1.unitatea agricolă - ca sistem poate fi: a. sistem socio ...€¦ · unități de prestări...
TRANSCRIPT
1.Unitatea agricolă - ca sistem poate fi:
a. sistem socio-economic;
b. sistem închis;
c. sistem static.
2. Unitatea agricolă - ca sistem poate fi:
a. sistem static;
b. sistem statistic;
c. sistem tehnico - material.
3. Unitatea agricolă este sistem organizatoric – administrativ deoarece:
a. reunește multiple resurse;
b. presupune combinarea factorilor de producție;
c. are statut de persoană juridică.
4. Unitatea agricolă este sistem dinamic întrucât:
a. nu evoluează, în timp;
b. se adaptează permanent la schimbările de mediu;
c. determină obținerea de bunuri materiale.
5. Unitatea agricolă este sistem tehnico - material întrucât:
a. își autoreglează activitatea;
b. se găsește în interacțiune permanentă cu mediul;
c. realizează conexiuni între mijloacele de muncă, materiile prime și
materialele folosite în cadrul procesului productiv.
6. Dintre subsistemele componente ale unității agricolă enumerăm:
a. subsistemul tehnic;
b. subsistemul condus;
c. subsistemul productiv.
7. Relațiile unității agricole cu micromediul sunt:
a. relații normale;
b. relații excepționale;
c. relații directe, pe termen scurt.
8. Dintre componentele micromediului se remarcă:
a. factorii socio-culturali;
b. furnizorii de mărfuri;
c. factorii climatici.
9. Micromediul cuprinde:
a. furnizorii de servicii;
b. factorii științifici;
c. factorii demografici.
10. Clienții unității agricole se încadrează în:
a. macromediu;
b. micromediu;
c. mediul instituțional.
11. Factorii juridici se referă la:
a. aspectele de natură demografică;
b. aspectele de ordin legislativ;
c. aspectele culturale ale mediului ambiant.
12. Numărul funcțiunilor unității agricole este de:
a. 5;
b. 4;
c. 3.
13. Funcțiunile unității agricole au următoarele caracteristici:
a. au caracter general;
b. particularizează fiecare firmă, în parte;
c. îngreunează modul de înțelegere a modului de funcționare a firmei.
14. Funcțiunile unității agricole sunt:
a. independente;
b. interdependente;
c. aleatorii.
15. Funcțiunea de cercetare – dezvoltare urmărește:
a. realizarea planului de producție;
b. îndeplinirea aspectelor legate de gestionarea personalului;
c. păstrarea și ridicarea nivelului de competitivitate pe piață.
16. Factorii care favorizează funcția de cercetare-dezvoltare sunt:
a. considerarea activităţii de cercetare-dezvoltare ca o investiţie;
b. climatul fiscal nefavorabil;
c. lipsa de personal calificat.
17. Activitatea de previzionare a funcţionării şi dezvoltării unității agricole
constă în:
a. elaborarea proiectelor, strategiilor şi politicilor concretizate în
planuri şi prognoze;
b. conceperea şi asimilarea de produse noi;
c. conceperea şi implementarea de tehnologii şi modernizate.
18. Funcţiunea comercială cuprinde:
a. ansamblul activităţilor de cunoaştere a cererii şi ofertei pieţei;
b. protecția mediului ambiant;
c. evidența mijloacelor financiare și contabile.
19. Atribuţiile aprovizionării sunt:
a. încheierea de contracte cu clienţii;
b. elaborarea studiilor de piaţă;
c. stabilirea criteriilor pentru o bună gestiune a stocurilor.
20. Atribuţiile vânzării sunt reprezentate de:
a. elaborarea programelor de aprovizionare în funcţie de planul de fabricaţie
al întreprinderii;
b. participă la elaborarea strategiei şi politicii comerciale a
întreprinderii;
c. realizarea unor programe care să asigure promovarea produselor.
21. Atribuțiile marketingului se referă la:
a. determinarea sistemului optim de distribuţie;
b. organizează, după caz, depozite şi magazine proprii de prezentare şi
vânzare în ţară şi străinătate;
c. stabilirea modalităţilor de aprovizionare pe care trebuie să le respecte
compartimentele întreprinderii.
22. Activitatea financiară are următoarele atribuții:
a. gestionează stocurile de materii prime și produse;
b. elaborează bugetul de venituri şi cheltuieli al firmei;
c. organizează şi execută controlul financiar preventiv.
23. Între atribuțiile contabilității se regăsesc:
a. organizarea controlului financiar de gestiune asupra gospodăririi
mijloacelor materiale şi băneşti;
b. stabilirea de preţuri şi tarife pentru produsele şi serviciile oferite;
c. organizarea lucrărilor de inventariere.
24. Principala caracteristică a structurii organizatorice liniare este:
a. subordonarea directă a executanților;
b. dubla subordonare a executanților;
c. comunicarea greoaie între nivelurile ierarhice.
25. Structura organizatorică funcțională are la bază:
a. subordonarea directă a executanților;
b. dubla subordonare a executanților;
c. comunicarea lesnicioasă între angajați.
26. Trăsăturile caracteristice ale funcțiilor managementului se referă la:
a. regăsindu-se la toate nivelurile ierarhice, funcţiile diferă ca formă de
manifestare şi conţinut;
b. nu diferă de la un compartiment la altul;
c. activităţile care alcătuiesc conţinutul funcţiilor managementului sunt
specifice tuturor categoriilor de personal.
27. Funcțiile managementul se prezintă în număr de:
a. 4;
b. 6;
c. 5.
