ADMINISTRAłIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC ���� 3/2004

41

Integrarea europeana si evolutia dezechilibrelor regionale

Prof. univ. dr. Daniela-Luminita CONSTANTIN

Avand in vedere semnificatia practica deosebita din punct de vedere economic, social si

politic a evolutiei disparitatilor regionale pe termen lung, pe plan international au fost intreprinse o

serie de studii pentru verificarea caracterului convergent sau divergent al cresterii regionale si

desprinderea tendintelor ce se contureaza pentru anii urmatori.

Unul dintre studiile cele mai ample privind cresterea regionala in cadrul Uniunii Europene

apartine lui Barro si Sala-i-Martin (1991), rezultatele sustinand, in ansamblu, viziunea neoclasica

privind convergenta in cresterea PIB/locuitor in perioada 1950-1985. De asemenea, autorii au

constatat ca rata de convergenta la nivelul UE (2% pe an)este apropiata de cea calculata pentru Statele

Unite, concluziile lor avand o mare importanta pentru modul in care este privita evolutia disparitatilor

regionale in Europa. Desi rata de convergenta este scazuta, constatarea ca procesul de convergenta este

deja in curs de desfasurare sugereaza ca UE poate inregistra o rezolvare graduala a problemei

disparitatilor regionale. Mai mult, este prezentat argumentul neoclasic potrivit caruia disparitatile

regionale reduse din Statele Unite sunt rezultatul unui proces indelungat de integrare economica,

incluzand integrarea monetara si moneda unica, studiul sprijinind astfel ideea accelerarii integrarii

europene.

Un alt studiu de anvergura, care a marit numarul tarilor studiate de la 7 la 12, a fost realizat

cativa ani mai tarziu de H. Armstrong. Din analiza sa au rezultat coeficienti ai variatiei PIB/locuitor de

0.37 in 1970, 0.35 in 1980 si 0.31 in 1990, dintre principalele concluzii ale studiului remarcandu-se

urmatoarele (Armstrong, 1994, 1995):

� In perioada dintre 1950 si inceputul anilor ’70 a avut loc o diminuare semnificativa a

disparitatilor regionale (confirmand astfel concluziile lui Barro si Sala-i-Martin). Procesul

de convergenta a fost stimulat si de migratia populatiei dinspre Sud spre Nord. Totusi, in

anii ’70 si decadele urmatoare sensul migratiei s-a schimbat si de atunci intensitatea

migratiei in interiorul UE s-a redus.

� Perioada de la mijlocul anilor ’70 pana la mijlocul anilor ’80 este caracterizata prin

divergenta in plan regional. Divergenta s-a manifestat mai intai in privinta ratei somajului,

fiind urmata de divergenta in termenii PIB/locuitor. Criza economica de la mijlocul anilor

’70 (criza petroliera) a ridicat serioase obstacole in fata investitiilor directe in regiunile

defavorizate. In acelasi timp, cresterea ratei somajului in regiunile dezvoltate a inchis

posibilitatile de emigrare catre acestea. Aceasta concluzie este o confirmare a faptului ca in

perioadele de recesiune disparitatile regionale se maresc, urmand sa se reduca in perioadele

de relansare economica.

� Convergenta regionala incepe sa se manifeste din nou de la mijlocul anilor ’80. Doar

inceputul anilor ’90 este o exceptie, largirea disparitatilor fiind influentata de integrarea

landurilor din Estul Germaniei. Pe ansamblu, dinamica convergentei incepand cu anii ’80

este mult mai redusa decat in anii ’50 si ’60.

ADMINISTRAłIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC ���� 3/2004

42

� Reducerea disparitatilor s-a datorat in cea mai mare masura convergentei nivelurilor de

dezvoltare ale tarilor membre ale UE, iar aceasta a fost rezultatul apropierii structurilor

sectoarelor secundar si tertiar ale acestor tari.

� Convergenta a fost stimulata de factori precum: fluxurile migratorii din anii ’50 si ’60,

convergenta in termenii venitului per capita la nivel regional pe calea proceselor de

economisire si acumulare de capital, mobilitatii factorilor de productie, transferurilor

tehnologice, impactul integrarii europene si schimburile comerciale intre tarile membre,

transferurile fiscale la nivelul fiecarei tari, impactul politicii regionale atat la nivelul UE, cat

si al fiecarei tari in parte.

