rJ 279776 ANII , I. Număru l 2 0 brmî X 0 > |

4, lipase ©mok'aßü

I>iuiiiiicc*a« •Îi9imai*ïii I N N O

Abonnmriìliiì: pe tret Inni ì lei. pt xr-inc limi fri.— Anunrinrilc: pe pagina ti ţi H linia .>fl fr.

Sr r l so rUe iiefrniiente se rrfiisìS. Ailiiilnlsti nţln S t r . Rl l i lmj -Vodă No. 0.

8('MÀ1JI>Î/ : Ooi i ien . — O Incrimfi d'Amor, (poesie.) — Unitul, (potaie) — Aquare l l . — Flol «rele (poesie) Tipuri D i v i n i l e . — Tineret/ a. (poesie.) — Tal-li tragediei. — Vin.... (poesie) — Intr 'un Allium (poesie) — Roza, (poegij;) — Genele VX (poesie; — Miscelanee.

€ % © 1 1 © Ä ''e

ţAUicepând in nijfc timp urî do indiferentizm această foae sqitrmânnlli s^Tiifi-am putea mărgini în a declara că apărem, fiind că aşa ne place

Dac'arn socoti într'adevcr, numeroasele raţiuni ce avem pentru a nu apare, ni s'ar părea peate şi nouă, întreprinderea de adi strania şi ne socotită. Este ânteift În­vederat că nu urmărim prin această publicare nict avere nici scopuri politice, şi iată pentru ce vor remane indiferenţi la. apelul nostru toţi acei a căror viaţă este închinată viţelului de aur, marii învăţaţi care reduc ştiinţa a fi slujnica partide­lor, mărit profesori cari aft lăsat Bucureşti fără revistă, mărit peeţt care n'ait ştiut să sacrifice un ban pentru literatură. • Această întreprindere, de sigur că ne va costa osîenelt; nu le vom cruţa spre a place publicului. In timpii de restrişte ce mit are a strebate literatura, vrem a oferi Muzelor un adëpost in căscioara noastră, şl mulţumiţi de comerciul lor, nu vrem a şti de bărfiturele criticaştrilor şi poeţilor şchiopi, care nu ar fi fost puşi de Aristophane de cât în chorul Broaş-telor; ne vom trudi ca Muzele şi publicul se remAe mulţumiţi de primirea noas­tră. Dar pe lângă ostenelcle intelectuale vin şi trebuinţele băneşti: publicului re­mane de a ne susţine. Ne vom sili să învingem indiferentismul sert proverbial.

Dar fiincLcă am scris această frasă, găsim momentul oportun de a spune

.> L1TKRATÜÜUL

tutulov ceea ce nu am şoptitpânë aill de cât la ureche amicilor noştri. Ţera ne fiind ducii destul de înaintată şi o mare parte din Români ne ştiind ancă să citească, nu e do mirat clacă sunt puţin* cititori, in comparaţie cu numeral locuitorilor, şi dadi chiar acel care citesc nu găsesc mare plăcere în lucrurile de artă: pentru a ivea cineva cultul frumosului, 'ï trebue oore-şl care timp, oare-şl care diştiac-ţiuue, uă inimă nobilă; trebuc trei, patru generaţii posedând oare-şî care stare în aceea-şî familie, pentru ca această familie să capete simţiminte delicate, nobleţea •

.inimiî, gustul pentru litere şi arte. Vauvenargues a zis: „Trebue să aï inimă pentru a avea gust. 8 Doue sunt dupe iun condiţiile de viată ale literilor: trebue să fie sar: despotism, adică un om puternic care să pue pe amanţii Muzelor la adepost de suferinţele vieţii, sail uă burgezime luminată care să ştie să plângă, • ire să ştie să viseze, şi să nu creadă prăpădit francul soit banul cheltuit pe o

te. La uoî, abia există buigezimea şi ea nu este în destul de luminată. Dar tot ni se va dice şi cu dreptate că sunt în România câte-va mil sail

