5. estimarea financiara_q6q3lj

1
341 Capitolul 5. Estimarea necesităților de finanțare Întrucât PDR Centru 2014-2020 este gândit ca un plan cuprinzător pentru dezvoltarea la nivel regional, cu obiective ce acoperă toate domeniile de dezvoltare, necesitățile de finanțare ale acestuia trebuie să aibă în vedere toate resursele financiare disponibile pentru implementarea acestora. Necesitățile de finanțare reprezintă o cuantificare a nevoilor regionale, indiferent de sursa de finanțare prevăzută (buget de stat, buget local, fonduri comunitare, fonduri private, etc.). Estimarea necesităților de finanțare s-a realizat prin centralizarea bugetelor proiectelor și ideilor de proiect incluse în portofoliul regional de proiecte până la finele lunii mai 2014. Ea reprezintă o bază de pornire pentru estimări ulterioare cu un grad de precizie mai ridicat și va fi revizuită periodic pe măsură ce alte proiecte vor fi incluse în portofoliul regional de proiecte și după ce se vor cunoaște alocările financiare pentru fiecare program operațional din perioada 2014-2020. Estimarea necesităților de finanțare a PDR Centru la 31 mai 2014 Domeniu strategic Număr proiecte Valoare Milioane lei Milioane euro 1. Dezvoltare urbană, dezvoltarea infrastructurii tehnice și sociale regionale 398 14.821,79 3.292,63 2. Creșterea competitivității economice, stimularea cercetării și inovării 32 831,10 184,63 3. Protecția mediului înconjurător, creșterea eficienței energetice, stimularea utilizării surselor alternative de energie 119 4.409,61 979,59 4. Dezvoltarea zonelor rurale, sprijinirea agriculturii și silviculturii 518 2.765,46 614,34 5.Dezvoltarea turismului, sprijinirea activităților culturale și recreative 173 3.327,00 739,09 6.Dezvoltarea resurselor umane , creșterea incluziunii sociale 24 182,45 40,53 Proiecte integrate pe mai multe domenii strategice 25 1.809,08 401,88 TOTAL 1336 28.187,74 6.261,85

Upload: marian-dobrin

Post on 08-Nov-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Estimarea Financiara

TRANSCRIPT

  • 341

    Capitolul 5. Estimarea necesitilor de finanare

    ntruct PDR Centru 2014-2020 este gndit ca un plan cuprinztor pentru dezvoltarea la nivel regional, cu obiective ce acoper toate domeniile de dezvoltare, necesitile de finanare ale acestuia trebuie s aib n vedere toate resursele financiare disponibile pentru implementarea acestora. Necesitile de finanare reprezint o cuantificare a nevoilor regionale, indiferent de sursa de finanare prevzut (buget de stat, buget local, fonduri

    comunitare, fonduri private, etc.). Estimarea necesitilor de finanare s-a realizat prin centralizarea bugetelor proiectelor i ideilor de proiect incluse n portofoliul regional de proiecte pn la finele lunii mai 2014. Ea reprezint o baz de pornire pentru estimri ulterioare cu un grad de precizie mai ridicat i va fi revizuit periodic pe msur ce alte proiecte vor fi incluse n portofoliul regional de proiecte i dup ce se vor cunoate alocrile financiare pentru fiecare program operaional din perioada 2014-2020.

    Estimarea necesitilor de finanare a PDR Centru la 31 mai 2014

    Domeniu strategic Numr

    proiecte Valoare

    Milioane lei Milioane euro 1. Dezvoltare urban, dezvoltarea infrastructurii tehnice i sociale regionale 398 14.821,79 3.292,63

    2. Creterea competitivitii economice, stimularea cercetrii i inovrii 32 831,10 184,63

    3. Protecia mediului nconjurtor, creterea eficienei energetice, stimularea utilizrii surselor alternative de energie

    119 4.409,61 979,59

    4. Dezvoltarea zonelor rurale, sprijinirea agriculturii i silviculturii 518 2.765,46 614,34

    5.Dezvoltarea turismului, sprijinirea activitilor culturale i recreative 173 3.327,00 739,09

    6.Dezvoltarea resurselor umane , creterea incluziunii sociale 24 182,45 40,53

    Proiecte integrate pe mai multe domenii strategice 25 1.809,08 401,88

    TOTAL 1336 28.187,74 6.261,85