agregate pentru betoane

Agregate pentru betoane

Conform legii 10 – privin calitatea în construcţii, la lucrările de construcţii care trebuie să

asigure nivelul de calitate conform cerinţelor se vor folosi produse, procedee si echipamente

traditionale, precum si altele noi pentru care exista agremente tehnice corespunzatoare.

Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice,

responsabilităţi, regulamente, proceduri şi mijloace, care concură la realizarea calităţii construcţiilor

în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora.

Sistemul calităţii în construcţii se compune din:

a) reglementările tehnice în construcţii:

b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor;

c) agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee;

d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor;

e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii;

f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi înercări în activitatea de construcţii;

g) activitatea metrologică în construcţii;

h) recepţia construcţiilor;

i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp;

j) postutilizarea construcţiilor;

k) controlul de stat al calităţii în construcţii.

Standardul SR EN 12620- Agregate pentru beton stabileşte caracteristicile agregatelor şi

ale filerelor obţinute pornind de la materiale naturale, artificiale sau reciclate şi amestecuri ale

acestora pentru a fi utilizate la fabricarea betonului.

Acest standard stabileşte caracteristicile relative la un sistem de control al producţiei de

agregate şi la evaluarea conformităţii produselor cu prezentul standard european.

Pentru verificarea calitatii agregatelor se fac urmatoarele incercari in laborator:

1. Caracteristicile geometrice :

- Granulozitatea agregatelor determinata conform EN 933-1

- Forma agregatului grosier – coeficient de aplatizare- conform en 933-3- constituie încercarea de

referinţă pentru determinarea formei agregatului grosier;

- Conţinut de elemente cochiliere ale agregatului grosier- determinat conform EN 933-7;

- Conţinut de particule fine - determinat conform EN 933-1;

2. Caracteristici fizice

- Rezistenţa agregatelor grosiere la fragmentare- determinata prin coeficientul Los Angeles- încercarea

de referinţă pentru determinarea rezistenţei la fragmentare conform standardului european EN 1097-

2:2002;

- Rezistenţa la uzură a agregatului grosier - rezistenţa la uzură a agregatului grosier, (coeficient micro-

Deval, MDE), este determinată conform EN 1097-1;

- Rezistenţa la polizare (coeficient de polizare accelerată – CPA) rezistenţa la polizare a agregatului

grosier utilizat pentru stratul de rulare, (coeficient de polizare accelerată – CPA), trebuie determinat

conform EN 1097-8

- rezistenţa la abraziune a suprafeţei agregatului grosier, (valoare de abraziune AAV), trebuie

determinată conform anexei A din standardul european EN 1098-8:1999

- masa volumică reală şi coeficientul de absorbţie al apei trebuie determinate conform EN 1097-6

- masa volumică în vrac trebuie determinată conform EN 1097-3

- Rezistenţa agregatului grosier la îngheţ-dezgheţ - Atunci când agregate rezistente la îngheţ sunt

impuse pentru un beton utilizat într-un mediu supus ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, rezistenţa la îngheţ,

determinată conform EN 1367-1:1999 sau EN 1367-2

- Stabilitatea volumului – contracţie la uscare - În zonele în care betonul prezintă o dislocare prin

fisurări de contracţie datorate agregatelor utilizate, contracţia la uscare a agregatelor utilizate în

betonul de structură trebuie, dacă este cazul, să nu depăşească 0,075% atunci când este determinat

conform EN 1367-4

3. Caracterisitici chimice

- Cloruri - conţinutul în ioni de clor solubili în apă al agregatelor care intră în compoziţia betonului

trebuie determinat conform capitolului 7 din EN 1744-1:1998

- Compuşi conţinând sulf - determinat conform EN 1744-1:1998

4. Alte componente

- Componente care reduc timpii de priză şi rezistenţa betonului - Agregatele şi filerele care conţin

materii organice sau alte substanţe în proporţii astfel încât acestea să modifice timpii de priză şi

rezistenţa betonului, trebuie să facă obiectul unei evaluări în vederea determinării efectului pe care îl

produc asupra timpilor şi a rezistenţei la compresiune a betonului, conform capitolului 15.3 din EN

1744-1:1998

- Prezenţa materiilor organice trebuie determinată conform capitolului 15.1 din EN 1744-1:1998,

(încercare cu hidroxid de sodiu). Dacă rezultatele pun în evidenţă prezenţa acidului humic, se

recomandă determinarea prezenţei acizilor fulviciconform capitolului 15.2 din EN 1744-1:1998.

