2 tulburari de metabolism compr

7/28/2019 2 Tulburari de Metabolism Compr

http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 1/239

TULBURĂRILE DE METABOLISM

Tulburările de metabolism sunt boli cauzate de alteraţiigenerale sau locale ale proceselor metabolice.• Distrofii -tulburările metabolice -modificări ale

compoziţiei chimice normale ale unor celule, ţesuturi

sau organe, caracterizate prin acumularea în cantităţianormale sau excesive a unor componente celularenormale sau a unor substanţe care în mod normal nuse întâlnesc în ţesuturile respective sau chiar în

organism.• Infiltraţii -aceste leziuni sunt consecinţa depuneriiunor substanţe aflate în exces în organism în urmaunei tulburări de metabolism.



• Degenerescenţă -distrofia este urmarea leziunilorproduse de acţiunea unor factori patogeni asupra

celulelor respective .• Necroză - acţiunea factorilor patogeni producemoartea unor celule sau a unor ţesuturi.

• Atrofia -tulburările de metabolism produc scăderea învolum a unor ţesuturi şi organe.

• Creşterea în volum a unor ţesuturi pe seama creşteriivolumului celular se numeşte hipertrofie, iar pe

seama înmulţirii celulelor hiperplazie.



DISTROFIILE

Mecanismul -diferiţi factori patogeni, de obiceiexogeni, uneori endogeni, produc tulburări ale

respiraţiei celulare aerobe, urmate de exagerareaglicolizei anaerobe şi producerea de cantităţi excesivede acid lactic ceea ce determină scăderea pH-ului,apariţia de tulburări ale funcţiei celulelor, apoi leziunistructurale.

• Factorii producători de leziuni celulare: agenţii fizici (traumatismele, temperaturile extreme, presiuniscăzute sau ridicate, radiaţiile ionizante, curentulelectric), substanţele chimice, agenţii biologici (virusuri,

bacterii, ciuperci, protozoare). Aceştia determină otulburare a activităţii enzimatice, frecvent prin hipoxie.Distrofiile pot fi clasificate după natura substanţei

interesate în proteice, lipidice, glucidice şi minerale.Există şi distrofii celulare precum şi distrofii interstiţiale

sau distrofii mixte.



DISTROFIILE PROTEICE

Distrofii proteice simple• Distrofia granulară este cea mai simplă şi una din

cele mai frecvente forme de distrofie proteică. Estereversibilă şi parenchimatoasă, întrucât interesează cupredilecţie organele parenchimatoase (miocardul,ficatul, rinichiul, muşchii scheletici).

Macroscopic -organele apar mărite în volum, maisuculente, de culoare mai palidă, cu nuanţă cenuşie,cu luciu dispărut având aspect de carne fiartă.

Microscopic -mărire a dimensiunilor celulare înurma creşterii cantităţii de lichid intracelular datorită

acumulării intracelulare de sodiu cu creşterea presiuniiosmotice şi atragerea apei din spaţiile interstiţiale.Celulele devin intumescente. Mărirea în volum a

celulelor devine evidentă doar prin compresiuneaexercitată asupra structurilor vasculare din jur.



Curând în celulele intumescente apar micigranulaţii rotunde, opace, care diminuă claritatea

citoplasmei (intumescenţă tulbure), granulaţiilefiind proteine acumulate în celulă.Nucleul este de cele mai multe ori mascat, dar nu

prezintă leziuni.

• Cauzele -stări care duc la tulburări ale metabolismuluihidroproteic (stările febrile, boli infecţiose, intoxicaţii,arsuri, tulburări de circulaţie, boli cronice grave, stăride inaniţie, stări de suprasolicitare).

Când acţiunea acestor factori persistă, leziuneapoate evolua spre forme mai grave (distrofievacuolară, distrofie grasă sau necroză).



Distrofia granulară -tubi renali



• Distrofia vacuolară sau hidropică -apariţia încitoplasma celulelor, mai rar în nucleu, a unor vacuoleclare. Reprezintă o accentuare a tulburărilor demetabolism celular întâlnite în distrofia granulară însensul că apa continuă să se acumuleze. Vacuolele-segmente de reţea endoplasmatică sau mitocondriidilatate. Apar picături mici, clare, care cu timpulconfluează producând picături mai mari. În unele

celule apar vacuole de dimensiuni moderate, darnumeroase, în altele câteva vacuole mari, existând şiaspectul unei celule transformate într-o singurăvacuolă clară (intumescenţa clară). Atât timp câtnucleul nu prezintă modificări leziunea este reversibilă.

Distrofia vacuolară interesează în special organeparenchimatoase, dar se poate întâlni în orice ţesut.• Macroscopic organele apar mărite în volum,

turgescente, asemănătoare cu cele interesate de

distrofia granulară.



Distrofia hidropică apare în condiţii similare celei

granulare.O distrofie vacuolară caracteristică interesează

tubii contorţi renali, în special porţiunea lor proximală în boala numită din această cauză nefroză vacuolarăsau osmotică. Apare datorită pierderilor de potasiu cuacumulare succesivă de sodiu care atrage apa încelule. Când acţiunea factorilor care le-au produs se

prelungeşte, tulburările hidroproteice carecaracterizează distrofia pot duce la forme mai gravede distrofii sau la necroză.



• Distrofia hialină -depunerea în ţesutul conjunctivsau în anumite celule a unei substanţe de natură

proteică cu aspect omogen, sticlos, numită hialin carese colorează în roz cu eozină. Hialinul, ar proveni decele mai multe ori, din proteine plasmatice extravazateşi precipitate. Prezenţa hialinului în anumite celule

conferă distrofiei un caracter mixt, celular, pe lângăcel interstiţial.



Frecvent hialinul se depune în pereţii arterelormici, arteriolelor şi capilarelor în cursul arteriosclerozeideterminând arterioloscleroza sau hialinoză arteriolară,aşa cum se întâmplă în hipertensiunea arterială, în

care apare o îngroşare a membranei bazaleendoteliale pe seama multiplicării fibrelor conjunctive.În acest ţesut fibros se precipită proteinele plasmaticesub formă de hialin, lumenul îngustându-se progresiv.Fenomenul este grav în special în capilareleglomerulare renale unde glomerulii se tranformă înblocuri nefuncţionale de hialin -IR.

În cursul diabetului hialinizarea glomerulilor aparesub forma caracteristică a glomerulosclerozei nodulare

(leziunea Kimmelstil-Wilson) caracterizată prinprezenţa de mici corpusculi sferici sau ovoizi în spaţiulmezangial.Cu timpul întreg glomerulul va fi interesatde procesul degenerativ.



Nefropatie diabetică


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 12/239Glomeruloscleroză -diabet



Glomeruloscleroza nodulară sau intercapilară

(leziunea Kimmelstiel-Wilson) - mase hialine


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 14/239Distrofia hialina -glomeruli


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 15/239Glomerulonefrită cronică

l l d î l l



Hialinul se depune şi în peretele altor structuriarteriale la persoane în vârstă mai ales în organele înevidentă involuţie. Concomitent, substanţa se depuneşi pe membranele bazale ale structurilor glandularedin organele respective. Şi alte structuri ale vârstnicilorsunt interesate de distrofia hialină: endocardul,epicardul, capsula splinei, interstiţiul pulmonar.

Depozite asemănătoare hialinului se întâlnesc şi înţesuturile necrotice, cicatriciale sau în tumorile bogate

în ţesut conjunctiv (fibroame, leiomiofibroame,meningioame).

În unele condiţii patologice apar structuri cucaracter hialin intracelular în plasmocite (corpusculiRussel), în ficatul alcoolicilor (corpusculi Mallory), înboala Cushing celulele bazofile ale hipofizei suferă unproces de hialinizare (modificarea hialină Crooke).


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 17/239Corpusculii Mallory


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 18/239Corpusculii Mallory (ficat)

Î b l f d



• În boli infecţioase grave porţiuni importante dinmuşchii drepţi abdominali, din diafragm sauintercostali, devin palide, lipsite de structură, cu

aspect de ceară de albine, leziune denumitădegenerescenţă hialină sau ceroasă Zenker.Microscopic -proces de necroză cu dispariţia structuriişi nucleilor ţesutului muscular.



Distrofia amiloidă

• Amiloidul -substanţă de natură proteică cu aspectomogen, hialin, care nu se întâlneşte decât în condiţii

patologice. Amiloidoza este o distrofie strictinterstiţială. Amiloidul seamănă cu hialinul, colorându-se în roz cu eozină, prezentând însă proprietăţitinctoriale caracteristice, în sensul că se colorează cucoloranţi specifici (metacromatic în roşu cu coloranţi

de anilină, ortocromatic în roşu cu roşu de Congo,colorarea cu tioflavină şi examinarea în luminăultravioletă determină fluorescenţa substanţei).

