Predici la Duminica a IV-a a Sfântului i Marelui Post
( a Sfântului Ioan Scrarul )
Cuprins Evanghelia i Apostolul zilei .............................................................................. 4
Printele Ilie Cleopa - Predic la Duminica a IV-a a Sfântului i Marelui
Post ( a Sfântului Ioan Scrarul ) - Despre credin i îndoial .................... 7
Sfântul Ioan Gur de Aur - Cuvânt la Duminica a patra a Sfântului i
Marelui Post - Despre post i despre patima defimrii ............................... 13
Sfântul Nicolae Velimirovici - Predic la Duminica a IV-a a Sfîntului i
Marelui Post ....................................................................................................... 19
(I) ......................................................................................................................... 31
(II) .................................................................................................................... 36
(III) .................................................................................................................. 41
(IV)................................................................................................................... 46
Sfântului Ioan Scrarul ................................................................................. 51
Sfântul Ignatie Briancianinov – Predic în Duminica Sfântului Ioan
Scrarul - Însemntatea postului în privina duhurilor czute ................... 52
Sfântul Luca al Crimeei - Cuvânt la Duminica a IV-a din Post (a Sfântului
Ioan Scrarul) - Din cuvintele tale te vei osândi ............................................ 57
Sfântul Luca al Crimeei - Cuvânt la Duminica a IV-a din Post (a
Sfântului Ioan Scrarul) - Înelepciunea lumii i înelepciunea inimii
curate ............................................................................................................... 61
Arhimandrit Ioil Konstantaros - Lectura apostolic din Duminica a IV - a
din Post ............................................................................................................... 65
Printele Iustin Popovici - Omilie la Duminica a IV-a din Post - Duminica
Sf. Ioan Scrarul ............................................................................................... 68
Sfântului Ioan Scrarul .................................................................................... 72
Sfântul Varlaam al Moldovei - Predic la Duminica a 4-a din Postul Mare
............................................................................................................................. 75
Pr. Visarion Iugulescu - Predic la Duminica a IV-a din Post - Duminica
Sfântului Ioan Scrarul .................................................................................... 80
Protos. Dr. Vasile Vasilache - Predic la Duminica Sfântului Ioan Scrarul
............................................................................................................................. 89
Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia) - Druind vei dobândi -
Ce-i credina, ce-i necredina? ......................................................................... 96
Pr. Lect Univ. Dr. Constantin Necula - Predic la Duminica a IV-a a
Sfântului Post - a Sfântului Ioan Scrarul.................................................... 102
Pr. Dr. Dorin Picioru - Predic la Duminica a 4-a din Postul Mare ........ 105
Printele Ion Cârciuleanu - Predic la a patra Duminic din Postul Mare -
Ajut necredinei mele! .................................................................................. 113
Printele Iosif Trifa, tâlcuire la Evanghelia Duminicii a III-a din Postul
Mare (a Sfântului Ioan Scrarul) - Ceva despre rugciunea cea adevrat
........................................................................................................................... 120
Rugciune ..................................................................................................... 126
Traian Dorz - Meditaii la Apostolul din Duminica a IV-a Postului Mare –
a Sfântului Ioan Scrarul - A ateptat cu rbdare ...................................... 128
Traian Dorz - Crede tot Cuvântul .............................................................. 130
Vlad Gheorghiu - Mai mult decât toate, Iisuse ............................................ 131
Pr. Anthony M. Coniaris - Duminica a IV-a din Post - “Cred, Doamne!
Ajut necredinei mele.” ................................................................................. 133
Rugciune ..................................................................................................... 135
Pr. Mihai Tegze - Duminica a IV-a din Post - “Slujirea” tatlui biruie
puterea diavolului ........................................................................................... 137
Pr. Gheorghe Neamiu - Duminica a IV-a din Post - Necesitatea credinei.
Necredina ........................................................................................................ 144
Pr. Vasile Florea - Duminica a IV-a din Post - Puterea credinei .............. 149
Pr. Olimpiu Todorean - Duminica a IV-a din Post - Vindecarea lunaticului
........................................................................................................................... 151
Pr. Ioan Abadi i Pr. Alexandru Buzalic - Duminica a IV-a din Post -
Vindecarea lunaticului .................................................................................... 154
Rugciune ..................................................................................................... 156
PS Sebastian al Slatinei - Predic la Duminica a patra din post – Postul
deplin i rugciunea adevrat ...................................................................... 158
IPS Antonie Plmdeal - Predic la Duminica Sfântului Ioan Scrarul . 164
Predica Preafericitului Printe Patriarh Daniel la Duminica a IV-a din
Postul Mare - Hristos vindec pe oameni de îndoial, boal i nepricepere
duhovniceasc .................................................................................................. 177
puterea credinei
i I-a rspuns Lui unul din mulime: Învtorule, am adus la Tine pe fiul
meu, care are duh mut. i oriunde-l apuc, îl arunc la pmânt i face spume
la gur i scrânete din dini i înepenete. i am zis ucenicilor Ti s-l
alunge, dar ei n-au putut.
Iar El, rspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, pân când voi fi cu voi?
Pân când v voi rbda pe voi? Aducei-l la Mine. i l-au adus la El. i
vzându-l pe Iisus, duhul îndat a zguduit pe copil i, czând la pmânt, se
zvârcolea spumegând. i l-a întrebat pe tatl lui: Cât vreme este de când i-a
venit aceast? Iar el a rspuns: Din pruncie. i de multe ori l-a aruncat i în
foc i-n ap ca s-l piard. Dar de poi ceva, ajut-ne, fiindu-i mil de noi.
Iar Iisus i-a zis: De poi crede, toate sunt cu putin celui ce crede.
i îndat strigând tatl copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajut
necredinei mele! Iar Iisus, vzând c mulimea d naval, a certat duhul cel
necurat zicându-i: Duh mut i surd, Eu îi poruncesc: Iei din el i s nu mai
intri în el! i rcnind i scuturându-l cu putere, duhul a ieit; iar copilul a
rmas ca mort, încât muli ziceau c a murit. Dar Iisus, apucându-l de mân,
l-a ridicat, i el s-a sculat în picioare.
Iar dup ce a intrat în cas, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce
noi n-am putut s-l izgonim? Acest neam de demoni cu nimic nu poate iei
decât numai cu rugciune i cu post. i, ieind ei de acolo, strbteau
Galileea, dar El nu voia s tie cineva. Cci înva pe ucenicii Si i le spunea
c Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor i-L vor ucide, iar dup ce-L
vor ucide, a treia zi va învia. Ei îns nu înelegeau cuvântul i se temeau s-L
întrebe.
Apostol
Evrei 6, 13-20
13. Cci Dumnezeu, când a dat fgduin lui Avraam, de vreme ce n-avea pe
nimeni mai mare, pe care s Se jure, S-a jurat pe Sine însui,
14. Zicând: "Cu adevrat, binecuvântând te voi binecuvânta, i înmulind te
voi înmuli".
15. i aa, având Avraam indelunga-rabdare, a dobândit fgduin.
16. Pentru c oamenii se jur pe cel ce e mai mare i jurmântul e la ei o
chezie i sfâritul oricrei neînelegeri.
17. În aceasta, Dumnezeu voind s arate i mai mult, motenitorilor
fgduinei, nestrmutarea hotrârii Sale, a pus la mijloc jurmântul:
18. Ca prin dou fapte nestrmutate - fgduin i jurmântul - în care e cu
neputin ca Dumnezeu s fi minit, noi, cei ce cutm scpare, s avem
îndemn puternic ca s inem ndejdea pus înainte,
19. Pe care o avem ca o ancor a sufletului, neclintit i tare, intrând dincolo
de catapeteasm,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergtor, fiind fcut Arhiereu în
veac, dup rânduiala lui Melchisedec.
Printele Ilie Cleopa - Predic la Duminica a IV-a a Sfântului i Marelui
Post ( a Sfântului Ioan Scrarul ) - Despre credin i îndoial
Iubii credincioi, s înelegem c alta este credina tare, deplin, i alta este
credina îndoielnic i puin. Prin credina dreapt i deplin omul poate, cu
puterea lui Dumnezeu, s fac minuni i s dobândeasc fericirea vremelnic i
venic. Credina deplin sau desvârit este credina propovduit de Biserica
Ortodox i mrturisit pe scurt în Simbolul Credinei (Crezul). Aceast sfânt
i dreapt credin, împreun cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a plcea
numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mântuirea sufletului (I Corinteni 10,
31).
S tii, fraii mei, c sunt multe feluri de credine pe pmânt care nu aduc
mântuirea sufletului, ci i la piezare îl duc. Aa sunt credinele pgâne,
credinele strâmbe ale celor care cred în vrji, în descântece i în fermectorii, în
visuri i vedenii false i alte multe feluri de credine strine de adevr care duc
la pierzare pe cei înelai de ele. Numai credina cea deplin i dreapt pe care
o mrturisete i o propovduiete Biserica Ortodox este mântuitoare fiind
întemeiat pe Sfânta Scriptur i Sfânta Tradiie apostolic i patristic. Ea
are temelie neclintit pe Hristos piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42).
Sfinii i dumnezeietii Prini, ca i Sfinii Apostoli au fost cei mai mari
aprtori ai dreptei credine la cele apte Sinoade ecumenice i la cele locale.
Prin învturile lor scrise ne-au lsat luminate cile mântuirii, care duc la
Hristos numai dup dreptarul credinei Ortodoxe.
Când pe Sfântul Vasile cel Mare îl îndemna guvernatorul Modest s primeasc
unirea cu erezia lui Arie, atunci marele ierarh i-a zis: "Nu! Biserica a primit
învtura sa de la Hristos Dumnezeu i aceast învtur eu sunt dator s-o
apr chiar cu preul vieii mele. De aceea nu voi îngdui s se lase la o parte
sau s se schimbe vreun cuvânt, sau mcar o silab din aceast dumnezeiasc
predanie. Ci ca un paznic rânduit de Dumnezeu prin har voi sta aici
credincios i neclintit la postul meu, chiar dac voi plti aceast împotrivire
cu viaa mea. Eu nu voi înceta de a apra tezaurul cel nepreuit al credinei
contra tuturor vtmturilor ce vin de la necredincioi i eretici. Adevrurile
dreptei credine au fost pstrate în totalitatea i curia lor cu multe jertfe
omeneti i cu mari valuri de sânge cretin".
Când milioane de oameni, brbai i femei, copii, tineri i btrâni, învai i
filosofi din primele veacuri ale cretinismului i-au dat viaa pentru învtura
cretin, pentru a ne lsa motenire curat în Iisus Hristos, nimeni dintre
cretinii zilelor noastre n-are dreptul s strice frumuseea i podoaba dreptei
credine, având în ea adevrul. Toi care vor face unele schimbri în cuvintele
Sfintei Scripturi i ale Sfintei Tradiii nu vor avea parte de Hristos i nu vor
moteni împreun cu Sfinii Lui cereasca împrie.
