1.boala

7/23/2019 1.BOALA

http://slidepdf.com/reader/full/1boala 1/23

STAREA DE NORMALITATE ŞI CONCEPTUL DE BOALA

ISTORICConceptul de boală, ca problemă teoretică fundamentală a patologiei, a provocat un

interes deosebit în etapele evolutive ale ştiinţelor medicale.Oamenii au încercat să explice apariţia bolilor în raport cu gradul de dezvoltare a

cunoştinţelor ştiinţifice ale timpului şi cu concepţiile filozofice care dominau respectivaepocă.

In perioada primitiv, boala era apreciată ca fenomen supranatural, determinată deintervenţia unor spirite malefice care invadează organismul şi pun stăpânire asupra sa.ceste du!uri îşi semnalau prezenţa prin suferinţele provocate gazdei. "entru a vindeca

boala, aceste forţe trebuiau alungate din trupul bolnavului şi în acest scop se apela la procedee specifice # incantaţii, exorcizări.

$xistă multe dovezi ar!eologice în $uropa şi sia prin care se atestă că oameniiacelor perioade efectuau intervenţii c!irurgicale ortopedice, trepanaţii, utilizauacupunctura şi alte mi%loace terapeutice.

&ezvoltarea medicinii atinge apogeul în 'recia ntică, fiind în strânsă legătură cudezvoltarea economică şi filozofică. (ipocrate explică starea de sănătate printr)unamestec în proporţii optime ale celor patru umori care intră în alcătuirea organismului*sânge, mucus, bilă galbenă şi bilă neagră+, pornind de la ideea că natura este alcătuită din

patru elemente *apă, aer, foc şi pământ+.n opoziţie cu starea de sănătate, boala este un dezec!ilibru al acestor umori

*cantitativ şi calitativ+.Ibn -ina care la sfârşitul secolului al )lea şi începutul secolului al I)lea, folosind

observaţia şi experimentul clinic, subliniază acţiunea exercitată de către factorii mediului

încon%urător asupra stării de sănătate./ai tarziu în perioada 0enaşterii, boala este interpretată drept consecinţa modificăriicompoziţiei c!imice. "aracelsius înlocuieşte teoria lui (ipocrate cu privire la cele patruumori, cu teoria conform căreia elementele c!imice stau la baza lumii organice. 1an(elmont, urmaşul lui "aracelsius, induce în medicină o nouă orientare # iatroc!imia.2eorie care este apoi dezvoltată de 3oe -4lvius, un medic danez, care introduce în ştiinţăconceptul modern despre acidoză şi alcaloză.

n secolul al 1II)lea -antorio -antorio şi 'iovani 3orelli introduc iantrofizica,care sub influenţa lui &escartes, care a promovat ipoteza reflexului, explică starea de

boală pe baza legilor staticii şi dinamicii.&atorită progreselor importante obţinute în secolele 1I, 1II şi 1III în

domeniul anatomiei, anatomopatologul 'iovanni /orgagni postulează ipoteza conformcăreia, boala este consecinţa producerii unor leziuni anatomice. ceastă teorie estedezvoltată de către 0udolf 1irc!o5 care a constatat primul că în stările de boală semodifică nu numai organele lezate ci şi celulele. Considerând celula un element de bază alorganismului şi apreciînd organismul ca o federaţie celulară, 1irc!o5 ignoră rolul-istemului 6ervos în reunirea într)un tot unitar al elementelor componente aleorganismului. "atologia celulară virc!o5istă izolează organismul de mediul încon%urător,fragmentându)l în părţi separate.

Cl. 3ernard a postulat ipoteza după care plasma este 7mediul8 în care trăiescţesuturile organismului, la adăpost de 7ambianţa exterioară8. Cl 3ernard este totodată celce scoate în evidenţă necesitatea 7sabilităţii8 acestui mediu.

76ormalul8 reprezintă un interval între anumite valori şi nu una fixă.

9

7/23/2019 1.BOALA


tunci când este tulburat,organismul îşi menţine 7constanţa8 printr)o contradicţieaparentă: 7este stabil pentru că modificându-se poate reveni rapid la starea de echilibru

iniţial8. ceastă stabilitatea oscilantă a fost denumită de Cannon 7homeostazie8.stfel, boala poate fi definită ca fiind: 7depăşirea mecanismelor homeostazice sau

deficienţa unuia din ansamblurile care menţin organismul în stare stabilă8. 3oala este o

tulburare a ec!ilibrului individ)mediu.3oala este modelată de către fiecare bolnav, în conformitate cu particularităţie

biologice ale acestuia şi în strictă dependenţă de condiţiile concrete de îmbolnăvire; deaceea se spune că 7nu există boli, ci bolnavi8.

"recizând conceptul de boală, fiziopatologia reţine elementele comune care fixeazăcadrul abstract şi general al acesteia.

"rima caracteristică comună tuturor bolilor o reprezintă cauzalitatea. <a origineaoricărei îmbolnăviri stau anumite cauze, care în funcţie de interrelaţiile cu organismul, sauindependent de acesta, pot avea un rol determinant sau favorizant.

doua caracteristică importantă a bolii o reprezintă manifestarea de către organisma unui complex de reacţii de răspuns faţă de acţiunea agentului patogen. n funcţie de

natura agentului patogen, de efectul local sau general şi de durata de acţiune aceste reacţii pot fi generale şi=sau locale, specifice şi=sau nespecifice, cu caracter adaptativ şi=saulezional, alcătuind în totalitatea lor un complex de perturbări care conferă bolii

particularităţile ei clinice.O a treia caracteristică a bolii este modificarea sau tulburarea mecansimelor de

reglare neuroendocrină. &ependent de intensitatea şi durata de acţiune a factorilor cauzali,activarea mecansimelor neuro)endocrine determină fie un mecanism de adaptare)apărare,fie dereglări metabolice, funcţionale sau c!air leziuni.

>ltima trăsătură caracteristică a bolii este limitarea capacităţii organismului bolnavde adaptare la solicitările din mediu şi de răspuns la noi agresiuni.

STAREA DE BOALǍ

n dicţionarul limbii române, se reg?sesc definiţiile celor dou? forme opuse, subcare se manifest? existenta fiinţelor vii: s?n?tatea şi boala. stfel:

) s?n?tatea este definit? ca fiind acea @stare a unui organism neatins de nicio boal?, la care funcţionarea tuturor oreganelor se face normal; omul s?n?tos este cel, carese bucur? de s?n?tate deplin?, care nu sufer? de nici o boal? sau infirmitate, aflându)seîntre ai s?i, înf?şurat de dragoste8.

) boala este rezultanta tulbur?rii activit?ţii normale a organisnului, subinfluenţa unor agenţi din mediul intern sau extern."entru medicina tradiţional? din $xtremul Orient */2$O+, s?n?tatea înseamn?

e!ilibrul dintre structura, energia şi conştiinţa fiinţei, inserat? în universul, cu care searmonizeaz?, datorit? realiz?rii contactului permanent dintre macro şi microcosmos; boalareflect? producerea unei instabilit?ţi în oricare dintre punctele situate la interfaţa dintrecele dou? lumi, care se întrep?trund şi se reflect? una în cealalt?, neputând fi separate încursul vieţii.

-ub aspect fiziologic, s?n?tatea este considerat? o stare de normalitate metabolico)funcţional?, menţinut? cu a%utorul mecanismelor de reglare, prin care se realizeaz?!emostazia mediului intern.

Organizaţia /ondial? a -?n?t?ţii *O/-+ d? urm?toarea definiţie a s?n?t?ţii: estestarea de bine şi confort fizic, psi!ic şi social în absenţa oric?rei boli sau infimit?ti clinice.

A

7/23/2019 1.BOALA


&efiniţia dat? de O/- s?n?t?ţii pune accentul nu numai pe starea de bine fizic, cisi pe ideea c? s?n?tatea reprezint? un ec!ilibru între starea de bine fizic, psi!ic şi socialîntr)un mediu benefic pentru s?n?tate. fi s?n?tos nu înseamna doar s? nu fii bolnav, dar şi cum este starea organismului t?u, cum este el construit şi cât de limpede gândesti ca s?

poţi face alegeri înţelepte pentru a îndeplini sarcinile ce stau în faţa ta.

&evierea de la starea de s?n?tate, în cadrul c?reia modific?rile mediului intern suntgenerate de acţiunea agenţilor patogeni se numeşte boal?.

Terenul biologic, constituţia, predispoziţia.

Terenul

2erenul biologic este un ansamblu de însuşiri ale organismului, aflat în diferiteetape ale dezvolt?rii sale. ceste însuşiri confer? organismului calitatea de a da un r?spuns

particular solicit?rilor mediului şi se reg?sesc în constituţia morfo)funcţional? şireactivitatea sa la stimuli.

descrie termenul presupune a evidenţia ansamblul de caractere, prin care sereliefeaz? dotarea structural?, bioc!imic? şi funcţional? a organismului, care areurmatoarele tr?s?turi comune:

) sunt înascute.) sunt genetic determinate.) sunt transmisibile ereditar Biecare caracter este determinat de o baz? molecular? format? din proteine, care se

manifest? prin variabilitatea calitativ? şi cantitativ?, sub forme, care sunt avanta%oase, saudezavanta%azoase pentru individ sau specie.

<a baza variabilit?tii caracterelor stau: mutaţia şi recombinarea, mecanisme carese întrep?trund şi dezvolt? tras?turile, ca st?ri posibile ale caracterelor, care sunt comuneşi rare.

n accepţiunea modern? organismul uman poate fi asem?nat cu un sistemcibernetic !iperintegrat, adaptabil format dintr)un ansamblu de elemente interdependentecare funcţioneaz? armonios şi evolueaz? în sensul legilor universale.

"entru fiziopatologie, armonia funcţional? reprezint? realizarea cupl?rii)decupl?riifuncţiilor contradictorii: activitate*sistol?+) repaus*diastol?+, în cadrul unor cicluri: ritm,frcvenţe, periodicitate, dictate de sincronizatorii interni şi externi, prin care sistemul

biologic uman se intergreaz? în ansamblul mediu intern)mediu extern -istemul biologic este format din mai multe subsisteme riguros controlate si

coordonate, care se desf?şoar? dup? un program, având ca scop realizarea performanţei

sistemului:Constituţia

ncercarea de împ?rţire a oamenilor dup? constituţie a permis stabilirea anumeroase criterii de clasificare, dintre care, urmatoarele încearc? s? realizeze o corelaţieîntre caracterele morfo)funcţionale ale ansamblului şi cele legate de propriet?ţilesubsistemelor acestui ansamblu sau cu cele ale activit?ţii nervoase superioare.

