1

2016

2

A sosit Crăiasa!

O frunză a picat. Ușor, ușor, covorul luminat s-a așternut pe pământul cel

răcit, udat de perlele care cad din oglinda întunecată.

Fructele au ruginit, acoperite de un pui de vânt care le bate neîntrerupt, parcă

voind a le rupe. Păsările s-au dus după mama lor, Vara, croșetând deasupra

văzduhului o plapumă întunecată.

În sfârșit, a sosit Crăiasa! Aflând de această veste, vântul a rupt brațele de fier

ale măritului copac, făcând coșuri ce se vor umple cu podoabele aurii. Cum a

venit, Toamna și-a deschis rucsacul dulcețurilor. Din acesta au ieșit nucile cele

rotunde, merele coapte și roșii ca trandafirii. A atârnat în arborii bătrâni bucățile de

aur, a adus vopseaua pentru ca vietățile pădurii să-și schimbe culoarea, dar, mai

ales, a făcut chipurile vesele pentru copiii dornici să găsească cheia învățăturii.

Acum drumurile către școală sunt iar pline de copii. O iubesc pe această Crăiasă

și îi mulțumesc pentru că în fiecare an mă înveselește cu minunatele ei culori, cu

fructele dulci, parfumate!

Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A

3

Toamna

Într-o zi frumoasă de toamnă eram în parc. Frunzele copacilor erau galbene

precum aurul, roșii ca cicicul, ruginii precum arama.

Mi-au plăcut atât de mult, încât am făcut pe cărare, ca pe o planșă, un covor de

frunze, un copăcel, o căsuță, un omuleț și niște animăluțe. După aceea

m-am dus acasă. Am luat o foaie și penarul. Aveam de gând să creez un desen cu

toate culorile toamnei. După ce l-am creat, l-am pus în ramă.

L-am sunat apoi pe Andrei, prietenul meu, să ne jucăm în parc, dar era puțin

răcit. M-am hotărât să îmi fac un prieten imaginar. Am compus o poezie despre

toamnă.

Și uite așa s-a sfârșit ziua frumoasă de brumărel.

Barbu Alexandru, clasa a III-a A

4

Zâna pictoriță

A venit zâna toamnei pictând natura cu cele mai frumoase și calde culori:

auriu, ruginiu și portocaliu. A împodobit toți copacii cu spectaculoase culori.

Acum natura este mai pustie, dar culorile toamnei parcă-i dau viață.

Oamenii culeg viile, fac mustul dulce din boabele în care se adună parcă toată

strălucirea toamnei.

Pe jos sunt covoare în toate culorile. Pădurile au devenit surse de inspirație

pentru poeți și pictori, care încearcă să redea emoția naturii.

Nopțile se fac mai lungi, iar zilele scad mereu. Multe viețuitoare nu se mai văd,

păsările călătoare și-au luat zborul.

Și totuși, zâna pictoriță a făcut natura mai frumoasă!

Doandeș Cristiana, clasa a III-a A

5

Zâna Toamnă

Pe cerul lin numai vântul cânta. Parcă totul era pictat, parcă totul era un vis.

Natura însă plângea și se ruga de Zâna Toamnă s-o readucă la viață. Animăluțele

se îngrijorau și se gândeau dacă o să plece sau nu și ele, asemeni păsărelelor.

Florile se legănau într-o parte și în alta, se agitau. Nici măcar o viețuitoare nu era

liniștită, iar dacă natura nu era veselă, nimeni nu era fericit.

Zâna Toamnă, văzând aceasta, a întrebat:

- Dragii mei, ce se întâmplă?

- Dragă Zână, te rugăm să ne readuci veselia! au spus codrii cei triști.

- Îmi cer iertare, dar nu pot face asta. Poate sora mea, Iarna, mă va asculta și

o să vă aducă mai multă bucurie.

Toamna a rugat-o pe Zâna Iarnă să fie mai blândă, dar aceasta era rea, urâtă și nu

asculta de nimeni.

Viețuitoarele nu au mai aflat nimic de Zâna Toamnă, care a plecat grăbită, așa

că s-au ascuns de frica zilelor reci.

