1

Apocalipsameditaţii – comentariu

by

Simion Motz

2

@ 1993 The Suffering Church MinistriesPublished Online (PDF): 2008Ediţie revizuită, septembrie 2009

3

CUPRINSULpagina

Introducere I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4Introducere II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8Capitolul 1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13Capitolul 2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 Biserica din Efes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 Biserica din Smirna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Biserica din Pergam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40 Biserica din Tiatira . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46Capitolul 3 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .51Biserica din Sardes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .51Biserica din Filadelfia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57Biserica din Laodicea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67Capitolul 4 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75Capitolul 5 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .81Capitolul 6 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85Cele şaptezeci de săptămâni din cartea lui Daniel . . . . . . . 87Capitolul 9 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99Capitolul 7 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104Capitolul 8:3-51 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107Capitolul 10 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107Capitolul 11 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109Capitolul 12 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111Capitolul 13 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118Capitolul 14 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125Capitolul 15 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131Capitolele 17 şi 18 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132Capitolul 19 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143Capitolul 20 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152Capitolele 21-22 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163

4

INTRODUCERE LA CARTEA APOCALIPSEI (I)Este cartea Apocalipsei o carte pecetluită?Este cartea Apocalipsei doar o carte simbolică pe care nu pot şi nu trebuie s-o inter-

preteze decât anumite persoane?Pentru cine e scrisă ea?Despre ce vorbeşte ea?Care este folosul citirii şi ascultării ei?Cam acestea sunt punctele pe care dorim să le tratăm pe scurt în această introducere .

Multă vreme Apocalipsa a fost pentru mine o carte pecetluită . Deşi am citit-o mereu când am ajuns cu rândul la ea, din cauza influenţei înaintaşilor mei, am rămas doar cu înţelesul superficial . A venit însă o zi binecuvântată când Domnul mi-a schimbat com-plet atitudinea faţă de această carte .

Era cam prin 1947-1948 . Într-o duminică, am rămas în post cu un alt tânăr la biseri-că, între servicii, în rugăciune şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu . Am deschis Biblia să citesc . Textul la care s-a deschis era capitolul 19 din Apocalipsa . Ne-am rugat ca Domnul să ne lumineze cu privire la textul pe care-1 citim şi am citit . Deodată, cum citeam, am izbucnit plin de bucurie: „Dănuţ, Apocalipsa nu e o carte pecetluită . Uită ce clar explică Duhul lui Dumnezeu evenimen tele ce au să se întâmple!” Am fost ca cine-va care găseşte o comoară îngropată, sau cel puţin, ca cei din seminţia lui Iuda care, reparând templul, au dat de cartea legii care fusese pierdută în templu (II Regi 22:8) .

Cine a scris cartea ApocalipseiI-a fost dat ucenicului iubirii, lui Ioan, să aibă parte de aceste minunate descoperiri

din Apocalipsa, aşa cum tot el a fost primul despre care se spune că a crezut în învie-rea Domnului Isus (Ioan 20:8) . Din pricina cuvântului, pe vremea împăratului Domiţian, cam prin anul 95 d .Cr ., Ioan a fost exilat în insula Patmos . Redau chiar cuvintele lui, care spun aceasta: „Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş la necaz, la împărăţie şi la răbdarea în Isus Cristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Cristos” (Cap . 1:9) .

În versetul 10 începe desfăşurarea descoperirii lui Isus Cristos sau a istoriei Apocalipsei . Iată cum e deschiderea: Am fost în Duhul în ziua Domnului. Şi am auzit îna-poia mea un glas care zicea… Aşa e traducerea corectă sau, mai bine zis, aşa e origina-lul acestui text în limba greacă, care înseamnă: „Am fost transportat în Duhul, în ziua Domnului, [adică in viitor] şi am văzut lucrurile care au să se întâmple,” aşa, ca de altfel, proorocii Vechiului Testament . Despre Avraam, Domnul Isus zice: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56) . Regretabil, din traducerea noastră românească, aşa cum eu am înţeles, mulţi alţii citind acest verset înţeleg că Ioan, în ziua Domnului, adică duminică, era în Duhul sau

5

într-o stare înaltă spirituală . În felul acesta, se pierde sau se toceşte înţelesul adevărat de profeţie sau istorie a viitorului a acestei cărţi .

Apocalipsa nu e o carte pecetluită, ci o descoperireAşa începe primul verset al cărţii: „Descoperirea lui Isus Cristos pe care I-a dat-o

Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând şi le-a făcut cunoscut, trimiţând pe îngerul Său la robul Sau Ioan” .

Observaţi câte adevăruri minunate sunt în acest verset, pe care mulţi predicatori, dacă nu le tăgăduiesc, cel puţin, le nesocotesc şi trec peste ele, făcând pe poporul lui Dumnezeu să se teamă de această carte:

–Apocalipsa e descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Tatăl .–Această descoperire e pentru robii Lui . Eşti robul Domnului sau slujitorul Lui?

Atunci această carte este pentru tine .–Să arate lucrurile care au să se întâmple în curând . Deci o profeţie sau o istorie a

viitorului, nu o prezentare a Bibliei sau a lucrurilor din toate veacurile, aşa cum spun unii, provocând confuzie, încât cititorul nu mai înţelege nimic . Că e vorba de prezent, prezentul lui Ioan şi de viitor ne arată şi versetul 9, aşa cum am spus, şi versetul 19 tot din capitolul 1: „Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să vină după ele” .

–Domnul Isus doreşte ca descoperirile sau lucrurile din cartea aceasta să fie cunoscute de toţi robii Lui . De aceea, a trimis pe îngerul Său la robul Sau Ioan . Mai mult, în versetul 3 se spune: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape” . Despre nici o carte din Biblie nu se spune expres această fericire, deşi aceasta se spune, în general, despre cuvântul lui Dumnezeu . Şi atunci iar întreb: E normal şi bine să spui, cum spun mulţi: „Lasă cartea Apocalipsei, nu e pentru noi, e o carte grea, pe care n-o poţi înţelege”? Nu uitaţi, deşi ea arată lucrurile din viitor, e generalizarea Bibliei şi deznodă-mântul la toate evenimentele Bibliei:

Ea ne arată cine este Dumnezeul nostru, cine este Domnul Isus Cristos, ce a făcut El pentru noi, ce face în prezent şi ce ne-a pregătit .

–Ea ne arată viitorul celor credincioşi şi al celor necredincioşi: nespusă bucurie şi fericire veşnică pentru cei ce au crezut în Domnul Isus Cristos şi o teribilă pedeapsă veşnică pentru toţi cei ce L-au refuzat .

–Ea arată judecăţile şi mânia lui Dumnezeu asupra unei lumi nelegiu-ite, sfârşitul lui Satan şi al tuturor agenţilor lui, cu tot răul, chinul, suferinţa şi dezastrul pe care le-au produs .

–Ea arată venirea a doua glorioasă a Domnului Isus, cu toţi sfinţii Săi, când orice ochi Îl va vedea; lichidarea tuturor duşmanilor Lui şi începutul împărăţiei Sale complete în univers (nu numai în inimile oamenilor), într-un cer nou şi un pământ nou, împlini-

6

rea rugăciunii Sale cu care i-a învăţat pe ucenici să se roage: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” .

Toată cartea e îmbibată de chemările lui Dumnezeu la pocăinţă şi mântuire, deşi e o carte a dreptăţii şi judecăţii . Bisericilor din capitolele 2 şi 3, cu excepţia a două, Domnul Isus le spune să se pocăiască . Chiar şi în timpul judecăţilor şi al mâniei lui Dumnezeu găsim scrise cuvinte ca acestea: „Nu s-au pocăit să-I dea slavă . . .” şi „nu s-au pocăit de faptele lor” (16:9,11), de unde se vede clar că şi prin aceste judecăţi Domnul încă aşteaptă întoarcerea lor, căci El este dragoste . Iar în ultimul capitol e chemarea duioasă: „Şi cine aude si zică, «Vino!» Şi celui ce îi este sete să vină . . .” (22:17) .

Citiţi această carte cu încredere, rugând pe Domnul să vă arate ce e scris în ea şi veţi fi fericiţi, ascultând de lucrurile scrise în ea .

Acum, aş dori să dau doar câteva puncte de reper cititorului acestei cărţi, aşa cum le-am primit şi eu de la Domnul . El vă va descoperi totul, căci aceasta e promisiunea Lui (I Ioan 2:27), în măsura creşterii fiecăruia şi dacă cineva vrea să facă voia Lui (Ioan 7:17) . Primul capitol face prezentarea cărţii şi a mesajului ei, prezenta rea Domnului Isus Cristos aşa cum e El slăvit acum, ţinând Biserica, şi în mijlocul Bisericii . Ioan, ucenicul iubirii, care la cină îşi plecase capul pe pieptul Domnului Isus, cum Îl vede, cade jos ca mort .

În capitolele 2 până la 4 sunt mesajele Domnului Isus către cele şapte biserici exis-tente atunci în Asia Mică (Turcia de azi), prin îngerul sau solul, care putea să fie vreun presbiter sau pastor .

Dincolo de faptul istoric al acelor zile, cele şapte biserici reprezintă foarte bine Biserica creştină de-a lungul veacurilor, din vremea lui Ioan până la luarea ei la cer (răpirea ei), despre care vorbeşte apostolul Pavel în I Tesaloniceni 4:15-18 şi I Cor . 15:51-53 . Dacă sunteţi puşi la punct cu istoria Bisericii în general, veţi putea foarte bine dis-tinge în care epocă a fost fiecare biserică, sau care epocă a reprezentat fiecare biserică din cele şapte . O menţiune aici: Credinciosul ca individ, cu starea sa, precum o biserică locală, poate aparţine oricăreia din aceste biserici .

Observaţi cum biserica din zilele noastre, în general, se aseamănă aşa de mult cu ultima biserica din Laodicea, unde Domnul Isus stătea afară; deci ei se socoteau bogaţi, crezând că nu duceau lipsă de nimic .

De la capitolul 4 până la capitolul 19 lucrurile scrise în carte nu se referă la Biserică . Ea dispare de pe scenă, căci este în cer . Lucrul acesta reiese foarte clar din versetul 1 al capitolului 4: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer . Glasul cel dintâi pe care-1 auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine mi-a zis: «Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri»” .

E clar că aici e o despărţire a evenimentelor foarte distinctiva, în afară de faptul că

7

se face aluzie la „suirea in cer” .Capitolele 4 la 18, deci, nu privesc Biserica . Acesta e timpul marii strâmtorări, neca-

zul cel mare cum îl numeşte Domnul Isus (Mat . 24:21), sau ziua mâniei lui Dumnezeu (Apoc . 15:1) . Biserica este trupul lui Cristos al cărei Cap este El . Daca ea ar suferi mânia lui Dumnezeu, implicit ar suferi Capul, ceea ce este imposibil, deoarece El a suferit toată mânia lui Dumnezeu în locul nostru pe cruce .

Nu intru în detalii nici cu privire la această perioadă, doar câteva puncte de reper dau aici:

Această perioadă este relativ scurtă . Potrivit cu profeţia lui Daniel, această perioadă este de şapte ani, între venirea Domnului Isus pe nori (nu pe pământ şi nici ca să fie văzut de orice om, ci numai de cei credincioşi) ca să-Şi ia Biserica, până la venirea Lui cu slavă, împreună cu sfinţii Săi (Daniel 9:27; 7:25; 12:11-12) .

Partea întâi a acestei perioade de trei ani şi jumătate va fi mai blândă . Anti crist apare întâi ca prooroc mincinos, întrunind în sine puterea religioasă şi politică a lumii, fiind privit de lume ca cel mai distins conducător, înşelând pe mulţi, cum se spune în II Tesaloniceni 2 . Faptul că în această perioadă o mulţime nenumărată de oameni din orice seminţie, de orice limbă şi din orice popor se vor întoarce la Dumnezeu (cap . 7) i-a făcut pe unii să spună că Biserica nu va fi răpită decât la jumătatea marii strâmtorări . Nu putem împărtăşi această părere, aşa cum am spus mai sus şi aşa cum spune apos-tolul Pavel în II Tesaloniceni 2 .

Capitolul 19 este imnul de biruinţa asupra răului . Aici apare din nou Biserica, Mireasa Mielului: întâi nunta ei în cer şi apoi venirea ei cu Domnul Isus Cristos în slavă .

Dacă nunta e in cer, şi mireasa trebuie să fie acolo, căci nu poate fi nuntă fără mireasă .

După nuntă e venirea Domnului cu slavă, împreună cu oştile Lui, incluzând mirea-sa . Observaţi cum aceeaşi îmbrăcăminte din versetul 14 o are mireasa în versetul 8 .

Capitolul 20 arată:–Legarea lui Satan pentru o mie de ani şi aruncarea lui în adânc; dezlegarea lui,

rebeliunea lui finală împreună cu cei ce se vor uni cu el şi completa sa ruinare, fiind aruncat în iazul de foc şi pucioasă .

–Învierea tuturor sfinţilor (credincioşilor), în afară de Biserică, ce fuseseră înviaţi şi transformaţi la venirea Domnului în văzduh, când i-a luat El acasă .

–Judecata pentru răsplătirea în mileniu şi mileniul sau mia de ani, când Domnul Isus va fi singurul Domn în tot universul .

–Învierea celor răi (nelegiuiţi) morţi (căci cei vii au fost nimiciţi la venirea Domnului Isus cu slavă şi apoi odată cu Satan, când va fi aruncat în iazul de foc şi pucioasă) şi sentinţa finală de condamnare a lor .

8

Capitolul 21, cât şi capitolul 22 arată cine va moşteni lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru cei ce L-au ascultat şi cine nu va putea intra acolo şi va rămânea afară . În capitolul 22, în plus, sunt chemări duioase la pocăinţă, mântuire şi avertizări pentru cei ce iau uşor această carte .

Apocalipsa se încheie cu dorinţa înfocată a Duhului şi a miresei după venirea Domnului Isus şi cu promisiunea Lui fermă: „Da, Eu vin curând” .

Apocalipsa – Introducere IIApocalipsa este una dintre cele mai importante cărţi ale Bibliei din mai multe moti-

ve:1 . Este o descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu pentru robii Săi . Dacă nu ar fi

această revelaţie, n-ar fi nici o nădejde, nici o mângâiere cu privire la viitorul nostru şi nici o asigurare . Nu e numai ultima carte din Biblie, ci şi concluzia la toată revelaţia lui Dumnezeu făcută omului .

2 . Este cartea sfârşitului şi, cum noi trăim aceste zile, este o carte care ne priveşte direct .

3 . Este cartea care priveşte toată lumea, adică e o carte universală . Găsim în ea expresii de genul: „Multe popoare, naţiuni, limbi, regi . . .” (10:11; 11:9; 17:15) . Regii sunt regii întregii lumi (16:14; 17:2,18; 18:9; 19:19) . Satan e înşelătorul întregii lumi (12:9) . Toate neamurile au curvit cu Babilonul, reprezentat printr-o curvă (18:3, 23) . Fiara are stăpânire peste orice seminţie, norod, limbă şi neam (13:7) . În 11:5 se spune: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru” .

4 . Este o carte a nădejdii şi a bucuriei pentru cei credincioşi; şi o carte a necazurilor, mâniei, fricii şi terorii pentru cei necredincioşi .

5 . Este o carte unde se văd împlinite cele mai minunate profeţii ale Bibliei: Domnul Isus Cristos, ca Rege al regilor; cortul lui Dumnezeu cu oamenii, cer nou şi pământ nou; iar, pe de altă parte, ruina finală a lui Satan şi a tuturor duşmanilor lui Dumnezeu şi ai binelui .

Scriitorul e transportat nu într-o ţară fantastică, ci în adevărata ţară a valorilor eterne ale lui Dumnezeu şi a judecăţilor .

Apocalipsa a fost scrisă Bisericii, care, în vremea aceea, avea nevoie de încurajare, de întărire . A fost scrisă unei Biserici persecu tate, mică în comparaţie cu lumea din jur, şi într-o situaţie în care nu ştia ce să facă sau ce sa creadă . Imperiul roman, cu puterea lui şi cu împărăţii lui copleşeau lumea . De aceea, cartea arată că viitorul şi puterea nu aparţin împăratului roman ori unei alte puteri sau împărăţii; şi nici unui om sau grup de oameni, ci numai Domnului Cristos, care, din cauză că s-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, a fost înălţat nespus de mult şi a primit Numele care este mai presus de orice nume (Filipeni 2:8-11) .

9

Peste tot în carte se vede cum puterile omeneşti şi satanice nu fac altceva decât să împlinească ce a fost plănuit pentru ele de Dumnezeu . Ele nu pot cu nici un chip să zădărnicească planurile Lui .

Caracteristici ale cărţii:–O carte a viziunilor . Găseşti expresii ca acestea: „Ce vezi, scrie într-o carte”

(1:11) . „M-am întors să văd glasul care-mi vorbea . . . am văzut şapte sfetnice de aur” (1:12) .

–O repetare a numărului şapte, care e numărul împlinirii, a desă-vârşirii:Şapte mesaje către şapte biserici (Cap . 2-3) .Şapte peceţi (cap . 6-8:1), cu un episod între pecetea a şasea şi a şaptea .Şapte trâmbiţe (8:2-11:16), cu un episod între a şasea şi a şaptea (10-11:13) .Şapte urgii (15:5-16) .Şapte spirite înaintea tronului (1:4), exprimând infinita desăvârşire a Duhului Sfânt .Şapte stele în mâna dreapta a lui Cristos (1:16) .Mielul are şapte coarne şi şapte ochi (5:6) .

–Jumătatea numărului şapte, adică trei şi jumătate, apare în mai multe locuri din Biblie şi la fel şi în Apocalipsa . Seceta şi foametea din timpul profetului Ilie (I Regi 17:1; Luca 4:25; Iacov 5:17) . O vreme, două vremi şi o jumătate de vreme (Dan . 7:25; 12:7) reprezintă aceeaşi perioadă de trei ani i jumătate .

Jumătatea de săptămână din Daniel 9:27, la fel e trei ani şi jumătate . În Apocalipsa aceeaşi perioadă de trei ani şi jumătate e arătată sub o altă formă:

Patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 11:2; 13:5) .O mie două sute şaizeci de zile (Apoc . 11:3; 12:6), ori o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi (Apoc . 12:14) .

Cei doi martori stau morţi în piaţa cetăţii trei zile jumătate (Apoc . 11:9,11) .–Numărul zece e repetat în Biblie, inclusiv în Apocalipsa .Zece porunciZece fecioareZece la pătrat = o mie, domnia lui Cristos pe pământ cu sfinţii Săi (Mileniul, Apoc .

20:4) .A zecea generaţie din Deut . 23:3, înseamnă pe veci (Neem . 13:1) .Zece plăgi în Egipt – mânie desăvârşită .A patra fiară din Daniel arc zece coarne (Dan . 7:7,24); Balaurul roşu are zece coame

(Apoc . 12:3), la fel fiara din Apocalipsa 13:1 .–Numărul doisprezece, la fel, se găseşte peste tot în Biblie inclusiv în Apocalipsa:Douăsprezece seminţii ale lui IsraelDoisprezece apostoli

10

De două ori doisprezece, numărul bătrânilor din jurul tronului . Femeia din Apocalipsa 12:1 are o coroană cu douăsprezece stele . Cetatea are douăsprezece temelii, cu douăsprezece porţi (Apocalipsa 21:14,12) .

Pomul vieţii cu douăsprezece feluri de fructe (Apoc . 22:2) .–Multe texte din Apocalipsa îşi au corespondentul în Vechiul Testament:

Cele două fiare din Apocalipsa 13 sunt la fel ca fiara din Daniel7 şi 8 .

Cei doi măslini şi două sfeşnice (Apoc . 11), ca în Zaharia 4 . Descrierea Babilonului din capitolul 18 e la fel cu cea din Ieremia 50 .

Multe din judecăţile trâmbiţelor au paralele cu plăgile din Egipt:Versetul 6 din capitolul 1 se referă la Exod 19:6 .Versetul 7 din capitolul 1 se referă la Daniel 7:13 .Versetul 15 vine din Daniel 10:6; Ezechiel 1:27 .Versetul 16 vine din Isaia 11:4; 49:2 .Versetul 17 vine din Isaia 44:6; 48:12 .Versetul 18 provine din Isaia 38:10 .–Multe din evenimentele descrise în Apocalipsa sunt prezise de Domnul Isus în

predica de pe muntele Măslinilor, cuvântare care se referă în mod cronologic la trei perioade: Înainte de Marea Strâmtorare, Marea Strâmtorare şi perioada de după Marea Strâmtorare . Astfel, războiul, foametea, cutremurele din Luca 21:9-11 apar în primele patru judecăţi ale peceţilor, războaiele în Apocalipsa 16:12 şi sfârşitul capitolului 19 . Cutremurele apar în 16:18 şi 18:8 . Prigoana din Luca 21:12-16 apare în Apocalipsa 6:9-11; 11:7-10; 13:7,15; 16:6; 17:6; 18:24, iar Marea Strâmtorare sau necazul cel mare în Apocalipsa 7:14 . Cristoşii falşi şi profeţii falşi apar în Apocalipsa 6:12-14 . Venirea Fiului Omului mai e anunţatà în Apocalipsa 1:7 şi arătată în Apocalipsa 19 .

Altă caracteristică:–Promisiunile făcute credincioşilor din cele şapte biserici în capitolele 2 şi 3 reapar la

sfârşitul cărţii, după ce se termină cu luptele pe pământ, astfel .Promisiunea pomului vieţii din 2:7 se găseşte din nou în 22:2,14 . Mântuirea de la a

doua moarte promisă credincioşilor din Smirna (2:11) e amintită din nou în 20:6,14 .Cristos va domni cu un toiag de Fier (2:17) – este exact ce se spune în capitolul

19:15 .Luceafărul de dimineaţă, promis în 2:28, reapare în 22:16 .

Umblarea cu Cristos în haine albe promisă în 3:4,5,18, apare în 19:14 .Cartea vieţii din 3:5 reapare în 13:8;17:8; 20:12,15; 21:27 . Promisiunea făcută bisericii

din Filadelfia reapare la sfârşitul cărţii în 22:4 .–Observaţi apoi că toate acţiunile de pe pământ sunt precedate de scene din cer, sau

mai bine zis, acţiunile de pe pământ sunt urmarea hotărârilor din cer . Deşi Satan şi

11

agenţii lui produc toate relele, ei sunt sub controlul cerului, al lui Dumnezeu . Astfel, introducerea celor şase peceţi din capitolul 6 e precedată de viziunea Mielului din cer vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile (5:5) . Judecăţile care acompaniază sune-tul celor şapte trâmbiţe sunt precedate de scenele din cer de la capitolul 7:1 la 8:5 .

Evenimentele din capitolele 11, 12, 13, sunt precedate de scena din cer din capitolul 10 şi începutul capitolului 11, unde Ioan primeşte instrucţiuni . Devastările din capitolul 16 sunt precedate de viziunea din cer a templului şi de anunţul îngerului .

Cartea Apocalipsei este o carte a judecăţii . Chiar faţă de cele şapte biserici din capi-tolele 2 şi 3, Domnul Isus apare nu ca mire, ci ca judecător . Expresii de genul: „Ochii ca flacăra de foc”, „picioarele ca o aramă aprinsă”, „din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri”, dovedesc aceasta . Următoarele texte vorbesc clar de judecată: 6:16,17; 11:17-18; 14:7-10; 16:5-7; 18:8,10,20; 19:2 şi 20:11-15 .

Cu privire la interpretarea Apocalipsei, în general, sunt patru vederi sau sisteme:1 . Interpretarea spirituală . Susţinătorii ei spun că scopul cărţii nu a fost să arate viito-

rul, ci să înveţe principiile fundamentale spirituale .2 . Interpretarea preteristă . Evenimentele din carte sunt evenimentele din imperiul

roman până pe la sfârşitul secolului 1 .3 . Interpretarea istorică susţine că evenimentele din carte privesc evenimentele istorice

din timpul primei biserici până în timpurile modeme .4 . Interpretarea profetică . Considerăm că aceasta este interpreta rea corectă a cărţii

Apocalipsei, aşa cum spune Domnul Isus: „Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucru-rile care sunt şi cele care au să fie după ele” (1:19) . Aşa cum celelalte profeţii din Biblie s-au împlinit exact cum au fost scrise, literal, cu exactitate până în detalii, la fel se va întâmpla şi cu profeţiile din Apocalipsa .

Lucrurile din Apocalipsa, atât cele care privesc judecăţile şi suferinţele, cât şi cele ce privesc binecuvântările şi gloriile nu pot fi atribuite nici uneia din toate perioadele isto-rice . Că diferite evenimente sau persoane din istorie se pot asemăna cu cele din Apocalip sa, e adevărat, dar nu ca intensitate, nici împlinire, ci ca pilde sau învăţături . Au mai fost necazuri şi plăgi pe pământ, dar nu ca cele din Apocalipsa şi nici cu caracter general ca acelea . Domnul Isus declară clar: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost niciodată, de la începutul lumii până acum nici nu va mai fi” (Mat . 24:21) .

E adevărat şi aceasta că din carte se desprind o mulţime de învăţături spirituale, ca de altfel din orice carte a Bibliei, dar aceasta nu schimbă cu nimic caracterul cărţii şi anume acela de profeţie, de revelare a lucrurilor care au să se întâmple foarte curând .

Doar singurul motiv că această carte a fost dată de Dumnezeu omului constituie destul temei ca s-o citim, s-o studiem, să ne silim s-o înţelegem şi să păzim cuvintele şi sfaturile ei .

12

Apocalipsa nu e o carte de neînţeles, căci a fost dată de Dumne zeu robilor Săi . E însă o carte adâncă, pe care o pot înţelege cei ce se adâncesc în cuvântul lui Dumnezeu şi doresc cu tot dinadinsul să cunoască voia şi planurile Lui pentru ei şi să le împli-nească . Nu e o carte pentru cei uşuratici şi superficiali . Mărgăritarele nu se risipesc şi nu-s la discreţia oricui . Aduceţi-vă aminte ce spunea Domnul Isus (Mat . 7:6) . N-o pot înţelege cei fireşti şi cei ce sfidează pe Dumnezeu şi voia Lui; dar o pot înţelege toţi cei ce se lasă călăuziţi de Duhul lui Dum-nezeu, pe măsura creşterii for spirituale . Şi chiar dacă n-o înţeleg, se bucură de tot ce găsesc în ea şi acceptă totul, ştiind că Domnul le-a dat-o .

Acum un ultim gând înainte de a intra în cuprinsul cărţii Apocalipsa:Apocalipsa este o carte a judecăţii, iar Domnul Isus e prezentat ca judecător .

Prezentînd lucrurile din ea, nu putem ieşi din linia ei . Dacă cineva se va găsi printre cei vizaţi de cuvintele acestei cărţi, nu este altă soluţie decât acceptarea mustrării Iui Dumnezeu, pocăinţa şi alipirea de Domnul . De altfel, Duhul Sfânt spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desă-vârşit, cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (II Timotei 3:16-17) . Prea s-a obişnuit creştinătatea în ultimul timp să ocolească sau să excludă cuvintele „mustre” şi „îndrepte” din textul de mai sus, ori dacă le-a folosit, să le aplice numai la cei mici şi neînsemnaţi, iar nu la conducători, contrar felului Domnului Isus în această carte şi în toată . Biblia .

A fost durerea şi nu bucuria scriitorului să amintească anumite cazuri persoane, nu spre judecată sau blamă, ci spre îndreptare şi pocăinţă . Cred că şi Domnului Isus I-ar fi plăcut ca toate bisericile să fie cel puţin ca Smirna şi Filadelfia, la care nu a avut ce mustra . Dar dacă n-a fost aşa, a trebuit să dea pe faţă răul şi pe cei ce-l fac, spre îndrepta-rea celor în cauză, cît şi a celor ce văd şi tolerează aceste rele, deşi pe toate bisericile le-a iubit la fel .

Am făcut această menţiune ca nu cumva vrăjmaşul sufletelor să pună gânduri de prejudecată sau mândrie în mintea unora şi să refuze să primească tocmai ce e spre mântuire şi îndreptare, mai ales acum când, în general, cei ce vorbesc (predică) sau scriu caută să spună lucruri plăcute ascultătorilor sau cititorilor, fără să ia seama la ce are de spus Domnul, doar ei să fie apreciaţi şi lăudaţi .

13

APOCALIPSACapitolul 1„Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor

Săi lucrurile care au să se întâmple în curând . Le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre cuvântul lui Dumnezeu şi des-pre mărturia lui Isus Cristos şi a spus tot ce a văzut” (v . l-2) .

Apocalipsa începe prin prezentarea cărţii sau a mesajului şi a Celui ce aduce mesajul . Care este mesajul? Descoperirea sau revelarea lucrurilor ori a evenimen-telor care au să se întâmple în curând . Cine aduce mesajul sau descoperirea? Domnul Isus Cristos . Dar, de fapt, descoperirea este a lui Dumnezeu Tatăl, făcută Domnului Isus Cristos, cu scopul de a arăta robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând . Ce bine se potriveşte aceasta cu celelalte Scripturi şi, în special, cu ceea ce spune Domnul Isus despre Sine: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34)! „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai” (Ioan 5:19) . „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10) . Să nu uităm, deci, că a fost voia sau plăcerea lui Dumnezeu să ni se dea această carte şi să ni se descopere lucrurile scrise în ea . A fost un har ce ni s-a făcut prin această revelaţie, ca întotdeauna când s-a făcut vreo descoperire robilor Săi . Aduceţi-vă aminte de cazul când Domnul S-a coborât să aducă judecata asupra Sodomei şi cetăţilor din jur, El zice: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? . . .Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului . Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Gen . 18:17-19) . Îi place Domnului să facă cunoscut fiilor Săi, adică celor ce Îi sunt plăcuţi, planurile Sale . Câte n-ar fi avut Domnul Isus să le spună ucenicilor pe care-i iubea, dar nu le puteau purta (Ioan 16:12)! Dacă nu avem vedenii sau descoperiri, nu e din cauză că Dumnezeu nu vrea să ni le dea, ci din cauză că ne-am făcut greoi la pricepere, cum spune scriitorul către Evrei (5:11), şi nu avem duhul şi starea aceea de inimă în care El să ne poată vorbi .

Deci cartea Apocalipsei e o revelaţie dată ca să fie înţeleasă . Dar pentru aceasta, cel ce o citeşte trebuie să fie în armonie cu Cel ce o face, pe aceeaşi lungime de undă . Apoi, ca orice revelaţie din cuvântul lui Dumnezeu, ea se face prin Duhul Sfânt . Ea se face celor simpli şi sinceri, celor ce s-au golit de ei

14

şi care vor să facă voia lui Dumnezeu . „Dacă vrea cineva să facă voia Lui [a lui Dumnezeu], va ajunge să cunoască . . .” (Ioan 7:17) .

Descoperirea Apocalipsei e pentru robii lui Dumnezeu, nu pentru cei cc-L sfidează, care umblă după plăcerile lor şi care, cu scop speculativ, ar vrea s-o cunoască şi s-o aplice, ca fariseii de pe vremea lui Ioan, cărora acesta le zice: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Mat 3:7) Bucură-te, deci, frate şi soră, când citeşti această carte, că ai parte să fii în camera Regelui, la intimităţi le Lui . Dă-i cinstea care I se cuvine şi poartă-te ca atare .

Alt lucru foarte precis ce se desprinde din versetul 1 este că Apocalipsa e o profeţie, adică o istorie a viitorului . Nici pomeneală şi nici o aluzie la un alt fel de interpretare . Mă mir cum teologi şi doctori în teologie pot să aibă alte păreri! De aceea, repet şi de data aceasta: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, duceţi-vă la El, la cuvântul Lui, şi nu vă abateţi la om . Aduceţi-vă aminte de magii, care au venit din răsărit . Atâta vreme cît au umblat după călăuzirea cerului, n-au greşit şi n-au fost în primejdie, dar ime-diat ce au căutat la om, au dat greş .

Descoperirea s-a făcut lui Ioan prin îngerul trimis de Domnul Isus . Faptul acesta e confirmat şi în ultimul capitol: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să adeverească aceste lucruri pentru biserici” (22:16) . Minunată e slujba îngerilor, dar mai minunat e harul credinciosului ca să aibă în slujba lui pe îngerii lui Dumnezeu, cum spune apostolul: „Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei l:14) Îngerul l-a purtat pe Ioan prin slăvile cereşti şi prin tainele viitorului, pentru a ne putea reda ce avem în Apocalipsa . Frate şi soră, nu se cuvine oare să ne reconsiderăm atitudinile şi viaţa, când ştim ce tovărăşie şi ce har avem? Noi suntem făcuţi mai presus de îngeri . Atunci oare să ne mulţumim cu mai puţin decât sfinţenia lor, decât ascultarea lor, decât atitudinea lor de închinăciune? O, Doamne, ajută-ne să ne purtăm după măsura chemării şi harului Tău, potrivit cu numele şi poziţia pe care ne-ai dat-o în Domnul Cristos!

În versetul 2 ne este prezentată expresia lui Ioan sau atitudinea lui faţă de descoperirea făcută . Mă bucur că am ocazia să învăţ de la Ioan şi în privinţa aceasta . E foarte important ce faci cu descoperirea pe care ţi-o dă Domnul şi cum o transmiţi mai departe . Sunt diferite atitudini pe care le iau oamenii în pri-vinţa aceasta: unii se bucură de descoperiri şi le ţin pentru ei, considerându-se privilegiaţi . Alţii le transmit mai departe, dar, făcând aceasta, se popularizează pe ei şi vrednicia lor, atrăgând atenţia spre ei sau denaturându-le după min-tea lor şi plăcerea ascultătorilor . Dar, slavă Domnului, sunt şi din aceia care fac ca Ioan! Ce observăm că a făcut el? „A mărturisit despre cuvântul lui Dumnezeu

15

şi despre mărturia lui Isus Cristos şi a spus tot ce a văzut” . Ce bine se potri-veşte aceasta cu ce scrie el în întâia lui epistolă, capitolul 1:l-3: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut şi auzit aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi . Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos” .

Atât din versetul 2, cât şi din textul citat aici se vede clar că Ioan era un martor autentic . El nu spune ce a auzit de la alţii, ci ceea ce a experimentat el personal . El a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărtu-ria lui Isus Cristos . „Pe El Îl mărturisim noi”, spunea şi apostolul Pavel . „Dumnezeu L-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus”, spune apostolul Petru . El este fericita noastră nădejde . Despre El a mărturisit Ioan şi a spus tot ce a văzut .

Ferice de cine citeşte şi de cel ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzeşte lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape (v . 3) .

Apocalipsa este singura carte din Biblie despre care se spune expres că aduce fericire celui ce o citeşte . Cât de greşiţi sunt cei ce opresc citirea acestei cărţi, pe motiv că nu se poate înţelege! În primul rând, ei opresc o fericire; apoi dezonorează şi contrazic pe Dumnezeu, care îndeamnă la citirea ei . Observaţi ce clară e expresia: „Ferice de cine citeşte!” Nu se spune: „Ferice de cine citeşte şi înţelege” . Când cineva este flămând şi mănâncă o mâncare, el se bucură şi e satisfăcut, chiar dacă nu ştie din ce e făcută şi cum e făcută mâncarea respec-tivă . La fel, te bucuri de o privelişte minunată, chiar dacă nu ştii numele copacilor sau al florilor, chiar dacă nu ştii de unde izvorăşte râul şi unde se varsă . Acum, desigur, aşa cum am amintit mai sus, scopul cărţii este ca să fie înţeleasă, dar chiar dacă n-ar fi, fericirea rămâne pentru cine citeşte . Fericirea însă nu se opreşte numai la cine o citeşte, ci merge mai departe, la cine ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzeşte lucrurile scrise în ea . Se poate înţelege şi în alt fel: Ferice de cine citeşte, adică de cine transmite altora cuvintele acestei proorocii . Pe vremea primilor creştini, unul citea Scripturile sfinte şi ceilalţi ascultau . Se dădea o deosebită atenţie Cuvântului lui Dumnezeu . Deci era unul care citea şi ceilalţi care ascultau, dar toţi erau chemaţi să păzească lucrurile scrise în ea . Toate sunt importante, nu numai împlinirea, ci şi ascul-tarea . Ştiţi ce spune Domnul Isus: „Luaţi seama la felul cum ascultaţi” (Luca 8:18) . Pe malul râului, în Filipi, erau mai multe femei, care îl ascultau pe Pavel, dar numai despre una se spune că asculta şi fiindcă asculta cu adevă-

16

rat, Domnul i-a deschis inima (Fapte 16:14) . Despre cei din Berea se spune că au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea era aşa (Fapte 17:11) . Dar sunt şi ascultători uituci, ne spune Iacov, care se înşală singuri . Iată ce zice el: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri . Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era . Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov l:22-25) .

Căci vremea este aproape. Cartea este o proorocie, care e gata să se împli-nească . Aceasta par să ne spună cuvintele citate . Şi dacă atunci vremea era aproape, cu cât mai aproape este acum şi cu atât mai mult suntem noi chemaţi să citim această carte şi să păzim ce este scris în ca!

„Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă, din par-tea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie şi din partea lui Isus Cristos, martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământu-lui! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin” (v . 4-6) .

Aici ne este prezentat scriitorul cărţii, Ioan, prin adresarea pe care o face celor şapte biserici din Asia, pentru care are un mesaj special în capitolele 2 şi 3 . Nu ne îndoim, mesajul era adresat celor şapte biserici ce erau pe vremea aceea în Asia Mică, în condiţiile şi cu nevoile descrise . Dar dincolo de adre-sarea literală celor şapte biserici, la fel, nu am nici o îndoială că mesajul este pentru bisericile din toate veacurile şi locurile, până când va veni Domnul să-Şi ia pe ai Săi la El . Numărul „şapte”, numărul desăvârşirii, e de ajuns să ne convingă că aceasta, cu mustrările, îndemnurile şi făgăduinţele de acolo, sunt valabile pentru toate bisericile . Anticipez, spunând că, dacă atunci în biserica pri-mară erau atâtea lucruri de osândit, cu cât mai mult acum după atâtea vea-curi!„Har şi pace”! Ce salut frumos . Nimic nu c mai de preţ pentru suflet într-o

lume hărţuită şi dominată de teroare, forţă şi opresiune, aduse de Satan şi agenţii lui . Harul şi pacea nu pot veni din altă parte decât de la Dumnezeu . Degeaba se trudeşte Satan şi cei ce-l ascultă, să aducă pace şi fericire! Nu vor face decât să mărească şi să prelun gească chinurile acestei lumi . Unii au avut şi au o idee greşită, crezând că harul vine numai de la Domnul Isus, pe când Dumnezeu Tatăl

17

ar fi înfricoşat şi necruţător . Biblia însă nu numai aici, ci şi în multe alte locuri Îl arată pe Dumnezeu Tatăl plin de îndurare şi bunătate . „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Ps . 103:13) . „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”, spune Domnul Isus (Ioan 14:9), iar Pavel Îl numeşte „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” (II Cor . 1:3) . Aici însă, mai mult ca oriunde, se arată că harul şi pacea vin de la Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt . „Har şi pace din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine”, arătând prin aceasta eternitatea lui Dumnezeu sau, aşa cum se prezintă El lui Moise: „Eu sunt Cel se sunt” . „ . . .şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie”, arătând prin aceasta desăvârşirea Duhului Sfânt . „Şi din partea lui Isus Cristos” . Credinciosul este obişnuit cu această reprezentare a Sfintei Treimi . Domnul Isus spunea când era pe pământ: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi . Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (Ioan 14:23) . Ce har adevărat şi pace pentru un suflet credincios care primeşte ce-i dă Domnul! Auzi: să locuieşti împreună cu Dumnezeu sau să locuiască Dumnezeu cu tine! Se mai poate pune proble-ma unei nevoi, vreunei temeri, primejdii sau orice altceva de felul acesta? Poate acum înţelegem mai bine de ce spune apostolul Pavel: „Bucuraţi-vă întotdeauna şi iarăşi zic, bucuraţi-vă” (Filip . 4:4), şi „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (Filip . 4:7) . Ceea ce urmează însă în versetul 5 şi 6, adică prezentarea lui Isus Cristos şi ce a făcut El pentru noi, e de-a dreptul înălţător şi vrednic de încrede-re, spulberând orice îndoială şi teamă: „ . . .şi din partea lui Isus Cristos, Martorul credincios . . .” Nu ştiu dacă v-aţi gândit la importanţa acestui nume şi la rolul pe care-L are Domnul Isus, de martor credincios . Desigur, însemnă-tatea e mai mare şi mai desăvârşită decât o pot eu arăta aici . Eu am înţeles mai bine acest nume când am fost la judecată, fiind condamnat la şaptesprezece ani de muncă grea pentru credinţa mea în Dumnezeu şi activitatea Sa în mine şi prin mine . Atunci mi-am adus aminte că am un Martor credincios, care dăinuieşte pe vecie (Ps . 89:37), ce-mi va apăra pricina şi o va găsi dreaptă înaintea Lui (Iov 19:28) . De atunci înainte, ori de câte ori am fost prigonit, indiferent de către cine, mereu I-am spus: „Doamne, Tu eşti martorul meu credincios; Tu ştii care e adevărul, chiar dacă nu este nici unul care să se ridice să mă apere, să mărturisească adevărul . Tu ştii, şi asta mi-e de ajuns!” Îmi aduc aminte de un verset, între altele, pe care Domnul mi 1-a inspirat în inimă şi în minte într-o duminică, iarna, într-o celulă din închisoarea de la Gherla, fiind pedepsiţi să stăm cu burta pe cimentul rece aproape toată ziua:

18

Chiar dacă toţi te-ar lepăda,Găsind pricină-n viaţa ta,De ţi-e curată inima,Însuşi Cristos te-a apăra,

Sperează-n El!El mărturiseşte înaintea Tatălui, nu numai când oamenii ne prigonesc, dar şi când Satan ne pârăşte; şi mărturia Lui e adevărată . Mai mult, El spune despre cel biru-itor: „Voi mărturisi numele lui înaintea Tată1ui Meu, înaintea îngerilor Lui” (Apoc . 3:5; Mat . 10:32; Luca 12:8) . Ce frumos este că acest nume de martor îl au şi credincioşii! (Evrei 12:l; Fapte 2:32, etc .)

Cel întâi născut din morţi. Poate avea înţelesul de Cel mai mare, primul dintre cei înviaţi din morţi sau, cum spune apostolul Pavel, „pârga celor ador-miţi” (I Cor . 15:20) . Observaţi că nu spune „Cel întâi înviat din morţi”, ci „Cel întâi născut din morţi” . Aceasta spulberă orice contrazicere a celor necredincioşi, care spun că au fost şi alte învieri înainte de a Lui . Aici se vede clar că învierea Lui e ca o naştere, un trup nou, un trup plin de putere, dar trupul Lui, aşa cum va fi şi învierea noastră sau preschimbarea noastră la venirea Domnului Isus . Înţelegem mai bine aceasta când citim cu atenţie I Cor . 15:35-53; II Cor . 5:l-4 . Ceilalţi care au înviat înainte de Domnul Isus au avut tot un trup ca acesta, pământesc, neputincios şi muritor, doar că duhul şi sufle-tul au venit înapoi în ei .

Domnul împăraţilor pământului. Îmi place şi acest nume care -mi spune multe . Întâi de toate, îmi spune că El e mai mare şi mai presus de orice putere şi rang; deci, să nu mă ruşinez de El şi nici de a-L mărturisi chiar înaintea împăraţilor . Bine au înţeles acest gând cei trei tineri care nu s-au plecat înaintea chipului împăratului şi nici a poruncii lui, care era în contrazicere cu porunca Împăratului ceresc! (Daniel 3) Apoi acest titlu îmi arată că toţi împăra-ţii şi împărăţiile pământului se ţin prin El, cum spune apostolul Pavel: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri . Toate au fost făcute prin El şi pentru El” (Col . l:16-17) . Nici un împărat nu face ce vrea, ci ce îi este îngăduit,” căci peste cel mare veghează altul mai mare şi peste ei toţi Cel Prea Înalt” (Ecl . 5:8) . Deci, nu am voie să mă revolt împotriva dregătoriilor, nici să caut să le răstorn . Dacă doresc ceva, dacă văd nedreptate şi asuprire, să-I spun Împăratului meu şi împăratului lor . Eu nu tratez problema cu ei, ci cu El .

Apoi Ioan ne arată atitudinea Domnului Isus faţă de noi şi ce a făcut pentru noi:

19

...Care ne iubeşte… – Nu numai că ne-a iubit odată, când a murit pentru noi, ci ne iubeşte încontinuu, şi acum şi în veci, cum spune scriitorul către Evrei: „Isus Cristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8) . Nu numai când noi suntem buni şi facem ce e bine, ci chiar atunci când am căzut şi când nu I-am fost credincioşi, El ne-a ridicat şi ne ridică pentru că ne iubeşte . Căci dragostea Lui . . . „acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul . . . Dragostea nu va pieri nicio dată” (I Co .13:7-8) .

Ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. Acţiunea e la trecut, adică atunci când a murit pe cruce pentru noi . Această spălare ne-am însuşit-o prin credinţă şi ne-o însuşim ori de câte ori păcătuim, tot prin credinţă, mărturisin-du-ne păcatul şi păcatele . Ne-a spălat nu numai păcatele din trecut, ci şi pe cele din viitor, căci este o singură jertfă pentru păcat (Ev . 9:12,26,28) .

„A făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: A Lui să fie slava şi puterea, în vecii vecilor! Amin” (v . 6) .

Noi suntem împărăţia Lui, o împărăţie vie din suflete vii, câştigată prin dragoste şi jertfă, nu prin forţă . Cum ar trebui să vorbească această rea-litate tuturor credincioşilor: părinţilor, predica torilor şi câştigătorilor de suflete, conducătorilor de orice fel din adunările creştine! „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36), spunea Domnul Isus, iar ucenicilor Săi le zice: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Ioan 15:19) .

Un alt înţeles al expresiei de mai sus este că suntem un neam împărătesc sau o preoţie împărăţească, cum spune apostolul Petru (I Petru 2:9), chemaţi să împărăţim, aşa cum aceeaşi expresie e completată în alte trei locuri în Apocalipsa: „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ” (5:10) . „Şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (20:6) . „Şi vor împărăţi în vecii vecilor” (22:5) . Ce har! Îmi aduc aminte mereu de Psalmul 113:7: „El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi, ca să-i facă să şadă împreună cu cei mai mari . . .”

Preoţi pentru Dumnezeu Tatăl Său. Am fost obişnuiţi să ne gândim la pre-oţi ca la cei ce mijlocesc şi se roagă pentru popor, ca cei ce fac legătura între om şi Dumnezeu, aşa cum era în Vechiul Testament . Dar iată că în acest verset se spune că a făcut din noi preoţi pentru Dumnezeu, nu pentru popor . Îmi place această expresie ce e arătată în mai multe locuri din Noul Testament . Apostolul Petru spune: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (I Petru 2:5) . În Evrei 13:15-16 gândul acesta

20

este dezvoltat: „Prin El să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui . Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac” . În Evrei 11:28 citim: „Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi frică” . Îmi place foarte mult şi ce spune apostolul Pavel: „Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom . 12:1) . De fapt, aceasta spune şi apostolul Petru, când zice prin Duhul Sfânt: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împără-tească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi L-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumi-na Sa minunată” (I Petru 2:9) .

Din toate acestea se desprinde clar că noi suntem preoţi pentru Dumnezeu . Adică suntem ai Lui, chemaţi să-I slujim Lui, să ne închinăm Lui, să-I adu-cem jertfe duhovniceşti Lui, să-L vestim pe El şi puterile Lui minunate . Ca să putem face aceasta, cea dintâi slujbă duhovnicească este aducerea noastră, a trupu-lui nostru pe altarul Lui, ca o jertfă vie, adică predarea noastră totală Domnului . Repet: „A făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său” . Aici ered că au greşit „preoţii” din zilele noastre: Au uitat că ei sunt preoţi pentru Dumnezeu, şi nu pentru altcineva sau altceva . Ei sunt chemaţi să slu-jească Domnului; numai slujind Domnului ei pot fi de folos şi altora . Ei însă au inversat lucrurile .

Un alt lucru pe care-1 accentuează versetele de mai sus este că noi toţi, adică toţi credincioşii născuţi din nou, suntem preoţi pentru Dumnezeu, o preoţie sfântă, nu numai unii hirotonisiţi sau ordinaţi . Cum au putut oare să se abată toate religiile aşa zise „creştine” de la acest adevăr şi să despartă pe credincioşi în două tabere: cler, adică preoţi, şi laici!? Dacă un adevăr aşa de minunat şi de simplu a fost răsturnat şi înţeles greşit, ce să mai spunem de altele? Voi, pasto-rii şi ordinaţii bisericilor neoprotestante sau noutestamentale, veţi zice la observaţia mea: „Dar la noi nu e aşa . Noi nu suntem preoţi, ci pastori” . Dar nu vă eri-jaţi voi oare în poziţia de cler, atunci când spuneţi că numai voi puteţi să slujiţi în biserică, că numai voi puteţi conduce slujba de închinăciune, pentru că sunteţi ordinaţi şi aveţi un seminar teologic, sau când vă daţi titlul de „reverend” sau „pastor”? Că alţii vă spun aşa e altceva, dar voi ar trebui să-i lămuriţi că ceea ce sunteţi voi sunt şi ei, adică fraţi şi toţi împreună preoţi pentru Dumnezeu .

Tot din cauza nerespectării cuvântului lui Dumnezeu, care spune că Domnul

21

Isus a făcut din noi preoţi pentru Dumnezeu, s-a schimbat felul nostru de petrecere în adunare . În loc să ne adunăm pentru Dumnezeu ca preoţi ai Lui, noi ne adunăm pentru alte lucruri . Întrebaţi pe unii dintre cei mai de vază de ce merg la biserică şi veţi constata că nu pentru Dumnezeu, ci pentru alte lucruri . Nu interesea ză cât de sfinte, bune sau practice sunt acele motive, dar dacă nu pentru Dumnezeu, la ce folos? „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu [sau pentru Numele Meu], sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Domnul Isus (Mat . 18:20) . Aceasta este Biserica şi acesta este scopul ei: preoţi pentru Dumnezeu . Aşa se adunau primii creştini şi pentru că aşa se adunau, Dumnezeu era în mijlocul lor, El lucra în ei şi prin ei, putând să-i folosească şi să dispună de ei aşa cum voia El între ei şi în lume . În felul acesta, El putea să le spună pe când slujeau Domnului şi posteau: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13:2) .

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin (Apo . 1:7) . Acest verset este ca strigătul unui herald, al unui mesager ceresc . E un strigăt de alarmă, de deşteptare . E apoi un strigăt de bucurie şi de groază . De bucurie pentru cei ce şi-au pus viaţa în rânduială, fiind pregătiţi pentru întâlni-rea cu Dumnezeu, de bucurie că răul va fi înfrânt şi mântuirea lor se va ivi ca zorile; un strigăt de groază pentru cei răi şi nepăsători .

În versetul acesta este sintetizarea şi concluzia multor texte din Sfânta Scriptură:

Întâi e prezicerea că El vine . Nu contează dacă cineva Îl vrea sau nu, dacă Îl aşteaptă sau nu . El vine şi nimeni nu-L poate opri .

El vine pe nori, adică vine cu slavă, cu putere, cu măreţie . Norii de aici mai pot spune şi despre marea mulţime de sfinţi cu care va veni, norul de martori (vezi Dan . 7:13; Mat . 24:30; 26:64; Apoc . 19:11-14) .

Orice ochi Îl va vedea şi cei ce L-au străpuns. Aceasta spune foarte mult . Nimeni nu poate scăpa de faţa Lui şi de dinaintea Lui . Cei ce L-au străpuns, cei ce L-au batjocorit, cei ce L-au refuzat, cei ce L-au pândit să-L omoare, toţi Îl vor vedea . Îl vor vedea şi-i va apuca groaza . Îl vor vedea şi vor plân-ge . Vor zice: „Cum de am putut noi să-L refuzăm? Cum de am putut noi să fim aşa de orbi şi să nu vedem că El era Mesia, Salvatorul nostru? Vor fi regrete şi plânsete amare . Toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui . Citiţi şi Zaharia 12:10-13 .

Oare nu e mai bine să-L întâlneşti şi să-L primeşti acum ca Mântuitor? Căci tot nu vei scăpa de El . Textul se încheie cu un „Da” şi „Amin”, adică ceva care e sigur .

