2.4. Elementele specifice ale contractului de societate Aşa cum am arătat, orice contract de societate comercială trebuie să conţină cele trei elemente esenţiale care îl

deosebesc fundamental de alte contracte: aporturile asociaţilor; affectio societatis (intenţia de a colabora la constituirea societăţii) şi participarea asociaţilor la beneficii şi pierderi.

2.4.1. Aporturile asociaţilorA. Noţiunea şi condiţiile de valabilitate ale aportului.în sens juridic, noţiunea de aport constă în obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate

un anumit bun sau o valoare patrimonială. In sens etimologic această noţiune reprezintă însăşi bunul sau valorile aduse de asociaţi pentru constituirea societăţii comerciale36 .

Rezultă deci că aporturile pot consta în diferite bunuri mobile şi imobile, in sume de bani sau anumite prestaţii la care se obligă asociaţii. Ele nu trebuie să fie egale ca valoare sau importanţă. . .

Condiţia impusă de jurisprudenţă este ca aceste bunuri şijalon ce formează aportul la constituirea unei societăţi comerciale să aparţină asociatului .

Ca element esenţial şi specific al contractului de societate, aportul trebuie sa tie real şi serios. Atunci când este lipsit de orice valoare efectivă sau când are o valoare nesemnificativă pentru existenţa şi determinarea capitalului social al societăţii, aportul este considerat fictiv. .

De asemenea jurisprudenţă a considerat că este fictiv, aportul supus unei condiţii potestative.B. Forme ale aportului .a) Aportul în numerar este obligatoriu la constituirea oricărei forma juridice de societate comercială (art. 15

alin. 1 din legea nr. 31/1990). Ca o excepţie de la obligaţiile de natură comercială, aportul asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi (art. 68 din legea societăţilor comerciale).

Doctrina şi jurisprudenţă dreptului comercial consideră că în noţiunea de aport in numerar sunt incluse atât banii lichizi în moneda naţională sau în natură convertibila catsi cecurile

b) Aportul în natură este admis la toate formele de societate. El se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare (art. 15 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Aportul în natură poate avea ca obiect orice bunuri imobile sau mobile corporale p incorporabile, cu excepţia numerarului. El poate să constea în: terenuri, clădiri, instalaţii şi utilaje, mărfuri, brevete de invenţie, maşini, nave şi aeronave, creanţe şi altele.

Pentru a forma obiectul aportului în natură condiţia prealabilă este ca bunurile respective să fie în circuitul civil. în acest sens., art. 5 alin. 2 din Legea fondului funciar nr 18/1991 prevede că terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase ara circuitul civil. Art. 66 din aceeaşi lege menţionează că terenurile proprietate privau, indiferent de titularul lor sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite şi înstrăina* prin oricare dintre modurile stabilite de legislaţia civilă, cu respectarea dispoziţiilor

° în privinţa aporturilor în creanţe, legea stabileşte că ele nu sunt admise b societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile» comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată (art. 15 alin. 3 din Legea nr. 31 199©i Rezultă deci că aporturile în creanţe ar fi admise numai la constituirea simultana I societăţilor de persoane şi a societăţii pe acţiuni.

c) Regimul prestaţiilor în muncă. Art. 15 alin. 4 din legea nr. 31/1990 stabileşte m prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.

Asociaţii din societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la piesEiii în muncă cu titlu de aoort social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau m Tcarorarea capitalului social. în schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, jnrcr\it actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social şi rămân •nodală, obligaţi să participe la pierderi (art. 15 alin. 5 din Legea nr. 31/1990).

Asemenea aporturi în muncă nu sunt admise la societăţile de capitaluri, în care■Bcşirile personale ale asociaţilor nu prezintă importanţa .

Aporturile în muncă la societăţile şi în condiţiile în care sunt admise, pot avea ca nfciect anumite servicii, cunoştinţe şi metode de organizare şi funcţionare pe care asociaţii ir crestează cu titlu de aport la capitalul social.

d) Aportul în proprietate constă într-o înstrăinare cu titlu oneros a bunurilor ce '«■Bstituie obiect al aportului însoţită de transferul proprietăţii şi a riscurilor de la asociaţi fa societatea comercială ce se constituie.

în acest caz sunt aplicate prin analogie regulile contractului de vânzare -cumpărare. Asociatul trebuie să fie proprietarul bunului adus ca aport în proprietate. El ars faţă de societate obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi pentru viciile ascunse. Dacă imul adus ca aport este revendicat de un terţ, iar acesta din urmă are câştig de cauză, «rietatea comercială va avea dreptul la o acţiune împotriva asociatului pentru obligarea ia la plata preţului bunului şi la daune interese .

Jurisprudenţa s-a pronunţat, într-un caz de speţă că: „Bunurile imobile create din iodurile unei foste unităţi economice de stat nu puteau să aibă decât regimul juridic al proprietăţii de stat, statui român fiind titularul dreptului de proprietate, unităţile sale »ind asupra bunului numai un drept de administrare directă"373.