Credina deplin i tare este cea care se lucreaz prin dragoste (Galateni 5, 6),
adic cea care este urmat de fapte bune. Iar credina care este lipsit de
dragoste, adic de fapte bune, este zadarnic i nefolositoare. Aceasta ne-o arat
Sfântul Apostol Pavel zicând: De a avea darul proorociei i orice tiin i de
a avea toat credina încât s pot muta i munii, iar dragoste nu am, nimic
nu sunt (I Corinteni 13, 2). Înc s tim, frailor, c dreapta noastr credin cea
deplin i tare, care lucreaz prin fapte bune, trebuie s fie statornic pân la
ultima noastr suflare. În aceast privin avem mii i milioane de pilde lsate
nou de Sfinii lui Dumnezeu care L-au mrturisit i, pentru dragostea
Domnului i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, i-au pus sufletele lor pentru
Evanghelie, rbdând pân la moarte înfricotoare chinuri. Pentru a adeveri
acest lucru despre credina cea statornic a Sfinilor lui Dumnezeu voi aduce
câteva exemple din viaa Bisericii.
Primul exemplu de jertf total pentru mântuirea lumii i pentru
propovduirea Sfintei Evanghelii pe pmânt a fost Însui Domnul nostru
Iisus Hristos. El ne-a descoperit adevrurile venice ale dreptei credine.
El ne-a învat cum s credem în adevratul Dumnezeu cel închinat i
mrit în trei persoane: Tatl, Fiul i Duhul Sfânt.
Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a descoperit c Duhul Sfânt purcede de
la Tatl i ni L-a trimis pe pmânt ca Mângâietor i Domn al vieii.
El a sfinit pe fecioara Maria prin întruparea Sa i ne-a încredinat-o
tuturor ca Nsctoare de Dumnezeu i mam, zicându-i: Iat fiul tu!
iar prin iubitul Su ucenic Ioan Evanghelistul, cruia i-a spus: Iat
mama ta! (Ioan 19, 26-27), ne-a fcut fiii ei.
Dreapt credin plin de Duh i de putere a avut dintre oameni cel mai mult
Maica Domnului, cea dintâi rugtoare pentru noi toi înaintea Preasfintei
Treimi. Ea a crezut în cuvintele Arhanghelului Gavriil i prin el a primit s
nasc cu trup pe Hristos, când a spus: Fie mie dup cuvântul tu! (Luca 1,
38).
Dar ce vom spune de marea credin a Sfinilor Apostoli? Oare nu ei au semnat
dreapta credin i Evanghelia în toat lumea? Nu au strbtut ei Asia, Europa i
Africa, vestind venirea Mântuitorului în lume i apropierea Împriei
Cerurilor? Nu au rbdat ei atâta prigonire i temni i moarte martiric pentru
Hristos i pentru Evanghelie? Nu au vindecat ei bolnavi i tot felul de suferinzi
cu puterea credinei, chemând numele lui Hristos? Nu au drâmat ei capitile
idoleti i în locul lor au înlat biserici cretine?
Astfel, ce vom vorbi de credina plin de râvn a lui Petru, cruia i-a
spus Hristos: Amin zic ie, tu eti Petru i pe aceast piatr voi întemeia
Biserica Mea i porile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18)? Oare nu a
fost el rstignit pe cruce cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos?
Ce vom zice de credina Apostolului Pavel, gura lui Hristos? Pe el l-a
fcut Mântuitorul din tiran i persecutor, Apostol al neamurilor i martir.
Deci, cum vom luda credina de foc a Sfântului Pavel, dragostea lui
pentru mântuirea pgânilor i a evreilor, curajul i brbia lui,
înelepciunea lui i rbdarea lui, btile, temnia i lanurile pe care le-a
suferit el pentru Evanghelie, învrednicindu-se s fie înlat de Duhul
Sfânt pân la al treilea cer? Oare nu el a spus c dup plecarea mea vor
intra între voi lupii rpitori - adic ereticii -, care nu vor crua turma?
(Fapte 20, 29).
Cine poate spune cu cât dragoste i fierbinte credin au slujit Apostolii pe
Hristos i Evanghelia Lui? Sau cine tie câte bti i torturi i lanuri au ptimit
pentru Hristos Sfinii Mucenici? Cci cu cât îi chinuiau pgânii mai mult, ei mai
tari se fceau în credin i primeau cu bucurie s moar pentru Iisus, decât s se
lepede de El. Cine tie dintre muritori numrul i numele tuturor sfinilor lui
Dumnezeu? Sau cine poate luda dup vrednicie credina lor, dragostea lor,
smerenia lor, brbia lor i sfinenia cu care au trit ei Evanghelia i au împlinit
poruncile lui Dumnezeu? Oare ei credeau în Hristos numai cu buzele sau pentru
rsplat? Sau slujeau Biseric pentru ranguri? Sau mrturiseau Evanghelia
învierii pentru bani i daruri?
Nu, niciodat. Sau se temeau de oameni mai mult decât de Dumnezeu? Sau se
certau pentru întâietate? Sau se pârau unii pe alii, sau urmreau averi i scopuri
pmânteti în Biseric? Sau se îndoiau în credin i schimbau dup plac i dup
mintea lor învtura Evangheliei, cum fac sectele de azi? Nu. Ci credina lor
dreapt i statornic în Dumnezeu era tare ca fierul; feele i inimile lor
strluceau de lumina Duhului, ca fcliile pentru sfinenia vieii lor; mâinile
lor nu oboseau s dea milostenie, picioarele lor nu conteneau s alerge la
biserici i la vestirea Evangheliei; gurile lor nu încetau s se roage lui
Dumnezeu, iar sufletele lor albe ca zpada ateptau cu bucurie dezlegarea de
trup i unirea în cer cu Hristos.
Aceeai credin tare pân la jertf i via îngereasc au dus pe pmânt toi
sfinii i Cuvioii Prini ai Bisericii Ortodoxe. Ei cu rugciunea i credina
lor fceau multe minuni, cu lacrimile lor sfineau pustiul i mnstirile, cu
inima lor odihneau pe Dumnezeu, iar cu înelepciunea i sfaturile lor scriau
cri de folos, aprau dreapta credin în lume, combteau pe eretici i
izgoneau pe diavoli dintre oameni. De aceea sunt trecui ca sfini în calendar
i le cerem ajutorul.
Ce putem spune de prinii i înaintaii notri care au pstrat cu atâta
sfinenie i trie credina ortodox pe pmântul rii noastre? S amintim de
marele domn al Moldovei tefan cel Mare, care a aprat ortodoxia aproape o
jumtate de secol i a înlat 48 de biserici i mânstiri. S pomenim i pe
domnul martir Constantin Brâncoveanu, cu cei patru copii ai si, care i-au
vrsat sângele pentru Hristos departe de ar. S amintim i pe ierarhii
mrturisitori i aprtori ai dreptei credine din Transilvania, i pe sihatrii i
cuvioii sfini care s-au nevoit în Carpai, în pdurile i mânstirile noastre.
Nu putem uita nici pe bunii notri prini i rani credincioi de la sate. Oare
câi erau mai credincioi decât ei? Cine se ruga mai cu credin i cu lacrimi ca
ei, ranii i mamele noastre blânde i evlavioase de prin sate?
Toate acestea le-am spus, fraii mei, ca s ne dm seama c i în ara noastr
credina în Dumnezeu a avut dintotdeauna brbai sfini, tritori adevrai în
Hristos i aprtori ai credinei curate împotriva tuturor sectelor i a celor
îndoielnici i slabi în credin.
Iubii credincioi, împotriva credinei adevrate i puternice în Dumnezeu, de-a
lungul celor dou mii de ani de cretinism, s-au ridicat tot felul de obstacole,
ispite i neghine, cum le numete Iisus Hristos în pildele Sale. i care au fost
acestea? La începutul cretinismului s-au ridicat cretini iudaizani, care voiau
s amestece credina curat în Hristos cu practicile religioase ale Legii Vechi.
Apoi s-au ridicat împotriva credinei propovduite de Mântuitorul i de
Apostoli, împrai pgâni romani, care prin grele persecuii sângeroase cutau
s-i întoarc pe cretini din nou la idolatrie.
Din secolul IV diavolul a ridicat împotriva credinei apostolice tot felul de
eresuri, secte i curente filosofice pgâne, ca arianismul, nestorianismul,
monofizismul, monotelismul, iconoclasmul, gnosticismul, maniheismul,
montanismul i multe altele. Mai târziu s-au ridicat reformitii luterani, calvinii,
husiii i sectele mai noi din zilele noastre. Toate acestea au urmrit slbirea
dreptei credine i convertirea ortodocilor la eresul lor. Unii au reuit mai mult,
alii mai puin în scopul lor prozelitist, diabolic, de frâmiare a Bisericii lui
Hristos, iar alii au disprut fr urme.
Corabia Bisericii lui Hristos merge mai departe pe marea vieii dar diavolul nu
înceteaz s-o atace cu noi i noi arme i ispite. Cea mai puternic arm, dup
secte, este necredina în Dumnezeu care, luând locul pgânismului, încearc s
slbeasc credina tare i curat în Dumnezeu. Îns jertfa pstorilor devotai ai
Bisericii, scrierile Sfinilor Prini i rugciunile clugrilor i ale credincioilor
au slbit atacul necredincioilor.
Atunci diavolul a inventat o nou arm împotriva credinei vii, lucrtoare în
Hristos, anume, îndoiala. Cretinii îndoielnici sunt din ce în ce mai numeroi. Ei
cred în Dumnezeu, dar se îndoiesc i de viaa venic, i de puterea rugciunii,
i de harul Lui. Se roag, dar cu îndoial, cum s-a rugat i tatl copilului bolnav
din Evanghelia de astzi. Cretinii îndoielnici merg la biseric numai când
sunt bolnavi, când au dumani, necazuri, sau examene. În rest, spun c n-au
timp, c se pot ruga i acas sau c se roag preoii pentru ei. Acetia se
îndoiesc i de viaa venic, i de puterea rugciunii, i de harul preoiei, i de
sfinenia Sfintei Împrtanii. Duhul îndoielii este un diavol cumplit care
chinuie pe muli credincioi i îi arunc în dezndejde, în gânduri negre, în
secte, în sinucidere. Cci i cretinii care se duc la secte, tot din cauza îndoielii
în credin o fac. De aceea îndoielnicii i sectanii sunt mereu tulburai,
îngândurai, gata oricând de ceart i chiar de rzbunare.
O imagine clar a îndoielii noastre în credin o prezint Evanghelia de
astzi. Un tat i-a adus copilul bolnav de epilepsie s-l vindece Hristos. Mai
întâi a cerut s-l vindece ucenicii Si dar n-au putut. Apoi czând la
picioarele lui Hristos, I-a spus durerea i L-a rugat s-i vindece copilul. Dar
Mântuitorul întârzia s fac minunea. De ce? Din cauza necredinei tatlui
copilului. C iat cum se ruga: "Doamne, de poi ceva, ajut-ne nou, fiindu-
i mil de noi!" Atunci Hristos i-a rspuns: De poi crede, toate sunt cu putin
celui credincios. Tatl copilului, apsat de boala fiului su, a strigat cu
lacrimi: Cred, Doamne! Ajut necredinei mele! (Marcu 9, 22-24). Atunci
îndat Hristos a izgonit duhul ru din copil i l-a vindecat.
