VASILE LOGHIN │ 153

EXPUNEREA LA RISC GEOMORFOLOGIC A AŞEZĂRILOR DIN CARPAŢI ŞI SUBCARPAŢI - CONSECINŢĂ A RAPORTURILOR

ACESTORA CU RELIEFUL

Cuvinte cheie: risc geomorfologic, aşezări de vale, aşezări de interfluviu, protecţia aşezărilor Résumé. Dans l’approche de ce sujet d’actualité de la recherche géographique on est parti de l’idée que le relief est un des factuers les plus importants qui influencent / conditionnent la localisation,le développement et les caractéristiques des habitats (forme, dimensions, structure, texture, fonction). Cette recherche se propose d’étudier l’exposition au risque géomorphologique (éboulements, glissements, érosion torrentielle, érosion fluviale, inondation et alluvionnement) des habitats des Carpates et des Subcarpates comme expression de leurs rapports au relief, respectivement à ses formes de différents ordres (vallées, dépression, interfluves, terrasses, cons de déjection, glacis, piémonts) ou aux éléments morphologiques implicites (versants, fronts de terrasses etc.). Ainsi, nous présentons de l’exposition au risque des habitats de vallée (habitats de terrasse, habitats de glacis, habitats de versant), des habitats de dépression intracarpatique et subcarpatique (habitats de terrasse, habitats de glacis ou de piémont) et des habitats d’interfluve (habitats d’interfluve nivelé, habitas d’interfluve convexe ou aigu). Le type et le degré du risque géomorphologique (et hydrologique) auquel les villes et les villages peuvent être exposées diffère en fonction de leur localisation par rapport aux composantes du relief ci-dessus. D’ici, le traitement diffèrencié des questions liées à la protection des habitats menacés. Nous avons en vue les travaux techniques destinées à la prévention, à l’atténuation et à l’élimination des risques sous lesquels se trouvent certaines localités de la région carpatique et subcarpatique.

Introducere Relieful este unul dintre factorii mediului geografic care influenţează sau determină

caracterele habitatului uman. Prin trăsăturile sale morfometrice, morfografice, morfogenetice şi morfodinamice, în care pot fi recunoscute favorabilităţi şi restrictivităţi, relieful condiţionează în grade diferite locul geografic ocupat de aşezările umane şi trăsăturile pe care le iau în procesul dezvoltării lor: mărimea, forma, structura, textura şi chiar funcţiile economice. Observaţia este valabilă atât la nivelul treptelor majore de relief, cât şi la nivelul formelor sculpturale şi în special al celor fluviale, ştiut fiind că văile şi interfluviile sunt componentele morfologice cu reflex principal în determinarea raporturilor omului cu mediul.

În Carpaţi şi Subcarpaţi, pe calea condiţionărilor geomorfologice directe şi / sau indirecte (prin intermediul celorlalţi factori naturali), s-au format tipurile de habitat specifice la scară naţională şi europeană - habitatul de tip carpatic şi habitatul de tip subcarpatic -, în cadrul cărora s-au diferenţiat habitatul (aşezările) de vale, de depresiune şi de interfluviu. Tipurile structurale de sate cunoscute la scara întregii ţări (risipit, răsfirat, adunat) îşi găsesc în spaţiul carpatic şi subcarpatic formele caracteristice, dar ele prezintă şi o serie de particularităţi locale impuse de relief. Totodată, un rol important în configurarea acestor tipuri şi subtipuri au avut condiţiile istorice şi economice de evoluţie a aşezările noastre din Carpaţi şi Subcarpaţi.

Legătura organică dintre aşezări şi relieful carpatic şi subcarpatic este relevată, între altele, de toponimia deosebit de bogată şi sugestivă. Reţinem câteva exemple: poiană (Poiana

VASILE LOGHIN │ 154 Stampei, Poiana Ţapului, Poiana Sibiului, Roşia - Poieni), câmplung (Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung la Tisa, Câmpulung), câmp, cu sensul de pod de terasă (Câmpina, Câmpuri), vatră (Vatra Dornei, Vatra Moldoviţei).