Spre deosebire de contractul de vânzare - cumpărare în care vânzătorul primeşte un prei pentru transmiterea proprietăţii asupra bunului vândut în cazul aportului în proprietate, asociatul care transmite bunul cu titlu de aport va primi în schimb echivalentul valoric al acelui bun sub formă de părţi de interes, acţiuni sau părţi sociale.

e) Aportul în folosinţă constă în punerea bunului la dispoziţia societăţii cu titlu de folosinţă, asociatul continuând să rămână proprietarul acelui bun. Asociaţii se pot înţelege prin actul constitutiv al societăţii ca din momentul înmatriculării acesteia să transmită ca aport numai posesia şi folosinţa asupra bunului respectiv.

în acest caz asociatul care rămâne proprietarul bunului va suporta şi riscul, dacă bunul este individual determinat şi neconsumabil. Societatea comercială va suporta riscul numai dacă bunul se deteriorează sau a fost pus în comun, după o prealabilă evaluare (art. 1509 Cod civil)374.

f. Aportul în uzufruct poate fi constituit atât de proprietarul bunului cât şi de către uzufructuar, societatea dobândind un drept real.

Potrivit art. 517 Cod civil, uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altcuiva, întocmai ca însăşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa.

în cazul unui aport în uzufruct, dacă obiectul uzufructului este un bun individual determinat, neconsuptibil, riscurile se transferă de la asociat asupra societăţii comerciale din momentul înmatriculării acesteia. Riscurile care privesc nuda proprietate asupra bunului rămân la asociat, iar dacă bunul piere, societatea în momentul dizolvării şi lichidării va putea fi obligată la plata daunelor interese şi nu la restituirea bunului, când pierderea s-a datorat cuplei sale

e) Aportul în creanţe. Când obiect al aportului la capitalul social este o creanţă, raporturile juridice dintre societate şi asociat sunt analizate după regulile cesiunii de creanţă, reglementată de art. 1391 Cod civil.

h) Natura juridică a drepturilor dobândite de societate asupra aporturilor. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii comerciale din momentul înmatriculării acesteia în registrul comerţului.

Asociaţii pot însă stabili prin actul constitutiv al societăţii ca bunurile să fie admise ca aport cu titlu de folosinţă sau uzufruct din partea societăţii comerciale, fără a deveni proprietatea acesteia.

Aportul în proprietate, folosinţă sau uzufruct se realizează prin transferul drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.

i) Evaluarea aporturilor. Bunurile care fac obiectul aportului în natură trebuie evaluate în bani, pentru a se putea stabili valoarea părţilor de interes, a acţiunilor sau a părţilor sociale ce se cuvin asociaţilor în schimbul aportului la capitalul societăţii.

Această operaţiune este deosebit de importantă fiind reglementată de Legea nr. 31/1990 în cazul societăţilor pe acţiuni. Astfel, procedura evaluării aporturilor la capitalul social este stabilită de art. 25 şi 26 din Legea nr. 31/1990, republicată, în cadrul formalităţilor specifice pentru constituirea societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publică, când iniţiativa evaluării bunurilor aparţine asociaţilor şi de art.37-38 din aceiaşi lege, când această evaluare este dispusă de judecătorul delegat pe lângă registrul comerţului, cu ocazia înmatriculării, fără a se face distincţie în funcţie de modalităţile de constituire ale societăţii pe acţiuni.

Evaluarea aporturilor este o operaţiune complexă. Expertul numit trebuie să ţină seama de caracterul bunului supus evaluării în funcţie de cum acesta este un bun determinat sau face parte dintr-un complex de bunuri.

De asemenea, expertul trebuie să aibă în vedere caracteristicile valorilor bunului: valoarea de circulaţie, valoarea tehnică, valoarea de asigurare etc.

Jurisprudenţa s-a pronunţat în sensul că bunul ce formează obiectul aportului trebuie evaluat la data realizării lui, respectiv al data constituirii societăţii comerciale376.

j) Obligaţia de aport a asociaţilor este reglementată de art. 1503 Cod civil care stabileşte că: „fiecare asociat, în privinţa societăţii se consideră ca debitor de tot ceea ce a promis sau de a pune în comun".

Aducerea aportului (vărsarea aportului) în numerar sau în natură potrivit angajamentului asumat în condiţiile legii constituie prima obligaţie a asociaţilor Această asumare a obligaţiei de a contribui la formarea capitalului social se numeşte subscriere a aportului,

Vărsământul este operaţiunea de aducere la îndeplinire a obligaţiei asumate prin actul constitutiv sau prin subscriere ulterioară de a contribui la formarea sau la majorarea capitalului social, după caz, prin predarea bunului sau cesiunea dreptului ce reprezintă aportul.