Virchow l-a considerat o substanţă asemănătoareamidonului (amylon) şi l-a numit amiloid. Esterezultatul depunerii în ţesuturi a unor anticorpi sau aunor imunoglobuline anormale produse în exces.

Amiloidul ar fi produsul de secreţie al unor imunocitebolnave, incapabile să producă anticorpi normali, în

cursul unor procese inflamatoare prelungite, ca şi aunor dereglări de obicei de natură tumorală.

A il id l ifi ă î f ţi d diţiil d



• Amiloidoza se clasifică în funcţie de condiţiile deapariţie în forme generalizate primare şi secundare, lacare se adaugă forme ereditare şi localizate.

• Formele primare -tendinţă de interesare a multipleorgane, se întâlnesc în legătură cu boli neoplazice saupreneoplazice ale sistemului limfoid (mielomul numit şiplasmocitomul multiplu). În acestea există tendinţa săse secrete de către limfocitele sau plasmocitelepatologice un singur tip de imunoglobulină.

• Cea mai mare parte a bolnavilor cu amiloidoză primarănu prezintă însă o formă evidentă de mielom sau altăboală a limfocitelor secretoare de imunoglobuline. Estevorba de oameni în vârstă, cu tulburări importante alefuncţiei imune. În unele din aceste cazuri depozitelede amiloid se colorează mai slab cu coloranţi specifici

justificând denumirea de amiloid atipic.

F l d ti î l ăt ă



• Formele secundare sau reactive - în legătură cuprocese inflamatoare prelungite cum se întâmpla maiales înainte de era antibioticelor la pacienţii cutuberculoză, osteomielită, bronşiectazii, supuraţiipulmonare. Astăzi apar în boli caracterizate printulburări imunologice (reumatism cronic, lupuseritematos), ca şi în cancer, la narcomanii cu supuraţiicutanate, la persoane supuse timp îndelungat dializei

renale.• Amiloidoza eredo-familială este legată de defecte

genetice cum ar fi cele din febra mediteraneeană familială care se manifestă prin febră şi inflamaţii ale

cavităţilor seroase articulare. În unele familii se întâlneşte transmiterea ereditară a carcinomuluimedular tiroidian caracterizat de depunere interstiţialăde amiloid.

A il id l li tă d it l d il id



• Amiloidoza localizată -depozitele de amiloidinteresează un singur organ sau ţesut sub formă denoduli vizibili cu ochiul liber sau infiltraţii microscopice.

Primul aspect, pseudotumoral, se întâlneşte în limbă,laringe, plămân, tiroidă, vezica urinară, ochi. În creierapare frecvent în boala numită demenţa presenilă

Alzheimer sub formă de angiopatie amiloidă şi plăci

neuritice. Amiloidul poate fi întâlnit şi în tumorileneuroendocrine (APUD), feocromocitoame,carcinoame nediferenţiate, în insulele Langerhans ladiabetici.

• Când amiloidul se depune în cantitate mai mare,organul respectiv se măreşte în volum, devine maidens şi capătă o culoare palidă, cenuşie şi un aspect

slăninos.



Demenţa presenilă Alzheimer

Mi i il id l i t l l b f



• Microscopic amiloidul apare intercelular sub formaunor cantităţi mici care pe măsură ce se acumuleazăse transformă în blocuri mai mari care dislocă şidistrug celulele ţesutului respectiv.

• Depunerea amiloidului la nivelul diferitelor organe determină diferite aspecte.

• În amiloidoza renală rinichiul este mărit în volum,

palid, cenuşiu, prezintă o consistenţă crescută, pesuprafaţă pot exista denivelări. Microscopic la nivelulglomerulului se constată depunerea amiloidului înspaţiul mezangial cu transformarea progresivă aglomerulilor în blocuri de amiloid. Concomitentamiloidul se depune pe faţa externă a membraneibazale a tubilor renali, apoi şi pe cea internă. În artereşi arteriole depunerea amiloidului produceomogenizarea şi îngroşarea pereţilor.


http://slidepdf.com/reader/full/2-tulburari-de-metabolism-compr 26/239 Amiloidoză –rinichi (soluţie Lugol)



Amiloidoză rinichi (Roşu de Congo)



Amiloidoaza renală HE şi roşu de Congo

Amiloidoza splinei produce creşterea în volum a



• Amiloidoza splinei produce creşterea în volum aorganului. Uneori se depune preferenţial la nivelulfoliculilor aparând aspectul de “splină în boabe de

sago”. Alteori depunerea substanţei se face difuz de-alungul membranelor bazale ale capilarelor sinusoide,apărând mase albiciose, cu contur neregulat de hartăgeografică, cu aspect slăninos când se vorbeşte de

“splină lardacee”.• Ficatul poate ajunge la dimensiuni de câteva

kilograme. Are consistenţă mărită, culoare cenuşie,slăninoasă. Amiloidul începe să se depună în spaţiile Disse şi de-a lungul capilarelor sinusoide.



Splina lardacee (Roşu de Congo)



Splina Sago (Roşu de Congo)



• Leziuni cardiace apar în formele primare deamiloidoză, în special la persoane de vârstă înaintată(amiloidoză cardiacă senilă). Inima este mărită, deconsistenţă mai fermă, cu prezenţa de noduli cenuşiisubendocardici.

• Amiloidul se depune la început sub endocard de unde

se extinde în ţesutul interstiţial al miocardului.Concomitent există şi leziuni vasculare.• Depozite de amiloid se mai întâlnesc în suprarenală,

tiroidă, tractul digestiv, în limbă unde poate simula otumoare (tumoarea amiloidă a limbii).



Depozite de amiloid în insulele beta

pancreatice



Amiloidoză ficat (Roşu de Congo)



Amiloidoză- miocard



Amiloidoză- miocard, col. Roşu de Congo



Distrofii ale proteinelor complexe• Distrofiile nucleoproteice -depunerea produşilor

finali de degradare ai acizilor nucleici, acidul uric şi

sărurile sale, uraţii. • Manifestarea principală a acestor distrofii este guta. • Guta -creşterea cantităţii de acid uric în sânge şi

depunerea sa sub formă de uraţi, în special în

articulaţii, ducând la inflamaţii acute repetate, crizedureroase, leziuni degenerative cronice, anchiloză. • Guta primară are caracter familial şi este mai

frecventă la bărbaţi. Defectele metabolice suntresponsabile pentru o sinteză crescută de acid uric sauo excreţie scăzută sau ambele. In alte cazuri anumiteenzime sunt parţial sau total deficiente.

• Boala se manifestă rar în copilărie, la femei aparenumai după menopauză.

• Guta secundară -în caz de sinteză şi degradare



• Guta secundară - în caz de sinteză şi degradareexagerată de acizi nucleici (poliglobulii, leucemii,limfoame, cancer), când în organism se formează şi sedistrug celule în mod excesiv, în insuficienţa funcţiei

renale, diabet, hipotiroidism, hiperparatiroidism.Regimul carnat exagerat, sedentarism. Acidul uric se depune frecvent la nivelul

articulaţiilor mici ale degetelor unde determină reacţieinflamatoare acută a membranei sinoviale, cucongestie şi exudat bogat în leucocite conţinândcristale de uraţi. Articulaţia este tumefiată, roşie şifoarte dureroasă. Dacă depunerile se repetă,depozitele de uraţi apar ca nişte granulaţii albe

strălucitoare numite tofi , în jurul cărora se produce oreacţie inflamatoare cu leucocite, macrofage, celulegigante multinucleate şi fibroblaşi. Apoi apare un ţesutde granulaţie care evoluează spre fibroză,determinând o fibroză progresivă a articulaţiei cu

erodarea cartilajelor articulare şi a ţesutului osos care



Gută

Tof gutos



Tof gutos

Tof gutos



Tof gutos



Tofi gutoşi



Tofi gutoşi –lumină polarizată

Tofii apar şi în alte ţesuturi cum ar fi cartilajele



Tofii apar şi în alte ţesuturi cum ar fi cartilajeleurechii, nas, laringe, limbă, valve endocardice, aortă,sclerotica oculară, piele.

În rinichi depunerea uraţilor la nivelul piramidelorrenale determină nefroză urică şi calculi de uraţi. Infarctul uric poate apare în crize hemolitice,

tumori maligne după citostatice. În aceste cazurivârful piramidelor renale apare colorat în galben auriudatorită depozitelor masive de uraţi la acest nivel.

Denumirea de infarct este improprie pentru că, cel

puţin iniţial, nu se produce necroză.Încrustaţia urică înseamnă depunerea de acid uric în ţesuturile necrotice în cursul hiperuricemiilor.