28. Activitățile, specifice, circumscrise funcției de previziune sunt:
a. planificarea;
b. coordonarea;
c. evaluarea.
29. După momentul efectuării controlul poate fi:
a. autocontrol;
b. concomitent;
c. adaptativ.
30. După poziţia managerului faţă de actul de control în procesul
managerial controlul poate fi:
a. indirect;
b. preliminar;
c. de pilotaj.
31. După natura şi obiectivele urmărite controlul poate fi:
a. vizual;
b. extern;
c. financiar.
32. După modul de efectuare controlul poate fi:
a. statistic;
b. participativ;
c. intern.
33. După sfera de cuprindere controlul poate fi:
a. prin excepție;
b. general;
c. administrativ.
34. După conţinutul activităţii desfăşurate şi în funcţie de atributele
specifice, apar următoarele tipuri de manageri:
a. de nivel superior;
b. normali;
c. de nivel inferior.
35. După gradul de flexibilitate şi stilul de conducere managerii pot fi:
a. eficienți;
b. flexibili;
c. altruiști.
36. După modul de executare al sarcinilor, eficienţa conducerii şi modul
de stabilire a contractelor şi relaţiilor managerii pot fi:
a. inflexibili;
b. ineficienți;
c. promotori.
37. Dintre managerii eficienți fac parte:
a. autocratul;
b. organizatorul;
c. delăsătorul.
38. Dintre managerii ineficienți fac parte:
a. ezitantul;
b. realistul;
c. utopistul.
39. Stilul de management este influenţat de:
a. calităţile, caracteristicile şi structura psihică a managerilor;
b. talia întreprinderii;
c. sectorul de activitate.
40. Printre stilurile de management se regăsesc:
a. stilul autoritar – dictatorial;
b. stilul indiferent;
c. stilul nedemocratic.
41. După scopul evaluării managerilor, aceasta poate fi:
a. de moment;
b. secvențială;
c. corectivă.
42. După sfera de cuprindere evaluarea managerilor poate fi:
a. periodică;
b. ante - factum;
c. de ansamblu.
43. După orizontul de timp evaluarea managerilor poate fi:
a. pe ansamblul activității;
b. post – factum;
c. corectivă.
44. Metodele şi tehnicile specifice de management se folosesc pentru:
a. aplicarea în practică a sistemelor şi metodelor generale de
management;
b. asigurarea necesarului de materiale;
c. stabilirea politicii generale a întreprinderii.
45. Printre metodele şi tehnicile specifice de management se regăsesc:
a. managementul prin excepţie;
b. sinectica;
c. controlul.
46. Extrapolarea se realizează prin metode specifice, cum ar fi:
a. metoda balanţieră;
b. funcţiile de producţie;
c. metoda comparaţiei în timp.
47. În cazul extrapolării dependenţa dintre procesul sau fenomenul analizat
şi factorul timp poate fi:
a. liniară sau parabolică;
b. proporțională;
c. regresivă.
48. Dintre regulile de bază ale brainstormingului se remarcă:
a. se iau în considerare toate propunerile făcute, cu evaluarea lor în cadrul
reuniunii de grup;
b. propunerile formulate trebuie să fie scurte, concise şi la obiect;
c. climatul discuţiilor trebuie să fie destins.
49. Sinectica reprezintă o metodă colectivă de creativitate, la care participă:
a. 15 persoane;
b. 60 persoane;
c. 3-8 persoane.
50. Durata de desfăşurarea a brainstormingului este de:
a. 20-60 minute;
b. 30-40 minute;
c. 5-15 minute.
51. Reuniunea panel se concretizează prin:
a. o discuţie de grup, la care participă peste 10 persoane;
b. un dialog permanent între două grupuri de persoane;
c. o reuniune formată din totalitatea personalului cu rol de conducere.
52. Printre regulile tabloului de bord se regăsesc:
a. să fie inelastic;
b. gradul variabil de accesibilitate al informațiilor utilizate;
c. actualizarea permanentă a informaţiilor prelucrate.
53. Avantajele tabloului de bord sunt:
a. consumul suplimentar de timp pentru manageri datorită înregistrării
repetate a unor informaţii;
b. raţionalizarea timpului de lucru al managerilor şi sporirea
responsabilităţii lor;
c. costul ridicat al realizării tabloului de bord.
54. Dezavantajele tabloului de bord sunt:
a. volumul mare de muncă pentru culegerea, prelucrarea, stocarea şi
transmiterea informaţiilor;
b. amplifică gradul de fundamentare a deciziilor;
c. operativitate în redresarea proceselor urmărite.
55. Ca limite MPO prezintă:
a. modificarea mentalităţii managerilor;
b. volumul de muncă necesar pentru transpunerea în practică;
c. resursele necesare pentru derulare.
56. Avantajele managementului prin obiective se referă la:
a. creşterea motivării lucrătorilor pentru munca depusă;
b. urmărirea şi controlul modului de realizare a obiectivelor formulate;
c. evaluarea realizării obiectivelor şi recompensarea personalului.
57. Dintre etapele managementului prin obiective enumerăm:
a. corelarea corespunzătoare a muncii depuse cu nivelul de salarizare;
b. creşterea responsabilităţii tuturor categoriilor de personal faţă de
îndeplinirea obiectivului;
c. elaborarea programelor de acţiuni, a calendarelor de termen, a
bugetelor şi listelor de metode.
58. Caracteristicile proiectelor sunt:
a. au mai mulți beneficiari;
b. conduc la obţinerea unui număr mai mic de unităţi de produs,
comparativ cu producţia de masă;
c. au durată nelimitată de aplicabilitate în timp.