22

Va fi o venire reală în trup . Expresia „orice ochi Îl va vedea” e o dovadă în privinţa aceasta . Cum atunci se pot încumeta unii să spună că va fi o veni-re spirituală, ba mai mult, că El a şi venit deja şi, ce e mai trist, că mulţi îi urmează în nebunia lor, pentru că nu citesc cuvântul lui Dumnezeu sau, dacă-l citesc, sunt gata să treacă peste ce spune Dumnezeu şi să primească ce spune omul!

„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic (v . 8) . Alfa este prima literă, iar Omega ultima din alfabetul grec . Începutul şi Sfârşitul, aşa Se pre-zintă Dumnezeu . Cel ce este înainte de toate şi prin care s-au făcut toate, Cel ce ţine toate şi de care depind toate, centrul la toate . Acest titlu Îl arată ca Unul care nu depinde de nimeni şi de nimic . Toate vor dispare, dar El rămâne, El, veşnicul „Eu sunt” . Apoi El este Cel Atotputernic . Nimeni nu I se poate împotrivi şi nimeni nu se poate măsura cu El . Ce frumos Îl prezintă profe-tul Isaia şi în privinţa aceasta în capitolul 40: „Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? . . . Toate neamurile sunt ca o nimica îna-intea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune . Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? . . . El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului!” Şi ce bine arată lucrul acesta cartea Apocalipsei! Ce har să-L ai pe acest Dumnezeu ca pe Dumnezeul tău, Tatăl tău, prietenul tău! Aş vrea să-ţi ridici inima şi mintea şi întreaga fiinţă către El, să nu mai tremuri, să nu te mai frămânţi, ci să te încrezi în El . Iată cum încheie Isaia capitolul 40, încheiere care e bună şi pen-tru tine: „Pentru ce zice tu Iacove, pentru ce zici tu Israele: soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii, n-ai auzit? Dumnezeul Cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului . El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă . El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin . Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” .

Scriitorul către Evrei Îl arată ca Începutul şi Sfârşitul, Cel Veşnic, citând din Psalmul 102:25-27: „La început Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale . Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină, le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate, dar Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi” (Evrei 1:10-12) .

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la împărăţie şi la răbda-re lui Isus Cristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina cuvân-

23

tului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Cristos (v . 9) . Aici e prezentarea proprie a autorului, a scriitorului acestei cărţi . Numele lui e Ioan . Nu ne îndoim că este acelaşi Ioan, ucenicul dragostei, care la cină şi-a plecat capul pe pieptul Domnului Isus, unul dintre acei intimi prieteni ai Domnului Isus când era pe pământ . El e acela căruia de pe cruce Domnul Isus îi încredinţează pe mama Sa prin cuvintele: „Fiule, iată mama ta… Femeie, iată pe fiul tău” (Ioan 19:26) . Cu toate acestea, el nu-şi dă o importanţă deosebită, ci priviţi-1 cu câtă smerenie se prezintă pe el: „Ioan, fratele vostru”, deşi era bătrân şi cu experienţă în credinţă, în Domnul Cristos, deşi era episcop sau presbiter al bisericii din Efes, el îşi zice „fratele vostru” . Apoi, „părtaş cu voi la necaz, la împărăţie şi la răbdarea lui Isus Cristos” . Fratele meu, nu te ung şi nu te mân-gâie cuvintele acestea? Ioan, acest preaiubit al Domnului, era părtaş cu noi la necazurile pe care noi le avem, adică avea parte şi el de aceste necazuri pe care le avem şi noi . Dar era părtaş şi la aceeaşi împărăţie cu noi . Aceeaşi răbdare în Isus Cristos, roadă a Duhului Sfânt pe care o avea el o avem şi noi . „Preaiubiţilor, scria apostolul Petru, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea Lui” (I Petru 4:12-13) „ . . .ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi” (I Petru 5:9) .

„Mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Cristos” . Ioan era exilat sau depor-tat, probabil forţat să muncească în această insulă . Ce frumos însă că motivul pentru care era exilat era unul sfânt, vrednic de admiraţia cerului . „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi!” spune apostolul Petru (I Petru 4:14) .

Mulţi fug de suferinţe sau le ocolesc, fără să ţină cont de promisiunile Domnului şi de harul care-l aduc acestea . „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşi-tul zilelor” (Mat . 28:20) . Acolo în suferinţe, departe de zgomotul lumii, Ioan a avut parte de cele mai minunate descoperiri şi de minunata părtăşie a Domnului . Câte comori nu ne -au fost date prin oameni ca Ioan, care a sufe-rit, dar pentru care harul a fost mai mare decât suferinţele!

În ziua Domnului eram în Duhul (v . 10) . În limba greacă, în care s-a scris această carte, expresia sună mai precis, fiind puţin inversa tă: „Am fost [sau eram] cu Duhul în ziua Domnului” . Cuvintele sunt aceleaşi, dar aşezate în altă ordine, au cu totul un alt înţeles . Sunt două opinii în privinţa acestei expresii:

Unii, care înţeleg aşa cum a fost tradus în româneşte, că în ziua Domnului, 1 . adică duminică, Ioan a fost într-o stare înălţătoare [de extaz] şi a văzut lucrurile

24

care le-a scris .Alţii susţin că Ioan a fost transportat cu duhul în „Ziua Domnului”, des-

pre care se spune mereu în Biblie, o zi care nu e de douăzeci şi patru de ore, deci nu duminica, ci ziua când Domnul va desfăşura puterea măreţiei Sale . Acum e ziua omului când face el ce vrea, ca şi când nu ar fi Dumnezeu sau, cum spune Domnul Isus: „Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericu-lui” (Luca 22:53) . Dar va veni o vreme şi foarte curând când nu va mai fi aşa . În acea zi a fost transportat Ioan cu duhul prin Duhul lui Dumnezeu, în sfera Sa, unde totul este prezent . Totuşi, pentru noi, ce a văzut şi auzit Ioan sunt lucruri de viitor . Felul de transportare a lui Ioan în lumea viitorului, adică în Ziua Domnului, e comun tuturor profeţilor . De exemplu, Balaam spune despre Domnul Isus şi chiar despre ziua Domnului din Apocalipsa: „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape . O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel . El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set . . . Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi . . .Vai, cine va mai trăi când va face Dumnezeu acest lucru” (Num . 24:17,19,23)? Domnul Isus spune despre Avraam: „Tatăl vos-tru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucu-rat” (Ioan 8:56) .

Amândouă opiniile sunt bune; privite dintr-un punct de vedere, ar zice cineva: „Ce importanţă are dacă a fost transportat cu duhul in Ziua Domnului, sau dacă în ziua Domnului a fost în Duhul, adică într-o stare înălţătoare?“ Pentru mine nu e totuna ce opinie adopt . Dacă a fost scris de Duhul Sfânt într-un fel, eu aceasta accept, chiar când nu pricep . Dacă în original e scris că a fost cu duhul în Ziua Domnului, eu nu am de ales, ci să primesc ce e scris . În al doilea rând, adevărul acesta dă la o parte toate contrazicerile şi confuziile ce s-au făcut cu privire la cartea Apocalipsei, cum că ar fi numai o carte de învăţături spirituale, sau că întâmplările din ea s-au petrecut în timpul imperiului roman sau până în evul mediu . Adevărul că Ioan a fost în Duhul sau cu duhul în ziua Domnului mă face să înţeleg că această carte este o carte profetică, o carte a viitorului, că ceea ce vizează ea, chiar dacă s-a început cu cele şapte biserici existente atunci, culminează cu Ziua Domnului, zi de groază şi teroare pentru toţi cei ce L-au respins pe Domnul Cristos; dar zi de bucurie, de victorie pentru cei ce s-au unit cu Dumnezeu, sfidând şi părăsind răul .

Şi am auzit înapoia mea un glas puternic ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea” (v . 10 -11) . Cu cuvintele acestea începe revelaţia . Întâi

25

ni se descoperă Domnul Isus, a cărui descriere o s-o vedem mai pe larg în ver-setele următoare . Aici, Ioan spune că a auzit un glas puternic ca sunetul unei trâmbiţe . Ce putere are acest glas care va chema pe cei morţi în Cristos la viaţă (I Tes . 4:16), dar care va îngrozi pe cei nelegiuiţi! Apoi Domnul Se prezintă din nou ca Alfa şi Omega, poruncind lui Ioan să scrie ce vede într-o carte şi s-o trimită la cele şapte biserici . Putea Ioan să nu scrie sau să fie nepăsător? Sau putea cineva să se împotrivească sau să oprească această carte de a ajunge la cele şapte biserici? Nu . Aceasta este o mare încurajare pentru mine, care am primit porunca din partea Domnului să scriu toate cărţile ce le-am scris . Sunt sigur că ele vor ajunge la aceia pentru care au fost scrise, în primul rând, la fraţii mei români, chiar dacă acum sunt atâtea piedici de tot felul: financiare, de gelozie, de invidie, restricţii politice de a pătrunde în ţară . Dar sunt sigur că va veni o vreme când ele îşi vor face lucrarea . De altfel, nu e treaba mea să ştiu ce şi cum se va întâmpla cu ele, ci să ascult, să scriu şi să caut să le trans-mit . Le-am încredinţat Domnului şi El va lucra .

M-am întors sa văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi in mijlocul celor apte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; glasul Lui era ca vuietul unei ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. Când L- am văzut, am căzut la pământ ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile mortii şi ale locuinţei morţilor. Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au sa fie după ele. Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici” (v . 12-20) .Expresia „M-am întors să văd” îmi aduce aminte de o altă vedenie, când

Moise a văzut rugul arzând şi a zis: „Am să mă întorc să văd ce este aceas-tă vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul” . Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu ar vrea să descopere planurile Sale robilor Săi, dar prea puţini sunt interesaţi în ale lui Dumnezeu . Mulţi nu iau seama şi nu se întorc să vadă, aşa cum s-a întors Moise şi Ioan . Să fim sinceri: De câte ori nu ţi-a vorbit Domnul într-un vis, într-o vedenie, printr-o întâmplare fericită sau printr-o boală şi nu ai luat seama? De fapt, El ne vorbeşte prin toate lucru-rile (Iov 33:14-19) . Dar, mai presus de toate, avem cuvântul lui Dumnezeu,

26

care ne-a vorbit şi ne vorbeşte . Cîţi iau seama? Câţi se întorc să vadă: din încăpăţânarea lor, din prejudecăţile lor, din pornirile lor? Şi Dumnezeu nu face risipă de darurile Lui! Nu ţi s-a întâmplat să ai o descoperire în cuvânt când stăteai în pat, dar ţi-a fost lene să te scoli şi s-o aşterni pe hârtie? După aceea, chiar dacă ţi-ai mai amintit-o, şi-a pierdut însemnătatea . Sau, nu ţi s-a întâmplat să nu poţi dormi? În loc să te scoli, să te rogi şi să citeşti cuvântul, plin de bucurie că ai această ocazie, te-ai zvârcolit nervos de pe o parte pe alta, poate scrâşnind din dinţi ca un neghiob! Toate ocaziile pe care Dumnezeu ni le dă trebuie să le valorificăm spre slava Lui, indiferent cum ni s-ar părea, fără să întrebăm de ce aşa, ci să le considerăm ca cele mai bune şi mai importan-te, cum de fapt sunt, şi pe care nu le vom mai avea mai târziu .

Observaţi cum Dumnezeu Se descoperă păstorilor, celor retraşi din lume, celor ce au timp pentru El . Dar orice îngreunare cu mâncare şi băutură şi

cu

grijile vieţii acesteia ne împiedică să avem revelaţii .În continuare, ne este prezentat Domnul Isus în măreţia şi slava Sa, încât

Ioan, care era intim cu El înainte de înviere cât şi după înviere, acum când Îl vede, cade jos la pământ ca mort .

Observaţi cum, descriind pe Domnul Isus, Ioan vede mai întâi şapte sfeş-nice de aur şi în mijlocul lor pe Cineva care semăna cu Fiul omului . Această descriere îmi aduce în minte atâtea gânduri din Sfânta Scriptură despre Cristos şi Biserica Sa, căci negreşit, cele şapte sfeşnice reprezintă Biserica Sa prin toate bisericile de-a lungul veacurilor, aşa cum de fapt e explicat în ver-setul 20 . Domnul Cristos e văzut mai întâi prin Biserica Sa . Noi suntem aceia prin care El Se exprimă lumii, prin care lucrează şi desfăşoară planurile Sale minunate .Domnul Cristos e una cu Biserica Sa, aşa cum spune apostolul Pavel: „ . . .

Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui . De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa şi cei doi vor fi un singur trup . Taina aceasta este mare, vorbesc des-pre Cristos şi despre Biserică” (Efes . 5:30-32) . El Se identifică cu cel mai mic mădular din Biserica Sa . Gândul acesta mă umple de bucurie, dar, în acelaşi timp, mă face să mă cutremur . De bucurie, ştiind că Îi sunt atât de indispensabil şi de apreciat ca orice sfânt, sau ca cel mai strălucit dintre sfinţii Lui, cum spune cuvântul Sfânt: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi . Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului, spre folosul altora” (I Cor . 12:4-7) . Apoi, „Noi toţi într-adevăr am fost botezaţi de un sin-gur Duh, ca să alcătuim un singur trup . . . Acum dar, Dumnezeu a pus

27

conducă Biserica şi turma Sa şi să Se manifeste, lăsându-mă ca pe o unealtă în mâna Sa, ori Îl dau la o parte într-un fel sau altul?

Îmbrăcămintea Lui: îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur . Ce autoritate, ce demnitate exprimă această îmbrăcăminte şi ce contrast faţă de îmbrăcămintea inspirată de Satan în zilele noastre!

Înfăţişarea Lui nu mai e aceea a unui om obişnuit cu suferinţa, ci a unui rege atotputernic şi veşnic, a unui judecător care vine să facă dreptate, care vine să răsplătească . Aceasta reprezintă părul alb ca lâna, ca zăpada; picioarele Lui ca arama aprinsă (arama este simbolul judecăţii); glasul Lui ca vuietul unor ape mari . Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri . Aceasta îmi aduce aminte de Psalmul 2, unde Tatăl Îi zice: „Cere-Mi şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar”; sau de ce spune apostolul Pavel că va face Domnul Isus cu Anticrist: „ . . .Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-1 va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8) .

Faţa Lui, strălucind ca soarele când străluceşte în toată puterea lui arată dumne-zeirea Lui . El este Dumnezeul adevărat şi Lumina adevărată .

În mâna dreaptă ţinea şapte stele . „Cele şapte stele sunt îngerii celor apte biserici” . „Cei neprihăniţi vor străluci ca stelele pe cer” spune cuvântul (Daniel 12:3) şi iată că Domnul Isus confirmă aceasta despre slujitorii Săi . Nu uitaţi, stelele erau ţinute de Domnul Isus şi în mâna Lui cea dreaptă . Aceasta are o mare însemnătate . „Nimeni nu le poate smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28), spunea Domnul Isus despre oile Sale . Iar apostolul Pavel zice: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? . . . Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mij-loceşte pentru noi” (Romani 8:31,34) .

El Şi-a pus mâna dreaptă peste Ioan, când acesta a căzut ca mort la pământ, şi i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu . Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor . Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor” (v . 17-18) . Deşi în cer, în slavă la dreapta Tatălui, deşi Atotputernic, El e acelaşi plin de dragoste, de gingăşic, ca şi atunci după învi-ere, când a spus femeilor: „Nu vă temeţi!” (Mat . 28:10) „Eu sunt; n-ai nici un temei să te mai temi . Sunt viu . Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor” . Cum şi-o fi adus Ioan aminte de toate întâmplările, de dragostea, grija şi rugăciunile Sale pentru ai Lui! Cum şi-o fi adus el aminte de cuvintele Domnului Isus înainte de înălţarea Sa la cer: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer sus şi pe pământ”! Dar iată că acum El zice mai mult: „Eu ţin che-ile morţii şi ale locuinţei morţilor . Nimeni nu intră sau iese de acolo fără voia

28

mădularele în trup pe fiecare aşa cum a voit El . . . Ochiul nu poate zice mâinii: n-am trebuinţă de tine, nici capul nu poate zice picioarelor: n-am tre-buinţă de voi . Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de nea-părată trebuinţă şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste le îmbră-căm cu mai multă podoabă . Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite . Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel încât să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele . Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el . Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte mădularele Lui” (I Cor . 12:13,18,21-27) . Ce lecţie minunată şi ce adevăruri scumpe pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru conducători, cărora de multe ori li se pare că sunt mai importanţi decât ceilalţi din biserică şi care uită că „Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel încât să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste”! Aş vrea să atrag atenţia însă serios să te păzeşti să defăimezi sau să dispreţuieşti pe vreunul din cei mai micuţi ai Domnului, aşa cum spune El (Mat . 18:6,10) . De fapt, tu nu vei face aceasta, dacă eşti un mădu-lar sănătos în trupul lui Cristos . Aşa spune cuvântul că „toate mădularele suferă unele cu altele, se bucură unele cu altele şi îngrijesc unele de altele” . Dacă tu te porţi altfel, indiferent cine te-ai considera că eşti tu sau cine te-ar considera alţii că eşti, tu nu eşti în trupul lui Cristos sau dacă eşti, eşti un cancer care se dezvoltă pe sine însuşi în detrimentul trupului şi care trebuie extirpat .Un alt adevăr din prezentarea Domnului Isus în mijlocul celor şapte sfeşni-

ce, a Bisericii, e că ea este coroana lui Cristos, slava Lui . „Femeia este coroa-na bărbatului” spune cuvântul lui Dumnezeu (Prov . 12:4; I Cor . 11:7) . Iar apostolul Pavel spune despre Biserică: „ . . .Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfi-aţi prin Isus Cristos după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său . . . ca să slujim de laudă slavei Sale . . . câştigaţi de Dumnezeu spre lauda slavei Sale . . . să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemă-rii Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi . . . El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi (Efes . 1:5,6,12,14,18,22,23) . Ce har, dar şi ce responsabilitate şi chemare! Ce slavă, dar ce îndemn la consacrare şi la o trăire potrivită cu această slavă!

Domnul este în mijlocul Bisericii Sale . Sunt eu conştient de prezenţa Lui? Îi dau eu locul cuvenit Lui, sau Îi uzurpez tronul şi mă aşez pe mine acolo unde numai El are dreptul şi vrednicia să stea? Îl las eu pe El să-şi

29

Mea” . Ce mare bucurie şi mângâiere este aceasta pentru orice credincios – să ştii că Cel ce este Mântuitorul şi Domnul tău e stăpân peste toate!

Serie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele (v . 19) . Încă o dată, aici ni se precizează că Apocalipsa este o istorie, care începe cu lucrurile care erau atunci şi care se continuă cu lucrurile care au să se întâmple în viitor . Vrea cineva să spună altfel, înseamnă că acea per-soană contrazice direct pe Domnul Isus .

Versetul ultim, versetul 20 din capitolul 1 spune că ceea ce a văzut Ioan, adică cele şapte sfeşnice şi cele şapte stele sunt o taină . „Vezi”, ar putea să spună cineva, „că sunt lucruri simbolice şi tainice?” Da, zic şi eu, numai că taina i-a fost explicată imediat lui Ioan, ca şi în celelalte lucruri din carte .Capitolele 2 şi 3 cuprind scrisorile sau mesajele Domnului Isus către cele

şapte biserici existente atunci în Asia Mică: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodicea . Nu ne îndoim însă că dincolo de însemnătatea literală a acestor scrisori, sau dincolo de ce a spus Domnul Isus direct acestor bise-rici, e mesajul Lui către Biserica Sa din toate bisericile, de atunci şi până la luarea ei la cer . Sunt sigur de aceasta, deoarece întreaga Biblic, în special Evanghelia după Ioan, pe lângă însemnătatea directă şi literală, are o însemnă tate mult mai adâncă, spirituală . De exemplu, Evanghelia după Ioan cuprinde tainele cortului . Pavel aminteşte galatenilor despre Agar, Sara şi cci doi fii (Gal . 4:21-23) . În versetul 24 precizează: „Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles” . Călătoria apostolului Pavel la Roma (Fapte 27:28) arată foarte clar călătoria Bisericii pe pământ, până va ajunge la cer, fără ca să se piardă vreunul, aşa cum spune Pavel: „ . . .niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei” (Fapte 27:22) . Şi câte taine nu sunt ascunse dincolo de literă în cuvântul lui Dumnezeu, numai dacă am avea inimi să credem, dorinţă de a ne adânci şi voinţă de a ne supune tot mai mult Domnului şi a face voia Lui!

După cum cele şapte biserici reprezintă istoria bisericii de pe pământ, tot aşa orice biserică, precum şi orice credincios din biserică, poate fi în starea uneia din aceste biserici . Aşa că să luăm bine aminte la ce spune Domnul Isus şi să ne lăsăm cercetaţi şi îndreptaţi citind aceste capitole .

Apoi să nu uităm, dacă în biserica primară în primul veac vrăjmaşul a reuşit să strecoare atâtea urâciuni, ce putem să spunem despre bisericile de azi? Să nu ne cruţăm şi să nu ne lăsăm duşi de duhul laodicean, ascunzându-ne goli-ciunea spirituală şi păcatul sub frunzele de smochin pe care am putea să ni le coasem ca primii oameni!

30

Capitolul 2 – Biserica din EfesEfesul era pe vremea lui Ioan o cetate bogată şi cel mai impor tant port

din Asia . Toate drumurile treceau pe aici, dar şi martirii care erau duşi în arenele din Roma . Nelegiuirea şi desfrâul erau mari . Nu e de mirare de ce credincioşii – biserica – au părăsit dragostea dintâi, dacă ne amintim de ce spune cuvântul: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Mat . 24:12) .

Efes înseamnă „preaiubit” sau „relaxare” .Ne aducem aminte de Efes, cum biserica a fost întemeiată de apostolul

Pavel . Apoi acolo găsim pe Apolo, pe Acuila şi Priscila (Fapte 18:18-28) . Din nou Pavel ajunge în Efes, unde stă şi predă doi ani şi jumătate . Cunoaştem apoi epistola scrisă de apostolul Pavel Efesenilor în care se descopăr taine aşa de minunate despre Biserică sau pentru Biserică . Ne amintim cum Pavel îi cheamă pe presbiterii din Efes, mărturisindu-le felul lui de purtare, îndemnându-i la veghere şi proorocindu-le despre oamenii care se vor scula din mijlocul lor şi vor învăţa lucruri stricăcioase (Fapte 20:13-38) . Lui Pavel îi urmează Timotei să păstorească această biserică, apoi Ioan .

Îngerului bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur” (Apocalipsa 2:1) .

Observaţi cum fiecărei biserici Domnul Isus e prezentat într-un fel sau într-una din caracteristicile sau numele arătate în capitolul l . Aici e reprezentat ca Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi ca Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice . Ce siguranţă deplină au credincioşii: Domnul Isus îi ţine în mâna Sa şi El este în mijlocul Bisericii Sale! El e Cel ce are în grijă Biserica Sa şi care lucrează în ea desăvârşirea ei, pentru a o prezenta Tatălui fără pată sau zbârcitură .

Mesajul către biserica din Efes: Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi aminte dar de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun, că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu (2:2-7) .

Mesajul începe prin a lăuda părţile bune, apoi mustrare pentru părţile slabe, soluţia pentru îndreptare şi iar laudă şi se încheie cu o făgăduinţă pentru

31

biruitori .Să ne oprim puţin la calităţile acestei biserici, lăudate de Domnul Isus .

Observaţi că se repetă cuvântul „ştiu” . Domnul Isus ştie ce facem sau cum trăim noi, chiar dacă cei din jurul nostru nu ştiu şi El ia seama absolut la toate . El are termometrul şi măsoară căldura sau răceala, râvna sau delăsarea şi calitatea la tot ce facem .

Ştiu faptele tale. Ce fapte bune o fi avut această biserică încât e lăudată de Domnul Isus? Noi ştim ce spune cuvântul despre faptele credincioşilor: Cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni (Tit 3:8)! Credinţa fără fapte este zadarnică (Iacov 2:20) .

Osteneala ta – Domnul Isus apreciază osteneala noastră în lucrul Său şi promite că nu va fi zadarnică (I Cor . 15:58) .

Răbdarea ta – o altă perlă a credinciosului şi efesenii o aveau .Că nu poţi suferi pe cei răi – Ce calitate minunată: să nu ai nimic de a

face cu ei, să nu te uneşti cu ei, să nu le dai nici un loc în viaţa ta sau în biserică, indiferent ce rang sau poziţie ar avea .

Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi. V-aţi oprit puţin la această calitate atât de necesară în biserici, mai ales în zilele noastre? V-aţi întrebat ce s-ar întâmpla dacă bisericile ar pune la încercare pe cei ce se dau drept slujitori ai lui Dumnezeu în biserici: pastori, prooroci, învăţători, puşi la o încercare dreaptă a cuvântului lui Dumnezeu şi după standardele Lui, nu a convenienţei oamenilor? Eu cred că cei mai mulţi ar cădea la examen şi s-ar dovedi slujitori falşi şi mincinoşi . Ca exemplu, eu dau câteva teste:

Câţi din cei de mai sus ar fi slujitori, dacă n-ar avea un salariu, adică 1 . n-ar fi plătiţi? Şi Domnul Isus spune că cel plătit nu este păstor (Ioan 10:12) .

Câţi dintre ei ar putea spune ca apostolul Pavel, sincer, că sunt chemaţi să 2 . fie apostoli, prin voia lui Dumnezeu (I Cor . l:l)?

Câţi se pot încadra în ceea ce spune apostolul Petru despre păstori: 3 . ...Nu pentru un câştig mârşav, ci făcându-vă pildă turmei, nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală (I Petru 5:2-3)? Câţi păstori sunt gata să meargă după oaia cea pierdută până o găsesc (Luca 15:4) sau câţi sunt gata să-şi dea viata pentru oi (Ioan 10:11)? Mai degrabă, sunt gata să le dea lupului .

5 . Câţi ţin sus cuvântul vieţii? (Filip . 2:16) şi câţi îl împart drept (II Tim . 2:15)? Mai degrabă, vorbesc pe placul oamenilor . Mă opresc aici, amintind că suntem îndrumaţi să cercetăm duhurile, mai ales acum în aceste zile când Satan face mai mari ravagii în biserici prin acei ce se numesc credincioşi,

32

decât prin cei de afară (I Ioan 4:l; I Tim . 4:l) .Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Ce

calităţi vrednice de admirat! Parcă te-ai aştepta de la Domnul să zică: „Bine, slugă bună şi credincioasă!” Şi totuşi nu e aşa . Îl auzim zicând: Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. El nu le spune că n-au dragoste, ci că au părăsit dragostea dintâi, dragostea aceea fierbinte, neprefăcută, cum spune apostolul Petru (I Petru l:22), dragostea care se dăruieşte, care acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul (I Corinteni 13) .

Ce i-o fi făcut pe fraţii din Efes să piardă dragostea dintâi? Poate râvna de a înlătura pe cei rătăciţi şi falşi a mers până la rigiditate . Poate pentru a evita introducerea de învăţături greşite, s-a evitat părtăşia în studiul cuvântului lui Dumnezeu, în rugăciune, în unitate şi ajutorare . În multe biserici s-a întâmplat aceasta . Oricum, ei au pierdut dragostea dintâi şi nu este altă soluţie de revenire decât pocăinţa . Aceasta cuprinde trei părţi, ca de fapt în pilda fiului risipitor spusă de Domnul Isus:

1 . Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut – Numai aşa poţi să-ţi dai seama unde ai ajuns . Amintirea joacă un mare rol în pocăinţă . Fiul risipitor şi-a adus aminte de viaţa bună şi îmbelşugată din casa tatălui său . Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici (Luca 15:17) .

2 . Pocăieşte-te – Regretă-ti purtarea, schimbă-ti atitudinea, fă o întorsătură . Vezi unde te-ai abătut şi ce te-a făcut să cazi de la dragostea dintâi . Renunţă la aceste lucruri . Leapădă-le oricât ţi-ar fi de scumpe, ca iudeii din timpul lui Neemia pe femeile străine . 3 . Întoarce-te la faptele tale dintâi. Nu e de ajuns numai să reconsideri starea ta, să-ţi pară rău, ci să te întorci la faptele tale dintâi . Despre fiul pierdut se spune că s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Aţi observat amănuntul acesta, că nu zice să se întoarcă la dragostea dintâi, ci „întoarce-te la faptele tale dintâi” . E foarte important . Expresia aceasta ne spune foarte mult, şi anume că dragostea dintâi de fapt era manifestată în fapte pentru Domnul şi pentru fraţi . Înţelegem aceasta mai bine când citim ce spune apostolul Pavel: Am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre dragostea voastră pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri... despre dragostea voastră în Duhul (Col . l:4,5,8) . Nu e o dragoste sentimentală bazată pe motive omeneşti, fireşti, ci în Duhul şi pentru toţi sfinţii, nu numai pentru acei ce-ţi fac vreun bine, sau dau mai mulţi bani . Apoi tesalonicenilor le spune: Ne aducem aminte fără încetare înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul Isus Cristos (I Tes . 1:3) . Acestea sunt faptele dragostei dintâi .

33

Fără pocăinţă nu poate fi îndreptare, ci o mai mare pierdere . Iată ce zice Domnul Isus: Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Nu spune că-i va lepăda sau că vor pierde viaţa veşnică, ci că va muta sfeşnicul de la locul lui . Sfeşnicul în cazul acesta înseamnă mărturia, slava, lumina . Aduceţi-vă aminte de Icabod . Ce tristă situaţie şi din câte biserici nu a fost mutat sfeşnicul din cauza lipsei de pocăinţă!

Ai însă lucrul acesta bun că urăşti faptele nicolaiţilor pe care şi Eu le urăsc (v . 6) . Peste toată starea lor pentru care Domnul îi mustră, El nu uită să-i laude din nou în nădejdea că vor asculta de glasul Său şi se vor pocăi .

Cine sunt aceşti nicolaiţi şi care sunt faptele lor, ca să-i putem identifica în zilele noastre şi să urâm şi noi faptele lor, pe care şi Domnul le urăşte? Ei sunt amintiţi şi în biserica din Pergam . Nicolaiţii erau uniţi cu cei ce ţineau de învăţătura lui Balaam . De fapt, Nicolau şi Balaam înseamnă acelaşi lucru, dar în două limbi, greacă şi ebraică: Nikonlaos = Biruitor sau cuceritor al poporului, iar Bela-ha-am înseamnă acelaşi lucru . Deci nicolait sau balaamit e un rău, dar influenţabil, slujitor, indiferent de titlul care-l are: simplu frate, învăţător, profet sau păstor, care a câştigat o rea victorie asupra poporului şi l-a subjugat la o erezie otrăvitoare sau sieşi, pentru slava sa, pentru interesele sale, chiar bune fiind . Ca să înţelegem mai bine un nicolait şi faptele lui, vă rog să citiţi împreună cu mine III Ioan 9-10: Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât, dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi -i dă afară din biserică . Nu e nevoie să mai completez descrierea acestor nicolaiţi, îi veţi găsi în fiecare biserică . Unii dintre ei se numesc păstori . Să nu fiu înţeles greşit, când vorbesc aici sau în alt loc de păstori, nu mă refer la toţi păstorii, căci, slavă Domnului, sunt şi păstori buni, ci la unii dintre ei . Când eram în România, îi scuzam, spunând că de aceea le place să aibă întâietate ca să cruţe bisericile şi pentru că aşa au ordin de la autorităţi . Dacă făceau pe unii disidenţi si-i dădeau afară din biserică, ziceam că aşa aveau ordin de la comunişti . Dar au venit aici în America, unde am venit şi noi, într-o ţară liberă şi binecuvântată de Dumnezeu şi aici fac tot la fel . Ce autoritate omenească mai au ca să-i împingă la astfel de mârşăvii, decât ambiţiile şi pornirile lor fireşti stimulate de Satan? Ce e mai rău e că aceşti diotrefi se susţin unii pe alţii şi au făcut un clan . Depărtaţi-vă de astfel de oameni, urâţi faptele lor, căci şi Domnul Isus le urăşte . Unul dintre aceşti nicolaiţi se lăuda la cineva ce biserică bună are el: nici o abatere doctrinară, nici

34

o stare de păcat . Eu am spus persoanei respective: „Da, e bună în ochii lor, căci e adunarea lor, nu a Domnului, căci au dat afară pe cei ce înălţau Numele Domnului, şi nu pe al lor” .

Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul. Îmi place expresia aceasta şi are o însemnătate . Eu înţeleg că Domnul a zis să folosim ocaziile şi capacităţile pe care Dumnezeu ni le-a dat şi să luăm aminte la ce ne vorbeşte El . Căci mulţi au urechi, dar nu aud şi ochi, dar nu văd . Vă aduceţi aminte când apostolul Pavel vorbea pe malurile unui râu, în Filipi, unor femei . Toate aveau urechi şi toate ascultau pe Pavel, dar numai una se spune că asculta, căci era o femeie temătoare de Dumnezeu . Domnul i-a deschis inima să ia aminte la cele ce spunea Pavel (Fapte 16:13-14) . Iar Domnul Isus spune: Luaţi seama la felul cum ascultaţi... (Luca 8:18) .

Mai e ceva de remarcat în această expresie sau îndemn, să ascultaţi ce zice bisericilor Duhul. Deşi vorbea către biserica din Efes, Duhul vorbeşte bisericilor . E încă o dovadă că aceste lucruri erau pentru toate bisericile de atunci şi până acum .

Mesajul către Efes se încheie cu această făgăduinţă: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu. Noi ştim ce s-ar fi întâmplat cu primii oameni dacă ar fi mâncat din pomul vieţii care era în paradis: ar fi trăit veşnic, ar fi avut viaţa lui Dumnezeu . De la acest pom al vieţii n-au fost opriţi, ci numai de la pomul cunoştinţei binelui şi al răului . Interesant, că au refuzat pomul vieţii şi au ales pomul cunoştinţei . Cam aşa fac oamenii de atunci încoace . După ce au păcătuit, Domnul a pus un înger cu o sabie învăpăiată să oprească pe om de la pomul vieţii, căci ar fi fost în stare acum să mănânce, mai ales sub influenţa lui Satan şi să trăiască veşnic aşa nenorocit şi despărţit de Dumnezeu .

Slavă lui Dumnezeu că prin Domnul Isus şi mântuirea Lui ne-a deschis din nou calea spre pomul vieţii şi avem făgăduinţa ca toţi cei ce vor birui, vor mânca din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu . Şi cine este cel ce biruie? Ne-o spune tot Ioan: Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu (I Ioan 5:4-5) . Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume (I Ioan 4:4) . Iar aici în cartea Apocalipsei spune mai precis secretul biruitorilor: Ei l-au biruit [pe Satan] prin sângele mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte (Apoc . 12:11) .

Din punct de vedere istoric, biserica din Efes reprezintă biserica primară de pe vremea apostolilor, cam până la anul 100 . În acea biserică au fost găsite

35

calităţile descrise . Totuşi, încă pe la sfârşitul primului secol şi sfârşitul vieţii apostolului Ioan, această biserică lăudată de Domnul Isus pierduse dragostea dintâi .

Biserica din Smirna (capitolul 2:8-11)Îngerului bisericii din Smirna scrie-i: „Faţă ce zice Cel dintâi şi Cel de pe

urmă, Cel ce a murit şi a înviat” (v . 8)Oraşul Smirna există şi azi . Smirna în greacă înseamnă lacrimi . În

română, smirna e o tămâie scumpă ce curge dintr-un copac . Se poate spune că el plânge . Smirna e amară şi arată suferinţele de care această biserică a avut pane . Istoric, e biserica din timpul marilor prigoniri, aproximativ din vremea lui Nero şi până pe la anul 300 . Este una din cele două biserici căreia Domnul Isus nu-i reproşează nimic .

Domnul Isus se adresează sub un nume deosebit acestei biserici, pentru că starea şi condiţia ei era diferită . Cel întâi şi Cel de pe urmă, adică Cel veşnic, Cel Atotputernic, Cel ce nu depinde de nimeni şi care rămâne după ce trec toate . El e Cel ce a murit şi a înviat; cu alte cuvinte, Cel ce a biruit moartea şi pe Satan, şi care ţine toate cu braţul puterii Lui . De un aşa Domn şi Dumnezeu aveau nevoie scumpii credincioşi din biserica din Smirna, care erau necăjiţi şi persecutaţi de concetăţenii lor şi mai ales de cei ce se numeau iudei, adică poporul lui Dumnezeu .

Ştiu necazul tău şi sărăcia ta, dar eşti bogat şi batjocorile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei (v . 9) . „Ştiu”, zice Domnul Isus . Ce cuvânt mângâietor! Atunci când eşti necăjit, când suferi pentru că adevărul şi cuvântul lui Dumnezeu e călcat în picioare prin atitudini şi purtare, chiar dacă e spus cu gura, Domnul Isus ştie . El ştie de două ori: odată pentru că e Dumnezeu, care vede şi pătrunde toate, şi apoi pentru că El Însuşi a suferit aceste batjocori . Poate nimeni nu te înţelege, nici chiar cei mai apropiaţi, dar Domnul te înţelege, căci de fapt tot ce te atinge pe tine Îl atinge pe El .

Ştiu sărăcia ta, dar eşti bogat. În mijlocul unei cetăţi bogate şi înfloritoare, aceşti credincioşi erau săraci . Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem săraci, aici toate sunt trecătoare . Din contră, să arătăm că în aceste condiţii noi putem fi fericiţi . Iacov scrie: Ascultaţi preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? (Iac . 2:5) Dureros este că de multe ori cei săraci sunt amăgiţi să umble pe placul celor bogaţi şi să-i măgulească, căutând la faţa omului, în loc să aprecieze pe fiecare ca om, nu după rangul sau bogăţia sa . Şi în această privinţă fratele Iacov ne spune: Fraţii

36

mei, să nu ţineţi credinţa în Domnul Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului... ci voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătorilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi (Iacov 2:l,6,7)?

Dar eşti bogat. Bogăţia credincioşilor din Sardes nu stătea în lucrurile de afară, ci în cele spirituale, lăuntrice . Poate nu făceau lucruri extraordinare sau multe, ci trăiau cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu . Învăţăm de aci că e mai de valoare înaintea lui Dumne zeu să te dai Lui cu totul, să asculţi de El şi să fii în deplină părtăşie cu El, decât să faci lucruri mari . Pe acestea El le face, iar dacă tu le faci, eşti ispitit să te lauzi şi să nu mai atârni de Domnul . Ei aveau pe Domnul Cristos în ei şi aceasta e de ajuns, căci în El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei, spune apostolul Pavel . Interesant e că nu li se laudă acţiuni sau fapte ca la alte biserici şi totuşi sunt bogaţi . Ei nici nu ştiau că sunt bogaţi, căci prezenţa şi lucrarea Domnului în ei era aşa de mare, încât ei se pierdeau pe ei din vedere . Ştiu... batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Credincioşii din Smirna nu aveau de suferit doar din cauza păgânilor, cît şi din cauza celor ce-şi ziceau iudei, adică poporul lui Dumnezeu . Iar suferinţele din cauza păgânilor erau datorită instigării acestor iudei care se dădeau bine pe lângă romani, iar pe de altă parte romanii aveau în aceştia un cap de acuzare împotriva creştinilor . „Uite, aceştia cred în Dumnezeu cum ziceţi voi, dar se închină şi împăratului Romei, dar voi?” Întotdeauna cele mai mari batjocuri şi persecuţii le-au avut creştinii din partea „iudeilor” . Cartea Faptele Apostolilor e dovadă în privinţa aceasta, ba mai mult, întreaga Biblie: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le- a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi, pe Omul acesta dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fără lege (Fapte 2:22-23) . Voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui (Fapte 3:14-15) . Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte (Fapte 5:17-18) .

Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur, cu inima şi cu urechile! Voi totdeau-na vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care voi L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. Voi, care aţi primit legea dată prin îngeri şi n-aţi păzit-o... Când au auzit

37

ei aceste vorbe îi tăia inima şi scrâşneau din dinţi împotriva lui (Ştefan) (Fapte 7:51-54) .

Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei, care au aţâţat noroadele. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit (Fapte 14:19) .

Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor (Fapte 13:50; vezi şi 13:45; 14:2, 5,19, etc .) .

Veţi zice, „Ce oameni răi au putut să fie aceşti iudei! Cum de au putut să facă aceste nelegiuiri, când spuneau că sunt poporul lui Dumnezeu, când aveau legea şi Vechiul Testament?” Staţi un pic şi nu vă miraţi aşa de tare, căci in zilele noastre e la fel, dacă nu mai rău, căci lumina e mai mare şi avem mai multe exemple, canonul Bibliei fiind complet . Acum cei ce fac aceste lucruri nu sunt iudei, adică evrei, ci religioşii acestor zile, adică cei ce pretind că au autoritatea divină ca urmaşi ai lui Petru, ori capi ai bisericii pe pământ, sau pastori cu învestitură specială (omenească) . Am găsit astfel de oameni în biserica din Efes, în Smirna şi o să-i găseşti în toate bisericile din Asia Mică în vremea lui Ioan, cît şi de-a lungul veacurilor . Când au avut credincioşii de suferit mai mult, ca în perioada de cea mai mare înflorire „religioasă” papală? În biserica răsăriteană – ortodoxă – în timp ce împăratul Constantin era „creştin”, mulţi creştini de tipul celor din Smirna erau prin închisori . Cine au dat şi dau pe credincioşii din ţările comuniste KGB-lui sau securităţii, oare nu aceste oficialităţi religioase? O ştiu personal ca unul care am suferit batjocura şi persecuţia acestor oameni împreună cu zeci şi sute de fraţi din România . Am fost daţi la moarte cu mâna pastorilor din oraşul nostru din acea vreme . Unul dintre ei a instigat împotriva noastră pe nişte nelegiuiţi din biserică . Unul era preşedintele comunităţii baptiste din regiunea Arad, maior de Securitate (poliţia secretă), altul un predicator bătrân din biserică . Dar majoritatea pastorilor s-au dezis de noi . Nu numai că nu ne-au apărat, dar au declarat pe placul autorităţilor împotriva noastră . Când am spus unui pastor din aceia, care acum e în SUA, că şi declaraţia lui era în acel dosar gros împotriva mea, a pălit şi i-a pierit glasul . Abia a mai putut spune: „Chiar aşa, chiar aşa?” „Da”, i-am spus eu, „nimic nu rămâne ascuns” . Numai că şi după aceasta, şi aici într-o ţară liberă continuă să mă prigonească şi să mă batjocorească prin sateliţii săi . Acelaşi lucru îl fac alţii ca el, care sunt tot aici, în timp ce de ochii lumii îndeamnă la dragoste şi la unitate . Poate credeţi că exagerez . Vă rog să-i puneţi la încercare, aşa cum credincioşii din Efes au pus pe unii la încercare şi au fost lăudaţi de Domnul pentru aceasta . Ia căutaţi să vă ţineţi în

38

totul de Domnul şi de cuvântul Lui şi să nu căutaţi să faceţi voia acestora . Nu-i lăudaţi, iar când vedeţi că nu se ţin de cuvântul lui Dumnezeu, spuneţi-le frăţeşte cu toată dragostea şi nu e nevoie de faţă cu alţii, ci în particular . Faceţi-o aceasta o dată, de două ori şi veţi vedea ce o să păţiţi . Domnul să le dea lumină să se pocăiască, aşa ca iudeii cărora le vorbea apostolul Petru la Rusalii (Fapte 2:37-38) . Cristos nu va pierde din cauza că unii nu-I sunt credincioşi şi predică Evanghelia din pizmă sau din duh de ceartă, ori din slavă deşartă, cum spune apostolul Pavel (Filip . 1:15-18) . Ei pot străluci ca predicatori, fiind chiar sănătoşi în doctrină, cum erau fariseii şi cărturarii, despre care Domnul Isus spune: Faceţi ce zic ei (Mat . 23:3) . Eu sunt chemat să urăsc răul, nu pe cei răi, dar să n-am nici o legătură cu cei ce spun că sunt fraţi, dar cu fapta tăgăduiesc aceasta (I Cor . 5:9-11) .

Nu e de mirare că Domnul Isus a spus celor din Smirna, ce ziceau că sunt iudei şi nu erau, că sunt o sinagogă a Satanei! El întotdeauna a spus şi spune lucrurilor pe nume . De ce a întrebuinţat Domnul Isus aşa vorbe grele despre ei? În primul rând, pentru că Satan era cel ce-i instiga împotriva credincioşilor sinceri, ca pe Cain, cum zice apostolul Ioan: Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite (I Ioan 3:11-12) . În al doilea rând, a venit să arate cât de mare era răul acesta înaintea lui Dumnezeu . A batjocori, a defăima şi a provoca la defăimarea celor ce caută slava şi voia lui Dumnezeu, a celor ce se tern de El, doar pentru că nu te laudă pe tine şi nu-ţi intră în vederile tale, ce poate fi mai satanic ca aceasta? Apoi, calomniind pe cei iubiţi de Domnul, Îl calomniezi pe El .

Domnul Isus nu promite că-i va scăpa de prigoane şi de batjocura iudeilor . Din contră, le spune că au încă să sufere şi că diavolul are să arunce pe unii în temniţă ca să fie încercaţi . Mai mult, le spune că vor avea un necaz de zece zile . Domnul Isus însă face ceva mai frumos pentru ei, aşa cum vom vedea în cele ce urmează cu privire la versetul 10, care e aşa de bogat în învăţături, dar noi trebuie să ne limităm .

Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. În primul rând, trebuie să ne gândim cine este Cel ce spune aceste cuvinte . Le spune Domnul Isus, care a fost mort şi acum e viu, Domnul domnilor şi biruitorul oricărei puteri, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a promis că va fi cu ai Lui până la sfârşit (Mat . 28:20) . Le spune Cel care îi iubeşte, Cel care le ştie necazurile, dar Cel care e cu ei ca să-i mângâie în toate necazurile lor; Cel care le dă putere să fie credincioşi până la moarte . Da, diavolul are să arunce pe unii în temniţă, dar el e sub

39

controlul Domnului Isus şi face numai ce-i permite El . Mai mult, în timp ce el crede că face uri rău credincioşilor, el le face cel mai mare bine, ei dovedindu-se vrednici de slava şi răsplata promisă şi făcând să crească slava lui Dumnezeu .

Spunându-le că vor avea un necaz de zece zile, le arată că suferinţele sunt limitate şi trecătoare . Iudeii aţâţaţi de Satan urmau să-i prigonească zece zile, dar biserica în istorie a avut zece prigoane . Minunat era că Domnul Isus era Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi la aceste prigoniri . El ştia când încep şi El hotăra când să înceteze . El ştia unde şi cine putea să sufere aceste prigoane . Nici unul din ai Lui n-a pierit în aceste prigoane, nici nu şi-a pierdut viaţa veşnică, din contră, a făcut ca slava Domnului Isus să fie înălţată şi răsplata credinciosului să crească . Căci suferinţele noastre uşoare de o clipă nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care va fi descoperită faţă de noi (Rom . 8:18) .

În încercare cei care sunt credincioşi se alipesc şi mai tare de Domnul, iar cei ce sunt credincioşi numai cu numele, se duc, cedează autorităţilor . Domnul Isus a îngăduit înzecita prigoană, ca să se cureţe pleava multă . Aşa şi în adunările de azi . Multă parte, ba de multe ori majoritatea e numai adunătură, lume vopsită . Abia în timp de prigoane şi în temniţe se întâlnesc fraţii din toate grupările religioase, dar care ţin numai la Domnul şi se bucură, indiferent din ce grupare fac parte .

Domnul Isus nu face nici un reproş acestei biserici, căci necazurile îi ţineau strâns de El . Nu se cuvine atunci să mulţumim pentru necazurile noastre, care ne duc la glorie? Lăsaţi să fie aşa şi să nu mai cârtim şi să nu mai murmurăm, ci să-L lăudăm pe Domnul plini de bucurie .

Mesajul scurt către această biserică se termină cu o încurajare sau poruncă: Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii. Să nu uităm că porunca Domnului Isus are în ea puterea de realizare, e o comandă . Dar totodată aceste cuvinte ne arată că trebuie să fim statornici şi credincioşi lui Dumnezeu tot timpul până la moarte, indiferent cum ar fi aceasta . Istoria spune despre fratele şi minunatul martir Polycarp, episcopul acestei biserici, că a murit ars pe rug . Din cer s-a auzit o voce zicând: „Fii tare, Polycarp!” Proconsulul roman i-a dat posibilitatea să aleagă între a blestema numele Domnului Cristos, a aduce jertfe lui Cezar, sau moartea . Polycarp a răspuns: „Optzeci şi sase de ani I-am slujit şi El nu mi-a făcut nici un rău . Cum pot eu să-mi blestem Regele meu, care m-a mântuit?” Proconsulul l-a ameninţat cu arderea pe rug . Polycarp din nou i-a răspuns: „Tu mă ameninţi cu focul, care arde un timp şi apoi curând se stinge, din cauză că nu ştii despre focul veşnic, care

40

aşteaptă pe cei răi la judecata viitoare” .Pentru mine expresia aceasta, „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da

cununa vieţii” are o mare importanţă . E primul verset din Biblie pe care mama mea m-a învăţat să-l memorez şi pe care Domnul mi 1-a dat ca încurajare mare şi un adevăr puternic pentru viaţa mea . Domnul Isus nu l-a spus ca să ne amăgească, ci pentru toţi care cu adevărat sunt ai Lui, ca un adevăr . El îi va ajuta să fie credincioşi şi El le va da cununa vieţii . El nu face un lucru pe jumătate . Cel ce a început în voi această lucrare bună o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos (Filip . l:16) . Iar tesalonicenilor le spune: Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin: şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta (I Tes . 5:23-24) .

Din nou încheierea, ca la fiecare biserică: Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul şi făgăduinţa specială biruitorilor din această biserică: Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.

„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul” e o adresare individuală . Chiar dacă toată biserica merge rău, tu ai chemarea să te ţii de Domnul şi să asculţi de El, căci ai să dai socoteală înaintea Lui . Nu te lăsa amăgit de ce spun sau fac alţii, nu te vei putea dezvinovăţi cu ei, nici chiar cu păstorul tău, căci Duhul Sfânt e mai mare . Expresia aceasta e repetată la fiecare biserică şi spune clar că Duhul Sfânt vorbeşte fiecăruia şi nimeni nu va putea tăgădui lucrul acesta, dar câţi au urechi şi inimă ca să înţeleagă şi să asculte?

„Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” ne aminteşte de cuvintele spuse de Domnul Isus când era pe pământ: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (Mat . 10:28) . Apoi aceasta este o promisiune pentru toţi credincioşii adevăraţi ai Domnului Isus .

Biserica din Pergam – Apocalipsa 2:12-17Pergam înseamnă „Turn Înalt” ori „Căsătorit” . Apoi numele e înrudit cu

pergamentul – piei de oaie pregătite bine – pe care se scria .Oraşul Pergam era capitala unei provincii din Asia Mică . Aici s-au refugiat

preoţii din Babilon care au adus cu ei păgânismul îndrăcit . Înainte scaunul Satanei era în Babilon, apoi s-a mutat la Pergam şi de aici la Roma . Era un oraş bogat şi cultural, vestit pentru cărţile lui multe .

Îngerului bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri... (2:12) Observaţi cum e prezentat Domnul Isus acestei biserici, ca

41

Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri, gata să taie, gata să despartă, gata să judece . Vă aduceţi aminte ce se spune în Evrei 4:12: „Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” .

Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei (v . 13) . Ce minunat şi mângâietor este adevărul că Domnul Isus ştie unde locuieşte fiecare biserică şi fiecare credincios! De aceea, numai El e în stare să cântărească, să judece şi să răsplătească . Biserica aceasta locuia – nu era în trecere – într-un loc foarte infect şi periculos, chiar acolo unde era scaunul de domnie al Satanei . Important era însă faptul că Domnul Isus ştia aceasta şi era cu ea . Lumea şi Satan nu pot birui şi înghiţi Biserica, ci urâciunea şi stricăciunea lor pot face doar ca ea să fie mai măreaţă şi mai luminoasă . Câţi credincioşi şi câte biserici nu sunt azi în cele mai infecte şi poluate oraşe, dar la care Domnul Isus le poate spune ca sfinţilor Săi din Pergam: Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana (v . 13) .

Nu ştiu precis de ce Pergam a fost numit locul unde locuieşte Satana . Ştim că acolo s-au refugiat preoţii păgâni din Babilon . De asemenea, ştim că acolo era închinarea la Cezar . Cert este că în unele locuri influenţa Satanei e mai mare ca în altele . Vă aduceţi aminte cum atunci când ucenicii s-au întors din misiune plini de bucurie, Domnul Isus le-a spus: Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer (Luca 10:18), desigur tulburat de această biruinţă . Mă gândesc la fraţii mei scumpi din ţările unde Satan are domnia . Aş vrea ca ceea ce Domnul Isus spune credincioşilor din Pergam să luaţi şi pentru voi: „Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea . . . acolo unde locuieşte Satana” . Slavă Domnului că este aşa! Noi n-avem de ce să ne temem, Cel ce este în noi e mai mare decât cel ce este în lume .

