanei prezinta un grad de pericol social ridicat, determinat în primul rând, de importanta valorilor sociale care alcatuiesc obiectul protectiei penale si de urmarile deosebit de grave pe care le poate avea pentru comunitate savârsirea acestor infractiuni, iar în al doilea rând, de faptul ca intractiunile contra persoanei se realizeaza, de cele mai multe ori, prin utilizarea unor mijloace sau modalitati violente si care au o frecventa deseori mai ridicata în raport cu alte categorii de infractiuni33.

Obiectul juridic special al infractiunilor cuprinse în Capitolul II, Titlul II al Partii speciale, este constituit din relatiile sociale, a caror existenta si normala desfasurare depind de ocrotirea libertatii fizice a persoanei; de ocrotirea libertatii individuale împotriva actelor de punere sau de mentinere a unei persoane în stare de sclavie; de apararea libertatii oricarei persoane de a-si alege munca si de a o presta dupa vointa sa, cu respectarea dispozitiilor legale; de apararea libertatii vietii domestice, împotriva faptelor de violare a domiciliului; de ocrotirea libertatii psihice; de ocrotire a libertatii persoanei sub aspectul libertatii de a comunica prin corespondenta precum si sub aspectul dreptului sau de a i se respecta secretul încredintat celor care exercita o profesie sau o functie la care este nevoit sa apeleze, împotriva faptelor de divulgare fara drept a acestuia de catre persoanele respective.

30 T. Vasiliu si altii, Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Ed. stiintifica si enciclopedica, Buc., 1975, pag. 163.31 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazar, Drept penal. Partea speciala, Editura Europa Nova, Buc., 1999, pag. 92.32 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5633 Vintila Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag 171.

19

Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate cu respectarea atributelor personalitatii sale. În doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca în sfera protectiei penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin relatiile instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului 34.

Obiect material în cazul infractiunilor contra libertatii persoanei poate exista în situatiile în care actiunea faptuitorului se îndreapta împotriva corpului persoanei, locuinta sau corespondenta acesteia (acestea constituind obiectul material) ori poate lipsi în cazurile în care urmarile actiunii sau inactiunii faptuitorului se rasfrâng asupra unui drept subiectiv (libertatea persoanei) - respectiv în cazul amenintarii, santajului sau în unele situatii în cazul divulgarii secretului profesional.

2. Subiectii infractiunilor

Subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra libertatii persoanei poate fi, de regula, orice persoana responsabila deoarece legea nu prevede cerinta ca subiectul sa aiba vreo calitate (subiect activ necalificat); totusi la unele infractiuni, legea cere ca subiectul activ sa aiba o anumita calitate35, cum este cazul infractiunii de divulgare a secretului profesional, în care subiectul activ al infractiunii nu poate fi decât persoana care exercita o profesie sau o functie în virtutea careia poate sa afle (sau careia i se încredinteaza) date privind viata sau interesele unei persoane.

Infractiunile contra libertatii persoanei se pot comite si în participatie (pluralitate de subiecti activi) fie ca este vorba de participatie proprie sau improprie36.

Subiectul pasiv este persoana fizica a carei libertate fizica sau psihica a fost lezata prin savârsirea faptelor incriminate (respectiv persoana care a fost privata de libertate, pusa în sclavie ori supusa regimului de munca fortata ori de munca obligatorie, persoana care foloseste locuinta care a fost violata, persoana fata de care s-au exercitat violente sau amenintari). Uneori si victima are un rol în producerea rezultatului infractional, însa studierea acestui aspect revine victimologiei.

De regula, subiectul pasiv poate fi orice persoana, indiferent de vârsta, sex, rasa, stare de sanatate, uneori calitatea subiectului pasiv constituie o agravanta a

34 Alexandru Boroi, Pruncuciderea si uciderea din culpa, Editura Ministerului de Interne, 1992, pag. 12.35 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5736 Ibidem

20

infractiunii - de exemplu calitatea de minor la infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

3. Latura obiectiva

Sub aspectul elementului material, infractiunile contra libertatii persoanei se comit, de regula, prin actiune, aceasta constând în punerea sau tinerea unei persoane în stare de sclavie ori de punere la o munca fortata sau obligatorie, patrunderea fara drept în locuinta ori refuzul de de a parasi locuinta la cererea persoanei care o foloseste, amenintare ori violenta etc. Însa în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, elementul material se poate realiza atât printr-o actiune cât si printr-o inactiune.

În toate cazurile, infractiunile contra persoanei produc si o urmare imediata, prevazuta expres sau implicit în textul de incriminare. În raport de exitenta urmarii imediate, se vor deosebi infractiunile de rezultat de cele de simpla actiune.

Mijloacele de savârsire a faptei sunt, în general, irelevante pentru existenta infractiunilor contra persoanei (incriminari cu continut deschis) dar, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii în forma simpla (violenta sau amenintarea în cazul infractiunii de santaj)37, fie existenta unor forme mai grave (mijloacele folosite în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal).

De asemenea, uneori locul sau timpul savârsirii faptei conditioneaza existenta infractiunii ca atare sau a unei forme calificate (în timpul noptii - în cazul infractiunii de violare de domiciliu)38. Însa, de regula, nu se cer cerinte speciale cu privire la timpul si locul comiterii infractiunii.

Când legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale invocate, va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate între fapta si rezultat. În cazul infractiunilor de simpla actiune nu exista o asemenea necesitate.

4. Latura subiectiva

Infractiunile contra libertatii persoanei, sub aspectul formei de vinovatie, pot fi savârsite atât cu intentie directa sau indirecta, cât si cu praeterintentie (în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal). Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor acesteia corespunzatoare fiecarei forme prezinta importanta pentru încadrarea juridica a faptei si uneori pentru individualizarea sanctiunii.

37 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5738 Ibidem

21

De regula, mobilul cu care actioneaza infractorul sau scopul urmarit de acesta nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei.

Numai ca exceptie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul fie ca cerinta a continutului incriminarii, cum este cazul infractiunii de santaj, fie ca circumstanta agravanta.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni.

FORME. Infractiunile contra libertatii persoanei sunt susceptibile, de regula, de o desfasurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele pregatitoare sau tentativa.

Tentativa, desi este posibila la aproape toate infractiunile contra libertatii persoanei, nu se sanctioneaza decât la o parte dintre ele - respectiv în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal si a celei de sclavie.

Consumarea infractiunilor contra libertatii persoanei are loc în momentul când se produce urmarea imediata descrisa în norma de incriminare (rezultatul vatamarilor sau starea de pericol).

MODALITATI. Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative: simple, calificate (atenuante sau agravante). Fiecare modalitate normativa poate cunoaste, la rândul sau, nenumarate modalitati faptice, de realizare concreta, determinate de împrejurarile concrete în care fapta a fost comisa, în raport cu mijloacele folosite, cu locul si timpul, cu relatiile dintre infractor si victima, cu mobilul, putând defini savârsirea faptei.

SANCTIUNI. Pedeapsa principala pentru infractiunile contra libertatii persoanei difera dupa importanta relatiilor sociale ocrotite de legea penala pentru fiecare incriminare. Pedeapsa poate fi închisoarea alternativa cu amenda dar poate fi prevazuta si singura. Astfel, lipsirea de libertate în mod ilegal în forma s-a simpla se sanctioneaza cu închisoare de la unu la 5 ani, iar daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, cu închisoare de la 15 la 25 de ani; divulgarea secretului profesional se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

La unele infractiuni se prevede si pedeapsa complimentara constând în interzicerea unor drepturi (cazul infractiunii de sclavie); la altele aceasta pedeapsa se prevede expres, în baza si în conditiile art. 65 Cod penal (pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata daca pedeapsa principala stabilita este închisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, împrejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara).

În situatiile în care legea prevede ca tentativa se pedepseste, se aplica regulile generale cuprinse în art. 21 C. pen. - tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decât minimul general al

22

pedepsei. În cazul când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

CAPITOLUL II

INFRACTIUNEA DE AMENINTARE - ÎN SPECIAL

23

Sectiunea I: ASPECTE GENERALE

1.1. Continutul legal al infractiunii de amenintare

Infractiunea de amenintare este incriminata în art. 193 Cod penal si consta în fapta de a ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate împotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate daca este de natura sa o alarmeze. Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacare partilor înlatura raspunderea penala.

Infractiunea de amenintare are o reglementare întrucâtva diferit de cea din codul penal anterior (art. 494 C. pen. din 1864). Mai întâi, pentru ca amenintarea proferata de autor poate consta nu numai din amenintarea cu savârsirea unei infractiuni (cum era prevazut în codul anterior), dar si cu a oricarei fapte pagubitoare; în al doilea rând, amenintarea poate fi îndreptata atât contra celui amenintat, cât si împotriva sotului ori contra unei rude apropiate a acestuia, fata de reglementarea anterioara, când pericolul amenintarii trebuia sa priveasca numai persoana victimei. În al treilea rând, noul cod penal nu mai prevede nici o forma agravata a infractiunii (corespunzator art. 494 pct. 1-6 cod penal anterior)39.

În sfârsit, din punct de vedere procedural actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, în toate cazurile de amenintare, iar împacarea partilor înlatura raspunderea penala, fata de reglementarea anterioara când pentru amenintarea savârsita în conditiile prevazute în alin. 1 si alin. 2 pct. 3 (amenintarea cu moartea, cu vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii ori cu incendiul), partea vatamata se putea adresa numai instantei si numai dupa îndeplinirea procedurii prealabile în fata comisiei de împaciuire (art. 280 C. proc. pen. anterior). Pentru aceste cazuri, împacarea partilor ducea la stingerea procesului penal. Pentru celelalte cazuri de agravare, plângerea partii vatamate putea fi adresata direct instantei

39 T. Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil Ramureanu, Codul Penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 183.

24

judecatoresti competente (tribunalul popular) sau organelor de urmarire penala, iar împacarea partilor nu ducea la stingerea actiunii penale40.

Legea penala în vigoare nu defineste notiunea de amenintare, ceea ce înseamna ca legiuiorul a folosit-o în întelesul ei obisnuit, de manifestare a intentiei de a face rau cuiva. Cu alte cuvinte, în general, prin amenintare se întelege fapta de a inspira unei persoane temere ca este expusa unui pericol sau cauzarii unui rau.

În practica judiciara s-a retinut ca, atâta vreme cât activitatea inculpatului s-a limitat la amenintarea victimei cu moartea, fara ca el sa fi efectuat acte de natura sa învedereze intentia sa de a suprima viata acesteia (în speta inculpatul a intrat în bucatarie cu un cutit, pe care îl tinea în sus, spunând sotiei sale ca o omoara, dar fara sa fi facut cu cutitul miscari care sa demonstreze aceasta intentie), în sarcina lui nu poate fi retinuta decât infractiunea de amenintare prevazuta la art. 193 Cod penal si nu tentativa la infractiunea de omor calificat prevazuta în art. 20 combinat cu art. 174, 175 lit. c, Cod penal41.

1.2. Conditii preexistente ale infractiunii de amenintare

1.2.1. Obiectul infractiunii de amenintare

1.2.1.1 Obiectul juridic Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si îl

constituie relatiilor sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea, demnitatea)42.

Obiectul juridic special îl formeaza acele relatii sociale nascute din diferite manifestari de ordin psihic ale persoanei, relatii sociale a caror existenta si normala desfasurare nu este posibila fara ocrotirea libertatii persoanei sub aspectul libertatii psihice (morale, interne), în sensul de a decide, de a lua nestingherit hotarâri (fara sa fie influentata în hotarârea sa de altcineva) sau de a-si manifesta liber vointa.

Libertatea individului de a se comporta dupa vointa sa fara a fi constrâns în vreun fel are o mare importanta pentru esenta individului în statul de drept43.

Aparitia unor motive care provoaca alarmarea sau temerea în procesul psihic al unei persoane restrânge libertatea acestea de a decide în raport de vointa si interesele sale, o obliga la precautiuni si limite pe care în alte conditii nu le-ar fi manifestat. De

40 Ibidem.41 Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. 1493/1976 în V. Papadopol, M. Popovici - "Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1976-1980", Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc.,1982, pag. 22.42 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5643 Gheorghe Nistoreanu si altii, op. cit., pag. 153.

25

asemenea, faptele de amenintare creeaza o stare de temere, de neliniste persoanei amenintate împiedicând-o sa-si desfasoare în bune conditii activitatea obisnuita. Faptul ca exista si persoane în stare sa ramâna indiferente la asemenea presiuni psihice, nu înlatura necesitatea - pentru imensa majoritate a cetatenilor - ca legea penala sa ocroteasca libertatea psihica. Aceasta constituie o valoare sociala, interesând nu numai pe individ,dar si societatea în întregul sau44.

1.2.1.2. Obiectul material Aceasta infractiune nu are obiect material, deoarece activitatea autorului este

îndreptata spre lezarea libertatii persoanei si nu asupra unui obiect material.

1.2.2. Subiectii infractiunii de amenintare

1.2.2.1 Subiectul activ Subiectul activ al infractiunii nu este determinat de lege, putând fi orice

persoana; fapta poate fi comisa si în participatie sub toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate)45.

Fapta inculpatului de a fi amenintat pe reclamant cu o furca constituie infractiunea de amenintare46.

1.2.2.2. Subiectul pasiv Subiectul pasiv al infractiunii este persoana amenintata cu savârsirea unui rau

(infractiune sau orice fapta pagubitoare) îndreptat împotriva ei, a sotului sau a unei rude apropiate. Daca amenintarea este cunoscuta ulterior si de sot sau de o ruda apropiata, subiecti pasivi vor fi si acestia.

Subiectul pasiv trebuie sa aiba capacitatea naturala de a simti efectul psihic al amenintarii (imediat sau mediat) chiar daca nu are înca capacitate juridica.

Sub acest aspect în literatura si în practica judiciara s-a apreciat ca nou-nascutul, bolnavul în stare de coma, persoana care sufera de o boala psihica si nu are capacitatea de a întelege ceea ce se petrece în jurul sau, cel aflat în stare de betie completa (în afara de cazul în care au asistat si alte persoane care i-au comunicat amenintarea în momentul în care s-a trezit din betie) nu sunt susceptibili de a fi amenintati, neavând capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii. Va exista însa amenintare daca pericolul cu care se ameninta se extinde cu necesitate asupra

44 T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 184.45 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 13946 Trib. reg. Oltenia, dec. pen., nr. 1390/1965, "J.N." nr. 11/1966, pag. 154.

26

unor persoane normale, de pilda, amenintarea cu moartea a copilului nou-nascut este susceptibila sa alarmeze parintii, rudele copilului.

Infractiunea de amenintare nu poate fi conceputa decât în cadrul unui raport personal (direct sau mediat) între autorul amenintarii si cel amenintat. Nu va exista, însa, infractiunea de amenintare daca autorul se adreseaza unei colectivitati sau unor persoane nedeterminate47.

În situatia amenintarii adresate unui grup de persoane vor fi tot atâtia subiecti pasivi si tot atâtea infractiuni câte persoane alcatuiau grupul.

Daca subiectul pasiv are o anumita calitate determinata (de ex. politist, procuror) amenintarea va fi absorbita ca element constitutiv al altor infractiuni (de exemplu, al infractiunii de ultraj prevazuta în art. 239 Cod penal)48.

În practica judiciara, s-a subliniat ca, fapta militarului care ameninta pe un superior ca îl va împusca daca va veni în control la postul unde va fi el santinela constituie infractiunea de insulta a superiorului prevazuta de art. 335 alin. 3 Cod penal.

Aceasta solutie se impune - desi amenintarea este incriminata în art.193 Cod penal, ca infractiune distincta de infractiunea de insulta prevazuta de art. 205 Cod penal - întrucât, pe de o parte, potrivit dispozitiilor art. 205 Cod penal, insulta consta în atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane, prin cuvinte, gesturi sau alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, iar, pe de alta parte, amenintarea superiorului de catre inferior reprezinta o forma de atingere adusa onoarei sau reputatiei acestuia.

Integrarea în continutul infractiunii de insulta a superiorului a oricaror forme de atingere aduse onoarei sau reputatiei superiorului, inclusiv amenintarea, este justificata de caracterul special pe care îl au infractiunile contra ordinii si disciplinei militare, care impune ca orice modalitate de jignire la adresa superiorului sau sefului sa fie socotita atingere adusa disciplinei militare49.

Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIVAL INFRACTIUNII DE AMENINTARE

2.1. Latura obiectiva

2.1.1 Elementul material Elementul material se realizeaza printr-o actiunea de amenintare a unei

persoane, adica printr-o actiune prin care se insufla victimei temerea ca persoana sa,

47 Ibidem.48 Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala -Teorie si practica judiciara, vol I, Ed. Lumina Lex, 2000, pag. 181.49 Trib. Suprem, Sect. pen., completul militar, dec.nr. 19/1973, R.R.D. nr. 3/1974. pag. 149

27

ori a sotului sau a unei rude apropiate, va fi expusa unui pericol ori prin care aceasta este anuntata de autor asupra unui rau care va fi cauzat persoanelor mentionate50.

Asadar, conduita neîngaduita a faptuitorului rezulta din amenintarea (intimidarea) persoanei, care îi face cunoscut ca o va supune unor consecinte neconvenabile.

Actiunea de amenintarea poate fi savârsita oral sau în scris (o scrisoare anonima chiar daca se dovedeste ulterior cine este autorul, pseudonim, semnata) sau prin alte semne grafice (cap de mort) prin gesturi sau acte expresive (de exemplu, autorul arata revolverul, scoate cutitul etc.) însotite sau nu de cuvinte. Amenintarea poate fi directa sau indirecta, explicita sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau ascunsa, esential este ca în raport de circumstantele concrete în care se produce, sensul lor sa fie neîndoielnic. Nu intereseaza daca amenintarea este absoluta ("te voi ucide") sau conditionata ("te voi ucide daca mai apari în calea mea"). Amenintarea trebuie sa fie serioasa si credibila, adica susceptibila sa alarmeze victima, sa-i produca o temere serioasa, adica sa îi provoace o restrângere a libertatii psihice. Nu este necesar ca amenintarea sa fie facuta în prezenta subiectului pasiv sau printr-un mijloc de comunicare directa, fiind suficient sa ajunga la cunostinta acestuia si în timpul necesar ca sa-si exercite efectul intimidant51.

Când pentru instigarea la infractiune se foloseste amenintarea, faptuitorul va raspunde nu pentru amenintare, ci ca participant la infractiunea la care a instigat. Daca amenintarea nu a avut ca efect savârsirea infractiunii la care faptuitorul a instigat, acesta va raspunde pentru instigare neurmata de executare (daca sunt îndeplinite conditiile cerute în art. 29 Cod penal) ori numai pentru amenintare, daca aceasta fapta chiar daca nu a avut efectul urmarit de instigator a fost susceptibila de a alarma pe victima.

Cerin t e esen t iale : actiunea de amenintare trebuie sa întruneasca mai multe conditii (cerinte) prevazute de dispozitia incriminatoare52.

O prima cerinta priveste cadrul faptelor, care pot face obiectul unei amenintari cu relevanta penala.

Nu orice amenintare adresata unei persoane trebuie considerata ca având caracter penal. Numai amenintarea cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare poate forma elementul material al infractiunii.

Prin urmare, legea limiteaza obiectul amenintarii la doua categorii de fapte: cele infractionale si cele pagubitoare. Nu are relevanta, pentru existenta infractiunii de amenintare, gravitatea infractiunii cu care se ameninta însa pedeapsa aplicata autorului nu va putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii. Nu are însemnatate nici daca raul cu care ameninta se va

50 T. Vasiliu si altii, op. cit ,pag. 185.51 Ibidem.52 Vintila Dongoroz si altii - Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 317.

28

repercuta numai asupra persoanei celui amenintat sau si asupra sotului, ori unei rude apropiate.

