5 aprilie 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/revistapresei05042017.pdf ·...

11
CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING INSTITUȚIONAL CUPRINS Party cu concert in aer liber pentru absolventii Universitatii de Vest Editura Universităţii de Vest vine la Bookfest Timișoara cu nouă lansări de carte Facultatea de Drept din Timișoara. Conferința de drept bancar, 31 martie 2017. Cum a fost Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara plătește bani grei pentru… promisiuni de articole științifice Universitatea București și Organizațiile Studențești scrisoare pentru Viktor Orban „Magna cum Fraude”. N-au BACul, dar pot deveni studenți Bursele la universităţi se vor cumula, putând ajunge mult peste salariul minim Profesorii ar putea se se pensioneze dupa 30 de ani de cotizare - proiect adoptat de comisia de invatamant a Senatului Sesiunea specială a bacalaureatului se va desfășura între 29 mai și 9 iunie a6 5 APRILIE 2017

Upload: ngodang

Post on 08-Feb-2018

221 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

CUPRINS

Party cu concert in aer liber pentru absolventii Universitatii de Vest

Editura Universităţii de Vest vine la Bookfest Timișoara cu nouă lansări de carte

Facultatea de Drept din Timișoara. Conferința de drept bancar, 31 martie 2017. Cum a fost

Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara plătește bani grei pentru… promisiuni de articole științifice

Universitatea București și Organizațiile Studențești scrisoare pentru Viktor Orban

„Magna cum Fraude”. N-au BACul, dar pot deveni studenți

Bursele la universităţi se vor cumula, putând ajunge mult peste salariul minim

Profesorii ar putea se se pensioneze dupa 30 de ani de cotizare - proiect adoptat de comisia de invatamant a Senatului

Sesiunea specială a bacalaureatului se va desfășura între 29 mai și 9 iunie

a6 5 APRILIE 2017

Page 2: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Party cu concert in aer liber pentru absolventii Universitatii de Vest

http://www.tion.ro/party-cu-concert-in-aer-liber-pentru-absolventii-universitatii-de-vest/1809624

Clasica ceremonie în Aula Magna, organizată an de an de Universitatea de Vest Timişoara la sediul instituţiei se schimbă din acest an. Acordarea diplomelor se va face în aer liber, în cadrul oferit de Parcul Rozelor.

Ceremonia de absolvire a studenţilor Universităţii de Vest din Timişoara va avea loc în acest an într-un cadrul deosebit, în aer liber. Tinerii care îşi finalizează studiile vor primi diplomele într-un cadru deosebit, în Parcul Rozelor, în cadrul unei petreceri finalizată cu un concert.

Generația absolvenților din anul 2017 va pune piatra de temelie pentru „Comunitatea de alumni a UVT”, prin intermediul acestui eveniment deosebit. Studenții din anul terminal de la toate facultățile universităţii timişorene sunt aşteptaţi să participe la ceremonia care va avea loc pe 17 mai, în Parcul Rozelor, în prezenţa rectorului şi a decanilor facultăţilor. Evenimentul se va termina cu un party susţinut de cei de la Maestros del Ritmo, formaţie prezentă la Untold 2016, intitulat „UVT Blue Sensation”.

Atmosfera va fi întreţinută de actorul Florin Călinescu și de prezentatorul TVR Timişoara Florin Mihoc. La ceremonie vor lua parte şi absolvenți din generațiile anterioare ale UVT, oameni care astăzi fac cinste instituţiei de învăţământ superior unde au studiat.

Editura Universităţii de Vest vine la Bookfest Timișoara cu nouă lansări de carte

https://timpolis.ro/editura-universitatii-de-vest-vine-la-bookfest-timisoara-cu-noua-lansari-de-carte/

Editura Universității de Vest din Timişoara participă la cea de-a șasea ediție a Salonului de Carte Bookfest, anunţând nouă lansări de carte.

La standul Editurii Universităţii de Vest din Timişoara vor fi expuse peste 130 de titluri. Printre acestea, anunţă reprezentanţii editurii, se regăsesc multe apariții noi, care vor fi lansate la această ediție a Salonului de carte, după următorul program:

Joi, 6 aprilie, între orele 15 -16

Lansarea cărţii Politica românească, de Ioan Slavici, a cărei ediție, prefață și note sunt semnate de Lucian-Vasile Szabo. Prezintă: Lucian-Vasile Szabo, Cornel Ungureanu și Viorel Marineasa.

