Omraam Mikhaël Aïvanhov

HRANA, O SCRISOARE DE IUBIRE DE LA CREATOR

Tăcerea în timpul meselor

Să presupunem că, datorită unor împrejurări, aţi fost lipsiţi mai multe zile de hrană: sunteţi atât de slăbiţi încât nu puteţi nici să mergeţi, nici măcar să faceţi cea mai mică mişcare. Chiar dacă sunteţi foarte bine instruiţi sau bogaţi, cunoştinţele voastre sau averea nu vă vor fi de nici un folos în comparaţie cu o bucată de pâine sau un fruct oferit de cineva. De la prima înghiţitură, începeţi deja să vă reînsufleţiţi. Nu este ceva miraculos? Această hrană, căreia îi acordaţi numai în mod instinctiv şi inconştient o importanţă, este cea care vă dă puterea să vă întremaţi din nou şi să puteţi vorbi, să acţionaţi, să vă exprimaţi nişte sentimente, să gândiţi. Ce reprezintă o înghiţitură de hrană? Ce elemente conţine ea, ce mecanisme declanşează, oare nu merită să ne gândim la aceasta?

Este adevărat, pe deoparte trebuie să constatăm că întreaga lume pune pe prim plan problema hranei. Toţi încearcă mai întâi de toate să regleze această problemă: ei merg zilnic la lucru, unii chiar până la epuizare şi sunt totuşi gata oricând să se bată pentru a putea mânca - câte războaie şi revoluţii au alte origini! Dar această atitudine privind hrana nu este încă decât un instinct pe care oamenii îl au în comun cu animalele care îşi petrec o mare parte din timpul lor pentru a supravieţui. Ei nu au înţeles încă dimensiunea psihică şi chiar spirituală ale nutriţiei, ei nu ştiu să se hrănească.

Observaţi câteva persoane adunate în jurul unei mese: ele îşi duc hrana la gura într-un mod automat, inconştient, înghit aproape fără să mestece, agitând în mintea şi în inima lor cantităţi de gânduri şi sentimente

disparate... Câte mese nu se desfăşoară în mijlocul strigătelor şi al certurilor!

Trebuie să vedem doar ce se întâmplă în familii: înainte de mese, oamenii nu au nimic să îşi spună, fiecare în colţul său se ocupă de lectură, ascultă radioul sau meştereşte câte ceva... Imediat ce se îndreaptă spre masă, toţi au însă ceva de povestit sau ceva de rezolvat, şi ei vorbesc, discută sau se ceartă. Astfel, ei perturbă funcţionarea organismului: nici un proces nu se mai derulează corect, nici digestia, nici secreţiile, nici eliminarea toxinelor.

Câţi oameni nu se îmbolnăvesc fără să realizeze că răul le vine din felul în care se hrănesc! Ei se simt nervoşi, neliniştiţi şi, pentru a remedia, unii încep să practice relaxarea, meditaţia, yoga... Dar dacă ei vor continua să mănânce oricum, în zgomot, în agitaţie, în discuţii, nu le va folosi la nimic să se relaxeze ulterior, să mediteze sau să practice yoga. Este chiar o pierdere de timp, în vreme ce, zilnic, în timpul meselor, ei au ocazia să facă un exerciţiu de destindere, de concentrare de armonizare a tuturor celulelor organismului.

Ceea ce eu vă pot spune despre nutriţie este de cea mai mare importanţă. Fără îndoială, la început vi se va părea plictisitor şi greu de realizat. Dar dacă vă străduiţi să înţelegeţi, şi mai ales dacă încercaţi să puneţi în practică câteva dintre aceste adevăruri, întreaga voastră existenţă se va îmbogăţi, se va înfrumuseţa şi transforma.

Aşadar, eu vă voi vorbi în maniera în care un înţelept, un Iniţiat concepe nutriţia. Cum el îşi pregăteşte cele mai bune condiţii pentru a primi elementele pregătite în laboratoarele naturii, el începe prin a se reculege, legându-se de Creator,

binecuvântând hrana şi, mai ales, evitând discuţiile, hrănindu-se în linişte. Când el ia prima înghiţitură, el încearcă să o mestece în mod conştient, cât mai mult timp posibil, până când ea devine lichidă şi dispare în gură, fără ca el să se străduiască să o înghită.

În orice domeniu, cel mai important moment al unei acţiuni este începutul ei, acesta fiind semnalul pentru declanşarea unor forţe, iar acele forţe nu se opresc în drum, ele merg până la capăt. Dacă începeţi o activitate într-o stare armonioasă, tot restul se va desfăşura în mod armonios. Starea în care luaţi prima înghiţitură este aşadar foarte importantă şi trebuie să vă pregătiţi să o faceţi în cea mai bună dispoziţie posibilă: prima înghiţitură este cea ce pune totul în mişcare.

Să revenim însă la masticaţie. Dacă mâncăm încet şi mestecăm bine, ne uşurăm digestia. Dacă înghiţim alimentele fără să le mestecăm îndeajuns, stomacul care le primeşte trebuie să furnizeze un surplus de energie pentru a le digera. Iar masticaţia mai are încă o funcţie: gura este prima ce primeşte hrana, ea este un laborator ce joacă deja într-un plan mai subtil rolul unui adevărat stomac; datorită unor glande aflate pe limbă şi sub limbă, ea absoarbe particulele eterice ale hranei, energiile cele mai fine şi mai puternice. Ceea ce primeşte apoi stomacul nu este decât partea cea mai materială a alimentelor. Nici chiar specialiştii în nutriţie nu insistă îndeajuns asupra necesităţii de a le mesteca bine înainte de a le înghiţi.