Cât priveste amenintarea cu o fapta pagubitoare, aceasta poate consta în orice actiune aducatoare de prejudicii materiale. Nu are relevanta marimea pagubei, de care se tine seama la individualizarea pedepsei. Legea se refera la o "fapta pagubitoare" ceea ce presupune existenta unui prejudiciu material.

A doua cerinta pentru existenta infractiunii este în legatura directa cu prima cerinta privitoare la cadrul faptelor care pot face obiectul unei amenintari si consta în eficenta intimidanta a actiunii de amenintare care trebuie sa fie susceptibila de a alarma victima.

Asadar, amenintarea prin continutul si modul cum este savârsita trebuie sa fie virtual apta de a produce o temere serioasa, o temere grava în spiritul victimei. De aceea nu va exista infractiunea prevazuta în art. 193 daca faptuitorul ameninta cu interventia fenomenelor naturii ori cu o actiune pe care nu are posibilitatea sa o înfaptuiasca. Va exista însa infractiunea, când victima, în raport de gradul sau de cultura, de experienta, putea crede în realitatea amenintarilor. De pilda, daca victima a fost amenintata cu un revolver stricat ori fals va exista infractiunea de amenintare daca se stabileste ca a avut efect intimidant.

Daca amenintarile erau susceptibile sa alarmeze victima nu are relevanta daca aceasta a avut în mod efectiv un sentiment de temere sau nu.

Este necesar, sa se constate daca statea în puterea faptuitorului (avea posibilitatea reala) sa realizeze activitatea infractionala sau faptele pagubitoare ce au format obiectul amenintarii victimei; apoi daca din atitudinea faptuitorului rezulta probabilitatea trecerii la realizarea amenintarii, deci seriozitatea actiunii faptuitorului; în al treilea rând, trebuie sa se tina seama de mijloacele întrebuintate spre a aduce amenintarea la cunostinta victimei si în fine, de momentul si locul când ea a luat cunostinta de amenintare.

Toti acesti factori fiind susceptibili de a influenta într-o masura mai mare sau mai mica psihicul persoanei amenintate, pot determina un sentiment de temere, de alarmare, din care legea face o conditie pentru existenta elementului material.

Pentru a fi susceptibila de a alarma victima, amenintarea trebuie sa se refere la un rau determinat si nu la consecinte generic mentionate ("am sa-ti fac un rau", ori "am sa comit o infractiune asupra ta"). Asemenea expresii pot avea cel mult caracterul unor declaratii de ostilitate dar nu reprezinta o amenintare. Daca, în raport de situatia concreta în care se rostesc aceste cuvinte, se poate determina raul la care face aluzie cel care ameninta, va exista infractiunea de amenintare53.

Raul cu care se ameninta urmeaza sa se produca în viitor (imediat sau în curând). Daca amenintarea se refera la un eveniment trecut, n-are nici o valoare (de exemplu: "daca te purtai cu mine asa cum ai facut cu X, ti-as fi zdrobit oasele"). Poate

53 T.Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.

29

constitui însa o amenintare implicita referirea la un rau care s-a produs în trecut (de exemplu: "ai uitat ce ti s-a întâmplat acum câtva timp în urma?").

Nu este de conceput amenintarea cu un rau prezent, deoarece în acest caz faptul de amenintare este absorbit în infractiunea comisa de faptuitor. Raul cu care se ameninta nu poate fi nici prea îndepartat, deoarece dispare seriozitatea amenintarii, aceasta nemaiavând efect intimidant. Raul viitor nu exclude ca motivul amenintarii sa-si aiba izvorul în trecut, în prezent ori în viitor ("te voi omorî pentru ceea ce mi-ai facut" ori " pentru ceea ce-mi faci" sau "daca o sa ma superi")54.

Raul cu care se ameninta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul material al infractiunii daca faptuitorul ameninta cu exercitarea unui drept în conditiile ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinata de conduita celui amenintat, iar producerea raului cu care se ameninta depinde de modul cum se va purta în continuare acesta. De asemenea, nu va exista amenintare daca autorul ameninta victima ca îi va deschide un proces, sau ca îl va denunta pentru o infractiune, ori ca va introduce o plângere la autoritati. Va exista însa elementul material al infractiunii chiar daca autorul, actionând dintr-un motiv licit, de pilda, ca sa-si încaseze o datorie, foloseste mijloace ilegale, de pilda, ameninta cu moartea pe victima.

A treia cerinta priveste persoanele împotriva carora poate fi îndreptata infractiunea sau fapta pagubitoare, care face obiectul amenintarii. Acestea sunt: persoana amenintata, sotul acesteia sau o ruda apropiata.

Se considera ca sentimentul de temere este insuflat cuiva nu numai atunci când prin obiectul ei amenintarea este îndreptata împotriva persoanei amenintate, dar si atunci când amenintarea este îndreptata împotriva celor apropiati ei.

Pentru realizarea acestei cerinte nu este necesar ca sotii sa duca menaj comun, întrucât o amenintare poate fi susceptibila de a alarma victima, chiar daca se refera la sotul de care victima s-a despartit în fapt. Calitatea de sot trebuie sa existe în momentul proferarii amenintarii, nu la data judecatii.

Prin rude apropiate se întelege ascendentii, descendentii, fratii, surorile, copii acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, asfel de rude (art. 149 Cod penal).

Asemanator situatiei existente între soti, este indiferent daca persoana amenintata cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate asupra unei rude apropiate este, la data amenintarii, în raporturi bune sau de conflict cu acea ruda, suficient fiind ca amenintarea sa fie de natura a-i prilejui o temere (alarmare).

O amenintare care ar privi o ruda îndepartata sau un bun prieten nu va duce la realizarea elementului material al infractiunii, oricât de mare ar fi afectiunea pentru acestia, deoarece nu este îndeplinita cea de a treia cerinta, referitoare la persoanele împotriva carora poate fi îndreptata amenintarea: persoana direct amenintata, sotul ei sau o ruda apropiata.

54 Ibidem.

30

Pentru a exemplifica cele aratate mai sus, vom expune în cele ce urmeaza, câteva cazuri din practica judiciara:

1.Daca în cadrul unui schimb de cuvinte între doua persoane una dintre acestea îi spune celeilalte ca o va omorî, dar în conditii care nu sunt susceptibile de a inspira o temere temeinica si serioasa, fapta nu poate constitui infractiunea de amenintare. Aceasta fapta nu poate constitui nici infractiunea de injuri (cum în mod gresit s-a schimbat calificarea în speta), întrucât afirmatia facuta nu a fost adresata si nici nu a fost facuta în scopul de a o supune batjocurii55.

2.Nu exista infractiunea de amenintare daca fapta nu a constat din amenintarea cu producerea unui rau determinat, constând în savârsirea unei infractiuni sau în cauzarea unui prejudiciu; de asemenea, nu exista aceasta infractiune daca fapta a constat în amenintarea folosirii unei cai legale în scopul de a obtine o anumita comportare din partea reclamantului sau daca amenintarea nu a fost susceptibila de a alarma56.

3.Amenintarea cu savârsirea unei infractiuni - lovire - în mod conditionat de repetarea unei anumite comportari necorespunzatoare, din partea victimei, nu este o amenintare susceptibila de a alarma si, ca atare, nu cade sub incidenta legii penale57.

4. Fapta inculpatului de a fi spus reclamantului, în cursul unei certe, ca îl va omorî, nu constituie infractiunea de amenintare, atâta vreme cât - nefiind însotita de gesturi sau de o anumita atitudine din care sa se poata deduce intentia inculpatului de a înfaptui cele afirmate - nu a fost susceptibila de a alarma, în sensul ca nu a putut inspira reclamantului temerea vreunui pericol pentru persoana sa58 .

5. O notificare facuta prin executorii judecatoresti, prin care inculpatul a somat partea vatamata ca, în caz de neplata a taxelor de întretinere a apartamentului, îi va întrerupe curentul electric si îi va opri apa, nu constituie infractiunea de amenintare"59.

6. Prin sentinta penala nr. 220/1999, Judecatoria Focsani a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de amenintare, retinând ca acesta s-a întâlnit cu partea vatamata pe strada, ca avea un briceag în mâna si ca i-a aplicat o lovitura cu palma în zona cefei.

Prin decizia penala nr. 223/1999, Tribunalul Vrancea a admis recursul inculpatului, a casat sentinta si a dispus achitarea inclpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod de procedura penala, retinând ca în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de amenintare, atunci când inculpatul ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare împotriva ei, a sotului sau a unei rude apropiate, daca este de natura sa o alarmeze.

55 Trib. reg. Suceava, dec. pen. nr. 1813/1965, "J.N." nr. 7/1966, pag. 163.56 Trib. reg. Timisoara, dec. pen. nr. 3614/1955, "L.P." nr. 10/1955, pag.122257 Trib. raion. Sighisoara, sent. pen. nr. 97/1962, "J.N." nr. 8/1962, pag. 162. În acelasi sens, Trib. reg. Bacau, dec. pen. nr. 1211/1962, "J.N." nr. 2/1963, pag. 150.58 Trib. reg. Brasov, dec. pen. nr. 196/1963, "J.N." nr. 3/1964, pag. 166.59 Trib. reg. Iasi, dec. pen. nr. 2145/1965. "J.N." nr. 6/1966, pag. 171.

31

În aceste conditii, nu se retine existenta infractiunii de amenintare atunci când inculpatul poarta în mâna un briceag care nu este de natura sa alarmeze partea vatamata.

2.1.2. Urmarea imediat a Actiunea de amenintare, care formeaza elementul material al infractiunii,

pentru a întregi latura obiectiva a acesteia, trebuie sa aiba ca urmare imediata producerea unei stari de alarmare, prin temerea insuflata victimei. Daca mijloacele folosite de faptuitor sunt apte sa produca o asemenea temere, urmarea este prezumata. Prezumtia este relativa putându-se dovedi ca actiunea savârsita nu a provocat o stare de alarmare în spiritul persoanei amenintate, din moment ce aceasta nu a luat în seama amenintarea si nu a manifestat nici un moment un sentiment de îngrijorare sau temere.

2.1.3. Leg a tura de cauzalitate Între actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de

cauzalitate60.

2.1. Latura subiectiva

Infractiunea de amenintare se savârseste cu intentie directa sau indirecta. În cazul amenintarii cu savârsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotarârea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari61.

Intentia nu exista în situatia în care amenintarea s-a facut în gluma, faptuitorul neprevazând nici un moment ca actiunea sa ar fi de natura sa alarmeze si sa produca victimei o stare de temere.

Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si anume ca acestea ar fi de natura sa-i insufle o temere, înlatura incidenta legii penale, chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pilda, autorul necunoscând sensibilitatea bolnavicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le foloseste provocând fara voia sa victimei o stare de temere, de alarmare) 62.

Nu are relevanta daca cel care ameninta, actioneaza în interes propriu sau în interesul altei persoane.

60 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002,pag. 14061 Ibidem62 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.

32

Mânia nu exclude intentia însa poate justifica în aceasta situatie, aplicarea dispozitiilor privind provocarea, daca aceasta stare se datoreste victimei, în conditiile art. 73 lit. b, c. Cod penal. Nu intereseaza scopul si mobilul urmarit de autor. În fapt se va putea constata ca lipseste intentia ceruta de lege daca autorul îsi retrage pe loc cuvintele amenintatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovedeste ca n-a urmarit si nici n-a acceptat producerea consecintelor cerute de lege pentru existenta infractiunii. Nu va exista vinovatia faptuitorului nici daca acesta profera amenintari pentru a preveni o agresiune, ori o infractiune sau din dorinta de a corecta o persoana63.

Sub raportul laturii subiective se cere ca faptuitorul sa fi lucrat cu vointa de a savârsi activitatea de amenintare si cu stiinta ca aceasta este de natura sa provoace pe nedrept victimei o stare de alarmare64.

Sectiunea a III- a: FORME. MODALITATI. SANCTIUNI. ASPECTE PROCESUALE.

A. FORME:a) Actele preparatorii adica actele care pregatesc aducerea la cunostinta victimei a unei amenintari nu cad sub incidenta legii penale si nu sunt sanctionate. Ele ar putea sa devina acte de participare, de instigare sau complicitate, în cazul în care amenintarea a fost savârsita65.

Infractiunea de amenintare este o infractiune de pericol, deoarece incriminarea urmareste împiedicarea autorului sa treaca la realizarea efectiva a amenintarii.

b) Tentativa: desi este posibila atunci când faptuitorul a ales o modalitate de savârsire a amenintarii care implica o desfasurare în timp (de exemplu, prin trimiterea unei scrisori de amenintare) nu este pedepsita de lege.

Infractiunea de amenintare este absorbita în infractiunea pe care autorul urmareste sa o realizeze prin amenintare. În acest caz chiar daca nu s-a realizat decât amenintarea, infractiunea ramânând în faza tentativei în raport cu rezultatul pe care autorul urmarea sa-l realizeze (de pilda, autorul intentionând sa jefuiasca victima prin amenintare îndreapta arma asupra acesteia, însa executarea este întrerupta) faptuitorul va raspunde pentru tentativa la infractiunea pe care urmarea sa o realizeze prin

63 Ibidem.64 Trib. reg. Maramures, dec. pen. nr. 783/1960, "L.P." nr. 6/1961. În acelasi sens, Trib. Suprem, Col. pen., dec. nr. 654/1960 (nepublicata).65 Vintila Dongoroz si altii - Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.

33

amenintare si nu pentru amenintare. Daca tentativa la infractiunea a carei realizare a fost urmarita de faptuitor nu se pedepseste, acesta va raspunde pentru infractiunea de amenintare. Daca faptuitorul a savârsit ulterior infractiunea cu care a amenintat victima, va raspunde deosebit, pentru aceasta infractiune66.

c) Consumare: infractiunea de amenintare este o infractiune formala si de aceea ea se consuma chiar în momentul în care partea vatamata a luat cunostinta de continutul amenintarii, producându-i-se starea de temere respectiva. Atunci când partea vatamata este prezenta, iar actiunea de amenintare se realizeaza direct de catre faptuitor, consumarea infractiunii se realizeaza instantaneu în chiar momentul savârsirii actiunii. Acesta este motivul pentru care tentativa nu se pedepseste.

Infractiunea se consuma în momentul când, ca urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs cerinta legala, anume starea de temere victimei67.

d) Epuizare: în cazul în care fapta a capatat caracterul de infractiune continuata, va exista si forma epuizarii. Epuizarea se va produce respectiv în momentul savârsiri ultimei actiuni de amenintare68. Daca ulterior amenintarii, faptuitorul trece la executarea infractiunii cu care ameninta, sunt aplicabile regulile concursului de infractiuni (art. 33 lit. a cod penal).

Nu va exista concurs de infractiuni, ci infractiune complexa atunci când amenintarea constituie mijlocul de savârsire a unei alte infractiuni (de exemplu, cineva este lipsit ilegal de libertate, faptuitorul folosind ca mijloc de realizare a infractiunii amenintarea), fie un element constitutiv în continutul juridic al unei infractiuni (de exemplu la infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 C.p. - "constrângerea ... prin ... amenintare" sau la infractiunea de tâlharie prevazuta la art 211 C.p.- "furtul prin întrebuintare de ... amenintari"), sau un element circumstantial care conduce la o modalitate agravata legal a faptei tipice (de exemplu infractiunea de tulburare a de posesie, în forma agravata prevazuta în art. 220 alin 2 C.p. - "daca fapta prevazuta la alin. 1, se savârseste prin amenintare" sau nerespectarea hotarârilor judecatoresti,art. 271 alin.3). În aceste cazuri infractiunea de amenintare îsi pierde autonomia infractionala.

B.MODALITATI:Fapte de amenintare este incriminata sub doua modalitati normative:

amenintarea cu savârsirea unei infractiuni si amenintarea cu savârsirea unei fapte paguboase69.

66 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.67 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002,pag. 14068 Vintila Dongoroz si altii - Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.

34

Dispozitia din art. 193 nu prevede modalitati agravate legal pentru aceasta infractiune, dar savârsirea infractiunii de amenintare poate însa prezenta modalitati de fapt extrem de variate.

Exista numeroase circumstante care pot da un colorit diferit faptei si implicit determina o mai mare sau mai mica gravitate a acesteia. Astfel, o amenintare facuta în scris este de cele mai multe ori de o gravitate sporita fata de o amenintare verbala, dupa cum o amenintare insiduoasa sau facuta de o persoana care ramâne în umbra alarmeaza mai intens în comparatie cu o amenintare fatisa sau al carei autor este cunoscut. De asemenea, o amenintare adresata în timpul zilei, într-un loc frecventat, are alta putere de intimidare fata de cea savârsita în timpul noptii si într-un loc anume ales.

La evaluarea pericolului faptei trebuie avute în vedere procedeul si mijloacele de realizare a amenintarii (prin cuvinte, în scris, prin gesturi sau semne având aceasta semnificatie), felul cum a fost transmisa (nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, de pilda, prin telefon, de catre faptuitor ori mijlocit, prin comunicare facuta de altul), apoi gravitatea faptei ce formeaza obiectul amenintarii si de împrejuraile de loc si de timp70.

C. SANCTIUNI:Infractiunea de amenintare se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani

sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii.

D. ASPECTE PROCESUALEÎn cazul infractiunii de amenintare, actiunea penala se pune în miscare numai

la plângerea prealabila a persoanei vatamate.Plângerea se adreseaza direct judecatoriei competente sa judece cauza daca

faptuitorul este cunoscut. Daca faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala, pentru identificarea acestuia.

Impacarea partilor, în orice faza a procesului penal, înlatura raspunderea penala.

69 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002,pag. 14170 Vintila Dongoroz si altii, op. cit, vol III., pag. 320

35

CAPITOLUL III

INFRACTIUNEA DE SANTAJ - ÎN SPECIAL

Sectiunea I: ASPECTE GENERALE

1.1.Continutul legal al infractiunii

Infractiunea de santaj consta, potivit art. 194 Cod penal, în constrângerea unei persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Fapta este mai grava când constrângerea consta în amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Textul este asemanator cu cel din reglementarea anterioara a Codului penal de la 1936 (Codul regelui Carol al II lea) unde delictul de santaj era prevazut în art. 495 Cod penal, dar cu deosebirea ca santajul (în noua reglementare) în forma agravata, se comite si atunci când darea în vileag a unor fapte compromitatoare priveste, în afara

36

de persoana amenintata, pe sotul acesteia sau pe o ruda apropiata (în loc de persoana fata de care victima era legata printr-o puternica afectiune, cum era prevazut în Codul penal anterior). Nu se mai sanctioneaza tentativa la aceasta infractiune71. În cazul infractiunii de santaj ca si în cazul infractiunii de amenintare obiectul ocrotirii îl reprezinta libertatea individuala privita sub aspectul psihic. Legea a socotit ca aceasta libertate este grav atinsa atunci când se foloseste violenta sau amenintarea pentru a silui vointa cuiva în vederea obtinerii unor foloase materiale.

În practica s-a retinut ca, s-a facut vinovat de savârsirea acestei infractiuni numitul I.V., care surprinzându-l pe O.N. în momentul când sustragea unele bunuri din avutul public, i-a pretins acestuia din urma ca peste câteva zile sa-i dea o suma de bani pentru a nu-l denunta organelor de politie72.

În legatura cu infractiunea de santaj este de subliniat faptul ca s-au facut unele propuneri privind continutul acestei fapte - prin Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Codului penal initiat si depus de Guvernul României la Senat sub nr. 394 din 11 octombrie 1999, se propune ca la articolul 194 dupa aliniatul 2, sa se introduca un nou alineat care devine alineatul 3 cu urmatorul cuprins: "daca faptele prevazute în alin. 1 si 2 au fost savârsite în scopul si conditiile aratate în art. 144' (crima organizata sau acte de crima organizata), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani"73.