În funcţie de raporturile existente între aşezări şi relief poate fi evaluată expunerea la risc geomorfologic (şi hidrologic, când respectivele procese au o condiţionare strict reciprocă) - tipul genetic de risc, gradul de risc, consecinţele şi posibilităţile de prevenire şi atenuare.

Aşezările de vale şi expunerea la risc geomorfologic Văile din Carpaţi şi Subcarpaţi deţin un sumum de avantaje pentru localizarea şi

dezvoltarea aşezărilor: extinderea teraselor (mult mai amplă în Subcarpaţi), a glacisurilor şi a conurilor de dejecţie, acestea fiind formele cu cel mai ridicat potenţial de habitat; ponderea mare a versanţilor cu înclinare moderată în Subcarpaţi. În consecinţă, văile din Carpaţi şi Subcarpaţi, deşi nu lipsite de riscuri, au devenit în timp axe de populare intensă în care aşezările au luat forme lineare, în sectoarele mai înguste, şi aspecte de concentrare în bazinetele de eroziune sau în sectoarele de traversare a depresiunilor intramontane, submontane (subcarpatice interne) şi intradeluroase (subcarpatice externe), acolo unde terasele au poduri întinse, cu înfăţişare de câmp (câmpulung).

În funcţie de formele componente ale văilor (terase, glacisuri, conuri de depunere, versanţi), de care se leagă amplasarea şi dezvoltarea aşezărilor, diferă tipul genetic şi dinamic de risc geomorfologic şi respectiv gradul de risc la care sunt expuse.

Expunerea la risc geomorfologic a aşezărilor de terasă Prin ansamblul trăsăturilor morfometrice, morfografice şi morfodinamice, terasele din

lungul văilor carpatice şi subcarpatice întrunesc cele mai favorabile condiţii de habitat. Elementele principale de favorabilitate ţin de: altitudinea relativă, suficient de mare pentru a fi la adăpostul inundaţiilor; podul de terasă, un element morfologic care, prin înclinarea foarte redusă şi întinderea mare, a reprezentat totdeauna un loc preferat pentru fondarea aşezărilor umane, pentru agricultură, căi de comunicaţie şi obiective industriale; densitatea fragmentării teraselor, un parametru cu valori reduse; dinamica modelării actuale, care este, în linii generale, de mică intensitate.

Aspectele de teren sunt însă dintre cele mai diferite. Astfel, aşezările situate pe terasa de 2-6 m sunt cele mai expuse la inundaţii. Procesele care pot afecta vetrele, terenurile şi diferitele amenajări din extravilan sunt eroziunea laterală (mai ales la malurile concave), revărsarile şi aluvionarea. Contracararea lor este posibilă prin lucrări hidrotehnice adecvate: epiuri, diguri, rectificări de cursuri.

Terasele de 8 - 15 m, 18 - 25 m, 30 - 35 m şi 50 -60 m (Posea Gr. ş.a, 1974) sunt expuse, numai în măsura în care nu se află în contact direct cu albia (minoră sau majoră) şi nu prezintă o fragmentare frecventă şi adâncă din partea reţelei secundare. Ca urmare, cele mai numeroase sate şi oraşe din lungul văilor mari care străbat Carpaţii şi Subcarpaţii au apărut şi s-au dezvoltat pe aceste nivele de terasă. Sunt aşezările din văile Moldovei, Bistriţei, Trotuşului, Putnei, Buzăului, Teleajenului, Prahovei, Ialomiţei, Dâmboviţei, Oltului, Mureşului, Argeşului etc. Riscurile geomorfologice sunt limitate şi corespund punctelor şi sectoarelor în care terasele se află în contact cu albia minoră. Dezechilibrul este iniţiat de eroziunea laterală, prin subsăpare, şi se amplifică sub formă de surpări sau chiar alunecări (în

VASILE LOGHIN │ 155 cazul teraselor aluviate, formate din strate de argile, marne şi gresii). Sub asemenea pericole se află numeroase aşezări situate pe terasele râurilor din Subcarpaţi, în special din Subcarpaţii de Curbură, ca de exemplu Buciumeni (Fig. 1), Breaza, Brebu, Telega, Câmpina, Vălenii de Munte, Pătârlagele, Nehoiu etc.