Eu tocmai v-am spus că gura este un fel de laborator. Putem spune şi că ea este o mică bucătărie şi că, înainte de a lăsa hrana să coboare în stomac, trebuie să o pregătim puţin în această bucătărie, să o

coacem, să o condimentăm cu puţin de ulei, adică cu salivă.

De ce, încă de la primele înghiţituri, înainte chiar ca alimentele să poată fi digerate, simţiţi că v-aţi recâştigat nişte forţe?

Dacă aceasta s-a putut face repede, este meritul gurii, organismul absorbind deja nişte energii, nişte elemente eterice ce v-au alimentat deja sistemul nervos. Înainte ca stomacul să fi putut transforma hrana, sistemul nervos este deja hrănit.

Procesul hrănirii trebuie să ne redea vigoarea, iar dacă anumite persoane se simt obosite după masă, înseamnă că ele se hrănesc într-un mod greşit. Când înghiţim hrana fără să o mestecăm bine, ea este mai greu de digerat, organismul trebuie să depună aşadar mai mult efort, iar de aici vine oboseala. Sănătatea presupune respectul câtorva principii foarte simple, iar conştientizând cu ce ne hrănim, mestecând bine fiecare înghiţitură, constituie unul dintre aceste principii.

Aşadar, liniştea oferă cele mai bune condiţii pentru ca procesul nutriţiei să se desfăşoare în mod armonios. A ne hrăni însă în linişte nu se limitează la a nu vorbi. Ce linişte poate fi cea întreruptă fără încetare de zgomotul farfuriilor, al lingurilor, al furculiţelor, al cuţitelor, al paharelor etc? Este de nesuportat! Liniştea la masa presupune deopotrivă să nu facem zgomot cu tacâmurile, adică faptul că ne-am dobândit stăpânirea gesturilor.

Gestul aparţine domeniului voinţei, dar voinţa nu este de ajuns, ea trebuie să fie susţinută de gând şi sentiment. Dacă dorim să evităm răsturnarea sau lovirea obiectelor, gândul trebuie să fie prezent, atent, pentru a evalua distantele, şi însoţit de un sentiment

plin de pace, de duioşie. Neatenţia, graba sunt principalele cauze ale zgomotului. Daca mutăm un pahar fără să ne uităm la ce distanţă se află, în faţa sau în spatele unui alt obiect, îl lovim. Este doar un detaliu, dar el ne arată un defect ce riscă să se manifeste la o scară mult mai mare în existentă.

Dacă un obiect scapă viziunii, conştiinţei voastre, nu mai sunteţi stăpânul lui şi el nu vă mai ascultă. Pentru a stăpâni un obiect, trebuie să îl dominaţi mai întâi prin intermediul gândului; dacă el vă scapă, nu veţi fi niciodată stăpânul lui. Toate micile stângăcii comise de anumite persoane în timpul meselor ne demonstrează că ele nu sunt prezente, conştiente, iar de aici putem prevedea că în nişte circumstanţe mai importante ele vor vorbi şi acţiona cu neatenţie, îmbrâncindu-i pe ceilalţi, lovindu-i. Cât timp le va trebui apoi pentru a-şi repara gafele! Ele vor suferi.

Este inutil să ne preocupăm prea mult de dietetică, aşa cum se întâmplă la ora actuală, dacă vom continua să neglijăm modul în care mâncăm. Aşadar, eu nu vă voi vorbi despre regimul alimentar, există destule lucrări ce tratează acest subiect. Eu vă voi spune doar că promovez vegetarismul şi o alimentaţie sănătoasă: evitaţi alcoolul, produsele tratate chimic şi toate excesele de orice fel. Trebuie să fiţi prudenţi, cumpătaţi, atâta tot. Iată de ce eu nu îi aprob pe cei care spun că trebuie să mâncăm numai cereale sau numai fructe, sau doar legume crude, să nu bem niciodată nici o picătură de vin, de ceai sau cafea. Nu, este exagerat.

Eu am fost deseori întrebat despre vegetarism. În zilele noastre, omul, şi în mod special omul occidental, ar avea posibilitatea să se hrănească fără să masacreze o grămadă de animale nevinovate.

Crescând nişte animale, uneori în condiţii de nedescris, fără alt scop decât comerţul şi consumul lor, el este vinovat nu numai de acte de cruzime, dar îşi face rău şi lui însuşi.

Superioritatea alimentaţiei vegetariene asupra alimentaţiei carnivore derivă din ceea ce ea reprezintă, într-un fel, o concentrare a razelor solare. Când mâncăm un fruct sau o legumă, noi absorbim indirect lumina solară, iar această lumină lasă foarte puţine reziduuri în noi. În timp ce, carnea este mai degrabă săracă în lumină solară, de aceea ea putrezeşte repede; or, tot ceea ce putrezeşte rapid nu este bun pentru sănătate. Numeroşi medici recunosc azi binefacerile vegetarismului, dar condiţionând alcătuirea unor meniuri echilibrate şi înlocuirea cărnii cu peştele (Cf. Yoga nutriţiei, Colecţia Izvor nr.204, cap. V: „Vegetarismul”).