Oare câi dintre cretinii notri nu cârtesc înaintea lui Dumnezeu când sunt în
suferin i necaz? Câi nu vin la biseric i se roag mai mult din interese
pmânteti, zicând cam aceleai cuvinte îndoielnice: "Doamne, dac eti bun,
ajut-mi! Doamne, dac m-ai iertat, miluiete-m! Doamne, dac poi i vrei,
vindec-m i pedepsete pe vrjmaii mei!" Or, aceasta nu este rugciune
primit de Dumnezeu!
Iubii credincioi, dac vrem s ne mântuim i s fim miluii de Hristos, s avem
credin tare, vie, curat, statornic. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne
rspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poi crede, toate sunt cu
putin celui credincios! S avem credin puternic i toate le vom
dobândi.
Îndoiala în credin a adus lumea aici, la marginea prpastiei. Îndoiala în
credin a creat atâtea secte i a adus dezbinarea în Biseric, în familie i peste
tot. Cum ne putem întri în credin ca s scpm de îndoial i de cumplitele
ei urmri? Numai prin rugciune i post, prin deas spovedanie i
împrtire i prin citirea crilor sfinte. Cci aa a rspuns Mântuitorul
ucenicilor Si care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut s-l scoatem?
Pentru puina voastr credin (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu
nimic nu poate fi scos, fr numai cu rugciune i cu post! (Marcu 9, 28-29).
Vedei ce ne rspunde Hristos? Vedei puterea rugciunii ajutat de post?
Vedei puterea postului ajutat de rugciune? În zadar unii vorbesc de ru
postul. În zadar alii se roag, dac nu vor s posteasc. Unii rugciunea cu
postul, mergei regulat la Sfânta Liturghie, spovedii-v curat, mai ales acum în
Sfântul i Marele Post. Împcai-v, ajutai-v în greutile vieii i cretei-v
copiii în credin i fric de Dumnezeu, ca s nu fie robii de diavolul prin
pcatele tinereii. Doar vedei câi prini sufer pentru copiii lor bolnavi,
neasculttori i ri.
De ne vom ruga cu credin i cu post, vom dobândi cererile noastre i vom
putea rosti cu folos rugciunea omului din Evanghelia de astzi: Cred,
Doamne! Ajut necredinei mele!
Amin.
Sfântul Ioan Gur de Aur - Cuvânt la Duminica a patra a Sfântului i
Marelui Post - Despre post i despre patima defimrii
„Iar fariseii griau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt.. 9. 34; Lc. 11,
15)
Precum dup sfâritul iernii, când începe vara corbierul duce în mare vasul su,
ostaul cur armele sale i îi pregtete calul su de rzboi, lucrtorul de
pmânt îi ascute secera, cltorul începe cu curaj cltoria sa cea îndelungat i
lupttorul se gtete pentru aren, aa i noi, când a sosit timpul postului, ca o
var a sufletului, precum ostaii s curim armele noastre, precum lucrtorii
de pmânt s ascuim secerile noastre, precum corbierii împotriva valurilor,
poftelor celor fr de rânduial s opunem cugetrile cele sfinte, precum
cltorii s începem cltoria la cer i precum lupttorii s ne gtim pentru
lupt. Cci cretinul este un lucrtor de pmânt, un corbier; un osta, un
lupttor i un cltor. De aceea zice i Apostolul Pavel: „îmbrcai-v cu toate
armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-13).
Dac eti tu lupttor, trebuie s peti pe locul luptei dezbrcat; dac eti osta,
trebuie s te ari la btlie înarmat. Cum îns sunt cu putin amândou aceste
deodat ? Totodat a fi dezbrcat i înarmat? Ascult! Dezbrac-te de treburile
lumeti i vei fi gol ca un lupttor, armeaz-te cu armele duhului i vei fi
înarmat ca un osta; dezbrac grijile cele vremelnice, cci timpul postului este
un timp de lupt, armeaz-te cu armele duhului, cci nou ne st înainte un greu
rzboi împotriva Satanei i a puterii lui. De aceea noi trebuie s ne dezbrcm,
pentru ca diavolul s nu se poat apuca de nimic, i s fim înarmai din toate
prile, pentru ca s nu putem fi rnii de nicieri.
Lucreaz acum ogorul sufletului tu, smulge spinii i plmida, seamn în
locul lor cuvântul lui Dumnezeu, pune i sdete plantele cele frumoase ale
înelepciunii, i atunci tu vei fi un duhovnicesc lucrtor de pmânt. Secera
duhului tu, care se tocise prin necumptare, prin post iari se va ascui;
pregtete-te de cltorie la cer, pete pe calea cea aspr i îngust, cci cel
subiat prin post poate mai uor s treac prin ua cea strâmt. Furtuna
patimilor trebuie acum s o liniteti, valurile poftelor celor fr rânduial s
le domoleti, corbioara sufletului tu s o scapi, s întrebuinezi toat
prevederea i vei fi un cârmaci duhovnicesc. La toate acestea postul ne d
prilej i învtur. Eu îns îneleg nu postul cel obinuit, ci postul cel adevrat,
adic nu numai înfrânarea de la mâncare, ci înc i înfrânarea de la pcate; cci
nu, singur postul bucatelor în sine, ci numai postul cel adevrat poate mântui pe
om.
Aadar, pentru ca noi s nu ne ostenim în zadar si s ni se rpeasc folosul
postului, s cercetm cum i în ce chip trebuie s postim.
Fariseul acela din Evanghelie înc postea (Lc. 18, 10 i urm.), dar
aceasta nu i-a folosit la nimic, ci s-a întors deert în casa sa, pe cand
vameul, care nu postise, 1-a întrecut.
Ninivitenii au postit i iari au dobândit harul lui Dumnezeu.
Dar i jidovii posteau, fr ca aceasta s-i fi mântuit.
S vedem acum ce însuiri a avut postul ninivetenilor i prin ce au îmblânzit ei
mânia cea mare a lui Dumnezeu. Era oare postul lor numai înfrânare de mâncare
i îmbrcarea hainelor de jale ? Nicidecum, ci era o schimbare a toat viaa lor.
De unde tim aceasta ? De la însui profetul. Când el vorbete despre mânia lui
Dumnezeu i despre postul ninivetenilor, i despre iertarea dumnezeieasc, cea
dobândit, arat i temeiul acestei iertri prin cuvintele: „Cci Dumnezeu a
vzut faptele lor” (Iona 3, 10). Care fapte? Oare înfrânarea lor de la mâncare i
purtarea hainelor ele jale? Nu, ci tcând despre aceasta, zice: „Fiindc fiecare a
prsit calea sa cea rea, Domnului i-a prut ru de nenorocirea ce voia a
aduce asupra lor”. Aadar, vezi c ninivetenii nu prin înfrânarea de la mâncare,
ci prin schimbarea vieuirii lor au scpat de primejdia cea mare i iari au
împcat pe Dumnezeu.
Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-1 cinsti cu adevrat, cci
cinstea postului st nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la
pcate, iar cine mrginete postul su numai la a nu mânca, acela necinstete
postul mai mult.
Tu posteti! Bine, dar arat-mi aceasta prin fapte !
Prin ce fapte ? – întrebi tu. Iat: când vezi un srac, fie-i mil de dânsul; când
vezi un vrjma, împac-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tu norocit, nu-1
pizmui. ine ochii ti în frâu, ca s nu arunce priviri poftitoare i necurate. Nu
numai gura ta trebuie s posteasc, ci înc i ochii i urechile, picioarele i
mâinile i toate membrele trupului tu.
Mâinile tale s posteasc rmânând curate de averea cea nedreapt i
de lcomia câtigului.
necuviincioase.
Ochii trebuie s posteasc neuitându-se cu poft i cu aprindere.
Privirea este mâncarea ochilor. Dac privirea este neiertat, pctoas,
vatm postul, ducând tot sufletul la pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie
a opri gurii chiar mâncarea cea învoit, iar ochiului, dimpotriv, a-i
îngdui privirea cea pctoas. Tu te înfrânezi de carne. Bine.
Dar nu-i lsa nici ochii a cuta la pofta crnii, înc i urechile tale
trebuie s posteasc. Dar postul urechii st în a nu asculta clevetirile i
vorbele cele rele asupra cuiva. Cci se zice în Sfânta Scriptur: „S nu
asculi vorbele cele mincinoase” (le. 23, 1).
înc i gura trebuie s posteasc, înfrânându-se de la vorbele cele de
ruine i de înjurturi sau sudalme; cci ce ar folosi, dac noi nu
mâncm carnea dobitoacelor, dar ca nite fiare slbatice sfâiem numele
cel bun al frailor notri ?
Defimtorul, într-adevr, sfâie i mnânc pe aproapele su. Despre aceasta
vorbete Pavel, când zice: „Iar de v mucai unul pe altul i v mâncai,
cutai s nu v mistuii unul de ctre altul” (Gal. 5, 15). Dei nu ai înfipt
dinii ti în carnea, nici în trupul aproapelui tu, dar ai mucat sufletul lui cu
clevetirea ta, 1-ai rnit cu bnuiala ta cea rea, i-ai pricinuit ie însui, lui i
multor altora înmiite daune.
Cci tu, prin clevetirea aproapelui tu, ai fcut mai ru pe cel ce te-a ascultat; de
este el un pctos, acum va fi mai îndrzne, cci cunoate un tovar al
pcatului su; de este el un drept, acum uor se va amgi întru mândrie i prin
pcatul altora va ti împins a cugeta lucruri înalte despre sine. Tu eti vinovat
înc i prin aceea c numele lui Dumnezeu se hulete; cci precum prin vederea
faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinstete, aa prin descoperirea
pcatelor El se defaim i se necinstete. Pe lâng aceasta, pe omul pe care îl
defaimi, prin defimarea ta 1-ai fcut mai fr de ruine i totodat mai
învrjmit asupra ta.
S nu-mi zic nimeni c numai când ar vorbi cineva neadevrul despre
aproapele su, atunci 1-ar defima, iar nu când vorbete adevrul. Nu, nu
este aa; cci i aceea este o clcare de lege, când cineva vorbete asupra
aproapelui ceva de ru, care este adevrat. Fr îndoial i fariseul acela
numai adevr a vorbit despre vameul, i totui aceasta nu i-a ajutat, iar toate
faptele lui cele bune au fost zadarnice. Dar poate tu voieti s îmbunteti pe
fratele tu, vzându-i pcatele lui. Iat, dac tu voieti aceasta, atunci plânge,
cere de la Dumnezeu ajutorul lui, ia pe fratele tu la o parte, sftuiete-1
îndeosebi, povuiete-1, mângâie-1.
