SANGELE

partea 3

Leucocitele

Hematiile si plachetele sunt elemente care isi desfasoara functiile fiziologice in spatiul vascular.

Leucocitele se afla doar in trecere prin spatiul vascular si au rol doar in tesuturi.

Neutrofilele Au originea in MRH.

Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile:

circulante si

marginale (au tendinta de aderare).

Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.

Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata de 4 zile.

Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar.

In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina, activandu-si programul genetic de autodistrugere.

Dimensiunea lor 10 -12 m.

Raportul nucleu / citoplasma = 1 : 1.

Celulele au un singur nucleu care este segmentat.

Celulele sunt PMN (polimorfonucleare) avand nucleul lobat. La celulele tinere nucleul este nesegmentat. Nucleul se va segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi.

Citoplasma prezinta granulatii mici,

colorate roz sau rosu-

portocaliu si unele

granulatii colorate in

albastru-violet. Ele

sunt raspandite

uniform in citoplasma.

Se poate vedea un

apendice, ca un bat

de toba - corpusculul

Barr.

Distributia granulelor la microscopul

electronic arata ca in

vecinatatea

membranei exista mai

putine granule si mai

multe structuri ale

citoscheletului.

In momentul aderarii la endoteliul vascular

miscarea neutrofilului

este de tip amoeboidal

care se face ca

urmare a rearanjarii

citoscheletului.

Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri

primare (comune) si

secundare (specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale.

Granulele primare sunt azurofile si dau reactii pozitive pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime lizozomale.

Granulele specifice nu au aceleasi enzime specifice si au proteine bazice numite fagocitone. Aceste granule asigura capacitatea neutrofilului de a fagocita bacterii.

D.p.d.v. functional

neutrofilele se clasifica

in:

celule inactive

celule activate. Celulele activate prezinta pe

suprafata lor anumite

molecule de adeziune cu

ajutorul carora se

ataseaza la celulele ce

captusesc vasele,

migreaza apoi in tesuturi

unde ingera particulele

straine pe care apoi le

digera.

Etapele distrugerii microorganismelor:

Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care

celula ii detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi

are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand spre

zona din organism unde concentratia factorilor

detectati este maxima.

Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule

endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima

numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in tesutul

conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul

unde concentratia de microorganisme este maxima.

Distrugerea, liza microorganismelor.

Prelucrarea materialului rezultat din liza.

Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se

face prin molecule de adeziune care se

gasesc fie pe leucocite fie pe celulele

epiteliale sau pe celulele tesutului

conjunctiv. Exemple de molecule de

adeziune:

ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion

molecule)

ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule)

Exemple de factori chemotactici:

peptide scurte, cu radicali N-formil

diferite tipuri de componente ale sistemului complement

mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic.

Ingestia este precedata de procesul de opsonizare

(bacteria este acoperita din

loc in loc de proteine de tip Ig

sau elemente componente

ale sistemului complement).

Opsonizarea reprezinta

acoperirea unei molecule

(particule) bacteriene cu

proteine plasmatice

recunoscute de receptorii

neutrofilului ca semnal

pentru ingestie. Rolul

opsonizarii este de a reduce

mobilitatea

microorganismului si de a

recunoaste particula

antigenica.

In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se

distruge, si veziculele de

fagocitoza sunt internalizate.

Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu

granulele neutrofilului si are

loc o degranulare (eliberarea

continutului granular spre

vezicula de fagocitoza). In

acest moment se activeaza

productia de radicali liberi

care ulterior desfac

elementele componente ale

microorganismelor ingerate.

Pentru neutrofile, degranularea are loc in

citoplasma celulei,

spre deosebire de bazofile si eozinofile

unde degranulare are

loc extracelular, uneori

cu efecte toxice asupra

organismului propriu.

Eozinofile Se gasesc atat in sange cat

si in unele tesuturi. Sunt bine

reprezentate in tesuturile ce

au contact direct cu mediul

extern: aparatul respirator,

digestiv, genito-urinar.

Numarul este de 450 / l (mmc). Raportul de

eozinofile in sange / tesuturi

este 1 / 300. Numarul lor

creste in infectiile parazitare.