Tipologia

)dup? propriet?ţile structurale: -tipul respirator, muscular, digestiv, cerebral.

7/23/2019 1.BOALA


-dup? propriet?ţile funcţionale: -tipul !ipotonic şi astenic *corespunz?tor tipului respirator şi celui cerebral+)tipul normotonic, normostenic, atletic *corespunz?tor tipului muscular+;)tipul !ipertonic, !iperstenic şi picnic, corepunz?tor tipului digestiv.

)dup? activitatea nervoas? superioar? fundamental?, cara are la baz? corelaţia

dintre intensitatea proceselor metabolice de coordonare şi integrare a funcţiilor, realizat?de sistemul neuroendocrin precum şi leg?tura cu mediul ambiant, sunt descrise patrutipuri constituţionale:

) tipul sanguin;) tipul flegmatic;) tipul coleric;) tipul melancolic.

-dup? tipul de comportament: -tipul simpaticoton: anxios, critic, iritabil, cu st?ri depresive este predispusla boli cardio)vasculare cum ar fi: (2 sau infarctul miocardic.)tipul parasimpaticoton: calm, bine dispus, sedentar predispus bolilor

metabolice.-dup? corelaţia (< *sistemul genetic !uman leucoc4te antigen+ boal?, se iau în

consideraţie urm?toarele explicaţii, în acest sens:)antigenele (< sunt marDeri pentru genele r?spunsului imun *Ir+ saugenele imunosupresoare *Is+ determinând în consecinţ? perturbareaamplitudinii r?spunsului imun.)(< ar putea acţiona ca receptori pentru agenţii etimologici ai

bolii*virusuri, toxine+, susţinând producerea ei.)(< ar putea determina într)un mod dferit comportamentul organismuluifaţ? de îmboln?vire, în sensul fie al reactivit?ţii fie al !iperreactivit?ţii,orientat? c!iar împotriva antigenei (< proprie.

redispoziţia

"redispoziţia se refer? la o configuraţie a terenului, care se instaleaz? anterior uneimanifest?ri clinice, datorit? acumul?rii temporale a unor factori de risc, generatori demodific?ri cantitative continue ale terenului aparent normal *&. Curc?+.

2recerea de la starea de sănătate la aceea de boală are acelaşi algoritm pentru toateorganismele, de aceea observarea modului şi etapelor de instalare precum şi evoluţia

bolilor permite stabilirea diagnosticului, prognosticului şi obiectivelor terapeutice,furnizate de informaţii, care aparţin celor trei capitole ale medicinii: etiologia, patogenia

bolilor, adaptabilitatea şi=sau recuperarea organismului bolnav.

CLASIFICAREA BOLILOR

$xistă numeroase criterii de clasificare a bolilor. Cel mai vec!i este criteriul

anatomic!

- 3oli de ficat,- 3oli de rinic!i,- 3oli de inimă,

- 3oli de plămâni,etc.n raport cu sistemul predominant afectat există :

E

7/23/2019 1.BOALA


- 3oli digestive,- 3oli excretorii,- 3oli cardiovasculare,- 3oli respiratorii,etc.

n practică se foloseşte foarte des clasificarea bolilor după criteriul clinic :

- 3oli acute # au o evolutie scurtă, pâna la A) săptămâni,- 3oli subacute # au o evoluţie de până la )F săptămâni,- 3oli cronice # au o evolutie de luni şi c!iar ani de zile.

>n alt mod de clasificare a bolilor este cel în funcţie de criteriul anatomo-clinic

care îmbină caracterul manifestărilor clinice predominante, cu acela al leziunilor anatomopatologice.

3olile rinic!iului de exemplu pot fi clasificate în :- 6efrite,- 6efroze,- 'lomerulonefrite,- 6efropatii mecanice,etc.

O altă clasificare a bolilor se poate face în funcţie de criteriul momentuluiapariţiei în ontogeneză. 3oala poate apare în oricare din etapele existenţei individului.

&in acest punct de vedere bolile se pot clasifica în :- 3oli ereditare # provin prin perturbarea gameţilor şi se transmit descendenţilor;- 3oli congenitale # debutează în perioada dezvoltării intrauterine* embrionară şifetală+,- 3oli dobândite ) apărute în cursul vieţii, după naştere, fiind induse ca urmare ainteracţiunii dintre organism şi factorii agresivi din mediul de viaţă, inclusiv ceisociali.

Gi în sfârşit, dar nu în ultimul rând, bolile pot fi clasificate în funcţie de criteriul

etiologic :- 3oli infecţioase,- 3oli traumatice,- 3oli de iradiere.

ETIOLOGIA BOLILOR

$tiologia este partea fiziopatologiei care se ocupă cu studiul cauzelor care duc laapariţia bolilor şi al condiţiilor în care ele apar. Cuvântul este de origine greacă provenind

din :aitia"cauză şi logos"ştiinţă.In istoriei medicinii, conceptul de etiologie a fost în strânsă legătură cu

dezvoltarea ştiinţelor în epoca respectivă. n funcţie de concepţia filozofică dominantă atimpului şi în funcţie de cunoştiinţele acumulate până în perioada respectivă, s)au perindatmai multe concepte despre etiologia bolilor.

- Teoria autogenă a lui (ipocrate # presupune că agentul etiologic se află îninteriorul organismului şi că boala se produce datorită modificărilor cantitativeşi=sau calitative ale celor patru umori *sânge, mucus, bilă galbenă, bilă neagră+.- Teoria monocauzală - presupune că pătrunderea agentului patogen în organism saudoar contactul cu acesta este singura cauză de boală.- Teoria condiţionalistă - sugerează că rolul !otărâtor în apariţia bolilor îl au

condiţiile de mediu, în timp ce agentul patogen are doar rol secundar.

H

7/23/2019 1.BOALA


- Teoria constituţionalistă - acordă rol !otărâtor în apariţia bolilor constituţieiorganismului.

$tiologia bolilor cuprinde totalitatea factorilor suspectaţi de a fi participanţi la producerea îmbolnăvirii. &upă prioritatea şi importanţa intervenţiei lor, aceşti factori seclasifică în:

#actorii cauzali sau determinanţi - acţionează asupra organismului şi declanşeazăîmbolnăvirea. $videnţierea lor presupune o anamneză bine condusă, un examen obiectivminuţios al bolnavului şi investigaţii paraclinice ţintite.

#actorii favorizanţi, ad$uvanţi - potenţează intervenţia factorilor determinanţi,conferind permisivitatea mai mare a organismului faţă de îmbolnăvire, exemplu: oboseala,efortul fizic, anemia, etc.

#actorii de risc - sunt luaţi în consideraţie în totalitate pentru a susţine caracterulmultifactorial al afecţiunilor, numite adeseori idiopatice, la care cauza adevărată nu estecunoscută *exemplu în cazul !ipertensiunii arteriale esenţiale+.

#actorul ereditar - agentul patogen acţionează la antecesori, unde sc!imbă programul de funcţionare al organismului, imprimând un deficit sau o disfuncţie, peste

care, la urmaşi se grefează malformaţiile ulterioare, spre exemplu: virozele la gravide în primele trei luni de sarcină sau tulburările neuropsi!ice la copii proveniţi din părinţialcoolici.

-ub aspect clinic recunoaşterea factorilor cauzatori ai producerii bolilor stă la bazaclasificării bolilor în cinci categorii distincte:

%oli cu determinism pur e&ogen! factorii fizici, c!imici, biologici şi sociali producîmbolnăvirea organismului, fără a avea vreo legătură cu informaţia genetică, exemplu:intoxicaţiile acute, traumatismele, etc.

%oli cu determinism predominant e&ogen! intervenţia factorilor, care determină boala este amplificată şi direcţionată, sub aspect evolutiv de către factorii endogeni aiorganismului, exemplu: bolile infecţioase.

%oli cu determinism mi&t! cele două categorii de factori se asociază în proporţiidiferite: cancer, diabet, (2, etc.

%oli cu determinism predominant endogen! se datoresc alterării genomului şi semanifestă doar când se produc condiţiile favorizante de exprimare ale acestui defect.$xemplul clasic este cel al manifestării anemiei !emolitice în cazul intoxicaţiei cu nitriţisau după administrarea de antiinflamatorii nesteroide.

%oli cu determinism pur genetic! boli generate de alterările genetice; acestea semanifestă sub forma afecţiunilor ereditare, prezentarea lor fiind subiectul disciplinei degenetică.

'lementele trigger în declanşarea bolii.

2ermenul de patogenie utilizat în clinică se referă la studierea mecanismelor, careimprimă dezvoltarea şi finalizarea unei boli.

Biziopatologia modernă a preluat această modalitate de studiere a bolilor, având caobiective principale:

)recunoaşterea elementului trigger *agentului patogen+, prin care se activeazămecanismele de apărare şi luptă ale organismului.)evidenţierea mecanismelor implicate în reacţiile locale tisulare, organice şisistemice, caracteristice reactivităţii organismului.

F

7/23/2019 1.BOALA


(genţii patogeni.

-unt factori generatori de boală, ca urmare a creşterii duratei de acţiune,repetabilităţii sau agresivităţii cu care acţionează asupra terenului organismului; ei provinatât din mediul extern cât şi din cel intern şi sunt clasificaţi în:

-factori endogeni: de cauză genetică.-factori e&ogeni! )fizici: mecanici, termici, meteorologici, electricitate, mişcare.

)c!imici: substanţe naturale sau sintetice, care în doze obişnuitesau prin abuz pot exercita efecte de toxicitate asupra organismului.

)biologici: bacterii, virusuri, paraziţi, ciuperci.)sociali.

#actorii endogeni – se referă la bolile genetice ereditare, dar la o analiză maiatentă a cauzelor din această categorie se a%unge la concluzia că în ultimă instanţă acesteasunt de fapt determinate de factori exogeni care au acţionat fie asupra aparatului genetic alînaintaşilor, determinând mutaţii ce s)au transmis descendenţilor, fie în cursul existenţei

individului limitând funcţii şi mecanisme implicate în reglarea diferitelor aspecte!omeostatice. şa de exemplu, !ipertensiunile simptomatice sunt determinate de tulburărifuncţionale sau procese patologice de la nivelul rinic!iului, corticosuprarenalei, !ipofizeietc., ce duc la perturbarea factorilor care reglează !omeostazia tensională *rezistenţă

periferică, volemie, debit cardiac+.$xistă un inventar impunător de stări morbide determinate de factori genetici

ereditari. n funcţie de gradul participării factorilor genetici şi ecologici se poate stabili osuccesiune de entităţi morbide :

%oli cu determinism genetic pur în care genotipul singur este răspunzător demanifestările clinice *ex. 3oli cromozomiale, mutaţii genetice cu efecte ma%ore # !emofilia, acondroplazia+.

