G. Călinescu: Enigma Otiliei Aglae Tulea

- caracterizare -

Aglae Tulea „baba absolută, fără cusur în rău”, aşa cum o caracterizează Weissman, este sora lui moş Costache, soţia lui Simion Tulea şi mamă a trei copii: Olimpia, Aurica şi Titi. Este un personaj tipic balzacian, construit pe o singură trăsătură fundamentală: răutatea. Ea nu se schimbă de-a lungul întregului roman, fiind consecventă cu propria structură interioară.

Portretul fizic este detaliat si are semnificatii indirecte pentru portretul moral, fiind conturat in mod direct, tot prin ochii lui Felix, in ipostaza de personaj-martor: „Era o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză. Faţa era gălbicioasă, gura şi buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii erau bulbucaţi ca şi aceia ai bătrânului, cu care semăna puţin, şi avea de altfel aceeaşi mişcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagra cu numeroase cerculeţe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os şi sugrumată la mijloc cu un cordon de piele în care se vedea prinsă de un lănţişor urechea unui cesuleţ de aur”. Vestimentaţia pretenţioasă trădează intenţia de a impune, de a face impresie. Buzele subţiri şi nasul coroiat sugerează răutatea, iar ochii bulbucaţi şi privirea pătrunzătoare sugerează o veşnică stare de pândă, dorinţa de a şti, de a vedea, de a controla totul. Prima impresie urâtă pe care o provoacă lui Felix se leagă de limbajul ei, ce caracterizează perfect femeia crescută la mahala şi educată la periferia oraşului. Din punct de vedere carcateriologic,Aglae Tulea este un personaj imobil(nu sufera transformari sufletesti pe intreaga durata a evenimentelor).Cel mai elocvent ne este dezvaluita psihologia ei prin procedeele caracterizarii indirecte,specifice discursului narativ. Inca de la inceput isi defineste menirea,aceea de a-i ataca indirect pe cei din jur.Cunoscandu-l pe Felix,se adreseaza malitios lui Costache:”N-am stiut:faci azil de orfani”,fara a omite sa-o ofenseze si pe ceilalti:”O sa aiba Otilia cu cine se distra,ce zici,Pascalopol?”.

Prezenţa continuă a Aglaei în casa lui moş Costache e motivată, la

prima vedere, de gradul de rudenie şi de poziţia casei, familiei Tulea, aflată în imediata vecinătate a casei Giurgiuveanu, dar mai ales, de dorinţa aprigă, chiar nestăpânită, a femeii de a pune mâna pe averea bătrânului. Ea este convinsă că numai banii pot aduce stabilitatea unei familii şi-i doreşte cu atâta putere încât tot restul se estompează.

Prin caracterizare indirecta,prin fapte,gesturi,se contureaza fiecare

parte a personalitatii personajului. Gesturile, mimica, limbajul si intreg comportamentul, evidentiaza, indirect, o femeie needucata, acra si vulgara, limitata in gandire si, ca toti membrii familiei Tulea, lipsita total de fantezie si de capacitate creativa.

    Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-l implineste: realizarea copiiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata, amenintand licentios: "Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei".

Relatiile cu celelalte personaje difera in functie de interesele Aglaei, pe care insa nu este in stare sa si le duca la indeplinire, dar scot in relief, in mod indirect, trasaturile definitorii ale eroinei.Desi se considera o mama buna,isi trateaza copiii in mod diferentiat,preferandu-l pe Titi;rautatea manifestata in afara familiei rabufneste adesea si in interiorul ei.Ea este liderul clanului,iar autoritatea sa stirbeste personalitatea copiilor,conducandu-i catre un destin nefericit.Pe Olimpia o desconsidera si o nedreptateste,nefiind multumita de relatia acesteia cu Stanica Ratiu.Aurica,fata cea mica,are multe din trasaturile mamei,iar Aglae o incurajeaza permanent in tentativa ei disperata de a gasi un barbat pentru a se casatori.Dintre cei trei,insa,Aglae il prefera pe Titi,despre care crede ca intruchipeaza un geniu nedescoperit inca,desi la 22 de ani nu terminase liceul.Agale desconsidera profund preocuparile intelectuale,fiind adepta unor conceptii precum “Cine citeste prea mult,se scranteste” sau “Facultatea e pentru baieti de bani gata”.Este la fel de limitata ca si el si,de aceea,incurajeaza niste manii distructive:tanarul realiza reproduceri picturale avand ca model cartile postale.Grija excesiva si autoritatea Aglaei intretin conditia de retardat a acestuia.Greseste profund in metodele de educatie, trimitandu-l sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica. Autoritara sa plina de venin fata de toata lumea anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita de Stanica, Titi cade tot mai mult in mania "leganatului", iar Aurica ramane fata batrana. Pe   Simion   il   ignora   cu  desavarsire, el reprezentand numai pensia si banii pe care ii foloseste cu sentimentul ca i se cuvin, ca sunt ai ei. Desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane.  Invidioasa si rea, o uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e "orfana", o jigneste fara jena, spunandu-i "strieata" si "dezmatata", dand-o drept exemplu negativ Auricai. Aglae e opusul feminităţii. Ura ei se revarsă împotriva Otiliei, pentru că e frumoasă, împotriva lui Felix, pentru că e frumos şi studios, împotriva lui Pascalopol, pentru că e bogat. Fratele ei, Costache Giurgiuveanu, inseamna pentru Aglae numai averea pe care spera s-o mosteneasca, fara s-o intereseze deloc persoana lui. Atunci cand face atacul cerebral, Aglae

se opune sa cheme un medic, deoarece tot moare, ce sa mai cheltuiasca bani.

