acordul care ne uneşte - agvps.roagvps.ro/docs/vpm aprilie 2016.pdf · peste hotarele ţării...

Acordul care ne uneşte

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 4 (70) ◆ aprilie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: 32876

Consiliul de redACţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Alexei PALANCEAN, dr. în biologieAnatol SAVIN, doctor conferenţiar

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Dumitru GALUPA, dr. în economie, director ICAS

eChipA redACţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU,

redactorValeriu BUSUIOC, redactor-traducător

Alexandru BOSTAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

STATUTUL. Specie critic periclitatăRĂSPÂNDIREA. În Republica Mol-

dova se întâlneşte sporadic în Stepa Băl-ţului şi în zona de sud. Peste hotarele ţării populează ecosistemele de stepă şi cele aride din estul Europei, Kazahstan până în Mongolia şi China.

HABITATUL. Se menţine în apro-pierea coloniilor de popândăi, amplasate pe păşuni, alunecări de teren, margine de drumuri.

ASPECTUL CANTITATIV. E posibil să existe vreo 100 de indivizi.

FACTORII LIMITATIVI. Degrada-rea habitatelor şi reducerea efectivului po-pulaţiilor de popândăi, hrana principală a speciei.

PARTICULARITĂŢILE BIOLOGI-CE ŞI ECOLOGICE. Are o activitate cir-cadiană. În perioada activă a popândăilor, dihorul de stepă îşi capturează prada ziua,

iar în restul timpului devine animal cre-puscular şi nocturn. La sfârşitul iernii—începutul primăverii se împerechează. Perioada de gestaţie este de o lună şi jumă-tate. Femela naşte 6—8 pui golaşi, care pe la sfârşitul lunii mai—începutul lui iunie apar la suprafaţă lângă vizuină, iar peste vreo două săptămâni încearcă să vâneze popândăi tineri. Spre toamnă, animalele tinere devin de sine stătătoare.

REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-TE. Lipseşte informaţia.

STAREA DE PROTECŢIE. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a Convenţiei de la Berna, 1979; Cartea Roşie a Republicii Moldova (ed. a II-a).

MĂSURILE DE PROTECŢIE. Orga-nizarea microrezervaţiilor de păstrare a habitatelor, cu colonii viabile de popândăi şi prezenţa dihorului de stepă.

dr. profesor andRei munteanu

Cartea roşie

Dihorul de stepă (Mustela eversmannii)

2 Păduri arendate şi faună... moartă?

3 Natura şi noi

4 Acordul care ne uneşte

5 Colaborare întru dezvoltare

6 Un început promiţător

8 Ce vremuri, ce moravuri…

9 Lupul — convenţii şi realitate

10 Ce nu ştim despre câini

11 De necrezut…

12 Lungimea şi choke-ul ţevilor de puşcă

13 Păstrarea armei la domiciliu

Păducelul

14 După muncă — rezultate

15 Focul… a toate ucigător

16 Necuratul de sub pod

17 Unde te grăbeşti, frate Iepure?

18 Fotovânătoare

19 Cu acelaşi milion…

20 Batca

21 Când, unde, ce pescuim?

22 Liguloza — o parazitoză a peştilor

23 Fii responsabil de acţiunile tale

24 Tezaurul polonez

s u m a R

/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Trebuie să recunosc că şi în rândul vânătorilor noştri am întâlnit mulţi nemulţumiţi de starea de lucruri ce ţine de mersul Societăţii şi dezvol-tarea vânatului în terenurile de vânătoare, gestionate de SVPM. Pretutindeni — ne-mulţumire, pretenţii, revoltă. Cum se vede, ortacii noştri, deopotrivă cu toţi cetăţenii acestei republici, s-au săturat să tot vadă în jur sărăcie şi neajunsuri. Dar, ironia sorţii, fiecare dintre cei nemulţumiţi dau vina pe oricine de ceea ce se întâmplă rău în acest colţ de lume, numai pe sine nu se vede vinovat. Din contra: consideră că e privat de dreptul de a se bucura de toate bunurile vie-ţii, precum o fac cei din ţările civilizate. Uită, cum se vede, să-şi dea răspuns la întrebarea: Da’ cine a distrus, omule, bu-nurile din jur, extratereştrii?

Am avut ocazia să aud de la o seamă dintre ortacii noştri cu câtă pasiune povesteau des-pre cât vânat au văzut în alte ţări, despre farmecul vânătorii de acolo…, despre felul cum se gospodăreşte în acele fonduri cinegetice. N-au întârziat, de-sigur, să-mi spună că îşi doresc aşa ceva să vadă şi la noi.

Să fiu sincer, n-aş crede că acei ortaci, ca şi fiecare dintre noi, nu ar avea de unde şti că „omul sfinţeşte locul“, oriunde ar fi şi oricum s-ar numi acea ţară. Nu pricep însă, de ce tot aşteptăm să facă altcineva ceea ce, de fapt, ar trebui să facem noi — pentru noi. În acest sens, mă prind la gândul câtă dreptate a avut, totuşi, Albert

Einstein afirmând: Lumea e un loc periculos de trăit. Nu din cauza celor răi, ci a celor care nu fac nimic să oprească răul… Nu-i vorbă, ne aprindem noi, uneori, în rezolvarea unor

probleme, dar adesea — cum ne-aprindem, tot aşa ne stin-gem, fără a înfăptui un lucru cap-coadă.

Să zică cineva că nu avem destui vânători cu bune inten-ţii, dar mai departe de ele ce urmează? Pretenţii. Păi, da! e mai uşor să afişezi pretenţiile, decât să încununezi cu suc-ces intenţiile. Bucură, totuşi, că sunt în rândurile noastre vânători care au intenţionat, bunăoară, să sporească nu-mărul de iepuri de câmp pe terenurile gestionate de ei şi nu s-au dat bătuţi până nu au văzut schimbarea din rău în bine. Dar unde aţi crede că s-a întâmplat aşa ceva? Pe terenu-rile gestionate de colectivele primare de vânători din Co-loniţa, Codru, Băcioi, locali-tăţi din preajma Chişinăului, unde condiţiile, cu siguranţă,

sunt mai puţin prielnice decât în alte raioane ale republicii, pentru creşterea numărului de iepuri. Aici, unde preşe-dinţi ai acestor colective sunt I. Bîzgu, N. Goncearenco şi S.

Stepaniuc, de la 30 şi chiar mai puţini iepuri la mia de hectare s-a ajuns la 60 şi până la 120 de exemplare la mia de hectare. E ceva, nu? Fiţi siguri, totuşi, că de la sine niciun rezultat scon-tat nu vine. La de-a gata vin, dar cine aţi crede? Nepoftiţii! Vin cu pretenţii de a vâna aici, din păcate, nu i-am auzit mai pe niciunul dintre cei cărora le place să vâneze (unde este des-tul vânat), să pretindă la nişte terenuri aproape că lipsite de faună sălbatică, pentru a su-fleca mânecile şi a face ceea ce au făcut, în câţiva ani, cei de la Coloniţa, Codru, Băcioi… Iată de ce ursul n-are coadă.

Doar cu intenţii şi cu pre-tenţii încă nimeni nu a schim-bat ceva din rău în bine. Dar de schimbat trebuie. Gospo-dăreşte. Prin contribuţie per-sonală. Slavă Domnului, avem

exemple bune şi la noi, dar şi prea destule în ţările civiliza-te. Numai de-am avea dorinţă şi plăcere, nu doar să trăim ca peste hotare, ci şi să muncim ca acolo. Dar vedeţi dumnea-voastră, noi acasă nu vrem să muncim ca acolo… V-o poate spune tot omul, care a trudit măcar o zi în străinătate. Aici, însă, în loc să ne apucăm de lucru, avem pretenţii: că via-ţa noastră nu-i aşa, da-i altfel, că o ducem greu şi trăim rău, că în terenurile de vânătoare nu avem ceea ce ne dorim, şi tot aşa, şi tot aşa… Suntem doldora şi de intenţii, doar de intenţii… şi iubire. Ce să mai vorbim?

Totuşi, gândind la toate acestea, la noi întâi şi-ntâi, nu am putut să trec cu vederea şi să nu vă propun şi dumnea-voastră să luaţi cunoştinţă de ceea ce a spus, în acest context, Pera Novacovici: Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptu-lui că nu avem înţelepciunea să discernem, nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă, doar noi suntem respon-sabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt demult alături de noi.

Acest adevăr e valabil, e actual şi, într-un fel, ne priveş-te pe fiecare dintre noi, n-aţi crede?

Intenţii şi pretenţii

IoNel CĂPIŢĂ

Cum se vede, societatea moldovenească per ansamblu e una de nemulţumiţi, cu pretenţii: că viaţa noastră nu-i aşa, da-i altfel, că o ducem greu şi trăim rău… Tot atât de adevărat este — că şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova e parte componentă a acestui stat şi merge la braţ cu toate nevoile, abătute peste cetăţenii săi, adică peste noi.

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /

Pădurea şi izvorul, freamă-tul frunzei, zumzetul gâzelor,

trecerea-săgeată a unei căpri-oare, ţopăitul hazliu al unui iepure, cântul irepetabil al unei privighetori şi toate celelalte podoabe ale Naturii pentru Poet au fost, au rămas un far-mec. De altfel, ca pentru toată lumea îndrăgostită de verdele veşmânt… floare… pasăre… căprioară… Da, mă refer la o lume normală, de bun simţ, să-nătoasă la cuget, responsabilă, cu spirit gospodăresc.

Cu părere de rău însă, pentru o altă faţă a „monedei umane de schimb“, pădurea şi izvorul, pasărea şi zborul… tot farmecul feeric al Naturii nu trezeşte emoţii fireşti, bucurie şi plăcere, tihnă sufletească şi vis, pentru că această „faţă umană“ priveşte flora şi fauna cu care ne-a înzestrat Natura ca pe o simplă sursă de căpă-tuire, agoniseală şi satisfacere a „pohtelor“ nesăbuite. Asta e „cartea de căpătâi“ a lumii de impostori, hrăpăreţi şi profi-tori! Ea e cu turta din vatră şi cu jăraticul din Natură. Ea a vânat şi mai vânează în Pădu-rea Domnească, unde a ochit în mistreţ, dar a nimerit în om, ca până la urmă să spună că porcul a fost cu obraz gros, de a ricoşat glonţul.

De mai mulţi ani urmă-resc, cu stupoare, cum cad la

pământ arborii seculari, cum în locul lor, peste noapte, apar gropi de fundaţie, cât hăul, cum sunt înghiţite scuarurile, terenurile de joacă pentru co-pii, părculeţele, cum se sapă şi

se mănâncă porţiuni din gră-dinile publice, spaţii imense de pădure, pe care, ca ciupercile după ploaie, se înalţă castele, vile luxoase, garduri betona-te… limuzine de milioane pe la porţi ferecate, din care coboară „domni“ fercheşi, scoşi din cu-tie — mers legănat, grumaz de taur, ochelari de soare chiar şi pe timp înnourat, degete ine-late cu aur… Ăştia sunt noii, proaspeţii stăpâni. Cine i-a făcut? Cine i-a adus? Banul şi puterea, puterea şi banul! Ast-fel, fără vrerea lor, nimeni nu mai are voie să treacă, să intre, să admire, să se bucure, să-şi

miruiască sufletul cu ce a mai rămas din fosta pădure.

De fapt, ce a rămas? Cio-turi şi surcele? Cărări asfaltate şi curţi pietruite? Sârmă ghim-pată şi acareturi?

Da, pentru că acum 10-15 ani, dacă o luai prin crângul de la Durleşti, de exemplu, ici-co-lo descopereai în ascunziş un iepure, un arici, o vulpe roşca-tă… şi triluri de păsări te mai însoţeau… şi florile sălbatice îţi bucurau ochiul… Pe când acum… Nu, „acum“ nu ai cum să treci prin „codrii de aramă“ — proprietate publică, pentru că ea nu mai este publică, ci e a arendaşilor, care au acapa-rat-o, au împrejmuit-o ca pe o puşcărie, au „înfrumuseţat-o“

cu vârfuri de castel, vilă, palat. Aşa că, dragule, nici măcar aer de pădure nu îndrăzni să res-piri, nici păsări în zbor să vezi, pentru că noii stăpâni-aren-daşi, dacă vor, nici furnicilor nu le permit să se muşuroiască!

Pe unul, barosan, chiar l-am auzit, declarând:

— Păi, cum altfel? Pentru că eu plătesc, eu sunt cu drep-tul!… Statul mi l-a dat!

Statul… şi legea zămislită acum zece ani au permis insti-tuţiilor subordonate să decidă asupra florei şi faunei din pă-durile noastre, ale tuturor. Ma-rii demnitari, aflaţi în guverna-

re, au croit fondul forestier şi au împărţit acest tezaur al Na-

turii după bunul plac. Dar nici de propriile persoane nu au uitat. Vorba aia: Cine împarte — parte-şi face! Sau: Să umbli cu degetele prin miere şi… să nu le lingi? Să ai cuţitul poftei într-o mână şi pâinea guvernă-rii în alta, şi să nu tai, să nu dai şi „lu’ nănaşu, lu’ cumnatu, lu’ ginere, lu’ cumătru, lu’…“? Tai şi dai, pentru cel puţin 49 de ani înainte! Cum altfel? Ca toţi „ai casei şi ai neamului“ să se simtă băieţi (deştepţi!), să aibă cum cutreiera pădurile, trosni cu arma ca de Iordan şi vâna, după chef.

Tărăşenia cu arendările din fondul forestier, pusă „statal“ pe roate, a mers bine pentru cine a mers. Adică, pentru cei care au venit „sus“ cu ideea arendării în scop de „dezvol-tare turistică“ (pentru care turişti?), „recreare“ (a cui?), „reamenajare a spaţiilor cine-getice“ (cum? pentru cine?), „înmulţire a animalelor sălba-tice şi vânătoare“ (prin braco-naj?), „însănătoşire a florei şi faunei“ (dispărute şi pe cale de dispariţie?). Au venit, au bătut palma, au ridicat cupa de şam-panie, au băut şi… au plecat cu contracte de arendă, cu alte „idei“ de „dezvoltare ecologică şi integrare universală în Euro-pa“.

„Turismul“ cu arendarea păguboasă a pădurilor, defri-şarea şi construirea vilelor de lux, nimicirea fără noimă a tot

Păduri arendate şi faună... moartă?De Eminescu vă mai amintiţi? „Fiind băiet, păduri cutreieram/ Şi mă culcam ades lângă izvor,/ Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-aud cum apa sună-ncetişor…“.

editorial


ce creşte, înverzeşte, zboară şi se mişcă a luat proporţii. Pre-sa de la noi scria că prin anii 2008—2012 „Moldsilva“ a eli-berat circa 700 de contracte, a dat în arendă peste vreo 12 mii ha de pădure… întru „re-creare“, „gospodărire cinegeti-că“ etc. Din varii motive, însă, peste 100 de contracte au fost reziliate, fapt declarat cu un fel de bravură de actualii. Adică? Au dat un patrimoniu foresti-er, cu tot cu faună, ca apoi să ne alegem… cu un dezastru; au înstrăinat, fie chiar provizo-riu, întinderi de ape, cu tot cu peşte, cu păsări acvatice şi au revenit la heleşteie cu broaşte şi plajă de… boiernaşi.

Interesantă metamorfo-ză statal-administrativă! Dar după asemenea gospodărire noi avem mai multe păduri… recreate? Nu. Avem mai mul-te gospodării cinegetice, mai mult vânat? Tot nu. Din contra, starea de lucruri s-a înrăutăţit şi mai mult. Ca să te convingi de acest fapt nu e nevoie să te duci prea departe — la Ocniţa sau Rezina, Călăraşi sau Vulcă-neşti. Dezastrul pretutindeni e dezastru — tăieri ilegale de arbori, vile incendiate şi pără-site, poieni, crânguri ciopârţi-te, de să le plângi de milă. Ca să te convingi de una ca asta, e de ajuns să treci, dacă ţi se per-mite!, prin aceeaşi pădure de la Durleşti… ori să treci cu vede-rea, în drum fiind, măcar Valea Dicescu. Ce-ţi văd ochii şi-ţi amărăşte sufletul? Mormane de gunoi, deşeuri de şantier… distrugeri, tăieri şi… ciori, pi-sici, câini hoinari, sălbătăciţi.

Doar vreo veveriţă domes-ticită de trecători mai poţi în-tâlni. Supravieţuiesc? Din girul cui? Al Guvernului, Ministeru-lui Mediului, Inspectoratului Ecologic de Stat, Gărzii fores-tiere a Agenţiei „Moldsilva“, altor autorităţi, demnitari sus-puşi, iubitori de floră şi faună?

„Fiind băiet, păduri cutre-ieram…“ Pe timpul lui Emi-nescu — poate că…

CoNstaNtIN BârCĂ

Iubirea ne face să fim mai blânzi, mai dar-nici, mai atenţi cu noi înşine şi cu cei din jur.