%oli cu determinism genetic predominant cele care devin evidente numai înanumite condiţii de mediu. *deficitul de glucozo)F)fosfatde!idrogenază eritrocitară,deficitul de colinesterază+

%oli cu etiologie mi&tă genetică şi ecologică sunt determinate multifactorial*psi!oze maniaco)depresive, coronaropatiile cu debut precoce, diabetul, bolilereumatismale degenerative etc.+

#actorii e&ogeni pot fi, în funcţie de natura lor : fizici, c!imici, biologici şi încazul omului şi cei de mediu social.

9. #actorii fizici

a. (genţii mecanici – acţionează prin efectul lor traumatic, distructiv, la niveltisular, celular şi subcelular, dezorganizând structurile funcţionale. "rin acţiunea lor

directă asupra algoreceptorilor, pe de o parte şi prin consecinţele determinate de trecereaîn circulaţia generală a produşilor rezultaţi din distrucţiile celulare pe de altă parte,generează modificări în activitatea mecanismelor neuroendocrine de integrare, !emoragiişi reacţii inflamatorii aseptice care se pot suprainfecta. n aceste condiţii manifestărilelocale se pot asocia cu tulburări generale, ducând la instalarea şocului traumatic.

b. (genţii termici – variaţiile excesive ale temperaturii ambientale *frigul saucăldura+ determina modificări locale şi=sau generale.

2emperatura scăzută acţionează diferit, în funcţie de durata de acţiune şi devaloarea, în JC, atinsă. 0ăcirea sau congelarea celulelor produce o afectare directă princreşterea concentraţiei intracelulare de sodiu ca rezultat al formării şi dizolvării cristalelor de g!eaţă. lterările indirecte apar datorită modificărilor în microcirculaţie. 0ăcirea lentă

poate provoca vasoconstricţie urmată de afectarea controlului vasomotor şi vasodilataţieconsecutivă cu tulburări ale permeabilităţii membranare. ceasta va provoca edemul

K

7/23/2019 1.BOALA


celular şi tisular. -căderea abruptă a temperaturii produce o vasoconstricţie prelungită cucreşterea consecutivă a vâscozităţii sanguine şi apariţia tulburărilor de tip isc!emic,infarctizare sau necroza. &acă se continua expunerea la temperatură scăzută vasodilataţia

produce creşterea edemului fapt ce va duce la modificări degenerative ale tecii de mielinăa nervilor periferici rezultând modificări senzoriale şi motorii.

cţiunea generală a temperaturii scăzute este, într)o primă etapă, de stimulare a proceselor metabolice şi deci a termogenezei, urmată de faza de depresiune cu scădereaarderilor, a temperaturii corporale generale şi în special la nivelul -.6.C., cu tulburareagravă a activităţii acestuia ce duce, în cazurile grave, la instalarea somnolenţei, comei şi înultimă instanţă moartea.

2emperatura crescută, în funcţie de valorile atinse, determină efecte variate.$xpunerea unei regiuni a corpului la o temperatură foarte mare produce afectarea tuturor straturilor pielii *epiderm, derm şi straturile subcutanate+ cu pierdere masivă de fluide şi

proteine plasmatice. n astfel de situaţii regenerarea celulară este imposibilă, singurasoluţie fiind grefa de la un donator sau autogrefa.

tunci când expunerea are loc la temperaturi mai puţin crescute, apare o zonă de

roşeaţă datorită vasodilataţiei locale cu modificări ale permeabilităţii membranelor celulare şi pierderea consecutivă de lic!ide şi proteine plasmatice, rezultatul fiind apariţiaflictenei.

Când zona expusă căldurii crescute este întinsă, peste 9HL din suprafaţacorporală, tulburările generale pot fi atât de grave încât să contureze tabloul clinic al boliiarşilor şi se poate a%unge, în unele cazuri, până la stare de şoc.

$fectele generale ale creşterilor termice se traduc prin intensificarea proceselor metabolice, care de cele mai multe ori depăşesc posibilităţile de adaptare ale debituluisanguin, realizând un deficit de oxigen. Intensificarea metabolismului, în condiţiile

perfuziei deficitare, duce la acumularea de cataboliţi acizi şi acidoză tisulară.2emperatura crescută, peste limitele superioare ale !omeostaziei termice produce

denaturarea componenţilor moleculari *proteine, enzime, acizi nucleici + şi fenomenul decoagulare.

c. 'nergia electrică ) determină tulburări funcţionale, leziuni sau c!iar moarte, înfuncţie de volta%, ampera%, de rezistenţa ţesuturilor la scurgerea curentului şi de locul de

pătrundere şi ieşire a acestuia. &atorită rezistenţei la scurgere prin ţesuturi se produce,local, căldură care determină arsuri sau carbonizare.

/ult mai importante şi mai grave sunt consecinţele asupra metabolismuluifuncţional al centrilor nervoşi superiori vegetativi şi corticali, care pot duce la moarte prinin!ibarea centrilor cardiaci, vasomotori şi ai respiraţiei.

d. 'nergia radiantă ionizantă – este reprezentată de orice formă de radiaţie

capabilă de modificări electronice orbitale. 0adiaţia ionizantă este emisă de :- razele *, razele gama, razele alfa şi beta * care sunt emise de atomii nucleilor în

procesele de dezintegrare radioactivă +,- neutroni, deuteroni, protoni, prioni, * aceştia din urmă fiind emişi de cobalt sau decătre acceleratorii liniar de particule +.

<a fondul natural radioactiv din mediul încon%urător *aer, apă, sol + civilizaţiamodernă adaugă, zi de zi, un fond radioactiv prin centralele atomo)electrice, utilizarearadioizotopilor în industrie, cercetare, medicină, dar mai ales prin explorările radiologice.

$fectele biologice ale acestor radiaţii se manifestă sub formă :) acută * sindromul acut de iradiere +;) cronică * boală de iradiere cronică +;

) efectelor tardive.

M

7/23/2019 1.BOALA


-indromul acut de iradiere se recunoaşte prin manifestările cerebrale, intestinalesau !ematologice grave, având o supravieţuire de AE ore până la A luni.

3oala de iradiere cronică interesează atât individul expus cât şi descendenţii săi./anifestările generale sunt nespecifice, iar diagnosticul se bazează pe examene biologice*!istologice şi enzimatice +.

$fectele tardive pot surveni la distanţă în raport cu contactul cu radiaţiile ionizante*în medie după ani + şi se manifestă prin modificări !ematologice, afectarea gonadelor,tumori maligne, tulburări psi!ice.

&eşi nu se cunosc încă modalităţile intime de acţiune asupra diverselor nivele deorganizare a materiei vii, a fost stabilit efectul direct de ionizare asupra componenţilor c!imici din structurile celulare, precum şi al apei din celule. 0adiaţiile ionizante pot afectamacromoleculele pe două căi :

) direct, prin ionizarea macromoleculelor;) indirect, când apa este ionizată cu producerea de radicali liberi toxici

pentru macromolecule./ecanismul prin care radiaţia ionizantă afectează celulele este parţial cunoscut.

&6)ul nuclear este cel mai susceptibil, în special legăturile dintre moleculele de &6. 6u toate celulele şi ţesuturile au aceeaşi sensibilitate la radiaţii, deşi toate pot fi afectate.0adiosensibilitatea este în funcţie de rata mitozelor şi de maturitatea celulei. &eoarececelulele fetale sunt imature şi au o rată crescută de multiplicare, fetusul este cel mai expusradiaţiilor. &in aceleaşi motive ovulele, spermatozoizii, celulele măduvei !ematogene,cele ale mucoasei intestinale, ale epiteliului seminiform testicular şi foliculii ovarieni, suntsusceptibili de a fi afectaţi primordial de radiaţiile ionizante. Iluminatul artificial este unfactor fizic care poate induce diferite tulburări ale stării de sănătate, în situaţia în care nuîndeplineşte condiţiile fiziologice. <umina fluorescentă induce vederea obscură şi

posibilitate apariţiei cataractei. Oscilaţiile foarte rapide ale luminii date de lămpilefluorescente sunt responsabile de cefaleea care apare după o expunere relativ nu preaîndelungată. -tudii recente efectuate @în vitro8 au demonstrat efectele toxice ale lămpilor cu !alogen. >n studiu pilot, efectuat pe 9A şoricei expuşi iluminatului cu lămpi de !alogende intensitate şi durată variabile, a arătat apariţia atât a unor forme benigne de tumori ale

pielii *papiloame+ cât şi a unor forme maligne.$misiile de radiaţii ultraviolete, ale farurilor cu !alogen utilizate la maşinile

moderne, sunt susceptibile a se încadra în limitele radiaţiilor cu lungimi de undăincriminate în producerea melanomului. &in fericire prevenţia este foarte simplă şi se

poate realiza prin instalarea ecranelor protectoare din plastic sau sticlă.e. +ariaţiile presiunii atmosferice – "rin cele două componente importante:

valoarea presiunii barice şi a presiunii parţiale a oxigenului, !ipo) şi !iperbarismului

determină tulburări ale aportului de oxigen, a solubilităţii gazelor în umori şi celule,tulburări de perfuzie tisulară etc.

(daptarea la presiuni scăzute

"ământul, ca şi celelalte planete ale sistemului solar, este încon%urat de o carapacede gaz denumită atmosferă. tmosfera terestră este alcătuită dintr)un strat de gaz care seîntinde de la suprafaţa "ământului până la limita spaţiului interplanetar, aici limita fiindimprecisă. "e măsură ce creşte altitudinea atmosfera devine din ce în ce mai subţire pânăcând, este imposibil de ştiut unde aerul de pe pământ se termină şi unde începe cel dinspaţiul interplanetar. tmosfera este constituită din vapori de apă şi gaze. n apropiereasuprafeţei "ământului KML din atmosferă este ocupată de azot. Oxigenul, gaz vital pentru

vieţuitoare reprezintă A9L din atmoseră, iar restul de 9L este reprezentat de un număr diferit de gaze, precum : argonul, bioxidul de carbon, !eliul şi neonul. 3ioxidul de carbon

N

7/23/2019 1.BOALA


este la fel de vital plantelor cum este oxigenul animalelor, dar el reprezintă numai J,JLdin atmosferă.

ipobarismul ) scăderea presiunii atmosferice # este cunoscută şi sub numele de boala înălţimilor. "e măsură ce creşte altitudinea, scade presiunea parţială a oxigenului dinaer. par tulburări care vor fi cu atât mai accentuate cu cât ascensiunea este mai rapidă şi

altitudinea mai mare conturând tabloul clinic al bolii acute a înălţimilor.$xpunerea la !ipobarism determină apariţia unor fenomene compensatorii,

imediate, de adaptare la !ipoxia consecutivă scăderii concentraţiei de oxigen, fenomenecare acţionează în direcţia creşterii aportului de oxigen spre ţesuturi. pare creştereaventilaţiei pulmonare, care reduce gradientul oxigenului între aerul inspirat şi cel alveolar;creşterea extracţiei OA la nivel tisular; creşterea frecvenţei şi a debitului cardiac; suntmobilizate !ematiile din depozite *splină printr)un fenomen de splenoconstricţie+;tulburări gastro)intestinale *pierderea apetitului, greaţă, vomă+, edeme periferice,oboseală, slăbiciune, dispneea *nu şi de repaus+, ameţeli, iritabilitate, confuzie mintală,tulburări ale somnului *insomnii+ asociate cu respiraţie periodică în timpul somnului etc.