Fig.1. O parte a vetrei satului Buciumeni (Valea Ialomiţei în sectorul subcarpatic) se află sub risc

datorită subminării terasei de 20-23 m. 1. Albie majoră; 2. Con aluvial; 3. Terasa de 2-4 m; 4. Terasa de 20-23 m; 5. Organisme torenţiale; 6. Alunecări: a) profunde; b) superficiale; 7. Surpări pe frunte de

terasă; 8. Interfluviu ascuţit. (Une part du village Buciumeni (la vallé de Ialomita dans le secteur subcarpatique) se trouve sous risque par l’érosion de la terasse de 20-23 m. 1. Lit majeur; 2. Cône alluvial; 3. Terrasse de 2-4 m; 4.

Terrasse de 20-23 m; 5. Organismes torrentiels; 6. Glissements: a) profonds; b) superficiels; 7. Eboulements sur le front de terrasse; 8. Interfluve aigu.)

Pentru prevenirea, atenuarea sau eliminarea riscurilor respective sunt necesare

amenajări hidrotehnice importante care vizează devierea cursurilor, stabilizarea frunţilor de terasă şi corectarea ravenelor.

Riscul pentru aşezările de pe terase poate fi provocat şi de văile secundare. Acestea se caracterizează în general prin instabilitatea malurilor sau versanţilor şi prin regimul torenţial al scurgerii. Pentru diminuarea eroziunii şi a deplasărilor în masă se impun lucrări de amenajare specifice: parapete, canale şi praguri, cleionaje, plantaţii.

Terasele mai înalte, cele care vin în contact cu versanţii, sunt parţial afectate de procesele de pantă: alunecări, ravenare. Corpurile de alunecare şi organismele torenţiale pot constitui un pericol pentru construcţiile sau terenurile aflate pe acest contact sau în apropiere.

VASILE LOGHIN │ 156

Expunerea la risc geomorfologic a aşezărilor aflate pe conuri de depunere şi glacisuri

Conurile de depunere şi glacisurile (proluviale, deluviale, coluviale, mixte) dispun de unele avantaje pentru aşezări: altitudinea relativă comparabilă cu a primelor două trepte de terasă, ceea ce le fereşte, de regulă, de revărsarea apelor; stabilitatea relativă a depozitului constitutiv. Extinderea în general redusă a acestor forme de relief face ca aşezările formate exclusiv pe conuri de dejecţie sau pe glacisuri să fie puţine şi mici. Ele sunt mai caracteristice în lungul văilor secundare, cu terase puţin dezvoltate, dar pe fundul cărora sunt frecvente conurile de dejecţie (etalate de arterele ierarhic inferioare) şi glacisurile de diferite tipuri. De exemplu, satele de pe văile Bistricioarei, Bicazului, Oituzului, Lotrului, Sebeşului, Arieşului etc. În schimb, satele şi oraşele din cadrul marilor văi carpatice şi subcarpatice încorporează adesea şi conuri de depunere sau glacisuri. (Fig.2)

Aceste categorii de aşezări (mai exact părţi ale acestora) sunt vulnerabile la următoarele procese: subsăparea şi surparea depozitului proluvial, deluvial etc. prin acţiunea râului care le erodează; fragmentarea profundă de către reţeaua secundară şi formarea de maluri instabile; migrarea sau despletirea cursului pe propriul său con de dejecţie; dispersia materialelor pe terenuri cu diferite folosinţe.