Arat pctosului c tu îl iubeti, dovedete-i c numai din îngrijire pentru
dânsul si pentru c voieti binele lui, iar nu spre a-1 ruina, pomeneti pcatele
lui. Arat-i cea mai mare dragoste i prietenie, fr s te ruinezi a face toate,
dac inta ta este de a-1 face mai bun. Aa fac adeseori doctorii, care mgulesc
pe bolnavii cei nesupui, spre a-i îndemna s primeasc doctoriile cele
vindectoare. F i tu aa i arat preotului rnile aproapelui tu. Aceasta
înseamn a te îngriji de dânsul i a te interesa de îmbuntirea lui.
Dar sftuirea mea nu privete numai pe aceia care vorbesc ru de alii, ci i
pe aceia care aud nite asemenea vorbe. Pe aceti din urm îi sftuiesc eu a
astupa urechile i a urma psalmistului, care zice: „Urât-am pe cel ce griete
ru în ascuns despre aproapele su” (Ps. 100, 5).
Voiete cineva s-i spun ceva despre altul, zi-i: dac voieti, s lauzi pe
cineva cu bucurie, voi pleca urechea mea. Iar de voieti s vorbeti ru
despre cineva, eu voi astupa urechile mele la vorbele tale. Cci ce-mi va
folosi mie a afla c acesta sau acela este un pctos ? Mai zi defimtorului:
„Pentru noi înine trebuie s ne îngrijim, cum am putea s dm seam de
pcatele noastre i s întoarcem grija la cercetarea propriei noastre viei”.
Cci cu ce ne-am putea noi dezvinovi i afla iertare, când noi nu ne îngrijim
de treburile noastre proprii, dar ne ocupm aa de mult cu cele strine ? Este
necuviincios când cineva trece pe lâng o cas, a se uita înuntru cu curiozitate,
iscodind ce se face acolo. Dar înc mai necuviincios i mai nemoral este a iscodi
viaa i purtarea altor oameni.
Oamenii acetia, care pururea se îngrijesc de cele strine, svâresc îns i o
alt nebunie foarte mare. Dac iari au iscodit ceva, îndat o spun altuia,
dar opresc pe acesta cu asprime de a mai spune cuiva, i tocmai prin aceasta
dau a înelege c ei au svârit ceva vrednic de prihnit. Cci, dac tu doreti
ca ceva s nu se mai spun, ar fi trebuit tu însui mai întâi de toate s nu spui.
Voieti tu ca ceva s nu fie cunoscut, atunci trebuie ca tu însui s o faci mai
întâi. Dar dac tu însui nu poi tcea, în zadar îndemni pe alii la tcere.
Dar poate tu vei zice: „Este foarte dulce i plcut a defima pe altul”.
Dimpotriv, a nu defima este plcut. Cine a defimat pe altul, cade în
încurcturi, se teme de urmrile cele rele, se ciete, i adeseori i-ar muca
limba; i tremur, ca nu cumva ceea ce a spus s îi aduc o mare primejdie i o
cumplit daun. Dimpotriv, cine stpânete limba sa, este liber de toat aceast
mâhnire i triete într-o linite dulce.
,,De ai auzit ceva – zice îneleptul Sirah, las-o s moar în tine; fii linitit, nu
vei crpa din aceasta (Sir. 19, 10). Ce vrea s zic aceasta: „Las-o s moar
în tine ? Aceasta vrea s zic: stârpete-o, îngroap-o, f-o s nu mai ias
afar.
Aadar, înainte de toate, trebuie s te fereti a asculta pe cel ce vorbete ru de
aproapele tu. Iar dac ai auzit ceva asemenea, îngroap-o, omoar-o în tine, d-o
uitrii, ca s fie ca i cum nu ai fi auzit-o. Atunci vei putea s petreci o via
linitit, panic. Dac defimtorii vor vedea c dispreul nostru îi ajunge mai
degrab pe dânii decât pe cei defimai, atunci ei curând se vor lsa de obiceiul
lor cel ru, vor prsi pcatul lor, iar pe viitor vor gri bine despre aproapele;
iar despre noi vor spune cu laud c suntem mântuitorii i binefctorii lor.
Deci s fugim, iubiilor, de defimri, i s recunoatem c patima defimrii
este o curs a Satanei i o groap plin de rutate i de pândituri.
Cci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei ru, pentru ca noi s nu
ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca rspunderea noastr s o fac
mai mare. i defimarea nu numai pentru aceea este ceva ru, pentru c noi
avem s dm seam despre fiecare cuvânt, ci i pentru aceea c defimarea
ne rpete orice dezvinovire pentru pcatele noastre, fcându-le mai grele i
mai de osândit.
Cine critic cu amrciune pcatele altora, acela nu are a atepta nici o iertare
pentru pcatele sale. Cci Dumnezeu ne va judeca nu numai dup mrimea
pcatelor noastre, ci i dup cum am judecat noi pe alii. De aceea Hristos a
zis: „Nu judecai, ca s nu fii judecai (Mt. 7, 1).
Aadar, pcatul nostru în acea lume se va arta nu numai aa cum este el în sine,
ci, prin judecata noastr cea aspr despre aproapele, el se va face mai grozav i
mai vrednic de osând. Dimpotriv, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând
micoreaz mrimea pcatelor sale.
Aadar, în acest sfânt timp al postului s alungm toat defimarea din gura
noastr, fiind convini, c de am mânca numai cenu, aceast via aspr nu va
putea folosi, dac nu ne vom înfrâna totodat de prihnire i de defimare. S
postim deci, iubiilor, în aa chip, ca noi s ne înfrânm nu numai de la
mâncare, ci i de la pcate.
Atunci noi înc din viaa de acum vom avea bun ndejde de mântuire, iar în
viaa cea viitoare ne vom apropia de Hristos cu o vesel încredere i vom putea
gusta bunurile cele negrite ale cerului, de care fie s ne împrtim cu toi, prin
harul i prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cruia împreun
cu Tatl i cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor !
Amin.
(din Omilii la Postul Mare)
Sfântul Nicolae Velimirovici - Predic la Duminica a IV-a a Sfîntului i
Marelui Post
De la începutul lumii i al veacurilor, toate popoarele de pe pmânt au crezut c
lumea duhurilor exist i c duhurile nevzute sunt adevrate. Cu toate acestea,
multe popoare au luat-o pe o cale greit în aceast privin, dând în mintea lor
o putere mai mare duhurilor celor rele, decât celor bune i, cu trecerea vremii,
au fcut zei din duhurile cele rele, construind temple pentru ele, aducându-le
jertfe i rugciuni i bizuindu-se pe ele, pentru toate lucrurile. Cu trecerea
vremii, multe popoare s-au lepdat cu totul de credin în duhurile cele bune i
au rmas numai cu credin în duhurile cele rele, sau în “zeii” cei ri, aa cum îi
numeau ei; aa încât aceast lume prea ca o curs de cai, unde oamenii i
duhurile rele se luau la întrecere. Duhurile cele rele chinuiau oamenii din ce în
ce mai mult, i i-au orbit, numai pentru a terge din mintea oamenilor orice gând
de Dumnezeu, bun i cu putere mare, dat de Dumnezeu duhurilor celor bune.
i în zilele noastre, toate popoarele de pe pmânt cred în duhuri. i, în adevr,
aceast credin este corect. Cei care nesocotesc lumea duhurilor, o nesocotesc,
pentru c ei vd numai cu ochii lor trupeti i nu o pot vedea. Dar lumea
duhurilor nu ar fi a duhurilor, dac s-ar vedea cu ochii trupeti. Atunci, fiecare
om care are mintea deschis i inima neinvârtoat de pcat, poate simi în
întreaga sa fiin, în fiecare zi i în fiecare ceas, c noi nu suntem singuri în
lumea aceasta, numai în tovria naturii mute, a rocilor, plantelor, animalelor i
altor fpturi, elemente i fenomene, ci, c sufletele noastre se afl mereu în
legtur cu lumea nevzut, cu fiine nevzute. Dar ei greesc, scpându-se de
duhurile cele bune i fcându-i zei din duhurile cele rele, închinându-se lor.
Când Domnul Iisus a venit pe pmânt, cu adevrat toate popoarele credeau în
puterea rului i în slbiciunea a ceea ce este bun. Puterile cele rele stpâneau
lumea cu adevrat, aa încât Însui Hristos a numit pe cpetenia lor, împratul
acestei lumi. Chiar i ocârmuitorii evreilor au pus pe seama dracilor i a puterii
lor, toate lucrrile cele Dumnezeieti ale lui Hristos.
Domnul Iisus a venit în lume ca s rup i s smulg din rdcin credina
slab a oamenilor în ceea ce este ru i s semene credina în ceea ce este bun
în sufletele lor; credina în puterea atotcuprinztoare a binelui i în firea de
nebiruit i rbdtoare a binelui. Hristos nu a nruit, ci a întrit credina
strveche, a oamenilor, în duhuri. Cu toate acestea, El a dezvluit lumea
duhovniceasc, aa cum este ea cu adevrat, i nu aa cum li se prea
oamenilor, care se aflau sub puterea drceasc îneltoare.
Dumnezeul Cel bun, înelept i atotputernic, este Domnul atât al lumii
duhovniceti, cât i al celei trupeti, al lumii vzute i al lumii nevzute.
Duhurile cele bune sunt îngerii i este greu de spus care este numrul lor.
Duhurile cele bune sau îngerii sunt cu mult mai puternici decât duhurile rele. De
fapt, duhurile rele nu au nici o putere s fac ceva, dac Atotvztorul
Dumnezeu nu le îngduie aceasta. Dar duhurile cele rele sunt de asemenea
foarte numeroase.
Într-un singur îndrcit din inutul Gadarenilor, pe care Domnul l-a vindecat, se
slluia o întreag legiune – câteva mii de duhuri rele. Aceste duhuri rele au
înelat oameni i popoare întregi în zilele acelea, tot aa cum astzi, acestea
îneal pe muli pctoi, c ar fi atotputernici; îi îneal c, de fapt, aceste
duhuri sunt singurii zei i c nu mai exist alii în afar de ei, iar duhurile bune
nu ar exista. Dar oriunde S-a artat Domnul Iisus, acetia au fugit de El cu
groaz. Ei au recunoscut în El atât puterea, cât i judecata, care îi putea vdi,
izgoni din lumea aceasta i arunca în prpastia iadului.
Ei i-au fcut de cap în lumea aceasta, cu îngduina lui Dumnezeu; ei s-au
npustit asupra oamenilor, precum mutele în jurul hoitului i au gândit c
lumea aceasta era pentru ei un adpost sigur, ca sla al lor i loc de hrnire al
lor. Deodat, Purttorul a tot binele, Domnul Iisus Hristos, S-a artat înaintea
lor i ei au tremurat de fric i au strigat: “Ai venit aici mai înainte de vreme ca
s ne chinuieti?” (Matei 8:29).
