ISTORIA URANTIEICAPITOLUL 57 - ORIGINEA URANTIEI

La prezentarea extraselor din arhivele Jerusemului pentru nregistrarile Urantiei cu privire la antecedentele si la istoria ei timpurie, noi suntem ndrumati sa calculam timpul n termeni de uz curent prezentul calendar de ani bisecti de 365 de zile si un sfert. De regula, nu se va face nici o ncercare de a se indica numarul exact de ani, desi acestia sunt cunoscuti. Noi vom folosi cele mai apropiate numere ntregi ca pe o metoda1

mai buna de prezentare a acestor fapte istorice. Cnd se face referire la un eveniment vechi de acum unul sau doua milioane de ani, noi intentionam sa datam o astfel de ntmplare ca petrecuta cu acel numar de ani n urma, avnd ca punct de plecare primele decenii ale secolului al XX-lea al erei crestine. Vom descrie astfel derularea acestor evenimente mult ndepartate ca avnd loc n perioade regulate de mii, de milioane si de miliarde de ani.

2

1.NEBULOASA ANDRONOVER

Urantia si are originea n soarele vostru, iar soarele vostru este unul dintre diversele vlastare ale nebuloasei Andronover, care a fost odata organizat ca o parte componenta a puterii fizice si a substantei materiale ale universului local al Nebadonului, si nsasi aceasta mare nebuloasa si-a aflat originea n sarcina-forta

3

universala a spatiului din suprauniversul Orvontonului, cu mult, mult timp n urma.

n perioada de la nceputul acestei relatari, Organizatorii Principali de Forta Primara ai Paradisului avusesera mult timp controlul deplin asupra energiilor spatiale care au fost mai trziu organizate sub forma nebuloasei Andronover. n urma cu 987 de miliarde de ani, organizatorul de forta asociat, ndeplinind atunci functiile inspectorului activ numarul 811.307 din seria Orvontonului, care

4

calatorea n afara Uversei, a raportat Celor mbatrniti de Zile ca toate conditiile spatiale

erau favorabile initierii de fenomene de materializare ntr-un anumit sector al segmentului, la vremea aceea oriental, al Orvontonului. n urma cu 900 de miliarde de ani, dupa cum atesta arhivele Uversei, s-a nregistrat un permis dat de catre Consiliul uversan al Echilibrului guvernului suprauniversului si autoriznd trimiterea unui personal si a unui organizator de forta n regiunea proiectata anterior de catre inspectorul cu numarul 811.307. Autoritatile Orvontonului l-au mputernicit

5

pe descoperitorul originar al acestui univers potential pentru a executa

mandatul Celor mbatrniti de Zile, care prevedea organizarea unei noi creatii materiale. nregistrarea acestei permisiuni semnifica faptul ca personalul si organizatorul de forta plecasera deja de pe Uversa n lunga calatorie catre sectorul spatial estic, unde urmau ca ulterior sa se angajeze n acele activitati prelungite ncheiate cu ivirea unei noi creatii fizice n Orvonton. n urma cu 875 de miliarde de ani, enorma nebuloasa Andronover, cu numarul

6

876.926, a fost initiata cum trebuie. S-a cerut numai prezenta organizatorului de forta si a personalului de legatura pentru a se inaugura vrtejul de energie care s-a transformat pna la urma ntr-un vast ciclon spatial. Ca urmare a initierii acestor miscari de revolutie nebulare, organizatorii de forta vii se retrag pur si simplu, perpendicular pe planul discului n rotatie; apoi, calitatile inerente ale energiei asigura evolutia progresiva si ordonata a acestor noi sisteme fizice. Cam prin aceasta perioada, expunerea trece la functionarea personalitatilor suprauniversului. n realitate, povestea are propriul ei nceput n punctul acesta - aproape n momentul n care organizatorii de forta ai Paradisului se pregateau sa se retraga, dupa ce au facut ca toate conditiile de spatiu-energie sa fie gata pentru actiunea directorilor de putere si a controlorilor fizici ai suprauniversului Orvontonului. 2.STADIUL NEBULAR PRIMAR Toate creatiile materiale evolutive sunt nascute din nebuloasele circulare gazoase, si toate aceste nebuloase primare sunt circulare pe tot parcursul primei parti a existentei

7

lor gazoase. Pe masura ce mbatrnesc, ele devin de regula spirale, iar atunci cnd functiunea lor de formatiune solara si-a terminat cursul, ele sfrsesc adesea ca roiuri stelare ori ca sori enormi, nconjurati de un numar variabil de planete, de sateliti si de mici grupuri de materie, asemanatoare n multe feluri propriului vostru minuscul sistem solar. n urma cu 800 de miliarde de ani, creatia Andronover a fost bine statornicita ca fiind una dintre magnificele nebuloase primare ale Orvontonului. Cnd astronomii universurilor apropiate au privit n afara la acest fenomen al spatiului, ei au vazut prea putine lucruri care sa le atraga atentia. Estimarile gravitatiei facute n creatiile adiacente au indicat ca materializarile spatiale aveau loc n regiunile andronoveriene, nsa asta era tot. n urma cu 700 de miliarde de ani, sistemul Andronoverului a atins proportii gigantice, si au fost trimisi controlori fizici suplimentari pe noua creatii materiale nconjuratoare, pentru a oferi sprijin si cooperare centrelor de putere ale acestui nou

8

sistem material care evolua att de rapid. La aceasta data ndepartata, toate materialele lasate mostenire creatiilor ulterioare erau continute n limitele acestei gigantice roti spatiale, care a continuat sa se roteasca mereu si, dupa ce a ajuns la diametrul ei maxim, sa se roteasca tot mai repede pe masura ce a continuat sa se contracte si sa se condenseze. n urma cu 600 de miliarde de ani, s-a ajuns la apogeul perioadei de mobilizare a energiei Andronoverului; nebuloasa a dobndit maximul masei ei. n aceasta perioada, ea era un gigantic nor circular de gaz ntr-o forma ntructva asemanatoare cu un sferoid turtit. Aceasta a fost perioada timpurie a formarii diferentiale a masei si a variatiei vitezei de rotatie. Gravitatia si alte influente erau pe cale de a ncepe actiunea lor de conversie a gazelor din spatiu n materie organizata.

3.STADIUL NEBULAR SECUNDAR

9

Enorma nebuloasa a nceput atunci sa capete forma spirala si sa devina clar vizibila, chiar si pentru astronomii universurilor ndepartate. Aceasta este istoria naturala a majoritatii nebuloaselor; nainte de a ncepe sa emane sori si de a porni lucrarea de constructie a universului, aceste nebuloase spatiale secundare sunt observate de obicei sub aspectul fenomenelor spirale. Observnd aceasta metamorfoza a nebuloasei Andronover, astronomii acestei ere ndepartate au vazut exact ceea ce vad astronomii secolului al douazecilea atunci cnd si ndreapta telescoapele spre spatiu si privesc nebuloasele spirale din epoca prezenta a spatiului extern adiacent. Aproape n perioada n care s-a atins maximul masei, controlul gravitatiei continutului de gaz a nceput sa slabeasca; a urmat stadiul scurgerilor de gaz - gazul tsnind ca doua brate gigantice distincte, care au plecat din doua parti opuse ale masei mama. Rotatia rapida ale acestui enorm nucleu central au dat curnd o aparenta de spirala celor doi curenti de gaz care tsneau. Racirea si condensarea ulterioara a unor portiuni dintre aceste brate care s-au exteriorizat, au produs pna la urma un aspect

10

noros. Aceste portiuni mai dense erau vaste sisteme si subsisteme de materie fizica, care se roteau prin spatiu n mijlocul norului gazos al nebuloasei, totul fiind tinut n siguranta sub imperiul gravitatiei rotii-mama. nsa nebuloasa ncepuse sa se contracte, iar cresterea n viteza a miscarii de revolutie a micsorat si mai mult controlul gravitatiei. n putin timp, regiunile gazoase externe au nceput efectiv sa scape de sub influenta imediata a nucleului nebular, iesind afara n spatiu si urmnd niste circuite cu contur neregulat, rentorcndu-se la regiunile nucleare pentru a nchide circuitele, si asa mai departe. Dar acesta nu era dect un stadium temporar al progresiei nebulare. Viteza mereu crescnda a rotirii urma ca n curnd sa lanseze n spatiu sori enormi, pe circuite independente. Si iata ce s-a ntmplat pe Andronover cu epoci n urma. Roata de energie a tot crescut, pna cnd a ajuns la expansiunea ei maxima si, apoi, cnd a nceput contractia, ea s-a rotit tot mai repede pna cnd, n cele din urma, a fost atins stadiul centrifugal critic si a nceput marea dezintegrare. n urma cu 500 de miliarde de ani, s-a nascut primul soare andronoverian.

11

Aceasta raza arznda s-a desprins de sub dominatia gravitatiei materne, si a s-a lansat n spatiu ntr-o aventura independenta n cosmosul creatiei. Orbita ei a fost determinata de calea ei de iesire. Acesti sori tineri au devenit repede sferici, si si-au nceput lungile lor cariere pline de evenimente ca stele ale spatiului. Exceptnd nucleele nebulare terminale, marea majoritate a sorilor Orvontonului au avut o nastere similara. Acesti sori expulzati trec prin diverse perioade de evolutie si de serviciu universal subsecvent. n urma cu 400 de miliarde de ani, nebuloasa Andronover a intrat n perioada sa de recaptare. Multi dintre sorii apropiati mai mici au fost capturati din nou ca rezultat al largirii treptate si al condensarii pe mai departe a nucleului-mama. Foarte curnd, a fost inaugurata faza terminala de condensare nebulara, perioada care precede ntotdeauna segregarea finala a acestor imense agregate spatiale de energie si materie. Pagina 654 Abia la un milion de ani dupa aceasta epoca, Mihail din Nebadon, un Fiu Creator

12

din Paradis, a ales aceasta nebuloasa aflata n dezintegrare ca fiind locul aventurii lui n construirea universului. Aproape imediat, a nceput crearea lumilor arhitecturale ale Salvingtonului si ale grupurilor planetare, cele o suta de sedii de constelatie. A fost nevoie de aproape un milion de ani pentru a completa aceste ngramadiri de lumi, n special lumi create. Planetele-sediu ale sistemului local au fost construite de-a lungul unei perioade care se ntinde din vremea aceea, pna n urma cu cinci miliarde de ani. n urma cu 300 de miliarde de ani, circuitele solare andronoveriene erau bine stabilite, iar sistemul nebular trecea printr-o perioada de tranzitie, de relativa stabilitate fizica. Cam n aceasta perioada, personalul lui Mihail a sosit pe Salvington, iar guvernul Uversei, capitala Orvontonului, si-a extins recunoasterea fizica pna la universul local al Nebadonului. n urma cu 200 de miliarde de ani, contractia si condensarea Andronoverului au progresat cu o enorma generare de caldura n roiul lui central, sau n masa lui nucleara.

13

Spatiul relativ a aparut chiar si n regiunile de lnga roata soarelui-mama central. Regiunile externe deveneau mai stabile si mai bine organizate; unele planete dezvoltndu-se n jurul sorilor nou-nascuti, se racisera suficient pentru a fi potrivite implantarii de viata. Cele mai vechi planete locuite ale Nebadonului dateaza din vremurile acelea. Acum, mecanismul universal terminat al universului Nebadonului ncepe pentru prima data sa functioneze, iar creatia lui Mihail este nregistrata pe Uversa ca fiind univers de resedinta si de ascensiune progresiva a muritorilor. n urma cu 100 de miliarde de ani, s-a ajuns la apogeul nebular al tensiunii condensarii; a fost atins punctul de maxima tensiune a caldurii.