Din dragoste pentru Natură, dorim să ne îmblânzim animalele de casă, iar în schimb, să primim afecţiunea, iubirea lor.

Pe lângă sentimentele reciproce faţă de animale, suntem îmblânziţi de acestea, la rân-dul nostru, pentru că ceea ce le oferim — aceea ne oferă şi ele în schimb.

Se spune că animalele nu au sentimente, însă, acestea pot distinge o persoană răufăcă-toare de una binevoitoare.

Totodată, se spune că animalele înlătură „spiritele rele“ din casa omului, că ne feresc de pericole, iar pe lângă asta ele pot presimţi o calamitate (cutremur, inundaţii, incendii ş. a. m. d).

Ar trebui ca noi toţi să fim mai afectuoşi şi să avem măcar un animal pe tot parcusul vieţii noastre, ca să putem vedea lucrurile dintr–o altă perspectivă. Asta ne–ar schimba mai mult spre bine, am da speranţă unui alt suflet şi ne–am împăca cu noi înşine cu mult mai uşor.

Fie că sunt animale domestice, sălbatice sau iubitoare de apă — toate simt afecţiunea noastră şi ne transmit stările lor.

Iubirea faţă de Natură şi de animale reflec-tă şi iubirea faţă de oameni. Aşa cum noi ne purtăm cu seamănul nostru, aşa ne purtăm şi cu animalele, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.

Consemnare: teo teodor

Natura şi noi


Pe 24 martie 2016, la Chişinău, a avut loc seminarul „Căile de dezvoltare a gospodăriei cinegetice a Republicii Moldova şi României“, la care au participat specialişti de pe ambele ma-luri ale Prutului. Au fost abordate diverse probleme privind activitatea organizaţiilor respective, legislaţia din domeniul cinegetic şi ocrotirea naturii, măsurile de antrenare activă a mijloacelor mass-media la oglindirea vieţii asociaţiilor vecine.

Ca urmare, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescari-lor Sportivi din România (AGVPS) şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) au revenit la obiectivele şi formele de cooperare, stabilite prin „Protocolul de colaborare dintre părţi“ din 29 noiembrie 2010, şi au sem-nat un Acord adiţional.

Reprezentanţii instituţiilor cinegetice au luat în conside-rare multiplele aspecte ale colaborării, inclusiv schimbul de experienţă privind gestionarea gospodăriei cinegetice la nivel naţional şi teritorial; dezvoltarea faunei cinegetice; participa-rea la manifestările cinegetico-halieutice; schimbul şi achi-ziţiile de material biologic pentru popularea terenurilor de vânătoare; schimbul frecvent de informaţii privind evoluţia

legislativă din domeniile vânătorii şi pescuitului; promovarea pe larg a revistelor editate de cele două asociaţii la nivel naţi-onal şi internaţional; acordarea dreptului de preluare recipro-că, cu acordul autorilor, a unor articole din aceste publicaţii periodice; acordul părţilor privind colaborarea cu asociaţiile naţionale similare, Consiliul Internaţional de Vânătoare şi Protecţie (CIC), Federaţia asociaţilor de vânătoare şi con-servare a faunei sălbatice din Uniunea Europeană (FACE) şi Confederaţia Internaţională de Pescuit Sportiv (CIPS); co-operarea la organizarea Expoziţiei trofeelor de vânătoare în România şi în Republica Moldova ş. a.

La temelia acestui Acord s-a pus, în primul rând, interesul manifestat de ambele părţi pentru intensificarea colaborării, în mod deosebit în domeniul spiritual al activităţilor vânăto-reşti şi pescuit sportiv, interesul membrilor vânători şi pescari sportivi privind accesul direct la revistele de profil, editate de ambele părţi, iniţierea unui dialog mai deschis între membrii vânători şi pescari de pe ambele maluri ale Prutului.

Conform prevederilor art. 3 din Protocolul invocat, părţi-le, de comun acord, au hotărât:

ACoRdUL care ne uneşte

Maluri de Prut

1. Postarea revistelor „Vânătorul şi Pes-carul Român“ şi „Vânătorul şi Pescarul Moldovei“ pe site-urile asociaţiilor, pentru a facilita accesul membrilor vâ-nători şi pescari sportivi la conţinutul acestora.

2. Conceperea şi publicarea de articole în revistele de profil, semnate de autori din ambele părţi, în interesul dezvol-tării laturii spirituale a activităţilor de vânătoare şi pescuitului recreativ-sportiv, precum şi al consolidării rela-ţiilor de prietenie dintre membrii vâ-nători şi pescari, întruniţi în asociaţii.

3. Facilitarea participării la vânătoare pe bază de reciprocitate a vânătorilor po-sesori de carnete de membru cu sigla AGVPS şi, respectiv, SVPM.

4. Popularizarea manifestărilor cinege-tico-halieutice organizate la nivelul asociaţiilor naţionale şi al colectivelor

de vânători şi pescari sportivi locale cu crearea condiţiilor necesare de partici-pare, pe bază de reciprocitate.

5. Deschiderea unei secţiuni de întrebări şi răspunsuri pe site-ul fiecărei aso-ciaţii de vânătoare şi pescuit sportiv pentru a asigura accesul membrilor acestora şi al oricăror altor persoane interesate.

6. Înscrierea ca membri ai forumului AGVPS a vânătorilor şi pescarilor sportivi din cadrul SVPM, precum şi a membrilor asociaţiilor afiliate la AGVPS pe forumul SVPM, pe baza recomandării conducerilor ambelor asociaţii.

7. Organizarea şi promovarea manifestă-rilor chinologice şi de tir vânătoresc, crearea condiţiilor pentru participarea vânătorilor şi pescarilor sportivi la ele pe bază de reciprocitate.

8. Informarea reciprocă despre apariţia lucrărilor de specialitate şi de beletris-tică, din domeniul cinegetico-halieutic.

9. Informarea reciprocă permanentă asupra cadrului legislativ privind vâ-nătoarea, pescuitul, regimul armelor şi muniţiilor, protecţia mediului şi biodi-versităţii.

10. Identificarea oportunităţilor şi colabo-rarea în cadrul programelor transfron-taliere privind biodiversitatea şi pro-tecţia mediului.

11. Invitarea specialiştilor Federaţiei aso-ciaţiilor de vânătoare şi conservare a faunei sălbatice din Uniunea Europea-nă pentru consultări asupra proiec-tului Legii privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului.

12. Implicarea, în măsura posibilităţilor, a celor două asociaţii naţionale în pro-iectele în derulare.

Dr. ing. Neculai Şelaru,director executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Oleg Ciocoi,preşedintele Consiliului Republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova


Doamne, mare-i puterea Ta…

De Paşti n-am vânat niciodată. Cu ori-cine dintre vânători aş fi vorbit, niciunul nu s-a lăudat cu capturi de pomină în ziua sfintei sărbători.

În anul trecut finalul vânătorii a coincis cu zilele de Paşti. De Sâmbăta Mare, ne-am îndreptat spre o păşune, preferată de co-coşul de mesteacăn. Păsările erau nelipsite. Cum numai s-a mijit de ziuă, înspre mine a venit în zbor unul.

Fără prea mare grabă, am ochit şi am tras. Cocoşul, de parcă s-a scuturat de imaginare picături de apă, a rămas să stea locului. Am tras fără ezitare din ţeava a doua. O aseme-nea obrăznicie din partea mea a fost chiar prea din cale afară. Cocoşul şi-a luat zborul.

Am rămas să aştept. Peste câteva mi-nute am văzut că spre mine prin câmp se îndreaptă agale un alt cocoş. Părea o pasă-re tânără. El nu cânta de dragoste, ci pur şi simplu mergea încetişor, tot ciupind firice-lele de iarbă.

Lăsându-l să se apropie distanţă de un tir sigur, am ochit şi am tras. Cocoşul, însă, a dat din aripi şi… Deoarece zbura lateral, am mai tras din a doua ţeavă. Fără a pierde cel puţin o pană, cocoşul s-a făcut nevăzut după perdeaua pădurii.

Nu mai aveam cartuşe. De regulă, patru cartuşe erau de ajuns şi de rămas, drept care nici de această dată n-am luat mai multe. Am fost, deci, nevoit să părăsesc co-liba şi să merg acasă.

A doua zi era Paştele şi ziua de închidere a sezonului. Chiar să spun că îmi ardea să vânez în această zi tot nu puteam, dar… a prevalat hazardul. De ce oare am ratat patru ori la rând în situaţii simple ca bună ziua? Asta m-a determinat să încalc regula.

M-am trezit la patru dimineaţa, ca de obicei şi, după o ceaşcă de ceai, am luat-o spre pajişte. Mare mi-a fost mirarea când în locul colibei, am găsit doar dărâmături. Ce era să fac cu ele pe întuneric? Nu-mi rămâ-nea decât să iau cale-ntoarsă ca să-mi îm-plinesc cel puţin somnul.

Nu pot spune că am rămas dezamăgit. Dimpotrivă, am simţit un sentiment de uşu-rare că vânătoarea nu a reuşit. Esenţial este că m-am convins încă o dată: de Paşti nu e bine să pleci la vânătoare! N-ai să ai nicide-cum noroc.

sergheI gUleaeV

De ani buni colaborarea, schimbul de experienţă între Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova (SVPM) şi Aso-ciaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) a devenit o necesitate întru bunul mers al dezvoltării durabile a ramurii cinegetice pe cele două maluri de Prut. O dovadă în acest sens este şi sosirea delegaţiei oficiale în frunte cu dl dr. ing. Neculai Şelaru, preşedintele AGVPS din România. În cadrul întrunirii dl Şelaru din capul locului a menţionat:

— Mi-a făcut plăcere de fiecare dată să venim la Chişinău şi să discutăm pe mar-ginea problemelor de interes comun ce ne preocupă.

De-o vreme un interes aparte ne-a tre-zit revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei, care, trebuie s-o spun, e una mai de suflet, pe când revista Vânătorul şi Pescarul Ro-mân e una mai tehnică.

De ce ne-a trezit interesul publicaţia dumneavoastră? Pentru că prin intermediul ei, schimbul de informaţii, schimbul de ex-perienţă e mai lesne şi concret. Astfel, vrem să extindem colaborarea şi la nivel cultural, spiritual care, de fapt, a fost bună în limita timpului pe care l-am avut fiecare. Bineîn-ţeles, plasarea revistei Vânătorul şi Pescarul Moldovei pe site-ul nostru, precum şi a re-vistei Vânătorul şi Pescarul Român pe site-ul dumneavoastră, e un pas înainte.

Înaltul oaspete, fiind întrebat despre funcţionalitatea Legii fondului de vână-toare în România, despre experienţa prin care au avut a trece vânătorii din dreapta Prutului, a spus:

— Noi avem o experienţă bună cu Le-gea care se schimbă în fiecare an — e o instabilitate legislativă extraordinară. Am avut neşansa să crească interesul pentru gestionarea fondului de vânătoare de alte persoane decât profesionişti în domeniu, de parlamentari…, care s-au făcut vână-

tori. Acum vor şi ei fonduri de vânătoare. Astfel a apărut această presiune ce deter-mină intervenţii în lege. Realitatea la zi ne arată că descentralizarea în cadrul AGVPS n-a fost favorabilă unei gestionări respon-sabile. Aceasta ne dă mari bătăi de cap. Acum, după ultima împărţire a fondurilor de vânătoare, care a avut loc în 2011, am zis stop: e timpul să ne aşezăm la masă şi să gândim pentru vânat — să modificăm bine legea. S-a făcut un grup parlamentar din vânători şi am lucrat asupra modifi-cărilor legii… Descentralizarea, în sensul dezorganizării Asociaţiei ca fiecare să facă tot ce vrea — nu merge!

dumneavoastră aveţi un avantaj foarte mare că sunteţi o Societate uni-că, integră, nu aţi trecut prin descen-tralizare. Rămâneţi împreună unitari şi puternici în interes comun. Structura Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova trebuie să rămână piramida-lă. Cu siguranţă: nu trebuie să repetaţi greşelile noastre. Şi dacă reuşiţi încă să aveţi şi o Lege a fondului de vânătoare bună, atunci, fără îndoială, veţi înregis-tra rezultate scontate. Deocamdată, cred că sunteţi unicii în Europa care nu aveţi o lege a vânătorii, administrării, gestionării vânatului. Vă pot asigura că, la necesitate, suntem disponibili de a împărtăşi din ex-perienţa noastră întru bunul mers al acti-vităţii dumneavoastră. Întru soluţionarea problemelor suntem dispuşi de a antrena şi unele instituţii europene, cum ar fi CIC, FACE şi CIPS.

Pe parcursul întrevederii au fost abor-date multiple probleme privind activitatea de mai departe a SVPM şi AGVPS. Urmă-rind felul cum decurg prin ani relaţiile de colaborare între aceste două instituţii, nu poţi să nu afirmi: colaborarea este dezvol-tarea.

IoNel roUr

Colaborare întru dezvoltare


aProaPe UN aN a treCUt de CâNd am îNCePUt realIzarea ProgramUlUI de aClImatIzare a IePUrelUI de VIzUINĂ Pe te-reNUrIle de VâNĂtoare ale moldoVeI. Ce s-a îNtâmPlat îN aCest rĂstImP? Care aU fost momeNtele dIfICIle şI Ce PersPeCtIVe Ne aşteaPtĂ?

Ideea de a elibera iepurele de câmp de sub presiunea vânătorească din con-tul introducerii iepurelui de vizuină în terenuri, nu a fost una nouă. Pentru pri-ma dată a fost acceptată încă în anii '80 ai secolului trecut. Decizia a fost luată la cel mai înalt nivel, după consultarea cu oameni de ştiinţă şi experţi.

Cu toate acestea, practica în acest do-meniu a lipsit şi, ca urmare, s-a produs eşecul ulterior în realizarea acestui pro-gram. Mulţi factori care, într-un fel sau altul, influenţează aclimatizarea iepurilor de vizuină, oferindu-le condiţii conforta-bile de viaţă, de reproducere, de prevenire a bolilor ş.a.m.d., nu au fost luaţi în con-siderare în deplină măsură. Clar lucru, a fost prima experienţă. Din păcate, foarte curând, iepurele de vizuină a dispărut complet din ecosistemul republicii. Re-venirea la acest subiect a fost determinată nu doar de cererile insistente ale vânători-lor, dar şi de circumstanţele, inclusiv cele formate în ultimele două decenii, privind iepurele de câmp. Până anul trecut, am acumulat un anumit material ştiinţific, a fost studiată practica de aclimatizare a ie-purelui de vizuină în alte ţări. Analizând toate argumentele pro şi contra, a fost lu-

ată decizia de a introduce această specie în terenurile de vânătoare ale republicii. Cei 100 de iepuri achiziţionaţi în Polonia au fost eliberaţi în 6 locuri, amenajate din timp şi pregătite pentru a găzdui acest lot. Toate măsurile locale întreprinse de către conducerea Societăţii, manageri şi vână-

tori, au fost reflectate cu lux de amănun-te în paginile revistei noastre. Acum este timpul să rezumăm rezultatele pentru ul-timele 10 luni.

În luna martie a anului curent, speci-aliştii Societăţii, împreună cu colaborato-rul Institutului de Zoologie al AŞM, dr. A. Savin, au studiat locurile, unde elibe-rarea iepurelui de vizuină a prezentat di-ficultăţi, cu scopul de a stabili starea lor, prezenţa iepurilor în aceste locuri, a ela-borar concluzii şi recomandări. Controlul a demonstrat că în 5 din cele 6 locuri (Fă-leşti, Ocniţa, Criuleni, Căuşeni, Chişinău) a fost depistată prezenţa iepurilor de vi-zuină (excremente proaspete, urme, săpă-turi etc.). În raionul Făleşti au fost atestate vizuini proaspete la o distanţă de 30—100 de metri de la locul de eliberare iniţială. Acest fapt indică formarea familiilor indi-viduale în această populaţie şi începutul reproducerii. Nicăieri în locurile unde au fost eliberaţi iepuri de vizuină nu a fost posibilă identificarea cu înaltă precizie a numărului de iepuri care au supravieţuit iarna. În locurile eliberării pe terenurile subdiviziunii teritoriale (ST) a mun. Chi-şinău, vizuinile s-au dovedit a fi părăsite, au fost depistate doar urmele prezenţei

iepurelui pe timp de toamnă-iarnă. Din două locuri de eliberare, urmele pre-zenţei iepurelui au fost depistate doar în unul (Băcioi). Trebuie să recunoaştem că localizarea iepurelui pe teritoriile de vâ-nătoare ale ST a mun. Chişinău, din dife-rite motive, s-a dovedit a fi problematică. Destul de ineficientă s-a dovedit decizia ST Căuşeni privind plasarea a 15 iepuri în 3 locuri — câte 5 în fiecare, ceea ce con-travine recomandării experţilor.

