82260873-institutia-presedintelui-romaniei

5/14/2018 82260873-Institutia-Presedintelui-Romaniei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/82260873-institutia-presedintelui-romaniei 1/74

LUCRARE DE DIPLOMĂLUCRARE DE DIPLOMĂ

INSTITUŢIA PREŞEDINTELUIINSTITUŢIA PREŞEDINTELUI

ROMÂNIEIROMÂNIEI

COORDONATOR: ABSOLVENT:



INTRODUCERE

Administraţia reprezintă o activitate executivă pusă sub semnul

comenzii sau al delegării de atribuţii.

Jean Rivero introduce un model de delimitare a administraţiei

publice de cea privată. În acest sens arată că motorul acţiunii particularilor

în sfera administraţiei îl constituie urmărirea unui avantaj personal, spredeosebire de cea publică, ce urmăreşte interesul general şi binele comun,

care pot să coincidă.1

Ca urmare administraţia publică va fi împărţită în administraţie

centrală şi teritorială, în administraţie de stat şi locală, a colectivităţilor

locale, cea a administraţiei generale şi administraţiei specializate.

Administraţia publică este centrul de exercitare a puterii statului. În

această accepţiune, instituţiile administrative ale statului au competenţa

legală de a emite decizii executorii, faţă de care persoanele particulare şi

colectivităţile umane au obligaţia de a se supune sub imperiul sancţiunilor .

Noţiunea de autoritate publică cu care operează normele legii

noastre fundamentale apare în Titlul II privitor la drepturile şi îndatoririle

fundamentale, dar, mai ales în Titlul III consacrat autorităţilor publice.

Astfel, în articolul 26 aliniatul 1 din Constituţia României se menţionează

că autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată,

în articolul 31 că autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin,

sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor

publice şi asupra problemelor de interes personal, iar articolul 47

autorităţile au obligaţia să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

1 Jean Rivero, Droit administratif ,17 edition,1998,Dalloz,PARIS,pag,12.

2



Autoritatea exprimă atât ideea de forţă, puterea de a

comanda, de a dispune, de a impune, cât şi cadrul instituţional prin care

această idee se materializează, se obiectivează. Ca putere publică, puterea

de stat îşi are legitimarea într-un sistem de norme şi reguli având ca

obiectiv guvernarea.

Autoritatea publică este un sistem de prerogative atribuite

instituţiilor guvernării iar nu guvernanţilor înşişi ,ceea ce asigură

continuitatea şi permanenţa puterii.

Potrivit cu sursa autorităţilor publice – constituite în cadrul

democraţiei constituţionale aceste autorităţi urmează a fi calificate ca :1. reprezentative (direct reprezentative)

2. derivate (indirect reprezentative)

1.Cele direct reprezentative sunt alese prin, vot universal, egal,

direct, secret, şi liber exprimat conform art. 62 alin 1, art.81 alinatul 1 din

Constituţie (ex. Parlamentul, Preşedintele Republicii).

2.Cele derivate sunt desemnate, numite fie de organele directreprezentative fie de autorităţile administrative ierarhic superioare.

(ex. Toate celelalte autorităţi publice).

Instituţia şefului de stat a cunoscut o concentrare a mai multor

prerogative de putere în persoana sa: legislative, executive şi chiar

judecătoreşti; în sistemele contemporane se produce o riguroasă delimitare

atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi.Cele mai multe aprecieri, dar şi delimitări s-au operat între şeful

statului şi puterea executivă, fapt ce a determinat esenţial forma de

guvernământ.2

În concepţia constituţională clasică, administraţia reprezintă acţiunea

puterii executive bazate pe procedee de putere publică. Administraţia nu

este singura sarcină a executivului dar este o sarcină exclusivă a acestuia.

2 Corneliu Manda, Drept administrativ, Editura Victor, BUCUREŞTI, 2000, pag.16.

3



Trebuie făcută diferenţiere între guvernare şi administraţie.3

În sensul doctrinei de drept administrativ nu ar trebui să se vorbească

de executiv, ci de funcţia administrativă, ca una din funcţiile statului iar pe

de altă parte trebuie să se admită că administraţia de stat şi executivul

reprezintă o unitate structurală unică, în ale cărei sarcini intră întreg

conţinutul funcţiei executive. Ceea ce pare însă evident este faptul că

puterea executivă sau executivul îndeplinesc funcţii administrative 4, fără

ca prin aceasta să se confunde cu administraţia publică sau să se limiteze la

conducerea acesteia.

Din punct de vedere structural, Executivul se subsumează autorităţilor publice care exercită funcţia executivă şi nu se confundă cu administraţia

publică.

Există executiv monocratic şi executiv dualist .

Executivul monocratic: funcţia executivă este determinată de către

o singură entitate statală, unipersonală. Monocraţia exectivuluicontemporan cunoaşte cea mai rigidă expresie a separaţiei puterilor în stat

în regimurile politice prezidenţiale.

Executivul dualist: reprezintă o structură caracteristică regimurilor

parlamentare, în cadrul cărora funcţia executivă este încredinţată unei

persoane şi organ colegial ce au atribuţii ce le exercită relativ autonom:

preşedintele îndeplineşte funcţia de şef de stat iar organul colegial poartădenumirea de guvern.5

Constituţia României din 2003 consacră prin, ansamblul

reglementărilor sale un regim semiprezidenţial , în cadrul căruia executivul

3 Georges Vedel, Pierre Delvolve, Droit administratif , PARIS,1998, pag.56,citat după JeanRivero, op.cit.,1998,Dalloz,PARIS,pag.14.

4

Ion Deleanu, Drept constituţional; şi instituţiii politice, vol.II, editura Europa Nova,BUCUREŞTI, 1996, pag.330.5 Zaharia T. GHE., Drept administrativ,vol.1,Editura Junimea, Iaşi, 2000, pag.135.

4



este reprezentat prin două autorităţi publice : Preşedintele României -art.80

şi Guvernul –art.102. Totuşi spre deosebire de alte state, în conformitate cu

art.81 aliniatul 1 din Constituţie, Preşedintele României este ales prin vot

universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

CAP.ICAP.I Scurt istoric şi elemente de drept comparat privind şeful deScurt istoric şi elemente de drept comparat privind şeful de

statstat

I.1 Reglementarea administraţiei şefului de stat în istorie

Aristotel, creatorul dreptului constituţional, după cum spune profesorul

Constantin G. Dissescu 6, are meritul de a fi încercat prima clasificare a

formelor de guvernământ, propunând cele trei grupe :

1.Monarhia - concentrarea puterii în mâna unei singure

persoane;2.Oligarhia - puterea se împarte între mai mulţi indivizi,

sau, după caz, este rezervată unui grup

social restrâns;

3.Democraţia - poporul exercită direct puterea.

Se poate spune că evoluţia ulterioară a fenomenelor politico statale nua făcut altceva decât să întărească construcţia teoretică a lui Aristotel7.

6 Constantin G.Dissescu, Curs de drept public roman, Stabilimentul Grafic,I.V.Socec,BUCUREŞTI, 1890, pag.9.citat după Antonie Iorgovan, Drept administrativ – tratat elementar ,vol.4, Editura Actam , BUCUREŞTI,1994 ,pag.42 .

7 Prof. I. Deleanu spune în mod expres ce urmează “clasificarea clasice “ ce pleacă de laAristotel, pe care o” confruntă “ cu “realităşile istorice contemporane”.Pe această linie deidei, autorul reşine că realitatea istorică acum este mai complexă, apărând elemente totalnecunoscute în epocile anterioare, arătând că monarhia tinde să rămână o formă de

guvernământ mai mult simbolică, aristrocraţia este pe punct de disparişie , republica adobândit altă semnificaşie decât cea originară. (I.Deleanu,Drept constituţional şi instituţiii politice,vol.1, BUCUREŞTI, 1991, pag.34).Idem 8.

5



De fapt, şi Platon s-a ocupat de formele de guvernământ,

vorbind despre monarhie, bazată pe autoritate şi despre democraţie, bazată

pe libertate,spunând că cel mai bun guvern este acela care se bazează pe

autoritate şi libertate, propunând constituirea a patru puteri, prima fiind “un

consiliu suprem compus din 10 foşti păzitori ai legilor”. Aşa cum arăta şi

Constantin G.Dissescu, acest consiliu “corespunde la ceea ce azi e Capul

Statului sau la ceea ce e în Elveţia, Consiliul Federal”8.

După Platon, Regele este “păstorul poporului” .9

În India Antică, toate ideile morale, religioase şi politice vin din voinţa

supremă, relevată prin legile lui Manu, guvernământul fiind teocratic. Ceeace se spune, este că se pune accent pe ideea de inegalitate ca bază a statului,

India fiind patria mamă a castelor, fundamentându-se, practic o castă a

şefilor (brahmani).

În China, prin filozofia lui Confucius, se recunoaşte, tot în baza

dreptului divin,Regelui (împăratului ) legitimitatea de şef al statului în

calitate de “ Fiu al Cerului”,adică persoana delegată pentru a avea raporturicu divinitatea .10

Această concepţie se găseşte şi în filozofia politică japoneză. La ora

actuală, Constituţia Japoniei consacră încă formula după care împăratul este

“ Fiul Soarelui” .

La greci, în lucrările lui Homer, găsim ideea că guvenarea unuia este8 C.G.Dissescu,op.cit. ,pag.37.Autorul are în vedere Constituţia României din 1866, care

califică regele ca şef al puterii executive. Ibidem“ Puterea executivă este încredinţată Regelui care o exercită în mod regulat prin Constituţie-

art.35, respectiv”Capul puterii armate”-art.93 al.10, de unde şi calificarea dată de doctrină şide “Cap al statului”. De fapt, Constituţia in mod implicit precizează ce Regele este şefulStatului :”Regele nu va putea fi tot de-o-dată şi şeful altui stat, fără consimţământuladunărilor”-art.91.

9 Antonie Iorgovan, Drept administrativ-tratat elementar , vol.4, EdituraActami,BUCUREŞTI, 1994, pag.42

10 Tocmai de aceea,Confucius ,povăţuieşte pe ministrii,care nu se înţeleg cu şeful Statului, pntru a guverna după dreptate, nu după dorinţele personale, să se retragă plecându-se de la

dogma dreptului divin _împăratul_care se află în raporturi directe cu Divinitatea, fiind “FiulCerului”, nu poate guverna decât cu dreptate. Filozofia politică şi practica guvernării lachinezi a fost axată pe ideea cultului sacrosant al împăratului.

6



mai bună decât a multora, că Regele guvernează cu povaşa capilor mai

însemnaşi, el fiind sacrificator, judecător şi comandant,” cu alte cuvinte,

suprema expresiune a funcţiilor în stat”.

În lucrarea “Republica“,Platon defineşte statul, “res populi” scopul

guvernului fiind binele poporului. Autorul are o preferinţă pentru monarhie

(regalitate), combătând tirania şi recomandând o formulă ideală

“aristocraţia temperată prin orice influenţă populară” .

Tezele anticilor sunt preluate de Renaştere, fiind suficient să ne oprim

la “Principele” lui Machiavelli, în care şi religia este justificată ca un mijloc

de guvernământ (instrumentum regni), pus la dispozişia Statului, adică aPrincepelui. Prin cuvântul “machiavelism” se caracterizează în prezent nu

numai oamenii politici ci orice om fără scrupule: “Scopul scuză

mijloacele“, dar este de reţinut că, sub aspect filozofic,Princepele pledează

pentru obţinerea libertăţii prin suprimarea nobleţei, regăsindu-se aici teza

cardinală a luptei dintre Rege şi seniori în tot evul mediu. Această temă a

dus şi la Magna Charta Libertatum din 1215 în Anglia şi la absolutismulmonarhic, simbolizat strălucit de Ludovic al XIV-lea, dar şi la revoluţiile

burgheze şi la Declaraţia de independenţă din America ori la Declaraţia

drepturilor din Franţa anului 1789.

În secolul luminilor, apar filozofi care prin ideile lor continuă filozofia

privind şeful de stat. Amintim pe Hugo Grotiuss, Thomas Hobbes, Samuel

Puffendorf, John Locke, Cristian Wolf .Montesquieu(1689-1775) pleacă de la ideea că legea, fie socială,fie

politică, fie civilă, este "raţiunea omenească, întrucât guvernează

popoarele”, dar mai adaugă că raţiunea omului, prin firea ei, este relativă şi

valabilă, însă justul şi injustul nu sunt create, ele există a priori. Apoi el

furnizează celebra teză a contracarării puterii prin putere, plecând de la

adevărul că orice om care deţine puterea tinde să abuzeze de ea, de aici

ideea de şef de stat începe să fie asociată nu cu ideea de putere suverană, ci

7



cu ideea de şef al puterii executive, mai ales după ce teoria sa a fost

“corelată”cu teoria lui Rousseau.

Rousseau (1712-1778) bazează organizarea socială pe

voinţa liberă, care este esenţa naturii umane. La întrebarea: Pentru ce omul

trăşieşte în societate ,el răspunde :

- pentru că este silit de trebuinţele naturii sale;

- pentru că el voieşte să trăiască în societate.

De aici rezultă celebra teorie a contractului social între

oamenii care s-au asociat, care au convenit să trăiască în societate,aceasta în

condiţiile în care el nu admitea delegarea suveranităţii, guvernării. Secunoaşte faptul că teoria lui Rousseau, a nedelegării suveranităţii, a fost

reflectată în Constituţia Franţei din 24 iunie care cheamă la votul legilor

toate comunele Franţei, sistem care a eşuat lamentabil.

După cum remarcă profesorul C.G.Dissescu, Rousseau este pentru

”guvernământul tuturor”, pe când Hobbes este pentru “guvernământul

unuia singur”, dar în ambele sisteme “dăm de despotism”, iar dacă ar fi săalegem, “preferăm negreşit teoria lui Hobbes, pentru că mai uşor poţi la un

moment dat să chemi la răspundere pe un singur om, să te scapi de dânsul,

pe câtă vreme tirania majorităţilor mult mai greu de înlăturat” .11

În acest context de idei, profesorul C.G.Dissescu preluând teze

cunoscute ale exegeţilor lui Rousseau remarcă în scopul faimos al teoriei

sale, libertatea, egalitatea,voinţa tuturor,care duce în final la suprimarealibertăţii adevărate: “căci acolo domneşte axioma: solus populi suprema lex

esto,” acolo unde libertatea individuală este sacrificată în numele libertăţii

tuturor, adevărata libertate este sugrumată”.

Ceea ce trebuie subliniat în mod special este faptul că doctrina lui

Rousseau împreună cu teoria lui Montesquieu şi teza drepturilor naturale,

reprezintă fundamentul dreptului public modern.

11 Antonie Iorgovan ,op.cit ,pag.46.

8



Rousseau a pledat de fapt pentru democraţia directă, devenind celebră

afirmaţia : “ Poporul englez crede că este liber, el se înşeală, el nu este liber

decât în timp ce alege pe membrii parlamentului. Îndată ce aceştia sunt

aleşi, el este sclav, el nu este nimic.” 12

Ceea ce interesează, este faptul, că pentru prima dată se pune în

lumină, ideea legitimităţii puterilor şefului de stat, iar după unii autori şi

ideea răspunderii acestuia în faţa poporului, considerat suveran.13

Ideea şefului de stat este legată de forma de guvernământ

,concept după care de regulă s-a răspuns la întrbarea: cine exercită puterea

suverană în stat: o singură persoană (monocraţie)

un grup de persoane (oligarhie)

masele largi ale populaţiei (democraţie)

Noţiunea a dobândit şi semnificaţia definirii statului sub aspectul

modului de desemnare a şefului de stat unipersonal şi a legăturilor acestuia

cu celelalte autorităţi statale. Formele de guvernământ sunt clasificate în

două categorii : monarhii şi republici.

În monarhie : şeful statului e desemnat pe baza eredităţii sau pe viaţă.

