8. cap5 prot. lucratorilor prin serv. medicale - prim ajuto

5. PROTECŢIA LUCRĂTORILOR PRIN SERVICII MEDICALE

5.1. Supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor

Formele de supraveghere a stării de sănătate a lucrătorilor: Angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale necesare pentru supravegherea sănătăţii

lucrătorilor - examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic şi la reluarea activităţii - aceştia nefiind implicaţi în costurile aferente supravegherii medicale specifice riscurilor profesionale, în costurile îmbolnăvirilor profesionale, ale accidentelor de muncă şi ale reabilitării după boală profesională sau accident de muncă.

Examenul medical la angajarea în muncă

Se efectuează obligatoriu pentru: - lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată; - lucrătorii care reintră în activitate după o întrerupere de minimum 90 zile pentru motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive;- lucrătorii care sunt transferaţi sau detaşaţi în alte locuri de muncă sau activităţi;- lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.

Examenul medical la angajare se face la solicitarea angajatorului care va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare (anexa nr.2 din HG____) şi fişa de expunere la riscuri profesionale (anexa nr.3 din HG_____). În situaţia transferului, lucrătorul este obligat să prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul său de muncă anterior.Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical (anexa nr.4 din HG____).Medicul de medicina muncii, în baza:

- fişei de solicitare (anexa nr.2), - fişei de expunere la riscuri profesionale (anexa nr.3), - dosarului medical (anexa nr.4), şi a - examenelor medicale complementare indicate în anexa nr.1 (din HG),

completează fişa de aptitudine (anexa nr.5 din HG), cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de muncă respectiv.Fişa de aptitudine se completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator (la dosarul de personal) şi celălalt pentru lucrător.

Controlul medical de adaptare în muncă Controlul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicaţia medicului de medicina muncii.

Controlul medical periodicControlul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor, indiferent de tipul contractului de muncă.Periodicitatea examinării periodice este stabilită în fişele din anexa nr.1 şi ea poate fi modificată numai la propunerea medicului de medicina

muncii, cu informarea angajatorului.Pentru lucrătorii care nu se regăsesc în fişele din anexa nr.1, controlul medical periodic se face anual.Rezultatele controlului medical periodic se înregistrează în dosarul medical.Concluzia se finalizează prin completarea fişei de aptitudine (anexa nr.5) numai de către medicul de medicina muncii, în două

exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.

Examenul medical la reluarea activităţii

Se face după o întrerupere a activităţii de minimum 90 zile pentru motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii.

Medicul de medicina muncii poate efectua acest examen ori de câte ori îl consideră necesar, în funcţie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrătotul a absentat.

Contestaţia la concluzia medicului de medicina muncii

Persoana examinată poate contesta decizia medicului de medicina muncii, privind aptitudinea de muncă. Contestaţia se adresează autorităţii de sănătate publică judeţene, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii deciziei. Autoritatea de sănătate publică judeţeană desemnează o comisie de trei medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate

în termen de 21 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Decizia comisiei este consemnată într-un proces verbal şi este comunicată în scris. Concluzia procesului verbal este consemnată în fişa de aptitudine care constituie obiectul contestaţiei.

Promovarea sănătăţii la locul de muncă

Pormovarea sănătăţii la locul de muncă reprezintă supravegherea activă a sănătăţii lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de muncă şi cu factorii de risc profesional.

Medicii specialişti efectuează activităţi specifice de promovare a sănătăţii la locul de muncă, participând la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la SSM pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale.

Documentele specifice privind supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor

Dosarul medical şi fişa de expunere la riscuri profesionale se păstrează la cabinetul de medicina muncii unde s-a efectuat examenul medical la angajare şi controlul medical periodic.

În cazul schimbării cabinetului de medicina muncii, înregistrările medicale se predau noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator.

DOCUMENTE SPECIFICE:

LA SERVICIUL RESURSE UMANE:

1. FIŞA DE SOLICITARE a examenului nedical la angajare……………. – anexa nr. 2 din HG…..2. FIŞA DE EXPUNERE LA RISCURI PROFESIONALE ..............................- anexa nr. 3 din HG….

LA CABINETUL DE MEDICINA MUNCII:

3. DOSAR MEDICAL nr....................................................................................– anexa nr. 4 din HG4. MEDICINA MUNCII – FIŞĂ DE APTITUDINE NR. .......................... – anexa nr. 5 din HG…

(un exemplar din fişa de aptitudine se trimite la angajator, iar celălalt se înmânează lucrătorului)

Art. 17; 23 din HG……/2006

La transferul în altă unitate, lucrătorului i se vor înmâna copii ale dosarului medical şi ale fişei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina muncii a unităţii respective.

La întreruperea temporară (şomaj) sau definitivă (pensionare) a activităţii lucrătorului, cabinetul de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului său de familie.

Medicul de medicina muncii şi medicul de familie al lucrătorului se vor informa reciproc şi operativ la apariţia unor modificări în starea de sănătate a lucrătorului.