Acest stadiu critic al luptei gravitatie-caldura dureaza uneori aproape o vesnicie, dar, mai devreme sau mai trziu, caldura cstiga lupta cu gravitatia, si ncepe perioada spectaculoasa a dispersiei soarelui; aceasta marcheaza sfrsitul carierei secundare a unei nebuloase spatiale.

14

4.STADIILE TERTIAR SI CUATERNAR Stadiul primar al nebuloasei este circular; cel secundar, spiral; stadiul tertiar este acela al primei dispersii a soarelui, n timp ce stadiul cuaternar mbratiseaza al doilea si cel din urma ciclu al dispersiei soarelui, cu nucleul mama sfrsind fie ca o ngramadire globulara, fie ca un soare solitar care functioneaza ca centru al unui sistem solar terminal. n urma cu 75 de miliarde de ani, aceasta nebuloasa atinsese culmea stadiului ei din familia solara. Acesta a fost apogeul primei perioade de pierderi de sori. Majoritatea acestor sori au luat de atunci n stapnire sisteme extinse de planete, de sateliti, de insule ntunecate, de comete, de meteori, si de nori de praf cosmici. n urma cu 50 de miliarde de ani, a fost ncheiata aceasta prima perioada de dispersie solara; nebuloasa si ncheia rapid ciclul ei tertiar de existenta, n cursul caruia dadu-se nastere unui numar de 876.926 de sisteme solare. Perioada de acum 25 de miliarde de ani a asistat la ncheierea ciclului tertiar al vietii nebuloasei, si a

15

adus cu sine organizarea si relativa stabilizare a ntinselor sisteme stelare provenite din nebuloasa-parinte. nsa procesul contractiei fizice si producerea sporita de caldura au continuat n masa centrala a ramasitei nebulare.

n urma cu 10 de miliarde de ani, a nceput ciclul cuaternar al Andronoverului. Se atinsese maximul de temperatura al masei nucleare; punctul critic de condensare era tot mai aproape. Nucleul-mama initial se convulsiona sub presiunea combinata a propriei lui tensiuni de condensare a caldurii interne si a efectului de maree tot mai puternic al gravitatiei sistemelor solare eliberate. Eruptiile nucleare care trebuiau sa inaugureze doilea ciclu nebular de dispersie solara erau iminente. Ciclul cuaternar al existentei nebulare era pe cale de a ncepe. Acum 8 de miliarde de ani, a nceput teribila eruptie definitiva. Numai sistemele externe sunt n siguranta n momentul unei asemenea prefaceri totale, iar acesta a fost nceputul sfrsitului nebuloasei. Aceasta revarsare finala a soarelui s-a desfasurat pe

16

durata unei perioade de aproape doua miliarde de ani. Perioada de acum 7 miliarde de ani a asistat la apogeul prabusirii finale a Andronoverului. Aceasta a fost perioada nasterii sorilor terminali mai mari si, de asemenea, perioada apogeului perturbarilor fizice locale. Perioada de acum 6 miliarde de ani marcheaza sfrsitul prabusirii definitive si nasterea soarelui vostru, al cincizeci si saselea din ultima familie solara secunda a Andronoverului. Eruptia finala a nucleului nebular a dat nastere la 136.702 de sori, majoritatea fiind corpuri ceresti solitare. Numarul total de sori si de sisteme solare care si au originea n nebuloasa Andronover a fost 1.013.628. Numarul soarelui sistemului solar este 1.013.572. Acum marea nebuloasa Andronover nu mai exista, nsa ea traieste mai departe n numerosii sori si n familiile lor planetare, care si au originea n acest nor-mama spatial. Ramasita nucleara finala a acestei magnifice nebuloase nca arde cu o stralucire

17

rosiatica, si continua sa raspndeasca lumina si caldura moderate peste ramasitele familiei ei planetare de o suta si saizeci si cinci de lumi, care graviteaza acum n jurul acestei venerabile mame a doua puternice generatii de monarhi ai luminii. 5.ORIGINEA MONMATIEI SISTEMUL SOLAR AL URANTIEI n urma cu 5 miliarde de ani, soarele vostru era un glob ceresc incandescent, dupa ce adunase n el cea mai mare parte a materiei circulante din spatiul apropiat, ramasitele recentei transformari care au nsotit propria lui nastere. Astazi, soarele vostru a atins o stabilitate relativa, dar ciclurile petelor solare de unsprezece ani si jumatate amintesc de faptul ca a fost o stea variabila n tineretea ei. n primele zile ale soarelui vostru, contractia continua si cresterea gradata a temperaturii care a urmat, au initiat extraordinare convulsii pe suprafata lui. Aceste titanice naltari si coborri ritmice au necesitat trei zile si jumatate pentru a completa un ciclu de luminozitate variabila.

18

Aceasta stare variabila, aceasta pulsatie periodica, au facut ca soarele vostru sa fie extrem de sensibil la anumite influente din afara, care urmau sa fie ntlnite curnd. Astfel a fost scena spatiului local pregatita pentru originea unica a Monmatiei, acesta fiind numele familiei planetare a soarelui vostru, sistemul solar caruia i apartine lumea voastra. Mai putin de un procent din sistemele planetare ale Orvontonului au avut o origine similara. n urma cu 4,5 miliarde de ani, enormul sistem Angona a nceput sa se apropie de acest soare solitar. Centrul acestui mare sistem era un ntunecat gigant al spatiului, solid, extrem de ncarcat si posednd o extraordinara atractie gravitationala. Pe masura ce Angona se apropia de soare, n momente de maxima expansiune din timpul pulsatiilor solare, vapori de material gazos erau azvrliti n spatiu ca niste gigantice limbi solare. La nceput, aceste limbi de gaz cuprinse de flacari cadeau invariabil napoi n soare, dar pe masura ce Angona a venit din ce n ce mai aproape, atractia gravitationala a giganticului vizitator a devenit att de mare, nct aceste limbi

19

de gaz se frngeau n anumite puncte, radacina caznd napoi n soare, n timp ce sectiunile exterioare se desprindeau pentru a forma corpuri independente de materie, de meteoriti solari, care au nceput imediat sa se nvrta n jurul soarelui pe propriile lor orbite eliptice. Pe masura ce sistemul Angona s-a apropiat, extruziunile solare au devenit tot mai importante, tot mai multa materie a fost atrasa din soare, pentru a se forma corpuri independente circulante n spatiul nconjurator. Aceasta situatie s-a dezvoltat timp de aproape cinci sute de mii de ani, pna cnd Angona s-a a ajuns la cea mai mare apropiere de soare; imediat dupa aceea, soarele, n conjunctie cu una dintre convulsiile lui periodice, a suferit o dislocare partiala; din parti opuse si simultan, s-a revarsat un volum enorm de materie. Dinspre partea Angonei, a fost atrasa o vasta coloana de gaze solare, ambele ei capete erau mai degraba subtiate si centrul ei era mult bombat; ea a scapat definitiv de sub controlul gravitational imediat al soarelui. Aceasta imensa coloana de gaze solare care a fost astfel separata de soare s-a

20

dezvoltat ulterior n cele douasprezece planete ale sistemului solar. Evacuarea reverberationala de gaz din partea opusa a soarelui, ntr-un sincronism ciclic cu gigantica extruziune ancestrala a sistemului solar, s-a condensat de atunci n meteorii si n praful spatial din sistemul solar, desi multa, foarte multa din aceasta materie a fost ulterior recaptata de gravitatia solara, pe masura ce sistemul Angona s-a retras n spatiul ndepartat. Desi Angona a reusit sa ndeparteze materialul ancestral al planetelor sistemului solar si al enormului volum de materie care circula acum n jurul soarelui ca asteroizi si meteori, ea nu si-a asigurat pentru sine nimic din aceasta materie solara. Sistemul vizitator nu a venit ndeajuns de aproape pentru a sustrage efectiv vreun pic din substanta soarelui, dar s-a rotit suficient de aproape pentru a atrage n spatiul intermediar tot materialul care cuprinde sistemul solar actual. Cele cinci planete interne si cel cinci externe formate curnd n miniatura de nucleele pe cale de racire si de condensare de la extremitatile conice si mai putin

21

voluminoase ale giganticei protuberante a gravitatiei pe care a Angona a reusit sa le desprinda de soare, n vreme ce Saturn si Jupiter sau format din portiunile centrale mai voluminoase si mai proeminente. Puternica atractie gravitationala a lui Jupiter si a lui Saturn a capturat de la nceput aproape tot materialul sustras de la Angona, dupa cum atesta miscarea retrograda a unora dintre satelitii lor. Jupiter si Saturn, fiind provenite din chiar centrul enormei coloane de gaze solare suprancalzite, contineau att de mult material solar puternic ncalzit, nct aveau o lumina stralucitoare si emanau un volum enorm de caldura; ele au fost n realitate sori secundari pentru o perioada scurta dupa formarea lor ca corpuri separate ale spatiului. Aceste doua planete, cele mai mari ale sistemului solar, au ramas n mare parte gazoase pna n ziua de azi, nefiind nici macar racite pna la punctul de completa condensare sau solidificare. Nucleele de contractie gazoasa ale celorlalte zece planete au ajuns curnd la stadiul de solidificare, si astfel au nceput sa atraga la ele cantitati sporite de materie

22

meteorica care circula prin spatiul apropiat. Lumile sistemului solar au avut astfel o dubla origine: nuclee de condensare gazoasa, crescute mai trziu de capturarea de enorme cantitati de meteori. ntr-adevar, ele continua nca sa capteze meteori, dar n numar mult mai mic. Planetele nu se nvrt n jurul soarelui n planul ecuatorial al mamei lor solare, ceea ce ele ar fi facut daca ar fi fost respinse de miscare de rotatie a soarelui. Mai degraba, ele calatoresc n planul protuberantei solare cauzate de Angona, plan care forma un unghi accentuat cu cel al planului ecuatorului solar. n timp ce Angona nu a putut capta nimic din masa solara, soarele a adaugat familiei voastre planetare care se metamorfoza ceva din materialul circulant din orbita sistemului vizitator. Datorita intensului cmp gravitational al Angonei, planetele tributare din familia ei au urmat orbite aflate la distanta mare de ntunecatul gigant; la putin timp dupa extruziunea masei ancestrale a sistemului solar si n timp ce Angona era nca n vecinatatea soarelui, trei dintre planetele majore ale sistemului Angonei s-au rotit att de aproape de masivul ancestru al sistemului solar, nct atractia lui

23

gravitationala, sporita de cea a soarelui, a fost suficienta ca sa rastoarne echilibrul influenta gravitatiei Angonei si sa detaseze permanent aceste trei tributare ale ratacitorului celest. Tot materialele sistemului solar provenite din soare au circulau originar pe orbite cu directie omogena. Fara intruziunea acestor trei corpuri straine din spatiu, toate materialele sistemului solar ar mentine nca aceeasi directie de miscare orbitala. Ca sa zicem asa, impactul celor trei tributare ale Angonei a injectat forte directionale noi si straine n sistemul solar emergent, de unde si aparitia miscarii retrograde. Miscarea retrograda din orice sistem astronomic este ntotdeauna accidentala si apare ntotdeauna ca rezultat al impactului colizional al corpurilor straine din spatiu. Se poate ca asemenea coliziuni sa nu produca ntotdeauna o miscare retrograda, nsa nici o miscare retrograda nu apare niciodata altfel dect ntr-un sistem care contine mase care au origini diverse. 6.STADIUL SISTEMULUI SOLAR ERA FORMARII PLANETELOR