Nimeni nu se înfricoeaz de chinuire atât de mult cât se înfricoeaz
chinuitorul altora. Duhurile cele rele au chinuit oamenii vreme de mii de ani i
i-au gsit plcerea în aceste chinuiri. Dar, vzându-L pe Hristos, ei au tremurat
înaintea celui mai mare chinuitor al lor i erau gata s mearg din oameni chiar
i în porci, sau în oricare alt fptur, numai ca s nu fie izgonii cu totul din
lumea aceasta. Dar Hristos nu S-a gândit s-i alunge din lumea aceasta. Aceast
lume este o lume a puterilor amestecate. Aceast lume este câmp de lupt, în
care oamenii trebuie s aleag în chip contient i de bunvoie: s-L urmeze pe
Hristos Biruitorul, sau s-i urmeze pe dracii necurai i înfrâni. Hristos a venit
ca Iubitor al oamenilor, pentru a arta puterea binelui asupra rului i
pentru a întri credina oamenilor în bine – i numai în bine.
Pericopa Evanghelic de astzi povestete un exemplu, printre nenumrate
altele, despre felul în care Domnul, în dragostea Lui pentru oameni, a descoperit
înc o dat puterea binelui asupra rului, i chipul în care S-a strduit El s
întreasc credina în bine, ca fiind atotputernic i biruitor.
i iat un brbat din mulime a strigat, zicând: Învtorule, ai mil de fiul
meu, cci este lunatic i face spume la gur i scrânete din dini. i de multe
ori l-a aruncat i în foc i în ap. Aceast întâmplare este povestit de ali doi
Evangheliti: Marcu (9:17-29) i Luca (9:37-42). Ei adug unele amnunte
despre boala tânrului. El era singurul fiu la tatl su i era posedat de duh mut.
Când acest duh ru îl apuc, îl arunc la pmânt i tânrul fcea spume la gur i
scrânea din dini i înepenea. Sgeile duhului celui ru erau îndreptate în
acelai timp în trei direcii: înspre om, înspre întreaga zidire a lui Dumnezeu i
înspre Dumnezeu Însui. Biatul era “lunatic”. Cum se poate aduce hul lunii
pentru boala omului? Dac aceasta aduce nebunie i muenie într-un om, de ce
nu face acelai lucru cu toi? Diavolul nu se afla în lun, ci în duhul cel ru,
viclean care îneal omul i se ascunde: el învinuiete luna pentru ca omul s
nu-l învinuiasc pe el. Diavolul caut în felul acesta s-l fac pe om s cread c
întreaga zidire a lui Dumnezeu este rea i c diavolul vine la om din natur i nu
din duhurile cele rele, care au czut de la Dumnezeu. i victimele lor sunt lovite
la schimbrile lunii, pentru ca oamenii s gândeasc: “Vezi, acest diavol vine
din lun!” – i, pentru c luna este de la Dumnezeu, urmeaz c acest diavol este
de la Dumnezeu. Aa sunt înelai oamenii de ctre aceste fiare prea crude i
viclene.
De fapt, tot ceea ce a zidit Dumnezeu este bun: i întreaga zidire se afl în
slujba oamenilor, pentru ajutorul lor, iar nu pentru nimicirea lor. Dei poate
fi ceva care s împiedice mulumirea trupeasc a omului, chiar i aceasta este
spre slujirea sufletului su, spre veselirea i sporirea lui. “Ale Tale sunt cerurile
i al Tu este pmântul; lumea i plinirea ei Tu le-ai întemeiat” (Psalm
88:12). “Toate acestea mâna Mea le-a fcut … zice Domnul” (Isaia 66:2).
Aadar, când toate sunt de la Dumnezeu, toate trebuie s fie bune. Izvorul poate
da numai atâta ap, cât conine; nu atâta cât nu are. În Dumnezeu nu se afl
nici un pic de ru; atunci, cum poate veni rul de la El, Izvorul numai a ceea
ce este bun? Muli oameni netiutori numesc ru toat suferina. În realitate, nu
toat suferina este rea, ci, exist suferin care este lucrarea diavolului i mai
exist suferin care este vindectoare de ru, rul însui fiind duhul cel ru care
lucreaz în omul nebun i necumptat.
Suferina i nefericirea care au czut asupra multor împrai ai Israelului, care
au fcut ceea ce este ru în ochii Domnului, au fost lucrarea i urmarea
pcatului lor. Cu toate acestea, suferina i nefericirea pe care Domnul le
îngduie s cad asupra celor drepi, nu este lucrarea diavolului, ci un leac, atât
pentru cei drepi, cât i pentru cei din jurul acestora, care îneleg c suferina lor
este trimis de la Dumnezeu pentru binele lor. Atunci, suferina care vine din
lovirile duhurilor rele asupra omului, sau ca o urmare a pcatului, este rea.
Dar suferina pe care Dumnezeu o îngduie s cad asupra oamenilor, pentru a-i
curi în întregime de pcat, îi scoate de sub puterea diavolului i îi aduce
aproape de Dumnezeu – aceast suferin curitoare nu este nici de la diavol,
nici nu este rea în sine, ci este de la Dumnezeu, pentru binele oamenilor. “Bine
este mie c m-ai smerit ca s înv îndreptrile Tale” (Psalm 118:71), spune
îneleptul Împrat David.
Diavolul este ru i calea diavolului este pcatul. În afara diavolului i a
pcatului, nu exist nici un fel de ru. Duhul cel ru este rspunztor pentru
chinuirile i suferinele acestui tânr, nu luna. Dac Dumnezeu, în dragostea Lui
pentru oameni, nu ar înfrâna duhurile cele rele i nu i-ar ocroti pe oameni de
acestea, fie nemijlocit, fie mijlocit, prin îngerii Si, atunci, cât ai clipi din ochi,
duhurile cele rele ar zdrobi întreaga lume în suflet i în trup, tot aa cum
lcustele zdrobesc seminele pe câmp.
“i am zis ucenicilor Ti s-l alunge, dar ei n-au putut. A spus Domnului
tatl copilului bolnav. Trei dintre ucenici nu erau de fa: Petru, Iacov i
Ioan, care fuseser cu Domnul pe muntele Tabor când El S-a schimbat la
fa i coborâser muntele dimpreun cu El, ca s gseasc la poalele
muntelui mulime adunat în jurul celorlali Apostoli i al copilului cel
bolnav. Negsindu-l pe Hristos, tatl cel îndurerat i-a adus fiul la ucenicii lui
Hristos, dar nu le sttuser lor în putin s-l ajute.
Ei nu l-au putut ajuta,
mai întâi, pentru lipsa lor de credin;
în al doilea rând, pentru lipsa de credin a tatlui copilului i,
în al treilea rând, pentru întreaga lips de credin a crturarilor care
erau de fa, în jurul ucenicilor, cu care se aflau în stare de rzboi (Marcu 9:16).
Credina slab a tatlui se vdete în cuvintele sale ctre Hristos.
El nu vorbete aa cum a fcut-o leprosul: “Doamne, dac voieti, poi
s m cureti” (Matei 8:2). Acolo vorbete credina puternic a
omului.
El nu vorbete nici ca dregtorul Iair, când I-a cerut lui Hristos s-i
aduc fiica iari la via: “Venind, pune mâna Ta peste ea i va fi vie”
(Matei 9:18). i aici vorbete un om cu credin puternic.
El vorbete i mai puin hotrât decât sutaul din Capernaum, a crui
slug era bolnav: “Numai zi cu cuvântul i se va vindeca sluga mea”
(Matei 8:8). Aici vorbete credina foarte mare.
Dar cel cu cea mai mare credin nu spune nimic, ci numai se apropie de
Hristos i se apuc de marginea vemântului Lui, aa cum a fcut femeia
cu scurgere de sânge i muli alii.
Acest tat nu se poart, nici nu vorbete ca acetia, ci Îi spune lui Hristos: “Dar
de poi ceva, ajut-ne” (Marcu 9:22). Dar de poi ceva! Srmanul om; desigur
c el tia foarte, foarte puin despre puterea lui Hristos, ca s vorbeasc astfel cu
Cel care poate toate lucrurile s le fac. Credina sa cea slab a slbit chiar i
puterea Apostolilor de a-l ajuta i au mai ajutat la aceasta i defimrile cele
rutcioase ale crturarilor împotriva lui Hristos i a ucenicilor Lui. “Dar de poi
face ceva”! aceasta descoper doar o scânteie tears de credin – foarte, foarte
mic i care se stinge uor.
Iar Iisus, rspunzând lor, a zis: O, neam necredincios i îndrtnic, pân
când voi fi cu voi? Pân când v voi rbda pe voi? Domnul a grit aceast
ocar tuturor în general: tuturor necredincioilor i tuturor celor cu puin
credin din Israel i tuturor celor care se aflau în faa Lui: tatlui copilului
bolnav, ucenicilor i, mai ales, crturarilor.
“O, neam necredincios!” Cu alte cuvinte: O, neam care s-a înrobit rului,
diavolului, care crede cu neclintire în puterea diavolului, care slujete diavolului
cu slugrnicie, i se împotrivete binelui i se împotrivete lui Dumnezeu; care
are o credin slab în bine sau lipsete cu desvârire, i fuge de bine cu
rzvrtire!
i de aceea Domnul adug cuvintele: “i îndrtnic”. El a vrut în felul acesta s
arate de unde vine necredina – din stricciune sau, i mai lmurit – din pcat.
Necredina este urmarea; stricciunea este pricina. Necredina este unirea cu
diavolul, dar pcatul – stricciunea – este calea care duce la aceast unire.
Stricciunea este starea de a fi czut de la Dumnezeu i necredina este
întunericul, slbiciunea i groaza în care este aruncat omul când cade de la
Dumnezeu. Dar vedei cât grij are Domnul i cât de prevztor este El în
zicerile pe care le rostete. El nu spune pe nume, ci vorbete în general. El nu
îi judec pe oameni, ci îi deteapt. Nici nu Îl preocup s aduc vreo ocar
asupra vreunui om oarecare i nici s-i umileasc pe oameni, ci le trezete
contiina i îi ajut ca s se ridice deasupra lor înile.
Ce învtur mare este aceasta pentru vremurile noastre, pentru neamul nostru,
care d drumul cuvintelor atât de grabnic i îndat se simte ocrât! Dac
oamenii de astzi, numai s-ar sili i i-ar msura vorbele pe care le rostesc i
dac ar pune capt ocrilor unora fa de alii, jumtate din rul din lume ar
disprea i jumtate din duhurile cele rele ar fi izgonite din mijlocul oamenilor.
Auzii cât vorbete de înelept marele Apostol Iacov, învând de bine din
exemplul Învtorului: “Toi greim în multe chipuri; dac nu greete cineva
în cuvânt, acela este brbat desvârit, în stare s înfrâneze i tot trupul. Dar,
dac noi punem în gura cailor frâul, ca s ni-i supunem, ducem dup noi i
trupul lor întreg.” (Iacov 3:2-3).