Dosarul medical este protejat de prevederile legislaţiei în vigoare privind secretul medical şi este necomunicabil angajatorului.

Lucrătorii au acces la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate.

5.2. Prim ajutor de bază - SMURD

CAPITOLUL I

1.4. Protocoale de interventie Prim-ajutor de baza

1.4.1. Victima nu respira si nu are puls: Primul gest în aceasta situatie este anuntarea situatiei la 112 solicitând ajutorul echipei medicale calificate si cu dotare corespunzatoare dupa care începem resuscitarea cardio-pulmonara. Daca victima nu respira, nu are puls si esti sigur ca va sosi ajutor profesionist calificat, începe ventilatia artificiala si compresiunile toracice. Ele se executa succesiv. În cazul în care sunteti singurul salvator raportul ventilatie masaj cardiac trebuie sa fie de 2:15, acest lucru repetându-se

timp de un minut

În cazul în care sunteti doi salvatori acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se executa 10 cicluri dupa care se face reevaluarea pacientului.

Fiecare ciclu se începe cu ventilatia artificiala si se termina cu ventilatie.

Tehnica ventilatiei artificialeÎngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se mentine gura usor întredeschisa cu o mâna, în timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se penseaza nasul. Inspirati profund aer …

…aseaza-ti etans gura pe gura victimei, si insuflati aer timp de 2-3 secunde. În acelasi timp se

verifica daca toracele se ridica atunci când noi insuflam .

Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel încât toracele sa se ridice. Tineti capul în hiperextensie cu barbia ridicata îndepartând gura de la gura victimei si lasati ca toracele pacientului sa revina. Volumul de aer pe care îl insuflam este mai important decât ritmul în care îl administram. Tehnica masajului cardiac extern Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se localizeaza punctul de compresie situat în partea inferioara a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal pâna la apendicele xifoid (locul de întâlnire a coastelor). La acest nivel lânga acest deget se aseaza alte doua degete, respectiv degetul mijlociu si cel aratator, dupa care asezam podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele doua degete plasate pe piept, aceasta este locul în care trebuie facute compresiunile toracice.

Îngenuncheati lânga victima, faceti doua ventilatii, dupa care gasiti punctul de reper cu degetul inelar, pornind din partea inferioara a rebordului costal, catre apendicele xifoid (locul de întâlnire a coastelor). Ajungând cu degetul inelar la apendicele xifoid, asezati degetul mijlociu si aratator lânga el, apoi asezam podul palmei celeilalte mâini, acesta fiind locul în care trebuie facute compresiunile. Aseazam cealalta mâna (cea cu care am reperat apendicele xifoid), peste mâna situata pe stern fara ca degetele sa se sprijine pe torace.

Cu coatele întinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia longitudinala a pacientului se fac compresiunile astfel încât sa înfundam sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm (numarând cu voce tare, si 1 si

2 si 3 si 4 si 5’’). Frecventa compresiunilor externe trebuie sa fie de 80-100/min.

1.4.2. Victima nu respira dar are puls: În acest caz prima etapa de actiune consta din efectuarea unui numar de 10 ventilatii artificiale dupa care vom anunta 961 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem, reevaluam starea pacientului si vom actiona în functie de ceea ce vom constata. În cazul în care situatia va fi nemodificata vom continua ventilatia pacientului verificând periodic pulsul pacientului.

1.4.3. Victima respira si are puls: Daca victima respira si are puls, dar este inconstienta o vom aseza în pozitia laterala de siguranta. Îngenunchind lânga victima vom elibera caile aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea barbiei. Asezam bratul cel mai apropiat al victimei în unghi drept fata de

corp, iar antebratul se îndoaie în sus. Vom trece celalalt brat al victimei peste torace asezând dosul palmei pe obrazul victimei. Se ridica genunchiul ( cel opus fata de salvator) victimei, tragându-l în sus si mentinând piciorul pe pamânt. Cu o mâna vom prinde umarul opus fata de salvator si cu cealalta mâna genunchiul pacientului. Îl vom întoarce lateral spre salvator; ne asiguram ca se sprijina pe genunchi si pe cot, rearanjam capul în hiperextensie si deschidem gura.

Anuntam la 961 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem apoi la victima, reevaluam situatia si supraveghem pacientul pâna la sosirea echipajului medical.

Back | Top | Index | Next

CAPITOLUL I

1.5. Dezobstructia cailor aeriene superioare

1.5.1. Pacient constient:

Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp strain. Victima se va sufoca. Obstructia poate fi incompleta sau completa. Daca victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea

http://www.smurd.com/pages/curs15.html

http://www.smurd.com/pages/paged6.html

http://www.smurd.com/pages/curs14.html#top%23top


gâtului cu o mâna sau cu doua mâini.

În cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul este aplecat în fata si încurajat sa tuseasca.

Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra , numita manevra Heimlich; se aplica atunci când obstructia devine completa. Apropiati-va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti miscari bruste înauntru si în sus.

Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea creata în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna eliberati caile aeriene.

1.5.2. Pacient inconstient: Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi manevra, încalecând picioarele victimei. Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid. Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti compresiuni cu miscari bruste în adâncime si în sus.

Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o parte, verificati cavitatea bucala a acesteia pentru a îndeparta bolul alimentar sau corpul strain. Daca acesta nu este vizibil, încercati din nou sa ventilati, observând daca intra sau nu aerul. În caz de insucces repetati manevra Heimlich pâna când caile aeriene vor fi libere.






CAPITOLUL I

1.6. Aspiratia cailor aeriene

Din punct de vedere anatomic, caile aeriene sunt împartite în cai respiratorii superioare si inferioare, limita de separare fiind corzile vocale. Cauzele comune de obstructie a cailor repiratorii superioare includ: limba, tesuturile moi, sângele, voma, corpii straini si laringospasmul. La nivelul cailor aeriene inferioare, obstructia poate fi cauzata de secretii, edem, brohospasm, sânge si continut gastric aspirat. Eliberarea cailor respiratorii superioare se face utilizând un aspirator si o sonda de aspiratie dura de tip Yankauer în cazul în care cauza obstructiei este un lichid, iar în cazul în care cauza obstructiei este un corp strain dur, cum ar fi un bol

alimentar, atunci eliberarea cailor respiratorii se face cu ajutorul manevrei Heimlich.


CAPITOLUL I

1.7. Ventilatia pe balon si masca





În cazul resuscitarii cardio-pulmonare materialele de care putem dispune pentru asigurarea avansata a cailor respiratorii si a ventilatiei adecvate includ: Pipe Guedel sau cale oro-faringiana de diferite marimi:

Pipa Guedel poate fi folosita la orice pacient inconstient, rolul ei fiind mentinerea libera a cailor aeriene superioare. Pipa de marime corespunzatoare si corect introdusa va apasa baza limbii împiedicând caderea acesteia în spate, spre faringele posterior. Alegerea marimii corespunzatoare pentru pipa se face prin masurarea distantei de la comisura bucala la unghiul mandibulei.

Introducerea pipei Gedel în cavitatea bucala se face tinând pipa cu concavitatea în sus. Când vârful pipei atinge bolta palatina (cerul gurii) se roteste 180 de grade si se continua înaintarea pâna ce capatul extern ajunge la nivelul arcadelor

dentare.

Mastile de ventilatie gura la masca de diferite marimi, asigura protectia salvatorului în timpul ventilatiei. La folosirea mastii se asigura o marime corespunzatoare fetei bolnavului.

Cu capul asezat în hiperextensie se aplica partea îngusta a mastii pe baza nasului, plasam ferm masca pe fata si o mentinem ferm cu degetele de o parte si de alta a orificiului mastii cu ridicarea concomitenta a mandibulei cu celelalte degete.

Balonul de ventilatie

Balonul de ventilatie ofera posibilitatea ventilarii eficace si suplimentarea cu oxigen. Folosind balonul fara rezervor concentratia oxigenului în aerul ventilat nu depaseste 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen (care se ataseaza la partea inferioara a balonului) se asigura o ventilatie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.






CAPITOLUL II

2.1. Principii de baza

Defibrilarea reprezinta utilizarea în scop terapeutic a curentului electric administrat in doze mari, într-un interval foarte scurt de timp. Socul electric depolarizeaza instantaneu un cord cu activitate electrica si mecanica ineficienta permitând reluarea unei activitati contractile eficiente. Argumentele defibrilarii precoce rezulta din urmatoarele: ritmul cel mai frecvent întîlnit în SCR este fibrilatia ventriculara singurul tratament eficient al FV este defibrilarea. succesul defibrilarii depinde de rapiditatea efectuarii manevrei.

FV tinde sa se degradeze trecând în asistola în câteva minute.

Multi dintre pacientii aflati în fibrilatie ventriculara au sansa supravietuirii fara sechele neurologice chiar daca defibrilarea s-a efectuat tardiv (6-10 minute), cu conditia initierii si efectuarii RCP pâna la sosirea defibrilatorului. Manevrele de RCP pot mentine FV si contribuie la mentinera perfuziei cerebrale si cardiace, în acelasi timp însa nu pot,singure converti FV la un ritm normal. Viteza efectuarii defibrilarii este factorul determinant al succesului manevrelor resuscitarii. Studiile au aratat prezenta tahicardiei ventriculare ca ritm initial la persoanele care au facut SCR în prespital în conditii ce exclud traumatismele. Acest ritm dureaza însa foarte putin, trecându-se rapid în FV, iar pentru FV singura sansa de resuscitare este defibrilarea. În continuare proportia pacientilor care ramân în FV descreste în fiecare minut, concomitent crescând procentul asistolei, cu mult mai putine sanse de resuscitare. Timp de 4 pâna la 8 minute aproximativ 50% din pacientii în colaps sunt înca în FV. Repetând ca viteza efectuarii defibrilarii ramâne factorul determinant, eforturile se vor concentra pentru a scurta timpul de la aparitia SCR pâna la defibrilare. Acest lucru se poate face si implementând utilizarea pe scara larga a defibrilatoarelor semiautomate.