Infarct uric



Infarct uric

Distrofiile glicoproteice



Distrofiile glicoproteice

• Distrofiile glicoproteice interesează structurile cu

compoziţie glicoproteică sau mucoproteică. Acestesubstanţe sunt combinaţii ale proteinelor cu glucidele,cu mucopolizaharidele în special. Glicoproteinele intră

în constituţia ţesutului conjunctiv şi a diferitelor sale

variante sub forma componentelor substanţeifundamentale şi a structurilor fibrilare. Consistenţasubstanţei fundamentale este condiţionată de gradulde polimerizare al mucopolizaharidelor. Glicoproteineleintră însă şi în compoziţia unor produşi de secreţie aiepiteliilor glandulare (mucusul, coloidul) sau se

întâlnesc sub forma cheratinei la nivelul epiteliuluipavimentos.



• Tulburările metabolismului glicoproteic se clasifică îndistrofii ale ţesutului conjunctiv şi fibrelor sale ce-şi

pierd structura luând aspectul unor depozite de fibrină(distrofie fibrinoidă) sau mucus (distrofie mucoidă).

Acestea sunt distrofii interstiţiale. Glicoproteinele sepot acumula şi sub formă de mucus (distrofiemucoasă), coloid (distrofie coloidă) sau cheratină(distrofie cheratinică) la nivelul structurilor epitelialerespective.

Distrofia fibrinoidă



Distrofia fibrinoidă • Apare sub formă de focare multiple în ţesutul

conjunctiv cu predilecţie în pereţii vaselor şi în capsulelarticulare.

• Microscopic -umflarea fibrelor conjunctive care îşi pierdstructura şi se transformă într-un material asemănătorfibrinei aspect numit intumescenţă sau necrozăfibrinoidă. Se colorează în roz cu eozină şi roşu cu PAS.

In focarele de distrofie fibrinoidă există fibrină,imunoglobuline, complement, în jurul lor cupolinucleare, limfocite, plasmocite, macrofage.Modificările par a fi urmarea unei reacţii imunerezultate din întâlnirea unor antigene cu anticorpii şicomplementul care determină un aflux de leucocite şicreşterea permeabilităţii vasculare cu extravazarea deplasmă şi fibrinogen. Secreţia de enzime proteolitice decătre leucocitele activate produce depolimerizarea

mucopolizaharidelor din colagenul care formează fibreli substan a fundamentală a esutului con unctiv.



Necroză fibrinoidă



Poliarterita nodoasă



Poliarterita nodoasă

• Leziuni extinse şi repetate duc la înlocuirea unor



• Leziuni extinse şi repetate duc la înlocuirea unorporţiuni din structura unor organe cu ţesut conjunctiv.Leziunile din peretele vascular sunt mai graveproducând tromboze sau hemoragii cu toate

consecinţele lor. • Klemperer a descris 6 boli în care în ţesutul

conjunctiv-vascular se produc multiple astfel de focarepe care le-a numit boli de colagen -leziunea

caracteristică lor este depolimerizarea substanţeicolagene, componentă esenţială a ţesutului conjunctiv.

• Acest grup de boli cuprinde reumatismul acut,reumatismul cronic, lupusul eritematos, poliarteritanodoasă, dermatomiozita, sclerodermia, boala mixtă aţesutului conjunctiv.

• Diagnosticul lor se face predilect prin biopsie musculo-cutanată.

• Denumirea corectă a acestui grup de afecţiuni ar fi de



• Denumirea corectă a acestui grup de afecţiuni ar fi deboli ale ţesutului conjunctiv (sub numele de boli decolagen au fost desemnate procesele patologicedatorate unor defecte structurale înnăscute ale

colagenului).• Sindromul Ehlers-Danlos este adevărata boală de

colagen fiind datorată unui defect structural înnăscutal colagenului. Manifestări -hiperelasticitatea pielii şi

capsule articulare foarte laxe. După 40 de ani pieleadevine zbârcită şi foarte fragilă, survenind herniidiafragmatice, rupturi spontane ale intestinelor sauarterelor.

• Focare de distrofie fibrinoidă apar şi în boli în carepatogeneza imună n-a putut fi demonstrată în modconvingător -formele maligne de hipertensiune arterială, ulcerul cronic gastric, duodenal şi în

vilozităţile coriale.



Distrofia mucoidă • Distrofia mucoidă constă în transformarea diferitelor

varietăţi de ţesut conjunctiv în ţesut mucos sauasemănător celui mucos sub acţiunea unor factoripatogeni. Ţesutul mucos se colorează metacromatic înroz sau roşu cu albastru de toluidină şi nu

reacţionează cu mucicarminul. Acest ţesut nu apare înorganismul adult decât în condiţii patologice ca înforme grave de denutriţie, în hipotiroidism, în caredistrofia mucoidă generalizată a ţesutului celular

subcutanat se numeşte mixedem, în tumori formatedin ţesut mucos (mixoame, mixosarcoame) sau subformă de zone de distrofie mucoidă sau mixoidă înalte tumori (adenomul pleomorf).

Distrofia mucoasă



Distrofia mucoasă

• Mucusul sau mucina este o substanţă vâscoasăprodusă de diferitele tipuri de celule sau glande ale

mucoaselor digestive, respiratoare sau genitale. Secolorează metacromatic în roşu cu albastru detoluidină şi se colorează specific în roşu cumucicarmin. În funcţie de natura neutră sau acidă a

mucopolizaharidelor acestea se colorează cu PAS saualbastru alcian.• Distrofia mucoasă sau mucinoasă constă în

acumularea mucusului în mucoasele sau în cavităţile

pe care acestea le delimitează.• În procese inflamatoare cronice aceste mucoase apar îngroşate şi acoperite cu o cantitate crescută demucus.

• Microscopic se observă înmulţirea celulelor sauă î â ă î



• c oscop c se obse ă u ţ ea ce u e o sauglandelor producătoare de mucus. Aşa se întâmplă îngastritele cronice când apare metaplazia intestinală,pe colul uterin inflamat unde apar ouăle Naboth sau în

obstrucţia apendicelui când apare mucocelulapendicular.• În boala numită fibroză chistică sau mucoviscidoză

caracterul vâscos al secreţiei mucoase datorat unor

defecte enzimatice ereditare, duce la acumulareamucusului în lumenele glandulare respective care sedilată chistic producând atrofia mucoaselor sau aorganelor pe seama fibrozei asociate. Boala apare în

glandele salivare, mucoasa respiratoare şi digestivă,ficat şi pancreas.



Mucoviscidoză



Mucoviscidoză –pancreas (col. PAS)



Mucoviscidoză



Mucoviscidoză –colon (col. PAS)



Mucoviscidoză –bronşiectazie

Î b l f d l



• În tumori benigne şi maligne cum ar fi adenoamelechistice mucinoase, tumori din mucoasa digestivă saurespiratorie, din organele genitale, glanda mamară,poate apare o distrofie mucoasă. Macroscopic ele auconsistenţă moale, gelatinoasă, aspect translucid.Microscopic apar celule în inel cu pecete sau mucusul

este extracelular.• Distrofia mucoasă nu moderează malignitateatumorilor, cu o excepţie: formele mucinoaseextracelulare de carcinom mamar care au o evoluţie

mai lentă decât restul carcinoamelor.



Celule in inel cu pecete



Celule in inel cu pecete

Distrofia coloidă



Distrofia coloidă

• Distrofia coloidă -acumularea de coloid în glanda

tiroidă cu creşterea în volum a organului -guşă.Coloidul conţine hormoni tiroidieni sub formă inactivăde tiroglobulină care este resorbită de epiteliultiroidian şi transformată prin reacţii enzimatice în

tiroxină activă. Această activitate este controlată de hormonulstimulator al tiroidei în prezenţa iodului provenit din

apă şi alimente.Lipsa iodului blochează aceste reacţii şi coloidul începesă se acumuleze în foliculii tiroidieni apărând guşadistrofică sau coloidă.

Această guşă apare în formă endemică în văile dintremunţi când în apă nu sunt cantităţi suficiente de iod



munţi când în apă nu sunt cantităţi suficiente de iod. Alteori guşa apare datorită prezenţei în anumitealimente a unor substanţe care interferează cu

metabolismul iodului (conopidă, varză, sfeclă). Forme sporadice apar la adolescenţi şi femei tinere înlegătură cu o relativă insuficienţă a aportului de ioddeterminată de necesităţile metabolice crescute din

pubertate sau sarcină.Guşa coloidă evoluează în două stadii.În primul stadiu de guşă difuză tiroida creşte moderatşi simetric. Microscopic se constată înmulţireafoliculilor, dilatări de multe ori chistice ale lor, epiteliulturtit.