Iritabilitatea apare de obicei la altitudinea de peste KJJ m, fiind un semn precoce

al bolii înălţimilor. <a altitudinea de peste HHJJ m semnele !ipoxiei sunt severe, pentru cala peste F9JJ m conştienţa să fie de cele mai multe ori pierdută.

O scădere bruscă a presiunii parţiale a aerului inspirat la mai puţin de AJ mm(g,ce poate apare de exemplu în cabina unui avion care zboară la o înălţime de peste9F.JJJm şi care din motive te!nice suferă o depresurizare, duce la pierderea cunoştinţei înaproximativ AJ secunde şi la moarte în E)H minute.

pariţia respiraţiei periodice este un fenomen normal care apare în timpulexpunerii la !ipobarism şi este predominant în timpul somnului. -e caracterizează prinalternanţa perioadelor de !iperpnee cu cele de apnee *respiraţie de tip C!e4ne)-toDes+.

&urata apneei, în general, nu depăşeşte )9J secunde, dar uneori poate fi de peste9H secunde. pare constant la toate persoanele care sunt expuse unei altitudini superioare

pragului personal al presiunii atmosferice şi este mai severă în primele nopţi, poatedevenii mai moderată odată cu aclimatizarea dar dispare numai odată cu revenirea laaltitudinea de domiciliu. &evine mai pronunţată pe măsura ascensiunii şi poate induce

panică trezind subiectul din somn, fie în timpul apneei, fie în timpul intervalului postapneic. &urata somnului este nesc!imbată dar trezirile sunt frecvente şi perioadele desomn cu unde lente *perioadele şi E ale somnului+ sunt mai scurte.

$demele periferice şi edemul facial sunt semne relativ comune. n momentul încare apar ca semn izolat, fără alte manifestări ale bolii înălţimilor, nu este contraindicatăascensiunea. &evin mai accentuate odată cu creşterea altitudinii, fiind mai frecventîntâlnite la femei decât la bărbaţi. Cedează odată cu revenirea la altitudinea de bază.

$demul cerebral şi edemul pulmonar sunt complicaţiile ma%ore ale boliiînălţimilor. n fapt sindromul acut al înălţimilor este considerat a fi o formă subclinică aedemului cerebral. O discretă ataxie locomotorie poate fi prezentă în formele severe ale

bolii înălţimilor, fără semne clare de edem cerebral, dar ca o regulă ea trebuie să atragăatenţia asupra sa. Interesant este faptul că edemul cerebral al altitudinilor înalte nuafectează testul deget)nas pentru relevarea ataxiei. Biziopatologia edemului cerebral alaltitudinilor înalte pare a fi legată de scăderea presiunii parţiale a oxigenului. ceastăscădere a presiunii parţiale a oxigenului produce o vasodilataţie cerebrală şi dacămecanismele autocompensatorii nu reuşesc compensarea, apare o creştere a presuniiintracapilare care favorizează apariţia transudatului.

$xpunerea la altitudine, asociată efortului fizic, este recunoscută drept cauza

edemului pulmonar ce apare la persoanele neaclimatizate, c!iar fără antecedente de boală.&ate recente arată că, până şi locuitorii marilor înălţimi care sunt aclimatizaţi pot dezvolta

9J

7/23/2019 1.BOALA


edem pulmonar dacă revin la înălţime după o şedere relativ scurtă la altitudine %oasă.Biziopatologia edemului pulmonar de altitudine este diferită de cea a edemului cerebral.-e pare că este cauzat de apariţia unei zone restrânse de vasoconstricţie !ipoxică în patulvascular pulmonar restrângând fluxul sanguin la un număr redus de vase şi drept urmarerezultă o creştere a presiunii vasculare. Conţinutul în proteine a lic!idului transudat este

crescut. $demul răspunde favorabil la repaus şi oxigenoterapie şi în general nu apare lasubiecţii care ascensionează gradual la mare înălţime sau care în primele zile de dupăascensiune nu fac eforturi fizice.

Gederea pentru o perioadă relativ mai îndelungată la altitudine crescută duce la oscădere a saturaţiei cu oxigen a sângelui arterial şi stimulează producerea unui număr crescut de eritrocite.

-aturaţia în oxigen pare a fi factorul determinant al răspunsului eritropoietic în!ipoxia cronică.

O situaţie deosebită este reprezentată de @boala cronică a înălţimilor, care seinstalează insidios la subiecţii ce s)au stabilit şi locuiesc de câţiva ani la altitudine.ceastă boală pare a fi cauzată de instalarea !ipoventilaţiei alveolare ce se suprapune

concentraţiei scăzute a oxigenului inspirat. /anifestările caracteristice sunt îmbu%orareafeţii, culoare ce ia o tentă cianotică la eforturi moderate, afectarea acuităţii mentale,oboseală şi cefalee. Cei mai afectaţi de boală sunt, în general, cei aflaţi între decadele aI1)a şi a 1I)a de viaţă. 0eîntoarcerea la nivelul mării ameliorează promptsimptomatologia.

(climatizarea

climatizarea la altitudine crescută este consecinţa unei varietăţi de mecanismecompensatorii. lcaloza respiratorie, consecinţa !iperventilaţiei, deviază curba dedisociere a oxi!emoglobinei spre stânga.tunci când presiunea parţială a oxigenului*pOA +arterial este drastic redusa scăderea afinităţii pentru oxigen interferă cu preluarea acestuiade către !emoglobină la nivel tisular.

0ăspunsul ventilator iniţial la creşterea altitudinii, este relativ redus, deoarecealcaloza tinde să contracareze efectul stimulator al !ipoxiei. 2otuşi există o creştereconstantă a ventilaţiei în următoarele patru zile datorită prezenţei transportului activ alionilor de ( în lic!idul cefalora!idian *<C0+, sau probabil datorită dezvoltării acidozeilactice la nivel cerebral, fapt ce scade p( #ul <C0 #ului iar consecinţa este creşterearăspunsului la !ipoxie.

-ecreţia eritropoietinei creşte prompt în momentul ascensiunii la altitudine pentruca apoi să scadă oarecum în următoarele patru zile pe măsură ce răspunsul ventilator creşte şi creşte totodată şi pOA arterial. Creşterea numărului de eritrocite circulante,declanşată de eritropoietină începe practic în A) zile de la expunere şi este susţinută atât

timp cât subiectul rămâne la altitudinea crescută.$xistă de asemenea modificări compensatorii şi la nivel tisular. /itocondriile,sediul reacţiilor oxidative, cresc în număr şi concomitent apare şi o creştere a cantităţii demioglobină, pigment ce facilizează transportul oxigenului în ţesuturi. $xistă totodată şi ocreştere a conţinutului tisular de citocrom oxidază.

$ficacitatea procesului de aclimatizare este susţinut de faptul că în nzi şi în(imala4a sunt locuitori permanenţi care trăiesc la o altitudine de peste HHJJm. 3ăştinaşiiacestor locuri prezintă torace în butoi şi policitemie marcantă. $i au o pOA la nivel alveolar scăzută, dar în rest sunt absolut normali.

. #actorii chimici

99

7/23/2019 1.BOALA


-unt reprezentaţi de numeroase substanţe simple sau în combinaţii moleculare*acizi, baze, săruri, medicamente, macromolecule, antigenice etc.+ care produc tulburărifuncţionale precum şi în mod direct afectări celulare. Cantităţi, relativ minime, ale unor substanţe *arsenic, acid cian!idric+ pot distruge rapid un număr impresionant de celule aleorganismului pentru a produce moartea. $xpunerea pe o perioadă relativ îndelungată a

organismului la diferiţi agenţi poluanţi produce, de asemenea perturbări funcţionale,tisulare şi c!iar celulare. $fectele distructive ale unor agenţi precum plumbul, monoxidulde carbon, alcoolul etilic pot exemplifica, în mare, modificările ireversibile ce le induc lanivel celular.

lumbul ) metal greu # este extras şi folosit în industrie de secole. 2oxicitatea sa şimanifestările clinice cunoscute sub numele de saturnism sunt cunoscute încă dinantic!itate. -e găseşte din plin în atmosfera poluată. 2oate tipurile de vopsea industrialăconţin cantităţi mari de plumb. Piarele, vopsele cu diferite utilizări, inclusiv cea pentru

păr, precum şi atmosfera marilor oraşe cu circulaţie intensă de maşini, apa lacurilor şimărilor în care sunt deversate deşeuri toxice, solul şi aerul din vecinătatea marilor centreindustriale, sunt impregnate cu plumb.

"lumbul elementar şi compuşii săi anorganici sunt absorbiţi pe cale digestivă saurespiratorie. Compuşii organici *tetraetilul de plump şi aditivi pe bază de plumb din

benzină + sunt absorbiţi în cantităţi semnificative şi prin tegumente. bsorbţia pulmonarăeste posibilă numai dacă particulele sunt mai mici de 9 Qmol=l * în fumul vopselelor arse +.

Cei mai afectaţi de poluare cu plumb sunt copiii datorită faptului că în comparaţiecu adulţii absorbţia intestinală a plumbului este mult mai mare la ei. Copiii absorb pesteHJL din plumbul provenit pe cale digestivă în timp ce adulţii absorb numai 9J)AJL. &acădieta lor este deficitară în fier, calciu, zinc, vitamina & atunci efectele toxice ale

plumbului sunt mai mari."lumbul absorbit trece în sânge, traversează membranele *bariera

!ematoencefalică, placenta+ şi se acumulează în ţesuturi. n sânge aproximativ NH)NNLeste reţinut de către eritrocite unde se combină cu !emoglobina. Cea mai mare parte a

plumbului absorbit este însă stocat la nivelul ţesutului osos, care conţine peste NJL dintotalul de plumb din organism. -e excretă prin urină, proces dependent de filtrareaglomerulară şi de secreţia tubulară şi prin fecale. pare de asemenea în păr, ung!ii, salivă,sudoare, lapte.