Executarea cu întârziere a obligaţiei de aport atrage răspunderea civilă a asociatului potrivit art. 65 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Asociatul care a întârziat executarea este răspunzător de daunele pricinuite când aportul a fost stipulat în natură, iar dacă aportul a fost stabilit în numerar, el este obligat pe lângă acoperirea prejudiciului cauzat prin întârziere şi la plata dobânzilor legale aferente în măsura în care se face dovada acestora.

în acest caz „dobânzile joacă rolul unor amenzi civile iar nu rolul tradiţional al despăgubirilor pentru daunele moratorii"377.

Aceste dobânzi curg din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art. 65 din Legea nr. 31/1990 republicată).

C. Capitalul social al societăţii comercialea) Noţiunea capitalului social a fost stabilită de doctrina dreptului comercial care consideră capitalul social ca

fiind totalitatea valorii aporturilor aduse de asociaţi la constituirea societăţi comerciale.

Capitalul social mai este denumit şi capital nominal. El cuprinde atât valoarea aporturilor în natură cât şi a celor în numerar, aduse în proprietate sau cu titlu la constituirea societăţii comerciale.

Semnificaţia contabilă a capitalului social rezultă din faptul că în bilanţul societăţii valoarea capitalului social este evidenţiată în contul de pasiv. în consecinţă, ulterior dizolvării societăţii, asociaţii urmează să primească valoarea aportului lor, după plata creditorilor societăţii.

Din punct de vedere juridic, noţiunea de capital social reprezintă gajul general al creditorilor societăţii. Această valoare înscrisă în pasivul bilanţului societăţii va bloca la activ valori într-un cuantum echivalent.

Pe timpul funcţionării societăţii comerciale se aplică principiul fixităţii capitalului social. Valoarea capitalului social trebuie menţinută la nivelul celei existente în momentul constituirii societăţii. Orice reducere sau majorare a capitalului social se poate face de către asociaţi numai în condiţiile legii şi cu respectarea formalităţilor de publicitate impuse.

Dacă pe parcursul funcţionării societăţii comerciale se constată micşorarea valorii capitalului social, nu se putea proceda la nici o repartizare sau distribuire de beneficii mai înainte de reîntregirea capitalului social la valoarea menţionată prin actul constitutiv al societăţii ori de reducerea capitalului social, în condiţiile legii, la valoarea existentă.

Pentru societăţile de capitaluri (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) legea societăţilor comerciale impune o valoare minimă a capitalului social de 25.000 euro, iar pentru societatea cu răspundere limitată de 2.000.000 lei. Acest prag valoric este minim este obligatoriu pe toată perioada de funcţionare a societăţilor respective. Reducerea capitalului sub acest minim este unul din cazurile de dizolvare a societăţii.

în momentul constituirii societăţii se face distincţie între capitalul social subscris şi capitalul vărsat.Capitalul social subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor cu care asociaţii s-au obligat să contribuie la

formarea societăţii comerciale. El poartă şi denumirea de capital nominal. . ţ

Capitalul social vărsat constă în valoarea aporturilor deja etectuate. in cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, legea societăţilor comerciale a fixat un prag minim al'capitalului vărsat. Acesta este de 30% din valoarea capitalului social subscris în cazul constituirii simultane a societăţii dacă prin lege nu se prevede altfel şi de jumătate din capitalul social subscris în cazul constituirii societăţilor de capitaluri prin subscripţie publică (art. 8 din Legea nr. 31 /l 990, respectiv art. 20 din aceiaşi lege).

b)' Corelaţia dintre capitalul social şi patrimoniul societăţii comerciale. La constituirea societăţii comerciale, valoarea capitalului social şi valoarea patrimoniului societăţii comerciale sunt egale deoarece bunurile şi valorile din patrimoniul societăţii sunt aceleaşi cu cele aduse ca aport la formarea capitalului social. Ulterior, in timp ce capitalul social rămâne fix ca valoare, potrivit principiului fixităţii capitalului social, valoarea patrimoniului societăţii este variabilă. Ea creşte dacă rezultatele societăţii sunt profitabile şi benefice, respectiv scade dacă societatea comercială înregistrează pierderi.

Cu toate acestea capitalul social şi patrimoniul societăţii comerciale sunt doua noţiuni distincte. între acestea există următoarele deosebiri :

în timp ce capitalul social reprezintă totalul valorii aporturilor la constituirea societăţii comerciale, patrimoniul societăţii este o universalitate juridică în care sunt incluse toate drepturile şi obligaţiile cu valoare economică ale societăţii;

în timp ce capitalul social este o noţiune abstractă, operaţională, fără consecinţa obiectivă, patrimoniul societăţii are o existenţă concretă, cuprinzând toate bunurile societăţii comerciale; .

în timp ce valoarea capitalului social este fixă, putând fi modificata (majorata sau redusă) numai în condiţiile legii, patrimoniul societăţii, sub aspectul valorii şi al bunurilor componente, este variabil; . „

adevărata garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul acesteia, dar m limita valorii capitalului social .