- Dacă lichidul de la suprafaţă, rezultat din încercare este mai clar decât culoarea standardizată, se

poate considera că agregatele nu conţin materii organice.

Nisipul din componenţa betonului.

Pentru determinarea calităţii nisipului utilizat la fabricarea betoanelor se fac anumite incercari

de laborator:

- Determinarea masei volumice in vrac conform SR en 1097-3/2002

- Determinarea continutului de apă prin uscare în etuva ventilată conform SR EN 1097-5/2002

- Determinarea părţilor levigabile conform STAS 4606/80

- Conţinutul de humus conform STAS 4606

- Analiza granulometrica prin cernere conform SR EN 933-1/2002

PROCEDURĂ DE LUCRU

EŞANTIONARE ŞI REDUCEREA EŞANTIONULUI

A. DEFINIŢII, TERMENI TEHNICI – NOTAŢII:

-Prelevare: cantitate de material prelevat dintr-un lot, printr-o singură operaţie a aparatului de

eşantionare;

-Probă globală: reunirea prelevărilor;

-Probă reprezentativă: Probă globală obţinută prin reunirea prelevărilor conform unui plan de

eşantionare, ce conferă probabilitatea reprezentativităţii dintre probă şi lot;

-Subprobă: probă obţinută din prelevări sau dintr-o probă globală printr-o procedură de reducere;

-Probă de laborator: probă redusă, preluată dintr-o probă globală, destinată încercărilor de laborator;

-Eşantion de laborator: eşantion destinat încercărilor de laborator;

-Subeşantion: eşantion obţinut conform unui procedeu de reducere a eşantionului;

-Probă de încercat: subeşantion utilizat în totalitate pentru o singură încercare;

-Epruvetă: eşantion utilizat pentru o singură determinare atunci când metoda de încercare necesită

mai multe determinări a unei proprietăţi;

-Divizare prin înjumătăţire: divizare a unui eşantion în 2 subeşantioane cu mase aproximativ egale;

-Divizare la 3/4: divizare a unui eşantion în 2 subeşantioane cu mase egale cu 3/4 şi 1/4 din masa

eşantionului iniţial;

- Divizare la 5/8: divizare a unui eşantion în 2 subeşantioane cu mase egale cu 5/8 şi 3/8 din masa

eşantionului iniţial;

B. STANDARDE, NORME TEHNICE: SR EN 932 – 1 / 1998, SR EN 932 – 2 / 2003

C. PROCEDURA:

I. Operaţiuni premergătoare:

1. Condiţii de mediu: nu este cazul;

2. Aparatura utilizată: unelte, cutii tablă, sondă de eşantionare, lopată, saci pvc.

3. Verificări obligatorii ale aparaturii:

3.1. Periodice: nu este cazul;

3.2. Înainte de efectuare – încercare: nu este cazul.

4. Materiale pentru efectuarea încercărilor:

4.1. Materiale supuse încercării: agregate;

4.2. Materiale consumabile utilizate pentru efectuarea incercării: nu este cazul;

II. Efectuare determinare:

1. Descriere succintă:

1.1. Mod de acţionare a aparaturii din dotare: automat şi manual;

1.2. Prevederi standard:

1.2.1. Eşantionarea:

a). Eşantionare de pe benzi transportoare la oprire: prelevările se fac din acelaşi punct de eşantionare.