In sânge timpul de în%umătăţire a plumbului este de AH de zile, în ţesuturile moi deEJ de zile, iar în ţesutul osos mai mare de AH de ani. 2oxicitatea plumbului este probabildatorată afinităţii sale crescute pentru membranele celulare şi mitocondrii. "lumbul

perturbă activitatea mesagerilor intracelulari dependenţi de calciu şi a proteinei Dinazei lanivelul cerebral. n plus plumbul stimulează formarea de incluziuni nucleare alterând

expresia genelor.-istemele şi organele cele mai frecvent afectate de intoxicaţia cu plumb suntsistemul nervos, cel !ematopoetic şi excretor. O posibilitate prin care plumbul acţioneazăasupra sistemului nervos central este aceea a interferării cu unii neurotransmiţători.

-imptomatologia intoxicaţiei cu plumb la copii apare atunci când nivelul sanguinatinge valori de ,N Qmol=l şi se caracterizează prin dureri abdominale, iritabilitate, urmatede letargie, anorexie, paloare *datorită anemiei+. In cazurile cele mai severe, apar convulsiile, coma şi moartea, datorate edemului cerebral generalizat şi a insuficienţeirenale.

Intoxicaţia cronică, subclinică *plumbemie mai mică de 9,E Qmol=l+, poate provocaretard intelectual deficienţe ale limba%ului şi performanţe şcolare nesatisfăcătoare.

Impactul este mai mare dacă expunerea este de mai lungă durată şi dacă se produce în %urul vârstei de A ani.

9A

7/23/2019 1.BOALA


<a adulţi, intoxicaţia acută cu plumb apare când nivelul plasmatic depăşeşte,Numol=< pentru o perioadă de câteva săptămâni, iar simptomatologia este dominată dedurerile abdominale, cefalee, iritabilitate, dureri articulare, fatigabilitate, anemie,neuropatie periferică, tulburări de memorie şi de concentrare. $ncefalopatia este rară laadult dar un lizereu gingival poate apare după expunerile la nivele mari de plumb.

$xpunerea cronică la adult este asociată cu nefrită interstiţială, afecţiuni tubulare,!iperuricemie cu risc crescut de a face gută, scăderea ratei de filtrare glomerulară şiinsuficienţă renală.

/ono&idul de carbon ) gaz incolor şi inodor dacă nu este combinat cu substanţecolorate sau mirositoare. -e produce prin arderea incompletă, în special a produselor

petroliere, cum este benzina. &eşi este un agent c!imic el induce modificări !ipoxice detipul deprivării de oxigen. &atorită afinităţii mari pentru !emoglobină *de JJ de ori maimare decât a oxigenului+ formează rapid o legătură stabilă cu aceasta împiedicând legareaoxigenului. Cantităţi minime de monoxid de carbon duc la formarea carboxi!emoglobinei*produsul rezultat în urma legării de !emoglobină+.

-imptomatologia intoxicaţiei cu monoxid de carbon este dominată de cefalee,

greaţă, vărsături, fatigabilitate. -unt expuşi intoxicaţiei cu monoxid de carbon :- cei care respiră un aer intens poluat de către automobile sau furnale fără filtreeficiente;- minerii, pompierii sau mecanicii de automobile;- fumătorii de ţigări de foi, ţigarete sau pipă.

Betuşii sunt expuşi unui risc cu totul deosebit de a face intoxicaţie cu monoxid decarbon datorită faptului că nivelul carboxi!emoglobinei fetale este cu 9J)9HL mai maredecât cel al mamei.

(lcoolul ) istoria abuzului de alcool este tot atât de vec!e ca şi istoria omenirii."rimele referiri cu privire la asocierea abuzului de alcool şi afectarea !epatică le găsim învec!i manuscrise indiene. 1esalius, în secolul 1I, este cel care face primele observaţiianatomice cu privire la această asociaţie, iar (eberden în 9KMA scria : ,,cauza cea mai

comună a cirozelor hepatice este consumul e&agerat de băuturi spirtoase, care lezează în

mod specific ficatul.

n organism alcoolul exercită două acţiuni diferite : pe de o parte afectează directfuncţia sistemului nervos central, iar pe de altă parte este metabolizat la nivel !epaticfurnizând calorii ce sunt utilizate de organism şi în felul acesta este considerat drept osursă de energie.

$fectele ma%ore ale intoxicaţiei acute cu alcool se răsfrâng în principal asuprasistemului nervos central, dar induc şi modificări reversibile la nivel !epatic şi gastric./odificările !epatice iniţiate de acetalde!idă includ : infiltrarea grasă, mărirea de volum a

ficatului, perturbarea transportului microtubular şi secreţia proteinelor, perturbareaoxidării acizilor graşi, creşterea rigidităţii membranare şi uneori c!iar necroza!epatocitelor. <a nivelul -6C alcoolul are un efect depresor asupra structurilor subcorticale inducând perturbarea activităţilor motorii şi intelectuale.

lcoolismul cronic este strict corelat cu creşterea valorilor tensiunii arteriale, aincidenţei pancreatitei acute şi cronice, apariţia atrofiilor musculare, a modificărilor ma%ore în metabolismul intermediar, inducerea !epatitei cronice şi a cirozei alcoolice.&inrândul etilicilor cronici care consumă o cantitate de alcool mai mare de 9EJ g zilnic,

pentru o perioadă de peste H ani, 9= fac !epatită cronică, iar dintre aceştia peste Ldezvoltă o ciroză alcoolică.

/etabolizarea alcoolului are loc în cea mai mare parte la nivelul ficatului *peste

NHL +. &upă ingestie alcoolul este rapid absorbit la nivelul stomacului şi al intestinuluisubţire iar apoi este distribuit în toate ţesuturile şi umorile organismului, în funcţie de

9

7/23/2019 1.BOALA


concentraţia sa sanguină. Cea mai mare parte a%unge însă la ficat pe calea circulaţiei portale, unde este metabolizat cu a%utorul a trei sisteme : două localizate în citosol*alcoolde!idrogenaza şi catalaza + şi sistemul microzomal de oxidare a alcoolului.

Calea ma%oră este mediată de alcoolde!idrogenaza*&(+, enzimă ce oxideazăalcoolul în acetalde!idă. ceasta este scindată mai departe de alde!ide!idrogenază în

acetil Co şi în acetat, care vor fi integrate în ciclul Rrebs mitocondrial rezultând produşiifinali * COA şi (A O +.

Catalaza intervine în scindarea alcoolului în acetalde!idă numai când &( esteinsuficientă. cţiunea catalazei se desfăşoară la nivelul microzomilor în prezenţa apeioxigenate.

<ista agenţilor c!imici, care pot produce afectări celulare, tisulare sau c!iar funcţionale, este impresionantă iar acţiunea lor poate fi directă, imediată sau prin efectcumulativ. $xemplele de mai sus vin doar să arate importanţa unor agenţi c!imici * metalegrele, lic!ide toxice sau gaze + şi pun în evidenţă unele mecanisme patogenice *specificefiecărui agent c!imic în parte + implicate în producerea bolii.

n general orice substanţă c!imică poate determina îmbolnăviri în funcţie de :

- concentraţia ei în mediul intern *astfel glucoza sau clorura de sodiu nu suntconsiderate toxice, dar administrarea lor în cantităţi mari perturbă valorile

presiunii osmotice din spaţiile extracelulare, care determină în consecinţă perturbări severe ale funcţiilor celulare şi c!iar moartea+;

- particularităţile reactive ale substanţei cu diverse componente funcţionalecelulare *enzime, !emoglobină, acizi nucleici etc.+;

- capacitatea organismului de a degrada, detoxifia şi elimina agentul c!imic;- de pătrunderea unică sau repetată a dozelor mici, referindu)ne cu deosebire

la efectele cumulative ale substanţelor toxice din diversele ramuri aleindustriei şi c!iar ale medicamentelor.

0.#actorii biologici

Organismul uman este supus în mod permanent tendinţelor agresive din parteaaltor forme de organizare a materiei vii. ncepând cu structurile macromoleculareorganice, care pătrund nedigerate în mediul intern şi %oacă rol de antigeni, continuând cuformele submicroscopice de virusuri şi terminând cu paraziţii din clasa nematodelor, toate

pot determina boli.n general potenţialul patogen al unui microorganism depinde de :

- patogenitatea sau virulenţa microorganismului; puterea de invadare şi dedistrugere celulară a organismului gazdă;

-

producerea de toxine;- inducerea unor reacţii de !ipersensibilitate.

1.#actorii sociali

"ersoana umană, în întreaga ei complexitate psi!ică, nu poate fi decât rezultatulinteracţiunii dintre ereditate şi mediul său de viaţă, inclusiv cel social.2ot mai mult înzilele noastre factorii şi condiţiile care decurg din modul de organizare socială, nivelul dedezvoltare te!nico)materială şi spirituală, se răsfrâng asupra stării de sănătate.

-uprasolicitarea fizică şi intelectuală, -ubalimentaţia sau supraalimentaţia, precumşi eforturile de adaptare psi!ică şi intelectuală determină dereglări metabolice şi

funcţionale fie prin efecte directe *subalimentaţia, supraalimentaţia, efort fizic şi=sauintelectual, sedentarismul+, fie indirect prin dereglarea mecanismelor de integrare

9E

7/23/2019 1.BOALA


neuroendocrină şi comportamentele *boli psi!ice, boala ulceroasă, unele forme de!ipertensiune arterială etc.+ specifice omului.

>n loc aparte în rândul factorilor sociali îl ocupă uzul drogurilor psi!otrope. Celemai utilizate par a fi mari!uana, cocaina şi !eroina. Intoducerea lor în categoria factorilor sociali este datorată împre%urărilor în care indivizii încep consumul de droguri. cestea

sunt strict legate de factorii sociali *antura%, decepţii, suprasolicitare etc.+.

EVOLUŢIA BOLILOR

&ependent de natura agentului etiologic *toxic, infecţios, mecanic etc.+, deintensitatea şi de durata acţiunii sale, de caracterul local sau general al agresiunii, deintervenţia concomitentă a altor factori şi în strânsă relaţie cu capacitatea de adaptare asistemelor funcţionale, bolile pot prezenta caracteristici evolutive diferite.

