303691843-mo-yan-obosit-de-viata-obosit-de-moarte-pdf.pdf

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATUR 2012
Traducere din chinez i note de DINU LUCA
humanitas
Copyright © 2006 by Mo Yan
First published în China as Shengsi pilao by Zuojia chubanshe. Translation rights arranged by Sandra Dijkstra Literary Agency.
All rights reserved. © HUMANITAS FICTION, 2012, pentru prezenta
versiune româneasc
Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României MO YAN Obosit de via, obosit de moarte / Mo Yan; trad.:
Dinu Luca. — Bucureti: Humanitas Fiction, 2012 ISBN 978-973-689-532-6 I. Luca, Dinu (trad.) 821.581-31 135.1
8/19/2019 303691843-Mo-Yan-Obosit-de-viata-obosit-de-moarte-pdf.pdf

Buddha a spus: „Oboseala de via, oboseala de moarte Din lcomie i dorine se isc. Împuinând dorinele, jur fptuire, Trupul i inima în largul lor au s fie.
Tabloul personajelor principale
Ximen Nao („Ximen Trboi) – moier din satul Ximen. Dup ce a fost împucat, s-a reîntors la via ca mgar, taur, porc, câine, maimu i drept Lan Qiansui („Lan O-mie- de-ani), pruncul cu capul mare. Unul dintre naratorii acestei cri.
Lan Jiefang („Lan Eliberare) – fiul lui Lan Lian i al lui Yingehun. A avut funcia de director al Cooperativei de Aprovizionare i Desfacere a judeului, subprefect etc. Unul dintre naratorii acestei cri.
Bai – soia principal a lui Ximen Nao. Yingehun („Întâmpin Primvara) – prima
concubin a lui Ximen Nao, recstorit dup Eliberare1 cu Lan Lian.
Wu Qiuxiang („Wu Arom-de-toamn) – concubina a doua a lui Ximen Nao, recstorit dup Eliberare cu Huang T’ong.
Lan Lian („Fa- Albastr) – iniial argatul
1 1949.

lui Ximen Nao. Dup Eliberare s-a gospodrit într-una individual, în cadrul singurei gospodrii din China care a rmas pân la sfârit individual.
Huang Tong („Pupile-Galbene) – comandantul miliiei din satul Ximen, preedintele marii brigzi de producie.
Ximen Jinlong („Ximen Dragon-de-aur) – fiul lui Ximen Nao i al lui Yingehun, a purtat un timp dup Eliberare numele tatlui adoptiv, Lan. În vremea Revoluiei Culturale2, a f ost preedintele Comitetului Revoluionar al brigzii din satul Ximen, iar apoi a devenit eful cresctoriei de porci i secretarul filialei Tineretului Comunist. În perioada de deschidere i reform 3, a devenit secretarul filialei de partid din satul Ximen i directorul zonei de dezvoltare turistice.
Ximen Baofeng („Ximen Phoenix-preios) – fiica lui Ximen Nao i a lui Yingehun, „doctor descul în satul Ximen. S-a mritat mai întâi cu Ma Liangcai, apoi a început s triasc împreun cu Chang Tianhong.
Huang Huzhu („Huang întrajutorare) – fiica lui Huang Tong i a lui Wu Qiuxiang. S-a mritat mai întâi cu Ximen Jinlong, apoi a început s triasc împreun cu Lan Jiefang.
2 1966-1976.

Huang Hezuo („Huang Cooperare) – fiica lui Huang Tong i a lui Wu Qiuxiang, soia lui Lan Jiefang.
Pang Hu („Pang Tigrul) – erou în armata de voluntari, 4 directorul i secretarul de partid al Fabricii de Prelucrare a Bumbacului numrul 5 din jude.
Wang Leyun („Wang Nori-de- bucurie) –

Chang Tianhong („întotdeauna Cer-rou) – absolvent al Institutului de Arte al provinciei,
Secia de muzic vocal. A fost membru înechipa de lucru însrcinat cu Cele patru curenii în satul Ximen, iar în timpul Revoluiei Culturale a fost vicepreedinte al Comitetului revoluionar judeean. A devenit apoi directorul adjunct al trupei judeene de
4 Nume dat voluntarilor din Rzboiul din Coreea
(1950-1953).
maoqiang.5
Ma Liangcai („Ma Talent-deosebit) – profesor la coala primar din satul Ximen, directorul colii.

Pang Fenghuang („Pang Phoenix) – fiica luiPang Kangmei i a lui Chang Tianhong; tatl ei biologic este Ximen Jinlong.
Ximen Huan („Ximen Veselie) – fiul adoptiv al lui Ximen Jinglong i al lui Huang Huzhu.
Ma Gaige („Ma Reform) – fiul lui Mai
Liangcai i al lui Ximen Baofeng. Hong Taiyue – mai-marele satului Ximen,
preedintele cooperativei, secretarul filialei de partid.
Chen Guangdi – mai întâi preedinte la regiune, apoi avansat prefect al judeului,
prietenul lui Lan Lian.
PARTEA ÎNTÂI Chinuri mgreti
5 Maoqiang („ Arie pisiceasc) este numele unui tip
de oper popular originar din provincia Shandong din estul Chinei, unde este i foarte rspândit.
CAPITOLUL 1
Rbdând cazne îngrozitoare, îmi strig nedreptatea în palatul lui Yama; tras pe sfoar, m întorc iar pe lume ca mgar cu copite albe
Povestea mea începe la 1 ianuarie 1950. Timp de mai bine de doi ani înainte de acea zi, rbdasem pe lumea cealalt preaplin de cazne îngrozitoare, greu de închipuit de mintea omeneasc. De fiecare dat când m aduceau la judecat, îmi strigam nedreptatea în fel i chip. Vocea mea – tragic, înltoare, cu totul dezolant – se propaga în fiecare ungher din sala de audiene a lui Yama, regele iadului, pricinuind ecouri
în cascad. Trupul meu rbdase cazne îngrozitoare, dar eu nu m ciam cu niciun chip, câtigându-mi astfel renumele de brbat neînduplecat. tiam c numeroi draci m stimeaz în tain; tiam i c regele Yama se sastisise de mine pân peste cap. Ca s m fac s-mi mrturisesc vinovia i s m
recunosc înfrânt, au întrebuinat cea mai pariv dintre caznele îngrozitoare ale iadului, aruncându-m în cazanul cu ulei clocotit, întorcându-m pe toate feele i prjindu-m ca pe un copan de pui vreme de o or: e greu de pus în cuvinte cum mi-a fost durerea. Dracii m-au înfurcat apoi cu furcile lor i, cu mine
ridicat sus de tot, au urcat pas cu pas treptele care duceau spre sala de audiene. i cei din stânga, i cei din dreapta fluierau sugându-i buzele, aa cum se piigie stolurile de lilieci butori de sânge. Uleiul

picura ropotind de pe corpul meu, cdea pe trepte i scotea rotocol dup rotocol de fum galben… Dracii m- au depus dup aceea cu cea mai mare grij pe dalele de piatr vineie din faa slii, au îngenuncheat i i-au raportat regelui Yama: „Mrite rege, l-am prjit.
tiam c sunt crocant de cât m pârjoliser i c doar uurel s m fi atins, i ndri m fceam. Am auzit cum din sala aceea înalt- înalt, din lumina splendid a lumânrilor din sala aceea înalt- înalt, vine spre mine întrebarea aproape în zeflemea a regelui Yama:
— Ximen Trboi, mai faci tu trboi? Ca s-i spun cinstit, în acea clip chiar am ovit.
Zceam rumenit într-o bltoac de ulei, iar carnea plesnea pe mine, pocnind. tiam c puterea mea de a
suporta durerea ajunsese la limita maxim i c, dac nu m supun, cine tie cu ce cazne îngrozitoare o s m mai munceasc dregtorii i slujbaii acetia ai iadului, lacomi i stricai cum sunt. Dar, dac m supun în acest punct, nu înseamn c am îndurat totul degeaba? M-am zbtut s-mi înal capul – care
prea c o s se frâng în orice clip de gât – i-am cutat spre lumina lumânrilor, unde i-am zrit pe regele Yama i pe judectorii de lâng el; pe chipurile lor se închegase un zâmbet alunecos.
Un val de mânie mi s-a ridicat pe negândite din inim. Fie ce-o fi, mi-am zis, i dac m-or mcina pe
roat pân m fac praf i pulbere, i dac m-or pisa în piu pân m fac mici frâme, tot trebuie s strig:
— Nedreptate! i am strigat, scuipând cu stropi de ulei urât
mirositori: — Nedreptate! Eu, Ximen Nao, în treizeci de ani în
lumea oamenilor am avut râvn de munc, mi-am inut casa cu hrnicie i chibzuial, am dres poduri i am reparat drumuri i-am avut drag s fac bine i s dau altora; în fiecare templu din inutul Gaomi din nord-est se gsesc statui de zei pentru care am dat bani s se fac din nou; fiecare om srman din inutul Gaomi din nord-est a mâncat din grânele bune pe care le-am dat poman. Fiecare bob de grâu din hambar a fost udat de sudoarea mea i fiecare bnu din scrin a fost fcut prin chinul meu. M-am îmbogit prin munc i-am fcut avere prin înelepciune. Am credina c toat viaa mea n-am vreo fapt care s-mi întunece inima. Dar uite c, am
aolit eu ascuit, pe unul aa de bun ca mine, aa de drept, aa de de treab, tot l-au legat cu mâinile la spate, l-au împins pân la capul podului i l-au împucat!… Cu un pucoci încrcat cu o jumate de tigv de praf de puc i o jumate de farfurie de boabe de fier, au tras de la doar o palm de mine. A
urmat un bubuit uria, iar jumtate din cpâna mea s-a prefcut într-o bltoac de noroi însângerat care a mânjit i podul, i pietrele alb-cenuii i mari cât pepenii de iarn de sub el… Nu m las, am suferit nedreptate, v rog struitor s-mi dai drumul s m întorc, s m duc s-i întreb în fa pe oamenii ia ce
nelegiuire am svârit eu la urma urmei. Sub tirul continuu al vorbelor mele, am vzut cum
faa mare i uleioas a regelui Yama se încreete fr întrerupere. Judectorii care stteau lâng el îi tot

