1. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA ANIMALELOR

Pentru examinarea de aproape a unui animal, pentru conducerea sau pentru aplicarea unui tratament acestuia, trebuie însuşite şi efectuate corect abordarea (apropierea de animal, luarea contactului cu el) şi contenţia (imobilizarea parţială sau totală a animalului), ca operaţiuni de prevenire a accidentelor din cauza reacţiei de apărare sau năravurilor animalului.

Atât în cazul abordării animalelor legate în grajd, cât şi a celor libere în padoc sau pe păşune, se impune, în prealabil, culegerea de informaţii, de la îngrijitor sau proprietar, referitoare la temperamentul şi modul de reacţie al acestora la apropierea persoanelor străine.

De asemenea, pentru abordarea şi contenţia corectă a animalelor este obligatorie cunoaşterea şi aplicarea principiilor generale şi speciale de etologie (ceea ce înseamnă studiul comportamentului animalelor). Atât pentru protecţia animalelor, cât şi pentru cea a oamenilor, aceştia din urmă trebuie să aibă faţă de animale un comportament blând, civilizat şi o permanentă grijă. Acest punct de vedere reprezintă o concepţie realistă a parteneriatului multimilenar dintre oameni şi animale, care a dus de-a lungul dezvoltării societăţii, la numeroase şi variate semnificaţii.

Pentru limitarea mişcărilor animalelor se recomandă utilizarea unor materiale de contenţie, cum ar fi: căpăstrul, iavaşaua, antravoanele, la cabaline; mucarniţa, inelul nazal, bastonul de conducere, la bovine; iavaşaua cu coadă lungă, frânghia, la suine; cârlibana, la ovine, etc. (fig. 1.1).

Fig.1.1. Materiale de contenţie a animalelor1=căpăstru; 2=iavaşale; 3=antravoane; 4=inel nazal; 5=mucarniţa; 6=baston de conducere.

8

1.1.2. Abordarea şi contenţia în funcţie de specie

1.1.2.1. Abordarea şi contenţia cabalinelor

Calul are cele mai violente reacţii de apărare (loveşte cu membrele anterioare şi posterioare, muşcă), fapt ce impune luarea de informaţii asupra existenţei acestor năravuri la animalul, ce urmează a fi abordat. Apropierea se efectuează prin partea laterală a animalului, obişnuit din stânga, niciodată prin faţă sau prin spate, iar la distanţa de 1,50 - 2 m i se adresează comanda "primeşte", observându-i-se comportarea: dacă întoarce capul liniştit, spre cel ce se apropie şi-i face loc, el acceptă abordarea, iar în caz contrar, el are o privire răutăcioasă, ciuleşte urechile şi se pregăteşte să lovească cu membrele posterioare. Ajuns lângă animal, chemându-l pe nume, vorbind cu el, cel care îl abordează îl mângâie pe greabăn, pe gât şi în lungul spinării.

Contenţia calului se poate efectua la cap, cu căpăstrul sau cu iavaşaua, sau la membre, prin ridicarea unuia dintre ele. Iavaşaua este de două feluri: fie cu mâner din lemn şi inel de sfoară groasă, ce se răsuceşte, fie metalică, având unul din braţe terminat cu o scăriţă cu dinţi, iar celălalt cu un inel ce se prinde pe scăriţă. Iavaşaua se aplică pentru scurt timp la buza superioară sau la baza urechii, cauzând o durere şi distrăgând atenţia animalului supus examinării. După scoaterea iavaşalei, buza, respectiv urechea, vor fi supuse unui masaj cu degetul pentru restabilirea circulaţiei sanguine.

Pentru ridicarea membrului anterior, examinatorul apropiat de animal se întoarce cu spatele spre capul lui, îl mângâie pe greabăn, spate, braţ, antebraţ, pronunţă comanda "dă" şi când calul flexează piciorul de la genunchi, examinatorul se apleacă, apucă cu ambele mâini chişiţa deasupra copitei şi o susţine pe propriul său genunchi îndoit, sprijinindu-se cu umărul de corpul animalului (fig. 1.2.). În mod asemănător se procedează la membrul posterior, acesta fiind mai puternic şi necesitând o forţă mai amplă pentru ridicarea lui, după ce examinatorul strânge între degete coarda jaretului, pentru ca animalul să îndoaie piciorul.