Materialul de la fiecare prelevare trebuie să provină dintr-o secţiune transversală completă a benzii

transportoare;

b). Eşantionare la punctele de descărcare a benzilor transportoare şi a jgheaburilor mobile:

eşantionarea va fi împărţită într-un număr egal de intervale iar prelevarea va fi făcută de la mijlocul

fiecărui interval. Eşantioanele pot fi prelevate de asemenea prin aceeaşi metodă la ieşirea dintr-un

ciur.

c). Eşantionarea materialelor din elevatoare cu cupe, cu cupe rotitoare sau bene: fiecare prelevare

trebuie să reprezinte totalitatea conţinutului sau cupe;

d). Eşantionare din siloz: silozul trebuie să fie suficient de deschis pentru a asigura un flux uniform

de material fără segregare. Trebuie realizată o deschidere egală cu cel puţin de trei ori diametru l

granulei. La dimensiuni mai mici de 32mm ale granulelor este necesară o deschidere de cel puţin

200mm;

e). Eşantionare din stoc: se fac prelevări în puncte diferite, la înălţimi sau adîncimi diferite la întreg

stocul. Prelevarea se va face cu ajutorul unei scafe, a unei lopeţi sau a unei bene în punctul cel mai

adînc al fiecărei găuri;

f). Eşantionare din vagoane de cale ferată, camioane sau vapoare: eşantionarea nisipului din

camioane se face cu ajutorul unui tub de eşantionare care se va introduce vertical, pe toată adîncimea

materialului. În situaţia în care operaţia nu este posibilă, eşantionarea se va face în timpul încărcării

sau descărcării agregatelor ( în cazul vagoanelor de cale ferată, vapoarelor sau camioanelor).

1.2.2. Reducerea probelor:

a). Reducerea unei probe globale prin metoda sferturilor: se aşează proba globală pe un plan de lucru

şi se amestecă cu grijă, dându-i-se forma unei grămezi conice şi se întoarce cu lopata pentru a forma

un nou con. Se repetă de trei ori această operaţie. Pentru a forma conurile se pune fiecare lopată pe

vârful noului con în aşa fel ca agregatele să alunece pe pante în mod uniform şi bine repartizat şi ca

agregatele de diferite dimensiuni să se amestece convenabil. Se aplatizează al treilea con înfigând

lopata vertical şi repetat în vârful lui în aşa fel ca să se formeze o grămadă turtită cu grosime şi

diametru uniforme. Se împarte în patru grămada, se elimină două sferturi opuse şi cu restul se reface

grămada cu ajutorul unei lopeţi.Se repetă operaţia de omogenizare şi se reduce prin metoda sferturilor

până la obţinerea unei probe de laborator, de dimensiunea cerută.

1.2.3. Reducerea prelevărilor prin metoda sferturilor: când prelevările sunt conservate separat se

utilizează procedura descrisă la punctul 2.1. pentru reducerea fiecărei prelevări prin acelaşi număr de

etape de omogenizare şi de reducere prin metoda sferturilor. Se combină, dacă este necesar,

prelevările reduse pentru a forma proba de laborator.

1.2.4. Reducerea probelor prin lopătări alternante: se reduce proba globală într-un anumit număr de

subprobe, cu masa aproape egală, din care unul este reţinut ca probă de laborator. Se determină masa

aproximativă m (în kg) a probei globale şi numărul n de subprobe care se doreşte a se obţine. Se

utilizează o lopată care poate conţine cel mult o masă (în kg) de m/30 x n din agregate. Se prelevează

cu lopata din proba globală şi se adaugă rând pe rând la fiecare din cele n probe, până ce proba

globală totală s-a utilizat. Se alege la întâmplare subproba de reţinut.

III. Interpretare rezultate: nu este cazul.

PROCEDURĂ DE LUCRU

GRANULOZITATE AGREGATE


-Probă de încercat: eşantion utilizat integral pentru o singură încercare.