fereau priv irile, neîndrznind s i le încrucieze cu mine. tiam c le e limpede c fusesem nedreptit, tiuser de la început c sunt un duh nedreptit, îns din pricini necunoscute mie fceau pe protii i pe niznaii. Am continuat s strig, iar vorbele mi se repetau ciclu dup ciclu, precum transmigraia. Regele Yama a schimbat cu voce joas câteva vorbe cu judectorii, iar dup aceea a spus, lovind în plcua de lemn cu care se cere ordine în sal:
— De-ajuns, Ximen Nao, tim c ai fost nedreptit. Pe lume sunt muli care ar fi trebuit s moar, dar n- au murit, i muli care n-ar fi trebuit s moar, dar uite c tot au murit. Este o realitate pe care nici curtea aceasta nu are cum s o schimbe. Acum îns, curtea îi va arta o îngduin dincolo de ce spune
legea i îi va da drumul s te întorci la via. Marea bucurie care s-a pogorât deodat peste
mine, asemenea unei pietre grele de moar, aproape mi-a fcut buci trupul. Regele Yama a aruncat pe jos o tbli triunghiular de culoarea cinabrului cu porunca lui pe ea i a rostit pe un ton de mare
nerbdare: „Cap-de-bou, Chip-de-cal, ducei-l înapoi!
Regele Yama s-a retras din sala de audiene fluturându-i mânecile robei i urmat de mulimea de judectori. În curentul stârnit de robele lor mari cu mâneci largi, lumânrile au început s pâlpâie. Doi
draci îmbrcai în haine pcurii i încini cu cingtori late de culoarea mandarinei s-au apropiat dinspre lateral, venind în faa mea. Unul s-a îndoit de ale, a pescuit tblia cu porunca regelui i i-a vârât-o la

brâu; cellalt m-a prins de bra, cutând s m trag sus în picioare. Am auzit cum braul îmi sloboade un zgomot aspru, de parc se frângeau oasele i muchii din el. Am scos un strigt ascuit. Dracul care-i îndesase tblia la brâu i-a dat un brânci celui care m prinsese de bra, zicându-i pe tonul celui btrân i cu bogat experien care dsclete un puti cu ca la gur:
— Fir-ar mama ei, m, ie-i sun apa-n cap? Ai orbul ginilor? Ce, nu vezi c sta-i crnnicios i ars ca o gogoa de pe strada 18 din Tianjin?
Dsclit aa de cellalt, dracul cel tânr i-a dat ochii peste cap, pierdut i netiind de unde s-o apuce. Cel care-i îndesase tblia la brâu i-a zis:
— Ce-ai încremenit aa? Du-te s-aduci sânge de
mgar! Cel tânr i-a dat una peste frunte, iar pe fa i-a
aprut o expresie ca de subit iluminare. S-a rsucit i-a alergat afar din sal, dar s-a întors cât ai bate din palme, în mân cu o gleat toat numai pete de sânge. S-ar fi zis c gleata era deosebit de grea –
dracul se gârbovise, paii i se împleticeau i prea c st s se rstoarne la pmânt în orice clip.
A lsat gleata s cad greu lâng mine, facându- m s m cutremur tot. Am adulmecat un iz care te- ngreoa – un iz fierbinte-fierbinte, ce prea s fi reinut în el cldura unui corp de mgar. Trupul unui
mgar ucis mi-a fulgerat prin creier, apoi a disprut. Dracul cu tblia a înfcat din cldare o pensul din pr de porc, a înmuiat-o în sângele gros i lipicios i de un rou întunecat i mi-a dat cu el pe cretetul

capului. Am scos fr s vreau un ipt ciudat, provocat de aceast trire stranie în care se amestecau i suferin, i amoreal, de parc m-ar fi înepat o mie de ace. Am auzit cum pielea i carnea îmi scot un sunet mrunt, poc! poc! iar ce-am resimit când sângele mi le-a umezit, pârjolite cum erau, m-a dus cu gândul la pmântul aflat îndelung sub secet peste care d deodat ploaie binecuvântat. În acele momente, inima mi-era încâlcit precum cânepa i m-ncercau simiri fel de fel. Ca un meter vopsitor cu micri iui i precise i o art i tehnic excepionale, dracul cel tânr a întins, pensul dup pensul, sânge de mgar peste tot pe corpul meu. La urm, a ridicat gleata i mi-a turnat drept în fa ce mai rmsese în ea. Am simit
cum viaa se avânt din nou vijelioas în trupul meu. Am simit cum mi-au revenit puterea i curajul. Fr s m rezeme ei, m-am ridicat în picioare.
Dei se numeau Cap-de- bou i Chip-de-cal, nu semnau deloc cu dracii cu trup de om i cap de bou sau cpân de cal pe care îi vedem noi în desenele
înfiând lumea cealalt. Aveau corpul alctuit întocmai ca oamenii, deosebirea fiind doar c pielea, care parc le fusese vopsit cu un lichid miraculos, scânteia cu raze albstrii ce îi luau ochii. În lumea oamenilor, vzusem foarte rar un albastru atât de nobil: nu exist pânz de o asemenea culoare, nu
exist nici frunze de o asemenea culoare, îns sigur exist flori de o asemenea culoare – e vorba de o mic floare din mlatinile tinutului Gaomi din nord-est care înflorete dimineaa i dup-amiaza s-a i ofilit.

inut de subsuori de cei doi draci zveli, înali de statur i cu feele albastre, am strbtut un tunel întunecos al crui capt prea c n-o s-l vedem niciodat. Cam la fiecare 40-50 de metri, din perei ieeau pe amândou prile atârntori pentru lmpi cu forme cu totul i cu totul ciudate, asemenea unor corali, iar pe ele spânzurau lmpi cu ulei de soia în form de farfurioare; mireasma uleiului arzând în acestea era uneori mai intens, alteori mai slab, facându-m i pe mine s am uneori mintea limpede, alteori tulbure. La lumina lmpilor, am zrit numeroi lilieci uriai atârnând de bolta tunelului: ochii lor lucitori scânteiau în întuneric, iar ccrezele lor urât mirositoare în form de bilue îmi cdeau deseori în cap.
Într-un sfârit, am ieit din tunel, iar dup aceea ne-am suit pe o teras înalt. O bunicu cu prul tot înspicat a întins o mân grsu, albicioas i foarte fin, deloc pe potriv cu vârsta ei, i, cu un linguroi negru ca pana corbului, a scos dintr-o oal murdar de fier un lichid negru cu miros stricat, pe care l-a
turnat într-un bol mare smluit în rou. Dracii au ridicat bolul i mi l-au întins. Pe fee le-a rsrit un zâmbet care clar nu era cu gând bun.
— Bea! Ia bea tu bolul sta de sup i o s uii toate durerile, suprrile i dumniile.
Am dat din mân i-am rsturnat bolul, zicându-le
dracilor: — Nu, nu, vreau s in bine minte toate durerile i
toate suprrile i toate dumniile, altminteri înapoierea mea pe lumea omeneasc îi pierde tot
rostul. Am coborât seme de pe teras, treptele din
scânduri de lemn tresltând sub paii mei. I-am auzit pe draci strigându-mi numele i apoi dându-se i ei în fug jos de pe teras.
În continuare, am început s mergem pe pmânturile inutului Gaomi din nord-est. Aici, fiecare munte i fiecare ap, fiecare fir de iarb i fiecare copac îmi erau foarte cunoscute. Nefamiliari îmi erau în schimb stâlpii albi înfipi în pmânt pe care erau scrise cu tu negru i nume cunoscute, i nume necunoscute; pân i pe pmânturile roditoare ale familiei mele edeau drepi în picioare numeroi stâlpi de acest fel. Am aflat de-abia mai apoi c în rstimpul cât am stat eu în lumea umbrelor
strigându-mi nedreptatea în fel i chip, în lumea oamenilor se desfurase reforma agrar, iar pmânturile marilor gospodrii fuseser toate repartizate sracilor fr pmânt; pmânturile mele nu fcuser nici ele, firete, excepie. Redistribuirea pmânturilor nu era lucru lipsit de precedent istoric,
dar, înainte s o fac, chiar nu era necesar s m i împute!
Dracilor prea c le e fric s nu o iau la sntoasa, aa c m încopciaser între ei, inându-m strâns- strâns de umeri cu mâinile sau mai degrab cu ghearele lor reci ca gheaa. Soarele strlucea, aerul
era curat i proaspt, psrile cântau în înaltul cerului, iar iepurii alergau peste câmpuri; în locurile umbrite ale canalelor de irigaie i ale cilor de ap, maldre de zpad rsfrângeau razele soarelui,

înepându-i ochii. Am sgetat cu privirea feele albastre ale diavolilor i mi-am dat subit seama c seamn cu nite personaje frumos boite i bogat sulemenite de pe o scen – atât doar c nicio culoare de pe lumea asta n-o s poat vreodat zugrvi feele acelea albastre, atât de nobile i atât de pure.
Am urmat drumul care mergea de-a lungul râului, am trecut prin mai bine de zece sate i ne -am încruciat cu numeroi oameni. Am recunoscut destul de muli prieteni din satele vecine, dar de fiecare dat când voiam s deschid gura s le dau binee, dracii îi încletau, neîntârziat i cu mare precizie, mâinile de gâtul meu, facându-m incapabil s scot pân i cel mai mic sunet. Mi-am artat intensa nemulumire fa de aceast stare de lucruri:
i-am lovit cu piciorul în pulpe, dar n-au zis nici pâs, de parc nici n-ar fi avut nervi acolo; le-am tras câte un cap peste fa, dar feele parc le erau de cauciuc. Îi descletau mâinile de pe gâtul meu numai când nu mai era nimeni de fa. La un moment dat, o cru cu roi de cauciuc care trgea dup ea nori de praf a
gonit în zbor pe lâng noi, iar mirosul de sudoare al calului mi s-a prut mai mult decât cunoscut. L-am vzut pe vizitiu, Ma Wendou, înfurat într-o hain alb de oaie iar pr, stând pe capr cu biciul în mân; pipa lui cu eav lung i punga de tutun erau legate laolalt i vârâte piezi în guler, la ceaf. Punga
de tutun se tot zdruncina, ca însemnul unei cârciumi. Crua era crua de la mine de-acas, calul era tot de-acolo, dar cruaul nu era argatul meu. Am vrut s m reped la el s-l întreb ce se întâmpl, îns

dracii parc erau vrejuri încolcite în jurul meu i de care îmi era greu s m scutur. Eram sigur c Ma Wendou, cruaul, îmi vzuse silueta, c auzise zgomotele pe care le scoteam zbtându-m din rsputeri i c-mi adulmecase mirosul ciudat i atât de greu de gsit în lumea oamenilor; el îns i-a mânat cu iueala vântului crua prin faa mea, de parc voia s scape de vreo urgie. Mai apoi ne-am întâlnit i cu o trup de actori pe catalige care jucau istoria clugrului plecat în vremurile Tang s aduc sutrele budiste din India: cei în rolul Maimuei i al Râtanului erau cunoscui de-ai mei din sat. Dup cele scrise pe steagurile înlate de ei i din vorbele lor, mi-am dat seama c era prima zi a anului 1950.
Când s ajungem la podeul de piatr din capul
satului nostru, am simit c m trec valuri-valuri de neastâmpr. Peste o clip, am zrit pietrele de sub pod care, ptate toate de carnea i sângele meu, îi schimbaser culoarea. De ele se aflau lipite fâii-fâii de pânz i fire murdare de pr, ce rspândeau un miros greu de sânge. Sub arcul prginit al podului se
strânseser trei câini slbatici – doi stteau întini, unul în picioare, doi erau negri, unul galben. Toi aveau îns blana lucioas, limba de un rou aprins, dinii albi i imaculai i ochii sticlindu-le vii.
În povestirea „Însemnri despre fiere6, Mo Yan a
6 Doar dou texte atribuite în roman personajului Mo
Yan sunt identificabile în opera scriitorului Mo Yan – „Însemnrile despre revan i „Explozii.