Calul poate fi imobilizat la membre şi printr-o piedică din frânghie, la chişiţele membrelor anterioare, sau prin antravoane, curele din piele prevăzute cu inele şi unite printr-o frânghie petrecută prin acele inele, fixate la chişiţele celor patru membre.

9

Fig. 1.2. Contenţia calului cu iavaşaua cu mâner şi sfoară, aplicată la buza superioară şi prin ridicarea membrului stâng anterior

1.1.2.2. Abordarea şi contenţia bovinelor

Înainte de abordare, la bovine, trebuiesc cunoscute eventualele năravuri (împung, lovesc lateral). Apropierea se efectuează, ca şi la cal, prin partea laterală, obişnuit din stânga, mângâind animalul pe greabăn. Contenţia vacii se poate face la cap sau prin ridicarea unuia din membre. Pentru observarea cavităţii bucale, a dentiţiei, examinatorul apucă cu mâna stângă vârful cornului stâng, iar mâna dreaptă se dirijează printre coarne dea lungul frunţii şi feţei, introducând degetul mare şi arătător în nările animalului şi strângând puternic septumul nazal (fig. 1.3). Apoi, cu mâna stângă desprinsă de pe corn se deschide gura animalului şi se observă cavitatea bucală. În locul fixării septumului nazal cu degetele, se poate folosi mucarniţa, un cleşte metalic cu vârfuri rotunjite, cele două braţe putându-se apropia cu ajutorul unui cursor metalic. De inelul de la baza mucarniţei se poate ataşa o frânghie de conducere.

Pentru contenţia taurului, acestuia i se fixează în perioada de creştere un inel nazal metalic (belciug), închis cu ajutorul unui cleşte special, iar de inel se ataşează bastonul de conducere prevăzut cu un cârlig. Contenţia cu bastonul se aplică în timpul scoaterii taurului la plimbare sau conducerii lui la montă, respectiv la recoltarea spermei pentru însămânţări artificiale.

10

Fig. 1.3 Contenţia taurinelor

1.1.2.3. Abordarea şi contenţia suinelor

Abordarea porcului este mai dificilă în spaţiu larg, în boxe comune, decât în boxa individuală. Apropierea lentă, cu mâna întinsă, vorbindu-i mereu şi scărpinându-l pe spinare, apoi pe abdomen, favorizează

11

acceptarea de către animal şi culcarea acestuia. Contenţia este posibilă cu ajutorul iavaşalei cu coadă lungă (fig. 1.4), sau cu un laţ de frânghie în jurul râtului înapoia caninilor. Trăgând de mânerul iavaşalei sau de frânghie, porcul rămâne imobil în sprijin pe membre.

Fig. 1.4. Contenţia porcului cu iavaşaua cu coadă lungă

1.1.2.4. Abordarea şi contenţia ovinelor

Abordarea oii este foarte dificilă în afara turmei. Apropierea în turmă sau la păşune se face pe furiş, din spatele animalului, iar la distanţa de 1 m se înşfacă oaia de unul din membrele posterioare (de fluierul piciorului), sau se înfige mâna în cojocul de lână. Se mai poate folosi cârlibana, o prăjină lungă de 1,5 m, prevăzută cu un cârlig terminal pentru apucarea animalului de un membru posterior; oaia prinsă se imobilizează, ţinând-o de coarne sau cu gâtul strâns între membrele examinatorului.

Fig. 1.5. Contenţia ovinelor

1.1.2.5. Abordarea şi contenţia iepurilor

Pentru scoaterea din cuşcă, iepurii mari se apucă cu mâna stângă de pielea greabănului, iar cu mâna dreaptă se sprijină de partea posterioară a

12

corpului. Nu se prind de urechi sau de membrele posterioare şi nici nu se ţin cu capul în jos, întrucât se pot sufoca (fig. 1.6).

Fig. 1.6. Contenţia iepurilor

1.1.2.6. Abordarea şi contenţia păsărilor

În vederea efectuării măsurătorilor corporale sau a diferitelor tratamente, contenţia păsărilor se poate face prinzând cu mâna stângă fluierele picioarelor, iar cu mâna dreaptă baza aripilor (fig. 1.7).

Fig. 1.7. Contenţia păsărilor

13