a n t u l v i dreamstorming and monk...

Mood ,mudand Monk

DREAMSTORMING...

VLAD RĂDESCUinterviu

O-LUNĂ-ÎN-AMAZONIA

WWW.PAMANTULVIU.RO

NR.12/noiembrie/201

PAMANTUL VIUREVISTA DE DIALOG CULTURAL

pag 4 Mood ,mud and Monk

pag 8 Nu, Dreamstorming, Dincolo in noi

pag 10 Un Fălticenean Animat

pag 16 O Lună-în-Amazonia pag 22 Interviu Vlad Rădescu

pag 6 Roverul cu Înghețată

pag 9 Poem

pag 14 faBulă

pag 26 Drumul meu spre Valea Morțiipag 25 Cursorul de la 66, Reîncarnarea Viselor

Ciprian Gagiu

Ioan Caulea

Matei Monoranu

Paula Veselovschi Călin Dănila

Doru Axinte

Alex Șuteu

Mircea Nanu-Muntean

Yulia PeraltaAndrei Fediuc

CUPRINSnumarul 12/noiembrie 2017

SPONSORI

2 /REVISTA PAMANTUL VIU/noiembrie 2017 www.pamantulviu.ro

E D I T O R I A LPROIECȚII

Conștiința unora este anesteziată de un soi de consolare - adaptarea la această societate cu mecanismele ei viciate implică o inevitabilă modificare de atitudine iar singurul lucru pe care îl mai putem face pentru a ne descurca prin hățișurile realității impuse de ea, este să-i acceptăm regulile și să ne ajustăm așteptările și nevoile după tiparele sale. E mult mai confortabil să ne resemnăm în fața acestei stări de lucruri, decât să infruntăm o realitate mult mai profundă. Câți s-au întrebat dacă nu cumva o mare parte sau întreaga realitate este făcută din “proiecții ale propriilor interiorități” din care străbat gândurile, obsesiile, fricile, neputințele, sau frustrările noastre? Gestiunea lor ar trebui trecută în grija conștiinței noastre nu a celei sociale corupte. În găsirea remediului pentru rănile provocate de neputințe și frustrări, esențiale sunt conștientizarea și acceptarea realității în această formă. Dacă există pentru fiecare dintre noi un ego social, eu cred că în acești termeni poate fi exprimat. Nu suntem martorii unei realități gata fabricate, independente de gândurile noastre, ci creatorii ei. Atât timp cât ne refuzăm acest fapt, suntem într-o gravă eroare și ne construim o falsă imagine de sine. Îmi place să cred că atunci când mă întâlnesc cu oameni, mă întâlnesc de fapt cu universul lor, nu cu niște produse ale societății, indiferent care ar fi această societate.

text: Mihai Cristian Fetcu

REVISTA PAMANTUL VIU/noiembrie 2017/www.pamantulviu.ro 3

Mood ,mudand Monk

Mud, un mud autentic New Orleans

ne este prezentat ca fiind deosebit de

atrăgător datorită lui Bix Beiderbecke

prin Mississippi Mud.....murdar?

Nicidecum....extrem de curat murdar.


Un anume monk, Guido d’Arrezzo le-a zis notelor muzicale cam asa: UTqueant laxis, REsonare fibris, MIra gestorum, Famuli tuorum, SOLve polluti, LAbii reatum, Sancte Ioannes . Do-Dominus-Dumnezeu Re-rerum-materie Mi-miraculum Fa-familias planetarium-familia planetelor, sistemul solar Sol-solis-soare La-lactea via-Calea Lactee Si-siderae-stele Argument clar că muzica este divină. De unde provine? din spațiu......de la Dumnezeu.....dintr-un univers paralel ce se vrea simțit în al nostru prin frumusețea ei. Un alt Monk,T - Încercarea de a explica muzica este ca și cum ai incerca să dansezi arhitectura. ERA - Muzica sacrală, profundă ce transmite evident mesajul - muzica de neatins. Dacă în sec IX se găseau primele înscrisuri ale muzicii, e clar un artefact al artelor . Fără mood, muzica nu e transmisibilă....Glenn Miller ne-o dovedește în cel mai frumos mod. Mud, un mud autentic New Orleans ne este prezentat ca fiind deosebit de atrăgător datorită lui Bix Beiderbecke prin Mississippi Mud.....murdar? Nicidecum....extrem de curat murdar.

Opulența mistică a înțelesurilor armonice e greu de înțeles, însă nu e imposibilă. Dacă se întâmplă ca peisagistica să se potrivească de minune cu armonia, atunci cine face ca acestea să se imbine? Mirare.....Momentul, the time machine, e vinovatul, momentul inspirativ expresiv.

One simple note can express the Orient Express coming....or leaving......two chords ......can make wonders, images trully coming in our imagination......But if the music stops? The boring mood is present..... The rainbow harmony is a must have in a musician live, the improvisation is the creativity and the way of thinking......so let the nature inspire us.

Oglinda jazz-ului e life-ul cu momentele unul dupa altul, venind,neasteptat de asteptate.....