-Masă constantă: masa obţinută prin cântăriri succesive după uscare, efectuate în intervale de min. 1

h, care nu diferă cu mai mult de 0,1%

B. STANDARDE, NORME TEHNICE: SR EN 933-1/2002

C. PROCEDURA:


1. Condiţii de mediu: temperatura camerei 200 C;

2. Aparatura utilizată: balanţă electronică, site cu deschideri conf EN 933-2 , funduri şi capace

pentru site, şubler, etuvă ţermoreglabilă, dispozitiv de spălare, pensule şi perii, unelte.


3.1. Periodice: balanţă – anual conform legii metrologice 11/94;

3.2. Înainte de efectuare – încercare: se verifica balanţa să indice zero;


4.1. Materiale supuse încercării: agregate;

4.2. Materiale consumabile utilizate pentru efectuarea încercării: nu este cazul.



1.1. Mod de acţionare a aparaturii din dotare: manual, automat;


Încercarea constă în separarea unui material în mai multe clase de granulozitate de dimensiuni

descrescătoare, cu ajutorul unei serii de site. Dimensiunile ochiurilor şi numărul de cerneri sunt alese

în funcţie de natura şi exactitatea cerute.

Procedeul adoptat este cernerea prin spălare şi cernerea uscată.

Daca spălarea poate altera caracteristicile fizice ale unui agregat uşor,trebuie utilizată cernerea

uscată şi nu trebuie aplicată spălarea.

NOTĂ: Cernerea pe cale uscată este o metodă alternativă , putând fi utilizată pentru agregatele

lipsite de particule care se pot aglomera. În caz de litigiu, metoda preferată este spălarea urmată de

cernere.

Masele de granule reţinute pe diferitele site sunt raportate la masa iniţială a materialului. Procentele cumulate ale trecerii pe fiecare sită sunt prezentate sub formă numerică şi dacă este necesar (şi sunt cerute) sub formă grafică.Preparare probe de încercat

Eşantioanele trebuie să fie reduse conf SR EN 932-2 pentru a se obţine numărul necesar de probe de încercat.

Masa fiecărei probe de încercat trebuie să fie conformă tabelului , pentru agregate cu masa volumică cuprinsă între 2,00Mg şi 3,00 Mg.

Clasa de granulaţieD (maxim) mm Masa probei de încercat (minim) kg6332168

≤4

40102,60,60,2

NOTA 1- Pentru agregate de alte dimensiuni, masa minimă a probei de încercat poate fi interpolată din masele indicate în tabelNOTA 2-când masa probei de încercat nu este conformă cu tabelul , granulozitatea obţinută nu este conformă prezentului standard şi acest lucru trebuie menţionat în procesul verbalNOTA 3-Pentru agregatele cu masa volumică reală, inferioară valorii de 2,0 Mg/m3 sau superioară valorii de 3,00 Mg/m3, trebuie aplicată o corecţie corespunzătoare maselor probelor de încercat din tabel, pe baza raportului densităţilor în scopul obţinerii unei probe de încercat de aproximativ acelaşi volum cu acela al agregateloe uzuale.

Reducerea eşantionului trebuie să conducă la obţinerea unei probe de încercat de masă superioară masei minime, dar fără să se obţină o masă de valoare prestabilită.

Se usucă proba de încercat prin încălzire la temperatura de 110(±5)0C până la masă constantă.Se lasă să se racească, se cântăreşte şi se înscrie rezultatul care se notează cu M1.

Pentru unele tipuri de agregate , uscarea la 1100C, leagă granulele suficient de mult pentru a le împiedica să se separe în timpul procedurilor de spălare şi/sau de cerneri ulterioare. În aceste cazuri trebuie aplicată procedura pentru agregate neadecvate de a fi uscate în etuvă.Execuţie încercare

Spălare:Se intoduce proba de încercat într-un recipient şi se adaugă apa necesară pentru a o acoperi.( o

perioadă de 24 h uşurează separarea bulgărilor; poate fi utilizat un agent de dispersie)

Se agită energic proba de încercat pentru a obţine o separare completă şi punerea în suspensie

a părţilor fine.