1.2. Conditii preexistente ale infractiunii de santaj

1.2.1. Obiectul infractiunii de santaj

1.2.1.1. Obiectul juridic Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si îl

constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea, demnitatea)74.

Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea libertatii persoanei sub aspectul libertatii psihice (morale, interioare) împotriva faptelor de îngradire a libertatii persoanei, a posibilitatii acesteia de a actiona dupa voia sa si a nu fi constrânsa prin amenintare sau violenta sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva75.

71 T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat , partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 190.72 Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/1972 R.R.D. 1/1974, pag. 136.73 Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala - Teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex, Buc, 2000, pag. 185.74 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5675 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol I, pag. 190.

37

De asemenea, dar numai ca obiect juridic special adiacent, sunt ocrotite si relatiile sociale susceptibile a fi vatamate sau periclitate prin folosul injust urmarit de faptuitor. Aceste relatii pot fi legate de patrimoniul persoanei (avutul personal), daca constrângerea este exercitata în vederea obtinerii unui folos material care prejudiciaza victima, sau pot fi relatii sociale legate de un interes de alta natura (de serviciu, de familie, profesional etc.), folosul urmarit putând fi si de ordin moral. Sfera relatiilor sociale aparate adiacent este deci mai larga, aceste relatii variind în functie de natura folosului ilicit76.

În literatura juridica se arata ca santajul se aseamana, sub aspectul valorilor sociale lezate, cu infractiunea de amenintare, deoarece în ambele cazuri, se aduce atigere libertatii psihice a persoanei, cu deosebirea ca pe lânga starea de temere, de neliniste a victimei pe care o implica atât amenintarea, cât si santajul, acesta din urma mai presupune si un scop ilicit urmarit de faptuitor, acela de a obtine un folos injust. Pe lânga aceasta, infractiunea de santaj prezinta o gravitate mai mare decât aceea de amenintare, întrucât se poate savârsi nu numai prin amenintare, dar si prin actiuni violente (loviri sau alte acte violente) exercitate asupra persoanei77. În practica judiciara s-a retinut ca constrângerea unei persoane prin amenintare cu bataia, sa dea la scurte intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infractiunea de santaj78.

1.2.1.2 Obiectul materialInfractiunea de santaj nu are, de regula, obiect material, libertatea psihica

constituind un drept personal79.În anumite cazuri, însa, când fapta se comite prin folosirea constrângerii fizice

(prin violente), obiectul material îl constituie corpul victimei asupra caruia a actionat faptuitorul sau bunurile materiale asupra carora s-a actionat.

Obiectul material al infractiunii de santaj nu trebuie, însa, confundat cu folosul (profitul), realizat prin savârsirea infractiunii; aceasta este consecinta, iar nu un aspect al infractiunii de santaj80.

Într-un caz din practica judiciara, inculpatii au fost condamnati pentru savârsirea infractiunii de santaj prevazuta în art. 194 al 1 C.pen., respectiv pentru complicitate la aceasta infractiune.

76 V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 324.77 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 190.78 C.S.J., sect. pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, în B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.79 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 14180 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 324.

38

S-a retinut, ca inculpatii au constrâns persoana vatamata prin amenintari sa le dea suma de 3000 $.

Cererea de despagubire formulata de partea civila a fost respinsa, cu motivarea ca infractiunea de santaj nu are obiect material, actiunea inculpatului fiind îndreptata spre lezarea libertatii psihice a victimei.

Apelul partii civile a fost respins.Recursul declarat de partea civila este fondat.Potrivit art. 14 Cod de proc. pen. raportat la art. 998 C.civ. cel vinovat de

comiterea unei infractiuni este obligat sa repare în întregime prejudiciul cauzat prin acea infractiune.

Cum suma scoasa din patrimoniul partii civile prin constrângerea ei, de catre cei doi inculpati, constituie o paguba în sensul art. 14 al Codului de procedura penala si art. 998 C.civ., se impunea ca acestia sa fie obligati sa o repare.

În aceasta privinta, în raport cu cerintele textelor de lege mentionate, prezinta relevanta daca prejudicierea partii civile este urmarea actiunii faptuitorilor, iar nu împrejurarea ca infractiunea de santaj are ca obiect juridic un drept personal nepatrimonial, respectiv libertatea psihica a persoanei, cum gresit s-a apreciat prin considerentele cu care a fost respinsa cererea de despagubire81.

1.2.2. Subiectii infractiunii de santaj

1.2.2.1. Subiectul activ Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana responsabila (subiectul

activ nu este calificat). Fapta poate fi savârsita de o singura persoana sau prin contributia mai multor persoane, participante la comiterea infractiunii în calitate de coautori, instigatori, complici.

În practica juduciara s-a subliniat faptul ca, comite infractiunea de santaj acela care, pentru a obtine în mod injust o suma de bani, ameninta pe autorul unei infractiuni comisa în dauna sa ca, îl va denunta organelor judiciare82.

1.2.2.2. Subiectul pasiv Subiectul pasiv al infractiunii este persoana fata de care se exercita actiunea de

constrângere, pentru ca sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nici subiectul pasiv nu trebuie sa îndeplineasca o calitate anumita; orice persoana care are capacitatea psiho-fizica de a simti presiunea exercitata asupra sa poate fi subiect pasiv al infractiunii.

81 C.S.J, Sect. pen., dec. 1036/1999.82 Trib. reg. Oltenia, dec. pen. nr. 207/1995, L.P. nr. 4/1956, pag. 463.

39

În situatia în care sunt mai multe persoane vatamate printr-o fapta unica de santaj, exista tot atâtea infractiuni câti subiecti pasivi au fost victime83.

În aprecierea gradului de pericol social al faptei savârsite, se vor avea în vedere raporturile existente între faptuitor si victima, precum si calitatile acestora, atunci când au influentat comiterea faptei, fara a-i schimba natura juridica.

Pentru existenta faptei dispozitia legala nu prevede nici o cerinta de loc sau timp; totusi, la evaluarea gravitatii infractiunii comise se va tine seama unde si când a fost efectuata actiunea de constrângere84.

Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV

2.1. Latura obiectiva

2.1.1. Elementul material Elementul material al laturii obiective la infractiunea de santaj consta în

actiunea faptuitorului de a constrânge o alta persoana, prin acte de violenta sau amenintare sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.

A constrânge o persoana înseamna a o sili (obliga) la un lucru, pe care de buna voie nu l-ar face. La santaj, constrângerea trebuie sa întruneasca doua trasaturi (conditii)85:1. Actiunea de constrângere, pentru a fi considerata ca atare, trebuie sa fie de natura a

prilejui o stare de temere, sub stapânirea careia, persoana supusa actiunii de constrângere nu mai poate reactiona moralmente în sensul unei opuneri eficace la pretentiile faptuitorului.

Nu este necesar ca actiunea de constrângere sa fi produs o stare de temere; este suficient ca, prin natura si felul savârsirii sale, aceasta actiune sa fie obiectiv susceptibila de a conduce la o stare de temere.

Daca însa persoana împotriva careia s-a îndreptat actiunea faptuitorului, nu a luat în seama nici un moment pericolul la care era expusa, aceasta împrejurare denota ca, în raport cu respectiva persoana, actiunea de constrângere nu era de natura sa provoace un sentiment de îngrijorare si deci ca fata de aceasta nu este realizat elementul material.2. Actiunea de constrângere trebuie efectuata în vederea obtinerii unei anumite

comportari din partea celui constrâns (sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva). Asadar, victima este pusa în alternativa sau sa reziste constrângerii si sa suporte

83 Vasile Dobrinoiu , op. cit., pag. 186.84 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 324.85 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 325.

40

eventualele consecinte nefavorabile la care se gaseste expusa prin aceasta atitudine sau sa consimta la îndeplinirea a ceea ce pretinde faptuitorul prin actiunea sa de constrângere.

Aceste aspecte fac posibila constatarea daca într-adevar exista o încalcare a libertatii psihice în situatiile când se pretinde ca s-a savârsit un santaj.

Mijlocul cu ajutorul caruia se exercita în fapt constrângerea este violenta sau amenintarea.

Prin violenta se întelege exercitarea oricaror acte de violenta fizica, împotriva unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, pâna la producerea de vatamari corporale. Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar în limitele prevazute în art. 180 C. pen.; daca prin folosirea violentei se produce o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, mai grava decât cea la care se refera art. 180 alin. 2, va exista concurs de infractiuni.

Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei. Exista o atare violenta si în situatia în care aceasta s-a exercitat indirect asupra persoanei santajate (de exemplu, prin lovirea unei persoane de care victima este legata printr-o puternica afectiune) ori prin violente directe asupra lucrurilor86.

Deci, un act de violenta este savârsit atunci când faptuitorul - utilizând forta fizica proprie sau a unei alte energii (nu au relevanta mijloacele folosite de faptuitor pentru exercitarea violentei) - înfrânge rezistenta victimei, fapt ce se reflecta în starea de temere, sub stapânirea careia subiectul pasiv nu mai este sau nu ar mai putea sa fie capabil de actiuni de împotrivire la pretentiile faptuitorului.

Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act care sa inspire victimei temerea ca în viitor ea, sotul ei sau o ruda apropiata va suporta un rau, constând în savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, temere care o pune în situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opunepretentiilor autorului faptei87.

Deci, este comis un act de amenintare în cazul în care, datorita conduitei faptuitorului, un sentiment de alarmare (temere) a pus sau ar pune stapânire în cugetul victimei, speriata de pericolul la care ea, sotul ori o ruda apropiata vor fi expusi în viitor, victima nu mai are ori nu ar mai putea sa aiba libertatea psihica necesara, spre a opune rezistenta la actiunea abuziva a faptuitorului. Când actiunea de amenintare a faptuitorului nu a fost susceptibila de a produce victimei o asemenea temere, nu va exista elementul material al infractiunii de santaj.

Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o constrângere asupra victimei. Nu intereseaza daca victima a cedat sau nu violentei ori amenintarii. Prin astfel de mijloace, autorul trebuie sa determine pe subiectul pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva patrimonial sau nepatrimonial88.

86 T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 191.87 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 14288 T. Vasiliu si colab, op. cit., vol . I,pag.191.

41

Când victima trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, ea este silita la o anumita comportare, pe care urmeaza sa o îndeplineasca.

Când victima trebuie sa sufere ceva, ea este pusa în situatia de a suporta efectele unei actiuni pagubitoare, savârsita de un altul.

A da ceva, înseamna a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui bun89. În practica judiciara s-a retinut, în acest sens, ca infractiune de santaj, fapta inculpatilor care au pretins sume de bani pentru a nu denunta persoanele pe care le-au surprins, când au sustras marfuri din magazin90.

A face ceva, înseamna a actiona într-un anumit fel (de pilda, a semna un act, a evacua o încapere sau imobil, a face o declaratie, a recunoaste un drept, a retrage o plângere, a anula o logodna, a-si da demisia din serviciu etc.) sau a lua o anumita atitudine impusa prin constrângere.

A nu face ceva, înseamna a se abtine de a îndeplini o activitate, o prestatie, de a lua o atitudine (de exemplu, a nu face un denunt, a nu declansa un proces, a nu se prezenta la un concurs pentru ocuparea unui post, a nu face un act etc.) din cauza constrângerii91.

În sfârsit, prin a suferi ceva se întelege a suporta un prejudiciu, material sau moral (de exemplu, acceptarea sa i se distruga un bun, sa i se ocupe samavolnic locuinta, sa paraseasca o localitate, sa îndure o situatie umilitoare, sa piarda o suma de bani, sa fie insultat, etc.) indiferent de natura acesteia. Nu intereseaza daca victima putea sau nu sa se opuna constrângerii daca depunea eforturi mai deosebite. În acest sens, în practica judiciara s-a statuat ca exista infractiunea de santaj, daca victima este constrânsa la raport sexual sub amenintarea inculpatului ca va da publicitatii unele fotografii compromitatoare92.

Prin aducerea la îndeplinire a conduitei la care victima a fost constrânsa, faptuitorul dobândeste un folos (avantaj). Acest folos capata caracter nelegitim, datorita mijloacelor folosite în vederea realizarii lui; este indiferent daca acest folos ar fi oferit de victima sau de un tert93.

În practica judiciara, s-a retinut infractiunea de santaj în numeroase spete. Vom prezenta câteva, în cele ce urmeaza.

1. În fapt, într-o speta s-a retinut ca în cursul lunii iunie 1993 inculpatul B.C. a cunoscut-o întâmplator pe numita P.A. pe care a întrebat-o unde poate gasi o camera de închiriat, întrucât este cetatean sirian si lucreaza ca medic la Spitalul judetean Bacau. Numita P.A. i-a propus inculpatului sa locuiasca la ea cu chirie, astfel ca dupa aproximativ o luna, l-a invitat pe inculpat în apartamentul sau pentru a-i arata camera în care urma sa locuiasca, prilej cu care cei doi au întretinut relatii sexuale.

89 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 14290 Trib. jud. Galati, dec. nr. 850/1972, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 136 cu nota de I.Lupu si I. Suceava.91 Vasile Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag.187.92 Trib. jud. Mures, dec. nr. 1905/1973, "Practica judiciara penala", vol. III, pag. 87.93 V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. român, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 326.

42

În aceasta perioada, inculpatul a fost depistat ca purtator al unei boli venerice (sursa de contaminare nefiind cunoscuta), fiind supusa tratamentului adecvat, dupa care s-a reîntors la locuinta lui P.A. careia i-a pretins suma de 5000 lei sub amenintarea ca în cazul în care nu-i va da banii ceruti, va sesiza organele de politie si medicale ca este purtatoare de boli venerice. Pentru a nu fi reclamata, P.A. i-a dat inculpatului banii, dupa care, inculpatul, folosind aceeasi amenintare, a revenit de mai multe ori la P.A. de la care a pretins si primit diferite sume de bani sau bunuri. În realitate s-a constatat, la un control medical, ca numita P.A. nu a fost contaminata cu boli venerice.

În sarcina inculpatului s-a mai retinut ca în ziua de 14 ian. 1994 a mers la Magazinul "Tonora" din Bacau unde, intrând în discutie cu vânzatoarea G.A., careia i s-a recomandat ca fiind medic sirian, i-a promis procurarea unor medicamente în schimbul sumei de 2500 lei, pe care a primit-o, dupa care nu s-a mai întors cu medicamentele.

Prin sentinta penala nr. 348 din 23 ianuarie 1995 a Judecatoriei Bacau s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului B.C. la 1 an închisoare pentru savârsirea infractiunii continuate de santaj prevazuta de art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si la 1 an închisoare pentru savârsirea infractiunii de înselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal, anularea suspendarii conditionate a executari pedepsei de 1 an si 5 luni închisoare aplicata pentru infractiunea de înselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal prin sentinta penala nr. 2269 din 20 iunie 1994 a aceleiasi instante, aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an si 5 luni închisoare, la care s-a adaugat un spor de 5 luni, potrivit art. 33 lit. a si art. 34 lit. a Codului penal, urmând ca inculpatul sa execute, în total 1 an si 10 luni închisoare 94.

2. Prin sentinta penala nr. 127 din 8 octombrie 1997, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 Cod penal prin schimbarea încadrarii juridice din infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art. 257 Cod penal.

S-a retinut ca inculpatul si partea vatamata sunt patroni ai unor societatii comerciale si faceau afaceri împreuna începând din luna octombrie 1995.

Cu ocazia încheierii unui contract prin care inculpatul se obliga sa livreze partii vatamate alcool în valoare de 650 milioane lei, inculpatul i-a relatat ca în aceasta afacere sunt implicate persoane importante printre care si comisarul-sef al Garzii Financiare Vaslui.

În ziua de 16 decembrie 1995, la societatea partii vatamate s-au constatat neregului, motiv pentru care partea vatamata a fost invitata la sediul politiei unde a ramas pâna a doua zi în jurul orelor 14.

În jurul orelor 19, la sediul firmei partii vatamate a venit inculpatul si i-a solicitat împrumut suma de 300 milioane sau cel putin 70 milioane lei, care îi era necesara în afacere. Pentru a-l determina pe partea vatamata sa-i dea banii, inculpatul 94 Curtea de Apel Bacau, sect.pen., dec. pen. nr. 106/R din 6 martie 1997, în Jurisprudenta penala a Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Ed. Lumina Lex, 1998

43

i-a spus ca actele societatii sale au fost preluate de Garda Financiara si de modul cum cei de la garda vor întocmi procesul verbal depinde soarta partii vatamate si a societatii.

Prin aceste afirmatii, inculpatul i-a dat de înteles partii vatamate ca în cazul unui refuz de a-i da suma solicitata, va vorbi cu seful Garzii Financiare sa întocmeasca actele în asa fel încât partea vatamata sa fie trasa la raspundere.

Pentru a întari convingerea partii vatamate ca el va proceda în acest fel, inculpatul a repetat de mai multe ori "asii sunt în mâneca mea".

Tribunalul Vaslui, ca instanta de fond, a încadrat fapta inculpatului care, prin amenintare cu întocmirea unui act constatator de catre comisarii Garzii Financiare Vaslui în urma caruia partea vatamata sa fie trasa la raspundere penala, în scopul de a obtine un împrumut de 300 milioane lei, ulterior de 70 milioane lei, în infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 Cod penal si a schimbat încadrarea juridica din infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal, încadrare data prin actul de sesizare.

Sentinta a fost apelata de Parchet, care a criticat sentinta pentru nelegalitate sub aspectul încadrarii juridice a faptei. S-a retinut ca gresit instanta de fond a procedat la schimbarea încadrarii juridice si ca fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal.

S-a motivat ca inculpatul a pretins suma de bani pentru a-l determina pe comisarul-sef - pe lânga care a pretins ca are influenta - ca acesta sa avantajeze partea vatamata în controlul ce se efectua la firma; expresia "asii sunt în mâneca mea" nu a fost perceputa de partea vatamata ca o amenintare ci ca o alternativa, ca el nu va interveni pe lânga comisar pentru a-l ajuta.

Instanta de apel a retinut ca încadrarea juridica facuta de prima instanta este corecta. Din situatia de fapt retinuta just de instanta de fond nu a rezultat ca inculpatul ar fi promis partii vatamate ca va interveni pe lânga comisarul-sef pentru a favoriza partea vatamata.

În discutiile anterioare, inculpatul relatase partii vatamate ca se cunoste cu acesta si, profitând de aceasta situatie, l-a amenintat ca va interveni pentru a-i crea o situatie defavorabila daca îi va refuza împrumutul.

Prin aceasta modalitate de actiune, inculpatul a urmarit sa creeze partii vatamate o stare de temere ca în situatia unui refuz al împrumutului solicitat, se va prevala de presupusa influenta pentru ca partea vatamata sa fie trasa la raspundere penala.

Expresia folosita de inculpat a fost tocmai pentru a determina partii vatamate aceasta temere de raspunderea penala si nu contrariul, de a interveni în scopul exonerarii de raspundere, asa cum a sustinut Parchetul. Inculpatul l-a amenintat pe partea vatamata cu producerea unui rau în scopul dobândirii unui folos - acela al împrumutului.

44

Or, aceasta actiune a inculpatului, în conditiile în care partea vatamata fusese retinuta la politie 24 ore, a fost de natura sa creeze partii vatamate acea temere ceruta de dispozitiile art. 194 Cod penal, cu atât mai mult cu cât în discutiile anterioare partea vatamata aflase ca inculpatul se cunostea cu comisarul-sef al Garzii Financiare.

Cum partea vatamata a fost constrânsa prin amenintare sa acorde un împrumut inculpatului, încadrarea juridica corecta este aceea de santaj prevazuta de dispozitiile art. 194 alin. 1 Cod penal, iar apelul Parchetului nu este fondat95.