scris despre acest pode de piatr i despre aceti câini care au mâncat oameni mori pân au înnebunit. A mai scris i despre un fiu plin de iubire de prini care a scobit afar fierea din corpul unui om de-abia împucat i i-a dus-o mamei acas ca tratament pentru ochi. S-au auzit multe despre tratarea bolilor cu fierea ursului, dar nu i cu fierea omului – asta e înc o plsmuire plin de mare curaj i nesbuin a lui bieic la de Mo Yan. Cele descrise în povestirile sale sunt în mare msur ticluiri de-ale lui, în adevrul crora nu trebuie în niciun caz s ne încredem.
Pe drumul de la pode pân la poarta noastr, mi-a rsrit în minte scena împucrii mele. Îmi legaser mâinile la spate cu sfoar subire de cânep, iar la
ceafa îmi vârâser plcua de condamnat la moarte. Era în ziua a douzeci i treia din ultima lun a anului, la doar apte zile de Srbtoarea Primverii. Vântul era rece i geros, iar norii plumburii se eseau strâns pe cer. Mân dup mân de mzriche asemenea boabelor albe de orez mi se lsa pe lâng
gât. Soia mea, Bai, bocea nu departe în spate; nu le auzeam îns pe concubina întâia, Yingehun, i nici pe cea de-a doua, Qiuxiang. Yingehun avea copii mici de îngrijit, aa c era de îneles c nu venise s m conduc pe ultimul drum, îns Qiuxiang nu era în situaia asta, era i tânr, iar faptul c nu venise îmi
amra inima. Dup ce m-am oprit pe pod, am întors brusc capul i m-am uitat la Huang Tong, eful miliiei populare, i la cei mai bine de zece oameni ai lui, care stteau la doar câiva pai deprtare de

mine. Am spus: — Domnilor, suntem din acelai sat, între noi n-a
fost vrajb în vremuri vechi i nici gâlceav în cele noi, dac fratele vostru v -a greit cu ceva, spunei doar – de ce e nevoie de una ca asta?
Huang Tong m-a intuit cu privirea, apoi i-a- ntors-o imediat. Pupilele lui galben-aurii erau atât de luminoase, c semnau cu dou stelue aurii. Huang Tong, Huang Tong, când prinii i-au dat numele sta de „Pupile-Galbene, tare bine i l-au mai potrivit!
— Mai las vorbria, aa e politica! a zis el. Am continuat s-mi pledez nevinovia: — Domnilor, trebuie s m facei s pricep de ce
mor, la urma urmei ce lege am înclcat?
Huang Tong a rspuns: — Du-te la regele Yama s te fac el s pricepi! i-a ridicat deodat pucociul, a crui eav se afla
la doar o palm de fruntea mea, iar dup aceea am simit cum îmi zboar capul, apoi am vzut o flacr, am auzit o explozie care prea c rzbate de foarte
departe i-am adulmecat mireasm de praf de puc plutind prin aer…
Poarta noastr era descuiat, iar printre crpturile ei se vedeau cu totul nelimpede oameni – s fi tiut oare c urmeaz s m întorc? M-am adresat celor doi draci-slujbai:
— Frailor, v -am ostenit cu drumul sta! Le-am zrit zâmbetul viclean de pe feele albastre,
dar n-am mai apucat s m gândesc la înelesul lui, c m-au i înfcat de brae i m-au dus înainte cu

toat puterea. Totul a plit în faa ochilor mei, de parc a fi fost cufundat într-o ap. În urechi mi-a rsunat deodat un strigt voios:
— S-a nscut! Am deschis ochii i-am vzut c tot corpul mi-e
înmuiat într-un lichid lipicios i c stau culcat lâng bucile unei mgrie. Cerule! Cui i-ar fi trecut prin minte c Ximen Nao, un domn de ar plin de gânduri înalte, bine colit i cu tiin mare de carte, o s se transforme într-un mgru cu copite albe ca zpada i bot rozaliu?
CAPITOLUL 2
Ximen Nao face o fapt bun i-l salveaz pe Lan Lian; Bai Yingehun alin cu mare drag un mgar orfan
Brbatul care sttea în picioare în spatele mgriei i pe faa cruia se citea atâta voioie era argatul meu,
Lan Lian. Îmi aminteam de el ca de un tânr slbnog i nu mi-ar fi trecut prin cap c în scurtul rstimp, de doar doi ani, trecut de la moartea mea, avea s se prefac într-un brbat voinic cu statur aa impuntoare.
Pe Lan Lian îl culesesem din zpad din faa
templului închinat zeului Guandi, pe când era copil, i-l luasem cu mine. Era învelit atunci într-un sac rupt de cânep i n-avea înclri în picioare; era eapn cu totul, cu faa vânt i prul încâlcit vâlvoi.

Tatl meu numai ce se prpdise, dar mama era în via i sntoas. De-abia primisem din mâinile tatii cheia de alam de la cufrul de lemn de camfor, în care era pus la pstrare titlul de proprietate asupra celor 80 de mu7 de pmânt roditor ai notri, precum i tot aurul, argintul i cele de valoare ale familiei. Aveam doar 24 de ani i m cstorisem nu demult cu cea de-a doua fiic a lui Bai Lianyuan, bogtaul din târgul Baima. Numele ei de copil era Xing’er, dar nu cptase i nume de adult, aa c atunci când s-a mritat în familia noastr a devenit „doamna Ximen, nscut Bai. Bai era dintr-o familie veche i bogat, avea tiin de carte i cretere aleas, un trup fraged i delicat i sânii ca dou pere dulci; prin prile de mai de jos era de asemenea cu totul încânttoare, iar
în treburile patului îmi era întocmai dup pofta inimii. Singurul neajuns în toat aceast desvârire era c nu-mi nscuse înc niciun copil în câiva ani de cstorie.
În acele vremuri, se putea spune despre mine c de tânr aveam parte de reuit: an dup an belug la
recolt, arendai întrecându-se s-i plteasc arenda, iar grânarele – cele mari cu preaplin, cele mici dând pe dinafar. i dobitoacelor le pria, iar iapa noastr cea neagr chiar ftase doi mânji – o adevrat minune, întâlnit în legende, dar rareori i
7 Un mu (subdivizat în 10 feri) este o unitate de
suprafa echivalent cu a cincisprezecea parte dintr- un hectar.

pe lume. Oamenii din inut se perindau fr contenire s-mi vad mânjii, iar mgulelile lor nu mai conteneau nici ele în urechile mele. Pregtisem acas ceai de iasomie i igri „Bateria verde, ca s -i tratez pe consteni. Un bieic din sat, nici om mare, nici copil, Huang Tong, a furat un pachet de igri, i oamenii l-au adus în faa mea trgându-l de urechi. Bieic sta avea prul galben i faa galben, iar pupilele galbene i se tot roteau de jur împrejur, de parc în cap i se-nvolburau numai gânduri rele. Am dat din mân s-i dea drumul i i-am mai i druit un pachet de ceai pentru taic-su. Acesta, Huang Tianfa, era un om drept i cinstit i care tia s fac un douju foarte bun; era arendaul meu, cultiva cinci mu din pmântul meu mnos de lâng râu i nu mi-
ar fi trecut prin cap c are o aa pramatie de f iu. Mai apoi, Huang Tianfa a adus o cobili de doufu aa de uscat c puteai s-l atârni într-un cârlig i dou târne de vorbe de iertciune, iar eu am pus-o pe soie s-i druiasc doi coi de stof neagr groas din cea mai bun, ca s-i fac o pereche nou de pantofi de anul
nou. Huang Tong, Huang Tong, mcar în temeiul prieteniei mele de-atâia cu taic-tu i tot nu trebuia s m omori cu pucociul. Firete c tiu c ascultai de ordinele altora, dar puteai la fel de bine s inteti spre pieptul meu i s-mi lai leul întreg. Pui de lele nerecunosctor ce eti tu!
Eu, Ximen Nao, eram om mândru i falnic, darnic i mrinimos, i de toi venerat. Când am luat asupra

mea treburile familiei, vremurile erau tulburi i-a trebuit s fac fa i partizanilor, i Pieilor galbene8, dar în câiva ani averea noastr tot a sporit îndoit: am mai cumprat o sut de mu de pmânt roditor, animalele de povar din patru s-au fcut opt, am rostuit i o cru mare cu roi de cauciuc, argaii din doi s-au fcut patru, slujnicele din una s-au fcut dou i-am mai adugat i dou servitoare în vârst, s se ocupe de mâncare. Aa stteau lucrurile când, din faa templului lui Guandi, l-am adus acas în brae pe Lan Lian, care înghease de abia mai rsufla. M trezisem devreme în acea zi ca s strâng rahai pentru îngrmânt – nici n-o s m crezi cu vorba asta, dar, dei familia noastr era cea mai bogat din inutul Gaomi din nord-est, eu tot îmi pstrasem
obinuina de-a trudi. În luna a treia plugream, în a patra semnm, în a cincea seceram grâul, în a asea plantam dovlecii, în a aptea spam fasolea, în a opta tiam cânepa, în a noua ciupeam spicul, în a zecea întorceam pmântul, iar în a dousprezecea lun, în toiul iernii, tot nu-mi pica cu tronc cldura patului i,
de cum se crpa de ziu, i cocoam coul pentru rahat pe umr i plecam s culeg rahai de câine. Prin sat se rspândise gluma c, trezindu-m odat prea devreme, luasem nite pietricele drept rahat de câine i m întorsesem cu ele acas; astea erau doar
8 Porecl (provenind de la culoarea uniformei) dat
soldailor chinezi care colaborau cu japonezii în timpul rzboiului.