59. Managementul prin proiecte prezintă mai multe variante:
a. managementul prin proiecte cu responsabilitate limitată;
b. managementul prin proiecte financiare;
c. managementul prin proiecte cu caracter mixt.
60. Ca avantaje ale managementului prin produs apar:
a. creşterea competenţei profesionale a managerilor;
b. asigurarea autonomiei managerilor specializaţi;
c. rata de reușită a acestui tip de activitate.
61. Limitele managementului prin produs sunt reprezentate de:
a. coordonarea unitară a procesului productiv;
b. orientarea activităţii spre cerinţele pieţei şi limitarea uzurii morale a
produselor;
c. lipsa de armonizare dintre managementului prin produs şi sistemul
general de management al agentului economic.
62. Avantajele managementului prin excepție se referă la:
a. anularea abaterilor de sens opus;
b. întărirea răspunderii managerilor de rang mediu;
c. câștigurile de natură financiară
63. Între dezavantajele managementului prin excepție pot apare:
a. nesemnalizarea abaterilor care creează impresie asupra derulării
unei activităţi normale;
b. utilizarea mai bună a timpului de muncă al managerilor de rang superior;
c. creşterea delegării de autoritate.
64. Aplicarea managementului prin buget necesită îndeplinirea anumitor
condiţii:
a. programarea aleatoare a costurilor;
b. structura organizatorică trebuie să fie elastică;
c. fixarea obiectivelor întreprinderii să se facă dând dovadă de un
realism deplin.
65.După sfera de cuprindere bugetele pot fi:
a. bugete generale;
b. bugete flexibile;
c. bugete pe produs.
66. După capacitatea de adaptare bugetele sunt:
a. fixe;
b. parţiale;
c. bugete stabilite pe compartimente.
67. După gradul de periodicitate bugetele pot fi:
a. bugete stabilite la nivelul general al întreprinderii;
b. bugete continue;
c. bugete excepționale.
68. Managementul prin buget prezintă drept avantaje:
a. deducerea costurilor de producţie şi creşterea eficienţei economice;
b. operativitate scăzută;
c. necesită derularea unui volum mare de muncă pentru materializarea sa.
69. Printre avantajele managementului participativ se regăsesc:
a. consumarea unei părţi a timpului de muncă, a managerilor de ordin
superior, cu activitatea de consultare a colaboratorilor;
b. creşterea colaborării între diversele categorii de personal din cadrul
întreprinderilor prin atragerea în circuitul decizional;
c. reducerea operativităţii în elaborarea anumitor decizii;
70. Limitele manifestate de managementul participativ au în vedere:
a. creşterea calităţii deciziilor datorită fundamentării lor tehnico-economice
complex prin atragerea în proces a unui număr mare de specialişti;
b. creşterea responsabilităţii salariaţilor faţă de activitatea decizională;
c. limitarea pregătirii managerilor de rang inferior, strict la domeniul
de care se ocupă.
71. Particularităţile unităților agricole sunt determinate de:
a. forţa de muncă;
b. condiţiile naturale de producţie;
c. particularităţile pământului.
72. Unitățile agricole se diferenţiază în funcţie de:
a. tipurile de tractoare utilizate;
b. mărime şi dimensiune;
c. gradul de absorţie al forţei de muncă.
73. Unitățile agricole din sectorul privat aparţin:
a. unor organizaţii private;
b. unor organizaţii non-profit;
c. institutelor şi staţiunilor de cercetare.
74. Funcţiunea reprezintă:
a. o înşiruire de elemente componente ale procesului de muncă;
b. un grup de caracteristici care diferenţiază producătorii, între ei;
c. un ansamblu de activităţi specifice, legate între ele şi îndreptate spre
realizarea obiectivelor unităților agricole.
75. Funcţiunea comercială face referire la:
a. atragere a resurselor tehnico-materiale necesare desfăşurării
activităţii de bază, din sectoarele din amonte, precum şi la desfacerea şi
comercializarea-valorificarea produselor către sectoarele din aval;
b. introducerea progresului tehnico-ştiinţific, economisirea de resurse şi
energie, posibilităţile de valorificare a producţiei secundare;
c. asigurarea mijloacelor financiare necesare desfăşurării activităţii precum
şi evidenţa contabilă a activităţii unității agricole sub toate formele sale.
76. După sfera de activitate, unitățile agricole se împart în:
a. unități de producţie comerciale;
b. unități de prestări servicii pentru producţia agricolă;
c. unități care produc pentru consum.
77. În sectorul de cultură a plantelor de câmp tehnologia de producţie
cuprinde:
a. procesele de muncă;
b. condiţiile climatice de derulare ale activităţii;
c. ansamblul măsurilor şi lucrărilor agrofitotehnice, agrochimice şi
fitosanitare.
78. Optimizarea tehnologiilor de producţie, în sectorul vegetal, poate avea
caracter:
a. integrat;
b. vertical;
c. descendent.
79. Verigile tehnologice care solicită efort economic şi consum de energie
redus sunt:
a. lucrările solului;
b. valoarea biologică a materialului semincer;
c. recoltatul.
80. Verigile tehnologice care impun eforturi economice mari sunt
reprezentate de:
a. întreţinerea şi protecţia plantelor;
b. desimea plantelor;
c. epoca de executare a lucrărilor.
81. Tehnologia de producţie se materializează prin:
a. necesarul de materiale;
b. fişa tehnologică;
c. consumul de muncă.
82. Elaborarea tehnologiilor cadru de cultură a speciilor vegetale se
realizează de:
a. organele guvernamentale abilitate şi unităţile de cercetare ştiinţifică;
b. Consiliul pe Produs;
c. Consiliul Concurenţei.