Care este semnificaia cuvintelor lui Hristos: “Pân când voi fi cu voi? Pân
când v voi rbda pe voi?” Închipuii-v un om nobil i luminat, izgonit printre
slbatici, ca s vieuiasc împreun cu ei. Sau închipuii-v un împrat mare,
lsându-i tronul i coborând în aezmântul vagabonzilor murdari, nu numai ca
s vieuiasc împreun cu ei i ca s cerceteze felul lor de via, ci i ca s-i
învee s gândeasc, s simt i s lucreze ca împraii, cu noblee i cu inima
mare. Dup trei zile n-ar striga fiecare împrat pmântesc: “Pân când voi fi cu
voi?” N-ar fi prea mult urgie, prostie, murdrie i duhoare dup trei zile? Dar
Domnul Iisus, Împratul împrailor, a rostit cu glas aceste cuvinte, abia dup
treizeci i trei de ani de vieuire printre oameni, care erau mai departe de
înlimea Lui, decât erau oamenii cei mai slbatici, de omul cel mai civilizat i
mai nobil, i cu mult mai departe decât vagabonzii cei mai murdari, fa de cei
mai mari împrai de pe pmânt.
Probabil c El nu a msurat timpul în zile i în ani, ci în lucrrile i minunile pe
care le fcuse El înaintea feei miilor de oameni i în învtura rspândit i
semnat în multe mii de suflete omeneti. i dup toate aceste lucrri i
minuni, învtura i întâmplrile ce puteau cuprinde o perioad de o mie de ani,
aa cum sarea d gust pentru o mie de neamuri de oameni, El a vzut de îndat
c ucenicii Si nu puteau vindeca un singur copil epileptic, i s izgoneasc un
singur duh ru dintr-un om, cu toate c El îi învase cu cuvântul i cu exemplul,
cum s alunge legiunile. i El a auzit un pctos cu credin puin spunându-I:
“Dar de poi face ceva … ajut-ne! (Marcu 9:22).
Când Domnul mustrase pe cei care erau de fa, pentru lipsa lor de credin, El
le-a poruncit s-l aduc la El pe copilul cel bolnav: “Aducei-l la Mine”. i El a
certat diavolul i diavolul a ieit de îndat din copil i copilul s-a vindecat în
ceasul acela. Aceasta este relatarea lui Matei. Ceilali doi Evangheliti dau
amnunte despre lucrurile care s-au petrecut înainte de adevrata vindecare a
copilului.
Iat cele trei amnunte:
mai întâi, c Hristos a întrebat pe tatl de cât vreme era bolnav fiul su;
în al doilea rând, c El a întrit credina, ca o trebuin de netgduit a
vindecrii; i
în al treilea rând c, pe când copilul era adus la Hristos, diavolul
îngrozitor l-a chinuit cu înfricoare pe copil, apoi l-a lsat i a plecat.
“Cât vreme este de când i-a venit aceast?” (Marcu 9:21), a întrebat Iisus pe
tatl copilului bolnav. El nu a pus aceast întrebare pentru El, ci pentru cei din
jurul Lui. El vzuse totul limpede i tia c boala biatului era de mult vreme.
i tatl a rspuns: “Din copilrie”. S aud i s tie toi, ce suferine
îngrozitoare vin de la duhurile cele rele i cât de puternic îl ocrotete Dumnezeu
pe om, fr de care duhurile rele ar fi pierdut de foarte mult vreme atât trupul,
cât i sufletul copilului, în întregime; i, în cele din urm, ce putere mare are
Fiul lui Dumnezeu asupra celui mai nebun dintre duhurile cele rele.
“Fie-i mil de noi”, spune lui Hristos tatl copilului. “De noi”, spune el, nu
numai de copil. Pentru c suferina copilului este în acelai timp i a tatlui i a
întregii case i familii. Dac s-ar vindeca copilul, s-ar ridica o mare povar de
pe multe suflete omeneti. Iisus i-a zis: “De poi crede, toate sunt cu putin
celui ce crede” (Marcu 9:23).
Potrivit felului obinuit de lucru al lui Dumnezeu, aici Domnul Iisus a vrut s
fac cât mai multe lucruri bune într-o singur fapt. Un lucru bun, era s
restabileasc starea de sntate a copilului. i de ce s nu fac i altele? De ce s
nu întreasc credina tatlui copilului? i de ce s nu fac în acelai timp un al
treilea lucru bun: s arate tria Lui cât mai puternic cu putin, în aa fel încât
oamenii s cread în El? i de ce s nu fac i un al patrulea lucru bun: s dea
pe fa necredina i stricciunea i purtarea linguitoare a oamenilor fa de
lucrurile cele rele, de duhurile cele rele i de pcat? i de ce s nu fac i al
cincilea, al aselea i al aptelea i tot binele pe care-l trage dup sine o fapt
bun? Cci o fapt bun întotdeauna aduce dup sine i multe alte fapte bune.
Dar vezi cum, înc o dat, Domnul îmbin în chip înelept, fermitatea cu
blândeea. El d la iveal necredina, vorbete în termeni generali, trezind
credina în toi, dar nu umilete pe cineva anume, în chip personal. Dar acum,
când El Se îndreapt ctre cel care se roag de El s-l milostiveasc, El nu
vorbete aspru, ci cu mare grij i cu blândee: “De poi crede”. Asemenea grij
i blândee din partea lui Hristos a pricinuit lucrarea dorit. Tatl a strigat i a
spus cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajut necredinei mele!” (Marcu 9:24).
Nimic nu topete gheaa necredinei cu atâta repejune ca lacrimile. În clipa
aceea, când omul acesta plângea înaintea Domnului, el se pocia de necredina
lui de odinioar i, înluntrul su, atunci când se afl înaintea lui Dumnezeu,
credina lui a crescut, clocotind ca iureul apelor umflate ale râurilor. i atunci
el a dat glas cuvintelor care au rmas ca o vestire de trie pentru oamenii tuturor
vremurilor: “Cred, Doamne! Ajut necredinei mele!” Aceste cuvinte arat
c omul nici mcar nu poate veni la credin fr ajutorul lui Dumnezeu. Omul poate veni numai la o credin slab, prin puterile lui: la o credin în bine
i ru sau, cu alte cuvinte, la o îndoial în ceea ce privete binele i rul. Dar
calea este cu adevrat foarte lung, de la o anumit msur a credinei, pân
la credina adevrat, i nici un om nu poate urma aceast cale, fr mâna
cluzitoare a lui Dumnezeu.
“Ajut-m, o, Doamne, s cred întru Tine!” “Ajut-m s nu cred în
diavol!” “Ajut-m s scap cu totul de diavol i s m unesc cu Tine!” Acesta
este înelesul cuvintelor: “Ajut necredinei mele!”
i când au adus ei copilul, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pmânt i
l-a zguduit. (Luca 9:42). Acesta a fost ultimul lucru pe care Dumnezeu l-a
îngduit diavolului, pentru ca toi oamenii s vad înfricoarea i groaza pe care
este în stare s le aduc diavolul asupra omului, i s se lmureasc cât de
puin este puterea omului, chiar i puterea celor mai buni doctori din lume, ca
s mântuiasc viaa unui singur om dintr-o asemenea înfricoare i groaz; i
aa, vzând puterea diavolului i înelegând c ei sunt lipsii în întregime de
orice ajutor, oamenii s poat cunoate puterea mrea i sfânt a Domnului
Iisus.
Evanghelistul Marcu citeaz aici cuvintele pe care le-a rostit Domnul duhului
ru: “Duh mut i surd, Eu îi poruncesc: Iei din el i s nu mai intri în el!
(Marcu 9:25). “Eu îi poruncesc”, spune Domnul. El este izvorul puterii i triei
i nu are nevoie s împrumute de la nimeni altul. “Toate câte are Tatl ale Mele
sunt” (Ioan 16:15), a spus Domnul Iisus cu un alt prilej. i acum, dup cum
vedem, El dovedete aceasta prin fapte. “Eu vorbesc de la Mine; îi poruncesc
prin puterea Mea i cu puterea mea te izgonesc.” S fie lmurit oamenilor c El
nu este unul dintre prooroci, care a fcut anumite fapte cu ajutorul lui
Dumnezeu, ci Fiul Dumnezeului Celui viu, pe care proorocii L-au vestit i
oamenii Îl ateptau.
Trebuie s mai observm i partea a doua a poruncii lui Hristos ctre diavol: “S
nu mai intri în el!” Deci, Domnul îi poruncete nu doar s ias din el, ci s nu se
mai întoarc la copil, care ptimise îndelung. Aceasta înseamn c omul, chiar
dup ce a fost curit, poate s atrag din nou necuria la el. Diavolul care a
fost scos din om poate s se întoarc la el. Aceasta se întâmpl atunci când
pctosul care s-a pocit i a fost iertat de Dumnezeu, se întoarce le vechiul su
pcat. Atunci diavolul intr în el din nou. De aceea Domnul poruncete
diavolului c nu numai s plece de la biat, ci s nu se mai întoarc în el
niciodat; mai întâi, pentru ca darul Lui cel sfânt s fie întreg i desvârit; i, în
al doilea rând, pentru c putem desprinde din aceast învtur convingerea c,
dup ce am primit o dat iertarea lui Dumnezeu, noi trebuie s nu ne mai
întoarcem la vechiul pcat, precum nu se întoarce câinele la ceea ce a vomat, i,
prin aceasta, s ne descoperim din nou în faa primejdiei de moarte, prin
deschiderea uii ctre duhul cel ru, ca el s intre în noi i s se fac stpânul
nostru.
Dup aceast mare minune a lui Hristos, toi au rmas uimii de mrirea lui
Dumnezeu, scrie Sfântul Luca (9:43). O, aceast uimire fa de marea putere a
lui Dumnezeu, ar putea rmâne ca un adevr pentru vreme îndelungat, i de
neuitat, în sufletele oamenilor! De nu s-ar sparge degrab ca baloanele de spun
în ap! Dar Dumnezeu nu seamn fr folos. Dac smâna care cade pe cale,
pe piatr i printre spini se pierde, cea care cade pe pmânt bun nu se pierde, ci
va aduce road tot mai departe i însutit.
Când ucenicii erau împreun cu Hristos, numai ei singuri, acetia L-au întrebat:
“De ce noi n-am putut s-l scoatem? Iar Iisus le-a rspuns: Pentru puina
voastr credin. Cci adevrat griesc vou: Dac vei avea credin cât un
grunte de mutar, vei zice muntelui acestuia: Mut-te de aici dincolo, i se
va muta; i nimic nu va fi vou cu neputin.
Pricina neputinei este necredin, în chip lmurit. Cu cât credina este mai
mare, cu atât i puterea este mai mare, cu cât credina este mai mic, cu atât i
puterea este mai mic.
Domnul dduse odinioar ucenicilor Si putere asupra duhurilor celor
necurate, ca s le scoat i s le tmduiasc orice boal i orice neputin
(Matei 10:1). i pentru o vreme ei s-au folosit bine de puterea aceea. Dar în
msura în care credina lor s-a împuinat, fie din fric de lume, ori din mândrie,
tot aa i puterea care li s-a dat lor a slbit.
