această carte

2
 Această carte se poate comanda doar online, pe www.curteaveche.ro şi nu va fi disponibilă în librării sau la distribuitori de carte.  Brutalitate consumată în termeni: filosofie (cu „s“) şi sex. O pledoarie pentru optica năvalnică a contemporaneităţii ? Nu, o introspecţie acidă în paharul cu absint al sensibilităţii rănite de marea ipocrizie a formulelor existenţiale prefabricate. Cine afirmă că, pentru a -i înţelege pe orbi, trebuie să te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legătura  înflorată care îi acoperă privirea, se distinge o pată de culoar e: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Evă dedată la cutreierarea livezilor de meri), îi apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustată, nu şi termenul de valabilitate sau instrucţiunile de folosire. Sentimentele nu se comercializează la gura metroului şi nici nu sunt dovezi de admiraţie necondiţionată.  Dar cine spune că nu putem pătrunde, măcar în spirit, în ţesătura literară a imaginii... Închidere de diafragmă (hei, e vorba de un procedeu c inematografic, ca să fie clar!) şi, odată nodul desfăcut, Maria şi iubitul ei stau pentru o clipă, în imponderabilitate, faţă în faţă, cu ochii ţintă pe generic. Nimeni nu le -a spus până acum că, într -un poem cu virtuţi vizuale, autorul şi text ul nu se contopesc într-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia şi sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, în schimb ajută la vindecarea retinei, iar orbirea de o clipă devine amintire.  Prin urmare, sexul filosofiei nu mai are de-a face doar cu fe minitatea, ci el se transformă, printr -un suav proces de inflorescenţă a tipologiilor, într -o filosofie a sexului   virtualitatea imaginii capătă brusc identitatea textului şi nimic din ceea ce e omenesc nu ne mai este străin. Radu F. Constantinescu a ter minat Literele. Ne vom abţine de la gluma cu: „a trecut la cifre“. Cifrele îl recomandă ca blogger: este cel mai citit „scriitor online“ din România.   A ştigat premiul Radar de Media pe 2014 pentru cel mai bun blog, situându -se într-o companie mai mult decât selectă.  E copywriter pentru ProTV, trust pentru care a mai lucrat şi în divizia de ştiri.  Crede că sinceritatea e forma supremă de curaj, da r asta nu include un limbaj brutal.   Îi place viaţa ş i încearcă să trăiască mai multe. E DJ din secolul trecut şi asta s e vede în tot ce scrie. Muzica e o prezenţă constantă. 

Upload: zlotea-dorin

Post on 12-Oct-2015

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

a

TRANSCRIPT

Aceast carte se poate comanda doar online, pe www.curteaveche.ro i nu va fi disponibil n librrii sau la distribuitori de carte.

Brutalitate consumat n termeni: filosofie (cu s) i sex. O pledoarie pentru optica nvalnic a contemporaneitii? Nu, o introspecie acid n paharul cu absint al sensibilitii rnite de marea ipocrizie a formulelor existeniale prefabricate. Cine afirm c, pentru ai nelege pe orbi, trebuie s te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legtura nflorat care i acoper privirea, se distinge o pat de culoare: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Ev dedat la cutreierarea livezilor de meri), i apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustat, nu i termenul de valabilitate sau instruciunile de folosire. Sentimentele nu se comercializeaz la gura metroului i nici nu sunt dovezi de admiraie necondiionat.

Dar cine spune c nu putem ptrunde, mcar n spirit, n estura literar a imaginii... nchidere de diafragm (hei, e vorba de un procedeu cinematografic, ca s fie clar!) i, odat nodul desfcut, Maria i iubitul ei stau pentru o clip, n imponderabilitate, fa n fa, cu ochii int pe generic. Nimeni nu le-a spus pn acum c, ntr-un poem cu virtui vizuale, autorul i textul nu se contopesc ntr-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia i sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, n schimb ajut la vindecarea retinei, iar orbirea de o clip devine amintire.

Prin urmare, sexul filosofiei nu mai are de-a face doar cu feminitatea, ci el se transform, printr-un suav proces de inflorescen a tipologiilor, ntr-o filosofie a sexului virtualitatea imaginii capt brusc identitatea textului i nimic din ceea ce e omenesc nu ne mai este strin.

Radu F. Constantinescu a terminat Literele. Ne vom abine de la gluma cu: a trecut la cifre. Cifrele l recomand ca blogger: este cel mai citit scriitor online din Romnia.

A ctigat premiul Radar de Media pe 2014 pentru cel mai bun blog, situndu-se ntr-o companie mai mult dect select.

E copywriter pentru ProTV, trust pentru care a mai lucrat i n divizia de tiri.

Crede c sinceritatea e forma suprem de curaj, dar asta nu include un limbaj brutal.

i place viaa i ncearc s triasc mai multe. E DJ din secolul trecut i asta se vede n tot ce scrie. Muzica e o prezen constant.