În republică: este ales pe un termen determinat:

12 Antonie Iorgovan,op.cit, pag.4713 Grotius, Wolf au fundamentat teza după care înstrăinarea libertăţii indivizilor în folosul

monarhului este subordonată unor condiţii; Grotius admitea ideea rezistenţei poporului faţăde rege, atunci când acesta pune în pericol existenţa societăşii sau violează normelefundamentale acceptate prin pactul încheiat cu supuşii săi, iar Wattel a fost de părere că“prinţul deşine autoritatea de la Naţiune; el are exact atâta din aceasta cât a voit să-iîncredinţeze” , iar Locke a formulat ideea drepturilor omului, care îi aparşine în stare denatură , care nu se înstrşinează de el când intră în societatea civilă ,drepturi ce trebuie

respectate de suveran. Tocmai pentru garantarea respectării acestor drepturi, Locke şi apoiMontesquieau au imaginat un anume mod de organizare a puterilor publice, celebra teorie aseparaşiei puterilor. Citat după Antonie Iorgovan , op.cit.,pag.47

9



de popor -direct

- indirect (sistemul electorilor)

de Parlament

După Tudor Drăganu în lucrarea sa

Drept constituţional şi instituţii politice potrivit sensului actual va trebui

considerată republica ca un stat al cărui şef guvernează autocratic, cu

condiţia să nu pretindă că deţine puterea pe baze ereditare.14

Profesorul Ion Deleanu are un punct de vedere diferit şi poate că acest

punct de vedere va deveni dominant( am asistat la instaurarea în Coreea de

Nord a unei dinastii republicane), şi anume de republică democratică, spre a

contura o imagine şi asupra regimului politic în cauză.15

Mai trebuie subliniat faptul că formula şefului de stat unic şi

unipersonal, fie monarh, fie preşedinte, nu se practică peste tot în lumea

contemporană.16

I.2 Reflectarea constituţională a administraţiei şefului de stat.

Reglementări actuale.

14 Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţiii politice, Editura Lumina Lex,BUCUREŞTI,2000, pag.184

15 Dace acceptăm această terminologie, atunci putem spune ce România, între 1947-1989 afost o republică comunistă; între 27 decembrie 1989(Decretul Lege nr.2 stabile?te în 27decembrie 1989 ce numele ţării este România, iar forma de guvernământ republica) şi 8decembrie 1991 (data intrării în vigoare a Constituţiei) o republică revoluţionară, iar după 8decembrie 1991 a devenit o republică democratică cu un regim semiprezidenţialatenuat.citat după Antonie Iorgovan, op.cit . , pag.48 .

16 Mai sunt ţări unde sunt două autorităţi care exercită prerogativele şefilor de stat (monarhul

şi guvernul: Anglia), respectiv ţări în care şeful de stat este pluripersonal (ex. 12 cepitaniregenţi în Republica San Marino, Consilul Federal format din 7 miniţtri,prezidat de unul dinei, ales pe o perioadă de un an preşedinte al Confederaţiei în Elveţia) .

10



Dacă facem abstracţie de Constituţia S.U.A., care are o structură cu

totul aparte, precum şi de faptul că Marea Britanie nu are Constituţie scrisă,

restul constituţiilor din ţările occidentale cuprind o subdiviziune consacrată

şefului de stat, preşedinte de republică sau monarh, după caz, al cărui loc şi

pondere variază după tipologia Constituţiei, după natura regimului politic

consacrat sau după anumite particularităţi naţionale .

Astfel, în Constituţia Belgiei din 7 februarie 1831 care a influenţat mai

toate constituţiile monarhice din Europa, în Titlul consacrat puterilor, după

Parlament, întâlnim capitolul “Despre Rege şi miniştrii” punându-se accent

pe aspectele succesiunii la tron. Este de reţinut că unele constituţii începtitlul consacrat puterii şi suveranităţii cu Instituţia monarhului (ex.

Constituţia Luxemburgului) 17iar altele plasează Instituţia monarhului după

capitolul preliminar (ex. Constituţia Danemarcei). Calitatea monarhului de

şef de stat în unele constituţii este prevăzută expres(ex.. articolul

56,aliniatul1 din Constituţia Spaniei “Regele este şeful statului, simbol al

unităţii şi permanenţei sale”), în altele este prevăzută implicit18

, iar în alteleeste sugerată prin folosirea expresiilor : “puterile constituţionale ale

Regelui”, “autoritatea regală”(Constituţia Olandei) sau “regalitate” ori

“conducerea regatului” (ex.art.13 din Constituţia Norvegiei).

Referitor la succesiune, în unele constituţii se consacră prioritatea

primului născut legitim (ex. art.25 din Constituţia Olandei),alte constituţii

stabilesc o preferinţă pentru bărbaţi ( art.57,al.1 din Constituţia Spaniei),iar alte constituţii stabilesc principiul primului născut numai pe linie

bărbătească cu excluderea perpetuă a femeilor şi a descendenţilor acestora

(constituţiile române 1866 şi 1923).

Constituţiile ce consacră regimuri politice parlamentare, plasează

17 Se încadrează şi Constituţia Spaniei , Titlul II “Despre Coroană” .18

ex. art.5 Constituţia daneză menţionează Regele care nu poate fi suveran al altei ţări fărăacordul Parlamentului sau art.62 Constituţia Belgiei “Regele nu poate fi în acelaşi timp şefulaltui stat fără asentimentul celorlalte camere.”

11



subdiviziunea consacrată Preşedintelui Republicii după cea consacrată

Parlamentului, iar calitatea de şef de stat a preşedintelui, la fel ca şi în alte

constituţii monarhice, este fie prevăzută în mod expres, fie sugerată prin

alte expresii, fie subînţeleasă din modul în care sunt reglementate atribuţiile19.

Constituţiile ce consacră regimuri politice prezidenţiale sau

semiprezidenţiale plasează materia consacrată Preşedintelui Republicii

înaintea celei consacrate Parlamentului (ex. Constituţia Franţei)20. Calitatea

de şef de stat a Preşedintelui în redactarea Constituţiei, rezultă şi din

formulări exprese dar mai ales cum sunt reglementate sarcinile sau funcţiilesale21.

În Franţa, Preşedintele Republicii veghează la respectarea Constituţiei.

El asigură prin arbitrajul său, funcţionarea regulată a puterilor publice şi

continuitatea statului. El este garantul independenţei naţionale, a integrităţii

teritoriului al respectării acordurilor comunităţii şi al tratatelor ( art.5 al

Constituţiei). Mai mult chiar conform art. 64 din Constituţie, este garantulindependenţei autorităţilor judiciare.

În SUA, republică prezidenţială, preşedintele este considerat prin

Constituţie, organ al administraţiei de stat. Este considerat că deţinătorul

rolului de preşedinte al SUA este cel mai puternic om din lume.

Preşedintele încheie tratate, numeşte ambasadorii, miniştrii, consulii,

judecătorii de la Curtea Supremă, anumiţi funcţionari superiori, acordămandate de senatori, supraveghează aplicarea corectă a legilor, promulgă

19 Se are în vedere prerogativa şefului statului de a reprezenta ţara pe plan internaşional(Constituţia Germaniei sau a Greciei ) respectiv de a fi comandantul suprem al forţelor armate.

20 Constituţia României din 2003, excepţie sistemul semiprezidenţial apropiat de cel parlamentar clasic.

21 Constituţia SUA “ Puterea executivă va fi investită în Preşedintele SUA”; art.5 din Con-stituţia Franţei menţionează că “ Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei”; art.123

din Constituţia Portugaliei “Preşedintele Republicii reprezintă Republica Portugheză ,garantează independenţa naţională, unitatea statului şi funcţionarea regulată a instituţiilor democratice” .

12



legi.

În Suedia, şeful de stat nu dispune de nici o putere, nu participă la

luarea deciziilor, nu desemnează şi nu revocă miniştrii. Funcţiile sale sunt

de ordin ceremonial.

În unele sisteme constituţionale, şeful statului are iniţiativă legislativă(Algeria), în altele poate dizolva Parlamentul( Maroc, Algeria) iar în altele

poate ratifica tratatele internaţionale (Maroc, Franţa) .

I.3 Evoluţia administraţiei şefului de stat în România

Potrivit statutului lui Cuza puterile publice erau încredinţate Domnului,

unei adunări ponderatice şi unei adunări elective.

Termenul Domn este folosit şi de Constituţia din 1866 (art.82),

domnul având puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se

exercită colectiv de către Domn şi Reprezentanţa naţională . La data de 8

iunie 1884, în urma proclamării regatului, textele constituţionale sunt puse

de acord cu această realitate.

Constituţia din 1923 vorbeşte de Rege, arătând că puterea legislativă

se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională şi că puterea

executivă e încredinţată regelui.

Denumirea de rege este menţionată şi în Constituţia din 1938 care îl

declară capul statului şi cuprinde dispoziţii similare cu cele ale Constituţiei

din 1923.În perioada 1940-1944, prerogativele regale au fost retrase, dar rămâne

ca şef al statului până în decembrie 1947.

Prin Legea nr.3 din 1947 atribuţiile de şef de stat sunt încredinţate

Prezidiului Republicii , care devine şef de stat colegial.

Constituţia de la 1948, încredinţează funcţia de şef de stat Prezidiului

Marii Adunări Naţionale, organ central, concretizat ca organ suprem al puterii de stat, menţinut şi de Constituţia din 1952 până în anul 1961,când

13



a fost înlocuit prin Consiliul de Stat susţinut până la Constituţia din 1965.

În anul 1974 Constituţia este modificată, creându-se funcţia de

Preşedinte de republică, îndeplinită de o singură persoană.

După decembrie 1989 prin Decretul Lege nr.2 din 27 decembrie se

creează funcţia de Preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Prin Decretul Lege nr.92 din 1990, funcţia de stat este Preşedintele

României , ales prin vot universal, regal, direct, secret şi liber exprimat.

Această soluţie este consacrată şi în actuala Constituţie a României .

CAP.II.CAP.II. Administraţia Prezidenţială în RomâniaAdministraţia Prezidenţială în România

II.1 Alegerea Preşedintelui României

Opţiunea pentru forma de guvernământ republicană s-a făcut prin

Decretul Lege nr.2/1989, Constituantul din 2003 a preluat această opţiune,

pe care a consacrat-o în art. 1 alin. 2 Constituţie.

Legiuitorul Constituţional a optat insă pentru modelul republicii

prezidenţiale, în ceea ce priveşte desemnarea Preşedintelui. Acest mod de

desemnare a şefului statului prin sufragiu universal direct a fost utilizat şi înalegerile prezidenţiale din mai 1990, 1992, 1996, 2000 şi 2004.

Modalitatea de alegere directă a Preşedintelui României, se explică

prin voinţa Legiuitorului Constituţional de a nu lăsa desemnarea şefului

statului la latitudinea jocului politic al partidelor reprezentate în

Parlament.22

22 Mircea Preda, Tratat elementar de dtept administrativ român ,Editura LuminaLex,BUCUREŞTI,1996, pag.299

14



În cazul în care un partid politic ar avea o majoritate confortabilă în

Parlament, ar impune un Preşedinte care ulterior ar fi legat cu servituţi de

partidul care l-a impus la conducerea statului. Într-un asemenea caz,

Preşedintele nu ar mai putea sa-şi îndeplinească cu imparţialitate

prerogativele de arbitru între forţele politice şi sociale.

Sufragiul universal direct oferă şefului statului o legitimitate populară

care îl face egal din punct de vedere reprezentativ, cu Parlamentul. Pentru

România, care a trecut de la sistemul partidului unic la pluralism,

desemnarea Preşedintelui prin vot direct este benefică.

Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele ce participă laalegerile prezidenţiale:

a persoanele trebuie să aibă drept de vot;

b persoanele trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară

( art.16 alin.3 Constituţie)

c) persoanele trebuie să nu intre în categoria persoanelor care nu pot

face parte dintr-un partid politic (art.37 alin.1 Constituţie); (judecătoriiCurţii Constituţionale, avocatul poporului, magistraţi, membrii activi ai

armatei, poliţişti şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege

organică)-ex. Legea 188/1999-Legea funcţionarilor publici.

d) persoanele trebuie să fi îndeplinit până în ziua alegerilor, inclusiv,

vârsta de cel puţin 35 de ani (art. 37 alin. 2 Constituţie)

e persoanele trebuie să nu fi îndeplinit anterior, două mandate înfuncţia de Preşedinte al României (art. 81 alin.4 Constituţie)

Sistemul de alegere a Preşedintelui propus de Legiuitorul Constituant

este sufragiul cu două tururi de scrutin: conform art 81 alin. 3 este declarat

ales candidatul care a întrunit la primul tur de scrutin majoritatea de voturi

ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul când nici unul dintre

candidaţi nu a întrunit majoritatea, se organizează al doilea tur de scrutin la

care participă primii doi candidaţi care au obţinut în primul tur cel mai mare

15



număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga ţară.

Pentru a fi declarat ales în al doilea tur de scrutin, oricare dintre

candidaţi trebuie să obţină majoritatea relativă, fiind suficient, prin urmare,

şi un singur vot în plus faţă de cele obţinute de celălalt.

Validarea rezultatului alegerilor

Conform art. 82 alin. 1 din Constituţie rezultatul alegerilor pentru

funcţia de preşedinte este validat de Curtea Constituţională.

Conform art. 146 litera f se prevede că acest organism veghează larespectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă

rezultatele sufragiului.

Trebuie precizat că organismul ce validează alegerea Preşedintelui

României nu este în drept să se pronunţe decât în ceea ce priveşte

legalitatea operaţiunilor electorale, Curtea Constituţională nu declară ales

pe candidatul care a obţinut cele mai multe voturi, ci doar confirmărezultatele sufragiului.

Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor în presă şi

Monitorul Oficial al României pentru fiecare tur de scrutin. Actul de

validare a sufragiului se întocmeşte în trei exemplare, dintre care unul se

prezintă Parlamentului în vederea depunerii de către Preşedintele nou ales a

jurământului prevăzut în art.82 alin. 2 din Constituţie. Un exemplar rămânela Curtea Constituţională iar altul se înmânează candidatului ales.23

II.2.Durata mandatului prezidenţial

Potrivit art. 83 alin. 1 din Constituţie mandatul Preşedintelui României

este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului

23 Florina Ruxanda Jipa, Preşedenţia – note de curs, Editura Era, BUCUREŞTI, 1999, pag.22 .

16



preşedintelui nou ales în faţa celor două Camere întrunite în şedinţă

comună. Până la această dată, continuă să-şi exercite atribuţiile Preşedintele

în exerciţiu.

Din raţiuni practice, Constituţia României stabileşte că mandatul

prezidenţial poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau

catastrofă. Este clar că atât starea de război cât şi catastrofă sunt de natură

de a împiedica organizarea alegerilor prezidenţiale. Se înţelege că după

încetarea stării de război şi a efectelor catastrofei se vor organiza noi alegeri

prezidenţiale.

Mandatul prezidenţial încetează înainte de termen în caz de: demisie,demitere din funcţie, imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor şi în

caz de deces.

În toate aceste cazuri intervine vacanţa funcţiei.

Competenţa de a constata existenţa situaţiilor ce conduc la vacanţa

funcţiei prezidenţiale revine potrivit art. 146 lit. h din Constituţie, Curtii

Constituţionale, care va da avizul consultativ pentru propunerea desuspendare din funcţie a Preşedintelui României.

Până la depunerea jurământului de către Preşedintele ales, interimatul

funcţiei prezidenţiale se asigură în ordine de Preşedintele Senatului sau de

Preşedintele Camerei Deputaţilor. Interimatul se asigură potrivit art. 97

alin. 1 din Constituţie şi dacă, Preşedintele este suspendat din funcţie sau

dacă, se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile.Pe durata interimatului, preşedintele interimar nu poate îndeplini

atribuţiile prezente în art. 88-90 din Constituţie respectiv:

- nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele

probleme politice ale naţiunii;

- nu poate dizolva forul legislativ;

- nu poate cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu

privire la probleme de interes naţional.

17



Rezultă deci, că preşedintele interimar nu îndeplineşte toate atribuţiile

prezidenţiale. Aceasta nu impietează însă foarte mult asupra locului şi

rolului şefului statului. Astfel, acesta rămâne în continuare garantul

independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a Ţării,

reprezintă poporul român, veghează la respectarea Constituţiei şi asigură

funcţionarea autorităţilor publice fiind un mandatar între puterile statului şi

între stat şi societate.

II.3 Vacanţa funcţiei de preşedinte al României şi interimatul

funcţiei

Constituţia stabileşte patru cauze de încetare a mandatului şi anume:

1. demisia;

2. demiterea din funcţie

3. imposibilitatea definitivă a exercitării funcţiilor;

4. decesul.1.Demisia este un act unilateral de voinţă prin care Preşedintele

României decide să renunţe la funcţie, să pună capăt, înainte de termen,

mandatului prezidenţial. Motivele sunt personale, dar ele pot fi determinate

de forţe exterioare, precum iminenţa suspendării sau a punerii sub acuzare,

pierderea încrederii alegătorilor etc. Fiind un act unilateral de voinţă,

demisia nu este supusă aprobării vreunei autorităţi. Constituţia nu prevede oanume procedură sau formă a depunerii demisiei. În literatura de

specialitate s-a propus ca soluţie notificarea renunţării în faţa

Parlamentului, argumentându-se ideea în felul următor: dacă mandatul

începe de la data depunerii jurământului în şedinţă Comună a Camerei

Deputaţilor şi Senatului este firesc ca el să înceteze tot în faţa

Parlamentului.