Eu v-am spus că nu doresc să mă opresc asupra regimurilor alimentare. De ce? Pentru că vegetarismul, la fel ca şi hrana cea mai sănătoasă şi de cea mai bună calitate, nu va împiedica niciodată pe nimeni să devină vicios şi rău. Hrana constituie doar un mijloc. Cel mai mult contează viaţa psihică; faptul că te-ai hrănit sau nu cu un anumit aliment este ceva secundar. Numai cel care s-a hotărât să facă o lucrare asupra lui însuşi va şti să găsească în ceea ce mănâncă elementele ce îl vor hrăni în toate planurile.

Nu este uşor să taci şi să nu faci zgomot cu tacâmurile în timpul meselor, dar nu acest lucru este cel mai greu: păstrăm liniştea, reuşim să tăcem şi să ne controlăm aproape gesturile, în timp ce în interior continuăm tot felul de conversaţii cu unii sau cu alţii: familia, prietenii, colegii de muncă, patronul... Ce reprezintă aceste conversaţii? Adesea, nişte reproşuri,

nişte acuzaţii sau chiar nişte ameninţări... Iar acesta este cel mai nociv mod de a ne hrăni.

Evident, este important să alegem o hrană sănătoasă şi să avem nişte mese echilibrate, dar starea în care mâncăm este şi mai importantă: când nu ne luăm anumite precauţii, ne putem otrăvi cu cea mai bună hrană. Da, dacă în momentul în care introducem alimentele în gură, suntem tulburaţi, agitaţi de furie sau de alte stări negative, aceste alimente se impregnează cu otrăvurile produse de o stare sau alta şi aceste otrăvuri se vor răspândi în tot organismul. Veţi spune că nu aţi auzit niciodată vorbindu-se despre asemenea lucruri. Este posibil, dar acesta este adevărul: pe măsură ce o absorbiţi, hrana se impregnează cu unele elemente nocive pe care intelectul şi inima voastră sunt pe cale să le fabrice, şi ea vă otrăveşte. Evident, şi contrariul este valabil: alimentele se impregnează cu gândurile şi sentimentele bune ce le aveţi în timp ce mâncaţi, şi să vă hrăniţi din chintesenţa lor.

Momentan, este normal să fiţi tulburaţi şi iritaţi de anumite evenimente; atunci, chiar dacă este ora mesei, aşteptaţi puţin să vă regăsiţi liniştea şi armonia interioare înainte de a mânca. Dacă nu este posibil să aşteptaţi, pentru că ocupaţiile voastre vă obligă să hrăniţi chiar în acel moment, străduiţi-vă cel puţin să vă concentraţi asupra hranei, impregnând-o cu respectul şi recunoştinţa voastră: aceste sentimente, al căror suport ea va deveni pătrunzând în voi, vor transforma stările voastre negative şi voi nu veţi tulbura atmosfera psihică a nimănui, a familiei, a prietenilor, care se află la masă.

Semnul evoluţiei unei fiinţe umane este conştiinţa pe care o are că aparţine unui tot mult mai vast,

asupra căruia ea veghează să nu îi tulbure armonia, nu numai prin activitatea sa, dar şi prin gândurile, sentimentele, zgomotul ei interior. Veţi spune: „Cum aşa, zgomot interior?” Da, orice zgomot este rezultatul unei lipse de armonie, iar zgomotul pe care fiecare îl poate face cu neliniştile sale, cu revoltele sale, tulbură atmosfera psihică a anturajului său.

Eu voi mai adăuga aici că, pentru a ajunge să ne concentrăm gândul în timpul meselor, trebuie să fim în prealabil puţin antrenaţi la stăpânirea sa în viaţa zilnică. Dacă aveţi obiceiul să alungaţi gândurile şi sentimentele negative ce vă pot copleşi, atunci sarcina voastră este uşurată. Veţi spune: „Atunci, trebuie să ne pregătim o viaţă întreagă pentru a putea mânca corect!” Da şi nu... Nu veţi rezolva toate problemele fiindcă aţi învăţat să mâncaţi corect. Eu iau mesele ca o bază, un punct de plecare, dar aceasta nu înseamnă că nu există altceva mai important. Întreaga zi trebuie să fiţi atenţi şi vigilenţi pentru a face faţă în orice împrejurări, şi să încercaţi să păstraţi deopotrivă această atenţie şi vigilenţă şi în timpul meselor.

Hrani yoga: să ne hrănim corpurile subtile

O masă este o ceremonie magică pe parcursul căreia hrana trebuie să se transforme în sănătate, în forţă, în iubire, în lumină. Observaţi-vă: când aţi mâncat într-o stare de agitaţie, de furie, de revoltă, în orele care urmează sunteţi îndemnaţi să vă comportaţi cu acreală, cu nervozitate, cu patimă, iar dacă a- veţi nişte probleme dificile de rezolvat, balanţa se înclină mereu spre latura negativă. Veţi încerca să vă justificaţi, spunând: „Aşa stau lucrurile, eu nu pot face nimic, eu sunt nervos”, dar adevărul este că, prin

agitaţia voastră, aţi influenţat în rău hrana şi ea este acum ca o prezenţă interioară ce vă întreţine proasta dispoziţie. Ca să vă uşuraţi, poate că veţi lua nişte calmante, dar acestea nu vă vor folosi prea mult. Dacă doriţi să vă amelioraţi starea sistemului nervos, învăţaţi mai degrabă cum să vă hrăniţi; veţi câştiga astfel mult timp şi veţi face mari economii de energie.

