7. Roman08.04.2014

Efectele accidentale ale obligatieiAcestea constau in neexecutarea lor. In legatura cu neexecutarea obligatiilor, romanii au creat 6 figuri juridice: Cazul fortuit Forta majora Mora Culpa Dolul CustodiaAstfel incat, acela care nu si executa obligatia, se incadreaza in una din cele 6 figuri juridice! In unele cazuri, asa cum vom vedea, cel ce nu si executa obligatia, trebuie sa plateasca despagubiri pentru neexecutare. Pe cand, in alte cazuri, acela care nu si executa obligatia fara vina va fi exonerat de razpundere, nu va plati despagubiri.1. Cazul fortuit este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei, cu toate ca debitorul a luat masurile obisnuite de baza. Prin urmare, cazul fortuit ar putea fi prevenit daca debitorul ar lua masuri exceptionale de paza. De regula, insa, debitorul nu este obligat sa ia asemenea masuri exceptionale si de aceea, de regula, debitorul va fi exonerat de raspundere pentru interventia cazului fortuit. Spre ex: furtul lucrului datorat.

2. Forta majora este evenimentul neprevazut si de nestavilit, care face imposibila executarea obligatiei. Prin urmare, forta majora nu poate fi prevenita indiferent ce masuri de paza s ar lua. De aceea, debitorul va fi exonerat de raspundere intotdeauna pentru interventia fortei majore, cu precizarea ca debitorul este exonerat de raspundere numai daca datoreaza un lucru individual determinat, nu si daca datoreaza un lucru de gen, intrucat genera non pereum = bunurile de gen nu pier.

3. Mora = intarziere vinovata imbraca 2 forme: mora debitoris si mora creditoris. mora debitoris este intarzierea vinovata a debitorului. Pentru ca debitorul sa fie pus in intarziere este necesar ca datoria sa fie scadenta, sa fie ajunsa la termen si sa nu fie platita din vina debitorului. In vremea imparatului Justinian s a mai cerut si o somatie de plata din partea creditorului, denumita interpelatio. Principalul efect la mora debitoris este perpetuatio obligationis sau perpetuarea obligatiilor, ceea ce inseamna ca, din momentul punerii sale in intarziere, debitorul raspundere in mod obiectiv si trebuie sa ia masuri exceptionale de paza, caci debitorul pus in intarziere nu poate sa invoce interventia cazului fortuit. Mora creditoris este intarzierea vinovata a creditorului, care refuza sa primeasca plata, cu toate ca ii este oferita in conformitate cu clauzele prevazute in contract. Iar daca debitorul constata cu martori refuzul creditorului de a primi plata, poate abandona lucrul datorat intr un loc public cu efectul ca datoria sa se stinge.