Joi, 6 aprilie, între orele 17.30 – 18

Lansare cărţii Un ev enorm și delicat, Poeți francezi ai veacului de mijloc, Tălmăciri și glose, de Șerban Foarță. Prezintă: Marcel Tolcea.

Joi, 6 aprilie, între orele 18-19

Scurt metrajul ȘerbAnno Domini prezentat de Biblioteca Județeană Timiș. Prezintă: Tudor Crețu, Șerban Foarță și Marcel Tolcea.

Page 3: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Vineri, 7 aprilie, între orele 14-15

Lansarea colecției de Științele ale Educației a Editurii Universităţii de Vest. Invitați: Aura Danielescu, inspector şcolar general al județului Timiș, Sorina Groza, președintele Asociației Învățătorilor Bănățeni, Simona Sava, directorul Departamentului de Științe ale Educației din UVT, precum și autorii Otilia Bersan, Dimitrie Radu, Mariana Crașovan, Anca Luștrea și Ionel Moș.

Vineri, 7 aprilie, între orele 16-17

Lansare cărţii Elementul latin moștenit în lexicul dialectului istroromân, autor Gabriel Bărdăşan. Prezintă: Vasile Frățilă și Ana Maria Radu-Pop.

Sâmbătă, 8 aprilie, între orele 11-12

Lansare cărţii Mehala – o poveste, autor Dan Negrescu. Prezintă: Otilia Hedeșan și Dana Percec.

Sâmbătă, 8 aprilie, între orele 18-19

Lansare volumului Întrebări puse La Punkt, autor Cristian Pătrășconiu. Invitați: Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, Cornel Ungureanu, Robert Șerban, Smaranda Vultur, Daniel Vighi și Dan Negrescu.

Duminică, 9 aprilie, între orele 11-12

Lansarea cărţii Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, autori Dana Percec și Dan Negrescu. Prezintă: Adriana Babeți și Reghina Dascăl.

Duminică, 9 aprilie, între orele 17-18

Lansarea volumului G.I. Tohăneanu-Optimus Magister, autor Ioan Funeriu. Prezintă: Florica Bodişteanu și Marcel Tolcea.

Duminică, 9 aprilie, între orele 18-19

Lansarea cărţii Arhivele de folclor și memoria culturală, autor Maria Candale Grosu. Prezintă: Otilia Hedeșan și Diana Mihuț.

Cea de a şasea ediţie a Salonului de Carte Bookfest Timişoara, organizată în perioada 6 – 9 aprilie, va avea loc la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, vizavi de Sala Olimpia. Organizatorul Bookfest Timişoara este Asociaţia Editorilor din România.

Facultatea de Drept din Timișoara. Conferința de drept bancar, 31 martie 2017. Cum a fost

https://www.juridice.ro/503780/facultatea-de-drept-din-timisoara-conferinta-de-drept-bancar-31-martie-2017-cum-fost.html

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a organizat, în data de 31 martie 2017, o conferinţă de drept bancar pe tema formelor speciale ale creditului bancar. Conferința a făcut parte din ciclul Colocviile juridice ale Băncii Naționale a României, fiind organizată în colaborare cu Banca Națională a României – Direcția Juridică.

La conferinţă au participat, în calitate de intervenienţi, profesori de la facultăţi de drept și de economie, precum şi reputaţi specialişti în drept bancar care îşi desfăşoară activitatea în Banca Naţională a României, instituţii financiare şi societăţi de avocatură.Au prezentat lucrări Silviu Cerna (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României), Alexandru Păunescu (directorul Direcției Juridice a Băncii Naționale a României), Ianfred Silberstein (președintele Asociaţiei Europene pentru Drept Bancar şi Financiar –

Page 4: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

România), Florin Șandor (director general adjunct, Intesa Sanpaolo Bank România), Valeriu Stoica (Universitatea din București – Facultatea de Drept), Gheorghe Piperea (Universitatea din București – Facultatea de Drept), Ionuț-Florin Popa(Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Drept), Radu Rizoiu (Universitatea din București – Facultatea de Drept), Lucian Bercea (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept), Florin I. Mangu (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept), Rainer Kulms (Max Planck Institute of Comparative and International Private Law, Hamburg), Lucian Săuleanu (Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept), Sergiu Golub (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Drept), Mihai Selegean (directorul Direcției Juridice a BRD – Groupe Société Générale), Ioana Regenbogen (directorul Direcției Juridice a ING Bank România), Stan Tîrnoveanu și Elena Iacob (avocați parteneri, Zamfirescu, Racoți & Partners), Simona Petrișor (avocat partener, Bondoc & Asociații în alianță cu White & Case), Gabriela Anton (avocat partener, Țuca, Zbârcea și Asociații), Florin Moțiu (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept) și Florina Popa (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept).