Urgia necontenită a muzicii improvizate, senzorialul și ludicul fac deliciul unui amestec omogen de unicități. Recunoașterea acesteia ca gen al muzicii culte este evidentă, datorită naturaleții și a comprehensivității sale improvizate.

text: Ciprian Gagiu


ROVERUL

Noaptea trecută, scrutând cerul prin lentila unui telescop de buzunar, am zărit-o printre nori pe Marte, îmbujorată ca de obicei, de la atâta oxid de fier. Gândul mă duce pe loc și la singurătatea Roverului Curiosity, rătăcind cât îl ţin bateriile prin vântul solar, ocolind piramide și sfincși .Vreau să-i spun că i-am descoperit stră-stră-stră-bunicul ! Se odihnește sub soarele vacanţelor noastre de vară, undeva, pe trotuarul cofetăriei ,,Violeta” de pe 2 Grăniceri, colţ cu Ștefan cel Mare. Străbunul este verde și pătrat ca un Guru marţian, iar în burta lui sunt sub zero grade celsius. Altfel, pachetele de ,,Polar” și ,,Vafe „ s-ar topi instantaneu, iar bidoanele din aluminiu pline ochi cu îngheţată de vanilie, cacao ori lămâie , nu ar mai ajunge deloc pentru puștii cu sandale prăfuite și genunchii zdreliţi. În cofetărie este la fel de răcoare, iar pardoseala trosnește de atâta fâţâit, în așteptarea celui mai sacru ritual : manevrarea cleștelui-cupă din inox, de către cofetar. Mâna îi intră până la cot în bidonul golit pe jumate, scoţând la suprafaţă un mic meteorit de gheaţă cu aromă de fistic , ce are să dispară în abisul cornetului crocant . Prea ocupat cu dulci treburi arctice, negustorul aruncă totuși o privire la grămada de copii ce i-a invadat prăvălia.

Unii, admiră borcanele cu zaharicale ce stau tolănite de-a lungul tejghelei, în așteptarea micului căuș zincat care să le răscolească în drum spre cântar . Alţii, se scotocesc după monede cu tractoare și spice, pe când, două micuţe prinţese cu sandale, își îndeasă în buzunarele șorţurilor câteva caramele primite peste rând. Încremenit sub soarele amiezii, motociclul vernil își așteaptă pilotul, pentru ca mai apoi, să navigheze solitari pe râul din cuburi de granit de pe 2 Grăniceri. Dalele trotuarului îl ard la cauciucuri, iar cocoașa sa pătrată, izotermă, începe să se încingă destul de serios. Are mare noroc de prelata scorojită ce-i ţine loc de acoperiș , iar prin geamul prăfuit poate cât de cât să privească în lungul străzii . De pildă, atunci când a trecut pe lângă el trăsura vecinului bonom Ghiţă Manoliu, cei doi armăsari ciocolatii l-au salutat din priviri, pe sub ochelarii pătraţi din piele . Au și scuturat din canafii stacojii de pe cap, în semn de respect. Curios : în zori, fusese insultat și chiar îmbrâncit, pe motiv că ar ocupa trotuarul. Dar nu s-a supărat . Abia se trezise după o zi grea de cărat cu spinarea bidoanele de îngheţată. Și, la urma urmei, nu dădea doi bani pe mușteriii puși pe harţă, ce tocmai ieșiseră de la ,,Macul Roșu”. Prin hubloul său pătrat, prins bine în capse, el vede zilnic spectacolul străzii . Știe când trece

cu ÎngheȚatĂ

“Străbunul este verde şi pătrat ca un Guru marţian, iar în burta lui sunt sub zero grade Celsius.”


faetonul cu sifoane, când se deschide librăria, când se descarcă lăzile cu pâine, cornuri și batoane cu mac , știe ora când se arată vânzătorul de covrigi calzi, împingând dinspre simigerie imensul cufăr cu roţi , ne știe după chip pe fiecare dintre noi, fără să bănuim măcar . Numără în gând zecile de ţesătoare ce vin dinspre filatură, vede cine intră la frizerie, cunoaște toţi chefliii ce coboară sub ,,Bolta Rece”, simte depresiile și este omniprezent. Deși ,,Violeta” este lângă debitul de tutun, Roverul nostru nu suportă defel această vecinătate. Ori de câte ori vreun târgoveţ iese din tutungeria lui ,,Gură Strâmbă”, musai își aprinde o ,,Mărășească”, ori o ,,Naţională”, ori un ,,Carpaţi” fără filtru, iar în cel mai rău caz, un ,,Plugar” sau un ,,Tractorul”. Însă, are și un mic defect : nu poate mirosi .

Păcat. Ce-ar mai fi adulmecat vinetele coapte prin cele ogrăzi, ori găluștele cu prune uscate ce fierb în bucătăria doamnei Negrescu ce locuiește în spatele cofetăriei . Nici aroma cafelei prăjite pe aragaz în fiece dimineaţă nu i-ar displăcea și nici lavanda fină ce plutește la fiecare pas făcut de adolescenta rebelă din colţ . Este trecut de amiază și cofetarul în halat alb, se pregătește de o nouă aprovizionare. Răsucește cheia în memoria complicată a motociclului și se așază comod pe bancheta îmbrăcată în mușama cafenie cu speteaza învelită cu o vestă din postav. Un tunet scurt și un fum albăstrui , teleportează apoi stră-stră-stră-bunicul Roverului Curiosity către laboratorul de dulciuri și de vise, de unde se va întoarce negreșit, într-o amiază ascunsă pe sub teii marilor noastre vacanţe .

text: Doru Axinte


text: Ioan Caulea

Nu știu de ce frunzeleîmi ghicesc rostul priviriila prima adiere de vânt.

Nu cred în întâmplarea de a simți puterea zâmbetului trecând de limitele tăcerii.

Nu îndrăznesc să răspund la invitația luniide a-i urma îmbrățișările

Nu pot să văddincolo de neliniștea iubiriidecât o prăpastie...

...între mine și dorința de absolut.

Aștept, furtună, liniștea să-mi spulberi, Și dansul tău să-mi tulbure privirea. Aș vrea, furtună, visele să-mi numeri Și urma ta să-mi mistuie uimirea….

Cu tine-n brațe printre frunze moarte Alerg, furtună, după răcoarea ploilor de stele Și-ți simt vârteju-n păr, colind la geamuri sparte, Și-aud, furtună, râsul tău vibrând în joc de iele.