Când veţi şti să mâncaţi în linişte şi pace, veţi constata că veţi păstra vreme îndelungată această stare şi, apoi, chiar dacă sunteţi solicitaţi continuu şi obligaţi să alergaţi la stânga şi la dreapta, vă vor fi de ajuns câteva secunde să vă opriţi pentru a simţi că pacea este mereu acolo. Da, fiindcă aţi ştiut să vă hrăniţi corect. Altminteri, indiferent ce faceţi, fie că vă odihniţi, fie că încercaţi să vorbiţi calm, agitaţia, nervozitatea, tulburarea nu vă vor părăsi. Nu impregnăm fără să fim pedepsiţi cu nişte vibraţii haotice o hrană pe care Inteligenţele naturii au pregătit-o cu atâta grijă pentru a întreţine viaţa în noi.

Eu nu am văzut nicăieri ca hrana să fie considerată ca o yoga, dar eu vă spun că ea este o yoga, cea mai bună care există. Toate celelalte: Raja-, Karma-, Hata-, Jnana-, Kriya-, Agni-yoga sunt minunate, dar sunt nişte discipline dificile ce necesită o practică îndelungată; sunt necesari ani de exerciţii pentru a obţine nişte rezultate. În timp ce, yoga nutriţiei, Hrani-yoga (în limba bulgară, hrăni înseamnă hrană) cum o numesc eu, are rezultate foarte rapide. Este cea mai simplă yoga, cea mai accesibilă şi, deşi încă într-o manieră inconştientă, este practicată de toţi oamenii, fără excepţie. Nu numai magia, ci şi alchimia este conţinută în această yoga, cea mai necunoscută şi mai prost înţeleasă până şi astăzi.

Cu Hrani yoga, chiar dacă sunteţi copleşiţi de muncă, nu vă veţi putea ascunde în spatele acestui pretext pentru a neglija practica spirituală. La fiecare masă aveţi cele mai bune condiţii pentru a vă lega de Cer, de Dumnezeu. Toată lumea este obligată să se hrănească. Nu aveţi timp să vă rugaţi, nu aveţi timp să meditaţi? Este de înţeles, dar zilnic sunteţi obligaţi să consacraţi cel puţin o oră sau mai mult pentru a vă hrăni. Atunci, de ce să nu profitaţi de acest moment ca să vă detaşaţi de grijile voastre, de agitaţia din jur, amintindu-vă că aveţi un suflet şi un spirit de hrănit, şi să trimiteţi Domnului un gând de mulţumire pentru ceea ce El vă dăruieşte prin intermediul acestei hrane?

Ce este hrana? O scrisoare de iubire. Da, o scrisoare de iubire scrisă de Creator, şi atât de multe lucruri depind de modul în care citim această scrisoare! Dacă ne comportăm cu neglijenţă, nu vom avea nici un beneficiu. Când primiţi o scrisoare de la o fiinţă pe care o iubiţi, o citiţi şi o recitiţi pentru a-i simţi toate nuanţele: fiecare cuvânt vă pare că poate conţine o întreagă lume de semnificaţii de descoperit. Dar scrisoarea Creatorului, oh...! ea nu merită nici o consideraţie! Oare trebuie să aşteptăm să fim lipsiţi de hrană pentru a-i recunoaşte întreaga importanţă?

Sunteţi uimiţi să mă auziţi afirmând că hrana reprezintă o scrisoare de iubire de la Creator pe care trebuie să o descifrăm. Da, ea este scrisoarea de iubire cea mai puternică, cea mai pilduitoare, fiindcă este scris: „Eu am venit ca viată să aibă!” Mâncaţi un fruct... încercaţi să descifraţi această scrisoare în care Domnul vă mai scrie: „Copilul meu, eu vreau ca tu să devii într-o bună zi asemenea acestui fruct, gustos, parfumat. Pentru moment, tu eşti acru, acid, scorţos, nu eşti gata să fii gustat, şi trebuie să te instruieşti!

Priveşte cu atenţie acest fruct: dacă el a ajuns la maturitate, înseamnă că el a fost expus la soare. Asemenea lui, tu trebuie să te expui la soare, la soarele spiritual, care se va ocupa să transforme în tine toate sucurile acide şi indigeste, şi îţi va dărui deopotrivă nişte culori frumoase..”. Iată ce ne spune Domnul prin intermediul hranei. În ziua în care veţi învăţa să vă hrăniţi în mod conştient, îl veţi auzi aşa cum eu îl aud.

Toate alimentele ce constituie hrana noastră transmit cuvântul Domnului, fiindcă ele sunt o lumină condensată, nişte sunete condensate. Străduindu-ne să fim mai atenţi, noi vom auzi această voce a luminii. Pentru că lumina nu este separată de sunet, lumina reprezintă deopotrivă o muzică: nu numai că ea vorbeşte, dar ea şi cântă. Ea este Cuvântul Divin.