24

Ulterior nasterii sistemului solar a urmat o perioada de diminuare a revarsarii solare. Pentru o alta perioada de cinci sute de mii de ani, soarele a continuat sa reverse un volum tot mai scazut de materie n spatiul nconjurator. nsa n cursul acestor timpuri ale orbitelor ratacitoare, cnd corpurile din jur au avut cea mai mare apropiere de soare, parintele solar a fost n stare sa recaptureze o mare parte din aceste materiale meteorice. Planetele aflate cel mai aproape de soare au fost primele care au avut rotatia ncetinita de frictiunea cauzata de efectele de maree. Asemenea influente gravitationale contribuie n egala masura la stabilizarea orbitelor planetare, n timp ce actioneaza ca o frna asupra ritmului de rotatie al planetelor n jurul axei lor, facnd ca o planeta sa se nvrta tot mai ncet, pna cnd rotatia lor axiala nceteaza, lasnd o emisfera a planetei ntotdeauna ntoarsa catre soare sau catre corpul mai mare, dupa cum o arata si exemplele planetelor Mercur si Luna, aceasta din urma aratndu-si ntotdeauna aceeasi fata catre Urantia. Cnd frictiunile cauzate de efectele de maree ale Lunii si ale Pamntului se vor

25

egaliza, Pamntul va ntoarce mereu aceeasi emisfera catre Luna, iar ziua si luna vor fi analoge - de o durata de circa patruzeci si sapte de zile terestre. Cnd este atinsa o asemenea stabilitate a orbitelor, frictiunile mareice vor intra n actiune inversa, nemaindepartnd Luna de Pamnt, ci atragnd treptat satelitul catre planeta. Si apoi, n acel viitor mult ndepartat cnd Luna va intra n raza de aproximativ unsprezece mii de mile a Pamntului, actiunea gravitatiei acestuia va face ca Luna sa se sfarme, si aceasta explozie a gravitatiei mareice va mprastia luna n mici particule, care s-ar putea strnge n jurul lumii ca niste inele de materie asemanatoare cu acelea ale lui Saturn sau ar putea sa fie treptat atrase catre Pamnt sub forma de meteori. Daca corpurile din spatiu sunt similare n marime si n densitate, se pot produce coliziuni. nsa daca doua corpuri spatiale de densitate similara sunt relativ inegale n marime, atunci, daca acela care este mai mic se apropie progresiv de acela mai mare, sfarmarea corpului mai mic se va produce atunci cnd raza orbitei lui va deveni de doua ori si jumatate mai mica dect raza corpului mai mare. Coliziunile dintre gigantii

26

spatiului sunt ntr-adevar rare, dar aceste explozii produse de efectelor de maree gravitationala ale corpurilor mai mici sunt destul de comune. Stelele cazatoare se produc n roiuri, deoarece ele sunt fragmente ale unor corpuri de materie mai mari care au fost dislocate de gravitatia mareica exercitata de corpurile spatiale nvecinate si chiar mai mari. Inelele lui Saturn sunt fragmentele unui satelit dezintegrat. Una dintre lunile lui Jupiter se apropie acum periculos de mult de zona critica de dislocare produsa de efectul de maree si, n cteva milioane de ani, ea va fi fie revendicata de planeta, fie va fi supusa unei dezintegrari de catre gravitatie din cauza efectelor de maree. A cincia planeta a sistemului solar, cu foarte mult timp n urma, a parcurs o orbita neregulata, apropiindu-se periodic tot mai mult de Jupiter, pna cnd a intrat n zona critica de dezintegrare gravitationala cauzata de efectele de maree; ea a fost atunci rapid fragmentata, si a devenit roiul actual de asteroizi. Perioada de acum 4 miliarde de ani a asistat la organizarea sistemelor lui Jupiter si al lui Saturn, sub o forma foarte asemanatoare celei de astazi, n afara de lunile lor,

27

care au continuat sa creasca n marime timp de mai multe miliarde de ani. De fapt, toate planetele si satelitii sistemului solar sunt nca n crestere, ca rezultat al captarilor meteorice continue. Cu 3,5 miliarde de ani n urma, nucleele de condensare ale celorlalte zece planete erau bine formate, iar miezurile majoritatii lunilor erau intacte, desi ctiva dintre satelitii mai mici s-au mbinat mai apoi pentru a forma lunile mai mari din ziua de azi. Aceasta perioada se poate considera ca fiind era asamblarii planetare. Cu 3 miliarde de ani n urma, sistemul solar functiona cam tot asa cum functioneaza astazi. Marimea membrilor lui a continuat sa creasca n marime pe masura ce meteorii din spatiu au continuat sa se reverse peste planete si peste satelitii lor la o viteza formidabila. Cam n aceasta perioada, sistemul vostru solar a fost nscris n registrul fizic al Nebadonului si i s-a dat numele de Monmatia. Cu 3 miliarde de ani n urma, planetele crescusera imens n marime. Urantia era o

28

sfera bine dezvoltata, avnd aproximativ o zecime din masa ei prezenta si crescnd rapid prin acumulare meteorica. Toata aceasta extraordinara activitate face n mod normal parte din edificarea unei lumi evolutive de ordinul Urantiei si constituie preliminariile astronomice pentru pregatirea terenului pentru nceperea evolutiei fizice a unor asemenea lumi spatiale n vederea aventurilor de viata din timp. 7.ERA METEORICA ERA VULCANICA ATMOSFERA PLANETARA PRIMITIVA Pe tot parcursul acestei epoci primitive regiunile spatiale ale sistemului solar misunau de mici corpuri formate prin fragmentare si condensare. n absenta unei atmosfere de combustie protectoare asemenea corpuri s-au prabusit direct pe suprafata Urantiei. Aceste impacturi nencetate au tinut suprafata planetei mai mult sau mai putin ncalzita, si aceasta, mpreuna cu actiunea sporita a gravitatiei pe masura ce sfera s-a largit, a nceput sa puna n miscare acele influente care au facut ca treptat elementele mai grele, cum este fierul, sa se acumuleze tot mai mult catre centrul

29

planetei. Cu 2.000.000.000 de ani n urma pamntul a nceput sa devina net mai mare dect luna. ntotdeauna planeta fusese mai mare dect satelitul ei, nsa nu a fost o diferenta asa de mare n marime cam pna prin timpul acesta, cnd enorme corpuri spatiale au fost captate de pamnt. Urantia avea atunci cam o cincime din marimea ei prezenta si devenise ndeajuns de mare ca sa retina atmosfera primitiva care ncepuse sa apara ca rezultat al conflictului elemental intern dintre interiorul ncalzit si scoarta pe cale de racire. Actiunea vulcanica propriu-zisa dateaza din timpurile acelea. Caldura interna a pamntului a continuat sa fie sorita de tot mai adnca ngropare a elementelor mai grele sau radioactive aduse din spatiu de catre meteori. Studiul acestor elemente radioactive a revelat faptul ca la suprafata ei Urantia are o vechime de peste un miliard de ani. Ceasul cu radium este ceasornicul vostru cel mai fiabil pentru a se evalua stiintific vrsta planetei, dar toate aceste estimari sunt prea slabe, deoarece materialele radioactive

30

disponibile pentru cercetarea voastra provin toate din suprafata pamntului si, de aceea, ele reprezinta achizitiile relativ recente ale Urantiei n acest domeniu. Cu 1.500.000.000 de ani n urma pamntul avea doua treimi din marimea lui prezenta, n timp ce luna se apropia de masa ei actuala. Avansarea rapida a pamntului fata de luna n ceea ce priveste marimea i-a permis sa nceapa sustragerea lenta a putinei atmosfere pe care a avut-o initial satelitul sau. Activitatea vulcanica este acum la apogeul ei. ntregul pamnt este un veritabil infern n flacari, suprafata fiind asemanatoare cu starea ei primitiva de fuziune de dinainte ca metalele mai grele sa fi gravitat catre centru. Aceasta este era vulcanica. Cu toate acestea, se formeaza treptat o scoarta, constituita n principal din granit comparativ mai usor. Se pregateste scena pentru o planeta care poate ca ntr-o buna zi va putea sustine viata. Atmosfera planetara primitiva se dezvolta lent, continnd acum ceva vapori de apa, monoxid de carbon, dioxid de carbon, si clorura de hidrogen, dar este putin sau chiar nici un pic de azot liber sau oxigen liber. Atmosfera unei lumi din era vulcanica

31

prezinta un spectacol straniu. Pe lnga gazele enumerate ea este greu ncarcata cu numeroase gaze vulcanice si, pe masura formarii centurii de aer, cu produsele de combustie ale grelelor ploi meteorice care se abat pe suprafata planetei. Aceasta combustie meteorica mentine oxigenul atmosferic la un nivel apropiat de epuizare, iar ritmul bombardamentului meteoric este nca formidabil. n curnd, atmosfera a devenit mai stabila si suficient de racita pentru a declansa precipitatii de ploaie pe suprafata stncoasa fierbinte a planetei. Timp de mii de ani Urantia a fost nvaluita ntr-o singura vasta si continua patura de vapori. n cursul acestor ere soarele n-a stralucit niciodata pe suprafata pamntului. O mare parte din carbonul atmosferei a fost extras din carbonatii variatelor metale care abundau n straturile superficiale ale planetei. Mai trziu, cantitati mult mai mari dintre aceste gaze de carbon au fost consumate de viata prolifica a primelor plante. Chiar si n cursul perioadelor ulterioare scurgerile persistente de lava si caderile de meteori au consumat aproape complet oxigenul din aer. Chiar si primele depuneri din

32

oceanul primitiv care avea sa apara n curnd nu contineau nici pietre colorate, nici sisturi. O lunga perioada de timp dupa aparitia oceanului, nu a existat practic nici un pic de oxigen liber n atmosfera; si el n-a aparut n cantitati semnificative pna cnd n-a fost generat mai trziu de algele marine si de alte forme de viata vegetala. Atmosfera planetara primitiva a erei vulcanice ofera putina protectie mpotriva impacturilor cauzate de coliziunile roiurilor meteorice. Milioane si milioane de meteori pot sa strapunga patura de aer si sa se izbeasca de scoarta planetara ca niste corpuri solide. Dar odata cu trecerea timpului, sunt tot mai putini meteori destul de mari pentru a rezista scutului frictiunii atmosferic constant rentarita prin mbogatirea cu oxigen a erelor de mai trziu. 8.STABILIZAREA SCOARTEI EPOCA CUTREMURELOR DE PAMNT OCEANUL LUMII SI PRIMUL CONTINENT Perioada de acum 1 miliard de ani este data nceputului efectiv al istoriei Urantiei. Planeta a atins cu aproximatie marimea ei actuala, iar n aceasta perioada, ea a fost

33

nscrisa n registrele fizice ale Nebadonului si i s-a dat numele Urantia. Atmosfera, precum si precipitatiile nencetata de umiditate, au facilitat racirea scoartei terestre. Actiunea vulcanica a egalizat de la nceput presiunea caldurii interne si contractia scoartei. Apoi vulcanii s-au diminuat rapid si cutremurele si-au facut aparitia n timp ce aceasta epoca de adaptare si de racire a scoartei a progresat. Istoria geologica reala a Urantiei ncepe n momentul cnd scoarta terestra este suficient de rece ca sa provoace formarea primului ocean. Condensarea de vapori de apa pe suprafata n racire a Pamntului, odata nceputa, a continuat pna cnd a devenit practic completa. La sfrsitul acestei perioade, oceanul acoperea toata suprafata planetei, pna la o adncime medie de aproape doi kilometri. Mareele erau si atunci, asa cum sunt observate si azi, dar acest ocean primitiv nu era sarat; el era practic un nvelis de apa dulce al lumii. n acele zile, cea mai mare parte a clorului era combinata cu diverse metale, dar a fost suficient ca, n combinatie cu hidrogenul, sa produca aceasta apa usor acida.