palavre, aveam nasul ascuit i adulmecam de tare departe mirosul rahatului de câine. Dac un proprietar de pmânt nu pune pre pe rahatul de câine, se cheam c nu e un bun proprietar.
Ninsese zdravn în acea zi, iar casele, copacii i uliele fuseser toate acoperite de o întindere nesfârit de alb. Câinii se pitiser i nu era niciun rahat de cules, dar eu tot am ieit din cas clcând prin zpad. Aerul era rcoros i proaspt, iar un vânticel btea viforos. În zorii zilei se petrec tot felul de fenomene stranii i misterioase i, dac nu te trezeti de diminea, cum o s le vezi? Am trecut de pe ulia din fa pe cea din spate, m-am suit pe împrejmuirea de pmânt a satului i i-am dat ocol. Am vzut cum la rsrit zarea se face din alb roie,
am vzut norii de foc ai dimineii, am vzut roata soarelui urcându-se-n cer; pe pmântul cel uria zpada rsfrângea raze roii, ca în regatul de lapislázuli din legend. L-am descoperit pe bieic în faa templului lui Guandi, învelit pe jumtate în zpad. La început am crezut c murise i cugetam s
dau câiva bnui s-i cumpere un sicriu din coaj subire s-l îngroape, ca s nu-l mnânce câinii slbatici. Cu un an mai înainte, un brbat dezbrcat murise îngheat în faa templului închinat zeului solului. Era tot împurpurat, scula i-o avea ridicat ca o puc, iar privitorii din jurul lui se prpdeau de
râs. Despre treaba asta a scris prietenul la mai anapoda al tu, Mo Yan, în povestirea „Omul moare, mtrânga ba. Pentru omul sta de se prpdise – el da, mtrânga ba – la margine de drum, eu fusesem

la care scosese banii s-l îngroape în cimitirul cel vechi de la apusul satului. Asemenea fapte bune aveau un rsunet uria, mult peste cel iscat de monumente i cronici. Am pus jos coul de rahat i l- am ghiontit niel pe biat, i-am pipit i coul pieptului i-am simit în el un firicel de cldur. Mi- am dat seama c n-a murit, aa c mi-am dat jos mantaua de bumbac i l-am înfurat în ea. M-am întors acas pe ulia mare, cu faa spre soare i inându-l în brae pe acest copil îngheat. În fapt de zi, între cer i pmânt erau o mie de raze de lumin, aa c cei cu cas la ulia mare deschiseser porile s curee zpada, iar muli steni au vzut fapta de milostenie înfptuit de mine, Ximen Nao. Mcar în temeiul acestui lucru i nu trebuia s m omorâi cu
pucociul! Mcar în temeiul acestui lucru, mrite rege Yama, i nu trebuia s m pui s m întorc iar pe lume ca mgar! Se zice adesea c s salvezi o via de om e mai bine decât s durezi o pagod cu apte etaje, i e cât se poate de adevrat c eu, Ximen Nao, am salvat o via de om. Dar cum s fi salvat eu,
Ximen Nao, o singur via de om? în anul cu marea foamete am vândut în primvar la pre drept cincizeci de banie de sorg i i-am iertat de arend pe toi arendaii, inând astfel în via un mare numr de oameni. i uite în ce fel întristtor am ieit eu din scen – în cer i pe pmânt, între oameni i între
spirite, se mai afl dreptate? Mai e omenie? Nu m las, nu pot s îneleg!
L-am adus pe brae acas pe bieic la i l-am aezat pe kang, patul cel cald din odaia argailor. La

început m-am gândit s fac focul s-l înclzesc, dar mai marele argailor, Zhang, care avea o bogat experien de via, a spus:
— Stpâne, nu care cumva s-l pui la foc. Varza i napii degerai nu se dezghea decât încet- încet, dac îi pui lâng foc, se prefac numaidecât într-o bltoac de nmol.
Vorbise cu temei. L-am lsat pe bieic la s se înclzeasc cu încetul pe kang i-am pus s-i fiarb un bol de sirop de ghimbir, s-i desfac dinii cu beioarele i s i-l verse pe gât. De cum i-a intrat în burt fiertura de ghimbir, bieic s-a pus pe gemete. Dup ce i-am salvat aa viaa, l-am pus pe Zhang s-i dea jos cu briciul tot prul la zbârlit din cap dimpreun cu pduchii din el. Dup ce l-au îmbiat i
l-au primenit, l-am dus pe bieic s o vad pe mama. Era tare drgla. A îngenuncheat în faa ei i i-a zis „Bunico, bucurând-o astfel nemsurat de mult pe mama, care a incantat o dat numele lui Buddha i s-a întrebat de la care templu o fi clugrul acela micu. Întrebat ce vârst are, a scuturat din cap c nu
tie; întrebat de unde e de batin, a zis c nu-i aduce aminte; întrebat de ceilali din familia lui, a scuturat din cap, de cpâna-i semna i mai mult cu o talang de negustor de mruniuri. i uite aa l-am pstrat la noi, socotind c mi-am luat un fiu de suflet. Era o maimuic deteapt, care tia cum s se caere
sus dac-i ddeai un b; când m vedea, îmi zicea „Tat de suflet, iar când o vedea pe Bai îi zicea „Mam de suflet. Fiu de suflet, nefiu de suflet, tot trebuia s roboteasc pentru mine. Pân i eu,

stpânul locului, tot trebuia s robotesc. „Cine nu muncete nu mnânc: e drept c vorba asta e de mai târziu, dar ideea exist înc din vechime. Bieic n-avea nici nume mare, nici nume mic, dar cum pe partea din stânga a feei avea o pat albastr cât o palm de mare, am spus primul lucru care mi-a venit pe limb:
— Bieic, o s te numeti Lan Lian, „Fa- Albastr: numele mare o s fie Lan, numele mic, Lian.
El a zis: — Tat de suflet, vreau s iau numele tu de
familie, s m numesc Ximen, cu numele mic Lanlian – Ximen Lanlian.
I-am zis c nu se poate una ca asta, c nu se poate
numi Ximen aa dup bunul-plac i c s munceasc bine i, dup vreo douzeci de ani de munc, mai vedem. Bieic a fcut mai întâi tot felul de munci pe lâng argai, a dus caii la pscut, a dus i mgarii – mrite rege Yama, cum de-ai fost aa de negru la inim s m prefaci într-un mgar!? —, iar mai apoi a
trecut treptat-treptat la muncile grele. O fi fost el slbnog, dar mâinile i picioarele îi erau iui i precise, vederea o avea bun i învase toate chiibuurile, compensând astfel neajunsurile în privina triei trupeti. Acum, când îi fixam cu privirea umerii largi i braele vânjoase, îmi ddeam
seama c ajunsese brbat cu totul pe picioarele lui i fr team de nimic.
— Ha, ha, s-a nscut! a strigat el tare, apoi s-a lsat în jos i i-a întins mâinile cele mari înspre mine,

rezemându-m s m ridic. Simeam o ruine i o indignare fr pereche, aa c m-am strduit s zbier:
— Nu sunt mgar! Sunt om! Sunt Ximen Nao! Dar gâtul îmi era întocmai ca mai devreme, când
m sugrumau cei doi draci cu fee albastre; dei fceam tot ce-mi sttea în puteri, nu izbuteam s scot niciun sunet. M-a cuprins dezndejdea, m-am îngrozit, m-am înfuriat, am fcut spume albe la gur, iar din ochi mi-au dat lacrimi groase i lipicioase. Mâinile lui au alunecat de pe mine, iar eu m-am prbuit la pmânt, drept în lichidul amniotic cel cleios i în placenta cea asemenea unei meduze.
— Mai repede, adu un tergar! În urma strigtului lui Lan Lian, o femeie
însrcinat creia i se uguia mult burta a ieit din
camer. Pe neateptate, i-am zrit faa pistruiat i uor umflat i ochii cei mari i plini de mâhnire. Iiiiih!… iiiiih!… Era femeia mea, a lui Ximen Nao, concubina mea, Yingehun. Venise dup Bai când se mritase, ca slujnic; numele de familie nu-i era tiut, aa c purta numele stpânei, Bai. În cel de-al treizeci
i cincilea an al Republicii, în 1946 în primvar, am luat-o de concubin. Fata asta avea ochii mari i nasul drept, fruntea larg, gura mare i flcile puternice – o fa pe care citeai numai semne bune –, i dac mai pui i âele cu sfârcurile rsucite în sus i oldurile late, îi ddeai seama dintr-o privire c o s
aib meteug la facerea de copii. Ruinat c de- atâta vreme nu-mi druise copii, soia mea o mânase pe aceast Yingehun în culcuul meu. Îmi zisese câteva vorbe de rând i uor de priceput, dar cu

greutate i venite din toat inima: — Brbate, ia-o! Apa rodnic s nu se duc pe
ogorul strinului! Yingehun chiar a fost ogor mnos. În prima noapte
în care am împrit odaia cu ea, am lsat-o grea, i nu doar grea, grea cu gemeni. La începutul primverii urmtoare, mi-a nscut dragon i phoenix, aa c pe biat l-am nuinit Ximen Jinlong, iar pe fat, Ximen Baofeng. Potrivit spuselor moaei, nu mai vzuse niciodat o femeie atât de priceput s nasc: cu bazinul acela lat, cu o cale de ieire aa de elastic, a fost ca atunci când rstorni afar pepenii dintr-un sac – i-a nscut pe bebeluii ia voinici cu mare uurin. La prima natere, aproape toate femeile se chinuie cu cerul i cu pmântul, scoând urlete jalnice; când a
nscut Yingehun a mea îns, în odaie n-a fost niciun sunet, nicio oapt. Tot potrivit spuselor moaei, în timpul naterii pe faa lui Yingehun a rmas întiprit de la început pân la sfârit un zâmbet misterios, de parc ar fi fost prins în vreun joc amuzant; asta a fcut-o pe moa s fie deosebit de încordat, de
team ca din Yingehun s nu se strecoare afar vreun demon.
Naterea lui Jinlong i Baofeng a fost mare bucurie pentru familia Ximen, dar de fric s nu-i sperii pe bebelui i pe luz i-am pus pe mai-marele argailor, Zhang, i pe argatul cel mic, Lan Lian, s cumpere
zece iraguri cu opt sute de pocnitori, s le duc pe împrejmuirea de pmânt din sudul satului i s le dea foc acolo. Zgomotul pocnitorilor rzbtea valuri- valuri, înnebunindu-m de bucurie. Aveam i eu o

ciudenie, ca toi oamenii: de cum m încerca o bucurie, m mâncau mâinile i, dac nu trudeam cu hrnicie, nu scpm. În zgomot de pocnitori, mi-am suflecat mânecile, am srit în grajdul vitelor i m-am pus s azvârl afar cele câteva zeci de roabe de blegar care se strânseser acolo o iarn întreag. Ma Zhibo, un geomant din sat care obinuia s fac tot felul de lucruri s par de neîneles, a dat fuga la grajd i mi-a spus misterios:
— Menshi (acesta era numele meu de politee), vrednice Menshi, când ai acas o luz, nu poi s durezi ziduri i s întorci pmântul i cu-atât mai puin s scoi blegar sau s denisipezi o fântân: asta îi aduce jignire lui Taisui i duce la nenoroc pentru nou-nscut.
Mi s-a strâns inima la vorbele lui Ma Zhibo, dar când ai slobozit arcul, sgeata n-o mai întorci. Oriice lucru, dac l-ai început, trebuie s-l faci pân la capt, nu poi s-l lai la jumtatea drumului – iar eu cum ddusem afar jumtate din blegarul din grajd, nu mai puteam s-l aduc înapoi i s-l pun la loc. I-
am zis geomantului: — E o vorb din vechime care spune: „Când de
înflorire lung ai parte, dracii i spiritele se in deoparte. Eu, Ximen Nao, am inima dreapt i nu mi-e fric de rele, am fapta potrivit i nu mi-e team de draci: s dau i peste Taisui, ei, ce-o s fie?
Gura cea spurcat a lui Ma Zhibo a brodit-o, pentru c am scos cu lopata afar din blegar o ciudenie cu aspect de tigv. Era ca un gel i semna cu un aspic, prea transparent dar i nelimpede, i era atât