� In ceea ce priveste afirmatia ca procesul de convergenta este destul de lent, tot mai multi

cercetatori fac distinctia intre cele doua tipuri de convergenta: convergenta σ si

convergenta β (Vanhove, 1999). Convergenta σ indica reducerea dispersiei PIB/locuitor in

plan regional*, in timp ce convergenta β se manifesta atunci cand intre rata de crestere a

PIB/locuitor si nivelul initial al acestuia exista o corelatie negativa. Cu alte cuvinte,

convergenta β se refera la viteza cu care se produce fenomenul de convergenta. Daca σ se

masoara prin deviatia standard, coeficientul β se determina pe baza ecuatiei:

eiyiln

yi

yitlnT

+β+α= 000

1

in care:

Yit = PIB/locuitor in regiunea i la sfarsitul perioadei

Yio = PIB/locuitor in regiunea i la inceputul perioadei

T = intervalul de timp

β = rata anuala a convergentei

α = constanta

ei = variabila de abatere (eroarea)

Rata de convergenta variaza de la o decada la alta si de la o tara la alta. De asemenea,

rezultatele sunt influentate de numarul de regiuni luate in considerare pentru perioada analizata. Cei

mai multi dintre cercetatori apreciaza ca rata anuala de convergenta nu depaseste de regula 2%.

Aceasta rata corespunde perioadei dinainte de 1970, pentru anii ’70 si ’80 ea variind intre 0.5 si 1%.

Prognoza bazata pe un coeficient β de 2% indica faptul ca o reducere la jumatate a

disparitatilor regionale ar avea loc la fiecare 35 de ani, ceea ce confirma caracterul de lunga durata al

procesului dezvoltarii regionale. Sau, exprimata in alti termeni, pentru ca o regiune sa ajunga de la un

PIB/locuitor reprezentand 70% din media la nivelul UE la unul reprezentand 90% din aceasta medie,

este necesar ca rata sa de crestere sa depaseasca rata cresterii economice la nivelul UE cu 1.25% intr-o

perioada de 20 de ani si cu 2.5% intr-o perioada de 10 ani.

� Fenomenul de convergenta se constata si in interiorul fiecarei tari, dar dimensiunile sale

sunt diferite. Astfel, tarile mari ale UE inregistreaza variatii destul de mari de la una la alta

* Documentele UE utilizeaza pentru convergenta termenul de “convergenta reala”, care se distinge in raport cu

“convergenta nominala”. Acesta din urma are in vedere obiectivul stabilitatii preturilor, restabilirea si

mentinerea principalelor echilibre in domeniul finantelor publice si balantei de plati externe.

ADMINISTRAłIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC ���� 3/2004

43

in privinta dispersiei regionale a PIB/locuitor. In 1990 valorile deviatiei standard erau:

0.27 in Italia, 0.22 in Spania, 0.19 in Germania, 0.15 in Franta, 0.12 in Regatul Unit.

� In ciuda unei convergente β semnificative in perioada postbelica, rezultatele obtinute in

urma masurarii disparitatilor regionale releva inca un model destul de clar centru –

periferie in cadrul UE.

Armstrong formuleaza insa si o serie de rezerve privind importanta absoluta a actiunii

mecanismelor neoclasice asupra convergentei in cresterea regionala, dupa cum urmeaza:

■ Este procesul de crestere regionala, in esenta sa, unul neoclasic ?

Chiar daca rezultatele studiului intreprins de Barro si Sala-i-Martin, ca si cele ale studiului lui

Armstrong insusi, se afla in concordanta cu punctul de vedere neoclasic privind convergenta in

cresterea regionala, nu este posibil sa se stabileasca cu certitudine daca procesul de crestere regionala

este, in esenta sa, convergent sau divergent*. Astfel, convergenta remarcata intre regiunile UE este

posibil sa fie, cel putin in parte, rezultatul politicii economice, neputand sa fie atribuita in totalitate

mecanismelor pietei. Toate tarile UE au aplicat politici de dezvoltare regionala, iar UE insasi are

propria sa politica regionala incepand cu 1975. Este posibil ca transferurile fiscale interregionale in

interiorul UE ca si in interiorul fiecarui stat membru sa fi ajutat si ele la reducerea disparitatilor

regionale. De aceea, va trebui ca viitoarele studii asupra convergentei in cresterea regionala sa separe

asemenea influente de cele exercitate de mecanismele cresterii neoclasice. Mai mult, va fi necesar ca,

din aceeasi perspectiva, sa se explice si diferentele in rata de convergenta pe subperioade.

