A fost odata ca niciodata un imparat, care avea o gradina neasemuit de frumoasa, iar cea mai de pret comoara a acestei gradini era un pom cu merele cu totul si cu totul de aur. Dar mare era necazul imparatului din pricina acestui mar, pentru ca oricat isi bucura privirile cu florile si fructele care se parguiau, nu a putut nici o data sa guste din mere. Cand erau tocmai bune de mancat, cineva venea noaptea si le fura pe toate, nelasand imparatului nici macar un cocean, si asta se intampla in fiecare an. Degeaba stateau paznici si osteni nopti intregi la rand nedormite, cand merele erau copate, nimic nu putea sta in calea hotului.

Imparatul mai avea si trei feciori, care se intristau vazand necazul tatalui lor. De aceea, fiul cel mare il ruga pe imparat sa-i dea voie sa pazeasca el insusi marul. Imparatul se invoi cu greu, nu prea avand incredere in baiat, dar acesta era foarte hotarat si sigur de el. Baiatul a pazit marul nopti la rand, dar cand merele erau deja coapte, pe la mizeul noptii l-a cuprins o toropeala de neinvins si se trezi doar in zori vazand rusinat ca nu mai era nici urma de fruct in pom.

Imparatl nezajit a vrut sa taie marul, dar fiul cel mijlociu a inceput sa-l roage sa-l mai lase un an, pentru ca el va reusi cu siguranta sa-l prinda pe hot. Atat s-a tot rugat pana l-a convins pe imparat, dar noroc mai mult decat fratele sau nu a avut.

Imparatul a dat pe loc porunca sa fie taiat marul, dar atunci veni la el Praslea, baiatul lui cel mai mic si se tot ruga de el sa mai lase marul doar un singur an, ca tot nu are nimic de pierdut. Tatal nu a vrut nici acum sa se induplece, dar Praslea nu ii mai dadea pace. Asa ca au mai asteptat un an, iar cand merele au inceput sa se coaca, Praslea a luat cu el doua tepuse si tolba sa cu sageti si s-a asezat in fiecare noapte de paza in gradina. A batut o tepusa in fata lui si una in spatele lui si se apuca de citit o carte. Cand a inceput sa i se faca somn si capul ii cadea in fata sau in spate, tepusele il intepau ori in obraz, ori in ceafa si se trezea imediat.

Intr-o noapte il cuprinse o toropeala cumplita, dar tepusele il tinura treaz. Cu mainile si picioarele grele ca plumbul se ridica si trase cu arcul inspre mar, caci auzi dintr-acolo un fasait. Cand trase si a treia sageata auzi un geamat si hotul fugi lasand merele in pom.

Mare a fost bucuria imparatului cand dimineata praslea ii aduse o tava pe care erau merele de aur. Dar Praslea nu a mai vrut sa zaboveasca si s-a pregatit sa il urmareasca pe hot dupa dara de sange scursa din rana facuta de sageata, pe care a lasat-o dupa el. Fratii sai i s-au alaturat, dar Praslea a observat ca tot susotesc in spatele lui si il privesc cu ura, din cauza ispravii cu merele. Urmele i-au dus la o prapastie si fratele cel mare se lega cu o franghie si le zise sa-l lase

incetisor in jos, iar cand va misca franghia sa-l traga inapoi. Nu a trecut prea mult timp si fratele cel mare speriat de intuneric a si smucit franghia sa fie tras inapoi. La fel a patit si mijlociul.

Atunci Praslea le zise;

- Cand voi trage de franghie, sa ma lasati mai mult in jos, iar cand franghia se va misca, lovind marginile prapastiei, abia atunci sa ma trageti inapoi.

Asa si facu si ajunse intr-un sfarsit la capatul prapastiei unde a vazut o lume cu totul si cu totul diferita de cea a noastra. Urmari din nou dara de sange si ajunse la un palat tare ciudat din arama. Acolo ii deschise poarta o printesa tare dragalasa care i-a povestit ca ea si cu cele doua surori ale sale au fost rapite de de trei zmei care vor sa le ia de sotii. Ele nevrand sa se marite cu acestia le cer tot felul de lucruri imposibile, fara de care nu se vor casatori, dar zmeii le indeplinesc dorintele si nu prea mai pot sa amane nunta.

Praslea se lupta cu zmeul din palatul de arama si pana la urma reusi sa-i taie capul. Atunci printesa il ruga sa le elibereze si pe surorile sale de zmeii din palatele de argint si aur. Praslea a reusit sa-i invinga si pe acestia. Lua apoi un bici, lovi palatele care se prefacura in trei mere, din care doua le dadu fetelor mai mari, iar pe ultimul il pastra pentru el. A mers cu totii fericiti la marginea prapastiei sa se intoarca pe taramul oamenilor. A legat fetele cate una de franghie si ele au fost scoase de printi, dar cand urma Praslea la rand, banuitor, lega un bolovan de capatul franghiei. Fratii au tras nitel de franghie, apoi prefacandu-se ca le-a scapat, i-au dat drumul, apoi le-au zis fetelor ca Praslea a murit zdrobindu-se de pietre. Intorsi acasa s-au insurat cu printesele, doar cea mica nu vroia sa se marite cu nimeni si il tot jelea pe iubitul ei Praslea.

Praslea mergea necajit tot gandindu-se cum s-ar putea intoarce in lumea oamenilor, cand auzi un piuit. Un balaur se incolcai pe un copac incercand sa inghita niste pui de zgripturoaica, care se aflau intr-un cuib. Praslea le sari iute in ajutor, taind cu palosul pe balaur in bucatele. Puii ii multumira, iar cand se intoarse si mama lor, zgripturoaica, aceasta ii spuse lui Praslea ca ii va indeplini orice dorinta.

Praslea o ruga sa il ajute sa se intoarca in lumea oamenilor. Zgripturoaica il lua in spinare si zbura cu el pe taramul nostru, lasandu-l chiar in apropierea palatului tatalui sau. Aici Praslea, imbracat in haine saracacioase, nerecunoscut de nimeni, intreba incoace si incolo ce s-a intamplat cu fii imparatului. Auzi ca cei doi mai varstnici s-au insurat cu printesele, dar cea mai mica si mai frumoasa nu vrea sa se marite cu nimeni altul decat cu Praslea, iar imparatul vrea sa o oblige sa se marite cu un print de prin imprejurimi.

Printesa incerca tactica pe care a folosit-o si cu zmeii, cerand lucruri aproape imposibil de realizat, ca de nu le va primi nu se va casatori. Imparatul a dat porunca argintarului sa-i faureasca o furca de aur care torcea singura, pentru ca aceasta era dorinta fetei. Praslea i s-a infatisat argintarului, care era disperat de moarte ca nu va putea fauri o astfel de minunatie, spunand ca e gata sa faca fusul de aur. Scoase marul de aur, care se prefacu in castelul zmeului si lua furca,

care a mai fost o data daruita fetei. Cand fata primi fusul il recunoscu pe loc si a inceput sa spere ca Praslea ar putea fi in viata.

Apoi ceru de la imparat o closca de aur cu puii tot de aur. Praslea scose din nou closca cu puii de aur din castelul zmeului.

Cand fata a primit closca cu puii de aur a fost sigura ca Praslea traieste si i-a zis imparatului ca vrea sa-l vada pe cel care a faurit aceste minunatii. Argintarul a recunoscut ca nu el este mesterul si l-a adus pe Praslea. Fata l-a recunoscut de indata pe print si impreuna cu imparatul au sarit sa-l imbratiseze. Au facut o nunta mare, l-a urmat la tron, fiind un imparat intelept si bun.