Aşezările de glacis şi de piemont sunt caracteristice pentru marginile depresiunilor intracarpatice. Este o categorie larg dezvoltată la periferia depresiunilor Giurgeu, Ciuc, Braşov, Haţeg etc. Sunt expuse la risc (eroziune, ravenări, aluvionări) aşezările aliniate în lungul văilor care sacţionează glacisurile sau piemonturile. Acele aşezări sau porţiuni de aşezări situate pe interfluvii piemontane sunt mai ferite. Ele sunt totuşi expuse scurgerii de versant.

Fig.2 Aşezat pe un con de dejecţie, satul Săpânţa este protejat atât faţă de viiturile propagate pe pârâul cu acelaşi nume, cât şi faţă de inundaţiile din lunca Tisei (interpretare după Fig.12 din Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, pag.83) Situé sur un cône de déjection, le village Săpânţa est protégé en même temps par rapport aux grandes ondes propagées sur le ruisseau Săpânţa et aux inondation provoquées par la rivière Tisa dans sa plain alluviale. (interprétation à partir de la d’après la figure 12 de la Géographie de la Roumanie.

VASILE LOGHIN │ 157

În Subcarpaţi, numeroase aşezări dispuse pe culoarele văilor principale îşi extind vetrele de pe terase pe glacisuri şi pe versanţi. La contactul podurilor de terase cu versanţii s-au dezvoltat glacisurile deluviale, coluviale, proluviale sau mixte. Acestea fac parte din categoria terenurilor instabile, improprii construcţiilor grele. Formate în special din corpuri de alunecare, acestea înregistrează o mişcare lentă, dar care se intensifică în perioadele umede, când infiltraţia apei creşte. Aşa este cazul celor mai multe localităţi din sectorul subcarpatic al văii Ialomiţei: Moroieni, Pietroşiţa, Dealu Mare, Buciumeni, Fieni, Moţăieni şi Pucioasa.

Expunerea la risc geomorfologic a aşezărilor de versant Aşezările care au vatra, parţial sau total, pe versanţi sunt cele mai expuse riscului

geomorfologic. Este bine cunoscută diversitatea deosebită şi intensitatea mare a proceselor de pantă. În mare, situaţiile morfodinamice în care se găsesc versanţii văilor din Carpaţi şi Subcarpaţi sunt următoarele: versanţi în echilibru relativ, pe sectoare sau pe ansamblul profilului (specifici Carpaţilor, mai ales domeniului cristalin, dar aici îngustimea văilor limitează posibilităţile de habitat); versanţi în dezechilibru, pe sectoare sau în ansamblul profilului (situaţie generală întâlnită în Subcarpaţi, îndeosebi în Subcarpaţii de Curbură, dar care nu a oprit formarea şi dezvoltarea a numeroase vetre pe versanţi). De asemenea, trebuie formulată şi o altă observaţie cu caracter general: versanţii care flanchează văile principale (îndeosebi cele din Subcarpaţi), mai evoluate, prezintă un grad mai mare de stabilitate, deci un risc mai redus pentru aşezări, în timp ce versanţii văilor secundare, în special cei care conturează bazinele de obârşie se caracterizează prin instabilitate, având diferite grade de risc pentru aşezări, terenuri agricole, drumuri etc. În Subcarpaţi sunt numeroase aşezările născute şi dezvoltate în bazinele hidrografice mici şi chiar în bazinele lor de obârşie, ocupând fundul văilor dar şi versanţii, care, în epoca respectivă (evul mediu) ofereau excelente condiţii de adăpost şi de exploatare a resurselor locale (păşuni, pajişti, terenuri arabile). Acestea sunt, în general, sate mici.

Câteva exemple de aşezări cu vatra în întregime sau aproape în întregime pe versanţi: satele de pe versantul stâng al văii Bistriţei, în sectorul Lacului Izvorul Muntelui: Chiriţeni, Hangu, Grozăveşti, Buhalniţa, Rugineşti, Potoci. Acestea s-au format după 1960, ca urmare a strămutării vechilor aşezări incluse în cuveta respesctivului lac de acumulare. Pe alocuri, ele sunt afectate de alunecări de teren care se produc pe un versant grefat în formaţiunile flişului extern (şisturi negre, marne, gresii). Şi în Subcarpaţii Ialomiţei sunt exemple semnificative: Vârfuri, Malurile, Vulcana de Sus, Cucuteni, Lăculeţe.