cel puţin câteva sute de bărbaţi sail femei care ştiu, care aû chiar gust, şi care ar putea susţine o revistă sail un ziar literar. E adeverat, dar el au o scuză: nimic, nici în Bucureşti, nici în Iaşi, nu li s'a oferit demn de gustul unei per­soane delicate, nimic artistic. Stăbatem azi uă criză foarte serioasă în literatură. Trebue sa recunoaştem că suntem în timpi anormali. Ce vedem într'adever? Nu­mai lucruri de jale. Gustul este absinte, iar D. Ghiţu academician. N'am avea nimic de zis da :ă i s'ar fi dat această demnitate ca o recompensă pentru servi­ciile aduse Academii, dar i s'a dat pentru discursurile sale, al căror merit-literar ne lasă sceptici. Pane acum Academia s'a ucupat numai de a ne strica limba; să sperăm că ea s'a tămăduit de această boală de latino-manie, de care a suferit şi Francia acum trei secoli, şi că un gust oare-care va începe a s e stabili iu această rara, care, mai suferă şi de ua alta boală: judecăm uşurel pe scriitori tocmai pentru că nu este destul gust. Urî ce scrie un om diutr'altă partidă de cât a noastră, ori cât. de frumoasă să fie opera sa, noi o denigrăm, fiind că autorul ei nu e cu noi. Nu ne pine in literatură preji.decärl politice ; şi această foae în­truneşte persoane din partide de tot opuse. De altă parte în literatură vedem a-imzul diminutivelor, care de nu va dispare, limba noastră tot copilă va remane, nu va putea face să' se audă-accente mal bărbăteşti. Versificatorii nostri nu sunt poeţi, dar sunt şchiopi; el nu se abat din calea bătută; pentru ce? Fiind că toţi sunt copil, care nu şfiil ârică nimic din viaţă, şi care de altă parte, nu aü des­tule studi;: societatea ne e plină de advocaţi cu patru clase, iar de teatru nu mal vorbim. *

Severi pentru noi înşj-w, nu vom pactiza cu vanitatea celor-l-altora. Ort cine poate se ri ac i ; ort-ce operă de gust ni se va aduce, '1 deschidem cu bucurie aceste coloane; şi iu criticele noastre vom spune nu ceea ce cerem noi, dar ceea ce gustul cere. Dai- promitem publicului că nu vom ti complezenţi, că nu vom l ă s a

să se publice nimic can,- nu ne va ii satisfăcut. Doue lucruri sunt In artă: ideia

I i t i l; A 'l'i ut l ì ,

A torma, l'aia ideie, l'ornine it<Ì!;.i l o o r o , cari dure Inmonden lilcrilor ; funi, forni;}

(deia peate (\ filosofii ji, «1 iiì- estetica, m i .

l'n ci i \ent anima despre r o i i 1 imitul ziiniluì: àn lc ' i i i , mi vom ciula a umple

/anni) ni traduceri; mi \oin laro rsceptimi" «lo cât rare nrf ţ;i pentru unele fra-(hitcrï care so voi' recomand i (irinfr'o limita, sanìiloasa. ; INI uitam c i , limb.ì, fnin-

( c / i datore-te muH tradiw atmehi Aiuiof. Sani, mudo. Incrini <!<• ini noeuiioseute

In IJoinania ; pentru :M He min fato cscopi inno. Nn vom publica din ima Inn tut

«Ic-jii a|iarnlo, Cu fonte accula iati ni chiar uzt o esoeptiune pentru Tvpurilo

dispai nie din care an aparul M ' o paini. Dar vrem ca colecţia sa, fio complecţi. An st ziar cslo de literat ui.i puni ,-i <lo cri l ic i t literarii; \mn da, seama, do orf-ee opera, din care ni se va. (rimile dupa, oliic.eid dono esemplare. Ni se zice ca. I), ministru ('roţnleseii A a propune ('amerei cieaUiinea, cernia, de lego, a unni /iar ol insti iirţiiiniî piildiee, care s.-l rcpn;dnc;i ;-i lecţiile profesorilor romàni si streini. Accadi a ar lì o mare iiiipiil/.iune dalii studiilor în t/ra noastră. Ne ştiind aurii dacii se va faro accabla publicaţie, vom da reviste istorice. Nn credem de cuvi­inţa in acest /Jar literar sa dam rc\is(e filosofica si ştiinţifice. Vom publica stu­dii' literare, sail tlteorice, san de criticii, asupra capn-d'oporilor precum şi nsa.prn 'ariilor celor noun

Vom face iui loc In'oiri aliilor marilor au tort; această parte are scopul spe­cial de a servi şcolarilor, atât celor din lycoii, c,'i,t şi celor din conservato . 'iii. In fine un credem ca pentru fii ziarul este literar, el treime sii so desinteresozo d" e s f i n i t i l e de instrucţie. J ,e vom trata in direnicele noastre.

A n c a un cuvent : pe rând fondul joaca, nu mai şt iii ce aventuri scandaloase d<> pe dealul Spirit, noi putem zice de aceasta, publicati'une. :

La imVe en permettra la lecture n. sa fille.

- - - » « T g y s r ^ K ^ - w « » 1 • — L -

[ ) ] a e r i n i y ë'ÂAuDi

Afar' o soaro şi lumină Hi ra/.o .şi sd ì in toi, A or curat , boltă senină Hi flori şi fluture!;

în peptu-mî Ause en t r i s t a ro Si 'u sufletul men, dor, In ochii mei, înduioşare Si 'n inimă amor !

il. ,1. ,l/(|(Vr/eH«/,î

LITERATI)lì IL

I

Acum destul cu plânsul căci inima ţi-e seacă Si chiar de ţ i -ai fi pl ină e t imp së'ï z i d destul: Poporul nostru este de lacrime sătul, Si ele nicî în versur i nu pot ca sô maï treacă; Zadarn ic poetaşiî în t rense le sö 'neacă Hîrţoagele lor toate reniân făcute sul.

