Istoria si explicarea randuielii Sfantului Botez si a Mirungerii

Descrieri vechi ale botezului

Randuiala ortodoxa de azi a slujbei botezului este prea putin deosebita fata de cea din

Biserica veche. Ea a pastrat, mai mult decat alte slujbe, cu fidelitate, pecetea spiritului

crestinismului primar, precum si rituri, ceremonii, rugaciuni si imne stravechi, pline de un adanc

symbolism, care, spre a fi intelese in adevaratul lor sens, au nevoie de lamurire si explicare.

Cele mai vechi informatii asupra modului cum se savarsea botezul in Biserica primara le

gasim in Invatatura celor 12 apostoli si la Tertulian, iar cele mai vechi descrieri, mai mult sau

mai putin complete, ale randuielii botezului din secolele III si IV sunt cuprinse in asa-numitele “

Randuieli Bisericesti”, ca Traditia Apostolica a lui Ipolit al romei, Testamentum Domini si

Constitutiile Apostolice.

Foarte importante pentru descrierea si explicarearanduielii botezului din secolelel IV si

VI in diverse Biserici sunt catehezele baptismale tinute catehumenilor si neofitilor din epoca de

stralucire a disciplinei catehumenatului, de catre marii cateheti din aceasta perioada ca de

exemplu : SFantul Chiril al Ierusalimului, Sfntul Ioan Gura de Aur, Sfantul Ambrozie al Milanului,

Teodor de Mopsuiestia, Fericitul Augustin, Dionisie Pseudo Areopagitul,etc. Marii cateheti

amintiti aici, ca si altii, din secolele IV-V, descriu si explica, in catehezele lor, adresate, fie

catehumenilor, fie neofitilor, riturile si cereminiile boteului si ale mirungerii. Explicarile date de

ei desi adesea deosebite intre ele vor fi folosite ca principale izvoare, in expunerea noastra

intelesurilor simbolice ale ritualului botezului si mirungerii.

Randuiala catehumenatului

Precum am vazut, randuiala propriu zisa este precedata de randuiala catehumenului sau

a facerii catehumenilor. Inainte de a fi botezat, candidatul la botez este facut catechumen sau

trecut prin treapta intermediara dintre starea de necrestin sic ea de crestin. Aceata trepata de

tranzitie dura odinioara un timp mai mult sau mai putin indelungat, timp in care cel ce voia sa

treaca la crestinism trebuia sa invete adevarurile fundamentale de credinta sis a se pregateasca

sufleteste pentru intrarea in Biserica prin botez. Ritualul catehumenatului se savarsea odinioara

separate de botez, asa cum se face si astazi cand e vorba de botezul oamenilor mature, de

regula insa , el se impreuna cu botezul.

Randuiala de astazi a catehumenatului din slujba botezului pruncilor reprezinta, de

astfel, numai un rest sau o prescurtare din ritualul solemn si mult mai complicat, de odinioara,

prin care paganii erau admisi in randul catehumenilor si in urma caruia episcopul insusi facea

apoi examinarea si trierea lor, spre a-I allege pe cei vrednici de botez si a-i pregati pentru

primirea lui. Acest examen se numea scrutinia si, deoarece botezul multimilor de catehumeni se

facea indeosebi la Pasti, trierea catehumenilor avea loc mai ales in miercurea saptamanii a

patra din Postul Pastelui, atunci se facea inscrierea candidatilor la botez care de aici inainte

alcatuiau o categorie aparte intre catehumeni, facandu-se rugaaciuni special pentru ei la Sfanta

Liturghie( mai ales la Liturghia darurilor mai inainte sfintite unde este ectenia si rugaciunea

speciala pentru “cei spre luminre), urma apoi exorcizarea lor, lepadarea lor solemna de satana

si marturisirea credintei in Hristos care avea loc de regula in VInerea Sfintelor Patimi, adica in

ajunul primirii botezului, iar uneori si mai inainte.

a)Primirea pruncului in fata usilor bisericii sau in pridvor, vrea sa arate ca el, nefiind inca

eliberat de pacatul stramosesc, nu e membru al Bisericii lui Hristos si nici cetatean al imparatiei

lui Dumnezeu ale carei usi le deschide numai botezul.

Dezbracarea candidatului pana la camasa si descaltarea lui(cand e vorba de adulti) sau

desfacerea fesii pruncului de catre preot arata ca cel ce vrea sa primeasca boteul se dezbraca

de omul cel vechi, pentru a devein un om nou; este, cu alte cuvinte, un symbol al procesului

regenerarii sufletesti prin care va trece cel ce vine la botez. Prin aceasta el il imita pe Adam cel

intai zidit, care era gol in Rai si nu se rusina, cat sip e Mantuitorul, Care a fost rastignit gol pe

cruce.

Suflarea de trei ori a preotului peste fata pruncului insemneaza ca, asa cum omul a fost

facut de Dumnezeu, primind prin suflarea Lui duh de viata si precum Mantuitorul a dat Sfintilor

Sai Apostoli puterea Sfantului Duh sufland asupra lor, tot asa si catehumenul, prin suflarea

preotului este nascut sau zidit a doua oara, spre viata cea noua, spiritual, pe care ne-a dat-o Cel

ce ne-a mantuit prin cruce si Care “cu suflarea gurii Sale va nimici pe cei fara de lege”. (II

Tesaloniceni, II,8).