Pătrunde-mă, furtună, cu norii tăi rapaci Ce își ascut mândria cu fulgere învăluite-n vânt Și udă-mă, furtună, cu lacrimi de copaci Cu crengile pierdute în neant, în somnul sfânt…

Presimt furtuni iscate din priviri flămânde

Ce-alungă liniștea-mi de dincoace de ziduri,

Simțiri necunoscute ce-ncearcă zboruri frânte

De false limite citite printre riduri...

DINCOLO ... ÎN NOI

DREAMSTORMING...NU


text: Alex Șuteu

When autumn comes in sad and pale colours…

My heart is dreaming of a spring’s soft day,

And like the birds that travel to warm countries

My tired thoughts, rejected, fly away…

They fly so high to meet a new horizon

A newer place where they can lay their flame;

A place of blueness, dream and simple calmness

A place where only truest angels stay.

A place of blueness, dream and total Eden,

A place reserved just for the flowers of May.

poem


MATEI MONORANU


Nimic nu e întâmplător în viață. M-am născut exact când a trebuit, la începutul anilor ‘90, așa că am “prins” era de aur a canalului Cartoon Network, am urmărit desenele lui Walt Disney pe casete VHS și povești populare ilustrate pe role de diafilm. Trezeam toată casa dis-de-dimineață când mă entuziasmam, cu o cană mare de cacao în mână, privind desene animate pe Pro TV sau pe Antena 1. Dar cel mai mult îmi plăcea să redesenez personajele pe care le vedeam la tv. Desenul m-a pasionat încă din copilărie. Ai mei încă păstrează desene făcute de mine când eram mic, până și o schiță pe care am făcut-o la doi ani. Erau primele mele personaje. În timp, lucrările de grafică ale maestrului Ion Irimescu pe care le-am văzut și revăzut la muzeul din Fălticeni, orașul adolescenței mele, mi-au întărit pasiunea. La terminarea liceului nu mi-a fost greu să aleg facultatea, am ales fără să stau pe gânduri studierea desenului. M-am specializat în grafică la Universitatea de Artă și Design, în Cluj. Nu licența obținută a fost cel mai important ‘lucru’ la capătul celor trei ani de studiu, ci faptul că în acea perioadă am fost bursier Erasmus la școala Saint-

Luc, în Belgia, de unde m-am întors cu dorința de a face animație.După terminarea facultății mi-am canalizat toată energia spre animație. Am participat la diferite workshop-uri, în special de animație și ilustrație, relevantă pentru mine fiind experiența de la Animation Worksheep. Organizat anual și ajuns deja la a noua ediție, atelierul intensiv de animație te “învață” să duci un proiect la bun sfârșit, de la scenariu până la finalizarea produsului, în trei săptămâni. La workshop am cunoscut alte persoane pasionate de animație, mi-am făcut prieteni noi cu care lucrez în continuare și împreună cu care am creat o adevărată comunitate. Am lucrat alături de ei la videoclipuri animate pentru trupe cum ar fi Coma, Robin & The Backstabbers, Subcarpați și Orkid. Pentru cei interesați, atașez câteva link-uri mai jos.

De mai bine de un an locuiesc în București, locul de unde, pentru România, se dă ora exactă și în animație. Am “reușit” să fiu ocupat full-time, sunt masterand la Film de animație la UNATC, lucrez la mai multe proiecte, între care și propriul meu scurtmetraj în care un scriitor aiurit împarte spațiul de lucru cu o țânțăroaică inspirată. Voi începe în curând producția cu suportul

câtorva meseriași prieteni, veterani ai Animation Worksheep, cu care am mai lucrat. Mă ajută mult și că am contract cu un studio de animație, un studio destul de nonconformist, unde creăm scurtmetraje și filme animate artistice. În ultimii doi ani am colaborat la realizarea unui film de lungmetraj animat, la diferite videoclipuri, la vizualurile unei piese de teatru și la un clip publicitar. Reclama de la testul Barza ați văzut-o? În curând încep să fac animație 3D pentru că următorul proiect va fi un scurtmetraj realizat


text: Matei Monoranu

numai în această tehnică. Visul meu este să ajung regizor de film de animație și să particip la festivaluri de animație internaționale. Acum că mă uit în spate și mă gândesc la tot ce am realizat până acum, mi-am schimbat părerea pe care o aveam în facultate. Aceea că, după ce voi termina grafica, îmi va fi greu să-mi găsesc de lucru, mai ales aici, în România. Mă bucur că m-am înșelat. Este adevărat că animația este un business artistic de nișă, cert este însă că există oameni pasionați de și câteva studiouri care se ocupă cu așa ceva. Avem până și un festival internațional care este deja la cea de-a 12-a ediție. De unde și visul meu, să fiu regizor de film de animație și să particip la festivaluri internaționale. Acum atât pot să spun: filmul de animație are viitor în România, sunt convins că așa este.

Reclamă Testul Barza : https://www.youtube.com/watch?v=iXst6-KQjvgVideoclip Subcarpați - Dintr-o lume în altă lume : https://www.youtube.com/watch?v=cWyfSwNh8bMVideoclip Coma - Montagne Russe : https://www.youtube.com/watch?v=kn4EWgPhPtsVideoclip Orkid - Stargaze : https://www.youtube.com/watch?v=gcQrmHkt-T0Videoclip Robin & The Backstabbers - Cristina : https://www.youtube.com/watch?v=DfrTts_Lws4


Salutări popor! Vouă Vouă tuturorCe pot ca să vadăCe e azi în stradă.Vreau să vă vorbesc,Să vă povestescÎntr-o tentă tristăSuprarealistă Inspirată frateChiar din realitate.