I I

EïL S'a trecut cu moda de Iaci imi şi suspine Si cu acele crunte durer i imaginar ! Aţ! cărunţi t cu totul sërmanilor cobzari: Dér de s'a dus o vreme o nouă vreme vine Si ea c'un biciü pe care în mâna sa îl ţine P leznind vë s t r igă vouă: Alţi timpi, alţi l ău tar i !

I I I

Eubinele pe buze, mărgăr i ta r i î 'n g u r ă Si crinii de pe sînurî şi ochii ca de m u r ă Sunt nisce mărunţ i şur i ce nu şl mal aü v run ' cu r s : C u lacrimele falşe ce 'n t r 'una s'aü tot scurs S a u poticnit în costă şi se tot duc de-a dură Tîrî te de ridicol în repedele' i curs !

I V

Acuma este t impul puterii, bărbăţiei, Copilul de eri, astă-zî e un băiat viril: S'a scuturat la Plevna do jugu-epi t ropie l . De-ar fi copil şi astă^zî ar rămânea copil; Cu doina nu mal merge pe fruntea Eomânie l Deplin ca së renascem ne t rebuie-un Virgil!

Al. A. Macedonski

I

I , 1̂ IN" O r A > " y V r J^ IT A

K noapte ; urlìi crivăţul prin pădure ; cale toni 'şt grìibiNte pasul, şi gânduri negre '1 frământă ; iară voe 'f vin în minte Vorcolacf, Strigoi Stafii. Pare că sufletul mor­ţilor gi'ino prin frunziş. O lumină so araţii: e ufi colibă do muncitori. Se apro­pie cu încredere calò'torul, dar înainte do a intra, prin crăpătura uşit se uită cu sfială. III vadă e foc ; familia ir-ido impiojurul unei mămăligi. Un bătren moş­neag ia uă lmca*ii. \hi miliţian inlinde i:ă plosca unei tinere fernet: ea ride fi ochii sol arala toc şi iubire, t'.iiuo!. aridicâudu-se po picioarele de dindărăt, linge încet mâna bătrânului, care ili cut şi gânditor, priveşte cu dulceaţă tenăra pere­che Ianni e po pârul lui, dar are primăvara iu inimă, căci priveliştea ce vede ît reaminteşti! (impui tinereţii'. Calatorul împinge uşa .coliliei, zicându-şi: „Pot intra fără fricii ur.de domneşte iubirea." B. Fior eseu.

ö -JK-OZÎ - j »

ìlsfiit în Primăvară şi conceput înflori,

( n ^ c î î y f>(! vrutul cel de seară, sub cerul fără nori,

Jucând pe sinul fraged al rozelor frumoase,

tSburând pe. icï pe colo. în salturi graţioase,

Traeste, fără grijă, un fluture plăcut,

Voios ca si locaşul în care s'a născut.

Profani, senin, luminii, e tot ce 'nveseleşte

Po-acest galant de câmpuri ce florile iubeşte.

Dar véntul Primăvorei sluirând ne încetat,

lutr'un vârtej fantastic se duce întristat.

Şi criveţul cel aspru sosind din lunga-i cale,

Aruncă, fără milă, natura 'utreagă 'n jale.

Gingaşul flutur piànge prin aer rătăcit;

In van mai cată vara fi floarea ce-a iubit.

Iar praful ce lucise pe-aripele-î uşoare,

Se duce, precum sboară polenul dupe,floare^

Şi'ntocmaî ca plăcerea deşeart' a. unuî vis,

Ast-fel sërmanu-ï suflet dispare în abis,

p e$rp*ţ iu ţerână svârlit, fără simţire,

ïjï dl ataşe! suspinul de vecînic' adormire!

Bär n i d in Cruda moarte cdilmă n'a gustat!

In paserea nop turnă momentul ş'a aflat!

Nimic nu maïrèmase , nici urma delicată

A celuï ce născuse pe floarea 'mbălsămată !

Peri ca ş'al iubireî suspin sfâşietor,

Ce 'n urma lui nu află un glas îndurător!

Uitând şi veselie ş'a Primavere! floare,

Se stinse ca lumina steluţei protectoare!