3. Prin sentinta penala nr.1351/1998 a Judecatoriei Radauti, inculpatul U.P. a fost condamnat la o pedeapsa rezultata de 2 ani închisoare, pentru savârsirea, în concurs real, în conditiile art. 33 lit. a si art. 34 Cod penal a doua infractiuni de santaj prevazute si pedepsite de art. 194 alin. 2 Cod penal, partii vatamate fiind C.D. si C.V.

Hotarând astfel, judecatoria a retinut ca la data de 25 aprilie si 13 mai 1997, inculpatul a trimis partilor vatamate, care îndeplinesc functia de padurar la Ocolul Silvic Putna, câte o scrisoare prin care pretindea sa i se puna la dispozitie 6000 si, respectiv 5000 de $ SUA, pentru a nu sesiza organele competente cu unele fapte penale, pe care aceste le-ar fi comis (sustragere si valorificare de masa lemnoasa).

Apelul declarat de inculpat a fost respins de Tribunalul Suceava prin decizia penala nr. 296 din 22 martie 1999.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, în motivarea caruia a aratat ca solutia tribunalului este gresita, reiterând motivul din apel si care se regaseste, ca motiv de casare, în prevederile art. 385 ind. 9 pct. 14 C. proc. pen.

Investita cu judecarea recursului, Curtea de Apel Suceava, sectia penala, l-a admis, a casat decizia tribunalului si partial sentinta judecatoriei condamnându-l pe inculpat pentru savârsirea a doua infractiuni de santaj, la câte un an închisoare, urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, dar care executare a fost suspendata în temeiul art. 81 Cod penal în conditiile si cu consecintele prevazute de art. 82 si 83 Cod penal. S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.

Instanta de recurs, în argumentatia solutiei, a retinut ca într-adevar inculpatul a savârsit infractiunile de santaj, dar sustinerea acestuia, ca partile vatamate ar fi comis unele acte reprobabile cum ar fi otravirea câinelui sau ca ar fi facut avansuri indecente sotiei lui, se justifica pe plan psihic, chiar daca în realitate nu s-au confirmat, iar inculpatul este cunoscut cu comportari bune si având în întretinere 4 copii96.

NOTA: Caracteristic infractiunii de santaj este faptul ca libertatea morala a persoanei este încalcata pentru a obtine un folos. Sub aspectul laturii obiective, aceasta infractiune presupune, înainte de toate, o constrângere morala materializata în impunerea victimei de a face sau a nu face ceva împotriva vointei ei.

95 Curtea de Apel Iasi, dec. pen. nr. 39 din 5 feb. 1998, în Buletinul Jurisprudentei - culegere de practica judicara, Curtea de Apel Iasi, 1998.96 Curtea de Apel Suceava, dec. pen. nr. 643 din 22 oct. 1999, în B.J. culegere de practica judiciara, Curtea de apel Suceava, 1999.

45

În speta de fata, inculpatul, stiind ca cele doua victime sunt padurari si au posibilitati materiale, a trimis fiecaruia câte o scrisoare prin care îi ameninta ca daca nu va primi de la acestia 6000 si respectiv 5000 $ SUA îi va reclama la organele competente pentru asa-zisa infractiune de sustragere de material lemnos din acele scrisori nu rezulta ca victimele ar fi facut avansuri indecente sotiei inculpatului, aceasta aparare a aparut în timpul judecatii, situatie neconfirmata, de altfel recunoscuta ca neconfirmata de probe, de însasi instanta de recurs.

Cum sub aspect subiectiv, inculpatul a actionat cu intentia de a obtine un folos injust, cei 11.000 $ SUA, valorând aproximativ 200.000.000 lei, credem ca instanta de recurs a gresit retinând în favoarea inculpatului circumstante atenuante si dispunând suspendarea pedepsei. Sub aspectul pericolului social concret, pedeapsa trebuia sa fie ferma, numai asa rolul ei de preventie generala ar fi fost îndeplinit.

2.1.2. Urmarea imediat a Înfaptuirea actiunii de constrângere are ca urmare imediata crearea unei stari

serioase de temere a victimei, constrângerea declansata asupra sa, punând-o în fata alternativei de a îndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecinte, ceea ce echivaleaza cu o îngradire a libertatii psihice a persoanei vatamate de a actiona dupa vointa sa.

2.1.3. Leg a tura de cauzalitate Între activitatea faptuitorului si urmarea produsa trebuie sa existe o legatura de

cauzalitate. Nu exista o astfel de legatura daca persoana vatamata a simulat ca se afla într-o stare de temere serioasa, pentru a induce în eroare pe subiectul activ si a-l denunta.

Santajul absoarbe prin vointa legiuitorului, faptele de amenintare sau de loviri ori alte violente, acestea facând parte din continutul infractiunii de santaj. Când violentele comise de autor au ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, ne aflam în fata unui concurs de infractiuni (santaj, în concurs cu fapta prevazuta de art. 181 ori în art. 182 C.pen.)97.

2.2. Latura subiectiva

Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite decât cu intentie directa (calificata prin scop). Autorul actioneaza având reprezentarea ca prin fapta sa va exercita o constrângere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat

97 Vasile Dobrinoiu, op. cit., pag. 188.

46

cu scopul de a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul98. Aceasta înseamna ca infractiunea de santaj nu se poate savârsi decât cu intentie directa, întrucât actiunea de constrângere exercitata de faptuitor trebuie sa urmareasca, în mod obligatoriu, realizarea unui scop determinat, fata de persoana constrânsa, iar urmarirea acestui scop nu este posibila decât daca faptuitorul actioneaza cu intentie directa. Faptuitorul care îsi propune un scop precis, urmareste implicit si rezultatul prin care s-ar putea realiza scopul99.

Aceasta nu exclude posibilitatea ca faptuitorul actionând cu intentie directa asupra persoanei vizate prin actiunea de constrângere, sa provoace o stare de temere si altor persoane (asupra carora nu a exercitat nici o constrângere) si care sa satisfaca din proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constrânse (de pilda, sotia aflând despre constrângerea exercitata asupra sotului sau, satisface pretentiile faptuitorului). Aceasta nu înseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe lânga urmarea imediata, a carei realizare o urmareste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea acestora din urma faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea de santaj, în raport de persoanele mentionate.

O conditie importanta pentru existenta laturii subiective a infractiunii, este, prin urmare, scopul urmarit de faptuitor, si anume ca acesta sa vizeze dobândirea unui folos ilicit. Fara existenta acestui scop, actiunea faptuitorului va putea fi sanctionata numai ca amenintare, ori ca lovire sau alte violente etc100.

Folosul pe care îl implica infractiunea de santaj va putea consta fie în obtinerea unui lucru, în recunoasterea unei pretentii, din recunoasterea unui pretins prejudiciu, din întocmirea unei declaratii pe baza careia autorul va obtine un profit, fie se va putea înfatisa sub forma unui folos nepatrimonial: obtinerea unei caracterizari nemeritate, a unei recomandatii pentru a participa la un concurs etc. Nu are relevanta daca folosul a fost obtinut chiar de la victima santajului sau de la o terta persoana (de pilda, obligând victima sa nu faca o plângere fata de un tert, autorul va primi de la acesta un folos) si nici daca victima a suferit sau nu un prejudiciu, prin satisfacerea pretentiilor faptuitorului. Esential este ca autorul sa fi exercitat constrângerea în scopul aratat, indiferent daca acesta a fost sau nu realizat. Nu trebuie confundata vatamarea suferita de victima (prin aplicarea violentei) sau temerea insuflata acesteia cu privire la un pericol viitor pentru integritatea sa corporala pentru a-i constrânge vointa, cu prejudiciul suferit prin îndeplinirea dorintei autorului. Acesta din urma poate lipsi, pe când constrângerea este de esenta santajului101.

Folosul trebuie sa fie injust (în literatura juridica, unii autori102 sustin ca cerinta legii este îndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l obtine este injust).

98 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 14299 T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 193.100 Ibidem.101 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 194.102 O. Loghin si T. Toader, op. cit., pag. 159.

47

Se considera folos injust orice folos nedatorat de victima fie în ce priveste cuantumul (s-a obtinut mai mult decât victima datora ori de la o persoana care nu datora nimic), fie în privinta termenului (s-a obtinut mai înainte de scadenta), sau în legatura cu forma (s-a obtinut fara îndeplinirea tuturor formelor necesare). Daca se stabileste ca victima datora efectiv folosul smuls de autor prin constrângere, nu se verifica conditia ceruta de lege - existenta unui folos injust pentru autor - si ca atare, nu va exista infractiunea de santaj, ci am putea fi în prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire.

Folosul se poate referi la persoana autorului ori la alta persoana. Nu intereseaza ca atare cine a beneficiat de rezultatul santajului. De exemplu, sotul poate santaja pe cineva în beneficiul sotiei.

Daca faptuitorul urmareste prin violenta sau amenintare sa determine victima sa faca ceva care reprezinta un folos chiar pentru acesta (de exemplu, constrângerea prin violenta a unui bolnav sa se supuna unui tratament chirurgical sau de alta natura) nu va raspunde pentru infractiunea de santaj ci, eventual, numai pentru aceea de lovire, ori amenintare, deoarece si în acest caz nu este îndeplinita cerinta legii ca folosul sa fie injust. Nu poate fi conceputa existenta consimtamântului victimei în cazul infractiunii de santaj, întrucât prin natura sa, infractiunea presupune o constrângere fizica sau morala exercitata asupra victimei. În lipsa acestei constrângeri nu exista infractiune103.

Cu privire la forma de vinovatie, semnalam ca unii autori considera ca infractiunea se comite si cu intentie indirecta104. În acest caz, scopul urmarit de faptuitor s-ar referi mai degraba la modul de savârsire a actiunii de constrângere.

Daca autorul nu a urmarit scopul prevazut în norma de incriminare, înseamna ca el nu a actionat cu vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii de santaj; în acest caz constrângerea psihica ar putea constitui eventual o amenintare.

Sectiunea a III-a: FORME. MODALITATI. SANCTIUNI. ASPECTE PROCESUALE.

A. FORME:a) Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate la infractiunea de santaj.103 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I, pag. 194.104 V. Dongoroz, op. cit. , vol. III, pag. 326.

48

b) Tentativa: este posibil ca executarea actiunii de constrângere începuta de faptuitor sa fie întrerupta sau sa nu-si produca efectul (scrisoarea de amenintare a fost interceptata înainte de a ajunge la persoana amenintata sau amenintarea, desi ajunsa la cel amenintat, acesta nu a luat-o în seama asa ca nu a putut produce o tulburare sufletesca; acelasi lucru în cazul unei actiuni de constrângere efectuata prin violenta, a carei executare a fost întrerupta din cauze independente de fapuitor sau nu a reusit sa creeze o stare de temere).

Actele savârsite în aceste conditii nu cad sub incidenta legii penale, cu toate ca faptuitorul urmarea realizarea unui folos injust deoarece tentativa nu este incriminata la infractiunea de santaj. Ele pot eventual constitui alte infractiuni (loviri, amenintari, distrugeri etc.)105.

c) Consumarea: are loc în momentul când, drept urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere în persoana celui constrâns106.Împrejurarea ca cel fata de care s-a efectuat actiunea a rezistat presiunilor sau a satisfacut pretentiile faptuitorului nu influenteaza momentul consumativ al faptei.

Asemenea împrejurari trebuie însa avute în vedere la constatarea gradului de pericol al faptei comise107.

d) Epuizarea: se poate întâmpla ca faptuitorul sa repete pe baza aceleiasi hotarâri infractionale actele de constrângere; în acest caz fapta capata caracterul de infractiune continuata si are implicit si un moment al epuizarii. Acesta are loc în momentul savârsirii ultimului act de constrângere.

Dupa consumare si pâna la epuizarea faptei pot surveni si alte urmari cu relevanta penala. Aceste urmari survenite sunt deseori prilejuite de îndeplinirea de catre victima a pretentiilor la care a fost constrânsa (de exemplu, victima se îmbolnaveste sau sufera o vatamare corporala, atunci când da, face sau nu face ce i s-a cerut). Fiind vorba de mai multe urmari incriminate prin dispozitii penale diferite, se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni.

Daca faptuitorul cere ca victima sa savârseasca o fapta penala, nu va exista santaj, ci instigare la acea infractiune, iar daca victima savârseste fapta sub silnicia constrângerii, va beneficia de cauza de înlaturare a caracterului penal al faptei, prevazuta în dispozitiile art. 46 Cod penal; autorul constrângerii va raspunde potrivit dispozitiei de art. 31 alin. 2 C. p108.

105 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 327.106 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 143107 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 327.108 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 328.

49

B. MODALITATI:a) Modalit at i normative : în dispozitia din alin. 1 al art. 194 este incriminata forma simpla (tipica) a infractiunii de santaj, cu urmatoarele modalitati normative: santaj prin violenta, santaj prin amenintare, santaj cu cerere de a da sau cu cerere de a face, a nu face sau de a suferi ceva.

În afara de modalitatile normative simple, în dispozitia din alin. 2 al art. 194 este prevazuta modalitatea agravata, existenta atunci când constrângerea consta în amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Legea a tinut seama de pericolul social sporit al faptei de santaj când se recurge la amenintari cu divulgarea unei fapte reale sau imaginare, care ar compromite pe victima daca ar fi adusa la cunostinta altor persoane.

Folosirea acestei amenintari la comiterea faptei exercita o puternica intimidare asupra victimei, determinând-o sa satisfaca pretentiile faptuitorului; cel amenintat prefera sa procure faptuitorului un folos, decât sa suporte consecintele greu de înlaturat ale unei compromiteri publice. Cu atât mai grava apare fapta de santaj, când este savârsita prin amenintarea darii în vileag a unor fapte imaginare; tulburarea psihica în acest caz este adeseori mai mare decât atunci când amenintarea priveste un fapt real, iar recurgerea la acest procedeu evidentiaza gradul intimidant si perversiunea faptuitorului109.

În practica judiciara s-a retinut ca este infractiune de santaj în forma agravata - de exemplu - fapta inculpatului de a fi constrâns victima la raport sexual, amenintând-o ca va da publicitatii unele fotografii compromitatoare110.

b) Modalit at i faptice : în raport cu împrejurarile de fapt, infractiunea de santaj poate fi comisa în modalitati diferite, datorita fie procedeelor alese în vederea exercitarii constrângerii, fie situatiei victimei când s-a savârsit constrângerea, fie naturii si importantei folosului injust urmarit de faptuitor, sau raporturilor existente anterior între faptuitor si victima111.

C. SANCTIUNI:În forma sa simpla (tipica) infractiunea de santaj se pedepseste cu închisoare

de la 6 luni la 5 ani. Sanctiunea prevazuta pentru modalitatea legala agravata este pedeapsa

închisorii de la 2 la 7 ani.

D. ASPECTE PROCESUALE

109 Ibidem.110 Trib. jud. Mures, dec. 1903/1973, R.R.D. nr. 6/1975, pag. 26.111 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 328.

50

Actiunea penala se pune în miscare din oficiu. Urmarirea penala se efectueaza de catre organele de politie, iar judecata cauzei este de competenta judecatoriei.

Sectiunea a IV-a: CRITERII DISTINCTIVE ÎNTRE INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE TÂLHARIE

Datorita mijloacelor specifice de savârsire a infractiunii de tâlharie, aceasta actiune se realizeaza, uneori si prin remiterea silita a bunului. În legatura cu aceasta, aparând dificultati de încadrare juridica, în literatura de specialitate au fost evidentiate diferentele fata de santaj.

Infractiunea de santaj, sub aspectul laturii obiective, presupune o actiune de constrângere fizica si morala, sub imperiul careia se produce o temere persoanei vatamate, fiind astfel încalcata libertatea morala a acesteia. Esenta acestei infractiuni, consta, tocmai, în modificarea partiala sau alterarea integrala a vointei altei persoane, care sa conduca la o actiune de a da, a face, a nu face, sau a suferi ceva. Constrângerea trebuie sa aiba ca obiect, în primul rând, relatiile sociale cu privire la libertatea morala a persoanei si în subsidiar se refera la cele privind patrimoniul acesteia. Sub aceste

51

aspecte, santajul este o infractiune de pericol (periculum in futurum), nefiind paralizata actiunea de împotrivire a persoanei vatamate, datorita absentei faptuitorului112.

Tâlharia, infractiune de rezultat, presupune "o atingere adusa, în principal, relatiilor sociale patrimoniale"113 si în subsidiar, unor relatii sociale pe care le întâlnim ca elemente componente virtuale ale obiectului juridic al santajului.

Infractiunea de tâlharie, ca infractiune complexa, are în structura sa, dupa cum se stie, un element material - furtul - si un al doilea element - violenta (fizica sau morala), între care exista o stricta si imediata conditionare. Astfel, violenta (indiferent de natura acesteia), în cadrul tâlhariei, se poate savârsi anterior, concomitent sau posterior furtului (indiferent de modalitatea deposedarii), dar în aceeasi împrejurare faptica, pe când, în cadrul infractiunii de santaj, de regula, violenta este savârsita ab initio, pentru a conduce, post hoc, la producerea starii de temere si de lezare a libertatii persoanei vatamate.

Asa fiind, un prim si marcant criteriu de diferentiere între cele doua infractiuni îl constituie perioada aferenta scopului infractional, delimitata între momentul savârsirii agresiunii sau amenintarii si momentul deposedarii victimei114. În acest sens, pentru a subzista infractiunea de santaj, este necesar ca între cele doua momente sa exite o perioada de timp mai îndelungata în care sa fie lezata libertatea, prin modificarea sau îngradirea vointei, "punând-o în situatia de a nu mai avea resursele morale pentru a se opune pretentiilor faptuitorului"115, indiferent daca aceste pretentii au fost sau nu satisfacute. În cazul tâlhariei, perioada dintre momentul savârsirii actelor de violenta si cel al deposedarii victimei este foarte scurta, asigurându-i infractorului imposedarea nejusta.

Un alt criteriu obiectiv de diferentiere, relevat în literatura juridica, îl constituie puterea de dispozitie a victimei asupra bunului fiind îndeobste cunoscut ca, în cazul infractiunii de tâlharie, "bunul aflat asupra victimei sau în imediata sa apropiere înceteaza de a se mai afla în puterea sa de dispozitie, infractorul putându-l lua si singur, ca urmare a actelor de violenta executate"116 pe când la santaj, de regula, datorita violentelor, se creeaza partii vatamate o stare de temere în timp, iar imposedarea nejusta a inculpatului este virtuala.

112 A se vedea L. Biro, Criterii distinctive între infractiunile de santaj si tâlharie, în R.R.D nr. 4/1971, pag. 83.113 A se vedea O. Loghin, A. Filipas, Drept penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Buc., 1983, pag. 120.114 A se vedea : Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 3404/1970 în Culegere de decizii 1970, pag. 351; Trib. Suprem, e. pen., dec. nr. 4948/1971 în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178; Trib. Jud. Constanta, dec. nr. 1000/1974 (cu nota de D. Clocotici), în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62 si Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 993/1977 în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58.115 A se vedea O. Loghin, A. Filipas, op. cit., pag. 70.116 D. Clocotici, nota la dec. pen. nr. 1000/1974 a Trib. jud. Constanta, în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62.