Rugaciunea care urmeaza ( In numele Tau , Doamne Dumnezeul adevarului…), atribuita

in unele manuscrise vechi Sfantului Grigorie Taumaturgul, este rugaciunea de primire a

pruncului in randul catehumenilor, amintind de ritualul de odinioara prin care cei ce doreau sa

primeasca botezzul crestin erau inscrisi mai intai in listele catehumenilor, adica in randurile

celor care urmau sa se pregateasca pentru primirea boteului.

Preotul il inseamna pe prunc cu semnul Sfintei Cruci, caci acesta este semnul sfant al

crestinilor, prin care se alunga diavolul. Il inseamna intai la frunte, unde este sediul mintii,

pentru ca aceasta sa fie luminata prin credinta in Hristos si cunoasterea invataturilor crestine;

apoi la gura, organul vorbirii, pentru ca ea sa graiasca numai cuvantul adevarului, si apoi la

piept, sediul inimii si al simtirii, pentru ca ea sa se umple de curatie si de iubirea de Hristos si de

semeni.

Partea urmatoare din randuiala catehumenatului ( exorcismele, lepadarea de satana,

unirea cu Hristos) se savarseste in pronaosul bisericii, locul unde odinioara stateau catehumenii

in timpul serviciului divin, deoarece candidatul la botez a fost primit in randurile catehumenilor.

b)Exorcismele sunt rugaciuni in care preotul il roaga pe Dumnezeu sa igoneasca de la

catechumen toata puterea si influenta cea rea a diavolului, sub a carui stapanire a cazut omul

prin pacatul originar (Efese. II,2). Practica exorcizarii este foarte veche in Biserica crestina. Ea se

bazeaza pe exemplul dat de Mantuitorul insusi, Care-I vindeca pe cei indraciti ( Mt. XVII,18) si

pe porunca data de El Apostolilor ( Mt X,8; Mc. XVI,17-18). De aceea, Biserica a alcatuit si a

folosit inca de la inceput rugaciuni pentru izgonirea duhurilor necurate, iar riturile exorcizarii

alcatuiesc prima parte a ritualului botezului, pe care o gasim chiar in cele mai vechi descrieri si

explicari ale acestei Sfinte Taine, pastrate in literature crestina; importanta si necesitatea lor

pentru eficacitatea lor tainei botezului a fost adesea subliniata de Sfintii Parinti. In vechime,

ritualul exorcizarii il savarseau exorcistii, adica acei clerici inferiori anume hirotesiti si investiti

cu darul alungarii duhurilor rele. Rugaciunile de exorcizare erau citite sapte zile de-a randul de

catre exorcisti sau de catre preotii care catehizau inainte de botez, iar in ziua a opta sau chiar in

ziua botezului le citea din nou arhiereul ori preotul care avea sa savarseasca botezul.

c)Lepadarile sunt tot atat de vechi in practica botezului ca si exorcizarile. Formulele lor

in vechile randuieli bisericesti sau in xplicarile boteului lasate de diversi Sfinti Parinti si scriitori

bisericesti sunt vaariate in termini sau expresii, dar esentialul continutului e acelasi ca in ritul

orthodox de ai al botezului. Ele constituie expresia sau semnul vaut al ruperii de bunavoie a

oricaror legaturi ale candidatului cu satana, urmata de asigurarea lui solemna ca s-a unit cu

Hristos, dovedind aceasta prin marturisirea credintei (de aceea, cand cel ce se boteaza e prunc,

Crezul trebuie s ail spuna de regula nasul, in locul pruncului). Formula de lepadare se repeat de

trei ori pentru ca de trei ori l-a indepartat si Domnul Iisus Hristos pe satana, la ispitirea de pe

muntele Carantaniei.

Atat in timpul citirii primelor doua rugaciuni de exorcizare (Care sunt citite impotriva

diavolului), cat si in timpul lepadarile, catehumenul e intors cu fata spre apus, directive catre

care el (sau nasul) sulfa apoi si scuipa de trei ori, deoarece apusul soarelui este in conceptia

anticilor, reflectata la mistagogii crestini, nu numai locul de unde vine intunericul din lumea

aceasta, ci si sediul celui rau, al lui satatna, care e numit si “Domnul intunericului” (Lc. XXII,53;

Efes. VI,12;Col. I,13). Urmand deci cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna “ sa

lepadam lucrurile intunericului sis a ne imbracam in armele luminii” (Rom. XIII,12),

catehumenul, pentru a dovedi ca s-a lepadat cu totul de diavolul si de faptele lui, adica de

pacate , il scuipa, asa cum scuipam orice lucru fata de care simtim teama, scarab, rusine, sau

dispret, deoarece prin el a venit amagirea si caderea lui Adam din Rai, el este incepatorul

tuturor rautatilor din lume.

d)Si dimpotriva, atunci cand candidatul ( nasul) proclama unirea cu Hristos, el sta cu fata

spre rasarit, caci intr-acolo era asezat Raiul ( Fac. II,8), din care au fost izgoniti primii oameni in

urma pacatului sip e care ni-l deschide iarasi botezul; tot de aacolo ne rasare nu numai soarele,

izvorul luminii naturale ci ne-a venit si lumina cea adevarata a sufletelor Hristos, Care este

numit adesea “ Lumina lina”, Soarele dreptatii si Rasaritul cel de Sus”.

Unirea cu Hristos se pecetluieste prin marturisirea solemna a credintei, facuta azi sub

forma recitarii Simbolului niceo-constantinopolitan, intrat in generala intrebuintarea in practica

boteului din toate riturile liturgice rasaritene, indata dupa sinodul II Ecumenic (381). Pana

atunci, marturisirea aceasta se facea cu formule mai scurte si mai simple , care variau de la o

Biserca la alta; o atfel de formula ni s-a pastrat de exemplu , in randuiala boteului din

Constitutiile apostolic, VII,41. Crezul se rosteste de trei ori, atat pentru a arata taria legaturii cu

Hristos, cat si pentru a simboliza pe de o parte cele trei personae ale Sfintei Treimi, iar pe de

alta anularea intreitei lepadari de Domnul a lui Petru.