2.Demiterea din funcţie a preşedintelui României se

18



realizează potrivit art.95 din Constituţie, cu procedura prevăzută aici,

procedură care presupune două etape:

a) suspendarea în şedinţă comună a Camerelor, cu votul

majorităţii senatorilor şi deputaţilor.

b) aprobarea suspendării prin referendum, care trebuie

organizat în cel mult 30 de zile de la data aprobării. De asemenea, potrivit

art.96, alin.4, Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare pentru înaltă trădare, în cazul în care a fost pus sub

acuzare de Parlament, iar cauza a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie.3. Imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor

presupune

a) imposibilitatea exercitării funcţiilor şi

b) caracterul ei definitiv, ireversibil.

Având în vedere că se face o distincţie între “imposibilitatea

temporară” de exercitare a funcţiilor şi imposibilitatea definitivă se ridică problema organului competent a se pronunţa asupra caracterului definitiv.

Pentru identitate de raţiune, tot Curtea Constituţională ar trebui să aibă

competenţa de a se pronunţa asupra faptului dacă imposibilitatea de

exercitare a funcţiilor este temporară sau definitivă, regulă pe care o

întâlnim în constituţiilor altor state.

4. Decesul pune de asemenea capăt mandatului înainte determenul pentru care Preşedintele a fost ales.

Dacă a intervenit vacanţa funcţiei de preşedinte, în termen de

trei luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou preşedinte conform

art.97, alin 2 . Până la organizarea şi definitivarea alegerilor se instituie, în

condiţiile articolului 98 din Constituţie, interimatul funcţiei. Interimatul se

mai instituie şi în condiţiile în care Preşedintele a fost suspendat, precum şi

atunci când acesta se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. În

19



primul caz, dacă prin referendum poporul nu a decis demiterea

Preşedintelui, acesta îşi va relua atribuţiile. În cel de-al doilea caz, când au

încetat cauzele care l-au pus în imposibilitate de a-şi exercita funcţiile el

redobândeşte exerciţiul lor. Dar dacă imposibilitatea devine definitivă, se

daclară vacanţa funcţiei.

Dacă funcţia devine vacantă şi dacă preşedintele este

suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi

exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine de preşedintele

Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, conform art. 98, alin. 2.

Preşedintele interimar nu-şi pierde locul său în Cameradin care face parte, nu îndeplineşte funcţia pe parcursul întregului mandat ci

numai până la definitivarea alegerilor şi, în sfârşit, nu îndeplineşte toate

atribuţiile funcţiei de Preşedinte al României. Astfel, potrivit Constituţiei nu

pot fi exercitate funcţiile reglementate de art.88-90, adică adresarea de

mesaje către Parlament, dizolvarea acestuia şi organizarea referendumului.

Preşedintele interimar răspunde din punct de vedere politic şi juridic, putând fi suspendat din funcţie şi demis prin referendum. În caz de demitere

se aplică regulile privind interimatul.

II.4.A Proceduri, solemnităţi, protocol

Investirea unei persoane cu calitatea de şef de stat sau proclamareaalegerii sale se realizează potrivit unor anumite proceduri, cu solemnitatea

necesară unui asemenea act şi după un anumit protocol.

Din punct de vedere juritic, cel mai important act este jurământul pe

care cel ales sau desemnat şef de stat trebuie să-l depună.

Astfel în Constituţia S.U.A., jurământul preşedintelui art. 2, paragraful

1, punctul nr. 7 are următorul conţinut: ” Jur în mod solemn că voi

îndeplini cu cinste funcţia de Preşedinte al Statelor Unite şi că, din toate

20



puterile mele, voi păstra, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite.”

Aşa cum am precizat, potrivit Constituţiei României, alegerea

Preşedintelui se validează de către Curtea Constituţională.

Apoi candidatul a cărui alegere a fost validată, depune în faţa Camerei

Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, Jurământul următor: “Jur să-

mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi

materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile Ţării, să apăr

democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,

suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”Depunerea Jurământului are un efect juridic începerea executării

mandatului prezidenţial.

II.4.B Eticheta prezidenţială

Protocolul prezidenţial poate varia întrucâtva de la ţară la ţară, de la oadministraţie la alta, dar unele elemente de procedură rămân în principal

neschimbate sau stabile, timp îndelungat.

După “Le Petit Larousse ”noţiunea de “protocol” este folosită,între

altele , cu sensul de “ ansamblu de reguli şi uzanţe stabilite în materie de

etichetă, onoare, prioritate şi precădere în cadrul ceremoniilor oficiale”.

Protocolul oficial este setul de conduite care conferă oficialităţilor poziţiile prioritare la care au dreptul datorită funcţiilor pe care le deţin.

Cu excepţia unor funcţionari din administraţia publică şi diplomaţie

majoritatea oamenilor au de-a face foarte rar sau deloc cu protocolul oficial,

motiv pentru care, atunci când este cazul, au nevoie de informaţii precise,

primite de la surse autorizate.

Fie că primim vizita primarului sau a preşedintelui Ţării, fie că facem

raportul către prefect, primar este foarte important să ştim cum să-I primim,

21



cum să ne adresăm, cum să le pronunţăm şi să le scriem corect titlul şi

numele, cum să-l invităm, măcar pentru a nu-l ofensa.

Aceste personalităţi nu reprezintă persoana fizică ci reprezintă o

instituţie, o comunitate, iar în cazul preşedintelui unei ţări el reprezintă

întreg poporul ţării respective; el este o autoritate ca urmare a

prerogativelor cu care e investit.

De aceea, e important de ştiut protocolul prezidenţial, pentru ca să

evităm a face gafe publice, care ne-ar putea crea o imagine publică proastă,

ofensând autoritatea publică cu care venim în contact.

Sosirile la Preşedinţia Ţării

Atunci când cineva este invitat la Preşedinţia Ţării, o regulă

elementară obligă la sosirea cu câteva minute mai înainte de ora indicată.

Faptul de a nu fi prezent în salon în momentul în care Preşedintele îşi face

intrarea constituie o încălcare gravă a etichetei prezidenţiale.Preşedintele, urmat sau nu de Prima Doamnă, intră exact la ora

indicată. Dacă grupul celor prezenţi la întâlnire nu este numeros (mai puţin

de 20-25 persoane), Preşedintele poate face un tur de salon pentru a strânge

mâna fiecărui individ. De regulă însă, Preşedintele şi Prima Doamnă vor

rămâne într-un loc anumit, privilegiat, iar oaspeţii vor trece pe acolo,

oarecum pe rând, pentru a saluta şi a fi prezentaţi.Un şef Asistent din serviciul de protocol îi va anunţa şi prezenţa, după

caz. Persoana (oficială) cu rang mai înalt din fiecare familie va merge

înaintea celeilalte, indiferent dacă este soţul sau soţia.

Doamnele ce poartă mănuşi o vor scoate obligatoriu pe cea din mâna

dreaptă, în eventualitatea că vor da mâna cu Preşedintele. Dacă Preşedintele

deschide un dialog persoana se va adresa în mod obligatoriu cu “Domnule

Preşedinte”. Formula de adresare către soşia Preşedintelui este “Doamna …

22



(numele de familie). Asistenţa nu se va aşeza atâta timp cât Preşedintele sau

Prima Doamnă se află încă în picioare. 24

Întâlniri de afaceri

Solicitarea unei întâlniri de afaceri cu Preşedintele poate fi adresată:

1) prin intermediul consilierului prezidenţial al cărui domeniu de

competiţie şi responsabilitate include subiectul ce urmează a fi discutat

sau2) prin mijlocirea unui parlamentar promovat din judeţul ce constituie

zona de interes a afacerii.

Neoficial, solicitarea poate fi adresată prin intermediul oricărei alte

persoane din anturajul Preşedintelui.

Motivul pentru care se solicită întrevederea trebuie prezentat în scris

şi mai trebuie să fie unul suficient de serios, încât să existe certitudinea că

nimeni altcineva dintre înalţii oficiali nu poate rezolva problema fără

acordul sau intervenţia Preşedintelui. Chiar şi în aceste condiţii, scrisoarea

de solicitare trebuie să fie astfel formulată încât problema să poată fi

rezolvată şi fără o audienţă personală la Preşedinte.

Dacă audienţă se aprobă, atunci omul de afaceri va primi informaţii

precise privind locul, momentul şi durata întâlnirii. Va sosi cu doar cinci-

zece minute înainte de ora stabilită şi va proceda astfel încât prezentarea

problemei să fie suficient de concisă şi clară pentru a se încadra în timpul

acordat, ba chiar, pe cât posibil, se recomandă ca întâlnirea să dureze ceva

mai puţin.

Invitaţiile solemne

24 Ştefan Prutianu, Manual de comunicare şi negociere în afaceri,vol II,Editura Polirom,Iaşi,2000, pag.210.

23



O invitaţie oficială pentru prânz sau cină la Preşedinţia Ţării trebuie

considerată ca fiind un ordin.

În mod automat, ea contramandează aproape orice alt angajament

considerat a fi de importanţă relativ mai redusă. Practic, nu există motiv de

scuze acceptabile pentru refuzul unei astfel de invitaţii. Dacă se găsesc, ele

vor fi declarate pe un ton de mare respect şi desăvârşită politeţe.

Preşedintele este singura persoană din ţară care-i reprezintă pe toţi cetăţenii

acesteia.

Răspunsul la invitaţia specială trebuie scris de mână şi transmis întermen de cel mult 24 de ore de la primirea invitaţiei. Dacă este necesar, se

apelează la serviciile poştei rapide, recomandat, cu sosirea garantată prin

confirmarea de primire.

Lista oficială a numelor invitaţilor aşteptaţi la Preşedinţie limitează în

modul cel mai strict accesul participanţilor .

Această listă se află la punctul de control de la intrare. Pe măsură cesosesc, invitaţii îşi anunţă numele, prezintă invitaţia şi aşteaptă confirmarea

de primire. Practic, formalităţile privind confruntarea numelor din lista cu

invitaţiile sau legitimaţiile de acces sunt cvasitotale şi obligatorii. Ele cad

atât în seama personalului de protocol, cât şi a celui care asigură securitatea

oficialilor.

După sosirea invitaţilor, îşi face intrarea şi Preşedintele, însoţit dePrima Doamnă şi oaspetele de onoare sau de cel ce are rangul cel mai înalt.

La dineurile oficiale, Preşedintele intră primul,însoţit de invitata cea mai în

rang. Lor le urmează Prima Doamnă, însoţită de invitatul având rangul cel

mai înalt.25

II.5. Incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu orice altă funcţie

25 Ştefan Prutianu, op.cit .,pag.214

24



publică şi privată

Funcţia prezidenţială impune ca Preşedintele să i se consacre total,fără

a mai fi legat de altă funcţie publică sau privată.

Este vorba de faptul că Preşedintele României fiind un arbitru între

puterile statului,precum şi între stat şi societate trebuie să fie imparţial şi

independent. În felul acesta,Preşedintele va putea adopta o poziţie pe deplin

obiectivă faţă de toate părţile aflate în conflict. Textul constituţional se

referă la trei categorii de incompatibilităţi:

a incompatibilităţi între funcţia prezidenţială şi calitatea de membrual vreunui partid politic.

b incompatibilitatea cu orice altă funcţie publică indiferent care ar fi

domeniul în care s-ar executa aceasta şi natura funcţiei.

c Incompatibilitatea cu orice funcţie privată.

În ceea ce priveşte prima incompatibilitate, Legiuitorul constituant a

voit să detaşeze pe Preşedintele ţării de partizanatul politic.Desigur că această problemă ar căpăta proporţii sociale grave în

condiţiile introducerii pluralismului politic fără o practică parlamentară

corespunzătoare anterioară.

Mai exact, cu un Preşedinte al Republicii, care ar fi în acelaşi timp şi

membru al unui partid politic, ar crea suspiciunea că sprijină acel partid sau

îl favorizează în detrimentul altora. Persoana aleasă care a candidat lafuncţia de Preşedinte, va trebui să se retragă din partidul respectiv. Aşa cum

reiese din prevederile constituţionale, Preşedintele ales trebuie să renunţe

public la calitatea sa de membru al unui partid politic până în momentul

depunerii jurământului.

În ceea ce priveşte al doilea gen de incompatibilitate, conceptul de

funcţie publică este cel dat de dreptul administrativ: o funcţie în aparatul de

stat central sau local implicând exercitarea autorităţii de stat.

25



Nu intră în acestă categorie funcţiile ecleziastice. Rezultă deci, că între

mandatul prezidenţial şi , să presupunem funcţia de mitropolit sau vicar, sau

de episcop, nu ar exista incompatibilitate în condiţiile articolului 84. Într-o

asemenea situaţie s-ar aplica articolul 29 aliniatul 5 din Constituţie potrivit

căruia “cultele religioase sunt autonome faţă de stat”, întrucât ar putea fi

vorba de confuzia între un cult religios şi Instituţia prezidenţială.

Al treilea gen de incompatibilitate priveşte funcţia privată, Constituţia

având o interdicţie foarte clară în acest sens, dar trebuie precizat faptul că

persoana aleasă ca Preşedinte al României, poate să desfăşoare ocazional

activităţi artistice, publicitare sau de cercetare ştiinţifică care ar presupune

şi valorificarea rezultatelor acestora.

Conceptul de funcţie privată presupune, ca şi în cazul funcţiei publice

o prestaţie permanentă, într-un cadru instituţional şi legal corespunzător.

Activităţile private (artistice, literare, ştiinţifice) nu se includ în conţinutul

conceptului de “funcţie privată” deci, nu constituie incompatibilităţi cu

funcţia prezidenţială.

II.6. Regimul imunităţilor prezidenţiale

Potrivit art. 84 alin. 2 şi art. 72 alin. 1 din Constituţie , Preşedintele

României se bucură de imunitate şi neresponsabilitate juridică pentru

opiniile exprimate din punct de vedere politic în timpul şi în exercitareamandatului său. Se poate observa în articolul 84 din Constituţie, se

comprimă într-un singur text regimul juridic al imunităţii, inviolabilitatea şi

lipsa răspunderii juridice pentru opiniile politice exprimate în exercitarea

mandatului.

Regula generală este imunitatea , care are un caracter permanent, iar

excepţia de la regulă o constituie Instituţia juridică a suspendăriiPreşedintelui României potrivit articolului 95 din Constituţie , precum şi

26



punerea sub acuzare a acestuia, potrivit articolului 96 aliniatul 3 din

Constituţie. Imunitatea nu echivalează cu exonerarea de răspundere pe plan

politic a şefului statului pentru modul în care îşi exercită atribuţiile. 26

Evident, Preşedintele României nu poate fi reţinut , arestat,

percheziţionat sau trimis în judecată penală pentru fapte săvârşite în

legătură cu prerogativele prezidenţiale.

Dimpotrivă, încălcarea acestor prerogative ridică problema răspunderii

şefului statului în funcţie de natura şi gravitatea faptei ce i se impută.

În ceea ce priveşte dacă şeful statului poate fi tras la răspundere penală

pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului prezidenţial sau larăspundere juridică, răspunsul este negativ.

S-a mai pus întrebarea dacă Preşedintele României poate fi audiat în

cadrul unei comisii parlamentare în legătură cu evenimente, fapte, despre

care acesta şi-a exprimat opiniile politice.

Preşedintele nu poate fi audiat în cadrul unor astfel de organisme

parlamentare, deoarece Preşedintele României excede controlului parlamentar exercitat de comisiile Camerelor. Şeful statului poate da însă

explicaţii privind fapte ce se impută Parlamentului.27

CAP.III. Sfera atribuţiilor Preşedintelui RomânieiSfera atribuţiilor Preşedintelui României

III.1 Prezentare comparată a regimurilor politice din diferite ţări

cu trimitere la şeful de stat

26 Ion Deleanu , op.cit ., vol. II, pag.215.

Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, BUCUREŞTI,1997,pag.143 .27 Florina Ruxanda Jipa, op. cit ., pag. 30

27



După cum se cunoaşte, în legătură cu Instituţia şefului de stat,

regimurile constituţionale au fost de fapt clasificate în :

a) regimuri prezidenţiale

b) regimuri semiprezidenţiale

c) regimuri parlamentare

a) În regimurile prezidenţiale, cum este cel din SUA., şeful de stat, care

dispune de considerabile atribuţii este ales direct de popor, dar puterea sa

este contracarată de cea a forumului legislativ - Congresul,

pe care nu îl poate dizolva .În sistemul american preşedintele nu are dreptul de iniţiativă

legislativă, aceasta aparţinând în exclusivitate membrilor puterii legislative,

este obligat să obţină asentimentul Congresului pentru încheierea unor

acorduri internaţionale şi avizul comisiilor de specialitate ale Congresului

pentru confirmarea unor înalţi demnitari.