Băloniu Francesca, clasa a III-a A

6

Pictorița frunzelor

Toamna a sosit din nou cu bogățiile ei și, mai ales, cu peisajul minunat, cu pomi

de aur, dar nu cu vreme la fel de frumoasă.

E feeric ce poate face toamna: ploi de lumină, covoare multicolore și pufoase,

dar și copaci verzi, puternici, care rezistă frigului hapsân.

Vremea a devenit mai haină, razele de soare mângâie pământul parcă pentru o

ultimă dată și le spun florilor că se vor întoarce cu aceeași putere, dar mai spre

primăvară. Castanii își scutură fructele, stejarii frunzele și ghindele, numai brazii

rămân neclintiți, neschimbându-și veșmântul.

Păsărelele călătoare au înnegrit zarea care toamna devine tot mai ștearsă,

cenușie.

Toamna dă din ce în ce tot mai multe semne că e și anotimpul ploii, al ceții,

căci, atunci când mă trezesc, văd vălul de aer fumuriu și mașinile pline de brumă.

Mă întreb oare cum va fi vremea când Brumărel se va transforma în Brumar?

Consider că toamna este un anotimp plin de culoare!

Alexandrescu Patricia, clasa a III-a A

7

O vacanță de vis

Sâmbătă, înainte să încep școala, mă așez pe săniuță și privesc calm la omul

meu de zăpadă. Neliniștită de ce întâmplare să povestesc la școală, stăteam pe

săniuța tristă. Când mi-am ridicat privirea, lacrimile înghețate ale cerului mă

mângâiau pe față. Un vânticel rece a împins brațul prietenului meu. Acesta m-a

privit cu o față blândă și caldă. Atunci mi-am dat seama că el voia să îmi deschid

sufletul și să-i povestesc clipele mele de extaz. Am început:

Toată natura s-a ascuns după armura cea albă a iernii. Nemărginitul templu

alb era fără viață, pumnalele de gheață cădeau de la streșinile caselor împrăștiind

cioburile lor. În seara de Crăciun am mers în colindat să răspândesc gândul că

Iisus Hristos are grijă de noi și în fiecare seară de Crăciun să avem în inimile

noastre nașterea lui.

De Revelion am băut șampanie în cinstea Anului Nou. Eram puțin tristă,

pentru că și în anul acesta tatăl meu a fost la biserică și nu a fost cu noi. În același

timp am fost și fericită pentru că astfel i-a putut mulțumi lui Dumnezeu.

Exploziile de culori mă duceau în altă lume, plină cu flori și străluciri.

Sper că ți-a plăcut, drag prieten!

A fost o vacanță de vis!

Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A

Lui Mihai Eminescu

Demult ai fost în astă lume

Un munte înalt, cu fruntea clară,

În înălțimea ta stelară,

De unde astăzi ne privești.

8

Noi citim cu bucurie

Că ne-ai dat comoară vie:

Ramuri, râuri curgătoare,

În versuri nemuritoare.

Ai cântat în toate codrul,

Lacul, trestia înaltă,

Florile căzând din tei,

Dar și pe străbunii mei.

Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A

O zi din jurnalul meu

Azi am avut o zi foarte tristă. Tata a plecat să lucreze pe tir ca șofer, în altă

țară. Sunt supărat și nu-mi găsesc liniștea. Tata mă ajuta la problemele grele,

dimineața îmi alunga somnul cu glumele lui, împreună mergeam peste tot, la țară,

la bunici, în excursii, la mânăstiri. Mama nu are carnet și nu ne poate duce în alte

locuri. Aștept cu nerăbdare ziua în care tata se va întoarce!

Zilele trec foarte greu, dar mergem înainte, ne rugăm să fim sănătoși, să fim

iarăși o familie unită.

E tare grea și o zi fără tati!

Pîstaie Cristian, clasa a III-a A

9

Stejarul și cireșul

Este o zi de toamnă. O regină mândră și-a așternut mantia-i de rubin peste

întreaga natură. Ea izgonește păsările și amorțește plantele. Norii de plumb,

chemați de Moș Crivăț, își varsă tot mai des lacrimile pe pământul jilav. Bobițele

albăstrii cad încet, lovind crengile copacilor bătrâni.

Într-o grădină de la marginea satului, începe o discuție aprinsă între un stejar

bătrân și un cireș tânăr. Stejarul se uita la cireș cu un fel de nepăsare.