Durata de viata este mai mare dacat la neutrofile, fiind

de cateva saptamani.

Dimensiunea de 10-12 m,

Raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1.

Nucleul poate fi nesegmentat sau, mai

frecvent, are doi lobi iar

nucleul are un aspect

caracteristic, in forma de

desaga.

Citoplasma se coloreaza in rosu portocaliu cu

eozina iar granulele se

coloreaza eozinofil.

La ME, granulele au in centru un

miez cristaloid

caracteristic, diferit

de la o specie la

alta.

D.p.d.v. histochimic granulele contin:

hidrolaze lizozomale

proteine cationice

Rolul functional:

Fagocitoza si liza bacteriana, putin

importanta in vivo.

Unele eozinofile

sunt capabile de

fagocitoza, dar ele

nu pot suplini lipsa

neutrofilelor.

Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare,

celulele sistemului imun

detecteaza celulele straine,

secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara, numite

limfokine care determina elaborarea unui

raspuns mai specific fata de acest tip de

infectie. Ca urmare, creste numarul de

eozinofile, creste concentratia anticorpilor

din familia IgE.

Moleculele de anticopri se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata.

Eozinofilele au receptori ce recunosc celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de

celula parazitara.

Apoi are loc procesul de degranulare care este citotoxic pentru celulele parazitare.

Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular si prin urmare el poate provoca un raspuns si din

partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea

astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o

hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea

eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta

hipersensibilitate se poate manifesta chiar in absenta

parazitului si prezenta doar a antigenului.

Bazofilele Sunt celule cu proprietati

asemanatoare cu

mastocitele.

Numarul lor este intre 15-50 / mmc,

aproximativ 100 milioane

in total in organism.

Au durata scurta de viata. In sange se

gasesc sub forma de

celule diferentiate, ce nu

se divid.

Diametrul - 12-25 m,

Raportul nucleu / citoplasma - 1 : 1,

Forma nucleului, de potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte.

Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba o tenta

bazofila. Exista granule foarte

neuniforme d.p.d.v. al conturului

care se coloreaza cu un colorant

bazic si apar in albastru inchis pana

la negru. Granulele se suprapun si

peste nucleu. Continutul granulelor

este hidrosolubil, si de aceea, pe

frotiu, la spalare intensa, continutul

granulelor se poate dizolva.

La ME se vad organitele: aparatul

Golgi, RE, mitocondrii

si incluziunile -

granule de glicogen.

Granulele sunt rotunde sau ovale si

specifice. Au un

continut de histamina,

heparina si alti

mediatori. Nu au

enzime lizozomale.

Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca

reprezinta o proportie mica

din totalul de leucocite

adesea exista tendinta de

a se considera

neimportante.

Degranularea lor rapida

poate avea insa consecinte

grave. In aceste cazuri au

loc pusee de

hipersensibilitate, cand se

elibereaza anticorpi IgE.

Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE.

Cand o persoana hiperreactiva produce IgE,

acestea pe de o parte circula

in sange, pe de alta parte se

leaga de bazofile. La

reexpunerea acelei persoane

la acelasi antigen, bazofilele

cu anticoprii atasati fixeaza

antigenul respectiv, se

degranuleaza si astfel se pot

produce diferite tipuri de

reactii alergice, de la astm

bronsic pana la urticarie

acuta si chiar soc anafilactic,

care este cel mai grav dintre

bolile alergice.

Limfocitele

Exista atat in sange cat si in organele limfoide.

Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si 2*1012 in diferite organe limfoide.

Durata de viata este lunga deoarece cea mai mare parte sunt recirculate: sange

organe limfoide sange organe

limfoide sange ..........

O particularitate a limfocitelor consta in afinitatea proprie fiecarui limfocit pentru un anume organ limfoid. Pe suprafata limfocitului se exprima un receptor pentru care exista un contrareceptor potrivit in endoteliul organului limfoid.

Dimensiuni= se pot distinge 3 categorii de limfocite:

mici (cu diametrul 6-8 m),

mari (diametrul de 12-18 m) si

intermediare cu dimensiuni intermediare.