83. Tehnologiile de producţie din cadrul sectorului zootehnic sunt legate
de:
a. modul de procurare al materialului biologic;
b. sistemul de creştere şi sistemul de întreţinere;
c. furajele utilizate pentru hrana animalelor.
84. Reproducţia economică a efectivului de animale poate fi:
a. integrată;
b. biologică;
c. lărgită.
85. Reproducţia sezonieră are drept avantaje:
a. furajarea animalelor cu nutreţ verde;
b. existenţei unui flux continuu de livrare a produselor;
c. utilizarea adecvată a adăposturilor şi a forţei de muncă.
86. Structura efectivului de animale este influenţată de:
a. factorii climaterici;
b. mărimea efectivului matcă;
c. numărul de personal lucrător.
87. Modificările anuale ale structurii efectivului de animale sunt
determinate de:
a. intrările realizate;
b. dimensiunile corporale ale animalelor;
c. materialul genetic.
88. Reproducţia economică a efectivelor de animale poate fi:
a. întâmplătoare;
b. eşalonată;
c. ambiguă.
89. Analiza tehnico-economică în cadrul unității agricole, face apel – de
regulă – la următoarele metode:
a. metoda comparaţiei;
b. tabloul de bord;
c. managementul prin obiective.
90. Metoda comparaţiei poate face apel la:
a. divizarea rezultatelor de activitate;
b. baze de referinţă;
c. substituirea factorilor.
91. Factorii care influenţează derularea activităţii, la nivelul unei unități
agricole, se diferenţiază după natura lor în:
a. factori tehnologici, factori economico-organizatorici, factori
naturali, factori social-politici;
b. factori simpli şi factori complecşi;
c. factori cantitativi, factori calitativi, factori structurali.
92. În funcţie de aria de cuprindere, analiza diagnostic se diferenţiază în
următoarele tipuri:
a. diagnosticul de ambianţă;
b. autodiagnostic;
c. diagnosticul general.
93. Dintre criteriile metodologice de realizare a analizei diagnostic se
evidenţiază:
a. mărimea unității agricole;
b. cuprinderea în cadrul investigaţiei a unei perioade reprezentative
pentru activitatea şi evoluţia unității agricole;
c. gradul de integrare al producătorului.
94. Referitor la organizarea activităţii productive analiza diagnostic
urmăreşte:
a. introducerea în producţie a noi soiuri şi hibrizi de plante şi rase sau hibrizi
sintetici de animale;
b. nivelul de pregătire al lucrătorilor;
c. încadrarea în consumurile specifice de materii prime şi materiale.
95. Metodele şi tehnicile specifice de management se folosesc pentru:
a. aplicarea în practică a sistemelor şi metodelor generale de
management;
b. asigurarea necesarului de materiale;
c. stabilirea politicii generale a unității agricole.
96. Printre metodele şi tehnicile specifice de management se regăsesc:
a. managementul prin excepţie;
b. sinectica;
c. controlul.
97. Factorii ficși ai activității productive sunt reprezentați de:
a. samânță;
b. pesticide;
c. mijloace mecanice.
98. Factorii variabili ai activității productive sunt reprezentați de:
a. apă de irigație;
b. pământ;
c. plantații.
99. Factorii variabili se caracterizează prin:
a. participă la mai multe cicluri de producție;
b. determină capacitatea de producție a unității agricole;
c. volumul lor este în legătură directă cu variaţia producţiei.
100. Principala caracteristică a factorilor ficși este:
a. se consumă integral pe parcursul unui singur ciclu de producţie;
b. sunt un element suplimentar de costuri, prin valoarea cotei anuale
de amortizare;
c. își transmit, în totalitate, valoarea asupra produselor obținute.
101.Factorii monovalenți sunt reprezentați de:
a. combustibil;
b. material săditor;
c. energie.
102. Substituirea resurselor, în cadrul proceselor de producție, se poate face
în proporții:
a. variabile;
b. nedefinite;
c. plauzibile.
103. După locul de execuție operațiunile de transport pot fi:
a. ciclice;
b. variabile;
c. externe.
104. În funcție de itinerarul parcurs transportul poate fi:
a. inelar;
b. accidental;
c. local.
105. Rezerva specifică de mijloace circulante, comparativ cu necesarul, este
de:
a. 20 – 25%;
b. 5 – 9%;
c. 10 – 15%.
106. Pentru optimizarea numărului de tractoare se folosește următoarea
metodă:
a. metoda grafică;
b. metoda substituirii în lanț a factorilor;
c. metoda comparației.
107. Determinarea necesarului de forță de muncă se face prin utilizarea
metodei:
a. balanțiere;
b. directe;
c. programării liniare.
108. Funcția obiectiv a procesului de organizare a muncii are în vedere:
a. asigurarea condiţiilor de securitate a muncii;
b. ridicarea calificării profesionale a lucrătorilor;
c. îmbinarea optimă a proceselor de muncă pe baza cooperării
lucrătorilor.
109. Funcția socială a procesului de organizare a muncii urmărește:
a. apărarea sănătăţii muncitorilor;
b. repartizarea judicioasă a muncitorilor pe locuri de muncă;
c. programarea proceselor de muncă.
110. Aprecierea eficienţei de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă
se face prin indicatori indirecți cum ar fi:
a. coeficientul de utilizare a schimbului de lucru;
b. costurile unitare ale produselor agricole;
c. nivelul productivităţii muncii.