În cadrul conferinţei au fost abordate subiecte diverse privind formele speciale ale creditului bancar și rolul creditului bancar în economie: informația și riscul – componente asimetrice ale contractului de credit, utilitatea convențiilor cu privire la ordinea îndestulării creditorilor în domeniul creditului bancar, factoringul și scrisoarea de garanție ca instrumente de creditare, crowdlending-ul ca alternativă la creditarea clasică, fideiusiunea și ipoteca intrapatrimonială, creditul sindicalizat, creditul acordat societăților aflate în insolvență, fondurile de private equity ș.a.

Conferința a fost organizată în parteneriat media cu JURIDICE.ro, a fost susținută financiar de Banca Comercială Română și s-a bucurat de sprijinul Fundației Universității de Vest din Timișoara.

Ediția din anul 2017 a conferinţei a făcut parte din seria de evenimente Conferințele Facultății de Drept din Timișoara – 25 de ani, organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea facultății.

Seria de conferințe Facultatea de Drept din Timișoara – 25 de ani este susținută de parteneri instituționali de prestigiu: Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Totodată, seria de conferințe se bucură de sprijinul Băncii Comerciale Române și al unor societăți de avocatură de anvergură din București (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen – NNDKP; Țuca, Zbârcea & Asociații; Schönherr România; Stoica & Asociații; Dentons) și Timișoara (Hațegan Attorneys, Moțec Ștefan Cabinet de Avocat). Cei mai importanți editori de carte juridică din România (Universul Juridic, CH Beck, Hamangiu) au calitatea de parteneri editoriali ai evenimentelor.

Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara plătește bani grei pentru… promisiuni de articole științifice

http://renasterea.ro/universitatea-de-medicina-si-farmacie-timisoara-plateste-bani-grei-pentru-promisiuni-de-articole-stiintifice/

Locul jenant ocupat de Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara (UMFT) în clasamentul integrității instituțiilor de învățământ superior, alcătuit, toamna trecută, de Societatea Academică Română (un ONG din București condus de Alina Mungiu-Pippidi) și publicat pe site-ul www.romaniacurata.ro, este pe deplin meritat.

Page 5: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Nu au nimic “miticii” cu noi, așa cum poate am fi tentați să credem – între primele șase universități, figurează două din Târgu-Mureș, două din Cluj-Napoca, una din Iași și tot una din București -, ci ăsta este adevărul. Fără falsă modestie, o mână de ajutor în devoalarea ilegalităților și abuzurilor din UMFT am dat și noi, anul trecut, când articolele „Conform cutumei înrădăcinate la UMFT, <participă cine vrea, iese cine trebuie>: concurs transformat într-o mascaradă, la Medicină” (ediția din 5 aprilie) și „La Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, titlurile universitare se dau pe adeverință și pe cuvânt de onoare” (ediția din 7 aprilie) au produs o premieră în istoria UMFT: un concurs de ocupare a posturilor didactice vacante – ne referim la cel de la disciplina Obstetrică-Ginecologie – a fost anulat sub presiunea dezvăluirilor făcute de “Renașterea bănățeană”.

În articolul de față, ne vom referi la o altă meteahnă, nu doar a Universității de Medicină, ci, în general, a instituțiilor de stat, și anume risipirea banilor publici.

Câte 30.000 de euro pentru fiecare proiect

În Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, pe lângă învățământ, se face și cercetare științifică, activitate menită a spori prestigiul respectivei instituții. Înainte de a intra în subiect, o precizare: nu generalizăm, nu negăm existența unei activități de cercetare științifică remarcabile în UMFT, ci vrem doar să developăm, punctual, neregulile, să separăm grâul de neghină.

În decembrie 2013, pe site-ul UMFT a fost publicat tabelul cu merituoșii câștigători ai competiției interne de cercetare științifică organizate de universitate (programul III-C1-PCFI-2014/2015), care urmau să încheie contracte de finanțare cu Universitatea de Medicină, suma rezervată pentru fiecare grant de cercetare fiind de maximum 30.000 de euro.

