Proiect AN II - Sem II

Legislatia si practica falimentului

Tema: Reorganizarea judiciara

Lector Universitar: Ana Birchall

StudentVolaru Marius F. Ionut

Reorganizarea judiciara - O optiune de criza?

Bibliografie : - siteul : www.antreprenor.money.ro - siteul : www.unpir.ro - Reorganizarea Judiciara Si Falimentul - Ileana-Izabela Dolache Cosmin - Horia Mihaianu - Procedura reorganizarii judiciare si a lichidarii judiciare, A. Capriel - ed. Lumina Lex, Buc. 1995

Vreau sa vorbesc in acest proiect despre Reorganizarea Judiciara , deoarce dupa parerea mea mi se pare cea mai buna forma care ar trebui aplicata in preajma falimentului, dar si totodata o sa iau in vedere si Procedura de Faliment. In conditiile in care se estimeaza ca peste 20.000 de noi cazuri de insolventa se vor inregistra in 2011 din cauza crizei financiare, companiile ar trebui sa se orienteze din timp catre redresare si reorganizare pentru a evita falimentul. Legislatia de profil din Romania da o sansa firmelor sa se redreseze financiar prin procedura reorganizarii judiciare reglementata de Legea 85/2006 privind procedura insolventei. Astfel, reorganizarea judiciara este solutia legala la indemana firmelor care se confrunta cu anumite conjuncturi nefavorabile, fara insa ca situatia lor economica sa fie iremediabil compromisa.O astfel de firma merita in general protectie, in beneficiul salariatilor sai, al creditorilor (inclusiv statul, pentru creantele bugetare), al comunitatii locale etc. Sunt mai multe avantaje ale declansarii procedurii de reorganizare judiciara pentru o firma aflata in dificultate, cum ar fi: de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare avand ca scop realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, datoriile scadente nu se mai platesc decat in baza unui plan de reorganizare, fara a se mai achita dobanzi sau penalitati, posibilitatea reesalonarii platii creantelor catre creditori etc. Cu toate acestea, in practica s-a observat ca tentativele de reorganizare judiciara esueaza in marea majoritate a cazurilor. Statisticile Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Insolventa releva faptul ca in mai putin de 1-1,5% din cazuri reorganizarea judiciara a avut efectul scontat, celelalte cazuri de redresare esuand in faliment. Motivul este reprezentat, conform specialistilor, de faptul ca in Romania este foarte greu sa reorganizezi o societate, in primul rand din cauza ca finantarea pentru continuarea activitatii se acorda foarte greu, dar si pentru ca firmele aflate in reorganizare sunt marginalizate in activitatea lor ulterioara. De fapt, se considera ca principala cauza a insuccesului reorganizarii este reprezentata tocmai de caracterul sau judiciar, intrucat procedura reorganizarii judiciare este in mod invariabil supusa formelor de publicitate cu toate efectele pe care

aceasta le are asupra credibilitatii si imaginii intreprinderii debitorului. Totodata, durata excesiva si formalismul procedurii judiciare pot impiedica societatea sa initieze si sa implementeze cu succes procedurile de reorganizare. Confidentialitatea, care se poate dovedi esentiala pentru reusita unei redresari, s-ar putea mult mai usor asigura in cazul masurilor preventive extrajudiciare sau de tip consensual, exterioare procedurilor judiciare. In aceste conditii, nu putem decat sa consideram laudabila initiativa legislativa care urmareste implementarea si la noi a concordatului preventiv. Acesta va permite crearea unui cadru contractual intre debitorul in dificultate si majoritatea creditorilor sai, sub medierea unui specialist in insolventa (asa-numitul mandatar ad-hoc), care sa conduca la redresarea financiara fara a fi insa necesara o decizie prealabila a tribunalului privind deschiderea procedurii insolventei. In acest sens exista proiectul legislativ in domeniu, anume legea privind salvgardarea intreprinderilor.

Procedura Reorganizarii in Legislatia Romana

Spre deosebire de legislatia altor state, legislatia romana nu reglementeaza decat procedura reorganizarii pe cale judiciara, fapt care nu inlatura totusi posibilitatea unei reorganizari conventionale. Aceasta modalitate de reorganizare presupune in practica negocieri purtate de debitor cu principalii creditori in vederea reesalonarii platii creantelor, insa intr-o asemenea procedura debitorul nu dispune de nicio masura de protectie legala. In consecinta, daca negocierile nu sunt incununate de succes, sau daca situatia economica a debitorului continua sa se deterioreze, intr-un final se va deschide procedura insolventei prevazuta de Legea Insolventei, fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii sai.

Procedura reorganizarii judiciare se declanseaza prin cererea

de intrare in insolventa pe care debitorul aflat in insolventa sau intr-o stare iminenta de insolventa o inainteaza tribunalului. La aceasta cerere societatea trebuie sa anexeze in mod obligatoriu o serie de acte, printre care se numara si declaratia prin care debitorul isi arata intentia de a intra in procedura de reorganizare. Formularea cererii si anexarea actelor solicitate trebuie efectuata cu multa atentie deoarece in cazul in care nu sunt depuse toate actele cerute de Legea Insolventei sau actele depuse sunt incomplete, judecatorul sinidc va dispune intrarea debitorului in procedura simplificata a falimentului, chiar daca acesta si-a manifestat intentia de a intra in procedura de reorganizare.

Pe langa debitor, procedura insolventei poate fi declansata de orice creditor care indeplineste cerintele prevazute de Legea Insolventei prin introducerea unei asemenea cereri la tribunal. Daca exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de debitor si una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesolutionate inca, toate cererile de deschidere a procedurii se vor conexa la cererea formulata de debitor.