111. Aprecierea eficienţei de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă
se face prin indicatori direcți cum ar fi:
a. randamentul mediu pe unitatea productivă;
b. cifra de afaceri la nivelul general al unității agricole;
c. gradul de utilizare a resurselor de timp.
112. După natura activității derulate apar:
a. ramuri agricole;
b. ramuri sezoniere;
c. ramuri solitare.
113. În funcție de continuitatea proceselor de muncă, ramurile sunt:
a. de producție continuă;
b. neagricole;
c. independente.
114. După gradul de independență ramurile pot fi:
a. agricole;
b. solitare;
c. sezoniere.
115. După importanţa pe care o au în economia unității, ramurile de
producţie se împart în:
a. ramuri de bază;
b. neagricole;
c. independente.
116. Luând în considerare cerințele față de resursele de producție, apar:
a. ramuri sezoniere;
b. ramuri solitare;
c. ramuri competitive.
117. Factorii de diversificare ai structurii de producție, de natură
economică, cuprind:
a. extinderea tehnologiilor performante;
b. nevoia reducerii riscului;
c. specializarea forţei de muncă.
118. Factorii care determină simplificarea structurii de producție sunt
reprezentați de:
a. specializarea forţei de muncă;
b. caracterul sezonier al producţiei agricole;
c. nevoia satisfacerii cerinţelor financiare.
119. Compartimentele operaţionale urmăresc:
a. să pună de comun acord nivelurile de conducere și cele de execuție;
b. să organizeze activitatea productivă pentru obţinerea de produse
sau prestarea de servicii;
c. să asigure fluxurile informaționale.
120. Compartimentele funcționale au drept obiectiv:
a. să asigure fluxurile informaţionale necesare elaborării deciziilor
organelor de conducere;
b. să concilieze categoriile de personal din cadrul unității;
c. să asigure derularea activităților productive specifice unității.
121. Pentru a fi eficient sistemul de control trebuie să se caracterizeze prin:
a. durată mare de derulare;
b. flexibilitate;
c. insistență.
122. Conceptul de management a fost folosit iniţial:
a. în țările anglo-saxone;
b. în Imperiul Roman;
c. în Imperiul Otoman.
123. Funcţia de previziune se materializează prin elaborarea de:
a. dispoziții și decizii;
b. prognoze, planuri şi programe;
c. materiale publicitare.
124. Funcția de comandă se referă la:
a. asigurarea fluxurilor şi unităţii de acţiune;
b. activităţile managementului direcţionate spre transformarea
deciziilor în acţiuni concrete;
c. menţinerea stabilităţii interne a sistemului unității agricole.
125. Funcţiunea de organizare cuprinde:
a. ansamblul activităţilor manageriale pe baza cărora se realizează
cadrul structural adecvat profilului şi sarcinilor unității agricole, precum şi
activităţile care asigură desfăşurarea normală a proceselor de producţie şi de
muncă;
b. dispoziții și decizii;
c. verificarea modului de funcţionare a sistemului, promovarea aspectelor
pozitive şi înlăturarea abaterilor la nevoie.
126. Funcţiunea de control are drept obiectiv
a. activităţile managementului direcţionate spre transformarea deciziilor în
acţiuni concrete;
b. verificarea modului de funcţionare a sistemului, promovarea
aspectelor pozitive şi înlăturarea abaterilor la nevoie;
c. asigurarea fluxurilor şi unităţii de acţiune.
127. Numite şi atributele conducerii, funcțiile managementului formulate
de H. Fayol sunt:
a. previziunea, organizare, antrenare şi control;
b. planificarea, organizarea, dirijarea şi controlul;
c. previziunea; organizarea; comanda; coordonarea şi controlul.
128. Prognozele evidențiază:
a. tendinţele de dezvoltare în perspectivă (peste 10 ani);
b. stabilirea şi fundamentarea obiectivelor;
c. mărimea unității agricole.
129. Planul de producţie al unității agricole cuprinde:
a. stabilirea mediului intern şi extern
b. cadrul structural adecvat profilului şi sarcinilor unității agricole
c. toate rezultatele preconizate a se obţine pe ramuri de producţie şi
categorii de activităţi, precum şi resursele materiale şi umane necesare
realizării sale.
130. Tipologia controlului, în funcție de momentul efectuării cuprinde:
a. control direct, control indirect;
b. control preliminar, control concomitent, control posterior;
c. control tehnic, control economic.
131. Gruparea sistemelor, metodelor şi tehnicilor de management pe funcţii
ale conducerii conduce la apariția:
a. deciziilor şi acţiunilor ce urmează a fi adoptate şi iniţiate;
b. sistemelor şi metodelor generale de management și a metodelor şi
tehnicilor specifice;
c. elemente de autocontrol şi de responsabilitate al propriei activităţi.
132. Componentele esențiale ale Managementului prin obiective sunt
reprezentate de:
a. sisteme de management cu o durată de acţiune limitată; obţinerea unui
număr mai mic de unităţi de produs;
b. sistemul de obiective, programe de acţiuni, calendare de termene,
indicaţii metodologice, bugete de venituri şi cheltuieli, metode şi tehnici
manageriale;
c. stabilirea tipului de organizare utilizat; obiective individuale pentru toate
categoriile de posturi.
133. Bugetele, după sfera de cuprindere sunt:
a. bugete generale şi bugete parţiale;
b. bugete periodice şi bugete continue;
c. bugete fixe şi bugete flexibile.
134. Bugetele, după gradul de periodicitate sunt:
a. bugete stabilite la nivelul general și bugete stabilite pe compartimente;
b. bugete periodice şi bugete continue;
c. bugete generale şi bugete parţiale.