Raportul nucleu / citplasama este de 4 : 1 sau 3 : 1.

Forma nucleului este rotunda sau indentata, pozitia lui este excentrica, nucleolul este absent. Nucleul se coloreaza cu colorant bazic si apare in pata de cerneala.

Citoplasma este ca un inel subtire perinuclear si este albastra ca cerul senin.

S-a stabilit ca exista

mai multe populatii

celulare:

Unele se maturizeaza in timus si sunt deci

timodependente -

limfocitele T.

Altele se maturizeaza in maduva osoasa la

om - limfocitele B

(bone marrow).

La ME s-a stabilit ca nu exista diferente intre limfocitele B si T in stare inactiva. In stare activata apar mici diferente:

limfocitele T activate au diametrul mai mare decat al celulei inactive, nucleul mai putin condensat, iar in citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi.

limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina cu RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de diferentiere - plasmocitul.

Sistemul imun cuprinde

milioane de clone

(familii) de limfocite.

Limfocitele din fiecare

familie poseda un

receptor de suprafata

unic - apartine doar

acestei familii. Acest

receptor permite

legarea unui

determinant antigenic

specific.

Cele doua mari populatii de

limfocite sunt

limfocitele B, specializate in sinteza de anticorpi, si

limfocitele T care participa la raspunsul imun.

Diferentierea la MO intre cele

doua clase nu se poate face

iar la ME exista diferente

doar intre formele activate

ale limfocitelor, diferente

care se evidentiaza prin

metode imunocitochimice

(identificarea unor markeri

de suprafata).

Limfocitele B sintetizeaza anticorpi.

Caracteristicile anticorpilor:

Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine. Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi

recunoscute de receptorii de pe suprafata fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip de anticorp.

Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si doua lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o zona balama.

Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura lantului greu.

Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie.

Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste antigenul introdus.

Limfocitele T cuprind doua subpopulatii:

limfocitele T citotoxice si limfocitele T helper, care au pe suprafata

receptori ce se aseamana dar cele doua subpopulatii difera d.p.d.v. functional.

Limfocitele T citotoxice lizeaza direct celulele infectate (mai ales viral) iar

limfocitele T helper faciliteaza producerea de anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si distrugerea celulelor infectate de catre macrofage. Limfocitele T detecteaza si celulele proprii ca fiind nonself.

Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele straine atunci cand sunt legate de un set de proteine denumite moleculele sistemului major de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de complexe de histocompatibilitate: clasa I si clasa II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana aproape a tuturor celulelor nucleate. Moleculele CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce coopereaza cu limfocitele T. Acest sistem s-a descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul transplantelor. Acest sistem arata ca celulele organismului sunt sanatoase.

Monocitele

Sunt celule aflate in trecere prin sange

unde stau 1/2-1 zi. Ele

ajung in tesuturi unde

isi schimba morfologia

(se transforma in

macrofage). Exemple:

macrofagele din

tesutul conjunctiv din

ficat, din plaman.

Sunt in numar de 300-500 / mmc.

La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul pana la 20 m.

Raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 iar nucleul are forma de potcoava. In nucleu

eucromatina si heterocromatina alterneaza,

dand aspectul de tabla de sah.

Citoplasma este bazofila si apare colorata in albastru intens. Uneori exista granulatii mici ce

apar roz palid. Granulele au enzime lizozomale.

Rolul fagocitelor mononucleare:

secreta diversi compusi (proteici sau neproteici) ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi

sau resturi celulare)

coopereaza cu limfocitele mai ales fagocitoza (functia principala) - ingera celulele

imbatranite (vezi splina pentru eritrocite). Eritrocitele exprima semnale de degenerescenta care sunt recunoscute si fagocitate. De asemenea fagocitele pot inghiti proteine straine, resturi celulare, produsi fiziologici formati in exces (factori de coagulare). Mecanismul de transport poate fi pinocitoza (pentru faza fluida), endocitoza (pentru particulele solide) sau fagocitoza (vezi neutrofilul).