34

La nceputul acestei ere ndepartate, Urantia ar trebui considerata ca o planeta nconjurata de apa. Mai trziu, scurgerile de lava de origine mai adnca, si prin urmare mai dense, au iesit la suprafata pe fundul prezentului Ocean Pacific, iar aceasta parte a suprafetei acoperite de apa s-a scufundat considerabil. Prima masa de sol continental a iesit la iveala din oceanul lumii pentru a restabili echilibrul si a compensa ngrosarea progresiva a scoartei terestre. Cu 950 de milioane de ani n urma Urantia prezinta tabloul unui mare continent de pamnt si al unui ntins corp de apa, Oceanul Pacific. Vulcanii sunt nca raspnditi peste tot, iar cutremurele sunt si frecvente si severe. Meteorii continua sa bombardeze pamntul, dar ei se micsoreaza att n frecventa, ct si n marime. Atmosfera se limpezeste, dar cantitatea de dioxid de carbon continua sa fie importanta. Scoarta pamntului se stabilizeaza treptat. Cam prin epoca aceasta a fost Urantia alipita sistemului Sataniei pentru administrarea ei planetara si a fost nscrisa n registrul de viata al Norlatiadekului.

35

Apoi a nceput recunoasterea administrativa a maruntei si insignifiantei sfere, care era destinata sa fie planeta pe care Mihail se va angaja ulterior n formidabila sa actiune de manifestare ca muritor si va participa la acele experiente care de atunci au facut ca Urantia sa devina cunoscuta local sub numele de "lumea crucii." Cu 900 de milioane de ani n urma, s-a asistat la sosirea pe Urantia a primului grup de cercetare al Sataniei trimis din Jerusem pentru a examina planeta si a face un raport despre posibilitatile de adaptare ca statiune experimentala a vietii. Aceasta comisie era constituita din douazeci si patru de membri, cuprinznd Purtatorii Vietii, Fii Lanonandeki, Melchizedekii, serafimii, si alte ordine de viata celesta care se ocupau de organizarea si de administrarea initiale ale planetei. Dupa ce a facut o examinare minutioasa a planetei, aceasta comisie s-a rentors n Jerusem si a facut un raport favorabil Suveranului Sistemului, recomandnd ca Urantia sa fie nscrisa n registrul de experimentare a vietii. Lumea voastra a fost corespunzator

36

nregistrata n Jerusem ca o planeta zecimala, si Purtatorii Vietii au fost anuntati ca primesc permisiunea de a institui noi modele de mobilizare mecanica, chimica si electrica n momentul sosirii lor ulterioare cu ordinele de transplantare si de implantare a vietii. La timpul cuvenit, masurile luate pentru ocuparea planetei au fost luate de catre comisia mixta a celor doisprezece de pe Jerusem si aprobata de catre comisia planetara a celor saptezeci de pe Edentia. Aceste planuri, propuse de catre consilierii sfatuitori ai Purtatorilor Vietii, au fost n final acceptate pe Salvington. Curnd dupa aceea, transmisiunile Nebadonului au dat vestea ca Urantia va deveni cadrul n care Purtatorii Vietii vor executa n Satania al saizecilea lor experiment destinat sa amplifice si sa amelioreze tipul satanian de modele de viata a Nebadonului. La scurt timp dupa ce Urantia a fost recunoscuta prima data n transmisiunile universului catre tot Nebadonul, ei i s-a acordat statutul deplin al acestui univers. Curnd dupa aceea, ea a fost nregistrata n arhivele planetelor sediu din sectorul major

37

si din cel minor ale suprauniversului; si nainte ca aceasta epoca sa se termine, Urantia fusese deja nscrisa n registrul de viata planetara al Uversei. Toata aceasta epoca a fost caracterizata de furtuni violente si frecvente. Scoarta terestra primitiva era ntr-o stare de flux continuu. Racirea suprafetei a alternat cu imense scurgeri de lava. Nicaieri pe suprafata lumii nu se poate gasi nici cea mai mica urma din aceasta scoarta planetara originara. Ea a fost amestecata de prea multe ori cu lave iesite de la mari adncimi si cu depuneri ulterioare din oceanul mondial primitiv. Nicaieri pe suprafata lumii nu se vor gasi mai multe reziduuri modificate ale acestor stravechi roci preoceanice, dect n Canada nord-estica n jurul Golfului Hudson. Aceasta vast platou granitic este compus din piatra care apartinea erelor preoceanice. Aceste straturi de roca au fost ncalzite, curbate, rasucite, ncretite si au trecut fara ntrerupere prin aceste experiente metamorfice deformante. De-a lungul erelor oceanice, straturi enorme de piatra stratificata fara fosila s-au depus pe acest fund ancestral al oceanului. (Calcarul se poate forma ca rezultat al unui

38

precipitat chimic; nu toate calcarele mai vechi a fost produse prin sedimentarea vietii marine.) n nici una dintre aceste stravechi formatiuni de roca nu se vor gasi urme de viata; ele nu contin fosile dect daca depunerile ulterioare, datnd din epocile acvatice, nu s-au amestecat cumva, accidental, cu aceste straturi mai vechi, anterioare vietii. Scoarta terestra primitiva a fost extrem de instabila, dar muntii nu erau n curs de formare. Planeta s-a contractat sub presiunea gravitatiei pe masura ce se format. Muntii nu sunt rezultatul dislocarii scoartei n curs de racire a unei sfere n contractie; ei apar mai trziu sub actiunea ploii, a gravitatiei si a eroziunii. Masa continentala de pamnt a acestei ere a crescut pna a acoperit aproape zece procente din suprafata pamntului. Cutremurele severe nu au nceput pna cnd masa continentala de pamnt nu s-a ridicat bine deasupra apei. De ndata ce au nceput, ele au sporit n frecventa si n severitate de-a lungul vremurilor. n milioane si milioane de ani cutremurele au ajuns sa se domoleasca, dar Urantia tot mai are o medie de cincisprezece zilnic.

39

Acum 850 de milioane de ani, a nceput prima epoca reala a stabilizarii scoartei pamntului. Majoritatea metalelor mai grele s-au fixat catre centrul globului; scoarta n curs de racire a ncetat sa se mai surpe la o scara asa de extinsa ca epocile anterioare. Sa stabilit un echilibru mai bun ntre extruziunile de pamnt si fundul mai dens al oceanului. Pe sub scoarta terestra, fluxul de lava sa extins aproape n toata lumea, ceea ce a compensat si a stabilizat fluctuatiile cauzate de racire, de contractie si de glisarile. superficiale Frecventa si violenta eruptiilor vulcanice si a cutremurelor de pamnt au continuat sa se diminueze. Atmosfera se curata de gazele vulcanice si de vaporii de apa, dar procentajul de dioxid de carbon era nca ridicat. Perturbatiile electrice din aer si din pamnt erau si ele n descrestere. Scurgerile de lava au adus la suprafata un amestec de elemente care au diversificat scoarta si au izolat mai bine planeta de anumite energii spatiale. Si toate astea au contat mult n facilitarea controlului asupra energiei terestre si n regularizarea fluxului ei, asa cum o reveleaza functionarea polilor magnetici.

40

Cu 850 de milioane de ani n urma s-a asistat la inaugurarea primei epoci a marelui pamnt, perioada emergentei continentale sporite. De la condensarea hidrosferei pamntului, mai nti n oceanul mondial si ulterior n Oceanul Pacific, aceasta masa mai recent de apa ar trebui reprezentata ca acoperind atunci noua zecimi din suprafata pamntului. Meteorii care cadeau n mare s-au acumulat pe fundul oceanului, caci ei sunt n general compusi din materiale dense. Cele care cadeau pe pamnt au fost foarte oxidate, apoi uzate prin eroziune si n cele din urma nghitite n bazinele oceanice. Astfel fundul oceanului a devenit tot mai greu, cu att mai mult cu ct la aceasta s-a adaugat greutatea unei mase de apa care avea n anumite locuri o adncime de saisprezece kilometri. Apasarea crescnda care adncea Oceanul Pacific a continuat sa actioneze pentru ridicarea maselor terestre continentale. Europa si Africa au nceput sa se nalte din adncurile Pacificului laolalta cu acele mase numite acum Australia, America de Nord si de Sud, si continentul Antarcticii, n vreme ce albia Oceanului Pacific a continuat sa

41

se afunde pentru a compensa aceasta miscare. La sfrsitul acestei perioade, pamnturile aparute constituiau aproape o treime din suprafata globului si nu formau dect o singura masa continentala. Odata cu aceasta naltare a pamnturilor au aparut primele diferente climatice ale planetei. naltarea pamntului, norii cosmici, si influentele oceanice sunt factorii principali n fluctuatia climatica. Creasta masei de pamnt asiatice a atins o naltime de aproape cincisprezece mii de metri n timpul apogeului emergentei solului. Daca ar fi fost multa umezeala n aerul care plutea asupra acestor regiuni foarte ridicate, s-ar fi format paturi enorme de gheata, iar epoca glaciara ar fi sosit mult mai devreme. S-au scurs mai multe sute de milioane de ani nainte ca mase continentale tot att de mari sa mai apara deasupra apei. Cu 750 de milioane de ani n urma primele brese n masa continentala au nceput sa apara odata cu marea surpare nord-sud, care a fost mai trziu maturata de apele oceanului. Aceste brese au pregatit calea pentru alunecarea lenta catre vest a

42

continentelor Americii de Nord si de Sud, inclusiv a Groenlanda. Aceasta lunga falie est-vest a separat Africa de Europa si a detasat de continentul asiatic masele de pamnt ale Australiei, ale Insulelor Pacificului, si ale Antarcticii. Cu 700 de milioane de ani n urma Urantia se apropia de conditiile de maturitate necesare pentru mentinerea vietii. Deriva continentala se continua; oceanul a patruns tot mai mult n pamnturi sub forma unor lungi brate de mare furniznd apele putin adnci si micile golfuri adapostite care sunt att de potrivite ca habitat pentru viata marina. Epoca de acum 650 de milioane de ani a asistat la o noua scindare a maselor de pamnt si, n consecinta, la o noua extindere a marilor continentale. Aceste ape au atins rapid gradul de salinitate indispensabil vietii de pe Urantia. Aceste mari si cele care le-au succedat sunt cele care au stabilit analele vietii Urantiei, asa cum s-au descoperit ulterior n pagini de piatra bine conservate, volum dupa volum, pe masura ce erele se succedau erele si odata cu scurgerea vremii. Aceste

43

mari nconjurate de pamnt din timpuri stravechi au fost adevaratul leagan al evolutiei. [Prezentat de catre un Purtator al Vietii, membru al Corpurilor originare al Urantiei, n prezent observator locuitor permanent.] INTRODUCERE Pagina 1 INTRODUCERE n mintile muritorilor de pe Urantia acesta fiind numele lumii voastre exista o mare confuzie n ceea ce priveste semnificatia unor termeni cum ar fi Dumnezeu, divinitate, si deitate. Fiintele umane sunt si mai confuze n ceea ce priveste relatiile personalitatilor divine desemnate de aceste numeroase nume. Datorita acestei saracii conceptuale nsotite de o att de mare confuzie ideatica, am fost nsarcinat sa formulez aceasta expunere introductiva pentru a explica semnificatiile care ar trebui sa fie atasate anumitor simboluri verbale, asa cum ar putea fi ele folosite de acum nainte n capitolele

44

pe care corpul revelatorilor adevarului din Orvonton a fost autorizat sa le traduca n limba engleza de pe Urantia. n efortul nostru de a extinde constiinta cosmica si de a intensifica perceptia spirituala, este extrem de dificil sa prezentam niste concepte largite si un adevar naintat atunci cnd suntem limitati de folosirea unui limbaj restrns al tarmului. Cu toate acestea, mandatul nostru ne impune sa facem toate eforturile necesare pentru a transmite semnificatiile noastre folosind simbolurile verbale ale limbii engleze. Ni s-a recomandat sa nu introducem termeni noi dect daca nu se putea gasi n terminologia limbii engleze nici o expresie potrivita pentru ilustrarea acestor concepte noi, fie aceasta partial sau chiar si deformndu-i mai mult sau mai putin ntelesul. n speranta de a-i nlesni ntelegerea fiecarui muritor care ar putea citi cu atentie aceste capitole si de a evita confuzia de partea lui, socotim ca fiind ntelept sa prezentam, n acest preambul, o trecere n revista a sensurilor care trebuie sa fie atasate numeroaselor cuvinte englezesti ce vor fi folosite pentru a desemna Deitatea precum si