„Tu ţii Numele Meu”, cu alte cuvinte, mărturiseşti Numele Meu, cinsteşti Numele Meu, înalţi Numele Meu, te porţi demn de Numele Meu . O, ce importantă este această calitate, în special într-o lume unde oamenii înaltă şi ţin alte nume!

„Uşor va fi în cer să te slăvim, o, Isuse / Din dureri noi îţi cântăm căci te iubim” – spunea o soră scumpă în cântarea ei . Gândiţi-vă apoi la promisiunea Domnului Isus: Cine Mă mărturiseşte înaintea oamenilor şi Eu îi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui şi a îngerilor din cer. (Mat .10:32) .

Şi n-ai lepădat credinţa Mea. E uşor să ai credinţă când toate îţi merg bine, când eşti lăudat, când e muzică şi victorie . Dar când alţii în jurul tău sunt

42

băgaţi la închisoare şi omorâţi pentru credinţa lor, când însăşi viaţa ta e ameninţată, atunci se dovedeşte credinţa ta . Dacă este credinţa ta, bazată pe puterea ta, se duce . Dacă este credinţa Domnului Isus, ea rămâne, căci e bazată pe puterea lui Dumnezeu . Nu numai că nu te temi de moarte, ci, dacă nu suferi şi tu, te întrebi de ce, ca un preaiubit frate din Arad . Când din aceeaşi biserică vreo opt inşi am fost condamnaţi la închisoare de la 16 la 25 ani, fratele A . amărât se întreba ce are Domnul împotriva lui de nu i-a dat şi lui acest har . El însă trebuia să stea acasă să aibă grijă de orfani şi de văduve .

Când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Antipa în ebraică înseamnă „La fel ca tatăl său” sau „în asemănarea tatălui său”, iar în latină „antipatic”, sau împotriva tuturor, opusul lui simpatic .

Îmi plac ambele sensuri ale acestui nume, potrivite cu un credincios şi în special referitoare la situaţia bisericii din Smirna . Credinciosul este şi trebuie să fie asemenea Tatălui său din ceruri, cum spune Domnul Isus: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt (Lev . 11:45; I Petru 1:16) . Sau, Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit (Mat . 5:48) . Fiţi sfinţi: indiferent de împreju rări, indiferent dacă fraţii tăi trăiesc altfel, dacă eşti luat în derâdere, dacă, trăind aşa, vei fi omorât ca şi Antipa, tu eşti chemat să fii ca Tatăl tău din ceruri . Sau, cum spune şi apostolul Ioan: Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus (I Ioan 2:6) .

Apoi, în acest nume şi prin acest sfânt, Antipa e o încurajare pentru credincioşii care sunt antipatici nu numai lumii, dar şi fraţilor lor . Domnul Isus spunea: Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu (Luca 21:17) . La fel apostolul Pavel zice: De altfel, toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Cristos Isus, vor fi prigoniţi (II Timotei 3:12) . Când vrei să fii cu totul în voia Domnului Isus, vei deveni antipatic, pentru că cei din jur, chiar şi credincioşii, vor să faci voia lor şi să cauţi plăcerea lor . Aici e un punct de hotar între credincioşi şi necredincioşi . De aceea, fratele Iacov scrie: Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar în schimb ne dă un har şi mai mare (Iacov 4:5-6) . Aci se deosebea apostolul Pavel de alţi „învăţători” de pe vremea lui . El zice: Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş mai fi robul lui Cristos (Gal . 1:10) . Atât de mulţi sunt vinovaţi în privinţa aceasta! Cât de mulţi sunt prin adunări care sunt buni credincioşi, dar necazul e că umblă după plăcerea oamenilor! Îţi spun toate necazurile ce le au şi dorul după părtăşie, după viaţa şi domnia Domnului Isus, dar când le ceri să ia o hotărâre de a rupe cu robia şi a se preda Domnului Isus complet, îţi spun cu durere: „Ce să facem frate, nu putem să schimbăm nimic” . Nici nu eşti

43

chemat să schimbi tu . Tu eşti chemat să asculţi de Domnul şi de cuvântul Lui şi să urăşti faptele nicolaiţilor . Mai departe e treaba Domnului . Necazul e nu numai că ei nu au puterea să afirme şi să înalţe Numele Domnului mai presus de orice nume, ci judecă pe cei ce au această putere . „De ce trebuie să fie ei mai altfel decât alţii?!” zic ei despre aceşti fraţi .

Am cunoscut fraţi scumpi antipatici nu numai necredincioşilor, dar şi credincioşilor din cauza râvnei lor pentru Dumnezeu . Aş vrea să le spun acestora prin cuvântul şi lumina acestei text: Nu vă amărâţi că sunteţi antipatici oamenilor pentru Numele Domnului Isus şi slava Lui, ci bucuraţi-vă că-I sunteţi simpatici Lui! Nu sunteţi singurii . În Sfânta Carte sunt atâţia care au fost ca voi, dar preţuiţi înaintea Domnului .

Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. Tot aşa şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura pe care Eu o urăsc” (v . 14 ,15) .

Observaţi cât spaţiu li se acordă acestor balaamiţi şi nicolaiţi, şi nu doar la o biserică, ci la mai multe . Câtă influenţă rea au avut aceştia în biserica de atunci! Dar acum? Nu e de mirare că Domnul Isus, ca şi credincioşii Lui, urăsc faptele şi învăţătura lor! Să ne oprim puţin la Balaam . Istoria se găseşte în Numeri capitolele 22-25; 31:8,16 . Poporul Israel aproape sfârşise călătoria prin pustie, biruind împăraţi şi împărăţii, iar acum tăbărâseră în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în fata Ierihonului . Balac, împăratul Moabului, auzind de toate biruinţele lui Israel şi ştiind că nu poate rezista, a pus la cale un şiretlic . Trimite după Balaam să vină să blesteme acest popor . Balaam refuză la început, dar apoi, învins de lăcomie, pleacă cu oamenii lui Balac . Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Balaam şi a trimis pe Îngerul Lui să-l oprească, dar Balaam, orbit de pe acum, nu mai vede pe Îngerul Domnului, încât Domnul a deschis gura măgăriţei ca să-i vorbească . Apoi a deschis ochii lui Balaam să vadă pe Îngerul Domnului, care i-a spus: Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare înaintea Mea. Balaam, în loc să blesteme pe Israel, îl binecuvântează, spre mânia lui Balac, care îl trimite acasă . Dar Balaam face un rău teribil, aşa ca toţi cei ce urmează pe calea lui . Învaţă pe Balac să pună o piatră de poticnire împotriva lui Israel . Fetele lui Moab au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor . Poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor şi a curvit cu ele, aducând mânia lui Dumnezeu asupra lor . În capitolul 31 versetul 16 se precizează că ele au făcut pe Israel să

44

păcătuiască după cuvântul lui Balaam .Cine era acest Balaam? Mulţi predicatori îl prezintă ca pe un simplu

ghicitor, nevrednic de luat în scamă, de la care nu te poţi aştepta la nimic bun . Din textele citate mai sus reiese altceva: El era un prooroc al lui Dumnezeu, şi încă unul mare . Citiţi capitolele 23 şi 24 . Balaam avea legătură cu Dumnezeu, şi nu cu duhuri rele (cap . 22:8 -13,18,20,22,31,32; 24:15-16) . Necazul cu el a fost că lăcomia de bani i-a orbit ochii şi l-a dus pe calea pierzării, aşa cum spune apostolul Petru despre el şi urmaşii lui: După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii (II Petru 2:15 şi luda 11) .

Nu ştiu precis ce au făcut aceşti balaamiţi din Pergam, dacă au învăţat pe credincioşi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să curvească, sau alte indulgenţe sau compromisuri cu păcatul, care aduc mânia lui Dumnezeu . Caracteristicile acestora erau: lăcomia de bani şi dorinţa după întâietate . Până acolo merg că nu numai faţă de oameni vreau să aibă această întâietate, dar chiar şi asupra cuvântului lui Dumnezeu . Caută să răstoarne sau să răstălmăcească cuvântul lui Dumnezeu nu numai ca să aibă aderenţi şi, natural, un venit mai mare . Observaţi ce spune apostolul Petru şi Iuda că aceasta este o cale . Când cineva a apucat pe ea, greu se mai întoarce sau chiar nu se mai întoarce, sfârşitul este pierzarea ca la Balaam . Sunt în stare să facă orice . Uitaţi-vă la religioşii din toate timpurile, la papism care, în numele religiei, a făcut cele mai odioase crime . Uitaţi-vă la religia oficială din România, care în numele crucii, în anul 1941 a închis toate bisericile credincioşilor Nou Testamentali până în 1944, când au venit comuniştii, care le-au deschis . Nu numai că le-au închis bisericile, dar i-au persecutat până la moarte . Ba putem să dăm exemplu chiar pe pastorii compromişi şi autorităţile religioase evanghelice din ţările comuniste, care pentru un câştig mârşav, au fost în stare să vândă pe copiii lui Dumnezeu şi să-i dea la moarte ca Balaam . Dar nu numai în ţările comuniste, ci şi aici în libertate, pentru supremaţie, pentru slavă deşartă şi un câştig mârşav, atâţia renumiţi şi mari ca Balaam au urmat pe calea lui .

Ceea ce învăţăm însă din mesajul Domnului Isus către biserica din Pergam e că El îi mustră şi îi îndeamnă la pocăinţă . Se deduce că deşi aceşti credincioşi ţineau Numele Domnului şi nu au lepădat credinţa Lui, totuşi tolerau pe aceşti balaamiţi şi nicolaiţi . De ce? Nu ştiu . Poate ca să nu păţească la fel ca Antipa, căci aceşti nelegiuiţi aveau relaţii cu autorităţile lumeşti, ori ca să nu se pună rău cu ele, căci aveau poziţii cu vază în biserică . Oricum, erau vinovaţi şi trebuiau să se pocăiască, tot aşa cum vinovaţi şi vrednici de pocăinţă sunt cre-dincioşii din bisericile de azi care ţin Numele Domnului Isus şi credinţa Lui,

45

dar, din diferite motive, tolerează pe balaamiţii şi nicolaiţii din zilele noastre .În ce ar fi constat pocăinţa credincioşilor din Pergam? În urârea învăţăturii

nicolaţilor şi balaamiţilor, renunţarea de a mai sta de vorbă sau a mai avea legături cu aceştia, mustrarea şi demascarea lor pe faţă, fără să se gândească la consecinţe, chiar dacă făcând aşa ar fi păţit ca Antipa, martorul credincios al Domnului Isus . Pe plan spiritual aceasta înseamnă a face ca Fineas, fiul preotului Eleazar, care pentru râvna lui pentru Domnul, a făcut ispăşire pentru poporul Israel, abătând mânia Domnului şi Dumnezeu a făcut cu el un legământ de pace (Num . 25:7-13) .

Vedeţi cum spune Domnul Isus? Nu spune că Se va război cu credincioşii, ci cu acei ce ţin de învăţătura lui Balaam şi Nicolau . Dar El spune că va veni la ei curând, dacă nu se pocăiesc, adică îi va cerceta cu judecata Sa, sau cu disciplina Sa . Aceasta ne spune versetul 16: Pocăieşte-te dar. Altfel voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Nu există altă cale de rea-bilitare pentru copiii lui Dumnezeu decât pocăinţa, care include în ea judecata de sine; altfel va veni judecata lui Dumnezeu, ca să nu fim pedepsiţi odată cu lumea, cum spune apostolul Pavel în I Corinteni 11:31-32 .

Cine are urechi să asculte ce spune bisericilor Duhul. Apoi vine făgăduinţa biruitorilor din acesta biserică, specială cu condiţia lor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-1 ştie nimeni decât acela care-1 primeşte! (v . 17)

Mana ascunsă se păstra în chivot în locul prea sfânt . În capitolul 8 din Ioan, Domnul Isus, vorbind iudeilor, se prezintă ca adevărata mană, Pâinea venită din cer care dă lumii viaţa . Apoi cuvântul lui Dumnezeu e mana ascun-să . Numai cine se adânceşte asupra lui, voind să facă voia lui Dumnezeu, are cu adevărat parte de binecuvântările Lui . Cei uşuratici sau care-l citesc cu alte scopuri, nu-i înţeleg tainele şi nu se bucură de el . Celui ce va birui învăţătura popească a lui Balaam şi a proorocilor mincinoşi Domnul îi va zice: „Bine, slugă bună şi credincioasă . . .” şi-i va da să mănânce din mana duhovniceas că .

Trebuie să urăşti faptele balaamiţilor şi ale nicolaiţilor şi să nu stai nici o clipă de vorbă cu cei ce-ţi cer să fii împotriva lui Dumne zeu sau a copiilor Lui . Numai aşa poţi să ai parte de mana ascunsă, numai aşa poţi pricepe Biblia . Nu v-aţi mirat de ce atâţia oameni cu teologie nu pricep Biblia şi nu cunosc însemnătatea ei, pe când oameni simpli, dar curaţi şi care caută voia lui Dumnezeu, cunosc cele mai adânci lucruri din Biblie!

Piatra albă. În vechime, piatra albă avea multe înţelesuri . Două dintre acestea erau că piatra albă era o piatră de vot şi o piatră de calcul . În înţeles spiritual, şi noi avem de votat sau de ales: Ori Domnul Cristos, ori Satan .

46

Nu e cale de mijloc .Pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-1 ştie nimeni decât acela

care-1 primeşte. Ce mult mă mângâie şi mă înviorează aceste cuvinte! Domnul Isus îmi dă un nume potrivit cu caracterul meu, cu viaţa şi cu slujirea mea pentru El . Oamenii, chiar cei mai duhovniceşti şi cei mai buni prieteni, nu pot aprecia viaţa şi slujirea ta . Ei judecă după ce se vede, sau după felul lor de viaţă sau gândire . De câte ori faptele cele mai minunate sunt nesocotite sau dispreţuite . Gândiţi-vă la Maria din Betania . Cel mai nobil şi mai sfânt act de devoţiune, de dăruire totală şi, în acelaşi timp, de pregătire a Domnului Isus pentru moarte, nu numai că nu a fost apreciat, dar a fost criticat şi vorbit de rău, nu doar de Iuda, dar chiar de ceilalţi apostoli . Dacă n-ar fi fost Domnul Isus s-o apere şi să explice ce a făcut ea, nu ar fi fost ea judecată până azi? Deoarece numai Domnul Isus ştie cu ce inimă şi dăruire pentru El ai făcut ceva, numai El poate să-ţi dea acest nume nou, care va fi o adevărată comoa-ră scumpă pentru tine . Poate unul va fi numit Răbdare, altul Jertfire, altul Mângâiere, Credincioşie, Aşteptare . Cel ce ţine cont şi de lacrimi nu va greşi şi cel credincios se va bucura veşnic de aprecierea reală a Stăpânului său .

Biserica din Tiatira„Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care

are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: «Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă ce sunt mai multe decât cele dintâi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei, şi toate bisericile vor cunoaşte că Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut adâncimile Satanei, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greuta-te. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni! Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă». Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul” (Apocalipsa 2:18-29) .

Tiatira înseamnă „aducătoare de jertfe” sau „jertfă permanentă” . Arată foarte bine catolicismul sub două aspecte: În primul rând, biserica aceasta a suferit

47

mai mult şi a dat mai multe jertfe, datorită catolicismului şi inchiziţiei; iar al doilea aspect e acela al învăţăturii că pâinea şi vinul de la cină (masa Domnului) nu e numai un simbol, că pâinea şi vinul se transformă realmen-te în trupul şi sângele Domnului . Prin aceasta ei mărturisesc o jertfă necurma-tă a Domnului Isus, contrar adevărului cuvântului lui Dumnezeu care spune: Tot aşa şi Cristos după ce S-a adus jertfă o singură dată ca să ia păcatele multo-ra... (Evrei 9:28; 10:10,11,12) .

Domnul Isus se prezintă ca judecător acestei biserici, ca Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă . Ochii ca para focului pătrund toate adâncimile şi tainele inimii, dincolo de faţada şi măsluiala ipocriziei religioase . Picioarele ca arama aprinsă înseamnă că El judecă umbletele oamenilor şi căile lor .

„Ştiu”, zice El şi acestei biserici . Ce anume: faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă că sunt mai multe decât cele dintâi . Observaţi că aceste calităţi sunt cele cerute şi apreciate de cuvântul lui Dumnezeu . Oare nu acestea le evidenţiază apostolul Pavel la tesaloniceni? (I Tes . 1:3,6) şi le recomandă Petru prin Duhul Sfânt (II Petru 1:5-7)? Mai mult, acestea sunt recunoscute ca reale în biserica din Sardes . Ce zici, frate dragă, nu ţi-ar plăcea ca Domnul Isus să evidenţieze la tine şi la biserica ta aceste calităţi? Şi totuşi, Domnul Isus zice Tiatirei: „Dar iată ce am împotriva ta” . Te uiţi la câte o biserică şi admiri atâtea lucruri demne de admirat: credinţă, dragoste, slujire, răbdare şi tot felul de acţiuni caritabile . Cu toate acestea, dacă eşti în părtăşie cu Domnul, simţi şi vezi că ceva nu e în ordine . Apostolul Pavel spune: Puţin aluat dospeşte toată plămădeala (I Cor . 5:6) . Numai că aici la Tiatira nu era doar puţin aluat, ci ceva mai rău . Tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor (v . 20) .

Era în biserica din oraşul Tiatira, din Asia Mică, o femeie, ce se dădea drept proorocită a lui Dumnezeu, care înşela pe mulţi . Probabil că vorbea şi în limbi şi făcea minuni, numai că toate proorociile şi minunile ei erau sub călăuzirea duhurilor rele, îndemnând într-un fel subtil la curvie şi la mâncarea din lucrurile jertfite idolilor, spunând că nu e păcat .

Izabelele au stricat toate lucrurile . În Vechiul Testament era o Izabelă păgînă, soţia lui Ahab . Ea a amăgit pe Ahab cu formele ei păgâne şi a omorât pe proorocii Domnului . Câte Izabele sunt şi azi prin bisericile creştine, care fie direct, fie indirect prin soţii lor, amăgesc şi caută să amăgească pe mulţi! Izabela din Tiatira spunea: „Voi sunteţi ai Domnului, dar puteţi să vă amestecaţi cu lumea . Ea are nevoie de voi” . Oare nu aceasta fac

48

Izabelele sau duhul izabelic din adunările noastre creştine? „Trebuie să ne coborâm la nivelul tinerilor noştri, să-i înţelegem aşa cum sunt şi să-i acceptăm aşa, ca să-i câştigăm” . Un tânăr credincios care cânta muzică „rock”, dar cu cuvinte religioase, îmi zicea: „Noi trebuie să cântăm ce le place, ca să- i atragem” . Da, Domnul Isus S-a coborât la cei păcătoşi şi căzuţi, dar a făcut El oare faptele lor sau a împlinit El obiceiurile lor? Nicidecum!

I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei. Biserica aceasta reprezintă catolicismul şi ortodoxismul, religiile oficiale, începând cu veacul al optulea . Ce sunt ritualurile din aceste biserici decât un amestec de iudaism, creştinism şi păgânism . Ce este închinarea la icoane, la sfinţi, decât o închinare la idoli, aşa cum spune cuvântul Domnului: Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau in apele mării mai de jos decât pământul (Exod 20:4) Vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau vreo înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei (Deut . 4:15-16) .

Dumnezeu i-a dat timp să se pocăiască acestei biserici . Din sânul ei s-au ridicat oameni ca: Savonarola în Italia, Martin Luther în Germania, Wycliffe în Anglia, Calvin în Franţa şi alţii . În loc să asculte de aceştia şi să se pocăiască, i-au omorît .

Ce primejdii păşteau biserica din Tiatira şi pasc orice biserică asemănătoare cu Tiatira:

l . Pentru conducători şi chiar pentru biserică: Să se considere foarte bine şi dacă cineva îndrăznea să vadă ca Domnul şi să sesizeze că ceva nu e în ordine, cu toate faptele şi calităţile arătate, să fie considerat ca disident, rebel, etc ., şi să fie omorât, cum s-a întâmplat . Aceasta vreau să spună cuvintele: „Tu laşi pe Izabela . . .”

2 . Pentru cei ce văd răul, să tacă, fie de frică, fie să nu tulbure atmosfera . Observaţi cum unii s-au lăsat amăgiţi de Izabela . Nu e uşor să rezişti, dar noi suntem chemaţi să ne dăm de partea Domnului şi să evităm orice nu e de la Domnul, nu numai ce e rău .

Soluţia îndreptării şi la această biserică e pocăinţa şi nimic altceva .Slavă Domnului, şi în biserica aceasta El are pe ai Lui neîntinaţi; simpli şi

neînsemnaţi, dar preţuiţi înaintea Lui! Ce le spune Domnul acestora: „Nu pun peste voi o altă greutate . Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni!” Oare ce are credinciosul de ţinut cu tărie?

1 . Neprihănirea primită de Dumnezeu, veşmântul alb şi curat . Despre nepri-hănitul Iov, Dumnezeu spune sau lasă să se vadă ce-I place Lui: Este un om

49

fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui... (Iov . 1:8; 2:3) . Apostolul Pavel spune lui Timotei: Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu cre-dinţa şi dragostea care este în Cristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-1 prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi (II Timotei l:13-14) . Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă (I Timotei l:18-19) .

Iuda, în epistola sa, spune: Vă îndemn să vă luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna (v . 3) şi ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică (v . 21) .

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa (Evrei 10:23) .

Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur... (Filipeni 2:12) ...să ne ducem sfinţirea până la capăt în frică de Dumnezeu (II Cor . 7:l) .

Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire (Evrei 10:35) .

Să sintetizăm ce avem de ţinut sau de păstrat, din versetele de mai sus . Observaţi, Domnul Isus nu spune să umblăm după ele, ci să le ţinem ca avându-le . Ele ne sunt date prin naşterea din nou, odată cu primirea vieţii noi prin Duhul Sfânt:

Mântuirea – e darul lui Dumnezeu şi e desăvârşită de Domnul Isus . S-o ducem până la capăt . Cu alte cuvinte, să rămânem în sfera ei, lăsând să se vadă realizată practic în trăirea noastră clipă de clipă în împărăţia luminii .

Sfinţirea şi sfinţenia . Sfinţirea vorbeşte despre punerea noastră deoparte 1 . pentru Dumnezeu, iar sfinţenia, de o viaţă curată, potrivită cu Dumnezeul nos-tru sfânt . Amândouă le avem prin naşterea din nou . Trebuie numai să le ţinem sau să le ducem şi să le lăsăm să fie exprimate practic în viaţa noastră .

3 . Credinţa e darul lui Dumnezeu . S-o ţinem cu toată tăria sau, cum spune, Iuda, să ne luptăm pentru ea . Nu e un lucru simplu să ţii numai la ce se vede şi, când lucrurile par complet contrare, ca în timpul lui Noe, când a face o corabie să te salvezi de apele potopului părea o absurditate, oamenii neavând ploaie până atunci .

4 . Dragostea ne-a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat . S-o ţinem şi s-o înflăcărăm, cum spune apostolul Petru (I Petru l:22) .

5 . Nădejdea . Scriitorul către Evrei ne îndeamnă să ţinem fără şovăire la

50

mărturisirea nădejdii noastre . . . Să nu uităm a ne aminti mereu de ea, s-o spunem mereu, chiar şi atunci când împrejurările sunt mai triste; mai ales că nădejdea noastră este Domnul Isus Cristos . E o nădejde vie, mai mult decât o stare; e chiar o Persoană: Cristos în voi, nădejdea slavei (Col . l:27) .

6 . Neprihănirea sau un cuget curat . Mare lucru e acesta! Când Dumnezeu dezvăluie aceste calităţi la Iov, arată şi căile de a le ţine „El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău . El se ţine tare în neprihănirea lui” . Eu înţeleg de aci că frica de Dumnezeu şi abaterea de la rău, cu orice chip şi cu orice risc, ne ajută să trăim o viaţă de neprihănire, cu un cuget curat . De ce este atâta uşurătate şi glumire cu păcatul? De ce oamenii îşi pătează şi-şi îngreuiază cugetul cu lucruri de nimic? Pentru că lipseşte frica de Dumnezeu . Oamenii nu ţin cont de Dumnezeu; Îl nesocotesc .

Ţineţi lucrurile acestea ca ce e mai de preţ pentru voi şi trăiţi în ele, în atmosfera lor . Domnul nu a cerut altceva iubiţilor Săi din Tiatira . Nu-i pune să facă isprăvi mari şi să mişte lumea . Acestea le face El . Ca dovadă, sunt cuvintele cu care îşi începe exprimarea făgăduinţei biruitorilor: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri” .

Făgăduinţa este făcută celui ce va birui, adică celui ce va rezista relelor descrise în biserică, păzindu-se curat, şi celor ce vor păzi sau ţine până la sfârşit lucrările Domnului . Ce poate fi mai frumos şi mai plăcut înaintea Domnului decât ca într-o lume a păcatului şi a întunericului să păstrezi ce ţi-a dat Dumnezeu, să rămâi în lucrurile Lui curat şi neîntinat, înălţând Numele Lui şi slava Lui! Frumoasă făgăduinţă, potrivită cu biruitorii! Biruitorul are parte de aceeaşi slavă ca a Domnului Isus . Despre El se spune că va avea stăpânire peste neamuri şi le va cârmui cu un toiag de fier (Ps . 2:8,9; Apoc . 12:5; 19:5) . Ceea ce catolicismul voia să aibă într-un fel rău sub influenţa lui Satan, adică stăpânire peste neamuri, biruitorii din biserica din Tiatira vor avea ca o răsplată prin puterea lui Dumnezeu .

Apoi o altă răsplătire: ÎI voi da luceafărul de dimineaţă . Domnul Isus Cristos e arătat ca Luceafărul de dimineaţă (Apoc . 22:16), iar apostolul Petru zice: Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi să luaţi aminte ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre (II Petru 1:19) . Ce înţeleg eu de aici e că cei biruitori în întunericul papalităţii şi catolicismului vor avea parte de Domnul Isus şi de arătarea cu El în slavă, când va veni să răpească pe ai Săi la Sine, înainte de a se crăpa de ziuă, ziua Lui . Şi nu este altă răsplată mai mare .

51

CAPITOLUL 3 –Biserica din Sardes (Apocalipsa 3:1-6) Sardes înseamnă „rămăşiţă” sau „cei ce au scăpat” . Acest nume se potriveşte foarte bine cu această biserică ce din punct de vedere istoric reprezintă Reforma, adică cei ce au scăpat de catolicism, între anii 1517-1700 . Reforma a fost o binecuvântare, ca orice trezire şi ieşire dintr-un sistem corupt . Domnul Isus se adresează acestei biserici ca Cel ce are cele şapte Duhuri ale

lui Dumnezeu şi cele şapte stele, o deplină autoritate şi putere . Ştiu faptele tale... Domnul ştie şi cunoaşte dincolo de ce omul vede şi

apreciază . Să nu fii niciodată înşelat de ce vezi sau simţi . Stai înaintea Domnului şi întreabă-L cum vede El lucrurile . Mulţi au căzut în diferite erezii şi necazuri din cauză că s-au luat după ce au văzut şi auzit, imitând şi alipindu-se de anumiţi oameni, fără să cerceteze dacă aceştia sunt sau trăiesc în Domnul . Apostolul Pavel vorbeşte despre neprihănirea prin credinţă şi care duce la

credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” . Credinciosul trăieşte pe principiul credinţei, nu al faptelor . „Din inima celui ce crede vor curge râuri de apă vie” . Când te uiţi la meritul tău, la forme, nu mai crezi şi nu te mai uiţi la Domnul Cristos . Râurile de apă vie sunt manifestarea Duhului Sfânt în noi, faptele pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte să umblăm în ele .

Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Ce bine se potri veşte aceasta cu protestantismul, cu reformaţii! Cine nu apreciază cât de mult a făcut Reforma, prin redescoperirea adevărurilor fundamentale ale Bibliei: Mântuirea numai prin credinţa în Domnul Isus, fără faptele legii, dumnezeirea lui Isus Cristos, lucrarea Sa de ispăşire deplină pe cruce; Biblia e cuvântul lui Dumnezeu şi trebuie citit şi trăit de fiecare credincios . Apoi, cât de adevărate şi fundamentale sunt mărturisirile de credinţă sau credeurile acestor biserici . Dar acestea au rămas doar nişte mărturisiri goale, care nu mai sunt trăite, nu mai sunt aplicate în viaţă . Forme, ceremonii şi declaraţii frumoase, dar lipsite de viaţă, exact cum spune Domnul Isus: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” . Expresia este din cer şi are două explicaţii: Din punct de vedere omenesc, pare să arate înflorire, progres, viaţă . De ce? Pentru că are activitate, are renume sau oameni cu renume . Poate are crezuri bune, doctrine frumoase, organizaţie excelentă, venituri mari . Toate acestea pot fi adevărate, dar dacă lipseşte ce e mai important, viaţa, la ce folos toate acestea? Din punct de vedere ceresc, ea e moartă . E ca o floare artificială . Nu poţi s-o deosebeşti de cea naturală . Doar că ea rămâne în aceeaşi stare: nu înfloreşte, nu creşte, nu se veştejeşte, nu moare, dar e moartă . Ce bine reprezentau, în vremea când Domnul Isus era pe pământ

52

fariseii această floare artificială şi chiar în zilele noastre! Despre câte alte biserici neoprotestante sau persoane se poate spune că

trăiesc, dar sunt moarte! Câţi iau în serios cercetarea şi mustrarea Domnului şi să se pocăiască? Mi-a fost bucuria să aud în zilele acestea de un pastor şi biserica lui aici în America . El a ajuns la constatarea că biserica lui e moartă . Printr-un vot secret a vrut să ştie opinia fiecăruia din biserică referitor la asta . Toţi au declarat că e aşa, adică biserica lor e moartă . Tot printr-un vot secret a voit să ştie dacă voiesc schimbarea . Toţi s-au exprimat că doresc aceasta . „Atunci” a zis păstorul „să pornim” . Primul lucru pe care 1-au făcut a fost să dea amvonul la o parte . Amvonul a devenit centrul formalismului în biserici şi obiectul care cel mai mult înlătură autoritatea lui Dumnezeu, înlocuind-o cu cea a omului . Apoi au urmat alte reforme . Nu mai ştiu ce s-a întâmplat mai departe . Frumos a fost la această biserică şi la păstor că şi-au recunoscut starea, fiind gata să se schimbe . Cât despre reformaţi, au respectat ei principiile Bibliei, sau au aşezat în

locul catolicismului o altă formă de religie tot atât de neputincioasă şi rea, dar cu aparenţe mai frumoase? Prin botezul copiilor au introdus lumea în biserică . Câte biserici sunt azi în starea celei din Sardes! Câte treziri şi ieşiri au fost în cursul istoriei şi în zilele noastre, dar când te uiţi mai cu de-amănuntul, vezi că nu sunt cele adevărate . Bine zice Domnul prin profet: „Se întorc, dar nu la Cel Prea Înalt, sunt ca un arc înşelător” (Osea 7:16) şi „Căutaţi-mă şi veţi trăi . Nu căutaţi Betelul, nu vă duceti la Ghilgal şi nu treceţi la Beerşeba, căci Ghilgalul va fi dus în robie şi Betelul va fi nimicit

; Căutaţi pe Domnul şi veţi

trăi” (Amos 5:4-6) . Nu religie, nu ceva frumos sau bun, ci Domnul, ce vrea El, ce-I place Lui, ce vrea El de la noi .

Veghează şi întăreşte ce rămâne şi care e pe moarte . În afară, sau în propria estimare, lucrurile par extrem de bun, dar în realitate mai e doar un pic de viaţă . Apare de aici că biserica e conştientă de realitate, dar se măguleşte cu aprecierile omului neţinând cont de părerea Domnului . Câţi pastori sunt în situaţia aceasta: văd că biserica stă pe loc sau e gata să moară, dar se lasă flataţi sau amăgiţi de cei care-i laudă . Despre Domnul Isus se spune că „nu va stinge fitilul care fumegă şi trestia frântă nu o va rupe” . Deci există posibilitate de revitalizare, de îndreptare, de ridicare pentru orice biserică sau individ care ia aminte la cuvintele Domnului Isus .

Nu am găsit faptele tale desăvârşite înaintea lui Dumnezeu . Ce folos că faptele tale sunt strălucite înaintea oamenilor şi lăudate, dar nu au valoare înaintea lui Dumnezeu? Ce, pentru oameni lucrezi sau trăieşti? Tu eşti un administrator al lucrurilor lui Dumnezeu . Înaintea Lui ai să dai socoteală şi nici un om nu te va

53

putea apăra sau judeca .Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Ce minunat a

vorbit Domnul Isus tuturor reformaţilor: lui Luther (1483-1546); lui Zwingli (1484-1531); lui John Calvin (1509-1564), lui John Knox (1515-1572); Roger Williams (1604-1684)! Acesta din urmă a înfiinţat prima biserică baptistă în America . Se mai ţin urmaşii lor de ceea ce aceştia, primind de la Domnul, au învăţat şi practicat? Totul a rămas o formă goală: crezuri şi doctrine minunate, dar netrăite şi aplicate practic . De aceea, Domnul Isus spune: „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te!” Ce minuni s -ar vedea dacă ar fi ascultat acest sfat! Dar acest sfat se poate aplica la fiecare biserică şi la fiecare individ!

Fiecare credincios adevărat, când s-a întors la Domnul, a avut o comunicare directă de la El nealterată de oameni sau împrejurări . Ca urmare a acestei chemări directe, credinciosul a răspuns „da”, a făcut o juruinţă de credinţă într-un fel sau altul şi s-a predat Domnului, primind în schimb iertarea şi o viaţă nouă . Pe parcurs au venit ispitele, influenţele care l-au făcut să uite cine a fost, cum a pri-mit şi cui îi aparţine, abătându-se de la linia de direcţie . Nu există altă soluţie decât să te întorci la punctul de plecare, să discerni vocea care te-a chemat atunci şi te cheamă şi azi; cu alte cuvinte, să te pocăieşti, Să renunţi la tot ce ai agonisit pe alte căi, şi să păstrezi numai ce ai primit de la Domnul . Apostolul Pavel spune clar în privinţa aceasta: „Cum aţi primit pe Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Col .2:6) . Îmi aduc aminte de un frate scump . Când s-a întors la Domnul se zguduia podeaua de sub el de pocăinţa lui adâncă şi de lacrimile lui . S-a legat de Domnul ca de adevăratul lui Mântuitor şi Domn . Mai târziu, fiind lan-sat în poziţii înalte, a uitat şi cum a auzit şi cum a primit . Ce-aş putea să-i spun alta, decât ce a spus Domnul Isus îngerului bisericii din Sardes, precum şi tuturor altora în situaţia lui: „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit, ţine şi pocăieşte-te!”

Dacă nu veghezi, voi veni la tine ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni la tine. Ce bine se potrivesc aceste cuvinte cu ce a scris apostolul Pavel tesalo-nicenilor (I Tes .5:l-8)! În acest text el vorbeşte despre venirea Domnului pentru două categorii de oameni: credincioşi şi necredincioşi . Pentru credincioşi ca fii ai luminii, care veghează şi-L aşteaptă pe Domnul în orice clipă, El nu va veni ca un hoţ . Dar pentru cei ce L-au refuzat pe Domnul Isus, care trăiesc după poftele sau gândurile inimilor lor, El va veni ca un hoţ . De ce ca un hoţ? Pentru că hoţul vine noaptea când oamenii dorm . Aşa spune Domnul Isus: „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ” . De aceea apostolul Pavel spune: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina” (Efes . 5:14)

Există posibilitatea vegherii, a trezirii din somn pentru orice individ şi

54

pentru orice biserică . Domnul Isus a făcut totul pentru noi: Satan e biruit şi pute-rile răului la fel . Depinde de voinţa noastră dacă vrem sau nu să ascultăm de Domnul . Dacă nu, situaţia e tragică . Observaţi expresia Domnului în această privinţă: „Nu va şti în care ceas voi veni peste el”. La fel în I Tes .5:3: Când vor zice „Pace şi linişte” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei. Compară cu Matei 21:42,44: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului . . . Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera” .

Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Nume, persoane, suflete, e acelaşi lucru . Totuşi Domnul Isus spune „nume” . El ne-a chemat pe fiecare pe nume . Identitatea noastră e importantă . Ai nume, nu denominaţii! Domnul nu ia în seamă denominaţia noastră, oricât de bună ar fi ea, ci numele nostru, viaţa noastră . Frumos este că în orice biserică şi în orice perioadă oricât de întunecată, Domnul are pe ai Săi care-L cinstesc, o rămăşiţă . (vezi şi I Împ .18:2-4; 19:10,18; Mal .3:16-17; Rom .11:5) . Ce preţ pune Domnul pe aceştia! „Vor umbla împreună cu Mine îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici” . Vrednicia lor stă în faptul că nu şi-au mânjit hainele . Ce mare lucru e acesta! Într-o lume plină de păcat, plină de nelegiuiri, de spurcăciuni, să rămâi curat! Într-o creştinătate unde ce e sfânt a fost pervertit şi unde ceea ce e o scârbă înaintea lui Dumne-zeu a ajuns să ia locul la ce e al lui Dumnezeu, aceste nume din Sardes s-au păstrat curate . Apoi nu numai lumea înconjurătoare e o ispită şi o primejdie, ci şi păcatul din firea noastră veche . Pe lângă aceasta, primejdia mare vine din partea celor ce se numesc credincioşi, din adunarea noastră, din comunitatea noastră . De multe ori, aceasta e primejdia cea mai mare . „Ţine ce ai primit” cred că se referă la a ţine tare ceea ce Domnul ţi-a dat sau ţi-a vorbit, fără să te laşi orbit de falsitatea, făţărnicia sau trecerea uşor peste cuvântul şi voia lui Dumnezeu a unora, chiar învăţători şi predicatori din comunitatea sau biserica ta . Nimic de pe pământ nu are putere să distrugă viaţa credinciosului ca şi oamenii care poartă Numele lui Cristos, fără să arate în viaţa lor puterea şi viaţa Domnului Isus . O biserică moartă e un mai mare pericol pentru viaţa şi mărturia creştină, atât înăuntru cât şi în afară, decât lumea cu batjocurile şi persecuţiile ei . Gândiţi-vă apoi că nu e uşor să fii luat în derâdere de „fraţii tăi” şi să fii

mereu lăsat la o parte, nesocotit sau chiar stigmatizat . „Ce, el nu poate fi ca ceilalţi?” vei auzi mereu în jurul tău . Sau „Şi noi vedem că nu e bine, dar trebuie să tăcem, să ne supunem, să păstrăm unitatea” . Când am fost băgaţi la

55

închisoare, unii „fraţi” au zis despre noi: „Aşa le trebuie! Ce, ei n-au putut fi ca ceilalţi, să meargă la biserică, să se încadreze în „regulile” ei şi să tacă?” Nu e de mirare că Domnul Isus spune unora ca aceştia, din Sardes: „Vor umbla împreună cu Mine în alb, căci sunt vrednici” şi „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe” . Nu înseamnă că aceştia au fost supraoameni, adică fără păcat, ci că au trăit în neprihănirea Domnu lui Isus, urând păcatul şi întinăciunea de orice fel . Iar când într-un fel sau altul au căzut şi s-au întinat, au venit imediat la Domnul Isus cu pocăinţă şi credinţă, mărturisindu-şi păcatul şi primind iertarea şi curăţirea, aşa cum spune apostolul Ioan (I Ioan 1:9; 2:1-2), ori aşa cum se spune aci în Apocalipsa despre unii: „Ei şi-au spălat hainele în sângele Mielului” . Ceea ce a fost considerat aici pe pământ ca o viaţă curată prin credinţa în Domnul Isus în nădejde şi în părtăşie cu El în cer va fi adevărata lor haină albă, ca a Domnului Isus, drept răsplată .

Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii . Cei care au venit la Domnul Isus au numele scrise în cartea vieţii Mielului şi nimeni nu le poate şterge numele din această carte . Unii au luat acest verset ca o dovadă a posibilităţii pierderii vieţii veşnice sau a ştergerii numelui din cartea vieţii Mielului . Dar observaţi că nu aceasta spune Domnul Isus, ci că celui biruitor nu-i va şterge numele . Dacă cineva are viaţa veşnică, atunci e veşnică . Textul de aici ne vorbeşte despre cei ce au numele că trăiesc, dar sunt morţi, de două ori morţi, cum spune Iuda în cartea sa . Ei sunt scrişi în evidenţa bisericii la fel ca cei cu adevărat născuţi din nou şi scrişi în cartea vieţii . Abia când va veni Domnul Isus, numele lor vor lipsi din cartea vicţii, dovedindu-se că ei nu sunt născuţi din nou, deci n-au avut viaţa veşnică, ci doar au mărturisit că sunt credincioşi, fără să aibă viaţa Domnului Isus, ca cele cinci fecioare neînţelepte din Matei 25 sau ca cei din Matei 7:21-23 . Dragul meu, te-ai asigurat că numele tău e scris în cartea vieţii? Dacă da,

atunci tu vei avea hainele curate şi neîntinate şi vei avea părtăşie cu Domnul Isus . Dacă acum nu ai părtăşie cu Domnul Isus, nu-L cunoşti şi El nu te cunoaşte, nici când va veni El nu vei avea parte cu El . Şi ce tragedie mai mare poate să fie decât să trăieşti cu numele Domnului Isus şi să nu fii cunoscut de El, rămânând afară în întunericul veşnic, pe veci! Nu te ascunde prin mulţime şi nu te justifica prin cei din jurul tău . În ziua judecăţii vei da socoteală singur şi direct înaintea Domnului, fără posibilitate de îndreptăţire sau scuză .

Voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Domnul Isus a mai spus aceste cuvinte când era pe pământ: „Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12:8) „ . . .îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui

56

Meu care este în ceruri” (Mat .10:32) . „Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam preacurvar şi păcătos, se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri” (Marcu 8:38) .

Ce preţioase îi vor părea persecuţiile şi suferinţele pentru Domnul Isus care acum te dor! Cât de adevărate sunt şi cât de mult vei aprecia fericirile Domnului Isus, care sună aşa: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihăni-rii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi nea-devărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Mat .5:10-12) . Aţi observat cum credincioşii fug de aceste fericiri? Fac orice pot, se adaptează la orice, chiar păcătos, numai să nu fie ocărâţi din pricina lui Cristos . Slavă Domnului că sunt şi în Sardesurile de azi din aceia care nu şi-au mânjit hainele, ci suferă împreună cu Evanghelia şi cu Domnul Isus Cristos ocara Lui, având în vedere Numele Lui şi slava Lui; având ochii aţintiţi spre răsplătire! Ce bucurie va fi pentru Domnul Isus să mărtu-risească numele lor înaintea Tatălui Său şi a sfinţilor îngeri! „Uite, acesta sau acesta . . . Ion, Maria, Gheorghe, Floare . . . a stat cu Mine şi a mărturisit Numele Meu, chiar atunci când toţi i-au stat împotrivă, chiar cei din familia sa, chiar prietenii . Nu s-a ruşinat de Mine, chiar atunci când filozofia şi documentarea religioasă a majorităţii îl socoteau greşit, disident sau chiar scrântit la minte . A fost batjocorit, a fost lovit, a fost înjosit . A plâns de atâtea ori, nu pentru că nu a fost înţeles, ci pentru că „fraţii” n-au ţinut cont de Mine, de cuvântul Meu . S-a rugat pentru ei mereu, preferând să rămână el în umbră şi neînţeles, numai ca ei să fie luminaţi şi îndreptaţi . Ce bucurie va fi pentru Tatăl să răsplătească pe un astfel de credin-cios! Vrei tu să fii acela? Domnul vrea şi-ţi pune totul la îndemână . Nu uita că acum e vremea potrivită, „astăzi” e ziua mântuirii .

57

BISERICA DIN FILADELFIA Apocalipsa 3:7-13Filadelfia înseamnă „dragostea de fraţi” . Numai pronunţând numele acesta şi

eşti înviorat, căci dacă ceva are preţ în zilele acestea de egoism, de sectarism şi de glorie lumească, atunci aceasta este dragostea de fraţi . Dar ca să se spună despre cineva sau despre o biserică că locuieşte în Filadelfia şi Acel ce spune să fie chiar Domnul Isus, aceasta e chiar o binecuvântare . Nu e de mirare că foar-te multe biserici şi-au dat numele de Filadelfia . Când am fost în Suedia, aproape fiecare biserică unde am vorbit se chema Filadelfia, obligându-mă să-i fac să se comparaţie cu Filadelfia din Apocalipsa .

Citind şi auzind despre bisericile din Asia Mică, parcă ţi-ar veni greu să te gândeşti că mai poate fi şi o Filadelfie . Cunoscând şi vizitând bisericile de azi şi mai ales cele ale mulţimilor de denominaţii de azi, cu toate pornirile lor, cu toate deviaţiile lor, ai crede că nu mai poate fi o Filadelfie . Şi totuşi, aşa cum în vremea lui Ioan, Domnul a avut una, şi acum în vremea noastră El mai are nu una, ci mai multe . Mai mult, preaiubiţii Lui, care cinstesc Numele Lui, chiar acum, ca şi în toate veacurile, sunt în Filadelfia . Biserica Domnului Isus – adevărata Lui Biserică – deşi dispersată prin toate bisericile, e numai Filadelfia şi în Filadelfia . Cred că nu e străin adevărul acesta de cititori, că deşi bisericile sunt arătate cu specificul lor, biruitorii din toate bisericile sunt unii şi aceiaşi, Biserica slăvită a Domnului Isus pe care El o va prezenta Tatălui fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci curată şi sfântă . Un credincios din aceştia sau biruitor cum îl numeşte Domnul Isus, nu va avea numai o răsplată, de exemplu să mănânce din pomul vieţii sau să umble în haine albe, ci va avea toate răsplăţile biruitorilor din bisericile din Apocalipsa . Noi suntem trupul lui Cristos . Nu poate mâna să se bucure de ceva şi piciorul nu, ci toate mădularele vor avea aceeaşi binecuvântare împreună cu Capul, care este Cristos .

Ca epocă istorică, Filadelfia reprezintă biserica din timpul marilor treziri spirituale, începând de prin anii 1700 şi până aproape de zilele noastre, eu îndrăznesc să spun în jurul anului 1950 . Găsim în perioada aceasta oameni şi grupări de oameni care s-au smuls din falsitate şi din mortăciunea caracteristică Sardesului, la fel ca florile care ţâşnesc primăvara de sub zăpadă sau ca unele ce ţâşnesc din gunoi . Dacă despre florile din natură care se arată primăvara putem spune că sunt minunea lucrării lui Dumnezeu, tot aşa putem să spunem şi despre aceste treziri spirituale, ca de altfel despre orice treziri de proporţii mai mici sau mai mari . Aceasta reiese din text: „Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (v . 8) . Să nu uităm, însă, că I-a plăcut Domnului să găsească oameni gata la îndemâna Lui, care să fie gata de jertfă şi de slujbă . Aşa au fost în timpul acesta unii ca: Jonathan Edwards (1703-1758), John Wesley (1703-1791), George Whitefield (1714-1770), William Carey (1761- 1834)

58

misionar în Burma, Adoniram Judson (1788- 1850) misionar în China, David Livingstone (1813-1873) misionar în Africa, D .L .Moody (1837-1899), fraţii moravieni ca renumitul conte Zinzendorf, C .H . Spurgeon, C .H . Mackintosh, etc .

E frumos titlul pe care i-l dă Domnul Isus acestei biserici . . . Sfânt şi Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu poate închide, Cel care închide şi nimeni nu poate deschide” .

Cel Sfânt şi Adevărat. Numai despre Dumnezeu se poate spune aşa . Nu numai într-un loc are El numele acesta . În cartea Isaia, scriitorul când a văzut scena din cer zice că serafimii ziceau sau strigau unul altuia: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor . Tot pământul este plin de slava Lui” (Is . 6:3) . Petru Îl numeşte aşa când vesteşte iudeilor: „Aţi tăgăduit pe Cel Sfânt şi adevărat” (Fapte 3:14) . Demonii Îl numesc cu acest nume: „ . . .Te ştim cine eşti, Sfântul lui Dumnezeu” (Marcu 1:24) . El Se numeşte aşa prin gura proorocului David: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea” Ps . 16:10) . În Ioan 17:19, în rugăciunea Sa, El zice: „De dragul lor [pen-tru ei] Mă sfinţesc, ca şi ei să poată fi sfinţi prin adevăr” .

Deci El este singurul Sfânt şi neîntinat prin esenţă şi fiinţă, cum spune scri-itorul către Evrei: „De un astfel de Mare Preot aveam noi nevoie, de unul care este sfânt, fără vină şi neîntinat, separat de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri” (Evrei 7:26) .

În al doilea rând, El S-a pus deoparte pentru noi, pentru mântuirea noastră . Ce har! Apoi El este Cel Adevărat . El însuşi zice despre sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:16), iar Ioan Îl numeşte Cel adevărat de trei ori într-un verset: „Noi ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel care este adevărat şi noi suntem în Cel care este adevărat, chiar în Fiul Său Isus Cristos . El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică” (I Ioan 5:20) . Ce importanţă covârşitoare are aceasta pentru mine să am un Dumnezeu Sfânt şi adevărat, care m-a mântuit, care m-a adus în casa Lui cum spune Pavel (Efes . 2:19) şi ne-a îmbrăcat cu hainele Lui (Luca 15:22; Rom . 6:3), urmând ca să fim sfinţi ca El toată veşnicia! Nu te mângâie, când vezi în jurul tău păcatul şi necurăţia, care par să fi biruit totul, să ştii că ai un Dumnezeu sfânt şi adevărat, care rămâne şi care promite că sfinţenia şi adevărul vor birui şi vor rămâne iar toate celelalte întinate vor dispărea? Apoi dacă El e sfânt şi S-a sfinţit de dragul nostru şi e Dumnezeu adevărat, nu se cuvine să fim şi noi sfinţi ca El, sau de dragul Lui? De ce să mai umblăm după deşertăciuni şi să ne mai încredem În deşertăciuni care vor trece şi n-au nici o valoare? De ce să nu ne alipim de El şi să trăim în El de pe acum?

59

Cel ce are cheia lui David mă duce cu gândul la Domnul Isus ca Împărat nu numai peste casa lui David, ci peste tot pământul, cum e descris şi în Isaia 22:21-22 . Cel ce deschide şi nimeni nu închide, Cel ce închide şi nimeni nu deschide arată o putere nelimitată şi peste tot . Câte nu ne spun aceste cuvinte şi expresii, şi cum ar trebui să-L cinstim noi pe Domnul şi să-L luăm ca atare! În primul rând El ne-a deschis o uşă pentru mântuire . Nimeni n-o poate închide, nici comunismul nici fascismul, nici capitalismul . „Acum este vremea potrivită, astăzi este ziua mântuirii” (II Cor . 6:2) . De aceea zice scriitorul către Evrei: „Să ne grăbim dar să intrăm în odihna Lui, ca niciunul să nu se trezească venit prea târziu” . Să nu forţăm uşa sau uşile . Domnul Isus este Acela care deschide la timpul Său . Ceea ce însă trebuie neapărat să fac eu e ca atunci când El îmi deschide sau îmi pune înainte o uşă deschisă, să intru şi s-o folosesc din plin . Să nu zăbovesc, să nu amân, să nu nesocotesc harul şi oportunităţile ce le am . Dacă nu folosesc ocaziile ce le am acum, s-ar putea să nu le mai găsesc niciodată . Aduceţi-vă aminte de Israel: Era gata să intre în Canaan . N-au folosit ocazia, toţi au murit în pustie, afară de Iosua şi Caleb . El mă învaţă să-I cer Lui să deschidă . „Bateţi şi vi se va deschide” .

Iar când uşa îmi e deschisă, să nu mă tern că cineva o va închide . Să nu iau măsuri de precauţie ca să nu se închidă . Satan mă va îndemna la aceasta, aşa cum a îndemnat pe conducătorii religioşi să facă compromis cu comuniştii, să se pună bine cu ei, ca să aibă protecţie, prin anii 1945-1946, în loc să folosească posibilităţile ce Domnul le-a pus la îndemână . E treaba Lui să închidă sau să deschidă . Să nu-mi pierd credinţa şi nădejdea, chiar când văd porţi de aramă sau

ziduri de fier . El este acela care a sfărâmat porţi de aramă şi ziduri de fier (Ps . 107:16) .