plpând, cât i mldios. L-am luat cu lopata i l-am pus la marginea grajdului, msurându-l cu privirea: sta s fi fost Taisui din legende? Am vzut cum lui Ma Zhibo faa i se face cenuie i clia începe s-i tremure; i-a încruciat mâinile în dreptul pieptului, a fcut plecciune dup plecciune în faa ciudeniei aceleia, în acelai timp dându-se i înapoi, iar când a ajuns lâng zid, s-a rsucit i a luat-o la sntoasa. Am zâmbit cu rceal i-am zis:
— Dac Taisui chiar are înfiarea asta, nu merit atâta team i respect. Taisui, Taisui, o s te strig de trei ori la rând i dac tot n-ai tulit-o de-aici, s nu zici dup aia c nu m art cuviincios cu tine. Taisui, Taisui, Taisui!
Am închis ochii i am zbierat de trei ori, iar când i-
am deschis am vzut c lucrul la era tot cum fusese mai înainte, strâmtorat la marginea grajdului i cu balega inându-i companie. Era cu totul i cu totul mort, aa c am fâlfâit în sus lopata i l-am despicat dintr-odat în dou. M-am uitat la luntrul lui, era aceeai substan precum gelul sau aspicul i
asemenea rinii care se prelinge din cicatricile unui piersic. L-am ridicat cu lopata i l-am azvârlit cu putere peste zid ca s se amestece cu balega de cai i pisatul de mgari – mcar s fi fost rodnic, s fi fcut cocenii s dea în luna a aptea tiulei cât colii de elefant i firele s fac în luna a opta spice mari cât
coada câinelui. Bieic la de Mo Yan a scris aa în povestirea sa,
„Taisui: …Într-o sticl transparent cu gura mare, am

turnat ap i am adugat ceai negru i zahr nerafinat, iar apoi am aezat-o în spatele sobei; zece zile mai târziu, în sticl crescuse o ciudenie cu aspect de tigv. Dup ce stenii au auzit, au dat cu toii fuga s se uite. Fiul lui Ma Zhibo, Ma Congming, a spus plin de încordare: „Vai de mine, sta e Taisui! Taisui la de l-a scos atunci cu lopata moierul Ximen Nao aa era. Eu sunt un tânr modern, care se încrede în tiin, nu în draci i spirite. L-am uuit pe Ma Congming, am turnat afar din sticl prostioara aia, am tiat-o, am mrunit-o i am perpelit-o în tigaie pân a început s rspândeasc o arom aparte, care te fcea s-i lase gura ap. Când am pus- o în gur, era ca piftia, avea un gust extrem de bun i era i extrem de hrnitoare… Dup ce am mâncat un
Taisui, în trei luni m-am înlat cu zece centimetri… Bieic sta tare se mai pricepe el s te-
mbrobodeasc! Sunetul pocnitorilor a alungat zvonurile cum c Ximen Nao nu poate avea copii; numeroi oameni au cumprat cadouri, pregtindu- se s vin s m felicite în a noua zi de la natere. Dar
de cum au tcut zvonurile vechi, s-a i nscut o vorb nou: vestea c Ximen Nao i-a adus jignire lui Taisui pe când scotea blegarul din grajd s-a transmis într-o singur noapte peste tot în cele optsprezece sate i târguri ale inutului Gaomi din nord-est. i vestea nu numai c s-a dus, dar a fost i înflorit i înzorzonat.
Se spunea c Taisui e un ou mare de carne cu cele apte deschizturi toate în bun stare i care se tot rostogolea încoace i-ncolo prin grajd; c atunci când l-am despicat cu lopata, o raz alb s-a repezit în sus

pân la cer; i c, dac îi aduci jignire lui Taisui, în rstimp de o sut de zile negreit o s se petreac o grozvie cu vrsare de sânge. tiam c bate vântul peste copacii înali, c averea cea mare stârnete invidie i c muli sunt cei ce ateptau în tain ca familia Ximen s dea de necaz. M zbuciumam i eu întru câtva, dar nu mi-am pierdut pacea luntric – dac zeii voiau s m pedepseasc, de ce s-mi mai fi trimis cele dou minuni, pe Jinlong i Baofeng?
Când m-a vzut, voioia i-a aprut i lui Yingehun pe fa. S-a îndoit cu greutate din ale i-n acea clip am vzut limpede ftul din burta ei: era biat, pe partea din stânga a feei avea i el o pat albastr, i iar nicio umbr de îndoial era din smâna lui Lan Lian. Ce umilin uria! Focul mâniei mi s-a aprins
în inim, ca veninul i otrava de aprig. Îmi venea s fac moarte de om, s înjur, s-l toc mrunt pe Lan Lian. Lan Lian, dobitoc nerecunosctor ce eti, eti un netrebnic mârav fr urm de inim! „Tat de suflet în sus, „tat de suflet în jos, mai apoi doar „Tat – pi dac eu îi sunt tat, atunci Yingehun îi
e mam, i tu i-ai fcut-o pe maic-ta nevast i-ai lsat-o grea cu fiu-tu! Ai fcut stricciune în legile oamenilor, trsnetul ar fi trebuit s te bage-n pmânt! i, ajuns în iad, ar fi trebui s te jupoaie de piele i s i-o umple cu paie i dup aia s te trimit în transmigraie în lumea dobitoacelor! Doar c Cerul
nu-si mai are Cale i nici iadul temei, iar cel ajuns în transmigraie în lumea dobitoacelor sunt eu, Ximen Nao, care în viaa mea n-am fcut nicio fapt rea. Iar tu, mic Yingehun, mic scârnvie, câte vorbe pline

de dulcea n-ai spus tu la pieptul meu i câte juruine de iubire cât munii i mrile de mare n-ai fcut? Dar nici n-au apucat s mi se rceasc bine oasele c ai i împrit patul cu argatul. Desfrânato ce eti, mai ai obraz s trieti pe lumea asta? Ar trebui s te omori numaidecât, îi druiesc eu câiva coi de damasc alb pentru funie – pfui! nu eti tu vrednic de damasc alb, pentru tine e bun doar sfoara însângerat cu care au inut legat porcul, du-te i te spânzur cu ea de grinda unde-i las oarecii ccrezele i-i împrtie liliecii pisatul! E bun doar arsenicul, s înghii patru msuri i s mori otrvit! E bun doar fântâna aia din afara satului în care s-au înecat câinii slbatici, s te arunci i s te-neci i tu în ea! în lumea asta ar trebui s te plimbe pe ulie clare
pe-un mgar de lemn ca s te-arate oamenilor, iar pe lumea cealalt s te arunce în groapa cu erpi veninoi unde sunt pedepsite anume desfrânatele, ca s te omoare ei cu mucturile lor! i dup aceea s te surghiuneasc i pe tine în transmigraie în lumea dobitoacelor i nici în zece mii de generaii s nu te
desprinzi de ea! Iha! iha! cel surghiunit în lumea dobitoacelor sunt eu, Ximen Nao, om ales i drept, i nu concubina mea!
S-a lsat anevoios pe vine lâng mine i a ters atent lichidul lipicios de pe corpul meu cu un tergar albastru cadrilat fcut din bumbac. tergarul uscat pe
pielea mea ud m fcea s m simt deosebit de bine. Avea micri blajine, de parc i-ar fi ters propriul bebelu.
— Mgru drgla, pui drag ce eti, când o s

creti mare ce bine o s-mi mai ari, ia uite ce ochi mari, ia uite-i, albatri i umezi, i ce urechiue, pufoase-pufoase…
Prile despre care vorbea, pe acelea le i tergea. I- am desluit inima la fel de bun ca mai înainte i am simtit cum iubirea îi vine din strfundul sufletului. Am fost tare micat, focul otrvit i plin de rutate din mine s-a stins treptat-treptat, iar amintirile de pe vremea când eram om au devenit îndeprtate i nedesluite. Eram uscat i mi-era bine. Nu mai tremuram. Am simit c oasele mi s-au întrit i c am vlag în picioare. O for, o dorin m mânau s- mi încerc puterile.
— Aha, mgruul e bieel, a zis în timp ce m tergea pe membru.
Am simit cum m trece un val de ruine, iar jocurile noastre de iubire de altdat, când eram om, au cptat instantaneu o claritate fr pereche. i al cui fiu sunt eu? Sunt fiul unei mgrie, am vzut-o stând acolo fremtând din tot corpul: mama mea? O mgri? Mânat de furie i neastâmpr, m-am
ridicat. M-am ridicat proptindu-m pe patru picioare, parc eram un taburet de lemn cu picioare înalte i butucnoase.
— S-a ridicat, s-a ridicat! a spus cu însufleire Lan Lian, btând din palme.
A întins mâna i a tras-o în picioare pe Yingehun,
înc pe vine. În ochi avea mult blândee – s-ar zice c îi purta o mare afeciune. Mi-am adus pe neateptate aminte de unele lucruri din trecut – parc îmi sugerase cineva s m art precaut cu micul

argat crescut acas, s nu fac tulburare prin iatac. S fi fost de mai demult treburi necurate între acetia doi?
Stteam în picioare în soarele dimineii din prima zi a anului i, ca s nu m prbuesc, m propteam în ele. Am fcut primul pas ca mgar i am început astfel un drum nefamiliar i plin de amrciune i umiline. Am mai fcut un pas, corpul mi s-a zdruncinat tot i pielea de pe burt mi s-a întins puternic. Am vzut un soare foarte mare, un cer foarte albastru i porumbei foarte albi rotindu-se în aer. L-am vzut pe Lan Lian sprijinind-o pe Ying- chun s mearg înapoi în cas. Am vzut doi copii, o feti i un biat, îmbrcai cu haine vtuite noi- noute, înclai cu botosi cap-de-tigru i cu cciuli din
blan de iepure, intrând în fug pe poart. Ca picioarele lor scurte s treac peste pragul înalt a fost treab istovitoare. N-aveau decât vreo trei-patru ani. Lui Lan Lian îi ziceau tat, lui Yingehun, mam. Iha! iha! tiam c erau copiii mei, pe biat îl chema Ximen Jinlong, pe fat Ximen Baofeng. Copiii mei, grozav îi
mai e tatii dor de voi! Tata înc mai trgea speran s v prefacei unul în dragon i cellalt în phoenix i s-aducei lumin i strlucire strmoilor, dar voi ai ajuns copiii altcuiva, iar tata a ajuns mgar. Inima mi-a fost cuprins de dezolare, m-a luat ameeala i ochii mi s-au împienjenit, picioarele mi-au intrat în
trepidaie i m-am rsturnat la pmânt. Nu voiam s fiu mgar, voiam s-mi recapt trupul de om, s fiu iar Ximen Nao i s-mi fac cu ei socotelile. În aceeai clip în care eu m-am prbuit, mgria care m