Iat, lui Adam i se dduse putere peste întreaga zidire, dar Adam, prin
neascultare, lcomie i mândrie, a luat aceasta în uor i a pierdut-o.Tot aa i
Apostolii, prin vreo greeal ce au fcut-o, i-au pierdut puterea i tria care li
se dduse lor. Dar aceast putere pierdut se poate câtiga din nou numai prin
credin, tot mai mult credin. De aceea Domnul folosete acest prilej i
întrete în chip deosebit i cu trie puterea credinei. Credina poate muta
munii din loc; nu exist ceva care s nu poat face credina. Un grunte de
mutar este foarte mic, dar mirosul lui ptrunde un întreg vas cu mâncare.
(Chiril al Ierusalimului spune în Catehezele sale nr. V: “Aa cum un grunte
de mutar, de mrime mic, dar cu lucrare puternic, atunci când este
semnat într-un loc mic, d muguri muli i, când a crescut, poate adposti
psri, tot la fel i credina din suflet, foarte degrab svârete faptele cele
mai mari. Tot la fel i credina în El, c poi primi de la El o credin
lucrtoare ce depete tria omeneasc.”) Dac înc ai credin cât un grunte
de mutar, munii se vor duce de la faa ta i se vor muta dintr-un loc într-altul.
Atunci, de ce Domnul Însui nu a mutat munii? Pentru c nu a fost trebuincios
pentru El, s fac acest lucru. El a fcut numai acele minuni care erau
trebuincioase i de folos oamenilor, pentru mântuirea lor. Cu toate acestea, este
o minune mai mare s mui munii din loc, decât s schimbi apa în vin, s
înmuleti pâinile, s izgoneti demonii din oameni, s vindeci toate felurile de
boli, s mergi pe ap sau s potoleti apele mrii dezlnuite de furtun i
vânturile cu un cuvânt – sau un gând? Nu se înltur în nici un chip faptul c,
urmtorii lui Hristos, pentru o anumit nevoie i cu mare credin, ar svâri
minunea de a muta munii din loc. Dar exist muni mai mari, inuturi
muntoase mai slbatice, poveri i vlguire mai îngrozitoare pentru sufletul
omului, decât grijile lumeti, legturile i lanurile lumeti? Cel care este în
stare s doboare muntele acesta din sufletul omului i s-l arunce în mare, a
mutat într-adevr munii cei mai mari i mai grei din lume.
“Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugciune i cu post.”
Postul i rugciunea sunt cei doi stâlpi ai credinei; dou focuri vii care ard
duhurile cele rele.
Prin post, toate patimile trupeti sunt potolite i nimicite, mai ales
amestectura;
prin rugciune, toate celelalte patimi ale sufletului, inimii i minii sunt
domolite i strivite: inteniile rele i faptele rele, rzbunarea, zavistia,
ura, rutatea, mândria, ambiia i altele. Prin post, se cur mdularele trupului i ale sufletului de murdria
patimilor i a nravurilor lumeti; prin rugciune, harul Duhului Sfânt se pogoar în vasul gol, curit –
i plintatea credinei st în slluirea Duhului lui Dumnezeu în om.
Din vremuri nepovestite, Biserica Ortodox a dat o mare greutate postului, ca
leac încercat i cu bune urmri asupra patimilor trupeti, i l-a artat ca arm
puternic împotriva duhurilor rele. Toi cei care nesocotesc sau nu primesc
postul, de fapt, nesocotesc sau nu primesc o porunc limpede i hotrâtoare a
Domnului Iisus din rânduiala mântuirii omului.
Rugciunea este întrit i sporit prin post; credina se întrete prin post
i prin rugciune – i credina mut munii, scoate demonii i face cu
putin, ceea ce este cu neputin.
Ultimele cuvinte ale lui Hristos din pericopa Evanghelic de astzi, par s nu
aib nici o legtur cu întâmplarea povestit. Dup marea minune de vindecare
a copilului posedat de diavol, pe când oamenii se minunau de aceasta, Domnul a
început dintr-o dat s vorbeasc ucenicilor Si despre Patima Lui: “Fiul
Omului va s fie dat în mâinile oamenilor, i-L vor omorî, dar a treia zi va
învia.” De ce, dup aceast minune, ca i dup alte minuni ale Lui, Domnul
vorbete ucenicilor despre Patima Lui? Pentru ca, atunci când va veni vremea
care trebuie s vin, inimile lor s nu se team. El le spune aceasta dup
marile Lui minuni, aa încât aceasta vestire mai dinainte s se asemene cu
marile Lui minuni, i cu mrirea, cu slava i cu bucuria cu care a fost ateptat i
însoit, ca s se întipreasc mai bine în minile oamenilor. Dar El mai spune
aceasta i ca învtura, nu doar Apostolilor, ci i nou, c dup asemenea fapte
mari, noi nu trebuie s ateptm rsplat de la oameni, ci s fim pregtii pentru
ceea ce este mai ru i pentru cele mai grele lovituri i umiliri chiar de la cei pe
care i-am ajutat mai mult.
Cu toate acestea, Domnul nu a spus mai dinainte numai despre suferina i
moartea Lui, ci i despre Învierea Lui. La captul tuturor acestora va fi Invierea,
biruina i slava venic.
Domnul spune mai dinainte ucenicilor Lui ceva ce pare cu totul nepotrivit,
pentru a scoate la iveal credina lor care urmeaz s se arate; ca s învee s
cread ceea ce li se spune. Este nevoie doar de atâta credin, cât un grunte de
mutar, sau chiar mai puin, pentru ca fiecare om s se pregteasc s atepte
orice suferin în aceast lume, cunoscând cu siguran faptul c, la sfâritul
tuturor lucrurilor, ei se vor afla intru Înviere.
Trebuie s privim toat slava lumeasc i toat lauda oamenilor ca pe nimica
toat. Dup toate mririle pe care le poate da lumea, trebuie s ne pregtim
pentru suferin. Trebuie s primim tot ceea ce ne trimite Tatl Cel ceresc cu
supunere i ascultare. Nu trebuie s ne ludm niciodat cu ceea ce am fcut
pentru oameni, pentru oraul su, satul nostru, pentru poporul su, ara noastr,
ori s ne rzvrtim atunci când suferina ne apas. Pentru c, dac am fcut ceva
pentru cei din jurul nostru, aceasta a fost cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu adevrat,
fiecare lucrare bun se face de ctre Dumnezeu prin noi.
De aceea Dumnezeu are toat dreptatea s ne trimit suferina dup slav
lumeasc, umilire dup laud, srcie dup bogie, batjocur dup linguire,
boal dup sntate, singurtate i izolare dup mulime de prieteni. Dumnezeu
tie de ce ne trimite asta. El tie c toate astea sunt pentru binele nostru. Mai
întâi, pentru c noi trebuie s învm s cutm preuirile venice i
nestriccioase i ca s nu fim dui la moarte de strlucirea farnic i trectoare
a acestei lumi; i, în al doilea rând, pentru ca s nu primim toat rsplata pentru
lucrrile i ostenelile noastre cele bune, de la oameni i de la lume în viaa
aceasta, aa încât, în lumea ce va s vin, s nu mai avem nimic de cutat sau de
primit. S nu ni se spun nou la poarta Împriei cerurilor: “Mergi de aici; i-
ai primit plata ta!”
S nu ni se întâmple nou aceasta; s nu ne piard pe noi pentru venicie
stricciunea cea nescptoare a lumii acesteia, de la care am primit mrire,
laud i cinste.
Singurul nostru Prieten, Domnul nostru Iisus Hristos, ne înva c, dup cea mai
mare mrire, laud i cinste pe care ni le d nou lumea, trebuie s ne pregtim
s ne lum crucea. Mrire i laud venic s I se aduc lui Iisus Hristos,
dimpreun cu Tatl i cu Duhul Sfânt – Treimea cea de o fiint i
nedesprit, acum i pururea i-n vecii vecilor.
Amin.
(I)
Duminica de azi e închinat pomenirii Sfântului nostru Printe Ioan, scriitorul
Scrii. i nici nu e nevoie s mai spunem de ce este acest aezmânt în Sfânta
Biseric.
Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curirea noastr, ci i pentru
întrirea noastr în bine - nu doar pentru a pune început bun, ci fi pentru a
ne mica mai departe pe calea spre desvârire. Astfel, iat, pentru ca nu
cumva careva, dup ce s-a ostenit puin în svârirea binelui sau a dus o vreme
via cretineasc, s cread c a fcut deja totul sau c a ajuns departe în calea
spre desvârire, fiecruia dintre noi i se aduce aminte de Sfântul Ioan Scrarul,
aa încât, amintindu-ne de el, s ne zugrvim în minte sfânta lui Scar i,
msurând cu ea ostenelile noastre, s putem hotrnici mai limpede cât din cale
am strbtut i cât ne-a mai rmas.
Pentru a v ajuta în aceast lucrare, cel mai bine ar fi s v descriu pe scurt
sfânta Scar a urcrii la desvârirea asemnrii cu Dumnezeu. Cred, îns, c la
acelai el se poate ajunge prin povestirea vieii Sfântului Ioan Scrarul:
fiindc nu numai prin ceea ce a scris, ci i prin viaa sa el ne arat scara pe
care trebuie neaprat s urce toi cei ce doresc a se desvâri în viaa
duhovniceasc. Ascultai, deci.
Viaa Sfântului Ioan Scrarul este scurt; dar ea, în mica sa întindere, încape
mult - sau, mai bine zis, totul. Iat cum s-a scurs viaa lui.
Sfântul Ioan L-a îndrgit pe Domnul din tineree i, neluând seama la ndejdile
mincinoase pe care i le ddeau înzestrrile fireti i multa sa învtur, a
prsit lumea i s-a retras departe de patria sa - în Sinai, pentru a se slobozi
prin înstrinare de multe piedici în calea vieii duhovniceti, i a primi chiar
prin locul de trai învtur cu privire la ce i unde trebuie s caute.
Punând în acest chip început bun, el s-a încredinat din tot sufletul, chiar de la
început, unui îndrumtor bun, i s-a pus într-o astfel de stare ca i cum sufletul
su n-ar fi avut nici înelegere [raiune], nici voie proprie. înbuind în sine,
prin aceasta, încrederea în sine i lucrarea dup voia proprie, el s-a izbvit în
curând de îngâmfarea proprie oamenilor înzestrai, a dobândit cereasca
simplitate i s-a artat desvârit în osteneli i în virtuile ascultrii.
Atunci când povuitorul lui a plecat, mai apoi, la Domnul, Sfântul Ioan, arzând
de dragostea dup o mai mare desvârire, ca unul ce era deja întrit în
virtuile clugreti, atât în cele dinafar cât i în cele luntrice, a ieit în
stadia linitirii [arena isihiei]. Alegându-i pentru aceast nevoin un loc
îndemânos la cinci stadii de biseric, a petrecut acolo patruzeci de ani via
sihstreasc, în aspr înfrânare i nevoin, în necurmat rugciune i cugetare
la cele dumnezeieti, i mai ales în lacrimi, care alctuiau pentru el pâine ziua
i noaptea.