135. Bugetele, după capacitatea de adaptare:
a. bugete fixe şi bugete flexibile;
b. bugete periodice şi bugete continue;
c. bugete generale şi bugete parţiale.
136. Extrapolarea, ca metodă specifică de management se realizează prin:
a. organizare și previziune;
b. media aritmetică, media mobilă, funcţiile de producţie;
c. analiză și control.
137. Derularea ședinței se face cu respectarea următoarelor reguli:
a. dezvoltarea profesională a subordonaților;
b. evidențierea participanților activi în idei și soluții noi și stoparea
intervențiilor fără conținut;
c. consumarea unei părţi a timpului de muncă.
138. Brainstormingul este o metodă psihologică ce urmăreşte:
a. stimularea creativităţii oamenilor în vederea stabilirii soluţiei
optime;
b. stoparea intervențiilor fără conținut;
c. deschiderea ședinței la ora programată.
139. Reuniunea panel presupune parcurgerea următoarelor etape:
a. corelarea adecvată a recompenselor sau sancţiunilor;
b. pregătirea şi lansarea reuniunii, desfășurarea ei şi prelucrarea
datelor obţinute;
c. rezolvare a unor probleme concrete care apar pe parcursul activităţii.
140. Tabloul de bord ca metodă de conducere se diferenţiază în:
a. tablouri parțiale și tablouri complexe;
b. tablouri libere și tablouri condiționate;
c. tablouri explicative și tablouri de date.
141. Analiza SWOT urmărește:
a. analiza punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunităților şi
amenințărilor;
b. analiza proceselor supuse managementului;
c. raporturile dintre consiliul de administrație şi adunarea generală.
142. Aptitudinile necesare pentru desfăşurarea activităţii de manager se
referă la:
a. aptitudini de administrator;
b. aptitudini legate de profesia de bază și aptitudini legate de
capacitatea de conducere;
c. aptitudini artistice.
143. Tipuri de manageri, după conţinutul activităţii desfăşurate şi în funcţie
de atributele specifice:
a. eficienți și ineficienți;
b. de nivel superior, funcţionali, operaţionali;
c. flexibili şi inflexibili.
144. După randamentul activităţii de conducere şi gradul de cooperare cu
subordonaţii, managerii se împart în:
a. funcționali și operaționali;
b. flexibili și inflexibili;
c. eficienţi şi ineficienţi.
145. Managerii eficienți prezintă următoarele subtipuri:
a. delăsătorul, utopistul;
b. organizatorul, participativul, întreprinzătorul, realistul;
c. birocratul, demagogul, autocratul, oportunistul.
146. Unitatea agricolă ca sistem este formată din următoarele subsisteme:
a. subsistemul elementar, subsistemul economico-social;
b. subsistemul dinamic, subsistemul adaptativ;
c. subsistemul condus, subsistemul conducător, subsistemul
informațional.
147. Din micromediul unității agricole fac parte:
a. factorii ecologici, factorii demografici;
b. furnizorii de mărfuri, prestatorii de servicii, furnizorii de forță de
muncă, clienții, concurenții, organele publice;
c. factorii naturali, factorii tehnici.
148. firmele moderne de orice profil au următoarelor funcţiuni:
a. comerciale, familiale, mixte;
b. orizontale, verticale;
c. cercetare-dezvoltare, comercială, producţie, financiar-contabilă,
personal.
149. Funcţiunea – ca şi concept – reprezintă:
a. un ansamblu de activităţi specifice, legate între ele şi îndreptate spre
realizarea obiectivelor unităților agricole;
b. înfiinţarea unităților agricole, arendarea terenului, schimbarea destinaţiei
terenului;
c. obţinerea de produse pentru autoconsum precum şi obţinerea de venituri
care să asigure procurarea de mijloace necesare procesului de producţie.
150. Funcţiunea de producţie cuprinde:
a. ridicarea nivelului tehnic al produselor;
b. activităţi de pregătire a producţiei, activităţi legate de executarea
propriu-zisă a produselor;
c. menţinerea pregătirii personalului la un nivel ridicat;
151. Funcţiunea comercială cuprinde trei tipuri de activităţi:
a. reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor, creșterea
profitului;
b. aprovizionarea, vânzarea, marketingul;
c. creșterea productivității muncii, perfecționarea factorilor de producție,
cercetare-dezvoltare;
152. Funcţiunea financiar-contabilă presupune trei activităţi principale:
a. aprovizionarea, vânzarea, marketingul;
b. financiară, contabilă, controlul financiar de gestiune;
c. reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor, creșterea
profitului.
153. Factorii de producție de care dispune unitatea agricolă sunt:
a. pământul, capitalul şi munca;
b. piața, independența financiară și tehnologia;
c. perfecționarea managerială, concurența și strategiile organizaționale.
154. Dacă se iau în considerare sfera de cuprindere şi orizontul temporal,
pot apare următoarele tipuri de strategii:
a. orizontale sau verticale;
b. financiare, raționale și productive;
c. organizaţionale, concurenţiale, funcţionale.
155. Ca alternativă fundamentală de strategie în domeniul concurenţial
apare:
a. dominarea globală prin preţuri;
b. strategia funcțională;
c. perfecționarea managerială;
156. Fermele pentru cultura plantelor sunt:
a. compartimente operaţionale din cadrul unităților agricole;
b. compartimentele funcţionale necesare elaborării deciziilor organelor de
conducere;
c. compartimente manageriale;
157. Unitatea agricolă a fost concepută şi s-a dezvoltat ca un sistem
structurat în subsistemele:
a. orizontal și vertical;
b. decizional, operaţional şi informaţional;
c. condus și subordonat.