Aşezările cu vatra parţial extinsă în domeniul versanţilor sunt foarte numeroase în Carpaţi şi în Subcarpaţi. Reţinem numai câteva exemple de oraşe; Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Sinaia, Braşov, Petroşani, Deva, Reşiţa, Comarnic, Câmpulung, Râmnicu Vâlcea.

Aşezările de interfluviu şi expunerea la risc geomorfologic Spre deosebire de văi şi depresiuni, interfluviile (culmile) carpatice şi subcarpatice

prezintă un grad mai redus de umanizare. Prin caracterele morfometrice, morfografice şi morfodinamice specifice, ele comportă o serie de restricţii. Altitudinea absolută, energia de relief şi panta ridică probleme de accesibilitate. Pe de altă parte, referindu-ne la suita aceloraşi caractere, sunt predominante favorabilităţile: forma rotunjită sau cvasiorizontală a culmilor

VASILE LOGHIN │ 158 carpatice joase (este vorba de suprafeţele de nivelare), forma de plai a multor culmi subcarpatice, adăpostul oferit şi posibilităţile largi de utilizare a resurselor naturale. Ca urmare, încă din antichitate au apărut şi s-au dezvoltat aşezări de culme în Carpaţi. Sunt celebre aşezările dacice din Munţii Orăştiei: Costeşti, Blidaru, Sarmizegetusa Regia.

În general, aşezările rurale de culme din Carpaţi şi Subcarpaţi sunt mici, dispersate, cu textură neregulată, dar se cunosc şi cazuri de sate grupate, aşa cum sunt unele din “Marginimea Sibiului”, situate pe platforma marginală de eroziune, de joasă altitudine (±800 m).

Locuirea permanentă de culme se constată în toate ramurile lanţului carpatic şi se leagă de accesibilitatea anumitor interfluvii,de siguranţa pe care le-o conferă altitudinea şi versanţii înconjurători, de resursele oferite de munte. Acestea sunt spaţii de locuit cu risc geomorfologic redus sau lipsite de risc. Avem în vedere suprafeţele de nivelare cele mai joase din Carpaţi (Platforma Gornoviţa din Carpaţii Meridionali, respectiv Platforma Luncanilor, cu satele Poiana Sibiului, Jina şi altele; Platforma Branului, cu Fundata, Şirnea; Suprafaţa de eroziune Poiana Mărului, cu partea risipită a acestui sat; Platforma Predeal din Carpaţii Curburii, cu oraşul Predeal (Fig.3); suprafaţa Teregova şi suprafaţa Tomnacica din Munţii Banatului, suprafaţa Feneş şi suprafaţa Măguri - Mărişel din Munţii Apuseni, cu “crângurile” din Ţara Moţilor), dar şi culmile joase, rotunjite din Carpaţii Orientali, fiind cazul, în primul rând al Obcinelor Bucovinei (o serie de sate mici din Obcina Mare) ( Velcea V., Savu Al., 1982).

Fig.3. Degradarea prin eroziune regresivă şi alunecări a marginii nordice a suprafeţei de nivelare pe care se află oraşul Predeal (Platforma Predeal) pune în pericol unele clădiri şi elemente de infrastructură din perimetrul acestei localităţi (prelucrare după Fig.83 din Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, pag. 261). 1. Cumpăna apelor; 2. Marginea nordică a Platformei Predeal degradată prin eroziune regresivă; 3. Alunecări; 4. Cale ferată; 5. Drum naţional. (La dégradation pur érosion régressive et glissements de la marge nordique de la surface d’erosion sur laquelle se trouve la ville Predeal (Plat-forme Predeal) met en péril certains des bâtiments et des éléments d’infrastructure dans le périmètre de cette localité (interprétation d’apres la figure 83 de la Géographie de la Roumanie, III, page 261.1. Ligne de partage des