“Nu te uita la ziduri, la porţile de fier,La ura ce scrâşneşte, ci uită-te la El”

spunea fratele scump de la închisoarea din Gherla . El închide şi nimeni nu va mai deschide . Va veni o vreme când uşa

harului se va închide . Mulţi vor bate în zadar . Aduceţi-vă aminte de Noe, care o sută douăzeci de ani a propovăduit neprihănirea, construind corabia . Oamenii au nesocotit harul lui Dumnezeu . Şi după aceea încă şapte zile corabia (arca) a fost deschisă . Nici chiar atunci n-au înţeles seriozitatea chemării lui Dumnezeu . A venit însă ziua când Domnul a închis uşa corăbiei . Apele au năvălit, adâncimile s-au deschis . Oamenii au început să bată la uşă . Noe a răspuns dinăuntru: „Nu pot s-o deschid, Domnul a închis-o” .

60

Va veni o vreme când Satan va fi legat şi închis în adânc pentru o mie de ani şi uşa închisă peste el . Nimeni nu va putea să o deschidă . Domnul Isus va fi Domn peste tot universul şi nimeni nu va putea scăpa din mâna Lui . Când Domnul închide, nu mai încerca să deschizi . Cât de adesea facem noi greşeli în privinţa aceasta! Am spus de Israel că atunci când Domnul le-a deschis calea spre Canaan, au refuzat într-un fel rău şi obraznic . Când Dumnezeu, în urma necredinţei şi sfidării lor, le-a închis uşa şi le-a spus că de-acum s-a terminat şi vor pieri toţi în pustie, îi găsim forţând uşa (Numeri 14:19-45) . Amintiţi-vă de luda şi Ierusalim, când din cauza păcatelor şi nepocăinţei lor, Domnul i-a dus în Babilon prin Nebucadneţar pentru şaptezeci de an . Nimeni nu mai putea schimba hotărârea lui Dumnezeu . Profetul Ieremia i-a înştiinţat din partea Domnului să se supună şi o vor duce bine, căci e hotărârea Domnului . Nu numai că nu l-au ascultat, ci au vrut să-l omoare, apoi l-au târât pe Ieremia cu ei în Egipt, unde au fugit de Nebucadneţar . Pentru că iudeii se refugiaseră în Egipt, Nebucadneţar a cucerit Egiptul . Citiţi cu atenţie Ieremia capitolele 25-44 . Aş îndrăzni să spun ceva despre fraţii mei din ţările comuniste .* Într-un

fel, Domnul a închis uşa pentru o manifestare exterioară în aceste ţări . De cc? O ştie El . A închis uşa pentru a clădi localuri pentru biserici . Are rost să forţăm uşa? Eu zic, nu . Mai bine am căuta să vedem ce uşi ne-a deschis Domnul acum, căci desigur când El le închide prcaiubiţilor Săi o uşă, le deschide alta . Iată ce zic eu: În loc să forţeze uşile de orice fel, mai bine ar folosi oportunităţile ce le au acum: Să se viziteze unii pe alţii . Să rămână în localul neîncăpător numai câţi încap, şi prin rotaţie, ceilalţi

ce nu încap să se împrăştie prin parcuri, pe străzi, căutând pe cei pierduţi . Alţii să se deplaseze la bisericile de la ţară, care sunt goale şi au atâtea locuri, ori pe la rudele nemântuite . Mă întreb, de ce nu folosim noi cuvântul lui Dumnezeu? Domnul Isus zice: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în [sau pentru] Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mat . 18:20) . Aceasta este Biserica . Poate o autoritate omenească chiar în România sau Rusia să te oprească să vizitezi familia altui frate şi împreună să vă rugaţi, să citiţi cuvântul şi să-l explicaţi? Nu, dar scumpii fraţi vreau paradă . Dacă nici în timpuri ca acestea de restricţie noi nu înţelegem ce vrea Domnul de la noi, când vom înţelege?

Ştiu faptele tale. Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă şi nici un om nu poate s-o închidă. Şi la această biserică Domnul Isus îi ştie faptele . Eu înţeleg că Domnul Isus îi spune cam aşa: „Eu ţi-am deschis uşa şi tu ai folosit toate *Cartea a fost scrisă înainte de schimbările petrecute în 1989 în Estul Europei .

61

oportunităţile, lăsându-Mă să lucrez, sau oferindu-Mi-te pentru a lucra prin tine” . „Ştiu faptele tale” . Nu-i înşiră faptele, căci importantă e ascultarea lor şi atenţia lor la ce face Domnul pentru ei . De fapt, în cuvintele care urmează, arată această caracteristică a lor:

1 . Ai puţină putere 2 . Ai păzit cuvântul Meu 3 . N-ai tăgăduit Numele Meu

Acestea sunt caracteristicile Filadelfiei scoase în evidenţă de Domnul Isus, adevăratele şi preţioasele calităţi pe care ar trebui să le aibă orice biserică şi orice credincios .

1 . Ai putină putere. Oare să fie aceasta o calitate? Da, cred că tocmai aici stă puterea, când te ştii că eşti slab şi nevrednic . Apostolul Pavel spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (II Cor . 12:10), iar Domnul Isus, tot cu această ocazie, îi zice: „Harul Meu îţi este de ajuns, pentru că puterea Mea este desăvârşită în slăbiciuni” (II Cor . 12:9) . „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Mat . 5:3) .

Nu v-aţi gândit de ce Domnul aseamănă pe ai Săi cu oile, cele mai slabe şi neajutorate animale? Toată siguranţa turmei şi bunăsta rea ei depinde de păstor: El le paşte, El le hrăneşte, El le călăuzeşte mergând înaintea lor .

Când tu eşti tare, Domnul nu te poate folosi, căci s-ar arăta puterea ta . Abia când tu eşti slab se arată puterea lui Dumnezeu . Domnul nu are nevoie de puterea ta, nici de înţelepciunea, iscusinţa sau cunoştinţa ta . El are nevoie de tine, prin care să-Şi arate puterea, înţelepciunea şi ştiinţa Sa . Câţi dintre noi înţeleg acest lucru? Câţi pastori şi câte biserici se comportă aşa, lăsând şi dând voie lui Dumnezeu să se manifeste în mijlocul lor? De fapt, lucrul acesta e adeverit şi spus în cuvântul lui Dumnezeu într-o mulţime de locuri: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta . . . Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi” (Exod 14:13-14) . „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (II Cronici 20:15) . „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni, căci noi suntem lucrarea lui Dumnezeu şi am fost creaţi în Isus Cristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu să umblăm în ele” (Efes . 2:9-10) . „Vă îndemn, dar, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom . 12:1) .

Ai ţinut cuvântul Meu. Ce calitate scumpă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu! Ce apreciată e calitatea aceasta de un părinte, de un soţ, de un pedagog sau un profesor, de un şef, de un rege! Calitatea aceasta vine din

62

ascultare, din dragoste, din respect . Domnul Isus spune: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14:23), şi continuă: „Tatăl meu îl va iubi şi noi vom veni la el şi vom locui cu el” . Ce onoare! Observaţi, a ţine cuvântul lui Dumnezeu nu cere pricepere, cunoştinţă, doctorate, ci ascultare . Chiar dacă tu nu înţelegi cuvântul, eşti chemat să-1 respecţi aşa cum este scris . Ostaşul sau subalternul nu numaidecât trebuie să ştie de ce un ordin e într-un fel sau altul, sau ce urmări va avea . Acestea le ştie superiorul . Chemarea lui e să asculte, să execute întocmai . Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla într- un război, dacă ostaşii nu ar respecta cuvântul sau ordinul comandan tului? Sau ce s-ar întâmpla dacă o stea sau un astru nu şi-ar mai respecta cursul stabilit de Creator? Credeţi că paguba la un om sau credincios care nu păzeşte cuvântul Domnului e de mai mică importanţă? Cu cât drag şi gingăşie a spus Domnul Isus în rugăciunea Sa: „Am

făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume . Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat şi ei au păzit cuvântul Tău” (Ioan 17:6) . Ce caracterizează creştinătatea de azi e nesocotirea cuvântului lui Dumnezeu

sau neţinerea lui; ori pur şi simplu nu-l ascultă, ori îl schimbă după datina lor, ori îl explică prin părerile lor, ori îl exclud din vorbirea lor . Să luăm câteva exemple: „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie sfântă” . Toţi credincio şii sunt

preoţi ai Lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu . Ce-a făcut creştinismul de azi? A despărţit pe credincioşi în cler (preoţi, păstori, chiar bătrâni ori presbiteri) şi laici . Numai păstorul poate predica, numai el poate boteza, numai el poate împărţi cina, el e şeful, el e superior . „Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte mădulare unii altora” . Cristos este Capul trupului . Chiar păstorii nu sunt păstori prin ei înşişi, ci fac o slujbă de păstorire, căci Unul singur este Păstorul cel bun sau Marele Păstor al oilor . „Ce e de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din

voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidire” (I Cor . 14:26) . E singurul loc în Noul Testament unde se spune cum trebuie să petrecem în adunare . Spuneţi-mi câte adunări aţi văzut respectând şi ţinând acest cuvânt? Cuvântul lui Dumnezeu e singura autoritate, singurul îndrumar şi statut .

Este aşa în bisericile creştine? Fiecare are statutul şi instrucţiunile ei, încât tu, care nu ai decât Biblia, apari ca un străin, ca un caraghios pentru ei, când eşti în adunările lor sau când deschizi gura să vorbeşti .

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (II Tim . 3:16) . Aproape

63

toate bisericile mărturisesc acest adevăr cu gura sau în crezurile lor . Când vii însă la aplicarea practică a acestui adevăr, constaţi o serie de abateri, nu în faptul că cineva nu poate ţine şi-i scapă, ci de-a dreptul în învăţătură . Iată câteva exemple: „Femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al supunerii ei

[să se acopere]” (I Cor . 11:10) . „Ah, aceasta a fost atunci” zic ei . „Acum lucrurile s-au schimbat” . „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în

ele, ci să fie supuse, cum zice legea” (I Cor . 14:34) . „A, zic ei, în Cristos nu este parte bărbătească şi parte femeiască” şi aduc alt text al apostolului Pavel . Dar tot acelaşi om spune şi cealaltă poruncă . „Podoaba voastră să nu fie podoaba din afară, care stă în împletitura

părului, în punerea de scule de aur sau în îmbrăcămintea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3:3-4) . Chiar în Vechiul Testament când Iacov se suie la Betel după porunca Domnului, spunând casei sale să se sfinţească, să-şi schimbe hainele, găsim că femeile şi-au scos cerceii care erau în urechi şi dumnezeii străini, pe care Iacov i-a îngropat în pământ (Gen . 35:2-5) . În Isaia, vorbind de păcatele poporului, se pomeneşte şi de aceste podoabe (Isaia 3:14-26) . „Vă poruncesc aceste lucruri, să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:17) . Ceea

ce caracteriza Filadelfia era dragostea de fraţi . Unii şi- au vândut averile şi le-au împărţit la săraci . Ce putem zice despre creştinii de azi? „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste

lucruri vi se vor da pe deasupra” (Mat . 6:33) . Câţi păzesc cuvintele lui Dumnezeu în privinţa aceasta? Nu numai în viaţa de toate zilele, dar şi în biserici, în misiuni, în special conducătorii caută slava lor, interesele lor, frica de Domnul sau cuvântul Lui fiind doar o învăţătură de datină omenească sau un paravan după care să-şi facă voia lor .

„Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iac . l:27) . Iar apostolul Ioan zice: „Dar cine are lucrurile acestei lumi şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima şi n-are milă de el, cum poate locui dragostea lui Dumnezeu în el?” (I Ioan 3:17) Câţi ţin cuvântul lui Dumnezeu în privinţa aceasta? Mai mult, în câte misiuni, biserici, când se face apel la dărnicie, se au în vedere aceştia? Aproape întotdeauna se iau în vedere pastorii, slujitorii bisericeşti sau alte interese administrative . Nu aceasta a avut în vedere apostolul Pavel când a îndemnat la dărnicie (II Cor . 8-9) .

64

Ce să mai spun de adevăruri scumpe din Biblie, care de-a dreptul sunt respinse pentru că nu corespund cu obiceiurile lor sau cu ce au învăţat ei în şcoli: Venirea Domnului pentru ai Săi, lucrarea Duhului Sfânt, Mileniul şi altele . Aş putea să înşir o mulţime de exemple şi cazuri de neţinere sau păzire a cuvântului lui Dumnezeu, pe care noi le cunoaştem aşa de bine, pentru care unii gem, iar alţii se complac în ele .

N-ai tăgăduit Numele Meu. Domnul Isus spune: „Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8:38) . Dar credincioşii pot tăgădui Numele Domnului nu numai ruşinându-se să-L mărturisească înaintea oamenilor, ci prin viaţa şi trăirea lor . Noi ne numim creştini, ceea ce înseamnă ai lui Cristos sau urmaşi ai Lui . Dacă noi nu ne purtăm ca El, nu vorbim ca El, nu facem ce a făcut El sau ce ar face El în locul nostru, noi tăgăduim Numele Lui . Dacă noi spunem cu gura una şi cu fapta alta, tăgăduim Numele Lui . Dacă în loc să-L propovăduim pe El când ne ridicăm la amvon, aşa cum e scris în unele biserici: „Noi predicăm pe Cristos cel răstignit”, noi ne propovăduim pe noi şi înţelepciunea noastră, noi tăgăduim Numele Lui . Dacă în locul Lui ca Domn al Bisericii Sale noi înălţăm sau aşezăm

autoritatea omului, noi tăgăduim Numele Lui şi ne înşelăm, zicând că El este în mijlocul nostru, ca Laodicea . Credincioşii Lui din Filadelfia, atât cei din Asia Mică, cât şi cei din

timpul marilor treziri, n-au tăgăduit Numele Lui . Prinţi şi conţi nu s-au ruşinat de Domnul Isus, ci au ieşit afară din tabără la El, suferind ocara Lui . Apoi nu s-au ruşinat de fraţii Lui, unindu-se cu cei simpli şi săraci şi împărtăşind bucuriile lor cu ei . Ei au mărturisit puterea Numelui şi Persoanei Domnului Isus, lăsându-L să se manifeste liber în mijlocul lor prin ei . Ei au sfinţit pe Domnul Isus ca Domn în inimile lor şi în mijlocul lor, adică I-au dat locul care I se cuvine . Acum, când ai toate aceste calităţi, vei vedea cum Domnul Isus îţi va deschide uşi ca Filadelfiei . Interesant să vezi cum mulţi nu ţin cont de aceasta şi caută ei să facă, să dreagă, să meargă . E adevărat că Domnul Isus zice: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15), dar El zice mai întâi: „Dacă voieşte cineva să vină la Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Marcu 8:34) . Cu alte cuvinte, să se predea complet Lui . Numai atunci el poate fi folosit . Dar atunci lucrarea şi rezultatele nu mai sunt ale lui, ci ale Domnului . Atunci se poate spune: „Cine merge la război pe cheltuiala sa?” (I Cor . 9:7) Atunci se întâmplă ce

65

le spune filipenilor: „Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea” (Filip . 2:12-13) . Atunci se întâmplă ca Filadelfiei, ca Domnul să se lupte cu cei ce se luptă cu tine, să-i smerească şi să-i aducă la picioarele tale . „Iată voi face pe cei din sinagoga Satanei, care spun că sunt iudei şi nu sunt şi mint, iată, îi voi face să vină şi să se închine la picioarele tale şi să ştie că Eu te-am iubit” . Sau cum zice lui Ieremia: „Dacă te vei întoarce, te voi aduce din nou şi vei sta înaintea Mea . Dacă vei despărţi ce are preţ de ce e stricat, vei fi ca gura Mea . Ei se vor întoarce la tine, dar tu nu te vei întoarce la ei” (Ier .15:19) . Observaţi unde stă secretul succesului şi al biruinţei? În a fi cum Dumnezeu

vrea, în a păzi cuvântul Lui, în a cinsti şi înălţa Numele Lui, fără să te ruşinezi, fără să te compromiţi .

Să ştie că Eu te-am iubit. Nu numai că Dumnezeu te iubeşte, dar face pe alţii care te-au urât sau nesocotit, să ştie şi să vadă că eşti iubit de El . Cu alte cuvinte, bagă groaza în ei . Acum vin răsplăţile: Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului (v . 10). Aceasta este prima răsplată a Filadelfiei, în general, adică pentru toţi din Biserică . Ce răsplată minunată pe care o vor primi toţi credincioşii adevăraţi, care cinstesc Numele Domnului, care cu adevărat fac parte din Biserica lui Cristos, din adevărata Filadelfie . Promisiunea aceasta, făcută Filadelfiei, arată clar şi precis că Biserica lui Cristos, vorbesc de adevărata Biserică, nu va trece prin necazul cel mare sau marea strâmtorare . Nu ne ocupăm aici să arătăm toate textele şi motivele de ce nici unul din cei fac parte din adevărata Biserică a lui Cristos, pe care numai El o ştie, nu va trece prin necazul cel mare . Doar două texte amintim aci . Vorbind de Lot, care în ochii noştri pare de judecat, dar nu şi în ai Domnului, apostolul Petru zice: „Domnul ştie cum să scape din ispită pe cel evlavios şi să păstreze pe cel nedrept pentru ziua judecăţii ca să fie pedepsit” (II Petru 2:9) . În rugăciunea Sa, Domnul Isus zice: „Am păzit pe cei ce Mi i-ai dat şi niciunul n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (Ioan 17:12) . Tot despre aceştia El zice: „Tu Mi i-ai dat şi ei au păzit cuvântul Tău” (Ioan 17:6) . Deci dispare orice îndoială cu privire la cei ai Lui . Am spus aceasta, deoarece unii susţin că numai cei vrednici din Biserică,

deci nu toată Biserica, va fi luată înainte de marea strâmtorare, bazaţi pe versetul 10 citat . Numai că cei ce sunt în Biserica lui Cristos toţi vor fi vrednici, nu prin vrednicia lor, ci prin a lui Cristos . Din exemplul cu Lot am văzut că

66

părerile şi vederile noastre nu corespund cu ale lui Dumnezeu . Acum, să nu fiu înţeles greşit, nu toţi cei se numesc biserică sau credincioşi sunt din Biserica lui Cristos . Aceasta e o altă problemă . Expresia „ai păzit cuvântul răbdării Mele” arată nu numai caracteristica

acestei biserici şi de ce Domnul o iubeşte şi o va cruţa de necazul cel mare, ci şi faptul că nu a fost uşor să păzească cuvântul într-o lume în care a trăit, aceasta cerând multă răbdare, răbdarea sfinţilor .

Iată Eu vin curând. Ţine tare ce ai ca nimeni să nu-ti ia cununa. În aceste cuvinte e o încurajare şi o atenţionare . Am spus mai sus că a fost nevoie de răbdare la aceşti sfinţi . Parcă Domnul Isus le spune: „Ştiu că vă e greu, dar mai aveţi puţin . Eu vin curând, numai ţineţi tare ce aveţi!” O, cât de bună şi înviorătoare e această încurajare pentru orice credincios, căci Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui cum cred unii . Când am fost închis, după condamnare, Domnul mi-a descoperit că foarte curând vom fi eliberaţi . Această promisiune m-a ţinut tot timpul celor patru ani . Ce avea această biserică şi care trebuia ţinut tare? Repet: Numele Domnului,

cuvântul Lui şi nădejdea în El sau sprijinirea pe El, căci avea puţină putere . Ai şi tu, iubite frate şi soră, acestea? Ţine-le tare şi să nu-ţi pese de alţii sau de altele . Pe cel ce va birui îi voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, care este Noul Ierusalim, care se coboară jos din cer de la Dumnezeul Meu şi voi scrie pe el Numele Meu cel nou (v . 12) . Eu nu ştiu dacă poate fi o răsplată mai mare ca aceasta . Acum doar întrezăresc prin Duhul slava acestei răsplăţi . Cred că numai în cer voi pricepe şi voi vedea pe deplin ce înseamnă aceasta . Ce pricep este că cel ce a purtat pe Domnul Isus, L-a urmat şi L-a cinstit cu ascultare deplină, e o parte din Dumnezeu şi din ce are El: un stâlp în edificiul spiritual al lui Dumnezeu . Când vom vedea mai târziu în capitolul 21 templul şi cetatea lui Dumnezeu coborându-se din cer, vom înţelege mai mult . Biruitorii au fost stâlpii spirituali aici pe pământ, suportând greutăţile şi Dumnezeu putându-le încredinţa sarcini . În cer, poate, ei vor fi numai stâlpi ornamentali, ca Boaz şi Iachim în templul lui Solomon . Observaţi cum pe biruitor ca stâlp e scris: Numele lui Dumnezeu, numele

cetăţii Noul Ierusalim şi Numele nou al Domnului Isus . Aceasta înseamnă o unitate cu Dumnezeu şi o slavă ca a Lui, aşa cum spune apostolul Ioan în epistola sa: „Ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (I Ioan 3:2) . Răsplata e potrivită cu caracteristica lor . Au cinstit Numele Lui, s-au fălit cu

67

Numele Lui; acum nu numai Numele Lui va fi peste ei ci, şi Numele Tatălui şi a cetăţii sfinte .

Nu te îndeamnă cuvintele acestea, iubite cititor, la o viaţă ca a Filadelfiei, la o unitate cu Domnul Isus, la o cinstire a Numelui Său printr-o ascultare deplină de cuvântul Său şi o slujire pe El? Domnul să ne ajute la aceasta, ştiind că El va veni curând cu răsplata, Amin .

BISERICA DIN LAODICEA - (Apocalipsa 3:14-22) Laodicea înseamnă: „Poporul vorbeşte” sau „Conducerea poporului”

sau „Dictatura poporului” ori „Democraţie” .Din cauza opresiunii şi a răutăţii unor conducători de-a lungul istoriei, mulţi

au ajuns la concluzia că cea mai bună formă de conducere este aceasta a democraţiei . Nu e locul şi timpul să discutăm acest subiect aici, doar atât putem vedea că biserica cea mai decăzută e aceasta a democraţiei, iar pe plan politic la fel . Din punct de vedere istoric perioada Laodiceii a început prin anul 1950 şi

continuă până va veni Domnul Isus să-şi răpească adevărata Lui Biserică . Titlul pe care Şi-L dă Domnul Isus acestei biserici: Cel ce este Amin, martorul

credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu (v . 14) .Cel ce este Amin. Acest nume are o însemnătate mult mai mare decât

ne-o putem închipui sau explica . „Toate făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da” şi în El „Amin” spre .slava lui Dumnezeu” (II Cor . 1:20) . Din acest verset al apostolului Pavel înţelegem că Domnul Isus, ca Amin, este împlinitorul tuturor planurilor lui Dumnezeu şi garanţia noastră:

În Mântuire . Dumnezeu Tatăl a pregătit mântuirea noastră . Fiul a zis: „Iată, vin să fac voia Ta Dumnezeule” . Plata păcatului fiind moartea, El s-a făcut păcat pentru noi şi a murit în locul nostru .

În făgăduinţele şi promisiunile lui Dumnezeu, cum spune versetul de mai sus .

În rugăciunile noastre . Aminul pe care-l spunem la sfârşit e nu numai încheierea, ci confirmarea că rugăciunea bazată pe El şi în Numele Lui va fi ascultată . Totodată prin aceasta Îl slăvim .

El este Amin şi cu privire la nădejdea noastră . Să dea Domnul ca El să fie Aminul în inimile noastre la tot ce harul lui Dumnezeu a pregătit pentru noi .

Martorul credincios şi adevărat – Am vorbit de acest nume al Domnului Isus, care are o mare importanţă pentru credincios . El mărturiseşte la Tatăl pentru noi cu credincioşie şi mărturia Lui e adevărată . El ştie lăuntrul nostru, motivele noastre, împrejurările, astfel că ne putem încrede în El . Poate că îşi dă numele

68

acesta tocmai în contrast cu ceea ce erau laodicenii, adică lipsiţi de mărturia adevărată şi de credincioşie, cât şi ca să ridice ochii şi nivelul lor de viaţă la felul Lui de a fi .

Începutul creaţiei lui Dumnezeu . În unele versiuni ale Bibliei în loc de începutul e „originea” sau „sursa” . El este născut din veci din Tatăl, prin El au fost create toate lucrurile . El nu face parte din creaturile lui Dumnezeu, cum vreau unii rău intenţionaţi să zică, El Însuşi fiind creatorul tuturor, Dumnezeu creator (Ioan 1:1-3; Col . 1:16-17; I Ioan 5:20) .

În al doilea rând, şi tot aşa de bine, socotesc că numele acesta se referă la noua creaţiune, aşa cum spune apostolul Pavel, „Pârga celor adormiţi” (I Cor . 15:20) ori „Cel întâi născut dintre cei morţi” (Apoc . 1:5; Col . 1:18; Ps . 89:27) . Numele acesta ne duce cu gândul la ce va fi şi cum va fi creaţiunea lui Dumnezeu curăţită de toate relele şi izbăvită de toţi duşmanii, aşa cum se exprimă apostolul Pavel: „Dumnezeu va fi totul în toţi” (I Cor . 15:28) .

Ştiu faptele tale . Domnul Isus cunoaşte faptele fiecărei biserici . Nu e nevoie să I le descrie cineva . Nu e nevoie nici să se pledeze pentru o biserică, nici să fie pârâtă de cineva . Indiferent dacă biserica îşi cunoaşte sau nu starea, El o cunoaşte .

Ştiu... că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar deoarece eşti căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Nici rece nici în clocot, e starea cea mai rea, propice tuturor îmbolnăvirilor . E starea multor credincioşi, care populează bisericile: nici cu Dumnezeu, nici cu lumea . Când sunt în lume se poartă ca cei din lume, când sunt în biserică, se poartă ca cei din biserică . Vorbeşte predicatorul cu putere, cu har lucrurile lui Dumnezeu, ei sunt pasivi . E predica slabă şi fără putere, ei la fel nu simt nimic . Eram într-o biserică renumită undeva într-un oraş din America . Am vorbit cu toată dragostea şi râvna inimii şi n-a fost nici un semn de acceptare sau respingere . Am început să-i mustru sau să-i iau mai aspru, ca nişte statui de ceară . Nu m-am putut abţine să nu le spun; „Nu pot pricepe ce fel de oameni sunteţi . Dacă eu aş fi fost în locul vostru şi cineva să-mi fi spus ce v-am spus eu de la amvon, de mult nu mai era acolo” . Caracteristica aceasta e dată de Domnul Isus şi arată atitudinea lor faţă

de Dumnezeu . Aşa sunt multe biserici în zilele noastre, mai bine zis majoritatea, precum şi multe persoane care se numesc credincioşi . Nu poţi să spui de ei că sunt în lume sau necredincioşi, căci merg la biserică, se roagă, dăruiesc, dar toate acestea fără a mişca pe cei din jur şi mai ales nu pentru Dumnezeu . E ceva al lor şi pentru ei, sub numele sau eticheta lui Dumnezeu . Lucrarea şi manifestarea lor, oricât de strălucită ar fi, nu

69

înviorează duhul şi fiinţa credinciosului . Mergi la o astfel de adunare, şi când vii acasă, vii mai rău decât ai mers şi rămâi plictisit . E un fel de biserică ce nu provoacă nici milă nici laudă . E ceva care n-are nici gust nici prospeţime, de aceea, Domnul Isus zice: „Din cauză că eşti căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” . Gândul care îmi vine acum în minte cu privire la această expresie este: Domnul Isus nu este satisfăcut cu ce este şi ce face această biserică . Tot

ce produce ea nu hrăneşte, să zic mai plastic, pe Dumnezeu . Din contră, tot ce face ea e pentru lume sau pentru satisfacerea ei proprie . Adică, mergi la biserică nu pentru Dumnezeu, pentru Numele Lui, aşa cum spune Domnul Isus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, nici de dragul lui Dumnezeu, ci pentru alte motive, aşa cum mergi la club, la teatru, la distracţie . Ca să înţelegem mai bine, dau un alt text şi exemplu . În Cântarea Cântărilor, Domnul spune despre credincioşii Lui: „O grădină închisă, un izvor închis, o fântână pecetluită este sora mea, mireasa mea . . . O fântână din grădini, un izvor de ape vii şi pâraie din Liban . . . Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese” (C .C . 4:12,15,16) . Ce înţeleg eu de aici e că Biserica e ca o grădină închisă (îngrădită), un izvor pecetluit numai pentru Domnul Isus . Ea nu produce pentru piaţă, pentru lume, ci pentru Dumnezeu . Prin tot ce facem să căutăm întâi şi continuu voia şi plăcerea lui Dumnezeu . Să satisfacem inima lui Dumnezeu, aşa cum a fost şi cum a făcut Domnul Isus . El a zis: „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9), iar scriitorul către Evrei zice: „Prin această voie am fost sfinţiţi noi şi anume prin jertfirea lui Isus Cristos odată pentru totdeauna” (Evrei 10:10) . Deci El a venit în lume să facă voia Tatălui şi făcând voia Tatălui a salvat lumea . Apoi de-a lungul vieţii Sale pe pământ a rămas în această linie . „Cel ce M -a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:29) . Alt gând care-mi vine cu privire la expresia: „Am să te vărs din gura

Mea” este că Domnul Isus nu mai poate accepta mărturia ce o face această biserică . Cred că acesta e sensul, deoarece El nu zice „am să te lepăd”, fapt dovedit de cuvintele „Eu pedepsesc şi mustru pe oricine iubesc”, cât şi de faptul că stă la uşă şi bate .

Fiindcă zici: „Sunt bogat, umplut cu bunuri şi nu duc lipsă de nimic; dar nu ştii că eşti nenorocit, în mizerie, sărac, orb şi gol; te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur încercat prin foc ca să fii bogat şi haine albe ca să fii îmbrăcat, ca să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale şi să-ţi ungi ochii cu alifie ca să poţi vedea (v . 17-18) . Observaţi intervenţia minunată a Domnului Isus în cazul acestei biserici şi felul

70

minunat cum acţionează El . El nu vine s-o acuze numai şi apoi s-o lase aşa, ci îi arată starea din perspectiva Sa, din perspectiva cerului şi apoi îi dă soluţia de îndreptare . De fapt, El nici nu o acuză, ci îi spune: „Fiindcă tu zici . . .” O, cât de multe biserici, aşa zise treziri, misiuni şi indivizi din zilele noastre zic la fel ca Laodicea! O, cât de mulţi văd în zilele noastre triumful bisericii, spu-nând că niciodată n-a fost biserica aşa de bogată şi victorioasă ca acum, uitându-se la lucrurile exterioare! Câţi spun că acum este ploaia târzie despre care scrie proorocul, înşelându-se pe ei înşişi! Da, Biserica lui Cristos este victorioasă acum ca întotdeauna, dar nu în lucrurile acestea sclipitoare de afară şi nu biserica aceasta apostată, indiferent ce nume ar purta, ci biserica adevă-rată dispersată prin toate grupările religioase şi care suspină din cauza lucrurilor pe care alţii le consideră bogăţii .

„Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul, ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voas-tre” (Is . 55:8-9) . Acesta e adevărul întotdeauna şi cu privire la orice, când omul nu ţine cont de voia lui Dumnezeu, ci gândeşte şi acţionează independent şi separat de El . Toate le vede şi toate le face pe de-a-ndoaselea, zicând că e bine . Dar omul care umblă în voia lui Dumnezeu, în dependenţă de El, poate spune ca apostolul Pavel: „Noi însă avem gândul lui Cristos” (I Cor . 2:16) . De aceea, nu e de mirare că în biserică sunt partide şi unii prigonesc pe alţii ca disidenţi, adică acei care nu se unesc cu ei la lucrarea lor înfloritoare şi bogată în felul Laodiceii . Ce i-a făcut pe Laodiceni să spună că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de

nimic? Lucrarea lor şi buna lor organizare „pentru Domnul”, ajutată de mijloacele şi posibilităţile civilizaţiei modeme: slujitori cu înalte şcoli teologice care au produs predici şi cărţi renumite, localuri mari şi strălucitoare, unde toate activităţile sunt organizate ca ceasul, coruri şi formaţii muzicale, programe de radio şi televizate, o mulţime de organizaţii misionare sau religioase cu bugete fantastice, confe rinţe şi convenţii unde mulţimea e îmbătată cu programe speciale şi „stele strălucitoare” . Mai putem adăuga aşa zisele minuni, semne şi vindecări, cu care unii îşi scot gloria, popularizându-se pentru a aduna cât mai mulţi în jurul lor . Din perspectiva omenească, apare că biserica nu a fost niciodată aşa de bogată şi strălucită . Priviţi însă cum e văzută ea de cer şi de Domnul Isus .

Ca să fiu mai scurt, o să vedem starea ei adevărată prin lucrurile pe care Domnul Isus o sfătuieşte să şi le procure:

Aur curăţit prin foc – În cartea Iov se spune: „Aruncă dar aurul în ţărână,

71

aruncă aurul din Ofir în prundarul pâraielor şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta” (Iov 22:24-25) . Despre cuvântul lui Dumnezeu se spune că este un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori” (Ps . 12:6) .

Dacă vom compara Laodicea cu Filadelfia şi cu Smirna, vom înţelege imediat ce era bogăţie acolo şi sărăcie aici . Domnul Isus spune Filadelfiei: „Ai puţină putere şi ai păzit cuvântul Meu” . Smirnei îi zice: „Cunosc lucră-rile tale, suferinţele şi sărăcia [privită din prisma ei], dar eşti bogat” . Adică atât cei din Smirna, cât şi cei din Filadelfia se vedeau săraci şi slabi, sprijinindu-se pe Dumnezeu şi ţineau cuvântul Domnului Isus . Spre deosebire de aceştia, cei din Laodicea se vedeau tari şi nu le păsa de cuvântul Domnului Isus . Acesta era doar o învăţătură de datină omenească, aşa cum spune Domnul Isus fariseilor: „Aţi desfiinţat frumos cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voas-tre” (Marcu 7:9,13) sau prin profetul Isaia către poporul Israel: „Frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească” (Is . 29:13) . Aşa cum am arătat, scriind despre Filadelfia, câte adunări şi câţi credincioşi păzesc cuvântul lui Dumne zeu în adunări şi în viaţa personală? Iar dacă cineva nu are cuvântul lui Dumnezeu, tot ce are e zero şi cu cât mai multe zerouri sunt, punând pe Domnul la urmă, cu atât sărăcia e mai mare .

Haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ti se vadă ruşinea goliciunii tale.Vă aduceţi aminte că primii oameni când au păcătuit s-au văzut goi şi au început să-şi coase frunze de smochin cu care să-şi acopere goliciunea (Gen . 3:7), dar Domnul S-a îndurat de ei şi le-a făcut haine de piele (Gen . 3:21) . De atunci încoace e tendinţa aceasta în om să fugă de Dumnezeu şi să-şi procure el haine, să se acopere cu fapte bune, cusute de el . Nimic decât hainele lui Dumnezeu nu pot să acopere goliciunea noastră şi să fim cu adevărat îmbrăcaţi . Primilor oameni Dumnezeu le-a făcut haine din piele . Luând pielea animalului, înseamnă că acesta a fost sacrificat, ducându-ne cu gândul la Marea Jertfă, aşa cum spune Ioan despre cei ce vor intra în sfânta cetate: „Ei şi-au spălat hainele în sângele Mielului” (Apo . 7:14; 22:14) . Când vine fiul risipitor acasă, tatăl îi zice: „Aduceţi haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-1 cu ea” . Haina cea mai bună e nepri-hăhirea Domnului Isus şi hainele albe sunt faptele neprihănite ale sfinţilor (Apo . 19:8,14), faptele bune pregătite de Dumnezeu să umblăm în ele (Ef . 2:10), mai bine zis, faptele sau lucrarea lui Dumnezeu prin noi (Fil . 2:13) .

Dureros, dar Laodicea avea faptele ei, lucrările ei, despre care cuvântul lui Dumnezeu spune că sunt ca nişte zdrenţe, ca o haină mânjită şi care, cu cât sunt mai strălucite, cu atât arată mai mult ruşinea goliciunii noastre . Dumnezeu nu vrea lucrarea noastră, ci ne vrea pe noi, predaţi sau la dispoziţia Lui, ca să-şi poată

72

arăta sau face lucrările Lui prin noi .Când Domnul Isus sfătuieşte Laodicea să cumpere aur curat, încercat în foc

şi haine albe, înseamnă că o îndeamnă să se întoarcă înapoi la cuvântul lui Dumnezeu, pe care să-l propovăduiască şi să-l ţină, de la care s-au depărtat; să se pocăiască, să-şi spele hainele în sângele Domnului Isus şi să-L lase pe El să-i îmbrace în neprihănirea Lui; să-L lase să se manifeste El prin ei, în loc să-şi arate lucrările lor .

Să-ti ungi ochii cu alifie de ochi ca să poţi vedea. Era în Laodicea o şcoală medicală . ce se presupune a fi descoperit o alifie ce vindeca unele boli de ochi . Oricum, ce voia Domnul Isus să spună e că ei erau orbi . Nu-şi vedeau nici starea lor, şi nu vedeau nici pe Domnul şi căile Lui . Nu se întâmplă aceasta şi azi? Nici nu ai curajul să spui cuiva că e greşit sau că s-a abătut de la cuvânt, căutând să-l îndrepţi . Făcând aceasta, devii duşmanul lui de neiertat . Sau să spui paşnic sau cinstit unui păstor sau conducător, ori chiar bisericii că ceva nu e în ordine . Nu ei sunt orbi, ci tu eşti socotit orb şi rău intenţionat, că nu vezi la fel ca ei . Dacă nu cumva eşti exclus, cel puţin, eşti pus pe tuşă . O, de câte ori şi pentru câţi mă rog: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Numai alifia Duhului Sfânt, convingerea Lui poate deschide ochii şi mintea cuiva să vadă unde e, cum e şi, în acelaşi timp, să starea de la care s-a abătut .

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi cei pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te. Mulţi spun că aceasta este biserica apostată şi lepădată de Domnul . Eu nu pot zice aceasta . Da, într-un fel e apostată, dar nu lepădată de Domnul . Da, Domnul o mustră şi o pedepseşte pentru că o iubeşte şi de aceea îi spune să se pocăiască . O, dacă am avea şi noi dragostea Lui să ne purtăm cu cei căzuţi ca El! E scris despre dragoste – şi El e dragostea adevărată – că nădăjduieşte totul . „Trestia frântă n-o va rupe şi fitilul care fumegă nu-l va stinge” .

Iată, Eu stau la uşă şi bat. Ce tristă situaţie! Domnul tău, Mântuitorul tău să stea afară la uşă, să bată să-L primeşti înăuntru şi ţie să nu-ţi pese! Sensul original al acestei expresii e acela de a sta la uşă de mai mult timp: „Iată, Eu sunt aici, stând şi bătând” . Mai trist este că cei ce sunt înăuntru nici nu-şi dau seama că El nu e prezent înăuntru în biserică . Ei zic: „Domnul e în mijlocul nostru”, conso lându-se că ce fac e lucrarea Lui . Dar El e afară . Da, El zice: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” . Dar când aceştia se adună pentru alte lucruri, şi nu pentru El, şi fără să le pese de El, atunci El nu mai poate fi în mijlocul lor, căci S-ar tăgădui singur, aşa cum spune apostolul Pavel: „ . . .este oare Cristos un slujitor al păcatului? Nicidecum” (Gal . 2:17) . În oraşul Arad, înainte de a fi taximetre, erau „birje”,

73

caleşti cu două roţi, trase de unul sau mai mulţi cai . Toţi aceşti căruţaşi sau birjari locuiau, majoritatea, în cartierul Pârneava . Într-o zi, ca de obicei unul ia un domn de la gară să-l ducă acasă, ori la o adresă oarecare . Domnul îi spune: „Te rog să mă duci la adresa cutare, dar te rog să ţii traseul pe care ţi-l spun eu” . „Bine, bine, ştiu eu”, şi dă bice la cai pornind pe un alt drum decât cel indicat de domnul din birjă . Acesta îi atrage atenţia, „Nene, nu e drumul pe care ţi l-am spus eu” . „Lasă că ştiu eu”, şi dă bici la cai, fără să-i pese de dorinţa domnului din căruţă, care l-a angajat să-l ducă . Acesta, văzând că birjarul nu-1 ascultă şi nu-i pasă de el, îşi ia frumos geamantanul şi sare din birjă, fără ca birjarul să-l observe . Birjarul mâna ţanţoş şi fluierând . În faţa lui, în sens invers vine un alt birjar care-l întreabă: „De unde vii şi unde mergi aşa mândru, Ioane?” „Duc pe domnul”, răspunde Ion, fără să se uite înapoi, doar arătând cu biciul . „Care domn, măi Ioane, căci eu nu văd nici un domn în birjă” . Abia acum birjarul se uită înapoi şi vede cu surprindere, tristeţe şi ruşine că domnul nu mai era în birjă . „Duc pe Domnul”, zic mulţi, dar oare Domnul Se duce pe unde vrei tu, ori tu trebuie să asculţi de El şi să urmezi căile Lui? Oare să fi zis laodicenii: „Du-te afară de la noi, Doamne, noi putem şi

fără Tine?” Nu, dar în fapt ei au făcut aşa . Am tradus din engleză în româneşte o cărticică „Inima mea – casa lui Cristos” . În cărticica aceasta, un tânăr, care invită pe Domnul Isus în inima sa, compară aceasta cu o casă cu multe camere, în care Domnul Isus vine şi face ordine, luând totul sub controlul Său . În final, rămâne o mică debara afară lângă scări: „Ai ceva aici care miroase rău” . Tânărul, deşi ştia ce e şi unde, îi răspunde: „Nu e nimic” . „Să mergem după miros”, răspunde Domnul Isus şi ajung în faţa debaralei . „Aici înăuntru e ceva” . Erau hainele lui vechi, soioase, pe care le ţinea ca amintire . „Dă-Mi cheia”, zice Domnul . „Doamne, Ţi-am dat camera de zi, bucătăria, salonul, etc ., nu pot să am şi eu ceva al meu?” „Bine, poţi să ai, dar să nu cumva să-ţi închipui că Eu voi sta în casă cu aceste lucruri cu miros greu . Îmi voi lua bagajul şi mă voi muta afară, pe terasă” . „Nu, nu, Doamne, să nu faci asta . Îţi dau cheia, dar Tu să faci curat” . „Desigur, cu plăcere”, zice Domnul Isus . Cam aşa ceva s-a întâmplat şi cu Laodicea . Şi-au păstrat zdrenţele lor, hainele lor [faptele lor] cu care Domnul Isus nu s-a putut împăca şi a trebuit să plece din biserică, stând la uşă şi bătând, fără să-i părăsească .

Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu mine.

Observaţi mai întâi că Domnul Isus nu Se adresează bisericii ca o grupare sau corporaţie, ci individului . De aici putem vedea şi deduce că nu mai e

74

nădejde pentru biserică în forma colectivă să-L accepte pe Domnul Isus . Sub forma aceasta ea s-a abătut atât de mult, că nu mai e nădejde, exact ca şi situaţia lui Israel din cartea Maleahi, când, ca şi colectivitate, ajunge să se certe cu Dumnezeu (cap . 1) . Dar printre aceştia, erau unii preaiubiţi care cin-steau Numele Domnului . „Atunci şi cei ce se tem de Domnul adesea au vor-bit unii cu alţii şi Domnul a ascultat şi a auzit şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tern de Domnul şi cinstesc Numele Lui . „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor . Îmi vor fi o comoară în ziua pe care o pregătesc . . .” (Mal . 3:16-17) . Or, situaţia e identică şi potrivită cu îndemnul scri-itorului către Evrei: „Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui” (Evrei 13:13) . Slavă Domnului că deşi istoric suntem în perioada Laodiceii, călătorind peste tot în SUA şi Europa, am găsit mulţi iubiţi credincioşi Domnului, ca cei din Maleahi 3 şi Evrei 13:13, care iubesc pe Domnul şi cinează cu Domnul şi El cu ei, aproape în toate grupările creştine .Ce cinste ca Domnul să cineze cu tine şi tu cu El, adică o părtăşie

deplină! „Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Cristos” (I Ioan 1:3) ori, cum spune cântarea frumoasă:

“Din ale Lui I-am pregătit Ospăţ de-alese bucurii .Am terminat cu-atât cerşit, De-ajuns cu Cel slăvit să fii . Să spună El tot ce El vrea, Sunt fericit să Îl ascult .Cântând, Îl sorb în cupa mea, Ce alta aş dori mai mult?”

Acum răsplata biruitorului: Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Ce răsplată minunată, nu numai pentru biruitorii din Laodicea, ci pentru toţi preaiubiţii Domnului care fac parte din Biserica Sa, Mireasa Sa slăvită, căci fiind trupul Lui, vor avea aceeaşi parte ca El . Slavă Numelui Lui, Amin .

75

CAPITOLUL 4

După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri” (v . l)!

„După aceste lucruri” . Expresia aceasta arată un sfârşit şi un început, un hotar, o nouă scenă o nouă perioadă . Lucrurile de până acum s-au petrecut pe pământ . Subiectul principal a fost Biserica, reprezentată istoric prin cele şapte biserici din Asia Mică . Cu capitolul trei se termină istoria Bisericii pe pământ, ea luându-şi locul în cer, aşa cum vom vedea în capitolul patru . De la capitolul patru până la capitolul nouăsprezece nu se mai vorbeşte direct nici despre Biserică, nici Bisericii . Unde este ea, ce se întâmplă cu ea, Apocalipsa nu descrie, ci numai alte Scripturi . Ce cunoaştem din Apocalipsa e că ea este absentă din istoria de pe pământ: plăgi, judecăţi, mânia lui Dumnezeu, aşa cum o să le vedem în capitolele următoare . Alt amănunt pe care Apocalipsa îl dă în capitolul 19 despre Biserică, e că o arată în cer la nunta ei cu Mirele ceresc, Domnul Isus . Deci; dacă nu e pe pământ în timpul marii strâmtorări şi dacă după aceasta o găsim în cer, nu este altă explicaţie decât aceea că ea a fost luată la cer înainte de marea strâmtorare, aşa cum spune apostolul Pavel în I Tes . 4:15-18, I Cor . 15:51-57; II Cor . 5:l-9, etc . În termenii cărţii Apocalipsei aceasta se petrece între capitolele 3 şi 4 . De două ori în versetul 1 e expresia, „după aceste lucruri”, ceea ce arată foarte clar o deosebire de subiect, plan, poziţie şi viitor .

O uşă deschisă în cer. Atâtea lucruri ne spun aceste cuvinte şi atâtea gânduri se desprind din ele:

Când Domnul Isus a venit pe pământ, cerul s-a deschis pentru noi şi cerul a venit la noi . Păstorii de pe dealurile Betleemului au auzit corul îngerilor şi comunicarea lor către om . De atunci încoace Domnul Isus a venit să ne spună nu numai ce este în cer, dar să-L arate pe Tatăl din cer . El este uşa deschisă spre cer, prin care orice om poate intra în cer . „Eu sunt uşa”, zice Domnul Isus (Ioan 10:9) . „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6) . Dar mai presus de acestea, El ne-a deschis o uşă către cer când a murit pe cruce, când perdeaua care despărţea sfânta de sfânta sfintelor din templu s-a rupt . Apostolul în epistola către Evrei spune că „prin sângele Lui avem o intrare slobodă în locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El

76

prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:19-20) . Cel mai micuţ şi mai slab credincios poate ajunge la tronul harului în audienţă în camera Regală, cu duhul, prin Duhul lui Dumnezeu .Apoi uşa e larg deschisă ori de câte ori un credincios sfârşeşte

călătoria pe acest pământ şi merge acasă .Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici...” Ştim bine din capitolul 1 versetele 10-11 că acest glas era al Domnului Isus . El îl cheamă pe Ioan sus în cer . Dar foarte bine poate arăta uşa deschisă pentru Biserică, ce va fi luată la cer înainte de marea strâmtorare .Şi-ti voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri. După care lucruri? După istoria sau perioada Bisericii, căci aceasta a fost în conţinutul cărţii până aici .

Numaidecât am fost răpit în Duhul şi iată că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. (v . 2) . E clar din acest verset şi din cele ce urmează că Ioan a fost răpit în cer chiar în camera tronului sau camera regală . Îmi place că unele traduceri au pus ca titlu acestui capitol „Camera tronului din cer” . Ce har a avut Ioan, să fie primit în camera regală şi ce har avem şi noi să ştim de pe acum cum e în cer, unde vom fi primiţi în curând! Ce bucurie vom avea când vom ajunge acolo unde inima noastră a tânjit să ajungă de atâta timp, când vom constata că nici pe jumătate nu ni s-a spus şi nu ne-am putut imagina despre tot ce e acolo . Dar ce teroare şi amar va fi pentru acei ce au sfidat chemarea harului, să constate că viaţa nu se sfârşeşte la mormânt şi că adevărata realitate începe chiar de acolo!Deşi Ioan a fost răpit în Duhul în cer atunci pe când era în

Patmos, lucrurile pe care le vede el sunt în viitor . Expresia „care au să se întâmple” precizează aceasta .

Portretul sau descrierea camerei tronului Un scaun de domnie [sau un tron] şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Deasupra şi mai presus de orice tron şi orice principalitate, nu numai de pe pământ, ci şi în locurile cereşti, e tronul lui Dumnezeu . Orice hotărâre sau acţiune de pe pământ se ia numai cu aprobarea sau permisiunea tronului ceresc . Nimeni nu poate lungi sau scurta o domnie pe pământ, decât la hotărârea Celui Prea Înalt . Dar când decizia Lui a fost dată, nimeni n-o poate opri, indiferent ce

77

conjunctură politică ar fi . Vă aduceţi aminte când Beltşaţar, împăratul Babilonului, fiul [nepotul] lui Nebucadneţar nu a luat seama la înştiinţarea lui Dumnezeu prin tatăl său, ci din contră L-a sfidat . O mână a apărut scriind pe perete: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit” (Dan . 5:22-31) . Într -o noapte cea mai mare împărăţie de pe vremea aceea a căzut, tocmai când era în culmea puterii . Cât mă mângâie şi mă întăreşte faptul că ştiu că Domnul şi Mântuitorul meu, Dumnezeul meu e Dumnezeul cerului şi al pământului şi sade pe acest tron în cer, de unde se conduc şi se dirijează toate pe pământ! Tronul Lui e un tron al slavei (Is . 6:l-3), un tron al dreptăţii şi al judecăţii (Ps . 89:14; Ps . 9:4), un tron veşnic (Ps . 89:4, 29,36; Dan . 7:13-14; Evrei l:8), dar şi un tron al harului pentru toţi credincioşii (Evrei 4:16) . Ioan nu a putut şi nici nu a încercat să descrie pe Cel ce şedea pe tron, doar a spus că prezenţa Lui avea strălucirea unei pietre de iaspis şi de sardiu . Una din aceste pietre era albă ca şi cristalul, iar cealaltă un roşu aprins, ce pot simboliza gloria şi harul lui Dumnezeu . Totodată cele două pietre erau prima şi ultima din cele douăsprezece pietre de pe pieptarul marelui preot (Ex . 28:17-21), reprezentând pe toţi credincioşii lui Dumnezeu sau pe toţi oamenii . Scaunul Lui de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere. Nu ne îndoim că aceasta ne vorbeşte de legământul cu Noe şi de legământul făcut cu credincioşii, care nu se schimbă, indiferent cum ne-am schimba noi, aşa cum cântăm:

“Sfânt e legământul Care l-am încheiat Prin Preaiubitul nostru Isus E tare şi pe veac” .

Sau cum spune David: „Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare . Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre bucuria şi mântuirea mea?” (II Sam . 23:3-5)Apoi curcubeul ne mai vorbeşte şi de varietatea slavei . În cer mereu vor fi lucruri noi .