Practica demonstrează că rata de su-pravieţuire este cu atât mai redusă, cu cât mai mică este componenţa numerică a iepurilor populaţi iniţial în colonie. Dacă într-un loc sunt lansate 10—15 exempla-re, până în viitoarea primăvară, de obicei, supravieţuiesc mai puţin de jumătate. Ca urmare, în cadrul examinării terenurilor ST Căuşeni doar pe unul dintre sectoare este atestată prezenţa iepurilor.

Rezultatele populării iepurilor de vi-zuină ar putea fi mai impresionante, dacă s-ar fi ţinut cont de următorii factori.

Primul este alegerea corectă a locuri-lor de lansare în natură. În conformitate cu recomandările savanţilor şi specia-liştilor, urmau să fie luaţi în considerare unii factori care determinau aclimatizarea iepurilor şi anume: localizarea lansării în natură — în ravene, pe terenuri acciden-

tate (în pantă, de preferinţă), în partea sudică a acestora, protejate de vânturi, cu arbuşti şi pajişti, cu sol predominant nisi-pos-argilos, oferind iepurilor posibilitatea amenajării vizuinilor, sectoarelor cu cele mai neînsemnate întroieniri pe timp de iarnă, prezenţa pe perimetru a unor re-zerve de furaje naturale, la distanţă mare de la livezi şi vii, cu puţine animale de pradă etc. Din păcate, la alegerea locuri-lor pentru lansarea iepurilor aceste reco-

Un început promiţător

iePurele de vizuină


mandări nu au fost întotdeauna pe deplin luate în considerare.

Acesta este motivul pentru care, în unele cazuri, iepurii valorificau noi zone, ignorându-le pe cele considerate de noi drept potrivite, îndeplinind condiţiile necesare. Practic, popularea iepurelui nu depăşea limitele zonelor prestabilite şi prezentau colonii pe suprafeţe de nu mai mult de un hectar.

Un al doilea factor, la fel de important, este prezenţa animalelor de pradă dăună-toare în apropierea coloniilor. În primă-vara anului trecut, înainte de a recepţiona lotul de iepuri spre a fi populaţi, au fost desfăşurate activităţi în vederea reducerii componenţei numerice a prădătorilor. Pe parcurs, lupta împotriva animalelor de pradă a fost efectuată sporadic, iar în une-le locuri — numai în perioada vânătorii.

Practica multor întreprinderi din stră-inătate, preocupate de creşterea iepurilor, arată că reglarea numerică a animalelor de pradă dăunătoare (vulpe, dihore, jder, hermină, nevăstuică, şoimi, bufniţe etc.) trebuie să fie efectuată în mod continuu pe tot parcursul anului. Dacă această con-diţie nu este îndeplinită, atunci probabi-litatea dispariţiei coloniei sub presiunea prădătorilor sporeşte semnificativ. Măsu-rile temporare de reducere a impactului acestora asupra coloniei nu pot garanta bunăstarea coloniei. Asupra acestui factor li s-a atras o atenţie deosebită managerilor subdiviziunilor respective.

Nu vom trece cu vederea factorul antropogen. În majoritatea raioanelor, locurile de lansare erau destul de de-parte de aşezările umane. Specificul re-giunii noastre este că în orice anotimp al anului, pe terenurile agricole, se află oameni. Una dintre cauzele prezenţei lor sunt grijile păşunatului, care este practi-cat anul împrejur. Ignorarea acestui fapt s-a răsfrânt şi asupra rezultatelor lansării lapinului. De exemplu, în raionul Ocni-ţa locurile pentru eliberarea iepurilor au fost alese şi amenajate în conformitate cu cerinţele biotehnice, însă prezenţa per-manentă a turmelor de oi şi de vite mari cornute au determinat distrugerea fizi-că a păşunilor. O serie de iepuri au fost

prinşi de braconieri. Managerul a fost impus să ia decizia cu privire la transfe-rarea iepurilor în locuri mai liniştite în primăvara curentă.

Un obstacol major în calea realizării şi menţinerii unui număr înalt de specime-ne sunt infecţiile, cum ar fi coccidioza şi mixomatoza, agentul cauzal al bolii he-moragice virale la iepuri. Mai mult ca atât, într-un mediu, în care iepurele trăieşte în colonii, îmbolnăvirea este deosebit de pe-riculoasă, deoarece maladia constituie un pericol pentru toţi cei din colonie. Întru a preveni pieirea lapinului se impune vac-cinarea exemplarelor puse în libertate şi vaccinarea periodică a exemplarelor prin-se cu acest scop din natură. Astfel, se for-mează o pătură de animale imunizate care împiedică răspândirea infecţiei.

Vaccinarea a fost efectuată în perioa-da slobozirii iepurilor în terenuri, în 2015. Atunci, toţi iepurii achiziţionaţi din Polo-nia şi sloboziţi în terenurile din republică, de rând cu vaccinurile de care avură parte la fermă, au fost vaccinaţi suplimentar cu preparatul „kastomiks“, împotriva mixo-

matozei.În lunile martie şi aprilie ale acestui

an este programată deparazitarea şi con-solidarea statutului imun al indivizilor în grupuri, împreună cu alimentarea su-plimentară, în conformitate cu metodica elaborată de membrii grupului cinegetic al Institutului de Zoologie al AŞM.

Mai există un aspect, la care trebuie să atragem atenţie: suplinirea anuală a popu-laţiilor de iepuri. Pentru a asigura posibi-litatea lansării repetate a iepurilor în na-tură, întru formarea populaţiei sau pentru dezvoltarea populaţiilor deja constituite, este necesar să avem surse de obţinere a animalelor. Ferme de mari dimensiuni, cum ar fi fazanăriile, în Europa sunt, de fapt, foarte puţine. Având în vedere faptul

că ferma din Polonia, unde am achiziţio-nat primul lot de iepuri, s-a închis, aceas-tă problemă este foarte stringentă. Fără achiziţionarea unor noi loturi, nu putem vorbi despre continuarea acestui program. Deocamdată, cunoaştem doar o fermă, ce activează în Franţa. Există, de asemenea, informaţii privind existenţa unei ferme mici în regiunea Odesa, pe care intenţio-năm s-o vizităm la începutul lunii aprilie. Pe viitor, credem că soluţia ar fi achiziţi-onarea iepurilor din străinătate, dar, de asemenea, şi crearea la noi în republică a unor organizaţii care ar dori să se ocupe de creşterea iepurilor. Deocamdată, o ase-menea experienţă a fost obţinută în cadrul ST Ocniţa şi Nisporeni. Pe de o parte, vom pune rapid în aplicare programul de po-pulare a iepurilor de vizuină, iar pe de altă parte, vom scuti Societatea de cheltuieli suplimentare.

Concluziile definitive încă urmează a fi făcute. Pe parcursul acestui an am acu-mulat experienţă şi cunoştinţe. În primul rând, există încredere şi înţelegerea faptu-lui că toate problemele enumerate mai sus,

pot fi depăşite prin eliminarea factorilor negativi specificaţi. În al doilea rând, pu-tem spune cu încredere că acest program este lucrativ şi există toate şansele de a-l pune în aplicare cu succes, inclusiv prin introducerea unor noi efective de iepuri pretutindeni în republica noastră. Şi, în al treilea, problema presiunii vânătorii asu-pra iepurelui de câmp poate fi rezolvată din contul apariţiei unui nou tip de vână-toare — la iepurele de vizuină. Această vâ-nătoare este foarte promiţătoare. Alegerea o vor face vânătorii. Cu fiecare pas, vom acumula experienţă şi o vom transmite tu-turor celor care vor decide să meargă pe calea aleasă de noi.

oleg CIoCoI

aNatol saVIN


Ce vremuri, ce moravuri…dura lex?

Uitându-te ce se întâmplă într-un domeniu sau altul al economiei naţionale din aceas-tă republică, stai şi te întrebi: de care legi, scrise sau nescrise, se conduc cetăţenii de aici? Că, slavă Domnului, nu ducem lip-să de ele şi nici de hotărâri de Guvern, în scopul îmbunătăţi-rii unei sau altei legi. Ai impre-sia că degeaba sunt adoptate, încât rămân… doar pe hârtie. Exemple, avem destule. De data aceasta însă aş vrea să mă refer la Hotărârea Guvernului Nr. 667 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la păşunat şi cosit. E o hotărâre — s-o pui la rană! E scris negru pe alb cine şi ce trebuie să facă, pentru ca şi la noi, atât păşunatul, cât şi cosi-tul să aibă loc, fără a pricinui daune Naturii, precum se face în ţările europene. În punctul 6 al Regulamentului este stipulat clar: Păşunatul nu se admite înainte de ultima decadă a lunii aprilie sau prima decadă a lu-nii mai, când solul s-a zvântat şi temperatura aerului nu cade noaptea sub +5°C, iar plantele au înălţimea minimă de apro-ximativ 10 cm — în cazul pă-şunilor formate din plante de talie joasă, şi de aproximativ 15cm — pe păşunile formate din plante de talie înaltă.

Astfel e stipulat în legea scrisă. Spune bine, în acest sens, şi calendarul popular: la Sf. Gheorghe (6 mai) înce-pe anotimpul cald, iar la Sf. Dumitru (8 noiembrie) — cel rece. Secole întregi ciobanii — la 6 mai ieşeau cu turmele în câmp, iar la 8 noiembrie o în-cheiau cu păşunatul.

Dar cum este respectată as-tăzi la noi buchea legii scrise şi nescrise de posesorii de anima-le, de ciobanii contemporani? Crede care cumva că ei aşteaptă

să crească, să se întărească pă-şunile şi doar atunci să-şi scoa-tă turmele în câmp? Haide. Nu? Mai degrabă întrebaţi-vă dacă ei le-au închis cumva întreg sezonul rece, având parte de o iarnă blândă, şi n-au invadat

toate câmpurile — terenurile de vânătoare, cu dulăii gonind vânatul de pretutindeni. Puţin le pasă păstorilor de animale că Regulamentul cu privire la păşunat şi cosit, punctul 9, spu-ne: Perioada de păşunat trebuie să se încheie în prima decadă a lunii noiembrie sau cu o lună înainte de coborârea temperatu-rii medii în decurs de 24 de ore sub 0°C.

Lăsaţi de capul lor, cei cu turmele de ovine şi caprine fac ce le taie prin minte: atât în perioada rece a anului, cât şi primăvara devreme, încât e mai cu neputinţă să afli un loc nefrământat de copitele ani-malelor. Văzând cum gospodă-resc ciobanii, la bunul său plac, te întrebi: să fie doar ei stăpânii ţarinei şi a tot ce mişună în te-renurile de vânătoare? Dar ci-tesc în Hotărârea Guvernului Nr. 667 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la păşunat şi cosit, punctul 2: Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina agenţiilor şi inspecţiilor ecologice, serviciilor sanitar-veterinare de stat raio-

nale/municipale şi autorităţilor administraţiei publice locale.

Suntem, astfel, în drept să ne întrebăm: cu ce se ocupă aceşti responsabili de aplicarea şi respectarea legii? Să nu ştie ei că ciobanul paşte oile, cum

trebuie, dacă cineva îl paşte şi pe cioban?!

În punctul 5 al acestui Re-gulament se spune: Organele administraţiei publice locale stabilesc sectoarele şi termenul de păşunat pe terenurile fondu-lui funciar proprietate publică a unităţilor administrativ-teri-toriale…

Dar, văzând ce se întâmplă în realitate, cum sunt călărite terenurile de vânătoare gesti-onate de Societatea Vânători-lor şi Pescarilor din Moldova, cât şi o bună parte din fondul forestier gestionat de Agenţia „Moldsilva“, ai impresia că sec-toarele şi termenul de păşunat le stabilesc doar caşul de brân-ză şi cârlănaşul. Altminteri, cum de înţeles dezmăţul celor cu turmele slobozite pe unde apucă, distrugând din leagăn şi floră, şi faună sălbatică?!

Dar şi dacă pentru daunele de mii de lei, pricinuite Natu-rii, sunt amendaţi, din Paşti în Paşti cu vreo 200 de lei, con-form legislaţiei în vigoare, nu-i sperie pe cei cu turmele.

— Dați-mă în judeca-tă, că eu tot voi avea câştig

de cauză! — striga sus şi tare Dumitru Toma, unul dintre deținătorii numeroasei turme de caprine, cu stâna chiar în centrul oraşului Codru. Şi ce credeți? Pentru faptul că de ani la rând călăreşte terenurile din jurul acestei localități, şi che-mat în judecată de Inspecto-ratul Ecologic de Stat, Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză. Mai zi ceva!

Alta gogonată: bacilor li se permite să-şi înfigă stâna unde le pică mai bine şi… să plodească câte o întreagă haită de dulăi care, de altfel, îi înso-ţesc pe dealuri şi văi la păscu-tul turmelor de mioare şi ca-prine… Puţin le pasă că Legea regnului animal (Nr. 439 din 27.04.1995) prevede întreţine-rea câinilor doar în preajma stânelor. Ian dacă amenzile ar acoperi daunele aduse mediu-lui, s-ar juca cineva de-a legea?

Nu sunt sigur dacă măcar cineva, dintre ciobanii de la noi, ar fi auzit de cuvântul „ju-jeu“, darămite să-l şi lege cu un lanţ de zgarda câinilor.

E de luat aminte că, în prezent, conform legilor din România, membră a Uniunii Europene, toţi câinii ciobă-neşti, aferenţi turmelor aflate în transhumanţă, trebuie să poarte jujeie.

A văzut care cumva, pe la stânele de animale din Repu-blica Moldova, câini cu jujeie, ca astfel să fie protejat vânatul? Cu siguranţă… jujeiele lipsesc cu desăvârşire. Nu ducem lipsă însă de legi… pe hârtie şi bra-conieri… la tot pasul. Şi e pă-cat de noi, şi e păcat de Natura-mamă. Oare e cazul să ne mai plângem, de la vlădică până la opincă, de dezastrul pe care singuri îl facem? O tempora, o mores!

IoNel CĂPIŢĂ

Ce pot face legile acolo unde domnesc nu-mai banii şi unde sărăcia nu poate birui?(Oxenstierna)


dicţionar

Cuvinte şi expresii vânătoreşti

Continuare din nr. 3, 2016

Tihăraie, pl. tihării. Stufării, păpuriş într-un lac sau baltă. În t i h ă ra i a stufoasă din mar-ginea bălţii îşi făcuseră cuiburi mai toate vieţuitoarele acva-tice, vânătorii însă nu se încu-metau să le tulbure liniştea, le priveau admirându-le zborul (M. Sadoveanu).

Toană, pl. toane. Loc într-un lac sau baltă unde se adună şi se prinde bine peştele. Pes-carii din Văleni cunoşteau bine to a n e l e din toate lacurile de pe valea Prutului, de unde se în-torceau de fiecare dată cu lun-trele pline cu peşte (L. Şeptiţchi).

Traiectorie, pl. traiectorii. 1. Linia ce reprezintă drumul parcurs în spaţiu de proiectilul-glonţ sau de alice, de la ieşirea din ţeava armei de vânătoare până la ţintă. 2. Reprezentarea grafică a drumului parcurs în aer de o săgeată trasă dintr-un arc de vânătoare. Tânărului vâ-nător i se impune cunoaşterea balisticii tirului, alegerea un-ghiului de ochire şi a unghiului de tragere, curba t ra i e c to r i e i sub influenţa rezistenţei aerului şi forţei de gravitate a pămân-tului (man. ,,Cartea vânătorului”, 2005). Săgeţile arcaşilor urma-ră traiectoria directă şi ajunse-ră până în bulucurile de ieniceri puşi pe fugă (B. P. Haşdeu).

Trăgaci, pl. trăgace. Piesă mobilă din mecanismul armei de vânătoare, pe care se apasă cu degetul arătător al mâinii drepte pentru a efectua trage-rea. Sub adânc frunziş de codru, stă pitit vânătorul, cu ochiul ţintit la pradă, cu braţul ager la t ră g a c i (A. Odobescu).