- De ce te uiți așa la mine? întrebă mirat cireșul.

- Mă uit și nu înțeleg de ce oamenii te plantează și te îngrijesc atât de mult,

zise stejarul.

- Copiilor le plac foarte mult fructele mele dulci.

- Da, dar eu trăiesc mai mult decât tine! se laudă stejarul.

O rândunică mititică, aflată în trecere spre țările soarelui, a asistat și ea la

cearta celor doi pomi.

- Ascultați! Toți copacii de pe lumea aceasta sunt folositori.

Rândunica se înălță încet, fâlfâind din aripi spre norul de rândunele, în care

se auzeau țipete jalnice de tristețe.

Cei doi copaci au înțeles mesajul rândunicii și au hotărât să rămână prieteni.

Văzând înțelegerea dintre cei doi, soarele îi mângâie cu un fel de rămas bun, pentru

că și el va intra în plapuma cenușie de nori și nu se va mai arăta decât arareori până

la primăvară.

Lican Ana-Maria, clasa a IV-a B

10

În livadă

Este o dimineață răcoroasă de toamnă. Vântul adie ușor printre frunzele

ruginii, păsările migratoare trebuie să parcurgă un drum lung către țările calde.

Gina, Fănică și Laura sunt în livadă cu părinții. Merele atârnau în pomi ca

niște rubine șlefuite. Samurache, cățelușul, a venit și el cu voioșie. Se adunau în

coșuri mere roșii, aurii. Fănică stătea ascuns după un gutui bătrân, mâncând

struguri. Nu prea îi plăcea să muncească!

Un ghem de ace trecea agale prin livadă.

- Uite un arici! A venit și el să ne ajute la culesul merelor, spune Laura.

La sfârșitul zilei, toți au plecat bucuroși de munca împlinită spre casă.

În urma lor norii cenușii au început să plângă cu lacrimi reci, amintindu-și

de soarele blând. Vântul se întețea, iar tristețea a învăluit toată livada.

Enescu Yanis- Florinel, clasa a IV-a B

11

Peisaj

Era o zi de toamnă cu un vânticel răcoros. Eu și prietenii mei am ieșit să

admirăm natura în timp ce ploua. Râul alerga șerpuit la vale, parcă înghițit de o

gură de peșteră. Apa tulbure curgea printre stâncile verzi, acoperite cu mușchi.

Strigam unii la alții, alergând prin ploaie și primeam același răspuns: era ecoul

nostru. Păsărelele se scăldau în baltă, scuturându-și bucuroase aripioarele.

Radu privea uimit ceața ridicată peste munți, zicându-ne:

- Prieteni, vom povesti și părinților despre acest spectacol minunat al naturii.

- Vor afla și ei cât de frumoasă este natura în anotimpul ploilor.

Stancu Ariana- Silvia, clasa a IV-a B

12

Pe derdeluș

Este iarnă. Steluțele argintii au format un strat pufos de zăpadă ca spuma

laptelui. Brazii de smarald au îmbrăcat o haină albă și strălucitoare.

Pe derdeluș se aud cristalinele glasuri ale copiilor. Toți se joacă bucuroși în

zăpadă. Printre valurile de copii se află și Vasilică. El și-a adus săniuța sa mică, dar

foarte rapidă. Cum a ajuns la derdeluș, Alina și-a pus patinele și a început să

alunece pe oglinda gheții. Oana și Marius se bat cu bulgări moi de zăpadă.

La marginea derdelușului, un ”soldat„ înghețat de strașnicul ger privește

neclintit zecile de copii care se joacă. El poartă o cușmă de omăt, are obrajii roșii

ca merele, iar în loc de armă, o mătură. Ca să nu îi fie frig, are un fular și o haină

veche, cu nasturi argintii.

S-a înserat. Încet-încet, copiii s-au retras spre casele lor. Numai derdelușul a

rămas pustiu, păzit de acel soldat neînfricat.

Minulescu Felix- Casian, clasa a IV-a B

13

Jucăriile tatei

În vechiul pod al casei stăteau aruncate multe lucruri de când tata era mic.

Stăteau acolo de treizeci de ani deoarece nu mai erau de folos.