În cazuri neglijate când tiroida poate ajunge lagreutăţi de peste 2 kilograme -guşă cu caracternodular, al doilea stadiu, în care aspectul gelatinoseste întrerupt de travee albicioase de ţesut conjunctivputându-se întâlni şi depozite calcare sau striaţii

sanguinolente.Ruperea foliculilor chistici, cu hemoragii şi proceseconsecutive de fibroză determină aspectul nodular.În special acest stadiu poate fi însoţit de hipofuncţie putând duce la mixedem. Există şi posibilitateainstalării unei hiperfuncţii.



Guşă tiroidiană



Guşă nodulară



Guşă multinodulară



Guşă nodulară



Guşă difuză



Distrofia coloidă

Distrofia cheratinică



Distrofia cheratinică

• Distrofia cheratinică numită şi cheratoza semnifică

creşterea cantităţii de cheratină în anumite porţiunidin epiderm, ca şi apariţia substanţei pe unelemucoase pavimentoase sau în zone de metaplaziepavimentoasă a mucoaselor glandulare.Hipercheratoză înseamnă îngroşarea stratului cornosal pielii.Ortocheratoza înseamnă o cheratinizare care decurgenormal cu dispariţia nucleilor. Paracheratoză -situaţia în care nu există o

concordanţă între încărcarea celulelor cu cheratină şigradul de picnoză al nucleilor şi de obicei lipseştestratul granulos.



Hipercheratoză (clavus)

Discheratoza apare când cheratinizarea se produce înplin strat mucos sub formă de perle epiteliale numite



p p pşi globi epidermici.Cheratoza este urmarea unor factori iritanţi. În acest

fel apar clavusul (hipercheratoză circumscrisă), pieleade agricultor sau de marinar.Cheratoza poate apărea şi în diferite afecţiuni casifilide ostracee, în micoze cutanate, psoriazis(multiple plăci cheratozice), ichtioză (pielea ca şi solziide peşte). Pe mucoase se formează leucoplazii, careapar ca nişte plăci albicioase, importante pentru că pefondul lor se poate dezvolta cancerul.Cheratoză apare şi în diferite tumori -papiloame,

veruci vulgare, condiloame acuminate, papiloamebazocelulare, papiloame hipercheratozice senile,cornul cutanat, carcinoame epidermoide,cheratoacantom, adenoacantom.



Carcinom epidermoid –perla cheratozica



Papilom bazocelular

Distrofii pigmentare



• Pigmenţii sunt substanţe colorate, frecvent de natură

proteică (cromoproteine) alcătuiţi dintr-o structurăcromatică şi o grupare proteică. Există pigmenţiendogeni ca hemoglobina şi derivaţii săi (pigmenţihemoglobinici) sau pigmenţii nehemoglobinici, dar şipigmenţi exogeni.

Patologia pigmenţilor hemoglobinici



• Hemoglobina are rol de a transporta oxigenul sub

formă de oxihemoglobină. Se poate acumula subforma unor derivaţi conţinând fier (hemosiderina , hemomelanina) sau lipsiţi de fier (bilirubina , porfirinele).

• Hemosiderina şi alţi pigmenţi ferici• Hemosiderina la microscop apare sub forma unor

granule de culoare brună-negricioasă predominant

intracelulare care nu se decolorează cu apă oxigenatăşi se colorează în albastru cu reactivul Perls. Provinedin agregarea feritinei în urma degradăriihemoglobinei.

• Hemosideroza înseamnă acumularea hemosiderinei



Hemosideroza înseamnă acumularea hemosiderinei în organism. Hemosideroza localizată apare la nivelul focarelorhemoragice, unde hemoglobina din eritrociteleextravazate şi hemolizate este încorporată înmacrofage.Hemosiderina colorează un timp în brun focarelehemoragice şi ţesutul conjunctiv provenind dincicatrizarea infarctelor. Aceeaşi coloraţie brună apareşi în organele cu stază cronică complicată cuhemoragie (induraţia brună a plămânilor, în staza

pulmonară sau depozitele centrolobulare dehemosiderină în staza cronică hepatică).

Hemosideroza generalizată secundară se întâlneşte în



Hemosideroza generalizată secundară se întâlneşte îndiferite forme de anemie hemolitică, fiind maiexprimată în formele grave de anemie mediteraneană

când hemosiderina se depune în macrofagele dinsplină şi în celulele Kupffer din ficat. Splina creşte îndimensiuni iar în urma înmulţirii concomitente aţesutului conjunctiv apar noduli fibroşi pigmentaţi(noduli siderotici Gamna-Gandi). Hemosiderozăgeneralizată secundară apare şi la persoane tratate

îndelung cu preparate de fier, transfuzii repetate, la

consumul exagerat de alcool (care stimulează absorţiaintestinală de fier), la persoanele din triburi bantu(care îşi prepară hrana în vase de fier). Depoziteleapar predominant în splină şi ficat.



Hemosideroză hepatica



Hemosideroza splenica

Hemosideroza generalizată primară numită şihemocromatoză este datorată unui defect înnăscut deb li î d h id i i



metabolism în care depunerea hemosiderineidepăşeşte capacitatea macrofagelor şi intereseazăparenchimul. Apare mai ales în ficat, pancreas,miocard, predilect la bărbaţi.În ficat, fierul se depune în celulele Kupffer, apoi încelulele hepatice producând ciroză pigmentară, oformă de ciroză cu marcată tendinţă de transformare

canceroasă. Coloraţia Perls evidenţiză cantităţiabundente de hemosiderină în celulele Kupffer, încelulele hepatice şi în ţesutul conjunctiv.Pancreasul prezintă pigmentare şi fibroză ducând la

diabet care coexistă cu coloraţie brună a tegumentelor(diabet bronzat). Alte glande, rinichii, tractul intestinal, muşchii scheletici se colorează în brun prezentând fibroză.



Hemocromatoză pancreas



Hemocromatoză -pancreas



Hemocromatoză –ficat



Hemocromatoză macro- şi microscopic (col. Albastru dePrusia)

• Hemomelanina sau hemozina are culoarenegricioasă, este decolorată parţial de apa oxigenată,



negricioasă, este decolorată parţial de apa oxigenată,reacţionează mai slab cu coloraţia Perls. Rezultă dindescompunerea hemoglobinei ingerate de parazitulmalariei pătruns în eritrocite. Apare în macrofagele dinsplină, măduvă, nodulii limfatici, celulele Kupffer, subforma unor granulaţii brune-negricioase. Prezenţa ei în

eritrocitele din vasele cerebrale dă o nuanţă închisăscoarţei cerebrale datorită adeziunii eritrocitelorinfestate de celulele endoteliale. În jur se produchemoragii şi mici focare inflamatoare apărând

granuloamele malarice Durk.• În focarele hemoragice se întâlnesc şi granule brune-gălbui de hematină, derivat de hemoglobină în carefierul nu reacţionează cu Perls.



Icter tegumentar



Ficat normal şi icteric

El se observă întâi la sclere existând predilecţiabilirubinei pentru sclerotice datorită conţinutului lorcrescut în fibre elastice În funcţie de cantitatea de



crescut în fibre elastice. În funcţie de cantitatea debilirubină, nuanţa icterului poate fi gălbuie, verzuie(icter viridans), negricioasă (icter melas). În funcţie de cauza care îl determină există icterhemolitic, hepatocelular şi mecanic.

• Icterul hemolitic apare în forme de anemii hemoliticedatorită exagerării procesului de hemoliză, în

hemoragii masive. Culoarea gălbuie a tegumentelor nueste deosebit de pronunţată. La nou-născuţi pot apărea leziuni ale neuronilor, înspecial în nucleii cenuşii de la baza creierului în

afecţiunea numită icter nuclear când bilirubinacrescută depăşeşte bariera hematoencefalică.Bilirubina sanguină este crescută pe seama formeiindirecte, insolubile, care nu se elimină prin urină(icter acoluric). Excesul de bilirubină se elimină prin

bilă fecalele sunt hipercolorate

• Icterul hepatocelular apare în procesele infecţioase(hepatite acute şi toxice) care interesează parenchimul



hepatic. Celulele hepatice sunt incapabile atât să preiabilirubina şi să o conjuge, cât şi să o excrete, după

conjugare. În sânge sunt crescute ambele forme debilirubină (icter coluric, fecalele decolorate). Apare şi osuferinţă a sistemului nervos şi a rinichilor.În ser cresc transaminazele datorită necrozei

parenchimatoase şi fosfataza alcalină datorită unuiproces inflamator interstiţial. • Icterul mecanic este urmarea obstruării căilor biliare

extrahepatice. În sânge apare crescută bilirubina

directă (icter coluric). Materiile fecale sunt completdecolorate.În timp ficatul începe să sufere din cauza stazeibiliare, crescând bilirubina indirectă şi transaminazele.