CAPITOLUL II

2.2. Tipuri de defribrilatoare

Ele sunt de doua tipuri: manuale, unde este necesara o persoana calificata cu pregatire medicala, pentru operarea lor semiautomate, care au aparut recent, permitând personalului fara pregatire medicala sa foloseasca aparatul cu

succes.






CAPITOLUL II

2.3. Defibrilatorul semiautomat

Avantajul defibrilatoarelor semiautomate este faptul ca, personalul care le opereaza, necesita mai putina experienta, nefiind necesare cunostinte pentru interpretarea ritmurilor cardiace. Acest lucru permite unei game largi de persoane (politie, pompieri etc.), sa efectueze actul de defibrilare înaintea sosirii echipajelor medicale. Succesul defibrilarii depinde de trecerea unui curent adecvat în vederea depolarizarii miocardului, acest lucru fiind conditionat de pozitia electrozilor, impedanta transtoracica, volumul corpului pacientului si energia folosita la soc. Operatorul va lipi electrozii de defibrilare de singura folosinta pe toracele pacientului si va apasa pe butonul de analiza al defibrilatorului care la rândul sau va efectua monitorizarea si interpretarea automata a ritmului. Daca ritmul detectat necesita defibrilare, defibrilatorul se va încarca automat, iar operatorul va primi instructiuni scrise si auditive pentru efectuarea socului apasând pe un buton special aflat pe defibrilator si nu pe electrozii de defibrilare. Energia utilizata la prima defibrilare la adult este de 200 J, în cazul insuccesului se repeta înca o data cu 200 J, iar restul socurilor în timpul resuscitarii vor fi efectuate cu o energie de 360 J. Nu exista limita la numarul de socuri care poate fi efectuat. Defibrilarile vor fi efectuate în grupuri de câte trei. Deoarece cele trei socuri pot fi efectuate rapid nu este necesara întreruperea secventei de soc pentru efectuarea masajului cardiac si a ventilatiei. Dupa cel de al treilea soc, aparatul analizeaza din nou ritmul cardiac si va indica verificarea pulsului de catre salvator si continuarea manevrelor de resuscitare

în cazul în care salvatorul nu identifica prezenta pulsului.

Principiile defibrilarii precoce

Stabilesc ca tot personalul instruit în BLS trebuie sa stie sa utilizeze un defibrilator. Conceptul a fost rapid acceptat si aplicat. Personalul care efectueaza manevrele de BLS include: personal medical care lucreaza în spital sau prespital, pompieri, politisti, alte categorii care pot interveni ca primi intervenienti în locuri si situatii în care poate apare stopul cardio-respirator (salvatori marini, montani, personal de însotire sau îngrijire, echipe de prim ajutor de pe platformele industriale, de foraj, etc.). Practic defibrilarea trebuie considerata parte integranta a BLS. Defibrilatorul este un dispozitiv care descarca controlat soc elctric în vederea întreruperii unei aritmii. Vorbim de defibrilare când aritmia este FV si de cardioversie când este vorba de alte aritmii-fibrilatie atriala, flutter atrial, tahicardie ventriculara. Principalele componente ale unui defibrilator sunt: potentiometru variabil pentru selectarea nivelurilor de energie, un transformator de conversie a curentului alternativ în curent direct, un capacitor pentru stocarea energiei, un buton pentru comanda încarcarii si altul pentru descarcare închizând astfel circuitul dintre capacitor si electrozi. Defibrilatoarele semiautomate prezinta câteva caracteristici: legatura cu pacientul se efectueaza prin electrozi adezivi de defibrilare atasati la cabluri flexibil, deasemenea aparatul contine un sistem de detectie si analiza a ritmului programat pentru FV/TV. La detectarea unui asemenea ritm defibrilatorul ,,indica” operatorului sa administreze socul. Componenta ,,automata” se refera la detectarea ritmului de catre aparat si nu de catre operator.

Energie, intensitate, tensiune

PUTEREA(WATT)=U(VOLTI) x I(AMPERI)

ENERGIA(JOULI)=P(WATT) x TIMP(SECUNDE) ENERGIA(JOULI)=U(VOLTI) x I(AMPERI) x TIMP(SECUNDE) I(AMPERI)=U(VOLTI) / R(OHMI)

Desi operatorul selecteaza nivelul de energie, totusi fluxul de curent masurat în amperi este cel care defibrileaza. Cu o cantitate fixa de energie stocata în capacitor curentul administrat depinde de impedanta (rezistenta) dintre electrozii defibrilatorului.

