8/10/2019 2.3 Comportamentul Colectiv

1/5

2.3. Comportamentul colectiv in cadrul miscarilor sociale

2.3.1 Comportamentul colectiv

Comportamentul colectiv se defineste ca fiind un "tip de comportament

emergent (spontan si ghidat de norme create de participanti) si extrainstitutional

(orientat dupa alte norme, adesea divergente, decat cele general acceptate social)"

(Septimu Chelcea, 1993) sau termen generic care desemneaza tipurile de

comportament propriu unor indivizi care, sub influenta unei credinte impartasite,

actioneaza uneori in mod concertat (Patrice Mann, 1991). Cu alte cuvinte,

conceptul se refera la dinamica specifica adoptata de care participantii la actiunea

colectiva, modalitatile acestor de a actiona in grup, de la comportamentele colective

spontane pana la cele foarte bine structurate (miscarile sociale).

Analiza comportamentului colectiv are in vedere trei criterii pe baza carora se

evidentiaza anumite tipuri de actiuni colective:scopul, gradul de organizare al

participantilor sidurata. Scopurile comportamentelor colective pot fi expresive (se

urmareste exprimarea unor sentimente) sau intrumentale (se doreste obtinerea unor

drepturi sau avantaje). Gradul de organizare al participantilor determina delimitarile

intre comportamentele colective neorganizate, comportamentele inalt organizate si

cele intermediare. In cele din urma, durata comportamentelor colective deosebeste

comportamentele colective de durata scurta (cateva ore) de cele de lunga durata.

In cercetarea comportamentului colectiv s-au conturat, in timp, potrivit lui

David L. Miller (1985), trei perspective de analiza:

din perspectiva emotionalitatii sporite si a contagiunii sociale (Le Bon, Park

si Burgess, Blumer, Kloppe, Lofland);

considerarea comportamentului colectiv ca raspuns adaptiv la situatiile noi si

ambigue (Turner si Killian, Lang);

din perspectiva conflictelor sociale, ca pe un raspuns in destructurarea

sociala (Blumer, Smelser, Rose).

8/10/2019 2.3 Comportamentul Colectiv

2/5

2.3.2 Teorii referitoare la dinamica multimii

Teoriile contagiunii fac referire la dimensiunea psihosociala a

comportamentului colectiv si la componenta emotionala care deriva din actiunile

colective sau care chiar determina aceste actiuni. In urma analizarii caracteristicilor

multimii Gustave Le Bon (1895) concluzioneaza ca emotiile starnite de actiunile

colective sunt contagioase. Blumer dezvolta o teorie a "reactiei circulare", in virtutea

careia "indivizii isi reflecta reciproc modul de a simti si, astfel, il intensifica" (Blumer,

1969). Din aceasta perspectiva contagiunea sociala si reactia circulara sunt

caracteristice formelor elementare de comportament colectiv, dar stau la baza

manifestarilor complexe ale acestuia precum sunt miscarile sociale.

Teoriile convergentei sustin ca starea de spirit comuna unui numar de indivizi

ii atrage pe acestia intr-o anumita situatie, comportamentul colectiv fiind determinat

de aceasta asemanare. Miller si Donald (1939) determina pe baza predispozitiilor

comune o relatie direct proportionala intre gradul de frustrare al indivizilor si

intensitatea agresiunii observabile in cadrul multimilor.

Teoria normei emergente explica comportamentul colectiv prin prisma

normelor sociale care deriva din interactiunea dintre indivizii din multime. Aparitia

unor noi norme sociale, datorata inadecvarii normelor anterioare reprezinta punctul

central de analiza a teoriei, si anume identificarea si intelegerea mecanismelor si

etapelor prin care o regula noua este recunoscuta si acceptata ca baza a actiunii

colective. Importanta acestor mecanisme este data de faptul ca regulile sunt repere de

comportament si surse de identificare pentru membrii colectivitatii, structura

colectivitatii si modul in care este ierarhizata aceasta fiind un punct important in

studierea ei.

Teoria mobilizarii resurselor isi propune sa analizeze procesele de mobilizare

care inlesnesc aparitia miscarilor sociale precum si resursele angrenate cu scopul

atingerii obiectivelor propuse. Un loc important in cadrul acestei analize il ocupa

organizatiile, care aduc un real avantaj miscarilor sociale, prin resursele de

comunicare si de leadership pe care le pun la dispozitie.

Datorita nivelului foarte inalt de organizare a miscarilor sociale, McCarthy si

Zald, creatorii notiunii de "mobilizare a resurselor", propun chiar analizarea miscarii

sociale in termeni de costuri si beneficii, sub forma unei industrii a acesteia, care

8/10/2019 2.3 Comportamentul Colectiv

3/5

grupeaza toate formele ei de organizare interesate de satisfacerea aceluiasi ansamblu

global de preferinte. Autorii evidentiaza adoptarea unor forme noi ale miscarii si

anume organizatia profesionista a miscarii sociale, asemanand varful ierarhic al

acesteia cu un stat major si identificand actori sociali antrenati in adevarate cariere in

cadrul industriei miscarilor sociale, care trec de la o industrie la alta. Mijloacele prin

care se manifesta protestul este un alt indicator al gradului de organizare si variaza de

la tiparirea de brosuri, redactarea de petitii, organizarea de lanturi uname, mobilizarea

in meetinguri, pana la lansarea de campanii publice care rivalizeaza publicitatea

comerciala sau de stat.