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni

78

îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur (v . 4) .Daniel, profetul, a văzut şi el aceste scaune de domnie, dar se

pare că erau goale atunci, căci nu menţionează pe cineva stând pe ele (Dan . 7:9) . Cine sunt aceşti douăzeci şi patru de bătrâni? Nu e nevoie să folosim imaginaţia, ci sfintele Scripturi . Biblia se explică prin Biblie . Sunt aceştia îngeri? De la început putem spune că nu, căci îngerii nu au cununi de aur . Cununile de aur de aici nu sunt cununi de regi sau domnitori [„diadems” în greceşte], ci „stephanos”, adică cununi de victorie . Ei sunt oameni, dar cine anume? În capitolul 24 din I Cronici se spune cum David a împărţit preoţimea de la Casa Domnului în douăzeci şi patru de cete, fiecare ceată cu reprezentantul ei . Despre credincioşi se spune aici în Apocalipsa şi alte locuri din sfânta Scriptură că sunt o preoţie sfântă, preoţi pentru Dumnezeu (Apoc . l:6; I Petru 2:9, etc .), o casă duhovnicească, o preoţie sfântă (I Petru 2:5), „zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos” (Efes . 2:20) . Deci aceştia reprezintă preoţia sfântă, Biserica . Veţi zice: „Dar nu sunt decât douăzeci şi patru” . Da, dar nici la templu nu erau amintiţi mai mulţi preoţi, deşi toată preoţimea era în slujbă . Am spus că Ioan a văzut lucrurile din viitor . În prezent, nici un sfânt nu este încă încoronat . Primul care va fi este apostolul Pavel, căci iată ce zice el: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept . Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim . 4:8) . Iar în Apocalipsa 22:12, Domnul Isus spune: „Iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” . Deci răsplăţile se vor face în ziua Domnului, după ce va lua pe ai Săi acasă, adică după răpirea Bisericii . De fapt, acest lucru e confirmat şi în Evrei, unde se spune: „Toţi aceştia [martirii Vechiului Testa ment], măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi nu au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evr . 11:39-40) . Apoi, chiar aici în Apocalipsa, biruitorilor Bisericii (şi noi am arătat cine sunt aceştia), li se va da să şadă pe scaunul de domnie cu Domnul Isus (Apoc . 3:21) . Îmbrăcaţi în haine albe. Hainele albe sunt faptele neprihănite ale sfinţilor . Nu uitaţi însă, noi am primit neprihănirea Domnului Isus .

79

Aceasta este haina albă pe care a primit-o fiecare când s-a întors la Domnul şi a fost mântuit . Şi cu aceasta vom fi îmbrăcaţi toată veşnicia .

Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri, şi tunete. Aceste cuvinte ne aduc aminte de Sinai, când poporul Israel a văzut slava lui Dumnezeu (Exod 19-20) şi după aceea a zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim” . Chiar Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!” (Evr . 12:21) Dumnezeul nostru este un Dumnezeu mare şi înfricoşat, un foc mistuitor, care nu poate suferi păcatul . Ce groază îi va apuca pe cei răi când se va scula El să judece! „Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi”, spune psalmistul . Ne-am obişnuit chiar credincioşii să vorbim de Dumnezeu şi să tratăm cu El ca şi cu un om, fără respect, fără frică, într-un mod uşuratic . Moise, robul Lui, prietenul Lui, a zis: „sunt îngrozit şi tremur” când a văzut slava Lui . Isaia a zis: „Vai de mine, sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor” (Isaia 6:5) . Nu te poţi apropia de Dumnezeu oricum, fără să te cercetezi, „căci cine ar îndrăzni să se apropie de capul lui de Mine, zice Domnul” (Ier .30:21) .

Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Am explicat la capitolul întâi că cele şapte Duhuri reprezintă pe Duhul Sfânt în plinătatea puterii şi desăvârşirii Sale, numărul şapte fiind numărul desăvârşirii .

În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă asemenea cu cristalul. Marea de cristal ne duce cu gândul la marea de aramă din templul lui Solomon care a simbolizat, ca şi ligheanul de aramă, vasul cu apă în care se spălau preoţii, cuvântul lui Dumnezeu . Dar aici în cer cuvântul nu mai foloseşte la curăţire, căci toate cele vechi s-au dus, ci ca mărturie . „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, zice Domnul (Mat . 13:31) . Mai târziu găsim sfinţii din timpul marii strâmtorări stând pe această mare de sticlă, adică pe temelia solidă şi veşnică a cuvântului lui Dumnezeu .

În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Din nou ne întrebăm, cine sunt, sau ce reprezintă aceste făpturi vii? Personal, eu pot să spun că nu ştiu .

80

Aceste patru făpturi vii sunt prezentate şi de Ezechiel în capitolele 1 şi 10 . El le numeşte heruvimi (10:20) . Din poziţia heruvimilor la poarta Edenului, pe capacul ispăşirii în sfânta sfintelor şi aici în Apocalipsa, se poate vedea că ele reprezintă sau apară sfinţenia lui Dumnezeu . Heruvimii par să fie fiinţe superioare din ordinul îngerilor . Oricum, ei sunt în mijlocul tronului . Pe de altă parte, par să arate manifestarea Domnu lui Isus aci pe pământ, aşa cum Îl prezintă cei patru evanghelişti: Matei Îl prezintă ca pe Leul din seminţia lui David; Marcu Îl arată ca pe un viţel sau un bou, puterea divină slujind pe om; Luca îl prezintă ca un pe om (rob) slujind; iar Ioan ca pe vultur . Sau, leul ca simbol al jertfei, omul ca simbol al inteligenţei, vulturul ca cel ce vede totul şi execută judecata, simbolizând dumnezeirea Domnului Isus . Altă caracteristică ce arată că aveau ceva dumnezeiesc în ele şi par superioare celor douăzeci şi patru de bătrâni: Erau pline de ochi de jur împrejur. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine! Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute”! Ce atmosferă înălţătoare de adevărată închinăciune! Câtă deosebire faţă de ce e pe pământ, unde oamenii se laudă unii pe alţii şi Îl sfidează pe Dumnezeu . Dar ce deosebire nu numai faţă de cei din lume, dar faţă de creştinătate sau de biserici, unde de multe ori, chiar când zicem că ne închinăm, nici măcar nu ne ridicăm de pe scaun, când aceşti bătrâni cădeau în faţa Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie!

Nu se cuvine oare, ca noi, care avem cetăţenia în ceruri şi care am fost puşi să şedem în locurile cereşti chiar de pe acum în Cristos Isus (Filip . 3:20; Efes . 2:6; Col . 3:3), să avem purtarea celor din cer şi dacă de pe acum am fost puşi în locurile cereşti, să ne purtăm de pe acum ca şi atunci când vom fi cu totul în cer în trupul slăvit? Ba da, şi Domnul să ne ajute la aceasta, luându-ne locul şi chemarea ce ne-au fost date . Câtă cinste am aduce lui Dumnezeu şi câtă biruinţă şi încredere ne-ar da aceasta pe drum şi în acelaşi timp

81

CAPITOLUL 5 Capitolul 5 e o continuare a descrierii din capitolul 4 a scenei sau lucrurilor din cer . E aceeaşi atmosferă de laudă şi închinăciune adusă Domnului Isus, Leul din seminţia lui Iuda, Mielul junghiat care cu sângele Lui a răscumpărat pentru Dumnezeu oameni de orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam . Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge, iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”. Şi la mijloc între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ (v . l -10) . Cartea s-ar părea că e un sul, aşa cum erau cărţile pe vremea aceea, care conţine şapte evenimente . După fiecare era o pecete . Când se rupea o pecete, celelalte evenimente rămâneau ascunse sau pecetluite . Ce responsabilităţi cuprindea cartea aceasta! Nu e de mirare că nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ şi nici sub pământ s-o deschidă şi să se uite în ea! Nu e de mirare că Ioan a plâns mult din cauza aceasta . Dar ce mângâietoare e intervenţia unuia dintre bătrâni: „Nu plânge . Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei . Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel . Părea junghiat . . .” Ce descriere minunată a Domnului Isus, a ceea ce a făcut El şi a ceea ce este El . Leul, Puternicul lui Iacov, cum e descris în Vechiul Testa-ment, din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David . Nu El e din David, ci David e din El . Ca să ne răscumpere, a devenit Miel, cum Îl descrie Isaia în capitolul 53, şi a fost junghiat .

82

Observaţi locul unde stă El: La mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni . Aceasta se potriveşte cu cele spuse de sfânta Scriptură: „Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale»” (Ps .110:1) . Apoi El e în picioare, cum L-a văzut şi Ştefan (Fapte 7:56) . Un alt amănunt: Părea junghiat . El s-a dus la cer în trupul Lui slăvit cu semnul sau semnele jertfei Lui . Observaţi câtă importanţă are jertfa Domnului Isus, nu numai aici pe pământ, ci şi în cer şi de-a lungul veşniciei .„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie” . Ce moment solemn, vrednic de închinare! „Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrân s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline de tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor” . Cât de evidentă e aici calitatea celor douăzeci şi patru de bătrâni, ca preoţi care aduc lui Dumnezeu laude şi rugăciuni! Aceasta ar trebui să facem şi noi de pe acum şi să fim echipaţi cu alăute şi potire de aur, cu laude, mulţumiri şi rugăciuni din inimi curate . „Cântau o cântare nouă şi ziceau . . .” Haide să cântăm şi noi cu ei, căci cântarea lor e cântarea celor răscumpăraţi: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam . Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ” .

Câteva sublinieri: Nimeni n-a avut curajul, căci nimeni nu a fost vrednic să deschidă cartea . Mult a fost comentată această carte, dar observaţi că ea cuprinde judecăţile lui Dumnezeu . Nimeni nu poate dezlega sau pronunţa aceste judecăţi decât Domnul Isus . „Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi” (Fapte 10:42), căci numai El Şi-a dat viaţa . Într-un fel, fiecare şi-a pecetluit judecata şi osânda lui . Acum doar se dezleagă sau se dezlănţuie ce s-a pecetluit . Domnul Isus spune lui Nicodim: „Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele Singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18) . „Ai răscumpărat pentru Dumnezeu . . .” (v . 9) . La fel şi în versetul 10: „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru” . Prea ne-am obişnuit cu ideea că suntem scăpaţi sau mântuiţi doar să fim fericiţi şi să nu mergem în iad . Observaţi că scopul mântuirii e mult mai sublim şi mai înalt: pentru

83

Dumnezeu . „Ei vor împărăţi pe pământ” . Sunt credincioşi care refuză ideea aceasta, pentru că au fost învăţaţi greşit . Odată vom împărăţi cu Cristos pe pământ în timpul celor o mie de ani, cum e scris şi în capitolul 20 versetul 9, Biserica având un rol important în planul lui Dumnezeu, cum spune şi apostolul Pavel (Efes . 2:7) . Apoi să nu uităm că va fi un cer nou şi un pământ nou . O altă companie pe care o prezintă Ioan în cer, în jurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, e aceea a îngerilor . Ioan nu spune că i-a văzut, probabil din cauză ca să pricepem că ei sunt duhuri, spre deosebire de cele patru făpturi vii şi de bătrâni, care sunt în trupuri spirituale . El zice că numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii, adică foarte mulţi . Ei ziceau cu glas tare... Nu numai îngerii, ci toate făpturile din cer, de pe pământ, de sub pământ, de pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor”. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin”. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor! Observaţi că îngerii nu cântă, ci numai cei răscumpăraţi . O singură dată se spune despre ei în Biblie că au cântat, după creare (Iov cap .38) . Aş vrea să mai subliniez aici locul nostru, cu mult superior îngerilor . Apoi să amintesc tuturor fraţilor mei că suntem înconjuraţi nu numai în cer, dar şi pe pământ de mii şi mii de îngeri . Putem spune ca robul lui Dumnezeu, Elisei: „Cei ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei ce sunt împotriva noastră” .Înainte de a încheia acest capitol, doresc să ne mai oprim puţin şi să medităm la câteva lucruri .

Asemănări şi deosebiri între cer şi pământ: Există şi în cer realităţi ca pe pământ . Ba putem spune că acolo sunt adevăratele realităţi ce rămân veşnic . Cerul e un loc de activitate, cum şi pe pământ e activitate . Doar că activitatea cerească e armonie înălţătoare, pe când cea de pe pământ e zarvă fără ispravă . În cer toate sunt centrate în jurul tronului; pe pământ toate sunt descentrate şi haotice . În cer e sfinţenie, cântare de laudă şi închinăciune . Nu e păcat, nu e boală, nu e durere, nu e teamă, nu e groază . Toate cele vechi s-au dus . Tot ce ţine de păcat, de întinăciune, de deşertăciune nici nu se mai poate pomeni sau aminti .

84

Ce e pe pământ vom vedea în capitolele următoare, deşi le cunoaştem aşa de bine şi acum şi gemem din cauza lor . Deci, ca şi credincioşi: Nu vă temeţi să mergeţi acasă . Ceea ce vă aşteaptă în cer e mult prea frumos şi desăvârşit în comparaţie cu pământul . Niciunul de acolo n-ar mai vrea să vină înapoi, indiferent în ce poziţie sau confort ar avea pe pământ . Nici cea mai strălucită glorie sau stare de pe acest pământ nu poate fi comparată cu ce e acolo . Nu vă luaţi după lume sau chiar după credincioşii fireşti, care umblă după deşertăciunile lumii acesteia . Nu vă mai lăsaţi amăgiţi, socotind că la mormânt totul se termină . Abia atunci încep realităţile . Învăţaţi de pe acum cum să trăiţi în cer . Gândiţi-vă la lucrurile de acolo . Învăţaţi şi folosiţi limba cerului, învăţaţi geografia şi istoria cerului, pregătiţi-vă pentru cer! O altă subliniere vreau să fac: Aici în Apocalipsa, ca şi în alte locuri, vedem cum toate evenimentele de pe pământ au un precedent în cer sau, înainte de o scenă de pe pământ, e o scenă în cer . Astfel, mântuirea noastră s-a hotărât şi determinat în cer . Acolo Domnul Isus zis: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:7) . Aş îndrăzni să spun chiar despre fiecare persoană că înainte de a veni pe pământ, şi-a luat o hotărâre în cer . Reiese aceasta din Ioan l:9 „Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venind în lume” . Când primii creştini, în urma prigonirii, se roagă, ei zic: „În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău” (Fapte 4:27-28) . În cazul lui Iov, vă amintiţi cum tot ce se întâmpla cu el se hotărâse în cer, dar el nu ştia acest lucru (Iov l:6-12; 2:l-7)? Cazul cu înfrângerea şi moartea lui Ahab, când Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu el (I Împ . 22:l-28) şi altele . Şi atunci, voi trăi eu la întâmplare sau mă voi bizui pe noroc? Nu voi veni eu cu toate problemele şi cu cereri-le mele la tronul harului lui Dumnezeu, pentru a primi ajutor la vreme de nevoie? Nu voi întreba eu pe Domnul întotdeauna? Nu voi aduce eu cereri-le mele la cunoştinţa Lui, cum spune apostolul Pavel (Filip . 4:6-7)? De aceea, ne învaţă fratele Iacov: „Ascultaţi acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom

85

câştiga» . Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine . Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere . Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare şi cutare lucru»” (Iacov 4:13-15) . Ce minunat că nu suntem lăsaţi la voia întâmplării, ci depindem total şi în întregime, până la un fir de păr, de Dumnezeu!

CAPITOLUL 6 Cu capitolul 6 reluăm şirul evenimentelor ce vor avea loc pe pământ după răpirea Bisericii, în ordinea lor cronologică, aşa cum sunt arătate în carte . Pentru a înţelege mai bine aceste evenimente, care se vor întâmpla aidoma aşa cum sunt scrise în ordine, vom omite, pentru moment, unele părţi care sunt ca nişte paranteze în cursul evenimente lor .Evenimentele cronologice în mare sunt: Evenimentele sub cele şapte peceţi, şapte trâmbiţi şi şapte potire . Sub altă ordine: marea strâmtorare, judecăţile lui Dumnezeu şi mânia lui Dumnezeu . Apoi, nunta Mielului în cer, venirea Domnului Isus cu slavă împreună cu Biserica şi sfinţii îngeri, bătălia de la Armaghedon, judecata Neamurilor, aruncarea fiarei şi a proorocului mincinos în iazul cu foc şi pucioasă, legarea lui Satan pentru o mie de ani şi aruncarea lui în adânc, învierea celor drepţi din marea strâmtorare şi a sfinţilor din toate veacurile, exceptând învierea Bisericii, ce a avut loc la răpirea ei; judecata acestora înviaţi acum pentru răsplată, Mileniul – epoca de aur a lui Israel, dezlegarea lui Satan la sfârşitul celor o mie de ani, înşelarea mulţimilor (a celor ce au trăit în trup în timpul celor o mie de ani), aruncarea lor împreună cu Satan în iazul de foc şi pucioasă, învierea celor nelegiuţi din toate timpurile pentru judecată şi condamnare în faţa marelui tron alb, aruncarea lor în iazul de foc şi pucioasă, cer nou şi pământ nou, în care va locui neprihănirea . (vezi şi schema grafică de la sfârşit) . Aceste evenimente sunt cuprinse în capitolele cărţii astfel: Capitolul 6 Capitolul 7 paranteză Capitolul 8 versetul 7 încep cele şapte trâmbiţe până la sfârşitul capitolului 9 . Capitolul 10 până la versetul 12 din capitolul 11 paranteză . Capitolul 11 versetul 13 până la sfârşit . Capitolele 12, 13, 14, 15 paranteză . Cu capitolul 16 încep cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu .

86

Capitolele 17, 18 şi 19 până la versetul 10 – paranteză . Capitolul19versetul11venireaDomnuluişisecontinuăistoriacronologică până la sfârşitul cărţii . ToatăistoriaaceastaaevenimentelordinApocalipsa,înaceastăordine, a fost spusă de Domnul Isus, când era aici pe pământ, înregistrată de Matei în capitolele 24 şi 25 pe scurt sau în sinteză, precum şi în alte cărţi profetice şi chiar în epistole . În felul acesta, ne dăm seama că Apocalipsa nu e o carte pecetluită şi de neînţeles, pentru că cei ce trăiesc cu Domnul, cunosc celelalte Scripturi şi sunt gata să accepte adevărurile lui Dumnezeu aşa cum sunt scrise, fără prejudecăţi . Tot ce se întâmplă de la capitolul 6 înainte: marea strâmtorare, judecăţile lui Dumnezeu şi mânia lui Dumnezeu sunt scrise în această carte cu şapte peceţi deschisă de Domnul Isus . Astfel, sub pecetea a şaptea apar cei şapte îngeri care sună din cele şapte trâmbiţe, cu evenimentele respective . Sub trâmbiţa a şaptea începe mânia lui Dumnezeu prin cele şapte potire aruncate pe pământ asupra locuitori lor pământului . Deci putem spune că toate sunt hotărâte în cer . Satan şi Anticrist nu-şi pot face de cap . Este scris despre cei din marea strâmtorare: „Arătarea lui [a lui Anticrist] se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi . Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (II Tes . 2:9-12) .

Alte menţiuni, înainte de a intra în detalii: Marea strâmtorare nu poate începe, adică prima pecete nu poate fi ruptă, până cei răscumpăraţi de Domnul, Biserica, nu sunt luaţi la cer şi încoronaţi . Încoronarea se va face la scaunul de judecată a lui Cristos, despre care vorbeşte apostolul Pavel în II Cor . 5:10; 1 Cor . 3:10-15; II Tim . 4:8 . Nu a fost şi nu e acum marea strâmtorare, cum spun unii . Da, necazuri mari şi suferinţe pentru credincioşi au fost şi sunt şi acum, dar ele nici pe departe nu se pot asemăna cu cele din marea strâmto rare, pe care o să le vedem . Domnul Isus spune că va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost şi nu va mai fi după aceea . Dacă acum când Biserica şi Duhul Sfânt sunt pe pământ, vedem atâtea grozăvii şi urâciuni în jurul nostru şi în lume, ce va fi când nimeni nu va mai împiedeca răul? Apoi, mai presus de aceasta, apostolul Pavel spune prin Duhul că ziua Domnului nu poate veni înainte de a se descoperi

87

omul fărădelegii, fiul pierzării şi care nu este altul decât Anticrist (II Tes . 2:2-3) . Despre acest om al fărădelegii, Anticrist, la fel trebuie să spunem că nu s-a arătat încă . Deşi au fost anticrişti şi pe vremea lui Ioan şi de atunci încoace mereu până în zilele noastre, adevăratul Anticrist, despre care spune apostolul Pavel, Domnul Isus şi profeţii, nu s-a arătat încă . Arătarea lui va fi aşa de vizibilă şi perceptibilă încât va fi recunoscut de toată lumea, aşa cum o să vedem . Tot înainte de a continua cu evenimentele din Apocalipsa, spre o mai bună înţelegere, e nevoie să avem un interludiu, adică o paranteză, explicând ce a spus profetul Daniel cu privire la această perioadă .

CELE ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNIDIN CARTEA LUI DANIEL „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până 1a ungerea Sfântului sfinţilor . Să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul [Mesia], la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou şi anume în vremuri de strâmtorare . După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit şi nu avea nimic . Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţinea până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile . El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:24-27) . Dumnezeu a hotărât şaptezeci de săptămâni pentru poporul Său şi sfânta cetate . Dar nu e vorba de săptămâni şi zile, ci de ani, adică şapte săptămâni de ani – 7x70=490 de ani . Această perioadă se împarte în trei: 1 . Şapte săptămâni ori patruzeci şi nouă de ani în care s-a rezidit Ierusalimul în timpul lui Neemia, când Artaxerxes a dat decretul . 2 . Imediat urmează cele şaizeci şi două de săptămâni (7x62=434 ani) care se termină exact în timpul când Domnul Isus a intrat în Ierusalim, când a fost lepădat şi răstignit (v . 26) . 3 . Ultima săptămână, adică şapte ani, Marea strâmtorare, sau vremea lui

88

Anticrist . Deci, 7 săptămâni + 62 săptămâni + 1 săptămână = 70 săptămâni sau 49 ani + 434 ani + 7 ani = 490 ani . Astfel, tot ce a fost profeţit s-a întâmplat cu exactitate . Întrebarea care se pune este: S-a împlinit ultima săptămână, adică cei şapte ani, sau nu? Putem spune cu certitudine că nu s-a împlinit . Când Domnul Isus a fost lepădat, Dumnezeu a lepădat şi pe poporul Lui, aşa cum e scris în versetul 26 . Cetatea şi sfântul locaş au fost nimicite în anul 70 d .Cr . „Războiul va ţinea până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile”, ceea ce s-a întâmplat în cursul celor o mie nouă sute de ani . Cu alte cuvinte, Israelul a fost lepădat, sau au alunecat, cum spune apostolul Pavel în Romani capitolul 11, făcându-se posibilă întoarcerea şi primirea neamurilor . Când se va completa numărul Bisericii, sau când va intra numărul deplin al neamurilor, cum spune apostolul Pavel, atunci tot Israelul va fi mântuit . Nu uitaţi ce spune apostolul Pavel, că aceasta este o taină [un mister, un secret] . Tot taină este şi aceea a Bisericii, care pentru prima dată a fost făcută cunoscută apostolului Pavel (Efes .1:9; 3:3,4,8,9; Col .1:26; Rom .16:25-26) . Niciunul din profeţii Vechiului Testament n-au cunoscut-o şi nici n-au scris despre ea . De aceea, mereu i se spune lui Daniel că lucrurile acestea privesc vremea sfârşitului, să fie pecetluite, astfel: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului” (8:17) . „Apoi mi-a zis: «Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi, a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului»” (8:19) . „Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată . Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate” (8:26) . „Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului . Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte” (12:4) . După ce îngerul îi explică exact şi clar, pentru noi de acum, perioada marii strâmtorări, Daniel zice: „Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: «Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?» El a răspuns: «Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului . . . Iar tu du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor»” (12:8,9,13) . Este important de remarcat ce spune îngerul lui Daniel cu privire la aceste lucruri: „Niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (12:10) . Acum putem înţelege de ce a şaptea săptămână din cartea lui Daniel, adică

89

perioada marii strâmtorări, nu a început încă . Biserica e încă pe pământ . Când ea va fi luată la cer, din nou va intra pe scenă sau va fi altoit, cum spune apostolul Pavel, poporul Israel . Istoria lor sau preocuparea specială a lui Dumnezeu cu ei, care a fost întreruptă pentru un timp de necredinţa lor, se va continua până la sfârşit . Acest adevăr este arătat şi în Fapte 15:14-17: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele [Biserica] . Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «După aceea Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea Iui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu»” . Deci cuvintele din Daniel 9:27 se vor întâmpla după răpirea Bisericii, în săptămâna a şaptea, sau cei şapte ani ai marii strâmtorări . Cel care va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână e Anticrist . La jumătatea săptămânii, adică după trei ani şi jumătate, va rupe legământul, se va aşeza în templul lui Dumnezeu (templul va fi rezidit), dându-se drept Dumnezeu (II Tes . 2:4) . Aceasta este urâciunea pustiirii în locul prea sfânt despre care a vorbit Daniel (11:31; 9:27; 8:13; 12:11 şi Domnul Isus în Matei 24:15) . Trebuie să anticipez că profeţia este adevărată, aşa cum i s-a spus lui Daniel şi se va întâmpla întocmai, cum s-a întâmplat cu tot ce a fost profeţit lui Israel . Astfel, i s-a spus lui Avraam că sămânţa lui va fi roabă într-o ţară străină timp de patru sute de ani (Gen . 15:12-13) . S-a întâmplat exact aşa . S-a spus prin profetul Ieremia despre seminţia lui Iuda că va fi dusă în robia Babilonului timp de şaptezeci de ani (Ier . 25:11-12), lucru menţionat şi de Daniel . S-a întâmplat întocmai . Tot aşa suntem siguri că şi celelalte lucruri profeţite se vor întâmpla cu precizie . Deşi am explicat, poate veţi întreba: „De unde ştii că săptămâna aceasta e de şapte ani?” Dacă celelalte perioade exprimate în săptămâni au avut ace-eaşi regulă de exprimare, atunci şi aceasta va avea la fel . Dar adevărul cu pri-vire la timpul acesta e întărit şi de alte texte şi exprimări, care precizează că vor fi şapte ani împărţiţi în două jumătăţi . Iată-le: „El [Anticrist] va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâna lui timp de o vreme [un an] două vremi [doi ani] şi o jumătate de vreme” (Dan . 7:25; 12:7) . „De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile [trei ani şi jumătate plus douăzeci şi trei de zile] . Dar nu se precizează că va fi sfârşitul lui Anticrist, ci alt eveniment, (Dan . 12:11) .

90

„Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii [lui Israel] ca să zboare cu ele în pustie în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi” (Apoc . 12:14) . Dar curtea de afară a Templului lasă-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni [3½ ani] . Voi da celor doi martori ai Mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile” (Apoc .11:2-3) . Şi femeia a fugit în pustie într-un loc pregătit de Dumnezeu ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile” [3½ ani] (Apoc .12:6) . I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule . Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni” (Apoc .13:5) . Ce poate fi mai clar ca aceasta?

Acum urmează să continuăm descrierea din capitolul 6 . Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască (6:1-2) . Întâlnim în capitolul acesta câţiva cai de diferite culori, cu călăreţii lor, reprezentând evenimentele care au să se întâmple pe pământ . Culoarea albă e cunoscută de toţi ca reprezentând pacea . Deci evenimentele din prima pecete par să fie evenimente de pace . Numai că pacea de aici nu e pacea pe care o dă credinţa şi nici pacea lui Dumnezeu, ci pacea lumii, pace prin care încearcă Satan să înşele pe locuitorii pământului . Despre aceasta apostolul Pavel scrie: „Când vor zice, «Pace şi linişte», atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei . . . şi nu va fi chip de scăpare” (I Tes . 5:3) . Cine este călăreţul? Nu ne îndoim că este Anticrist, omul fărădelegii . Ce se va întâmpla? De pe acum, oamenii care nu vor să asculte de adevăr pregă-tesc calea lui Anticrist . Şi nu numai oamenii din lume, ci aşa-zisa creştină-tate . Toţi sunt dornici de un conducător care să unească pe toţi oamenii la un loc sub o domnie sau o coroană . Observaţi că celui ce sta pe cal i s-a dat o cunună, a pornit biruitor şi să biruiască, ceea ce se potriveşte foarte bine cu ce spune Sfânta Scriptură în altă parte . Apoi creştinătatea e dornică de cineva care să unească pe toţi credincioşii din lume sau toate religiile, sub un nume . Ce este mişcarea ecumenică decât aceasta? Fiindcă nu se supun autorităţii Divine, caută o autoritate după placul şi mintea lor, aşa cum spune Domnul Isus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5:43) . El, Anticrist este acel domn nelegiuit, despre care spune profetul Ezechiel: „Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea

91

este la culme” (Ezec . 21:25) . Ba chiar şi de cunună vorbeşte Ezechiel: „Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos . Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia I-o voi încre-dinţa” (Ezec . 21:27) . El va fi acel domn nelegiuit, care va deţine sau va reuni în sine puterea politică şi religioasă a întregii lumi . Desigur că pe mulţi va înşela şi mulţi se înşală acum în nădejdile lor, din cauză că orice dar bun şi desăvârşit vine de la Părintele luminilor” (Iacov 1:17), iar de la cei răi numai rău poate veni, cum de asemenea zice Scriptura . Aşa cum mulţi din ţările comuniste au fost înşelaţi de aparenţa bună a acestui regim în primii ani: libertate, pace, ocrotire, aşa va fi şi în timpul acestui călăreţ de pe calul alb . Prima parte a marii strâmtorări, de trei ani şi jumătate, va fi o perioadă mai blândă în comparaţie cu a doua parte, care de fapt e necazul cel mare, sau necazul lui Iacov (Ieremia 30:7) . De aceea, nici nu sunt date atâtea detalii ca despre partea a doua . Unele le putem deduce din rezumatul expus în acest capitol, cât şi din cel dat de Domnul Isus în Matei capitolul 24, astfel: Va fi o singură religie pe tot pământul . „După aceasta am tânjit noi tot timpul”, pot spune unii . Dar ia gândiţi-vă puţin: o religie în Numele lui Dumnezeu, dar fără Dumnezeu! Ce poate fi mai trist decât aceasta! Apoi, aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat în timpul catolicismului şi al inchiziţiei! Credeţi că sub Anticrist va fi mai bine? Domnul Isus spune despre această primă fază, corespunzătoare primei peceţi: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva . Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Cristosul» şi vor înşela pe mulţi” (Mat . 24:4-5) . Apoi, privitor la situaţia politică, credeţi că va fi mai bine? Va fi o pace falsă, bazată pe forţă, pe teroare, pe principii satanice . Noi din ţările dominate de comunism ştim ce pace poate fi aceasta: să fii forţat să zici la alb negru şi la negru alb, să fii forţat să aplauzi pe cel ce te omoară . Să n-ai altă posibilitate decât să votezi ce ţi se impune, şi câte alte consecinţe ale răului şi ale forţei bestiale! Să nu vă lăsaţi amăgiţi . Anticrist va fi un om, iar nu un sistem politic (Apocalipsa 13:18) . Va stabili pacea în Orientul Mijlociu . De fapt, va încheia (va confirma) un legământ cu Israel . Probabil atunci va fi posibilă construirea templului în care el se va da drept Dumnezeu şi despre care templu vom mai citi în capitolele următoare . Tot atunci vor năvăli popoarele din nord, Rusia, Germania şi altele, care vor fi înfrânte, înainte de Armaghedon . Atunci orice zid

92

va cădea la pământ, probabil şi moscheea lui Omar, unde va fi zidit templul (Ezec . 38:20) . Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: «Vino şi vezi». Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii şi i s-a dat o sabie mare (v . 3-4) . Observaţi cum păruta pace se termină în război şi ucidere? Ordinea e exact aceea din Matei 24: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie . Vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple . Dar sfârşitul tot nu va fi atunci . Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii” (v . 6-7) . Şi acum sunt războaie, şi cei ce am trecut prin acestea ştim ce este aceasta . Dar ce grozăvii vor fi când aceste războaie se vor dezlănţui pe scară mai largă şi cu mijloacele tehnicii moderne! Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru . Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă . Şi în mijlocul celor patru făpturi vii am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu . Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul” (v . 5-6) . Noi am văzut-o şi pe aceasta într-o măsură mai mică, doar ca un exerciţiu a ce va fi . Ce se întâm-plă acum în unele ţări din Asia şi Africa din cauza secetei şi dominaţiei comuniste e pe departe de ce se va întâmpla atunci pe tot pământul, chiar şi în binecuvântata Americă . Nu uitaţi că acestea sunt plăgi speciale, tot aşa de rele cum au fost cele din Egipt, când Faraon nu voia să lase pe popor să plece . Puteţi să vă închipuiţi ce înseamnă să mănânci cu porţia? Întrebaţi pe cei din România . Întrebaţi pe cei ce au fost în închisoare . Dacă butoiul cu mâncare s-a răsturnat din cauză că cei ce-l duceau prin noroiul mare de la bucătărie până la colonie, în ziua aceea nu mai primeai altă mâncare . Sau, dacă nu te-ai sculat destul de dimineaţă să stai la rând la lapte, pâine, ulei, etc ., ai pierdut raţia respectivă ce nu ţi s-a mai compensat . Dar ce să mai zicem de cei bătrâni sau bolnavi? Cu cât mai grozav va fi însă pentru cei ce au trăit în belşug şi destrăbă-lare! Astăzi ai toate din belşug şi libertatea de a alege . Te-ai întrebat ce trebuie să faci cu binecuvântările şi viaţa, pe care le ai de la Domnul şi numai prin harul Său? Singurul răspuns e acela de a le da Lui şi de a trăi în voia şi cuvântul Său . Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând.: „Vin şi vezi”! M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea

93

moartea şi împreună cu el venea după el locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului (v . 7-8) . Exact aceasta e ordinea şi aşa spune Domnul Isus în Matei 24:7 . El însă adaugă: „Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor” (Mat . 24:8) . Ne vom convinge că va fi aşa, cum înaintăm în ordinea evenimentelor din Apocalipsa şi Matei 24 . Gândiţi-vă ce tragedie va fi când tot la patru persoane una va fi ucisă . Aceasta e proporţia . Ce jale a fost în Egipt, când în fiecare casă era un mort! Expresia „Moartea şi împreună cu el venea după el locuinţa morţilor” ne spune că va fi ceva aşa de grozav, că mintea nu poate să-şi imagineze . Oamenii vor muri nu numai de sabie, adică război, ci de foamete, molimă şi ucişi de fiarele pământului . Fiarele pămân tului vor include şobolanii, care poartă molima şi moartea . Şi durerea va fi cu atât mai mare cu cât îşi vor aduce aminte de posibilităţile ce le-au avut să se întoarcă la Dumnezeu, aşa cum unii au făcut şi au fost scăpaţi de aceste suferinţe . Când a rupt Mielul pecetea a cincia, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o făcuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului”? Fiecăruia dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei (v. 9-11). Versetele acestea ne provoacă la câteva întrebări: Cine sunt aceştia? Unde sunt ei? Condiţia lor şi când au fost ei martirizaţi? În capitolul următor întâlnim alte două categorii de oameni ai lui Dumnezeu, apoi în celelalte capitole alte cete . Acum înţelegem poate mai bine de ce apostolul Pavel spune că sunt cete de credincioşii (I Cor . 15 :23) . În primul rând, toţi aceştia au fost junghiaţi, adică au fost toţi martirizaţi . Niciunul n-a avut o moarte normală . Cuvântul „junghiaţi” şi locul unde se află, sub altar, arată foarte bine că ei au fost sacrificaţi . La piciorul altarului erau sacrificate animalele pentru jertfă . Ei nu erau în jurul tronului; erau sub altar . Nu erau înviaţi . Nu aveau un trup slăvit ca al Bisericii . Erau cu sufletele sub altar . Răzbunarea pe care o cereau includea şi cererea unui trup, ori a învierii, pentru a fi compleţi . Răspunsul ce li se dă e să se mai odihnească puţin . Ei cer răzbunare asupra vrăjmaşilor lor, adică a locuitorilor pământului . Aceasta implică două lucruri: Întâi, ei nu au ajuns încă la desăvârşire, când toate cele vechi s-au dus şi nu mai pot influenţa starea de fericire . Apoi, aceasta ne spune că sunt deosebiţi de credincioşii din epoca haru-lui, adică de Biserică, ce se roagă pentru vrăjmaşii lor . Ei se aseamănă foarte

94

mult cu credincioşii Vechiului Testament, care cer răzbunare asupra vrăjmaşilor lor, aşa cum citim într-o mulţime de psalmi . Deşi la baza mântuirii lor e jertfa Domnului Isus şi sângele Lui ca Miel nevinovat, căci nu poate fi mântuire în alt fel, mân-tuirea lor, felul de mântuire e deosebit de al nostru . Ei au fost mântuiţi prin jertfa lor, sau mai bine zis, rezistenţa până la moarte a mărturisirii cuvântului le-a dat mântuirea prin chiar moartea lor . Aceasta spune şi Domnul Isus: „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24:13), referindu-se chiar la aceştia . De aceea, observaţi că haina albă li s-a dat după moarte, spre deosebire de a credin-cioşilor din epoca harului, care sunt îmbrăcaţi în haina albă a neprihănirii în momentul întoarcerii acasă, adică a naşterii din nou (Luca 15:22; Gal . 3:27) . Toate acestea şi altele, fac pe orice cercetător serios al sfintelor Scripturi să vadă că aceş-tia nu sunt Biserica şi nu se pot confunda cu ea . Oricum, ei sunt sfinţii din marea strâmtorare, deci de după răpirea Bisericii . Dar sunt numai o parte, primul lot . Vor mai fi alţii şi încă mulţi de tot . Aceasta reiese chiar din răspunsul ce li se dă, cât şi din faptul că după aceas-ta urmează predicarea Evangheliei prin cei o sută patruzeci şi patru de mii din Israel, apoi de cei doi martori şi chiar de un înger . Apoi, abia după aceasta se va arăta Anticrist în toată puterea, când nimeni nu va putea cumpăra sau vinde fără semnul lui pe mână sau pe frunte . Lumina pe care o am eu cu privire la aceştia e că ei sunt cei ce se vor întoarce la Domnul imediat după răpirea Bisericii . Ei vor fi aceia ce au auzit de Domnul Isus, dar nu au luat în serios chemarea: Membrii din familiile celor răpiţi, copii, soţi, soţii, rude, credincioşii din adunări care s-au mulţumit doar să spună că sunt credincioşii, fără să fi născuţi din nou . Ei nu L-au cunoscut pe Domnul Isus ca Domnul şi Mântuitorul lor, ca cele cinci fecioare neînţelepte, care deşi au ieşit în întâmpinarea mirelui, totuşi nu erau pregătite, nu aveau ulei în candele . Şi cât de mulţi sunt aceştia! Mă îngrozesc când mă gândesc la ei . Au trăit o viaţă întreagă ca şi credincioşi, dar de fapt nu erau . Dar nici lume nu le puteai zice . Cu alte cuvinte, nici cu Dumnezeu, nici cu lumea . Abia răpirea Bisericii i-a dovedit cine sunt şi s-a arătat deosebirea . Să ne imaginăm puţin cam ce se va întâmpla: La un moment dat, poate într-o noapte (căci Domnul Isus spune că va veni ca un hoţ, noaptea), Domnul Isus va veni şi-i va lua pe ai Săi de pe tot pământul . Va fi un eveniment uimitor şi surprinzător . Radiourile, televiziunea vor anunţa evenimentul dispariţiei atâtor persoane, dar nimeni nu i-a văzut când au dispărut . De exemplu, dintr-o familie au dispărut tata, mama, fraţii şi surorile, afară de unul, care nu prea dădea atenţie la cuvântul lui Dumnezeu şi la îndemnurile părinţilor de a termina cu lumea şi de a se preda Domnului . Într-o altă familie a dispărut mama, care a fost o credincioasă

95

şi au rămas ceilalţi . Duminică dimineaţa, la biserică, căci cei ce vor rămânea se vor duce la biserică, vor vedea că o mulţime, poate jumătate lipsesc . Concomitent cu acest eveni ment, vor avea loc tot felul de nelegiuiri, de lucruri scârboase şi teribile a duhurilor răutăţii şi ale lui Satan pe care acum nimeni nu la mai împiedică . Va apărea Anticristul, care imediat va începe să biruie şi să cucerească, introducând religia şi politica lui . Credeţi că nu-i va străpunge la inimă pe cei rămaşi din familiile credincio şilor şi din biserici cuvintele şi amintirile prietenilor şifraţilorlor?Credeţicănuvorplângecuamarşinuvorregreta,văzândcăceeacelis-aspusdespreDomnulIsus,desprerăpire,desprefericitaNădejdeafostadevărat?Bada,şimiişimiisevordadeparteaDomnului.VordadreptatecuvântuluiluiDumnezeuşivormărturisiaceasta,darvorplătimântuirealorcusângelelor.Nuuitaţi,după răpirea Bisericii va fi o religie după principiile lumii şi oricine nu se va supune acesteia va fi ucis . Dacă lucrul acesta s-a întâmplat în cursul istoriei de atâtea ori, pe când Duhul Sfânt era pe pământ, cu cât mai mult acum, când nimic nu mai împiedică dezlănţuirea răului! Unii, buni fraţi, nu sunt de părere că după răpire va fi o mare trezire, adică mulţi din cei ce au rămas afară se vor pocăi . Ei îşi bazează această susţinere pe cuvântul spus de apostolul Pavel din II Tesaloni ceni: „Arătarea lui [a lui Anticrist] se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi . Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiu-ire, să fie osândiţi” (II Tes .2:9-12) . Sunt în totul de acord cu ce scrie apostolul Pavel prin Duhul Sfânt, că aşa va fi . Numai că eu socotesc că aceasta va fi după arătarea lui Anticrist în toată puterea şi răutatea lui şi cu aceia ce categoric au refuzat Evanghelia . Or, aceştia ce sunt martirizaţi acum la început sunt acei ce n-au refuzat Evanghe lia, dar nici nu au luat-o în serios . Sunt acei ce se vor pocăi, străpunşi la inimă nu de semnele şi amăgirile lui Satan, ci de realitatea adevărului lui Dumnezeu şi de regretul neseriozităţii lor . Oricum, nu fac din aceasta un motiv de dezbinare . Şi unii şi alţii vom vedea şi înţelege exact când nu vom mai privi ca într-o oglindă, ci faţă în faţă . Ceea ce vreau să accentuez e că acum e ziua mântuirii . Acum este vremea hotărâtă pentru mântuire . Chiar dacă vei avea posibili tatea să te pocăieşti după răpirea Bisericii, îţi dai seama ce tragedie va fi? În primul, fiindcă ai pierdut un loc şi o slavă ce nu se poate compara . Apoi rămâi aici sub teroarea lui Satan, când puteai să fii cu ai tăi în slavă! Ca oameni eliberaţi

96

de sub tirania comunismului, noi putem face comparaţie de ce am scăpat şi la ce sunt supuşi iubiţii noştri fraţi ce au rămas acolo . În al doilea rând, vei plăti cu preţul vieţii tale mântuirea ta . Dar nu uita, este riscul să fii amăgit de falsa religie, sau chiar înţelegând, de frica morţii să nu ai curajul să ieşi pe faţă, sau să rezişti şi vei fi pierdut pentru veci, având ca pedeapsă lacul de foc şi pucioasă . Alege acum viaţa! Sfidează comoditatea şi opiniile celor ca tine, predă-te Domnului Isus şi primeşte-L în inima şi viaţa ta ca Domn şi Mântuitor . Nu te amăgi numai cu o formă de evlavie sau religie, care nu te va ajuta la nimic în ziua necazului; după cum nu te vor putea ajuta nici fraţii, nici predicatorii tăi, care ţi-au predicat o Evanghelie pe jumătate . „Cine are pe Fiul are viaţa . Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa” (I Ioan 5:12), indiferent ce ceremonii sau reguli religioase ar respecta . Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare” (v . 12-17) Ce comentarii aş mai putea face la aceste lucruri care sunt aşa de clare, dar aşa de grozave? Nu uitaţi că suntem la sfârşitul marii strâmtorări, aproape de venirea Domnului . Dar necazul nu se termină cu aceasta . Vor mai veni încă alte grozăvii peste cei ce au refuzat harul şi dragostea lui Dumnezeu . Observaţi că nu e deosebire între bogat şi sărac, între om liber şi rob . Banii, aurul şi poziţiile sociale nu vor putea să scape pe nimeni . Nu va fi un loc unde să se poată ascunde de mânia Mielului . Ceea ce este scris aici în acest capitol a fost spus de Domnul Isus exact aşa, precum şi de sfinţii Săi prooroci într-o mulţime de locuri din sfânta Scriptură . Aş vrea să citez din aceste preziceri: „Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Ioel 2:30-31) . „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu -şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi scuturate” (Mat . 24:29) .

97

„Atunci vor începe să zică munţilor: «Cădeţi peste noi!» şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!»” (Luca 23:30) . „Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea . . . Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când se va scula să îngrozească pământul . . . Nu vă mai încredeţi dar în om [terminaţi cu omul], în a cărui nări nu este decât suflare, căci ce preţ are el?” (Isaia 2:10,11,17,19,22) . O, aş vrea ca toţi să citească aceste texte şi altele şi să mediteze la ele:Cei mântuiţi să laude şi să mulţumească din toată inima lor Domnului, care i-a salvat de ziua mâniei Lui, iar aceasta să le fie un îndemn să trăiască şi mai plăcut înaintea Lui . Cei semeţi şi care umblă cu nasul pe sus să-şi dea seama că nu sunt decât numai oameni, un abur care piere şi că numai Dumnezeu are dreptul şi vrednicia de a fi înălţat şi lăudat . Să se smerească acum, să caute acum un loc de adăpost sigur . Şi aceasta este numai şi numai în Domnul Isus Cristos, în ce este El şi ce a făcut El pentru noi prin sângele Său vărsat pe cruce pentru noi .Acum sângele Mielului salvează; atunci mânia Mielului va cădea peste cei ce L-au respins . Acum doar o mică întrebare, pentru cei ce nu iau cuvântul Domnului aşa cum e scris: E posibil ca sfinţii, adică cei răscumpă raţi de Domnul şi care s-au adăpostit sub sângele Lui, să fie între cei ce vor fugi în munţi? Nicidecum . Ei nu vor fi atunci pe pământ, ci în cer . Acum, trecem peste capitolele paranteză, urmărind desfăşurarea evenimentelor din timpul marii strâmtorări în ordinea lor cronologică, aşa cum au fost descrise în Apocalipsa, după care ne vom întoarce la textele sau capitolele paranteză . În felul acesta vom înţelege Apocalipsa mult mai bine, văzând că nu este o carte încurcată sau plină de simboluri pe care nu le putem înţelege, ci o revelaţie exact pentru noi, în special pentru cei din vremurile de pe urmă . În capitolul 8 versetele 1-2 citim: Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-a dat şapte trâmbiţe. Deci sub pecetea a şaptea nu avem numai un eveniment, ci şapte, iar sub a şaptea trâmbiţă, în capitolul 16 încep cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu . Aşa că putem spune că cele şapte peceţi, ori mai bine zis, cartea cu cele şapte peceţi acoperă toată perioada marii strâmtorări . Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate

98

pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars şi a treia parte din copaci au fost arşi şi toată iarba verde a fost arsă. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia pane din soare şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru că a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea de asemenea. M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţe ale celor trei îngeri care au să mai sune (8:6-13) . Ne oprim aici cu citatul, căci şi capitolul se termină şi pentru că este o diferenţă între trâmbiţele care au sunat până acum şi cele ce urmează să sune . Se pare că cele patru trâmbiţe n-au adus atâta dezastru cât vor aduce celelalte trei . De fapt îngerul face această deosebire prin cuvintele pe care le strigă: „Vai, vai de locuitorii pământului . . .” Vedem că la sunetul acestor patru trâmbiţi a fost lovită natura; la celelalte trei va fi direct omul . Unii când citesc Apocalipsa şi vaiurile care sunt în ea leagă aceasta de tehnica modernă şi descoperirile extraordinare în domeniul ştiinţei, ca bombe atomice sau alte mijloace de distrugere . Suntem obişnuiţi să judecăm lucrurile prin vederea noastră omenească, şi fără să ne dăm seama, căutăm să coborâm pe Dumnezeu la nivelul nostru de înţelegere . Da, tehnica modernă îi va face pe oameni să se omoare unii pe alţii, dar când Domnul a vrut aceasta, pentru a izbăvi pe poporul Său, a făcut pe vrăjmaşii lor care veniseră împotriva lor să se omoare unii pe alţii şi fără mijloace specializate din zilele noastre (II Cronici 20:22-24) . Să nu vă închipuiţi că Dumnezeu are nevoie de tehnica omului în realizarea planurilor Sale . Observaţi că judecăţile lui Dumnezeu sub cele şapte trâmbiţe şi şapte potire ale mâniei Lui sunt pregătite toate: îngeri speciali aşteaptă doar timpul şi ordinul . Unii se îndoiesc de împlinirea literală a judecăţilor lui Dumnezeu, căutând să dea cuvintelor o altă interpretare . Dar oare nu aşa a procedat El în timpul trecut, în Egipt şi în alte ocazii? Nu a prefăcut El apele în sânge? Nu a umplut El Egiptul de broaşte şi de pureci? Apoi, nu a trimis El

99

grindina [piatra] şi focul? Citiţi cu atenţie capitolele 7-11 din cartea Exodul . Apoi, nu au sunat preoţii din trâmbiţe şi zidurile Ierihonului au căzut la pământ? Or, ce s-a întâmplat atunci a fost doar pe o scară mică faţă de ce se va întâmpla în marea strâmtorare asupra lumii ce L-a respins pe Domnul Cristos şi mântuirea Lui . Nu, fraţii mei, nu vă îndoiţi de puterea lui Dumnezeu, ci temeţi-vă de El şi acceptaţi planurile şi lucrările Lui aşa cum sunt scrise .