Congresul dispune de posibilitatea de a-l demite pe preşedinte şia-l trage la răspundere penală, în cadrul unei proceduri destul de complicate

care se numeşte “impeachement”. Puterea judecătorească este absolut

independentă, deşi membrii Curţii Supreme sunt numişi de preşedintele

SUA şi are dreptul să ia în discuţie legalitatea şi constituţionalitatea chiar a

actelor guvernului .

b) În regimurile semiprezidenţiale se păstrează alegerea directă a

preşedintelui de către popor, dar îi conferă preşedintelui o serie de

importante atribuţii politice.

Deşi în sistemul semiprezidenţial şeful statului nu este în acelaşi

timp şi Prim - Ministru - funcţia de Prim - Ministru fiind separată de aceea

de Preşedinte – el poate prezida lucrările cabinetului, poate sesiza Curtea

Constituţională şi are dreptul de “veto legislativ”, pe care îl are şi

28



preşedintele american . Regimul semiprezidenţial imaginează o cale de

mijloc, în care Preşedintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între

puterile statului, dar puterea executivă aparţine de fapt Guvernului,în

fruntea căruia se găseşte Primul Ministru. Acesta reprezintă prima şi cea

mai importantă deosebire între regimul semiprezidenţial şi cel prezidenţial,

deoarece în regimurile prezidenţiale preşedintele este şi şeful puterii

executive .

Atât în regimul prezidenţial cât şi în cel semiprezidenţial

preşedintele nu are iniţiativă legislativă, dar el poate opri adoptarea unor

proiecte de legi, exercitându-şi dreptul de veto, şi să dispună trimiterea lor spre o nouă discutare Camerei, în scopul reexaminării proiectului .

Exemplul clasic al regimului semiprezidenţial îl constituie regimul

politic francez consacrat prin Constituţia Franţei din 4 octombrie 1958. În

sistemul francez, Preşedintele conduce şedinţele Consiliului de Miniştrii

faţă de cel românesc unde Preşedintele poate să prezideze şedinţele.

c) Regimul parlamentar acordă o însemnătate considerabilăParlamentului, care devine de fapt adevăratul forum politic de guvernare.

Guvernul – condus de un prim ministru eficient şi cu largi puteri – este

obligat să dea socoteală Parlamentului care îi poate retrage oricând

încrederea, fără prea mari dificultăţi, în condiţiile în care apreciază că nu-şi

îndeplineşte mandatul .

Preşedintele Republicii este o figură mai mult decorativă avândatribuţii de reprezentare şi protocol, rol politic minor,ce este depăşit de

poziţia proeminentă a Primului Ministru .

Preşedintele poate acţiona cu succes în situaţii de criză, în care el este

de fapt cel care va conferi mandatul viitorului premier; o asemenea opţiune

nu va fi făcută nici ea discreţionar,deoarece Preşedintele va recurge la o

anumită nominalizare numai după ce va avea girul forţelor politice şi se vaconfrunta cu aceasta.

29



Exemple de regimuri clasice parlamentare: Germania , Italia iar din

fostele ţări socialiste: Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Albania.

III.2 Natura juridică a regimului politic consacrat prin Constituţia

din 2003

Prin Constituţia din 1886 ( inspirată după Constituţia belgiană din

1831 ca şi prin acea din 1923, în România s-a apelat la o dinastie

domnitoare străină, instaurându-se un regim monarhic constituţional .

Ideea principală era a unui regim axat pe primatul executivului, înfrunte cu regele, calificat în mod expres, şef al puterii executive.

Nici Constituţia din 1886 şi nici cea din 1923 nu amintesc de existenţa

unui organism pe care şi l-au creat foştii regi ai României şi anume

Consiliul de Coroană. Acest Consiliu era format din intimi ai regelui, din

personalităţi culturale şi ştiinţifice, din oameni de afaceri şi politicieni

inclusiv din cei ce aveau funcţii publice guvernamentale . Orice decizie politică majoră se discută mai întâi cu Consiliul de Coroană, unde Regele

avea o influenţă hotărâtoare, apoi se discută în Parlament sau Guvern .

Regimul politic din România interbelică era parlamentar doar sub

aspectul exterior, pe fond însă el se caracteriza printr-o dominaţie a Regelui

şi a Consiliului de Coroană . Aşa se explică de ce în februarie 1938 s-a

putut instaura prin adoptarea unei noi constituţii, regimul de autoritatemonarhică, după care a urmat regimul antonescian, iar după război

comunismul.

Desigur că asupra opţiunii României după revoluţie privind regimul

prezidenţial, s-au purtat foarte multe discuţii având experienţa anterioară a

dominaţiei Executivului şi din 1974 a instituţiei Preşedintelui Republicii . În

prezent în România rolul Preşedintelui e mult diminuat, toate atribuţiile sale

politice sunt supuse unui sistem de îngrădiri condiţionare, specifice

30



regimurilor parlamentare, iar uneori chiar mai excesive ca în orice regim

parlamentar (ex. Atribuţia de dizolvare a Parlamentului). De aici rezultă şi

natura juridică a regimului politic, un regim semiprezidenţial atenuat .

III.3. Argumente de ordin constituţional pentru regimul

semiprezidenţial atenuat

Desigur că trebuie să argumentăm această soluţie, apelând la unele

precizări rezultate chiar din textele Constituţiei .

1 Atât Parlamentul cât şi Preşedintele sunt aleşi prin vot universal,egal, direct, secret şi liber exprimat, apărând ca organe reprezentative la

nivel naţional, dar spre deosebire de Preşedinte, Parlamentul este calificat

expres ca fiind “organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica

autoritate legiuitoare a ţării”.

2 Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul (Art. 89, alin 1, 2,

3,) nu se poate exercita decât numai cu respectarea următoarelor condiţii :a)Obligativitatea consultării preşedinţilor celor două

Camere;

b)Parlamentul să nu fi acordat votul de încredere pentru formarea

Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare a investiturii ;

c) În intervalul de 60 de zile, trebuie să fi fost respinse cel puţin două

solicitări de investitură ;d) Să nu reprezinte a doua dizolvare în cursul unui an calendaristic ;

e Să nu fie vorba de ultimele 6 luni ale mandatului de Preşedinte;

f În ţară să nu fie instituită starea de asediu, mobilizare, război sau de

urgenţă (art.89 alin. 3).

1 Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere politică

Preşedintele României, procedând la suspendarea acestuia din funcţie apoi

la organizarea unui referendum privind demiterea sa (art. 95) .

31



2 Parlamentul ( Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună )

poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă

trădare, caz în care competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie

şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare .

3 Preşedintele poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum,

voinţa cu privire la probleme de interes naţional numai după consultarea

Parlamentului (art.90 )28 .

4 Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Prim

Ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului acordat de Parlament29

5 Guvernul şi fiecare membru al acestuia răspund politic numai în

faţa Parlamentului ( art.109 alin.1 ).

6 Nu numai Preşedintele României, ci şi fiecare Cameră în parte a

Parlamentului are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor

Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor .

7 Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, aceasta aparţineunui număr de cetăţeni , fiecărui parlamentar şi Guvernului 30.

8 Refuzul Preşedintelui de a formula o lege se exercită o singură dată,

28 Se pot creea două situaţii: 1)Parlamentul îşi dă acordul şi 2) Parlamentul este împotrivareferendumului . În prim caz , solicitarea Preşedintelui este întărită de acordulParlamentului , ceea ce va crea o mai puternică bază pentru ideea referendumului . În aldoilea caz, se ajunge teoretic la o divergenţă între cele două autorităţi reprezentative,divergenţă ce va fi supusă arbitrajului poporului . Un preşedinte care a chemat poporul lareferendum, trecând peste punctul de vedere al Parlamentului , iar rezultatul referendumuluieste negativ, nu mai are nici o credibilitate, urmând într-o logică firească , să-şi prezintedemisia Dacă poporul a probat referendumul, contrar voinţei Parlamentului, trebuieinterpretat că data referendumului are semnificaţia unei moţiuni de cenzură, faţă deParlament, a unui vot de neîncredere .

Referendumul reprezintă forma de democraţie directă, care, logic, se impune în faţademocraţiei reprezentative, fiind chiar o confirmare a tezei că poporul este subiect de dreptconstituţional .

29 Art.85 şi 103 din Constituţie , articole ce conţin dispoziţii asemănătoare cu cele cuprinse înConstituţia Spaniei .

30

Constituţia recunoaşte dreptul Preşedintelui de a iniţia revizuirea Constituţiei, dar nu din poprie iniţiativă , ci numai la propunerea Guvernului . Practic Preşedintele autorizează propunerea Guvernului.

32



după primirea acesteia; în urma reexaminării de către Parlament,

promulgarea trebuie să se facă în cel mult 10 zile ( art.77).

9 Cele mai importante atribuţii ale Preşedintelui în domeniul politicii

externe, al apărării, al stărilor excepţionale sunt condiţionate, în exercitarea

lor, fie de voinţa Guvernului, fie de cea a Parlamentului, sau se află sub

controlul Parlamentului .

a Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României,

negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului.

b Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă

reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sauschimbarea rangului misiunilor diplomatice (art.91 alin.2) .

c) Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a

Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate 31 .

d În caz de agresiune armată îndreptată împotriva Ţării, Preşedintele

are obligaţia de a lua măsurile impuse de situaţie, pentru respingerea

agresiunii şi a informa neîntârziat, printr-un mesaj Parlamentul despreaceste măsuri 32.

e) Preşedintele poate institui, potrivit legii, starea de asediu sau starea

de urgenţă ( pe întreg teritoriul ţării sau numai în anumite zone, dar are

obligaţia de a solicita Parlamentului încuviinţarea acestei măsuri, în cel

mult 5 zile de la luarea ei (art.93) .

10 Decretele Preşedintelui se contrasemnează de către PrimulMinistru (art.100 alin.2) . Prin această formulă se ajunge practic la

exercitarea unui control parlamentar indirect asupra Preşedintelui, prin

intermediul Primului Ministru, care răspunde politic exclusiv în faţa

Parlamentului.

31 Preşedintele poate în cazuri excepţionale, să adopte această măsură fără aprobarea prealabilăa Parlamentului, dar are, în schimb , obigaţia de a solicita această aprobare ulterior, în cel

mult 5 zile de la adoptare .32 În ipoteza în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore dela declanşarea agresiunii (art.92 al.3) .

33



III.4 Clasificarea atribuţiilor Preşedintelui României

Parcurgând reglementările legii fundamentale vom constata că

atribuţiile Preşedintelui nu alcătuiesc un tot unitar. De aceea împărţirea şi

gruparea devine mai mult necesară . S-au făcut mai multe clasificări

determinate de diversele criterii care au stat la baza acestora .33

Astfel , din punct de vedere al conţinutului atribuţiilor acestea sunt

grupate:a) atribuţii privind legiferarea

b) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice

c) atribuţii privind alegerea,formarea,avizarea formării, numirea sau

revocarea unor autorităţi publice

d) atribuţii în domeniul apărării Ţării şi asigurării ordinii publice

e) atribuţii în domeniul politicii externef) alte atribuţii

Se mai propune o clasificare a atribuţiilor Preşedintelui României

folosindu-se mai multe criterii. Astfel :

1 din punct de vedere al funcţiilor ( sarcinilor) :

a) atribuţii specifice şefului de stat

b) atribuţii de realizare a funcţiei de şef al Executivuluic)atribuţii de apărare a Constituţiei şi de asigurare a bunei

funcţionări a autorităţilor publice

1din punct de vedere al subiectelor faţă de care se exercită :

a atribuţii exercitate în raport cu Parlamentul

b atribuţii exercitate în raport cu Guvernul

33 Ion Rusu, Preşedintele României. Drept constituţional , Editura Lumina Lex, BUCUREŞTI,1996, pag.39.

34



c atribuţii exercitate în raport cu alte autorităţi ale administraţiei

publice

d atribuţii în raporturile cu “ puterea judecătorească”

e atribuţii în raporturile cu Curtea Constituţională

1din punct de vedere al frecvenţei exercitării se deosebesc:

a atribuţii obişnuite, curente în activitatea de stat

b atribuţii ieşite din comun (declararea mobilizării, a stării de urgenţă,

a stării de asediu)

1din punct de vedere al procedurii :

a atribuţii care se exercită fără condiţionări sau restricţii (acordareagraţierii individuale)

b atribuţii care sunt condiţionate de termene, de propuneri ale

Guvernului, de informarea, avizul sau aprobarea Parlamentului

( majoritatea)

1din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se

realizează:a atribuţii ce se realizează prin decrete

b atribuţii ce se realizează prin operaţiuni administrative (semnarea în

numele României a tratatelor internaţionale)

c atribuţii ce se realizează prin acte exclusiv politice ( mesajul,

declaraţia)

Literatura franceză de specialitate34

foloseşte drept criteriu pentruclasificarea atribuţiilor Preşedintelui, regimul juridic al acestora sau

condiţiile în care se exercită .

Potrivit acestui criteriu apare următoarea clasificare:

1 atribuţii pentru exercitarea cărora actele ori faptele prezidenţiale

sunt supuse unor condiţii exterioare

2 atribuţii pentru exercitarea cărora actele sau faptele prezidenţiale

34 Jean Rivero, Droit dministratif , 17e edition,Dalloz,PARIS, 1998, pag.156

35



nu sunt supuse unor condiţii exterioare

După Ion Deleanu ar rezulta astfel :

a acte sau fapte prezidenţiale săvârşite în condiţii de “coautorat”

b acte sau fapte prezidenţiale cu un singur autor

Clasificarea atribuţiilor este asociată actelor prezidenţiale . Nu se

consideră a fi firesc, întrucât exercitarea unei atribuţii presupune o

manifestare de voinţă, iar manifestarea de voinţă pentru a-şi produce

efectele trebuie să fie obiectivată printr-un act35 .

III.5 Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cuParlamentul

III.5.1 Adresarea de mesaje Parlamentului

Pentru a fi un bun mediator între autorităţile statale, precum şi între

stat şi societate, legea fundamentală reglementează posibilităţi, şimijloacele Preşedintelui României în acest scop .

Potrivit dispoziţiilor articolului 88, Preşedinte adresează

Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale

naţiunii .

Această modalitate a mesajului şefului statului este cunoscută în

sistemele constituţionale contemporane . Prin mesaj, poporul ia cunoştinţădespre opiniile şefului statului şi poziţiile acestuia în probleme de

importanţă deosebită .

Trebuie totuşi să relevăm semnificaţia mesajului şefului de stat care

diferă de la o formă de guvernământ la alta .

“Mesajul Tronului” în monarhiile constituţionale este urmat

35

Ion Deleanu, op.cit .,vol. II, pag. 354.Foarte puţine sunt atribuţiile care nu comportă o asemenea obiectivare. De exmplu: medierea, participarea la şedinţele Guvernului, acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state.

36



obligatoriu de dezbaterea acestuia în Parlament şi trimiterea răspunsului

către Suveran. Prin aceasta se urmăreăte desigur să se vadă poziţia

instituţiei parlamentare faţă de programul de guvernare şi strategia adoptată

.

În republica prezidenţială americană “Mesajul Preşedintelui cu privire

la starea Naţiunii”, semnifică nu numai “raportul electoral” ci şi prezentarea

programului şi a strategiei de guvernare, Parlamentul nefiind chemat să se

pronunţe .

În ceea ce priveşte mesajul Preşedintelui României, rămâne la

aprecierea acestuia conţinutul său, legea fundamentală folosind o

terminologie generală prin expresia “principalele probleme politice ale

naţiunii” . Cu toate acestea, credem că ele trebuie să se refere la aspecte

care pot fi soluţionate de Parlament, ori chiar dacă nu şi de competenţa

acestuia, să poată fi rezolvate prin implicare parlamentară ( controlul

parlamentar asupra activităţii Guvernului) .

Forma prin care Preşedintele adresează mesajul, rămâne de asemenea

la aprecierea şefului statului.

Credem că prezentarea directă de Preşedinte demonstrează

importanţa pe care aceasta o acordă momentului politic şi ar impune o

atitudine corespunzătoare din partea instituţiei parlamentare . Mai pot să

apară şi situaţii când masajul poate fi citit de către un consilier prezidenţial

ori trimis pe cale oficială sub forma unei scrisori publice .