52

În literatura de specialitate117 si în practica judiciara118 s-a considerat ca delimitarea santajului de tâlharie, în cazul în care are loc o remitere fortata a unui bun mobil, la cererea faptuitorului, prin violenta sau amenintare, se face din urmatoarele puncte de vedere119, si anume:

I. Obiectul juridic - cele doua infractiuni au o natura juridica deosebita. Santajul este o infractiune contra libertatii persoanei (Titlul II, Cap. II Cod penal), iar tâlharia este o infractiune contra patrimoniului (Titlul III al Codului penal). S-a decis ca daca cererea faptuitorului se refera la remiterea unui bun si este satisfacuta pe loc de catre cel constrâns, ne aflam în prezenta unei tâlharii, pentru ca s-a încalcat în principal, patrimoniul si nu libertatea persoanei, iar daca cererea faptuitorului a fost satisfacuta în interval de timp mai îndelungat de la actul constrângerii, fapta va constitui infractiunea de santaj, pentru ca s-a încalcat în primul rând libertatea psihica a persoanei, starea de temere ceruta celui constrâns prin violenta sau amenintare având o anumita durata120;

II. Intervalul de timp care desparte constrângerea de remiterea bunului. Ceea ce deosebeste santajul de tâlharie este si împrejurarea obiectiva ca în primul caz

117 R.M. Stanoiu, Comentariu în Practica judiciara penala, vol. III, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1992, pag. 88; O. Loghin, A. Filipas, Drept penal român, Partea speciala, Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1992, pag. 67; O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 158; L.Biro, Criterii distinctive între infractiunile de santaj si tâlharie în R.R.D nr. 4/1971, pag. 82; V. Papadopol, nota la decizia nr. 421/1991, a Tribunalului mun. Bucuresti, sectia I-a penala, în Trib. mun. Buc. Culegere de practica judiciara penala pe anul 1991, Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993, pag. 249-250. 118 Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 993/1977 în Culegere de decizii pe anul 1977, pag. 272; Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1672/1971, în Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1971-1975, pag. 406; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2680/1978 în Culegere de decizii pe anul 1975, pag. 367; Trib. jud. Constanta, dec. nr. 1000/1974 cu nota de D. Cocotici, în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 63; În sens contrar, Trib. mum. Buc., sect. pen., dec. nr. 421/1991 cu nota de V. Papadopol, în Culegere de practica judiciara penala, 1992, pag. 249.119 Gheorghita Mateut, Drept penal special - Sineza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, pag.234.120 A se vedea, Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 4948/1971, în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178. (S-a decis ca fapta nu constituie santaj, ci tâlharie daca inculpatul a determinat victima, pe care o ameninta cu moartea, sa-i dea un bun care îi apartinea); Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2686/1975 în Culegere de decizii pe anul 1975, pag. 367; (Instanta a retinut ca tâlharie si nu ca santaj fapta inculpatului de a-si însusi haina persoanei vatamate, prin amenintare cu cutitul). În sens contrar, Trib. mum. Buc., sect. I-a pen., dec. nr. 421/1991, cu nota de V. Papadopol, în Culegere de practica judiciara penala, 1992, p. 249; (S-a hotarât ca fapta inculpatului care, sub amenintarea cu un cutit a determinat persoana vatamata sa-i remita o suma de 20.000 lei, pentru a nu o denunta organelor de politie cu privire la savârsirea unei infractiuni, constituie infractiunea de santaj, prev. în art. 194 C. pen.). Asa cum s-a subliniat în literatura (V. Papadopol, nota la decizia nr. 421/1991 a Trib. mun. Buc, sect. I-a pen., Idem , pag. 250), "împrejurarea ca inculpatul a amplificat starea de temere creata în acest mod, prin adaugarea unei noi amenintari, aceea ca va face un denunt organelor de politie, nu poate modifica încadrarea juridica a faptei savârsite" care constituie infractiunea de tâlharie prevazuta de art. 211 Cod penal.

53

faptuitorul întrebuinteaza violenta sau amenintarea pentru a obtine bunul la un anumit interval de timp, respectiv ulterior constrângerii, iar în cel de-al doilea caz, în acelasi timp, respectiv simultan. De aceea se remarca, în practica judiciara121, o simultaneitate a violentei sau amenintarii cu actul victimei de a remite bunul sau, în cazul tâlhariei, spre deosebire de santaj, care presupune în mod necesar o stare de temere care sa persiste pe parcursul unui anumit interval de timp, între momentul exercitarii constrângerii si momentul în care satisfacând cererea faptuitorului, victima îsi redobândeste libertatea psihica.

III. Pericolul la care se expune victima - Atunci când constrângerea persoanei vatamate se realizeaza în modalitatea amenintarii, pericolul cu care se ameninta victima trebuie sa fie iminent în cazul tâlhariei, pentru ca în acest caz victima nu are alta alternativa decât sa se conformeze de îndata cereri faptuitorului pentru a-si recâstiga libertatea psihica. Spre deosebire de aceasta, în cazul santajului, pericolul la care este expusa victima trebuie sa fie un pericol viitor (in futurum) si nu unul iminent, faptuitorul urmarind, sub aspect subiectiv, producerea unui rezultat ulterior, distantat în timp fata de actul constrângerii122.

Vom prezenta, în continuare, doua cazuri în care în practica, initial s-a gresit încadrarea juridica a faptelor, infractiunile de santaj si hâlharie fiind confundate.

1. Prin sentinta penala nr. 355 din 9 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala, inculpatul Ghe.V. a fost condamnat pentru savârsirea infractiunii de tâlharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. b si e, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Instanta a retinut ca, în zilele de 22 si 25 februarie 1998 inculpatul a deposedat, prin amenintare, pe partea vatamata T.F. de o suma de bani si unele bunuri.

Curtea de apel Bucuresti, Sectia a II-a penala, prin decizia nr. 57 din 16 februarie 1999 a respins apelul inculpatului.

În raport cu probele administrate se constata ca inculpatul, prin amenintarea cu bataia, a constrâns pe partea vatamata sa-i dea o suma de bani, cu motivarea ca aceasta reprezinta taxa de protectie. Partea vatamata, sub presiunea exercitata de inculpat, cunoscut ca o persoana violenta, i-a dat la intervale scurte de timp, suma de 100.000 lei, un sacou si o jucarie teleghidata.

Activitatea infractionala a inculpatului îndeplineste elementele constitutive ale infractiunii de santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 din Codul penal si nu ale infractiunii de tâlharie cum gresit au retinut cele doua instante.

121 Trib. Supr., dec. nr. 993/1977 în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 1672/1971 în Repertoriu alfabetic de practica judiciara penala pe anii 1971-1975, pag. 406; În acelasi sens, V. Papadopol, op. cit., pag. 250; R.M.Stanoiu, Comentariu în op. cit., vol. III, pag. 88; În sens contrar, Trib. jud. Bacau, sent. pen., nr. 7/1970, în R.R.D. nr. 8/1970, pag. 165.122 A se vedea, L. Biro, op. cit., pag. 83; Trib. jud. Constanta, dec. nr. 1000/1974, de D. Clocotici, în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 63.

54

Constrângerea unei persoane prin amenintare cu bataia, sa dea la scurte intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infractiunea de santaj, iar nu cea de tâlharie123.

2. Prin sentinta penala nr. 160 din 9 noiembrie 1998, Tribunalul Telorman a condamnat pe inculpatul M.B. pentru savârsirea unui numar de 27 tâlharii prevazute la art. 211 alin. 2 lit. e din Codul penal, în concurs real.

Instanta a retinut ca inculpatul, în perioada iulie-octombrie 1997 a savârsit infractiunile de tâlharie, sustragând prin amenintari si prin exercitarea violentei de la mai multi elevi ai unei scoli, sume de bani cuprinse între 500 si 70.000 de lei.

Prin decizia nr. 252 din 2 iunie 1999, Curtea de apel Bucuresti, sectia penala a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Recursul inculpatului prin care se solicita schimarea încadrarii juridice a faptelor în infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 din Codul penal, este nefondat.

Potrivit art. 211 din Codul penal, infractiunea de tâlharie consta în furt savârsit prin întrebuintarea de violenta sau amenintari ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furt urmat de întrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru înlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Potrivit art. 194 din Codul penal, constituie infractiunea de santaj constrângerea unei persoane prin violenta sau amenintare sa dea, sa faca sau sa nu faca ori sa sufere ceva, daca fapta este comisa pentru sine sau împotriva vointei sale.

Asadar, santajul este o infractiune îndreptata în principal împotriva libertatii morale a persoanei, libertate care este încalcata prin faptul constrângerii acesteia sa faca sau sa nu faca ceva împotriva vointei sale.

Desi între infractiunea de santaj si infractiunea de tâlharie exista asemanari, ambele având ca obiecte juridice speciale relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei si cele referitoare la patrimoniul acesteia, totusi ele se deosebesc prin aceea ca, în cazul santajului sunt încalcate în principal relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhariei sunt încalcate, în principal, relatiile sociale referitoare la patrimoniul acesteia.

În cazul santajului, infractorul întrebuinteaza violenta sau amenintarea în scopul obtinerii ulterioare a unei sume de bani ori alte valori, în timp ce infractiunea de tâlharie este caracterizata, de regula, prin simultaneitatea violentei sau amenintarii cu actul victimei de a da, ca în speta, bunul sau.

Din probele administrate rezulta ca inculpatul acosta victimele cerându-le banii si ca la refuzul acestora le imobiliza si le lovea, dupa care partile vatamate fie ca dadeau banii de teama, fie ca erau deposedati de faptuitor prin luarea cu forta a banilor.

123 C.S.J., Sect pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, în B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.

55

În consecinta, prin activitatile de amenintare, lovire si punerea partilor vatamate în imposibilitatea de a se apara, actionând asupra lor cu intentia de a le deposeda de bani, inculpatul a savârsit infractiunea de tâlharie, pentru care în mod corect a fost condamnat.

CAPITOLUL IV

ASPECTE CRIMINOLOGICE

Sectiunea I:CAUZE SAU CONDITII CARE FAVORIZEAZA SAVÂRSIREA DE INFRACTIUNI ÎN GENERAL SI A CELOR DE AMENINTARE SI SANTAJ ÎN SPECIAL

"Crimele sunt determinate de lipsa de cultura, proasta educatie si gresita organizare a statului."

56

(Platon)

Stiinta întelege prin cauza un fenomen care genereaza alt fenomen. Cauza, în acest sens, se deosebeste de conditie, care înseamna un fenomen care ajuta, care favorizeaza producerea unui alt fenomen. Specificul conditiei consta în aceea ca este un fenomen care nu determina un alt fenomen, ci numai ajuta la producerea lui. Cauzele (în literatura de specialitate se mai foloseste si termenul de factori) si conditiile actioneaza împreuna, dar au contributii diferite124.

Privind în general, dar si la modul abstract, nu se poate vorbi de preponderenta vreunei categorii de factori. În concret, actiunea, influenta diferitelor categorii de factori si raportul dintre acestea, va varia de la caz la caz, de la individ la individ, combinatiile sub care se pot prezenta acesti factori fiind infinite. Constatam ca între ei exista interdependenta, interferenta sau intersectie, deoarece se creeaza unii pe altii sau se fortifica unii pe altii, se împletesc si se întretaie, dând nastere la cele mai variate combinatii cu cele mai variate efecte125.

În ceea ce priveste cauzele criminalitatii, Traian Pop (fost profesor de drept penal la Universitatea din Cluj, 1913-1949) afirma ca ele se caracterizeaza prin complexitate si prin interdependenta lor, dar ca aceste cauze diferite între ele, nu au o preponderenta anumita, unele fiind mai preponderene decât altele, dar ele sunt toate prezente, într-o masura sau alta.

Autorul a afirmat ca, "crima a existat si va existat întotdeauna; vor exista întotdeauna criminali, precum exista saraci si neputinciosi. Aceasta inegalitate este inerenta în societate este o utopie a ne gândi la stapânirea absoluta a criminalitatii; tot ceea ce putem face este ca s-o reducem si s-o îmblânzim. Criminalitatea este un fenomen natural al vietii sociale126.

Trebuie sa subliniem, înca de la început ca, comportamentul criminal, ca si comportamentul uman în general, este de o mare complexitate si diversitate. Din aceasta cauza si cu privire la comportamentul criminal, o teorie superior generala este imposibil din punct de vedere logic127.

Nu exista o conduita criminala în abstract, exista diverse conduite criminale concrete. Cum s-a remarcat de nenumarate ori, nici o crima nu seamana cu cealalta. Fiecare crima reprezinta un "univers în sine". Nici macar unul si acelasi individ, nu poate comite doua fapte identice, în conditii identice. Tocmai extraordinara diversitate a comportamentelor criminale, face ca nici o explicatie, fie în termeni cauzali, fie în termeni dinamici, sa nu fie universal valabila. Aceasta nu înseamna ca un secol de cercetare criminologica este inutil, ca nici o teorie nu este valabila si ca nu exista nici o posibilitate de întelegere a fenomenului criminal, ci dimpotriva, pe baza lor, în

124 I. Oancea, Probleme de criminologie, Editura All, Bucuresti, 1994, pag. 152.125 Gabriela Palitic, Criminologie, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, pag. 64.126 Gabriela Palitic, op. cit., pag. 136.127 V. Cioclei, Mobiluri în conduita criminala, ed. All Beck, 1999, pag. 157.

57

conditiile în care se renunta la pretentiile de universalitate, comportamentul criminal poate fi partial înteles si explicat128.

1.1.FACTORI ENDOGENI

1.1.1. FACTORI PSIHOLOGICICauzele psihologice au o mare greutate în etiologia crimei, alaturi de factorii

fizici si sociali, acestia fiind prezenti în toate crimele, în proportii diferite, având ponderi diferite în cazuri particulare.

Factorii psihici care pot duce la comportament criminal au fost clasificati în:· factori motiva t ionali (trebuinte, mobiluri, tendinte, emotii, dorinte, etc.)· factori cognitivi sau de cunoastere (perceptivi, reprezentativi, imaginativi,

intelectivi) care sunt factori orientativi, de recunoastere a situatiei si a mijloacelor de comitere;

· factori conativi sau de miscare, de punere în aplicare a dorintei si a ideii de comitere a crimei.

Acesti factori au un rol important atât în cazul savârsirii unor fapte permise, cât si în cazul comiterii de fapte criminale.

În cadrul factorilor psihici un rol deosebit îl au: caracterul (agresiv, achizitiv), temperamentul (impulsivitate, insensibilitate, inhibitia sau puterea de stapânire) si firea omului (sociabil, retras, etc.) precum si tr a s a turile psihopatice s i nevrotice, patologia psihic a (paranoia, schizofenia, epilepsia, encefalita) în cazul unor crime iesite din comun.

1.CARACTERULUnii autori129 sustin, ca izvorul principal al tuturor comportamentelor

infractionale este caracterul sau, mai bine zis, existenta în structura caracterului infractorului a unor trasaturi negative: invidia, ura, lenea, ipocrizia, minciuna. Si toate acestea sunt rezultate ale unei educatii morale insuficiente sau uneori inexistente. Absenta din tabloul valorilor morale ale infractorilor a trasaturilor pozitive (cinstea, omenia, demnitatea, etc.) determina în mare masura comportamentul infractional, antisocial si antiuman.

La absenta valorilor morale pozitive, la infractor, se mai poate adauga si starea de frustrare. Persoanele frustrate de niste drepturi "trec la ofensiva" pentru dobândirea acelor drepturi si devin, astfel, agresive, fie în plan verbal (ameninta, înjura), fie în

128 V. Cioclei, op. cit., pag. 158.129 V. Popa, I. Dragan, L. Lapadat, Psiho-sociologie judiciara, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.30.

58

plan motor, trecând la agresivitate fizica. De obicei colericii trec cu repeziciune de la agresivitatea verbala la cea fizica130.

2.INTELIGEN T A Este si ea un factor principal în etiologia crimei, având un rol important în

procesul de adaptare sociala, de comportare, în practicarea profesiei, etc. Conduita criminala depinde de împrejurarile de viata, de dificultatile întâmpinate la tot pasul, dar depinde în mare masura si de capacitatea de gândire, de prevedere a consecintelor ce apar în cazul savârsirii unei crime. În criminologie, s-a subliniat ca cei care comit infractiuni nu au capacitatea de a evalua situatiile concrete si nici consecintele faptelor lor.

În urma unor statistici s-a demonstrat ca procentul debililor mintali este mult mai ridicat printre delincventi (31%) decât printre nedelicventi (2,77%), procentul marginitilor este mai ridicat printre delincventi (24,90%) decât pentru nedelincventi (7,98%), deci caderea în criminalitate se produce mult mai mult printre cei cu nivel de inteligenta scazut.

3.TEMPERAMENTULFapta sau actiunea de savârsire a crimei poate lua forma unei actiuni energice,

viguroase sau molatice, forma impulsiva, exploziva sau stapânita ori controlata. Toate aceste forme, care sunt de durata alcatuiesc aspecte de forma ale vietii psihice, de temperament131, manifestat în orice crima.

Despre natura însusirilor de temperament, stiinta psihologiei arata ca ele sunt, în ceea mai mare masura, de origine ereditara. Temperamentul nervos, exploziv ori temperamentul energic sau lent etc. sunt înascute si mai putin dobândite. De aici si caracterul lor constant si caracteristic fiecarui criminal, si manifestat în modul de savârsire a unei crime.

Însusirile de temperament cele mai cunoscute si studiate, sunt: impulsivitatea, sensibilitatea, inhibitia sau puterea de stapânire de sine si altele - Impulsivitatea se caracterizeaza printr-un mod excesiv de reactii spontane, primitive si necontrolate de constiinta. Criminalii se caracterizeaza printr-o mare impulsivitate, mai ales criminalii agresivi si printr-o putere de inhibitie mai slaba. Puterea de inhibi t ie actioneaza mai ales în legatura cu momentele de actiune, de trecere la savârsirea unei crime. Lipsa puterii de inhibitie devine un factor care usureaza comiterea unei crime. Cercetarile întreprinse în materie arata ca puterea de stapânire de sine este de doua ori mai redusa la delincventi fata de nedelincventi. Sensibilitatea consta în rezistenta la "stimulente suparatoare", la zgomot mare si suparator. Cercetarile facute dovedesc ca sensibilitatea delincventilor este mai redusa decât a nedelincventilor.

4.MOBILURI, MOTIVE130 Ibidem.131 D. Todoranu, Psihologia temperamentului, Cluj, 1932

59

Trebuintele, tendintele emotiile, la rândul lor constituie adevaratele mobiluri (motive) ale actiunilor umane, inclusiv ale actiunilor criminale. În psihologia româneasca prin mobil sau motiv se întelege tot ce "dezlantuie , sustine si orienteaza o activitate". Amenintarea cu un atac provoaca frica, iar frica devine mobil sau motiv de dezlantuire a unei actiuni de aparare. În psihologie se sustine existenta a doua feluri de motive ale actiunilor umane, motive primare si motive derivate.

Motivele primare sunt: a) trebuin t a, tendin t a conserv a rii de sine (foamea, setea) care împinge la cautarea hranei, apei, odihnei; b) trebuin t a, tendin t a sexual a , care consta în cautarea sexului opus; c) tendin t a, trebuin t a combativ a care consta în mobilizarea energiilor proprii în situatiile când apar piedici, obstructii în calea satisfacerii trebuintelor proprii. Aceasta trebuinta poate lua o forma brutala primitiva si devine mobil pentru o serie de infractiuni, cum sunt cele de violenta usoara sau violenta grava pâna la omor; d) tendin t a sau trebuin t a parental a care consta în îngrijirea si paza copilului propriu, în special în cazuri de pericol pentru copil, când parintele intervine cu pretul comiterii chiar si a unei infractiuni; e) trebuin t a de afirmare de sine este datorata si unor stari emotive specifice, cum este invidia, vanitatea, ambitia, de la care se ajunge la conflicte si chiar la infractiuni; f) trebuin t a achizitiv a consta în cautarea si adunarea de bunuri, valori, bani.

Motivele derivate sunt: emotii complexe, dorinte, sentimente, interese, atitudini, caracter si vointa. Este vorba aici de structuri psihice complexe care devin motive si mobiluri psihice în cauzarea de actiuni permise, dar si de actiuni nepermise, criminale.