Comportamentul sau este un alt mijloc de caracterizare indirecta.

Aglae conduce peste tot. În propria casă îl tine din scurt pe Simion, face şi desface căsătoriile copiilor, întoarce totul după bunul ei plac. Işi abandonează sora într-un spital, îşi internează soţul în ospiciu, nu e deloc impresionată de atacurile lui moş Costache. Când i se face rău lui Simion, Aglae se dovedeşte a fi din nou veninoasă, rea prin vorbe: „A mâncat ca un bivol. Asta e tot”. Personajul alunecă nu o dată spre comic. Dorind să intre cât mai repede în stăpânirea averii, sau măcar a unei părţi a ei, între Aglae şi moş Costache se iscă o adevărată luptă. Sub pretextul că vrea să cumpere medicamente, ea încearcă să-i ia cheile, iar bătrânul „holbă ochii şi-şi muşcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse şi mai tare cheile. Aglae întinse mâna şi dădu să i le apuce.”Asediul casei bătrânului era condus tot de ea: „Luă comanda casei, ajutându-se de Marina, propria lui servitoare[...] Stănică vru neapărat să doarmă în salonul cu scrinul, Aglae în sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemntă să se culce la intrare, pe prag. Astfel, după terminarea mesei care dură foarte mult, toată casa fu ocupată milităreşte de cele şapte persoane (Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea) încât nici o mişcare nu era cu putinţă fără trecere prin odaia cuiva”. Scena in care ea isi pazeste fratele bolnav de teama pierderii averii, o face grotesca:,,— Aici e casa fratelui meu, si eu sunt unica lui sora. Nimic nu se misca aici in casa si nimeni nu s-atinge de nimic. Trebuie sa stam aici sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude, cu straini in casa.“ Aversiunea Aglaei faţă de Otilia e mărturisită direct. Fata i se pare o „zănatică” şi-i recomandă făţiş lui Pascalopol să-şi caute de nevastă o fată cuminte şi aşezată, sugerând vizibil un portret asemănător cu cel al propriei fiice. Neavând nici o înclinaţie, nici o preocupare, nici măcar toleranţă pentru înclinaţia artistică a Otiliei, muzica pianului o agasează:”– Grozav de agasant pianul ăsta! (Apoi strigând): Otilio! dă-l încolo de pian, ştii că mă enervează! (Mai încet către ceilalţi): Ori ştii să cânţi, ori nu. Pianul cere talent... Didina cânta bine!”   Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a Aglaei, care evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Zgarcita si rapace, avida de bani si de avere, ea sfarseste prin a mosteni o casa veche si darapanata, fiind inselata de Stanica si de Costache, desi instalase in casa fratelui ei un adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate nimic din casa, suspectand pe oricine, devenind ridicola si cazand ea insasi in tesatura propriilor intrigi: "Olimpia, si tu Aurica, sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, niciun cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape".     Aglae se contureaza direct din opiniile altor personaje ,este un simbol, caracteristic unei categorii morale, este exponenta unei tipologii. Fara sa fie umbrita constanta psihologica, ba dimpotriva, imaginea Aglaei se rasfrange subiectiv in aprecierile celorlalte personaje: Otilia spune ca

este o "vipera", iar Weissmann o numeste "baba absoluta, fara cusur in rau". Stanica este uimit de rautatea soacra-si, "scarboasa femeie" si "veninoasa",„Asta n-are nimic sfânt. Bărbat, frate, toţi sunt un fleac pentru ea.”Iar atunci cand cheama doctorul pentru Simion si Aglae se tocmeste cu el, acesta constata cu dispret: "Aglae, soacra-mea, e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul si se tocmeste cu doctorul si e plina de bani". Pascalopol o consideră „maliţiosă”, în realitate Aglae e numai venin: – Aşa eşti dumneata, cocoană Aglae, maliţioasă”.

Energia malefica a Aglaei Tulea va fi anihilata, la modul comic, prin manevrele unui personaj care are aceeasi structura morala ca si ea, dar si multa abilitate: Stanica Ratiu o ia prin surprindere pe Aglae, reusind sa-si insuseasca banii lui mos Costache, grabindu-i acestuia sfarsitul.

Creat in maniera balzaciana, dar prin supralicitarea modelului in directia expresivitatii comicului grotesc, personajul Aglae Tulea isi lamureste profilul psihologic in scene memorabile, precum cele analizate mai sus, in care fizionomia, imbracamintea, un gest, o replica ori un anume tip de comportament ii exprima clar si in chip caracteristic tipologia, reducand-o la esenta