III.5.2 Regimul juridic şi efectele mesajului Preşedintelui

României

Mesajul constituie un act exclusiv şi unilateral al Preşedintelui , carenu produce efecte juridice ale unui decret, deoarece singura consecinţă

37



prevăzută de art. 65 alin.2 din Constituţie este obligaţia Camerelor de a se

întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.

În altă ordine de idei, când Parlamentul discută propunerea de

suspendare a Preşedintelui, acesta nu are obligaţia de a participa la

dezbateri.

În art. 95 alin.1 se arată că “Preşedintele poate da Parlamentului

explicaţie cu privire la faptele ce i se impută” .

În concluzie credem că legiuitorul constituant face distincţie între

mesaj ca atare, asociat cu obligaţia Parlamentului de a-l primi şi problemele

cuprinse în mesaj, care se dezbat numai dacă Parlamentul estimează şi nu pentru că ar avea obligaţia constituţională în acest sens .36

Alta este situaţia mesajului prezentat Parlamentului în condiţiile art. 92

alin.3 referitor la aducerea la cunoştinţa Parlamentului a măsurilor luate

pentru respingerea unei agresiuni .

III.5.3 Convocarea şi dizolvarea Parlamentului

În ceea ce priveşte convocarea Parlamentului, Preşedintele României

poate interveni în două situaţii . Prima situaţie se referă la convocarea

Parlamentului rezultat din alegeri,operaţie pe care Preşedintele trebuie să o

facă în cel mult 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor .Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în

două sesiuni ordinare, pe an, prima începe în luna februarie şi poate şine

până la sfârşitul lunii iunie, iar a doua începe în luna septembrie şi “nu

poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”, ceea ce face ca Preşedintele să

convoace noul Parlament în sesiune ordinară,sau , după caz, în sesiune

36 Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice,vol.II, Editura Cugetarea, Iaşi1997, pag.312.

38



extraordinară, după cum împlinirea termenului de 20 de zile cade în

perioada sesiunii sau a vacanţei parlamentare .

A doua situaţie priveşte dreptul Preşedintelui României de a cere

convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în funcţiune, drept

pe care îl mai au alte două subiecte :

a biroul permanent al fiecărei Camere

b cel puţin o treime din numărul membrilor unei Camere

Soluţia dizolvării Parlamentului, nu poate interveni decât în caz de

criză guvernamentală gravă, cerându-se întrunite trei condiţii

fundamentale :a)să existe cel puţin două solicitări privitoare la acordarea votului de

investitură;

b)să fi trecut mai mult de 60 de zile de la data primei cereri şi de a se

acorda votul de investitură;

c)să fi fost consultaţi preşedinţii celor două Camere şi liderii grupurilor

parlamentare .La aceasta se mai adaugă alte condiţii speciale, care trebuie să fie

îndeplinite după caz :

să fie vorba de prima dizolvare într-un an;

să nu fie vorba de starea de asediu sau starea de urgenţă ;

să nu fie vorba de ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui

României .

III.5.4 Promulgarea legii

După votare, orice lege este înaintată şefului statului pentru

promulgare. Potrivit prevederilor art. 77 alin.1 din Constituţie, promulgarealegii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire .

39



Promulgarea este activitatea de “verificare şi de autentificare a legii,

atât şi numai atât” după Ion Deleanu 37.

Aşadar, ”promulgarea unei legi de către şeful statului român”,

constituie o parte componentă obligatorie a procedurii de elaborare şi

adoptare a legii, grăitoare în acest sens fiind şi prevederile art.58 alin.1

“Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica

autoritate legiuitoare a ţării” .

Cu alte cuvinte, promulgarea legii de către Preşedinte ( sub rezervele

cererii de reexaminare ori a sesizării Curţii Constituţionale ) este

obligatorie, dreptul de adoptare ori refuzul adoptării legii fiind “decompetenţa exclusivă a Parlamentului care nu o împarte cu nimeni” .

Termenul de 20 de zile pentru promulgare este un termen de

“decădere”, deoarece, după îndeplinirea lui, legea intră în vigoare chiar în

lipsa promulgării .

Mai mult, Preşedintele nu mai poate cere Parlamentului reexaminarea

legii şi nici Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţiiacesteia .

Se pune problema dacă Preşedintele poate cere direct Parlamentului

reexaminarea legii sub aspectul neconstituţionalităţii sau poate sesiza cu

aceeaşi problemă şi Curtea Constituţională .

Considerăm că nimic nu-l opreşte pe Preşedintele României să

sesizeze numai Curtea Constituţională sau numai Parlamentul, invocând încererea de reexaminare şi motive de neconstituţionalitate, dar din punct de

vedere al bunei ordine judiciare nu îngăduie ca una şi aceiaşi problemă să

fie sesizată concomitent Curţii Constituţionale şi Parlamentului .

Dacă Curtea Constituţională a respins sesizarea Preşedintelui

României, confirmând constituţionalitatea, cum se menţionează în art.77

alin.3, promulgarea legii devine obligatorie în cel mult 10 zile de la

37 Ion Deleanu, op. cit . , vol II, pag. 356

40



primirea deciziei Curţii Constituţionale . Decizia Curţii Constituţionale este

obligatorie şi pentru Parlament .

Concluzia care trebuie subliniată în mod expres, este că Preşedintele

României nu poate să sesizeze unele aspecte de neconstituţionalitate Curţii

Constituţionale şi altele să le cuprindă în cererea de reexaminare adresată

Parlamentului. Mai mult chiar, de vreme ce Curtea Constituţională este

organ specializat şi special în materia controlului constituţionalităţii legilor

nu se mai justifică sesizarea şi a Parlamentului, textul adoptat de Parlament,

în urma reexaminării, putând fi atacat la Curtea Constituţională . Rămâne

deschisă posibilitatea ca Preşedintele României să sesizeze CurteaConstituţională şi Parlamentul cu aceeaşi lege, dar pentru probleme diferite

de natură juridică, respectiv Curtea Constituţională pentru probleme strict

tehnic-constituţionale, iar Parlamentul pentru probleme de oportunitate

politică .

III.6.Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile sale cu justiţia

III.6.1. Numirea judecătorilor

Conform dispoziţiilor articolului 134 aliniatul 1 din Constituţie,

Preşedintele României numeşte judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii .

Soluţia legiuitorului constituant român are avantajul de a neutraliza

influenţa executivului, a politicianului în general, în procesul de investitură

al magistraţilor. După cum este redactat textul rezultă că decizia aparţine

Consiliului Superior al Magistraturii.

Este adevărat că Preşedintele României poate refuza numirea unei

persoane, dar nu poate numi niciodată vreo persoană ca magistrat dacă nu

41



face parte din propunerile ce I-au fost înaintate de Consiliul Superior al

Magistraturii, la rândul său conceput fără influenţe politice sub aspectul

procedurii de adoptare a deciziilor .

Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al

Magistraturii conform art. 133 alin. 6, această sarcină, când nu sunt în

discuţie aspecte de ordin disciplinar. Numirea judecătorilor de către

Preşedintele Republicii are ca efect dobândirea inamovibilităţii, adică a

statutului juridic special, care presupune protecţia judecătorilor faţă de

oricine care, prin măsuri arbitrare şicanatorii, le-ar putea influenţa decizia,

Ie-ar putea afecta independenţa sau prestigiul în ochii opiniei publice .În virtutea acestui statut, judecătorii nu pot fi transferaţi ,detaşaţi,

promovaţi fără consimţământul lor .

III.6.2. Acordarea graţierii individuale

Din vremuri foarte vechi, stăpânii aveau dreptul de a ierta , drept cares-a impus şi ca o constantă a prerogativelor şefilor de stat, fiind preluat

până în zilele noastre sub diverse reglementări .

Formularea din Constituţia României “Preşedintele acordă graţierea

individuală” ne conduce la cel puţin două concluzii:

a graţierea poate fi colectivă ,deci se poate acorda numai prin lege,

mai exact numai prin lege organică, b acordarea graţierii individuale este o atribuţie exclusivă a

Preşedintelui României, potrivit Constituţiei, fiind exercitată fără vreo

condiţionare procedurală prealabilă, nu şi posterioară, art. 94, alin. 4.

III.6.Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Curtea

Constituţională

42



Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi

independentă de toate autorităţile statului, care nu face parte din sistemul

instanţelor judecătoreşti ce soluţionează, în condiţiile legii cauzele civile şi

penale, scopul fundamental al Curţii Constituţionale fiind, aşa cum

precizează Legea nr.47/199238 garantarea supremaţiei Constituţiei39.

Deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică

independentă şi autonomă, este însă totuşi în unele relaţii cu celelalte

autorităţi publice ale statului, inclusiv cu preşedintele României.

Conţinutul acestor din urmă raporturi juridice este dat de

două atribuţii ale Preşedintelui României, prevăzute de dispoziţiileconstituţionale.

1 Prima dintre acestea este prevăzută de art.142 alin. 3 din

Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii, Preşedintele României numeşte o

treime in judecătorii Curţii Constituţionale, adică trei judecători, ceilalţi

şase fiind numiţi, câte trei, de Camera Deputaţilor şi, respectiv de Senat.

2 Cea de-a doua atribuţie din această categorie se referă la dreptul preşedintelui României de sesiza Curtea Constituţională cu privire la

neconstituţionalitatea unei legi , prevăzută de art.77 alin.3. În sfera

raporturilor dintre Preşedintele României şi Curtea Constituţională s-ar mai

putea înscrie şi cele referitoare la dreptul Preşedintelui de a iniţia, la

propunerea Guvernului revizuirea Constituţiei, iniţiativă care este supusă

controlului Curţii din punct de vedere al constituţionalităţii ei şi asupracăreia Curtea se pronunţă în termen de 10 zile; cele care privesc controlul

respectării procedurii alegerii Preşedintelui României şi confirmării

rezultatului sufragiului; constatarea existenţei împrejurărilor care justifică

interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României; avizarea

propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României chiar dacă

avizul are caracter consultativ.38 Republicată, în M. Of. Nr.643 din 16 iulie 200439 Această Lege a fost republicată în M. Of. Nr. 643 din 16 iulie 2004

43



III.8. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Executivul

III.8.1.Atribuţiile în raporturile cu Guvernul şi alte autorităţi

În ceea ce priveşte relaţia Preşedintelui României cu Guvernul ,

potrivit Constituţiei, identificăm cinci atribuţii ale Preşedintelui:

desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim Ministru

numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de

Parlament

revocarea şi numirea unor membrii ai Guvernului , în caz de

remaniere

consultarea Guvernului

participarea la şedinţele Guvernului .

Ca şef al Executivului, Preşedintele României conduce activitatea unor

autorităţi ale administraţiei publice care, logic sunt autorităţi centrale de

specialitate autonome faţă de Guvern. Astfel potrivit art.92 din Constituţie,

Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Consiliului

Suprem de Apărare a Ţării, având dreptul, să convoace lucrările acestuia,

de regulă trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, să-i coordoneze şi să-i

îndrume această activitate. În absenţa Preşedintelui, atribuţiile sale sunt

îndeplinite de vicepreşedintele consiliului . 40

Conform art. 92 din Constituţie, Preşedintele îndeplineşte funcţia de

preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, organizează şi

coordonează unitar activităţile care privesc apărarea naţională şi siguranţa

40 Potrivit art. 3 din Legea nr.39 /1990 Consiliul Suprem de Apărare a ţării se compune din .a) preşedinte – Preşedintele Republicii ; b) vicepreşedinte – Primul Ministru ; c) membrii –

ministrul de stat însărcinat cu activitatea industrială şi comercială, ministrul apărăriinaţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, directorul SRI, directorulServiciului de Informaţii Externe, şeful Marelui Stat Major .

44



naţională41. Se pune întrebarea de a şti ce regim juridic au actele

Preşedintelui României în raport cu actele Consiliului Suprem de Apărare a

Ţării, fiind neîndoielnic că faţă de sarcina prevăzută în Constituţie, precum

şi faţă de atribuţiile din Legea organică, Consiliului Suprem de Apărare a

Ţării adoptă acte cu caracter normativ . 42

Decretele emise de Preşedintele României care au la bază hotărâri ale

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au un caracter individual. Acestea

trebuie semnate de Preşedintele României şi contrasemnate de Primul

Ministru cu excepţia hotărârilor cu caracter militar şi publicate în Monitorul

Oficial .Hotărârile cu caracter militar se comunică numai instituţiilor

interesate.

Tot în această subcategorie este şi atribuţia Preşedintelui României de

a propune numirea unor importanţi funcţionari ai administraţiei publice sau

de a-i numi el în funcţii publice administrative.

III.8.2. Atribuţiile Preşedintelui României în cazuri excepţionale

Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,

mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate .

Constituţia permite ca numai în cazuri excepţionale, hotărârea

Preşedintelui să se supună ulterior în termen de cinci zile de la adoptare,aprobării Parlamentului.

Desigur că dacă hotărârea Preşedintelui nu este aprobată de Parlament,

efectul este anularea decretului prezidenţial, iar dacă Preşedintele emite un41 Aceste dispoziţii fundamentează o anumită dependenţă funcţională a structurilor

administraţiei centrale de specialitate din sfera apărării naţionale şi siguranţei naţionale faţăde un organ de domeniu, cu rol coordonator, fără a se înţelege ce ne-am afla în prezenţa uneiveritabile subordonări administrative în sensul clasic al termenului .

42

De fapt în Legea 415/27 Iunie 2002, se menţionează expres că hotărârile adoptate deConsiliul Suprem de Apărare a ţării sunt obligatorii pentru cetăţenii ţării, precum şi pentrutoate instiuţiile şi unităţile la a căror activitate se referă .

45



nou decret, contrar voinţei celor două Camere ale Parlamentului, întrunite

în şedinţă comună, se face vinovat de o încălcare gravă a Constituţiei,

putând să declanşeze procedura de suspendare sau, după caz, punerea sub

acuzare pentru înaltă trădare. Pe de altă parte, hotărârea Preşedintelui de a

declara mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate, indiferent de

împrejurare, trebuie să aibă la bază analiza situaţiei respective în Consiliul

Suprem de Apărare a Ţării .

În cazurile unei agresiuni armate îndreptate împotriva Ţării,

Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii, pe care le

aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului printr-un mesaj .Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, Constituţia prevede

convocarea acesteia de drept, în 24 de ore de la declanşarea agresiunii

(art.92 alin.3) . Cum se susţine în doctrină, în aceste condiţii grave nu mai

există posibilitatea solicitării prealabile a încuviinţării corpurilor

legiuitoare, acestea vor examina măsurile luate de Preşedinte, ca şi în

situaţia în care se află ţara ulterior, dar şi pe baza altor informaţii: “Desigur,în cazul în care starea de război nu a fost declarată într-o şedinţă anterioară,

Parlamentul va face acest lucru în şedinţă în care audiază mesajul aprobând

totodată şi măsurile de mobilizare necesare”43

Conform art.93 din Constituţie, Preşedintele României instituie,

potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă44 în întreaga ţară ori în

unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită încuviinţarea Parlamentuluiîn privinţa măsurilor adoptate în cel mult 5 zile de la adoptarea lor .

Dacă Parlamentul nu se află în sesiune , el se convoacă în cel mult 48

de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează

pe toată durata acestora .

43

FLORIN VASILESCU, în "Constituţia României comentată şi adnotată, p.21044 Prof.Dissescu a înţeles starea de asediu ca fiind “o suspendare parţială a prescripţiilor Constituţiei” pag. 481 citat după Antonie Iorgovan, op.cit .., pag.80

46



III.9. Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii

externe

III.9.1.Regimul încheierii tratatelor internaţionale

Valabilitatea tratatelor încheiate de Preşedintele României

este supusă unei triple condiţionări: a) negocierea prealabilă a Guvernului;

b) înaintarea, în termen de 60 de zile Parlamentului; c) ratificarea de către

Parlament.