Importanta defibrilatoarelor semiautomate

Utilizarea defibrilatoarelor a fost mult timp rezervata personalului medical. La ora actuala aceasta manevra tinde sa devina parte componenta a BLS, motiv pentru care trebuie însusit de personalul instruit în aceste manevre. Termenul de semiautomat implica existenta unui sistem de detectie si analiza a ritmului .Unele dintre acestea sunt complet automate, altele fiind doar semiautomatr. Toate prezinta doi electrozi adezivi cu dublu rol: culegerea informatiilor despre ritmul cardiac si administrarea socului electric. Operatorul este cel care ataseaza cei doi electrozi, comanda aparatului sa analizeze ritmul si în situatia în care se impune, comanda administrarea socului. Este importanta aceasta ultima decizie a operatorului.

Pasii operationali: 1. Porniti aparatul 2. Atasati electrozii 3. Comandati analiza ritmului

4. Urmariti instructiunile aparatului

5. Comandati descarcarea socului.


CAPITOLUL II

3.1. Notiuni de anatomie a sistemului osteo-articular

Corpul omeneesc este împartit în 4 segmente: Cap Gât





Trunchi Membre

Capul reprezinta segmentul superior si este format din craniu si oasele fetei. Gâtul este segmentul care leaga capul de trunchi. Trunchiul cuprinde trei regiuni: toracele abdomenul bazinul

Toracele este regiunea superioara a trunchiului, delimitata înapoi de coloana vertebrala, înainte de stern, lateral de cele 12 perechi de coaste si în jos de muschiul diafragm. Cutia toracica contine plamânii, inima, vasele mari, traheea, bronhiile si esofagul. Abdomenul este regiunea de mijloc a trunchiului, contine organele digestiei: ficat, stomac, intestin subtire si gros, pancreasul precum si splina si rinichii. Bazinul este regiunea inferioara a trunchiului, cuprinde vezica urinara, organele genitale interne. Portiunea inferioara a bazinului este pelvisul. Membrele sunt parti ale corpului legate de trunchi, care se clasifica în membre superioare si inferioare. Membrele superioare cuprind patru segmente: umar bratul este partea dintre umar si cot antebratul reprezinta sectiunea dintre cot si mâna mâna este partea terminala a membrului superior.

Centura membrului superior formeaza scheletul umarului si asigura legatura dintre oasele membrului liber si toracele osos.

Ea este constituita din doua oase: clavicula si scapula. Membrele inferioare cuprind: coapsa este portiunea dintre sold si genunchi gamba reprezinta portiunea dintre genunchi si picior piciorul este partea terminala a membrului inferior.

Centura membrului inferior se compune din doua oase coxale. Oasele coxale se unesc inainte între ele, înapoi cu sacrul si coccigele, formtnd peretele osos al unei cavitati importante numita pelvis. Aparatul locomotor îndeplineste functiile de miscare ale diverselor parti ale corpului. Este alcatuit din sistemul osteo-articular specializat pentru functia de sustinere si sistemul muscular pentru functia de miscare. Oasele au rol în sustinerea muschilor si mentin pozitia verticala a corpului. Articulatiile permit miscarile oaselor Ele sunt mobile, semimobile si fixe. O articulatie este formata dintr-o cavitate articulara fixa si un cap articular mobil, înconjurate de o capsula articulara. Muschii efectueaza miscarile. Ele sunt înserati pe oase si produc miscarea lor prin contractii. Deosebim doua categorii de muschi: Muschii scheletici fixati pe oase sau muschi striati, care dau contractii si care servesc pentru miscarile corpului. Muschii viscerali sau muschii netezi, sunt muschii organelor interne.

Scheletul omului este alcatuit din peste 200 de oase de diverse forme: - lungi, late, scurte. Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene si oasele fetei Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrala, sternul si coastele.

Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate între ele (sacrul) si 4-5 vertebre coccigiene sudate între ele.

Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior.

Scheletul membrului superior este alcatuit din osul bratului sau humerus, oasele antebratului: cubitus sau ulna (înauntru), radius (în afara) si oasele mâinii.

Scheletul umarului este constituita din doua oase: clavicula si scapula.

Scheletul membrului inferior este alcatuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei: tibia (înauntru) si peroneul ( în afara), rotula înaintea genunchiului, oasele piciorului.

Oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul si pubis.






CAPITOLUL III

3.2. Evaluarea primara a pacientului traumatizat

In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în pericol. Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati consta în asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru în timpul unei urgente este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu cele întâlnite la pacientii fara traumatisme. Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra. Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor Îndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile si / sau agravarea situatiei.1. eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei. 2. verificarea respiratiei prin: simt - vad - aud 3. verificarea pulsului

Daca este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia în care se constata existenta unei hemoragii masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor începe manevrele de resuscitare. În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare: la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viata în pericol). la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gâtului pacientului la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic. Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucati.

Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare ferma va aseza capul în ax,

cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai misca.