Un motan din PrusiaAlbastru de Rusia,Și-un gâscan ieșit din minţiC-are ouăle fierbinţi, Patru drepte cam rotundeȘi un bolovan pe undeȘi de tuci o cratiţăȘi o caracatiţă Care astă varăCânta la vioară.Și o jună brună, Tălâmbă dar buuunăCe-o-mpunsese vaca Când se rupse craca.O râmă zburătoare la trapezȘi-un schelet de melc obezUn triunghi rotund la colţuriȘi o roșie cu bolţuriUn măr negru ca un dracȘi-un ciot cu comănac.Un cui miriapod

Și-un picior de pod nerod,Un munte copilȘi-o tonă de-un kilCare la ANAFA dat autografȘi-n procuraturăA turnat pe gurăCine-i la adicăVinovat că-i așa mică.Iată și un frigiderScos din priză și becherȘi el cuprins de nevoiȘi el gol ca și la noi.O sarma mucegăită

Și o broască cu copită,O chintă royalăȘi de noapte plin-o oalăO foarfecă boantăȘi-o girafă toantă,Și-un creion borţosȘi-un rubin flocos,O carafă fată mareȘi de câine o mâncare,Și un fulg de nea din fierȘi un boţ de nor din cerȘi-un CD pătratNeînregistratCe cântă de zorFără difuzor,Și o răcitură C-un pian în gurăȘi-o pereche de colanţiPentru elefanţi.

Un pol sinucigașȘi-un dărab de caș,O cocoașă de cămilăȘi un killer plin de milă,O șosetă găurităNespălată, putrezităȘi un duș de baieȘi un kil de zer de oaie,O cireașă care plângeDar mănânc-o fleică-n sânge,Un șarpe cu opinci, Care-arată ora cinci.O apă din osȘi-un cristal bubos.De la porci o troacăȘi-o limbă de vacă.Nimeni nu poate să spunăCă nu e și lume bunăO păstaie cu căciulăȘi-autorul de faBULĂȘi-o șopârlă poliglotăȘi-un WC în redingotă,O punguţă fără baniȘi-un oţet de Drăgășani,O ceșcuţă fără toartăȘi-un râu cu buza spartăȘi un morcov chior de-un ochi Ce i-e frică de deochi,Plin de sine și isteţUneori prea vorbăreţ,Niște dihori ce pe capPoartă făloși un potcap.O manta de ploaieO cadă bălaieȘi-o pereche de chiloţiFolosiţi și cam netoţi,Vre-o câteva mâţeCu silicon la ţâţe,O filă dintr-o carteȘi-un coniac pe moarte,Explodate cinci obuzeȘi-un bursuc cu ruj pe buze,Un dovleac cam vitezistDar cu fire de artist,Niște viruși în sutană

faBULĂ


Și vre-o trei ouă cu blană,O scoică cu barba sură Și un porc cu măr în gurăCare a venit la braţCu-n tramvai și cu un maţ.Un muc în batistăȘi un ciob de lună tristă,O masă cu pupăȘi-un gândac cu jupăO chitară pe patineȘi un contrabas pe șine,Și de tenis o rachetăȘi-un crab pe motocicletăȘi un corb portocaliuȘi-un pistol de caraliuO lupă de tablăȘi-o idee oablăUn muștiuc de supt la ţâţăȘi vre-o trei gheare de mâţăUn pește cu peneȘi-un cal în izmene Și un zid cu părul creţ Jucăuș și săltăreţUn ţânţar șarmantBraţ la braţ c-un elefantȘi cu o găinăJună, fiartă dar virgină,Un tun fără ţeavăCu voce gângavăȘi o ușă beatăȘi-un topor cu talpa latăȘi o bilă șchioapăȘi-o bombă cu apă,O rindea șerpuitoareȘi-un microb cu gură mare,Toţi având serviciuÎntr-un vechi ospiciu.Medici rezidenţiChiar și pacienţi.La cei de mai susA venit și-un ursPe bot cu un semnȘi-un picior de lemnȘi o riţă laie,Laie bucălaie

Ce de-o vreme-ncoaceNu vorbește. Tace.O bere cu spumăȘi-un cuţit de gumăȘi-o mândră măiastrăCe-i crescută-n glastrăȘi în loc de peneAre zeci de-antene,Și-o vac-afumatăCe-i tot timpul beată,Care spune multeCui vrea să asculte.Și un suc de lânăCe-a venit de mânăCu o baterieMică și zglobie.Un rechin tânăr savantȘi un scaun doctorandȘi-o muscă studentăCam des repetentăDe la SRI butoaneȘi mai multe microfoaneCare încă funcţioneazăCa să ţină lumea trează.Și-o privighetoareCe nu vrea să zboareDar are un glasCa de contrabas.Toţi din instituţieDupă revoluţie Și încă vre-o doiBirocraţi de soi,Și un stup pe moarteDar cu multă carteChiar și un computerProaspăt scos din uterȘi vre-o două scameȘi vre-o patru poameDe care se spuneCă sunt poame bune.Tot acest soborUni-i spun poporDup-o grevă mareBang, restructurare.Sunt băgaţi afară

De foame să moarăToată astă gloatăStrânsă, adunatăÎn spate la blocFac miting ad-hoc.Nouă gospodineCu sacoșe plineȘi cu Veta zeceCare le întrece. Face murăturiPentru multe guri,Face și sarmaleDacă are oaleȘi-are șorţ în faţă.Fac o garagaţă,Fac o tevatură Și răcnesc din gurăSă se-ncoloneze Și să protestezeÎn centru, în piaţăLa Prefect în faţă.

Însă, staţi un picVreau ceva să zic.Ce vă spun acuma,Când se-ngroașă gluma, Nu e vre-un sonetNu-i nici internet, Nu-i nici poezie,Cum s-a vrut să fie,Că s-au cam dus naibiiTroheii și iambii.Greșeală-i destulăMetrica e nulă.Dar dacă rimează,Cred că funcţionează.Pentru orice criticVersu-i mioritic!

text: Mircea Nanu-Muntean



Din Iquitos, un hidroavion m-a dus la Colonia Angamos, un sat de pe malul râului Yavari, la granița dintre Peru și Brazilia, în plin ter-itoriu al poporului indigen Matsés. Era un loc izolat, poate cel mai izolat în care fusesem până atunci, în care unica legătură cu lumea largă era zborul săptămânal al armatei peruane și televiziunea care se putea vedea în fiecare seară între șase și nouă fix, când venea curentul de la generator.

