AJUTORUL

Cel ce ajută pe altul şi alţii, se ajută şi pe sine, şi pe toţi ceilalţi, dar credinţa în separare naşte iluzia că unul singur este ajutat.

Înţelegerea esenţei comune a trupurilor, corpurilor, sufletelor, spiritelor, conduce la transcendenţa delimitării organismelor şi a lumii fizice, la conştientizarea faptului că atunci când nu te mai consideri separat de ceilalţi, poţi face servicii altora fără a te ataşa de ceva.

Perceperea egalităţii şi comuniunii îţi conferă posibilitatea de a da fără să ai nevoia de a şti cum este primit darul, căci serviciul este o oportunitate, nu o îndatorire.

Tu poţi fi de ajutor real doar în măsura în care nu ai intenţii ascunse.

Când ai nevoie să îi ajuţi pe alţii, ai, de fapt, o ascunsă nevoie proprie de ajutor.

Ajutorul se îndreaptă spre toţi cei ce au nevoie de el, neavând nimic de-a face cu cel ce ajută, sau cu cel ce este ajutat, în afară de dorinţa pură de a da şi a primi în acel moment.

Ajutorul este pentru unul şi pentru toţi, în acelaşi timp, neputând fi oferit unuia fără a fi oferit tuturor, şi nici nu poate fi oferit tuturor dacă nu este oferit unuia, căci nu există timp sau spaţiu între unul şi ceilalţi, fiecare fiind... conţinut în celălalt.

Valoarea sa reală se măsoară prin mărimea nevoii „acoperite”.

Eficienţa sa presupune o concordanţă, o suprapunere, între nevoia celui „neajutorat” şi ceea ce îi oferă cel ce îi acordă ajutorul.

A oferi ceva inutil, nu se poate considera un ajutor, căci inutilitatea nu poate aduce beneficii, nu poate acoperi nevoi.

A avea intenţia, dar a nu o înfaptui, nu are nici o utilitate practică, deoarece beneficiul practic este inexistent, dar dacă fapta ţi-a fost blocată de factori exteriori, intenţia este lăudabilă, meritorie, iar gândul emis... contează.

- See more at: http://loveblog4all.blogspot.ro/2008/10/ajutorul.html#sthash.nPUJdbVv.dpuf