CAPITOLUL III

3.2. Evaluarea primara a pacientului traumatizat





In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în pericol. Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati consta în asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru în timpul unei urgente este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu cele întâlnite la pacientii fara traumatisme. Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra. Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor Îndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile si / sau agravarea situatiei.1. eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei. 2. verificarea respiratiei prin: simt - vad - aud 3. verificarea pulsului

Daca este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia în care se constata existenta unei hemoragii masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor începe manevrele de resuscitare. În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare: la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viata în pericol). la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului

la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gâtului pacientului la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic. Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale. Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucati.

Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare ferma va aseza capul în ax,

cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai misca.






CAPITOLUL III

3.4. Traumatisme osteo-articulare

Traumatismele osteo-articulare apar ca atare sau în cadrul unor politraumatisme.

3.4.1. Fracturi si imobilizarea lor Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului, constând în întreruperea continuitatii acestuia. În functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe

feluri: fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga fracturi directe - în care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului vulnerant

De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul de producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi complete, interesând întreaga circumferinta a osului sau incomplete (partiale). La batrâni sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi în urma unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea unui pas gresit. Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:

Semne de probabilitate durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare impotenta functionala a membrului afectat deformarea si scurtarea regiunii echimoze tardive tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale

Semne de certitudine (semne sigure) mobilitate anormala în focar perceperea palpatorie de crepitatii osoase netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase

METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.

Fracturile se pot însotii de o serie de complicatii: Complicatii imediate: transformarea unei fracturi închise într-o fractura deschisa lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate infectia focarului de fractura

Complicatii tardive (întârziate): cicatrizarea anormala a plagii osoase (în unele boli cronice) pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii) calusul vicios

Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi variabile, în functie de regiunile la nivelul carora se aplica. Pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. Înainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizeaza în pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune. Tipuri de atele speciale: atele Kramer (confectionate din sârma) atele pneumatice (gonflabile)

atele vacuum

Atele improvizate: din scândura, crengi de copac...

Fracturile membrului superior: Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe, sediul de predilectie

constituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia în care trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava împins catre spate si în sus.

Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza segmentul fracturat cu ajutorul unei esarfe.

Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele improvizate.

Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete

Fracturile membrului inferior: Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale.

Atela mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se întinde de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se întinde de la regiunea inghinala pâna la calcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pâna la calcâi.

Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela. Fractura de rotula se produce prin cadere în genunchi, se imobilizeaza în atele posterioare.

Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum dubla fractura la

doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel miscarile segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfunda; la expir când toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramâne nemiscat, nu se mai permite

mobilizarea lui si se tine pe un plan dur în pozitie culcat pe spate.

3.4.2 Entorsa Forma minora a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. Primul ajutor consta în imobilizarea provizorie acest lucru v-a ameliora durerea, care este de o mare intensitate.

3.4.3. Luxatia Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii). Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau

incomplete. Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta reducerea luxatiei. Accidentatul se transporta la spital.


CAPITOLUL III

3.5. Traumatismele partilor moi

În functie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii - sau deschise - plagi.





3.5.1. Contuziile Sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrând însa integritatea tegumentelor. În fuctie de forta de actiune al agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte. Echimoza este forma cea mai simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor sangvine din tesutul subcutanat (apare ca o zona rosie albastruie, care în câteva zile îsi modifica culoarea, devenind vânata, apoi galben-verzuie). Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii între tesuturi sau organe, a unei cantitati variabile de sânge, prin ruperea accidentala a unor vase sangvine mai mari.

3.5.2. Plagile Plagile sunt leziuni produse de agenti mecanici, fizici, chimici. În cazul plagilor, o mare importanta prezinta intervalul dintre producerea lor si momentul aplicarii primului tratament. Astfel, se considera o plaga recenta aceea careia i se aplica tratament într-un interval de 6-8 ore de la producere (plaga neinfectata), peste acest interval majoritatea plagilor fiind infectate. Subiectiv plagile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcam alaturi de prezenta plagii si hemoragie de intensitate variabila, care o însoteste. Tratamentul plagilor urmareste prevenirea complicatiilor si obtinerea unei vindecari cât mai rapide si de buna calitate. Consta din toaleta locala a plagii si pansarea lor.

3.5.3. Hemoragii Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe solutii de continuitate. Dupa tipul vasului lezat poate fi: arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu bataile inimii;

venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ modesta;

capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala a hemoragiei;

În functie de sediul sângerarii: externa: sângele se scurge în afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga ) interna: sângele se acumuleaza într-una din cavitatile normale ale organismului; exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna într-un organ cavitar, urmata de eliminarea sângelui la exterior pe cai

naturale

epistaxis: hemoragia mucoasei nazale; hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si eventual resturi alimentare; În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în sângerari reduse poate fi varsatura cu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în stomac). melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea pacurei. hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune; Dupa cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi: mica: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml medie: se pierde 500-1000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli în ortostatism; mari: cantitea de sânge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele: paloare, tahicardie, transpiratii reci,

hipotensiune arteriala, tahipnee; cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient inconstient;

3.5.4. Hemostaza Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesara interventia altor persoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva. Hemostaza proviorie se poate realiza prin: compresiune digitala pansament compresiv garou

Compresiunea digitala. Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii în cazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinând cont de sensul circulatiei. Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune exercitata la distanta, se poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sângereaza se face cu degetul introdus direct în plaga. Aceasta metoda nu poate fi decât de scurta durata, trebuind sa recurgem la alta care s-o suplineasca si sa o completeze. Câteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:

Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a pune pe plaga o batista, o cârpa curata, peste care se strânge pansamentul circular (fasa).

Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar în cazuri extreme si în situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv tesuturile. Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce oprirea circulatiei sângelui în portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou trebuie atasat un bilet, care însoteste bolnavul, si pe care se noteaza obligatoriu urmatoarele date: nume, prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din 30-30 minute se slabeste putin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent. Ridicarea garoului se face doar în conditii de spital si de personal competent. Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care sângereaza. Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.

3.5.5. Pansamente Se aplica diferentiat dupa regiunea anatomica: La cap, pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor, tipica pentru acest segment fiind capelina care începe cu 2 ture

circulare trecute pe frunte, deasupra sprâncenelor, pavilioanelor urechii dupa care se trece succesiv înainte si înapoi (spre radacina nasului si spre ceafa), de mai multe ori, pâna când acopera tot capul. Capetele feselor se fixeaza apoi cu câteva ture circulare.

Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament ‘în prastie’, cu ajutorul unei fâsii de tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte centrala nedespicata, care se aplica la nivelul plagii, legând capetele taiate încrucisate.

La nivelul toracelui si abdomenuluise face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul plagilor penetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari decât plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber, nefixata, permitând pansamentului sa functioneze ca o supapa. În timpul inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând intrarea aerului. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza de peretele toracelui, permitând iesirea aerului si la acest nivel.

Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament umed.

La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, în spirala.

Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla înca în plaga, se lasa acolo, va fi imobilizat în pozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.






CAPITOLUL III

3.6. Mobilizarea traumatizatului

3.6.1 Degajarea pacientului traumatizat

La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea victimei se face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare incorect efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.

Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului: pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie

Înainte de a începe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se desface centura de siguranta.

Salvatorul introduce o mâna sub bratul victimei si va mentine capul în ax,

iar cealalta mâna se introduce prin spatele victimei, se agata de cureaua victimei si cu miscari usoare se încearca scoaterea ei din autoturism, având permanent grija de mentinerea capului imobilizat de umarul salvatorului.

Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictete si anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax

În cazul în care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decât dupa asezarea lui în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aseaza la capul victimei, îl v-a pune în ax si îl v-a imobiliza comandând întreaga operatiune de întoarcere. Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima, cât mai aproape de ea, ridicând bratul dinspre salvatori în sus, lânga capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toti salvatorii vor efectua întoarcerea în acelasi timp, mentinând în permanenta coloana pacientului în ax.

O data asezat pe spate se poate efectua examinarea primara si secundara a pacientului iar pentru transport se poate folosi targa metalica, de lemn sau vacuum.

3.6.2 Transportul traumatizatilor pe targi

Pentru asezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalitati: Una din variante ar fi prin asearea targii lânga victima, la comanda celui care fixeaza capul victimei, aceasta se întoarce

lateral si un salvator va împinge targa sub pacient. Pentru a ne ajuta de aceasta metoda este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aseaza la capul pacientului mentinându-l în ax, ceilalti trei salvatori se vor aseza lateral de pacient astfel: un salvator se pozitoneaza în dreptul toracelui asezând o mâna pe umarul victimei si cealalta mâna la nivelul soldului, al doilea salvator se pozitioneaza în dreptul soldului asezând o mâna la nivelul toracelui încrucisând mâna lui cu cea a salvatorului asezat în dreptul toracelui. Cealalta mâna o va aseza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aseaza în dreptul picioarelor victimei.

O alta varianta consta din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuata la comanda celui care fixeaza capul victimiei. Salvatorii îsi vor introduce mâinile sub pacient cu palma orientata în sus, ei fiind asezati la acelasi nivel descris mai sus.

Cea de-a treia varianta necesita de asemenea minimum patru persoane. Unul asezat la capul victimei, fixeaza coloana si comanda miscarile. Ceilalti se vor aseza calare peste victima si-l vor ridica din aceasta pozitie. Dupa ce este ridicat o alta persoana v-a împinge targa sub pacient.

Targa metalica are avantajul ca este format din doua piese ceea ce usureaza foarte mult folosirea lui. Se poate regla lungimea targii în functie de lungimea victimei. Pentru a utiliza targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care sta la capul victimei si tine capul imobilizat v-a conduce operatiunea. Ceilalti salvatori vor întoarce victima lateral odata pe partea stg apoi pe partea dreapta, astfel încât sa se poate pozitiona targa sub pacient.