Prima condiţie este în consonanţă directă şi firească cu rolulGuvernului, prevăzut în art. 102 din Constituţie, acela de a asigura

realizarea politicii interne şi externe a Ţării, preluând răspunderea politică

în faţa Parlamentului, conform art. 109, atât pentru neîmplinirile din

politică internă (locuri de muncă, şomaj, inflaţie, protecţie socială, protecţia

mediului, sănătate publică, învăţământ public, cultură ) cât şi pentru

neîmplinirea din politica externă .Referitor la politica externă, trebuie subliniat faptul că nu s-a urmărit

excluderea Preşedintelui României ca şef al statului, de la negocierile

tratatelor internaţionale, dar s-a urmărit să se consacre răspunderea politică

a Guvernului pentru negocierea rezultatelor acestuia, de unde şi prezenţa

obligatorie a unui reprezentant al Guvernului la orice negociere realizată de

Preşedintele României .Dacă Preşedintelui României se angajează într-o negociere pentru un

tratat internaţional fără reprezentantul Guvernului, atunci el încalcă grav

Constituţia, cu toate consecinţele ce decurg de aici, rezultatul negocierii

nelegând sub nici o formă statul român. Legiuitorul constituant a urmărit

să-l pună pe Preşedinte sub control în ceea ce priveşte “mişcările externe”,

împiedicându-l să perfecteze şi apoi să semneze tratate secrete.

Ceea ce trebuie subliniat în mod expres, este faptul că legiuitorul

47



constituant a urmărit să-l pună pe Preşedinte sub control în ceea ce priveşte

“mişcările externe” împiedicându-l să perfecteze şi apoi să semneze tratate

secrete .

III.9.2.Acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici

O altă categorie de atribuţii ale Preşedintelui României în domeniul

politicii externe priveşte asigurarea legăturilor diplomatice ale României cu

alte state prin :

acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor

diplomatice

acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state .

Primele două atribuţii, conform art.91 al.2 din Constituţie, sunt

condiţionate de propunerea Guvernului, ceea ce scoate de asemenea în

evidenţă caracterul temperat al regimului semiprezidenţial de la noi .Decretele Preşedintelui emise în realizarea acestor atribuţii, potrivit

art.100 alin.2 din Constituţie, se contrasemnează de către Primul Ministru.

Ca atare, atât Primul Ministru cât şi Preşedintele ,45 trebuie să se înţeleagă

asupra persoanelor şi, respectiv asupra rangurilor misiunilor noastre

diplomatice .

Ultima atribuţie, vizează acreditarea reprezentanţilor diplomatici aistatelor străine, pe lângă şeful statului român, ceea ce , logic nu poate face

decât şeful statului însuşi .

Acreditarea reprezentanţilor diplomatici pe lângă Preşedintele

României, ca şef al statului, face necesară respectarea unui protocol special,

care cuprinde primirea persoanei respective de către şeful statului şi

45 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Editura Nemira,BUCUREŞTI,1996,pag.77

48



înmânarea sarcinilor de acreditare.

Trebuie precizat că fiecare ambasador sau însărcinat cu afaceri,

reprezintă în România pe şefii statelor care i-au acreditat .

III.10. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu

poporul

Articolul 2 alin.1 din Constituţie prevede că suveranitatea naţională

aparţine poporului român, care o exercită prin organele reprezentative şi

prin referendum.Legiuitorul constituant prin exprimarea aceasta, a consacrat principiul

democraţiei semidirecte care îmbină democraţia reprezentativă (exercitarea

suveranităţii prin organele statale ) cu democraţia directă (folosirea unor

metode prin care poporul îşi exercită nemijlocit voinţa) .

Prin mijloacele tehnice de intervenţie directă, specifice democraţiei

directe se numără şi referendumul.Referendumul poate fi obligatoriu ( când este expres reglementat de

Constituţie ) şi facultativ ( când apelarea la consultarea poporului rămâne la

aprecierea subiectelor competente).

Un astfel de exemplu al referendumului consultativ îl oferă şi cel

prevăzut de art.90 din legea fundamentală.

Astfel, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poatecere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes

naţional, prin referendum .

Rezultă următoarele aspecte, care pot fi reţinute :

a Analizând conţinutul textului constituţional, observăm că s-a făcut

o exprimare generală – probleme de interes naţional . Nici nu se putea

astfel, prin “probleme de interes naţional” înţelegând de fapt situaţii care se

referă la interese naţionale şi pentru rezolvarea cărora trebuie consultat

49



deţinătorul suveranităţii naţionale – poporul .

b Preşedintele României “poate” cere poporului să-şi exprime voinţa.

Prin această formulare, legiuitorul constituant a lăsat la aprecierea

Preşedintelui României, luarea deciziei de consultare a poporului.

Desigur că în calitate de şef al statului şi având în vedere rolul său

de garant al independenţei naţionale, veghetor al respectării Constituţiei şi

mediator între stat şi societate, Preşedintele României va apela la electorat

când nevoile Ţării impun această măsură. Importanţa măsurilor preconizate

a se lua, trebuie să aibă suportul susţinerii lor de către popor.

a Preşedintele României poate cere exprimarea voinţei poporului“după consultarea Parlamentului”. Consultarea prealabilă a Parlamentului

este o condiţie a respectării Constituţiei şi de şeful statului în acest caz. În

opinia noastră, consultarea prealabilă a Parlamentului scoate în evidenţă

importanţa care se acordă referendumului naţional, iar Preşedintele ca

factor de echilibru între autorităţile statului şi societate, trebuie să cunoască

şi părerea unicei autorităţi legiuitoare a ţării .Mai mult, Preşedintele trebuie să manifeste discernământ politic atunci

când apelează la această consultare naţională. Avem în vedere eventualele

situaţii contradictorii între avizul parlamentar şi rezultatele referendumului

(aviz negativ al Parlamentului şi rezultatul pozitiv în urma referendumului

şi invers. Urmările acestui conflict nu se pot întrevedea, Preşedintele

neavând desigur interes în obţinerea acestui rezultat. De aceea credem cănimeni nu e interesat să se ajungă la o asemenea situaţie .

a Consultarea voinţei poporului în legătură cu problemele de interes

naţional, se poate face de Preşedinte prin referendum. Datorită importanţei

relaţiilor sociale la care se referă, Constituţia prevede ca organizarea şi

desfăşurarea referendumului se reglementează prin lege organică .

Rămâne ca potrivit competenţei legale, Curtea Constituţională să

urmărească respectarea procedurii de organizare şi desfăşurarea

50



referendumului şi să confirme rezultatele lui.

CAP.IV. Sarcinile Preşedintelui României

IV.1. Noţiune şi explicaţie istorică

Trebuie arătat că legiuitorul constituant din 2003, a proiectat un

Preşedinte de Republică pentru a satisface, pe de o parte nevoile de

reprezentare ale statului, iar pe de altă parte, nevoia de arbitraj între”puterile statului,între stat şi societate” ; ceea ce reprezintă o adevărată

“revoluţie” în modul în care este concepută prima “dregătorie” a Ţării,

dacă respectăm tradiţia.

Instituţia Preşedintelui Republicii, a provocat foarte multe discuţii în

Adunarea Constituantă, realizându-se până la urmă un pact între curentul

republican şi curentul monarhic. Astfel , de la un regim semiprezidenţial cuun Preşedinte de republică relativ puternic cel puţin în raport cu Guvernul,

s-a profilat în cadrul Adunării Constituante, un preşedinte de republică

foarte apropiat de regimul politic parlamentar clasic, cu singura deosebire

că este ales prin vot universal direct.

Constituţiile europene merg pe ideea unui “funcţionar neutru”şi nu a

unui “personaj politic forte” ce defineşte esenţa funcţiei de Preşedinte alRepublicii, idee receptată şi de legiuitorul constituant român.

IV.2. Clasificare şi conţinut

Preşedintele României apare conform articolului 80 din Constituţie

într-o triplă situaţie:

a)şef de stat ce presupune că are funcţia de reprezentant al statului

51



român,în exteriorul Ţării cât şi în interior. El poate încheia în numele

României, tratate internaţionale,negociate de Guvern, de a acredita şi

rechema ambasadorii, de a aproba înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea

rangului misiunilor diplomatice ori de a acredita reprezentanţi diplomatici

ai altor state în România. Pe plan intern, între altele, şeful statului are

dreptul de a conferi decoraţii şi titluri de onoare, de acordare a celor mai

înalte grade militare, de numire în funcţii publice, de acordare a graţierii

individuale.

b)şef al Executivului - Preşedintele României are sarcina de a garanta

independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării,ceea ce presupune ca Preşedintele să fie “comandantul forţelor armate” şi să “

îndeplinească funcţia de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a

Ţării. În vederea realizării acestor sarcini, Preşedintelui îi sunt prevăzute

atribuţii în domeniul apărării,( art. 92) şi în situaţii excepţionale (art.93 din

Constituţie).

c)autoritate publică – Preşedintele României este chemat să vegheze larespectarea Constituţiei şi la funcţionarea autorităţilor publice în baza

Constituţiei, sarcină ce presupune şi un “arbitraj” între “puterile statului”

sau după caz , între stat şi societate.

Respectarea Constituţiei şi a legilor este o îndatorire fundamentală,

articolul 16 ,aliniatul 2 consacră principiul legalităţii “ Nimeni nu este mai

presus de lege “, deci orice cetăţean şi orice autoritate publică trebuie să fiediligent pentru a se înscrie în sfera Constituţiei.

Nici una din autorităţile jurisdicţionale (instanţe judecătoreşti, Curtea

de Conturi, Curtea Constituţională, Ministerul Public) nu are rolul de a

“media” conflictul dintre autorităţile exclusiv politice (ex. Între Parlament

şi Guvern) determinat de aplicarea Constituţiei, acest rol revine

Preşedintelui României.

52



Acesta este elementul de noutate cu caracter revoluţionar 46 ,fiind

puţine constituţii în lume ce reglementează un atare rol pentru persoana

care îndeplineşte funcţia de şef al statului, mai ales dacă e vorba de un

preşedinte de republică. 47

Această funcţie a Preşedintelui României, reclamă într-o formulă

ideală, un Preşedinte ,prin educaţie şi statut anterior, echidistant faţă de

partidele politice.

Preşedintele va fi pus să medieze şi între tabăra politică din care a

făcut parte, pe care a condus-o şi tabăra politică adversă ,riscând să fie

“judecător şi parte în aceeaşi cauză” .Este de neconceput ca invocând art.80 aliniatul 2 din Constituţie, o

Cameră a Parlamentului să solicite “arbitrajul” Preşedintelui în “litigiul” pe

care acesta îl are cu Curtea Constituţională asupra unui text de regulament,

declarat prin Decizia Curţii Constituţionale sau un litigiu dintre Guvern şi o

instanţă de contencios administrativ .48

După Ion Deleanu pot fi conturate trei funcţii preşedinţiale49

prin caresunt sintetizate sarcinile Preşedintelui României :

1.Funcţia de reprezentare derivă din caracterul “reprezentativ”al

Preşedintelui României în sensul că fiind ales prin vot universal , egal,

direct, secret şi liber exprimat el are calitatea de a fi purtătorul de cuvânt al

poporului român- titularul suveranităţii.

În acest sens Preşedintele României este un “organ reprezentativ” ca46 S-a avut în vedere soluţia din Constituţia Spaniei care în art.156 precizează că şeful statului

este arbitrul şi moderatorul funcţionării regulate a instituţiiilor.47 Constituţia Greciei(9 iunie 1975) art.30 aliniatul 1 “Preşedintele Republicii este arbitrul

instituţiiilor Republicii”.48 De aici nu trebuie să se înţeleagă că o “autoritate de putere judecetorească” sau Curtea

Constituţională nu ar putea să-şi exercite această funcşie atunci când o autoritate politică aadoptat o atitudine contrar intereselor şi prevederilor Constituţiei.

49 “Presedinţial” şi “prezidenţial” par a fi sinonime, doar că ultimul termen e mai rar întrebuinţat, le-am folosit nuanţat, pentru a distinge “funcţia preşedintelui” într-un regim

apropiat de cel parlamentar, de “funcţia prezidenţială”, într-un regim opus celui parlamentar-regim prezidenţial, prin care excelează cel american.Ion Deleanu, op. cit.vol.II, pag.332 .

53



şi Parlamentul .50

Conform art.80 alin. 1 din Constituţie Preşedintele României este

“reprezentantul” statului român—trebuie să-l reprezinte şi să acţioneze în

numele lui .

2.Funcţia de garant : a) garant al statului

b) garant al Constituţiei

a)Garant al statului – îşi asumă răspunderea pentru independenţa,

unitatea şi integritatea teritorială a statului . În asemenea coordonate,funcţia de garant se conjugă cu cea de reprezentare.

Mijloace utilizate : a) Preşedintele este comandantul suprem al forţelor

armate şi îndeplineşte funcţia de Preşedinte al Consiliului Suprem de

Apărare a Ţării .

b) Declară mobilizarea parţială sau generală a

forţelor armate .c) În caz de agresiune armată împotriva Ţării,

el ia măsuri de respingere a agresiunii .

d) Instituie starea de urgenţă sau starea de

asediu în întreaga ţară ori în unele localităţi .

e) Garant al Constituţiei – veghează la

respectarea acesteia . Mijloace utilizate : a) Sesizarea Curţii Constituţionale înainte de

promulgarea legii, pentru verificarea constituţionalităţii ei (art.146, litera a

din Constituţie).

b) Mesajul adresat Parlamentului înainte de

promulgarea legii pentru ca acesta să procedeze la reexaminarea ei(art.88

50 Membrii Contituantei au voit însă ca Parlamentul să fie “mai reprezentativ” decât alteorgane reprezentative aţa încât, potrivit art.61 alin.1, el este “organul reprezentativ suprem”.

54



aliniatul 2) .

c) Numirea în funcţie a judecătorilor şi

procurorilor la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii(art.134

alin. 1) .

3.Funcţia de mediere se sprijină pe principiul legitimării larg şi

autentic democratice a Preşedintelui, precum şi pe principiul neapartenenţei

Preşedintelui la nici un partid politic .

În calitate de mediator, Preşedintele este “o simplă magistratură de

influenţă”, un factor al “bunelor oficii”, este un factor reglator înmecanismul statal precum şi în raporturile dintre stat şi societate.

Preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice, aplanează

sau previne relaţiile tensionate dintre acestea, sau dintre ele şi societate.

Mijloace utilizate: a)Preşedintele României poate solicita întrunirea

Parlamentului (art.63 aliniatul 3 )

b)Transmite mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii .

c)Solicită Parlamentului atunci când e necesar,

reexaminarea legilor adoptate, înainte de a proceda la promulgarea

acestora .

d)Dizolvă Parlamentul atunci când prin refuzul

acestuia de a investi Guvernul, sistemul instituţional a fost blocat

(art.89,aliniatul 1).

e)Consultă Guvernul cu privire la problemele

urgente şi de importanţă deosebită (art. 86) .

Pentru definirea funcţiei de Preşedinte al României se impune a se

reţine faptul că el nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor

sale, întrucât ele sunt funcţii proprii puterii executive şi exercitarea lor este

împărţită între Preşedintele României şi Guvern, ambele autorităţi aflându-

55



se sub control parlamentar.

De asemenea exercitarea funcţiilor Preşedintelui României se face prin

realizarea unor atribuţii strict determinate de Constituţie însă majoritatea lor

se supun acordului Guvernului sau Parlamentului.