Randuiala boteului

Partea urmatoare a slujbei (botezul propriu zis) se savarsea, odinioara separate de

randuielile catehumenatului, in baptisterii, iar acum se face in pronaosul bisericii. Preotul

imbraca vesmintele laminate si se aprind lumanari in sfesnice, pentru ca botezul este slujba

luminarii, adica a trecerii catehumenilor din imparatia intunericului si a pacatului in cea a virtutii

si a luminii.

Materia boteului este apa. Intrebuintam apa ca materie a boteului, pentru ca ea este

elemental natural cel mai des pentru folosit pentru curatenia trupeasca si, prin urmare simbolul

cel mai potrivit al curatirii spirituale sau sufletesti, pe care o capatam prin botez, ea astampara

setae, reinoind deci fortele trupului nostrum si sustinad viata, asa cum botezul regenereaza

sufletul si duce mantuirea.

Dupa Sfantul Apostol Petru (I Petru III,21) si unii Sfinti Parinti , apa botezului crestin

simbolizand apele potopului care au spalat pacatele lumii antediluviene.

Vasul cu apa pentru botez ( colimvitra, cristelnita sau crestinatoarea cum I se spune in

unele parti) inchipuie pe de o parte apa Iordanului, in care Domnul a fost botezat de catre

Sfantul Ioan Botezatorul, iar pe de alta, mormantul in care a fost ingropat Mantuitorul.

Cea dintai parte a slujbei boteului propriu-zisa este sfintirea apei. Practica sfintirii apei

de botez este straveche, despre ea amintesc : Tertulian, Sfantul Ciprian, Sfantul Chiril al

Ierusalimului, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nyssa, Constitutiile apostolice. Ea se

facea , ca si azi, prin exorcizare ( suflare) si prin invocarea Sfantului Duh, insotita de

binecuvantarea cu semnul Sfintei Cruci. Unele documente vechi ne dau si texte ale rugaciunilor

folosite odinioara in acest scop, iar splendid rugaciune intrebuintata astazi in randuiala

botezului din ritul orthodox este atribuita in general Sfantului Sofronie al Ierusalimului.

Intrebuintarea apei nesfintite nu este permisa decat in cazurile exceptionale prevazute mai

inainte ( botezul de necessitate). Fiind sfintita si plina de darul Sfantului Duh, apa intrebuintata

la botez nu se arunca oriunde, ci se toarna ori la umivalnita bisericii, ori la loc curat, unde sa nu

fie pangarita sau calcat in picioare.

Tamaierea de la inceputul slujbei, simbolizand buna mireasma si sfintirea Duhului Sfant,

care topeste si alunga tot mirosul cel urat al pacatului.

Untdelemnul binecuvantat, cu care preotul unge partile principale ale trupului

catehumenului, inainte de bote ( ungerea prebatismala), se numeste untdelemnul bucuriei ( Ps

XLIV,9 si EvreiI,9), untdelemnul catehumenilor sau al mantuirii. El este binecuvantat fie atunci,

prin rugaciunea speciala inscrisa in locul respective in Molitfelnic, fie dinainte. Din el se toarna

in apa boteului, inainte de ungere, cateva picaturi in forma de cruce, pentru ca untdelemnul

binecuvantat este simbolul vazut al darului Sfantului Duh, cre s-a pogorat in aapa boteului la

sfintirea ei. Odinioara, se turna in apa chiar si Sfantul Mir, care nu numai ca simbolizeaza, daar

si contine cu adevarat darul si puterea Sfaantului Duh.

Sfintirea untdelemnului intrebuintata la botez este veche; in secolul IV Sfantul Vasile o

socotea practica apostolic, este mentionata si in alte documente vechi, iar in Constitutiile

apostolic, gasim chiar ideile principale ale rugaciunii de sfintire de azi. Ungerea cu untdelemnul

bucuriei este interpretata in chip diferit de talcuitorii cultului. Astfel, dupa unii, untdelemnul

fiind roada maslinului, ungerea cu el este semnul milei si al bunatatii dumnezeiesti, prin care

catehumenul este izbavit din noianul pacatelor, asa cum ramura de maslin, adusa in corabia lui

Noe de catre porumbel,era semnul impacarii si al izzbavirii din potop. Caci apa potopului a fost

preinchipuirea botezului, iar porumbelul il preinchipuia pe Duhul Sfant. Dupa altii, aceast

ungere este semnul preotiei universal de care vorbeste Sfantul Apostol Petru (I Petru II,9), si

care se da tuturor crestinilor prin botez; ea ne adduce aminte de ungerea cu care erau

consacrati in Legea Veche arhiereii imparatii si proorocii, in calitatea lor de personae sau vase

alese ale voii Domnului, si cu care a fsot uns Mantuitorul, numit adesea Unsul Domnului ( Reg.

II,35; Is. LXI,1, Lc. IV,18, In III,24; Fapte IV,27). La aceasta ungere, El ne-a facut sip e noi partasi,

caci insusi numele nostrum de crestini vine de la grecescul cristos, care inseamneaza, “uns”.