4. Culpa imbraca la romani 2 forme: culpa delictuala si culpa contractuala. Culpa delictuala este denumita si culpa aquiliana, pentru care delicventul sa se gaseasca in culpa, el trebuie sa comita un fapt ilicit, cauzator de prejudicii, care genereaza obligatii de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda, de unde rezulta ca fapta ilicita este aceea care genereaza raportul juridic obligational. Iata de ce vechii jurisconsulti afirmau ca la culpa delictuala, vinovatia este aceea care creeaza obligatia, iar vinovatia delincventului se poate manifesta sub forma intentiei, a neglijentei sau a neindemanarii. Culpa contractuala, este vinovatia debitorului obligat prin contract, vinovatie, care se manifesta dupa nasterea obligatiei, in intervalul de timp cuprins intre momentul incheierii contractului si momentul in care obligatia trebuie sa fie executata. Iar vinovatia debitorului se poate manifesta, fie sub forma neglijentei, fie sub forma neindemanarii, nu si sub forma intentiei (la culpa contractuala, vinovatia debitorului nu se poate manifesta sub forma intentiei). In vremea imparatului Justinian, s a facut distinctie intre culpa lata si culpa levis. Culpa lata este o neglijenta grosolana, pe care n-ar comite-o nici cel mai neglijent administrator. Culpa levis este o neglijenta mai putin grava, mai usoara, si la randul ei, poate fi apreciata fie in abstracto, fie in concreto, apreciere, pe care judecatorul o face prin comparatie. Astfel, la aprecierea in abstracto a culpei levis, judecatorul compara comportarea debitorului fata de bunul datorat cu comportarea unui bun administrator. Iar la aprecierea in concreto a culpei levis, judecatorul compara comportarea debitorului fara de bunul datorat cu felul in care isi administreaza bunurile proprii. Pentru debitor este mai grava aprecierea in abstracto a culpei levis, deoarece, ori de cate ori va comite cea mai mica neglijenta, el va fi gasit in culpa, caci un bun administrator nu este neglijent. Pe cand, la aprecierea in concreto a culpei levis debitorul va fi gasit in culpa numai daca este neglijent fata de bunul datorat, dar este bun administrator cu bunurile sale. Daca insa debitorul este neglijent si fata de bunul datorat si fata de bunurile sale, nu mai este gasit in culpa, fiindca de felul lui este un om neglijent. Fireste, judecatorul va face aprecierea culpei levis in abstracto sau in concreto pe baza unei legi.5. Dolul este vinovatia debitorului obligat prin contract, care se manifesta sub forma intentiei, in sensul ca debitorul distruge cu buna stiinta, distruge cu intentie bunul datorat. De aceea, raspunderea debitorului pentru dol este mai grava decat raspunderea pentru culpa, dovada ca debitorul raspunde pentru dol si la contracte in care are un interes si la contractele in care nu are un interes. Pentru culpa, insa, debitorul va raspunde numai la contractele in care are un interes. Spre ex: la imprumutul in vederea folosintei, debitorul are interes in contract, devreme ce foloseste lucrul luat cu imprumut. Avand interes, va raspunde si pentru dol si pentru culpa. El trebuie sa se comporte fata de acel bun ca un bun administrator. Pe cand, la contractul de depozit, debitorul nu are interes in contract, caci nu poate folosi lucrul dat in pastrare, nu are interes. De aceea, va raspunde numai pentru dol.

6. Custodia este o forma de raspundere obiectiva, in sensul ca debitorul, care isi asuma raspunderea pentru custodia nu poate sa invoce interventia cazului fortuit, ci trebuie sa ia masuri exceptionale de paza. La origine, raspundeau pentru custodia numai hotelierii si corabierii, dar mai tarziu raspunderea obiectiva s a extins si asupra altor debitori, spre exemplu, comodatarul acela care lua cu imprumut un lucru in vederea folosintei raspundea, in epoca clasica, pentru custodia. Daca debitorul nu si executa obligatia si este pus in intarziere, este gasit in culpa: a comis un dol sau raspunde pentru custodia inseamna ca nu si a executat obligatia din vina sa si ca trebuie sa plateasca despagubiri pentru neexecutare, denumite daune interese si care sunt de 2 feluri: daune interese judecatoresti si daune interese conventionale. Daunele interese judecatoresti sunt stabilite de judecator, cu ocazia solutionarii cauzei, cu ocazia judecarii procesului. Acestea pot fi stabilite in mod obiectiv si in mod subiectiv. Astfel, atunci cand debitorul nu si executa obligatia de a i remite creditorului un lucru individual determinat, judecatorul va face o apreciere obiectiva a daunelor interese si l va condamna pe debitor sa plateasca valoarea acelui lucru. Daca insa, debitorul nu si executa obligatia de facere, de prestare a unui serviciu, atunci judecatorul va face o apreciere subiectiva a daunelor interese si va tine cont atat de paguba efectiva suferita de creditor prin neexecutarea obligatiei, cat si de castigul de care a fost privat creditorul prin neexecutarea acelei obligatii. Paguba efectiva suferita de creditor este denumita damnum, iar castigul de care a fost privat este denumit lucrum. Pornind de la cei 2 termeni, glosatorii au creat expresiile damnum emergens si lucrum cesams. Damnum emergens inseamna paguba care se arata. Lucrum cesams inseamna castigul care lipseste.Daunele interese conventionale erau stabilite prin conventia partilor, caci dupa ce se incheia contractul prin care debitorul isi asuma o anumita obligatie, se mai incheia un contract, denumit stipulatia unei penalitati, prin care partile stabileau ce suma de bani trebuie sa plateasca debitorul daca era din vina sa. Judecatorul verifica daca debitorul nu si a executat obligatia din vina sa. Daca se convingea ca este vinovat de neexecutare il condamna sa plateasca suma stabilita prin stipulatiune.