Targa vacuum este poate cea mai optima varianta de imobilizare ce se poate recomanda a se folosi pentru transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care se extrage aerul, ea poate fi modelata dupa forma corpului victimei. Acest lucru asigura o imobilizare suplimentara a coloanei cervicale, nepermitându-i nici miscarea de lateralitate miscare care era totusi posibila prin simpla folosire doar a gulerului cervical.






CAPITOLUL IV

4.1. Arsuri

Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate si iradiatii. Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu temperatura înalta, metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi incandescenti. Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau de substante alcaline:

hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amonia gazos, etc. Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune. Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc. Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de gradul de profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace numita si regula lui 9.

Prin aceasta regula se poate exprima în procente suprafata arsa a fiecarui segment de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.

De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar a întregului membru inferior este de 18%. Total arsura a afectat 27% din suprafata corpului. Evaluarea suprafetei arse la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece la aceasta categorie de pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele inferioare sunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul. Localizari periculoase si arsuri grave sunt: fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul aparatului respirator toate arsurile care sunt în apropierea fetei (pleoape), mâinii, peroneului, zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare

la nivelul membrelor. arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de arsura arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric

În functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se descriu patru grade:

Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmata de descoamatie. Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel. Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.

Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).

Primul ajutor în cazul pacientilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja discutate. Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele valabile.

Caracteristici: În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.

În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei. În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni atât la suprafata cât si în profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza informatii privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare. Daca sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari în activitatea inimii deosebit de grave chiar moartea.

Generalitati: Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu

tegumentul. Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.


CAPITOLUL IV

4.2. Hipotermia





O temperastura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a temperaturii corpului este cuprinsa între 36-370C Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii. Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma. Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC. Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului. Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava situatia sau poate duce la stop cardiac. În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PÂNA CE NU ESTE REÎNCALZIT.

Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 10C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienti este de durata mai lunga, pâna la atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi folosita decât dupa ce temperatura corpului este peste 30 de grade C. Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt: reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de

reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade C.

reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade C sau prin folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie

medie cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.

reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.


CAPITOLUL IV

4.3. Inec

Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.





Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante în aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite orice fel de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu detine echipamentul potrivit pentru intrarea în apa rece. Orice pacient înnecat este suspicionat de existenta leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza în pozitie orizontala, fara a începe manevrele de resuscitare înaintea scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se datoreaza înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul respirator apoi apare stopul cardiac. Acest lucru apare ca urmare a închiderii cailor aeriene (spasm laringian) ceea ce duce la stop respirator si ca urmare a hipoxiei se instaleaza stopul cardiac. Ca urmare a acestui mecanism plamânii pacientilor nu sunt inundati de apa. Din punct de vedere al primului ajutor nu are importanta faptul ca înecul este în apa dulce sau în apa sarata. În cazul în care victima revine complet la starea de constienta dupa scoaterea ei din apa, ea trebuie sa fie transportata la spital, indiferent daca la momentul respectiv este fara simptomatologie semnificativa, aici se tine sub observatie pentru minimum 6 ore.


CAPITOLUL IV





4.4. Intoxicatii

Intoxicatiile cu CO Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala. Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu al pielii. Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu emanari de gaze fara echipament de protectie. În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în concentratii mari.

Intoxicatiile cu medicamente Apar în doua circumstante: accidental mai ales la vârstele extreme si voluntar cel mai frecvent fiind intoxicatii polimedicamentoase. Semne generale prezentate: agitatie sau somnolenta, tulbari de constienta, poate exista o halena specifica, dureri abdominale, varsaturi, diaree. Conduita de urmat: Protocolul de evaluare al nivelului de constienta si al functiilor vitale (ABC) ale pacientului se

respecta. Totdeauna se cauta cutiile de medicamente, flacoane, folii din jurul pacientului si ele vor fi transportate împreuna cu pacientul la spital. Daca pacientul este constient se poate tenta provocarea de varsatura, iar în cazul victimei inconstiente se va transporta în pozitia laterala de siguranta.

Intoxicatia cu substante caustice În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza. Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie. Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri.

Intoxicatia cu ciuperci Apare cel mai frecvent în mod accidental. Manifestari clinice: colici abdominale, greturi, varsaturi, stare generala alterata. Conduita de urmat: Prezentare cât mai rapid la medic. Cu cât se întârzie începerea tratamentului adecvat situatiei, cu atât urmarile pot fi mai grave. Se tenteaza provocarea de varsaturi, se administreaza substante purgative (sare amara).

Intoxicatia cu fum

Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu. Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita. Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen ,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala de siguranta.


CAPITOLUL IV

4.5. Electrocutarea





Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari: senzatie de tremuratura a corpului contracturi musculare generalizate pierderea constientei si chiar moartea.

La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei întindere , profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde si intensitatea omoara. Conduita de urmat: Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul electric. Se întrerupe sursa de curent. Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat ca de exemplu o coada de matura, haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona uscata. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator cu mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se încep imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.

8. cap5 prot. lucratorilor prin serv. medicale - prim ajuto

Documents