CAPITOLUL 9 Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere să nu-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei când înţeapă pe om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de leu. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai care se aruncă în luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte Apolion. Cea dintâi nenorocire a trecut, iată că mai vin încă două nenorociri după ea. Steaua care a căzut din cer poate să fie Satan . Când ucenicii Domnului s-au întors victorioşi din misiune, Domnul Isus zice: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” (Luca 10:18), desigur mâniat pe biruinţa ucenicilor . Aici în capitolul 9 se pare că lui Satan i se dă pentru un moment cheia adâncului să dezlege pe aceşti demoni legaţi în adânc . S-ar putea ca aceştia să fie cei despre care spune apostolul Petru în epistola sa . Oricum, această armată de lăcuste care vor chinui pe oameni cinci luni e o armată de duhuri rele . Ce vaiete vor fi! Oamenii nu vor putea muri, chiar dacă vor vrea să se sinucidă . Observaţi că puterea ce li s-a dat acestor demoni este limitată: ca timp, numai cinci luni, şi ca grad, în aceea că nu vor omorî pe oameni . Mai mult, toată plaga este o judecată a lui Dumnezeu . E sub controlul Lui . Nici Satan, nici duhurile rele, nu pot face mai mult decât le este îngăduit . Nu pot să

100

vatăme pe cei care au pe frunte pecetea lui Dumnezeu . Nu ne îndoim că aceştia sunt cei o sută patruzeci şi patru de mii din poporul lui Israel, descrişi în capitolul 7 . Aceste duhuri sau lăcuste aveau ca împărat pe Apolion [distrugător] . Citiţi despre aceste duhuri rele, de asemenea, în Ioel capitolul 2 .Iubitul meu, care citeşti aceste rânduri, nu te mişcă aceste evenimente? Ca nemântuit, nu te îngrozeşti să stai nepăsător, în aşteptarea acestor teribile judecăţi ale lui Dumnezeu? Iar ca şi credincios, poţi să stai şi să nu anunţi mântuirea celor din jurul tău, ca să nu ajungă sub aceste judecăţi? Fie ca şi pe unii, şi pe alţii Duhul lui Dumnezeu să-i trezească la realitate şi să facem tot ce trebuie făcut, acum . Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumne zeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul Eufrat!” Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşea din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau. Ceilalţi oameni care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curviile lor, nici de furtişagurile lor (9:13-21) . Judecata de aci e prin patru îngeri legaţi la râul Eufrat şi armatele lor . Ce taine sunt la Dumnezeu! Aceşti îngeri erau legaţi şi aşteptau anul, luna, ziua şi ceasul în care să se manifeste . Aceştia erau la râul Eufrat, ceilalţi în adânc, dar toţi sunt sub controlul lui Dumnezeu şi toţi împlinesc planurile Lui, chiar dacă nu-i sunt supuşi! Oştirea acestor duhuri era de două sute de milioane . În plaga dinainte oamenii erau numai chinuiţi, în aceasta sunt omorâţi . Ce ne surprinde mai mult este ce se scrie în versetele 20-21: „Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor . . .” Douălucruriputemconstatadinacestverset,câtşidintoateaceste judecăţi: Dorinţa lui Dumnezeu de a mântui lumea . Chiar şi aceste judecăţi, deşi sunt drepte şi ar avea motivul numai să pedep sească pentru totdeauna; chiar şi acestea sunt folosite pentru a întoarce pe oameni la El cu pocăinţă . În al

101

doilea rând, vedem cât de mare e răutatea şi împotrivirea omului: cu nici un chip nu se smereşte; din contră, se uneşte cu Satan şi cu duhurile răutăţii împotriva lui Dumnezeu . Şi atunci, întreb pe cei ce spun că Dum-nezeu e aşa de bun că nu poate suferi să vadă pe om suferind şi că va mântui pe toţi: Nu sunt drepte judecăţile Lui şi pedepsele Lui? Ba da, slăvit să fie Numele Lui . Da, El e cu mult mai bun şi iubitor decât am putea noi să-L cunoaştem, de aceea a făcut ce întrece posibilitatea noastră de pricepere pentru a salva lumea, dar dacă aceasta refuză, e drept să-şi primească plata cuvenită . Acum trecem peste capitolul 10 şi 11 până la versetul 14, text care este o paranteză sau preludiu, şi continuăm desfăşurarea evenimentelor cu versetul 15: Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: „Împără ţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Cristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor”. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti: Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” Şi templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare (Cap . 11:15-19) . După cum vedem, a şaptea trâmbiţă ne duce până la marele tron alb unde vor fi judecaţi cei morţi, astfel că sub trâmbiţa a şaptea se vor desfăşura şi cele şapte potire a mâniei lui Dumnezeu . Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Cristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor!Cedeclaraţiesolemnădevictorie,şicebucurie!Răulvaaveauncapăt,caşinelegiuireaşicelceoprovoacă.Dejaîncepemsăvedemdeznodământullaatâtealucruri:lamâniaşirăzvrătireaomuluişianeamurilorprinjudecarea lor, prăpădul celor ce prăpădesc; şi răsplata prooroci lor şi sfinţilor şi celor ce se tern de Numele Domnului, mici şi mari . Eu tresalt în inima mea de pe acum, căci ştiu că aceasta este ceva sigur şi se va întâmpla foarte curând . Trecem din nou peste capitolele paranteză: 12,13,14 şi 15 şi continuăm şirul evenimentelor cu capitolul 16 . În capitolul acesta al şaisprezecelea avem şapte îngeri care varsă cele şapte

102

potire ale mâniei lui Dumnezeu, nu numai peste oameni, dar peste scaunul de domnie al fiarei . Versetul întâi declară aceasta: Şi am auzit un glas tare care venea din templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” . Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. Se vede şi din versetul acesta că nu toţi oamenii s-au închinat fiarei . Dumnezeu a avut în toată vremea, oricât de întunecoasă a fost situaţia, oameni care s-au temut de Numele Lui şi care L-au cinstit . Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au văr-sat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici. Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale” (v . 4-7) . Mă unesc şi eu din toată inima cu îngerul şi cu altarul şi zic acelaşi lucru . Îmi aduc aminte de psalmistul, care zice: „Ci se va face odată judecată după dreptate şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună” (Ps .94:15) . Numai Domnul să ne ajute să-L lăsăm pe El să facă drep-tate şi să ne dea putere să răbdăm toate, ştiind că nu va lăsa nepedepsit pe cel rău! Al patrulea înger a vărsat potirul său peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogorâţi de o arşiţă foarte mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-1 dea slavă (v . 8-9) . Observaţidinnou,DumnezeuprinjudecăţileLuicerceteazăpefiiioamenilorşi-iconstrângesăsepocăiască.Cutoatecăvădceausă sufere şi că El este drept în judecăţile Lui, în loc să se pocăiască, hulesc Numele Lui cel mare . Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor (v . 10-11) . Din nou, Dumnezeu îi provoacă la pocăinţă şi ei se revoltă şi se unesc cu fiara. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului mincinos [trinitatea

103

Satanei] trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Iată Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea! Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon . Cu această plagă suntem chiar înainte de venirea Domnului Isus . Domnul pregăteşte calea pentru ca împăraţii pământului să vină la locul măcelului . Apa râului Eufrat seacă . Cineva ar putca să spună că aşa ceva nu se poate, din cauza că nu cunoaşte pe Dumnezeu şi sfintele Scripturi . Noi, care ştim că El a secat odată Marea Roşie, ca să treacă pe poporul Său, nu ne mirăm de acest lucru, ci admirăm atotputernicia Sa şi minunea împlinirii planurilor Lui . Satan crede că reuşeşte să facă ceva împotriva Domnului Isus . Dumnezeu îl ajută, dar în loc să biruie, Satan va avea o înfrângere totală . Observaţi cum împăraţii nu fac război de capul lor . Duhurile rele sunt acelea care îi provoacă la aceasta . Dar câţi îşi dau seama! Noi am mai văzut în sulul Cărţii sfinte cum pe vremea lui Ahab, un duh de minciună a fost în gura tuturor proorocilor lui ca să-l îndemne să meargă la război, ca să fie nimicit (II Împăraţi 3) . Aici în acest text este o înştiinţare directă a Domnului Isus, care va fi de mare valoare pentru cei din vremea aceea, care sunt ai Lui, dar ea are aceeaşi valoare şi pentru noi astăzi: „Iată, Eu vin ca un hoţ . Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea” . Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din templu, din scaunul de domnie a ieşit un glas tare care zicea: „S-a isprăvit!” Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi S-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare” (v . 17-21) . Al şaptelea potir al mâniei lui Dumnezeu încheie ciclul cărţii pecetluite cu şapte peceţi . E important glasul care zicea: „S-a isprăvit!” Această a şaptea pedeapsă va zgudui lumea din temeliile ei . Auziţi ce se spune: Un cutremur aşa de mare cum n-a mai fost . Cetatea cea mare, adică Ierusalimul, va fi împărţit în trei, dar celelalte cetăţi ale neamurilor vor fi complet prăbuşite . Cel mai mare dezastru se pare că va cădea asupra Babilonului, care probabil este Roma, care

104

la adăpostul religiei a făcut atâtea nelegiuiri . Grindina care va cădea pe pământ va fi de un talant, ceea ce în măsura noastră e în jurul a patruzeci şi cinci – cincizeci de kg . Încă o şansă dată oameni lor ca să se pocăiască, dar în loc de aceasta ei hulesc pe Dumnezeu . Cronologic şi în ordinea evenimentelor, urmează capitolul 19 versetul 11 înainte până la sfârşit, adică venirea Domnului cu slavă şi mărire, bătălia de la Armaghedon, înfrângerea lui Satan, stabilirea Mileniului, judecata de la marele tron alb, cer nou şi pământ nou . Dar pentru că evenimentele care urmează sunt aşa de minunate, ne vom întoarce la capitolele paranteză să medităm puţin în ele şi să învăţăm din ele . Apoi vom relua cursul istoriei până la sfârşit .

CAPITOLUL 7 Înaintedeaexplicaacestecapitoleparantezăamintesc,călucruriledinelenumaisuntîntr-oordinecronologică.Peaceeaamvăzut-oşios-ovedemdelacapitolul19înainte. Capitolul7pecare-lstudiemacumeunuldincapitolelecaremiaumângâiatinimadeatâteaorişilamulţicredincioşide-alungulveacurilor.Defapt,dacăamcitinumaitextulacesta,fărăsăştimsausăţinemcontdealteledinsfântaScriptură,amputeaîntreba:Cinenuarvreasăfieînaceamaremulţimecenusepoatenumăraşicubinecuvântărileei?Totaşa,cândciteştiatâteapromisiunidinVechiulTestament,eştiunslainimăşislăveştipeDumnezeu.Totuşi,deşiacestepromisiunişibinecuvântărisuntaşademinunate,elenusuntpentrunoi,pentruBiserică.PentrunoiDomnulapregătitcevamaifrumos.Şieupotsăzic,dacăacesteasuntaşadedoriteşiaşademângâietoare,cumvorficelepentruBiserică? Înaintedeaintraîndetalii,aşdorisămeditămpuţinlaîngeriideaici.PoateaţiobservatdincitireaApocalipsei,câtşidinalteScripturi,câtăordineşiarmonieesteîneconomialuiDumnezeu!Nimicnusepetrecehaoticsaulaîntâmplare.Toatelucrurileşifiinţeledepepământ,precumşitoateevenimenteleauunînger,sauîngeri,oriuncorespondentceresc.Înaltlocaţiîntâlnitîngerulapelor.Aicisuntpatruîngericaresuntîncelepatrucolţurialepământului.Eiţincelepatruvânturialepământului,casănusuflepepământ,nicipemare,nicipestevreuncopac.Probabilcăaceştiaerauceipatruîngeridescrişiîncapitolul8careausunatdincelepatrutrâmbiţecareauvătămatpământul,mareaşicopacii.Sevedeaceastadinversetele2şi3undeapareun alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului Celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea

105

slujitorilor Dumnezeu lui nostru”. Şi am auzit numărul celor ce fuseseră 0 sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile lui Israel (v.4).Apoiînversetele5la8înşirăacesteseminţiicucâtedouăsprezecemiidinfiecare. Înaintedeavedeacinesuntaceştia,aşvreasăremarcămcâtevalucruri: 1. Cerul,îngerii,cunoscpefiecare.Nuştimîncemăsurăceidepepământaucunoscutvredniciaacestorosutăpatruzecişipatrudemii,desprecareosămaivorbimîncapitolul14,darDomnuli-acunoscut.Nutebucurăaceastaiubitulmeufrate?Peminemăbucurăşi-midănădejde.Cândoameniimăbatjocoresc,iaraceices-arcuvenisăprimeascăcuvântulşiadevărurilepecareDomnulmiledăsălespunmărespingşicautăsămărăpună,îmiaducamintedeDomnulIsus,cucares-aîntâmplattotlafel.Elziceaiudeilor:„EunupotfacenimicdelaMineÎnsumi:judecdupăcumaudşijudecataMeaestedreaptă,pentrucănucautsăfacvoiaMea,civoiaTatăluicareM-atrimis”(Ioan5:30). 2.PeceteadepefrunţileacestorsfinţidinIsraelîmiaduceamintedepeceteaDuhuluiSfântcucareafostpecetluitfiecaremântuitdinBiserică,caşioarvunăpentruziuarăscumpărării(Efes.1:13). Aceştiaosutăpatruzecişipatrudemiidecredincioşi,deşiîntimpulmariistrâmtorări,înmijloculjudecăţilorşimânieiluiDumnezeu,precumşiîntimpulpersecuţieiluiAnticrist,aurămasnevătămaţişinuaufostmartirizaţi.Îigăsimîncapitolul14biruitoricuDomnulIsus.Totaşa,niciceipecetluiţicuDuhulSfânt,dinperioadaharului,nuvorputeafivătămaţidenimicşivorfiailuiDumnezeupentrutotdeauna,pentrucăsuntarvuniţi,pecetluiţi.SlăvitsăfieNumeleDomnului,căElareputeresă-iţinăcaşipeaceştiadinmareastrâmtorare. Observaţicăînacestcapitolsuntdouăgrupedecredincioşicarenusepotconfunda.Ogrupă,prima,ecompusădintr-unnumărfix,caşiBiserica;adouaecompusădintr-omulţimecenusepoatenumăra.Deşiamrâvnipoziţiaşiharurileuneiasaualealteia,n-avemnicioşansă,trebuindsărămânemînceDomnulapregătitpentrunoi,adicăsărămânem la locul nostru . Prima grupă, nici vorbă să fie Biserica, din mai multe motive: 1 . Biserica a fost răpită la cer înainte de marea strâmtorare; aceştia de aici şi din capitolul paisprezece se vede că au fost în marea strâmtorare şi au trecut prin ea . 2 . Biserica este compusă mai mult dintre Neamuri şi mai puţin din iudei; aceştia sunt numai din poporul Israel . Acest adevăr nu poate fi spiritualizat, aşa cum fac unii, zicând că e Israelul spiritual . Unde Domnul înşiră fiecare seminţie şi numărul respectiv, acolo nu mai poate fi spiritualizare . 3 . Nu poate fi Biserica şi pentru faptul că numărul de o sută patruzeci şi

106

patru de mii e prea redus pentru Biserică . Gândiţi-vă că numai la Rusalii, într-o singură zi s-au întors la Domnul trei mii de suflete . Dar de atunci şi până acum, câte milioane? AceştiaosutăpatruzecişipatrudemiisuntrămăşiţadinIsraeldesprecarevorbeşteSfântaScriptură(Rom.9:27;Isaia1:9,etc.)şipecareDomnulovapăstraprinnecazulcelmare.Elpoatefaceaceasta,cumpetimpuldomnieireleşipăgânealuiAhabapăstratşaptemiidebărbaţi,carenuşi-auplecatgenunchiulînaintealuiBaal.ŞiculmeaironieifaţădeAhab,unulerachiardincurtealui,caadministratoralcaseisale! Ei sunt aceia ce vor propovodui în timpul marii strâmtorări . Dumnezeu nu se lasă niciodată fără martori pe pământ . Se prea poate ca marea mulţime din a doua grupă să fie rodul propovăduirii lor . Un mic amănunt: Nu ştiu dacă aţi observat, dar aşa este că seminţia lui Dan nu este enumerată . De ce, nu ştim . Unii spun că Anticrist va veni din această seminţie . Totuşi, poate că aţi observat într-un citat anterior din Ezechiel, că profetul îl prezintă ca domn al lui Israel . Ce ştim e ce scrie în Geneza 49:17: „Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate” . Apoi din cartea Judecători (cap .18) aflăm că seminţia lui Dan a fost prima care a îmbrăţişat idolatria . A doua grupă de sfinţi din capitolul 7 e descrisă în versetele 9 -17 . „O”, veţi spune, „aici e locul nostru; în prima au fost numai evrei, dar aici sunt din toate neamurile”, mai ales că mereu şi mereu s-a predicat în felul acesta . Şi totuşi, după cum vedem din cuvântul lui Dumnezeu, nu e aşa .Ei nu pot fi Biserica, din mai multe motive: 1 . Biserica a fost răpită la cer înainte de marea strâmtorare şi nu va suferi judecăţile lui Dumnezeu . 2 . Despre aceştia se spune clar că vin din necazul cel mare . Cred că intenţi-onat a fost acest dialog dintre Ioan şi unul din bătrâni în versetele 13-14 . 3 . Reiese că toţi au fost martirizaţi şi au suferit rigorile, sau plăgile marii strâmtorări: foametea şi setea, din cauza că nu au avut semnul fiarei pe mână, dogoarea soarelui şi alte arşiţe din timpul plăgilor respective . Se vede aceasta din versetul 16: „Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî soarele, nici vreo altă arşiţă” . Slavă Domnului, că deşi unii din Biserică au avut parte de aceste suferinţe, mulţi nu au avut, deci nu se potri-veşte cu Biserica . Cineva va întreba: „Dar cum vor fi aceştia mântuiţi, dacă Duhul Sfânt va fi luat împreună cu Biserica?” Ei vor fi mântuiţi tot prin sângele Domnului Isus, cum se vede din text . Nu este o altă cale . Duhul Sfânt va lucra în felul cum a lucrat înainte de Rusalii, când au

107

fost o mulţime de credincioşi, nu Biserica . Tot El va fi Acela care va convinge, dar nu va mai fi cu credincioşii în felul cum a fost cu Biserica . Din nou zic, nu facem din aceasta un motiv de dezbinare, mai ales că starea, condiţiile şi binecuvântările lor sunt demne de dorit; dar e bine să împărţim bine cuvântul adevărului, altfel nu mai înţelegem ce a vrut să spună Domnul şi frumuseţea planurilor Lui .

CAPITOLUL 8:3-5 Trecând la capitolul 8, avem o mică paranteză, versetele 3-5, căci restul sunt evenimente cronologice ce le-am arătat . Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ (v . 3-5) . Vedem aici o slujbă de mijlocire, de preoţie, făcută de un înger . Ne amintim de Domnul Isus cum, acum face această slujbă de Mare Preot pentru noi la dreapta Tatălui (Evrei 3:l, 4:15-16; 8:l; 10:11, 24, etc .) . După ce Biserica va fi luată la cer, slujba aceasta de Mare Preot a Domnului Isus pentru ea va înceta, El urmând să facă aceasta pentru Israelul care va fi altoit din nou, cum spune apostolul Pavel în Romani 11, precum şi pentru ceilalţi credincioşi din marea strâmtorare . Dar veţi zice: „Aici se scrie de un înger” . Da, dar îngerii nu pot avea rolul acesta de preoţie . Apoi, nu uitaţi, în mai multe locuri din Vechiul Testament era Domnul Isus, care a apărut sub numele acesta de Îngerul Domnului: când a luptat cu Iacov, când a apărut lui Manoah, când s-a arătat lui Iosua cu sabia scoasă din teacă, etc . . ., iar în cartea proorocului Zaharia e arătat tot în această slujbă de Mare Preot şi Avocat . Ce interesant e că pentru cei mântuiţi face o slujbă de preot, de apărare, de mântuire; pentru cei răi care L-au refuzat, face o lucrare de distrugere: „Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ . Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ” (v . 5) .

CAPITOLUL 10 Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeu; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

108

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Şi când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor. Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!” Şi îngerul pe care-I văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă, ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor. Şi glasul pe care-I auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ” M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o, mi-a zis el, şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi-a zis: „Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi” (v . 1 -11) . Cine poate fi acest înger puternic, ce se cobora din cer într-un nor? Nu pot să precizez, aşa ca multe alte lucruri din această carte . Totuşi descrierea lui e foarte similară cu a Domnului Isus: Un înger puternic Învăluit într-un nor . Norul reprezintă slavă (I Împ . 8:10-11; Apoc .1 :7). Deasupra capului lui era curcubeul . Din capitolul 4, -versetul 3 ştim că tronul era înconjurat de curcubeu . Faţa lui strălucea ca soarele; exact aşa cum e descris Domnul Isus în capitolul 1 . Picioarele Lui ca nişte stâlpi de foc, ca în capitolul l . A strigat cu glas tare ca un leu . În capitolul 5 El e Leul din seminţia lui Iuda . La fel ca în capitolul 8 versetul 5, când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor . Ce-au exprimat aceste tunete nu ni se spune, căci Ioan primeşte ordinul să pecetluiască ce au spus ele .În capitolul 11 care este o continuare a discuţiei lui Ioan cu îngerul, în versetul 3 se spune: „Voi da celor doi martori ai mei să proorocească . . .” Nu ne îndoim că numai Domnul Isus putea să spună aceasta, şi cei doi martori erau ai Lui . E vrednic de remarcat ce a spus îngerul cu jurământ, că nu va mai fi nici o zăbavă şi că în momentul când îngerul al şaptelea va suna din

109

trâmbiţă, se va isprăvi taina lui Dumnezeu . Socotesc că e vorba de taina fărădelegii, despre care apostolul Pavel vorbeşte în II Tesaloniceni 2:7, adică împărăţia lumii va trece în mâinile Domnului nostru şi a Cristosului Său, cum e scris în capitolul 11, versetul 15 . Îngerul ţinea în mână o cărticică deschisă . Lui Ioan i se spune să ia cărticica şi s-o mănânce . Credem că aici Ioan este pregătit pentru noi proorocii ce le va face, aşa cum se vede în versetul 11 . În acelaşi fel a fost pregătit Ezechiel când a fost trimis să proorocească (Ezec . 2:8-10; 3:l-3) . De aici putem lua o învăţătură pentru viaţa noastră . Cărticica a fost dulce în gură, cum se spune despre cuvântul Domnului (Ps . 19:10-11; Ier . 15:16) . Dar pântecele s-a umplut de amărăciune . „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12) . Dacă îl lăsăm să pătrundă înăuntrul nostru adânc, el face o lucrare adâncă, ce pentru moment doare, dar după aceea aduce atâta sănătate . El aduce pocăinţa, plânsul, zdrobirea inimii – deci amărăciune – dar ce efecte minunate după aceea! Apoi, altă învăţătură: cuvântul lui Dumnezeu trebuie mâncat, asimilat, lăsat să pătrundă în toată fiinţa, nu numai de suprafaţă şi nu numai să privim la el ca într-o oglindă şi apoi să uităm cum eram .

CAPITOLUL 11 Ce lucrări şi ce proorocii minunate mai sunt şi în capitolul acesta! Acum înţeleg de ce Ioan trebuia să mănânce cărticica şi de ce i se spune că va trebui să proorocească din nou cu privire la multe popoare, neamuri, limbi şi împăraţi . Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni. Voi da celor doi martori ai mei să proorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc care mistuie pe vrăjmaşii lor. Şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care în înţeles duhovni cesc se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oamenii din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor

110

sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii pământului se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceştia doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar după trei zile şi jumătate, duhul de viaţa de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică 1-a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi am auzit din cer un glas tare care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer, iar vrăjmaşii lor i-au văzut. în clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului” (v . 1-13). Lui Ioan i se spune să măsoare templul . Deci nu mai e nici o îndoială că templul din Ierusalim va fi zidit din nou . Acum în locul lui e moscheea lui Omar, de unde mahomedanii presupun că Mahomed s-a înălţat la cer, fapt pentru care această moschee este aşa de scumpă pentru ei . Curtea de afară nu trebuia măsurată, căci va fi dată neamurilor ca s-o calce în picioare patruzeci şi două de luni, adică trei ani şi jumătate . E vorba de partea a doua a marii strâmtorări sau jumătatea a doua a săptămânii a şaptea din cartea lui Daniel, după ce Anticrist rupe legământul cu Israel şi va intra în templu, dându-se drept Dumnezeu . Tot în această perioadă, Domnul Isus va avea doi martori, care vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, deci tot trei ani şi jumătate, îmbrăcaţi în saci . M-a izbit expresia „îmbrăcaţi în saci” . Perioada este aşa de tristă şi jalnică, că ar contrasta altă îmbrăcămin te . Învăţ de aici că atunci când propovăduiesc Evanghelia, trebuie să mă dezbrac de mine însumi, adică de toată slava şi mândria şi să mă cobor la nivelul celor ce le vorbesc . Alt amănunt: „Voi da celor doi martori ai Mei să proorocească” . Ei nu proorocesc de la ei, ci ce le dă Stăpânul lor . Ei sunt martori . Am mai vorbit de aceasta . Ei sunt măslini şi sfeşnice, minunată pildă pentru martorii şi proorocii de azi . Nimeni nu le poate face vreun rău . Ei sunt trimişi şi împuterniciţi de Domnul lor . Nici vrăjmaşii lor, nici fiara nu pot să-i vatăme până nu îşi vor isprăvi misiunea . Din contră, ei vor putea să mistuie şi să distrugă pe vrăjmaşii lor . Minunat şi Atotputernic e Dumnezeul nostru! Cum ştie El şi cum poate El să susţină pe ai Săi! Crezi că pe tine n-are putere să te ţină? „Cine eşti tu, ca să te temi de fiul omului? – spune El lui Ieremia . De aceea, când te trimite într-o slujbă sau o misiune, nu mai pune problema că ce ţi se va întâmpla, ci cum s -o faci mai bine .

111

„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî” (v . 7) . Nu uitaţi, numai după ce îşi vor isprăvi mărturisirea, şi chiar şi atunci, numai cu permisiunea Domnului şi pentru realizarea planurilor Lui . „Trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari”, adică Ierusalim, căci se spune în continuare, „unde a fost răstignit Domnul lor” (v . 8) . Dar observaţi însemnătatea spirituală: Sodoma şi Egipt . Vedeţi, cum o cetate sfântă se poate transforma prin faptele şi lucrările ei într-o cetate ca Sodoma şi ca Egipt? Nu vă măguliţi cu numele frumos al bisericii sau religiei sau frumuseţile lor, ci căutaţi să păstraţi ce Domnul v-a dat şi încredinţat în curăţie şi în ascultare de El! Toţi oamenii de pe pământ vor sta şi vor privi trei zile şi jumătate trupurile lor moarte . Cum va fi posibil aceasta, noi nu ne mai mirăm acum când avem televiziunea . Ce e izbitor, e să vezi cum locuitorii pământului se vor bucura şi -şi vor face daruri unii altora, că au scăpat de aceşti doi martori . Vă daţi seama cât de mult s-au unit oamenii cu Satan? Noi ne mirăm azi, cum se poate ca atunci când se găseşte un ucigaş, un sodomit sau un alt nelegiuit, oamenii, în loc să-l osândească, se unesc cu el şi chiar avocaţi, care sunt chemaţi să apere dreptatea şi neprihănirea, îi apără . Ce va fi atunci? Nu mă îndoiesc, că toate acestea Dumnezeu le va îngădui ca mărturie şi ca oamenii să se pocăiască, astfel ca în ziua judecăţii să fie astupată orice gură . După trei zile şi jumătate vor învia şi se vor înălţa la cer din mijlocul vrăjmaşilor lor, care-i vor privi plini de groază . Nu numai atât, dar cu ocazia aceasta va fi un cutremur de pământ, care va prăbuşi a zecea parte din cetate şi va ucide şapte mii de oameni . Este singurul loc din timpul marii strâmtorări, când ni se spune că cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului (v . 13) . Cine sunt aceşti doi martori? Nu ştim . Dacă Biblia nu spune, n-are rost s-o forţăm să ne spună . S-ar părea să fie Moise şi Ilie, dar nu ştim . În continuare capitolul 11 se ocupă cu îngerul al şaptelea care a sunat din trâmbiţă .

CAPITOLUL 12 Acest capitol cuprinde mai multe evenimente însemnate . Întâi de toate ne este prezentată o femeie . În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască” (v . 1-2) .

112

Balaurul a stat înaintea femeii care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sure şaizeci de zile (v . 4,5,6) . Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul pe parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. Şi balaurul mâniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Cristos (v . 13-17) . Cine este femeia de care se ocupă aşa de mult capitolul acesta şi care este obiectul de atac al balaurului? Din nou spun, nu este nevoie de imaginaţie, ci de cuvântul lui Dumnezeu în care găsim toate explicaţiile şi care prin Duhul Sfânt este cheia cu care deschidem orice uşă a comorilor divine . Există în Biblie un loc unde soarele, luna şi douăsprezece stele sunt amintite într-un singur verset, anume în Geneza 37:9, unde Iosif istoriseşte visul său fraţilor şi părinţilor . Nu ne îndoim că femeia despre care se spune aici este poporul Israel . În mai multe locuri din Vechiul Testament, Israel e arătat ca o femeie în relaţie de căsătorie, pe baza legământului cu Dumnezeu (Osea 2; Ezec . 16; Ier . 2:2-3) . Chiar şi aici, pasajul începe cu versetul ultim din capitolul 11, unde scrie: „Şi templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în templul Său . Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare” . Acest verset e o cheie la ce se va întâmpla cu Israel în viitor . Pe baza legământului Său încheiat cu Avraam, El a păstrat în trecut şi va păstraşiînmareastrâmtorarepeIsrael. Din Israel S-a născut un Fiu, pe care balaurul voia să-l mănânce (Mica 5:2; Isaia 9:6) . Fiul despre care se spune că L-a născut este Domnul Isus . Se precizează: „un fiu, un copil de parte bărbătească”, deci nu poate fi vorba de spiritualizare aci . Despre El se spune că va cârmui toate neamurile cu un toiag de fier (Ps . 2:99 . Apoc . 2:27), cât şi despre biruitori, adică Biserica (Apoc . 2:26-27), ce este în Cristos, El fiind capul . El a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie, desigur împreună cu tot trupul Său, Biserica . Nu cunoaşteţi oare pe balaur, prin Irod, care, voind să-L ucidă pe Domnul Isus, a ucis o mulţime de copilaşi în Ierusalim? Apoi, pe parcursul vieţii Lui aici pe pământ, incluzând jertfa Sa pe cruce, nu a fost scopul lui

113

Satan să scape de El, să-L nimicească? Ura lui Satan a fost nu numai împotriva Fiului, ci a femeii din care avea să se nască Fiul . Gândiţi-vă la robia lui Israel în Egipt, la ispitele din pustie, la captivitatea lui . Un exemplu limpede îl găsim în cartea Esterei, unde prin Haman agaghitul voia să extermine pe Israel . „Ea [femeia] era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască” . Versetul acesta, după lumina din alte texte din Biblie, cred că vorbeşte şi de renaşterea lui Israel . Aceasta vrea să spună Isaia: „Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii” (Is . 66:8)! În versetul anterior, versetul 7, se scrie: „Înainte ca să simtă dureri, a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu” . Aici nu mai e vorba de rămăşiţa lui Israel, ci de Domnul Isus Cristos, incluzând Biserica, aşa cum am spus . Deoarece Biserica a fost o taină în Vechiul Testament, nu s-a spus despre ea, ci numai de Domnul Cristos . Observaţi că e scris: „Înainte ca să simtă dureri, a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu . Suferinţele şi durerile sunt cele din marea strâmtorare . Dar fiul care s-a născut a fost născut înainte de suferinţe . În versetul următor, unde se spune de rămăşiţa lui Israel, este expresia „fii”, născuţi în dureri, în munci . În timpul marii strâmtorări, Satan, balaurul, va urmări în special pe feme-ie, adică pe Israel, căci Fiul e în cer la scaunul de domnie al lui Dumnezeu . Femeii însă, Dumnezeu i-a pregătit un loc în pustie, unde într-un chip miracu-los va fi hrănită o mie două sute şaizeci de zile, adică trei ani şi jumătate (v . 6,14) . Aceasta se va întâmpla aidoma . Nu e o figură de vorbire . Cum va fi posibil aceasta, noi care cunoaştem pe Dumnezeu şi atotputernicia Lui, nu ne îndoim . Ştim că El a hrănit pe Israel în pustie patruzeci de ani . Le-a dat pâine, le-a dat carne, le-a dat apă . Îmi place menţiunea: „Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie . . .” (v . 14) . Nici aceasta nu e o expresie străină pentru noi . În capitolul 4, unde am vorbit despre cele patru făpturi vii, arătând atributele lui Dumnezeu, una semăna cu un vultur . Iar Dumnezeu spune despre Israel: „V-am purtat ca pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Exod 19:4), iar în Deuteronom 32:11: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui, aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său” . Şarpele va urmări pe femeie . Va arunca din gură apă ca un râu, ca s-o ia râul, dar pământul îşi va deschide gura şi va înghiţi râul . Apele, chiar aici

114

în Apocalipsa, se arată că sunt popoare, gloate, neamuri şi limbi (17:18) . Anticrist va pune armatele să urmărească pe Israel, dar aşa cum pământul s-a deschis şi a înghiţit ceata lui Core, Datam şi Abiram, care s-au răsculat împotriva lui Moise (Num .16), aşa va înghiţi aceste armate; ori ca marea Roşie care a înghiţit pe egipteni, ce urmăreau pe Israel . Ce se va întâmpla de fapt? La jumătatea săptămânii (a şaptea) din cartea lui Daniel, adică după trei ani şi jumătate, Anticrist, care încheiase un legământ sau tratat cu Israel, doar ca să-1 înşele şi să-şi realizeze planurile, va rupe acest legământ . Va intra în templu, se va da drept Dumnezeu, pretinzând închinare (II Tes . 2:4; Dan . 9:27; 12:11) şi va căuta să distrugă pe evrei . Despre acest timp şi despre această fugă în pustie, în munţi, ,vorbeşte Domnul Isus când zice: „De aceea, când veţi vedea «urâciu nea pustiirii», despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în locul sfânt – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudea să fugă în munţi; . . .Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Mat . 24:5-21) . Unde va fi acest loc, munţi sau pustie? Noi nu ştim, dar Israel, care s-a mai adăpostit acolo în vremuri de restrişte, ştie . Probabil e localitatea Petra, capitala Edomului (Isaia 63:l; Dan . 11:41), la aproximativ 240 km . sud de Ierusalim . Alt personaj în acest capitol e balaurul . În cer s-a mai arătat un alt semn: Iată, s-a văzut un balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăţeşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Să cunoaştem puţin istoria acestui balaur . Pentru aceasta, să citim câteva texte din sfânta Scriptură: Isaia 14:12-16: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt» . Dar ai fost aruncat din locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd, se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile»” . De fapt şi alte versete din acest capitol vorbesc foarte clar despre el şi despre soarta lui . Ezechiel 28:12-15: „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra Tirului şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ajunseseşi la cea mai înaltă

115

desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe . Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut . Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare . Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine»” . Ce vedem de aici: Satan sau diavolul sau balaurul sau şarpele cel vechi, şi alte nume pe care le are, a fost la început un heruvim ocrotitor; se numea Lucifer (Lumină), de un rang deosebit, cu cea mai înaltă desăvârşire (Ezec . 28:12) . Dar mândria l-a doborât şi 1-a aruncat nu numai la pământ, ci în locuinţa morţilor . Iazul cu foc şi pucioasă a fost pregătit pentru Satan şi îngerii lui, zice Domnul Isus . Când a căzut din locul strălucirii sale, a tras împreună cu el o mulţime de îngeri – a treia parte . De când a căzut şi până va fi aruncat în iazul cu foc şi pucioasă, n-a făcut altceva decât să se revolte împotriva lui Dumnezeu şi să lupte împotriva Lui . Dar deoarece a ştiut şi ştie că lui Dumnezeu nu poate să-I facă nici un rău, căci e Atotputernic, lupta şi acţiunea lui rea s-a îndreptat asu-pra poporului lui Dumnezeu . Prima dată a acţionat în grădina Edenului, înşelând pe primii oameni şi făcându-i să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu . Dar acţiunea lui Satan, departe de a cauza un rău lui Dumnezeu, a făcut să se arate slava Lui şi frumuseţea planurilor Sale minunate faţă de poporul Său . De-a lungul istoriei, îl găsim luptând, acuzând, înşelând, direct sau prin agenţii lui, îngeri sau oameni . Nu s-a ruşinat şi nu se ruşinează să folosească chiar pe sfinţii lui Dumnezeu . De aceea, Domnul Isus şi apostolii Săi ne îndeamnă să veghem . În rugăciunea Sa domnească, Domnul Isus îi învaţă pe ucenici să se roage: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” . Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, ca să putem ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efes . 6:11-13), „căci nu suntem în necunoştinţă de planurile lui” (II Cor . 2:11) . Apostolul Petru zice: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (I Petru 5:8) . Nu s-a ruşinat să vină chiar la Domnul Isus, când era aici pe pământ, să-l ispitească (Luca 4:1-13) şi nu numai o dată . Aşa că nici unul dintre noi, chiar cel mai ales sfânt al lui Dumnezeu, nu e scutit de ispitele lui . Odată, Îl auzim pe Domnul Isus spunând ucenicilor: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă

116

ca grâul . Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31-32) . Observaţi că Domnul îl lasă să acţioneze, dar se roagă şi păzeşte pe ai Săi, astfel că întotdeauna, în loc să aibă o izbândă, Satan are o înfrângere . Deşi înainte de crearea omului şi a universului actual, la păcătuirea lui, a fost aruncat din locul slavei şi poziţiei lui de heruvim ocrotitor, totuşi nu a fost aruncat din cer . Aşa cum vedem aici, din capitolul 12 din Apocalipsa, aruncarea lui şi a îngerilor lui din cer va avea loc numai în marea strâmtorare . Lucrul acesta e arătat foarte clar în sfintele Scripturi: În cartea Iov, când fiii lui Dumnezeu (îngerii) s-au înfăţişat înaintea Domnului, Satan a venit în mijlocul lor (Iov l:6) . Nu numai atât, dar îl acuză pe Iov şi-L îndeamnă pe Dumnezeu să-1 piardă (Iov 2:3) . În cartea Zaharia îl găsim, la fel, în cer, pârând pe marele preot Iosua, fiul lui Ioţadac (Zah . 3:l-2) . În Luca 10:18 e scris despre Domnul Isus: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” . Apostolul Pavel spune: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efes . 2:1-2) . Iar în capitolul 6 versetul 12 al acestei epistole, scrie: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în locurile cereşti” . Dar iată că vine vremea despre care se spune: Şi în cer s-a făcut război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat cu ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi numit Diavolul şi Satan, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Cristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi pământ şi mare, căci diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme!” (Apoc . 12:7-12) Textul spune de ajuns şi clar ce se va întâmpla cu Satan şi îngerii lui, nefiind nevoie de explicaţii . Doar vreau să subliniez anumite lucruri şi să luăm câteva învăţături .

117

Puteţi să vă închipuiţi bucuria cerului, a îngerilor, a sfinţilor, când vor scăpa de Satan şi îngerii lui! Gândiţi-vă, ce greu e să ai lângă tine pe cineva care nu are nimic bun în el, ci numai venin şi amărăciune, să-1 vezi zilnic pârând, acuzând şi făcând rău! Nu vi s-a întâmplat aceasta? Şi noi suntem obişnuiţi cu răul, dar ce putem să spunem de sfinţii îngeri? Şi totuşi, Domnul, în planurile Sale minu nate, l-a îngăduit aşa de mult pe Satan în cer . E o taină şi aceasta . De fapt, apostolul Pavel spune despre fărădelege că e o taină (II Tes . 2:7) . Ce învăţ eu de la sfinţii îngeri şi de la cei din cer e să nu cârtesc, ci să mulţumesc Domnului pentru toate şi să-L aştept să-şi împlinească planurile Lui . Ele sunt neînţelese pentru mine, dar sunt minunate şi va veni vremea să văd aceasta clar . Să tac şi să nădăjduiesc în Domnul, chiar când mi se pare că răul biruie . Domnul este în control şi la timpul Său va face dreptate (Ps . 37:5-9) . Ori să zic împreună cu alt psalm: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele” (Ps . 141:3) sau „Stau mut şi nu deschid gura, căci Tu lucrezi” (Ps . 39:9) . „Ei [sfinţii] l-au biruit [pe Satan] prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte” (v . 11) . Eu am subliniat de mult în Biblia mea acest verset şi cred că e bine de luat aminte la el . Aci e secretul biruinţei asupra diavolului şi a îngerilor lui: 1 . Sângele Mielului . Prin sângele Său vărsat pe lemnul crucii, Domnul Isus a câştigat o victorie deplină asupra diavolului . Adăpos tindu-ne sub sângele Mielului, noi la fel avem o victorie deplină asupra diavolului . A reuşit cumva să te păteze, să-ţi întineze cugetul, fiinţa? Vino repede la sângele Mielului, mărturiseşte-I Domnului păcatul şi eşti eliberat . Stai mereu la adăpostul sângelui Mielului . Adu-ţi aminte de Israel în Egipt, în casele unde uşorii uşii erau stropiţi cu sângele Mielului . Nu ieşi nici în neprihănirea ta, nici în vrednicia ta, nici în numele tău, ci în puterea sângelui Mielului . 2 . „…şi prin cuvântul mărturisirii lor . . .” Noi suntem biruitori nu numai în defensivă, ci şi în ofensivă . Nici nu ne dăm noi seama ce putere are mărturisirea sau mărturia noastră cu gura, când suntem adăpostiţi sub sângele Mielului, ori când, pe baza biruinţei jertfei Domnului Isus, mărturisim Numele Lui şi adevărul Lui, fără să ne ruşinăm sau să ne înfricăm! Aduceţi-vă aminte ce scria apostolul Pavel în privinţa aceasta filipenilor: „Numai purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos… să aud despre voi că rămâneţi ta în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evanghe liei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră şi aceasta de la Dumnezeu” (Filip . l:27-28) .Apoi să nu uitaţi: „să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evr . 12:23) .

118

3 . „Şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte” . Împotriva acestor arme, Satan nu mai are muniţii . Dar ca să nu-ţi iubeşti viaţa chiar până la moarte, înseamnă că iubeşti pe Domnul Isus mai mult decât viaţa ta şi te încrezi în cuvântul Lui, care spune: „Nu vă temeţi de cei de ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Mat . 10:28) . O, Doamne, dă-ne să învăţăm din acest verset secretul biruinţei şi cunos-cându-l să-l trăim! Un alt lucru asupra căruia aş vrea să atrag atenţia e că Satan e pârâşul nostru, care zi şi noapte ne pârăşte înaintea Dumnezeului nostru . Dacă el zi şi noapte ne pârăşte, noi trebuie să ne rugăm zi şi noapte, ca Domnul să-i anuleze pretenţiile şi pârele lui . Gândiţi-vă ce efect puternic ar avea aceste rugăciuni asupra acuzaţiilor lui Satan! I-ar nimici toate acuzaţiile . De aceea, Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm . Cred că aţi observat un amănunt în versetul acesta: „Îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” . Va ţine Dumnezeu cu Satan, şi nu cu noi? Îmi vine în minte ce spune apostolul Pavel prin Duhul Sfânt despre credincioşi: „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? . . .Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:31-33) „Vai de voi, pământ şi mare, căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme!” Ce grozăvie va fi pe pământ în vremea aceea, când toate duhurile răutăţii împreună cu Satan vor fi pe pământ! Dacă acum, când ele sunt în locurile cereşti, pământul fiind câmpul de bătălie, e atâta răutate şi nelegiuire, ce se va întâmpla când va fi năvala de duhuri rele? Când Duhul Sfânt şi Biserica nu vor mai fi pe pământ să împiedice răul şi când Satan îşi va desfăşura în voie stricăciunea şi nelegiuirea lui!

CAPITOLUL 13 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea un nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care

119

rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea vieţii Mielului junghiat de la întemeie rea lumii. Cine are urechi, să audă! Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor” (v . 1-10) Pentru a înţelege acest capitol, vom cita alte texte din Biblie, care vorbesc despre aceleaşi persoane şi lucruri . După ce vom pune aceste texte împreună, vom vedea că aproape nu mai e nevoie de nici un comentariu, tainele fiind desluşite, căci aşa cum am mai spus, Biblia se explică prin Biblie . „După aceea, m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca şi sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne . M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne . Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie . Eumăuitammereu,dinpricinacuvintelorplinedetrufiepecarele rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars . În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne . Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia . El mi-a vorbit aşa: «Fiara a patra este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ . Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia pământul, îl va călca în picioare şi-1 va zdrobi . Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi, iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi . El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de

120

o vreme, două vremi şi jumătate de vreme . Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna . Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt . Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta»” (Dan . 7:7-8,11, 19-27) . „Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată . S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt . Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început . Am auzit pe un sfânt vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: «În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul locaş şi oştirea?» Şi el mi-a zis: «Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit!» . . .La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean . El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor . Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împo triva Domnului oştirilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti . Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată . Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate” (Dan . 8:9-14, 23-26) . „Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumne zeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini . Nu va ţinea seamă nici de Dumnezeul părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţinea seamă de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi . În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-1 cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ” (Dan . 11:36-38) . „Şi îngerul mi-a zis: «De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne . Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este . Ea are să se ridice din adânc şi are să se ducă la pierzare . Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni . Aici este mintea plină de înţelepciune . Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia . Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este,

121

celălalt n-a venit încă şi când va veni, el va rămâne puţină vreme . Şi fiara care era şi nu mai este ea însăşi este al cincilea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare . Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara . Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor»” (Apoc . 17:7-13) . În capitolul acesta al treisprezecelea este arătată trinitatea lui Satan . Totdeauna, ca să înşele, Satan a căutat să imite pe Dumnezeu . Astfel, găsim aici balaurul adică Satan, fiara (întâia fiară) şi proorocul mincinos (a doua fiară) . Observăm că fiara care se ridică din mare reprezintă a patra împărăţie, imperiul roman, care a fost şi care vine . „Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este . . .se vor mira când vor vedea că tiara era, nu mai este şi va veni” (Apoc . 17:8) . Că este imperiul roman ne-o spun şi cuvintele: „Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care stă femeia” (Apoc . 17:9) . Roma este aşezată pe şapte dea-luri . „Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vinde cată” (v . 3) . Aceasta este exact ce s-a întâmplat cu imperiul roman . Cine şi-ar mai fi putut închipui că din nou va reînvia? De aceea, se spune „Şi tot pământul se mira după fiară” . Totodată, fiara este şi un om care se va ridica din această împărăţie, sau mai bine zis, cei zece împăraţi îi vor da împărăţia . Capitolul 13 se ocupă mai mult cu fiara ca om . Ea va fi un om, nu un sistem . „La sfârşitul stăpânirii lor (a celor patru împărăţii), când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean . El va fi tare, dar nu prin puterea lui . . .” (Dan . 7:23-24) . Observaţi că e un om ca orice om, slab şi neînsemnat, dar în care se va întrupa Satan . Expresiile „tare, dar nu prin puterea lui”, „i s-a dat putere”, „i s-a dat o gură” arată acest lucru . Se menţionează că i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni, adică trei ani şi jumătate, a doua parte a marii strâmtorări sau a doua parte a săptămânii a şaptea din cartea lui Daniel . Asta nu înseamnă că atunci va apărea Anticrist, ci că atunci îşi va arăta faţa, aşa cum spune Daniel: El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare . . .” (Dan . 9:27; 12:11) . „Se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (II Tes .2:4) . „Toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea vieţii Mielului junghiat de la întemeierea lumii” (v . 8) . Cei zece împăraţi (Apoc . 13:1,17:12-13; Dan . 7:20,24,25) vor da împărăţia în mâinile lui la începutul marii strâmtorări . Altfel, el n-ar avea putere să încheie tratatul (legământul) cu Israel . Noi deja trăim zilele când imperiul roman

122

reînvie, când vedem sub ochii noştri comunitatea europeană, cele zece degete de la picioare (a marelui chip din Daniel), ţările din apus şi cele din răsărit . Deocamdată vedem doar pe cele din apus . Se spune că „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască” (v . 7; Dan . 7:21) . Aceasta nu înseamnă că sfinţii au cedat înaintea lui, ci au fost omorâţi . Dar Domnul Isus spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu pot face nimic” . Apoi am văzut ridicându-se din pământ o fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moar-te fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboa-re foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat pute-re să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepe-re, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase” (v . 11-18) . Observaţi că prima fiară se ridică din mare, adică dintre neamuri; a doua fiară din pământ, adică din Palestina (Israel) . Aşa cum am mai arătat anterior şi cum se vede din Daniel 11:37, fiara a doua sau proorocul mincinos este un iudeu . Expresia „nu va ţinea seamă de Dumnezeul părinţilor săi (aşa cum e în versiunea King James), adică Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, arată aceasta . Apoi el n-ar putea fi falsul Mesia, pe care iudeii să-1 primească, dacă n-ar fi iudeu . Un alt text care ne dă lumină în privinţa aceasta e în Zaharia 11:15-17: „Domnul mi-a zis: «Ia şi uneltele unui păstor nebun! Căci iată că voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase, ci va mânca din carnea celor mai grase şi nu le va mai lăsa decât copitele»” . Proorocul se referă aici la ţara lui Israel şi la păstorul rău ridicat din ea, în contrast cu Bunul Păstor Isus, din versetele precedente, 12 şi 13: „Eu le-am zis: «Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!» Şi Mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi . Dar Domnul Mi-a zis: «Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit!» Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat

123

în casa Domnului, pentru olar” . Atât prima, cât şi a doua fiară sunt oameni care lucrează prin puterea Satanei . Noi cunoaştem aceste fiare sub numele de Anticrist, aşa cum spune apostolul Ioan (I Ioan 2:18,22), sau omul fărădelegii, sau fiul pierzării, sau potrivnicul, sau acel nelegiuit, dar de fapt sunt două fiare, sau fiara şi proo-rocul mincinos . Vedem aceasta din capitolul 16 versetul 13 şi din capitolul 19 versetul 20, unde scrie: „Şi fiara a fost prinsă . Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei . Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă” . Amândouă aceste fiare sau aceşti doi oameni sunt mânaţi de Satan . Într-un fel, Satan e întruchipat în ei, dar ei nu sunt, totuşi, Satan, căci aţi văzut că oamenii începuseră să se închine balaurului pentru că dăduse puterea fiarei (13:14) . Apoi în capitolul 19 îi vedem aruncaţi în iazul de foc, pe când Satan în capitolul 20 v . 1-3 e legat şi aruncat în temniţă, în adânc, pentru o mie de ani . Faptul că a doua fiară vine pe pământ (13:11) sau din adânc (17:8) i-a făcut pe unii să spună că duhul cuiva mort în vechime se va întrupa într-un om . Deoarece despre Iuda se spune că a fost fiul pierzării, intrând Satan în el când a luat bucăţica de pâine, el ar fi acela care se va întrupa în acest om care e fiara a doua sau proorocul mincinos . Deoarece Biblia nu ne spune şi nu ne precizează acest lucru, noi nu-1 putem afirma . Ce putem spune e că: Va fi un om (13:18) . Va lucra împreună cu prima fiară . Avea înfăţişarea de miel, dar vorbea ca un balaur . Va lucra cu puterea fiarei dintâi şi va face ca toţi locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi . De aici, caracterul de prooroc, dar fals, care vorbeşte în locul altuia sau pentru altul . Aduceţi-vă aminte de Aaron, care vorbea pentru Moise . Va face mari minuni, până acolo că va coborî foc din cer, ca să amăgească pe locuitorii pământului (v . 14), pe cei ce n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi (II Tes . 2:9-12) . Eu văd cum lumea, în general, precum şi cea aşa-zisă creştină, e pregătită pentru Anticrist . Observaţi cum umblă după minuni, gata să-şi dea viaţa şi tot ce au acestor făcători de minuni, fără să cerceteze cine sunt şi dacă slujesc lui Dumnezeu sau pe ei înşişi, sau să nu zic mai rău, chiar pe Satan .Va porunci locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei; va da suflare icoanei, ca icoana fiarei să vorbească şi să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei .

124

Va face ca toţi, bogaţi şi săraci, mici şi mari, robi şi slobozi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta; adică numele fiarei, sau numărul numelui ei . Reiese de aici că fiara va fi cunoscută de toţi locuitorii pământului, fie prin numele ei, fie prin numărul numelui ei . Ce înseamnă aceasta? Literele calcu-late (adunate) ca numere vor da numărul 666, numărul numelui fiarei . Acum, să nu ne înşelăm, multe nume transformate în cifre dau numărul lui Anticrist 666 . Eram într-o biserică în New England când fratele care vorbea din Apocalipsa ne-a spus că numele lui în cifre e 666 . Desigur că toţi în adunare, care au început să râdă, şi-au dat seama că el nu e Anticrist . Din gura primei fiare, a celei de a doua şi a balaurului vor ieşi trei duhuri necurate, care seamănă cu nişte broaşte . Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic (16:13-14) . Dar vor fi înfrânţi definitiv, afară de balaur care va fi legat şi a cărui înfrângere definitivă va fi după Mileniu . Deci fiara şi proorocul mincinos vor acţiona până la venirea Domnului Isus cu slavă . Ce timpuri şi zile grozave vor fi acelea! Imaginaţi-vă puţin situaţia: Să ştii că fiara e agentul lui Satan, iar icoana ei e chipul lui şi să fii obligat să te închini ei! Noi din ţările comuniste ştim cât de oribil era să fii pus să baţi din palme la numele lui Stalin sau al altor criminali . Şi băteau din palme amărâţii şi nenorociţii de oameni! Şi totuşi Stalin nu era Anticristul din Apocalipsa 13, nici Antiohus Epifane, nici un alt rău conducător din istorie şi nici papa de la Roma . Anticrist va rămânea până la venirea Domnului Isus cu slavă şi împreună cu proorocul mincinos vor fi aruncaţi de vii în iazul cu foc, care arde cu pucioasă . Apoi, să nu poţi cumpăra sau vinde fără semnul fiarei . Ştiţi ce înseamnă aceasta? Moarte curată . Pentru tine ca mamă sau tată, nu e o problemă, să zicem, dar te uiţi la copilaşii de lângă tine şi-ţi plânge inima şi întreaga fiinţă de durere, când îi vezi topindu-se lângă tine, fără să-i poţi ajuta . Să nu uitaţi că Biblia spune clar: cine va avea semnul fiarei va avea soarta ei, iazul de foc şi pucioasă (14:10), deci e o problemă de viaţă sau de chin veşnic . Oamenii nu vor putea să se pregătească pentru acel timp . Singura scăpare ce cineva o poate face acum este să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăinţă, să creadă în Domnul Isus care Şi-a văr-sat sângele Său nevinovat pe lemnul crucii şi să se predea Lui cu toată fiinţa . Astfel va avea mântuirea şi va fi scăpat de mânia viitoare, adică de marea strâmtorare . În loc să facă aceasta, oamenii sunt

125

în stare să facă orice alta să se asigure pentru timpul când va fi Anticrist . Şi ce e mai rău e că predicatori de la amvon îndeamnă la aceasta . Eram undeva într -un stat din sud, când am auzit de la cineva care a ascultat pe un pastor ce a spus aceasta cu privire la vremurile lui Anticrist: A spus bisericii că trebuie să-şi adune bani în cont la bancă, la economii, ca să nu fie nevoie să apeleze la Anticrist . Ce nebunie! Acum, tot poţi să mai ai o Biblie sau altă carte duhovnicească . Chiar dacă eşti oprit să te închini public, nimeni nu te poate opri să te închini Domnului în casă la tine . Dar atunci lucrul acesta va fi imposibil . Icoana fiarei va detecta pe oricine care nu se va închina ei, ci se va închina lui Dumnezeu, făcând să fie omorât . Cred că despre acel timp vorbeşte profetul Amos când zice: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor lui Dumnezeu . Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo ca să caute cuvântul Domnului şi tot nu-1 vor găsi” (Amos 8:11-12) Apreciem noi harul care-l avem astăzi? Apreciem noi dragostea lui Dumnezeu şi îndelunga Lui răbdare, care aşteaptă ca oamenii să se pocăiască, aşa cum spune apostolul Petru: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Petru 3:9) .