45

anumite concepte asociate referitoare la lucrurile, la semnificatiile si la valorile realitatii universale. nsa pentru a formula aceasta Introducere de definitii si de limitari de terminologie este necesar sa anticipam ntrebuintarea acestor termeni n prezentarile ulterioare. Prin urmare, aceasta Introducere nu este o expunere completa n sine: este doar un ndrumar de definitii, destinate sa i ajute pe cei care vor citi capitolele urmatoare referitoare la Deitate si la universul universurilor. Aceste capitole au fost formulate de o comisie de pe Orvonton trimisa pe Urantia n acest scop. Lumea voastra, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formeaza universul local al Nebadonului. Acest univers, mpreuna cu alte creatii similare, formeaza suprauniversul Orvontonului, a carui capitala este Uversa, locul de unde vine comisia noastra. Orvontonul este unul din cele sapte suprauniversuri evolutive ale timpului si spatiului care nvaluie universul central al Havonei, creatia fara nceput si fara de sfrsit a perfectiunii divine. n inima acestui univers etern si central se

46

gaseste neclintita Insula a Paradisului, centrul geografic al infinitului si lacasul Dumnezeului etern. Cele sapte universuri n evolutie, mpreuna cu universul central si divin, sunt numite de noi, n general, marele univers; acestea sunt Pagina 2 creatiile organizate si locuite n prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care mbratiseaza de asemenea universurile spatiului exterior, nelocuite, dar aflate n curs de mobilizare. I.DEITATE SI DIVINITATE Universul universurilor prezinta fenomene ale activitatii deitatii la diverse nivele de realitati cosmice, de semnificatii mentale si de valori spirituale, nsa toate aceste ministere personale sau de un alt fel sunt coordonate prin putere divina. DEITATEA poate fi personalizata ca Dumnezeu, fiind personala si suprapersonala n moduri care nu-i sunt pe deplin inteligibile fiintei umane. Deitatea este

47

caracterizata de calitatea unitatii actuala sau potentiala pe toate nivelele supramateriale ale realitatii. Aceasta calitate unificatoare creaturile o nteleg cel mai bine ca divinitate. Deitatea functioneaza pe nivelele personal, prepersonal si supra-personal. Deitatea totala este functionala pe urmatoarele sapte nivele: 1. Static - Deitate continuta n sine si existnd n sine. 2. Potential - Deitate voindu-se pe sine si avndu-si scopul n sine. 3. Asociativ - Deitate personalizata n sine si dumnezeieste fraterna. 4. Creativ - Deitate care se distribuie pe sine si se reveleaza n mod divin. 5. Evolutiv - Deitate expansiva prin sine si identificata cu creatura. 6. Suprem - Deitate care face experienta de sine si unifica creatura cu Creatorul.

48

Deitate ce functioneaza pe primul nivel de identificare cu creatura n calitate de supracontrolor al spatio-timpului marelui univers si numita uneori suprematia Deitatii. 7. Ultim Deitate proiectndu-se pe sine si transcendnd spatio-timpul. Deitate omnipotenta, omniscienta, si omniprezenta. Deitate functionnd la al doilea nivel de expresie al divinitatii unificate, ca supra-controlor eficient si ca sprijin absonit al maestrului univers. n comparatie cu serviciul Deitatilor pe lnga marele univers, aceasta functiune absonita n maestrul univers echivaleaza cu supra-controlul si cu supra-sustinerea universale, numita uneori Ultimitatea Deitatii. Nivelul finit al realitatii este caracterizat de viata creaturii si de limitarile temporal-spatiale. Realitatile finite pot sa nu aiba sfrsit, nsa ele au ntotdeauna un nceput ele sunt create. Nivelul de Deitate a Suprematiei poate fi conceput ca o functiune n relatie cu existentele finite. Nivelul absonit al realitatii este caracterizat de lucruri si de fiinte lipsite de

49

nceput si de sfrsit si prin transcenderea timpului si a spatiului. Absonitarii nu sunt creati; ei sunt exteriorizati ei sunt, pur si simplu. Nivelul de Deitate a Ultimitatii implica o functiune relativa realitatilor absonite. Pe orisice parte a maestrului univers, ori de cte ori timpul si spatiul sunt transcense, un astfel de fenomen absonit este un act al Ultimitatii Deitatii. Nivelul absolut este lipsit de nceput, fara sfrsit, lipsit de timp si de spatiu. De exemplu: n Paradis timpul si spatiul nu exista; statutul temporal-spatial al Paradisului este absolut. Acest nivel este acela al Trinitatii, atins n mod existential de Deitatile Paradisului, nsa acest al treilea nivel de expresie a Deitatii unificate nu este pe deplin unificat n modul experiential. Oricare ar fi momentul, locul si maniera n care functioneaza nivelul absolut al Deitatii, valorile si semnificatiile absolute ale Paradisului sunt manifeste. Pagina 3 Deitatea poate fi existentiala ca n Fiul Etern, experientiala ca n Fiinta Suprema,

50

asociativa ca n Dumnezeul Septuplu, nempartita ca n Trinitatea Paradisului. Deitatea este sursa a tot ceea ce este divin. Deitatea este divina n mod caracteristic si invariabil, nsa nu tot ceea ce este divin este neaparat Deitate, cu toate ca va fi coordonat cu Deitatea si va tinde catre o anumita faza a unitatii cu Deitatea Spirituala, mentala sau personala. DIVINITATEA este calitatea caracteristica, unificatoare si coordonatoare a Deitatii. Divinitatea este inteligibila creaturilor ca adevar, ca frumusete si ca bunatate. Ea si gaseste corespondent n personalitate ca iubire, ca compasiune si slujire. Ea este revelata pe nivelele impersonale ca dreptate, ca putere si ca suveranitate. Divinitatea poate fi perfecta completa ca pe nivelele existentiale si ale creatorilor, nivele ale perfectiunii paradisiace; sau poate fi relativa nici perfecta, nici imperfecta ca pe anumite nivele de relatii existential-experientiale ale Havonei. Atunci cnd ncercam sa concepem perfectiunea n toate fazele si formele relativitatii, noi ntlnim sapte tipuri posibile:

51

1. Perfectiunea absoluta sub toate aspectele. 2. Perfectiune absoluta n anumite faze si perfectiune relativa n toate celelalte aspecte. 3. Aspecte absolute, relative si imperfecte n diverse asociatii. 4. Perfectiune absoluta sub anumite aspecte, imperfectiune sub toate celelalte. 5. Perfectiune absoluta n nici o directie, perfectiune relativa n toate manifestarile. 6. Perfectiune absoluta n nici o faza, perfectiune relativa n unele, imperfecta n celelalte. 7. Perfectiune absoluta n nici un atribut, imperfectiune n toate. II.DUMNEZEU Creaturile muritoare evolunde ncearca o nevoie irezistibila de a simboliza conceptele lor finite despre Dumnezeu. Constiinta datoriei morale a omului si idealismul sau spiritual reprezinta un nivel de valori o realitate experientiala care

52

este dificil de simbolizat. Constiinta cosmica implica recunoasterea unei Cauze Prime, singura si unica realitate fara cauza. Dumnezeu, Tatal Universal, functioneaza pe trei nivele de personalitate a Deitatii, nivele de valoare subinfinita si de expresie relativa a divinitatii: 1. Pre-personal ca n serviciul fragmentelor Tatalui, precum Ajustorii Gndirii. 2. Personal ca n experienta evolutiva a fiintelor create si procreate. 3. Supra-personal ca n existenta exteriorizata a anumitor fiinte absonite si asociate. DUMNEZEU este un simbol verbal desemnnd toate personalizarile Deitatii. Termenul necesita o definire diferita pe fiecare nivel personal al functiunii Deitatii si Trebuie Pagina 4

53

apoi re-definit n cadrul fiecaruia din aceste nivele, deoarece acest termen poate fi folosit pentru a desemna diversele personalizari coordonate si subordonate ale Deitatii; de exemplu, Fii Creatori Paradisiaci parintii universurilor locale. Cuvntul Dumnezeu, asa cum l folosim noi, poate fi nteles: Prin desemnare ca Dumnezeu Tatal. Prin context ca atunci cnd este folosit la discutarea unui nivel specific al deitatii sau al unei asocieri a deitatii. Cnd exista ndoieli n ceea ce priveste interpretarea exacta a cuvntului Dumnezeu, ar fi de dorit sa se faca referire la persoana Tatalui Universal. Termenul Dumnezeu denota ntotdeauna personalitatea. Cuvntul Deitate poate sa se refere sau nu la personalitati ale divinitatii. n aceste capitole, cuvntul DUMNEZEU este folosit cu urmatoarele semnificatii: 1. Dumnezeu Tatal Creator, Controlor si Sustinator. Parintele Universal, Prima Persoana a Deitatii.

54

2. Dumnezeu Fiul Creator Coordonat, Controlor al Spiritului si Administrator Spiritual. Fiul Etern, a Doua Persoana a Deitatii. 3. Dumnezeu Spiritul Actor Asociat, Integrator Universal, Dispensator al Mintii. Spiritul Infinit, a Treia Persoana a Deitatii. 4. Dumnezeu Supremul Dumnezeul timpului si spatiului, n actualizare sau n evolutie. Deitate personala realiznd, n asociere, mplinirea experientiala temporalspatiala a identitatii creatura-Creator. Fiinta Suprema experimenteaza n mod personal experienta mpliniri unitatii Deitatii, ca Dumnezeu n evolutie si experiential al creaturilor evolutive ale timpului si spatiului.

5. Dumnezeu Septuplul Personalitate a Deitatii functionnd efectiv oriunde n timp si n spatiu. Deitatile personale ale Paradisului si asociatii lor creatori, functionnd nauntrul frontierelor universului central si dincolo de ele si personaliznd puterea n calitate de Fiinta Suprema, pe primul nivel al creaturii la care se reveleaza, n timp si n

55

spatiu, Deitatea unificatoare. Acest nivel, marele univers, este sfera n care personalitatile din Paradis coboara n spatiu-timp, n asociere reciproca cu creaturile evolutive care urca n spatio-timp. 6. Dumnezeu Ultimul Dumnezeu n curs de exteriorizare din supra-timp si din spatiul transcens. Al doilea nivel experiential la care se manifesta Deitatea unificatoare. Dumnezeu cel Ultim implica realizarea dobndita a sintezei valorilor supra-personale absonite, a valorilor spatio-timpului transcens si a valorilor experientiale care au fost exteriorizate; aceste valori fiind coordonate pe nivelele creative finale ale realitatii Deitatii. 7. Dumnezeu Absolutul Dumnezeu care experimenteaza valori supra-personale transcense si semnificatii ale divinitatii transcense, acum existential ca Absolut al Deitatii. Aceasta este al treilea nivel de expansiune si de expresie al Deitatii unificatoare. Pe acest nivel supercreativ, Deitatea experimenteaza epuizarea potentialului personalizabil, ntlneste plenitudinea divinitatii, si suporta consumarea capacitatii de a

56

se revela la nivele succesive si progresive de personalizari diferite. Acum, Deitatea ntlneste Absolutul fara de calitati, se ciocneste de el si face experienta identitatii cu el. III.PRIMA SURSA-CENTRU Realitatea infinita si totala este existentiala n sapte faze si sub aspectul a sapte Absoluturi coordonate: Pagina 5 1.Prima Sursa-Centru. 2.A Doua Sursa-Centru. 3.A Treia Sursa-Centru. 4.Insula Paradisului. 5.Absolutul Deitatii. 6.Absolutul Universal. 7.Absolutul lipsit de atribute.