Pe lista celor cinci câștigători îl regăsim, chiar pe prima poziție (cu 96 de puncte din maximul de 100), pe profesorul Mihai Ionac, șeful disciplinei de microchirurgie, chirurgie vasculară și metodologia cercetării științifice din cadrul Departamentului Chirurgie II al Facultății de Medicină și, totodată, șeful secției de chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Regulile, pe înțelesul tuturor

Conform regulamentului de desfășurare a competiției, durata proiectului urma să fie de 24 luni (1.01.2014 – 1.01.2016), proiectul trebuind să se finalizeze cu publicarea de articole ISI care să totalizeze un factor de impact de 10. Ce semnifică ISI: ISI Web of Knowledge este o bază de date academică ce funcţionează online şi este administrată de Thomson Reuters, este o platformă de cercetare care înglobează diverse tipuri de materiale variind de la articole în reviste, brevete, site-uri, volume ale conferinţelor, etc. ce pot fi accesate printr-o singură interfaţă, utilizând instrumente de analiză şi căutare. Mai pe scurt: în ziua de astăzi, un cercetător care nu figurează în baza de date ISI nu există!

Ce înseamnă factorul de impact: acesta este un indice care încearcă să aproximeze valoarea publicațiilor științifice și să ajute la compararea acestora; este calculat prin raportul dintre numărul de citări de către alți autori ale articolelor și numărul de articole publicate, pe o perioadă de timp.

În regulamentul invocat mai sus, se mai preciza:

“În cazul în care revistele în care se va publica au un factor de impact sub 2, este obligatoriu ca directorul de proiect să publice 2 articole ISI ca prim autor, iar cei trei responsabili de proiect câte un articol ca prim autor. Calitatea de prim autor pentru funcţiiile de conducere din proiect (director şi responsabil de proiect) este obligatorie. În cazul în care după primul an de derulare al proiectului, membrii echipei nu au elaborat cel puţin un articol cu factor de impact mai mare de 1 sau două articole cu factor de impact peste 0.5 care să fie acceptate pentru publicare, finanţarea proiectului este oprită.

Page 6: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Contabilizarea finală a activităţii ştiinţifice se va realiza la un an de la încheierea activităţilor proiectului (n.r. în 1 ianuarie 2017). Certificarea calităţii de director de proiect se va face după publicarea în calitate de prim autor a unui număr de articole ISI care să însumeze 3 puncte factor de impact ca prim autor sau 2 puncte prim autor şi 3 puncte în calitate de coautor.

Certificarea calităţii de responsabil de proiect se va face după publicarea în calitate de prim autor a unui număr de articole ISI care să însumeze 2 puncte factor de impact ca prim autor sau 1 punct în calitate de prim autor şi 2 puncte în calitate de coautor. Calitatea de membru se certifică după publicarea în calitate de coautor de articole ISI care să însumeze 1 punct în calitate de prim autor sau 3 puncte în calitate de coautor.

Este obligatoriu ca în textul fiecărui articol publicat să fie menţionată sursa de finanţare: Grant intern UMFVBT PIII-C1-PCFI-2014/2015. Devizul de cheltuieli al unui grant poate totaliza echivalentul în RON a maximum 30.000 Euro”.

Așadar, condițiile erau clare: noi, universitatea, te finanțăm pe tine, directorul de proiect, și pe echipa ta cu 30.000 de euro, bani care să te ajute să studiezi, să cercetezi, să participi la congrese și la conferințe, dar, la final, când tragem linie și adunăm, tu și echipa ta trebuie să demonstrezi că ai folosit judicios banii ăia, iar asta se face simplu și transparent: pe platforma ISI Web of Knowledge trebuie să se regăsească, în dreptul fiecărui membru al echipei, numărul de articole prevăzut în regulament, factorul de impact total urmând să fie minimum 10.

Unde sunt articolele?

Tocmai această transparență în verificarea îndeplinirii condițiilor din contractul de finanțare semnat de UMFT și directorul de proiect Mihai Ionac ne-a permis să observăm că profesorul respectiv nu și-a îndeplinit clauzele contractuale: la data de 1 ianuarie 2017, profesorul Ionac nu avea publicat nici un articol ISI în contul banilor încasați de la universitate! Incredibil, dar adevărat: chiar șeful disciplinei Metodologia cercetării științifice de la UMFT, Mihai Ionac, să nu respecte… metodologia competiției de cercetare științifică?!