CAP.V. ActeleCAP.V. Actele Preşedintelui RomânieiPreşedintelui României

V.1. Delimitarea sferei

Trebuie să facem distincşie între actele exclusiv politice alePreşedintelui României şi actele juridice, la care se referă art.99 din

Constituţie. Formularea din text "În exercitarea atribuţiilor sale,

Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al

României " trebuie privită într-un sens strict. Deşi legiuitorul constituant

foloseăte o formulare generică, în realitate nu a avut în vedere toate

atribuţiile Preşedintelui, fiind concluzia logică care rezultă dintr-ointerpretare sistematică a Constituţiei. S-a văzut că forma constituţională

prin care Preşedintele comunică cu Parlamentul este mesajul, care ne apare

ca fiind un act exclusiv politic. Ar fi un exces de zel să se spună că mesajul

la care se referă art.88 din Constituţie "se adresează Parlamentului" numai

prin emiterea unui decret, care obligatoriu trebuie publicat în Monitorul

Oficial, nepublicarea atrăgând inexistenţa decretului, adică a mesajului.Preşedintele poate prezenta şi personal un mesaj, ori prin reprezentanţi;

dacă am face o interpretare exclusiv logic-formală a art.99 din Constituţie,

în legătură cu răspunderea preşedintelui interimar, ar însemna că

prezentarea unui mesaj Parlamentului nu s-ar putea face decât după

publicarea acestuia în Monitorul Oficial, că numai atunci el există, ceea ce

este absurd. De asemenea Preşedintele aduce la cunoştinţa Parlamentului,

printr-un mesaj, măsurile luate pentru respingerea agresiunii armate

56



îndreptate împotriva ţării. Cum s-a văzut, legiuitorul constituant cere ca

operaşia de informare a Parlamentului să se facă neîntârziat, ceea ce

exclude ideea de a aătepta publicarea în Monitorul Oficial a mesajului. Se

înţelege că măsurile pe care le ia în ordine Preşedintele pentru respingerea

agresiunii vor îmbrăca, în principal, forma unor ordine către

comandamentele armatei, adică a unor acte juridice care nu pot fi decât

decrete prezidenţiale, supuse regulii contrasemnării de către Primul-

ministru, evident şi publicării în Monitorul Oficial. Dar expresia "ia măsuri

pentru respingerea agresiunii" are o semnificaşie mai amplă, măsurile se

pot concretiza şi în apeluri adresate populaşiei, trupelor, organismelor internaţionale, unor alte state etc. Ca atare legiuitorul constituant a lăsat la

latitudinea Preşedintelui să efectueze operaţiuni administrative, să emită

decrete sau acte exclusiv politice, având doar obligaţia de a informa despre

toate acestea, neîntârziat Parlamentul. Nu trebuie să omitem că

Preşedintele României este şi comandantul forţelor armate, iar în legi,

respectiv în regulamente şi planuri militare sunt prevăzute, uneorimatematic, măsurile pe care trebuie să le ia comandantul forţelor armate în

atari situaţii. Orice măsură a comandantului forţelor armate înseamnă, însă

o măsură a Preşedintelui României, el va purta răspunderea politică, morală

şi juridică ca Preşedinte şi nu ca şef al forţelor armate. Este de neconceput

ca Preşedintele să se prevaleze de calitatea de comandat al forţelor armate

pentru a fi exonerat de răspundere ca auoritate politică, cum la fel este deneconceput ca lipsa de fermitate a Preşedintelui , în calitate de comandant

al forţelor armate, inclusiv în luarea măsurilor pentru respingerea unei

agresiuni armate îndreptate împotriva ţării să nu reprezinte temei al

declanşării răspunderii sale ca om politic şi autoritate a statului.

În concluzie, vom reţine că Preşedintele României emite decrete, ca

acte juridice, mesaje, declaraţii etc. şi acte exclusiv politice.

57



V.2.Regimul şi natura decretelor prezidenţiale

Ca principiu, decretele prezidenţiale, cum s-a arătat, sunt supuse

regulii contrasemnării; fac excepţie doar decretele care concretizează

atribuţii inerente Preşedintelui ( ex. Desemnarea candidatului la funcţia de

Prim-ministru, dizolvarea Parlamentului, numirea în funcţii publice). Este

necesară însă, şi o altă precizare: Constituţia prevede în art.100 alin.2 că şi

decretele emise în realizarea atribuţiilor cuprinse la art.91 alin 1 (încheierea

tratatelor) şi alin. 2 , cât şi cele emise în realizarea atribuţiilor prevăzute de

art.92 alin.2 şi 3 (respingerea agresiunii armate) trebuie contrasemnate dePrimul-ministru, dar aceste dispoziţii nu trebuie să ducă la concluzia că

realizarea respectivelor atribuţii presupune, cu necesitate emiterea de

decrete. Dacă am face o atare interpretare rigidă, s-ar ajunge la paradoxuri

juridice, la situaţii imposibile. Încheierea de tratate internaţionale, în

numele României, de pildă nu înseamnă emiterea unui decret prezidenţial,

contrasemnat de primul-ministru, ci faptul semnării tratatului de cătrePreşedintele României, deci săvârşirea unei operaţiuni materiale, de

existenţa căreia Constituţia leagă producerea unor efecte juridice. În

schimb, celălalt aspect la care se referă alin.1 al art.91, anume trimiterea

tratatului spre ratificare Parlamentului, presupune redactarea şi înaintarea

unui document, care are semnificaşia juridică a unui decret prezidenţial,

valabil numai dacă este contrasemnat de Primul-ministru.Cât priveşte caracterul, decretul prezidenţial nu poate avea

caracter normativ şi nici caracter secret. Nepublicarea decretului, cum se

menţionează în art.100 alin.1 din Constituţie, atrage inexistenţa, fiind aici o

normă cu valoare de principiu, ea se aplică, prin analogie şi la celelalte

autorităţi ale administraţiei publice, deşi este prevăzută expres numai pentru

hotîrârile de Guvern.

Decretele prezintă următoarele trăsături distinctive :

58



ele prezintă manifestări unilaterale de voinţă în vederea producerii

de efecte juridice ;

apar ca urmare a exercitării atribuţiilor reglementate de Constituţie

şi legi ;

unele dintre ele trebuie să fie contrasemnate de Primul Ministru;

este obligatorie publicarea lor în Monitorul Oficial al României,

îndeplinirea acestei clauze determinând existenţa actului ;

au caracter executoriu .

Se pune problema dacă decretele pot fi supuse controlului prin,

instanţele de contencios administrativ .

Potrivit Constituţiei, persoana vătămată într-un drept al său de o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în

termen legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului

pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele

exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică (Legea nr.554/2004,

legea contenciosului administrativ)51 .

Acest gen de control prezintă câteva caracteristici generale :

El este un control mai restrâns decât cel politic vizând numai

aspecte de legalitate, nu şi cele de oportunitate .

Este un control care nu se poate declanşa decât la sesizarea celui

lezat într-un drept al său sau într-un interes legitim şi juridic protejat .

Este un control exercitat într-o manieră mai circumspectă şi mai

precisă decât cel politic .

Controlul se realizează în cadrul unor forme procedurale riguros

determinate (privitoare la competenţă, sesizare,derularea procesului,

pronunţarea hotărârii, cai de atac) .

Hotărârea instanţei de contencios administrativ, prin care se

analizează actul administrativ se bucură de o autoritate absolută, ea având51 Publicată în M. Of. Nr. 1154 din 7 decembrie 2004, intrată în vigoare la 3 ianuarie 2005

59



forţă obligatorie faţă de toţi ceilalţi .

Dacă s-ar pune problema legalităţii unui decret în faţa instanţei de

contencios administrativ aceasta ar trebui să-şi verifice competenţa

materială, în raport cu excepţiile prevăzute de art.2 al Legii nr. 554/2004.

Ne interesează faptul că nu pot fi atacate în justiţie:

1. Actele ce privesc raporturile dintre Parlament sau Preşedintele României

şi Guvern ;

2. Actele administrative de autoritate ;52

3. Actele administrative referitoare la siguranţa internă a statului ;

4. Măsurile urgente luate pentru evitarea sau înlăturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stării

de necesitate ;

5. Actele de comandament cu caracter militar .

De aici rezultă că decretele prezidenţiale nu sunt susceptibile de

control în condiţiile contenciosului administrativ .53

Deşi decretele sunt emise de o “autoritate publică” şi sub aspectulnaturii lui juridice, ele sunt “acte administrative”, prin raportare la

excepţiile arătate, concluzia nu poate fi alta . Indiferent de domeniul în care

ele intervin,chiar având un caracter individual, decretele prezidenţiale,

emise în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie, sunt şi rămân acte

de autoritate nesusceptibile de control pe calea contenciosului administrativ

.54

52 “Actele de autoritate” au o semnificaţie mai largă, incluzând obiţnuit şi actele care privescraporturile dintre Parlament şi Guvern . Un act de autoritate ,nesusceptibil de control

judecetoresc, este decretul emis în materie de graţiere individuală .53 Ion Deleanu, op.cit . ,pag.36054 În sens contrar Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ,vol .4 , editura Actami,

Bucureşti,1994, pag.87 “ De vreme ce am calificat decretul ca act juridic, mai exact actadministrativ, el va fi supus atacului în contencios administrativ, fiind exceptate doar aceledecrete care intră în sfera finelor de neprimire ale Legii contenciosului administrativ .

60



CAP.CAP. VI. Răspunderea Preşedintelui României VI. Răspunderea Preşedintelui României

VI.1.Scurt istoric şi drept comparat

Punerea sub acuzare a Preşedintelui de Republică îşi are sorgintea în

Instituţia similară apărută în dreptul constituţional, când a apărut termenul

în limba engleză de impeachment, fiind reţinută această expresie pentru a

evoca răspunderea şefului de stat într-un sistem republican în constituţiile

scrise .

Astfel, Constituţia Elveţiei, dat fiind regimul politic pe care îlconsacră, nu face o distincţie specială asupra răspunderii preşedintelui

confederaţiei, care este unul dintre miniştri ( ai Consiliului Federal ),

mulţumindu-se să reţină în art. 102 punctul 16, că întreg Consiliul Federal

“dă socoteală de gestiunea sa în faţa Adunării Federale, la fiecare sesiune

ordinară prezintă acesteia un raport asupra situaţiei Confederaţiei atât în

interior cât şi în exterior şi supune atenţiei şi măsurile pe care le considerăutile pentru sporirea prosperităţii comune”. Rezultă o răspundere exclusiv

politică .

Constituţia Italiei prevede că Preşedintele Republicii nu este

responsabil de actele făcute în exerciţiul funcţiunii cu excepţia cazurilor de

“înaltă trădare sau de atentat contra Constituţiei” ipoteze în care este pus

sub acuzare de către Parlament, reunit în şedinţă comună, cu majoritateabsolută a membrilor săi, competenţa de a judeca acuzarea revenind Curţii

Constituţionale .

Constituţia Franţei în art. 68 alin.1 reţine că Preşedintele Republicii nu

este responsabil de actele făcute în exerciţiul funcţiei sale decât în caz de

înaltă trădare. El nu poate fi pus sub acuzare decât de cele două Camere

care au hotărât, printr-un vot identic, în scrutin public şi cu o majoritate

absolută a membrilor care le compun, fiind judecat de Înalta Curte de

61



Justiţie. Unii autori francezi remarcă că alegerea Preşedintelui prin sufragiu

universal direct şi calificarea lui ca un veritabil şef al statului şi al

Executivului a condus la inexistenţa unei responsabilităţi a acestuia în faţa

Parlamentului, singura responsabilitate reglementată fiind cea penală. În

doctrina franceză de susţine şi ideea după care Preşedintele Republicii

poate fi socotit răspunzător pentru faptele comise în afara prerogativelor

funcţiei prezidenţiale, în condiţiile dreptului comun .

Constituţia Austriei prevede trei situaţii de suspendare şi revocare a

Preşedintelui Federaţiei :

suspendarea şi revocarea prin referendum a PreşedinteluiFederaţiei .

urmărirea de către autorităţile publice .

punerea sub acuzare şi judecarea de către Curtea Constituţională .

În Constituţia Finlandei art.47 se consacră răspunderea Preşedintelui

pentru acte ilegale, comise în exercitarea funcţiei, la fel ca şi miniştrii, cât

şi răspunderea specială a Preşedintelui, când Cancelarul apreciază că el s-afăcut vinovat de înaltă trădare; ipoteză în care se va sesiza Camera

Reprezentanţilor,care va decide cu majoritatea de ľ , iar competenţa de

judecată aparţine Curţii Supreme. Punerea sub acuzare are ca efect

suspendarea Preşedintelui până la pronunţarea deciziei Curţii .

Soluţia din Constituţia Egiptului se menşine pe

aceleaşi coordonate tehnico-juridice . Punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru înaltă trădare sau pentru comiterea unei crime se face printr-o

moşiune prezentată de cel puţin 1/3 din membrii Adunării Poporului. Actul

de acuzare nu este valabil decât dacă este adoptat cu o majoritate de 2/3 a

membrilor Adunării. Odată adoptată această decizie, Preşedintele

Republicii este suspendat din funcţiile sale, care sunt asumate provizoriu de

către Vicepreşedintele Republicii, până la statuarea asupra acuzării .

62



VI.2. Sediul materiei şi natura juridică a răspunderii

Pentru această discuţie, interesează art. 84 din Constituţia României

intitulat “Incompatibilităţi şi imunităţi, respectiv art. 96, alin. 1 care

consacră o importantă excepţie de la această regulă, anume posibilitatea

înlăturării Preşedintelui şi a punerii sale sub acuzare pentru o faptă deosebit

de gravă , cum ar fi înalta trădare.55

Articolul 95 se referă la o instituţie distinctă ca esenţă de Instituţia

răspunderii, anume la “suspendarea din funcţie” în realitate, reglementează

numai răspunderea politică a Preşedintelui, textul consacrat şi sancţiunea

demiterii Preşedintelui prin referendum56 .

Problema referendumului este reglementată detaliat prin Legea nr. 3

din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului57, care

constituie dreptul comun în materie. Acest act normativ cuprinde o definiţiea referendumului naţional, precum şi dispoziţii speciale cu privire la fiecare

dintre cele trei categorii de referendum naţional: revizuirea Constituţiei,

demiterea Preşedintelui României, probleme de interes naţional.

În toate cazurile, referendumul are semnificaţia unui procedeu ce

55 Aliniatul 1 al art.96 reglementează de principiu problema punerii sub acuzare a Preşedintelui

consacrând regula imunităţii acestuia extinde imunitatea şi după expirarea mandatului. Înconsecinţă pe plan politic se poate vorbi de o imunitate completă a Preşedintelui, constând înfaptul ce el nu răspunde pentru modul în care îşi exercită atribuţiile ce îi revin, în funcţia pecare o ocupă inclusiv pentru opiniile pe care le exprimă în aceeaşi ipoteză .

La Florin Vasilescu în Drept constituţional, pag. 192 , fraza următoare :”Aşadar responsabilitatea Preşedintelui nu poate fi angajată pentru orice fel de declaraţii, opinii,iniţiative petrecute pe timpul exercitării mandatului prezidenşial, acestă imunitate avăndcaracter absolut şi permanent” nu are fundament solid pentru ce altfel nu s-ar justificasuspendarea şi demiterea la care se referă art.96, sancţiuni ce intervin pentru “fapte grave

prin care se încalce prevederile Constituţiei”, care pot fi şi anumite declaraţii şi iniţiative .citat după Antonie Iorgovan, op. cit .,1994, pag.91 .

56 Este vorba aici despre un caz tipic de revocare populară, constituantul folosind însă sintagma”referendum pentru demiterea Preşedintelui României”

57 Publicată în M. Of. Nr. 84 din 24 februarie 2000

63



conduce la adoptarea unei decizii direct de către popor 58.

Preşedintele României nu poate fi tras la răspundere pentru declaraţii,

iniţiative, efectuate în exercitarea misiunilor prevăzute în art.80 din

Constituţie şi a prerogativelor recunoscute de Constituţie în îndeplinirea

acestor misiuni .

Excepţie de la această regulă, cu un grad mare de extensie, apare

tradiţionala răspundere politică sau răspundere administrativ - disciplinară,

consacrată în art.95, iar pentru fapte deosebit de grave sub aspect politic,

pot dobândi şi o semnificaţie penală .

De asemenea pentru faptele ce nu au legătură cu exercitarea prerogativelor prezidenţiale, Preşedintele României, va răspunde ca orice

cetăţean, în condiţiile dreptului comun .59

VI.3.Răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui

Protecţia mandatului preşedintelui nu este incompatibilă curăspunderea titularului său pentru modul cum îl exercită . Mai mult însă,

protecţia mandatului îşi găseşte justificare numai dacă el este exercitat în

scopul şi în limitele ce i-au fost stabilite prin Constituţie .

Lipsa de răspundere ar fi un “cec în alb”pentru exercitarea

iresponsabilă a mandatului. Parafrazând pe Honore de Balzac, am spune că

prerogativele nu sunt sentimente; a face ceea ce trebuie şi cum trebuie nuînseamnă, a face ce-şi place .

58 Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr 3 din 2000, “organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire larevizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii”. Art. 10 din acelaşi act normative prevede că “Demiterea Preşedintelui este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi înlistele electorale”

59 Preşedintele ca simplu cetăţean, săvârşeţte la volanul maşinii, un accident de circulaţie,avariind maşina altui cetăţean, urmărind să răspundă potrivit legii civile , dacă sunt şiconsecinţe penale . Preşedintele cade în pretenţii, într-un proces de partaj, dace nu se execută

de bunăvoie, va fi silit ca orice cetăţean .În concluzie , nu trebuie confundată imunitatea, care vizează funcţia cu abuzul de drept alcetăţeanului care este titularul unei funcţii, supusă regimului imunităţii .

64



Răspunderea Preşedintelui poate fi de natură “exclusiv politică” 60sau

de natură juridică .

O primă formă a răspunderii politice este , împrumutând expresia

“răspundere de fapt”– Preşedintele se expune veto-ului corpului electoral,

în ipoteza candidaturii pentru un mandat .Mai eficiente sunt alte forme ale

răspunderii prevăzute de Constituţie :

1 Demiterea – formă de răspundere politică .

2 Punerea sub acuzare şi condamnarea pentru înaltă trădare –

răspundere esenţialmente juridică .