Th. M. Stoenescu,

i

PITARUL

Era o earnă geroasă . . . . T r i s t ă earnă pentru săraci . . . earna în care am vëzut pent ru

ântêia dată pe bietul P i t a r ! . . . A ! s ă i fi vëzut încovoiat în două-cum l'aro vëzut eü, t recend pe sub ferestrele mele, cuî nu ' î -ar fi fost milă, d rag i cititori ? — Betreu, umbră a unuî alt. veac, cu şapca Iul cu cozoroc, cu antereul lui de îustren negru , ce flutura în toate părţile în criveţul de earnă, şi pe care se tot căznea să ş i l s t rengă la piept, el înfăţişa un adevërat t i p . . . şi m'a co ­pr ins o milă nespusă de bietul P i t a r ! . , .

Unde se ducea el pe gerul de foc, repede, repede, cu pasu l iute, dar mărunţel precum era şi dânsul ?

U T K l J A ' Ï O K l i l ,

Undo so ducea ştiu numai Dumnezeii ; caci n iei el nu s t i amolo plecase, undo o să ajungă, si când o să s e î n t o a r c ă ! . . Dar pio c a s e , . . . plecase, desnadăjduit , lăsând a casă pe o «ormauă Ite trenă, soră a Iul, pe jumăta te îngh io ţa tă -de frig şi do f o n i n e ! . . .

Când se întoarse, îl bătuiă în geam, şi trimisoîu o slugă d o I pofti 'năuntru , — De atunci , am vezut adesea pe bietul Pitar.

In t ra din cafenea în cafenea şi sta pe lângă uşă smerit, cu ochiul rugător , dar nu cerea nimerui nimic. De ì dai ceva, l u a ; nu II mul ţumea nici o d a t ă ; privirea ce opria asupra ţl, era Ansă plină da atâta recunoştinţă, în cât te 8 im ţi al mişcat, fără voe. —

Multe ml-a povestii, mie pitarul din vremile trecute, din vic­inile giubelelor, anferielor, rochilor do sarasir , iacalelor de samur căci era botrân şi vezuse multe. Ţ inea mirile până şi domnia Iul Vodă-Suţu, caro era urît , negru, scurt şi cam ghebos, dar caro cu toate acestea, nu era mal puţin priimit la parade în vuotul meterhanelel şi cu cântecul obicinuit, de primire a Domnilor de po vremea de atunci , cântec ce era cam în felul ăsfă :

„Nal t eşti „Oacheş eşti, „Spr încenat eşti, „Frumos eşti, „Mura l Mura ! „Să traesti „Să mbătrâneşfl , „Măria T a ! "

Si Vodă-Suţu, ghebos, negru, şi urît, pâşia, îngânfându pe, cu o mână pe ia taganul din brâu şi cu alta în sohl, în sunetul acestui cântec, al cărui ison. Ì-1 ţ inea meterhaneaua şi ciohodaril , cari loviaü cu sgomot în niste lipsii de aramă.

P 'a tunc l , bietul P i t a r nu era ce a ajuns a s t ă z i ! . . .

Al. A. Macţâomhi.

Iubesc frumósa tinereţe

Cu aniî sei de flori

Cu zîmbete pe a sa faţă

Cu ochï schinteietorî;

Imî place fruntea 1 coronata

De poezii ş'amor,

De dulci iluzii carii iute

Se nasc şi iute mor..

Cortegiul seü e din speranţe,

Din veclnice izbânzi,

Şi pulbere de aur poartă

Pe aripe plăpânzi.

Adesea e cutezătoare

întocmai ca Icâr

Şi pen' la soare se înaltă

In sboru 'I temerar!

In totul e însufleţită

De-al geniului foc

Şi egoizmul nu găseşce

In sufletul seu loc!

P'orî unde trece, respândeşce,

Ca fol de trandafiri,

Cu mâinele'I îmbelşugate, *

Idei şi dulci simţiri!

Se'I zică ori şi cum bătrenil

Pătrunşi de reci fiori,

Ce dragă este tinereţea

Cu anii sei de flori!

Al. A. Maeedonsk

JJTKKATOKUL (J

Ï&M> kW

^ 4 J ^ & s c h y l , tatăl t ragediei la Atenianiï , so născu la Eleu« r sis în anul 525. Foarte tener anco nu găsi a plăceri de

cât în poezie, care era principalul seü cult. Se povesteşte că în t inereţea sa, pe când se culcase lângă o vie, privind graţi i le na­turel şi căpătând inspiraţ iuni le cele m aï frumoase, coprins de un dulce somn, adormi. — Atunci ï so păru că vede în vis un nor all», d 'asupra căruia plana Bnehus, care afectase o poză majesfoasâ şi un aer maî mult sau maî puţin protector. •— Apoï tenërul poet auzi vocea acestui ze3, care I ordona să se ocupe cu s tăruinţă de poezie, să dea o nouă formă teatruluî Atenian, care deja sub pre ­decesorii sol, cum era Thesp i s şi alţii, ajunsese laoare-care dez­voltare, şi a face să se nască adevărata tragedie, promigândii I al face nemuri tor în suvenirea posteritate!. —-