În ziua în care oamenii vor şti să primească hrana ca un mesaj de iubire de la Creator, ei vor înţelege că a te hrăni nu înseamnă numai a menţine corpul fizic într-o stare de sănătate bună. În afară de corpul fizic mai avem şi alte corpuri de hrănit, corpuri mult mai subtile, sedii ale funcţiilor noastre psihice şi spirituale: corpurile eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic (Viaţa psihică: elemente şi structuri, Colecţia Izvor, nr.222, Cap. III: „Mai multe suflete şi mai multe corpuri”). Aşadar, nu veţi fi uimiţi dacă eu încerc să vă explic cum concepe un Iniţiat nutriţia. Toate fiinţele se hrănesc, dar numai Ştiinţa Iniţiatică ne învaţă dimensiunile reale ale acestui act de a ne hrăni.

Pentru corpul fizic, eu v-am mai spus, este important să mestecăm bine alimentele: ele vor fi bine asimilate dacă, înainte de a ajunge în stomac, au fost măcinate şi reduse la o stare aproape lichidă. Digestia lor începe, într-un fel, chiar din gură. Mai doriţi o

dovadă? Timp de ore întregi aţi lucrat şi acum sunteţi obosiţi, flămânzi. În sfârşit, ajungeţi să mâncaţi... Digestia completă a unei mese durează în jur de trei sau patru ore, şi totuşi la un sfert de oră după ce aţi mâncat, vă simţiţi revigoraţi, gata să vă reîntoarceri la muncă. Acest lucru dovedeşte că doar partea cea mai grosieră a alimentelor este asimilată de stomac şi intestine, în timp ce partea subtilă, cea care generează energie, este imediat absorbită prin gură datorită masticaţiei.

Pentru corpul eteric sau corpul vital, care este dublura corpului fizic, trebuie adăugată respiraţia. Aşa cum aerul întreţine flacăra, tot aşa câteva respiraţii profunde în timpul meselor favorizează digestia. Pentru că digestia nu este altceva decât o combustie: în stomac alimentele sunt supuse unui fel de preparare. Oprindu-ne, din când în când, să respirăm profund, uşurăm lucrarea corpului eteric care este purtător al vitalităţii, al sensibilităţii senzoriale şi al memoriei.

Corpul astral se hrăneşte cu nişte sentimente, nişte dorinţe, nişte emoţii. Concentrându-ne atenţia asupra alimentelor, încercând să intrăm în legătură cu ele, aşa cum o facem cu fiinţele vii, dăruindu-le iubire, noi extragem din ele nişte particule preţioase care ne hrănesc inima. Fiind bine hrănită, inima noastră ne inspiră nişte sentimente de generozitate, de bunăvoinţă: devenim din ce în ce mai mult capabili să trăim în pace şi armonie cu cei din jur, cât şi cu toţi oamenii.

La toate aceste eu mai pot adăuga ceva. Zilnic, femeile mai ales, dar şi bărbaţii îşi pregătesc masa. La ce se gândesc ei în acel moment?... Ei bine, de acum înainte să se străduiască, atingând alimentele, spălându-le, curăţându-le, tăindu-le, gătindu-le, să le

impregneze cu iubirea lor... Să le vorbească astfel: „Voi care purtaţi viaţa Domnului, eu vă iubesc, eu ştiu câte bogăţii purtaţi în voi. Eu am o întreagă familie de hrănit, milioane şi miliarde de locuitori în mine, celulele mele. Fiţi amabile, dăruiţi-le această viaţă, dăruiţi-o şi celor care vor veni să împartă masa cu mine”.

Pentru a ne hrăni şi corpul mental, trebuie să ne concentrăm asupra alimentelor pe care le ducem la gură, şi când este posibil, să închidem ochii pentru ca nimic să nu ne distragă atenţia. Din moment ce hrana reprezintă o manifestare a Divinităţii, trebuie să o studiem sub toate aspectele sale: de unde vine ea, ce conţine, care sunt calităţile ce îi corespund, ce entităţi s-au ocupat de ea. Toată această materie însufleţită ce contribuie la construcţia şi întreţinerea corpului nostru este făcută din energie, din particule care nu vin doar din pământ, ci din întreg universul, şi care s-au materializat aşa cum un copil se materializează în pântecul mamei sale.

La origini, plantele, fructele sunt nişte spirite în spaţiu, dar ele nu s-ar putea manifesta şi lucra în planul fizic dacă nu ar avea un corp fizic. Pentru a putea acţiona eficient, aici, pe pământ şi a întreţine viaţa, aceste spirite trebuie să se conformeze legilor materiei: ele se încarnează. Dacă sunteţi mai atenţi, dacă înţelegeţi bogăţia şi valoarea hranei, puteţi primi şi descifra mesajele pe care ea le transportă: ea vă va spune cum toate particulele ce o compun au străbătut universul, ce fiinţe au lucrat pentru a le face să crească, ce entităţi s-au ocupat să le infuzeze o anume proprietate. Ea a înregistrat chiar amprentele lăsate de toţi cei care au lucrat pe câmp sau au păşit pe lângă ea.