1. Pentru a interveni demiterea Preşedintelui – ca sancţiune arăspunderii sale politice trebuie să se procedeze la suspendarea din funcţie a

Preşedintelui .

Există două etape pentru sancţionarea politică a Preşedintelui :

a suspendarea din funcţie, art. 95, alin. 1

b demiterea lui prin referendum, art. 95, alin. 3

Suspendarea din funcţie nu este ea însăşi o formă a răspunderii politiceci procedura premergătoare şi obligatorie pentru eventuala sancţionare a

Preşedintelui întrucât: Preşedintele nu răspunde politic în faţa

Parlamentului ,ci în faţa corpului electoral ; suspendarea din funcţie nu

poate fi infirmată prin referendum sau ea devine ineficace dacă

referendumul nu a fost organizat în termenul prevăzut de Constituţie .

Pentru a ajunge la suspendarea din funcţie trebuie îndeplinite câtevacondiţii de fond şi formă (art.95).

Condiţia de fond prevăzută de Constituţie este încălcarea prevederilor

ei. Aprecierea concretă a faptului de încălcare rămâne la dispoziţia

Parlamentului .

Condiţiile de formă sunt mai multe:

60

Răspunderea juridică nu poate fi cu totul disociată de cea politică, iar răspunderea politicăeste angajată pe temeiul legii constituţionale şi conduce la consecinţele arătate de Constituţie.

65



a)Propunerea de suspendare – motivată – poate fi făcută numai de cel

puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor .

b)Ea trebuie adusă neîntârziat la cunoştinţa Preşedintelui .

c)Asupra propunerii de suspendare se pronunţă, printr-un aviz

consultativ Curtea Constituţională .

d)Dezbaterea propunerii de suspendare se face în şedinţă comună a

Camerei Deputaţilor şi a Senatului .

e)Preşedintelui trebuie să i se respecte dreptul de a da explicaţii

parlamentarilor- dacă el consideră necesar – cu privire la faptele ce i se

impută , conform art. 96, alin 2f)Propunerea de suspendare poate fi aprobată de Parlament cu cel puţin

votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată , aceasta

produce două efecte :

a)Instaurarea interimatului funcţiei de Preşedinte, conf. art. 98

b)Marcarea momentului de la care începe să curgă termenul de 30 dezile pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii Preşedintelui.

În cazul în care referendumul nu s-a organizat în termen de 30 de zile

de la data aprobării cererii de suspendare din funcţie sau atunci când ,deşi s-

a organizat în acest termen, electoratul a refuzat demiterea, încetează

interimatul funcţiei şi Preşedintele reia exerciţiul mandatului său. Dacă,

dimpotrivă, prin referendumul organizat în termenul arătat, s-a decisdemiterea din funcţie, interimatul continuă până la validarea mandatului şi

depunerea jurământului de către noul Preşedinte ales .

Alegerile trebuie organizate în termen de trei luni de la data la care a

intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României (art.97 alin.2) adică,

pentru ipoteza discutată de la data demiterii Preşedintelui .61

61

A rămas de domeniul legii organice să precizeze care este durata pentru care se alege noulPreşedinte: un mandat de cinci ani, adică durata obişuită a mandatului prezidenţial, sau un“mandat cu termen redus”, cuprinzând deci durata rămasă din mandatul Preşedintelui demis .

66



2.De la principiul înscris în art.84 alin.2 şi art. 72 alin. 1 potrivit căruia

Preşedintele României se bucură de imunitate, legea fundamentală face o

singură excepţie: punerea sub acuzarea Preşedintelui pentru “înaltă

trădare”(art.96 alin.1) .

Procedura constituţională pentru angajarea acestei forme de răspundere

este sumară :

a Punerea sub acuzare a Preşedintelui poate fi hotărâtă în şedinţă

comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului .

b Votul cerut pentru punerea sub acuzare este cel puţin două treimidin numărul deputaţilor şi senatorilor .

c Competenţa de judecată aparţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

în condiţiile legii

d Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare .62

Câteva concluzii şi observaţii pot fi făcute :a Fapta de “înaltă trădare”63 se situează în afara Codului Penal actual

şi, deocamdată, ea contravine principiului legalităţii încriminării şi a

pedepsei .64

Argumente sunt în favoarea fiecerei soluţii .Am înclina spre cea dintâi, întrucât : Constituţia fixează durata mandatului Preşedintelui lacinci ani, fără a distinge între cele două ipoteze ; Preşedintele ales prin sufragiu universal se

bucură de plenitudinea prerogativelor ce decurg dintr-un mandat tipic . Nu mai puţin însă prin adoptarea acestei soluţii, s-ar produce asincronia între mandatul Camerelor şi mandatul preşedenţial .

62 Nu rezultă însă cine poate deschide procedura punerii sub acuzare a Preşedintelui, nici dacăPreşedintele este suspendat din funcţie pe perioada dintre punerea lui sub acuzare şirămânerea devinitivă a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

“Înalta trădare” este o faptă de încălcare a prevederilor Constituţiei, suspendarea din funcţie aPreşedintelui , până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei supreme , apare nu numai

justificată, dar şi necesară .63 Sintagma de “Înaltă trădare” este preluată şi de legiuitorul constituent roman în art. 96. Nu este vorba de o

noţiune a Dreptului penal, chiar dacă în Codul penal este reglementată infracţiunea de trădare, în diverselesale forme ci de o noţiune specifică Dreptului constituţional, care evocă un comportament politic al

Preşedintelui României, cu grave consecinţe de ordin penal, încadrarea în penal fiind dată de Parchet şi deJustiţie, şi nu de Parlament, ca autoritate politică.

64 Ioan Vida, Drept constituţional şi instituţiii politice,pag.72 consideră ce înalta trădere nu

67



b Deşi fapta este esenţialmente penală, ea încalcă şi ideea răspunderii

politice a Preşedintelui .65

c Prin punerea sub acuzare, Parlamentul nu califică fapta ca

infracţiune şi nici nu decide asupra vinovăţiei, ci doar le afirmă.

d Hotărârea Parlamentului de punere sub acuzare se transmite

procurorului general pentru ca acesta, potrivit legii,să sesizeze Înalta Curte

de Casaţie şi Justiţie cu judecarea cauzei .

e Până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

Preşedintele se află sub beneficiul prezumţiei de nevinovăţie.

f În condiţiile actualei legislaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie seaflă în ipoteze contradictorii inadmisibile: ea ar urma să-i califice fapta de

“înaltă trădare”, să-i prevadă limitele speciale de pedeapsă şi apoi să decidă

eventuala condamnare şi condiţiile exercitării căii de atac .

În literatura juridică română, prin „înaltă trădare” s-a înţeles „fapta

infamantă supremă, care poate conduce la demiterea Preşedintelui fără a fi

detaliată prin texte constituţionale”66

În concluzie, faţă de dispoziţiile Constituţiei, tragerea la răspundere

penală a Preşedintelui României comportă două faze:

a faza punerii sub acuzare pentru înaltă trădare

b faza judiciară ce conţine trei etape:

1) trimiterea în judecată de către Parchetul de pe lângă

poate fi definită într-un cod penal şi nici în altă lege specială .Pentru a oferi o soluţie s-a opinat că “acela care poate stabili cu majoritate calificată de două

treimi ridicarea imunităţii prezidenţiale este dator să-şi motiveze hotărârea, definindelementele constitutive ale faptei deduse judecăţii, sub condiţia admiterii acestei definiţii decetre Curtea Supremă de Justiţie . citat după A. Iorgovan, op.cit . , 1996, pag. 304

65 J.Giquel o califice ”infracţiune cu caracter politic şi cu conţinut variabil” pag.648 . Alţiautori reproduc art.IV al Constituţiei de la Weimer: “orice violare culpabilă a Constituţieisau a unei legi” . Din cuprinsul art.60 al Regulamentului şedinţelor comune, care se referă la“fapte” şi la “încălcarea lor juridică”, ar rezulta ce “înalta trădare”nu este o infracşiunedistinctă, ci o sintagmă ce poate cuprinde mai multe infracţiuni .citat după Ion Rusu, op.

cit. ,pag. 36 .66 Fl. Vasilescu, M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru şi I. Vida, Constituţia României,comentată şi adnotată, Regia autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992

68



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

2)judecata în fond a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia

Penală

După cum am menţionat deja, punerea sub acuzare sau trimiterea în

judecată penală, trebuie să le interpretăm că atrag suspendarea Preşedintelui

din funcţie .

..CONCLUZIICONCLUZII

Sintetizând aspectele şi consideraţiile constituţionale care rezultă

din modul de desemnare a şefului statului, rolul şi atribuţiile Preşedintelui

României, trăsăturile caracteristice ale raportului acestuia cu autorităţile

publice şi popor, aşa cum au fost ele prezentate putem să concluzionăm

astfel :

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct,secret şi liber exprimat. Este reglementarea care, alături de cea privind

organizarea alegerilor prezidenţiale în două tururi de scrutin, se regăseşte în

republicile semiprezidenţiale .

Preşedintele României nu are drept de iniţiativă legislativă, acest

drept aparţinând Guvernului, parlamentarilor şi unui număr de 100 000 de

cetăţeni cu drept de vot (art.74 al.1 din Constituţie) .67

Deşi Preşedintele este unul din subiectele care are iniţiativa

revizuirii Constituţiei, nu poate exercita acest drept din proprie iniţiativă, ci

numai la propunerea Guvernului .

Preşedintele poate cere Parlamentului o singură dată reexaminarea

unei legi (art. 77 alin. 2). În urma reexaminării de către Parlament

promulgarea devine obligatorie în cel mult 10 zile de la primirea legii67 Preşedintele Italiei, republică parlamentară , autorizează prezentarea în Cameră a proiectelor

de lege, venite de la Guvern .

69



adoptate (art.77 alin.3) .

Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României,

acestea fiind negociate de Guvern şi pentru a produce efecte juridice trebuie

să le supună spre ratificare Parlamentului în termen de 60 de zile (art.91

alin.1)

La propunere Guvernului, Preşedintele acreditează şi recheamă

reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea , desfiinţarea

sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art.91 alin.2 ).

Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,

mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate. Hotărârea Preşedinteluise supune ulterior aprobării Parlamentului , numai în cazuri excepţionale şi

în cel mult 5 zile de la adoptare ( art.92 alin.2) .

Preşedintele ia măsuri pentru respingerea agresiunii armate

îndreptate împotriva ţării, dar le aduce la cunoştinţa Parlamentului, printr-

un mesaj (art.92 alin.3 ) .

Potrivit legii, Preşedintele instituie starea de asediu sau starea deurgenţă, în întreaga ţară sau în unele localităţi, însă solicită Parlamentului

încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia

(art.93 alin.1) .

Preşedintele emite decrete în exercitarea atribuţiilor sale , care se

publică în Monitorul Oficial al României . Nepublicarea decretelor atrage

inexistenţa acestora (art.100 alin.1) .Decretele emise de Preşedinte pentru exercitarea atribuţiilor

referitoare la: încheierea de tratate, acreditarea şi rechemarea

reprezentanţilor diplomatici, declararea mobilizării forţelor armate,

respingerea agresiunii armate, instituirea stării de asediu sau de urgenţă,

conferirea decoraţiilor şi a titlurilor de onoare, acordarea gradelor de

mareşal, general şi amiral şi acordarea graţierii individuale, se

contrasemnează de primul – ministru (art.100, alin.2).

70



Preşedintele poate să dizolve Parlamentul, dar după consultarea

preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare,

precum şi dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea

Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare . De asemenea,

Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată pe timp de un an calendaristic

şi dizolvarea nu poate avea loc în ultimele şase luni ale mandatului

Preşedintelui şi nici în timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă .

Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Parlament

(art.95 alin.1şi 2 ) .

Preşedintele poate fi demis de popor, în urma organizăriireferendumului (art.95 alin.3 ) .

Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru

înaltă trădare (art.96 alin.1) .

Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim

ministru şi numeşte Guvernul, dar pe baza votului de încredere acordat de

Parlament(art.85 alin.1) .În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului

Preşedintele revocă şi numeşte pe unii membrii ai Guvernului, dar la

propunerea Primului Ministru (art.85 alin.2 ) .

Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în

exerciţiul funcţiunii lor, poate fi cerută nu numai de Preşedintele României

ci şi de Camera Deputaţilor şi Senat. Trimiterea în judecată a unui membrual Guvernului, obligă Preşedintele României să-l suspende din funcţie .

Preşedintele României poate cere poporului să-şi exprime prin

referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional, numai după

consultarea Parlamentului (art.90). Aşadar, reglementările constituţionale

au urmărit o îngrădire a atribuţiilor Preşedintelui României, legea

fundamentală din 2003 adoptă soluţii caracteristice republicilor

parlamentare .

71



Cu toate acestea nu putem să nu remarcăm rolul Preşedintelui ca

autoritate de administraţie publică, ca factor de stabilitate al societăţii

româneşti în perioada complexă pe care o traversează.

Este şi motivul ce l-a determinat pe marele constituţionalist şi

politolog francez, profesorul Maurice Duverger, să declare : “Reconversia

socială prezintă în România mai multe dificultăţi decât în celelalte ţări din

Est, pentru că a avut o dictatură mai grea şi mai naţionalistă . Cred că

Preşedintele a făcut destule eforturi pentru a îndrepta lucrurile, nu văd cum

s-ar guverna fără el în acest moment “ .

BIBLIOGRAFIE

1.Deleanu Ion, Justiţia Constituţională, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1995

2. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul comparat şi în dreptul român, Tratat, Editura Servo-Sat, Arad. 2003.

3.Deleanu Ion, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I şi vol.II,

Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996.

4.Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2000 .

5.Duculescu Victor, Constituţia României – comentată şi adnotată,

Editura Lumina Lex , Bucureşti, 1997.

72



6. Ionescu Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan,

Editura All Beck, Bucureşti, 2003

7.Iorgovan Antonie, Drept administrativ–tratat elementar ,

vol.4,Bucureşti,1994.

8.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ,vol.I,Editura

Nemira,Bucureşti, 1996

9.Jipa Florina Ruxanda, Preşedinţia – note de curs, Editura Era,

Bucureşti,1999

10. M. Constantinescu, I. Muraru, A. Iorgovan, Revizuirea

Constituţiei, Editura Rosetti, Bucureşti, 200311. M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, Elena Simina

Tănăsescu, Constituţia României revizuită- Comentarii şi explicaţii, Editura

All Beck, Bucureşti, 2004

12. Manda Corneliu, Drept administrativ,Editura

Victor,Bucureşti,2000.

13.Muraru Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice,EdituraActami,Bucureşti,1997.

14. Muraru Ioan, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii

politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

15. Preda Mircea,Tratat elementar de drept administrativ

român,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996 .

16. Prutianu Ştefan, Manual de comunicare şi negociere în afaceri,vol.II, Editura Polirom, Iaşi,2000 .

17. Rusu Ion, Preşedintele României.Drept constituţional .,Editura

Lumina Lex, Bucureşti,1996 .

18.Vrabie Genoveva, Drept constituţional şi instituţii politice,

vol.II,Editura Cugetarea, Iaşi, 1997 .

19. Vrabie Genoveva, Bălan Marius, Organizarea politico-etatică a

României, Ediţia a-IV-a revizuită şi adăugită, Institutul european, Iaşi, 2004

73



20. Zaharia T.Gheorghe, Drept administrativ, vol.I, Editura

Junimea,Iaşi, 2000.

21. Deleanu Ion, Revizuirea Constituţiei,în „Dreptul”, nr. 12 din 2003

22. Duculescu Victor, Câteva aspecte teoretice şi practice privind

problematica revizuirii Constituţiei, în „Dreptul”, nr. 4 din 2004

23.Constituţia României modificată şi completată prin Legea de

revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 2003, publicată în Monitorul

Oficial al României nr.758 din 29 octombrie 2003.

24. Legea nr.554 – Monitorul Oficial al României nr.1154 din 7

Decembrie 2004– legea contenciosului administrativ .25. Legea nr.415 din 27 Iunie2002 – Monitorul Oficial al României

nr.494 din 10 Iulie 2002 – legea privind organizarea, înfiinţarea şi

funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

26. Legea nr.370 din 20 septembrie 2004- publicată în Monitorul

Oficial nr. 884 din 29 Septembrie 2004 – legea privind alegerea

Preşedintelui României.27. Constituţia României, 31 Octombrie 2003-Editura Nicora 2003

74

82260873-institutia-presedintelui-romaniei

Documents