Se umidifică ambele laturi ale unei site 63μm rezervată folosirii exclusive pentru această

încercare şi se montează o sită de protecţie (de ex. de 1 mm sau 2mm) deasupra primei. Se montează

sitele astfel încât suspensia ce trece prin sită să poată fi evacuată sau, dacă este nevoie, să fie strânsă

într-un recipient adecvat. Se varsă conţinutul recipientului pe sita superioară. Se continuă spălarea

până când apa ce trece prin sita de 63μm devine limpede.

NOTĂ: S-a convenit să se acorde o grijă specială operaţiei, pentru a împiedica

supraîncărcarea, vărsarea conţinutului sau deteriorarea sitelor.Pentru unele agregate, s-a dovedit

necesar de a se vărsa pe sita de protecţie de 63μm, numai partea fină a suspensiei din recipient

continuându-se spălarea reziduului grosier în recipient şi decantând părţile fine în suspensie pe sita de

protecţie, până ce apa care trece prin sita pentru încercare de 63μm devine limpede.

Se usucă reziduul reţinut pe sita de 63μm la 110(±5)0C până la masă constantă. Se lasă să se

răcească, se cântăreşte şi se înscrie rezultatul, care se notează cu M2.

Cernerea:

Se deversează materialul spălat şi uscat (sau eşantionul uscat direct) în coloana pentru

cernere. Acest echipament în coloană este constituit dintr-un anumit număr de site îmbinate

prevăzute cu fund şi capac amplasate de sus în jos într-o ordine descrescătoare a dimensiunilor

ochiurilor.

Notă: Experienţa dovedeşte că spălarea nu elimină complet părţile fine. De aceea este necesar

să se introducă în coloană o sită de control de 63μm.

Se agită coloana, manual sau mecanic, apoi se repun una câte una sitele, începând cu cea care

prezintă cea mai mare deschidere şi se agită manual fiecare sită, asigurându-se că nu pierde material,

utilizând de exemplu, un fund şi un capac.

Se transferă tot materialul care trece prin fiecare sită, în sita următoare a coloanei, înainte de a

executa operaţia cu acestă sită.

Notă: Executarea cernerii poate fi considerată ca terminată atunci când refuzul nu se modifică

cu mai mult ce 1,0%, în 1 minut de cernere.

Pentru a evita o supraîncărcare a sitelor, fracţiunea reţinută, pe fiecare sită a sfârşitului

operaţiei de cernere (exprimată în grame) nu trebuie să depăşească:

A√d /200 în care : A este aria sitei, în mm2 ; d este dimensiunea ochiurilor sitei în mm.

Dacă un refuz oarecare depăşeşte această cantitate, trebuie să se utilizeze unul din următoarele

procedee:

a). Se împarte refuzul în părţi mai mici decât maximul specificat şi se cern aceste părţi unele

după altele.

b). Se divizează partea de eşantion trecut pron sita cu deschiderea ochiurilor imediat

superioară, cu ajutorul unui dispozitiv de eşantionare prin împărţire în sferturi şi se urmăreşte analiza

cernerii pe proba de încercat redusă, ţinând seama de reducerile din calculele ulterioare.

Cântăriri:

Se cântăreşte refuzul pe sita cu cea mai mare dimensiune a ochiurilor şi se notează masa sa cu

R1.

Se efectuează aceeaşi operaţie pentru sitele imediat inferioare şi se notează masa refuzului R2.

Se efectuează aceeaşi operaţie pentru toate sitele care sunt în coloană pentru a obţine masa

diferitelor fracţiuni de materiale reţinute şi se noteată aceste mase , R3, R4.... Ri...... Rn.

Dacă este cazul, se cântăreşte materialul cernut, rămas pe fund şi se înscrie valoarea masei,

notată cu P.

III. Interpretare rezultate:

Se înscriu diferitele mase într-un raport de încercare.