Da, cunoaşterea pe care o primim astfel, hrănindu-ne, este o cunoaştere însufleţită, fiindcă ea impregnează întreaga substanţă a sufletului nostru. Ea se manifestă în noi ca o limpezime, o pătrundere profundă a vieţii şi a lumii. Iar dacă trebuie apoi să citim, să reflectăm, să studiem după aceste mese la care am ştiut cum să ne gândim la hrană, corpul nostru mental va deveni din ce în ce mai rezistent şi capabil de eforturi prelungite. Să nu credeţi că este de ajuns să citiţi, să studiaţi, să reflectaţi pentru a dezvolta capacităţile mentale. Nu, studiul, gândirea sunt nişte activităţi indispensabile, dar insuficiente pentru a hrăni corpul mental.

Şi pentru că dincolo de corpurile fizic, astral, mental, noi avem şi alte corpuri de o esenţă mai spirituală, corpurile cauzal, budic şi atmic, trebuie să le hrănim şi pe ele. Le hrănim, lăsându-ne pătrunşi de un profund sentiment de recunoştinţă fată de Creator, care ni se adresează prin intermediul hranei. Particulele subtile pe care reuşim astfel să le captăm se vor repartiza în creier, în plexul solar, în inimă, în plămâni etc. Începem să simţim nişte nevoi şi să resimţim nişte bucurii de o natură mai spirituală, şi tot mai multe posibilităţi ni se oferă. Acest sentiment de recunoştinţă faţă de Creator pe care oamenii îl pierd din ce în ce mai mult ne va deschide într-o zi porţile celeste prin care vom primi cele mai mari binecuvântări. Pentru că recunoştinţa este capabilă să transforme materia brută în lumină.

Aţi mâncat un fruct, un simplu fruct, şi iată că pulpa lui, odată digerată şi asimilată, va aduce fiecărui organ al corpului vostru tot ce el are nevoie pentru a putea continua să funcţioneze. Datorită acelui fruct, voi continuaţi să vedeţi, să auziţi, să respiraţi, să

gustaţi, să atingeţi, să vorbiţi, să cântaţi, să mergeţi. Şi chiar părul vostru, unghiile, dinţii, pielea voastră vor beneficia. Da, cum să nu fim plini de admiraţie în faţa Inteligenţei care a conceput toate acestea? De acum înainte, trebuie să vă gândiţi mai mult la ea. Încercaţi să o descoperiţi şi să îi exprimaţi recunoştinţa.

Eu insist: ceea ce este esenţial în hrană, nu este materia alimentelor, ci energiile pe care le conţine, chintesenţa prinsă în ea, fiindcă acolo se află viaţa. Materia alimentului nu este decât un suport. Prin intermediul acestei materii, noi căutăm să atingem chintesenţa. Nu mâncăm pentru a ne hrăni doar corpul fizic, ci şi inima, intelectul, sufletul şi spiritul nostru.

De îndată ce am încheiat masa, este preferabil să nu ne ridicăm imediat pentru a ne angaja în nişte lucrări sau unele discuţii. Nu este indicat nici să ne instalăm într-un fotoliu, un şezlong sau să ne facem siesta. Dacă după ce mâncaţi, vă culcaţi pentru a vă odihni, vorba vine, în realitate nu vă odihniţi, vă îngreunaţi, organismul vostru devine leneş. Aşadar, după ce aţi terminat de mâncat, rămâneţi câteva clipe în linişte. Mai faceţi câteva respiraţii profunde care vor permite o mai bună repartizare a energiilor în organismul vostru; vă veţi simţi bine dispuşi pentru a începe lucrarea ce vă aşteaptă.

Nu este de ajuns să începeţi bine o masă, este la fel de important să o terminaţi în cel mai bun mod posibil, pentru a oferi un început bun activităţii care urmează. Nu uitaţi niciodată că fiecare final de activitate presupune începerea uneia noi. Pentru a începe bine, trebuie mai întâi să terminaţi bine... După ce rostiţi o scurtă rugăciune pentru vă pune din nou sub protecţia Cerului, vă puteţi ridica şi relua activităţile.

Împărtăşania este chiar condiţia vieţii

A mânca pentru că ne este foame este o reacţie instinctivă şi foarte normală. Simţim un gol, avem o „gaură în stomac”, aşa cum spun unii ducând în mod mecanic la gură primul aliment ce le cade în mână: sandwich, fruct, biscuiţi, fără a-şi întrerupe ocupaţiile. Pentru a fi cu adevărat hrănit, nu trebuie să fi distras, ci conştient. În acel moment, întreg organismul este atât de bine pregătit să primească hrana încât hrana, la rândul ei se simte impresionată... da, impresionată, şi ea ni se deschide. Ce face o floare expusă la soare, la lumina, la căldura lui? Ea se deschide, ne dăruieşte parfumul, în timp ce lăsată în frig şi întuneric, ea se închide, In funcţie de atitudinea noastră, şi hrana se deschide sau se închide.

Hrănirea nu trebuie să semnifice doar primirea alimentelor, trebuie să le dăruim şi noi ceva în schimb. Când primim, trebuie să şi dăruim. Dacă îi dăruim respectul, iubirea noastră, hrana se deschide şi ne oferă elementele divine ce le posedă. Aceasta înseamnă adevărata împărtăşanie. Da, acela care doreşte să înţeleagă ce reprezintă adevărata împărtăşanie, trebuie să înveţe înainte de toate cum să se comporte cu hrana.