1.1.2. FACTORI EREDITARIDespre rolul si contributia ereditatii la cauzarea crimei s-au facut mentiuni si

sustineri înca de la începuturile antropologiei si criminologiei132. Cercetarea rolului ereditatii asupra criminalitatii s-a facut prin doua metode mai importante si anume: metoda genealogica si metoda gemenalogica.

Metoda genealogica în criminologie consta în cercetarea familiilor de criminali pornindu-se de la constatarea ca în multe familii de criminali se constata ca si parintii au fost criminali, ceea ce ar fi o dovada ca, dispozitia spre crima se mosteneste. În criminologie sau retinut multe exemple de familii criminale. În esenta ei, aceasta metoda este utila, prin folosirea ei s-au lamurit multe aspecte privind cauzele crimei si s-a cunoscut mai bine rolul familiei si al ereditatii în etimologia crimei. Exista, însa, unele dificultati si neajunsuri în folosirea acestei metode.

Metoda cercetarii gemenilor în materie de ereditate la criminali s-a aplicat mult în ultimele decenii, mai cu seama la gemenii monozigoti si a condus la cercetari ample, sub toate aspectele, ajungându-se la constatari si concluzii mai sigure în cunoasterea ereditatii în acest domeniu.

132 Mina Minovici, Ereditatea în criminologie, Bucuresti.

60

1.1.3. FACTORI FIZICIPrintre cauzele crimei cercetate de criminologie, primele au fost cele fizice,

care se refereau la aspectele corporale propriu-zise cum, sunt: înfatisarea corpului (cap, trunchi, membre) ale criminalului. Au izbit îndeosebi, dimensiunile corpului (înaltimea, grosimea) si sanatatea acestuia.

Existenta unor defecte fizice la criminali nu pot fi trecute cu vederea din punctul de vedere al comiterii de infractiuni. La multi criminali, defectele fizice, cum ar fi, defecte de auz, de vaz, de temperament - încetineala în miscari, sensibilitate slaba, pot contribui indirect la inadaptare sociala si la conduita criminala. Astfel de defecte fac dificile relatiile sociale cu alte persoane.

1.2. FACTORI EXOGENI

1.2.1. FACTORI ECONOMICIUna din teoriile economice general acceptate este aceea conform careia baza

economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. În consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai restrânse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul infractional. Studiile efectuate au evidentiat faptul ca fenomenul infractional, poate fi generat în aceeasi masura dar în tipuri diferite, atât de prosperitate cât si de saracie133.

1. INDUSTRIALIZAREA - este un factor de progres economic si social, oferind locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai buna si implicit, cresterea nivelului de trai al oamenilor, însa statistic s-a constatat o crestere a criminalitatii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a admis ca aceasta produce unele efecte secundare cum ar fi:

à cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei întregi populatii rurale, care se deplaseaza spre zonele industrializate, în speranta unui trai mai bun si, mai ales, a unei îmbogatiri rapide. Înlocuirea mediului social specific localitatilor rurale în care individul era cunoscut si apreciat la valoarea sa, iar sistemul relational era foarte strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natura sa produca efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocând grave mutatii în structura lor de personalitate, mai ales atunci când "transplantul" s-a soldat cu un esec134;

à Industrializarea, prin "masinismul sau", produce o specializare cu efecte de înstrainare, omul nemaiavând posibilitatea sa-si manifeste spiritul creator;

133 Gheorghe Nistoreanu, C. Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 146.134 D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 181.

61

à în general, industriile afecteaza grav echilibrul ecologic din zona în care sunt implantate, cu efecte care accentueaza starea de stres a muncitorilor si a populatiei de pe platformele industriale;

à ritmul industrializarii constituie si el un factor criminogen ca urmare a imposiblitatii asigurarii unor conditii socal-edilitare minime pentru populatia atrasa în acest sector135.

2. SOMAJUL - este unul dintre factorii care explica un anumit procent de actiuni infractionale, influenta sa se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva a nivelului de trai ci si prin instabilitatea emotionala pe care o provoaca. Somajul provoaca un dezechilibru interior individului, punându-l în imposibilitatea de a-si mai putea realiza, prin mijloace legale, aspiratiile sale136.

El atinge grav structura familiala la baza sa137. Autoritatea tatalui se diminueaza considerabil, rolul sau de sustinator al familiei fiind alterat. Inversarea rolurilor familiale poate produce stari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta de revansa împotriva societatii.

3. NIVELUL DE TRAI - pe lânga saracie, la limitele sale alarmante, care îi poate determina pe unii indivizi la comiterea de infractiuni, se mai adauga si dorinta de înavutire sau de a avea un trai mai bun, care, la rândul sa, împinge spre delincventa un numar mare de persoane.

Alaturi de somaj sunt implicati în scaderea nivelului de trai si alti factori precum, angajarea sezoniera sau inflatia, care bulverseaza echilibrul economic, familial, spulberând rapid economiile facute în timp, cu multa greutate138.

4. CRIZELE ECONOMICE - scaderea nivelului de trai al paturilor sociale defavorizate se accentueaza în timpul crizelor economice care afecteaza productia, nivelul salariilor si rata somajului. În lipsa unei protectii sociale corespunzatoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale139.

1.2.2. FACTORI DEMOGRAFICIPreocuparile pentru studierea relatiilor existente între factorii demografici si

criminalitate sunt de data relativ recenta. S-a constatat statistic faptul ca exploziile în structura demografica, mobilitatea geografica si sociala a populatiei reprezinta factori criminogeni importanti140.

135 Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, op. cit.,pag. 146.136 Ibidem.137 D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 200.138 J. Pinatel, Criminologie, op. cit., pag. 97.139 UNSDRI, Economic Crisis, nr. 9/1974 si nr. 15/1976; Th. Sellin, Memorandum on Crime in the Depression, New York, 1937.

62

1. URBANIZARE-MOBILITATE SOCIALA Asa cum releva numeroasele date provenind din cercetari si studii efectuate în

diverse tari ale lumii, industrializarea, urbanizarea si mobilitatea sociala atrag dupa ele si o crestere spectaculoasa a ratei criminalitatii, criminalitatea urbana cunoscând o rata sensibil crescuta comparativ cu cea rurala. Între factorii raspunzatori de aceasta diferenta sunt:

a) controlul social scazut la oras unde oamenii nu se cunosc între ei în aceeasi masura ca în mediul rural si îsi "permit" mai des sa încalce diverse norme, legi sau reguli stiindu-se protejati oarecum de anonimat;

b) densitatea sporita a populatiei care limiteaza spatiul de actiune si libertate de miscare a indivizilor, cadru propice aparitiei unor conflicte si tensiuni în relatiile sociale;

Dificultatile de adaptare la un nou sistem de norme si reguli pentru persoanele venite din mediul rural în cel urban este prin ea însasi un factor de progres economic si social, dar, în acelasi timp, statistic, s-a constatat ca progresul social-economic a fost însotit de cresterea criminalitatii141.

1.2.3. FACTORI POLITICIInfluenta factorilor politici în privinta criminalitatii apare ca deosebit de

puternica în doua situatii: razboiul si revolutia.

1. RAZBOIUL - razboiul civil care constituie cea mai înalta expresie a unei crize politice pe teritoriul unui stat, produce efecte puternic criminogene. Indiferent de natura conflictului, în timpul razboiului civil se creeaza centri antagonici de putere, indivizii se polarizeaza, sistemul legislativ este ignorat complet, se instaureaza haosul si anarhia sociala si economica.

În acest context, infractorii de profesie au un câmp de actiune ideal, iar starea de haos si anarhie încurajeaza la comiterea infractiunii si persoane care nu au fost cunoscute anterior cu comportamente antisociale.

2. REVOLUTIA - constituie o forma a luptei pentru câstigarea puterii politice, iar momentul de criza se repercuteaza asupra sistemului legislativ care nu mai este respectat, precum si asupra organelor de control social, care, fie ca sunt eliminate, fie ca nu-si mai pot îndeplini atributiile.

Atât în timpul desfasurarii efective a evenimentelor revolutionare, cât si în perioada de tranzitie care urmeaza, criminalitatea cunoaste o adevarata explozie, revenirea la limitele normale de stabilitate fiind dificila.

140 T.N. Ferdinand, Demografic Shifts and Criminality: an Inquiry, in British Journal of criminology, 1970, pag. 169-175.141 M. Voinea, F. Dumitrescu, Psihologie judiciara, Ed. Sylvi, Buc., 1999, pag. 28.

63

1.2.4. FACTORI SOCIO-CULTURALIÎn criminologie acesti factori au un rol preponderent în socializarea pozitiva

sau negativa a indivizilor si care, finalmente, îi conduc la savârsirea faptelor antisociale142.

1. FAMILIA - reprezinta celula de baza a societatii fiind principala instanta de socializare al carei rol functional în structura sociala permite socializarea primara a copiilor si stabilizarea adultilor.

Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului, atât la nivelul adaptarii sale la societate, cât si asupra structurii sale de personalitate.

Conduita antisociala apare îndeosebi în acele familii lipite de preocuparea de a asigura o socializare corecta a copiilor - în general familiile divortate sau despartite - ori care în mod intentionat asigura acestora modele de socializare negative - familiile infractoare îsi implica copii în activitati infractionale ori îi influenteaza pe calea imitatiei, împrumutându-le percepte morale contrare eticii societatii.

În acele familii în care parintii nu muncesc, duc o viata parazitara, unde predomina lacomia, egoismul, dorinta permanenta de înavutire, riscul aparitiei unor manifestari antisociale la copii este mult mai mare. În toate aceste cazuri delincventa rezulta ca un conflict între cultura proprie familiei infractoare si cea a societatii.

2. NIVELUL DE INSTRUIRE SCOLARA - scoala este menita sa dezvolte aptitudinile, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind pentru viata generatia tânara.

Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi neglijata. Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate, fara o reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau, licitul de ilicit.

Pregatirea scolara redusa, nivelul precar al cunostintelor, anturajul necorespunzator, constituie o cale sigura spre delincventa.

Rolul în educatie al scolii poate fi marcat de o serie de carente care contribuie la formarea unei personalitati neadaptate. Preocupata mai ales de rolul sau informativ, scoala poate scapa din vedere rolul formativ, menirea sa educativa. Se produce astfel o ruptura între functia educativa si functia instructiva a scolii, educatia fiind înlocuita cu scolarizarea. Elevii ajung sa se grupeze în relatii ierarhice, fragmentare care îndeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se îndreapta catre anturaje în care îsi pot satisface nevoia de apreciere143.

3. IMPACTUL ACTIVITATILOR DIN TIMPUL LIBER - o forma de petrecere a timpului liber o constituie si asocierea în "bande", grupuri care se angajeaza deliberat 142 Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 151.143 Gheorghe Nistoreanu, C. Paun, op. cit., pag. 153.

64

în comiterea de infractiuni. În anumite situatii se constata aderenta la spiritul violentei, cu efecte grave în plan social. Rolul cresterii delincventei ca urmare a impactului activitatilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integrarii. În acest sens, neintegrarea economica si sociala conduce la stari de frustrare si dezechilibru care genereaza infractionalitaea.

4. IMPACTUL MIJLOACELOR DE INFORMARE ÎN MASA - din studiile efectuate s-a revelat influenta deseori negativa exercitata de mijloacele de informare în masa:

· Cel mai îngrijorator fapt este acela ca detalierea unor acte agresive - prin intermediul presei scrise sau audiovizuale - înseamna contactul apropiat cu variate si ingenioase tehnici de lupta si mijloace de operare.

La copii si tineri îndeosebi, caracterul spectacular al acestor scenarii este un element în plus ce trimite la reproducere lor în viata reala144.

Conform opiniei psihologului David Myers, o ancheta efectuata într-o închisoare americana pe 208 subiecti a revelat ca 9 din 10 detinuti au învatat noi trucuri din programele TV si 4 din 10 afirma ca au încercat sa aplice în practica medelele criminale oferite.

Ilustrativ în acest sens este si un caz petrecut la noi în tara - este vorba despre Cornel Turcu, care rapeste pe fiul (în vârsta de 8 ani) unui patron, sufocându-l cu ajutorul unei pungi de plastic si scriind apoi cereri de rascumparare tatalui acestuia. La ancheta, el marturiseste ca a învatat acest MODUS OPERANDI din programele TV.

· Un alt avertisment prin care mass-media poate influenta negativ îl constituie desensibilizarea. Un organism specializat în comunicare de masa a numarat pe 10 canale ale televiziunii SUA în 18 ore de emisie nu mai putin de 1846 de acte de violenta. Astfel se stinge sau se reduce atitudinea empatica, de mila fata de semenii nostri. Ceea ce se întâmpla pe ecran - violenta fara îngradiri emotionale ori morale - are sanse sa se traduca în planul realului cotidian145.

· Un alt efect indezirabil îl constituie dezinhibitia; ceea ce atrage atentia este ca, faptul reprobabil, desi finalmente sanctionat, apare ca mijloc de satisfacere a unor interese, ca aducator de câstiguri.

Sa nu uitam ca, la noi, tranzitia este sinonima, în primul rând, cu saracia. Or, în aceste conditii prezentarea unor cai rapide de îmbogatire (jafuri, tâlharii, omoruri) are dezavantajul de "a da idei" potentialilor infractori.

· O tendinta fireasca a individului uman este aceea de a imita - ori mass-media ofera modele. În acest sens, un exemplu edificator este cel al SUA, în care între anii 1947-1968, datorita relatarii cazurilor de suicid prin presa, acestea au crescut de peste 7 ori. Per a contrario, în Detroit se observa o scadere a cazurilor de suicid si crima cu 40% datorita lipsei informatiilor.

144 I. Radu, I. Ilut, L. Matei, Psihologia sociala, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca, 1994, pag. 284.145 Ibidem.

65

5. STAREA CIVILA - studiile efectuate dovedesc faptul ca dintre persoanele casatorite si cele necasatorite procentul cel mai mare de infractori îl ofera cea de-a doua categorie. Din rândul casatoritilor comit mai frecvent infractiuni cei care nu au copii (copiii semnificând un plus de responsabilitati care de regula sustrag individul de la alte preocupari). De asemenea, din rândul persoanelor divortate, si îndeosebi al celor care au divortat de mai multe ori, se recruteaza un procent mare de infractori. Ca o concluzie la aceste câteva aspecte se desprinde faptul ca familia reprezinta un puternic factor de echilibru pentru cei care o întemeiaza. Totodata trebuie subliniat si rolul determinant pe care familia, ca prima structura sociala în care se afla individul, îl are în cresterea, dezvoltarea si socializarea acestuia146.

6. ALCOOLISMUL - ca flagel al societatii moderne contribuie direct la cresterea morbiditatii, duce la neîntelegeri, conflicte si stari tensionale între oameni, constituind si factorul criminogen care este cel mai frecvent invocat de catre cei ce comit infractiuni. Cercetarile legate de relatia directa dintre alcoolism si infractiune au demonstrat ca alcoolismul singur nu conduce în mod fatal la aceasta ci, numai când este asociat cu anumite personalitati anormale cum sunt persoanele accentuat colerice, impulsivii, înapoiatii mintal, s.a. La instalarea si evolutia alcoolismului care este atât de des încriminat în etiologia comportamentului criminal se considera ca participa, deopotriva, doi factori: personalitatea alcoolicului si influenta mediului.

Trebuie facuta distinctia între betia simpla si alcoolismul cronic. În primul caz, dupa ingerarea alcoolului apar tulburari psihosenzoriale: scaderea inhibitiei, cresterea excitatiei, ceea ce conduce la o stare specifica a individului si anume, devine: dispus, euforic, vorbaret, încrezator în fortele lui fizice, paralel cu scaderea autocontrolului, cu exacerbarea unor sentimente si porniri instinctuale, aspecte care toate la un loc, constituie un fond propice comiterii unor infractiuni cum sunt insultele, jignirile, loviturile, viourile si alte agresiuni care pot merge pâna la asasinat.

Alcoolismul cronic duce, de regula, la diferite tipuri de psihoze cu caracter permanent ca deliruri sistematizate, halucinatii, epilepsie alcoolica sau asa-numita dementa etilica147.

În România, dupa 1989, în ceea ce priveste fenomenul criminalitatii, factorii traditionali de risc în producerea si reproducerea acesteia au devenit mai puternici, acestora alaturându-li-se noi factori.

Pe fondul unei profunde crize politice, economice, sociale si morale marcata de necompetitivitatea economiei, de prabusirea sistemului de protectie sociala, de scaderea nivelului de trai, de cresterea somajului si inflatiei, de confuzia sau chiar absenta unor norme si valori, de slabirea controlului social, riscul aparitiei si multiplicarii unui tip de comportament deviant - ca un fenomen "normal" de adaptare 146 M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 29.147 M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 35.

66

la stare de anomie asa cum îl descrie Durkhein sau ca un comportament "inovativ" în viziunea mai pragmatica a lui Merton - creste foarte mult148.

Încercând sa explice ce ne leaga de comunism, Adam Michnic vorbeste de un sindrom al prizonierului. "Când te afli într-o închisoare, cu portile si ferestrele ferecate, cazi în disperare. Când esti eliberat esti fericit. Dupa câteva ore esti cuprins de îngrijorare. În închisoare aveai câteva lucruri de care erai sigur: aveai ce sa manânci, unde sa dormi, unde sa te speli. Dar când momentul libertatii, atât de mult asteptat a sosit, nu mai stii nici ce vei mânca, nici unde vei dormi, nici când te vei spala. Comunismul asigura un minimum de siguranta cu pretul acceptarii fara conditii a servitutiilor. El propunea o imagine simpla a dusmanului. Propunea de asemenea egalitate în saracie. Sfârsitul comunismului si triumful libertatii au produs o viata plina de riscuri si amenintari... 149.

Schimbarea care afecteaza, se pare, cel mai mult moralul individului este inegalitatea sociala, diferentele de statut, care sunt deja evidente între diferite grupuri si paturi sociale. Reactie cât se poate de fireasca dupa decenii de egalitate fie ea si în saracie.

Discrepanta între mijloace si scopuri capata asadar astazi o alta dimensiune. Înainte, cu exceptia unei categorii restrânse de privilegiati, nivelul foarte scazut de trai al majoritatii populatiei reducea aspiratiile la satisfacerea nevoilor minime de alimentatie, caldura, îmbracaminte. Lipsa de bunuri materiale, împingea la gasirea unor alternative, cel mai adesea ilicite, dar tolerate.

Or, în viata oamenilor de astazi a aparut o modificare sensibila a scopurilor. Aparitia de bunuri si produse nemaiîntâlnite înainte pe piata româneasca a produs o schimbare în aspiratiile indivizilor. Vor mai mult dar au tot mai putin pentru a le achizitiona. Foarte multi "inoveaza", mai ales tinerii, apelând cel mai adesea la furturi. Studiul statistic arata ca ponderea cea mai mare în volumul criminalitatii o au infractiunile împotriva proprietatii150.

Astazi, frica, ce constituia principalul instrument de control social, în regimul totalitar, a disparut. Societatea civila aflata în curs de refacere nu a reusit sa puna nimic în locul fricii. Legea nu numai ca nu si-a recapatat autoritatea, ba dimpotriva aceasta pare a fi în continua scadere. Încrederea în politie, parchet si justitie este foarte scazuta. La nivelul politicii penale s-a produs o relaxare (dezincrimunarea unor fapte, abolirea pedepsei capitale, introducerea cautiunii).

148 R.K. Merton, Social structure and Anomie, în Social Theory and Social Structure, Glencoe, Free Press, 1957.149 A. Michnic, Jirinovski, mon amour, Le Monde, 15 janvier, 1994, reprodus în Libertatea, 15/16 februarie, 1994.150 Rodica Mihaela Stanoiu, Criminalitatea în România: trecut, prezent, viitor, în Rodica Mihaela Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Ed. Oscar Print, Buc., 1999, pag. 27-28.