57

Dumnezeu, n calitate de Prima Sursa-Centru, este primordial n relatie cu realitatea totala categoric. Prima Sursa-Centru este att infinita, ct si eterna si nu este deci limitata sau conditionata dect de vointa. Dumnezeu Tatal Universal este personalitatea Primei Surse-Centru si, ca atare, mentine relatii personale de control infinit asupra tuturor surselor-centre coordonate si subordonate. Un astfel de control este personal si infinit n potential, chiar daca s-ar putea sa nu functioneze niciodata efectiv, datorita perfectiunii functiunii acestor surse-centre si a acestor personalitati coordonate si subordonate. Prima Sursa-Centru este, prin urmare, primordiala n toate domeniile: deificate sau nedeificate, personale sau impersonale, actuale sau potentiale, finite sau infinite. Fiinta sau lucru, relativitate sau finalitate, nimic de felul acestora nu exista dect n relatie directa sau indirecta cu ntietatea Primei Surse-Centru si n dependenta fata de aceasta. Prima Sursa-Centru se raporteaza la universul dupa cum urmeaza:

58

1. Fortele de gravitatie ale universurilor materiale converg n centrul de gravitatie al Paradisului de jos. Acesta este motivul pentru care pozitia geografica a persoanei sale este fixata vesnic n relatie absoluta cu centrul de energie-forta al planului inferior sau material al Paradisului. nsa personalitatea absoluta a Deitatii exista pe planul superior sau spiritual al Paradisului. 2. Fortele mentale converg n Spiritul Infinit; mintea cosmica diferentiala si divergenta converge n cei Sapte Spirite Maestru; mintea Supremului, nfaptuindu-se ca experienta temporal-spatiala, converge n Majeston. 3. Fortele spiritului din univers converg n Fiul Etern. 4. Capacitatea nelimitata de actiune a deitatii rezida n Absolutul Deitatii. 5. Capacitatea nelimitata de reactie a infinitatii exista n Absolutul fara de atribute. 6. Cele doua Absoluturi cu Atribute si fara de Atribute sunt coordonate si

59

unificate n si prin Absolutul Universal. 7. Personalitatea Potentiala a unei fiinte morale evolutive sau a oricarei alte fiinte morale este centrata n personalitatea Tatalui Universal. REALITATEA, asa cum este ea nteleasa de fiintele finite, este partiala, relativa, si vaga. Maximul de realitate a Deitatii pe deplin inteligibila creaturilor evolutive finite este continut n Fiinta Suprema. Cu toate acestea, exista realitati antecedente si eterne, realitati suprafinite, care sunt ancestrale n comparatie cu aceasta Deitate Suprema a creaturilor evolutive ale spatio-timpului. n ncercarea de a descrie originea si natura realitatii universale, suntem nevoiti sa folosim tehnica rationamentului din spatio-timp pentru a atinge nivelul mintii finite. De aceea Pagina 6 trebuie sa prezentam multe dintre evenimentele simultane din eternitate ca pe niste operatiuni secventiale. O creatura din spatio-timp ar considera originea si diferentierea Realitatii astfel:

60

eternul si infinitul EU SUNT a dobndit eliberarea Deitatii din lanturile infinitatii fara de atribute prin exercitiul liberei vointe inerente si eterne, iar acest divort de infinitatea fara de atribute a produs prima tensiune a divinitatii absolute. Aceasta tensiune diferentiala a infinitatii este rezolvata de Absolutul Universal, care actioneaza pentru a unifica si coordona infinitatea dinamica a Deitatii Totale si infinitatea statica a Absolutului fara de Atribute. n aceasta operatiune originara, EU SUNT-ul teoretic a ajuns la realizarea personalitatii devenind simultan Tatal Etern al Fiului Originar si Eterna Sursa a Insulei Paradisului. Coexistente cu diferentierea Fiului de Tata si n prezenta Paradisului au aparut persoana Spiritului Infinit si universul central al Havonei. Odata cu aparitia Deitatii personale coexistente Fiul Etern si Spiritul Infinit Tatal s-a eliberat, n calitate de personalitate, de difuziunea sa prin ansamblul potentialului Deitatii Totale, ceea ce altfel ar fi fost inevitabil. De atunci nainte Tatal mplineste ntregul potential al Deitatii numai n asocierea de Trinitate cu cei doi egali ai sai n Deitate. n acelasi timp,

61

Deitatea experientiala este actualizata tot mai mult pe nivelele divine ale Suprematiei, ale Ultimitatii si ale Absoluitatii. Conceptul de EU SUNT este o concesie filozofica pe care o facem mintii finite a omului, legate de timp si nlantuita de spatiu, imposibilitatii creaturii de a ntelege existentele din eternitate realitatile si relatiile fara nceput si fara sfrsit. Pentru creatura din spatio-timp toate lucrurile trebuie sa aiba un nceput, cu exceptia UNULUI FARA DE CAUZA, cauza primordiala a cauzelor. De aceea, noi conceptualizam acest nivel de valoare filozofica ca EU SUNT, nvatndu-le n acelasi timp pe toate creaturilor ca Fiul Etern si Spiritul Infinit sunt co-eterne ale lui EU SUNT; cu alte cuvinte, nu a existat nici o vreme n care EU SUNT-ul nu era Tatal Fiului si, mpreuna cu acesta, Tatal Spiritului. Infinitul este folosit pentru a denota plinatatea finalitatea implicata de primordialitatea Primei Surse-Centru. EU SUNT-ul teoretic este, pentru creatura, o extensiune filozofica a "infinitatii vointei", nsa Infinitul este un nivel de valoare actual

62

(real) reprezentnd intensiunea eternitatii adevaratei infinitati a liberului arbitru absolut si nencatusat a Tatalui Universal. Acest concept este uneori desemnat ca Infinitul-Tata. O mare parte a confuziei ncercate de toate ordinele de fiinte, superioare si inferioare, n eforturile lor de a descoperi InfinitulTata, este inerenta posibilitatilor lor limitate de ntelegere. Primordialitatea absoluta a Tatalui Universal nu este evidenta pe nivelele subinfinite; prin urmare, probabil ca numai Fiul Etern si Spiritul Infinit cunosc cu adevarat Tatal n calitate de infinitate; pentru toate celelalte personalitati, un astfel de concept reprezinta exercitiul credintei.

IV.REALITATEA UNIVERSULUI Realitatea se actualizeaza n mod diferential pe diverse nivele ale universului; realitatea si are originea n si prin vointa infinita a Tatalui Universal si este realizabila

63

n trei faze primordiale pe numeroase nivele diferite ale actualizarii universului: 1.Realitatea nedeificata se ntinde de la domeniile de energie ale nepersonalului pna la tarmurile de realitate ale valorilor nepersonalizabile ale existentei universale si chiar pna la prezenta Absolutului fara de Atribute. Pagina 7 2.Realitatea deificata mbratiseaza toate potentialele Deitatii infinite care se ntind peste toate domeniile personalitatii, de la finitul cel mai jos pna la infinitul cel mai elevat. Ea include astfel domeniul a tot ceea ce este personalizabil si, mai mult, mergnd pna la prezenta Absolutului Deitatii. 3.Realitatea interasociata. Realitatea universului se presupune fie deificata, fie nedeificata, nsa pentru fiintele subdeificate exista un vast domeniu de realitate interasociata, potentiala si n actualizare, care este greu de identificat. O mare parte a acestei realitati coordonate este continuta n tarmurile Absolutului Universal.

64

Iata conceptul primordial al realitatii originare: Tatal instaureaza si mentine Realitatea. Diferentialele primordiale ale realitatii sunt deificatul si nedeificatul Absolutul Deitatii si Absolutul fara de Atribute. Relatia primordiala este tensiunea dintre ele. Aceasta tensiune a divinitatii, initiata de Tata este perfect rezolvata de Absolutul Universal si eternizata n calitate de Absolut Universal. Din punctul de vedere al timpului si spatiului, realitatea mai este divizibila si ca: 1. Actuala si potentiala. Realitati existente n plenitudinea expresiei lor n contrast cu cele care comporta o capacitate de crestere nedezvaluita. Fiul Etern este o actualitate spirituala absoluta; fiinta umana muritoare este n mare masura un potential spiritual nerealizat. 2. Absoluta si subabsoluta. Realitatile absolute sunt existente de eternitate. Realitatile subabsolute sunt proiectate pe doua nivele: Absonite realitati care sunt relative att n raport cu timpul, ct si cu eternitatea. Finite realitati care sunt proiectate n spatiu si sunt actualizate n timp.

65

3. Existentiala si Experientiala. Deitatea paradisiaca este existentiala, nsa Supremul si Ultimul emergente sunt experientiale. 4. Personala si Impersonala. Expansiunea Deitatii, expresia personalitatii si evolutia universului sunt conditionate pentru totdeauna de actul liberului-arbitru al Tatalui, care a separat, pentru totdeauna, pe de o parte semnificatiile si valorile mentalspiritualpersonale de actualitate si de potentialitate care converg n Fiul Etern si, pe de alta, lucrurile care sunt centrate n Insula eterna a Paradisului si care i sunt inerente. PARADISUL este un termen care include Absoluturile focale personale si nepersonale ale tuturor fazelor realitatii universului. Bine determinat, Paradisul poate desemna toate formele realitatii, ale Deitatii, ale divinitatii, ale personalitatii si ale energiei - spirituala, mentala sau materiala. Toate se mpartasesc din Paradis ca loc de origine, de functiune si destin n ceea ce priveste valorile, ntelesurile si existenta faptica.

66

Insula Paradisului Paradisul, fara nici o alta nsusire, este Absolutul controlului material-gravitational al Primei SurseCentru. Paradisul este lipsit de miscare si este singurul lucru stationar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare n univers, nsa nu are o pozitie n spatiu. Aceasta Insula eterna este sursa efectiva a universurilor fizice trecute, prezente si viitoare. Insula nucleara de Lumina provine din Deitate, nsa nu se poate spune ca ea este Deitate. Creatiile materiale nu sunt nici o parte a Deitatii; ele sunt o consecinta a acesteia. Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activitati ale universului, mai mult ceva care controleaza dect care reactioneaza. De la un capat la altul al universurilor materiale, Paradisul influenteaza reactiile si conduita tuturor fiintelor care au de-a face cu forta, energia si puterea, nsa Paradisul n sine este unic, exclusiv si izolat n universuri. Paradisul nu reprezinta nimic, si nimic nu reprezinta Paradisul. El nu este o forta, dar nici o prezenta; este Paradisul, si att. Pagina 8

67

V.REALITATI DE PERSONALITATE Personalitatea este un nivel al realitatii deificate si se ntinde de la nivelul muritor si median de activare mentala superioara a adoratiei si ntelepciunii; ea trece prin nivelele morontial si spiritual, si ajunge pna la statutul de finalitate al personalitatii. Aceasta este ascensiunea evolutiva a personalitatii muritorilor si a personalitatii creaturilor de acest tip, nsa universul mai comporta numeroase alte ordine de personalitati. Realitatea este supusa expansiunii universale, iar personalitatea unei diversificari infinite, si ambele sunt capabile de o coordonare aproape nelimitata cu Deitatea si de o stabilitate eterna. n timp ce cmpul metamorfic al realitatii nonpersonale este strict limitat, nu stim sa existe nici o limita pentru evolutia progresiva a realitatilor personalitatii. Pe nivelele experientiale atinse, toate ordinele sau valorile personalitatii sunt asociabile si chiar co-creatoare. Chiar Dumnezeu si fiinta umana pot coexista ntr-o