Microscopic în ictere apar pigmenţii biliari sub formă de

pulbere brună-verzuie în celulele hepatice, celulele Kupffer, înepiteliul tubilor renali. În canalele biliare apar cilindrii biliari.În piramidele renale depunerea de bilirubină poate produce “infarcte biliare”.



Cilindrii biliari -colestaza



Rinichi normal şi colestatic



Colestază -rinichi

Defecte ereditare ale metabolismului bilirubinei



• Sindromul Gilbert -episoade de icter după pubertate.

Apare o creştere uşoară a bilirubinei indirecte. Cauzaeste o inerţie congenitală a celulelor hepatice încaptarea bilirubinei sanguine. Are evoluţie benignă.

• Sindromul Crigler-Najjar -deficienţa

glicuroniltransferazei. În caz de lipsa totală apare ocreştere importantă a bilirubinei indirecte cu icternuclear şi deces în primul an de viaţă. Când deficientaeste parţială există supravieţuiri până peste 50 de ani.

În unele forme congenitale alimentarea artificială saude către alte persoane a copilului duce la dispariţiaicterului pentru că enzima există, dar este inactivatăde către un factor prezent în laptele matern.



Sindrom Dubin-Johnson



Coproporfirina tipul I şi III se elimină prin bilă şimaterii fecale, putând apare şi în urină în intoxicaţiacu plumb boli hepatice anemie hemolitică limfom



cu plumb, boli hepatice, anemie hemolitică, limfomHodgkin.

Uroporfirina tipul I şi III se elimină în mici cantităţiprin urină. Ea creşte în intoxicaţia cu plumb.• Porfiriile primare sau ereditare sunt expresia unor

tulburări ereditare ale metabolismului acestorsubstanţe.

• Porfiria eritropoietică congenitală este urmarea uneianomalii genetice în ce priveşte conversiuneaporfobilinogenului în porfirine de tip I şi III la nivelulmăduvei. Pe lângă porfirine de tip III utilizate la

sinteza hemoglobinei se formează cantităţi mari deporfirine de tip I care nu pot fi transformate înpigmenţi biliari şi se elimină prin urină şi fecale,depunându-se în acelaşi timp şi în ţesuturi, în special

în măduva oaselor, dinţi sau piele.

De la naştere sau în copilărie apar leziuni datoratefotosensibilităţii ţesuturilor în care s-a depus porfirina



fotosensibilităţii ţesuturilor în care s a depus porfirinacu eliberare de histamină.

Pe faţă şi mâini apar bule care se ulcereazăproducând cicatrici vicioase mergând până laamputarea degetelor.Dinţii au o culoare purpurie şi prezintă o fluorescenţă

roşie la fel ca şi falangele sau precursorii nucleaţi aieritrocitelor.Urina este de culoare roşie. Moartea se produce prin

infecţii intercurente sau anemie hemolitică. La necropsie se observă culoare roşcată a oaselor şihiperplazia măduvei hematogene.

• Porfiria intermitentă acută este cea mai frecventă



• Porfiria intermitentă acută este cea mai frecventă.Există un defect ereditar de metabolism

-porfobilinogenul se formează în exces în ficat sau nupoate fi transformat în porfirină, acumulându-se înacest organ şi eliminându-se prin urină.

Apare în tinereţe şi se manifestă prin crize acute cu

dureri abdominale, simptome nervoase, hipertensiunearterială.Urina în urma oxidării devine roşie.Microscopic se observă leziuni ale nervilor periferici ca

şi zone de demielinizare în creier şi măduvă. În ficatse găsesc mari cantităţi de porfobilinogen. Nu aparesensibilitate cutanată la lumină.



Porfirie

Pigmenţii nehemoglobinici

• Melanina -pigment brun negricios provenit din



Melanina pigment brun negricios provenit dinoxidarea tirozinei sub acţiunea tirozinazei cu formarede dihidroxifenilalanină care prin polimerizare şi legarecu o proteină se transformă în granule de pigmentvizibile.

Este localizată în stratul bazal al epidermului.Pigmentul este produs de melanocitele intercalate

printre celulele stratului bazal, prin prelungirile lor fiindtransmis celulelor epiteliale şi firelor de păr. O parteeste preluată şi de melanofore, macrofage dermice, acăror aglomerare constituie efelidele sau pistruii.

Sinteza melaninei este controlată de glandele

suprarenale şi hipofiză. Rolul melaninei rezidă înapărarea împotiva acţiunii razelor solare.Microscopic ea apare ca şi granule brune

negricioase. Melanina se decolorează cu apă oxigenată

şi se colorează în verde albăstrui cu metoda Lillie

• Distrofiile prin exces de melanină • Distrofii fără semnificaţie patologică

Î



În bronzare, melanocitele din stratul bazal se înmulţesc şi pigmentul se depozitează sub epiderm.

Efelidele -aglomerare de celule meloanofore. Cândsunt mai extinse apare leziunea numită lentigo simplu.

În sarcină apare colorarea areolelor mamare, aorganelor genitale externe, a liniei albe abdominale şi

a feţei (mască gravidică).• 2. Distrofii care atrag atenţia asupra existenţei altor

boli.Pe tegumente pot apărea dungi sau pete brune -

melanodermie. Acestea apar pe cicatrici după plăgi,arsuri, leziuni sifilitice, excoriaţii de grataj.

Foarte rar melanodermia indică existenţa unei boligrave ereditare.



Xeroderma pigmentată este bola în care la copii



Xeroderma pigmentată este bola în care la copiiapar pete brune asemănătoare efelidelor, cu aspect

rugos datorită îngroşării stratului cornos. Aceştiaprezintă susceptibilitate crescută pentru tumorimaligne cutanate.

Boala bronzată a lui Addison apare în insuficienţa

globală a glandelor suprarenale manifestându-se prinpigmentaţia melanică exprimată a pielii şi mucoaselor.



Boala Addison



Nevi -Xeroderma pigmentosum

• Distrofii ce pot reprezenta boli grave ale celulelor



• Distrofii ce pot reprezenta boli grave ale celulelormelanice.

Nevii sunt mici pete brune negricioase, plane sauuşor elevate. Apar la naştere, dar şi mai târziu. Suntaglomerări dermice de celule melanice sau nevice,conţinând cantităţi variabile de melanină.



Nevii displazici -leziuni pigmentare multiple careapar în anumite familii în care incidenţa melanoameloreste crescută. Microscopic se observă unele atipii şi



p p şreacţie inflamatoare).

Lentigoul senil constă în pete brune negricioase cudiametrul de câţiva centimetri. Celule melanice dinstratul profund al epidermului au tendinţa de a-linfiltra în toată grosimea.

• Melanomul malign este tumoarea extrem de

malignă rezultată din malignizarea nevilor. Microscopic este alcătuit din celule de formă cubică, poligonală saufuziformă, cel mai frecvent cu conţinut de melanină,prezentând mitoze atipice şi infiltrând ţesuturile. Estecaracteristică marea lui variabilitate microscopică.

Metastazează de timpuriu în nodulii limfaticiregionali şi în majoritatea organelor. Rar pot existavindecări spontane.



Nev



Nev joncţional



Nev jonctional



Lentigo malign



Melanom malign superficial



Melanom malign nodular



Melanom malign

• Distrofii melanice prin cantitate mai redusă de pigmentSe pot întâlni la nivelul unor cicatrici unde au

l lb ă (l d i )



culoare alb-roză (leucodermie).

În vitiligo apar pete complet depigmentate pe piele în lipsa unor cauze evidente. Albinismul -lipsă completă de melanină datorită

unui defect enzimatic.

Se asociază cu tulburări de vedere. Aceşti bolnavi sunt predispuşi la apariţia de

cancere cutanate sub acţiunea razelor solare.



Albinism

Alţi pigmenţi nehemoglobinici

În ocronoză cartilajele capsulele articulare şi



În ocronoză cartilajele, capsulele articulare şiconjunctivele se colorează în brun negricios datorită

depunerii unui pigment, acidul homogentisinic care seformează în exces datorită deficienţei unei enzime şise elimină prin urină.

Pigmentul colorează urina şi piramidele renale în

negru.Melanoza colică este coloraţia brună negricioasă

a mucoasei colonului. În macrofagele din corion seconstată un pigment asemănător melaninei.

Se întâlneşte la cei cu procese inflamatorii cronicetratate în special cu cărbune.



Melanoză colică

Lipofuscina sau “pigmentul de uzură” apare subformă de granule brune gălbui cu structură



formă de granule brune gălbui cu structurălipoproteică.

Se întâlneşte în mod normal în neuroni sau încelulele interstiţiale din testiculi.

În cantitate mare apare la vârstă înaintată în bolicronice degenerative.

În miocard sau ficat detremină culoarea brunăapărând în involuţia senilă a acestor oragne (distrofiesau atrofie brună).