Nu era prima oară. În Amazonia nu trebuie să ajungi o singură dată, deși logica bifatului de destinații te-ar împinge la asta. În Amazonia trebuie să ajungi de câte ori poți și simți nevoia. De câte ori ți-e dor de junglă, visezi râuri nesfârșite, jinduiești după strigăte de maimuțe urlătoare în zori, simți miros de furtună deși ești la birou, ți se pare că vezi sclipiri roșii de papagal întorcându-se la cuib în asfințit. De câte ori te cheamă. Prima dată fusesem din Bolivia. Era august 2012, iarnă australă, și în săptămâna petrecută în rezervația Serere din mijlocul junglei băteau vânturi friguroase din sud. Atunci am cunoscut maimuțele-păianjen și furnicile-glonte, liana dătătoare de apă și arborele de usturoi, penumbra amiezii și bezna completă a nopții, liniștea lacurilor și țârâitul necontenit al pădurii, bătaia de aripi a liliecilor la amurg și respirația tapirului hăituit. O excelentă introducere într-o lume nebănuită, într-o natură sălbatică dar în pericol, din care lipsea însă un element fundamental: omul. N-am avut în anul acela nici timp, nici dispoziție sufletească pentru a mă aventura și mai adânc în Amazonia. Eram într-o călătorie de nouă luni să văd tot ce se putea vedea din cinci țări ale Americii de Sud, iar lumea andină mă absorbise puternic. Am lăsat visul amazonic deoparte, la dospit. Știam că mai devreme sau mai târziu, când va veni momentul potrivit, mă voi întoarce să aprofundez. Ocazia s-a ivit recent. Vorba vine s-a ivit – uneori ocaziile vin când le făurim noi. După multe lecturi, după ani de trăit în America de Sud, după ce mi se potolise oarecum setea de Anzi și Caraibe, jinduiam după strigăt de maimuțe urlătoare în zori. Mi-am cumpărat în august anul trecut un bilet de la Bogota, orașul în care locuiesc, la Leticia, ieșirea Columbiei la Amazon. Nu pentru trei zile, nu pentru o săptămână. Urma să stau o lună. Am pornit la drum fără prea multe planuri. Aveam un contact în Iquitos, Perú, o rezervare de o noapte în Leticia, și o carte de poezii pe post de ghid turistic. Leticia, fost port militar, e acum un orășel în toată regula de pe malul celui mai mare fluviu din lume. Dacă faci abstracție de umiditatea de peste 90% și de vegetația care explodează pur și simplu din fiecare crăpătură de pe trotuar, din spațiile între cărămizile puse prost și din țărâna acumulată pe acoperișuri, n-ai zice că e un oraș amazonic. Cu imigranți din toată țara, Leticia și-a pierdut caracterul local, dacă l-a avut vreodată. Debarcaderul e singurul loc unde simți parfumul junglei, dar câteva străzi mai încolo arepas, niște turtițe din făină de porumb tipice pentru Columbia și Venezuela, sfârâie pe grătare. Din Leticia am plecat spre Iquitos, cel mai mare oraș din lume la care nu se poate ajunge decât cu avionul sau barca. La 500 de kilometri în amonte față de Leticia, Iquitos, are un aer agitat, cu motocarros care gonesc pe străzile pline de gropi, cumbii electronice ce zumzăie în permanență din difuzoare, și mult, ireal de mult comerț stradal. Piața Belen e un uriaș labirint de fructe, legume, pui jumuliți, afrodisiace și ierburi de leac, ananași zemoși aliniați lângă munți de banane de toate dimensiunile și toate gradele de coacere, portocale și mandarine verzi, cacao, fructe de carambola, cocona, chontaduro, araza, mango și viermi siri la grătar, carne de broască țestoasă și făină de manioc, pești recent prinși pe tejghele șiroind de sânge. Maleconul, faleza care acum un secol era pe malul Amazonului dar acum, după ce fluviul și-a schimbat cursul, dă spre râul Itaya, e plină de clădiri fastuoase, dar decăzute. Iquitos și-a cunoscut perioada de glorie la sfârșitul secolului XIX, cu febra cauciucului. Aventurieri din toată lumea au venit atrași de visul îmbogățirii rapide pe spinarea junglei. Ruina a sosit însă fulgerător, magnații cauciucului au plecat, lăsând în urmă palate luxoase pe care nimeni nu avea resurse să le întrețină. Din Iquitos, un hidroavion m-a dus la Colonia Angamos, un sat de pe malul râului Yavari, la granița dintre Peru și Brazilia, în plin teritoriu al poporului indigen Matsés. Era un loc izolat, poate