Trecătoare, pl. trecători. Loc de trecere, printre copaci şi ar-buşti, pe un teren de pădure, pe unde obişnuiesc să treacă ani-malele sălbatice spre sursele de hrană şi apă. Trecătorile din Codrii Fagului se aflau mereu, şi iarnă, şi vară, sub supraveghe-rea vânătorilor (I. C. Ciobanu).

dr. hab. aNatol eremIa

Prin anii 60 ai sec. XX, lupul, prin existenţa sa naturală pe teritoriul Moldovei, era nominali-zat ca specie autohtonă, care era în drept ca ori-ce altă specie nativă, să fie ocrotită. Însă, după dispariţia lui timp de câteva decenii, a apărut la reproducere pe la sfârşitul anilor 90 ai sec. XX din regiunile vestice ale Ucrainei şi poate fi atri-buit la categoria răpitor invaziv. Acest califica-tiv se resimte atât asupra efectivelor de animale sălbatice, cu preferinţă a speciilor de vânătoare, cât şi a celor domestice. Informaţiile parvenite de la specialiştii Agenţiei „Moldsilva“, managerii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova şi vânători demonstrează că pagubele cauzate de acest răpitor animalelor sălbatice şi domes-tice pe teritoriul republicii sunt foarte mari. De exemplu, numai într-o iarnă în rezervaţia ştiin-ţifică „Codrii“ au fost descoperite cca 15 cadavre de cerb cu pete (majoritatea femele) şi căprior. În luna iunie 2012, de pe mătcile a 10 sate din r. Şoldăneşti au fost sfâşiate 31 de animale tinere, inclusiv 13 viţei, 8 mânji, 8 capre şi 3 oi. În două sate din r. Anenii Noi, în lunile septembrie-oc-tombrie, lupii au ucis 3 viţei şi un berbec. Mul-te alte cazuri de distrugere a animalelor au fost semnalate la stânele din raioanele Ciadâr-Lun-ga, Cahul, Ştefan Vodă, Căuşeni, Anenii Noi, Ialoveni, Orhei, Sângerei, unde au fost sfâşiate sute şi sute de oi şi capre. În lipsa animalelor de talie mare, lupul vânează iepuri, fazani, potâr-nichi etc. Conform directivelor europene, sta-tele care au aderat la convenţii sunt chemate să protejeze specia nativă, însă pentru aceasta este necesar de efectuat cercetări ştiinţifice ce ţin, în primul rând, de puritatea genetică a lupului.

În prezent se vehiculează ideea prezenţei a cel puţin trei forme de răpitori atribuite lupului:

nominativă, hibridă şi câini sălbătăciţi. Ultima formă a fost elucidată în iarna a.2007, în urma împuşcării a doi presupuşi lupi la două stâne din apropierea Cahulului. Au fost semnalate şi cazuri de abatere de la forma nativă prin fenoti-pul animalului (coloritul blănii), deci, prezenţa hibrizilor. Aşa-numiţii lupi care atacă omul nu sunt altceva decât câini vagabonzi sau hibrizi dintre lup şi câine.

Nu este clară nici originea lupilor apăruţi la noi. Primele cazuri de sosire a lupilor au fost semnalate pe teritoriul r. Dubăsari, apoi răpito-rul s-a infiltrat în zonele centrală şi de sud dintre Nistru şi Prut. Migraţia lupului din zona Carpa-ţilor României este mai puţin probabilă.

Starea duplicitară creată în republică dintre societate şi natură, lup şi natură, lup şi societate este determinată de lipsa conceptului de gesti-onare a populaţiei de lupi în condiţiile naturale ale republicii, lipsa de gestionare corespunză-toare de către autorităţi a gospodăriei cinegetice naţionale. Astăzi nimeni nu are argumente şti-inţifice pro sau contra existenţei lupului pe te-ritoriul republicii. Pe de o parte, fiecare specie nativă are dreptul la existenţă, iar pentru aceasta are nevoie de condiţii optime de viaţă. Cine poa-te să argumenteze câţi lupi ar trăi în condiţiile actuale pe teritoriul republicii? Dispariţia lupu-lui în anii 50—60 ai sec. XX a fost condiţionată de aceiaşi factori cu care se confruntă şi astăzi, numai că în prezent răpitorul s-a adaptat mai bine la prezenţa omului, ceea ce îi permite să se reproducă.

Aşadar, ne putem aştepta la un presing mai mare a lupului şi hibrizilor lui asupra omului şi naturii?

dr. prof. aNdreI mUNteaNU

Lupul — convenţii şi realitate

zoofauna


Diversificarea actuală a raselor canine, peste patru sute de rase omologate de Fe-deraţia Chinologică Internaţională, fiecare cu propriul bagaj genetic şi aspect anato-mic, cât şi modul diferit de habitat, de la apartamentul din aglomerările umane, pa-

docuri, curţi şi până la spaţiul neîngrădit, dovedeşte o largă disponibilitate de aco-modare şi adaptare.

În cele ce urmează, doresc să creionez câteva aspecte ale unor observaţii asupra câinilor de vânătoare. Din observaţiile ne-mijlocite asupra unor exemplare în timp şi spaţiu ale unor pontatori şi nu numai, am constatat că simţul olfactiv reprezintă cel mai stabil element prin care memorează şi disting cea mai largă gamă a mirosurilor fi-inţelor, obiectelor şi plantelor, pe care le re-ţin pe viaţă. Urmează memoria auditivă în joasă şi înaltă frecvenţă, de asemenea foarte prodigioasă, sesizând cei mai furişaţi paşi de om sau fiară şi, în cele din urmă, memo-ria vizuală mai slabă, sortită uneori uitării după scurgerea unui timp mai îndelungat.

Cele trei simţuri interdependente în-tre ele formează conexiunile pe care noi

le denumim capacităţile de discernământ depozitate în sistemul nervos central, pe care la nevoie le selectează şi utilizează, în împrejurările necesare rezolvării acţiunii momentului.

Repetatele observaţii m-au determinat

să consider pozele atitudinilor de aret o consecinţă a transformării moleculelor ete-rice emanate de vânat, în imagini ale aces-tuia, faţă de care adoptă atitudinea dinain-tea atacului final (stârnirea), îmi permit o digresiune pentru a preciza mecanismul in-tuit. Noi, când mirosim un parfum de liliac sau lăcrămioare, ne imaginăm florile şi nu distilăria în care s-au obţinut esenţele, sau când savurăm buchetul unei varietăţi de vin, ne imaginăm strugurii şi nu bidoanele din care s-a îmbuteliat produsul etc.

Consider că similar se petrece şi în sis-temul nervos canin, dat fiind capacitatea acestora de a avea vise, necondiţionat în-semnând imagini şi nu doar simple excitaţii.

Pe această temă îmi aduc aminte un obicei ciobănesc de a menţine câinii vi-gilenţi nu numai pe timpul nopţii. Le un-geau cozile cu untură de urs sau lup, efec-

tul fiind o permanentă agitaţie şi lătrătură, chiar dacă prin preajmă nu exista ţipenie de fiară.

Într-o altă împrejurare, jupuisem un urs adus din munte. După efectuarea şi terminarea trebuşoarei, am făcut o suma-ră spălare, trebuind să plec cu maşina la o întreprindere PECO din oraş pentru a depune unele documente. În curtea unită-ţii o târlă de dulăi paşnici şi apatici se so-reau. A fost suficient ca unul dintre dulăi să perceapă mirosul de fiară (pe care nu o întâlnise niciodată), părul i s-a zbârlit începând să dea semnale de alarmă şi în-treaga târlă să devină agresivă. Înţelegând cauza şi reacţia, m-am refugiat de urgenţă în maşina din apropriere.

Am amintit prodigioasa memorie au-ditivă în stare să discearnă şi să recunoas-că sursa oricărui zgomot şi localizarea acestuia, cunoscând cu precizie aparţină-torul fie om, căruţă, maşină sau oricare altă sursă. În acest domeniu al auditivului am convingerea că, din vorbăria noastră, câinii nu percep decât grupe de sunete, care, repetate în succesiunea verbală, sta-bilesc un cod, al cărui sens şi-1 însuşeşte gradat şi îl execută. Acesta fiind cheia în-văţării comenzilor cu vocea, fluierul sau alte instrumente. După cum diferitele to-nuri ale lătratului sau mârâielilor transmit informaţii şi atitudini, în caz de schimbare a tonalităţii sau succesiunii notelor, câine-le nu mai ascultă până când nu învaţă din nou tonurile. Cel mai bun exemplu este acela cu câinele învăţat cu comenzi într-o limbă străină şi comandat în limba româ-nă, pe care nu o cunoaşte — el nu execută comanda, chiar dacă cuvântul reprezintă un exerciţiu cunoscut.

Cu văzul ei stau mai slab şi după trece-rea unui timp oarecare uită imaginile fa-miliale când sunt înstrăinaţi la vârste mai fragede. Se mai afirmă că, având o privire focalizată, nu pot distinge cromatismul curcubeului, culorile fiind percepute doar în tente cenuşii de diverse intensităţi.

Am spicuit câteva observaţii ce mi s-au părut mai pregnante la aceşti companioni de hoinăreli vânătoreşti, cărora nu întot-deauna le înţelegem şi acceptăm manifes-tările, hachiţele ori comportamentele de moment, ce uneori ne bucură, alteori ne supară, dar îi îndrăgim aşa cum sunt.

alexaNdrU alaCI

Ce nu ştim despre câinichinologie

de-a lUNgUl IstorIeI lor mUltImIleNare, CâINII aU demoNstrat PrIN faPte şI aCŢIUNI o largĂ VarIetate de dIsPoNIBIlItĂŢI îN folosUl oameNIlor, Ce le-aU adUs o BINemerItatĂ reCUNoaştere a CaPaCItĂŢIlor afeCtIVe, Peste lImItele INstINCtelor şI reflexelor. Ca reCUNoştINŢĂ PeNtrU aCeste CalItĂŢI, oameNII le-aU dedICat NUmeroase ProdUCŢII lIterare îN VersUrI saU ProzĂ, I-aU ImortalIzat îN BroNz, PIatrĂ saU îN PICtUrI, I-aU zeIfICat, adUCâNdU-le PrINosUl de ofraNde.


De necrezut…Poveşti adevărate

Multe şi ciudate, alteori inexplicabile lucruri se în-tâmplă în viaţa noastră… De necrezut, dar adevărat este ceea ce vreau să vă po-vestesc. E vorba despre un caz real, pe care l-am trăit împreună cu camarazii mei, într-o toamnă târzie, la o vânătoare de iepuri.

Dar s-o luăm pe rând. În acea zi, ca de fiecare dată înaintea începerii vânătorii la iepurele de câmp, gaşca noastră a făcut o adunare. Scopul? Să discutăm diver-se cazuri ce pot apărea în procesul vânătorii; să con-cretizăm, de exemplu, care iepure dobândit va ajunge

la cazan; să decidem cine are prioritate la iepurele re-coltat în comun; să hotărâm „cu precizie“ din care bor-dei vom lua licoare pentru friptură, desigur, dacă ne va surâde norocul la şoldani. Într-un cuvânt, la o astfel de adunare, dacă o putem numi aşa, le punem pe toate la punct, până în cele mai mici detalii, pentru a putea potoli spiritele, într-o situa-ţie sau alta, care s-ar putea aprinde în procesul vânăto-rii, dar şi în discuţiile post-vânătoare — la o mămăli-guţă cu fripturică, dornici de un pahar de vorbă.

Ca să vedeţi, taman la o aşa adunare s-au încins spiritele, de cum a venit vorba despre participarea câinilor de vânătoare la re-coltarea urecheaţilor.

La acea oră, erau cu noi vreo patru deţinători de prepelicari — nişte câini foarte iscusiţi în vâ-nătoare. Şi, nitam-nisam, unul dintre proprietarii prepelicarilor, spre uimi-rea celorlalţi, a prins a ne convinge că la vânătoarea de iepuri patrupezii încur-că, deoarece ei aleargă cu mult înaintea ortacilor şi stârnesc urecheaţii departe de vânători… Desigur, pe noi iştilalţi proprietari de câini, ne-a uimit mult că un deţinător de câine s-a găsit să afirme una ca asta şi să fie contra participării patrupezilor la vânătoare.

Totuşi, în mod democratic, chestiunea s-a pus la vot. Şi ce credeţi? Părerea colegu-lui nostru nu a fost susţinu-tă de majoritatea ortacilor.

Tot atunci, după o goană, un coleg ne spune că a rănit un iepure, dar nu l-a găsit şi ar trebui să punem un câine pe urma urecheatului rănit. Însă, văzând urma de sânge pe care a lăsat-o iepurele, de un purpuriu deschis, nu ne-am grăbit să punem un patruped pe urmele ure-cheatului. De ce? Culoarea sângelui spune mult… El ne-a şi vorbit cum să pro-cedăm în acel caz concret. Pentru că un vânător iscu-sit ştie că, dacă sângele lă-sat e de culoarea purpurie deschisă, aceasta înseamnă că se scurge dintr-o arteră

(e bogat cu oxigen), ce vine direct de la inimă şi, deci, cu aşa o rană animalul nu poate fugi departe: repede îşi pierde sângele şi se pră-buşeşte. Dar dacă urma de sânge, lăsată de prada vâ-nată, este de culoare roşie închisă, aceasta înseamnă că animalul nu este rănit grav şi poate să se ducă departe, atunci este mai greu de găsit. Iată de ce am hotărât să nu mergem ime-diat pe urma acelui iepure rănit, despre care ne-a vor-bit colegul, ci să mai facem o goană-două şi abia după aceea să căutăm iepurele slăbit de puteri. Deci, după două goane am revenit la iepurele cu pricina: am pus pe urma lui căţeluşa mea, care a înţeles foarte repede ce se cere de la dânsa, şi, preţ de o sută de metri, în văzul tuturor, prinde iepu-rele rănit…

Aici trebuie să fac o pre-cizare: câinele duce întot-deauna vânatul la stăpânul său — aşa este învăţat. Ni-ciodată nu am văzut să fie altfel. Dar ce s-a întâmplat în acest caz?

Iuta (aşa o chema pe căţeluşa mea), prinzând ie-purele, venea mândră spre mine, cu prada în dinţi, dar, de necrezut, nu mi-a oferit mie iepurele, ci l-a dus şi l-a lăsat la picioarele colegului, care era împotri-va participării câinilor la vânătoare.

Cum se vede, multe şi ciudate, uneori inexplica-bile lucruri se întâmplă în viaţa noastră, dar cum să le lămurim? Nu ştiu, trebu-iesc oare explicate?

NIColae goNCeareNCo,preşedintele colectivului

de vânători, or. Codru, membru de onoare al SVPM

AprilielUCrĂrI BIotehNICe

Este distribuită sarea pentru animalele sălbatice.

În comun cu colaboratorii Inspectora-tului Ecologic de Stat şi ai Inspectora-tului General de Poliţie se efectuează razii pentru combaterea braconajului şi a încălcărilor regulilor de vânătoare.

În fondurile de vânătoare gestionate de SVPM este organizată reglarea nu-merică a animalelor dăunătoare de pradă.

Sunt examinate terenurile pentru eventuala eliberare în natură a anima-lelor de interes cinegetic.

În funcţie de condiţiile climaterice, în-cepe sădirea remizelor.

În terenurile de vânătoare este efectua-tă evaluarea de primăvară a animalelor de interes cinegetic.

Sunt verificate şi reparate, după necesi-tate, construcţiile biotehnice.

aCtIVItĂŢI îN sUBdIVIzIUNIle terI-torIale

Membrii SVPM susţin testul de verifica-re a cunoştinţelor vânătoreşti.

Sunt colectate materialele foto pentru pa-nourile informative.

Au loc competiţii raionale de trageri la ţintă.

CaleNdarUl lUCrĂrIlor BIotehNICe

abonarea 2016 continuă

Dragi cititori ai revistei Vânătorul şi Pescarul Mol-dovei, abonarea continuă!

Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi ni-ciun eveniment important în domeniul cinegetic, abonaţi-vă. Doar cel care este la curent cu toate noutăţile în domeniu, îşi poate asuma anumite responsabili-tăţi, fiind interesat, atât de prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice.

Un om informat este un om puter-nic!

Revista Vânătorul şi Pescarul Mol-dovei apare lunar. Preţul unui abona-ment rămâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună.

Indicele publicaţiei: în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.

Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.

redaCŢIa VPm


îN lUmea VâNĂtorIlor CoNtINUĂ sĂ PersIste o Idee eroNatĂ asUPra lUNgImII ŢeVIlor PUştIlor de VâNĂtoare, PotrIVIt CĂreIa, o ŢeaVĂ CU Cât este maI lUNgĂ, CU atât Va Bate maI deParte şI loVItUra sa Va fI maI PUŢIN eVazatĂ.

În sprijinul opiniei lor ei menţionează faimoasele ca-nardiere — puşti destinate ti-rului asupra stolurilor de raţe sălbatice, pe baltă — autenti-ce guri de foc vechi (secolele XV—XVII) cu ţevi ce puteau atinge lungimi de până la trei metri. Desigur, împotriva acestor erori evidente există un răspuns practic, adică o reco-mandare de a folosi actualele canardiere de calibrul 4, care la trageri vor obţine lovituri sufi-cient de lungi şi strânse, com-parabile cu cele ale vechilor arme, deşi ţevile lor au lungimi ce nu depăşesc un metru.

Din punct de vedere balis-tic, se cunoaşte faptul că lun-gimea ţevii are o anumită in-cidenţă asupra vitezei iniţiale, dar nicio influenţă semnifica-tivă asupra grupării. În conse-cinţă, nu se vor găsi argumente veridice de a se folosi o armă cu ţeava mai lungă de 75 cm (maxim 40 calibre) sau mai scurtă de 65 cm.