În unele cazuri de ciroză apare un pigmentasemănător lipofuscinei, prezentând în plusfluorescenţă, numit ceroid.



Lipofuscină



Lipofuscină în miocard

Pigmenţii exogeni

Sunt substanţe pigmentare din mediul extern,unele dintre ele putând produce leziuni



unele dintre ele putând produce leziuni.Pe cale respiratoare pătrund pulberi care

determină boli numite pneumoconioze producândprocese de fibroză mai mult sau mai puţin extinse. Antracoza este determiată de pulberea de cărbune

întâlnită în mine, atmosfera marilor oraşe, la

fumători. Ea este puţin fibrogenă.Silicoza este determinată de bioxidul de siliciu(pulbere de cuarţ) care are acţiune fibrozantăproducând silicozele.

Pe cale digestivă sărurile de argint produc argirie.Depunerea se face mai ales în piele, rinichi caredobândesc o culoare cenuşie.



Antracoză



Antracoză pulmonară



Silicoză

I t i ţi l b d t i ă t i l



Intoxicaţia cu plumb determină saturnismul care se

manifestă prin anemie hipocromă, colici digestive,tulburări nervoase. La limita dintre gingie şi dinţi apareo linie albăstruie negricioasă numită lizereul saturnin.

O coloraţie gălbuie a tegumentelor feţei şi palmelor

poate apărea după consumul unor cantităţi mari decaroten din morcovi sau dovlecei datorită pigmenţilorvegetali conţinuţi (lipocromi).

Pe cale cutanată unii pigmenţi sunt introduşiaccidental (explozii) sau intenţionat (tatuajul).



La femei obezitatea apre mai frecvent şi maidevreme decât la bărbaţi, depunerea având un caracterelectiv pe sâni, abdomen, coapse şi fese. Depunerea

i ă f t t t i i



excesivă pe fese se numeşte steatopigie.

Importanţa obezităţii rezidă în faptul că într-o fazămai avansată grăsimea se depune în jurul organelorinterne şi în formele grave chiar în parenchim. Laaceste persoane apar mai frecvent lipoame care când

sunt multiple realizează aspectul numit lipomatoză.Există şi o lipomatoză dureroasă Dercum cucaracter ereditar şi localizare mai ales la rădăcinamembrelor.

Degenerescenţa grasă numită şi steatoza degenerativă este rezultatul acţiunii nocive a unor factori patogeniasupra metabolismului lipidic producând acumulareaacestor substanţe în anumite organe, ca ficatul sau

i d l A t t d i i fi i t



Ficat muscat

Microscopic în ficat în jurul nucleului apar micipicături care cresc şi se transformă în vacuole, careunindu-se formează o vacuolă unică. Rupereamembranelor determină necroză cu grăsime



membranelor determină necroză cu grăsimeextracelulară. În miocard distrofia grasă este mai puţin

evidentă sub forma unor mici picături în interiorulfibrelor evidenţiate cu coloraţii caracteristice pentrugrăsimi ca roşu de safranină, roşu uleios, Sudanportocaliu sau negru, acid osmic sau albastru de Nil.

Diminuarea până la dispariţie a lipidelor se întâlneşte încarenţe alimentare, boli cronice grave, insuficienţăhipofizară, suprarenală. Tesutul adipos suferă odistrofie mucoidă sau gelatinoasă.

Uneori la persoane tinere de sex feminin în anumite

familii grăsimea din jumătatea superioară a corpuluidispare şi se depune în jumătatea inferioară la nivelulcoapselor şi feselor vorbindu-se de lipodistrofieprogresivă Barraquer-Simmons, datorată unei tulburărigrave a metabolismului lipidic.



Ficat normal şi cu distrofie adipoasă



Distrofia adipoasă -ficat



Distrofia lipidelor complexe Lipide complexe: colesterolul şi esterii săi,fosfolipidele cu conţinut de fosfor şi uneori de azot şialte lipide complexe (glicolipide) Ele intră în compoziţia



alte lipide complexe (glicolipide). Ele intră în compoziţiamembranelor celulare.Colesterolul. Creşterea sa în sânge -depunere înţesuturi. Cea mai importantă tulburare în acest sens se

întâlneşte în arterioscleroză în care depunereacolesterolului produce ateroamele. Datorită depunerii

colesterolului apar şi colesteroloza veziculară, calculiibiliari, xantelasma care înseamnă plăci gălbui în unghiulintern al pleoapelor, xantoamele care sunt nodulicutanaţi de culoare galbenă constituiţi din histiocite

încărcate cu substanţe grase şi celule gigante

multinucleate cu nuclei periferici dispuşi în coronă(celulele Touton).Şi în focare vechi de hemoragie sau necroză se

poate depune colesterol, ca şi în colesteatoame care

t hi t i d li it t d it lii i t



Colesteroloza veziculară



Calcul de colesterol

n hiperlipidemiile enzimatice cu caracter familialare loc depunere de colesterol şi esteri în diferiteorgane.În boala numită histiocitoza X apare o hiperplazie de



În boala numită histiocitoza X apare o hiperplazie dehistiocite de cauză necunoscută, ele încărcându-seulterior cu lipide (mai ales esteri de colesterol) fără săexiste tulburări evidente ale metabolismului lipidic.

Există 3 forme ale histiocitozei X. Boala Letterer-Siwe -la copiii mici.

Hiperplazie histiocitară rapidă ducând lahepatosplenomegalie, hipertrofie limfonodulară,apariţia de leziuni cutanate, febră, anemie şileucopenie.

Microscopic -proliferare de celule cu aspect demacrofage, pe lângă plasmocite şi rare polinucleareeozinofile sau celule gigante. Este o histiocitozănelipidică -macrofagele nu apucă să se încarce cucolesterol datorită evoluţiei rapide a bolii spre deces.

Boala Hand-Schuller-Christian -la orice vârstă.Microscopic se constată histiocite încărcate culipide, numeroase celule gigante, polinucleareeozinofile, limfocite şi plasmocite, în special în oase,



, ş p , p ,ficat, splină, noduli limfatici, plămâni şi piele.

Semnele: clarifieri la nivelul calotei, exoftalmie,diabet insipid. Există şi forme ce evoluează cronic. Granulomul eozinofil este o tumoare osoasă bine

delimitată constând din histiocite şi celule gigante

încărcate cu lipide şi numeroase eozinofile. Areevoluţie favorabilă după îndepărtarea chirurgicală. Restul distrofiilor lipidelor complexe sunt urmareaunor defecte ereditare ale metabolismului lipidicconstând în lipsa unor enzime şi depunerea în ţesuturi,

în special în histiocite, a substanţelor acumulate. Dinacest motiv se mai numesc şi histiocitoze acumulative, tezaurismoze sau dislipoidoze.

În acestă categorie intră următoarele afecţiuni:

Boala Gaucher se manifestă prin hipertrofie enormă asplinei şi ficatului pe seama depunerii în macrofageledin aceste organe a cherazinei, un glicocerebrozid,datorită absenţei din leucocite a betaglicuronidazei



datorită absenţei din leucocite a betaglicuronidazei

responsabilă de metabolizarea normală aglicocerebrozidelor. Macrofagele iau formacaracteristică de celule Gaucher, celule mari, rotunde,cu 1-2 nuclei excentrici şi citoplasmă clară cu aspectlamelar sau vacuolar. Leziunile pot interesa şi măduva,nodulii limfatici, pielea şi conjunctiva. Deşi ereditară,boala se manifestă numai la maturitate. Are evoluţiecronică, decesul producându-se prin insuficienţamedulară. Boala Krabbe este o formă de boală Gaucher careapare în copilărie având o evoluţie fatală,glicocerebrozidele depunându-se şi în neuroni.



Boala Gaucher ficat



DISTROFIILE GLUCIDICE

• Distrofiile glucidice se manifestă prin variaţii aletităţii d l id di di ţ t i i î



cantităţii de glucide din diverse ţesuturi şi organe, în

special ale glucozei şi polimerilor săi, glicogenul şimucopolizaharidele.• Glicogenul este un polimer hidrosolubil constituit

exclusiv din glucoză, care se găseşte în ficat şi înmuşchi, dar în cantităţi mici şi în alte ţesuturi.

Cea mai mare parte a lui este o formă labilă careeste cu uşurinţă descompusă în glucoză sub acţiuneafosforilazelor, în funcţie de necesităţile energetice aleorganismului.

Există şi o formă stabilă în neuroni şi în ţesutulexcitoconductor al inimii.Glicogenul se colorează în brun roşcat cu iod, în

carmin cu carminul lui Best şi în roşu cu PAS.