CAPITOLUL 14 Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii ce aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (v . l-5) . Tabloul prezentat în aceste versete este de toată frumuseţea: Domnul Isus împreună cu rămăşiţa lui Israel, ca primul rod al împărăţiei, după ce necazurile au trecut, pe muntele Sionului .

126

Mulţi cititori ai sfintelor Scripturi sunt tentaţi să facă mereu spiritualizări . Dar nu toate lucrurile se pot spiritualiza . De exemplu, citind capitolul 14 de aici din Apocalipsa, mulţi spun că aci e Biserica, pentru mai multe motive: –Au fost răscumpăraţi de pe pământ ca cel dintâi rod . –Urmează pe Miel oriunde merge El . Întâi de toate, se spune clar că Mielul stătea pe muntele Sionului . Muntele Sionului e muntele pe care e Ierusalimul, munte pe care David l-a pus deoparte pentru Dumnezeu . Acolo pe acest munte va sta Domnul Isus cu cei o sută patruzeci şi patru de mii din Israel, când va veni să-Şi stabilească împărăţia Sa pe pământ . Cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt aceiaşi din capitolul 7, din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel . Ei vor fi păstraţi prin marea strâmtorare, având pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor . În versetul 2 se spune despre un vuiet de cântări ce venea din cer . Ei cântau o cântare nouă înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor . Am văzut pe cine reprezintă bătrânii, preoţia cerească, Biserica . Cei ce cântau, nu erau deci Biserica, ci erau evrei omorâţi în timpul marii strâmtorări . Ei cântau o cântare nouă ce nu o puteau învăţa decât cei o sută patruzeci şi patru de mii . Aceasta înseamnă că au trecut prin aceeaşi experienţă, fiind, de asemenea, evrei .Îmi place foarte mult şi e demn de admirat ce se spune despre această companie de o sută patruzeci şi patru de mii: Nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri . În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu . E de dorit o astfel de viaţă şi cred că pe mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu i-a inspirat felul lor de viaţă . Nu mă îndoiesc că Dumne zeu poate să păstreze pe oameni în acest fel, cum l-a păstrat pe Iosif în Egipt . Dar cred că sfârşitul versetului 5 ne dă o cheie a înţelegerii felului lor de viaţă . Se spune că sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu . Ne întrebăm, aşa cum se întreba Elifaz în cartea lui Iov (15:14): „Poate cel născut din femeie să fie fără prihană?” Desigur că prin el şi de la el, nu poate . Dar ni se spune în Psalmul 32 cum e „ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit . Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie” . Secretul de a fi aşa e mărturisirea păcatelor (v . 5), pentru că Domnul Isus e Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre . Prin El, prin sângele Lui, aceşti sfinţi au putut fi curaţi şi fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ca de altfel noi şi toţi sfinţii lui Dumnezeu . Cât despre expresia „urmează pe Miel oriunde merge El”, ce se potriveşte şi pentru mireasă, pentru Biserică, aceasta nu anulează rolul şi poziţia ei şi nici nu

127

se poate confunda cu ea . Biserica este trupul lui Cristos, al cărei Cap este El . Nouă ne este greu să pricepem acest lucru, dar este aşa . Noi suntem una cu Cristos . Versete ca acestea ce urmează spun foarte clar acest lucru: „Căci voi aţi murit şi viaţa voastră e ascunsă cu Cristos în Dumnezeu . Când se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Col . 3:3-4) . „Cei doi vor fi un singur trup . Taina aceasta este mare (vorbesc despre Cristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:31-32) . „ . . .Când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut . . .” (II Tes . l:10) .„Ce vom fi nu s-a arătat . Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El” (I Ioan 3:2) . Aşa că nu mă mir când citesc despre cei o sută patruzeci şi patru de mii că vor urma pe Miel oriunde şi nu-i pot confunda cu Biserica, ce pot să spun că e una cu Cristos, dacă e trupul Lui . „Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” . Nici în privinţa aceasta nu se pot confunda cu Biserica . Ei fac parte dintr-o altă dispensaţie . Ei sunt primul rod al împărăţiei . Despre Domnul Isus se spune că este primul rod sau pârga celor adormiţi (I Cor . 15:20), cel întâi născut dintre cei morţi (Col . 1:18) . Despre Biserică, la fel, se spune că este „o pârgă a făpturilor Lui” (Iacov 1:18) în această dispensaţie a Bisericii, deci nu e nici o contrazicere . Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui şi Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (v . 6-7) Evanghelia veşnică despre care se spune aici nu este alta, decât Evanghelia ce s-a predicat peste neamuri şi care-1 pune pe om într-o relaţie bună cu Dumnezeu . Nu este o altă Evanghelie . Apostolul Pavel spune că dacă ar veni cineva sau chiar un înger să propovădu iască o altă Evanghelie, să fie Anatema . (Galateni 1:18) Aceeaşi Evanghe lie are două aspecte: al harului şi al împărăţiei . Apostolul Pavel vorbeşte despre Evanghelia tăierii împrejur şi a netăierii împrejur (Gal . 2:7) . Domnul Isus şi Ioan Botezătorul au predicat Evanghelia împărăţiei, dar oamenii au refuzat împărăţia . Dumnezeu a îngăduit alunecarea iudeilor, cum spune apostolul Pavel în Romani 11 şi a intervenit această perioadă a harului, a Bisericii, în care se predică aceeaşi Evanghelie, sub aspectul harului, pregătind şi aducând la Dumnezeu o clasă specială de

128

oameni, cu un scop special . După ce Biserica va fi luată de pe pământ, aceeaşi Evanghelie a lui Dumnezeu va avea un caracter şi o chemare specială pentru împărăţie . Cei o sută patruzeci şi patru de mii şi acest înger vor vesti această Evanghelie tuturor locuitorilor pământului . În îndurarea şi dragostea Sa, Dumnezeu, înainte ca cei şapte îngeri să verse cele şapte urgii pe pământ, trimite un înger să ducă vestea bună a mântuirii tuturor locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui popor . Aşa că nu va fi nici o fiinţă ome nească să nu fi auzit Evanghelia, împlinindu-se cuvintele Domnului Isus, care a spus: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor . Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14) . Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei” (v . 8) . Versetul acesta vorbeşte de perioada de la sfârşit a marii strâmto-rări . Vechiul Babilon a fost locul idolatriei şi al îndepărtării de Dumnezeu . Ce a fost, de fapt, chiar la turnul Babel, decât ambiţia omului şi dorinţa lui de a lupta împotriva lui Dumnezeu printr-o unitate fără El . Babilonul religios care va fi în mâna lui Anticrist reprezintă acelaşi lucru, o religie şi unitate fără Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu . Nu uitaţi însă că va fi o religie, dar o încurcătură, căci de fapt Babilon înseamnă încurcătură . Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc porun cile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul.!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (v . 9-13) . Din nou vedem dragostea şi grija lui Dumnezeu pentru poporul Său . E nevoie de această înştiinţare şi precizare, ca să păzească pe oameni de cedare în faţa strâmtorării şi durerii . Se aminteşte aici de răbdarea sfinţilor, care va avea o mare răsplată . Ei păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus . Din nou se menţionează „credinţa lui Isus”, în loc de „credinţa în Isus” . Dacă ar fi credinţa lor, s-ar duce, dar fiindcă este credinţa lui Isus infiltrată în ei prin Duhul Sfânt, ea va rămâne .

129

„Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul . . .” e din nou o încurajare de a rezista până la moarte şi a nu se teme de ea . Moartea îi va scăpa de torturile lui Anticrist şi pe lângă aceasta îi va face fericiţi cu Domnul în odihna Lui . Ce minunat e Dumnezeul nostru! El nu lasă pe ai Lui niciodată, ci în toate felurile îi înştiinţează, îi îndeamnă, le dă nădejde şi putere să biruie până la sfârşit! Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt”. Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat” (v . 14-16) . Aceste cuvinte ne spun despre venirea Domnului pe norii cerului cu slavă să judece, aşa cum o să vedem în capitolul 19 . Ele ne aduc aminte ce a spus El în pilda neghinei: Lăsaţi-le să crească amândouă până la seceriş; şi la vremea secerişului voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-1 în grânarul Meu” (Matei 13:30) . La fel, profetul Ioel vorbeşte despre acest seceriş: „Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi în picioare căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor” (Ioel 3:13) . Şi din templul care este în cer a ieşit un alt înger care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger care avea stăpânire asupra focului a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie şase sute de stadii” (v . 17-20) . Proorocul Isaia şi alţi prooroci vorbesc despre aceste lucruri: Cine este acela care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mân-dru în plinătatea puterii Lui? Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!” „Dar pentru ce îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?” „Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur şi nu era nimeni să M-ajute şi Mă îngro-zeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi urgia Mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea şi

130

le-am vărsat sângele pe pământ” (Isaia 63:l-6) . Minunat şi semnificativ este acest text . Pe crucea de la Golgota, Domnul Isus Şi-a vărsat sângele Său nevinovat pentru întreaga lume . Hainele Lui au fost mânjite de sânge . Toată mânia lui Dumnezeu, care trebuia să cadă peste o lume păcătoasă, a căzut peste El . Nimeni nu L-a ajutat . „Mă uitam împrejur şi nu era nimeni să M-ajute”, zice El . Şi-a întins mâinile pe cruce, chemând pe păcătoşi să vină la El, să creadă că El a murit pentru ei, să-L primească şi să I se dea Lui . Da, slavă Domnului, unii au crezut, I s-au închinat, L-au urmat şi L-au ascultat . Ei nu vor mai suferi mânia lui Dumnezeu, căci Domnul Isus a suferit-o în locul lor . Dar mulţi L-au sfidat, L-au refuzat şi au luptat împotriva Lui . Aceştia vor suferi mânia lui Dumnezeu şi vor vedea ce înseamnă aceasta . Când va veni Domnul Isus pe nori cu slavă, Se va prezenta cu o haină muiată în sânge . Aşa e descris în ver-setul 13 din capitolul 19 al Apocalipsei . Aceasta va fi o mărturie pentru orice păcă-tos, că putea să fie salvat adăpostindu-se sub sângele Lui . Nici unul nu va putea să-şi ridice gura la judecată împotriva lui Dumnezeu . Scumpul meu suflet care citeşti aceste rânduri şi poate nu eşti mântuit, nu te îngrozesc aceste cuvinte? Astăzi poţi fi salvat şi scăpat de mânia lui Dumnezeu, doar acceptând ce a făcut Domnul Isus în locul tău pe cruce, recunoscându-te şi tu printre cei pentru care El şi-a dat viaţa şi zicând doar atât: „Da, Doamne, şi eu sunt un păcătos pentru care Tu ai suferit pe cruce toată mânia lui Dumnezeu . Primeşte-mă şi pe mine la Tine, mă predau Ţie şi vreau să-Ţi slujesc Ţie până la moarte!” „Iată că vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1) . Observaţi că îngerul avea stăpânire asupra focului . Despre focul acesta vorbeşte Maleahi .Aduceţi-vă aminte ce au spus iudeii lui Pilat: „Sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri” . Lucrurile se petrec în Israel . Cred că sângele vărsat va fi şi al lor . Şi ei vor suferi mânia lui Dumnezeu pentru că au respins pe Domnul Cristos, pe Cel ce-i putea salva . De aceea, Domnul Isus spune femeilor ce Îl plângeau când era dus spre răstignire: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată, vor veni zile când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat”. Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!” Şi dealurilor: „Acoperiţi-ne” (Luca 23:28-30) . Dar va fi şi sângele mulţimilor care vor veni să lupte împotriva Ierusalimului şi apoi direct împotriva Domnului Isus când va veni să -Şi ia împă-răţia . Numărul acestora a fost estimat la vreo 400 .000 .000 . Un lucru ştiu sigur, că ce se scrie în versetul 20 se va întâmpla aievea . Sângele va fi până

131

la zăbalele cailor pe o întindere de o mie şase sute de stadii . O stadie de aici (sau „furlong” în engleză) este egală cu 201 .2 metri . 201,2 metri x l .600 sta-dii=321 .920 km ., cât lungimea Palestinei (Israelului) .

CAPITOLUL 15 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu (v . 1) .Versetul acesta l-am explicat când am vorbit despre cei şapte îngeri cu cele şapte urgii . E de remarcat ce se precizează în acest verset: „Cu ele [cele şapte urgii] s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu” . Aceasta înseamnă că suntem la sfârşitul marii strâmtorări . Apoi, aceste cuvinte ne arată clar că marea strâmtorare e mânia lui Dumnezeu peste o lume nelegiuită, care L-a sfidat şi I s-a împotrivit . Acest adevăr spulberă îndoiala că Biserica s-ar putea să treacă prin marea strâmtorare; la fel şi ideea că tribulaţiile sau necazurile din marea strâmtorare sunt acelea prevăzute în Biblie pentru copiii lui Dumne zeu . Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi a numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” (v . 2-4) Avem aici o altă ceată de cântăreţi, sfinţii din marea strâmtorare, biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi a numărului numelui ei . Din nou trebuie să menţionăm că ei nu sunt Biserica, căci ea nu va trece prin marea strâmtorare, ci toţi cei ce au rămas credincioşi lui Dumnezeu, neacceptând închinarea la fiară şi la icoana ei şi care n-au acceptat numărul ei pe frunte sau mâna dreaptă . Din descrierea lor, par să fie israeliţi, căci cântau cântarea lui Moise, ce arată victoria asupra vrăjmaşilor lui Israel şi cântarea Mielului, care este cântarea răscum părării .Un adevăr ce-mi place foarte mult aici, redat de Duhul Sfânt: „Pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei” . Priviţi din partea lumii şi a lui Satan, ei par înfrânţi, lichidaţi, căci au fost omorâţi . Din partea lui Dumnezeu însă şi a cerului, ei şunt biruitori şi aceasta contează . Totdeauna s-a întâmplat şi se întâmplă aşa: Când cineva, de dragul Domnului şi al ascultării de El, preferă să moară, dar nu cedează inamicului, el e un biruitor . Când Domnul Isus părea înfrânt, murind pe cruce, când toată cohorta lui Satan

132

se bucura de victorie, atunci Domnul Isus a avut cea mai deplină şi mai măreaţă biruinţă asupra lui Satan şi a morţii . Aceşti biruitori erau în cer, deoarece din capitolul 4 versetul 6 ştim că marea de sticlă era în faţa tronului de domnie . Se prea poate că aceşti biruitori au fost înviaţi şi răpiţi la cer în timpul marii strâmtorări, ca cei doi martori din capitolul 11 . Ei sunt văzuţi ca înviaţi şi cu trupurile, cântând din alăute, la fel ca cei douăzeci şi patru de bătrâni din capitolul 4 versetul 8 . Oricum, Biblia nu ne spune despre această strămutare a lor . Marea de sticlă, am spus, ne duce cu gândul la marea de aramă din templul lui Solomon şi la ligheanul de aramă din curtea cortului . Ea reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, apa . Marea de aramă de aci e amestecată cu foc, arătând focul suferinţelor prin care au trecut aceşti sfinţi . Ce minunată şi glorioasă e cântarea pe care o cântă aceşti sfinţi! Vă aduceţi aminte, poate, de cântarea de laudă pe care au cântat-o Moise şi copiii lui Israel după ce au trecut marea Roşie (Exod 15) . Sfinţii aceştia ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al nemurilor” . O, aşa este . Şi noi vom cânta aşa şi ne vom minuna de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de minunatele Lui planuri . Îl vom lăuda pentru suferinţe, pentru căile Lui, pe care nu le înţele gem acum . Vom zice şi noi: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” Îmi place titlul acesta . Împăraţii şi domnito rii lumii acesteia se cred că ei sunt împăraţi cu drepturi şi puteri absolute, dar noi ştim că ei fac numai ce vrea şi permite Împăratul neamurilor . Îmi place apoi versetul 4, care este profetic: „Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate” .Acum Evanghelia aduce pe oameni la Dumnezeu şi-i face să se plece înaintea Sa . Va veni vremea însă când judecăţile lui Dumne zeu vor face pe oameni să se închine înaintea Lui .

CAPITOLELE 17 şi 18 Acum trecem peste ultimele versete din capitolul 15 şi capitolul 16, care vorbeşte de cei şapte îngeri şi de cele şapte urgii, de care ne-am ocupat în ordinea cronologică a evenimentelor, şi ne oprim la capitolele 17 şi 18 .Amândouă aceste capitole se ocupă cu nimicirea Babilonului, de aceea, le-am luat împreună . Capitolul 17 se ocupă cu nimicirea Babilonului religios, iar capitolul 18 cu nimicirea Babilonului economic şi politic . Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit şi a vorbit cu

133

mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare (v . l-6) . Două personaje sunt prezentate în acest text: femeia şi fiara .Fiara despre care se spune aici am descris-o în capitolele anterioare . Ea e imperiul roman şi Anticrist . Femeia este, la fel, cetatea cea mare (v . 18) şi Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului (v . 5) . Într-un fel e Roma şi, totodată, e sistemul religios, care e fără Dumnezeu, lucrează împotriva lui Dumnezeu, dar sub Numele lui Dumnezeu . Există o legătură între Roma şi sistemul religios, aşa cum o să vedem, dar observaţi că ea e mama curvelor şi spurcăciunilor pământului . Să vedem ce ne spune Biblia despre Babilon . Din Geneza, capitolele 10 şi 11, aflăm că Nimrod, nepotul lui Ham, fiul lui Noe, a zidit Babel în ţara Şinear . Se spune despre el că era vânător şi viteaz pe pământ . El a adunat o mulţime de oameni în jurul lui şi au zidit turnul Babel, ca o sfidare a poruncii lui Dumnezeu de a se împrăştia peste tot pământul . Ei au zis: „Haidem să ne zidim o cetate . . .şi un nume” (11:3) . Dumnezeu S-a coborât, le-a încurcat limbile şi i-a împrăştiatpetoatăfaţapământului.CetateaafostnumităBabel(„încurcătură”). Tradiţia veche ne spune că soţia lui Nimrod, Semiramida, a fost fondatoarea misterelor babilonice şi prima preoteasă a idolatriei . Păgânismul babilonian cu idolatriile lui s-a răspândit repede peste tot . Semiramida a născut un fiu, despre care s-a zis că a fost conceput în mod miraculos, considerat ca eliberatorul promis, despre care avea cunoştinţă . Acesta a fost Tamuz, la care Israel se închina (Ezec . 8:14) . A fost scopul lui Satan ca să înşele oamenii, astfel că, atunci când va veni adevăratul Eliberator, Sămânţa femeii, Domnul Isus, să nu fie recunoscut şi primit . Misterul acesta, mama şi fiul, această formă de idolatrie s-a răspândit peste tot sub diferite nume . În Egipt a fost Isis şi Horus; în Grecia Afrodita şi Eros; în Italia Venus şi Cupidon . Legate de misterele nelegiuirii, erau o

134

mulţime de rituri şi învăţături: purgatoriul după moarte, rugăciunea pentru morţi, mărturisirea păcatelor la preoţi, stropirea cu apă sfinţită, plângerea după Tamuz, pregătirea de turte împărătesei cerului Iştar (Ier . 44: 19), interzicerea căsătoriei la preoţi . Semnul crucii era sfânt pentru Tamuz . Era şi prima literă a numelui lui . Acest semn s-a găsit pe o mulţime de altare şi temple păgâne, deci era folosit înainte de era creştină . Din Babilon, odată cu căderea lui, păgânismul satanic a fost mutat în Pergam, aşa cum am arătat când am vorbit de biserica din Pergam, iar din Pergam la Roma . Şeful cultului babilonian în Pergam s-a numit „Pontifex Maximorum” . Când a ajuns la împărăţie un împărat creştin, Graţian, în jurul anului 300 d .Cr ., n-a mai acceptat acest nume . Conducătorii cultului păgân babilonian au găsit pe un episcop creştin apostat al Romei, Damasus, care a acceptat să aibă acest nume de pontif, unind astfel păgânismul cu creştinismul .Nu e de mirare că în religiile acestea oficiale găsim păgânismul unit cu creştinismul într-o mulţime de lucruri: în doctrină, în ceremonii, în sărbători . Deci Roma a devenit centrul păgânismului religios, iar în timpul lui Anticrist acesta va culmina, fiind unealta lui . Aş vrea însă să ţineţi minte că Babilonul cel mare, Roma cu sistemul ei religios e numită mama tuturor curvelor şi spurcăciunilor pământului . Ce vrea să spună aceasta? Că în afară de sistemul acesta păgâno-religios catolic împrăştiat pe toată faţa pământului, sunt o mulţime alte sisteme şi religii chiar numite creştine, pe care cuvântul lui Dumnezeu le numeşte curve . Ce înseamnă acest cuvânt, decât trădare, înşelare, alipire de altcineva sau altceva decât Dumnezeu . Eu nu mă sfiesc să spun prin cuvântul lui Dumnezeu că orice sistem religios, orice religie, care înalţă alt steag şi alt nume decât acel al Domnului Isus Cristos, care prin doctrină şi trăire nesocoteşte pe Dumnezeu şi cuvântul Lui, e în categoria Babilonului şi a fiicelor ei . Sunt sigur, când va fi judecată curva cea mare, vor fi judecate toate fiicele ei, adică tot sistemul apostat religios, oricât de frumos nume ar avea .E adevărat că Babilonul cel mare, femeia aceasta, biserica creştină apostată a fost îmbătată de sângele sfinţilor şi al mucenicilor lui Isus în trecutul istoric şi va fi în special în timpul lui Anticrist . Dar câte alte religii şi religioşi au făcut acelaşi lucru! Majoritatea persecuţiilor religioase au pornit de la aşa-zişii „creştini”, ca în timpul când Domnul Isus a fost dat la moarte de către marii preoţi şi cărturari . „Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat

135

de vinul curviei ei” . Cunoaştem din istorie cum împăraţii au folosit religia ca mijloc de supunere . Nu numai ei, dar locuitorii pământului, sub masca religiei, au făcut tot felul de mârşăvii . Nu a fost folosită şi nu este folosită şi azi religia ca mijloc de îmbogăţire pentru atâtea organizaţii şi persoane? Dar va veni vremea socotelilor, a judecăţii . „Şi m-a dus în Duhul într-o pustie . . .” (v . 3) . Cuvintele acestea pot să facă aluzie la vechiul Babilon, care era în câmpia Şinearului, care acum, de fapt, e o pustie, un deşert . Nimeni nu şi-ar mai putea închipui că acolo a fost cândva o cetate aşa de mare, de bogată şi de strălucită cum a fost Babilonul . Pot să însemne pustia lumii acesteia în înţeles spiritual . Totul, fără Dumnezeu, e un deşert fără valoare şi care îngrozeşte .Sau, aşa cum spune Biblia, când Dumnezeu a făcut vreo descoperire robilor Săi, i-a dus departe de lume într-un loc singura tic: Moise (Exod 3:l), Ezechiel (Ezec . 3:14), Ilie (I Regi 19:4), Ioan Botezătorul (Luca 1:80), Ioan pe insula Patmos . „Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare . Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei” (v . 4) . Toate acestea arată bogăţia centrului papal şi a catolicismului, de pe urma necurăţiilor şi curviilor lui . Nu ne putem închipui ce bogăţii a deţinut, deţine şi va deţine acest sistem religios . Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. Era o taină prin faptul că Roma era Babilonul, lucru care numai cunoscând istoria poţi să-l ştii . Apoi sistemul sau taina fărădelegii, despre care spune apostolul Pavel în II Tesaloniceni, înşelătoriile Satanei, deghizate sub nume sfinte . Prostituatele din vechime purtau o emblemă, pentru a fi recunoscute . Interesant, prin numele pe care papii şi l-au dat: Vicarius Filii Dei (Locţiitorul Fiului lui Dumnezeu), exprimă de fapt exact ce se spune în acest verset . A pretinde aşa ceva este o sfidare a Domnului Isus, o adevărată curvie, adică lepădare de credinţă de adevăr . Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri?” Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni. Aici este mintea plină de înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia. Sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi când va veni, el va rămânea puţină vreme. Şi fiara care era şi nu mai

136

este ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea îi vor birui. Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (v . 7-15) . Aceste versete despre care am mai vorbit, în legătură cu fiara, arată ridicarea din nou a imperiului roman cu confederaţia celor zece, care vor da puterea fiarei . Va fi o mirare pentru locuitorii pământului, pentru acei al căror nume nu a fost scris în cartea vieţii, că fiara care era şi nu mai este, adică imperiul roman, are să se ridice din nou . Dar versetul acesta ne spune ceva mai mult şi anume că cei scrişi în cartea vieţii Mielului nu vor fi atunci pe pământ, altfel, s-ar mira şi ei . În versetul 9 se spune: „Aici e mintea plină de înţelepciune” . Cineva ar putea să spună: „Vezi, ca să poţi înţelege profeţiile şi Biblia, trebuie să ai înţelepciune, care include cunoştinţă” . Da, e adevărat, numai că înţelepciunea aceasta nu e omenească, ci înţelepciunea lui Dumnezeu, pe care El o dă celor smeriţi şi care ascultă de El . Iar sfântul Iacov spune în epistola sa: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5) . „Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia” (v . 9) . Deci nici o îndoială că Biblia vorbeşte despre Roma ca fiind Babilonul, cetatea pe care şade acest sistem religios . Nu uitaţi însă că textul vorbeşte de perioada lui Anticrist . Ce se va întâmpla atunci va fi că toate religiile lumii, biserica apostată, se vor uni într-un sistem unic religios sub Anticrist .E interesant să vedem în versetele următoare cum fiara şi cei zece împăraţi vor judeca pe femeia curvă, Babilonul religios: Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-a vor mânca şi o vor arde în foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (v . 16-18) . Minunat este Dumnezeul nostru şi minunate sunt căile Lui! Nu odată am văzut în Biblie, cum vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu s-au ajutat unii pe alţii

137

ca să se nimicească . Aşa se va întâmpla şi cu Babilonul . La un moment dat, fiara, Anticrist, va distruge sistemul religios şi va lua el complet, fără ajutorul religiei, puterea, de unde până atunci religia era purtată de fiară (v . 3) . Motivul pentru care va face aceasta, probabil, va fi că „femeia” va căuta să aibă autoritate peste fiară, adică peste Anticrist, aşa cum a avut în trecut peste împăraţi, lucru pe care acesta nu-1 va permite . S-ar putea să fie şi belşugul ei de bogăţii, care, la fel, îl va face invidios pe Anticrist şi pe ceilalţi împăraţi . Reiese aceasta oarecum din versetul 16, unde se spune: „O vor pustii şi lăsa goală” . Cred că acel timp când fiara va înlătura şi religia, chiar apostată, va fi cel mai teribil din istoria omenirii . După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare pute-re şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoa re a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei”. (cap . 18:1-3) . Sunt unii comentatori ai Bibliei care susţin că vechiul Babilon va fi fizic rezidit . Aceasta însă nu reiese din Biblie . Din contră, despre Babilonul haldeian se spune că nu va mai fi locuit (Is . 13:19-22; Ier . 51:63-64) . Textul citat ne spune despre un înger mare şi puternic: pământul s-a luminat de slava lui . Nu ştim cine e acest înger . Dacă facem legătura cu ce se spune în Ezechiel 43:2, am putea să afirmăm că e Domnul Isus . Era Domnul acolo, în Ezechiel, care vorbea cu el şi despre care se spun aceleaşi lucruri . El anunţă o veste bună, o veste de bucurie pentru toţi credincioşii Lui . Să nu uităm că ceea ce a atins pe credincioşi, L-a atins şi pe Domnul Isus . Vestea aceasta mă bucură aşa de mult pe mine şi ştiu că pe toţi robii şi martirii Domnului, care au suspinat de atâtea ori din cauza curviilor sistemelor religioase şi politice . „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei” . Probabil că locaşurile de închinare, luxoase şi scumpe, în care nu s-a adus slavă lui Dumnezeu, ci omului, care au fost o sfidare la adresa lui Dumnezeu, vor fi acum inundate şi locuite de draci şi de duhuri necurate, pustii şi dărăpănate .

138

Toate neamurile au luat parte la necurăţiile ei, toţi împăraţii pământului au sprijinit-o, iar negustorii pământului s-au îmbogăţit de pe urma desfrâului ei . Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea” (v . 4-6) . Porunca din versetul 4 am mai auzit-o şi în alte locuri din Sfânta Scriptură: Isaia 48:20; 52:11; Ier . 50:8-9; 51:6,45; II Cor . 6:17 . Această poruncă este vrednică de luat în seamă . Ea se adresează Israelului trupesc, sfinţilor din marea strâmtorare, dar şi sfinţilor din toate veacurile . Apostolul Pavel o adresează Bisericii . Ce vrea să spună aceasta: Că noi suntem ispitiţi să ne unim cu sistemele religioase apostate . Există în noi firea veche, cu tendinţa ei de a ne îndepărta de Dumne zeu, de a-L nesocoti şi de a iubi şi admira alte lucruri, care par religioase, bune, dar care sunt fireşti, lumeşti, drăceşti . Citeam azi dimineaţă în cartea Osea, cum Israel alerga mereu, când în Egipt, când în Asiria, după ajutor şi nesocotea pe Dumnezeul său . „Vai de ei, pentru că fug de Mine! . . .Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea . . .Nu strigă către Mine, dar se bocesc în aşternutul lor . . . Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt” (Osea 7:11-16)

; Fratele H .V . L . de la „Radio Bible Class” care

comenta acest text, scria: „Israeliţii strigau către Iehova, dar nu se pocăiau de păcatele lor . Se întorceau la ceremoniile religioase, dar nu părăseau practicile rele împrumutate de la vecinii lor păgâni . Ca urmare, rămâneau în afara sferei Domnului . Ei nu făceau altceva decât să fugă în panică de la o ţară la alta . Multe persoane din zilele noastre fac aceeaşi greşeală . Ei spun că doresc să meargă în cer, dar de asemenea, ei doresc plăcerile păcătoase oferite de sistemul lumesc păcătos . În timp de necaz, strigă către Dumnezeu după ajutor, dar în acelaşi timp consultă pe impostorii religioşi, mai degrabă, decât pe cei care cred în Biblie . Ei doresc un fel de religie care îi lasă cu un picior în lume şi cu păcatul în ei” (Daily Bread, octombrie 1985) . Babilonul e o primejdie cu religiile ei, cu strălucirile şi înţelep ciunea lui . A fost mereu tendinţa omului, a firii naturale şi ispita lui Satan, să-şi găsească satisfacţia în afară de Dumnezeu, după gândurile şi iscodirile minţii omeneşti . Toată civilizaţia omului, de la începutul ei până la apogeul ei în marea strâmtorare şi nimicirea ei odată cu Babilonul, n-a avut alt scop decât să-l facă pe om fericit fără Dumnezeu şi în afara căilor Lui . De aceea, porunca aceasta: „Ieşiţi din

139

mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei” este actuală şi pentru noi . Nu este altă cale de a scăpa de păcatele ei decât exodul . Dar fiţi atenţi, nu numai din Babilon, adică din sistemul religios catolic, sau din cel economic şi politic, ci din orice sistem religios sau politic ce nu înalţă Numele Domnului şi nu ascultă de cuvintele Lui, ci are ca îndreptar şi doctrină alte lucruri . Acest îndemn a fost spus de scriitorul epistolei către Evrei şi sub altă formă, adaptându-1 la credincios şi „credincioşi”: „De aceea, şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă . Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui” (Evrei 13:12-13) . Nu din-tr-o tabără într-alta, ci din tabără la El . „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” . Dumnezeu are timpul Său pentru judecată, dar nu lasă păcatul şi nelegiuirile nepedepsite . „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El . . . Dacă cei răi înverzesc ca iarba şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie” (Ps . 34:7; 92:7) . Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul amestecat de ea. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire (v . 6-7) . Noi ne mirăm de unii psalmi, cum psalmiştii au cerut răzbunarea vrăjmaşilor lor, dar ei sunt în completă armonie cu voia lui Dumne zeu . Da, noi trăim vremea harului, când suntem chemaţi să predicăm dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu . Dar să nu uităm că Dumnezeul nostru e un Dumnezeu drept . El nu va lăsa păcatul nepedepsit . Domnul Isus Însuşi e acum Mântuitor, care e gata să primească pe cel mai păcătos şi răzvrătit om, dacă vine la El cu pocăinţă şi credinţă . Dar curând El va fi un Judecător drept . Să nu-şi închipuie nimeni că poate să transforme harul lui Dumnezeu în destrăbălare şi să rămână nepedepsit . Biblia, într-o mulţime de locuri, face lumină în privinţa aceasta . Pe de altă parte, Domnul Isus a vorbit mai mult de iad şi de pedeapsa veşnică decât despre har . Apostolul Pavel, la fel precizează aceasta . Dau doar un singur citat: „De aceea, ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate necazurile pe care le suferiţi . Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi suferiţi . Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează şi să vă dea odihnă, atât vouă care sunteţi întristare, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos . Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de

140

la slava puterii Lui” (II Tes . 1:4-9) . Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!” Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pământului care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei şi vor zice: „Vai, Vai!, Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Intr-o clipă ţi-a venit judecata!” Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni ne le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de în subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmoră; nici scorţişoară, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui şi vor zice: „Vai, vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe; şi când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?” Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută în pustiu” (v . 7-19) . „Mândria merge înaintea pieirii” spune cuvântul lui Dumnezeu (Prov . 16:18) . Printre alte păcate scârboase ale Babilonului religios şi politic e acel al mândriei, al înfumurării . „Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea . Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu care a judecat-o este tare” . Noi nu ne mirăm cum într-o singură zi va veni distrugerea ei . Vechiul Babilon din câmpia Şinearului a fost nimicit într-o noapte, tot pentru aceleaşi motive . Vă aduceţi aminte cum Beltşaţar, împăratul Babilonului, fiul lui Nebucadneţar, în loc să ia aminte la voia lui Dumnezeu, despre care cunoscuse aşa de bine de la tatăl său din păţaniile lui, Îl sfidează, se îngâmfă şi cere să i se aducă vasele sfinte de la templu, ca o provocare la adresa lui Dumnezeu . Dar o mână s-a văzut scriind pe perete: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit” şi Biblia menţionează: „Chiar în

141

noaptea aceea, Beltşaţar împăratul haldeilor a fost omorât şi a pus mâna pe împărăţie Dariu medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani” (Dan . 5) . Temeţi-vă de Dumnezeu, sfinţii Lui, şi Lui vă închinaţi şi daţi-I toată onoarea! Nu vă temeţi de oameni şi nici de împărăţii, oricât de puternici sau puternice ar fi! În versetele acestea e cântecul de jale şi tânguire asupra Babilonu lui, acestui teribil sistem economic şi politic . Din acest cântec putem constata câteva lucruri: 1 . Bogăţia şi luxul Romei . „Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa”; şi ne este prezentată marfa lor, tot belşugul de care s-a bucurat această cetate . Dacă negustorii şi marinarii s-au îmbogăţit de pe urma Romei, ce putem spune despre locuitorii ei . S-ar părea că bogăţiile descrise întrec pe cele din America de azi . 2 . Mândria şi îngâmfarea ei . „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu ştiu ce este tânguirea” . Cuvintele acestea arată nu numai mândria, ci şi insensibilitatea faţă de cei suferinzi şi săraci . 3 . Negustorii pământului şi împăraţii pământului o plâng, nu pentru mila ei, ci pentru că ei nu mai pot profita de pe urma ei . Ei se plâng că nimeni nu le mai cumpără marfa şi, printre alte lucruri, sunt înşiraţi robii şi sufletele oamenilor . Cunoaştem din istorie că în vechiul imperiu roman erau o mulţime de sclavi, care erau vânduţi ca animalele . Acum sclavagismul s-a terminat, dar oamenii şi sufletele oamenilor sunt vânduţi în alt fel, tot pentru bani şi plăceri . Tot Babilonul acesta, cu toate sistemele lui rele de asuprire, de desfrâu şi de sfidare a lui Dumnezeu, va fi nimicit într-o clipă, cu foc . „Într-o zi vor veni urgiile ei: tânguirea şi foametea . Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu care o judecă este tare” (v . 8) . „Într-o clipă ţi-a venit judecata” (v . 10) . „Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit” (v . 17) . „Într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu” (v . 19) . Sunt două posibilităţi de distrugere: 1 . Printr-o bombă atomică . 2 . Printr-o erupţie vulcanică . E cunoscut că în sudul Italiei sunt o seric de vulcani . Aşa cum Pompeiul a fost distrus într-o clipă, aşa se poate întâmpla şi cu Roma . Dar Dumnezeu, care este tare, poate s-o distrugă şi într-alt fel . Ce e sigur e că va fi distrusă cu foc, aşa cum spune cuvântul lui Dumnezeu . Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare şi nu va mai fi găsit!

142

Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cân-tători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi în tine nici un meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negusto rii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgi-te de vrăjitoria ta şi pentru că acolo a fost sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ (v . 20-24) . Va fi o bucurie pentru cer, pentru sfinţi, pentru apostoli, pentru prooroci . Nu este străin faptul că cerul ia parte la bucuriile şi durerile de pe pământ . Domnul Isus spune că va fi mai multă bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă (Luca 15:7 şi 10) . Găsim aci că cerul se va bucura de căderea Babilonului împreună cu sfinţii, pentru că Dumnezeu a făcut dreptate şi judecată . Să mai aşteptăm puţin şi vom vedea că Dumnezeu nu lasă păcatul nepedep sit şi nici pe cei ce-l fac . „Încă puţin”, zice psalmistul „si cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi” (Ps . 3:10) . Poate aţi observat, că în partea aceasta de la urmă a capitolului sunt arătate artele, industria şi meşteşugurile de tot felul, tot ce mintea omului a putut crea, tot ce omul în rebeliunea şi neascultarea lui de Dumnezeu a vrut să facă, să fie fericit în afara Lui . Vă aduceţi aminte cum urmaşii lui Cain au fost cei care au dat naştere civilizaţiei, în fuga lor de Dumnezeu . „Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod [fug], la răsărit de Eden . Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh . El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh . Enoh a fost tatăl lu Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiaiel; Mehuiaiel a fost tatăl lui Metuşael; Metuşael a fost tatăl lui Lameh . Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada şi numele celeilalte Ţila . Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele . Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul . Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier . . .” (Geneza 4:16-22) . Civilizaţia este bună, dar să nu uităm că tot ce a făcut omul aţâţat de Satan prin această civilizaţie a fost să sfideze pe Dumnezeu şi să creeze o lume fără El . Noi trăim într-un timp când putem să ne dăm seama de relele acestui Babilon religios, politic şi economic, dar ce va fi în timpul lui Anticrist? Toate lucrurile şi evenimentele sunt în funcţie de acest sistem bănesc . Ţări şi oameni sunt vânduţi pentru bani . Oamenii, aşa cum se spune în acest capitol, au fost

143

îmbătaţi de bogăţiile ei . De dragul banului şi al păcatelor, vând armament ţărilor care apoi îi vor distruge . În timp ce este atâta belşug, lux şi bogăţie, atâţia suferă şi mor de foame, atâţia sunt maltrataţi, nedreptăţiţi şi prigoniţi . Toţi aceştia strigă către Dumnezeu după ajutor, după dreptate . Şi strigătele lor vor avea un răspins .

Capitolul 19 După aceea am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă care zicea: „Aliluia! A Domnului Dumnezeului nostru este mântuirea, slava cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei”. Şi au zis a doua oară: „Aliluia!... Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aliluia!” Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!” (v . 1-5) . Ce bucurie şi ce cântare de laudă izbucneşte în cer după nimicirea Babilonului! De patru ori în acest capitol e cuvântul „Aliluia”, un cuvânt de mare laudă lui Dumnezeu . Nicăieri în altă parte a Noului Testament nu a mai fost această expresie până acum . Ea a fost păstrată pentru o ocazie deosebită . În zilele noastre prea uşor se pronunţă acest cuvânt, lipsindu-1 de adevărata lui însemnătate . Să nu fiu înţeles greşit: suntem chemaţi să aducem laude Domnului şi mulţumiri în toată vremea, dar acestea să fie adevărate şi din toată inima . „A Domnului, Dumnezeului nostru este mântuirea, slava, cinstea şi puterea” sunt cuvinte de laudă, de mărire lui Dumnezeu şi de biruinţă a vrăjmaşilor Lui şi a răului . Mereu ar trebui să spunem şi noi aşa . Nu înseamnă că Dumnezeu numai acum e Mântuitor . El a fost de la început, iar pe crucea de la Golgota, prin moartea şi învierea Sa, Domnul Isus a câştigat o deplină victorie asupra lui Satan şi a tuturor vrăjmaşilor Lui . Credincioşii Domnului au cunoscut această mântuire şi s-au bucurat de ea . Acum au ajuns s-o cunoască şi vrăşmaşii Lui, cei ce n-au crezut în El, ci L-au sfidat, dar fără să aibă parte de ea . Ba chiar cei sfinţi au ajuns să vadă ceea ce până acum doar a fost crezut . Până acum în Biblie erau cuvinte ca acestea: „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El . . . El va judeca orice faptă . . . El va răzbuna sângele robilor Săi” . Acum se spune: „El a judecat-o . . . a răzbunat sângele robilor Lăi” . Cu ce bucurie vor cânta cântările de laudă toţi sfinţii, toţi martirii, când vor vedea că ceea ce au crezut a fost nu numai ceva adevărat, ci şi ceva împlinit! Vedem tot cerul proşternut înaintea lui Dumnezeu, închinându-se şi lăudând

144

pe Dumnezeu . Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari”. Aceasta este chemarea noastră şi aici pe pământ, chiar atunci când nu înţelegem căile lui Dumnezeu, căci El nu greşeşte . Aceasta Îi place lui Dumnezeu şi aceasta vom face toată veşnicia .

Nunta Mielului Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împără ţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu în subţire, strălucitor şi curat” (inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor). Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” (v . 6-9) . Când citesc aceste cuvinte şi scriu despre ele, tresar de bucurie numai gândindu-mă la fericita bucurie şi împlinire a sufletului credincios la această sărbătoare . Atâţia sfinţi, care au fost privaţi de atâtea lucruri şi favoruri în legătură cu căsătoria, dar care de dragul Domnului şi al Mirelui lor, au trecut peste toate şi au răbdat, numai să nu aducă ocară Numelui Său, îşi vor găsi deplina satisfacţie şi împlinire în Iubitul inimii lor, se vor bucura şi nu vor regreta nimic, ci vor lăuda pe Domnul pentru căile şi planurile Lui drepte .Toate nunţile de pe pământ sunt umbra adevăratei nunţi cereşti . Dacă o nuntă aici pe pământ e culmea bucuriei pentru cei doi şi pentru cei ce îi serbea-ză, ce putem spune despre nunta noastră cerească! Nici nu încerc să descriu cum va fi această nuntă, căci nu vreau să micşorez farmecul ei cu cuvintele mele . Ioan începe descrierea nunţii cu cuvintele: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească! Acestea sunt exprimate de o gloată mare ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor sunete puterni-ce . Tot cerul e în sărbătoare, tot cerul se bucură: „Să ne bucurăm, să ne vese-lim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului!” Înseamnă că tot cerul şi toţi sfinţii au aşteptat evenimentul acesta . Observaţi că nunta e legată de începutul împărăţiei . Când ne amintim de ce se spune în Psalmul 110, versetul 1: Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”, ne putem da seama ce important este acest eveniment . „Ce vom fi nu s-a arătat încă”, spune apostolul loan, „dar ştim că atunci

145

când Se va arăta El, vom fi ca El” (I Ioan 3:2) . Când Îl vede pe Domnul Isus pe insula Patmos, Îl descrie aşa, printre altele: „Faţa Lui strălucea ca soarele când străluceşte în toată puterea lui” . Aci se spune doar atât despre mireasă, despre Biserică: „Soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire strălucitor şi curat” . Observaţi asemănarea îmbrăcăminţii miresei cu a Mirelui . Apoi Ioan adaugă: „Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţi-lor . Din nou, văd asemănarea miresei cu a Mirelui . Despre Domnul Isus se spune: „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor . La înfăţişare a fost găsit ca un om . S-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce . De aceea Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (Filip . 2:7-9) . Observaţi că şi mireasa s-a dezbrăcat de ea însăşi, a luat pilda Domnului Isus, alegând calea crucii, a dispreţului, a batjocurii de dragul Domnului Isus, Mântuitorul ei . Subliniaţi: Soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire strălucitor şi curat . Iată cele două acţiuni sau contribuţii la slava ei: 1 . S-a pregătit . 2 . I s-a dat . . . Dacă n-ar fi ales să asculte de Domnul, să se dezbrace de mândria, de slava ei şi să-L urmeze pe calea crucii, nu ar fi ajuns mireasă, nu ar fi avut parte de preocuparea Domnului cu ea . Domnul invită, cheamă şi nu forţează . Apoi ca mireasă ea s-a pregătit, făcând tot ce i-a fost la îndemână şi tot ce putea face, să-I fie cât mai pe plac Mielului .Acceptarea, voinţa şi dedicarea ei duce la efectul binecuvântat şi anume: I s-a dat să se îmbrace cu in subţire strălucitor şi curat (inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor) . Aceste două lucruri sunt prezente peste tot în Biblie în relaţia omului cu Dumnezeu, atât în Vechiul, cât şi in Noul Testament: înclinarea omului la chemarea lui Dumnezeu, luarea aminte, întoarcerea, acceptarea voii lui Dumnezeu şi mântuirea lui Dumne¬zeu, arătată în izbăvire, ocrotire, prevede-re, sfinţire, slăvire . Aceasta este ceea ce a propovăduit şi învăţat apostolul Pavel: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajun-ge la mântuire . . . Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom . 10:10,13) . „Iată Eu stau la uşă şi bat”, spune Domnul Isus . „Dacă aude cineva gla-sul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Ap . 3:20) .

146

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:l) . Aceasta e ce poate face omul . Şi când a venit, când a acceptat invitaţia şi s-a pus la îndemâna lui Dumnezeu, auzim ce a făcut sau face Dumnezeu: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă . Şi aceasta nu vine de la voi, ci este harul lui Dumnezeu . Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni . Căci sunteţi lucrarea Lui şi aţi fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblaţi în ele” (Efeseni 2:8-10) . Aceasta vreau să spună cuvintele din Apocalipsa: „Soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu în subţire, strălucitor şi curat” . Aceasta spune şi apostolul Pavel în Filipeni 2:12-13: „Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur . . . [partea întâia, pregăti rea], căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea” [partea a doua: I s-a dat să se îmbrace cu în subţire, strălucitor şi curat] . Abia când noi ne-am pregătit, adică ne-am dat Lui, sau L-am acceptat, El poate să facă în noi şi prin noi tot ce-I este plăcut . Şi ce El face, va rămâne la proba focului . Faptele neprihănite ale sfinţilor se arată numai după judecata focului (I Cor . 3:3-15), adică după ce vom fi trecut prin faţa scaunului de judecată a lui Cristos (II Cor . 5:10) . Aceasta va fi imediat după răpirea Bisericii, astfel că aici la nunta Mielului, mireasa (soţia) e prezentată Tatălui şi cerului întreg: slăvită, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană, exact aşa cum este Mirele, Domnul Isus . Ce sărbătoare deosebită, ce bucurie, ce fericire! Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mirelui!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” (v . 9) . Aş vrea să ne mai oprim puţin asupra textului acesta despre nuntă şi să luăm sau să subliniem câteva lucruri: Nunta este în cer, Mirele este în cer şi mireasa este în cer, căci nu putem concepe nuntă fără mireasă . Aceasta înlătură ideea sau susţinerea unora că Biserica va trece prin marea strâmtorare şi că abia la venirea Domnului Isus cu slavă ea va fi descoperită şi separată de cei răi, aşa cum desparte păstorul oile de capre . Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului! Nunta, ca orice nuntă, are invitaţi: prietenii Mirelui şi ai miresei şi aceştia sunt fericiţi . Cine sunt aceşti prieteni ai Mirelui? Toţi credincioşii din toate vremurile, exceptând mirea-sa, adică Biserica ce a fost aleasă în timpul perioadei de har, de la Rusalii

147

până la Răpire . Biblia ne spune precis acest adevăr . În prezentarea pe care şi-o face Ioan Botezătorul în legătură cu Domnul Isus, el zice: Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire; dar prietenul mire-lui, care este şi-1 ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie care este a mea, este deplină” (Ioan 3:27-29) . Despre Ioan, Domnul Isus spune: „Vă spun că dintre cei născuţi dintre femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul . Totuşi, cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7:28) . Deci, deşi Ioan Botezătorul e declarat de Domnul Isus cel mai mare născut din femei; cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu, adică cel mai mic din perioada de har, e mai mare decât Ioan, pentru că face parte din mireasă, pe când Ioan face parte din prietenii Mirelui . De ce aşa? Pentru că aşa a voit Dumnezeu în planul Său minunat, cum spunea Ioan Botezătorul: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer” . Noi trebuie să ne plecăm în faţa adevărurilor lui Dumnezeu şi să ne luăm locul ce ni l-a pregătit El . Există diferite dispensaţii sau perioade de timp deosebite în economia lui Dumnezeu . Domnul Isus zice: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca 16:16) . Dacă în perioada aceasta a Bisericii cineva nu acceptă chemarea harului, chemarea Domnului Cristos, rămâne afară . Există acum numai mântuiţi – născuţi din nou din Duhul şi din apa cuvântului lui Dumnezeu – şi nemântuiţi sau pierduţi . Cu alte cuvinte, toţi adevăraţii credincioşi acum fac parte din trupul lui Cristos, Biserica, ce într-o zi va fi luată la cer, după care se va termina această perioadă sau se va închide uşa harului . Biblia nu vorbeşte de alţi credincioşi în această perioadă, ce nu sunt Biserica şi care, prin urmare, nu vor fi răpiţi . Dar să ne întoarcem la nuntă şi la bucuriile ci . Dacă se spune „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mirelui”, adică de prietenii Mirelui, ce se poate spune despre mireasă? Nu uitaţi adausul sau precizarea îngerului: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” . Deci nu e o figură de vorbire, nu e spiritualizare, ci adevăr care se va împlini aievea . Ioan a fost copleşit de aceste lucruri şi extaziat se aruncă la picioarele îngerului să se închine: Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei) (v . 10) .

148

Versetul acesta este o lecţie minunată în legătură cu închinarea şi ne învaţă câteva lucruri frumoase: 1 . Îngerul, categoric şi aproape cu mustrare interzice lui Ioan să se închine lui . Biblia, peste tot, în Vechiul şi Noul Testament, învaţă că închinăciunea şi adorarea se cuvin numai Iui Dumnezeu (Exod 20:1-5; I Timotei 2:5) . Textul din I Timotei 2:5 precizează că este un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu, Omul Isus Cristos . Aceasta deoarece unii zic: „Eu mă rog la Dumnezeu, dar cer şi sfân-tului X sau sfintei Y să mijlocească pentru mine” . Nici sfânta Maria, nici sfântul Petru sau sfântul Ioan, nici un arhanghel sau înger nu pot mijloci între tine şi Dumnezeu, decât singurul Mijlocitor şi Dumnezeu, Omul Isus Cristos, care S-a jertfit pentru noi pe cruce . 2 . Toţi îngerii şi sfinţii sunt împreună slujitori cu noi lui Dumne zeu; nu numai împreună cu sfântul Ioan, ci cu fraţii lui care te includ şi pe tine şi pe mine, adică pe toţi cei ce păstrează mărturia lui Isus . Deşi slava va fi diferită, asta nu ne împiedică să fim în aceeaşi categorie, de fraţi . Vedeţi cum se des-fiinţează ierarhiile spirituale? Mă doare aşa de mult că şi fraţii, fraţi scumpi, în ultimul timp au împrumutat de la religiile lumii zise creştine, titluri de reverend pentru anumiţi slujitori, când numai Domnul are dreptul şi vrednicia să fie reve-rat . Între noi, toţi trebuie să fim fraţi, căci suntem mădulare ale trupului lui Cristos . Ştiţi cum apostolul Pavel în I Corinteni 12 spune foarte clar că Dumnezeu a aşezat mădularele în trup aşa cum a voit El şi nu este un mădu-lar mai important decât altele . Mi-era silă în România să aud pe colegii mei spunând despre un preot „sfinţia sa” ori episcopului „preasfinţitul” sau „prea-sfinţia sa”, deoarece am fost crescut în cuvântul lui Dumnezeu; ca să aud spu-nându-se aici în America oricărui pastor „reverend” (venerabil, cucernic) . Chiar dacă expresia „reverend” ar reda pe românescul „cucernic”, şi nu pe cel de „vene-rabil” (vrednic de a fi venerat), cu ce e un pastor mai cucernic decât un alt frate care cinsteşte pe Dumnezeu şi face voia Lui? Prin aceea că are o şcoală teologică sau că e ordinat ca pastor? Dar oare nu pune Biblia în aceeaşi cate-gorie pe pastori, profeţi, evanghelişti, învăţători? De ce la un pastor îi spunem reverend (cucernic) şi la un învăţător sau evanghelist nu? Nu este aceasta o datină şi un obicei rău luat de la creştinii păgâni? „Lui Dumnezeu închină-te!” conchide îngerul . Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-I ştie decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”.