Într-o bună zi, un ursuleț de pluș care locuia printre vechiturile din pod, l-a

întrebat pe un ceas vechi, de perete:

- Hei, prietene, tu de când ești aici?

- Of, ursulețule, sunt aruncat aici de când mi s-a spart geamul. Dar tu?

- Eu nici nu mai țin minte…. Cred că de când am pierdut un ochi.

- Sărmanul de tine! Pot să te ajut. Am văzut în pod o bucată de geam.

- Ai face tu acest lucru pentru mine? întreabă ceasul.

- Desigur! De ce există prietenii?

- Să știi că și eu te pot ajuta. Am văzut un nasture și pot să ți-l pun în locul

ochiului.

Și așa, ceasul și ursulețul se ajutară unul pe altul, devenind prieteni pentru

tot restul vieții.

Am aflat această istorioară în ziua când m-am furișat prima dată în podul

casei.

Chesaru Georgiana, clasa a IV-a B

Povestea unui fulg de nea

Afară ninge și totul este minunat. Întinderile sunt pline de puritatea zăpezii.

Mă jucam în grădina bunicului meu. Deodată, privind spre cer, printre fulgii de

zăpadă care coborau din înalt, am zărit un fulg uriaș plutind spre mine. Am întins

prietenește mâna pentru a-l prinde, pentru a-i simți atingerea rece. Era fascinant

jocul pe care îl făcea în aer, în coborârea lui către pământ. Părea o mică ființă,

14

asemeni unei lebede ce înota în văzduh. Fulgul de nea fusese cândva o picătură de

apă ce-și avea locul în înaltul cerului, într-un nor pufos. Am dorit să-i aflu povestea

și l-am chemat spre mine.

- Ce s-a întâmplat, copil frumos, de m-ai întrerupt din zborul meu lin spre

pământ?

- Vreau să-ți știu povestea!

- Vezi tu? Când Baba-Iarnă își scutură trăistuța, apar și eu plutind până jos,

pe pământ, la familia mea de fulgi, și asta până când Baba se satură de scuturat

cojoacele. Când soarele apare, razele lui mă topesc și mă transform într-o picătură

de apă.

- Fulgulețule, îmi place povestea ta! Vei rămâne în sufletul meu.

Trandafir Elena, clasa a IV-a B

15

O poveste de iarnă

Afară ninge. Mă opresc în loc și privesc cerul încărcat din care coboară fulgi

ușori și albi ca florile de cireș. Întind ușor palma caldă și moale, iar un fulg se

așază ușor. Părea o mică ființă, spectaculos de frumoasă, care-mi cerea cu

înduioșare să-i dau drumul, dacă vreau să-i aflu povestea. Privindu-l cu curiozitate

l-am întrebat:

- Fulgule, cum ai devenit atât de gingaș și strălucitor?

Mi-a spus că fusese cândva o picătură de apă ce-și avea locul în înaltul

cerului, iar curiozitatea îl îndemnase să plece într-o călătorie spre pământ, din care

știa că nu se va mai întoarce. Alături de alte picături mici de apă a pornit în

călătoria necunoscută și în drumul lui s-a întâlnit cu Moș Crivăț, care l-a

transformat într-o gingașă steluță argintie.

Stând în palma mea caldă, spunându-și povestea, fulgușorul a devenit iarăși

o mică picătură de apă.

Răduț Burileanu Luiza, clasa a IV-a B

16

Bondocel

Bondocel este un cățel. Când l-am primit era un ghemotoc de blană neagră

ca abanosul. Ochii îi erau căprui ca scoarța copacului, mustățile erau ca niște fire

de iarbă, urechile îi erau mereu în vânt.

Când a făcut două luni, a început să alerge prin curte după mine. Când îmi

terminam temele, luam mingea și o aruncam ca să mi-o aducă înapoi. Alerga după

ea, o prindea și o aducea la mine încrezut. Eu îl lăudam și îl mângâiam afectuos pe

creștet. Ce bucuros era!

Timpul a trecut și Bondocel a făcut patru luni. Era din ce în ce mai jucăuș și

mai drăgălaș. Toată familia îl iubea.