68

personalitate unificata, asa cum e demonstrat att de deplin n statutul actual al lui Cristos Mihail - Fiu al Omului si Fiu al lui Dumnezeu. Toate ordinele si fazele subinfinite ale personalitatii sunt accesibile asocierii si sunt potential co-creatoare. Pre-personalul, personalul si supra-personalul sunt toate legate laolalta printr-un potential reciproc de realizare coordonata, de mplinire progresiva si de capacitate co-creatoare. Impersonalul nu se transmuta nsa niciodata direct n personal. Personalitatea nu este niciodata spontana; ea este darul Parintelui din Paradis. Personalitatea este supraimpusa energiei si nu este asociata dect cu sisteme energetice vii; identitatea poate fi asociata cu arhetipuri de energie nevii. Tatal Universal este secretul realitatii personalitatii si al destinului personalitatii. Fiul Etern este personalitatea absoluta, secretul energiei spirituale, al spiritelor morontiale si al spiritelor devenite perfecte. Autorul Comun este personalitatea mintiispirit, sursa inteligentei, a ratiunii si a mintii universale. Insula Paradisului este nsa nepersonala si extraspirituala, fiind esenta trupului universal, sursa si centrul materiei

69

fizice si maestrul arhetip absolut al realitatii materiale universale. Aceste calitati ale realitatii universale sunt manifeste n experienta umana urantiana pe urmatoarele nivele: 1.Corpul. Organismul material sau fizic al omului. Mecanismul electrochimic viu de natura si origine animala. 2.Mintea. Mecanismul care gndeste, percepe si simte al organismului uman. Totalitatea experientei constiente si inconstiente. Inteligenta asociata vietii emotionale ridicndu-se la nivelul spiritului prin adorare si ntelepciune. 3.Spiritul. Spiritul divin care salasuieste n mintea omului Ajustorul Gndirii. Acest spirit nemuritor este pre-personal nu este o personalitate, cu toate ca este destinat sa devina o parte a personalitatii creaturii muritoare care va supravietui. 4. Sufletul. Sufletul omului este o dobndire experientiala. n masura n care o creatura muritoare alege sa "faca voia Tatalui care este n ceruri," spiritul care locuieste

70

n ea devine parintele unei noi realitati n experienta umana.. Mintea muritoare si materiala este mama acestei realitati emergente. Substanta acestei noi realitati nu este nici materiala, nici spirituala ea este morontiala. Acesta este sufletul emergent Pagina 9 si nemuritor destinat sa supravietuiasca mortii fizice si sa nceapa ascensiunea Paradisului. Personalitatea. Personalitatea omului muritor nu este nici corp, nici minte, nici spirit; ea nu este nici sufletul. Personalitatea este singura realitate invarianta n experienta mereu schimbatoare a unei creaturi; iar ea unifica toti ceilalti factori asociati ai individualitatii. Personalitatea este darul unic conferit de Tatal Universal energiilor vii si asociate materiei, mintii si spiritului, si care supravietuieste odata cu supravietuirea sufletului morontial. Morontia este un termen desemnnd un vast nivel intermediar dintre material si

71

spiritual. Ea poate desemna realitati personale sau impersonale, energii vii sau nevii. Urzeala tesaturii morontiei este spirituala; batatura ei este materiala. VI. ENERGIE SI ARHETIP Numim personale toate lucrurile care reactioneaza la circuitul personalitatii Tatalui. Numim spirit tot ceea ce reactioneaza la circuitul spiritual al Fiului. Si la tot ceea ce raspunde la circuitul mental al Autorului Comun i spunem minte, mintea ca atribut al Spiritului Infinit, mintea n toate fazele sale. Numim materie energiamaterie n toate starile ei metamorfice tot ceea ce raspunde la circuitul gravitatiei materiale centrat n Paradisul de jos. ENERGIE este folosit ca termen global aplicat tarmurilor spiritual, mental si material. Cuvntul forta este folosit n general de aceeasi maniera. Putere este n general limitat la desemnarea nivelului electronic al materiei, materia marelui univers care raspunde la gravitatia liniara. Putere este folosit si pentru a desemna suveranitatea. Nu putem sa ne conformam definitiilor general acceptate de voi pentru forta, energie si

72

putere. Limbajul vostru este att de sarac nct trebuie sa conferim acestor termeni semnificatii multiple. Energie fizica este un termen desemnnd toate fazele si formele de miscare, de actiune si de potential a fenomenelor . Discutnd manifestarile energiei fizice, folosim n general termenii forta cosmica, energie emergenta si putere a Universului. Ei sunt adesea folositi dupa cum urmeaza : 1. Forta cosmica mbratiseaza toate energiile ce provin din Absolutul fara de Atribute, nsa nereactionnd nca la gravitatia Paradisului. 2. Energia emergenta mbratiseaza energiile ce reactioneaza la gravitatia Paradisului, nsa care nu reactioneaza nca la gravitatia locala sau liniara. Este nivelul pre-electronic al energiei-materie. 3. Puterea universului include toate formele de energie care, cu toate ca raspund la gravitatia Paradisului, sunt sensibile n mod direct la gravitatia liniara. Acesta este nivelul electronic al energiei-materie si al tuturor evolutiilor sale subsecvente.

73

Mintea este un fenomen implicnd prezenta si activitatea unui instrument viu, adaugat la sisteme de energie variata, si acest fapt este adevarat la toate nivele de inteligenta. n personalitate, mintea intervine ntre spirit si materie. Prin urmare, universul este iluminat de trei tipuri de lumina: lumina materiala, intuitia intelectuala si luminozitatea spiritului. Pagina 10 Lumina Luminozitatea spiritului este un simbol verbal, o figura de stil, care implica manifestarea personalitatii caracteristice a fiintelor spirituale de diverse ordine. Aceasta emanatie luminoasa nu se raporteaza n niciun fel la intuitia intelectuala, nici la manifestarile luminii fizice. UN ARHETIP poate sa se gaseasca proiectat sub un aspect material, spiritual sau mental, sau ca o combinatie a acestor energii. El poate impregna personalitatile, identitatile, entitatile sau materia nevie. nsa un arhetip este un arhetip si ramne un arhetip. Numai copiile dupa el sunt multiplicate.

74

Un arhetip poate configura energia, nsa nu o controleaza. Gravitatia este singurul control al energiei-materie. Nici spatiul, nici arhetipul nu reactioneaza la gravitatie, nsa nu exista relatie ntre spatiu si arhetip. Spatiul nu este nici arhetip, nici arhetip potential. Arhetipul este o configuratie a realitatii care si-a platit deja ntreaga sa datorie fata de gravitatie. Realitatea unui arhetip consta n energiile sale, n mintea sa, n spiritul sau sau n componentele sale materiale. n contrast cu aspectul totalului, arhetipul reveleaza aspectul individual al energiei si al personalitatii. Formele personalitatii sau ale identitatii sunt arhetipuri rezultnd din energie (fizica, spirituala sau mentala), nsa nu sunt inerente acesteia. Aceasta calitate a energiei sau a personalitatii, n virtutea careia este facut sa apara arhetipul, i poate fi atribuita lui Dumnezeu Deitatii nzestrarii cu forta din Paradisului, coexistentei personalitatii si a puterii. Un arhetip este un model principal, dupa care se fac copii. Paradisul Etern este absolutul arhetipurilor. Fiul Etern este arhetipul personalitatii. Parintele Universal este sursa ancestrala directa a amndurora. nsa Paradisul nu confera arhetip iar Fiul nu

75

poate conferi personalitatea. VII. FIINTA SUPREMA Mecanismul Deitatii al maestrului univers este dublu n ceea ce priveste relatiile de eternitate. Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Spiritul sunt eterni sunt fiinte existentiale n timp ce Dumnezeu Supremul, Dumnezeu Ultimul, Dumnezeu Absolutul sunt personalitatii ale Deitatii n curs de actualizare. Ele sunt dintr-o epoca posterioara Havonei n sferele spatio-timpului si n cele ale spatio-timpului trascense ale maestrului univers n expansiune evolutiva. Aceste personalitati ale Deitatii care se actualizeaza sunt viitoruri eterne din momentul n care, si n masura n care, ele personalizeaza puterea n universurile crescatoare, prin tehnica actualizarii experientiale a potentialelor creative-asociative ale Deitatilor eterne ale Paradisului. Deitatea este asadar duala n prezenta sa: 1. Existentiala Fiinte de existenta eterna, trecuta, prezenta si viitoare.

76

2. Experientiala Fiinte actualizndu-se n prezentul posthavonian, nsa a caror existenta va fi fara sfrsit pe parcursul ntregii eternitati viitoare. Tatal, Fiul si Spiritul sunt existentiali existentiali n actualitate (chiar daca toate potentialele sunt presupuse experientiale). Supremul si Ultimul sunt n ntregime experientiali. Absolutul Deitatii este experiential n actualizare, nsa existential n potentialitate. Esenta Deitatii este eterna, nsa doar cele trei persoane originare ale Deitatii sunt eterne n mod categoric. Toate celelalte personalitati ale Deitatii au o origine, nsa destinul lor este etern. Dupa ce a mplinit expresia Deitatii existentiale de sine n Fiu si n Spirit, Tatal mplineste acum expresia experientiala pe nivele de Deitate pna acum impersonale

Pagina 11 si relevate ca Dumnezeu Supremul, ca Dumnezeu Ultimul si ca Dumnezeu Absolutul. nsa aceste Deitati experientiale nu sunt n ntregime existente n prezent; ele sunt n plin proces de actualizare.

77

Dumnezeu Supremul din Havona este reflectarea spiritului personal al Deitatii trinitare din Paradis. Acum, aceasta relatie asociativa a Deitatii efectueaza o expansiune exterioara creatoare n Dumnezeu Septuplul si se sintetizeaza n marele univers n puterea experientiala a Atotputernicului Suprem. Deitatea Paradisului, existentiala n calitate de trei persoane, evolueaza astfel experiential n doua faze de Suprematie, pe cnd cele doua faze unifica personalitatea si puterea ntr-un singur Domn, Fiinta Suprema. Tatal Universal mplineste eliberarea sa voluntara de legaturile infinitatii si de lanturile eternitatii prin tehnica trinitizarii, personalizarea ca treime a Deitatii. Chiar si acum, Fiinta Suprema evolueaza ca unificare a personalitatii subeterne a septuplei manifestari a Deitatii n segmentele de spatio-timp ale marelui univers.