cel mai izolat în care fusesem până atunci, în care unica legătură cu lumea largă era zborul săptămânal al armatei peruane și televiziunea care se putea vedea în fiecare seară între șase și nouă fix, când venea curentul de la generator. Cele cinci zile petrecute și mai departe, în comunitatea Nueva Canaan, au fost ceva inedit. Veneam oarecum cu teamă și curiozitate, neștiind la ce să mă aștept, ce o să fac și ce o să învăț. Era o așezare Matsés de șase familii, care totaliza în sezonul uscat vreo patruzeci de suflete, dar cum eu ajusesem în sezonul ploios erau doar douăzeci și ceva. Mulți plecaseră în Iquitos să lucreze ca zilieri. Satul avea vreo șase căsuțe de nuiele cocoțate pe piloni, cu acoperiș de împletitură deasă din frunză de palmier. În ele focul ardea necontenit într-o vatră de pământ, și săgeți de lemn așteptau înfipte în acoperiș următoarea vânătoare. Mi s-a părut un paradis pierdut, până când am simțit țânțarii, sutele, miile de țânțari care nu-ți dădeau pace o secundă din zi. Gazdele mele erau însă obișnuite, și de fiecare dată când mă plângeam de noi pișcături ba dădeau din umeri a neputință, ba râdeau cu poftă de situație spunând cuvântul Matsés pentru țânțar: biuș. A doua zi am fost la o vânătoare. Vorba vine, am fost. Indigenii se mișcă prin pădure cu agilitatea celui pentru care jungla este casă, școală, templu și loc de joacă. Nu era cazul meu. Neștiind pe unde să calc în terenul mlăștinos, neavând sprinteneala lor în a sări peste trunchiuri căzute, gândindu-mă de două ori înainte de a trece prin vreo baltă cu frunze putrede, rămâneam în urmă. Doi dintre bărbați au plecat înainte lăsându-mă cu copiii, și s-au întors după câteva ore cu prada: două maimuțe urlătoare, care au fost împărțite la întreaga comunitate. În răstimpul petrecut acolo, am vizitat parcelele cultivate pe care indigenii cresc manioc, trestie de zahăr, ananas, banane, papaya și o mulțime de alte fructe ale pădurii, m-am scăldat în râu, am

Foto

Pau

la V

eselov

schi


Foto

: Pau

la V

esel

ovsc

hiFo

to: P

aula

Ves

elov

schi


schimbat povești despre ploile din martie și fructele de chambira. Am descoperit un stil de viață legat mult mai puternic de pământ, râu și cer decât de orașe și industrializare și am înțeles că lumea e la fel de largă și acolo și la Londra, și la Fălticeni. Am încheiat călătoria cu un periplu în rezervația naturală Pacaya Samiria. E o imensă junglă străbătută de o rețea densă de pârâiașe, râuri și lacuri, supranumită „pădurea oglinzilor”. În cele câteva zile de navigat cu o barcă cu vâsle prin apele ei fie negre, fie cafenii, dar perfect netede semnificația numelui mi s-a deslușit perfect. Agățătoare fel de fel, copaci cu rădăcini aerobe, palmieri cu trunchiuri țepoase, cuiburi de păsări se reflectau perfect pe suprafața lină pe care pluteau flori albe aduse de vânt. La întoarcere inima mi-a fost mai grea, dar bagajul mai ușor. Lăsasem în urmă frici, angoase și prejudecăți. Luam cu mine legende, imagini cu râuri nesfârșite, strigăte de maimuțe urlătoare în zori, miros de furtună și sclipiri roșii de papagali întorcându-se în cuib la asfințit.

text: Paula Veselovschi

Foto

:Pau

la V

eselov

schi


VLAD RĂDESCU


VLAD RĂDESCUPământul Viu: Dorim să vă întrebăm dacă după acest rol major ați reușit cu ușurință să vă separați viața de actor de viața obișnuită, dacă nu vi s-a întâmplat adesea să trăiți într-un proiect continuu?

Nu cred, pentru că sunt cu picioarele pe pământ. Sigur că primul film a însemnat foarte mult. Tânărul meu coleg Cristi...cu care am venit la Fălticeni pentru pregătirea spectacolului De-a Baba Oarba spunea că nu crede că a mai existat în istoria filmului românesc un debut al unui tânăr actor într-un film de așa o anvergură. Filmul a avut un mare impact la vremea aceea asupra publicului. Dintr-o coincidență, l-am revăzut la Suceava la chiar 45 de ani de la filmări. Nu m-am dezlipit de el chiar dacă-l cunosc pe dinafară și i-am revăzut pe toți acei mari actori care au făcut parte din distribuție. O parte dintre ei nu mai sunt printre noi. Am fost impresionat.

Pământul Viu: Și cum simțiți asta la vârsta de acum?

Nu-i ușor. De altfel, mă simt același om, dar spre deosebire de rolul din tinerețe, chiar glumeam pe tema asta cu presa, acum joc în roluri de oameni buni și bogați. În realitate, viața mea este aceea a unui actor obișnuit. Viața de actor este o viață plină, mult mai bogată decât a altora, o viață prin care, cel puțin în ceea ce mă privește, ajungi să te cunoști mult mai bine decât ar face-o alții. Ajungi să pătrunzi în firea omului, să atingi resorturile acțiunilor și justificărilor lui.

interviu


text: Pământul viu

Pământul Viu: Mie mi se pare că la sfârșitul zilei am patinat în gol, că mi-am irosit ziua. În schimb, mi-am imaginat că un actor își simte viața mai plină.

E o calitate foarte importantă a actorului, aceea de a fi iscoditor, nu bârfitor. Trebuie să ai ochii deschiși, să vezi, să auzi, să ai simțurile deschise, să fii ca o sugativă față de mediul înconjurător și chiar dacă nu tragi concluzii zi de zi, e bine ca toate aceste experiențe să lase o urmă în tine.

Pământul Viu: Experiența scenei este efemeră. Ce rămâne după?

O melancolie. O melancolie perpetuă. Dar în același timp știu din experiența mea și a mai multor actori, că importante sunt repetițiile. Repetițiile au o noblețe specială pentru că spectacolul în sine este finit. Energiile creatoare sunt dezvoltate în primul rând în repetiții. Acolo te regăsești, acolo te reconfirmi, acolo te contești și acolo îți depășești limitele. Și această bucurie nu ți-o poate lua nimeni.

Pământul Viu: Teatrul, în general, este pentru toată lumea sau doar pentru o anumită categorie de spectatori?