• Uneori se acumulează ca urmare a creşterii cantităţiide glucoză din sânge -glicogenoză infiltrativă (în diabetul zaharat -apare nefroza glicogenicăArmani Ebstein epiteliului tubilor renali clarificarea



Armani-Ebstein -epiteliului tubilor renali -clarificarea

citoplasmei cu persistenţa nucleilor care sunt împinşi într-o poziţie bazală). În bolile numite glicogenoze, datorită unor

deficienţe ereditare enzimatice, se depune glicogenul.

În funcţie de enzima deficientă se întâlnesc optforme de astfel de boli: glicogenoza I sauhepatosplenică von Gierke, glicogenoza II muscularăPompe, glicogenoza III Forbes-Cori cu depuneri în

miocard, muşchi, ficat, glicogenoza IV Andersen (ficat), glicogenoza V Mc Ardle (muşchi), glicogenoza VI Hers (ficat), VII Tarni (muşchii scheletici),glicogenoza VIII (ficat şi leucocite).

Creşterea cantităţii de glicogen în anumite celuleapare şi în diferite procese inflamatoare, anemii sauleucemii când în leucocitele neutrofile apar granulaţii



leucemii când în leucocitele neutrofile apar granulaţii

iodofile prevestind necroza lor.Există şi tulburări metabolice caracteristicemalignităţii când se depoziteză glicogen în unele tumorimaligne cu celule clare.

Scăderea glicogenului se întâlneşte în hipo- şiavitaminoze, inaniţie, boli cronice grave. Glicogenulhepatic scade şi dispare în ţesutul hepatic pe cale detransformare carcinomatoasă. Acelaşi fenomen se

întâlneşte şi în epiteliul displazic al colului uterin (labadijonarea colului uterin cu iodură de potasiu zonelelezate apar de culoare albă- proba Schiller).

Mucopolizaharidozele. În funcţie de enzimadeficientă există şase astfel de afecţiuni, datorated ii d li h id î t t i



depunerii de mucopolizaharide în tesuturi.

Boala Hurler, gravă -depunerea excesivă demucopolizaharide în ţesutul conjunctiv, oase, ficat,splină, rinichi şi creier. Rezultă deformări alescheletului, nanism, retardare mintală.

Asemănarea bolnavilor cu monştrii care împodobesc jgheaburile catedralelor gotice a atribuitbolii numele de gargoilism.

În celelalte forme nu se întâlnesc deformări

scheletice şi retardare mintală. Mai frecvent se întâlneşte boala Hunter în care leucocitele conţingranulaţii metacromatice PAS-pozitive.

DISTROFIILE MINERALE

• Distrofiile calcare

M t b li l l i l i d fă ă b i fl ţ



Metabolismul calciului se desfăşoară sub influenţa

hormonului paratiroidian care creşte nivelul calciului însânge prin mobilizarea sa din depozitele osoase şiintensifică absorbţia sa intestinală, a calcitonineitiroidiene care inhibă mobilizarea calciului şi a

vitaminei D care favorizează mineralizarea normală aoaselor.Sărurile calciului prezintă afinitate pentru

hematoxilină cu care formează o combinaţie ce apare

ca un material hialin sau fin granular de culoarevioletă închisă. Distrofiile calcare constau în creşterea sau

scăderea calciului.

Distrofii prin cantitate crescută de calciu Depunerea calciului în anumite ţesuturi se numeştecalcinoză sau calcificare -se produce în două condiţii.

Concentraţii excesive în sânge -poate precipita în



Concentraţii excesive în sânge poate precipita înţesuturi cu structură normală realizând infiltraţia calcară sau calcificarea metastatică.

Concentraţie normală -este precipitat în ţesuturimodificate patologic -degenerescenţă calcară saucalcificare distrofică.

Calcificarea metastatică apare în: -absorbţiacrescută de calciu după doze excesive de vitamina D,când hipercalcemia determină calculi renali; înmobilizarea excesivă a calciului din oase la bolnavi

imobilizaţi, la cosmonauţi, în tumori primitive saumetastatice ale oaselor. Se întâlneşte şi în tulburărihormonale -grav fiind hiperparatiroidismul când pelângă calculi urinari, nefroză calcară, apar şi depuneri înpereţii arterelor, în tubul digestiv, miocard.



Hiperparatiroidism

n calcificarea distrofică calciul apare sub formă dedepozite amorfe de săruri calcare în diferite ţesuturimodificate de acţiunea unor factori patogeni. Tesuturile capătă o consistenţă dură şi o culoare albicioasă.



Se întâlneşte în ţesutul necrotic din leziuni

cazeoase, zonele de infarct, citosteatonecroză, închisturi parazitare, necroză tubulară renală, în ţesutulfibrohialin din cicatrici, trombi organizaţi, în organelefibrozate ale persoanelor în vârstă, în tumori (fibroame,fibroleiomioame, meningioame, neuroblastoame,oligodendrocitoame, carcinoame tiroidiene sauovariene) sub forma corpilor psamomatoşi.

Se mai poate întâlni în scleroza calcificantă a mediei (Monckeberg), ateroame. Rar apare mai ales la nivelul

degetelor, în ţesutul celular subcutanat sau în piele -calcinoză circumscrisă. Excepţional interesează şi muşchii sau tendoanele

când se numeşte calcinoză generalizată.



Calcificare cutanată



Calcificarea mediei Mönckeberg



Calcificări în miocard



Calcificare

• Osificarea patologică este situaţia în care înţesuturile moi apare ţesut osos.Miozita osificantă progresivă are caracter familial şi

d b t î ilă i



debut în copilărie.

În muşchii scheletici apar focare multiple de fibroză şi apoi osificare, ceea ce duce la imobilizarea corpuluiprin rigiditate musculară şi chiar la deces prin

insuficienţa muşchilor respiratori.Osteopetroză -osificarea exagerată care producehipertrofia scheletului cu compresiunea gravă asitemului nervos central şi a nervilor emergenţi şi

distrugerea măduvei hematogene fiind datorată insuficienţei ereditare a osteoclaştilor de a controladezvoltarea scheletului.

l l l d ăd ă



Femur normal şi cu osteoporoză



Os spongios normal şi cu osteoporoză

Când este urmarea unei hiperplazii sau tumori aţesutului paratiroidian, se vorbeşte dehiperparatiroidism primar.

Hiperparatiroidismul secundar survine în urma



Hiperparatiroidismul secundar survine în urma

hiperfuncţiei paratiroidiene stimulată de pierdereaexagerată de calciu prin rinichii bolnavi.Când această situaţie determină apariţia unei tumori

paratiroidiene -hiperparatiroidism terţiar.

Îndepărtarea sau lezarea glandelor paratiroidienedetermină hipocalcemie şi hiperfosfatemie cu tulburărineuromusculare, parestezii, crampe şi contracţiitetanice -tetanie paratireoprivă.

Pseudohipoparatiroidismul -boală cusimptomatologie identică, dar care nu reacţionează latratamentul cu hormoni paratiroidieni pentru căţesuturile sunt lipsite de receptori.



Hiperplazie de paratiroide



Culoarea calculilor variază în funcţie de natura lor.Pe secţiune sunt omogeni sau sunt alcătuiţi dinsubstanţe diferite dispuse concentric (calculi micşti).

Precipitarea unor substanţe sub formă de cristale



le poate conferi un caracter radiar.Cei mai frecvent întâlniţi calculi sunt biliari şi cei

urinari.• Calculii biliari -în vezicula biliară şi pe căile biliare.

Sunt formaţi din colesterol, pigmenţi biliari, săruri de calciu sau combinaţii ale lor.Calculii de colesterol -mari, rotunzi, de culoare

gălbuie, cu consistenţă mai moale, cu aspect radiar.

Calculii pigmentari -formaţi din bilirubină şi săruri de calciu, fiind mici, multipli, omogeni sau stratificaţi,rotunzi sau faţetaţi, de culoare brună închisă.



Calculi apar şi pe canalele excretoare ale glandelorsalivare unde se numesc sialoliţi sau pe canalelepancreasului. Materiile fecale condensate şiimpregnate cu săruri calcare se numesc coproliţi apărând mai ales la nivelul diverticulilor În bronhii se



apărând mai ales la nivelul diverticulilor. În bronhii se

întâlnesc bronhioliţi. Concreţiuni se pot întâlni şi încriptele amigdaliene sau pe coletul dinţilor (tartruldentar). Prin calcificarea trombilor rezultă arterioliţi sau fleboliţi.

Complicaţii:

• Calculii biliari produc colică biliară, infecţii în veziculabiliară, perforaţie a veziculei cu peritonintă,hidrocolecist, piocolecist, ciroză biliară. Pe fondul lorse constată o incidenţa crescută a cancerului veziculei

şi căilor biliare.• Calculii urinari determină colică renală, hidronefroză,pionefroză, hidroureter, nefrită interstiţială, sclerozărenală.