Fiinta Suprema nu este un creator direct, cu exceptia faptului ca ea este tatal

78

Majestonului, nsa este coordonatorul-sintetizator din universul tuturor activitatilor Creator-creatura. Fiinta Suprema, actualizndu-se acum n universurile evolutive, este Deitatea care coreleaza si sintetizeaza divinitatea spatio-timpului, Deitatea trinitara a Paradisului n asociere experientiala cu Creatorii Supremi ai timpului si ai spatiului. Cnd va fi devenit actualizata, aceasta Deitate evolutiva va constitui fuziunea eterna a finitului si infinitului uniunea perpetua si indisolubila a puterii experientiale si a personalitatii spiritului. Orice realitate finita a spatio-timpului, aflata sub impulsul director al Fiintei Supreme este angajata ntr-o mobilizare mereu ascendenta si o unificare pe cale de perfectionare (sinteza personalitate-putere) a tuturor fazelor si valorilor realitatii finite, n asociere cu diferite faze ale realitatii Paradisului, avnd scopul subsecvent de a se lansa n ncercarea de a atinge nivelurile absonite de mplinire a supracreaturilor. VIII. DUMNEZEU SEPTUPLUL Pentru a compensa caracterul finit al statutului creaturilor si pentru a atenua

79

limitarile lor de concept, Parintele Universal a stabilit pentru creaturile evolutive o apropiere septupla de Divinitate: 1. Fiii Creatori ai Paradisului. 2. Stegarii Timpurilor. 3. Cele Sapte Spirite Maestru. 4. Fiinta Suprema. 5. Dumnezeu Spiritul. 6. Dumnezeu Fiul. 7. Dumnezeu Tatal. Aceasta personalizare septupla a Deitatii n timp si spatiu si pentru cele sapte suprauniversuri, face fiinta muritoare capabila sa atinga prezenta lui Dumnezeu, care este spirit. Aceasta Deitate septupla, personaliznd uneori puterea pentru creaturile spatio-timpului n Fiinta Suprema, este Deitatea functionala a creaturilor muritoare evolutive ale carierei de ascensiune a Paradisului. O astfel de cariera de descoperire experientiala a realizarii lui Dumnezeu ncepe prin recunoasterea divinitatii Fiului Pagina 12 Creator al universului local, se nalta cu ajutorul Stegarilor Timpurilor ai suprauniversului si prin intermediul persoanei unuia din cele Sapte Spirite mergnd

80

pna la realizarea descoperirii si a recunoasterii personalitatii divine a Tatalui Universal al Paradisului. Marele univers este tarmul triplu al Deitatii Trinitatii Suprematiei, al Dumnezeului Septuplu si al Fiintei Supreme. Dumnezeu Supremul este potential n Trinitatea Paradisului din care si extrage personalitatea si atributele sale spirituale. nsa, n prezent, el se actualizeaza n Fiii Creatori, Stegarii Timpurilor si Spiritele Maestru, din care el deriva puterea sa de Atotputernic asupra suprauniversurilor timpului si spatiului. Aceasta manifestare de putere a Dumnezeului imediat al creaturilor evolutive se dezvolta de fapt n spatio-timp, mpreuna cu ele si ntr-o maniera concomitenta. Atotputernicul Suprem evolund la nivelul valorii activitatilor nepersonale si persoana spirituala a Dumnezeului Suprem sunt o singura realitate Fiinta Suprema. n asocierea Deitatii Dumnezeului Septuplu, Fiii Creatori asigura mecanismul prin care muritorul devine nemuritor si finitul atinge mbratisarea infinitului. Fiinta Suprema ofera tehnica pentru mobilizarea personalitatii-putere, sinteza divina a tuturor

81

acestor multiple operatiuni, dnd astfel posibilitate finitului sa atinga absonitul, si prin alte actualizari viitoare posibile, sa ncerce sa atinga Ultimul. Fiii Creatori si Divinii lor Slujitori asociati participa la aceasta mobilizare suprema, nsa Stegarii Timpurilor si Cele Sapte Spirite Maestru sunt probabil instalati vesnic ca administratori permanenti n marele univers. Functiunea Dumnezeului Septuplu dateaza de la organizarea celor sapte suprauniversuri si se va extinde probabil n functie de evolutia viitoare a creatiilor spatiului exterior. Organizarea acestor universuri viitoare ale nivelelor de spatiu primar, secundar, tertiar si cuaternar de evolutie progresiva va asista nendoielnic la inaugurarea unei abordari transcendente si absonite a Deitatii. IX. DUMNEZEU ULTIMUL Asa cum Fiinta Suprema evolueaza progresiv, plecnd de la nzestrarea antecedenta a divinitatii inerente potentialului de energie si de personalitate al marelui univers care l nglobeaza, tot astfel Dumnezeu Ultimul iese la iveala din potentialele de divinitate care se afla n domeniile spatio-timpului transcens ale universului maestru.

82

Actualizarea Deitatii Ultime marcheaza unificarea absonita a primei Trinitati experientiale si indica expansiunea Deitatii pe cale de unificare pe al doilea nivel de autorealizare creativa. Aceasta constituie echivalentul n personalitate-putere al actualizarii Deitatii experientiale a universului corespunznd realitatilor absonite paradisiace pe nivele n curs de exteriorizare a valorilor spatio-timpului transcens. Completarea unei astfel de dezvoltari experientiale are drept scop stabilirea unui destin ultim de slujire pentru toate creaturilor spatiotimpului care au atins nivele absonite prin realizarea desavrsita a Fiintei Supreme si prin mijlocirea Dumnezeului Septuplu. Dumnezeu Ultimul desemneaza Deitatea personala ce functioneaza pe nivelele de divinitate ale absonitului si pe sferele supratimpului si ale spatiului transcens al universului. Ultimul este o exteriorizare supersuprema a Deitatii. Supremul este unificarea Trinitatii Paradisului nteleasa de fiintele finite. Ultimul este unificarea Trinitatii nteleasa de fiintele absonite. Pagina 13 Prin mecanismul Deitatii evolutive, Tatal Universal este de fapt angajat n

83

actiunea formidabila si uluitoare a focalizarii personalitatii si a mobilizarii puterii valorilor realitatii divine a finitului, a absonitului si chiar si a absolutului, pe nivele lor de semnificatie universala respective. Primele trei Deitati din Paradis ale eternului trecut Tatal Universal, Fiul Etern, Spiritul Infinit trebuie, n viitorul etern, sa primeasca o completare la personalitate prin actualizarea experientiala a Deitatilor evolutive asociate Dumnezeu Supremul, Dumnezeu Ultimul si poate Dumnezeu Absolutul. Dumnezeu Supremul si Dumnezeu Ultimul, dezvoltndu-se acum n universurile experientiale, nu sunt existentiali ei nu sunt eterni n trecut, ci eterni numai n viitor, eterni conditionati spatio-temporal si conditionati transcendental. Ei sunt Deitati cu nzestrare suprema, ultima si poate suprem-ultima, nsa au cunoscut origini istorice n univers. Ei nu vor avea niciodata un sfrsit, nsa personalitatea lor a avut un nceput. Ei sunt, ntr-adevar, actualizari de potentiale eterne si infinite ale Deitatii, nsa nu sunt ei nsisi nici eterni n mod categoric, nici infiniti. X. DUMNEZEU ABSOLUTUL Realitatea eterna a Absolutului Deitatii poseda numeroase caracteristici care nu

84

pot fi pe deplin explicate mintii finite din spatiotimp. nsa actualizarea Dumnezeului Absolut ar fi consecinta unificarii celei de-a doua Trinitati experientiale, Trinitatea Absoluta. Aceasta ar constitui realizarea experientiala a Divinitatii Absolute, unificarea semnificatiilor absolute pe nivele absolute. nsa nu suntem siguri ca sunt nglobate toate valorile absolute, deoarece nu am fost niciodata nstiintati ca Absolutul Calificat ar fi echivalentul Infinitului. Destinele supra-ultime sunt implicate n semnificatiile absolute si n spiritualitatea infinita, iar fara mplinirea ambelor realitati, nu putem stabilii valori absolute. Dumnezeu Absolutul este telul realizarii si al mplinirii tuturor fiintelor superabsonite. nsa potentialul de putere si de personalitate al Absolutului Deitatii transcende conceptul nostru si ezitam sa discutam despre aceste realitati care sunt att de departe de actualizarea experientiala. XI. CELE TREI ABSOLUTURI Cnd gndirea conjugata a Parintelui Universal si a Fiului Etern, functionnd n Dumnezeul Actiunii, a stabilit creatia universului central si divin, Tatal a urmat

85

exprimarea gndirii sale n cuvntul Fiului sau si n actul Executantului lor Comun, diferentiind prezenta sa din Havona de potentialele infinitatii. Iar aceste potentiale ale infinitatii nerevelate ramn ascunse n spatiul din Absolutul fara de Atribute si nfasurate prin putere divina n Absolutul Deitatii, n timp ce acestea doua din urma devin una n functionarea Absolutului Universal, unitatea-infinitate nerevelata a Tatalui Paradisului. Att putinta fortei cosmice, ct si putinta fortei spiritului sunt pe cale de revelarerealizare progresiva, pe masura ce ntreaga realitate este mbogatita prin crestere experientiala si prin corelarea experientialului cu existentialul de catre Absolutul Universal. n virtutea prezentei precumpanitoare a Absolutului Universal, Prima Sursa Centru realizeaza o extindere a puterii experientiale, se bucura de identificarea cu creaturile sale evolutive si Pagina 14 dobndeste expansiunea Deitatii experientiale pe nivelele Suprematiei, al Ultimitatii si al Absolutului. Cnd nu este posibil sa se distinga pe deplin Absolutul Deitatii de Absolutul fara

86

de Atribute, se presupune atunci functiunea lor combinata sau prezenta lor coordonata si asta se va numi actiune a Absolutului Universal. 1. Absolutul Deitatii pare a fi atotputernicul activator, n timp ce Absolutul fara de Atribute pare a fi mecanicul pe deplin eficient al universului universurilor, si chiar al altor nenumarate universuri suprem unificate si definitiv coordonate, create, n curs de creare sau care ramn nca de creat. Absolutul Deitati nu poate reactiona ntr-o maniera subabsoluta la nici o situatie din univers, sau cel putin nu o face. n toate mprejurarile, acest Absolut pare ntotdeauna sa raspunda n termeni implicnd bunastarea lucrurilor si a fiintelor ntregii creatii, nu numai n starea sa prezenta de existenta, ci si n vederea posibilitatilor infinite ale ntregii eternitati viitoare. Absolutul Deitatii este acel potential care a fost separat de realitatea totala si infinita prin libera alegere a Parintelui Universal si n care toate au loc activitatile de divinitate existentiale si experientiale. Acesta este Absolutul Calificat, n contrast cu Absolutul Necalificat. nsa Absolutul Universal se supraadauga ambelor n sfera ntregului potential absolut.

87

2. Absolutul Necalificat este nepersonal, extradivin si nedeificat. Absolutul Necalificat este deci lipsit de personalitate, de divinitate si de orice prerogative de creator. Nici un fapt sau adevar, nici o experienta sau revelatie, nici o filozofie sau absonitate nu sunt capabile sa patrunda natura si caracterul acestui Absolut fara atribute din univers. Sa precizam cu claritate ca Absolutul Necalificat este o realitate pozitiva impregnnd marele univers, care se extinde dupa ct se pare, cu o prezenta spatiala egala, peste, n si n afara activitatilor fortei si a evolutiilor premateriale ale vertiginoaselor ntinderi de spatiu situate dincolo de cele sapte universuri. Absolutul Necalificat nu este un simplu negativism conceptut de filozofie si ntemeiat pe sofisme metafizice ipotetice referitoare la caracterul universal, dominant si primar al neconditionatului si al necalificatului. Absolutul Necalificat este un supracontrol pozitiv al universului n infinitate. Acest supracontrol este nelimitat n forta de spatiu, nsa este net conditionat de prezenta vietii, a mintii, a spiritului si a personalitatii. Mai mult, el

88

este conditionat de reactiile de vointa si de ordinele provenite de la Trinitatea Paradisului. Noi suntem convinsi ca Absolutul fara de Atribute nu este o influenta nediferentiata ce impregneaza totul, comparabila fie cu conceptiile panteiste ale metafizicii, fie cu ipoteza stiintifica mai veche a eterului. Absolutul fara de Atribute este nelimitat n forta si conditionat de Deitate, nsa noi nu percepem pe deplin relatia acestui absolut cu realitatile spiritului din universuri. 3. Absolutul Universal, asa cum deducem noi n mod logic, era inevitabil n actul de liber arbitru absolut al Tatalui Universal atunci cnd a diferentiat realitatile universului n valori deificate si valori nedeificate personalizabile si nepersonalizabile. Absolutul Universal este fenomenul de Deitate indicnd ca tensiunea creata prin actul de liber arbitru, care diferentiaza astfel realitatea universului, este solutionata. El functioneaza n cal