Dupa altii aceasta ungere o imita pe cea a atletilor din arenele de odinioara, “chemand

in chip symbolic pe cel ce se boteaza la luptele cele sfinte, in care intra el sub Hristos, ca sub un

commandant”. Dupa altii ungerea cu untdelemn a catehumenilor inseamna chiar aromatele cu

care a fost uns trupul Domnului inainte de ingropare, deoarece catehumenul se va ingropa, prin

botez, impreuna cu Hristos si va invia cu El.

d)Actul cel mai important al slujbei botezului este intreita afundare a pruncului de catre

preot, in apa sfintita din cristelnita, cu formula sacramental:” Boteaza-se robul (sau roaba) lui

Dumnezeu (X)….”. Aceasta intreita afundare pe de o parte arata ca temeiul credintei noastre

este Sfanta Treime, iar pe de alta inchipuie cele trei zile cat a stat Domnul in mormant; prin

afundarea in apa inchipuim moartea noastra pentru viata in pacat de pana aici si ingroparea

noastra impreuna cu Hristos iar prin iesirea din apa inchipuim invierea noastra impreuna cu El,

pentru viata cea noua, in Hristos. Prin botez spalanduni-se pacatele, ne facem astfel partasi

mortii si invierii lui Hristos, intram intr-o viata noua, suntem morti pentru pacat si viem pentru

Dumnezeu, precum subliniaza Sfantul Apostol Pavel ( Rom. VI,3-11 si Coloseni II,12 si III,3). De

aceea, “noi intotdeauna purtam in trup moartea lui Iisus, ca si viata lui iisus sa se arate in

trupurile noastre” ( II Cor. IV,10 ). Fiecare crestin de curand botezat devine defapt un bristofor

si poate spune, ca Sfantul Apostol Pavel:” M-am rastignit impreuna cu Hristos, si nu eu mai

traiesc, ci Hristos traieste intru mine: ( Gal. II,20). De aceea, pe buna dreptte cantau odinioara la

Pasti neofitii care primisa in ajun botezul:” ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hrisoase,

astazi ma ridic impreuna cu Tine, inviind tu…”1

Calimvitra si aapa botezului sunt pentru noi mormant izbavitor de viata, si maica

duhovniceasca, nascandu-se pentru viata in Hristos si tinand locul pantecelui celui curat al

Sfintei fecioare, din care s-a nascut Mantuitorul.

Forma de savarsire a botezului, prin intreita afundare complete in apa este gnerala in

Biserica veche, fiind reglementata prin oranduiri bisericesti. Botezul prin turnare sau stropire n-

a fost admis decat pentru cei bolnavi, care nu puteau suporta afundarea in aapa. El a fost admis

sporadic si in cazuri normale in Apus, incepand de prin secolul IX, iar mai tariu s-a generalizat

peste tot in Biserica Catolica, de unde l-au mostenit si protestantii de toate nuantele.

e) Haina (panza) alba, cu care noul crestin e imbracat indata dupa botez, inchipuie

vesmantul luminat si nestricacios al celor spalati si curatiti de pacate, pe care l-a vazut mai

inainte psalmistul, cand spunea:” Stropi-ma-voi cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei I mai

vartos decat zapada ma voi albi” ( Ps. L,8); ea are insa si o semnificatie esgatologica,

simbolizand lumina slavei si a nestricaciunii de care se vor bucura dreptii in viata viitoare. Haina

aceasta pe care o sfintea odinioara episcopul insusi sip e care orice nou botezat, o purta timp

de 8 ile in sir dupa botez, se numeste in unele parti ale tarii noastre ( Modova, Bucovina si

Banat) crijma (forma veche slava a cuvantului grecesc, crisma, adica ungere sau sfintire unele

din ale Tainei Sfantului Mir), iar in greceste anavol,savanon sau emfotiu, adica vesmant

luminat. Ea era dezbracata de olemnitate de catre neofiti si depusa in Biserica, in fata preotilor;

cei ce se boteau la Pasti faaceau lucrul acestaa in Duminica Tomii, care din pricina aceasta se

mai numea si “ Duminica alba”. In vechime, neofitii purtau pe cap si cununi din flori sau din

ramuri de finic, care simboliau biruinta impotriva pacatului.

f) Lumanarea, care se da nasului sa o poarte in maini dupa afundarea pruncului in apa

sip e care in vechime o purtau toti neofitii timp de 8 ile la serviciul divin, simboliand lumina

interioara a harului impartasit prin botez si preinchipuie candela faptelor bune cu care noul

botezat il va intampina pe Mirele ceresc, ca si fecioarele cele intelepte din pilda evanghelica.

Botezzul este socotit ca o trecere a noastra din lumea intunericului, unde stapaneste diavolul, in

imparatia luminii, unde domneste Hristos, Cel ce este “ lumina vietii” ( In. VIII,12), si, “

Lumineaza pe tot omul care vine in lume” ( In. I,9). De aici inainte cei botezati “ sunt toti fii ai

luminii si fii ai ilei, nu mai sun tai noptii si ai intunericului” ( 1 Tes V, 5). De aceea, in vecheme,

botezzul se mai numea si “ luminare”; candidatii la botez se mai nmeau iluminandi sai “ cei

catre luminare”, cum sunt numiti in ectenia speciala care se rostea pentru ei in timpul

Paresimilor si care se pastreaza pana azi in randuiala Liturghiei ortodoxe a Darurilor mai inainte

sfintite; iar cei de curand botezati se numeau “ cei luminati din nous au de curand”.