&eşi fenomenul studiat *boala+ se prezintă atât de complex, se pot totuşi deosebiunele etape caracteristice în evoluţia lui.

a+ perioada de latenţă ) mai este denumită şi perioada de incubaţie ) în funcţiede natura agentului patogen poate dura de la câteva secunde *otrăvuri,traumatisme puternice+ până la câteva zile *virusuri, unele bacterii+ sausăptămâni *!epatită, sifilis+ sau c!iar ani *radiaţiile ionizante+. ncepe odată cumomentul acţiunii agentului patogen şi durează până când apar primelesimptome manifeste de boală. &e cele mai multe ori est asimptomatică.

b+ erioada prodromală ) durează în general puţin. ncepe odată cu primelesemne manifeste de boală, cuprinzând atât manifestările specifice agentului

patogen cât şi manifestările clinice nespecifice *indispoziţie generală, cefalee,

astenie, anorexie, subfebră, etc.+. -fârşeşte odată cu apariţia tuturor manifestărilor caracteristice bolii.c+ erioada de stare ) este variabilă ca durată având o întindere limitată *M)9J

zile în ru%eolă, E)F săptămâni în !epatite, etc.+. &urează de la apariţia tuturor manifestărilor caracteristice bolii până la începutul declinului lor.

d+ erioada de convalescenţă ) începe când simptomele clinice specifice boliiîncep să scadă din intensitate şi durează până la vindecarea completă.

n general această stadializare, foarte caracteristică bolilor infecţioase, esteîntâlnită în ma%oritatea bolilor dar, de multe ori, este greu de definit fiecare fază în parte,fie datorită faptului că unele faze sunt foarte scurte iar trecerea de la o fază la alta se facefoarte rapid, fie datorită faptului că trecerea de la o fază la alta se face insidios. "rocesul

morbid se poate termina prin vindecare, cronicizare sau moarte.

SANOGENEZA (vi!"#$%"$&

3oala se poate termina prin vindecarea completă, adică cu restabilirea deplină afuncţiilor tulburate şi dispariţia totală a leziunilor organice. $ste vorba de aşa numitavindecare cu @restitutio ad integrum8.

n alte situaţii vindecarea poate fi parţială, cu persistenţa unor leziuni organicedatorate înlocuirii unei părţi a parenc!imului funcţional cu un ţesut de scleroză, ceea ce vaduce la apariţia unui anumit grad de insuficienţă funcţională a organului lezat.

>neori, datorită mecanismelor compensatorii, această insuficienţă funcţională nu

apare în repaus sau în timpul solicitărilor cotidiene, dar în alte cazuri ea poate fimanifestată c!iar şi în aceste condiţii.

9H

7/23/2019 1.BOALA


PATOGENIA GENERAL' A BOLILOR

n timp ce etiologia caută să stabilească cine produce boala, patogenia

*pat!osSsuferinţă; genesisSa produce, a genera+ urmăreşte să lămurească cum şi de cefactorii etiologici duc la apariţia bolilor.

"ornind de la analiza tuturor cunoştinţelor acumulate cu privire la mecanismele de producere a bolii, patogenia generală sistematizează şi generalizează aceste date învederea cunoaşterii modului de apariţie, a particularităţilor de evoluţie spre vindecare sauspre moarte. Cu alte cuvinte, patogenia generală se ocupă cu studiul mecanismelor celemai generale care iniţiază apariţia şi evoluţia modificărilor metabolice, funcţionale şilezionale locale; la nivelul sistemelor funcţionale sau a întregului organism comune unor

boli, unor dereglări !omeostatice, precum şi a unor semne clinice.stfel în toate afecţiunile se întâlnesc reacţii neuro)vegetative, endocrine şi

modificări bioc!imice celulare. $xistă desigur reacţii specifice pentru fiecare boală în parte; indiferent însă de modul în care apare boala, organismul reacţionează ca un tot.0eacţiile de răspuns la diversele agresiuni depind în fiecare caz de particularităţilereactive ale organismului, particularităţi ce sunt condiţionate genetic dar care suntexprimate de constituţia sau terenul fiecărui individ în parte.

n trecerea fazică de la sănătate la boală şi apoi iar la sănătate, se produc o serie dereacţii oscilante până când se reinstalează o nouă stabilitate, reacţii ce trec de la fiziologicla patologic şi apoi iar la fiziologic. 0eglarea acestor reacţii, care în stare normală este oreglare de @constanţă8 devine în stare patologică o reglare de @tendinţă8.

n cadrul eforturilor făcute de)a lungul timpului în direcţia cunoaşterii şi înţelegeriimodalităţilor de producere a bolilor, corespunzător nivelului de cunoaştere în domeniul

biologiei şi medicinii # dependente de progresele epocii date în c!imie, fizică etc. # şi deinfluenţa concepţiilor filozofice # au fost elaborate numeroase teorii patogenice.&intre concepţiile patogenice actuale, cu un caracter integralist, atrag atenţia

câteva, prin faptul că ele sesizează unele aspecte importante care au contribuit laînţelegerea mai bună a principalelor mecanisme de producere a bolilor.

SINDROMUL GENERAL DE ADAPTARE ( SGA &

cest concept a fost elaborat de (ans -el4e *9NJK)9NMA+, endocrinolog canadian,

născut la +iena2 director şi profesor la 3nstitute of '&perimental /edicine and 4urger5,

6niversit5 of /ontreal, 7819-78:;, recunoscut încă din timpul vieţii ca ,,părintelestresului8. n această teorie patogenică -el4e face distincţia fundamentală între reacţiileadaptative specifice şi cele nespecifice, definind stresul drept suma răspunsurilor nespecifice la orice solicitare şi care se evidenţiază în -'.

n 9N99, Cannon şi &e <a "az au observat creşterea cantităţii de adrenalină însângele pisicii speriate de un câine, ceea ce îi va permite a%ustări fiziologice, ca răspunsimediat la pericolul apărut, dând posibilitatea luării unei atitudini de luptă sau de fugă.utorii au numit această stare fiziologică reacţie de urgenţă. &ezvoltând şi generalizândfenomenele fiziologice apărute în cursul reacţiei de urgenţă, Cannon, în 9NH, subliniazăexistenţa unor limite în posibilitatea de compensare a organismului faţă de stresul critic,

atât în intensitate cât şi în durată. n lucrările sale Cannon foloseşte pentru prima dată

termeni ca 'reat @emotional stress şi @time of stress.

9F

7/23/2019 1.BOALA


"opularizarea termenului începe însă în lucrările lui (ans -el4e care în 9NEFfoloseşte termenul de stres în sens biologic.

&in punct de vedere al implicării în patologie, după Coculescu şi "ătrăşcanu*9NMN+, stresul trebuie înţeles atăt ca favorizant al îmbolnăvirilor, cât şi ca rezultat al

prezenţei bolii.

&efiniţia stresului, în sensul conţinutului, este tot atât de dificilă de realizat caînţelesul acordat :

- sresul ca tensiune sau forţă aplicată asupra organismului;- stresul ca răspuns fiziologic al organismului aflat sub acţiunea unui stresor;- stresul în contextul psi!ologic descris ca fiind incapacitatea de a înfrunta

anumite evenimente din mediul încon%urător."e baza a numeroase experienţe -el4e a arătat că organismul răspunde la acţiunea

diverşilor stimuli nu numai prin reacţii specifice dar şi prin reacţii nespecifice,întotdeauna aceleaşi, indiferent de natura agentului etiologic.

genţii etiologici care determină desfăşurarea acestui sindrom sunt denumiţi,,agenţi stresanţi8 ) stressors , iar totalitatea reacţiilor nespecifice, din partea sistemelor

funcţionale, care apar şi însoţesc reacţiile specifice de adaptare, conturează -indromul'eneral de daptare.

n teoria sa, -el4e dă un înţeles aparte termenului de stres, care cu acest sens a fost preluat aproape în toate limbile, iar concepţia sa despre adaptarea organismelor a devenitsinonimă cu teoria despre stres. n lucrările sale, -el4e defineşte stresul ca ,,răspunsnespecific al organismului la orice fel de solicitareTT. &eci, agenţii stresanţi din mediulintern sau extern care acţionează asupra organismului şi determină un răspuns, realizeazăo stare de stres. Iniţial -el4e a crezut că a descoperit un nou !ormon sexual. In%ectândextract ovarian pur în peritoneul şobolanilor el a observat apariţia unor modificăristructurale: !ipertrofia corticosuprarenalei, atrofia timusului şi a altor structuri limfoide,!emoragii la nivelul tractului gastro intestinal.

Curând -el4e descoperă că această triadă de manifestări nu este specificăextractului ovarian ci şobolanii dezvoltă aceste simptome şi atunci când sunt folosite alteextracte de organe *rinic!i, piele, splină etc+. /ai mult decăt atăt, face constatarea căsimptomatologia descrisă apare cu preponderenţă atunci cănd extractele sunt mai

purificate. n culmea disperării, posibilitatea descoperirii unui nou !ormon este aproapeexclusă, încearcă ideea că extractele impure de fapt realizau un fenomen de lezare. "entruconfirmare in%ectează în peritoneul şobolanilor formol în loc de extract tisular. &upă EM deore, când animalele au fost disecate, s)a constatat un înalt grad de !ipertrofie a cortexuluiglandei suprarenale, de atrofie timicolimfatică şi ulceraţii gastrointestinale. n faţa acestuieşec total, după reconsiderări ale întregului experiment, constata ca organismul răspunde

la orice fel de noxă printr)o reacţie atât de unitară, nespecifică.$l considera ca şi acest faptîn sine merită studiat. Curând -el4e observă că acelaşi sindrom poate fi produs c!iar şi deunii !ormoni în stare pură *adrenalina, insulina +, de unii agenţi fizici *căldura, radiaţiiionizante, traumatism, zgomot sau lumină puternică+, !emoragie, durere sau activitatemusculară forţată, stimuli nocivi pe care el îi denumeşte @stressors8 # agenţi stresanţi. &efapt, în urma unui şir întreg de experienţe, -el4e susţine că : @ nu am întâlnit vreun efect

nociv care să nu provoace sindromul respectiv.

-tresul este răspunsul nespecific al organismului faţă de orice fel desuprasolicitare, în cadrul căruia se descriu: factorul stresant şi reacţia organumuiui faţă deacesta.

-e disting trei tipuri de agenţi nocivi:

a. somatici: - cald, rece, zgomot, traumatisme, durere, infecţii etc.;

9K

7/23/2019 1.BOALA


b. psi!ici: - frica, supărarea, persecuţia, anxietatea, pericolul, singurătatea,suprasolicitarea informaţională şi decizională, dezamăgirea etc.;

c. sociali: - dificultăţi la serviciu, probleme în cadrul relaţiilor interumaneşi sociale, izolarea, dezrădăcinarea, emigrarea, exilul etc.

<eacţia de apărare şi adaptare

re o serie de caracteristici generale, pentru toate organismele, indiferent despecie, exprimând declanşarea acelor mecanisme fiziopatologice necesare blocării,ani!ilării sau înlăturării stresorului. &eoarece manifestările metabolico)funcţionale şiclinice sunt identice, după cum identică este şi evoluţia lor fazică, stresul este definit ca oreacţie nespecifică a organismului.