158. Forma şi dimensiunile piramidei ierarhice sunt influenţate de:
a. legătura dintre sistemul decizional şi cel operaţional;
b. nivelul ierarhic;
c. modul de organizare a unității agricole, gradul de delegare a
autorităţii, gradul de autonomie a elementelor structurale.
159. Relaţiile organizatorice se pot clasifica după natura lor în:
a. funcționale, disfuncționale;
b. de autoritate, de cooperare, de control;
c. de stat major, informaționale, de control.
160. Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinde următoarele
secţiuni:
a. conducere, coordonare, control;
b. ierarhice, organizatorice, de autoritate;
c. dispoziţii generale, funcţiile şi sarcinile întreprinderii, conducerea
unităţii.
161. La modul general, ramurile de producție din cadrul unităților agricole
pot fi grupate în:
a. solitare, independente
b. producţie vegetală, producție animală, servicii;
c. sezoniere, de producție continuă.
162. După importanţa pe care o au în economia unității, ramurile de
producţie se împart în:
a. industriale, extractive;
b. ramuri de bază, ramuri complementare, ramuri ajutătoare;
c. ramuri de producție sezonieră, ramuri de producție continuă.
163. Relaţiile dintre ramurile de producţie în cadrul unităților agricole pot
fi:
a. de condiţionare, de complementaritate, de competitivitate;
b. de reciprocitate, de subordonare;
c. de marketing, de consum.
164. Resursele unei economii după conţinut, se împart în:
a. resurse primare și resurse de capital;
b. resurse naturale și resurse de muncă;
c. resursele subsolului.
165. După destinația economică resursele unei economi se clasifică în:
a. resurse naturale și resurse de muncă;
b. resurse de mijloace de subzistenţă și resurse de mijloace de
producţie;
c. resursele materiale sau cantitative și resursele nemateriale sau calitative.
166. După modul lor de acţiune asupra producției obținute, factorii naturali
se clasifică în:
a. factori tehnici și factori ecologici;
b. factori fizici și factori chimici;
c. factori cu acţiune directă și factori cu acţiune indirectă;
167. Între factorii care presupun efort financiar și concură la obținerea
producției regăsim:
a. epoca de însămânţare, managementul reproducţiei;
b. sămânţa, lucrările solului, fertilizarea, întreţinerea culturilor;
c. asolamentul, momentul recoltatului.
168. Eficienţei producţiei agricole are ca factorii conjuncturali:
a. legislaţia, subvenţiile și sistemul de ipozite, taxe, penalizări;
b. modul de organizare a pieţelor agricole;
c. o anumită structură a producţiei.
169. Uzura morală a tractoarelor și mașinilor agricole apare:
a. prin folosirea lor în procesul de producţie;
b. ca urmare a evoluţiei progresului tehnic;
c. în funcţie de eficienţa lor.
170. Optimizarea numărului de maşini agricole se face în funcţie de:
a. necesarul de putere la cârlig, tipul constructiv al mașinii;
b. volumul lucrărilor de executat, termenul de executare, randamentul
la maşini agricole şi numărul de maşini din agregat;
c. starea căilor de rulare, activitatea productivă.
171. Populația aptă pentru muncă formează potențialul de muncă al unei
zone şi se împarte în:
a. copii și pensionari;
b. bărbați și femei;
c. forța de muncă activă și forța de muncă inactivă.
172. Din punct de vedere economic, respectiv al calculării costurilor de
producţie, munca se clasifică în:
a. munca autonomă și munca dependentă;
b. muncă fizică și muncă intelectuală;
c. muncă sezonieră și muncă permanentă.
173. Munca în agricultură – ca factor de producție – prezintă particularități:
a. particularități generale și particularități speciale;
b. particularități tehnice, particularități economice şi sociale;
c. particularități fizice și particularități organizatorice.
174. În ramurile vegetale stabilirea necesarului de personal se poate face
prin:
a. metoda directă și metoda grafică;
b. sezonalitate și calificare;
c. numărul de mașini agricole și tractoare.
175. Organizarea muncii îşi exercită atributele printr-un ansamblu de
funcții:
a. funcția organizatorică și funcția de conducere;
b. funcția obiectiv și funcția socială;
c. funcția liniară și funcția pătratică.
176. Randamentul mediu pe unitatea productivă este un indicator indirect
de apreciere a:
a. utilizării schimbului de lucru;
b. eficienței de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă;
c. nivelului productivității muncii.
177. În agricultură sistemul de salarizare este structurat pe trei elemente
principale şi anume:
a. munca desfășurată, contractul de muncă, concediile;
b. salariul sezonier, impozitele, taxele;
c. salariul de bază, adaosurile de salariu, sistemul de sporuri.
178. Formele de salarizare din agricultură care se referă la salariul de bază
sunt:
a. salarizarea în acord, salarizarea în regie, salarizarea pe bază de cote
procentuale;
b. salariul sezonier, salariul temporar;
c. salariul net, salariul brut.
179. Sporurile de salariu se calculează:
a. la încheierea bilanțului încasărilor;
b. în funcție de sezon;
c. drept cotă procentuală, aplicată la salariul de bază.
180. Trăsăturile mecanismului financiar se referă la:
a. autonomia economico-financiară, cointeresarea şi răspunderea
materială, controlul financiar.
b. personalitatea juridică și rezultatele activității;
c. analiza economică și controlul financiar extern.
181. Realizarea activității de control financiar, se materializează prin
utilizarea unor metode și tehnici diverse cum ar fi:
a. cuantificarea resurselor și factorilor de producție;
b. observarea directă, rapoartele scrise, auditurile financiare şi
manageriale, bugetele.
c. împrumuturi bancare și proiecte naționale.