1 Sfantul Ioan Damaschinul, Canonul Pastilor, Cantarea a 3-a, Stihirea a3-a, , Simion al Tesalonicului, Despre

sfintele taine, cap 62,63-64,( trad rom, pp77,79-80)

Intrebuintarea Psalmului XXXI ( Fericiti sunt cei care li s-au iertat faradelegile…) in acest

moment al slujbei botezului este foarte veche, psalmul este amintit atat in Rasarit, de Sfantul

Chiril al Ierusalimului, cat si in Apus de Ieronim.

Mirungerea

Urmeaa ungerea cu Sfantul si Marele Mir, care constituie miezul celei de-a doua sfinte

taine. Ce este Sfantul Mir? Est untdelemn curat, de maslin ametecat cu multe si felurite arome,

pregatit cu o randuiala solemna in primele trei zile din Saptamana Patimilor si sfintit de catre

sinodul arhiereilor in frunte cu Patriarhul tarii, in joia aceleasi saptamani la Liturghia Sfantului

Vasile, fiind apoi impartit episcopilor si tuturor bisericilor. Prin sfintire, el devine nu un simplu

symbol sau o imagine, ci un vehicol purtator al energiilor Sfantului Duh, pe cre le contine in chip

real. Prin multimea mirodeniilor din care e facut, Sfantul si Marele Mir, arata tocmai multimea

si felurimea darurilor si a puterilor Sfantului Duh, care pune in lucrare diferitele virtuti crestine.

El il inchipuise sip e Hristos insusi, caci despre Acesta a is Solomon: “ Mir varsat este numele

Tau” ( Cant. Cantarilor I,2). De ceea, el este folosit si la sfintirea Bisericilor si a antimiselor, ca

ivor de sfintire.

Ungerea cu Sfantul Mir a noului botezat este deci semnul vazut al imparatiei lui reale din

darurile Sfantului Duh, Care S-a pogorat, in chip vazut mai intai asupra Mantuitorului, la Botez si

apoi asupra Sfintilor Apostoli la Cinzecime si care acum ni se da si noua, dupa botez sub chipul

vaut al Sfantului Mir. Este armature Sfantului Duh, cum zice Sfantul Chiril al Ierusalimului.

Asadar dup ace , prin botez, am retarit mortea si invierea Lui Hristos prin Sfantul Mir primim si

Darurile Cinzecimii. De aceea, intrucat Sfantul Duh S-a pogoraat asupra Mantuitorului indata

dupa Botezul Acestuia in Iordan, tot asa si ungerea noastra cu Sfantul Mir trebuie facuta indata

dupa botez, iar nu amanita peste ani in sir dupa botez, cum fac romano-catolicii, ( caci se poate

intampla ca cei nemiruiti sa moara intre timp, lipsiti de aceasta taina fundamental).

Sfantul Mir fiind totodata si semnul si pecetea lui hristos, prin ungerea cu el noul

botezat devine crestin adevarat si deplin, un nou Hristos, adica uns al Domnului; ungerea,

facuta in semnul Sfintei Cruci este deci o pecetluire a membrior Bisericii lui Hristos, semnul

vazut al apartenentei lor la trupul mistic al Domnului. De aceea, unii dogmatisti socotesc

ungerea cu Sfantul Mir ca Taina preotiei universal, care face din toti crestinii acea semnitie

aaleasa sau preotie imparateasca, poporul sfant al lui Dumnezeu, despre care vorbeste Sfantul

Apostol Petru (I Ptr. II, 5,9-10) folosind limbajul din Legea Veche ( Ies. XIX,6).

Ungerea cu Sfantul Mir –ca sic ea cu untdelemnul bucuriei- se face la organelle

principale ale trupului noului botezat: la frunte, ochi, nari, gura si urechi, pentru sfintirea

simturilor, pe piept si pe spate, pentru sfintirea inimii si a vointei, la maini si la picioare, pentru

sfintirea faptelor si a cailor crestinului. Formula sacramental a ungerii (“ Pecetea Darului

Sfantului Duh”) e luata din cuvintele epistolei a doua a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni,

capitolul I, versetele 21-22:” Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi in Hristos si ne-a uns

pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre”.

Despre vechimea intrebuintarii acestei formule, ca si a ritualului de astazi al ungerii, ne

incredinteaza canonul al saptelea al sinodului al doilea ecumenic, care o citeaza exact, de unde

reiese deci ca, la data aceea 381, ea era demult generalizata.

Riturile finale ale slujbei

a)Inconjurarea mesei si a colimvitrei de catre slujitori, noul botezat si nasi, in forma de

hora, este expresia jubilarii si a bucuriei bisericii “pentru ca s-a nascut om in lume” ( In. XVI,21)

si pentru intrarea in sanul ei a unui nou credincios al lui Hristos; ea este o reminiscent din

dansul ritual care odinioara facea parte integranta din cultul religios, ca de exemplu la evrei.

Precum se pare din unele aluzii din scrierile Sfantului ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie

de Nazianz, ritul acesta era déjà in practica bisericii din secolul IV. Inconjurarea se face de trei

ori, spre slava Sfintei Treimi. Cuvintele cantarii care se executa atunci ( “ Cati in Hristos v-ati

botezat”) sunt luate din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni ( III,27). Cantarea

aceasta facea parte dupa cat se pare, mai degraba din slujba Liturghiei baptismale decat din

slujba botezului; asa s-ar explica faptul ca ea s-a pastrat pana astazi in randuiala liturgiei din

zilele praznicelor in care se savarseau odinioara botezul catehumenilor si ca in nici una din

descrierile vechi ale ritualului boteului nu intalnim mentiunea expresa a ritului inconjurarii. In

secolele XIV-XV, “ Cati in Hristos v-ati botezat” era cantat de catre cei care isoteau acasa pe

neofiti, dupa slujba boteului .