2otalitatea reacţiilor nespecifice, de sistem, care apar în cadrul -.'.., ca răspunsla diferiţi agenţi stresanţi, se caracterizează prin: !ipertrofia corticosuprarenalelor cusecreţie crescută de corticoizi; !emoragii şi ulceraţii la nivelul tractului gastro)intestinal;involuţie timico)limfatică; leucocitoză cu eozinopenie; !iperglicemie.

-indromul general de adaptare prezintă o evoluţie stadială, dependentă demodificările neuro)vegetative şi endocrine *mai cu seamă a sistemului simpato)adrenal şiaxului diencefalo)!ipofizo)corticosuprarenal +, distingându)se trei stadii: reacţia dealarmă; stadiul de rezistenţă; stadiul de epuizare.

-e pare că cele mai multe manifestări ale -', dacă nu toate, prezintă cele treistadii.

9.) <eacţia de alarmă – începe odată cu acţiunea agentului stresant care %oacă rolde trigger asupra epifizei şi a sistemului nervos simpatic. n acest stadiu, după o perioadăscurtă de dezec!ilibru, sunt mobilizate imediat resursele de apărare)adaptare. ntr)o primăetapă în acest stadiu pot fi identificate fenomene de şoc: !ipotensiune, !ipotermie,!emoconcentraţie, edem, !ipocloremie, creşterea permeabialităţii capilare, depresiuneasistemului nervos, urmate într)o etapă imediat următoare de fenomene de contraşoc:!ipertrofie şi !ipersecreţie corticosuprarenaliană însoţite de descărcarea masivă de C2(,eozinopenie, !ipercloremie etc. în această fază modificările şi dezec!ilibrele apărute nudepăşesc limitele !omeostatice. Cele mai importante modificări adaptative interesează atâtsistemul nervos vegetativ simpatic cât şi sistemul adrenergic.

A.) 4tadiul de rezistenţă – începe odată cu acţiunea !ormonilor corticosuprarenalieni *cortizol+, norepinefrinei şi epinefrinei. -e caracterizează printr)ocreştere a rezistenţei organismului faţă de agentul stresant ce a determinat -.'.. şi olimitare a posibilităţilor de răspuns nespecific la agresiuni din partea altor agenţi stresanţi.

-e intensifică participarea factorilor neuro)endocrini catabolizanţi dar şi a celor

anabolizanţi prin descărcarea importantă de !ormoni glucocorticoizi, mineralocorticoizi şiandrogeni./odificările induse de agentul stresant tind să depăşească limitele !omeostatice şi

în funcţie de promptitudinea şi eficienţa mecanismelor adaptative se poate reveni la starea!omeostazică sau se trece în stadiul următor.

.) 4tadiul de epuizare – nu este un stadiu obligatoriu. cest stadiu caracterizează perioada de sfârşit a bolii, când atât reacţiile implicate în rezistenţa nespecifică cât şi celeimplicate în rezistenţa specifică, scad ducând la falimentul capacităţii reactive şi în final lamoarte.

-indromul general de adaptare are meritul de a descrie un mod de reactivitatenespecifică a organismului faţă de unii agenţi cauzali cu intenţia de a menţine sau restabili

!omeostazia morfo)funcţională a organismului.

9M

7/23/2019 1.BOALA


&eşi în cadrul sindromului general de adaptare -el4e situează în plan centralmodificările axului !ipotalamo)!ipofizo)corticosuprarenalian, în care C0( şi cortizolulsunt consideraţi adevăraţi !ormoni de stres, acesta nu trebuie suprapus stresului datorităfaptului că organismul nu reacţionează întotdeauna prin paternul -.'.. în faţa oricăruitip de agent stresant.

-el4e defineşte stresul ca un dezec!ilibru bioc!imic sau fizic a lic!idului celular sau tisular datorat modificărilor ambientale exterioare sau din interiorul organismului,modificări ce necesită un răspuns capabil să acţioneze împotriva acestui dezec!ilibru.

-)a demonstrat că stresul este un însoţitor inevitabil al vieţii. <ipsa solicitărilor determină în timp o deteriorare progresivă a funcţiilor psi!ice şi fizice. -e deduce căstresul nu caracterizează întotdeauna ceva dăunător şi din această cauză s)au definitnoţiunile de @eustres8 şi @distres8.

$ustresul defineşte reacţiile ce asigură rezistenţa şi menţinerea !omeostaziei. ncategoria eustresului sunt incluse fenomenele plăcute: râsul, satisfacţia, succesul, etc. care$ustresul implică uneori modificări neuro)umorale mai importante decât stresul fizic sau

psi!ic. se produce creşterea secreţiei de endorfine *neuro!ormon modelator al plăcerii+.

&istresul defineşte reacţiile disproporţionate care dezorganizează capacitatea deadaptare, induce un potenţial nociv pentru organism şi provoacă boala. >n astfel de streseste considerat cauză a îmbolnăvirii şi îmbătrânirii.

"e baza definiţiei de mai sus -el4e identifică trei componente distincte alestresului fiziologic:

9. agenţii stresanţi exo) sau endogeni care iniţiază dezec!ilibrul;A. modificările c!imice sau fizice produse de agenţii stresanţi;. reacţia de răspuns a organismului la aceste modificări.lţi cercetători au arătat că răspunsul la stresul fiziologic apare de asemenea în

stresul psi!ic ori emoţional./ai târziu, în 9NK9, alţi cercetători, printr)o serie de experimente demonstrează că

apariţia -.'.. este dependentă de factori psi!ologici care însoţesc agenţii stresanţi. $idemonstrează că o serie de factori incluzând grade diferite de disconfort, necazuri,supărări pot fi implicaţi în apariţia răspunsului fiziologic la stres.

Cercetările făcute în ultimi AH de ani au arătat o sensibilitate remarcabilă a epifizeişi corticosuprarenalelor la factori emoţionali, psi!ologici şi sociali. n urma acestor noidate o serie de fiziologi au început să nu mai accepte ipoteza răspunsului nespecificelaborat de -el4e, în special datorită faptului că este incompatibilă cu principiilefiziologice ale !omeostaziei.

(omeostazia a fost definită de către Cannon ca suma proceselor prin careorganismul îşi menţine o compoziţie relativ constantă. ceastă teorie a evoluat în timp

a%ungându)se astăzi la ipoteza că !omeostazia reprezintă suma proceselor prin careorganismul îşi menţine ec!ilibrul dinamic."rin prisma acestor noi teorii rolul răspunsului la stresul fiziologic este acela de a

menţine acest ec!ilibru dinamic al organismului.0ăspunsul la stres implică:9. sistemul nervos # ramurile simpatice ale sistemului nervos autonom;A. sistemul endocrin # epifiza şi corticosuprarenala;. sistemul imun.0ăspunsul la stres apare atunci când un agent stresant este prezent în organism sau

este perceput de acesta.n explicaţia sa asupra răspunsului la stres -el4e propune doi factori care

determină acest răspuns:) proprietăţile agentului stresant,

9N

7/23/2019 1.BOALA


) condiţionarea individului de a fi stresat./a%oritatea stresorilor produc atât răspunsuri specifice cât şi nespecifice.

0ăspunsurile specifice alertează individul asupra prezenţei agentului stresant, în timp cerăspunsurile nespecifice, care implică răspunsuri neuro)endocrine, precum creştereaactivităţii sistemului nervos vegetativ, acţionează în sensul menţinerii sau restabilirii

normalului şi sunt independente de răspunsul specific.bilitatea aceluiaşi agent stresant de a produce răspunsuri diferite sau c!iar

îmbolnăviri la indivizi diferiţi arată capacitatea de adaptare individuală sau aşa cum odenumea -el4e factor condiţionat . ceşti factori condiţionaţi pot fi interni *predispoziţiegenetică, vârstă, sex, etc.+ sau externi *expunerea la agenţi ambientali, tratament cuanumite droguri, factori dietetici, etc.+.

/anifestările răspunsului la diferiţi agenţi stresanţi reflectă în cea mai mare parte,aspectele nespecifice ale răspunsului la stres. ceste răspunsuri includ sistemul nervosvegetativ, sistemul endocrin, sistemul imun şi sistemul muscular şi osos. Integrareaacestor răspunsuri, care apar la nivelul sistemului nervos central este ec!ivocă şicomplexă. $a se bazează pe comunicări între cortexul cerebral, sistemul limbic, talamus şi

!ipotalamus, şi formaţiunea reticulară. 2alamusul funcţionează ca un releu pentruimpulsurile care vin din toate regiunile corpului şi are o importanţă deosebită în sortarea şidistribuirea impulsurilor senzoriale. Bormaţiunea reticulară modulează tulburărilementale, activitatea sistemului nervos autonom şi tonusul muşc!ilor sc!eletici.

(ipotalamusul modulează atât răspunsul sistemului endocrin cât şi a sistemuluinervos autonom. -istemul limbic este implicat în răspunsul emoţional *teamă, furie,confuzie, supărare+.

<ăspunsul sistemului nervos autonom

/anifestările răspunsului sistemului nervos autonom în stres au fost denumiterăspunsul de luptă sau fugă. cesta este cel mai rapid răspuns la stres şi reprezintă de faptun răspuns de supravieţuire. n faţa unui pericol alternativa este clară: fuge sau luptă.Brecvenţa cardiacă şi cea respiratorie cresc, mâinile şi picioarele devin umede, pupilele sedilată, gura devine uscată, activitatea tractului gastrointestinal scade. -istemul nervosautonom este şi el implicat dar în situaţii mai puţin periculoase; de exemplu el controleazărăspunsul circulator al activităţilor curente precum trecerea de la poziţia şezând sau culcatla poziţia ortostatică.

<ăspunsul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian

cesta este de fapt răspunsul care reglează nivelul cortizolului plasmatic."roducţia de cortizol de către suprarenală se află sub controlul !ormonului

adrenocorticotrop *C2( + secretat de !ipofiza anterioară. -ecreţia de C2( la rândul eieste controlată de corticotropin releasing !ormon eliberat de !ipotalamus. Influenţaemoţiilor şi a stresului asupra producţiei de cortizol este în mare măsură realizată de cătresistemul nervos central prin intermediul !ipotalamusului. Cortizolul este implicat înmenţinerea constantă a nivelelor plasmatice ale glucozei, facilitează metabolismul lipidic,şi modulează funcţiile sistemului nervos central. n plus cortizolul afectează turnoverulmineral la nivelul osos, !ematopoieza, funcţiile musculare, răspunsul imun şi funcţiarenală.