182. Bugetul de venituri şi cheltuieli este:
a. un instrument de măsură pentru capacitatea de producție;
b. un instrument pentru măsurarea randamentului pe unitatea de producție;
c. un instrument de bază al managementului financiar, al analizei şi
controlului.
183. Bilanţul reflectă rezultatele obţinute pe parcursul unui exerciţiu
financiar fiind compus din două părţi:
a. statul și agenții economici;
b. activul și psivul;
c. capitalul fix și capitalul circulant.
184. Leasingul reprezintă un sistem de finanţare a investiţiilor prin care
agentul economic:
a. completează resursele proprii de finanţare a unităţii;
b. constituie stocurile de fertilizanţi, seminţe, piese de schimb, carburanţi;
c. închiriază pe un anumit termen echipamente necesare desfăşurării
activităţii.
185. Sistemele intensive de cultură a plantelor au la bază:
a. introducerea progresului tehnico-ştiinţific în cadrul activităţilor de
producţie;
b. conservarea mediului înconjurător;
c. scăderea cantităților de fertilizanți utilizați în cultura plantelor.
186. Sistemul de cultură a plantelor, se face ţinându-se seama de factorii
care își manifestă influenta asupra sa:
a. factorii ocazionali;
b. factorii naturali, economici şi organizatorici;
c. factorii unilaterali și factorii bilaterali.
187. Metodele utilizate pentru determinarea structurii culturilor sunt:
a. metoda liniară și metoda exponențială;
b. metoda directă și metoda indirectă;
c. metoda normativ – constructivă, metoda planning şi metoda
programării liniare.
188. În cultura plantelor de câmp, tehnologia de producție cuprinde
ansamblul măsurilor şi lucrărilor:
a. agrofitotehnice, agrochimice şi fitosanitare;
b. de întreținere și reparații pentru utilajele agricole;
c. de reabilitare și conservare.
189. Tehnologia de producţie se materializează prin fişa tehnologică ce
cuprinde:
a. combinarea raţională a resurselor de producţie, pentru obţinerea de
sporuri substanţiale de recoltă;
b. cadrul unui asolament judicios ca structură şi alternanţă a lucrărilor;
c. toate lucrările, în ordine cronologică de la o anumită cultură care
contribuie la obţinerea produsului principal şi secundar.
190. Sistemul de creștere a animalelor se caracterizează prin:
a. necesarul de resurse în vederea materializării lor;
b. totalitatea măsurilor zooveterinare şi economico-organizatorice;
c. sezonalitate și economicitate.
191. Sistemul de creștere, întreținere şi exploatare a animalelor se poate
subdivide în subsisteme de:
a. reproducţie, întreţinere, furajare şi sanitar-veterinare;
b. creștere, dezvoltare și marketing;
c. ameliorare și aprovizionare.
192. Subsistemul de creștere a animalelor de tip industrial este caracterizat
prin:
a. grad mai redus de concentrare a efectivelor, folosirea unor construcții de
capacități mai mic;
b. dotare tehnico-materială redusă, mecanizarea parțială a operațiunilor;
c. gradul ridicat de concentrare a efectivelor; aplicarea de tehnologii
moderne bazate pe mecanizarea completă a operațiunilor.
193. La ora actuală se diferențiază drept sisteme de întreținere a animalelor:
a. sistemul de creștere și sistemul de dezvoltare;
b. stabulația, pășunatul şi forma mixtă;
c. pășunatul excesiv și pășunatul moderat.
194. Sistemul de întreținere al animalelor mixt se caracterizează prin aceea
că:
a. animalele sunt hrănite cu furaje concentrate și fân de lucernă;
b. iarna animalele sunt întreținute la pășune, iar în perioada de vară în
stabulație;
c. iarna animalele sunt întreținute în stabulație, iar în perioada de vară
la pășune.
195. Calcularea necesarului de furaje se poate face diferențiat pentru:
a. prelucrarea industrială a produselor agricole vegetale;
b. prima decadă calendaristică;
c. perioada cuprinsă între începutul şi sfârșitul anului de plan.
196. Organizarea bazei furajere are drept obiective:
a. pregătirea şi prepararea furajelor, prin măcinare și tratare cu amoniac
anhidru;
b. corelarea producției de furaje cu efectivele şi creșterea animalelor,
proiectarea de asolamente furajere şi conveiere verzi;
c. disponibilitățile de valorificare către alți utilizatori a furajelor.
197. Fermele zootehnice au activitatea organizată pe bază de program orar,
care se stabilește în funcție de:
a. specie, categorie de vârstă, sistem de întreținere;
b. caracterul sezonier al muncitorilor;
c. realizarea unor producții mari.
198. Prin conținutul şi consecințele sale decizia reprezintă pentru unitățile
agricole:
a. un orizont temporal de aplicare de până la o lună;
b. rezultatul care se urmărește a fi atins;
c. un act economic de atragere, combinare şi alocare a resurselor în
cadrul proceselor de producție.
199. După frecvența de elaborare deciziile pot fi:
a. decizii sociale și decizii excepționale;
b. deciziile periodice, deciziile aleatorii, deciziile unice;
c. decizii liniare și decizii ramificate;
200. În elaborarea deciziilor se disting următoarele etape:
a. pregătirea deciziei, alegerea soluției optime şi adoptarea deciziei,
aplicarea deciziei;
b. formularea scopului urmărit, coordonarea acțiunilor;
c. probabilitatea de apariție a factorilor aliatori, analiza tehnico-economică.