Tăcere deplină la UMFT

Totuși, ca să fim siguri că nu ne scapă ceva, am solicitat, pe cale oficială, adică prin biroul de presă al instituției, lămuriri din partea conducerii UMFT, solicitând să ni se comunice următoarele: “1. componența echipei conduse de prof. Mihai Ionac în calitate de director de proiect, cu precizarea numelor celor trei persoane care au avut calitatea de responsabili de proiect; 2. lista articolelor ISI care au totalizat un factor de impact de 10, publicate de membrii echipei; 3. în cazul publicării unora dintre aceste articole în reviste cu factor de impact sub 2, vă rugăm să ne comunicați care au fost cele două articole ISI ca prim autor publicate de directorul de proiect Mihai Ionac și care au fost articolele publicate ca prim autor de cei trei responsabili de proiect; 4. rezultatul verificării de către Departamentul de Cercetare şi Management al Granturilor al UMFT a îndeplinirii condițiilor de publicare a articolelor științifice în cazul echipei conduse de prof. Mihai Ionac, la finalul primului, respectiv al celui de-al doilea an de desfășurare a proiectului mai sus menționat”.

Solicitarea a fost făcută în data de 14 martie, însă, fiindcă după trecerea a două săptămâni nu am primit nici un răspuns, l-am contactat telefonic pe profesorul Andrei Motoc, purtătorul de cuvânt al UMFT, care ne-a explicat că nu ne poate ajuta, deoarece șeful Departamentului de Cercetare și Management al Granturilor, prof. Petru Matusz, n-ar fi în localitate.

Cum strategia tragerii de timp a conducerii UMFT era una cât se poate de străvezie – niciunde în lumea civilizată absența unui oficial dintr-o instituție nu blochează activitatea acesteia, există înlocuitor chiar și pentru președintele țării, darmite pentru un șef al unui departament oarecare -, am încercat să obținem lămuriri de la însuși directorul de proiect, profesorul Ionac.

Page 7: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Explicațiile profesorului Ionac

În răspunsul trimis pe email, șeful disciplinei Metodologia cercetării științifice ne-a comunicat că, din punctul său de vedere, totul este în regulă și că dumnealui și echipa sa se află în grafic:

“Orice proiect de cercetare exploratorie este supus unor riscuri, datorate în special faptului că sunt studiate situații și modele care nu sunt bine cunoscute în prezent. Spre deosebire de proiectele de cercetare ce pleacă de la premise și date deja cunoscute și parțial deja colectate, proiectele de cercetare exploratorie necesită un timp mai îndelungat pentru standardizarea metodei de lucru, obținerea de rezultate și nu în ultimul rând, pentru valorificarea lor științifică sub formă de publicații.

Proiectul de față și-a atins toate obiectivele secundare propuse, rezultatele sale fiind comunicate etapizat în mediul științific academic, în cadrul congreselor de specialitate (n.r. – urmează o enumerare a acestor manifestări desfășurate la Paris, New York, București, Tianjin plus una care va avea loc în luna iunie, la Seul).

Rezultatele acestui proiect au fost elaborate sub formă de manuscrise și submise spre publicare către reviste științifice internaționale de specialitate, proces ce necesită o durată de timp mai lungă în cazul jurnalelor prestigioase. În prezent, rezultatele obținute în urma acestui proiect exploratoriu sunt în curs de publicare.

Datorită caracterului de informație nouă, până la publicarea acestor manuscrise, detaliile specifice rezultate în urma cercetării nu pot fi comunicate în afara mediului academic, ele fiind însă aduse la cunoștiința Departamentului de Cercetare și Management al Granturilor din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara”.

Inovare versus explorare

Domnul profesor ne-a comunicat, așadar, că proiectul pe care s-a angajat singur și nesilit de nimeni să-l ducă la bun sfârșit este unul de cercetare exploratorie, nu unul de cercetare și atât, așa că ar trebui să așteptăm până ce rezultatele obținute de dumnealui și echipa sa vor ajunge să fie publicate în reviste ISI…

Fără a minimaliza importanța cercetării exploratorii întreprinse de echipa profesorului Ionac, nu putem să nu evidențiem următoarele aspecte: în momentul în care s-a înscris în competiția de cercetare fundamentală inovativă (nu suntem experți în cercetare științifică, nu știm care sunt diferențele față de cercetarea exploratorie, dar intuim că nu sunt chiar antagoniste…) cu proiectul respectiv, Mihai Ionac, ca șef al disciplinei care exact cu asta se ocupă (metodologia cercetării științifice) și-a asumat respectarea regulamentului și deci termenele limită de publicare a articolelor.