nscuse a czut cu o bubuitur la pmânt, ca un zid prginit.
Mgria care m nscuse murise, avea picioarele epene ca nite bee i ochii larg deschii; nu murise împcat, ci prând s se fi simit profund nedreptit. Nu m trecea niciun fior de întristare la moartea ei: eu doar îi luasem trupul cu împrumut ca s m nasc, iar totul era un iredic al regelui Yama, sau poate doar o greeal rezultat dintr-un joc al întâmplrii. Nu busem nicio gur din laptele ei, iar când i-am vzut ugerul umflat dintre picioare m-a apucat sila. Eu am crescut bând terci apos din fain de sorg, fiert de Yingehun cu mâna ei – ea a avut buntatea asta s m creasc. Scotea terciul cu un linguroi de lemn i m hrnea, iar pân m-am fcut
mare am mucat linguroiul la de înfiarea i-a ajuns de nerecunoscut. Pe când m hrnea cu terci, i- am vzut tâtele umflate, unde era acumulat laptele ei albastru deschis la culoare. Îi tiam gustul laptelui, busem din el, era bun, îi fcea pe copii s creasc bine, cei doi ai mei nu se mai sturau; al altor femei e
otrvit, îi omoar i pe copiii zdraveni. Hrnindu-m, mi-a spus:
— Mgruule, sracul de tine, de-abia ce te-ai nscut i i-a murit mama.
Vedeam c are ochii umezi când spune asta, plini de lacrimi – chiar m îndrgea din adâncul inimii.
Copiii, Jinlong i Baofeng, au întrebat-o curioi: — Mam, cum de-a murit mama mgruului? — I-a venit sorocul, a chemat-o regele Yama la el. — Mam, pe tine s nu te cheme regele Yama, c

dac te cheam, o s fim i noi ca mgruul fr mam. i nici Jiefang n-o s mai aib mam.
— Mama n-o s plece niciodat, regele Yama are datorie la noi i nu-ndrznete s vin pe aici, a rspuns ea.
Din camer s-a auzit iptul lui Lan Jiefang. — tii cine e Lan Jiefang? m-a întrebat deodat
povestitorul, Cap-Mare Lan Qiansui, cel mic de ani, dar cu privirea de om învechit în rele, cu trup de nici trei coi, dar cu vorba ca râurile învolburate.
— Firete c tiu, eu sunt Lan Jiefang, Lan Lian a fost tatl meu, iar Yingehun, mama. Care va s zic, tu ai fost odat unul din mgarii notri?
— Da, am fost odat unul din mgarii votri. M-am nscut în prima zi din 1950, dimineaa, iar tu, Lan
Jiefang, te-ai nscut în prima zi din 1950, pe înserat: amândoi suntem copii ai vremurilor noi.
CAPITOLUL 3
Hong Taiyue e cuprins de mânie i ceart familia cea cpoas; Ximen Mgarul d de bucluc când roade coaj de copac
Dei nu m împcasem s fiu mgar, de corpul de
mgar n-aveam cum s m lepd. Sufletul nedreptit al lui Ximen Nao alerga în toate prile, ca o magm incadescent, prin trupul de mgar, dar i obinuinele i preferinele mgreti se dezvoltau cu

vigoare i erau greu de înbuit. Oscilam aa între om i mgar, contiina de mgar i amintirile de om se amestecau laolalt, i dei voiam într-una s le separ, rezultatul era o i mai intim contopire; iar de cum amintirile de om m îndurerau, viaa de mgar îmi aducea desftare. Iha! iha! Lan Jiefang, fiu al lui Lan Lian, înelegi tu ce vreau s spun? Vreau s spun c, de pild, când îi vedeam pe Lan Lian i Yingehun drgostindu-se ca doi phoenici
3. Pe kang, eu, Ximen Nao, îi vedeam de fapt pe
argatul meu i pe concubina mea fcând-o i m durea aa de tare c m ddeam cu cpâna de poarta staulului i m puneam s rod marginile corcii cu nutre; dar când boabele negre de soia din
coarca aceea, proaspt prjite i mestecate cu paie tocate mrunt, îmi intrau în gur, începeam vrând- nevrând s le mestec i s le înghit, iar mestecatul i înghiitul m fceau s triesc cea mai curat desftare mgreasc.
Într-un rstimp care a prut s fie doar o clip, am
crescut i-am ajuns un mgar la jumtatea drumului spre maturitate; anii în care zburdam dup voie prin curtea familiei Ximen se încheiaser. Mi-au pus cpstru pe cap i m-au priponit de iesle. Între timp, Jinlong i Baofeng, crora le schimbaser deja numele de familie în Lan, s-au înlat cu un lat de
palm, iar Lan Jiefang, tu, cel nscut cu mine în aceeai zi, aceeai lun i acelai an, ai învtat s mergi. Te legnai ca o ruc prin curte. Tot în acest timp, în familia care locuia în aripa de est a casei s-au

nscut într-o zi cu vijelie i potop dou fete gemene. Se vede bine de aici c în gospodria familiei Ximen, pmântul nu se sleise de puteri i c înc ntea belug de gemeni. Pe prima venit pe lume au numit- o Huzhu, pe cealalt, Hezuo. Numele lor de familie era Huang, erau smâna lui Huang Tong, copii nscui din uniunea lui cu cea de-a doua concubin a lui Ximen Nao, Qiuxiang. Stpânului meu – tatlui tu – i se repartizase dup reforma agrar aripa de vest a casei familiei Ximen. Aici fuseser pe vremuri odile primei concubine, Yingehun. Lui Huang Tong i se repartizase aripa de est, iar stpâna de acolo, cea de-a doua concubin, Qiuxiang, parc fusese darul adugat pe lâng cas, devenindu-i soie. Impuntoarea cldire principal a familiei Ximen, cu
cinci odi, devenise acum sediul gospodriei steti din satul Ximen, i în fiecare zi venea cineva aici la edine sau cu treburi.
Într-o zi, m aflam în curte i rodeam la caisul acela mare de acolo/ Coaja lui aspr se freca de buzele mele fragede i delicate f acându-le s m ard
ca focul, dar nu voiam s renun, voiam s tiu ce se ascunde în spatele cojii. Hong Taiyue, mai-marele satului i în acelai timp secretarul organizaiei de partid, a orcit puternic i-a zvârlit în mine cu o piatr ascuit. M-a nimerit cu ea în picior, s-a auzit clar i rsuntor zgomotul; lucrul era deosebit de
suprtor – asta însemna durerea? O senzaie de mare fierbineal, sângele curgând uvoaie, iha! iha! mor de durere, eu, srmanul mgru orfan. Când am zrit sângele de pe picior, am tremurat iar s vreau

din tot corpul. Beteag de un picior, am fugit chioptând i ontorogind din partea de rsrit a curii, unde era caisul, refugiindu-m în cea de apus. În faa porii noastre, îndreptat spre rsrit i lâng zidul de sud, se afla un staul durat din bârne i rogojini de trestie. Acolo era cuibul meu, care m ferea de vânt i m adpostea de ploaie, locul unde m duceam s m pitesc dup ce trgeam câte vreo sperietur. Dar acum nu puteam intra – stpânul meu era înuntru i cura locul de balegile pe care le fcusem peste noapte. A vzut cum m apropii chioptând i ontorogind, cu sângele curgându-mi pe picior. Presupun c îl zrise pe Hong Taiyue zburând înspre mine o piatr i nimerindu -m cu ea în picior. Când piatra zburase prin aer, marginile ei
ascuite spintecaser vzduhul incolor, scoând un sunet care îi fcea inima s palpite, ca atunci când sfâii mtsurile de cea mai bun calitate. L-am vzut pe stpân în picioare în gura staulului. Corpul lui enorm semna cu o pagod de fier, iar razele soarelui i se prelingeau pe el ca apele unei cascade; o jumtate
din fa îi era albastr, iar cealalt jumtate roie, nasul slujindu-le drept hotar – parc erau zona ocupat de duman i zona deja eliberat. Astzi, o asemenea comparaie e desosebit de învechit, dar pe atunci era deosebit de proaspt. Stpânul a strigat îndurerat:
— Mgarul meu! A zbierat apoi furios: — Hong, pe ce te bazezi de-mi bai tu mie mgarul? A trecut pe lâng mine i cu micri agere ca de

panter i s-a pus în cale lui Hong Taiyue. Hong Taiyue era conductorul cel mai însemnat
din satul Xi- men, iar din pricina trecutului su glorios, înc mai purta asupra sa un mauser i dup ce cadrele de rând înapoiaser armele primite. Tocul crmiziu din piele de vac îi atârna fudul nevoie mare peste fund, rsfrângând razele soarelui, rspândind miros de revoluie i avertizând toate elementele rele: nu facei fapte nesbuite, lsai- v de urzit ticloii, nu cutai s v împotrivii! Purta un chipiu militar gri ca olanele i cu cozorocul mare, cma alb din stofa, butonat pe mijloc, centur de piele lat de patru degete, hain cptuit din stofa gri, pantaloni largi, tot gri, i înclri din gabar- din neagr i cu talp groas, dar nu i moletiere. Aducea
oarecum cu membrii brigzilor înarmate de munc din timpul rzboiului. Dar în anii rzboiului, în anii în care nu eram mgar, ci Ximen Nao, în anii în care eram cel mai bogat om din satul Ximen, în anii mei, ai proprietarului luminat de pmânturi, Ximen Nao, în anii cu soie i dou concubine, cu dou sute de mu
de pmânt roditor i herghelii de cai i turme de mgari, tu, Hong Taiyue, da, Hong Taiyue, tu, ce mare lucru erai? Pe vremea aia tu erai netrebnicul netrebnicilor, drojdia societii, un calic care cerea de mâncare ciocnind într-un os de bou. Scula aia a ta de milog era fcut dintr-un os de la oldul unui
taur, era glbuie i lustruit de-ajunsese neobinuit de lucioas, avea nou inele de aram îniruite pe margini, i când o scuturai uurel, fcea talang! talang! ineai osul la de-un mâner i la târgurile