Printre rezultatele muncii generalului Journee — renu-mit balistician francez — pri-vind ţevile puştilor de vânătoa-re, meritorii sunt cele care au stabilit influenţa lungimii ţevi-lor asupra vitezei iniţiale (Vo) care în medie, la trageri con-crete, cu cartuşe identice, s-a încadrat în următoarele limite:

ţeava lungă de 1 m înregis-trează Vo = 393 m/s;

ţeava de 90 cm înregistrea-ză Vo = 388 m/s;



ţeava de 60 cm înregistrea-ză Vo = 367 m/s.Aceste diferenţe de viteză

iniţială (aproximativ 26m/s), comparativ cu variaţiile mult mai importante şi desigur ab-solut inevitabile obţinute de la un cartuş la altul (de aceeaşi

marcă şi cu atât mai mult când cartuşele sunt de mărci şi din loturi de fabricaţie diferite) pot fi neglijabile.

Cererea de puşti de vână-toare cu ţevi mai lungi de 75 cm o considerăm nejustificată, întrucât nu modifică semni-ficativ viteza iniţială, deci nici bătaia eficace a acestora. Nu va avea alt efect decât de a stânjeni şi încărca inutil vânătorul şi, în acelaşi timp, a-l obliga la o chel-tuială suplimentară de pulbere.

Răsfoind cataloagele de produse ale mai multor fabri-canţi de puşti de vânătoare, se poate constata că, în afară de puştile Magnum sau Semimag-num, care au, în general, ţevile lungi de 76 cm (la calibrul 12), celelalte categorii de puşti sunt cu lungimea ţevii sub această valoare.

Dimensiunile normale pentru puştile folosite la vână-tori obişnuite se încadrează în următoarele limite:

calibrele 28 şi 24 au lungi-mea ţevii de 66 cm;

calibrul 20 au ţevi lungi de 65-68 cm;

calibrul 16 au ţevi lungi de 68-70 cm;

calibrul 12 sunt cu ţevi de 68-74 cm;

calibrul 10 au lungimea ţe-vii de 70-80 cm.

Aceste dimensiuni ale ţe-vilor sunt optime, ele dând la experimentările efectuate cele mai bune rezultate. Calita-tea tirului depinde, în primul rând, de calitatea execuţiei forajului şi apoi de lungimea ţevii.

În funcţie de modul în care se practică vânătoarea şi vâna-tul urmărit, se vor prefera puşti cu ţevi lungi de maximum 75 cm la câmpie şi puşti cu ţevi scurte de 65 cm sau chiar de 62 cm la vânătorile desfăşurate la pădure.

În ceea ce priveşte influen-ţa lungimii ţevii asupra grupă-rii, s-a stabilit practic că nu are importanţa pe care o atribuie o parte din vânători. Desigur, ea nu este neglijabilă.

Totuşi, trebuie subliniat faptul că variaţia dispersiei ali-celor nu se face pe seama lun-gimii ţevilor, decât într-o anu-mită măsură nesemnificativă, ci, în principal, prin alegerea

convenabilă a forajului ţevii.Între cele două extreme

de execuţie ale puştilor de vâ-nătoare moderne: cu ţevi ci-lindrice autentice (cilindric ameliorat) şi ţevi cu full-choke, reducerea dispersiei este în fa-voarea celor din urmă. În plaja delimitată de cele două feluri de choke-uri se eşalonează în-treaga gamă de ţevi mai mult sau mai puţin strânse: 1/4 cho-ke, 1/2 choke şi 3/4 choke.

În mod obişnuit, puştile de vânătoare se livrează pieţei pentru comercializare cu ţevile având următoarele combinaţii de choke-uri (dreapta — stân-ga): 1/2 cu 1/1 sau 1/4 cu 3/4.

Experienţe recente au evi-denţiat diferenţe importante între procentajele obţinute în ţinta — cerc (standard) de 0,75 m (cal. 12 şi cartuşe cu o încărcătură de 32 g (262 buc.) alice din plumb, cu diametrul de 2,75 mm, distanţa de 35 m:a) cilindric — 105 alice, 40%;b) semi-choke — 157 alice,

60%;c) full-choke — 217 alice,

83%, fiind la distanţe dife-rite şi cu ţevi prevăzute cu choke-uri de mărimi varia-bile.

În concluzie, este util a se reţine faptul că influenţa lun-gimii ţevilor puştilor de vâ-nătoare asupra bătăii nu este semnificativă şi ca atare pentru calibre obişnuite, ţevile aces-tora trebuie să aibă lungimi cuprinse în ecartul 65–75 cm. În ceea ce priveşte mărimea dispersiei, ea trebuie stabilită prin alegerea convenabilă a choke-ului şi nu pe seama lun-gimii ţevii.

IoN şmatoC

aBc vânătoresc

Lungimea şi choke-ul ţevilor de puşcă


consultaţie juridică

Păstrarea armei la domiciliu

Arma de vânătoare se păstrează acasă în lo-curi special destinate, într-un seif metalic fixat de podea sau perete, astfel încât să fie exclus accesul persoanelor neautorizate. Ea poate fi purtată numai de titularul permisului corespun-zător, cu respectarea următoarelor condiţii:a) să fie asigurată în cazul în care, în condiţii de uzină,

este prevăzută cu piedică de siguranţă şi să nu fie încărcată;

b) să fie permanent introdusă în toc, în loc ascuns ve-derii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o aplice;

c) să se afle în permanenţă numai asupra proprie-tarului şi să nu fie transmisă în nicio formă altor persoane, cu excepţia armurierilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea tem-porară a armelor la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;

d) să fie însoţită de documentul care atestă dreptul de port şi de folosire.Pentru toate armele de vânătoare lungi cu ţeava

lisă se eliberează numai permisul de armă de tip „A”, ce oferă titularului posibilitatea de a o păstra la domiciliu.

Totodată, portul şi folosirea armelor de vânătoare se permite pe terenurile de vânătoare şi în tiruri vână-toreşti. Titularul dreptului de a deţine arma de vână-toare o poate aplica numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat, precum şi pentru antrenament, în tiruri de tragere autorizate în condiţiile legii. Prin ex-cepţie, armele de vânătoare pot fi aplicate şi în stare de legitimă apărare, în condiţiile legii.

Autoritatea competentă care, prin intermediul re-prezentanţilor săi, exercită controlul privind respecta-rea regimului armelor şi al muniţiilor este Ministerul Afacerilor Interne. La efectuarea lui se ţine cont de următoarele principii:

legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de legislaţie;

interpretarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţi-ei, în favoarea persoanei supuse controlului;

prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea în-călcărilor constatate în timpul controlului.Controalele planificate se efectuează de către

autoritatea de control cel mult o dată la 6 luni calen-daristice, cu antrenarea, după caz, a reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control, conform competenţei.

În baza rezultatelor controlului se întocmeşte un act de control în două exemplare, unul dintre care se remite persoanei supuse controlului, iar al doilea se păstrează la autoritatea de control. În caz de dezacord, persoana supusă controlului poate prezenta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la data de întocmire a actului de control, argumentarea, anexând documen-tele de rigoare.

IoN lIsNIC, locotenent-colonel de poliţie

Păducelul este una dintre plan-tele folosite încă din Antichitate ca remediu eficient în diferite afecţiuni. Romanii şi grecii îl utilizau în trata-rea bolilor de inimă, ficat şi contra insomniei. În medicina chinezească, fructele de păducel erau întrebuinţa-te în tratamentul multor dezechilibre energetice. În acelaşi timp, păducelul era considerat un simbol al speranţei şi rodniciei.

În scopuri terapeu-tice, de la păducel se fo-losesc florile, frunzele şi fructele. Acestea conţin bioflavonoide, vitamine-le B şi C, acizi organici (citric, malic, tartaric, cafeic, nicotinic), uleiuri volatile, triterpene, tani-nuri.

Păducelul, adjuvant în bolile cardiovasculare

Compoziţia variată îl face util atât în scop pro-filactic (menţinerea tensi-unii arteriale la valori normale, creş-terea rezistenţei la efort, favorizarea circulaţiei la nivel central şi periferic, prevenirea accidentelor ischemice şi deteriorării psihice la persoanele în vârstă), cât şi în scop terapeutic, în special în afecţiunile cardiovasculare. În acest caz, păducelul, asociat medi-caţiei alopate, este un ajutor de nădej-de pentru prelungirea speranţei de viaţă, diminuarea simptomatologiei

şi îmbunătăţirea calităţii vieţii per-soanelor cardiace.

Reglează şi stabilizează ritmul cardiac

Păducelul este utilizat în afecţi-unile cardiovasculare, deoarece are acţiune cardiacă tonică şi vasodila-tatoare, restabileşte valorile normale ale tensiunii arteriale, scade nivelul colesterolului sangvin, favorizează

circulaţia la nivelul inimii şi creierului. De asemenea, are acţiune an-t icoagulantă , reglează şi sta-bilizează ritmul cardiac. De aceea, are efecte benefice în caz de hiper- şi hi-potensiune ar-terială, tensiune arterială osci-lantă, cardiopa-

tie ischemică, insuficienţă cardiacă moderată, aritmii, nevroze cardiace, ateroscleroză. În caz de sechele post-infarct, păducelul este foarte eficient, favorizând revascularizarea muşchiu-lui cardiac şi stabilizând valorile ten-siunii arteriale.

Se utilizează sub formă de infu-zie, tinctură, capsule, pulbere sub strictă supraveghere medicală.

dr. rUxaNdra CoNstaNtINa

Plante Medicinale

Păducelul (Crataegus monogyna)


sUBdIVIzIUNea terItorIalĂ CrIUleNI INClUde 27 de ColeC-tIVe PrImare, Care NUmĂrĂ CIrCa 400 de VâNĂtorI, dINtre Care PatrU sUNt memBrI de oNoare aI sVPm. sUBdIVIzIUNea NoastrĂ gestIoNeazĂ 71702 ha de tereNUrI CINegetICe.

Zilele trecute, Anatol Fili-pescu, preşedintele Consiliu-

lui Subdiviziunii Teritoriale Criuleni, a prezentat în faţa delegaţilor colectivelor vâ-nătoreşti un raport privind bilanţul activităţii ST în anul 2015. Dumnealui a menţionat că pe parcursul anului trecut consiliul a acordat o atenţie deosebită activităţii financiare. Astfel, au fost acumulate veni-turi de peste 300 mii de lei. Nu mai puţină atenţie i s-a acordat compartimentului cheltuieli, ele constituind aproape 180 000 lei. Cifrele denotă rodul muncii fiecărui colectiv pri-mar, fiecărui membru al Soci-etăţii.

Activităţile biotehnice şi cinegetice realizate anul trecut au fost descrise într-un amplu capitol al raportului. Datorită insistenţei personale a vână-torilor din toate colectivele primare, s-a reuşit popularea masivă a fazanului, iepurelui de vizuină, o atenţie sporită

acordându-se îngrijirii spaţii-lor vânătoreşti şi faunei.

Majoritatea colectivelor au activat în conformitate cu planurile de activitate care vi-zau toate lucrările biotehnice corespunzătoare zonelor: sa-lubrizarea, popularea, hrana, paza, construcţia hrănitorilor cu tot necesarul, recoltarea dă-

unătorilor, contracararea bra-conajului, precum şi multe alte

activităţi.Printre colectivele primare

de vânători care au înregistrat rezultate îmbucurătoare în anul 2015 este şi cel din co-muna Micleşti (preşedinte —

Gheorghe Nagnibeda). Ortacii de aici au construit un popas vânătoresc… cu un izvor în mijloc, au populat împrejuri-mile cu fazan, au avut grijă de dezvoltarea vânatului. A fost menţionată şi activitatea co-lectivului primar din satul Ci-mişeni (preşedinte — Iaroslav Ţurcan), care, de asemenea, a populat cu fazan arealul din jurul localităţii, a salubrizat spaţiile vânătoreşti, a construit şi un izvor…

Pe parcursul anului 2015, colectivul primar din comuna Ciorescu a populat cu fazan, dar şi cu lapin terenurile avute în gestiune.

Cel mai ospitalier colec-tiv s-a dovedit a fi din satul Corjova (preşedinte — Ana-tol Gore). De-a lungul anilor aceştia oferă posibilitatea de a organiza la ei competiţiile la ti-rul şi pescuitul sportiv. Ortacii de aici participă activ la toate activităţile vânătoreşti, acordă o atenţie cuvenită condiţiilor

pentru dezvoltarea vânatului, populării cu faună sălbatică a terenurilor cinegetice.

În dezbateri, unii vorbitori au abordat problema ce ţine de viitorul SVPM, odată ce „din

senin“ poate fi interzisă vână-toarea.

Raportorul a informat asistenţa şi despre rezultatele sezonului de vânătoare 2015. De exemplu, porumbei — din cota de 1800 de exemplare s-au recoltat 686, fazani — din 700, conform cotei, au fost vânaţi

680. La prepeliţe, cota de recol-tare a fost de 600 de exemplare, dar au fost dobândite 402.

Printre preocupările or-tacilor din Criuleni au fost şi rămân reglarea numerică a dă-unătorilor, crearea condiţiilor normale de dezvoltare a faunei sălbatice şi, desigur, contraca-rarea braconajului. De la tribu-na adunării de dare de seamă s-a menţionat că ortacii ST Criuleni au recoltat în anul tre-cut 167 de vulpi, 200 de câini hoinari, 10 pisici sălbătăcite, 20 de ciori grive, 32 coţofene ş.a.

În 2015 s-au efectuat 202 de razii, în urma cărora au fost întocmite 40 de procese-ver-bale — toate pentru încălcarea regulilor de vânătoare.

Raportorul a adus la cunoş-tinţa delegaţilor sarcinile pre-conizate de ST Criuleni privind dezvoltarea faunei sălbatice pe tot parcursul anului 2016.

Nici de această dată nu a fost trecută cu vederea proble-ma ce ţine de lipsa unui sediu pentru ST Criuleni, care poate fi soluţionată doar cu sprijinul conducerii SVPM.

BorIs PleşCa,vicepreşedintele Consiliului ST Criuleni,

membru de onoare al SVPM

După muncă — rezultate

veşti din suBdiviziunile teritoriale


Focul… a toate ucigător

sos!

Apa şi focul sunt slujitori buni, dar stă-pâni de temut, deoarece nu cunosc îndu-rarea. Acest dicton din străbuni adeseori este ignorat, iar în ultimul timp tot mai mult şi mai mult. Spun aceasta, gândin-du-mă la un fenomen foarte frecvent, care dă multă bătaie de cap tuturor — arderea

nesăbuită a vegetaţiei. Că omul nostru ce face când vede câmpul acoperit cu vegeta-ţie uscată? Nu o redă înapoi în sol, pentru a spori concentraţia de humus din el. Asta cere muncă, domnilor! E mult mai uşor să iei o cutie de chibrituri — sfâr-r-r! şi trea-ba-i rezolvată cât ai zice peşte. În rest, vor-ba ceea — după mine potopul! În cazul dat pârjolul. Dar cu consecinţele ce-i de făcut?

Privesc buletinul de ştiri la televizor: ieri în localitatea cutare a luat foc miriş-tea din preajma satului. Vântul puternic alunga flăcările spre case. La stingerea in-cendiului au participat trei echipe de pom-pieri care timp de două ore şi jumătate au lichidat pericolul. Din fericire, gospodăriile locuitorilor nu au avut de suferit.

Deci, sătenii, dintre care, evident, fac parte şi cei care au dat foc vegetaţiei us-cate, sunt fericiţi. În rest — pompierii au rămas necăjiţi şi sleiţi de puteri, pământul — crăpat şi secătuit, iar gâzele, păsările mici şi animalele neputincioase au ars de vii. Cât dezastru de la un chibrit aprins de un om nesocotit care, cu mâna lui, îşi bate cuie în talpă.

Cu părere de rău, în ultimul timp ase-menea fapte sunt comise tot mai frecvent, numărul cazurilor de incendiere a resturi-lor vegetale de pe pajişti, a stufăriilor, cres-când aproape că în progresie geometrică. În consecinţă, sunt aduse prejudicii uriaşe mediului înconjurător, mai ales lumii ani-male. Vânătorii noştri, care muncesc întru protecţia şi dezvoltarea vânatului, sunt foarte îngrijoraţi de o asemenea stare de lucruri. Însă, neavând la îndemână pârghii eficiente, dar cunoscând bine dictonul: unde-i unul — nu-i putere, au privit şi mai

privesc încrezător spre instituţiile abilitate care ţin hăţurile în mână.