Bazându-se pe cele patru stări ale materiei: solidă, lichidă, gazoasă, foc, anticii au stabilit existenţa celor patru elemente. Tot ce este solid au denumit: pământ; tot ce este lichid, apă; ceea ce este gazos, aer, şi tot ce este produs de foc - adică căldura, lumina - foc. Aceste patru elemente le regăsim în hrana ce o consumăm zilnic, fiindcă şi ea prezintă cele patru stări ale materiei. Fiecare masă poate astfel deveni o ocazie de

a ne împărtăşi cu îngerii celor patru elemente care ne vor dărui calităţile şi virtuţile ce le posedă: îngerul pământului, statornicia; îngerul apei, puritatea; îngerul aerului, inteligenţa; îngerul focului, lumina şi căldura iubirii divine. Dacă ştim să intrăm în legătură cu ei, vor deveni prietenii noştri şi ne vor susţine în lucrarea noastră.

„Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu?” (Pavel, I Cor.3:16) scrie sfântul Pavel în Epistola întâia către Corinteni. Iar puţin mai departe: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt?” (Pavel, 1 Cor.6:19) Nu, evident, majoritatea oamenilor nu ştiu acest lucru... Un templu trebuie construit cu cele mai bune materiale, cele mai solide şi mai preţioase, astfel ca totul în el să vorbească limba purităţii şi a luminii. Şi, din moment ce mâncând, noi contribuim la edificarea, întreţinerea şi restaurarea corpului nostru, templul nostru, concentrându-ne asupra hranei pentru a extrage din ea particulele ale vieţii divine pe care aceasta o conţine, noi lucrăm pentru a reînnoi complet materia. Aceasta înseamnă „a mânca carnea şi să a bea sângele lui Hristos”. Aceasta este adevărata împărtăşanie.

împărtăşania creştinilor este un ritual ce aminteşte de ultima cină pe care Iisus a împărţit-o cu discipolii săi: „Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând, a frânt, şi dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu... ” (Matei.26:26-28)

Intenţia mea nu este de a îndepărta creştinii de la ritualul împărtăşaniei instituit de Biserică. Eu aş dori numai ca ei să înţeleagă că adevărata împărtăşanie nu se limitează la a lua din când în când anafură şi o gură

de vin binecuvântate de un preot. Pâinea şi vinul reprezintă la modul general toate alimentele de care avem nevoie pentru a întreţine viaţa în noi. Fie că sunt solide sau lichide, în măsura în care ele sunt bune pentru sănătatea noastră, noi putem, prin intermediul lor, să ne împărtăşim cu Divinitatea. Importanţa pe care creştinii o dau anafurei îi fac să neglijeze problema hranei. Or, hrana este şi ea chiar mai sacră decât anafura, pentru că reprezintă întreaga natură, Dumnezeu însuşi a pregătit-o din propria chintesenţă.

Eu nu vreau să şochez pe nimeni, dar este fals să spunem că preotul face ca Hristos să intre într-o anafură sau în vin. Nu îi ajutăm pe oameni să aibă o mai bună înţelegere a vieţii spirituale facându-i să creadă că pâinea şi vinul de împărtăşanie se transformă în corpul şi sângele lui Hristos. Dumnezeu nu este la dispoziţia nimănui, nu îl putem lua cu forţa pentru a-L închide într-o anafură şi a-L distribui cum vrem. De la începutul lumii, Creatorul a intrat El însuşi, din proprie voinţă, în hrană, impregnând-o cu viaţa sa. Nimeni nu îi mai poate adăuga ceva.

Eu doresc să vă deschid în faţă nişte orizonturi noi, ca să înţelegeţi că împărtăşania este un act nu numai important, dar şi indispensabil, iar noi toţi avem nevoie de a ne împărtăşi zilnic, chiar de mai multe ori pe zi. De câte ori mâncăm, de atâtea ori avem ocazia să ne împărtăşim.

Putem să ne gândim deja la această împărtăşanie pregătind mesele; apoi, aşezându-ne la masă, spunând o rugăciune, binecuvântând mâncarea. Aceste rugăciuni, aceste binecuvântări dinaintea meselor au rolul de a influenţa favorabil, cu scopul de a ajuta la asimilarea sa de către organism, atâta tot; ele nu îi adaugă nici un strop de viaţă, fiindcă Dumnezeu i-a

dăruit deja viaţa sa prin intermediul slujitorilor săi: soarele, stelele, aerul, apa, pământul.

Nici o binecuvântare nu poate introduce viaţa divină în hrană. Vă veţi întreba la ce folosesc atunci cuvintele şi gesturile de binecuvântare? La împachetarea cu nişte emanaţii şi fluide ce o pregătesc să intre în armonie cu aceia care o vor consuma; se creează astfel în corpurile lor subtile o adaptare ce le permite să primească mai bine elementele preţioase pe care ea le conţine. Acest ritual al binecuvântării hranei trebuie explicat mai bine. Marile spirite ale trecutului, care l-au instaurat, i-au dat o semnificaţie ce în mare măsură s-a pierdut. Binecuvântarea are ca rol principal îmblânzirea hranei. Ce ştim despre alimentele ce ne ajung pe masă? Ele au deja viaţa lor şi vibraţiile lor care nu sunt mereu acordate cu ale noastre. De asemenea, noi trebuie să le comunicăm ceva şi din magnetismul nostru, ca să le armonizăm cu noi.