noastre din satul Ximen, care se fceau în fiecare a cincea zi din lun, te boiai pe fa, te dezbrcai de la brâu în sus, îi spânzurai o tristu de pânz de gât, îi uguiai burta rotunjindu-i-o bine i, descul i cu capul gol, îi holbai ochii cei negri ca tciunele, sgetând luminos din ei în toate prile; edeai aa în picioare pe aria goal pavat cu pietri alb din faa tavernei „La bun primire, cântând din gur i artându-i dibcia. Nu mai era pe lumea asta un al doilea în stare s fac atâtea mecherii cu un os de bou. Talang, talang, langa-dang, lang, dang, talalalang… Osul de bou se învârtea zburând în sus i- n jos în mâinile tale, era tot o întindere de lumin alb scânteietoare care devenea centrul privirilor pentru tot târgul. Atrgeai atenia oamenilor, toi
gur- casc se-mbulzeau, se forma un punct de atracie, iar atunci milogul care lovea un os de bou, Hong Taiyue, îi cura gâdejul i se punea s cânte tare. Dei aveai o voce de roi, urca i cobora cu bun msur, avea ritm i-avea caden i era întru totul fermectoare:
Razele de soare zidul îl lovesc, Un loc rcoros la apus gsesc. Fac focul în vatr, pe kang m-nclzesc, Dorm întins pe spate, iute m pârlesc. Terciul arde gura, suflu s-l rcesc. Dac fac un bine, bine i-eu primesc.
Dac-n voba asta nu v-ncredinai, Mergei iute-acas, pe mama-ntrebai… i uite c o asemenea comoar, când i-a fcut
public identitatea, s-a artat a fi tocmai ilegalistul cu

cea mai mare vechime din tinutul Gaomi din nord- est, care dduse informaii secrete
Armatei a opta i de mâna cruia murise i trdtorul înveterat Wu Sangui.1 Tot el a fost cel care, dup ce eu am predat cu onestitate averile i comorile, a luat o fa sever, a fulgerat din priviri, s- a oelit la obraz i-a declarat solemn:
— Ximen Nao, la prima reform agrar, mruntele fapte de buntate pe care le-ai fcut, precum i omenia i cinstea prefcute pe care le-ai artat, au orbit masele i tu ai izbutit s iei basma curat. De ast dat, eti ca racul fiert bine care greu o mai tulete i ca estoasa din butoi care greu mai are scpare. Ai jecmnit averea poporului, te-ai priceput s-l exploatezi, ai împilat brbaii i-ai oprimat
femeile i-ai luat pielea de pe toi cei din sat. Nelegiuirea i-e mare, rutatea nespus, i doar moartea ta osto- iete mânia poporului. Dac nu te dm la o parte pe tine, piatra asta neagr care ne st în drum, dac nu te doborâm pe tine, un copac atât de mare, reforma agrar din inutul Gaomi din nord-
est n-o s aib cum s mearg mai departe, iar srmanii din satul Ximen n-o s poat deveni pân la capt stpâni pe soarta lor. Acum, în temeiul aprobrii de la regiune comunicate deja la jude, se hotrte: Moierul samavolnic Ximen Nao s fie pe dat dus la podeul de piatr din afara satului i
executat! Un bubuit uria, o scânteiere de fulger, i creierii
lui Ximen Nao au mânjit pietrele cât pepenii de iarn din prundiul de sub pod, rspândind un miros greu

i stricând aerul pe o mare întindere de jur împrejur. Gândindu-m la asta, m umpleam de obid. Nici cu o sut de guri nu m-a fi putut dezvinovi, cci nici nu mi-au dat voie s stau la discuii: „Jos moierii!, „Rupei-le capetele câinilor turbai!, „Cosii iarba înalt!, „Smulgei perii mari! —
1 Wu Sangui (1612-1678), unul din trdtorii arhetipali ai istoriei chineze, a trit cu mult înainte de evenimentele legate de Hong Taiyue, care este astfel ironizat pentru presupusele sale merite militare.
Dac vrei s-i pui cuiva o nelegiuire în spate, ce grij ai c n-o s gseti vorbele? „O s te facem s fii din toat inima convins c trebuie s mori, zisese Hong Taiyue, îns nu-mi dduser ocazia s m explic. Hong Taiyue, vorba ta a fost fr temei, m-ai
îmbtat cu ap rece. Sttea cu mâinile în old în dreptul porii, fa în
fa cu Lan Lian, artându-se cu totul maiestuos, din cap pân-n picioare. Dei numai ce-mi amintisem de el cum ddea din cap i se lsa jos din ale în faa mea btând în osul de bou, fiecare-i are soarta sa – calul
pune grsime pe el, iar iepurele fr noroc d peste oim. Iar eu acum eram un mgar care fusese rnit i mi-era team de omul sta. Stpânul meu i-a încruciat privirea cu Hong Taiyue, distana dintre ei fiind nu cu mult peste-un stânjen. Stpânul meu îi avea originea de clas în rândul celor nevoiai, era
„din rdcini roii, mldie drepte, dar îi spusese cu Ximen Nao „tat de suflet i „fiu de suflet, iar relaia dintre ei fusese echivoc; dei mai apoi contiina de clas i-a sporit, iar în combaterea mea

s-a aflat în avangard, redobândindu-i bunul renume de muncitor srman al câmpului i astfel repartizându-i-se cas, pmânt i nevast, relaia special pe care o avea cu familia Ximen mereu îi fcea pe cei în drept s aib dubii.
Cei doi brbai i-au susinut unul altuia privirea vreme îndelungat, iar cel care a vorbit primul a fost stpânul meu:
— Pe ce te bazezi de-mi bai tu mie mgarul? — Dac mai îndrzneti s-l lai s road coaja de
copac, o s-l i împuc! a spus cât se poate de tranant Hong Taiyue, btându-se cu mâna peste tocul de pistol din piele de vac care-i atârna peste fund.
— E doar un dobitoc, n-ai de ce s faci o fapt aa
de neagr! — Eu zic c ia care beau ap, dar nu se gândesc la
izvor, i care ajung stpâni pe soarta lor, dar îi uit rdcinile nu fac nici cât un dobitoc! a spus Hong Taiyue, intuindu-l cu privirea pe Lan Lian.
— Adic ce vrei s spui?
— Lan Lian, ascult-m cum se cuvine, ascult atent fiecare cuvinel. Hong Taiyue a fcut un pas înainte, a întins un deget ca o eav de pistol înspre pieptul stpânului i a spus: Dup ce reforma agrar a izbândit, te-am sftuit s nu te însori cu Yingehun.
Dei e de origine dintre cei srmani i i s-a dat lui
Ximen Nao cu de-a sila i neavând încotro i dei guvernul nostru popular le încurajeaz cu trie pe vduve s se mrite din nou, tu eti din clasa celor mai nevoiai i trebuia s te însori cu o femeie ca

vduva Su din captul de apus al satului. Vduva n- are nici mcar o odaie în care s triasc, pmânt nicio palm, iar dup ce soul i-a murit din pricina bolii, i-a dus traiul cerind. Chiar de are faa toat ciupit de vrsat, este proletar, este de-a noastr, te putea face s-i pstrezi integritatea i s duci revoluia pân la capt. N-ai vrut s-mi urmezi îndrumarea, trebuia musai s te însori cu Yingehun; cu gândul la libertatea cstoriei, n-am putut s m pun împotriva legilor guvernului, i-a fost cum ai vrut tu. Aa cum m-am ateptat, în doar trei ani voina ta revoluionar s-a molcomit complet: eti cu gândul numai la tine, eti un înapoiat, vrei s faci avere i s te-mbogeti i vrei s duci viaa descompus a stpânului tu, Ximen Nao. Eti un exemplu tipic de
degenerare i dac nu-i recapei contiina, mai devreme sau mai târziu ai s o iei la vale pân ai s ajungi duman al poporului.
Stpânul meu l-a privit nuc i o bun bucat de vreme n-a fcut nicio micare, parc înepenise. Într- un sfârit, i-a recptat suflarea i-a întrebat iar
vlag: — Hong, dac vduva Su are aa de multe însuiri,
de ce nu te-ai însurat tu cu ea? Vorba aceasta care prea moale i fr vlag l-a
lsat pe Hong Taiyue cu gura cscat i limba înnodat i o bun bucat de vreme n-a replicat,
prând a fi la mare ananghie. Într-un sfârit a i rspuns, clar pe lâng subiect, dar cu vorbe aspre rostite din convingere:
— Nu fi obraznic cu mine, Lan Lian, eu reprezint

Partidul, reprezint guvernul, îi reprezint pe cei sraci din satul Ximen, îi mai dau o ultim ocazie, te mai salvez o dat, sper ca mcar la marginea prpastiei s pui frâu cailor, sper s tii s te-ntorci dup ce-ai rtcit drumul, s vii înapoi în tabra noastr, îi vom ierta slbiciunea, îi vom ierta zilele deloc vrednice de cinste când ai primit din toat inima s-l slugreti pe Ximen Nao i nici n-o s te încadrm în alt clas social decât cea de muncitor al câmpului pentru c te-ai însurat cu Yingehun. Ehei, s fii muncitor al câmpului înseamn s ai tbli cu margini aurite, n- o lsa s rugineasc, n-o lsa s se prfuiasc, îi spun în mod oficial, sper s intri numaidecât în cooperativ, s aduci dup tine i mgruul sta obraznic i pus pe rele, roaba pe care i-am dat-o la
reform, plugul de semnat pe care i l-am repartizat, lopeile, sapele i cârligele toate, s-i aduci i nevasta i copiii, firete c i pe Ximen Jinlong i Ximen Baofeng, puii ia de cuc moieresc rmai de la Ximen Nao, s intrai în cooperativ, s nu mai fii gospodrie individual i s nu mai faci trboi c
vrei pe picioarele tale. E o v orb care spune: „Crabul urmeaz apa cea mai iute ca s treac râul i mai e i alta: „Cel ce înelege mersul vremurilor e om desvârit înzestrat; nu fi neclintit în cpoenie, nu fi piatr care se pune în drum, nu face pe brbatul neînduplecat, oameni cu mai mare destoinicie decât
tine sunt cu sutele i miile i pe toi i-am dres noi dup cum e nimerit. Eu, Hong Taiyue, la o adic primesc i s-mi doarm în ndragi o pisic, dar nu primesc cu niciun chip s faci tu gospodrie