Conform Legii nr. 1515-XII din 16 iunie 1993 (art. 62), „Este interzisă şi se sancţionează prin lege arderea miriştilor, a învelişului vegetal uscat al perdelelor fo-restiere de protecţie, al câmpurilor, de pe

marginile drumurilor…“. Aşadar, nu este permisă arderea necontrolată a resturilor vegetale pe terenul arabil după recoltarea culturilor (paie, vrej de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb etc.). Agri-

cultorii care nu respectă această normă urmează a fi sancţionaţi şi atenţionaţi că resturile rămase trebuie reîntoarse în sol în scopul îmbunătăţirii calităţii lui. Se ştie că masa vegetală care rămâne după recol-tare pe câmpurile agricole poate fi folosită mult mai avantajos decât arderea, fiind prelucrată şi încorporată în sol. Astfel ea îl îmbogăţeşte cu humus, economisind banii pentru îngrăşămintele chimice care şi aşa dăunează sănătăţii omului şi mediului în-conjurător.

Conform datelor Inspectoratului Eco-logic de Stat, în perioada anilor 2002 — 2006, în Republica Moldova au fost arse 25,5 mii ha cu mirişte. În consecinţă, a avut loc scăderea nivelului calităţii solului,

au fost distruse multe plante şi insecte fo-lositoare. În anul 2008 au fost arse 4465 ha cu mirişte, iar daunele au costat mai mult de 1 mln. lei. În ultimii ani situaţia se ame-liorează, dar aceasta încă nu înseamnă că pericolul a dispărut cu totul.

Deci, nu numai vânătorii, pe care îi doare soarta vânatului mistuit de flăcări, dar şi agricultorii, autorităţile publice lo-cale, alte instituţii abilitate ar trebui să fie îngrijoraţi de această stare de lucruri şi să nu rămână doar ca simpli spectatori.

Sperăm că arderea vegetaţiei uscate va fi sancţionată mai dur. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat pozitiv de Comisia Juridică a Legislativului. Potrivit documentului, arderea miriştilor, vegeta-ţiei uscate, dar şi a deşeurilor vegetale va fi pedepsită cu o amendă între două şi trei mii de lei pentru persoane fizice, iar per-

soanele juridice se vor alege cu o sancţiune între opt şi zece mii de lei. Astfel, amenzi-le pentru aceste infracţiuni vor creşte de aproximativ 20 de ori.

Dar şi aici există semne de întreba-re. De regulă, când e vorba de depistarea infractorilor, ea poate fi realizată după ce totul arde în văpăi. Caută-le urma pe jăratec! Aici avem o singură soluţie: să le dezbatem din minte celor cu chibriturile dictonul: după mine — pârjolul! cu efor-turile comune ale inspectorilor, vânăto-rilor, poliţiştilor, dar şi ale consătenilor care, de fapt, cunosc mult mai multe, însă continuă să sufere de pe urma acestui pâr-jol, dar… tac.

Igor grosU


literatură

Nimeni nu ştia, şi de unde era să ştie, de ce, odată cu so-sirea iernii, când îţi îngheaţă apa-n căldare de la fântână până acasă, Michiduţă cu spânzuraţii lui lăsau tartarul lor, unde o fi fiind şi acela, şi îşi făceau de cap, zbenguin-du-se la noi în sat, sub Podul lui Leon? Hostropăţul dracilor s-a prins a-ncinge în acel loc necurat nu de la Papură Vodă încoace, ci acum, de câteva şchioape de vreme. Prăpăd pe capul nostru, nu alta! Se între-ba lumea, nedumerită şi îngri-jorată, cu ce a greşit în faţa lui Dumnezeu, de a ajuns tocmai satul nostru să rămână locul cel mai ales de Ucigă-l toaca? Să nu creadă cineva-cumva că e o glumă pentru un sat, cu bi-serică şi cu oameni ce ştiu de frica lui Dumnezeu! Până şi preotul nu găsea nicio lămu-rire la ceea ce se întâmpla cu popasul cornoraţilor sub Po-dul lui Leon. Doar podul şi pâ-râul ce curge pe sub dânsul au fost sfinţite şi atunci când con-strucţia a fost dată în folosinţă, şi mai încoace vreme. După ce se zvonise despre tananica dra-cilor la miez de noapte, cei din mahala — mătuşa Pachioana şi moş Parfin al lui Pinteac, mă-tuşa Aniuta lui Parlui, moş Mi-tea Burlacu, dascălul satului — mai în fiece zi stropeau podul şi primprejurul lui cu agheas-mă, dar parcă alături toate.

Ferit-a sfântul să treacă cineva peste pod când se lăsa întunericul! Vai şi-amar de ca-pul lui! Unii nu credeau şi au îndrăznit, dar ce-au păţit, cu nimeni n-au împărţit. Naiba ştie cum, dar hora demonilor începea cam-cam pe la miezul nopţii. Of, Doamne, cruce de aur! Să fi văzut cât de-al dra-cului se bălăceau ei în apă şi ce groază de pălituri izbeau cu coada în pârâu, ţi s-ar fi făcut

părul măciucă şi n-ai mai fi în-cercat în trai şi-n viaţă să treci peste blestematul cela de pod, nici ziua în amiaza mare, dar-mite noaptea!

Totuşi, să ştii: dacă ai a o trage, poţi să ocoleşti răul

oricât l-ai ocoli, totuna ai s-o păţeşti — dracul lucrează pe pământ, nu în altă parte.

M-a-mpins Sarsailă, nu cred că altcineva, într-o noapte venind din sat la fete, s-o apuc de la Ratuş mai de-a dreptul spre casă — pe lângă mătuşa Pachioana şi… dă-i drumul la vale spre Podul lui Leon Min-ciuc. Când gata-gata să mă apropii, aud pleosc-pleosc-pleosc! în apă… sub pod… şi am înţepenit pe loc. Gata, am dat de dracu! S-o iau înapoi? N-are rost! Aghiuţă mă prin-de. S-o rup înainte? Mi-i fri-că… Am înmărmurit aşa şi-mi pare că nici nu suflam. Inima mă dădea de gol. Se zbătea, de parcă ar fi bătut cineva în bara podului. Cât a durat, nu mai ştiu. Încet-încet m-am liniştit întru câtva şi, la un moment, nu mi-a părut înspăimântător, auzeam tot mai desluşit şi mai desluşit. Fără a zăbovi mult, cam cu îndrăzneală, cam cu frică, pas după pas am ajuns pe

la jumătate de pod, deasupra pârâului… Atunci, abia atunci mi-am dat seama ce adunătu-ră de „draci“ acapara noaptea Podul lui Leon. Fără a sta mult pe gânduri, cât ai bate de două ori în palme, am ajuns unde-şi

făceau demonii hatârul. Acolo, ce-mi văzură ochii? Oho-ho! O mamă de gâscă se zbătea într-un laţ, izbind puternic cu ari-pile în apă… Da eu? Cum era să las sălbăticiunea să-i bage şi pe alţii în sperieți? Haţ sperie-toarea şi-nainte!

Dacă n-aş fi apucat-o în noaptea ceea pe lângă mătuşa Pachioana, n-aş mai fi descâl-cit eu ghemul necurat, atât de bine încâlcit de unii braconieri şi dat de-a dura prin sat. Dar s-o luăm de la un capăt.

Pârâul ista, încins de Po-dul lui Leon Minciuc, îşi are începutul începutului la Bu-dăi, loc unde se zice că demult, tare demult, a fost şi o sufla-re de sătuc, cu acelaşi nume, Budăi. În curgerea sa la vale, pârâiaşul dispare pe neprins de veste, strecurându-se în pământ, şi îşi continuă ne-văzut cursul cale de vreo doi kilometri, până ajunge în sat, unde ţâşneşte la suprafaţă şi îşi continuă murmurul până

la revărsare în Prut. Iarna apa lui năboieşte caldă, cu aburi în frunte, de aceea rar se întâmplă să îngheţe de tot. Prutul însă, când strânge gerul, se face din mal în mal un sloi de gheaţă. Atunci, raţele şi gâştele sălba-tice din zona Prutului, rămase nu se ştie de ce să ierneze pe locurile acestea, vin să se bălă-cească în pârâul rămas desco-perit. Braconierii „noştri“, pro-fitând de una ca asta, au întins laţuri sub Podul lui Leon. Dar ca să nu le ia cineva prada, au stârnit vorbă în sat că noaptea Michiduţă îşi face mendrele satanice sub Podul lui Leon. A fost destul să-ajungă braşoava la urechea unei babe, că de co-lo-încolo cei cu laţurile întinse şi-au asigurat cum nu se poate mai bine paza dobânzii. Astfel, când venea iarna, de frică să nu dea ochii cu dracul, pe care şi-1auzeai, făcea ocolul satului, numai să nu treacă noaptea peste Podul lui Leon. Dacă o ţineam tot aşa, nu mai aveam parte nici eu de gâsca ceea… Am tras ce-am tras, dar şi răs-plata mi-a fost pe măsură!

A doua zi mama a gătit o zeamă împărătească. Când ia-ca-iaca să ne aşezăm la masă, hop! că vine şi vecina noastră, mătuşa Vera lui Toma Crețu. Mama, nici vorbă, a poftit-o la o strachină de zeamă. Văzând cu câtă poftă mănâncă mătu-şa, de tocmai linge şi lingura, n-am ce face şi o întreb:

— Mătuşă Veră, da mata ştii din ce-i făcută zeama asta?

— Da din ce, măi băiete? mă ispiteşte mătuşa.

— Din carne de drac! strig bucuros, ca să mă audă. L-am prins astă-noapte, sub Podul lui Leon!

Vă-hă-hă! Sărmana babă! La şapte mănăstiri a plătit slujbele, ca să se cureţe de Necuratul.

IoNel CĂPIŢĂ

Necuratul de sub pod



Unde te grăbeşti, frate Iepure?Dacă treci puntea de slodun peste râ-

uşorul din Valea Râpii, ţi se deschide în faţă o cărare ce urcă şerpuind în Dealul Codrului spre o singură gospodărie de sub geana de pădure din marginea de miază-noapte a satului — cea a fraţilor moş Ale-xei şi moş Andrei Iepure. Copiii demult li s-au împrăştiat prin lumea largă, ba Dum-nezeu a voit ca şi soţiile să plece înaintea lor pe lumea cealaltă. Mai pe scurt, mezi-nul, Alexei, a hotărât să-şi vândă casa din valea satului şi să se mute în deal, la fratele mai mare, pentru a orân-dui la bătrâneţe o gospodărie îm-preună. Zis şi făcut.

Aici vreau să destăinui un mic secret: şi pe Alexei, şi pe Andrei mama i-a adus pe lume în aceeaşi zi, în aceeaşi lună, numai că în ani diferiţi. Şi vă mai spun ceva — vâ-nători ca ei, mai rar. Tot satul îi ştia de oameni norociţi care, dacă se porneau la vânătoare, nu se în-torceau cu mâna goală, ci cu vânat bun la curea sau pe umăr. Deseori se întâmpla ca în fapt de seară unul dintre ei să vină cu ideea: „Ce-ar fi, frăţioare, să ne facem mâine o plăcere?“. Neîndoielnic, vorba era de vânătoare. Şi observaţi, el nu zicea „haidem să ne pricopsim cu nişte carne“, ci „hai să ne facem o plăcere“… „De ce nu?“, răspundea celălalt. Atât.

Ei, cine mai putea să-i audă sub geana ceea de pădure? Însă mare minune — a doua zi toţi sătenii ştiau că fraţii Iepure ies la vânătoare. Dis-de-dimineaţă îşi făcea apariţia un grup din 5-6 ortaci: „Hai, lu-aţi-ne şi pe noi!“.

Într-o zi, însă, ori că vremea era mai puţin prielnică, ori că înainte de asta în sat se jucaseră două nunţi deodată, băgându-i a doua zi pe mulţi într-o mare mahmurea-lă, s-a făcut că la vânătoare au ieşit numai moş Alexei cu moş Andrei. Şi cum mer-geau ei aşa agale, dacă te uitai la feţele lor şi la vremea din jur, nu-ţi puteai da seama care dintre ele era mai posomorâtă. Mer-geau şi tăceau, păşeau şi oftau.

La Balta Tulbure — ţipenie de zbură-toare. În Valea Cucului — nici năzărire de iepure. Aşa au colindat ei povârnişurile o zi întreagă fără a scoate o vorbă, deşi mer-geau aproape unul de altul. La marginea satului fraţii s-au oprit.

— A fost vreodată să ne întoarcem aşa de la vânătoare? — întrebă moş Alexei.

Fratele mai mare n-a spus nimic şi s-a aşezat pe o buturugă.

— Nu ştiu — să-ţi spun, să nu-ţi spun… — continuă mezinul. — Ieri am fost la Safta să-mi tragă cărţile.

— Şi de ce nu mi-ai spus, că nu mai ieşeam azi pe deal, — se oţărî moş Andrei.

— Dacă eu n-am întrebat-o de vână-toare.

— Dar de ce?— De soartă am întrebat-o. Ştii ce mi-

au prezis cărţile babei? Că peste o săptă-mână voi muri sub teiul din colţul grădi-nii. Cică, am să cad brusc la rădăcina lui, pe spate, iar mâinile o să-mi tremure uite aşa, — şi mezinul a arătat cum. — Mi-a spus-o drept în ochi: „Te vei pristăvi exact peste o săptămână, frate Iepure“.

— Ce-ai făcut, năucule? Te-a scurmat într-un loc să treci anume ieri pe la Safta?

— Dar cu ce-am greşit?— Ai greşit. Nu trebuia să te duci, — se

răsti moş Andrei. — Pentru că acu patru zile am fost eu la ea. Şi mi-a prezis acelaşi lucru, numai că după zece zile. Dacă tu ai fost ieri, la numărătoare iese că vom muri în aceeaşi zi. Apoi ce gărgăuni ai în cap, de te-ai dus şi tu la Safta? Iaca mi-ai făcut-o bună!

— Ce ţi-am făcut, bade?— Cum o să ne îngroape satul într-o

zi? Te-ai gândit la asta, când ai deschis portiţa babei, nătărăule?!

Şi moş Andrei a luat-o în ciuda mare devale cu paşi mari, lăsându-şi fratele per-plex.

Vreo trei zile fraţii nu au vorbit unul cu altul. În a patra zi cel mai mare a trecut

puntea de slodun şi s-a înţeles cu cumă-trul Victor să-i dea vreo opt scânduri, cică, să-şi repare şura. După câteva ore acelaşi lucru l-a făcut şi moş Alexei, însă la cumă-trul Costea. Cea mai grea şi umbrită zi a fost a şasea. După chindii fraţii s-au lăut, fiecare în odaia sa, şi nu ştiu cum vroiau parcă să se ierte. Dar alta s-a dovedit a le fi iertăciunea.

— Bădiţă, — porni deodată vorba moş Alexei, — apoi dacă aşa a fost să fie, hai să

ne facem ultima plăcere şi apoi — cum o vrea Domnul.

— Hai, — căzu de acord fratele mai mare şi s-a dus să-şi pregăteas-că puşca.

Abia se lumina de zi, iar ambii deja scrutau cu privirea tufişurile din Valea Cucului. Când colo, de după un dâmbuşor, ţuşti! — sări o mamă de urecheat şi o luă la fugă spre marginea pădurii. Pri-mul apăsă pe trăgaci moş Andrei: „Poc!“. Alexei descărcă deodată ambele ţevi: „Poc! Poc!“. Iepurele

s-a rostogolit chiar la marginea pădurii. Fraţii au luat-o la fugă, strigând: „Eu l-am dat jos!“, „Ba eu!“.

Când au ajuns, ambii au înlemnit. Sub un tei zăriră iepurele rănit, care în agonie tremura din toate cele patru labe.

— Bade, — bâigui moş Andrei. — Iată despre care iepure spuneau cărţile Saftei. Iar tu, prostănacule, ce ziceai? Frate Iepu-re, frate Iepure! Ptiu!

Seara fraţii şi-au chemat măhălenii la o ciulama de iepure pregătită aşa, cum nu-mai ei ştiau. A venit şi Ghiţă lăutarul, care i-a dat veseliei un farmec şi mai deosebit. La pauza dintre două cântece, lui moş Ale-xei nu ştiu ce i-a venit şi a strigat:

— Saftă! Saftă-hăi! Trage o fugă până în deal să-ţi dau coada iepurelui s-o porţi la gât de Paşti!

Până în miezul nopţii dinspre Dealul Codrului pogorau gălăgios peste sat fel de fel de cântece, dintre care cel mai des ră-suna:

Vânător de când mă ştiu,Vânător din tată-n fiu,Până şi bunicii meiVânători au fost şi ei!

Igor grosU



concurs

Fotovânătoare alexaNdrU fIlIPCIUC

— Sunt din Târgu-Vertiujeni, Floreşti. Pasiunea mea? Vânătoarea, fotovânătoarea şi... câinii. Vânătoarea e de la tata Igor şi bunicul Sergiu, arta fotografică e de suflet, iar patrupezii sunt de companie. Cu toţii — îndrăgostiţi de Natură. Altfel, cum am putea fi?