Eu cred că e de datoria noastră să atragem cât mai mulți oameni la teatru, ridicându-le nivelul cultural, nu coborându-l. Exemple negative sunt presa și televiziunile care au coborât acest nivel până la genunchiul broaștei. Cred că un artist responsabil, și eu mă consider un artist responsabil aplecat spre nevoile comunității, trebuie să militeze pentru o dimensiune responsabilă a actului teatral, iar prezența mea la Fălticeni face parte din felul meu de a aborda fenomenul. Atunci când am posibilitatea sau răgazul, bineînțeles pe pătrățica mea, să sparg bariera între București și provincie.


accelerație după accelerație înaintez spre route 66 viteză după viteză pornesc spre raliu cu Mustangul meu

schimbător după schimbător canionul îmi este dușman accelerație după accelerație în deșert mă afund

nisip mișcător al monstrului care face duș viteză după viteză cursele sunt niște drumuri în cerc

direcție a infinitului fără de margine schimbător după schimbător te vreau lângă mine

să o călcăm cu 300 la oră spre rai acolo unde te caut tu nu ești

vino și dă-mi un cal-putere pentru monstrul din mine ce te asțeaptă în spatele trăsurii spre realitate

al meu zbor nu-l vei lua

CURSORUL DE LA 66

Reîncarnarea viselor.o să mă trezesc gândindu-mă la ceruri

o să mă trezesc pe aripa unui avion o să mă trezesc plutind în aer

o să mă trezesc pasăre phoenix apropie-teo să mă trezesc nori albaștri orbitali și vii

o să mă trezesc cu un oftat mare o să mă trezesc floare de mai iubitoare

o să mă trezesc îndrăgostitule accidentato să mă trezesc rău până la oase și la artere

o să mă trezesc ascultând Pink Floydo să mă trezesc cu Iluminati în fațăo să mă trezesc fantomatic și biciuit

o să mă trezesc vrăjit de farmecele opuselorcaută-mă treaz nu mort

în tocmeala noastră cea de vis

text: Andrei Fediuc


Drumulmeu spre Valea MorțiiO numesc ”Valea Morții”(fermier anonim 2016) They call it the “Valley of Death” (anonymous farmer, 2016).

Există un loc în lume unde locuitorii cred că locuiesc în ”Valea Morții”, duă cum mi-au spus fermieriiîn timpul utimei mele vizite în Valea Yaqui, din nord-vestul statului Mexic. Deși temperature ajunge până la 50 de grade Celsius și apa este greu de găsit și cerută de industrie, agricultură și uzul casnic, valea are una dintre cele mai mari recolte de grâu din lume. Fiecare kg. de grâu cu randament ridicat are nevoie de 1200 de litri de apă pentru a ajunge la maturitate.Studiez adaptarea la schimbările climatice și procesul de luare a deciziilor în acest domeniu, precum și resursele naturale guvernamentale, într-un mod mai specific : mă concentrez pe cea mai importantă resursă naturală a Văii Yaqui : apa. Râul Yaqui a susținut activitatea agricolă timp de mai mult de trei secole. Interesele principale vizează deciziile și strategiile pe care fermierii le implementează atunci când folosesc apapentru producerea de alimente în contextul schimbărilor climatice și a altor provocări aduse de globarizare. Cele doua fenomene transformatoare, schimbările climatice și globalizarea, sunt studiate împreună în rețeaua dublă de expunere (double exposures framework - DEF).

Procesele de schimb global produc în mod continuu transformări pe scară largă, punând în pericol atât oamenii, cât și natura întregii planete.

There is a place in the world where the inhabitants think they are living in the “Valley of Death”, that is what farmers told me during my last visit to the Yaqui Valley in arid Northwest Mexico. I study the adaptation to climate change and the process of decision-making to use and govern natural resources, in a more specific way; I focus on one of the most important natural resource of the Yaqui Valley, water. The Yaqui River has sustained agricultural activity for more than three centuries. One of my main interests is the decisions and strategies that farmers implement on the use of water for food production in a context of climate change and other challenges triggered by globalization. The two transformative processes, climate change and globalization, are studied together under the double exposures framework (DEF). Global change processes are continuously producing large-scale transformations, endangering people and nature across the planet.The Valley of Death and the Green Revolution

One of the most interesting aspects of the Yaqui Valley is that it was the nest of the Green Revolution (GR). The GR refers to the adoption of new technologies, such as high-yield varieties of cereals, the use of agro-chemicals, mechanization,


Valea Morții și Revoluția VerdeUnul dintre cele mai interesante aspecte ale Văii Yaqui este faptul că a fost centrul Revoluției Verzi(Green Revolution – GR). RV se referă la adoptarea de noi tehnologii, cum ar fi cea de varietăți de cereale cu randament ridicat, folosirea de chimicale agricole, mecanizarea și controlul aportului de apă, care au transformat agricultura in întreaga lume încă din anii 1960. RV a avut, în întreaga lume, un impact atât pozitiv cât și negativ. Deși a asigurat alimentele necesare unei populații în continua creștere, au existat și există încă multe multe probleme generate de aceasta. Problemele de justiție socială, distribuția inegală a resurselor și efectele negative asupra mediului, în urma folosirii chimicalelor agricole și a extinderii monoculturilor la nivel mondial, acestea fiind numai câteva aspecte negative. Efectele pe care politicile agricole și folosirea chimicalelor le au asupra sănătății oamenilor și

and controlled water supply, which transformed agriculture worldwide since the 1960s.

The GR has had both positive and negative impacts worldwide. Even though it helped to address food security to feed a growing population, there were also several issues that emerged from it. Matters of social justice, unequal distribution of resources and negative environmental effects triggered by the use of agrochemicals and the global spread of monoculture, just to name a few. The effect that policies and agrochemicals have on human health, as well as on the environment, is one of the main reasons why farmers identify the Yaqui Valley as the Valley of Death.