Eschyl, deveni în scurt t imp un poet foarte distins. Ca şi A-nacreon, ca şi Oratili nu găsea inspiraţ iunile sale de cât în amor şi amicie. — Ou toate acestea Euhyl era un foarte puternic d o ­pi ugëtor al resbelelor : —• a s t f e l în Perşii, el pune în inimile A-tlienianilor nobila ardoare de a învinge tot d a u n a pe inamici, care ardoare, negreşi t până ia o limila, caracteriza această tragedie, numera ta intre capo-d'operile acestui mare autor tragic. —

Pe lângă că deveni creatorul tragediei , Euhyl fu un mare cetăţean şi un resbelnic dis t ins . El se luptase cu glorie la Mara­thon," la Salamina şi la Platea. Unul din cel «loi fraţi aï sei Oy negi re, d is t ins ca şi densul prin cea mal sheluci tă voinicie muri Ia Salamina prin moartea cea mal glorioasă.

Escliyl avea un geniu liber şi independinte, care trebuia s ă i coste scump mal târziii ; căci uşorii Athenian! se arătau foarte se­veri în aceea ce privia, mal cu seamă, .at ingerea cultului religios.—-Acuzat înaintea t r ibunalului cum că ar fi descoperit, într 'un mod indiscret mister île Cererei, t rebuia să fie condamnat la moar t e ; când Aminias , cel'alt frate al seu, care combătuse cu densul la Marathon, îna in tând pr in t re mulţime şi ajungènd în faţa judecă­torilor, descoperi un braţ mutilat în serviciul republiceî. Apoi des­crise cu a tâ ta căldură voinicie şi întreprinderi le fratelui seü, încât acesta fu achi ta i de fanaticii adoratori aï Olinrpulul.

Principalele t ragedi i cari ne-aü maï renias de la Eschyl sun t în numër de şeapte : Agamemnon, Coephoriï, Eumenidele, Promelheü, Ru­gătoarele, Cel §e ap le contra Tebeï §i Yerşil.

Spiri tul resbelnic domină în mal multe piese ale lui E s c h y l ; t ragedia Cei ţeaple contra Teòei, fu numi tă şi cu drept cuvent, Naşterea iui Marie. — Se simte la citirea acestei t ragedi i ca autorul vëzuse lüpte numeroase şi câmpuri de resboiü; •—fie care personagiu are un caracter p a r t i c u l a r . — Acelaş caracter străluoşte şi în Perş i i unde lupta de la Salamina se găseşte descrisă aşa de viu, în cât citind această t ragedie ne pare că suntem chiar in luptă şi quzim sunetele armelor, sgomotul resbelulul şi str igătele cele sfâşietoare ale murinzilor. —

Acest autor al anticităţiî, esprima în t r 'un mod foarte energic simţimintele puse în acţ iunea tragediei s a l e : ast-fel, dacă vom lua de exemplu amorul fratern, într 'un t imp când o resbunare îl op re ­şte de a se manifesta, vom vedea câtă violinţă şi câtă teroare pune autorul în inimele a unul frate si unei sori, făcend să uite pen­tru un moment, iubirea ce simte unul pen t ru altul. — Aşa da r , în Coephoriì, Oreste şi Electra, fratele şi sora, care se iubesc aşa de mult, care sunt orfani, iară milă exilaţi d in casa părintească, în momentul când iubirea între dînşiî a t inge puntu l culminant , a tunci această iubire fraternă este incatenata de o altă pas iune / de aceea a resâuwirù. — Şi or de câte ori aceşti doi fraţi încearcă a se arunca unul în braţele altuia şi a p lânge împreună nenoro­cirea lor, de atâtea ori resbunarea îl opreşte, şi apr inde î n t r enş i l setea de a pedepsi pe omorâtoril tatălui lor. —

Ia tă cum promit eï resbunare pe mormëntul lui Agamemnon :— Ce teribile accente în invocaţiunea umbrei tatălui lor, sugrumat în modul cel mal mizerabil.-—

„Tatăl meu !.. . . Tată l meii ! . . . Ce să zic, ce să fac pen t ru ca să pot trimite până la "patul teii mortual o rază de lumină, care ar putea să st ingă întunericul ce te 'mpresoară." —

Şi în timp ce fiul consultă umbra tatălui seü, corul, proster­na t la picioarole mormentulul lui Agamemnon, rëspunde cu o voce tristă şi gravă :

„Sângele trebue espiat prin sânge şi moartea pr in m o a r t e ! " — Iată sentinţa energică ce pune Eschyl în gu ra corului care cere resbunare. —

