Pornind de la textele aferente seminarelor din perioada 15.03‐17.05, analizați gradul de europenizare a administrației publice locale din România.

Pentru a putea analiza gradul de europenizare a administraţiei publice locale din România voi explica, pe scurt, ce presupune europenizarea.

Termenul de europenizare a fost, în ultimii ani definit şi redefinit, însă eu consider că pentru lucrarea de faţă cea mai relevantă definiţie este ceea dată de către C. Knill şi D. Lehmkuhl ca fiind: „impactul politicilor europene asupra structurilor interne ale unui stat membru”.1

Olsen, în lucrarea sa, „The many faces of Europeanization”, face o clasificare a obiectivelor şi schimbările pe care le presupune europenizarea. În primul rând se observă modificări la graniţele externe (europenizarea are loc în acelaşi ritm cu extinderea Uniunii Europene), dezvoltarea unor instituţii la nivel european (instituţiile Uniunii Europene create după modelul instituţiilor naţionale a statelor membre, până la un anumit punct), penetrarea centrală a sistemelor naţionale de guvernare (europenizarea, aici,  presupune adaptarea normelor de guvernare de la nivel naţional şi sub-naţional la un centru politic european şi a sistemelor de la nivel european), exportul formelor de organizare politică ( se bazează pe exportarea de forme de organizare politică şi de guvernare, care sunt tipice şi distincte pentru Europa, dincolo de teritoriul european) şi, nu în ultimul rând, europenizarea reprezintă un proiect de unificare politică (crearea unui singur spaţiu politic european).2

Adaptarea normelor de guvernare de  la nivel naţional şi  sub-naţional  la un centru politic european şi a sistemelor de la nivel european a constituit pentru România, stat aflat în perioada de tranziţie după aproape jumătate de secol de comunism, o provocare. Europenizarea administraţiei publice din România începe propriu-zis în 1998, când ţara noastră devine stat candidat la aderare.

Alinierea administraţiei publice locale la cerinţele Uniunii Europene s-a realizat prin revizuirea legislaţiei în domeniu şi a unor proiecte de reformare administrativă menite să se apropie de standardele spaţiului comunitar european. Lucru nu tocmai simplu deoarece, cerinţele Uniunii Europene fiind formulate sub formă de principii şi directive ne spun unde trebuie să ajungem nu şi cum. Ne dau locul întâlnirii, nu şi harta.

Totuşi, evaluarea progreselor realizate de România şi de către celelalte ţări aflate în curs de aderare se făcea de către Comisia Europeană pe baza următoarelor principii, valabile atât pentru administraţia publică centrală cât cea locală: autonomia locală şi descentralizarea, subsidiaritatea, deschidere şi transparenţă, parteneriat şi cooperare între autorităţi, nondiscriminarea, proporţionalitatea, responsabilitatea, eficienţa şi eficacitatea şi nu în ultimul rând respectarea valorilor statului de drept.

Potrivit raportului Comisiei Europene din 1998, legislaţia românească privind responsibilitatea administrativă lipsea cu desăvârşire, competenţele Avocatului Poporului erau slab definite, exerciţiul autonomiei locale era îngreunat de lipsa reglementărilor oficiale cu privire la angajaţii administraţiilor locale şi de resursele financiare limitate, slaba organizare a

1 Knill, C; Lehmkuhl, D., „How Europe Matters. Differents Mechanisms of Europeanzation”, European Integration online Papers (EIoP), vol. 3, nr. 7 din 15.06.1999

2 Olsen, J, 2002, „The Many Faces of Europeanization, JCMS 2002, vol. 40, nr. 5, pp. 923-24.

structurilor administraţiei centrale şi locale şi lipsa cooperării dintre acestea, aveam un slab sistem judiciar, o transparenţă administrativă redusă iar eficacitatea funcţiei publice era limitată.3

Pentru diminuarea acestor deficienţe, România a început un amplu proces de revizuire şi de adoptare a noi reforme administrative, atât la nivelul administraţiei publice centrale cât şi cea locală. A urmat o serie de schimbări generate de o nouă legislaţie în materie.