Interdicție de ochii lumii

Cum situația în care se găsește expertul în cercetare științifică Mihai Ionac nu este una singulară în UMFT, conducerea universității a luat de ochii lumii o decizie: în hotărârea Consiliului de Administrație din data de 7 noiembrie 2016, la articolul 1, punctul 3, se precizează că “în cadrul competițiilor interne de granturi de cercetare științifică ale UMFVB Timișoara, neîndeplinirea clauzelor contractuale atrage decăderea directorilor de proiecte din dreptul de a depune proiecte la competițiile interne, pe o perioadă de 3 ani”. Este exact cazul profesorului Mihai Ionac, caz discutat într-o ședință a respectivului consiliu de administrație.

Va lua cineva urma banilor?

Dincolo de comicul de situație – o instituție care se află în căutarea prestigiului pierdut se vede obligată să îi interzică expertului numărul unu în cercetare științifică să depună proiecte de… cercetare științifică -, observăm că toată lumea se fofilează atunci când trebuie pus punctul pe “i” și nimeni nu pare interesat de recuperarea banilor dispăruți în neant. Ne referim nu numai la cei 30.000 de euro încasați de echipa profesorului Ionac, ci și la sumele primite de alți directori de proiect, neconcretizate în articolele științifice prevăzute de regulament.

Page 8: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Universitatea București și Organizațiile Studențești scrisoare pentru Viktor Orban

https://www.dcnews.ro/universitatea-bucure-ti-i-organiza-iile-studen-e-ti-scrisoare-pentru-viktor-orban_538389.html

Conducerea Universităţii din Bucureşti şi reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au cerut marţi retragerea iniţiativei legislative care "afectează" activitatea Universităţii Central Europene.

Potrivit unui comunicat al UB, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, şi preşedintele Senatului instituţiei de învăţământ superior, Marian Preda, au solicitat,

prin intermediul unei scrisori, premierului ungar, Viktor Orban, retragerea iniţiativei legislative privind activitatea Universităţii Central Europene.

''După căderea comunismului, Universitatea Central Europeană a reprezentat un adevărat reper pentru dezvoltarea democraţiei în fostul bloc sovietic. Dacă s-a întâmplat ceva substanţial în reinventarea ştiinţelor umaniste, acest lucru se datorează, în mare măsură, existenţei Universităţii Central Europene, un jalon al cunoaşterii academice şi al valorilor democratice'', se arată în scrisoarea adresată premierului Viktor Orban.

Totodată, conducerea Universităţii din Bucureşti atrage atenţia că libertatea academică şi de gândire reprezintă valori fundamentale ale unei societăţi democratice, iar iniţiativa legislativă care pune sub semnul întrebării activitatea Universităţii Central Europene reprezintă un "asalt la adresa libertăţii academice".

''Universitatea din Bucureşti este recunoscătoare pentru întreaga activitate a CEU şi îşi exprimă solidaritatea faţă de comunitatea academică a Universităţii Central Europene de la Budapesta. Vă solicităm respectuos să reflectaţi asupra oportunităţii proiectului legislativ, ale cărui efecte negative vor afecta comunitatea academică internaţională, şi a retragerii documentului. Vă adresăm rugămintea de a menţine integritatea academică, libertatea de gândire şi de expresie, şi să continuaţi în sprijinirea dezvoltării cercetării ştiinţifice'', se arată în comunicatul UB.

Studenții susțin comunitatea academică din Budapesta

Şi reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi-au exprimat susţinerea şi sprijinul faţă de comunitatea academică de la Central European University (CEU/KEE) din Budapesta.

"O propunere de modificare a Legii Educaţiei Naţionale din Ungaria vizează, în mod explicit, intrarea în ilegalitate a CEU, dat fiind faptul că sunt impuse condiţii de funcţionare absurde şi imposibil de îndeplinit de către această universitate, ţinând cont de costurile financiare şi eforturile logistice pe care le implică. Această iniţiativă legislativă va descuraja, cel mai probabil, orice altă universitate cu o dimensiune internaţională să îşi deschidă porţile în Ungaria", se arată într-un comunicat al ANOSR.

Reprezentanţii ANOSR afirmă că în prezent 73 de tineri români studiază la CEU, aceştia fiind în pericol de a nu-şi putea finaliza studiile dacă iniţiativa legislativă va fi adoptată de Parlamentul maghiar.