Într-o zi ne-am jucat mult prin grădină. Când am terminat cu joaca, el a pus

capul pe lăbuțe trist. Nu știam ce se întâmplă. Ochișorii îi erau plini de lacrimi, a

refuzat orice fel de mâncare. Am început să ne îngrijorăm.

A doua zi, de dimineață, l-am dus la medic. Acesta a spus că era o simplă

răceală, i-a dat niște pastiluțe, dar starea lui s-a înrăutățit din ce în ce mai mult.

În seara aceea, cățelușul meu a închis ochii pe vecie. L-am plâns atunci și îl

plâng și acum, de câte ori mi-aduc de ele aminte, pentru că mi-a fost un prieten

neasemuit de drag.

Barbu Alexandru, clasa a III-a A

17

Povestea unui fulg de nea

Norii grei de zăpadă au ajuns și pe meleagurile noastre. Iarna a început să

cearnă încetișor mici steluțe de nea. Admiram frumoasa priveliște și mă bucuram

când, deodată o mică steluță, în zborul ei ușor s-a așezat în palma mea înghețată de

ger. Era ușoară, pufoasă și gingașă. Era atât de frumoasă, încât aveai impresia că

este sculptată de un artist.

La un moment dat, micuțul fulg a început să scoată sunete abia sesizabile și

atunci mi-am dat seama că încearcă să-mi vorbească. Foarte curioasă, am întrebat:

- Micuță steluță de nea, îmi poți spune care este povestea ta?

- Cu cea mai mare plăcere! îmi răspunde steluța. Înainte de a fi un fulguț de

nea, am fost o picătură sorbită de razele fierbinți ale soarelui, din marea de azur.

M-am ridicat în văzduh împreună cu alți prieteni și am fost transformați într-un

mic nor. Norul a fost purtat de vântul rece al iernii, iar Crăiasa Zăpezii ne-a

transformat în mici cristale de gheață.

- Minunată poveste!

Voiam să discut mai multe cu fulgușorul dar, când m-am uitat mai atentă, în

palma mea rămăsese doar o picătură de apă.

Chesaru Georgiana, clasa a IV-a B

18

Un fulgușor de nea

Este iarnă. Norii ca de vată strecoară fluturii albi care cad peste satul

acoperit de o plapumă argintie.

Maria a ieșit afară. Deodată, în palma ei s-a oprit un fulg gingaș de nea. Era

mai firav decât o picătură de apă, dar mai strălucitor decât un diamant cu zeci de

fețe cristaline și nenumărate muchii ascuțite, amorțit de frig, dar cu o inimă

asemănătoare unei flori delicate.

- Nu-ți fie frică! Nu-ți fac niciun rău.

- Nu mi-e frică de tine, ci de căldura palmei tale.

- Am auzit de la bunicul meu că fiecare fulg de nea este unic, are povestea

lui. Care este povestea ta?

- Nu am fost dintotdeauna un fulg de nea. La început am fost o picătură de

apă și, după ce am ajuns în castelul lui Moș Crivăț, am fost transformată într-un

fulg ca să țin de cald semănăturilor.

Prea uimită de povestea fulgușorului, Maria a observat târziu că în palma ei

nu mai era decât un stropișor de apă.

Severineanu Raphaela, clasa a IV-a B

Mama, rădăcina vieții

Mama mea e ca o floare,

Suavă și uimitoare,

Mama mea e ca o stea

Ce veghează asupra mea,

19

Toată ziua îmi zâmbește,

Pentru noi cu drag muncește,

Astăzi îi ofer o floare

Lângă dragostea mea mare.

O iubesc, o prețuiesc,

Rădăcina vieții o numesc!

Enescu Yanis, clasa a IV-a B

Pădurea și primăvara

După o iarnă geroasă, primăvara s-a arătat ușor peste pădurea

amorțită. Razele calde ale soarelui au făcut-o să tresară.

- Primăvară, te-am așteptat atât de mult! Ce mult mă bucur că ai sosit! Tu ești

anotimpul care-mi dai viață, florile tale multicolore îmi împrospătează aerul și aud

iar glasul fermecător al păsărelelor care s-au întors din țările calde.

- Și eu mă bucur să văd florile înflorind, frunzele înverzind și toată natura

trezită la viață. Mă bucur să te revăd, pădure dragă!