» 0 da ! s tr igă atunci Oreste, da ! . . . Zeus îmi va ară ta pe omorâtorï! . . Apolon m'a tr imis aci spre a căuta r e sbunarea şi

p e r i c o l u l ! . . Am veni t ! Nenorocire mie, dacă aş fi uitat moartea părintelui meu ! Arunca t în turmentele cele maî teribile, cu cor­pul slăbit de boală, cu perii albiţi (le suferinţe, aş fi rătăcit, ca un mizerabil , u rma t de visiunea Furiilor, eşite din sângele ce Ì -aş fi lăsat fără do resbunător ! . . . Urmat de umbra tatălui meii m 'aş fi desbătnt sub priviri le sale pline de f l ă c ă r i ! . . . "

Ast-fel, dacă Oreste nu resbună pe tatăl seu, iată ce soartă 'ï hotărăş te marele autor tragic. •— Apoi, poetul nu se mulţumesc,! numai cu atât, ci pune în Oreste o luptă şi mal mare, adecă îl face se se îngrozească de aceleaşi pedepse, dacă ar cerca să o-rnoare po muma sa, sub cuvènt de a îndeplini rësbunarea.— P u ­nând dar Eschyl în ereaţ iunea sa această luptă între datorie şi respect, între indiferinţă şi omorul de mumă, o inspiră groază şi tot de o dată compătimire.

Negreş i t la vocea lui Oreste, Eschyl mal adaugă şi pe aceea a Eloetrel : s tand la picioarele mormonlulul, acesfl doi copil al Iul Agamemnon, se îucurngiază la resbunare , fac invocaţiunî zeilor infernului, zeilor resbunătorl , Furi i lor şi. îşi reamintesc suvenirile zilei spăimântătoare, în care Agamemnon căzu sub loviturile unei soţii adultere.

OBESTE

Aminte,» 1.e-ţl tată, locui, unde-ai fest asasinat!

ELEGVBA

Şi fenieea, adultera, care crud te-a sugrumat!

ORESTE

El nu s'art luptat cu tine dupe lege, la. lumină!

ELECTRA

Nu! Sub velul nnpţeî, unde numai hoţul asasină!

ORESTE

Scoală!... Scoală din niormeutu-ţl .şi răslmn' acest ultragiil !

ELECTRA'

Dii-ne, noă, scumpe în ta, neînvinsul teii c; ragiu!

ORESTE

Oh! trimite 'n dreapta noastră zeul reslumăret tale!

Unde simt dar în mijlocul acestor invocatimi!, cari respândesc teroare, unde sunt acelo sent imente de amor fratern ce ar trebui să afecte acest! copil orfani şi proscr iş i?

Acest mod de a da o tărie creaţi unilor sale, Eschy l îl în t re­buinţează nu numaï în amorul fratern, ci în toate pasiuni le artei dramatice, negreşi t în raport cu caracterul personagelor ce dep inge .

Rugătoarele şi Promet/ieft, sunt iarăşi doue t ragedi i din cele mal însemnate ale lui Eschyl , al căror merit a ajuns la g r adu l cel mal mare.

Esckyl nu a creat numaï t ragedia : afară de d is t insu l geniu , dè marele intusiasm, de meritul composiţiunel ; de înăl ţ imea sen­timentelor care de multe or! întrece pe acea a luî Homere , el posedă ancă un spirit fertil în invenţiunile dramatice : decoraţiun!, maşinări i , architectură scenică, costume, invent imi! de decoruri , unirea diferitelor mijloace carï să producă o i luziune plăcută, el îmbrăţişează totul, şi asîăzî ciliar ne folosim de creaţiunile sale, de bine facerile geniului seti.— Acest poet datora nemărgin i tu l seü talent unei mari inspiratimi!.— Copil al lui Homere, ca să zic aşa, el se ridică câte o dată mal presus de creatorul seu.

Eschyl ar fi trebuit să aplaude, cel din teiü, triumfurile unu l rival contimporan al seü, care era Sophocle, şi a i p u n e chiar în numërul propriilor sale victori!, din momentul ce el crease ar ta în care acum un altul triumfa de densul . Dar această sete de glorie, care turmenta fără încetare pe marii scriitor!, este o pas iune ego­istă şi geloasă; pentru densa un defect sau o concurenţă dev ine aproape o lovitură mortală. — Eschyl învins în cele din u rmă de Sophocle, într 'un concurs la caro j u r i ! erau ce! zece genera l ! al armate!, veniţi pentru a asista la o ceremonie religioasă, în onoa­rea osemintelor luî Thesen, aduse la Athena de către Cimon, nil putu să sufere disgrafia acestui rival, şi zise un etern adio A -thenianilor !—

Deci în anul 4G0, el se retrase în Sicilia, la cur tea lui Hieron, care îl trată cu aceiaşi disî incţiuue ca şi Simonide, Ep i eha rme şi P indare .—în acest păment clasic al artelor şi al litorilor muri bă­trânul poet, în anul 456, strivit se zice de o broască ţestoasă, scăpată din ghiarelo unu! vultur, asupra capului seu.—