■ In ce masura initiativele de integrare ale UE vor avea ca rezultat convergenta in cresterea

regionala?

S-au exprimat numeroase temeri ca procese precum introducerea pietei unice, introducerea

monedei unice, aderarea unor noi state pot largi disparitatile regionale. In timp ce unele reforme

promoveaza in mod clar convergenta – accentuand mecanismele neoclasice prin cresterea mobilitatii

fortei de munca si liberalizarea pietelor de capital in interiorul UE si sustinand cresterea rapida a

transferurilor prin fondurile structurale -, altele au o influenta mult mai complexa din punctul de

vedere al efectelor pe plan regional. Astfel, fiecare noua reforma, cum ar fi legislatia pentru

introducerea pietei unice, afecteaza diversele industrii in masuri diferite, cu influente diferite asupra

cresterii regionale in functie de specializarea industriala a fiecarei regiuni.

■ Se poate afirma cu siguranta ca fenomenul de convergenta inregistrat in trecut a fost rezultatul

proceselor de integrare?

Chiar daca rezultatele studiilor au confirmat actiunea mecanismelor de convergenta

neoclasice, ar fi riscant ca intreaga convergenta sa fie atribuita integrarii. Cateva tari incluse in setul de

date nu s-au alaturat UE decat in 1973 (Regatul Unit, Danemarca, Irlanda), iar altele si mai tarziu

(Grecia – 1981, Spania si Portugalia – 1986). Procesul de convergenta in curs de desfasurare, anterior

acestor date, sugereaza ca unele masuri de integrare la scara mondiala (de exemplu acordul GATT,

* Din acest punct de vedere, abordarea lui Armstrong introduce nuante ce ofera camp de dezbatere predictiilor

emise de asa-numita “New Growth Theory”, predictii legate de modelele de crestere divergenta (exemplu,

Romer [1986], Gomulka [1990], Boltho [1992] )

ADMINISTRAłIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC ���� 3/2004

44

reducerile in costurile transporturilor s.a.) au avut propriul lor rol, tarile membre continuand sa

beneficieze de efectele acestor masuri si dupa integrarea in UE.

Concluziile studiilor mentionate sugereaza si anvergura, complexitatea eforturilor pentru

sustinerea noilor tari membre, precum si pentru pregatirea tarilor candidate (inca) in vederea

integrarii in UE din perspectiva politicii regionale. Aceste tari s-au confruntat cu procesul extrem

de dificil, de provocator, al tranzitiei la economia de piata, proces care a accentuat in mod semnificativ

disparitatile regionale (Carta Verde, 1997). Problema care se pune in prezent este cand va incepe si cu

ce viteza va avea loc reducerea disparitatilor regionale atat in interiorul fiecarei tari, cat si in raport cu

media PIB/locuitor la nivelul UE. Ea confera sensuri noi politicii regionale din aceste tari, ale carei

obiective trebuie sa tina seama atat de “necesitatea interna”, cat si de “cerinta externa” (Nica, 2002) si

genereaza implicatii speciale pentru asistenta de tip structural si cea structurala propriu-zisa din partea

Uniunii Europene.

Referinte bibliografice

1. ARMSTRONG, H. Convergence among regions of the European Union, 1950-90, in

Journal of the RSAI, vol. 2, 1995

2. BARRO, R, J.;

SALA-I-MARTIN, X.

Convergence across states and regions, Brooking Papers, vol.1, 1991

3. CONSTANTIN, D. L. Elemente fundamentale de economie regionala, Editura ASE,

Bucuresti, 2003

4. NICA, N. A. Politica de dezvoltare regionala intre necesitate interna si cerinta

externa sau Filosofia sprijinului european pentru dezvoltare

regionala, in D. L. Constantin (coordonator), Probleme actuale ale

dezvoltarii regionale in Romania. Lucrarile Primului Simpozion

National al Asociatiei Romane de Stiinte Regionale, Editura Oscar

Print, Bucuresti, 2002

5. NIJKAMP, P. Northern Poland Regional Development Initiative and Project: Some

Theoretical and Policy Perspectives, Department of Spatial

Economics, Free University, Amsterdam, mimeo, 1997