Stingerea obligatieiAsa cum am vazut la materia bunurilor, drepturile reale sunt in principiu perpetue, in sensul ca ele nu se sting prin exercitare, ci se consolideaza. Pe cand, drepturile de creanta sunt temporare, de vreme ce ele se sting prin exercitare. La romani, existau moduri voluntare de stingere a obligatiilor si moduri nevoluntare.Modurile voluntare sunt denumite astfel pentru ca ele presupun manifestarea de vointa a partilor si sunt in numar de 5: Plata Darea in plata Novatiunea Compensatiunea Remiterea de datorie

1. Plata solutio este modul firesc, normal de stingere a obligatiilor. Pentru ca plata sa fie efectuata in mod valabil, este necesar sa fie intrunite anumite conditii:a. Plata poate fi facuta de debitor sau de alta persoana. Intrucat, de regula, pe creditor nu l intereseaza cine plateste ci sa si valorifice dreptul de creanta. Totusi, in 2 cazuri, plata poate fi facuta numai de debitor:1. Atunci cand debitorul se obliga sa transmita proprietatea asupra unui lucru, numai el poate plati, pentru ca numai el este proprietar, precum si, 2. In cazul obligatiilor contractate intuitu personae = in considerarea calitatilor exceptionale ale debitorului.b. Plata poate fi primita de creditor sau de reprezentantul sau care poate fi legal sau conventional. Reprezentantul legal este tutorele, iar reprezentantul conventional este mandatarul. Daca plata este facuta unui pupil, fara tutore, plata este valabila, dar nu este si liberatorie, astfel incat debitorul trebuie sa mai plateasca o data.c. Plata trebuie sa fie integrala, astfel incat debitorul nu poate plati in rate fata aprobarea expresa a creditorului.d. Locul platii se stabileste, de regula, prin contract. Daca nu se stabileste prin contract, el se deduce din natura obligatiei. Daca nu se deduce nici din natura obligatiei, plata poate fi facuta oriunde, cu conditia sa nu fie un loc nepotrivit, astfel romanii spuneau: Locul cel mai potrivit este domiciliul debitorului. Iar daca debitorul datora un lucru individual determinat, creditorul trebuia sa se prezinte la domiciliul debitorului pentru a i cere bunul. Daca debitorul nu platea la scadenta, actiunea se intenta la domiciliul acestuia, potrivit adaugiul: actor servitur locul rei e. Daca debitorul are mai multe datorii succesive fata de acelasi creditor si fata de o singura plata, se pune problema imputatiei platii, adica se pune intrebarea care dintre datorii se stinge prin plata facuta?. Daca debitorul precizeaza ce datorii intentioneaza sa stinga, atunci se va stinge acea datorie. Daca debitorul nu precizeaza, atunci se va stinge datoria cea mai oneroasa si este considerata cea mai oneroasa datoria care produce cele mai mari dobinzi.f. Proba platii se facea la origine cu martori sau prin juraminte. Mai tarziu, insa, in dreptul clasic, romanii au facut proba platii si prin inscrisuri, denumite chitante. Acele chitante, erau redactate, fie in mod obiectiv, fie in mod subiectiv. Chitantele redactate in mod obiectiv proveneau de la debitor, care utiliza formula solemna a spus ca are. Erau opozabile creditorului numai daca purtau sigiliile celor 7 martori. Pe cand, chitantele redactate in mod subiectiv proveneau de la creditor, care utiliza formula am scris ca am primit. Asemenea chitante ii erau opozabile creditorului chiar daca nu purtau sigiliile martorilor.

1