Se calculează masa refuzurilor pe fiecare sită, exprimate în procente de masă uscată faţă de

masa iniţiaslă M1.

Se calculează procentul cumulat al diferitelor cerneri ale masei uscate originale trecând prin

fiecare sită exclusiv sita de 63μm.

Se calculează procentul părţilor fine(f) ce trec prin sita de 63μm în conformitate cu ecuaţia

următoare:

(M1-M2)+P

f= −−−−−−−−−x100

M1

În care: M1 este masa uscată a probei de încercat, în kg;

M2 este masa uscată a refuzului sitei de 63μm, în kg;

P este masa cernută ce rămâne pe fund, în kg.

Validare rezultate

Dacă suma maselor Ri şi P diferă cu mai mult de 1% faţă de M2, încercarea trebuie

repetată.

PROCEDURĂ DE LUCRUECHIVALENT DE NISIP


-eşantion de laborator :eşantion destinat incercărilor de laborator

-probă de încercat : eşantion utilizat integral pentru o singură incercare.

-epruvetă :eşantion utilizat pentru o singură determinare atunci când metoda de încercare cere mai

multe determinări pentru o caracteristică.

-fineţe :fracţiune dintr-o particulă a unui agregat care trece prin sita de 0,063 mm

-agregat elementar :parte a unui agregat care trece de cea mai mare dintre două site şi este reţinută de

cea mai mică;limita inferioară poate fi zero.

B. STANDARDE, NORME TEHNICE: SR EN 933-8/2001

C. PROCEDURA:


1. Condiţii de mediu: temperatura camerei (23 ± 3)0 C;

2. Aparatura utilizată: 2 cilindri gradaţi cu dop de cauciuc, piston de încercare, cronometru, riglă,

site cu ochiuri pătrate de 2mm, tub de spălare, flacon rezervor de 5 l, pâlnie, termometru, balanţă

analitică,


3.1. Periodice: balanţă – anual conform legii metrologice 11/94;

3.2. Înainte de efectuare – încercare: se verifica balanţa să indice zero;


4.1. Materiale supuse încercării: pământ;

4.2. Materiale consumabile utilizate pentru efectuarea încercării: clorură de calciu cristalină

CaCl26H2O sau clorură de calciu anhidră CaCl2; glicerină, soluţie de formaldehidă,apă distilată sau

demineralizată.



1.1. Mod de acţionare a aparaturii din dotare: manual, automat;


Pregătirea probei de încercat

Eşantionul de laborator trebuie redus conf EN 932-2 pentru a obţine proba de încercat.

Încercarea se efectuează pe o fracţiune de 0,2mm la un conţinut de umiditate mai mic de 2%

şi la temperatura de (23 ± 3)0 C.

Proba de încercat nu trebuie uscată în etuvă.

Nota1: în unele cazuri, poate fi necesar să se reducă sau să se mai crească conţinutul de umiditate

natural pentru a se obţine o umiditate mai mică de 2% dar mai mare de 0%.

Nota2: dacă proba de încercat este prelevată din pietrişuri, eşantionul de laborator trebuia trecut prin

sita de 2 mm cu un conţinut de umiditate mai mic de 2%, utilizând o perie pentru a asigura separarea

efectivă şi colectarea tututor particulelor în fracţiune de 0,2mm.

Proba de încercat trebuie redusa conf EN 932-2 pentru a obţine două epruvete.

Masa fiecărei probe de încercat trebuie să fie egală cu 120(100+w) / 100 g(aproximată la cel

mai apropiat gram).

Notă: dacă se cere conţinutul de umiditate la o fracţiune de 0,2mm trebuie să se determine

separatprin uscare în etuvă la (110±5)0C.

Umplerea cilindrilor gradaţi

Se sifonează soluţia de spălare în fiecare cilindru, până la marcarea inferioară de pe cilindru.

Utilizând pâlnia se varsă o epruvetăîn fiecare cilindru gradat, ţinând cilindrul vertical.