b) Tot de la Sfantul Apostol Pavel si anume din epistola sa catre Romani ( VI, 3-11) e

luata si pericopa apostolului care se citeste dupa aaceasta in care autorul descrie simbolismul si

efectele botezului; iar Evanghelia botezului e luata din locul de la Sfantul Evaanghelist Matei (

XXVIII,16-20), unde se vorbeste despre trimiterea Sfintilor Apostoli de caatre Mantuitorul, spre

a boteza neamurile.

c) Ritualul spalarii pruncului prin stergerea cu fasa uda a locurilor unde s-a facut ungerea

cu Sfantul Mir, se face spre a sterge Sfantul mir ramas pe trupul noului botezat si a-l feri astfel

de o eventuala profanare sau pangarire prin atingerea de ceva necurat; iar formula sacramental

folosita atunci ( “ indreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai”) este de origine

paulina ( I Cor. VI,11).

d) Cat priveste ritul tunderii neofitului, el nu este amintit in nici una dintre descrierile

vechi ale boteului, fiind introdus in randuiala botezului – dupa parerea unor liturgisti- dupa

generalizarea pedobaptismului, adica din secolul VI inainte. Aceasta constituie o veche si

persistent reminiscent a ritualului primei tunderi, ritual cu character religios, care se practica la

multe popoare orientale, ca si la greci si la romani. La popoarele antice, parul capului era privit

ca un simbol al puterii si al tariei barbatesti, cum se vede la evrei mai ales in cazul luiSamson, de

aceea, tunderea simbolizeaza, predarea desavarsita a neofitului sub stapanirea si ascultarea lui

Dumneeu, intru care s-a botezat sip e care de aici inainte il recunoaste ca singurul cap sau

stapan.

Atat ritul spalarii caat sic el al tunderii din randuiala de azi a botezului nu sunt decat

reminiscente ale spalarii si tunderii complete a neofitului, care odinioara avea loc in a opta I

dupa botez. A opta zi cand neofitul venea la Biserica, preotul il dezbraca de haina luminata a

botezului, il spala si apoi il tundea complet.

Datina de a se face spalarea si tunderea rituala a neofitului in a opta zi dupa botez s-a

pastrat multa vreme dupa desfiintarea catehumenatului si generalizarea pedobaptismului; pe

vremea sa Simeon, Arhiepiscopului Salonicului, amintea neofitilor adulti si mamelor pruncilor

de curand botezati datoria de –l adduce din nou la biserica pe cel botezat, la sapte zile dupa

botez pentru a I se face spalarea rituala a trupului si tunderea.

e) Dupa botez, preotul il impartaseste cu Sfintele Taine pe noul botezat. Astfel, dupa ce

pruncul s-a curatit de pacatul stramosesc prin botez si dupa ce, apoi, a dobandit intarirea

Duhului Sfant prin ungerea cu Sfantul Mir, primeste in cele din urma Sfanta impartasanie; prin

ea, neofitul se uneste pe deplin cu Hristos, devenind astfel membru adevarat si desavarsit al

trupului sau mistic, adica al Bisericii crestine.

La iesirea din baia regeneratoare, curatitoare si sfintitoare a Sfantului Botez, noul nascut

la viata lui Hristos, ca un prunc abia intrat in viata, are nevoie de puterea datatoare de viata a

Duhului Sfant, pentru a se intari si a creste in noua viata. Aceste daruri sunt impartasite prin

Taina Mirungerii, ungandu-l cu Sfantul Mir, in chipul crucii, principalele organe ale trupului

(fruntea, ochi, nari, gura, urechi, pipt, spate, maini, picioare), prin formula :” Pecetea darului

Duhului Sfant”.

A doua taina a initierii crestine este numita in ortoddoxie “ Mirungerea”, iar nu

“Comfirmarea ca in Biserica Apuseana.

Termenul “ mirungere” exprima originea divina a acestei taine. Ungere a primit

Mantuitorul de la Duhul Sfant, Care S-a pogorat ca un porumbel la iesirea Sa din apa iordanului

( Marcu I,10). Aceasta ungere l-a consacrat ca “ Unsul lui Dumneeu”, adica Hristos, fapt

confirmat de Sfantul Andrei cand ii zice fratelui sau Petru:” Am gasit pe Mesia, care se talcuieste

Hristos” (Ioan I,41)2

Mirungerea dupa Sfanta Scriptura

Sfanta Scriptura justifica existent, originea si frma de administrare a fiecareia dintre

sfintele Taine, aratand ca ele au fost déjà prefigurte din Vechiul Testament, ca au fost instituite

de Mantuitorul si apoi practicate in Biserica primara, fiind expresia modului constant al lucrarii

divine.

In legea veche, ungerea cu untdelemn sfintit era savarsita ca ungere sacerdotala, pentru

sfintirea preotilor. Dupa porunca lui Dumnezeu, Moie il investeste ca preot pe Aaron, turnand

pe capul lui mir:” Apoi sa aduci pe aaron sip e fii lui la intrarea cortului adunarii si sa-I speli cu

apa…Apoi sa iei untdelemn de ungere, si sa-I torni pe cap sis a-l ungi” ( Iesire XXIX,4 si &). De

notat ca aici apar, in legaatura si succesiune, celor doua acte :spalare-ungere.3

Mirul este preparat “din cele mai bune mirodenii” ( Ies. XXX,23) iar cei unsi cu el se

sfintiau ca slujitori ai Domnului ( Iesire XXX,30). Porunca lui Dumnezeu a fost implinita intocmai

implinita:” Dupa ceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron si l-a uns si l-a sfintit” (

LeviticVIII,12).