Un rol imperativ in miscarile sociala este reprezentat de folosirea canalelor de

mass-media in raspandirea programului lor, aportul de imagine pe care acestea

(aparitii TV, platforme online, retele sociale, presa scrisa, radio) il aduc fiind

determinant pentru raspandirea mesajului, amplificarea miscarii si atingerea

obiectivelor stabilite, in unele cazuri determinand chiar aparitia miscarii.

Toate miscarile sociale isi propun schimbarea sociala.

2.3.3 Schimbarea sociala

Studierea schimbarii sociale ocupa un loc foarte important atat in sociologia

clasica, cat si in cea moderna, datorita importantei pe care o are in procesul de

evolutie. Incepand cu A. Compte si H. Spencer in secolul al XIX-lea, pana la

teoreticienii contemporani, subiectul schimbarii sociale a fost abordat in vederea

determinarii cauzelor, anticiparii fenomenelor si preconizarii evenimentelor care

produc schimbare sociala.

Lazar Vlasceanu (1993) sustine ca schimbarea sociala consta in trecerea unui

sistem social sau a unei componente a acestuia de la o stare la o alta stare diferita

calitativ si/sau cantitativ. Specific schimbarii este faptul ca ea insasi este o stare, chiar

tranzitorie, ce trebuie considerata ca atare si, in acelasi timp, vizeaza diferentele dintre

doua stari succesive ale sistemului.

In opinia lui Guy Rocher (1968), schimbarea reprezinta orice transformare

observabila in timp, care afecteaza nu doar provizoriu sau efemer structura sau

functionarea organizarii sociale a unei colectivitati date si care modifica cursul istoriei

acesteia.

8/10/2019 2.3 Comportamentul Colectiv

4/5

Acelasi autor propune patru manifestari prin care poate fi reperata schimbarea sociala

si anume:

Implica noi organizari (optica structurala);

Poate fi identificata in timp, prin raportare la o situatie initiala, dar si petermen scurt sau mediu;

Este durabila;

Este colectiva.

O variabila extrem de importanta de luat in calcul in studierea schimbarii

sociale o reprezinta miscarile sociale, Acestea urmaresc, in mare majoritate (exceptie

facand miscarile conservatoare), schimbarea in directia unei mai mari justitii sociale.

Touraine (!) evidentiaza prin prisma analizelor sale referitoare la miscarile

sociale modul efervescent in care iau nastere noile valori si pune in lumina rolul

covarsitor pe care acestea il au asupra schimbarii sociale prin determinarea functiilor

pe care le exercita: clarificare a constiintei colective, mediere, presiune.

Avand in vederea ca obiectivele miscarilor sociale sunt, in general,

redistribuirea echitabila a drepturilor economice, politice sau culturale, putem afirma

ca prin atingerea obiectivelor miscarilor sociale se produce dezvoltarea sociala. In

acest sens Gamson (1992) sustine ca miscarile sociale promoveaza "cadre ale justitiei

sociale" care identifica (si atribuie) anumite conjuncturi ca fiind neechitabile,

exemplele in acest sens fiind reprezentate de catre miscarile sociale traditionale,

orientate spre tinte materialiste (miscarea de abolire a sclaviei in SUA din sec. al

XIX-lea, miscarile anti-apatrheid din Africa de Sud din secolul trecut).

Desi miscarile traditionale sunt din ce in ce mai rare in tarile dezvoltate,

datorita schimbarii structurii sociale si preluarii obiectivelor lor de catre structurile

politice conventionale, miscarile sociale care duc la dezvoltare sociala sunt in

continuare in numar mare, cele mai elocvente exemple fiind miscarile ecologiste si

miscarile de solidaritate cu Lumea a Treia. Miscarile ecologiste, sustinute de

organizatii ecologice transnationale, militeaza pentru "dezvoltare durabila" si sustin

miscarile care militeaza pentru acceptarea diversitatii socio-culturale. Pe de alta parte,

miscarile de solidaritate cu tarile slab dezvoltate (Miscarea pentru Justitie Globala,

Miscarea pentru un Comert Echitabil) prin manifestarile-emblema Live Aid, Live

Eight (concerte sustinute de catre cei mai cunoscuti artisti pop) au avut un rol decisiv

8/10/2019 2.3 Comportamentul Colectiv

5/5

in aducerea in atentia publicului a situatiei ecomonice si sociale din tarile foarte slab

dezvoltate din cauza datoriilor externe, a mijloacelor slabe de productie si a

problemelor din cadrul aparatului democratic al acestor tari, oferind chiar alternative

prin promovarea de tehnici de productie agricola noi, atragerea atentiei guvernelor din

tarile dezvoltate asupra acestor zone si manifestarea democratiei participative.