Se loveşte uşor fundul fiecărui cilindru de câteva ori pentru a disloca bulele de aerşi pentru a facilita

umezirea epruvetei.

Se lasă în repaus (10±1) min pentru a se umezi epruveta.

Agitarea cilindrilor gradaţi

Se etanşează cilindrul cu dopul de cauciuc ţi se agită imprimând o mişcare orizontală,

rectilinie, periodicăşi sinusoidală cu amlitudinea de (200±10)mm, la o frecvenţă de o treima de

secundă, timp de (30±1)s. Notă: timpul de agitare trebuie să corespundă la (90±3)cicluri.

Se repetă procedura de agitare cu al doilea cilindru.

Spălarea

Se îndepărtează dopul de cauciuc de la unul dintre cilindri şi se clăteşte pe deasupra cilindrului

utilizând soluţia de spălare, asigurând că tot materialul se reintroduce în cilindru.

Se introduce tubul de spălare, clătindu-se mai întâi pereţii cilindrului, apoi se împinge tubul în jos

prin sediment până la fundul cilindrului.

Se menţine cilindrul în poziţie verticală soluţia de spălare agitând conţinutul şi favorizând ridicarea

deasupra a componentelor fine şi argiloase.

Apoi în timp ce cilindrul este supus unei mişcări lente de rotaţie , se ridică uşor tubul de spălare încet

şi constant.

Când nivelul lichidului atinge marcarea superioară se ridică uşor tubul de spălareşi se reglează

debitul astfel încât să se menţină nivelul lichidului la marcarea superioară până când tubul este retras

în întregime şi debitul oprit.

Se porneşte cronometrarea perioadei de limpezire imediat ce se retrage tubul de spălare.

Se repetă procedura de spălare cu al doilea cilindru.

Măsurări

Se lasă fiecare cilindru să se limpezească, fără a-l deranja şi fără vibraţii timp de (20,0±0,25)min.

La sfârşitul acestei perioade, utilizând rigla gradată, se măsoară înălţimea h1 , a nivelului superior al

floculantului în raport cu baza cilindrului.

Se coboară cu grijă ansamblul pistonului în cilindru, până când piesa de capăt rămâne pe sediment.

Notă: în timpul acestei operaţii, manşonul de alunecare, care nu trebuie încă blocat pe tija pistonului,

atinge vârful cilindrului gradat.

Se aşează manşonul deasupra cilindrului apoi se blochează pe tija pistonului.

Se determină înălţimea sedimentului h2 prin măsurarea distanţei dintre parte inferioară a capului

pistonului şi suprafaţa superioară a manşonului, utilizând rigla introdusă în fanta din manşon.

Se înregistrează înălţimile h1 şi h2 aproximându-se la milimetrul cel mai apropiat.

În acelaşi mod se măsoară şi se înregistrează înălţimile h1 şi h2 pe al doilea cilindru.

III. Interpretare rezultate:

Se calculează raportul (h1 / h2) x 100 pentru fiecare cilindru cu o zecimală.

Dacă două valori deferă cu mai mult de 4, procedura trebuie repetată.

Se calculează valoarea echivalentului de nisip (SE) ca medie a rapoartelor (h1 / h2) x 100 obţinute pe

ficare cilindru şi se înregistrează aproximându-se la cel mai apropiat număr întreg.

Bibliografie

SR EN 12620/2003 - Agregate pentru beton

Legea 10 – privind calitatea în constructii

SR EN 933-8/2001 – Incercari pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor.

Partea8: Aprecierea fineţii b – Analiza granulometrică prin cernere.

SR EN 933-1/2002 - Incercari pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor.

Partea1: determinarea granulozităţii – Analiza granulometrică prin cernere.

SR EN 932 – 1 / 1998 Incercari pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor.

Partea1: Metode de eşantionare

SR EN 932 – 2 / 2003 Incercari pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor.

Partea2: Metode de reducere a unui eşantion de laborator

agregate pentru betoane

Documents