Prin ungere erau investiti si regii, Samuel il unge rege pe Saul, si Duhul Domnului

coboara peste el, primind darul proorociei (I Regi,X,1-10). Ungerea cu mir era insotita, de Darul

Duhului, care a facut din Saul nu numai un rege, ci si un profet. Acelasi Lucru s-a intamplat si cu

david (I Regi XVI,13) si Solomon ( III Regi I, 34). Ungerea cu mir era considerate in Vechiul

Testament ca pecetea unei imparatii sfinte ( Ps. II,2).

Prin ungere erau consacrati, preotii,regii, si profetii Vechiului Legamant, aceasta insotind

o lucrare dumneeiasca, o ungere cu duhul Lui Dumneeu.4

2 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 62

3 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 63

4 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 63

Ultimul dintre profetii Vechiului testament, Ioan Botezatorul, va recunoaste pe alesul lui

Dumnezeu in momentul ungerii sale cu Duhul Sfant, la iesirea din apa Iordanului :” Cel ce m-a

trimis sa botez cu apa, acela mi-a zis peste care ve-I vedea Duhul coborndu-se si ramand peste

el, aacela este cel ce boteaza cu Duh Sfant” (Ioan I,33). Indata dupa iesirea Mantuitorului din

apa iordanului “ Cerurile s-au deschis si Duhul lui dumnezeu S-a vazut pogorandu-se ca un

porumbel si venind peste El. Si iaataa glas din ceruri zicand :Acesta este Fiul Meu cel Iubit intru

Care am binevoit” ( Matei III,16-17).

Prin coborarea asupra lui Iisus, Duhul Sfant a desavarsit in mod solemn consacrarea Sa

mesianica, ungerea Sa cereasca, in virtutea careia el se va numi Unsul.5

Cele doua evenimente, afundaarea lui Iisus in apa si ungerea Sa cu Duhul Sfant s-au

petrecut intr-o succesiune imediata fiind nu numai distincte ci si inseparaabile unul de celalalt.

In aceasta isi afla temei practica crestina privind administrarea in cadru aceleasi raanduieli a

celor doua taine ale initierii crestine, botezul si mirungerea. Noua revarsare a duhului,

prevestita de profetii Vechiului Testament a fost fagaduita Sfintilor apostolic, in repetate

randuri, de catre Mantuitorul Hristos (Ioan XVI,16; XVI,7).

Aceasta fagaduita s-a inpliit la cincizecime, cand Duhul Sfant s-a pogorat peste Sfintii

apostolic si se revarsa –dupa incredintarea sfantului apostol Petru- si asupra tuturor celor ce

vor crede in Hritos ( Fapte II,1-38).6

Traditia apotolica privind ritualul Mirungerii

Administrarea Tainei mirungerii in epoca apostolic sse facea prin doua acte: punerea

mainilor sau ungerea cu Sfantul Mir.

Impartasirea darurilor Duhului Sfant, adica aa tainei mirungerii,s-a facut inca din epoca

apostolic si prin ungere cu mir. Sfantul apostol Pavel le scrie corintenilor :” Iar cel ce ne

intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a si

pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre “( II Corinteni I,21-22). Este

neindoielnic faptul ca aceasta ungere despre care vorbeste Sfantul Apostol nu este numai

spiritual, ci o ungere ca pe timpul lui Moise si a lui David cu mir preparat din mirodenii.

Aparitia si raspandirea din epoca apostolic a practicii adminitrarii tainei mirungerii prin

ungerea cu sfantul Mir s-a datorat conditiilor noi create odata cu imultirea comunitatilor

crestine. Apostolii, neputand indeplini toate cerintele privind administrarea acestei taine, aau

5 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 63

6 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 64

incredintat acest lucru sii preotilor, care ungeau cu Sfantul mir pe cei nou botezati, practica

binecunoscuta la evrei. Pecetea Darului Sfantului Duh in prima isi intareste chipul lui Hristos in

noi. Pecetea nu este decat prezenta active a Sfantului duh in crestin, care-I imprima un

character de sfintenie de consacrare in Dumnezeu. Arvuna Duhului garanteaza impartasirea

darurilor viitoaare, adic dobandirea mostenirii ceresti “ Incepand din aceasta zi Duhul Sfant in

persoana locuieste permanent in fiecare crestin, care devine prin trupul si prin sufletul sau

temple al duhului Sfant” ( I Cor. III,16; VI,19)7

Continuitatea traditiei apostolic privitoare la Mirungere in epoca postapostolica sic ea

patristica, dupa unele documente ale vremii.

Randuiala Mirungerii cu semnificatia ei atestata in scrierile Noului Testament este

comfirmata de documentele primelor veacuri crestine, evidentiindu-se continuitatea traditiei

apostolic privitoare la aceasta taina

Vom face o succinta preentare a principalelor documente care dovedesc pe langa

apostolicitaatea randuielii Mirungerii, pastrata cu fidelitate in ortodoxie, si legatura de

nedespartit dintre aceasta si Taina Boteului.

a) In Epistola isa a lui baarnaba, scrisa intre anii 70 I 13-131, intalnim consemnati pentru

prima data in scrierile postapostolice termenii clasici pecete si a pecetlui, deveniti mai tarziu

termini clasici pentru desemnarea actiunii harului duhului Sfant in Bote si Mirungere.