CONCURSUL a fost anunţat în luna februarie curent. Amintim că participanţii-câştigători vor intra în posesia unor premii de: 1000 lei — locul I, 700 lei — locul II, 500 lei — locul III. Aşteptăm „trofeele”!

redaCŢIa VPm


curiozităţi

Spuneam în paginile revistei din mar-tie curent, că lumea ce ne înconjoară, pe cât de interesantă şi frumoasă e, pe atât de necunoscută, bizară şi enigmatică rămâne — lumea animală, am în vedere. Natura ne pune în fel de fel de situaţii, ne oferă mul-tiple posibilităţi de a cugeta şi a descoperi mereu vechea, parcă, dar şi mereu noua şi proaspăta ei zvâcnire, de la anotimp la anotimp, de la zborul unei gâze de pe un fir de iarbă pe altul până în înaltul Cerului, adâncurile oceanului şi ale Pământului.

Acesta e pulsul vieţii, al metamorfoze-lor ce se produc în sânul Naturii.

Într-adevăr, Natura a fost, este şi va fi un mare mister. Diversitatea ei, atunci când o descoperim, ne copleşeşte, ne bu-cură, dar şi ne pune pe gânduri, pentru că cea mai de răspundere şi dificilă cauză a omenirii e de a o păstra pentru ziua de mâine, pentru generaţiile care vin după noi, pentru că a o pierde e de neînchipuit de uşor.

În schimb, curiozităţile cu milionul de descoperiri continuă…

Gura larg deschisă a unui hipopotam depăşeşte un metru. Cu toate acestea, hipopotamul e o fiinţă paşnică.

Peştii sabie au cea mai mare viteză de înot: 109 km/h. Cel mai încet înotător este căluţul de mare, care se deplasează cu o viteză de 0,16 km/h.

Papilele gustative ale fluturilor se află pe picioruşe. Astfel îşi caută frunzele cele mai potrivite, pe care să poată de-pune ouă şi care să poate fi apoi consu-mate de omizi.

Struţul este o pasăre care nu poate zbura, dar poate alerga cu o viteză de peste 110 km/h. Ochii acestei păsări sunt la fel de mari ca şi bilele de biliard, iar creierul este mai mic decât ochii.

Chow chow este singura rasă de câini cu limba mov. Toţi ceilalţi câini au lim-ba roz.

Rechinii au mirosul foarte bine dez-voltat şi sunt capabili să detecteze un strop de sânge într-un milion de stro-pi de apă. Dacă se rănesc, se vindecă

foarte rapid. Rareori rămân cu cicatri-ce şi sunt rezistenţi la tumori.

Titlul de cel mai mâncăcios animal i-ar reveni, probabil, furnicarului gigant. Acesta mănâncă peste 30.000 de fur-nici pe zi.

Scarabeul poate ridica un obiect de 800 de ori mai greu decât el.

Ochii măgarului sunt astfel amplasaţi, încât animalul poate să-şi vadă toate cele patru picioare.

Melcii pot hiberna şi dormi trei ani, fără întrerupere.

Cel mai mare crab din lume poate atin-ge o greutate de 15 kg, iar cel mai mic are dimensiunea unui bob de mazăre.

selecţie: CoNstaNtIN BârCĂ

Cu acelaşi milion…


Ocheana are ochii mult mai mari (de unde şi denu-mirea) decât batca, botul mai puţin ascuţit, iar corpul mai alungit. Cosacul, întâlnit foarte rar în apele noastre, are solzii mai mici comparativ cu restul speciilor amintite, înotătoarea anală foarte lungă şi gura se-misuperioară.

Batca (Blicca bjoerkna) este o specie cu o răspândire largă, cuprinzând aproape în-treaga parte centrală şi vestică a continentului euroasiatic. În apele Republicii Moldova for-mează populaţii deosebit de numeroase în sectoarele infe-rioare ale fl. Nistru şi r. Prut, inclusiv în lacurile naturale şi zonele inundabile din lunca acestor râuri.

Este un peşte de cârd, care preferă apele lin curgătoare sau stătătoare cu substrat nisipos sau mâlos din imediata apropi-ere a malurilor. Evită apele cu multă vegetaţie subacvatică.

Se hrăneşte cu seminţe, plante acvatice, moluşte şi crustacee de mici dimensiuni, râme, viermuşi, diferite insecte şi larvele lor, resturi vegetale moarte ş.a. Valorifică hrana cu mai puţină eficienţă decât plă-tica, având un ritm de creştere destul de lent. Acest peşte de-păşeşte rar lungimea de 25 cm şi greutatea de 300 g.

Se reproduce din aprilie şi până în iunie, când tempera-

Batcaihtiologie

Adesea pescarii o confundă cu plătica, dar de fapt este o altă specie ce seamănă mult şi cu plătica (лещ) — Abramis brama, şi cu ocheana (белоглазка) — Ballerus sapa, şi cu cosacul (синец) — Ballerus ballerus. Cele mai evidente caractere distinctive ce o deosebesc de plătică sunt: corpul mai înalt, solzii mai mari, înotătoarele pare au o nuanţă portocalie–roşietică (la plătică mai mult bate spre cenuşiu) şi înotătoarea anală este mai scurtă.

diferite substraturi, toleranţa mare la temperaturi extreme, concentraţii critice de oxigen şi diverse poluări antropogene au cauzat supremaţia sa numerică în zonele Nistrului şi Prutului Inferior. Mai mult ca atât, din cauza dimensiunilor corporale mici, această specie nimereşte rar în plasele braconierilor şi pescarilor industriaşi, iar din cauza deficitului speciilor ră-pitoare de talie mare, biomasa ei este slab valorificată, deve-

nind un concurent trofic ne-dorit pentru speciile pacifiste economic valoroase de peşti ca crapul, plătica, mreana, moru-naşul ş.a.

Din această cauză pescui-tul speciei este nu numai des-tul de captivant ca rezultat al abundenţelor în ecosistem, ci şi binevenit pentru bunăstarea biocenozei acvatice, devenind o metodă meliorativă impor-tantă de reglare a efectivelor.

Metoda de pescuit, pre-cum şi momelile, sculele folo-site sunt asemănătoare celor utilizate la pescuitul plăticii.

Vom adăuga doar că, în timp ce plătica trăieşte în ape cu fundul mai nisipos, mai ales în zona insulelor subacvatice populate de dreissenă, batca se ţine mai aproape de maluri şi preferă substraturi mai mâ-loase. Momelile folosite sunt: râme de gunoi, viermuşi (rus. „опарыш“), larve de ţânţari (rus. „мотыли“), cocoloaşe de pâine, mămăligă sau de cartof fiert şi frământat etc. Cele mai bune locuri de undit sunt ho-

tarele ce despart apa mai mică de bulboanele mai adânci. Cu cât vom ieşi la pescuit mai di-mineaţă, cu atât vom avea re-zultate mai bune. Batca poate fi pescuită pe parcursul întregu-lui an, începând cu primăvara devreme până iarna, inclusiv la copcă. Este folosită adesea şi ca momeală vie în pescuirea răpi-torilor de talie mare ca: som-nul şi ştiuca, mai puţin şalăul şi avatul.

Fir întins! dr. dUmItrU BUlat,

Institutul de Zoologie al AŞM

tura apei este de peste 17 °C. În perioada nupţială, adulţii formează cârduri foarte nume-

roase (de unde şi denumirea din limba rusă — „густера“) şi migrează în zonele inundate de viiturile de primăvară, fe-melele depunând icrele în mai multe porţii, până la 146 mii de boabe.

Prezenţa adaptărilor ca-racteristice speciilor de talie mică şi durată scurtă de viaţă ca: maturitate sexuală timpu-rie (începând cu vârsta de doi ani), reproducere porţionată pe o perioadă de timp îndelun-gată, prolificitate absolută în-altă, spectru trofic larg şi uşor flexibil, depunerea icrelor pe

Figura 1. Batca (Blicca bjoerkna) — specie devenită în prezent deosebit de numeroasă atât în ecosistemul Prutului Inferior, cât şi al Nistrului Inferior


Odată cu sosirea primăverii, pasiunea pescuitului aprinde cu o nouă putere fla-căra de taină a viselor pescăreşti, înmu-gurind şi înflorind gândurile tuturor pes-carilor amatori şi sportivi, făcându-le să

freamăte necontenit în aşteptarea încheie-rii perioadei de prohibiţie, spre a pleca cu drag în împărăţia Naturii-Mame, unde la leagănele de apă se nasc cele mai frumoase poveşti eterne, înălţătoare de duh sufletesc şi spiritual la steaua de lumină a bucuriilor existenţei omeneşti.

Pregătiţi pentru sărbătorile pe care do-resc să şi le facă pe malurile râurilor, iazu-rilor, lacurilor de acumulare, altor oglinzi acvatice, cei împătimiţi de arta ademenirii peştişorului de aur cunosc sau caută să cunoască multitudinea micilor secrete ale pescuitului, utilizarea cărora, uneori, în bună măsură, asigură izbânda dorită.

Important este să cunoaştem când, unde şi ce specii de peşti dorim şi putem să pescuim. Desigur, rezultatele depind neapărat de mulţi factori, precum şi de fe-lul cum sunt dotate ustensilele pescăreşti, de priceperea fiecăruia de a le utiliza efi-cient.

Experţii în pescuitul de amatori şi sportiv deţin, în privinţa aceasta, o bogată avere de cunoştinţe, practice şi teoretice, orientându-se excelent în competiţiile cu reprezentanţii lumii piscicole, obţinând adesea cununa râvnită a victoriei. Amin-tim, că în orele când zorii dimineţii, iar mai apoi şi razele tinere ale astrului ceresc sărută întinsurile apelor, toate speciile de peşti se află, căutându-şi hrana, în sectoa-rele de lângă maluri, îndeosebi unde din

făptura vibrândă a apei creşte, legănându-se în adierea vântului, pădure a verde de stuf papură, rogoz şi altă vegetaţie acvati-că.

În miezul zilei, când apa la maluri se încălzeşte, peştii părăsesc aceste „grădini ale raiului„, poposind în apele adânci, ca înspre seară să revină în straturile brâielor acvatice bogate în hrană. Este inutil să în-cercăm să pescuim în aceeaşi zi, pe acelaşi loc, cu aceleaşi scule şi la aceleaşi nade tot felul de peşti — biban, şalău, ştiucă, somn, babuşcă, plătică, roşioară, clean, crap, ca-ras, sânger… Fiecare dintre ei are locul său preferat, cu fundul apei fie de nisip, pietriş şi lut, fie cu mâl, în care carasul şi crapul, de exemplu, ore în şir ară cu botul în că-utarea larvelor de ţânţar, râmelor şi altor viermişori.

Toate speciile de peşti au slăbiciunea lor pentru anumite „bucate„ şi anumite ore de hrănire.

În ape cu funduri de nisip, pietriş sau lut de obicei se zbenguie, trăindu-şi vesel viaţa, bibanul, şalăul, ştiuca şi alţi răpi-tori, iar peştii paşnici evită aceste zone, deoarece pentru ei nu există nimic de-ale gurii.

În timpul ploii, însoţită de descărcări electrice, ies din cotloane crapul şi plăti-ca, înşfăcând fără frică momeala, iar după ploaie, când pâraiele de apă aduc de pe câmpuri diverse insecte, râme, boabe de grâu, secară, ovăz, mazăre, porumb, toate speciile de peşti paşnici sunt foarte active la culesul acestor daruri.

Este un timp favorabil, când şi pesca-rii îşi văd bine de treabă, utilizând ca nadă cocoloaşe de mămăligă şi pâine, înnobi-late cu picături de usturoi, ulei de anis, mentă, levănţică, salvie, ulei din semin-ţe de floarea-soarelui nerafinat, tinctură de odolean, alte aromatizante. Iscusinţa

pescarilor capturează trofee care bucură vederea şi sufletul. E bine să ştim că după ploile îndelungate, când nivelul apei în ba-zinele acvatice creşte considerabil, peştii se apropie de maluri în căutare de hrană, iar când nivelul apei scade simţitor, în vre-me caniculară de lungă durată, fără ploi, ei migrează în zone adânci. Aici utilizăm scule de pescuit la depărtare, lansete cu mulinete performante, pripoane cu forfac şi plumbaj potrivit de greu, propunând peştilor să guste tot ce avem pentru ei mai „bun„.

În zilele când presiunea atmosferi-că este normală, nu creşte, nici nu scade, când cerul este acoperit de nori uşori, iar temperatura aerului este constantă, în limitele 25-50 de grade, când vântul se menţine blând, de nord-vest, fără a-şi schimba brusc direcţia, în râuri, iazuri, la-curi de acumulare, heleşteie se prinde bine carasul, crapul, babuşca, plătica, roşioa-ra… Norocul ne însoţeşte mai cu seamă în zonele unde lăţimea oglinzii de apă diferă de cea obişnuită — este mai îngustă sau mai extinsă, însoţită de coturi, de maluri abrupte. Desigur, sunt şi excepţii: peştele se prinde rău sau nu se prinde deloc în zile cu furtuni magnetice, lună plină, ploi de lungă durată.

Nu sunt de neglijat nici semnele po-pulare ce prevestesc vreme prielnică sau nefavorabilă. Utile sunt şi notiţele pe care pescarii cu experienţă le fac după fiecare partidă de pescuit, concluziile ce se im-pun.

Lumineze tuturor cerul speranţelor mari, în largul căruia pasărea de vis a su-fletului respiră adânc aerul dulce al bucu-riilor pescăreşti.

VladImIr rUsNaC, scriitor

Când, unde, ce pescuim?


Liguloza este o teniază (cestod) determinată de Li-gula intestinalis care, sub forma larvară (plerocerco-

id), parazitează cavitatea abdominală a unor peşti de apă dulce — crap, caras, lin, oblete, biban, roşioară etc., iar sub formă adultă, intesti-nul unor păsări ihtiofage — corcodei, stârci şi, în special, pescăruşi.

Parazitul Ligula intestinalis are un ciclu evolutiv complex şi de durată, ce se efectuează prin două gazde intermediare — crustacee acvatice şi peşti. Întregul ciclu evolutiv, de la ou la forma larvară infestabilă (plerocercoid), efectuată prin cele două gazde intermediare, durează, în condiţiile adecvate de temperatură a apei de 15—25°C, între 460 şi 475 de zile.

Larvele din prima gazdă pătrund în corpul peştilor prin intermediul consumului crus-taceelor infestate, care perfo-

rează intestinul şi se instalează în cavitatea abdominală, unde se dezvoltă sub forma unei cu-rele late de 0,5—1,5 cm, cu o lungime de 10—80 cm şi de o culoare albă-gălbuie.

În infestările cu un număr mare de larve se înregistrează şi mortalitatea cauzată de ru-perea, prin presiune, a perete-lui abdominal.

Păsările ihtiofage se infes-tează cu ligule prin consumul peştilor parazitaţi, forma adul-tă din intestinul acestora având o existenţă redusă, de 4—5 zile, practic până la eliminarea ouă-lor din corpul teniei. Parazi-tul adult din intestinul păsării are forma şi mărimea larvei

consumate din peşte (10—80 cm/0,5 — 1,5 cm).

Liguloza determină la peşti importante pierderi prin redu-cerea greutăţii corporale, care poate ajunge la 30-50% din cea normală. Pierderi importante prin mortalitate se pot con-stata în bazinele acvatice din crescătorii. Se impune, pentru stopare, valorificarea şi lichi-darea întregului efectiv, acţi-

une finalizată cu dezinfecţia bazinului şi recomandată a se efectua când păsările ihtiofage au migrat în zonele calde.

În alte zone acvatice, în care s-au găsit la capturare

peşti parazitaţi sau cadavre cu abdomenul rupt şi cu paraziţi în jur, se recomandă intensifi-carea pescuitului sportiv sau comercial. Prezenţa paraziţilor la eviscerarea peştilor prinşi, în cavitatea abdominală, sub formă de mici panglici libere, nefixate, poate determina, din partea pescarilor amatori, o repulsie şi o reţinere de la con-sum. De reţinut că parazitările

cu liguloză influenţează la peşti starea de întreţinere şi reduce şi din calitatea cărnii, care se consumă fără restricţii.

dr. VadIm NesteroV

Liguloza — o parazitoză a peştilor

Ciclul evolutiv la Ligula intestinalis: 1 — 2 ouă; 3 — 4 gazde intermediare; 5 — păsări gazde definitive;

6 — parazitul adult.

Peştii au trăit pe pământ cu 450 milioane de ani în urmă, deci au existat înaintea dinoza-urilor.

Până în zilele noastre s-au identificat mai mult de 25 mii de specii de peşti şi, după ultimele estimări, mai există încă 15 mii de specii neidentificate.

Numărul peştilor cunoscuţi este mai mare decât cel al mamiferelor, amfibienilor, repti-lelor şi al speciilor de păsări luate împreună.

40 la sută din numărul total al speciilor de peşti trăiesc în apă dulce, deşi provizia de apă dulce a pământului este de numai 0,1%.

Peştele leopard (Ctenopoma acutirostre) poate să tragă oxigen din aer şi poate să se menţină vertical pentru a se confunda cu o frunză, datorită aripioarei puternice.