Calculi proveniți din vezicula biliară



Calculi faţetaţi



Calculi renali şi hidronefroză



Calculi- glanda parotidă



Calcul coraliform -rinichi



Calcul de colesterol



Calcul mixt



Calculi pigmentaţi

NECROZA

• Necroza -moartea unei porţiuni de ţesut sau organ



Necroza moartea unei porţiuni de ţesut sau organ

într-un organism viu.Spre deosebire de moartea integrală, în necroză

există o reacţie a organismului viu împotrivacomponentelor sale moarte.

Necroza se deosebeşte şi de moartea fiziologică acelulelor uzate funcţional.

• Necrobioza -totalitatea modificărilor suferite de

celule din momentul morţii lor până când aceastămoarte devine aparentă, în special prin dispariţianucleilor.



Aspecte morfologiceNecroza -rezultatul acţiunii autolitice progresive aenzimelor din celulele lezate mortal. Celulele au murit

încă înainte de a exista o indicaţie microscopică (necr.



celulelor hepatice este aparentă la microscopulobişnuit la 6-8 ore, necr. miocardului după 6-12 ore).Cu metodele histoenzimochimice se evidenţiază

modificări citoplasmatice din primele 2 ore (dispariţiaglicogenului, diminuarea până la dispariţie a activităţiioxidazelor şi dehidrogenazelor, intensificarea activităţiienzimelor hidrolitice lizozomale).

La activarea şi eliberarea enzimelor lizozomale încelule apare un proces de autoliză.

Eliberarea enzimelor lizozomale din celuledetermina aflux de leucocite polinucleare care vorduce la dezintegrarea celulelor -heteroliză.

Citoplasma -prima interesată.In celulele bogate în apă -intumescenţă vacuolară



g p ţ

manifestată prin umflarea mitocondriilor, reticululuiendoplasmatic, aparatului Golgi până la dezintegrare,urmată de membranoliză, citoliză, persistând numainişte granulaţii necrotice numite detritus.

Pătrunderea enzimelor în sânge determinăenzimemie şi coincide cu ruperea membranei.În ţesuturile cu un conţinut mai redus în apă -

citoplasma poate suferi o micşorare progresivă, cu

dezintegrarea granulară a diferitelor structurirezultând un detritus granular sau amorf, uscat.



Necroză în os



Necroză de lichefiere în pancreas



Necroză de coagulare în splină



Necroză de coagulare în muşchi



Ulcer gastric



Ulcer gastric -patru zone: zona exudativă, de necroză fibrinoidă, de granulaţie şi de fibroză.

• Necroza grasă (steatonecroza) -interesează ţesutuladipos.Traumatismele distrug celulele cu apariţia de

picături extracelulare de grăsime. În jur apare o



p g j p

reacţie inflamatoare cu celule gigante multinucleateconstituindu-se granulomul lipofagic (lipogranulomul)care evoluează spre fibroză.

Necroza grasă enzimatică - întâlnită în leziunipancreatice constă din grăsimi saponificate în jurulcărora se produce o reacţie inflamatoare realizândmacroscopic un aspect de picături de lumânare

(steatonecroza). • Necroza gangrenoasă numită şi gangrenă are aspecteşi evoluţie condiţionate de contactul cu mediul extern.

• Gangrena uscată sau mumifierea semnifică uscareaprogresivă a ţesuturilor necrotice expuse la aer -maifrecvent la nivelul extremităţilor.

Tesuturile necrotice dobândesc consistenţă depergament sau carton, culoare negricioasă. Există o



p g , g

zonă de delimitare faţă de ţesutul sănătos constânddintr-un ţesut de granulaţie. Ţesuturile se pot eliminasub formă de sfacele (ţesut necrotic) sau sechestre (ţesut osos).

•Gangrena umedă -necroza complicată cu infecţiamicrobiană. Apare la nivelul extremităţilor sau în uneleorgane interne care vin în contact cu microbii (plămân,intestin).

Tesuturile –tumefiate, nuanţă verzuie-roşiatică,

apar sfacele, un lichid murdar, degajă miros fetid.Progresul procesului inflamator face să disparălinia care delimitează necroza de ţesutul normal.



Gangrenă



Gangrenă –diabet (macroangiopatie)

• Noma -formă de gangrenă umedă care apare la copiiidebilitaţi de boli infecţioase, pe mucoasa obrajilor subforma unei ulceraţii ce distruge rapid pereteleobrazului.

• Gangrena gazoasă -la părţile moi sau în unele organe



interne, fiind produsă de germeni anaerobi. Este ocomplicaţie a plăgilor contaminate cu pământ.Extremitatea afectată -edemaţiată, crepitaţii la

palpare, tegumente livide, verzui-negricioase care seulcerează, eliminându-se sfaceluri şi redusă secreţiebrună-verzuie urât mirositoare.• Necroza de decubit sau escara este o formaparticulară de gangrenă uscată sau umedă care aparela bolnavii cronici care zac mult timp pe anumite părţi

ale corpului.Poate apare la nivelul omoplaţilor, sacrului,trohanterelor şi a călcâielor ca zone de necroză uscatăcare se elimină progresiv, formându-se apoi ulceraţiice se infectează şi supurează.



ATROFIA• Atrofia -scăderea în volum a unor organe sau a

întregului organism în urma diminuării dimensiunilor şinumărului celulelor, cât şi a altor elemente structurale



, ş

fără să existe, spre deosebire de distrofii, modificăriimportante ale compoziţiei chimice.• Atrofiile fiziologice numite şi involuţii sunt programate

de legile dezvoltării organismului.

În cursul vieţii intrauterine involuează canalulcraniofaringian, canalul tireoglos, arcurile branhiale,coarda dorsală.

După naştere se obliterează şi se atrofiază vaseleombilicale şi canalul arterial. În adolescenţă apare oinvoluţie a timusului. Organele genitale şi glandelemamare la femeie involuează după instalareamenopauzei.

•Involuţia senilă -după după 50 de ani, fiind o involuţielentă, dar progresivă şi ireversibilă a întreguluiorganism.

Există diferenţe în ce priveşte timpul de apariţie şi



extensiunea fenomenelor ce ţin de factori familiali,istoria patologică, arterioscleroză.• Atrofia patologică -numerică sau dimensională.

Când nu este însoţită de modificări chimice se

vorbeşte de distrofie simplă sau pură. Frecvent scăderea dimensiunii se asociază cudepunerea unor substanţe ca lipofuscină în atrofiabrună, existând şi atrofii fibroase, grăsoase sau

mucoide.Uneori înmulţirea stromei conjunctive sau adipoasea organului atrofiat poate duce la creşterea lui îndimensiuni constituind pseudohipertrofia.

În organele cavitare atrofia peretelui duce larelaxarea lui cu creşterea în volum a cavităţii respective apărând o atrofie excentrică. Asocierea unuiconcomitent proces de fibroză determină retracţia peretelui cu micşorarea cavităţii, determinând atrofia



concentrică. Atrofia popate fi netedă sau granulară după cumarată suprafaţa organului.

Un organ atrofiat apare diminuat în volum, cu

suprafaţa zbârcită, vasele superficiale având un traiectsinuos.• Atrofia generalizată se întâlneşte în subalimentaţie

gravă, inaniţie, caşexie, marasmul sugarului.• Atrofiile locale sau regionale sunt de mai multe feluri.• Atrofia de inactivitate -imobilizarea prelungită a

membrelor. Atrofia renală -datorită obstrucţiei căilor urinare. Obstrucţia canalelor excretoare a unor glande-atrofia lor.



Atrofie musculară



Cord normal şi hipertofic



Hipertrofie miocardică



Hipertrofie ventriculara



Gigantism



Acromegalie



Pseudohipertrofia - înmulţirea stromeiconjunctive, adipoase sau fibroase. • Hiperplazia - înmulţirea celulelor sub acţiunea unorstimuli persistenţi. De obicei reprezintă o modalitatede adaptare.



Hiperplazia reprezintă principalul mecanism deregenerare a unor ţesuturi uzate ca pielea, ca şi dereparare a unor distrugeri tisulare cum se întâmplă încicatrizarea plăgilor. Hiperplazii apar şi în cursulproceselor inflamatoare sau a reacţiilor imune datorită

înmulţirii celulelor capabile să neutralizeze factoriipatogeni sau produsele lor.Există posibilitatea ca o hiperplazie prelungită să

se transforme în neoplazie, cum se întâmplă în

tulburările de secreţie ale hormonilor ovarieni caredetermină hiperplazia glandulară chistică aendometrului sau hiperplazia chistică a glandelormamare care au potenţial de transformare în cancer.



Hiperplazie de endometru



Hiperplazie de prostată

2 tulburari de metabolism compr

Documents