Eschyl avu do! fii; Euphoriou şi ' Jiion, cari se i lus t rară c a ş i tatăl lor în cariera li terilor. '

Siciliani! ridicară un monument pe mornienlul poetului lor a-doptiv. Athpiiianiî, ca i i îl lăsaseră să plece, cu indeferonţă; acum

1,1 TKIÎATORI'I, 13

făcură mart onori iu m e n t H u . ;\r. ,ini m no om. - -Ut i decret, ordonă c i piesele salo se lie puse din noii pn scenă. şi ca nimeni să n'aihă dreptul a schi m ba un cuvent din scrierile lui ; iar poporul în . u n a ­nimitate îl proclamă de Taiâ ni Trtigediel.

Se zice cit Autorii dramatici mergea ii sii invoco, ,şî sii declame piesele. Inr pe mormon tul acestui reformator al Tlieatrulut .Athenian.

7 . S Ir e ne seu

Vin îngere, vin I n n ^ m ; n e

Ou chipul teu cel bland; Aruncă-mi dulcea ta privire 5 0 mor în ea cătfwid:

Că 'n ea s 'asounde-o lume nouă C'un soare arziîtor: E lumea tainicelor vise 51 soarele d'amor!

Al. A. Macriïonxki

Precum în ozi şi iar so rupe Un şir l ung de mărgele iist-fel mereu înod la ş ind Iluziilor mele!

Si 'n tocmii ca nişce mărgele Ades de pe fir scapă In cât pe rend le vt>d pe toate Cum se sfărâm şi crapă!

De-aşifi izbuti ênse vr 'o dată Se 'nşir aste mfirgele Colan nò mal pur ta t de alta Ţi-aşiu face-atuncî d in ele!

Al. A. MaêedomU

•— Roză scumpă ce o dată Sîrăluciaî ca ş'o regină

Apărend în Pr imăvară Subt a cerului lumină,

Ia tă azi ca n tot d a u n a , P r i m ă v a r a revenit :

Pen t ru ce te 'nclinî cu j a l e ? Pen t ru ce te-aï ofili'?

— Altă dală Pr imăvara , T i m p de dor şi de iubire,

£6 ntorcea cu flori frumoase. Ce i n l z îmb iau cu fericire.

Azi un scaiü fără de milă Pus în drum de Dumnezeu

Suge într 'a l seu î-esaţiu Si profum si sucul meu!...

T/i. M. Stoencscu

• « - . » - 6 = 1 « * »

Genele eî ca nisce nori Molatic së scoboară Ş'ascund doul ochi strălucitori, Doul ochi ce mö omoară!

Dér de n 'ar fi 'n jos acei nori Cerar fi de mine oare?... Poţi s6 te uiţi óre 'n doul sori Gând nu poţi într 'un soare?...

Al. A. Macedonici

U T K H A T O H U I , 15

MIS CK LA NICK

li O II A lì. N A (5

Intre doi Criticati. Domnul X.... şT Domnul V, dot crìtici foarte renumiţi, lucrau intr'o zi In cabinetul lor. IM X.... făcea critica, unei piese, jucată do curând la. Tlieatru; D-l Y era a-piofnndat tu afacerile ziaristice.— Ambii lucrai! cu multă atenţiune.

Iutr'un moment D-nul X... se opreşte şi zice colegului seil: — Dar despre D-ra Z. ce să sciiti? — Auzi Întrebare!... Nu poţi spune alt de cât că a fost la apogeul sert. — liar bine, D-ra Z.. n'a executat cu fidelitate rolul ce 'ï se comfiase..-

h'apoï eil sunt foarte conştiincios. - - Nu "nţelegi că me superi?. —•- Pentru ce?. — Pentru că eu iubesc pe D-ra Z.... — A! Me iartă !.. Atunci este altă secotelă. Voi seri!...

* *

A Q U A T O F A N A

Apa Tofanineï, aquetta de Napoli sóu sininplu a (pi et ta, fu un liquid otră-\ ìtor care avu mare trecere in Nea pol şi in Roma, in a 2-a jumetate a. seco­lului al XVll-ea. După spus'Me lui Gmolin, ficu mai multo victime decât ciuma ce apăruse, pe atunci; insă-şt Tofanina mărturisi că trimisese pe lumea cea-l-altă mai mult de. fiOO de persóne. Aqua Tofana, limpede ca apa curată, n'avca nici un gust, ast-fel că se dădea fără a deştepta era mai mică bănuială.