67

La nivel micro social, se înregistreaza de asemenea o scadere a prestigiului si autoritatii instantelor de control social. Tipul de comportament deviant "la vedere" care sfideaza direct normele sociale este semnificativ în acest sens151.

În prezent se remarca modificari în sensul cresterii sensibile a violentei de tip utilitar (tâlhariile, omorul din interes material) sau asociate crimei organizate (în deosebi traficul de stupefiante, furturile de masini, proxenetismul). O noutate este si aceea ca a crescut numarul faptelor de violenta în care victima este necunoscuta pentru infractor, iar riscul de a deveni victima unor atare infractiuni s-a marit.

Cu privire la infractiunile de amenintare si de santaj, se poate spune ca, în raport cu numarul relativ redus al acestor infractiuni care ajung în fata instantelor penale, în realitate numarul acestora este mult mai mare. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul ca actiunea penala în ceea ce priveste infractiunea de amenintare se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, iar persoanele amenintate, în cele mai multe cazuri, nu depun plângere la organele abilitate; de asemenea, infractiunea de santaj este destul de dificil de probat, iar în alte cazuri, de ce sa nu spunem, unii se lasa santajati pentru a nu se face cunoscute anumite fapte reprobabile (licite sau ilicite) pe care le-au savârsit.

Pentru a ne putea forma o idee cât mai clara despre infractiunile contra libertatii persoanei savârsite în tara noastra, voi prezenta câteva statistici, în acest sens, pentru perioada 1998-1999).

INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI - anul 1998

Arestare preventiva

Condamnati în prima instanta

Condamnati definitiv

TOTAL

B. F. B. F. B. F.Nr.

% Nr.

% Nr. % Nr.

% Nr.

% Nr.

% Nr. %

62 1.0 42 0.6

1 0.01

335

0.9 7 0.02

447 0.9

INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI - anul 1999

Arestare preventiva

Condamnati în prima instanta

Condamnati definitiv

TOTAL

B. F. B. F. B. F.Nr.

% Nr.

% Nr. % Nr.

% Nr.

% Nr.

% Nr. %

73 1.3 2 0.0 44 0. 31 0.8 10 0.03 442 0.9

151 Ibidem.

68

4 8 3

În urma statisticilor efectuate, se poate observa o usoara crestere a ratei infractionalitatii, în anul 1999, fata de cel precedent (desigur în ceea ce priveste infractiunile contra libertatii persoanei).

În ceea ce priveste starea criminalitatii, în anul 2001, procurorii au trimis în judecata 81.948 inculpati, fata de 68.483 în anul 2000 (în crestere cu 19,7%) . Rata criminalitatii a fost de 365,7 inculpati trimisi în judecata la 100.000 locuitori, mai mare fata de 305.2 în anul 2000.

În anul 2001 au fost trimisi în judecata 11.089 inculpati, pentru infractiuni contra persoanei, fata de 9.953 în anul 2000, înregistrându-se o crestere cu 11,4%152.

Criminalitatea este pentru unii un mijloc de asigurare a existentei, în timp ce pentru altii ea constituie un mijloc de a simti placerea unei activitati intense care le aduce bogatie, inaccesibila altfel; poate fi o reactie de supravietuire în fata unui pericol sau poate fi o modalitate de afirmare a sinelui153.

Totusi cu certitudine activitatea criminala este un raspuns la ceea ce oamenii au cautat din toate timpurile: placere, bogatie, securitate, putere si glorie.

Aceasta este si explicatia mentinerii ei în toate societatile umane si tot de aici pleaca si importanta oportunitatilor pe care le ofera viata cotidiana154.

Sectiunea a II- a :PREVENIREA SI COMBATEREA INFRACTIUNILOR

Preocuparea oricarei societati pentru prevenirea sau diminuarea criminalitatii este determinata de trei ratiuni fundamentale:1. infractiunea submineaza încrederea indivizilor în capacitatea autoritatilor de a le

garanta securitatea si protectia;2. infractiunile si delictele penale împiedica functionarea deziderabila si predictabila a

vietii sociale, atentând la exigentele ei de ordine;3. "costurile infractiunii sunt extrem de ridicate atât din punct de vedere economic cât

si social-uman155.Infractionalitatea, violenta si în special crima reprezinta trasaturi caracteristice

incontestabile ale sfârsitului de mileniu, îmbinate în mod paradoxal cu cibernetica,

152 Comunicat privind activitatea Ministerului Public în anul 2001.153 Tudor Amza, Criminologie teoretica - Teorii reprezentative si politica criminologica, Ed. Lumina Lex, Buc., 2000, pag. 726.154 Tudor Amza, op. cit., pag. 727.155 S.M.Radulescu, Sociologia deviantei. Teorii, Paradigme, Arii de cercetare, Ed. Victor, 1998.

69

electronica si în general cu stiinta, care le favorizeaza propagarea, reverberând concomitent ecoul spre milioane de spectatori156.

Pe masura ce ne-am apropiat de sfârsitul secolului XX, am asistat la o vertiginoasa crestere a ratei criminalitatii. Cifrele sunt impresionante si în acelasi timp alarmante.

Se observa ca, în mod paradoxal, în tarile foste comuniste schimbarile radicale la nivel economic si politic au avut ca efect negativ cresterea criminalitatii, care dobândeste o mai buna organizare si profesionalism are un caracter mai agresiv, creste numarul prejudiciilor cauzate. Se înregistreaza o crestere a numarului infractiunilor economice, pe lânga cele contra vietii. Controlul statului asupra lor este destul de slab în unele tari, asistând în prezent la o "erodare constanta a imaginii institutiilor statului si a ideii de justitie în general"157.

Comportamentele agresive vizeaza persoane, colectivitati sau entitati neselectate, au motivatii dintre cele mai bizare si s-au raspândit pe toate meridianele fara a mai fi corelate cu gradul redus de cultura, apartenenta etnico-religioasa ori cu orânduirea politica. Numarul persoanelor înclinate spre agresivitate accentuata este în crestere incluzând tineri sau maturi, analfabeti sau titrati, saraci sau bogati, atei sau sectanti, însa se poate afirma ca proliferarea violentei este în strânsa relatie cu gradul de permisivitate morala si penala158.

În ceea ce priveste prevenirea aceasta a reprezentat dintotdeauna unul dintre capitolele importante ale stiintelor penale.

La nivelul deciziei de politica penala - în multe state apartinând unor zone geografice dintre cele mai diferite - s-a înteles ca adoptarea unor masuri de prevenire a criminalitatii poate avea un impact mult mai puternic asupra evolutiei fenomenului, fiind totodata - în cadrul unei evaluari globale complexe - o solutie mai rentabila în raport cu costul general al crimei.

În România, dupa 1989, activitatea în câmpul prevenirii criminalitatii a stagnat. Fiind considerata ca un atribut al fostului regim comunist, ponderea sa în cadrul strategiilor de combatere a crimei a înregistrat o considerabila diminuare. Din nefericire, fenomenul criminalitatii a luat amploare, devenind organizat, specializat, manifestându-se sub forma unor retele formale si informale de organizatii si indivizi. În acest context, elaborarea unui program eficient de reducere a criminalitatii se impune a fi impetuos adoptat.

Ideea prevenirii criminalitatii apartine filozofilor antichitatii. Platon, marele filozof grec, a propus înlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitate sociala a pedepsei, conform careia scopul sanctiunii trebuie sa fie prevenirea generala (prin

156 Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed. Lumina Lex, Buc., pag. 6157 Rodica Mihaela Stanoiu, Criminalitatea în România, trecut, prezent si viitor, în Rodica Mihaela Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Ed. oscar Print, Buc., 1999158 Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed. Lumina Lex, Buc., pag. 6

70

forta exemplului) si prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei). Platon arata ..."caci nimeni nu pedepseste pe cei care savâsesc nedreptatea numai si numai pentru acest lucru, anume pentru ca au gresit, cel putin în cazul ca cineva nu se razbuna ca un animal fara judecata; cel care însa încearca sa pedepseasca cu judecata nu pedepseste pentru greseala comisa - caci lucrul savârsit nu se poate îndrepta - ci pentru viitor ca sa nu mai repete greseala nici el, nici altul, vazând ca acesta este pedepsit159. În opera sa asupra legilor Platon considera ca ..."oricine va face rau altuia prin furt sau violenta, va plati persoanei lezate... în orice caz o amenda întotdeauna egala cu prejudiciul pâna la indemnizarea completa. El va plati de asemenea, pentru acest delict, o penalitate suplimentara în scopul îndreptarii sale...160.

Discipol al lui Platon, marele gânditor antic Aristotel, în lucrarea sa "Arta retorica si arta poetica, a evaluat importanta rolului preventiv al pedepsei, afirmând ca o persoana comite o crima atunci când nu se asteapta la nici o pedeapsa, ori atunci când avantajele obtinute din fapta prohibita precumpanesc în fata pedepsei.

Este foarte adevarat ca, cetateanul obisnuit, poate sa fie tentat de o activitate care prin particularitatile ei aduce celui care o desfasoara avantaje imediate cu un minim de costuri161.

Beneficiul crimei este un fapt real si de aceea nu mai surprinde pe nimeni daca anumiti indivizi se pot lasa tentati de crima. De aceea, este absolut necesar ca, controlul social sa intervina cu fermitate si sa introduca pe lânga costurile intrinseci reduse si un cost extinsec care sa constea într-o descurajare eficienta.

Reprezentând preocuparea factorilor institutionali si neinstitutionalizati cu atibutii de socializare si control social, prevenirea si tratamentul criminalitatii urmaresc, pe de o parte, eliminarea si diminuarea cauzelor si conditiilor generatoare de delincventa, iar pe de alta parte resocializarea si recuperarea morala si sociala a persoanelor cu comportamente aflate în conflict cu legea penala. Ele se realizeaza printr-un ansamblu de masuri juridice si extrajuridice, menite sa previna si sa combata multiplicarea si proliferarea actelor criminale în diferite medii sociale, prin realizarea protectiei si apararii sociale a indivizilor, grupurilor si institutiilor fata de diferite acte delincvente, restabilirea ordinii sociale si normative perturbate prin delicte, repararea prejudicilor, recompensarea victimelor si sanctionarea si pedepsirea criminalilor. Pentru acest motiv, prevenirea si tratamentul crimei si criminalitatii presupune atât elaborarea unor politici penale eficiente de combatere si neutralizare a diferitelor delicte si crime din societate, cât si aplicarea unor programe si solutii sociale, economice si culturale de sprijinire a indivizilor defavorizati social sau care sa diminueze, pe cât posibil, diferentele de inegalitate, status si putere dintre indivizi si grupuri sociale162.

Conceptul de prevenire comporta doua delimitari:

159 Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Les Belles Lettres, 1966, pag. 324160 Platon, Oeuvres completes, Tome XII, Les lois, livres XI-XII, 993e traduit par A. Dies et des Places, Paris. Les Belles Lettres, 1956161 Tudor Amza, op. cit., pag. 729

71

1. prevenire predelictual a - proces social neîntrerupt, ce implica un ansamblu de masuri sociale, luate în temeiul legii, de organele de stat în strânsa conlucrare cu diferite asociatii, în vederea preîntâmpinarii si eliminarii riscurilor eventuale de comitere de infractiuni, prin identificarea, neutralizarea si înlaturarea surselor socio-umane subiective si obiective, care sunt susceptibile sa determine, sa înlesneasca ori sa favorizeze, comiterea de fapte antisociale, masuri destinate sa contribuie în mod esential la educarea permanenta a tuturor membrilor societatii în spiritul respectarii neabatute a exigentelor legii penale, a ordinii de drept.

2. prevenire postdelictual a - care desemneaza ansamblul de masuri de resocializare a celor care au suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente sa puna în executare pedeapsa (când pedeapsa se executa în detentie) fie de colective de oameni ai muncii si conducerea unei unitati (când pedeapsa se executa prin munca) în vederea evitarii recidivei.

Kaiser163considera prevenirea ca fiind "un ansamblu de masuri, care au ca obiect specific, limitarea amploarei si gravitatii fenomenului infractional, fie prin reducerea oportunitatilor de a comite infractiuni, fie prin influentarea delicventului potential ca si a publicului în general". Iar R. Gassin întelege "orice activitate de politica penala care are ca finalitate exclusiva sau partiala limitarea posibilitatilor de aparitie a unui ansamblu de actiuni criminale, facându-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie improbabile, cu excluderea a ceea ce decurge din amenintarea unei pedepse, ca si din aplicarea sa."

Autorul francez, mai sus citat, identifica cinci limite principale în activitatea de control si prevenire. Astfel o prima limita tine de infractiuni în sensul varietatii acestora si a imposibilitatii de a putea fi toate prevenite doar prin procedeele criminologice preventive.

Si în opinia altor autori,164 atunci când este vorba de o violenta, masurile de reprimare au prioritate fata de masurile cu caracter preventiv165.

A doua limita tine de indivizi; de sensibilitatea lor la metodele preventive si, în anumite cazuri, de starea lor mentala sau de trasaturile personalitatii lor, care pot influenta si chiar determina hotarârea luata în momentul dat.

A treia limita priveste tehnicile de prevenire utilizabile. În primul rând, nu toate tehnicile sunt pertinente. În al doilea rând, chiar daca sunt adecvate, unele tehnici

162 Sorin Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Ed. Sansa S.R.L., Buc., 1996, pag. 224163 G. Kaiser, Kriminologie:Ein Lehrbuch, Heidelberg, C.F. Mueller Juristischer Verlag, 1988164 Vezi Westley, Violence and the Police. A Sociological Study of Law, Customs and Morality, Cambridge, Mass, Londres, Mit Press, 1965, citat de Grenat Stenhilper, La police et la prevention de la criminalite, Strasbourg, 1979, pag. 65-88165 Într-un sens larg, acest termen include un ansamblu de acceptiuni diferite care acopera nu numai toate formele de delincventa, violenta, ci si orice potential de violenta în viata sociala. În acop preventiv, ar trebui examinate toate problemele cu care politia - în calitate de factor de control social - se poate confrunta în materie de violenta. Sigur, se pune si problema posibilitatilor de care dispune politia pentru prevenirea delincventei.

72

au un cost care excede economia care se realizeaza prin aplicarea lor. În al treilea rând, unele tehnici produc efecte perverse, în special prin initierea unor autori potentiali sau prin amplificarea artificiala a sentimentului de insecuritate în rândul populatiei166.

A patra limita, identificata de Gassin, rezulta din însasi conceptia pe care societatea o are fata de valori ori practicile sociale. Unele dintre aceste practici pot fi în contradictie cu preventia criminalitatii si pot duce, astfel, la recaderi criminogene. Preventia gaseste limite în ponderea acestor conceptii si nu face câtusi de putin altceva decât de a pune în loc procedee de neutralizare a acestor efecte criminogene (cum ar fi divortul, de exemplu, în anumite situatii conflictuale grave în familie).

A cincia limita provine din aceea ca preventia nu este mare lucru daca ea nu este prelungita prin represiune. În caz de esec al prevenirii, societatea nu este dezarmata, deoarece ea dispune de ultima sa arma, si anume represiunea. Se poate spune, fara a forta lucrurile, ca nu exista prevenire fara represiune.

Prevenirea fenomenului infractional este greu de realizat pentru ca ar însemna, concret, interventia autoritatilor publice sau a Guvernului în sfera libertatii de actiune sau a vietii private. Încalcarea acestora va conduce la crearea de tensiuni în domeniul autodeterminarii si libertatii individuale a cetatenilor. Un control cuprinzator al comportarii sociale nu poate fi o forma eficace a prevenirii fenomenului. Este inutil sa mentionam ca orice apropiere de acest model de combatere nu îsi are locul într-o societate libera, constituita democratic - cu atât mai mult dupa experientele din Europa de Est167.

Trebuie sa se ia în considerare respectarea vietii personale a individului, dreptul la autodeterminare si responsabilitatea cetatenilor. De aceea, spre exemplu, statul si societatea pot numai sa influenteze raspunderea parintilor pentru educarea copiilor lor, atunci când exista riscuri evidente în ceea ce priveste comportamentul acestora. Masurile vor fi, mai întâi, educative, de cooperare, ceea ce înseamna ca persoanele interesate trebuie sa fie implicate în acest proces si numai dupa aceea, în caz de esec, masurile pot deveni represive.

Dar, trebuie sa fim constienti ca, sub nici o forma nu pot fi excluse toate riscurile pentru individ si societate. Prin urmare, aceasta înseamna ca prevenirea fenomenului în totalitate, nu poate fi o politica rationala si rezonabila în domeniul combaterii starii criminale168

Criminalitatea face parte, cum se stie din societate, uneori patrunzând în cele mai adânci cute ale sale, încât prevenirea nu o poate suprima în întregime, iar societatea nu poate ramâne pasiva în fata acestor situatii.

166 Vezi, H. Lagrange, J.P. Bozonnet, B. Denni, P. Kukawka, Perception de la violance et sentiment d'insecurite, BDSP, IEP, Grenoble, 1983.167 Gheorghe Mihai, Vasile Popa, Repere criminologice. Ipoteze, Teorii, Solutii, Ed. Lumina Lex, 2000, pag. 250.168 Ibidem.

73

Se constata ca, în pofida bazelor teoretice, metodologice si tehnice, din ce în ce mai solide si sofisticate, legiuitorul penal n-a reusit sa impuna societatilor noastre democratice ansambluri legislative apte sa asigure un raspuns coerent, limpede si complet la problemele criminalitatii. Se pare ca progresul social în domeniul prevenirii si combaterii acesteia nu corespunde complexitatii si realitatii fenomenului care evolueaza foarte rapid si nu întotdeauna în acelasi sens.

Functionarea sistemului preventiv este legata de foarte strânsa colaborare reciproca dintre stat, populatie si institutiile guvernamentale locale, ca si de cooperarea dintre guvern, biserica si mass-media.

Corelatia dintre crima si dezvoltarea economica indica dimensiunea problemei criminalitatii si semnalizeaza necesitatea unei politici flexibile. Astfel, politica prevenirii delincventei trebuie sa fie sub o constanta urmarire, evaluare si adaptare.

CAPITOLUL V

STUDIU COMPARATIV ÎNTRE INFRACTIUNILE DE AMENINTARE SI SANTAJ

74

Infractiunile de amenintare si santaj sunt incriminate prin art. 193 si respectiv art. 194 Cod penal, ambele reprezentând infractiuni contra libertatii psihice a persoanei, între ele existând unele asemanari dar si deosebiri, pe care vom încerca sa le subliniem.

Infrac t iunea de amenin t are , incriminata în art. 193 C.P., consta în fapta de a ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate împotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa o alarmeze.

Infrac t iunea de s antaj consta, potrivit art. 194 C.P., în constrângerea unei persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Fapta este mai grava când constrângerea consta în amenintarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Din cuprinsul definitiei legale rezulta ca santajul, desi se îndreapta, în principal, împotriva libertatii morale a persoanei ca si amenintarea, spre deosebire de aceasta din urma, aduce atingere în subsidiar, si altor valori cum sunt patrimoniul ori integritatea corporala sau sanatatea persoanei. Observam, de asemenea, ca spre deosebire de amenintare, santajul se mai caracterizeaza si prin aceea ca faptuitorul urmareste dobândirea în mod injust a unui folos169.

Obiectul juridic generic, este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si îl constituie relatiilor sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale170.

Obiectul juridic special (aseamanator în cazul acestor infractiuni) îl formeaza valorile sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea libertatii persoanei sub aspectul libertatii psihice, împotriva faptelor care ar putea sa o îngradeasca, iar în cazul santajului a posibilitatii persoanei de a actiona dupa voia sa si a nu fi constrânsa prin amenintare sau violenta, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.