VASILE LOGHIN │ 159 eaux; 2. La marge nordique de la Plat-forme Predeal dégradée par érosion régressive; 3. Glissements; 4. Voie de fer; 5. Route)

Interfluviile subcarpatice sunt în general improprii habitatului din cauza formei ascuţite sau convexe a profilului transversal, neregularităţii profilului longitudinal şi dinamicii intense în care sunt antrenate. Caracterele morfologice şi morfodinamice ale interfluviilor reflectă raporturile interbazinale de diferite grade ierarhice. Interfluviile secundare dintre bazinele hidrografice mici sunt cele mai expuse riscului geomorfologic. În ceea ce priveşte interfluviile pricipale, acestea sunt fragmentate de către reţeaua secundară de drenaj dinspre ambele flancuri. Activitatea torenţială intensă din bazinele de recepţie (în general perechi), asociată cu alunecările de teren, sunt procesele de risc care ameninţă aşezările de culme din Subcarpaţi. Ele sunt însă reduse ca număr, după cum şi dimensiunile pe care le au. Avem câteva exemple de sate aflate sub risc ridicat: Talea (judeţul Prahova), pe interfluviul Ialomicioara - Prahova, Şotrile (judeţul Prahova), pe interfluviul Valea Câmpina – Doftana (Fig 4); Secăria (judeţul Prahova), pe interfluviul Prahova - Doftana; Brebu (comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa), pe interfluviul Râul Alb - Ialomicioara.

Fig. 4. A. Şotrile, sat în Subcarpaţii Prahovei, dispersat pe interfluviu şi versant, este grav afectat de ravenare şi alunecări. 1. Ape curgătoare permanente; 2.Organisme torenţiale; 3.Interfluviu ascuţit; 4.Alunecări; 5.Râpe rezultate prin ravenare şi alunecări; 6.Vatră de sat; 7.Drum judeţean. B. Profil geomorfologic transversal pe interfluviul valea Câmpina-Doftana, cu evidenţierea poziţiei satului Şotrile. A. Sotrile, village dans les Subcarpates de Prahova, dispersé sur interfluve et versant, est gravement par ravinament et glissements. 1.Réseau permanent; 2.Organismes torrentiels; 3.Interfluve aign; 4.Glissements;

VASILE LOGHIN │ 160 5.Escarpement résulté par ravinement et glissements; 6.L’emplacement du village; 7.Route B. Profil géomorphologique transversal par l’interfluve la valée Câmpina-Doftana, avec la mise en évidence de la position du village Sotrile.

Concluzii Raporturile dintre aşezări şi relief sunt deosebit de pregnante în peisajul geografic. Ele

pot fi urmărite atât la nivelul formelor majore de relief, cât şi al formelor sculpturale mai mari sau mai mici, dar în principal la cel al văilor şi interfluviilor. Expunerea la diferite tipuri şi grade de risc geomorfologic (şi hidrologic) a aşezărilor din Carpaţi şi Subcarpaţi este o consecinţă a modului specific în care s-au format aceste raporturi: aşezări de vale (de terase, de conuri de dejecţie şi glacisuri, de versant), aşezări de interfluviu.

Aşezările de vale situate pe terasa cea mai joasă (2 - 6 m) şi aşezările de versant sunt

cele mai expuse, în timp ce aşezările dezvoltate pe terasele mai înalte (de 8 - 15 m, 18 - 25 m, 30 - 35 m, 50 - 60 m ), pe conuri de dejecţie consolidate sau glacisuri se află în afara riscului sau sub risc redus.

Lucrările tehnice de prevenire, atenuare sau înlăturare a riscurilor geomorfologice trebuie adaptate la condiţiile care fac posibilă apariţia şi manifestarea acestora.

BLIBLIOGRAFIE

Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti Velcea, V., Savu, Al. (1982), Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Edit. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti

publicat în: Analele Universităţii Valahia din Târgovişte, Seria Geografie, Tome 3,

Edit. Valahia University Press, Târgovişte, 2003, p. 58 – 66