- Primăvară, ești anotimpul meu preferat! Vara mă arde cu căldura ei, mă

sperie cu furtunile gălăgioase, iar toamna îmi dezbracă hainele verzi și îmi alungă

păsările. Iarna mă îngheață într-un somn lung.

Și așa au stat de vorbă într-o zi senină pădurea și primăvara.

Răduț Burileanu Luiza, clasa a IV-a B

20

Visul din tren

Mama mă conduse spre trenul care avea să-mi fie prieten tot drumul. Ea mă

sărută și-mi spune să fiu cuminte la rude, în Italia, locul meu preferat.

Trenul pornește și numai peste câteva minute mă trezesc înconjurată de

păduri pictate în verde de cel mai călduros anotimp, vara. Florile de pe câmp erau

dornice ca roua să le împrospăteze pentru că soarele le ardea petalele catifelate.

Aur greu cădea pe spicele de grâu. Din lanurile întinse ca mările îmi zâmbeau

petale roșii, .... macii.

Toate aceste priveliști m-au făcut să adorm și să visez. O lumină roșiatică

m-a trezit. Eram în tren, dar se făcea că mă aflam pe o câmpie întinsă, fără flori și

fără copaci, doar cu iarbă. Pe cerul de porțelan nu era nici măcar un nor, doar pe

linia orizontului se vedea soarele. Dintr-odată, un zid infinit s-a ivit în față, iar

trenul a intrat pe o poartă din fața șinelor. Acolo am zărit multe ziduri verzi, din

ierburi cu flori împletite. Totul semăna cu un labirint. Șinele din spatele trenului

dispăreau și deveneau flori albe și cai. După un timp am ieșit din labirint și m-am

trezit într-un oraș de oglinzi. Vedeam trenul în case și în blocuri. L-am rugat pe

mecanicul de locomotivă să oprească trenul. M-a ascultat, eu am coborât și am rupt

o floare din oglindă. Voiam să i-o dau mamei mele. Când am revenit în tren, am

trecut cu acesta peste un ocean de sticlă din care a sărit un delfin cu o floare mov la

aripioara dorsală. O lumină de aceeași culoare cu floarea a umplut aerul și .....un

scârțâit de șine s-a auzit,

M-am trezit și mi-am dat seama că totul fusese doar un vis. Trenul se oprise,

iar rudele mele mă așteptau în gară.

Doandeș Cristiana, clasa a III-a A

21

O călătorie de vis

Când geana de lumină a intrat în camera, s-a oglindit asupra mea, am

deschis ochii și mi-am dat seama că era ziua călătoriei. M-am uitat pe geam și

razele de soare dansau un dans de ”bună dimineața”.

M-am îmbrăcat și împreună cu familia am pornit la drum. Norii cei pufoși

ne conduceau și ne arătau calea. Câmpiile erau pline de ploaia de lumină a

curcubeului. Soarele se făcea din ce în ce mai mare și mai strălucitor. Rândunelele

cântau vesele ca într-un concurs de ciripit. Totul era feeric, perfect. Multe alte

peisaje minunate ne așteptau.

Am ajuns într-un loc de poveste, măreț: o cascadă. Credeam că este o

cristelniță a naturii, o cadă a soarelui în care parcă te scufundai. Marama de culori

plutea deasupra ei. Amețită de culori parcă m-am pierdut. Apa cristalină curgea

fermecător. Deasupra cascade ceața se înălța, aburul învăluia peisajul, făcându-l

misterios. Lângă șuvoiul apei creștea un gard de flori care înfrumusețau cascada

cu parfumul și culorile lor. Credeam că este intrarea în Rai!

Alergam și mă învârteam de fericire căci ajunsesem într-un loc de vis. A

fost cea mai frumoasă zi!

Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A

22

COLECTIVUL DE REDACȚIE:

Doandeș Cristiana- clasa a III-a A

Iliescu Ana-Maria- clasa a III-a A

Cazacu Ștefan- clasa a III-a A

Lican Ana-Maria- clasa a IV-a B

Chesaru Georgiana- clasa a IV-a B

ILUSTRAȚII: „ Micii fotografi” de la clasele a III-a A și a IV-a B și

coordonatorii revistei

COORDONATORI:

Prof. Dăgădiță Ionica

Prof. Costăngioară Anișoara

2016