Cele doua infractiuni de aseamana, sub aspectul valorilor sociale lezate, în ambele cazuri se aduce atingere libertatii psihice a persoanei, cu deosebirea ca pe lânga starea de temere, de neliniste a victimei pe care o implica atât amenin t area cât si s antajul , acesta din urma mai presupune si un scop ilicit urmarit de faptuitor, acela de a obtine un folos injust. Pe lânga aceasta, infrac t iunea de s antaj prezinta o gravitate mai mare decât aceea de amenintare, întrucât se poate savârsi nu numai prin amenintare dar si prin actiuni violente exercitate asupra persoanei171.

Spre deosebire de infrac t iunea de amenin t are , în cazul s antajului sunt ocrotite, dar numai ca obiect juridic special adiacent si relatiile sociale care se refera la

169 Gheorghita Mateut, Drept penal partea speciala - Sinteza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex,1999.170 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 56171 O. Loghin, T. Toader, op.cit, pag. 156.

75

apararea avutului personal sau la apararea altor valori sociale dupa cum faptuitorul a urmarit obtinerea unui folos material sau de alta natura.

Obiectul material - în principiu nici infrac t iunea de amenin t are, nici cea de s antaj nu au obiect material, actiunea faptuitorului fiind îndreptata spre lezarea unui drept personal si anume libertatea psihica a persoanei. Însa, în cazul în care infrac t iunea de s antaj se produce prin actiuni violente, atunci va exista obiect material constituit din corpul victimei sau bunurile materiale asupra carora s-au exercitat actiunile violente172.

Subiectul activ atât în cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i î n cazul s antajului , acesta nu este determinat de lege, putând fi orice persoana responsabila (subiect necalificat); fapta poate fi comisa si în participatie, sub toate formele sale173.

Subiectul pasiv - la infrac t iunea de amenin t are , este persoana amenintata cu savârsirea unui rau privitor la persoana sa, a sotului sau a unei rude apropiate; daca amenintarea este adresate unui grup de persoane vor fi tot atâtia subiecti pasivi si tot atâtea infractiuni câte persoane alcatuiau grupul.

Nu va exista, însa, infractiunea de amenintare daca autorul se adreseaza unei colectivitati sau unor persoane nedeterminate.

În situatia în care subiectul pasiv are o anumita calitate determinata (ex. politist, procuror) amenintarea va fi absorbita ca element constitutiv al altor infractiuni (de exemplu, al infractiunii de ultraj prevazuta în art. 239 Cod penal)174.

În cazul infrac t iunii de s antaj , subiectul pasiv este persoana fata de care s-a exercitat amenintarea sau violenta. În situatia în care sunt mai multe persoane vatamate printr-o fapta unica de santaj, exista, ca si în cazul infractiunii de amenintare, tot atâtea infractiuni câti subiecti pasivi au fost victime. În amândoua cazurile, trebuie subliniat faptul ca, subiectul pasiv poate fi orice persoana care are capacitatea psiho-fizica de a simti presiunea psihica exercitata asupra sa.

Elementul material al laturii obiective a infrac t iunii de amenin t are consta în actiunea de amenintare a unei persoane, de insuflare a temerii ca va fi supusa unui pericol sau ca sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Modalitatile si forma în care se produce amenintarea n-au nici o relevanta, amenintarea poate fi orala sau scrisa, prin semne grafice, prin gesturi sau acte expresive, poate fi directa sau indirecta, explicita sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau ascunsa, dar pentru a avea relevanta penala, actiunea de amenintare trebuie sa aiba ca obiect savârsirea unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte pagubitoare, indiferent de gravitate175.

O alta cerinta pentru existenta infractiunii este ca obiectiv, actiunea cu care faptuitorul ameninta sa fie apta de a produce o temere serioasa, sa fie de natura sa alarmeze victima. Caracterul amenintarii de a fi susceptibila de a alarma, se apreciaza

172 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 186.173 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 139-141174 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 186.175 Gheorghe Nistoreanu, V. Dobrinoiu s.a, op. cit., pag. 153.

76

concret, în functie de împrejurarile cauzei, de natura raului cu care s-a amenintat, de natura alarmanta a expresiilor întrebuintate, de personalitatea celui amenintat, de reactia acestuia în fata amenintarilor, etc.

Raul cu care se ameninta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul material al infractiunii daca faptuitorul ameninta cu exercitarea unui drept în conditiile ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinata de conduita celui amenintat, iar producerea raului cu care se ameninta depinde de modul cum se va purta în continuare acesta.

De asemenea, nu va exista amenintare daca autorul ameninta victima ca îi va deschide un proces, sau ca îl va denunta pentru o infractiune, ori ca va introduce o plângere la autoritati. Va exista însa elementul material al infractiunii chiar daca autorul, actionând dintr-un motiv licit, de pilda, ca sa-si încaseze o datorie, foloseste mijloace ilegale, de pilda, ameninta cu moartea pe victima176.

În cazul infrac t iunii de s antaj , elementul material al laturii obiective consta în actiunea de constrângere, prin acte de violenta sau amenintare, a unei persoane ca sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o constrângere asupra victimei. Nu are importanta daca victima a cedat sau nu violentei sau amenintarii,177 este suficient ca actiunea faptuitorului în raport de conditiile concrete, de vârsta, experienta, de starea sanatatii victimei, sa fi fost susceptibila de a exercita o presiune ori de a inspira o temere acesteia.

Prin constrângere autorul trebuie sa urmareasca si sa determnine pe subiectul pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nu are relevanta daca acel "ceva" are caracter patrimonial sau nepatrimonial178.

În ceea ce priveste urmarea imediata - în cazul ambelor infractiuni - consta în însasi savârsirea actiunii de amenintare si în crearea, prin aceasta, a unei stari de alarmare a victimei179, cu sublinierea faptului ca în cazul infrac t iunii de s antaj , subiectul pasiv, prin constrângerea declansata asupra sa, este pus în fata alternativei de a îndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecinte, ceea ce echivaleaza cu o îngradire a libertatii psihice a persoanei vatamate de a actiona dupa voia sa.

Atât în cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i de s antaj între actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

În ceea ce priveste infractiunea de santaj nu exista o astfel de legatura daca persoana vatamata a simulat ca se afla într-o stare de temere serioasa, pentru a induce în eroare pe subiectul activ si a-l denunta.

176 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.177 Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 883/1978, R.R.D. nr. 10/1978, pag.60.178 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.179 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 140-142

77

Santajul absoarbe prin vointa legiuitorului, faptele de amenintare sau de loviri ori alte violente, acestea facând parte din continutul infractiunii de santaj. Când violentele comise de autor au ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, ne aflam în fata unui concurs de infractiuni (santaj, în concurs cu fapta prevazuta de art. 181 ori în art. 182 C.pen.)180.

Sub aspectul laturii subiective infrac t iunea de amenin t are se poate savârsi atât cu intentie directa cât si cu intentie indirecta. În cazul amenintarii cu savârsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotarârea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari181.

Intentia nu exista în situatia când amenintarea s-a facut în gluma, faptuitorul neprevazând nici un moment ca actiunea sa ar fi de natura sa alarmeze si sa produca victimei o stare de temere182.

Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si anume ca acestea ar fi de natura sa-i insufle o temere, înlatura incidenta legii penale, chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pilda, autorul necunoscând sensibilitatea bolnavicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le foloseste provocând, fara voia sa, victimei o stare de temere, de alarmare)183.

Nu are relevanta daca cel care ameninta, actioneaza în interes propriu sau în interesul altei persoane.

Mânia nu exclude intentia însa poate justifica în aceasta situatie, aplicarea dispozitiilor privind provocarea, daca aceasta stare se datoreste victimei, în conditiile art. 73 lit. b, c. Cod penal.

Nu intereseaza scopul si mobilul urmarit de autor. În fapt se va putea constata ca lipseste intentia ceruta de lege daca autorul îsi retrage pe loc cuvintele amenintatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovedeste ca n-a urmarit si nici n-a acceptat producerea consecintelor cerute de lege pentru existenta infractiunii. Nu va exista vinovatia faptuitorului nici daca acesta profera amenintari pentru a preveni o agresiune, ori o infractiune sau din dorinta de a corecta o persoana184.

Infrac t iunea de s antaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite decât cu intentie directa185 (calificata prin scop) autorul actioneaza având reprezentarea ca prin fapta sa va exercita o constrângere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat

180 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 188.181 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 140182 V. Dobrinoiu, op. cit., Vol. I, pag. 183.183 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.184 Ibidem.185 Alti autori, vezi V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 326, considera ca infractiunea se comite atât cu intentie directa cât si indirecta.

78

cu scopul de a dobândi un folos injust186. Actiunea de constrângere exercitata de faptuitor trebuie sa urmareasca realizarea unui scop determinat anume, obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul187.

Aceasta nu exclude posibilitatea ca faptuitorul actionând cu intentie directa asupra persoanei vizate prin actiunea de constrângere, sa provoace o stare de temere si altor persoane (asupra carora nu a exercitat nici o constrângere) si care sa satisfaca din proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constrânse (de pilda, sotia aflând despre constrângerea exercitata asupra sotului sau, satisface pretentiile faptuitorului). Aceasta nu înseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe lânga urmarea imediata, a carei realizare o urmareste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea acestora din urma faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea de santaj, în raport de persoanele mentionate188.

Folosul trebuie sa fie injust (în literatura juridica, unii autori sustin ca cerinta legii este îndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l obtine este injust189). Se considera folos injust orice folos nedatorat de victima fie în ce priveste cuantumul (s-a obtinut mai mult decât victima datora ori de la o persoana care nu datora nimic), fie în privinta termenului (s-a obtinut mai înainte de scadenta), sau în legatura cu forma (s-a obtinut fara îndeplinirea tuturor formelor necesare). Daca se stabileste ca victima datora efectiv folosul smuls de autor prin constrângere, nu se verifica conditia ceruta de lege - existenta unui folos injust pentru autor - si ca atare, nu va exista infractiunea de santaj, ci am putea fi în prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire190.

Ambele infractiuni se consuma în momentul când, ca urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere a victimei191, iar în cazul santajului, va fi indiferent daca victima a rezistat sau nu actiunii de constrângere si deci daca s-a supus cerintelor faptuitorului de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva.

Desi, tentativa, este posibila at â t î n cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i de s antaj , ea nu este pedepsita de lege.

În privinta modalitatilor prin care se pot savârsi aceste infractiuni, acestea se deosebesc prin aceea ca, fapta de amenin t are este incriminata sub doua modalitati normative: amenintarea cu savârsirea unei infractiuni si amenintarea cu savârsirea unei fapte pagubitoare, iar în ceea ce priveste s antajul , în afara modalitatilor normative ale formei tipice (santaj prin violenta, santajul cu cerere de a da, a face, a nu face, de a

186 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 142187 C. Bulai, op. cit., vol. III, pag. 163.188 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 194.189 O. Loghin, T. toader, op. cit., pag. 159.190 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 194.191 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 140-143

79

suferi ceva), acesta are si o forma agravanta, care consta în amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. În acest caz, constrângerea se realizeaza numai prin amenintare cu darea în vileag a unei fapte192.

Ratiunea agravarii a constat în faptul ca printr-o actiune josnica se urmareste obtinerea unor profituri si ca forta intimidanta a constrângerii exercitate asupra victimei este mai mare, stiut fiind faptul ca este aproape imposibil, de înlaturat consecintele unei compromiteri publice, indiferent daca este vorba de o fapta imaginara sau reala193.

Sanctiuni - infrac t iunea de amenin t are se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii; infrac t iunea de s antaj în forma sa tipica se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în forma agravanta se sanctioneaza cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Cu privire la aspectele procesuale, cele doua infractiuni se deosebesc prin faptul ca, în timp ce în cazul infrac t iunii de amenin t are , actiunea penala este promovata numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate (care se adreseaza direct judecatoriei competente daca faptuitorul este cunoscut, iar daca faptuitorul nu este cunoscut se poate adresa organului de cercetare, pentru identificarea lui) iar împacarea partilor, în orice faza a procesului penal, înlatura raspunderea penala; în cazul infrac t iunii de s antaj actiunea penala se pune în miscare din oficiu, urmarirea penala efectuându-se de catre organele de politie, iar judecata cauzei este de competenta judecatoriei.

BIBLIOGRAFIE:

I. LEGISLATIE

1. Constitutia României de la 1991;2. Codul penal Carol al II-lea (1937);3. Codul penal din Transilvania, tradus de Ioan I. Predovici judecator la Trib. Oradia-Mare, Editia a II-a, revazuta, 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon., Oradia-Mare;4. Codul penal de la 1969 cu modificarile si completarile aduse;5. Noul Cod penal francez (Nouveau Code Penale entree en vigoeur le 1 mars 1994, Ed. Dalloz, 1994);192 Ibidem.193 V. Dobrinoiu. op. cit., vol. I, pag. 181.

80

6. Codul penal italian (Codice Penale - Codice di procedura penale, Casa Editrice "Universale", Roma, 1964)7. Codul penal spaniol;8. Codul penal elvetian si Codul penal suedez;

II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:

1. VINTILA DONGOROZ- Explicatii teoretice ale codului penal, vol III, Editura Academiei R. S. R., Bucuresti 1971

2. TEODOR VASILIU si altii - Codul penal comentat si adnotat, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1975

3. VINTILA DONGOROZ - Codul penal "Regele Carol II" adnotat, partea speciala, vol III, Editura Librariei SOCEC & Co., S.A., Bucuresti, 1937

4. Prof. univ. dr.GEORGHE NISTOREANU, prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI, - Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

5. Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU, prof. univ.dr. ALEXANDRU BOROI, prof. univ. dr. IOAN MOLNAR, prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, prof. univ. dr. ILIE PASCU, prof. univ. dr. VALERICA LAZAR - Drept penal. Partea speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999

6. Prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, lector. univ. NICOLAE CORNEA - Drept penal. Partea speciala - Teorie si practica judiciara, vol I, Editura Lumina Lex 2000

7. OCTAVIAN LOGHIN, AVRAM FILIPAS - Drept penal român - partea speciala, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1992

8. OCTAVIAN LONGHIN, TUDOREL TOADER - Drept penal român. Partea speciala, Bucuresti, Editura "Sansa", 1999

9. GHEORGHITA MATEUT - Drept penal. Partea speciala - Sinteza de teorie si practicajudiciara, vol I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999.

10.GHEORGHE DIACONESCU - Infractunile în Codul penal român, Editura "Oscar Print", Bucuresti, 1997.

11.O. A. STOICA - Drept penal. Partea speciala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.

12.LIDIA BARAC, Constantele si variabilele dreptului penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001.

13.Prof. univ. IOAN MURARU - Drept Constitutional si institutii politice, Editura Actami, Bucuresti, 1998.

14.Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU si lector univ. drd. COSTICA PAUN, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2000.

15.I. OANCEA, Probleme de criminologie, Editura ALL, Bucuresti, 199416.VALERIAN CIOCLEI, Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucuresti, 1998.

81

17.VALERIAN CIOCLEI, Mobilul în conduita criminala, Editura All Beck, Bucuresti,1999.

18.Prof. univ. dr. RODICA MIHAELA STANOIU, ORTANSA BREZEANU, TIBERIU DIANU, Tranzitia si criminalitatea, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999.

19.ORTANSA BREZEANU, Prevenirea criminalitatii la început de mileniu, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti 2001.

20.GABRIELA PALITIC, Criminologie, Editura Fundatia Chemarea, Iasi, 1996.21.MEDEANU TIBERIU-CONSTANTIN, Crime si criminali - Geneza crimelor si

descoperirea criminalilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti.22.TUDOR AMZA, Criminologie teoretica - Teorii reprezentative si politica

criminologica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.23.GHEORGHE MIHAI, VASILE POPA, Repere criminologice. Ipoteze. Teorii.

Solutii., Editura Lumina Lex, 2000.24.SORIN RADULESCU, DAN BANCIU, Sociologia crimei si criminalitatii, Editura

Sansa S.R.L., Bucuresti, 199625.SORIN M. RADULESCU, Sociologia deviantei. Teorii, Paradigme, Arii de

cercetare, Editura Victor, Bucuresti, 1998.26.C. PAUNESCU, Agresivitatea si conduita umana, Editura Tehnica, Bucuresti,

1994.27.Prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. I. DRAGAN, lector univ. drd

LUCIAN LAPADAT, Psiho-sociologie judiciara, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999.

28.Prof. univ. dr. STEFAN GEORGESCU - Filosofia dreptului - O istorie a ideilor. Parte I - Editura All Educational S.A. 1998

29.Prof. univ. dr. MARIA VOINEA si lector univ. dr. FLORIN DUMITRESCU - Psihosociologie judiciara, Editura Sylvi, Bucuresti, 1999.

30.I. RADU, P. ILUT, L. MATEI, Psihologie sociala, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca, 1994.

31.Prof. univ. dr. VICTOR DUCULESCU, lector univ. drd. CONSTANTA CALINOIU. GEORGETA DUCULESCU - Constitutia României - comentata si adnotata, Editura Lumina Lex 1997

III. STUDII, Articole din Reviste de Specialitate:

1. Prof. univ. dr. ADRIAN NASTASE "Universalitatea, indivizibilitatea si interdependenta drepturilor omului", în Revista Drepturile omului nr. 3/1995 (editata de Institutul Român pentru Drepturile Omului)

82

2. DAN MARTIAN "Declaratia universala a drepturilor omului - Gânduri la un moment aniversar", în Revista Drepturile omului nr. 4/1998 (editata de Institutul Român pentru Drepturile Omului)

3. Prof. univ. dr. IRINA MOROIANU ZLATESCU " Un ideal comun pentru toate natiunile: Declaratia universala a drepturilor omului", în Revista Drepturile omului nr. 4/1998

4. Declaratia universala a drepturilor omului5. L. BIRO - Criterii distinctive între infractiunea de santaj si cea de tâlharie, în

Revista Dreptul nr. 4/19716. VALERIU CIUCA - Tâlharie. Santaj. Deosebiri. Criteriul distantei în timp dintre

momentul amenintarii si momentul traducerii în fapt a continutului amenintarii, în teza alin. 2 a art. 194 C.Pen., în Revista româna de drept.

IV. PRACTICA JUDICIARA:

1. TUDOREL TOADER - Drept penal român partea speciala - Culegere de probleme din practica judiciara, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1996

2. V.PAPADOPOL , M. POPOVICI - Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1969-1975, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1977.

3. V.PAPADOPOL , M. POPOVICI - Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1976-1980, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982.

4. Dr. GEORGE ANTONIU, dr. CONSTANTIN BULAI - Practica judiciara penala, vol.III, Editura Academiei Române, Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti 1992

5. C. SIMA - Codul penal adnotat cu practica judiciara 1969-2000, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2000.

6. Revista Dreptul nr. 4/19977. Revista de Drept Penal nr. 1/2000, Curtea Suprema de Justitie, s. pen., decizia

1979/1998.8. Revista Româna de Drept nr. 7/1966, Trib. Reg. Suceava, dec. pen. nr. 185/19659. Revista româna de drept nr. 1/1974, Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/197210.Revista româna de drept nr. 3/1974, Trib. Supr., Sect. pen., Compl. mil., dec. nr.

19/197311.Revista româna de drept nr. 10/1978, Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr. 883/197812.Revista româna de drept nr. 6/1986 13.Revista româna de drept nr. 8/1987 14.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Iasi pe

anul 1998

83

15.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de decizii ale Curtii Supreme de Justitie pe anul 1999

16.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Suceava pe anul 1999.

17.Jurisprudenta penala a Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Editura Lumina Lex , Bucuresti,1998.

18.Tribunalul municipiului Bucuresti - "Culegere de practica judiciara penala pe anul 1991", Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993.

19.Tribunalul municipiului Bucuresti - "Culegere de practica judiciara penala pe anul 1992", Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993

84