individual aici, sub ochii mei. Mi-ai priceput vorba? Hong Taiyue avea o voce bun, bine lefuit pe
vremea când btea la osul de bou ca s vând cataplasme: cu o asemenea voce, cu un asemenea dar al vorbirii, mare ciudenie ar fi fost s nu ajung demnitar! îi ascultam vorbele, care m prinseser întru câtva, i-i vedeam i atitudinea de superioritate cu care îl dojenea pe Lan Lian: dei la statur era mai scund decât acesta cu o jumtate de cap, mi se prea c e cu mult mai înalt. Când l-am auzit pomenindu-i pe Ximen Jinlong i Ximen Baofeng, m-a cuprins o panic fr pereche: Ximen Nao cel ascuns în trup de mgar nu-i gsea linitea în privina celor sânge din sângele lui i came din carnea sa, pe care îi lsase în urm pe lumea asta neaezat i neîmpcat. Era
îngrijat în priv ina sorii lor, cci Lan Lian le putea fi pavz care s-i apere, la fel de bine cum le putea fi i npast care s le fac viaa numai amar. În acel moment, stpâna mea, Yingehun – s uit pe cât cu putin c a împrit odat patul i perna cu mine i c mi-a nscut biat i fat! — a ieit din aripa de
vest; înainte s ias, sigur se aranjase la chip în ciobul de oglind încastrat în perete. Era îmbrcat cu o bluz încheiat într-o parte de culoare albastru indantren, purta pantaloni de pânz neagr la mod, largi pe picior, peste care legase un or din pânz albastr cu flori albe, iar capul i-l acoperise cu o
basma tot din pânz albastr cu flori albe – acelai material ca i orul: toate aveau rânduial, toate erau în armonie. Soarele îi lumina faa tras, fruntea, ochii, gura, nasul, stârnindu-mi amintiri ce-i urmau

neîntrerupt una-alteia: chiar era o femeie bun, o comoar pe care de-abia te ii s nu i-o bagi cu drag în sân! Lan Lian, nemernicule, ai ochi bun! Dac te- însurai cu vduva Su din apusul satului, cea cu faa toat ciupit de vrsat, i s fi ajuns tu împratul de Jad, la ce i-ar fi folosit? Yingehun s-a apropiat, a fcut o plecciune adânc în faa lui Hong Taiyue i a spus:
— Frate Hong, un om mare ca dumneata nu are suprare cu unul aa mrunt. Nu te coborî la unul d - sta aa de din tipar.
Am vzut cum faa brzdat de cute epene a lui Hong Taiyue de îndat se îmblânzete i l-am auzit cum se-apuc s bat fierul cât e cald:
— Yingehun, tu tii întocmai cum stau lucrurile cu
trecutul vostru. Voi doi putei s zicei c, dac tot s-a ciobit toarta, hai s spargem i vasul, dar copiii votri au un viitor luminos înainte, inei seama i de ei! Când o s te uii în urm peste vreo opt-nou ani, Lan Lian, o s pricepi. Vorba mea de azi e spre binele tu, spre binele nevestei i-al copiilor ti. De aur e vorba
mea, de aur i-argint! — Frate Hong, eu pricep gândul dumitale cel bun.
Yingehun l-a prins pe Lan Lian de bra, l-a tras de el i i-a zis: Ia cere-i iertciune fratelui tu mai mare! Iar cu intratul în cooperativ, mergem acas s vorbim.
— N-avem ce s vorbim, a zis Lan Lian, i fraii buni îi împart averea. Dac o ceat de strini se- amestec între ei i tot pipie dup linguroi în aceeai oal, cum o s-l gseasc?

— Tu sta chiar eti ou de piatr pus la murat, nu te ptrunde nici uleiul, nici sarea, a zis Hong Taiyue cu furie. Bine, Lan Lian, dac poi, stai tu singur pe dinafar, i hai s vedem, s vedem dac puterile noastre colective sunt mai mari sau dac puterea ta, Lan Lian, o fi mai mare. Acum te mobilizez s intri în colectiv, m rog de tine cu vorb mustrtoare i inim plin de cldur; dar o s vin o zi când tu, Lan Lian, o s stai în genunchi s te rogi de mine, i ziua aia nu e deloc îndeprtat.
— Nu intru în colectiv! i niciodat n-o s stau în genunchi s m rog de tine. Lan Lian i-a lsat pleoapele în jos: Legea cârmuirii spune: „Intri în colectiv de bunvoie, iei din colectiv dup plac. Nu m poi sili.
— Ccat împuit ce eti! a rcnit mânios Hong Taiyue.
— Frate Hong, s nu cumva s… — Ia nu m mai lua cu frate pe mine, ce atâta frate
în sus, frate în jos! i-a zis Hong Taiyue cu dispre i parc i cu un dram de aversiune. Eu sunt secretarul
de partid, mai-marele satului i îndeplinesc i funcia de agent de securitate public în jude!
— Tovare secretar de partid, mai-mare al satului i agent de securitate public, a rostit Yingehun cu timiditate, ne întoarcem acas ca s vorbim… Dup aceea l-a îmbrâncit pe Lan Lian, spunându-i printre
suspine: M omori cu cpoenia asta, cpân de piatr ce eti, hai cu mine acas…
— Nu vin acas, n-am terminat ce-aveam de spus, a zis cu îndrtnicie Lan Lian. Mai mare al satului, mi -
ai rnit mgruul, trebuie s m despgubeti cu cheltuielile pentru medicamente.
— O s te despgubesc pentru un glon! Hong Taiyue i-a atins tocul pistolului, hohotind fr oprire. Lan Lian, Lan Lian, grozav îmi mai eti tu! Dup aceea a ridicat neateptat glasul: Caisul sta cui i-a fost repartizat?
— Mie! Rspunsul l-a dat Huang Tong, eful miliiei populare, care sttuse de la început în ua aripii de est s se uite la vânzoleal i care acum a venit în fug în faa lui Hong Taiyue: Tovare secretar de partid, mai-mare al satului i agent de securitate public, la reforma agrar mie mi-a fost repartizat acest cais, numai c de când mi-a fost repartizat i pân acum n-a fcut nicio cais: tocmai
m pregteam s-l tai. Caisul sta e ca Ximen Nao, are vrajb cu noi, muncitorii srmani ai câmpului.
— Mnânci rahat! a zis cu mare rceal Hong Taiyue, astea-s palavre fr niciun temei, dac vrei s ai trecere la mine trebuie s caui adevrul din fapte. Caisul nu rodete pentru c nu te pricepi s te ocupi
de el, n-are nicio legtur cu Ximen Nao. i, dei i-a fost repartizat ie, mai devreme sau mai târziu tot o s fie în proprietate colectiv: pind pe drumul colectivizrii, vom lichida proprietatea privat, iar lumea se va îndrepta toat ctre eradicarea fenomenului exploatrii. De aceea trebuie s pzeti
bine caisul sta: dac mai lai mgarul s-i road coaja, o s-i jupoi eu ie coaja de pe tine!
Huang Tong a dat necontenit din cap în faa lui Hong Tai- yue, cu faa numai zâmbet prefcut, cu

ochii mijii sgetând raze aurii, rânjind, dezvelindu-i dinii galbeni i lsându-i la iveal gingiile violete. În acea clip, nevasta lui, Qiuxiang, odinioar concubina a doua a lui Ximen Nao, a venit i ea, pe umeri cu o cobili cu dou târne în care erau aezate dou fetie, Huzhu i Hezuo. Qiuxiang îi pieptnase prul în sus, i-l dduse cu ulei îmbttor de aromat, se pudrase i purta o rochie cu bordur înflorat i pantofi de satin verde brodai cu flori purpurii. Chiar c avea curaj cu carul – cu rochie de pe vremea când îmi era mie concubin, rujat, pudrat, ochii alunecoi, toat numai supunere, toat numai unduiri, cum s par ea om al muncii? Pe femeia asta o cunoteam îndeaproape, nu avea o fire bun, era rea de gur i hain la inim, era bun doar de jucrie în pat, nu
putea s-i fie altfel aproape. tiam c intete foarte sus, dac n-a fi înfrânat-o, Bai i Yingehun ar fi murit amândou de mâna ei. Înainte s-mi rup mie capul de câine turbat, femeia asta a vzut limpede cum stau lucrurile i a întors armele, spunând c am siluit-o, c am pus cu fora stpânire pe ea i c-n
fiecare zi a trebuit s sufere purtarea crud a lui Bai. A mers pân într-acolo c, la marea întrunire de demascare i tragere la rspundere, i-a ridicat piepii cmii în faa unei mulimi de brbai, ca s-i vad toi cicatricile de pe piept. „P-astea le-a fcut Bai, nevasta moierului, care m-a ars cu un bol
înroit de pip, iar p-astea le-a fcut samavolnicul de Ximen Nao când m-a înepat cu o sul. Plângea i ipa cu voce bogat i simire adânc, se vedea c învase actorie i tia prin ce mijloace s cucereasc

inima omului. Eu, Ximen Nao, o luasem pe femeia asta în grij din pricina inimii mele bune: pe vremea aceea era doar o feti cu codie la spate, nu cu mult mai mare de zece ani, care-i urma tatl orb pe ulie câtigându-i traiul prin cântat. Din nefericire, tatl i- a murit la col de strad, iar ea s-a vândut ca s aib cu ce-l îngropa, devenind slujitoare în casa noastr. Femeie nerecunosctoare ce eti, dac eu, Ximen Nao, n-a fi întins mâna s te salvez, ai fi murit îngheat pe strzi sau ai fi ajuns curv la tractir! Curva asta plângea i m-nvinuia, i ce era minciun spunea mai adevrat decât adevrul, de femeile de la poalele ridicturii de pmânt unde se inea întrunirea erau toate scuturate de sughiuri: când îi ridicau mânecile de la hain s-i tearg lacrimile, le
vedeam scânteind. Toi s-au pus pe strigat lozinci, focul mâniei s-a întetit, venise vremea s mor. i tiam c mor de mâna curvei leia. Plângea i striga i deseori m privea pe furi cu ochii ei migdalai. Dac doi miliieni, amândoi puternici i vânjoi, nu m-ar fi inut cu mâinile la spate, n-a mai fi inut seama de
nimic i m-a fi repezit la ea i i-a fi dat o palm, dou palme, trei palme. Mrturisesc, pentru c semna discordie în cas, chiar îi trsesem odat trei palme. Ea îngenunchease i-mi înlnuise picioarele, uitându-se la mine cu lacrimile dnuindu-i în ochi, iar privirea din ei, atât de drgla, atât de vrednic
de mil, atât de plin de afeciune, îmi înmuiase pe negândite inima i-mi întrise pe neateptate mtrânga. O femeie ca asta, i de face zâzanie, i de-i iute la mâncare i-nceat la treab, ce mai conteaz?

Aa c dup cele trei palme, a urmat înlnuire în îmbttoare iubire – oh, femeia asta cu cele o mie de cochetrii ale ei leac miraculos i vindector a fost pentru mine! „Stpâne, stpâne, frate drag, bate-m, omoar-m, t

303691843-mo-yan-obosit-de-viata-obosit-de-moarte-pdf.pdf

Documents