Unii peşti, de exemplu rechinii, nu au bă-şică, ceea ce îi ajută să plutească, altfel tre-

buie să înoate continuu. Când nu înoată, rechinul se scufundă la fundul mării.

Deşi pare incredibil, unele specii de peşti pot să zboare, să sară pe suprafaţa apei sau chiar să urce o stâncă? Evident, e vorba de urcarea unei stânci din ocean...

Cel mai mare peşte din lume este rechinul-balenă, Rhincodon typus. Acesta poate să crească până la 15 metri şi ajunge să cântă-rească peste 20 de tone.

Ştiaţi că...


A. În afara acţiunii de vânătoare:

păstrează armele de vânătoa-re descărcate, asigurate cu un sistem de blocare a mecanis-mului de dare a focului, încu-iate într-un spaţiu corespun-zător, autorizat de organele competente de poliţie;

ţine muniţia în spaţii cores-punzătoare, încuiate, separate de locul păstrării armei;

păstrează documentele ar-melor, cu seriile acestora şi cu câte o fotografie a lor într-un loc separat;

asigură-te că sistemele de asi-gurare a spaţiilor de păstrare a armelor şi a muniţiei nu sunt accesibile copiilor şi altor per-soane neautorizate;

nu încărca niciodată arma în interiorul casei;

transportă armele de vânătoa-re demontate şi introduse în toc, inclusiv în maşina perso-nală;

nu purta niciodată arma încăr-cată în maşină;

încuie maşina în care trans-porţi arme de vânătoare chiar în teren şi chiar dacă te înde-părtezi doar pentru scurt timp de lângă ea;

verifică periodic buna func-ţionare a armelor pe care le foloseşti şi, în poligon, preci-zia, justeţea şi grupajul aces-tora;

nu înmâna armele gonacilor sau altor persoane neautoriza-te;

nu înmâna armele altor per-soane autorizate decât des-cărcate.

B. În timpul vânătorii la goană:

participă la vânătoare doar dacă ai permisele de armă şi de vânătoare vizate la zi şi dacă posezi sau ai semnat au-torizaţia de vânătoare;

foloseşte doar armele şi muni-ţia autorizată, adecvată speci-ei de vânat urmărite;

poartă armele basculante frânte, cu închizătorul des-chis, cele cu repetiţie şi cu un cartuş aşezat curmeziş, cele semiautomate, doar cu ţevile în sus sau în jos, niciodată ori-zontal;

nu încărca arma înainte de aşezarea în stand;

asigură-te că muniţia pe care o posezi este compatibilă cu arma folosită;

asigură-te că ţeava armei pe care te pregăteşti să o încarci nu este în vreun fel obturată;

reperează standurile vecinilor şi ale altor participanţi la vână-toare şi asigură-te că şi ei ţi-au marcat poziţia, imediat după ocuparea locului indicat de organizatorul vânătorii;

nu schimba poziţia standului şi nu părăsi standul indicat de organizator pe perioada goa-nei;

în cazuri de necesitate, aten-ţionează vecinii înainte de eventuala deplasare din stand;

încarcă arma basculantă doar cu ţevile îndreptate spre sol, iar arma cu ţevi fixe doar cu ţevile îndreptate în sus;

nu lăsa jos arma încărcată şi nu o sprijini niciodată în echili-bru nesigur;

arma încărcată se ţine întot-deauna în mână;

nu atinge trăgaciul decât în momentul în care te-ai hotă-rât să tragi;

nu încerca să apeşi pe trăgaci când ai echilibrul picioarelor nesigur;

nu ţine niciodată câinele legat de picior ori de cartuşieră, fi-indcă te poate dezechilibra la vederea vânatului;

stai liniştit în stand, nu face mişcări şi nu produce zgomo-te inutile, nu fuma şi nu con-suma băuturi alcoolice care-ţi pot diminua atenţia, concen-trarea şi reflexele;

nu trage în vânatul neidentifi-cat, în vânatul aflat dincolo de limita eficacităţii focului şi nici în vânatul care se îndreaptă spre vecin;

doar dacă vecinul îşi epuizea-ză şansele, trăgând toate focu-rile din armă, îl poţi dubla;

nu trage niciodată, sub niciun motiv, pe direcţia standurilor sau sub unghiuri mai mici de 30 grade faţă de linia acestora;

ia în calcul posibilele ricoşeuri; nu urmări niciodată vânatul

cu arma la ochi peste linia standurilor;

nu mai trage în faţă cu arma lisă când gonacii s-au apropiat la 120 m în pădure şi 200 m în câmp deschis;

pentru arma cu glonţ, aceste interdicţii sunt mai mari, de cca 200 m în pădure şi 500 m în câmp deschis;

nu face economie de cartuşe şi repetă focul pentru a da lo-vitura de graţie vânatului rănit, care încă se chinuie, pentru a-i

curma cât mai curând suferin-ţa;

nu pleca din stand decât la sfârşitul goanei în momen-tul în care vânătorii şi gonacii care se retrag pe lângă locul ocupat au ajuns în dreptul tău;

descarcă arma înainte de pă-răsirea standului pentru strân-gerea vânatului;

străduieşte-te să aduni lângă stand vânatul împuşcat, sin-gur sau ajutat de gonaci;

aşază vânatul lângă stand, pe partea dreaptă, cu penele sau blana parţial curăţate ori trans-portă-l în mână, în cazul vâna-tului mic, la locul de adunare;

nu porni în urmărirea vâna-tului mare rănit decât după încuviinţarea organizatorului, însoţit sau nu de personal cu experienţă, după cum se va hotărî.

C. În timpul vânătorii individuale:

nu încărca arma decât în te-renul de vânătoare, după efectuarea verificării armei şi muniţiei folosite;

păşeşte atent, în linişte, ai foar-te mare grijă să nu-ţi pătrundă corpuri străine în ţeava armei;

la trecerea peste obstacole sau prin locuri dificile des-carcă-ţi arma şi reîncarcă-ţi-o după ce le-ai depăşit;

dacă vânezi cu câini, nu-i lăsa să deranjeze inutil alte specii de vânat decât cele căutate;

dacă foloseşti chemători, nu abuza de acestea, fiindcă s-ar putea să sperii vânatul şi să deranjezi inutil terenul.

codul vânătorului

Fii responsabil de acţiunile taledeŢINerea şI folosIrea armeI de VâNĂtoare INCUmBĂ o aNUmItĂ resPoNsaBIlItate, INClUsIV soCIalĂ, de Care treBUIe sĂ fII, fĂrĂ sINCoPe, CoNştIeNt atât îN tImPUl VâNĂtorII, Cât şI îN afara aCŢIUNIlor de VâNĂtoare. îN tImPUl aCtUlUI VâNĂtorII armele treBUIe PUrtate şI maNIPUlate îN aşa fel, îNCât sĂ NU Creeze NICIUN momeNt de PaNICĂ, NICI ChIar atUNCI CâNd sUNt desCĂrCate. CâNd sUNt îNCĂrCate, ateNŢIa treBUIe sĂ fIe maI mare, deoareCe CU arma de VâNĂtoare NU se Poate greşI deCât o sINgUrĂ datĂ, fIe CĂ este VorBa de aCCIdeNt, fIe CĂ este VorBa desPre aUtoaCCIdeNtare. arma de VâNĂtoare, Ca orICe armĂ de foC, rĂmâNe PerICUloasĂ şI îN afara aCtUlUI VâNĂtorII, maI ales daCĂ ajUNge, îNtâmPlĂtor saU NU, îN mâINI NeaUtorIzate. dIN motIVele PrezeNtate se ImPUN a fI reŢINUte CâteVa regUlI elemeNtare de sIgUraNŢĂ îN PĂstrarea şI maNIPUlarea armelor de VâNĂtoare, dINtre Care amINtIm:


Tezaurul polonezMaPaMond

Doi căpriori perfecți timp de trei zile de vânătoare, mistreți adulți şi cerbi cu coarne demne de medalii la expoziții de speci-alitate — în Polonia acesta este bilanţul unei vânători dacă nu ordinare, apoi nicidecum ieşite din comun. Terenurile de vână-toare din această țară abundă în vânat, iar sistemul gospodăririi cinegetice este bine gândit până în cele mai mici detalii. În ulti-mii ani, vânătorii polonezi au cu ce se mândri. Pe an ce trece, în Polonia sporesc populațiile de căprioare, cerbi şi mistreți, multe trofee se învrednicesc de medalii, iar la acest capitol țara este lider european, fapt confir-mat şi de datele statistice.

În anul 2014, în această ţară au fost dobândiți 1261 de cerbi pentru medalii, cu 500% mai mulți decât în 2010. O situație analogică atestăm la vânătoa-

rea de căpriori, numită pe bună dreptate „specializare polone-ză“. Componența numerică a acestei specii este într–atât de mare, încât anual în țară sunt dobândite 180.000 de exem-plare, inclusiv peste 80.000 de masculi.

Dinamica pozitivă în ceea ce priveşte trofeele dobândite a fost consemnată recent de Kare Vidar Pedersen, un vânător

experimentat, redactor–şef al revistei Jager, cea mai populară ediție periodică de specialitate din Norvegia. Aflându–se, în mai 2015, în vizită la Uniunea Poloneză a Vânătorilor, el a dobândit timp de trei zile doi căpriori masculi de dimensi-uni impunătoare. La fel, a reuşit să vâneze un mascul cu coar-ne de formă atipică (cu cinci ramificații la un corn, care au tras la cântar 515 de grame). Desigur, un asemenea trofeu este prețuit înalt. Mândru de propria performanță, Kare a făcut o fotografie care, potrivit lui, va face publicitate terenuri-lor de vânătoare din Polonia.

Vânătorii de pretutindeni vin cu plăcere în această țară să vâneze mistreți, deoarece în Polonia anual sunt dobândite circa 300 mii de exemplare de această specie. Unii oaspeți au

avut un adevărat şoc când au văzut câteva familii de mistreți într–un singur ocol. Timp de cinci zile de vânătoare, fiecare participant poate dobândi până la opt exemplare de mistreț. Aşa–numitul model polonez al vânătorii este viu discutat în Europa, fiind abordate aspecte importante ce țin de organiza-rea optimă a gospodăriei cine-getice, de îmbinarea armonioa-

să a vânătorii propriu–zise cu acțiunile în vederea menținerii echilibrului numeric al anima-lelor sălbatice în natură. Potri-vit reprezentanților Federației asociațiilor de vânătoare şi con-servare a faunei sălbatice din Uniunea Europeană (FACE), eficiența organizării cinegeticii poloneze trebuie să servească exemplu pentru multe țări.

În Polonia, utilizarea rațională a efectivelor de specii sălbatice este bazată pe sim-bioza unor tradiții seculare şi identificarea unor căi eficiente şi moderne de funcționare a sis-temului. În cinegetica poloneză distingem trei principii de bază. Primul este unitatea organiza-torică. În țară funcționează o structură unitară, care reuneşte vânătorii — Uniunea Poloneză a Vânătorilor, constituită acum 90 de ani. Pe de o parte, autori-tatea națională în domeniu are posibilitatea să monitorizeze eficient respectarea eticii de vâ-nătoare şi legalitatea activității vânătorilor, să gestioneze rațional componența numerică a vânatului în fiecare gospodă-rie cinegetică. Pe de altă parte, statutul vânătorilor în acest caz este unul cât se poate de bene-fic, deoarece ei apar în postură de parteneri forte ai statului.

Al doilea principiu este că fiecare teren de vânătoare tre-buie să ocupe nu mai puțin de 3000 de hectare. În republică există circa 2500 de cluburi de vânători care arendează pes-te 5000 de terenuri. Polonezii consideră că pe terenuri mici este imposibil să organizezi o gospodărie rentabilă şi să admi-nistrezi componența numerică a animalelor. Astfel este evitată la fel parcelarea terenurilor şi presiunea excesivă din partea vânătorilor, aşa cum se întâm-plă în Germania şi Cehia. Pe suprafețe întinse este mai uşor

să implementezi strategia de conservare a patrimoniului na-tural (spre exemplu, identifica-rea exemplarelor genetic valo-roase). Apropo, în Polonia este interzisă vânătoarea cu gonaşi pe terenuri îngrădite. Animale-le pot fi gonite doar în condiții naturale fireşti.

Al treilea principiu al mo-delului polonez rezidă în faptul că întregul vânat din natura săl-batică este proprietatea statului, dar nu a deținătorilor de tere-nuri. Aceasta permite exploata-rea coordonată a resurselor na-turale şi asigură colaborarea în domeniu între autoritățile res-ponsabile de protecția mediului şi spațiilor forestiere şi Uniunea Poloneză a Vânătorilor.

În acest mod, vânătorii în Polonia sunt implicați în admi-nistrarea gospodăriilor cinege-tice şi pot influența condițiile de viață ale animalelor. Dome-niul activității lor nu se limitea-ză doar la vânătoare. Uniunea organizează un şir de activități instructive şi ecologice, menite să conserve biodiversitatea şi masivele forestiere.

marIa mozdzezh

Ungaria este un stat situat în centrul Europei, în Câmpia Panonică, la poale-le sudice ale Carpaţilor Occidentali, în-tre Oceanul Atlantic, munţii Ural, Marea Mediterană şi Marea Nordului. Teritoriul ei ocupă aproape toată suprafaţa Câmpiei Panonice, din care face parte Parcul Naţio-nal Hortobágy, înscris pe lista patrimoniu-lui mondial UNESCO. Ţara se învecinea-ză cu Serbia la sud, Croaţia şi Slovenia la sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord, România la est şi cu Ucraina la nord-est. Suprafaţa acestui stat este de 93.030 km2

şi numără o populaţie de circa 9.906.000 locuitori (2013).

Capitala ţării, Budapesta, este cel mai mare oraş al ei şi al şaptelea din UE, după populaţie (1,7 milioane de locuitori). Noi, însă, mergem mai departe de Budapesta şi ajungem în localitatea Csákberény, un sat

cu circa 1200 de locuitori, amplasat în dis-trictul Fejér, nordul Ungariei. Anume aici se află Muzeul de Vânătoare şi Silvicultură „Contele Fülöp Merán“. Localitatea se află în ţinuturile munţilor Vertes, fapt care şi-a pus amprenta pe muzeu.

Deschis pe 22 octombrie 2014, muze-ul e găzduit de conacul familiei Merán şi prezintă tradiţiile locale din silvicultură, vânătoare, peisajele şi valorile naturale ale munţilor Vertes. Se distinge printr-o dio-ramă amplasată într-o sală de 80 m2. Ea prezintă fauna şi peisajele caracteristice munţilor Vertes. O altă sală de expoziţii cuprinde trofee remarcabile şi unice de căprior, obţinute de la vânatul din împre-jurimi. Muzeul deţine şi o sală de studii, ce poate găzdui 70 de persoane, în cadrul diferitor ore tematice.

Dar ceea ce este mai spectaculos mu-zeul păstrează în afara încăperilor sale. E vorba despre traseul educaţional „Panora-ma munţilor Vertes“ de 4610 m. De-a lun-gul lui, se deschide cel mai frumos punct de admirare a munţilor. Traseul serveşte nu numai pentru odihna activă în natură, ci în principal pentru o mai bună înţele-gere a ei. Excursioniştii pot afla mai multe despre mediul natural, caracteristic pante-lor sudice şi văilor munţilor Vertes. Trase-ul este amenajat în aşa mod, încât străbate pajişti, sectoare cu stejar pufos, gorun, fag şi plantaţii forestiere. În timp ce se bucu-ră de frumuseţile naturii şi ale peisajului, temerarii excursionişti iau cunoştinţă de cultivarea plantaţiilor forestiere şi defri-şări cu ajutorul unor panouri informa-tive, amplasate în diferite puncte. Şi cur-tea muzeului este amenajată într-un stil aparte. În aer liber sunt expuse panouri şi tablouri despre istoria familiilor Merán şi

Esterházy (proprietare ale conacului de-a lungul timpului), precum şi despre viaţa lui Péter Ohlmann, cel mai iscusit vânător din aceste familii.

În parcul muzeului, la poalele unui stejar de 260 de ani a fost amplasată o pla-că memorială de granit pe care sunt gra-

vate numele pădurarilor, silvicultorilor şi vânătorilor emeriţi din ultimele secole. În curte se află o statuie monumentală din lemn a Sf. Hubertus, patronul vânătorilor. Aceasta a fost cioplită de Sándor Kanalas, sculptor din Transilvania, România.

Explorând acest tezaur deosebit, con-chidem că muzeele atrag nu doar prin co-lecţiile bogate din sălile de expoziţie, ci şi prin activităţile exterioare.

selecţie: CRistina Ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul „Contele Fülöp Merán“ din Ungaria

Vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

acordul care ne uneşte - agvps.roagvps.ro/docs/vpm aprilie 2016.pdf · peste hotarele ţării...

Documents