However, crisis is also an opportunity to learn and construct alternatives. The interaction between a strong, robust agribusiness, and grass-roots movements, where the community,

and leadership play an important role to enhance local development and polycentric governance, make the Yaqui Valley a great place to study these topics..

The Greater the diversity, the lower the risk

A holistic view is necessary when dealing with water issues. You have to act fast, because decisions are taken very fast.Vandana Shiva, 2015

As a bachelor in Finances, one of the first lessons I learned was that diversification reduces the exposure to risk. This can be extrapolated to the decision-making for natural resources. That is why I have been conducting research in the Yaqui Valley. The goal is to learn more about the multiple


asupra mediului înconjurător sunt principalele motive pentru care Valea Yaqui este numită Valea Morții.Cu toate acestea, criza este de asemenea o ocazie de a concepe și construi alternative. Interacțiunea dintre o afacere agricolă robustă și puternică și mișcările de bază în domeniul agriculturii, în care care comunitatea și conducerea joacă un rol important în creșterea dezvoltării locale, fac din Valea Yaqui un loc bun pentru studierea acestor domenii.

Cu cât e mai mare diversitatea, cu atât e mai mare riscul

”O viziune holistică este necesară când te confrunți cu probleme ale apei. Trebuie să acționezi rapid, deoarece deciziile se iau foarte repede.” Vandana Shiva, 2015Ca și absolventă a domeniului financiar, una dintre primele lecții învățate a fost aceea ca diversificarea reduce expunerea la risk. Acest lucru poate fi extrapolat în luarea deciziilor din domeniul resurselor naturale. Iată de ce conduc

forms of farming and stakeholders involved with the use of water for food production. One of the first steps was to learn and collect information about the diversity of world views and ways of managing natural resources in the region; indigenous communities, government officials, private water managers, and farmers. The pictures below show some of the great diversity that bring life and hope to this “valley of death”.Global change is increasingly challenging social and ecological systems, especially resource-dependent sectors, such as agriculture. From the total water in our planet, only 2.5% is freshwater, and this percentage is reduced to 0.3% for freshwater available for human consumption. This small percentage of available water is at direct and immediate risk, from which 70% to 80% goes to agriculture. The direct and immediate risk of available fresh water requires complementary forms of water management and water governance to confront the challenges of water scarcity in the arid regions around the world. This way we can reach more a sustainable use of natural resources.


această cercetare în Valea Yaqui. Scopul este acela de a dobândi cât mai multe informații despre formele multiple de cultivare a pamântului și despre investitorii implicați în modalitățile de folosire a apei pentru producția alimentară.Primul pas a fost să aflu și să colectez informații despre diversitatea punctelor de vedere și a modurilor de gestionare a resurselor natural din regiune; comunități indigene, oficiali guvernamentali, manageri privați a resurselor de apă și fermieri. Imaginile de mai jos arată o parte din marea diversitate care aduce viață și speranță în ”valea morții”Schimbarea globală aduce o provocare crescândă în sistemele sociale și ecologice, în special în sectoarele dependente de resurse, așa cum este agricultura. Din totalul de apă al planetei noastre, numai 2.5% este apă dulce și acest procent este redus la 0.3% disponibil pentru consumul uman. Procentul mic de apă disponibil este supus unui risc direct și imediat, dat fiind ca 70-80% din această este folosită de agricultură. Riscul direct și imediat al apei dulci disponibile cere acțiuni complementare de management și gestionare a acestei resurse, pentru a face față provocărilor aduse


Yulia Peralta este doctorand al Univer-

sității Arizona, în programul interdisciplinary

Arid Lands Resource Sciences and Research

Associate (Științe și Cercetare asupra resurs-

elor terenurilor aride) la Udall Center for

Studies in Public Policies. Cercetarea ei este

parte a unui proiect mai vast (CRN3056) asu-

pra terenurilor aride din America, finanțat de

Inter-American Institute for Global Change

Research (IAI) - Institutul Inter-American

pentru cercetare asupra schimbării globale,de-

spre Innovative Science and Influential Policy

Dialogues for Water Security (Politici de in-

fluențare a dialogului și științe inovative pent-

ru siguranța apei). În afară de studiile doctor-

ale, Yulia, în timpul său liber, scrie despre ea la

persoana a III a.

Yulia Peralta Yulia Peralta is a PhD can-

didate at the University of Arizona, in the in-

terdisciplinary program of Arid Lands Resource

Sciences and Research Associate at the Udall

Center for Studies in Public Policies. Her re-

search is part of a larger project (CRN3056) in

the Arid Americas, funded by the Inter-Ameri-

can Institute for Global Change Research (IAI)

about Innovative Science and Influential Policy

Dialogues for Water Security. Yulia has a mi-

nor in Global Change and in her spare time she

likes writing about herself in third person.

text:Yulia Peralta

Title: Yaqui River Basin (YRB) and the Valley of Death (DRRY041)Source: Spacial data from INEGI 2015, US Census Bureau 2015. Thanks to A. Lutz for elaborating the map and R. Petrakis for sharing spatial data.

The Valley of death (DRRY 041) is located in the lower part of the Yaqui River Basin, which trespasses the United States of America and the Mexican States of Sonora and Chihuahua.


REDACTOR ȘEF

EDITOR

GRAPHIC DESIGNER

COLABORATORI

COPERTA 1

COPERTA 4

Mihai Cristian Fetcu

Călin DănilaConstantin Lungu

Ramona Dănilă

Constantin Lungu

Yulia PeraltaDoru Axinte

Ciprian Andrei GagiuMircea Nanu-Muntean

Paula VeselovschiAlex Șuteu

Matei MonoranuIoan Caulea

Matei Monoranu “Desene”

Matei Monoranu “Desene”

REDACȚIEnumărul 12/noiembrie 2017


a n t u l v i dreamstorming and monk...

Documents