Când două persoane se întâlnesc pentru întâia oară, diferenţa dintre vibraţiile lor, dintre emanaţiile lor, nu le permite întotdeauna să se înţeleagă. Dar cu trecerea timpului, şi pe măsură ce se întâlnesc, ele încep să vibreze la unison. Este puţin din ceea ce se întâmplă cu hrana; dacă voi o lăsaţi să pătrundă în voi fără să o salutaţi într-un fel sau altul, ea va rămâne o materie străină şi nu va acţiona la fel cum ar face-o dacă aţi fi intrat înainte în legătură cu ea. Înainte de a mânca un fruct, m-aţi văzut adeseori ţinându-l în mână câteva momente: eu fac acest lucru pentru a acţiona asupra corpului eteric al fructului, cerându-i să se deschidă spre mine.

Putem chiar să zâmbim alimentelor ca unei creaturi, unui animal pe care dorim să îl îmblânzim. Da,

piatra, plantele, animalele, oamenii, tot ceea ce este viu în natură are nevoie să simtă iubirea pentru a se îmblânzi. Este la fel de adevărat şi pentru hrană... şi pentru medicamente. Dacă vreţi ca un medicament să fie cu adevărat acceptat de organismul vostru şi să acţioneze eficient asupra lui, trebuie să lucraţi asupra materiei lui eterice. Regăsim această lege în toate domeniile existenţei. Când purtaţi pentru prima oară pantofi noi, îi simţiţi puţin rigizi, duri; apoi, încet-încet, ei se modelează ca şi cum s-ar fi obişnuit cu voi. Iar când vă mutaţi într-o cameră nouă sau într-o casă nouă, la început veţi simţi un disconfort, locul vă este străin. După un timp, vă veţi simţi însă acasă, şi veţi fi fericiţi de câte ori reveniţi, pentru că acel loc vibrează în acord cu viaţa pe care o duceţi.

Este curios, dar pentru hrană, nimeni nu crede că este ceva de făcut. Cu toate acestea, înainte de a ajunge pe masa voastră, ea trece prin tot felul de locuri, ea a fost manevrată, împachetată, transportată, ea nu are nici o legătură cu voi, ea vă este străină. Dar luaţi un fruct, ţineţi-l cu respect, priviţi-l, vorbiţi-i cu blândeţe cu ajutorul gândului. Ceva în el se va transforma, el vă va fi mai favorabil şi imediat ce ajunge în gură, el va începe să lucreze pentru voi. Pentru ca hrana să se deschidă faţă de voi, secretul stă în a o încălzi; iar căldura este iubirea. De aceea, eu vă sfătuiesc să nu mâncaţi alimentele care nu vă plac, pentru că ele vor deveni nişte duşmani în organismul vostru. Iar dacă, dintr-un motiv sau altul, sunteţi obligaţi să le mâncaţi, străduiţi-vă să le priviţi cu puţină simpatie.

De acum înainte, împărtăşania trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, mai vast, fiindcă ea este chiar condiţia vieţii. Cum putem să ne împărtăşim? în toate

felurile. Atunci când respirăm, când contemplăm natura, munţii, marea, soarele, stelele... putem trăi stări de conştiinţă minunate care reprezintă o împărtăşanie. Iată adevărata împărtăşanie ce dă un sens împărtăşaniei creştinilor. A lua anafura şi vinul nu ne foloseşte la nimic dacă nu am învăţat să ne împărtăşim Creatorului într-un mod mai vast, mai profund, prin toate actele vieţii de zilnice: să respirăm, să privim, să ascultăm, să mergem, să dormim... şi să mâncăm.

De ce să aşteptaţi să ajungeţi la biserică sau la templu pentru a vă împărtăşi? Este momentul să daţi dovadă de un spirit mai larg. Pentru că eu înţeleg şi respect ritualurile sfinte, eu vă invit să le practicaţi cât mai des cu putinţă. Când veţi deveni conştienţi că Dumnezeu şi-a pus viaţa sa în hrană, veţi fi ca preotul care binecuvântează pâinea şi vinul şi zilnic, la fiecare masă, veţi primi viaţa divină.

Se apropie vremea în care fiecare va deveni un preot în faţa Domnului. Preot este cel care înţelege creaţia lui Dumnezeu, care o iubeşte, care o respectă. Că este sau nu uns preot, el este un preot, pentru că Dumnezeu însuşi l-a consacrat. Poate nu mă credeţi, dar acesta este adevărul. Să deveniţi un preot, un sacrificator, este o vocaţie pe care o aveţi cu toţii în interior, în faţa Domnului: sunteţi chemaţi să slujiţi zilnic în faţa celulelor voastre şi să le dăruiţi pâine şi vin. Când ele vor primi de la voi adevărata împărtăşanie, acest element sacru ce le va însufleţi şi le va ajuta în lucrarea lor, bucuria ce o vor simţi că au lucrat bine o veţi simţi şi voi.

CUPRINSTăcerea în timpul meselor............................................2Hrani yoga: să ne hrănim corpurile subtile.................10Împărtăşania este chiar condiţia vieţii........................18