b) Tratatul De Baptismo al lui Tertulian ( scrisa pe la anul 206) atesta si el randuiala

apostolic privitoare la savarsirea tainei Boteului si a Mirungerii. Tertulian aminteste o singura

ungere integral a neofitului cu untdelemn sfintit. Aceasta ungere era consacrata ca o sfintire

sacerdotala, care confera primitorului numele de crestin, Unsul.8

Dupa aceasta se pun mainile peste noi invocand si chemand pe Duhul Sfant, prin

rugaciune care insoteste aceasta ceremonie sfanta, deci Duhul cel sfant se coboara de buna

voie din sanurile Tatalui asupra trupurilor astfel curatite si binecuvantate. El a coborat aupra

Mantuitorului ca un porumbel, asa precum dupa potop care a spalat nelegiuirile oamenilor si

care a fost, ca sa spunem asa, Botezul lumii, tot asa intr-un mod asemanator, insa cu effect

spiritual, de indata ce pamantul nostrum- adica trupul pamantesc- a fost spalat de vechile sale

pacte prin apa mantuitoare a boteului. Duhul sfant acel porumbel ceresc zboara peste noi,

aducandu-ne pacea lui Dumnezu. Tertulian exprima aici intreaga teologie a Mirungerii, pastrata

pana azi in traditia ortodoxa.

7 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 66

8 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 66

c) Sfantul ipolit al Romei ne preinta in lucrarea sa traditia apostolic o randuiala complete

a Botezului si Mirungerii, de pe la jumatateasecolului al II-lea, desi aceasta opera a fost scrisa pe

la anul 215. Ungerea postbaptismala cuprindea doua acte: ungerea de catre preot la baia

botezului si insemnarea fruntii de catre episcope in biserica, dupa punerea mainilor.9

d) Pe la jumatatea secolului al III-lea, Sfantul Ciprian, Episcopul Cartaginei, spunea

despre Mirungere :” Cei nou botezati trebuie sa se preinte inaintea mai marilor Biserici pentru a

primi Duhul Sfant prin invocaare si punerea mainilor si a fi desavarsiti prin pecetea

Domnului.10Termenul signaculum, corespundea grecesculuipecete, amprenta desemnand o

ungere in forma de cruce.

Pentru a apara unitatea si indiviibilitatea randuielii baptismale Sfantul Ciprian face o

reconsiderare a actelor boteului, aratand ca acelasi Duh Sfant lucreaz la Sfintirea apei si la

punerea manilor. In acelasi timp insa el distinge renasterea prin bote de primirea Sfantului Duh

prin punerea mainilor: “ Nu prin punerea mainilor, atunci cand primeste Duhul, se naste

crestinul, ci in botez, pentru a primi Duhul ca un nou nascut.11

e) O noua marturie a continuittii traditiei apostolic este consemnata in documentele

numite “randuieli bisericesti” din secolele IV-V.

Constitutiile Apostolice, cea mai bogata colectie, canonico liturgica din primele veacuri

cretine, scrisa probabil in Siria sau Constantinopol spre anul 380, cuprinde in cartea a VII-a

formule de rugaciuni si prescriptii privind administrarea tainelor initierii crestine.

Dupa intreita afundare in apa sfintita a botezului, neofitul primea ungerea cu Sfantul

Mir, insotita de rugaciunea : “ Doamne Dumnezeule, cel ce esti nenascut si fara de stapan,

Domnul tuturor, Cel ce ai faacut cunoscut in toate neamurile mirosul bineplacut al Evangheliei

Tale, Tu fa si acum acest mir sa fie lucrator in cel botezat, ca sa raman in el singur si sttornic

bunul miros al Hristosului Tau, si murind impreuna cu El, s invieze sis a fie viu impreuna cu El”.12

f) Cea dintai talcuire complete, sistematica si amanuntita a tainei Mirungerii, ramase

normative in intreaga ortodoxie, ne-o ofera sfantul Chiril al ierusalimului, in a treia catehea

mistagogica. Sfantul chiril consideraungerea cu sfantul mir drept antetipul ungerilor primate de

Hristos dupa botez, prin Duhul Sfant.

9 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 67

10 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 67

11 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 68

12 Ortodoxia an 1987, nr 2, p 68 catehezele Sf Chiril( am cartea)

Taina mirungerii fiind administrate indata dupa ridicarea din baia baptismal, este o

consecinta imedita a Boteului. Ungerea cu Sfantul Mir este anamneza mirungerii lui hristos. Ea

este ungerea cu Duhul sfant13

g) O marturie pretioasa despre continuitatea traditiei apostolic si in ceea ce priveste

randuiala Mirungerii in Apus, ne ofera cele doua lucrari De mysteriis si De sacramentis ale

sfantului Ambrozie al Milanului. Din aceste doua opera se poate constata mentinerea si in

occident a practicii apostolic privind administrarea mirungerii indata dupa iesirea din apa

botezului. Singura deosebire este participarea personaala a episcopului, care va devein curand

impracticabila determinand, in Apus despartirea in dou ceremonii a unicei randuieli. Se poate

constata aceasi unitate intre rasarit si apus I in ce priveste emnificatia tinei Mirungerii.14

h) La documentele preentate maai adaugam unul din secolul al XIV-lea oferit de lucrarea

Despre viata in Hristos a lui Nicolae Cabasila, care prezinta efectele sacramentale ale tainelor de

initiere crestina. Ideile dezvoltate de Paarintii secolelor II-IV despre tainele initierii primesc in

aceasta lucrare o aprofundare antropologica si hristologica.15

13

Ortodoxia an 1987, nr 2, p 69 14

Ortodoxia an 1987, nr 2, p 70 15

Ortodoxia an 1987, nr 2, p 71