"ANOSR condamnă ferm iniţiativa legislativului maghiar ce vizează, în mod evident, închiderea CEU, întrucât, pentru studenţii români, autonomia universitară şi libertatea academică sunt concepte cheie, concepte în lipsa cărora nu putem discuta de un sistem universitar autentic. Ne exprimăm îngrijorarea că astfel de măsuri sunt pe cale de a fi luate într-un stat vecin, membru al Uniunii Europene, printr-o procedură parlamentară extraordinară ce nu permite o dezbatere reală, într-o perioadă în care vocile care susţin curente extremiste,

Page 9: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

izvorâte din naţionalism, sunt tot mai multe, în detrimentul celor care promovează cooperarea şi solidaritatea internaţională", mai arată sursa citată.

Totodată, ANOSR solicită Guvernului şi Parlamentului României să îşi reafirme susţinerea faţă de principiile fundamentale de funcţionare a sistemului de învăţământ superior, precum libertatea academică, autonomia universitară şi garantarea statutului studentului de partener cu drepturi depline în procesele decizionale, şi să garanteze respectarea acestora, iar comunităţii universitare din România îi cere să reacţioneze ferm ori de câte ori apar în spaţiul public declaraţii sau iniţiative care ar putea "periclita" respectarea acestor principii, atât în România, cât şi în alte state, relatează Agerpres.

„Magna cum Fraude”. N-au BAC-ul, dar pot deveni studenți

http://www.evz.ro/magna-cum-fraude-n-au-bac-ul-dar-pot-deveni-studenti.html

Elevii de clasa a XII-a care nu au trecut de proba de Bacalaureat pot deveni studenți la câteva facultăți din București și din țară. Cu toate că nu stăpânesc cunoștințele medii de liceu, ei își pot începe parcursul academic cu o simplă promisiune: că vor recupera materia pierdută în cei patru ani de liceu.

Cei care pot ocupa locuri la facultate, fără să treacă de proba maturității se împart în două categorii: cei care își câștigă locul, dar sunt obligați să promoveze examenul până la începerea anului universitar și cea de a doua categorie, cei care își pot începe parcursul academic și să aducă diploma după primul sau al doilea an de facultate.

CITEȘTE MAI MULT

Bursele la universităţi se vor cumula, putând ajunge mult peste salariul minim

http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/bursele-la-universitati-se-vor-cumula-putand-ajunge-mult-peste-salariul-minim--156620.html

Până acum, un student care lua bursă de merit nu putea fi eligibil pentru cea socială, sau invers. Hotărârile de Guvern şi Ordinele de Ministru care au fost date pentru a stabili cadrul în care studenţii din România pot beneficia de burse au creat o situaţie nemaiîntâlnită până acum: bursele se pot cumula.

Dacă, până acum, un student care lua bursă de merit nu putea fi eligibil pentru cea socială, sau invers, începând cu acest an, un student poate cumula două burse, având posibilitatea de a ajunge la un venit lunar comparabil cu salariul mediu net pe economic din Iaşi - aproximativ 2.100

de lei. Spre exemplu, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, valoarea minimă a unei burse va fi de 580 de lei, care este şi cuantumul bursei sociale acordată celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Carta universităţii (de venituri sau dizabilităţi). La aceasta se poate adăuga şi bursa de merit, care va fi de 730 de lei,

Page 10: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

acordată studenţilor cu cele mai mari medii. Iar cum universităţile pot introduce şi bursele pentru mediul rural, de încă 580 de lei, rezultă că, dacă universitatea va dispune de fondurile necesare pentru cumulare, un student poate lua aproape 1.900 de lei. Dacă, în loc de bursă socială, acesta va lua o bursă de performanţă ştiinţifică, care este de 1.000 de lei, atunci, suma va creşte la peste 2.100 de lei. În afara acestor situaţii ieşite din comun, UAIC a reglementat cuantumurile burselor să fie duble faţă de cât erau înainte, după modificările legislative - studiu integral 630 de lei, bursă parţială de 580 de lei.