Dupa introducerea cererii si verificarea documentelor depuse de debitor, in cazul in care cerintele legale sunt indeplinite, judecatorul sindic va dispune deschiderea procedurii generale. Prin aceasta decizie de deschidere a procedurii, judecatorul sindic va numi si un administrator judiciar si va stabili de asemenea ridicarea integrala sau partiala a dreptului de administrare a debitorului si intinderea atributiilor administratorului judiciar.

De la data deschiderii procedurii generale se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau a bunurilor sale si se va opri curgerea dobanzilor, majorarilor si a penalitatilor la creantele nascute anterior datei deschiderii procedurii, cu anumite exceptii prevazute de lege. De asemenea, de la data deschiderii procedurii, este interzis administratorilor debitorilor persoane juridice, sub sanctiunea nulitatii, sa instraineze fara acordul judecatorului sindic actiunile ori partile sociale sau de interes detinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.

Pentru protejarea activitatii debitorului pe durata perioadei de

observatie si in perioada de reorganizare se interzice intreruperea temporara sau refuzul de furnizare a serviciilor de catre furnizorii de servicii (cum ar fi electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice etc.) in cazul in care debitorul are calitatea de consumator captiv.

Pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti sub supravegherea administratorului judiciar (daca nu i-a fost ridicat dreptul de administrare) sau sub conducerea administratorului judiciar (daca debitorului i-a fost ridicat dreptul de administrare).

Pentru a beneficia de procedura de reorganizare trebuie propus un astfel de plan fie de catre debitor, fie de administratorul judiciar sau de creditori. Planul trebuie sa contina modalitatile concrete de reorganizare a societatii, care pot imbraca fie forma restructurarii, fie forma lichidarii unei parti din averea debitorului, fie o combinatie intre cele doua modalitati propuse anterior. In cuprinsul aceluiasi plan se va regasi si programul de plata a creantelor iar durata planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani. Durata va putea fi prelungita la propunerea administratorului judiciar cu respectarea prevederilor specifice cuprinse in Legea Insolventei. Tot in legea mai sus mentionata se prevad in detaliu toate elementele care trebuie sa se regaseasca in planul de reorganizare si in lipsa carora acesta nu va fi admis de judecatorul sindic.

Dupa propunerea planului de catre oricare dintre persoanele indreptatite judecatorul sindic va putea admite sau respinge planul, iar in cazul in care planul este admis va trebui ca si adunarea creditorilor sa-l accepte, manifestandu-si in acest sens optiunea prin vot. Daca planul este acceptat de adunarea creditorilor, judecatorul sindic va confirma respectivul plan si va incepe reorganizarea in mod corespunzator a activitatii debitorului.

Daca nici un plan nu este confirmat si termenul pentru depunerea unui astfel de plan a expirat, atunci judecatorul sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului. Procedura de reorganizare a societatii se inchide in momentul in care s-au indeplinit toate obligatiile de plata asumate prin planul de reorganizare. Daca in timpul executarii planului de reorganizare

debitorul nu se conformeaza acestuia sau desfasurarea activitatii aduce pierderi averii sale administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori va putea cere oricand judecatorului sindic sa aprobe intrarea in faliment a debitorului.

ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face

fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare

contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza

continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii.

In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii

intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment

ocupa un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor

genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata,

echilibrul financiar este un imperativ absolut, adica nu poate fi

omis sub nici o motivatie. In practica economica, se poate concepe

ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte

provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau

sociale. In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului

de solvabilitate, care constituie conditia financiara de supravietuire.

Arecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen

obligatiile se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete

economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o

intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale

determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei

creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de

crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar

ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza

imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste

dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene

suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare,

obtinerea de imprumuturi pe termen scurt.

Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice,

ca de exemplu intarzierea platilor in anumite momente ale anului

sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar daca viabilitatea

intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada

datorita perturbarilor periodice.

Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot genera restrangerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii.

Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment,

esentiale pentru procesul decizional sunt urmatoarele:

1.Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului

patrimonial;

2.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;

3.Analiza functionala a riscului de faliment;

1.ANALIZA STATICA A RISCULUI DE FALIMENT PE BAZA BILANTULUI PATRIMONIAL

Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care sunt prioritare valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat mult timp in teoria economica singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele instrumente operationale la care recurge analiza financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment si ratele de solvabilitate.

2.ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN METODA SCORURILOR

Metodele de analiza a riscului prezentate anterior permit

masurarea performantelor trecute ale intreprinderii, informand in

mica masura asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se

pot degrada foarte rapid in timp. De aceea apare tot mai evidenta

necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul

de faliment. Ca o reactie la aceste cerinte practice, diagnosticul

riscului de faliment a cunoscut o importanta dezvoltare datorita

utilizarii unor metode statistice de analiza a situatiei financiare

pornind de la un ansamblu de rate.

Metoda scorurilor are ca obiectiv furnizarea unor modele

predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei intreprinderi.

Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei

discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu

de intreprinderi format din doua grupuri distincte: un grup de

intreprinderi cu dificultati financiare si un grup de intreprinderi

sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o

serie de rate, dupa care se determina cea mai buna combinatie

liniara de rate care sa permita diferentierea celor doua grupuri de

intreprinderi.

3.ANALIZA FUNCTIONALA A RISCULUI DE FALIMENT

Analiza patrimoniala a riscului de faliment a fost completata

cu analiza functionala bazata pe notiunea de stocuri si fluxuri din

utilizari si resurse. Analiza functionala este adesea calificata ca o

analiza dinamica, prin opozitie cu analiza patrimoniala fundamental

statica. In realitate, analiza functionala are un caracter static atunci

cand e bazata pe analiza stocurilor, sau dinamic, cand opereaza

cu fluxuri de utilizari si resurse.