6.ctitoriile medievale
TRANSCRIPT
-
7/29/2019 6.Ctitoriile medievale
1/1
Ctitoriile medievale expresie a dinuirii noastre.
Biserica, a fost ntotdeauna alturi de popor, ndeosebei in epoca medieval, cind
divinitatea ocupa un loc major n via a oamenilor, ei fiind foarte credincio i, iar multe
evenimente din via ncercau s le explice conform Bibliei sau altor idei ce aveau strns legtur cu spiritualitatea i regulile duhovnice ti.
Biserica n epoca medieval, a avut un rol major nu doar din perspectiva spiritualit ii
pentru popor, ci era ca i o carte, bisericile erau pictate pe pere i dinuntru i pe pere ii de afar
cu scene biblice, astfel oamenii, majoritatea fiind analfabe i, nv au din aceste desene.
tefan cel Mare, pe timpul domniei sale, din 1457-1540, dup fiecare lupt a sa a construit
cte o biseric, astfel, ara Moldovei a fost mbog it cu o mul ime de biserici. Dup marea
schism din 1054, biserica se mparte n ce ortodox i cea catolic, noi fcem parte din cea ortodox, i astfel s-ar putea de afirmat, c prin cre tinism noi am devenit acei cine suntem. n
urma rzboaielor antiotomane duse de domnitorii rilor romne, unul din prerogative, n lupta
pentru libertate i independen care era pus n pericol, era cre tinitatea noastr.
Pe motiv ce erau construite in aceste teritorii foarte multe mnstiri, biserici, nchinate
divinit ilor, arhitectura a nceput a cpta un specific al nostru na ional, deosebit de alte stiluri
arhitecturale, fapt ce a inclus aceste biserici fiind sub pretec ia UNESCO.
n incinta bisericilor erau deschise coli, unde se predau limbi strine, i alte discipline de
baz pentru acele timpuri. In incinta bisericilor se editau cr i, prima dintre ele fiind Biblia.
Astfel ele prezentnd nu doar loc unde oamenii se rugau, ci i loc unde se putea de primit studii,
primit adpost, ajutor. Astfel biserica devenind multifunc ional.
Dup prerea mea, toate bisericile ce au fost construite in epoca medieval, au prezentat i
prezint o valoare incontestabil pentru spiritualitatea poporului nostru, dar i pentru bog ia
arhitectural, astfel ele fiind centre etno-culturale ale noastre. Iar domnitorii din epoca
medieval, au n eles destul de repede i u or, c biserica nu prezint doar o valoare spiritual, ci
i o modalitate u oar a men ine spiritile oamenilor, i ai conduce prin intermediul bisericii.