La USAMV, cele mai mari burse vor de 1.200 de lei pentru performanţă academică şi cea ştiinţifică, în condiţii stricte. Spre exemplu, performanţa academică presupune ca un student să aibă două semestre la rând media 10 pe linie, iar cea ştiinţifică înseamnă ca acesta să publice rezultatele cercetării proprii într-o revistă ştiinţifică recunoscută la nivel internaţional sau să aibă cel puţin două certificate de brevet. La USAMV se vor acorda şi trei tipuri de burse de merit. Prima va fi de 750 de lei, pentru studenţii cu note cuprinse între 9.50 şi 9.99, a doua de 650 pentru studenţii cu media între 9 şi 9.49, iar cei cu media între 8 şi 8.99 vor primi 600 de lei. Practic, orice student cu media peste 8 de la USAMV va primi bursă. La TUIASI vor fi aproape 30% dintre studenţi care vor lua bursă, de la 458 de lei la 1.200. Valoarea maximă a burselor de merit va fi de 1.092 de lei, cea mai mică fiind de 459 de lei. Condiţia impusă de conducerea TUIASI este ca studenţii care vor bursă să nu aibă media mai mică de 7 şi să fie integralişti, dar facultăţile pot stabili media de la care se acordă bursele în funcţie de fondurile disponibile.

Profesorii ar putea se se pensioneze dupa 30 de ani de cotizare - proiect adoptat de comisia de invatamant a Senatului

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21698473-profesorii-putea-pensioneze-dupa-30-ani-cotizare-proiect-adoptat-comisia-invatamant-senatului.htm

Comisia de invatamant a Senatului a adoptat marti un raport favorabil initiativei legislative de modificare a legii educatiei nationale prin care profesorilor li se permite sa se pensioneze inainte de implinirea varstei legale, cu conditia sa aiba un stagiu de cotizare de 30 de ani. Raportul de admitere a fost adoptat cu majoritate de voturi in Comisia de invatamant a Senatului, potrivit News.ro.

Initiativa ii apartine senatorului social-democrat Liviu Pop si a fost semnata de alti 20 de parlamentari de la PSD si fostul UNPR.

Potrivit proiectului, in forma adoptata de comisie, "personalul didactic poate fi pensionat la cerere fara penalizare daca inainte de limitele de varsta prevazute de legislatia in vigoare are 30 de ani vechime in invatamant si stagiu complet de cotizare".

Initiatorul si-a motivat propunerea de lege prin faptul ca "exista profesori care isi doresc pensionarea anticipata la cerere pentru ca nu se mai afla in posibilitatea fizica sau psihologica sa raspunda cerintelor de eficienta ale sistemului de invatamant actual intr-o continua schimbare, iar acest fapt se reflecta in rezultatele elevilor".

Ministerul Muncii a anuntat ca nu sustine pensionarea anticipata a cadrelor didactice deoarece propunerea incalca principiile care stau la baza legii pensiilor: contributivitatea si tratamentul egal al asiguratilor.

Proiectul urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului final in plenul Senatului, care este for decizional in acest caz, dupa ce Camera Deputatilor l-a adoptat in noiembrie 2016.

Page 11: 5 APRILIE 2017 - dci.uvt.rodci.uvt.ro/wp-content/uploads/2017/04/RevistaPresei05042017.pdf · CUPRINS-CLICK AICI REVISTA PRESEI DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, IMAGINE ȘI MARKETING

CUPRINS-CLICK AICI

REVISTA PRESEI D E P A R T A M E N T U L D E C O M U N I C A R E , I M A G I N E Ș I M A R K E T I N G I N S T I T U Ț I O N A L

Sesiunea specială a bacalaureatului se va desfășura între 29 mai și 9 iunie

https://www.agerpres.ro/social/2017/04/04/sesiunea-speciala-a-bacalaureatului-se-va-desfasura-intre-29-mai-si-9-iunie-11-33-27

Absolvenții de liceu participanți la loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru competițiile internaționale, precum și absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere în universitățile din străinătate se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului de bacalaureat în zilele de 27 și 28 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Potrivit sursei citate, în zilele de 29 și 30 mai vor avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română —

proba A și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B.

Pe 31 mai vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, iar pe 2 — 3 iunie competențele digitale.

Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, va avea loc pe 6 iunie. Ea va fi urmată o zi mai târziu de proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iunie de proba la alegere a profilului și specializării.

Proba scrisă la Limba și literatura maternă se va susține pe 9 iunie, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi până la ora 18,00.

Tot pe 9 iunie se vor depune și contestațiile în intervalul 18,00 — 20,00.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iunie.

Comisia județeană de bacalaureat a Inspectoratului Școlar al Județului Prahova va nominaliza unitățile de învățământ — centru de examen și centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială de bacalaureat.