149

Oştile din cer ÎI urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu în subţire alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca în picioare teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor” (v . 11-16) . O, fericită nădejde, fericită împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu pentru toţi cei ce-L aşteaptă! Vă aduceţi aminte ce spunea Domnul Isus: „Atunci veţi vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare . Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie . . . Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare la venirea Fiului omului” (Luca 21:27,28,36) . Milenii întregi L-au aşteptat fiii lui Israel pe Mesia . Cu două mii de ani în urmă El a venit la ei, dar ei nu L-au cunoscut şi nu L-au primit, ci L-au dat să fie răstignit, pentru că n-a venit în felul cum L-au aşteptat ei . Dar au fost crunt pedepsiţi pentru aceasta . Acum, după ce au suferit atâta jale şi amar, rămăşiţa ce va rămânea Îl va recunoaşte şi primi, mai ales că va veni cu slavă şi biruitor; şi pentru că nu va mai fi nici o altă nădejde în jur şi pe plan orizontal, numai în sus la Dumnezeu . Gândiţi-vă la situaţie: Ierusalimul şi tot Israelul înconjurat de milioane de luptători . E pierdută orice nădejde omenească . Dar deodată cerul se deschide şi o exclamaţie de uimire, de bucurie izbucneşte din inimile şi de pe buzele celor ce se uită rugători spre cer: „Iată-L, iată-L!” Poate unii se vor întreba ca Isaia: „Cine este Acesta . . . care calcă mândru în plinătatea puterii Lui?” „Eu sunt Cel ce am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc”, zice Domnul . Israel şi locuitorii pământului mai văzuseră un cal alb şi pe cineva călărind pe el, la începutul marii strâmtorări . Acesta însă venea de pe pământ şi era falsul Mesia, Anticrist . De data aceasta, calul şi călăreţul veneau din cer, iar Cel ce călărea Se cheamă „Cel credin cios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi se luptă cu dreptate . Ce deosebire mare, aşa că nimeni nu mai poate fi înşelat!Ce slavă şi ce glorie, ce putere şi ce suită mare şi strălucitoare Îl acompaniază! Deoarece e măreaţă şi dincolo de puterea de reprezen tare: Ochii Lui ca para focului vor pătrunde până în adâncurile inimii şi fiinţei omeneşti, făcând să iasă la iveală gândurile inimilor omeneşti . Nimeni şi nimic nu se va putea ascunde de privirea Lui . Orice ochi Îi va vedea, chiar şi cei ce L-au străpuns . „Capul Îl va avea încununat cu multe cununi împărăteşti” . Îmi aduc aminte de Psalmul lui David: „Porţi, ridicaţi-vă porţi capetele, ridicaţi-vă porţi veşnice, ca

150

să intre Împăratul slavei! Cine este acest Împărat al slavei? „Domnul cel tare şi puternic, Domnul Cel viteaz în lupte . Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ea să intre Împăratul slavei! „Cine este acest împărat al slavei?” „Domnul oştirilor, El este Împăratul slavei!” (Psalmul 24) Priviţi la îmbrăcămintea Lui: O haină muiată în sânge . E sângele Lui, care L-a vărsat pentru o lume întreagă . Oricine putea să se adăpostească sub acest sânge, dacă venea cu pocăinţă, cu credinţă . Dar acum sângele acesta a devenit o mărturie de acuzaţie împotriva tuturor celor care L-au respins pe Domnul Cristos . Suita Lui: „Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcaţi cu în subţire, alb şi curat” . Din versetul 8 am văzut că îmbrăcămintea aceasta este a miresei . Deci, cei ce vor veni cu Domnul Isus în slavă vor fi toţi cei ce fac parte din Biserica Lui răpită la cer înainte de marea strâmtorare . Acest lucru ni-l adevereşte Duhul Sfânt şi prin apostolul Pavel când scrie: „ . . .când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut” (II Tes . l:10) . Alţii care vor fi în suită for fi sfinţii îngeri (Matei 25:31; I Tes . 1:7) . Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Cuvântul Lui dă viaţă celor ce-L primesc acum . Dar în ziua de apoi acest cuvânt va fi o sabie care va ucide neamurile . „Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele” zice Domnul Isus, „are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi” (Ioan 12:48) .Numele Lui: 1 . Primul nume e o taină, un nume pe care nimeni nu-l stie, decât El sin-gur . Interesant, aşa va fi şi numele biruitorilor, al Bisericii Sale (Apoc . 2:17) . 2 . Cuvântul lui Dumnezeu . Noi ştim ce înseamnă acest nume despre care ne spune Ioan în Evanghelia sa: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Cuvântul era cu Dumnezeu” . Acesta e Numele Lui din veşnicie . 3 . Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor . Aşa îl numeşte apostolul Pavel, scriind lui Timotei (I Tim . 6:14-15) . Aşa e arătat în Filipeni 2:9-10, unde se spune cum a dobândit acest Nume . Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!” Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

151

Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şade călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor (v . 17-21) . Aici e descris ospăţul lui Dumnezeu, când fiara şi proorocul mincinos vor aduna toate popoarele, pe toţi împăraţii pământului la război împotriva lui Israel şi împotriva Domnului care va veni să-Şi ia împărăţia . Despre această ultimă bătălie am mai vorbit . Vor fi probabil 400 .000 .000 de oameni adunaţi să lupte . Vor fi tot felul de oameni: împăraţi, căpitani, viteji, slobozi şi robi, mici şi mari cu caii lor (v . 18) . „Toţi aceştia vor fi ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal . Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor” (v . 21) . Am aici pe birou la mine un pamflet (tractat) care spune că în Israel au apărut un fel de vulturi deosebiţi . Aceşti vulturi se înmul ţesc de trei ori mai mult decât vulturii obişnuiţi din Israel . Va fi un măcel nemaipomenit, aşa cum am arătat la capitolul 14, când sângele se va ridica până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie şase sute de stadii . Despre această bătălie, numită bătălia de la Armaghedon, din şesul Ezraelonului, în valea lui Iosafat, bătălie care cuprinde şi judecata Neamurilor, se vorbeşte într-o mulţime de locuri în Biblie . Redau doar unele citate, rugând pe cititor să citească pe celelalte din Biblie: Deuteronom 32:40-42: Căci îmi ridic mâna spre cer şi zic: „Cât este de adevărat că trăiesc în veci, atât este de adevărat că atunci când voi ascuţi fulgerul săbiei Mele şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc. Sabia Mea le va înghiţi carnea şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sânge, de sângele celor ucişi şi prinşi, din capetele fruntaşilor vrăjmaşului”. Ps . 9:17-20; 10:17-18; 12:5; 46:8-9; 48:4-7; 50:1-6 . Ps . 58:10: „Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării, îşi va scălda picioarele în sângele celor răi . Şi atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană” . Ps . 110:5-6: „Domnul de la dreapta Ta zdrobeşte pe împăraţii în ziua mâniei Lui . El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării” . Isaia 5:26-30 Isaia 9:4-5 Isaia 13:3-15; Isaia 17:12-14; 30:27-28; 34: 1-8; 66:15-16 Ezec .39:17-22; Dan .11:44-45;

152

Ioel 3:l-2: „Căci iată că în zilele acelea şi în vremile acelea când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge pe toate neamurile, le voi pogorî în valea lui Iosafat . Acolo mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” . 12-15: „Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur . Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt . Veniţi şi călcaţi cu picioarele căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! Vin grămezi, grămezi, în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii . Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea” . Habacuc 3:3-14; Ţef . l:14-18; 3:8 . Zaharia 12:9; 14:2-5: „În ziua aceea voi căuta să nimicesc toate Neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului . . . Atunci voi strânge toate Neamurile la război împotriva Ierusalimului . . . Ci Domnul se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei . Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi . Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ de pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda . Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El” . Maleahi 4:1-3: „Căci iată vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură . Dar pentru voi care vă temeţi de Numele Meu, va răsări soarele neprihă nirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd . Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor” . Mat . 25:31-33: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale . Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui . El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile pe dreapta, iar caprele la stânga Lui” . Cât despre fiară şi proorocul mincinos, aceştia doi (noi ştim că vor fi oameni) vor fi aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă (v . 20) . Ştim din Biblie despre doi oameni neprihăniţi care au fost răpiţi la cer fără să guste moartea . Aici, opus lor, avem doi oameni aruncaţi de vii în iazul cu foc .

153

Ce se va întâmpla: Domnul va veni cu putere şi slavă să-şi ia împărăţia . Pentru aceasta îşi va curăţi împărăţia . Odată va lichida pe aceşti nelegiuiţi, sute de milioane de ostaşi, care se vor aduna să lupte împotriva Israelului şi apoi împo-triva Lui . Dar nu toţi nelegiu iţii vor fi aici, ca să fie nimiciţi . Pentru ceilalţi de acasă din ţările lor se spune aşa: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins . Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mat . 13:41-42) . „Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului . Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni şi-i vor arunca în cup-torul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mat . 13:49-50) . De fapt, aceasta se spune şi în Matei 25:31-46, unde se vorbeşte despre judecata vii-toare, judecata Neamurilor .

CAPITOLUL 20 În acest capitol vedem lichidarea ultimului vrăjmaş, diavolul, pentru totdeauna împreună cu toţi cei ce au ales să facă voia lui, precum şi împărăţia de o mie de ani sau Mileniul . Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia adâncului şi un lanţ mare. Şi a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme (v . 1-3) . Versetele acestea se ocupă cu legarea lui Satan şi aruncarea lui pentru o mie de ani în temniţă, în adânc . Sunt unii care iau textul acesta într-un sens alegoric sau spiritual, neacceptând adevărul lui Dumnezeu . Ei iau în derâdere cuvântul lui Dumnezeu, care spune că Satan, balaurul, va fi legat cu un lanţ mare . Interesant însă că nu am auzit de la aceşti oameni să se îndoiască de textul din II Petru 2:4, care spune: „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată . . .” şi Iuda 6: „El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric pe îngerii care nu si-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” . De ce aceşti îngeri pot fi în lanţuri şi Satan şeful lor nu? Că nu vor fi lanţuri de fier, e clar, dar sunt lanţuri cu care vor fi legaţi, potrivit cu natura lor spirituală . Temniţa va fi o adevărată temniţă, în adânc, în inima pământului, ce va fi pecetluită deasupra lui Satan ca să nu mai înşele Neamurile, până ce se vor

154

împlini cei o mie de ani . „După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme” . Nu uitaţi, temniţa din adânc unde va fi aruncat Satan legat nu va fi pedeapsa finală a lui Satan . Iadul de foc şi pucioasă va fi pedeapsa veşnică a diavolului, a îngerilor lui şi a tuturor nelegiuiţilor care s-au unit cu ei . Şi am văzut nişte scaune de domnie şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi a celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani (v . 4-6) . Aşa de multe şi importante lucruri sunt incluse în aceste trei versete: învierea, judecata şi împărăţia de o mie de ani a lui Cristos pe pământ! Poate vă întrebaţi de ce nu sunt arătate amănunţit acestea, ci numai amintite . Eu cred că răspunsul e în faptul că toate acestea au fost descrise amănunţit într-o mulţime de locuri din Vechiul şi Noul Testament . Să le luăm pe rând: 1 . Judecata. De la început, aşa cum vedem din cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să spunem că aceasta nu este judecata generală, adică a tuturor celor vii şi a celor morţi, cum unii greşit învaţă pe oameni; şi nici o înviere generală . Textul precizează: „Ceilalţi morţi n-au înviat încă până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” . Cine sunt atunci cei ce vor fi judecaţi? Sunt credincioşii care alcătuiesc Biserica? Nu . Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:25) . „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi . Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”, spune apostolul Pavel (I Cor . 11:31-32), arătând clar că sfinţii, Biserica, nu vor fi judecaţi odată cu lumea . Tot corintenilor le spune: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate . Nu ştiţi că voi veţi judeca pe îngeri? . . .” (I Cor .5:2 3) . Nu poţi fi în acelaşi timp şi judecător şi judecat . Apoi, Biserica nici într-un caz nu poate fi judecată de data aceasta, căci am văzut că ea deja a fost judecată pentru răsplată înainte de nunta ei . Acum ea a venit cu Domnul Isus în slavă, ca să împărăţească împreună cu El .

155

Nu vor fi judecaţi de această dată cu cei morţi, ci numai cei vii . Aceasta o spune versetul 5 . Adică, vor învia cei drepţi care vor împărăţi cu Cristos o mie de ani, iar ceilalţi morţi nu vor învia până ce vor trece cei o mie de ani . Totuşi, va fi o judecată . Cine sunt cei judecaţi şi cine sunt judecătorii? Ne-o spune Domnul Isus: „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22) . „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie a slavei Sale . Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui . El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile la dreapta Lui, iar caprele la stânga Lui” (Matei 25:31-33) .Tot în judecata aceasta sunt incluşi robii răi din Matei 24:48-51; 25:26-30; Luca 12:45-48 . Un alt text, unde Domnul Isus spune despre judecată este acesta: „Adevărat vă spun că atunci când va veni Fiul omului pe scaunul de mărire al domniei Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19:28) . Din textele citate se poate vedea că este o judecată pe viaţă şi pe moarte sau, mai precis, din care unii se vor dovedi vrednici de a intra în împărăţie, iar alţii vor fi aruncaţi în iazul de foc . La fel se pare că este şi o judecată pentru răsplată . Un lucru precis însă e că de data aceasta nu vor fi judecaţi decât cei vii . 2. Învierea. Va fi o înviere la începutul Mileniului . Nu pot să precizez întinderea acestei învieri, dar cuvântul lui Dumnezeu spune că vor învia numai cei drepţi, cei sfinţi care vor împărăţi cu Domnul Cristos . Ce se poate deduce clar e că Biserica nu intră în această înviere . Ea a fost strămutată în cer mai înainte, căci am văzut-o la nuntă în cer, de unde apoi a venit cu Domnul Isus . Strămutarea ei la cer a fost înainte de marea strâmtorare, aşa cum ne-a spus apostolul Pavel, când cei morţi în Cristos au înviat, iar cei vii au fost preschimbaţi în trupuri spirituale . Ce precizează textul de aici e că toţi martirii din timpul marii strâmtorări, toţi acei cărora li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi toţi cei ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei vor învia . Dar când va fi învierea tuturor celorlalţi drepţi de la întemeierea lumii până acum, în afară de Biserică şi de aceşti martiri? Eu nu pot preciza când, dar învierea lor cu siguranţă va fi înainte de Mileniu . Unii cercetători ai Bibliei spun că ei vor învia odată cu Biserica . Dar eu,

156

din cuvântul lui Dumnezeu, nu pot deduce aceasta . Apostolul Pavel, când vorbeşte despre răpirea Bisericii, se referă numai la cei în Cristos, adică trupul Lui . Sunt de părerea că toţi aceşti sfinţi vor învia şi vor fi strămutaţi în cer în timpul marii strâmtorări, deoarece îi găsim în cer la nunta Mielului . Nu se scrie despre vreo altă înviere în Apocalipsa, exceptând cei doi martori şi învierea de la începutul Mileniului . Dar nici despre învierea şi strămutarea Bisericii nu se scrie în Apocalipsa şi totuşi nu ne îndoim de ea . Alţii, printre care sunt şi eu, cred că toţi sfinţii de la întemeierea lumii până acum, în afară de Biserică, vor învia la începutul Mileniu lui şi li se va spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu Cristos o mie de ani” (v . 6) . O referire foarte concludentă la această înviere pentru toţi sfinţii o găsim în cartea lui Daniel, ultimul capitol, ultimul verset . I se spune lui Daniel aceasta: „Iar tu, du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor . La fel versetul 3 din capitolul 12 al cărţii Daniel pare să spună acelaşi lucru: învierea de la începutul Mileniului pentru cei drepţi şi a celor nedrepţi la sfârşitul Mileniului . Multe texte din Vechiul şi Noul Testament vorbesc despre această înviere: Iov 19:25-26; Ps . 49:15; Is . 25:8; 26:19; Osea 13:14; Ioan 5:28-29; Evrei 11:35 . Termenul „întâia înviere” de aici nu include învierea Bisericii şi nici nu e o contrazicere a Bibliei . Se spune întâia înviere pentru a o deosebi de a doua înviere de la sfârşitul Mileniului a celor nelegiuiţi . Această primă înviere va fi numai pentru cei sfinţi; de aceea, se spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere” . A doua înviere va fi numai pentru cei nelegiuiţi .Cred că e potrivit să spunem cum şi cu ce trupuri vor învia aceşti sfinţi . Aceasta deoarece au fost şi sunt culte care aduc confuzie şi schimbă adevărul lui Dumnezeu . Fiindcă Biblia spune că cei înviaţi vor împărăţi cu Cristos pe pământ o mie de ani, amestecă această categoric de credincioşi înviaţi cu cei vii care vor intra în Mileniu, spunând despre toţi că vor fi oameni în trup, bărbaţi şi femei ce vor avea copii . Slavă Domnului, că El nu ne-a lăsat în întuneric şi confuzie! Vă aduceţi aminte, când saducheii, ce nu credeau în înviere, au ispitit pe Domnul Isus cu privire la înviere, aducând ca exemplu o femeie care a fost soţia la şapte fraţi . „La înviere, nevasta căruia din cei şapte fraţi va fi ea, fiindcă toţi au avut-o de nevastă?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu . Căci la

157

înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22:23-30) . Deci vor avea trupuri, dar trupuri spirituale ca Biserica şi ca Domnul Isus . 3 . Mileniul. Cu privire la Mileniu sau mia de ani când Domnul va fi Împărat peste tot pământul, au fost atâtea controverse, încât nu e de mirare că şi fraţi sinceri au renunţat să discute sau să se ocupe de acest subiect . Noi nu putem trece peste acest adevăr şi nici nu-l putem neglija, deoarece face parte din revelaţia Domnului Cristos făcută robilor Săi . E cuvântul Său inspirat, care are tot atâta importanţă ca şi alte texte din Sfânta Scriptură . Da, e adevărat că unii l-au interpretat greşit şi fals, dar asta nu ne dă dreptul să renunţăm la adevăr, după cum nimeni nu renunţă la bani, pentru că există unii falşi . Chiar faptul că există şi monedă falsă dovedeşte pe cea adevărată . Unii, spun pe faţă şi de la amvon că nu există şi nu va fi Mileniu, aceasta fiind doar o figură de vorbire . Eu întreb: A vrut Dumnezeu să ne amăgească sau a permis El să se scrie poveşti în Biblie? Nicide cum . Dacă a zis El că va fi o mie de ani, când Satan va fi legat să nu mai înşele neamurile; dacă a zis El că Domnul Isus Cristos împreună cu sfinţii Lui vor domni pe acest pământ o mie de ani, înseamnă că aceasta se va întâmpla . Chiar dacă nu pricepem cum va fi aceasta, faptul în sine rămâne . Observaţi cum de şase ori în acest capitol se precizează clar „o mie de ani” . Ar fi de ajuns doar această afirmare să ne convingă că va fi exact aşa . Dar o mulţime de texte din Biblie ne vorbesc despre această domnie a lui Cristos . Să luăm întâi textele din Noul Testament şi apoi pe cele din Vechiul Testa ment . Toţi credincioşii cunosc sau se roagă rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, în care Domnul Isus învaţă pe ucenici să se roage, printre altele: „Vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10) . Întreb: s-a întâmplat aceasta? Încă nu . Se va întâmpla? Cu siguranţă şi aceasta va fi în Mileniu . Când vorbeşte despre păcatul împotriva Duhului Sfânt, Domnul Isus zice: „Dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32) . Se referea la Mileniu, nu la cer şi pământ nou, unde nu se mai poate păcătui . Ucenicilor Săi, Domnul Isus le zice: „Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele . De aceea, vă pregătesc împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Luca 22:28-30) . Şi aici Domnul Isus Se referă la Mileniu, nu la eternitate în cerul şi pământul nou, unde nu va mai

158

fi cazul de greşeli şi de judecăţi . Înainte de înălţarea la cer, apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi împărăţia lui Israel?” (Fapte 1:6) . Ucenicii, ca toţi israeliţii, în general, ştiau din prooroci că aceasta se va întâmpla . Observaţi că Domnul Isus nu-i contrazice, ci doar spune că nu e treaba lor acum să se ocupe cu vremurile şi soroacele . Preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, în cântarea sa citează proorocia şi jurământul lui Dumnezeu făcut lui Avraam: „ . . .mântuire de toţi vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc . . . potrivit jurământului prin care se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică” (Luca 1:71-74) . S-a întâmplat aceasta? Încă nu, dar cu siguranţă se va întâmpla . La adunarea de la Ierusalim, fratele Iacov, presbiterul bisericii, vorbeşte despre această perioadă, ca şi despre Biserică, foarte distinct: Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu», zice Domnul care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicii” (Fapte 15:13-18) . Poporul ales dintre Neamuri despre care spune la început este Biserica . „După aceea”, adică după Biserică, „Mă voi întoarce”, ceea ce reprezintă venirea Domnului . . . „pentru ca rămăşiţa de oameni”, pentru că numai o rămăşiţă va rămâne (Romani 9:27) . . . „ca şi toate Neamurile . . .”, adică alte popoare care se vor întoarce la Domnul şi-I vor sluji în Mileniu .În capitolul 11 din Romani, apostolul Pavel vorbeşte despre întoarcerea din nou a lui Israel şi de epoca de aur . „ . . .Şi atunci tot Israelul va fi mântuit . Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov . Acesta este legământul care-l voi face cu ei când le voi şterge păcatele . . .” Scriitorul către Evrei vorbeşte despre „lumea viitoare” şi despre „veacul viitor”: „În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare” (Evrei 2:5) . „ . . .au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor” (Evrei 6:5) . Aceste puteri s-au manifestat la Rusalii şi au continuat puţin după aceea, dar au fost întrerupte sau oprite de refuzul Israelului de a crede . Aici e confuzia cu cei ce pretind ca aceste puteri, semne şi minuni, să se facă şi acum . Ele au fost pentru împărăţie, dar fiindcă Israel a refuzat pe Domnul Isus, uşa s-a închis pen-tru ei, deschizându-se pentru Neamuri, intervenind epoca Bisericii, cu alte princi-

159

pii şi guvernământ . Dar aceste puteri din nou se vor arăta, când Israel îşi Sa lua locul lui, în Mileniu, când de fapt va fi ploaia târzie” (revărsarea Duhului Sfânt peste orice făptură, cu manifestările Lui, ca la Rusalii) . Aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt nu face minuni şi acum, căci este Dumnezeu, dar nu în felul cum a făcut la Rusalii şi un timp după aceea . Îmi pare rău că unii nu ţin cont de aceasta şi forţează lucrurile, dând loc la o serie de confuzii . Însă acesta este un alt subiect . Tot despre Mileniu vorbeşte scriitorul către Evrei, când citează din Ieremia 31 (Evr . 8:8-12) . Texte din Vechiul Testament care vorbesc despre împărăţia de o mie de ani . Acestea sunt doar o parte din cele care vorbesc direct, deoarece sunt alte referinţe . Le vom înşira, citând pe unele: Ps .72:2-17 „ . . .În zilele Lui va înflori cel neprihănit şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună . El va stăpâni de la o mare la alta şi de la Râu până la marginile pământului . . . Va fi belşug de grâne în ţară, până în vârful munţilor şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului . . .” (v . 7,8,16) Isaia 2:2-4: Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi toate Neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui”. Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi judecătorul Neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. Isaia 9:6-7 Isaia 11:1-9 Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina bazilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-1 acopăr . Isaia 12; 14:1-2; 24:23; 25:8-9; 27:6; 32:15-18; 33:20-22,24; Isaia 35: Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul... căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie; marea de nisip se va preface în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape... Cei izbăviţi de

160

Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi (v . 1,6,7,10) . Isaia 51:3: Tot astfel Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă . Şi versetul 11 . Isaia 60: Neamurile vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale... Străinii îi vor zidi zidurile şi împăraţii lor îţi vor sluji... Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji, vor pieri şi Neamurile acelea vor fi în totul nimicite... Voi face ca pacea să domnească peste tine şi să stăpânească dreptatea... Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi lumina ta pe vecie şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi... (v . 3,10,12,17,19) . Isaia 61:4-6 Isaia 65:18-25: Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul... (v . 20-21) . Ieremia 23:5-8: Iată vin zile, zice Domnul când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea lui Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care I-l vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din ţările în care îi risipisem! Şi vor locui în ţara lor. Ieremia 32:37-41; 33:15-17; Ezechiel 11:17-20; 28:25-26; 34:11-13; 23-28; 36:24-38; 37:15-28; 39:25-29 . Daniel 2:34-35; 44; 7:9-14; 18,22,27 Amos 9:11-15: În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomu lui şi toate Neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul care va împlini aceste lucruri... (v . 11-12) . Mica 4:1-7: ...ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-1 va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit... (v . 47) . Habacuc 2:14 Ţefania 3:14-20

161

Zaharia 6:12-13 Zaharia 8:4-5: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iarăşi vor şedea pe uliţele Ierusalimului bătrâni şi femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile. Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete, care se vor juca pe uliţe”. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei?” zice Domnul oştirilor. (v . 6) . Zaharia 8:20-23; 9:10 Zaharia 14:8-11, 16-21: În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume. Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat şi va rămânea liniştit la locul lui, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii dintâi, până la poarta unghiurilor şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului. Ei vor locui în el şi nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit. Toţi cei ce vor rămânea din toate Neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului Domnul oştirilor şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim, ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele...În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: „Sfinţi Domnului!” ...Şi nu vor mai fi canaaniţi (negustori) în casa Domnului oştirilor, în ziua aceea. Maleahi 3:l-5,12 . Ce putem vedea din toate aceste texte şi citate, dacă acceptăm adevărul lui Dumnezeu şi ne supunem planurilor Lui: 1 . Va fi cu adevărat împărăţia lui Dumnezeu pe pământ . Va fi o guvernare teocratică, nu democratică . Da, Domnul Isus Cristos va guverna prin aleşii Săi, dar El va fi împărat peste tot pământul şi voia Lui va fi peste tot pământul . 2 . Pământul va fi refăcut ca o grădină a Edenului, scăpând de blestemul păcatului . La fel animalele şi celelalte vieţuitoare vor reveni la starea lor ini-ţială şi nu vor mai face rău . 3 . Va fi o domnie a păcii între oameni şi între animale . 4 . Vor intra în Mileniu două feluri de oameni: a) cei ce au înviat cu tru-puri spirituale „ca îngerii” ce nu se vor căsători şi nu vor avea copii, b) cei ce vor supravieţui marii strâmtorări, care vor fi oameni obişnuiţi, cu firea lor natu-rală omenească, în carne şi sânge . Aceştia se vor însura şi se vor mărita şi vor avea copii . Din cauză că mortalitatea va fi foarte scăzută, oamenii se

162

vor înmulţi foarte mult . Ştim aceasta, deoarece e menţionat că atunci când Satan va fi dezlegat, după o mie de ani şi va înşela, se vor uni cu el aşa de mulţi, ca nisipul marii . Cum va fi manifestarea celor cu trupuri spirituale, nu pot să spun, Biblia nu dă detalii . Probabil vor avea posibilitatea să se manifeste ca oameni, să mănânce, să bea când vor, aşa ca Domnul Isus după înviere . Citeam astăzi cum Domnul Isus în dimineaţa aceea, după înviere, la marea Tiberiadei, aştepta pe ucenici cu peşte fript pe jăratec şi a mâncat împreună cu ei . Imaginaţi-vă puţin starea de fericire din această împărăţie . Nu aţi stat câteodată în mijlocul naturii, chiar acum sub blestem, sau în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu de tot felul, zicându-vă: „Ce minunat! O, dacă n-ar fi Satan, dacă n-ar fi păcatul şi oamenii răi şi nelegiuiţi să tulbure această fericire!” Exact aceasta se va întâmpla atunci: Nu va fi nici Satan, nici păcat, nici oameni răi, nici hoţi, nici fiare sălbatice de care să te temi când te plimbi prin pădure; nici şerpi veninoşi, nici războaie, nici cutremure, nici vârtejuri (tornade), nici inundaţii, nici erupţii vulcanice, nici boli . Nu vor mai fi nici înfometaţi, nici exploatare, nici greve, nici persecuţii . Va fi belşug extraordinar . Se va reduce maşinismul, zarva şi zgomotul zilelor noastre . Gândiţi-vă că cel puţin jumătate din bugetele ţărilor de azi se cheltuiesc pentru război şi înarmare . Apoi, ce să spun despre armata de poliţişti, poliţie secretă şi un enorm aparat birocratic . Toate acestea vor dispărea . Domnul Isus Cristos şi guvernatorii Săi, care nu vor avea nevoie nici de salarii, nici de alimente de consum, nici de îmbrăcăminte, vor avea posibilitatea să vadă şi să detecteze orice nesupunere sau păcat, care vor fi lichidate imediat: „În fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul . Şi când vor ieşi vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea” (Isaia 66:23 -24) . Un lucru foarte interesant, deşi va fi domnia păcii, a dreptăţii, a binelui, a belşugului şi a fericirii, împărăţia lui Dumnezeu pe pământ; deşi Satan va fi legat şi nu va mai influenţa, aţâţa şi înşela pe oameni, mulţi vor fi nemulţumiţi chiar atunci . Fiind însă o dictatură cerească, vor fi supuşi şi nu vor avea ocazia să se manifeste . De ce aşa? Pentru că firea naturală, păcătoasă e în ei şi aceasta e aproape aşa de rea ca Satan, nu se poate supune lui Dumnezeu şi nu-I place domnia Lui . Lucrul acesta se vede clar din versetele următoare: Când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi

163

pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor (v . 7-10) . Minunate sunt planurile lui Dumnezeu! El lucrează în aşa fel, încât orice gură să fie astupată şi orice făptură să vadă că numai El e adevărat, bun, drept şi vrednic de a fi lăudat . Parcă te-ai aştepta de la Satan, după o mie de ani de temniţă grea, să fi învăţat lecţia; şi chiar dacă nu s-a schimbat în sine, totuşi să recunoască înfrângerea lui şi atotputernicia lui Dumnezeu . Totuşi, nu e aşa . Domnul îl va lăsa să-şi dovedească ticăloşia sa şi dreapta judecată a lui Dumnezeu asupra sa . El va ieşi din temniţa lui ca să înşele Neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune la război . Interesant, că cele două popoare, Gog şi Magog sunt amintite expres şi de data aceasta . Noi ştim că aceasta, în general, sunt Rusia şi China, dar, de fapt, toate popoarele lumii se vor uni cu Satan . Ne-am mirat de Satan, cum temniţa n-a avut nici o influenţă bună asu-pra lui . Dar ce să spunem de oameni? O mie de ani s-au bucurat de domnia bună a lui Dumnezeu şi de toate darurile Lui . O mie de ani au avut ocazia să-L cunoască pe Dumnezeu şi să se dea de partea Lui, să I se închine . În loc de acestea, se vor alipi de Satan să lupte împotriva sfinţilor . Numai că îşi vor primi imediat pedeapsa pentru răutatea lor . Un foc se va coborî din cer şi-i va mistui . Avem aici una dintre cele mai tari dovezi că omul nenăscut din nou, omul fără Dumnezeu, nu are nimic bun în el, oricât de mult ar căuta umaniştii să susţină contrarul . Observaţi că răul nu e în afară, în condiţii şi împrejurări, ci înlăuntrul omului . Pe de altă parte, va fi dovedit întregului univers că Dumnezeu e drept şi că oamenii îşi vor merita osânda şi dreapta judecată a lui Dumnezeu . Acum asistăm la finalul lui Satan sau la înfrângerea lui definiti vă: Şi dia-volul care-i înşela a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor (v. 10) . Cred că aţi observat că nu se spune despre marea mulţime care a fost cu Satan că a fost aruncată în iazul cu foc şi pucioasă . Aceasta în nici un caz nu înseamnă că au fost anihilaţi, când au fost mistuiţi de focul ce a căzut din cer, ci că ei trebuie încă să stea la judecată ca oameni înviaţi, aşa cum vom vedea din pasajul următor .

164

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţii mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este cartea vieţii. Şi mor-ţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (v . 11-15) . Aici, cu adevărat este judecata cea din urmă, judecata de la marele tron alb . Despre această judecată se spune în: Evrei 9:27; Dan . 7:9-10; II Timotei 4:l . Cine va fi Cel ce va şedea pe scaunul de judecător? Cuvântul ne spune că este Domnul Isus: „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22) . „El a fost rânduit de Dumnezeu judecătorul celor vii şi al celor morţi” (Fapte 10:42) . Să ne oprim puţin la acest text, deşi a fost explicat detailat într-o altă carte a mea: Evenimentele finale ale Bibliei, editura Door of Hope Press, 1987 (venirea Domnului, învierea şi judecata) (n .ed .: fişierul PDF disponibil de la DorinMotz@gmail .com) . Judecata aceasta va fi la sfârşitul Mileniului . Cu aceasta se va sfârşi actuala eră a pământului şi a cerului . La această judecată vor fi judecaţi toţi, dar numai cei nelegiuiţi şi morţi din toate veacurile . Aceştia vor învia şi vor fi judecaţi ca oameni în trup . Nu se pome neşte nicidecum de cei vii . Ei au fost judecaţi înainte de Mileniu . Scopul judecăţii va fi condamnarea . Cartea vieţii care este amintită va fi deschisă doar ca o dovadă că numele lor nu sunt scrise acolo .„Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţi-le acelea” . Cărţile acelea pot fi: Cartea conştiinţei (Rom . 2:15) Cartea cuvintelor (Mat . 16:36-37) Cartea lucrurilor ascunse (Ecl . 2:14; Rom . 2:16) Cartea faptelor (Mat . 16:27; II Cor 11:15) Orice gură va fi închisă şi fiecare îşi va vedea vinovăţia, dar va fi prea târziu ca să se mai pocăiască . Va fi cu adevărat plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când vor vedea pe Cine au refuzat şi ce puteau să aibă, dacă ar fi acceptat chemările, harurile şi darurile lui Dumnezeu . Sentinţa lor finală şi definitivă va fi aceea a lui Satan şi a îngerilor

165

lui, iazul de foc şi pucioasă .

CAPITOLUL 21-22 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată Eu fac toate lucrurile noi”. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua (v . 1-8) . Slavă Domnului pentru cuvintele acestea, cuvinte vrednice de crezare şi adevărate . Inima îmi tresaltă şi ochii îmi sunt înlăcrimaţi de bucurie, scriind aceste rânduri . Ce va fi când vom gusta practic şi real aceste evenimente! Gura şi peniţa nu pot să le descrie aşa cum sunt . Le pricepem prin Duhul lui Dumnezeu, într-o măsură, cum spunea apostolul Pavel, dar ele sunt dincolo de ce ochiul poate vedea şi mintea îşi poate închipui . Un cer nou şi un pământ nou, unde va locui neprihănirea, spune apostolul Petru . Numai expresia aceasta, cât de mult cuprinde ea! Noi ştim cât am suferit din cauza nelegiuirii şi a păcatului, nu numai în jurul nostru, dar şi din noi înşine . De câte ori a trebuit să ne plecăm capul, recunoscând vina noastră . De câte ori nu am suspinat înlăuntrul nostru zicând: „Doamne, când voi scăpa de firea aceasta, când voi fi eliberat?” Iată că va veni şi timpul acela, când nu numai că vom scăpa de tot ce întinează, ci vom şi uita ce a fost vechi . Dar Ioan nu vede numai un cer nou şi un pământ nou, ci locuitorii, frumuseţile şi viaţa din acestea . El vede apoi cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei . Atenţia îi este atrasă de un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!” Cred că cel mai minunat şi vrednic de admirat e faptul acesta, că Dumnezeu va fi cu oamenii . De fapt, profetul Ezechiel spune că numele cetăţii de aici înainte va fi: „Domnul este aici” (Ezechiel 48:35) .

166

Nu va mai fi acolo durere, nici moarte, nici chin, nici ţipăt, nici jale, nimic din ce ar putea tulbura bucuria şi fericirea . Nu va mai fi nimic ce să te întineze, nimic ce face pe om slab, sfios . Dumnezeu va şterge orice lacrimă şi va îndepărta pentru totdeauna ocara de pe poporul Său . Nu va mai fi nici duşman care să mai poată ispiti . Satan şi toţi aliaţii lui vor fi în iazul de foc şi pucioasă pe veci . Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit!” S-a mai auzit odată această expresie, când Domnul Isus a fost pe cruce . Atunci a fost frântă puterea vrăjmaşului; atunci s-a decis fericirea noastră . Fără jertfa Lui măreaţă n-am fi ajuns să auzim acest „S-a isprăvit!” Slavă Numelui Lui, că toată veşnicia Îl vom lăuda şi se va cânta în onoarea Lui pentru jertfa Sa minunată! „Eu sunt Începutul şi Sfârşitul” . Cuvintele acestea ne aduc aminte de ce spune apostolul Pavel: „Dumnezeu va fi totul în toţi” (I Cor . 15:28) . La fel, ne vorbesc de eternitate . Acum trăim în timp şi spaţiu; atunci vom trăi în Dumnezeu . Minunate şi încurajatoare sunt cuvintele cu care se termină acest pasaj . În primul rând, Domnul şi acum foloseşte ocazia să cheme la El, să ofere mântuirea, fericirea . Ce dragoste! „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască” (Ezec . 33:11) . Pentru credincioşi, El are o încurajare: „Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri . Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu” . Aceste cuvinte ne îndeamnă la stăruinţă, la veghere, la râvnă . Ne fac să ne dăm seama că ce vom primi e de mare valoare, pentru care trebuie să renunţăm la orice altceva . Tot încurajatoare sunt cuvintele care arată cine va intra în cetatea cea sfântă . Pentru mine personal sunt un semnal de alarmă, care mă atenţionează să mă ţin cât mai departe de aceste lucruri . În ultimă instanţă, acestea sunt lucruri sigure prin care mă verific dacă voi fi sau nu în cetatea sfântă . Eu îndemn pe fiecare credincios să se cerceteze serios în legătură cu aceste lucruri şi dacă află cumva că trăieşte în vreunul din aceste păcate, să nu se amăgească cu gândul că va intra în cetatea sfântă . Da, Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre şi dacă crezi în El, eşti mântuit . Dar mai citim în cuvântul lui Dumnezeu că „Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Rom . 2:16) . Aşa este şi eu nu mă îndoiesc de mântuirea lui Dumnezeu, care e prin credinţă, prin har . Dar, dacă cineva trăieşte în aceste păcate, s-ar putea să nu aibă credinţa adevărată din inimă, ci numai ceva teoretic, mintal şi tocmai aceasta e proba . Să nu uit însă că Domnul încă cheamă la El . Izvorul vieţii e încă la îndemână şi curge pentru oricine, dar numai cât se zice „azi” şi

167

„acum” . Iată ce zice Domnul: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua” . Observaţi că aici sunt incluşi şi fricoşii . Dacă ţi-e frică să te dai pe faţă de partea Domnului, fie dintr-un motiv sau altul, mă tern că tu nu-L iubeşti pe Domnul, ci viaţa ta, reputaţia ta . Vorbeam astăzi cu un frate pastor cu poziţie însemnată în lucrarea lui Dumnezeu, un om bătrân, care a suferit mulţi ani la închisoare pentru Domnul . El îmi spunea despre unii credincioşi care la încercări mari cad . „Vezi”, îmi zicea el, „aici nu mă pot împăca cu părerea ta referitor la siguranţa mântuirii,” şi mi-a spus de un pastor foarte bun din ţara lui, care, când a fost arestat şi condamnat la o aşa mare pedeapsă, a tăgăduit pe Dumnezeu, zicând că el nu vrea să creadă într-un aşa Dumnezeu care nu-l scapă . „Vezi”, i-am zis, „tocmai aici s-a dovedit că el nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi că nu-L cunoaşte, indiferent ce predicator strălucit a fost” . Ce folos de credinţa cuiva numai în zile senine şi fără încercări? Altă categorie sunt necredincioşii . Tu eşti bun, respectuos, moral, dar eşti necredincios . Nu te sprijini pe Domnul, ci pe puterea ta, pe bunătatea ta, te temi să-ţi dai viaţa în mâna Domnului ca tânărul bogat, despre care spunea Domnul Isus . Pentru tine au mai multă valoare lucrurile care se văd decât cele veşnice . Trec peste celelalte categorii de păcate şi mă opresc la ultimul: „şi toţi mincinoşii” . Poate ai crezut până acum că minciuna sau unele minciuni se pot trece cu vederea . Nu uita, toţi mincinoşii împreună cu toate celelalte categorii de păcătoşi vor fi în iazul care arde cu foc şi pucioasă . Decide acum unde vei fi tu . Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino, să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” Şi m-a dus în Duhul pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi şi la porţi doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăspreze-ce seminţii ale fiilor lui Israel . Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte trei porţi; spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi . Zidul cetăţii avea douăspre-zece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului . Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o tres-tie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei . Cetatea era în patru col-

168

ţuri şi lungimea ei era cât lărgimea . A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini . Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă . I-a măsurat şi zidul şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul . Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată . Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis, a doua de safir, a treia de halchedon, a patra de smaragd; a cincia de sardonix; a şasea de sardiu; a şaptea de hrisolit; a opta de beril; a noua de topaz; a zecea de hrisopraz; a unsprezecea de iacint; a douăsprezecea de ametist . Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare . Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar . Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie . În cetate n-am văzut nici un templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt templul ei . Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul . Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea . Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte . În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor . Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului . Şi mi-a arătat un râu ca apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului . În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor . Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo . Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea . Robii Lui Îi vor sluji . Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor . Acolo nu va mai fi noapte . Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina . Şi vor împărăţi în vecii vecilor . Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând (21:9-27; 22:1-6) . Citind cu atenţie capitolele 21 şi 22, ţi-e foarte greu să precizezi unde se vorbeşte de eternitate (cer nou şi pământ nou) şi unde se vorbeşte de Mileniu . E un lucru sigur că aici se vorbeşte despre amândouă . Cuvintele cu care începe capitolul 21 ne spun precis despre un cer nou şi un pământ nou, adică despre veşnicie, după ce Satan a fost aruncat în iazul de foc, după ce păcătoşii mari şi mici au fost judecaţi în faţa marelui tron alb, când cerul şi pământul actual au fugit din faţa Celui ce şedea pe tron . Astfel, că până la

169

versetul 5 nu e nici o îndoială că se vorbeşte de veşnicie, de înnoirea tuturor lucrurilor, după Mileniu . De la versetul 9 însă şi până la capitolul 22 versetul 6 constatăm că scenele sunt alterate . Se vorbeşte când de Mileniu, când de eternitate . De fapt, cele două scene sunt aşa de asemănătoare, încât aproape nu se pot deosebi . Şi în Mileniu, ca şi în eternitate, Dumnezeu va fi Împărat peste tot pământul . Binecuvântările Lui vor fi minunate şi în Mileniu . Pământul va scăpa de blestem chiar în Mileniu . Un lucru însă, care e numai în Mileniu şi nu în eternitate, e că vor fi oameni cu firea lor naturală, păcătoasă, în stare să păcătuiască; pe când, în eternitate aceasta nu va mai fi . Oricum, deosebirile vizibile nu sunt prea mari, de aceea, nu ne mirăm că în proorociile lor, Daniel şi alţi prooroci nu văd două perioade, Mileniul şi eternitatea, ci împărăţia veşnică a lui Dumnezeu (Daniel 7:26-27) . După ce în versetul 2 se face doar prezentarea pe scurt a cetăţii sfinte, după ce s-a vorbit despre cerul şi pământul nou, începând cu versetul 9, lui Ioan i se prezintă detailat cetatea sfântă . Un alt lucru care se poate observa e că mireasa e când Ierusali mul ca cetate, când sfinţii . Faptul nu ne miră, după ce prin contrast în capitolul 17 am văzut că femeia era când cetatea, când sistemul religiei false .Că e vorba în acest text şi de Mileniu, nu ne îndoim . Iată câteva indicii: „Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea” (v . 24) . Versetul acesta arată exact ce spun proorocii despre Mileniu (Isaia 60; 66:12-14) . Citind cu atenţie versetul 1 şi 2 din capitolul 22, vei vedea că râul şi pomii de aici sunt descrişi şi în Ezechiel 47 şi Zaharia 14, unde se vede clar că se vorbeşte despre Mileniu . În eternitate nu vor mai fi bolnavi şi nu va mai fi nevoie de leac pentru vindecare; pe când, aci se spune că frunzele pomului slujesc pentru vindecarea Neamurilor . Dar tot atât de adevărat este şi faptul că pomul vieţii este Domnul Isus şi apa limpede ca şi cristalul curge din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului . Nu mai redau descrierea cetăţii, care e arătată cu lux de amănun te în toată splendoarea ei . Ce se poate vedea este că cetatea include sfinţii din toate veacurile, cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi pe cei doisprezece apostoli .Cetatea este ori un cub, ori o piramidă . Suprafaţa de la bază este un pătrat, dar după aceea nu ni se mai dă decât înălţimea (v . 16) . Citind despre cele douăsprezece temelii, ne aducem aminte de clădirea – locaşul duhovnicesc – despre care scrie apostolul Pavel: „Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii,

170

oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos” (I Petru 2:5) . În cetate nu va fi nici un templu, căci Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul vor fi templul ei . La fel, nu va avea nevoie de soare sau lună, căci o va lumina slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul . Din nou se face o precizare în versetul 27 că nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului . Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo . Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea . Robii Lui îi vor sluji . Iată ce vom face în ceruri . Dar, totodată, vom împărăţi în vecii vecilor . „Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor” . Ce minunat! „Fericiţi sunt cei cu inima curată, că ei vor vedea pe Dumnezeu”, spunea Domnul Isus în cuvântarea Sa de pe munte şi aceasta va fi realitatea . Mai mult, ei vor fi una cu Dumnezeu . Numele Lui va fi pe frunţile lor . Nu îţi tânjeşte inima după starea şi timpul acela? Nu te îndeamnă cuvintele acestea să te pregăteşti pentru acel timp? Te mai poate ţine lumea aceasta, cu toate splendorile ei deşarte, să nu te predai cu totul Domnului Isus?Îngerul vine din nou să întărească: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate . Şi Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” . Aici se încheie descrierea evenimentelor . Versetele următoare sunt încheierea cărţii, cu îndemnuri, chemări şi promisiuni . Aruncând o privire înapoi peste cartea Apocalipsei şi a întregii Biblii, constatăm că toate se întorc din nou la Izvor, cum bine spunea un frate scump într-un verset de cântare (fratele Vasile Moisescu, n .ed .): „Vremea se scurge şi nu se-ntoarce la izvor Din El ne adăpăm şi veşnic tineri stăm, Vremea se-ntoarce iar la Izvor” .Sau cum spunea Eclesiastul: „Tot ce a fost va mai fi” . Un frate reprezenta grafic istoria omenirii şi a pământului cu un sfeşnic cu şapte braţe, braţul de la mijloc reprezentând jertfa Domnului Isus Cristos . El e centrul la toate şi prin El se ţin toate . Noi am venit din veşnicii şi mergem în veşnicii, în Dumnezeu . Braţul întâi al sfeşnicului e foarte asemănător cu ultimul – Edenul înainte de blestem şi Mileniul scos de sub blestem . Dar câte taine şi minunăţii sunt ascunse în economia lui Dumnezeu, dar vor fi descoperite curând iubiţilor Lui şi vor fi motivul bucuriei şi laudelor aduse lui Dumnezeu! Şi iată, Eu vin curând! Expresia sau promisiunea aceasta este repetată de trei

171

ori în acest capitol cu trei sensuri: 1 . O fericire pentru cei ce păzesc cuvintele cărţii acesteia (v . 7) . 2 . Răsplată pentru fiecare, potrivit cu fapta lui, (v . 12) . 3 . O confirmare tare a faptului că El vine curând (v . 20) . Din nou, îl găsim pe Ioan gata să se închine îngerului, dar acesta îl opreşte ca de altă dată . Aşa suntem noi oamenii . Vedem de aici cât de greu prindem noi adevărurile lui Dumnezeu, dar slăvit să fie Numele Lui, că El nu oboseşte să ne înveţe din nou şi din nou, căci e cu noi prin Duhul Sfânt şi ne iubeşte . În versetele 10 şi 11, din nou se precizează că vremea este aproape . Lui Daniel, când i s-a spus despre aceste lucruri, îngerul i-a spus să pecetluiască proorocia căci este pentru vremea sfârşitului . Lui Ioan i se spune să nu pecetluiască, deoarece vremea este aproape . Dacă acum aproape două mii de ani vremea a fost aproape, iar pentru Daniel a fost departe, deşi între Ioan şi Daniel nu erau decât câteva sute de ani, ce putem noi spune astăzi, cât de aproape este vremea acum? Versetul 11 nu e o încurajare a păcatului, ci mai mult mirarea sau constatarea că după atâtea după atâta dragoste, unii încă vor continua în păcatul lor, dar aceasta nu va împiedica desfăşurarea evenimentelor . Este ceea ce spunea Domnul prin Ezechiel: „Cine vrea să asculte, să asculte; cine nu vrea, să n- asculte!” (Ezec . 3:27) Dar e un îndemn pentru cei sfinţi să se sfinţească şi mai departe . Să nu se potrivească răului şi nelegiuirii din jur, ci ,cu cât acestea sunt mai mari ei să fie mai sfinţi şi mai plăcuţi Domnului . Din nou în versetele 14 şi 15 e o chemare, un îndemn, o încurajare . Aşa e toată Biblia, de la început până la sfârşit . Cum răspundem noi la chemările ei, la îndemnurile şi încurajările ei, sau câtă importanţă dăm noi avertizărilor ei? În versetul 16, Domnul Isus confirmă autenticitatea celor spuse până aici, prezentându-se ca la început ca Rădăcina şi Odrasla lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă . O, Luceafăr strălucit, Vino, vino, vin’ degrab, Ochii noştri în sus cată, Plini de dor şi aşteptând.

Desigur, aici se vorbeşte despre venirea Domnului Isus pentru ai Săi, ca Luceafărul de dimineaţă, înainte de zori . Faptul acesta e confirmat şi de versetul 17, unde Duhul şi Mireasa zic: „Vino, Doamne Isuse!” Pentru ceilalţi

172

şi pentru Israel, El va veni cu slavă şi mărire ca Soarele dreptăţii, cum spune profetul Maleahi: „Dar pentru voi care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihă nirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui” (Mal . 4:2) . Din nou o chemare: Şi cine aude, să zică, „Vino!” şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!Versetele 18 şi 19 prezintă o avertizare foarte serioasă cu privire la cuvintele cărţii acesteia . Oare de ce tocmai aici la cartea aceasta, despre care am arătat cât este de importantă şi chiar aici unde este această avertizare specială, oamenii s-au găsit să adauge sau să scoată cuvinte şi lucruri? A fost şi este tot o influenţă şi încercare a lui Satan să înşele sufletele şi să umbrească cele mai minunate adevăruri ale Iui Dumnezeu . Slavă să-I fie Domnului, că cei care sunt ai Lui, Îl ascultă şi nu pot fi duşi în rătăcire! Chiar dacă nu pot să spună anumite lucruri sau chiar dacă nu le înţeleg, le primesc şi se bucură aşa de mult în inimile lor de ele, când le aud, când le citesc sau când cineva le explică . Fie ca şi aceste expuneri telegrafice şi palide faţă de realităţile cărţii, să fie primite cu bucurie de cititori şi să-i îndemne la o adâncire şi meditare în continuare, sub călăuzirea Duhului Sfânt! Fie ca ochii şi toată orientarea noastră să fie sus la fericita Nădejde care ne aşteaptă, pregătindu-ne pentru acea zi, şi să zicem cu toţi sfinţii: „Vino, Doamne Isus!” “Harul Domnului Isus Cristos să fie cu voi toţi! Amin”