Galiani şi Arelicnbolz gândeai! că era o proparaţie de opium şi de cantaride, dar aparinţa şi efectele acestei ape fac neadmisibilâ acesta suposiţie. Ce greti tn-tradover de a disimula gustul şi mirosul opiului într'o preparaţiunc, când el se află tntr'uă cantitate care potè produce efect. De altă parte cantandole sunt forte acre la gust şi foarte active. Primul din aceste medicamente este sedativ; al doilea este stimulant In gradul cel mai înalt; ambele, determină symptôme ce nu pot românca ascunse.

Krndtel credea că princinripalul incident al acesiet otrăvi era plumbul. Halle ora convins că in composi'iunca ci intra o oreştear? cantitate din balele ingbioţato ce se adună împrejurul gurci indivizilor care per iu torture. Gino ar node et ."."esta explicaţie a fost dată în 178:1. Garelli pare <ă s'a apropiat de ;>devn dirami că aquotta nu era alt. ceva decât o soluţiune t'c arsenic (aeid-arsonios), cărei In «dever adaogă, fiîrăa se şti pentru ce, sucul unei plante foarte

nevinovate, anlhìrinum cymbalarîa. Acesta opiniunea întrunit numeroase adhcsiunï.

Se pare că această otravă causa inevitabil mórtea, şi că se putea regula da­rea eî ast-fel în cât moartea sa se producă la un timp fixat, séu în câte-va dile, séti inţr'un an şi maî mult încă. Patru, şese picături eraü doza ordinală. Nu de­termina nici un symptom aparinte afară de o sete nespusă: nu se produceai! ver­sar!, mei dureri, nicî imflamaţie, nicî căldură. Victima simţea numaî o nelinişte pe care nu o putea defini.. Cădea, uniî maî iute, ,alţ i i ,mal târdifl, într'o stare de Ungetüme, însoţită de un desgust pronunţat de viaţă. Viscerele celle maî impor­tante nu întărdiatt a fi attacate şi în fine mórtea sosea. Tofana séti Tofanina, Si­ciliana din Palerma, se servi cea d'ântëitt de acésta otravă. Nu se ştie tocmai e-poca în care a debutat în grozava sa meserie; se pare că a început inainte de 1659. Ea dădea generos apa sa maî ales tinerelor femei ostenite de bărbatul lor, şi, pentru a ascunde maî bine natura otrăveî,"o punea în micî sticluţe avênd de o parte acesta etichetă: mana Sântului Nicolae din Bari, şi de altă parte o i-magină a sântuluî; aquetta trecea ast-fel drept uă liquoare care eşea din chiar mormântul sântuluî Nicolae.

Numaî în 1709 descoperi vice-regele Neapoluluî acest detestabil comerciu. Tofanina se înconjură de. atunci de cel maî adânc my.ster; ea \şî schimbă adesea locuinţa, dar în fine fu trădată, şi, cu tòte că se retrăsese într'o mănăstire, fu prinsă şi condusă la castelul Oului. Se dice că cardinalul Pignatelli, indignat de violaţi unea locaşului sânt, rmeninţă cu afurisanie oraşul, dacă nu i se preda cul­pabila.

Vice-regele respàndi atuncî sgomotul că această femee şi complicii sei eraü se otrăvescă făntănele oraşului şi fructele aduse la târg, şi când poporul turbat veni sa reclame cu strigăte pedeapsa vinovatei, printr'u'n fel de compromis între am­bele autorităţi, timpurală şi spirituală, ea fu strânsă de gât în temniţă şi corpul sëil fu dus nóptea în curtea mănăstirii. Garelli énse, intr'uă sensóre către Hoif-man (1718) afirmă că era în temniţă, şi Keysler, care visita Ncapolul în 1 7 3 0 anunţa că ea esista ènea, şi că puţini streini părăsea.1 oraşul, fără a merge a o vedea în temniţă.

Puţin timp dupe ce Tofanina începu a practica oribila sea inventarne, se formala Roma, pentru a o esploata, uă societate de tinere femeî, prezidate de o siciliana numită Hieronima Spara, care luase secretul delà însă-şî Tofanina. Descoperite, fură riguros pedepsite. Preşedinta lor, Spajfl, fu spendurată împreună cu (Iratiana. a doua dup e dènsa

Aqua Tofana fu, se ilij/é, adusă la Paris către finele secolului al XVII-ha-, a ceasta epocă fu semnalat* prin crimele marchiseï de Brinvilliers, ;şi printr'o imul. tiré atât de mare a otrăvirilor, încât scrisori patente din 7 Aprilie 1079 stabi­liră, pentru a le cerreta, camera regală do la arsenal, numită camera otrăvirilor

Detractorii timpului actual pretind că societatea, se demoraliseasă pe iie-care di. Dar, graţie corului, suntem depaite da timpurile ia care aii apărut aqua To­fana şi praful dé moştenire. '

/ Tipografia Th. MichàTescu strada b i s . l ini f*o. 4,