Lipsa reglementărilor oficiale cu privire la angajaţii administraţiilor locale a fost soluţionată la momentul respectiv prin apariţia Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009, care reglementa destul de clar ce este funcţia publică, atribuţii si competenţe, funcţionarul public, categoriile de funcţionari publici condiţiile de acces la funcţia publică, drepturile şi obligaţiile acestora precum şi răspunderea funcţionarului public. Legea nr. 340/2004 privind institutia prefectului, (reprezentantul Guvernului în teritoriu), care intra în categoria înalţilor funcţionari publici, cu statut special. Iar în 2004 este adoptată Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce o instituţie juridică nouă, materializată în Consilierul de Etică;

S-a trecut la descentralizarea serviciilor publice în anul 2004 prin Legea – Cadru privind descentralizarea nr. 339/2004, (înlocuită cu Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizării doi ani mai târziu), când au fost stabilite atât principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul descentralizării cât şi regulile după care se continuă descentralizarea. Totuşi, legea nu ar fi avut aceleşi rezultate dacă nu ar fi existat o lege privind finanţele publice locale , adică o reglementare a descentralizării financiare, Legea nr. 189/1998, înlocuită în anul 2003 de OUG nr. 45/2003 şi mai apoi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prin care se stabilesc principiile şi procedurile privind finanţarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, responsabilităţile, competenţele şi răspunderile administraţiei publice locale, în ceea ce priveşte finanţele publice locale şi criteriile în baza cărora se repartizează sumele de echilibrare a bugetelor locale.

În 2001, vom avea în sfârsit o lege a administraţiei publice locale modernă, Legea 215/2001 privind administraţia publică locală care a înlocuit Legea nr. 69/1991 şi prin care sunt stabilite principiile organizării şi funcţionării administraţiei publice locale, precum şi responsabilităţi şi competenţe ale acesteia, lege aflată, cu unele revizuiri, încă în vigoare. Pentru prima dată apare funcţia de administrator public la nivelul comunelor şi oraşelor.

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, împreună cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public sunt menite să consolideze societatea democratică, a cărei trăsătură caracteristică este dezbaterea liberă de către comunitate a tuturor chestiunilor de interes public, cu alte cuvinte acordă dreptul cetăţeanului de a avea acces la informaţiile de interes public ce îl vizează.4

Spre deosebire de 1998, Raportul Comisiei Europene din 2006 apreciază progresele realizate de România privind administraţia publică dar în acelaşi timp, atenţionează că sunt probleme în procesul de adoptare a legislaţiei cu privire la acest domeniu şi probleme de etică profesională (corupţie).

După cum se poate observa,odată cu începerea negocierilor de aderare România a început un proces accelerat de modernizare a administraţiei publice, centrale şi locale, acest lucru, în opinia mea, datorându-se în mare parte, cerinţelor Uniunii Europene.

3 Sursa:Iancu, Diana-Camelia, 2010, Uniunea Europeană şi administraţia publică, Editura Polirom, Iaşi 2010, pp. 142-43.4 Sursa: Site-ul Revistei de Drept Online, http://www.dreptonline.ro

Bibliografie

1. Knill, C; Lehmkuhl, D., „How Europe Matters. Differents Mechanisms of Europeanzation”, European Integration online Papers (EIoP), vol. 3, nr. 7 din 15.06.1999.

2. Olsen, J, 2002, „The Many Faces of Europeanization, JCMS 2002, vol. 40, nr. 5, pp. 923-24.

3. Iancu, Diana-Camelia, 2010, Uniunea Europeană şi administraţia publică, Editura Polirom, Iaşi 2010, pp. 142-43.

4. Raport de monitorizare, mai 2006, Bruxelles, Comisia Comunităţilor Europene, pp. 5-6.

5. Site-ul Oficial al „Revistei de Drept Online”: http://www.dreptonline.ro (ultima accesare 24.05.2011, ora 16:00).

6. Portalul Uniunii Europene: www.europa.eu (ultima accesare 24.05.2011, ora 16:00).