Ca atare, a urcat grabnic la treapta cea mai înalt a curiei i s-a fcut vas al
unor deosebite harisme dumnezeieti: al vederii duhovniceti, al îndrznirii în
rugciune i al facerii de minuni. Mai apoi, când trebuia s fie ales întâi-st-
ttor, frimea l-a pus într-un cuget cârmuitor peste ei, ca pe un nou Moisi - i
el, coborându-se din muntele vederii de Dumnezeu, le-a înfiat, ca pe nite
alte table ale Legii, sfânta sa Scar, unde a zugrvit chipul vieii cretine
desvârite, pe care el însui o strbtuse i care i se întiprise, prin harul lui
Dumnezeu, în inim. Astfel cluzindu-i pe acei monahi alei, el a ajuns la
hotarul vieii celei vzute i s-a mutat în Ierusalimul cel de sus.
Iat în ce fel a trecut toat viaa sfântului. Nu am intrat în amnunte, fiindc am
urmrit s art numai acele trepte pe care a urcat el la desvârire, spre
învtura noastr. i e uor pentru oricine s bage de seam c au fost trei
trepte de cpetenie:
prsirea lumii i a tuturor ndejdilor ei;
ostenelile ascultrii, dup voia îndrumtorului; dup aceea,
linitirea [isihia], care l-a fcut vrednic de harismele Dumnezeieti i de
cluzirea cu dumnezeiasc înelepciune a altora.
Aceste trepte sunt de obte tuturor sfinilor care au strlucit pe pmânt prin
desvâririle cretineti - precum v putei îniv încredina, citind cu luare-
aminte viaa oricruia dintre ei. Aceleai trepte suntem datori s le strbatem i
noi, dac dorim s fim, i nu doar s prem, adevrai cretini.
S nu gândeasc cineva: „Asta e viaa de clugr-pustnic, dar noi suntem
mireni, trim în societate, între oameni: cum putem adapta viaa Sfântului
Ioan la noi? Chiar dac ar vrea cineva s îi urmeze pilda, nu va putea, fiindc
noi ne aflm în cu totul alte circumstane".
S tii, frailor, c puterea nu e în form. Noi nu putem strbate cele trei trepte
artate în felul în care au fost ele strbtute de ctre Sfântul Ioan i sunt
strbtute de ctre toi ne-mirenii; dar le putem strbate aa cum pot fi ele
strbtute în lume, trind între mireni: în alt form, dar cu aceeai putere.
înainte de toate, s le dm numele lor cel adevrat.
Lepdarea de toate, altfel spus prsirea lumii, înelegei cum vine.
Ascultarea este viaa întru osteneli bune, nu dup voia proprie, ci dup
îndrumrile altuia.
în fine, linitirea [isihia] este strdania de a fi neîncetat în inim
împreun doar cu Dumnezeu - i când ajunge omul la starea aceasta,
începe s vdeasc puteri dumnezeieti, altfel spus harisme deosebite.
Luai acum seama în ce fel pot fi împlinite toate acestea de ctre un mirean, i
chiar sunt împlinite de ctre voi.
Ceea ce este la sfântul Ioan prsirea lumii i retragerea în Mnstirea Si-
naiului, aceea este la noi prsirea vieii pctoase i ptimae i întoarcerea
minii i inimii spre a face pe placul lui Dumnezeu: fiindc lumea este chip al
vieii ptimae i pctoase, iar mnstirea este simbol al vieii îmbuntite. Cel
ce prsete pcatul i ia hotrârea de a tri în sfinenie, acela face acelai lucru
ca cel ce prsete lumea i intr în mnstire. Dac în acest post v-ai pocit
fr frnicie i ai luat hotrârea de a nu-L mai jigni pe Dumnezeu cu
pcatele voastre, iat c v-ai fcut urmtori ai Sfântului Ioan în prsirea de
ctre el a lumii i retragerea în mnstirea din Sinai. Rmâne doar s fii
statornici în aceast hotrâre i în împlinirea cerinelor ei, i v vei face
urmtori ai lui i în cea de-a doua treapt a urcrii lui spre desvârire.
Pe cea de-a doua treapt, în mnstire, Sfântul Ioan a purtat osteneala ascultrii
sub povuirea unui stare-îndrumtor. In felul de via pe care îl ducem noi, în
ce trebuie s conste aceast ascultare? în împlinirea poruncilor care hotrnicesc
felul de via al fiecruia dintre noi ca familist, ca membru al societii civile i
ca fiu al Bisericii. F ceea ce îi spun poruncile, i vei fi un bun asculttor.
Eti slug? împlinete poruncile pentru slugi.
Eti tat sau mam? împlinete poruncile pentru prini.
Eti fiu? împlinete poruncile pentru fii.
Eti judector? împlinete poruncile privitoare la dreapta judecat.
Eti negustor? Negustorete aa cum e porunca.
Rânduiala statului cere ceva? împlinete.
i tot ce poruncete Sfânta Biseric s împlineti, de la cel mai mic lucru
la cel mai mare.
Toate acestea alctuiesc ascultarea cea mântuitoare, când omul nu lucreaz
dup voia sa, ci dup cum este poruncit. Sfântul Ioan a avut îndrumtor. Cine
sunt îndrumtorii votri? Pstorii Bisericii. Mergi, întreab i ia învtur de
fiecare dat, i f dup povaa lor. Ei nu v vor gri voia lor, ci poruncile
Evangheliei i rânduielile Sfintei Biserici. Iat: cel care în acest chip, prsind
pcatul, va începe s triasc întru ostenelile facerii de bine i împlinirii
poruncilor lui Dumnezeu în toate privinele vieii sale, sub cluzirea pstorilor
legiuii, acela va fi urmtor al Sfântului Ioan în cea de-a doua treapt a
desvâririi lui.
în fine, cum s-i urmm în linitire? Iat cum. Ce este linitirea? Privind
dinafar, este îndeprtarea de toi i petrecerea în singurtate; iar luntric-
este îndeprtarea oricrei împrtieri a gândului i adunarea de sine
înuntrul inimii pentru a petrece acolo fr ieire, doar înaintea feei
Atotvztorului Dumnezeu. Linitirea cea dinafar nu ne este la îndemân i la
felul nostru de via poate fi doar întâmpltoare; îns linitirea luntric ne e la
îndemân.
Pe aceasta s v-o i punei ca rânduial, îngrijindu-v în tot chipul a intra cât
se poate de des în voi îniv, în cmara voastr luntric, i acolo s stai în
singurtate doar înaintea lui Dumnezeu. Fie c suntei acas, fie c suntei pe
drum, la datorie sau în biseric, încordai-v pentru a nu iei din inim cu
luarea-aminte i a nu rupe ochiul minii voastre de vederea feei lui Dumnezeu:
i vei fi sihastri, altfel spus isihati. Cerina de a petrece înuntrul vostru
linitindu-v se nate în suflet ca urmare a ostenelii cu contiin bun de a
împlini poruncile lui Dumnezeu. Cât vreme patimile i deprinderile pctoase
rmân în suflet este cu neputin s avem linitire luntric: aa e felul lor.
Osteneala facerii de bine i a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu smulge din
firea noastr patimile i deprinderile pctoase. Atunci se nate dorul de a fi una
cu Domnul. i, iat, cei ce s-au întrit în fapte i aezri sufleteti bune intr
adeseori - fie rugându-se acas ori la biseric, fie în vremea meditaiei i
citirii evlavioase - adânc înuntrul lor i se cufund într-o asemenea linitire,
c nu bag de seam cum trece timpul i, în ciuda ostenelii exterioare, de
pild în vremea rugciunii ori strii în biseric, n-ar vrea s înceteze, ar vrea
s rmân pentru totdeauna în acea fericit stare. Aa începe linitirea
luntric, ce este cu putin i pentru familiti. Rmâne doar s v continuai
viaa întru aceeai osteneal a facerii de bine, în tot chipul îngrijindu-v i
rugându-v s fii mai des în aceste stri, i cutând ca ceea ce se întâmpl din
când în când s devin ceva neîntrerupt. i aa va fi. Domnul nu va prsi
osteneala dragostei. Trebuie doar s înlturm din viaa noastr tot ce poate
strica aceast bun rânduial i stinge fericita cldur a linitirii luntrice.
Iat cum se poate face i fiecare dintre voi urmtor deplin al Sfântului Ioan.
Numai c, frailor, trebuie s alergai în aa fel ca s ajungei la int. Urcai la
msura vârstei plinirii lui Hristos. Vedei ce pild? înaintea ei, toat lucrarea
noastr nu e nimic: ce s ne mai uitm la fleacurile noastre de virtui? Deci, cele
din urm uitând, spre cele dinainte tindei, spre rspltirea chemrii celei de sus
a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus (Filip. 3, 13). Amin!
2 aprilie 1861
(II)
În urma închinrii cinstitei i de via fctoarei Cruci, care s-a svârit
duminica i sptmâna trecut, Sfânta Biseric ne aduce acum aminte de
Cuviosul i de Dumnezeu purttorul Printele nostru Ioan Scrarul, cu acelai
scop - acela de a ne da imbold la nevoinele îndreptrii de sine i sporirii întru
virtui.
Voi tii c Sfântul Ioan a alctuit o carte mântuitoare de suflet, care se cheam
Scara Duhovniceasc, suitoare la cer. Acolo este zugrvit lanul neîntrerupt al
virtuilor, altfel spus treptele lor: urcând dintr-o treapt în alta, cretinul intr,
în cele din urm, în cerul duhovnicesc, unde se face un singur duh cu
Domnul. îndreptând gândul nostru tocmai spre acest hotar al vieii cretineti,
Sfânta Biseric vrea s ne spun: "Nu v temei de crucea rstignirii de sine i
nu fugii de purtarea crucii nevoinei. Uitai-v unde duc ele, i însufleii-v.
Avei pentru ce s v ostenii!"
i Scara aceasta are, negreit, putere s toarne în fiecare suflet acest duh al
râvnei brbteti. Ea explic limpede totul: i începutul fiecrei virtui, i felul
în care ea se maturizeaz, i piedicile care apar în calea ei, i mijloacele de a le
birui - i astfel îndeletnicirea cu virtuile pare atât de uoar, c cititorul vrea s
se apuce numaidecât de nevoin, ca s sporeasc în ele. Ca atare, nu pot s nu
doresc ca cei ce pot s cunoasc aceast carte i s se foloseasc de ea spre
mântuirea lor. V-a povesti-o chiar eu pe toat, îns de unde timp? O carte
întreag! Dar cel puin v voi arta cele mai însemnate lucruri cuprinse în ea i
voi înfia pe scurt, sub înfiarea suirii scrii, întreaga noastr cale ctre
Domnul.
Scara Sfântului Ioan Scrarul are treizeci de trepte, dup numrul anilor
vieii netiute a Domnului i Mântuitorului nostru, dup care El a început a
face i a &