0eacţia organismului la factorii de stres nu se limitează numai la axul !ipotalamo)!ipofizo suprarenal, ci vor fi antrenate şi celelalte glande endocrine. (ormonul de creştereşi prolactina eliberaţi de !ipofiza anterioară sunt crescuţi în diferite situaţii de stres

*cateterism cardiac, terapie cu electroşocuri, gastroscopie, intervenţii c!irurgicale, febră,exerciţii fizice intense etc+. de asemenea s)a asociat creşterea valorilor somatotropului şi

AJ

7/23/2019 1.BOALA


în cazul stresului psi!ic *examene, vizualizarea filmelor de acţiune cu scene de violenţă,înaintea eforturilor fizice deosebit de grele etc+. -upunerea îndelungată la stimuli stresanţi*stres cronic+ duce la scăderea nivelelor plasmatice ale !ormonului de creştere. &atorită

prezenţei receptorilor specifici pentru '( pe membrana limfocitară acest !ormon esteimplicat şi în răspunsul imun. "rolactina ca un mesager secundar pentru interleuDina A,

are si un efect potenţator asupra activităţii şi diferenţierii limfocitelor 3. <ăspunsul imun

Boarte multe stări morbide sunt în prezent asociate cu perturbări imune în condiţiide stres. /ecanismul prin care stresul induce perturbarea răspunsului imun nu este încă pedeplin elucidată. $xperimente din ultimii ani sugerează că răspunsul imun, sistemulnervos şi cel endocrin prezintă interrelaţii strânse prin intermediul neurotransmiţătorilor,neuropeptizilor şi al produşilor celulari din imunitate.

&iferite componente ale răspunsului imun sunt potenţial afectate de toţi produşiineuro)endocrini cunoscuţi aşa cum şi invers, produşii celulari ai răspunsului imun,citoDinele, au efecte asupra sistemului nervos şi endocrin.

Concepţia cortico-viscerală ) elaborată de "avlov şi şcoala rusă de fiziologie,

acordă importanţa ma%oră consecinţele pe care le au dereglările proceselor fundamentale*excitaţie şi in!ibiţie+ de la nivelul scoarţei cerebrale. "lecând de la experimente efectuate

pe câini şi apoi după eforturi de transpunere a rezultatelor la om, s)a emis ipoteza conformcăreia mecanismul patogenic principal ar fi cel nevrotigen. Conform acestei teorii seînţelege că în condiţii de suprasolicitare, brutală sau moderată dar prelungită, a proceselor de excitaţie sau in!ibiţie, se produce o tulburare a raporturilor dinamice dintre aceste două

procese, fapt ce provoacă tulburări ale corelaţiei cortico)subcorticale care se răsfrângasupra metabolismului celular general şi a activităţii sistemelor funcţionale, prindereglarea mecanismelor de integrare nervos)vegetativ şi endocrin. n clinică, aşanumitele

boli cortico)viscerale *ulcerul gastro)duodenal, (2, boala 3asedo5 etc.+ ar apare încondiţiile de suprasolicitare generate de mediul social neprielnic *suprasolicitări nervoase,emoţii negative prelungite, eforturi de adaptare la condiţiile sociale în plină evoluţie etc+la care trebuie adăugate particularităţile constituţionale nevrotigene. Ca viziuneintegrativă despre organism, în lumina acestei concepţii se consideră că nu există bolilocale, ci numai boli generale.

Concepţia sindromului de iritaţie vegetativă =<ell5> – pune accentul pemodificările vegetative simpato)adrenale şi parasimpatice asupra microcirculaţiei care ar determina modificarea debitului sanguin şi a permeabilităţii vasculare cu producerea detulburări metabolice locale ce duc la modificări distrofice, acumulare de apă şi electroliţiîn spaţiul interstiţial şi c!iar producerea de leziuni *ulceraţii, infarctizare, necroză+.

"ornind de la această concepţie, pe care o combină cu elemente din -indromul

'eneral de daptare, elaborat de -ell4e, <aborit dezvoltă teoria agresologică a bolilor. $lconsideră că în tabloul bolii trebuie să deosebim sindromul lezional ) manifestat prinalterări locale şi sistemice şi sindromul reacţional ) manifestat prin reacţii deapărare=compensare locale şi generale. -indromul care urmează unei agresiuni estecaracterizat printr)un dezec!ilibru postagresiv şi prin eforturile organismului dereec!ilibrare. n ansamblu se poate vorbi că apare o 0eacţie Oscilantă "ostagresivă*0O"+ numită şi 0eacţia -istemică "ostagresivă *0-"+ în care se poate distinge oreacţie neuro)vegetativă şi una endocrină, manifestate iniţial printr)o fază catabolicăurmată imediat de una anabolică.

Concepţia psihosomatică ) admiţând omul ca fiinţă tridimensională, trebuie sărecunoaştem importanţa factorilor psi!ici şi a celor sociali în geneza bolii. Concepţia

psi!osomatică urmăreşte punerea în evidenţă a rolului factorilor psi!ici în patogenia

A9

7/23/2019 1.BOALA


bolilor somatice, dar totodată, studiază mecanismele de transpunere a tulburărilor psi!iceîn simptome somatice.

"osibilitatea ca un conflict psi!ic să genereze boli somatice este condiţionată înmare măsură de teren, care la rândul său depinde de factorii genetici, ca şi de condiţiile încare s)a dezvoltat individul. "rin somatizarea unui afect se înţeleg fenomenele

neurovegetative, circulatorii, respiratorii, !ormonale, etc. ce însoţesc orice stare afectivă.Conflictul psi!ic determină tulburări generalizate.

Concepţia leziunii biochimice – <eziunea bioc!imică este consecinţa unei alterărimoleculare, a unor proteine structurale *colagen, ţesut elastic+ sau funcţionale *demembrană, receptor, !ormon+ sau a unor sisteme enzimatice.

<eziunea bioc!imică primară constă în absenţa, diminuarea sau creşterea activităţiiunor enzime sau orice perturbare a activităţii sale şi reprezintă punctul de plecare a unui

proces patologic. n patologie leziunea bioc!imică poate interesa preponderent una dincomponentele microcosmosului celular *membrană celulară, lizozomi, mitocondrii, reticulendoplasmatic ribozomi etc+.

-e susţine că în patologia clinică rolul cel mai important ar revenii leziunii

enzimatice fapt ce a dus la descrierea unui grup aparte de afecţiuni # enzimopatiile. $le se produc prin:

9. dereglarea sintezei enzimelor: enzima poate fi normală sau absentă datorită unuideficit genetic;

A. dereglarea activităţii: enzima poate fi in!ibată de un agent c!imic, datorită unuideficit de Co)enzimă sau a unui deficit de substrat;

. intensificarea activităţii sau degradării enzimatice.-pecificitatea morbidă, aşa cum este întâlnită în clinică, este determinată îndeosebi

de sediul tisular sau visceral în care predomină leziunea bioc!imică.&e exemplu la nivelul mucoasei gastrice, leziunea bioc!imică va determina

tulburarea sintezei de (Cl, mucus, ducând la apariţia unui sindrom de !iper)sau!ipoaciditate.

roteinele de stres =4>.

Când celulele şi ţesuturile sunt expuse la diferiţi stimuli, ele răspund printr)o producere rapidă a unui set, înalt conservat, de proteine numite (-" *denumire susţinutăde <indUuist şi Rumar în 9NNA+.

6umele de (-" porneşte de la faptul că iniţial, aceste proteine au fost descoperitedupă inducerea şocului caloric, !ipertermic *Craig+.

&atorită caracterului generalizat al răspunsului de producere şi apariţie a (-"

după contactul cu diferiţi stresori, unii cercetători *'onzalez+ folosesc termenul de proteine de stres *"-+.Creştere expresiei proteazelor bacteriene, sugerează existenţa unei suprasarcini

pentru sistemul celular proteolitic. "rezenţa unor proteine denaturate şi necesitatea de a leînlătura din interiorul celulei este adevăratul semnal pentru inducerea (-".

Cea mai mare parte dintre (-" sunt constitutiv exprimate în celule şi suntrăspunzătoare pentru creşterea şi diferenţierea celulară.

Creşterea expresiei (-" depinde de activitatea metabolică a celulei, fiind foarteînaltă în celulele care au rol secretor sau sunt în creştere. &e asemenea în celuleleinfectate cu virusuri litice, în care se impune o sinteză crescută a proteinelor, expresia(-" este crescută.

Când celula este supusă unui stresor, maşinăria de sinteză proteică sau maturareasistemelor proteice este modificată pentru acumularea proteinelor replicate, care rezultă

AA

7/23/2019 1.BOALA


din inducerea unuia sau mai multor tipuri de (-". <a nivel nuclear granulele pericromatiniene, reprezentând forme neprocesate ale (-" 06 m, acumulate înnucleu, indică existenţa unor modificări în 06, cum ar fi asamblarea ribozomilor lanivelul nucleolilor şi a altor complexe ribonucleoproteinice. gregarea acestor proteineapărute în nucleoli se corelează, în acelaşi timp cu in!ibarea procesării 06 ribozomal şi

biogeneza ribozomilor. $fectul asupra citosc!eletului sau filamentelor intermediare,distribuite ca o reţea fină în citoplasmă constă în aglomerarea acestor filamente şiredistribuirea lor în formă de colivie în %urul nucleului, urmată de redistribuireamitocondriilor şi polizomilor către aceeaşi zonă.

Observaţiile de microscopie electronică apreciază existenţa s5ellinguluimitocondrial, a cristelor proeminente şi expansiunea spaţiilor dintre criste, fenomene,care reflectă in!ibarea funcţiei mitocondriale odată cu scăderea nivelului de 2" dincelulă, datorită stresului. lterarea maşinăriei secretorii de proteine este esenţială înspecial la nivelul aparatului 'olgi, care se dezintegrează şi se fragmentează. cestemodificări sunt reversibile. "entru aceeaşi perioadă de timp nu se produce nici omodificare în celulele gliale. Creşterea expresiei (-" KJ, după isc!emie, în neuronii

piramidali ai !ipocampului este considerată ca dovadă asupra posibilităţii de stimulare aexpresiei diferitelor forme de (-", de către diferiţi stresori, cu sublinierea că nu toate (-"ar avea un efect protector în realitate */iller +.

-e insistă tot mai mult asupra ipotezei conform căreia alterările intracelularedatorită stresului sunt secundare alterărilor c!imice şi metabolice ale fluidului din mediulîncon%urător extracelular.

'&presia genică.

/odificarea expresiei receptorilor, ca răspuns al funcţiilor genice faţă de stres, semanifestă în două modalităţi la fel de frecvente: )Creşterea densităţii receptorilor H(2,

6/&. *6 metil & aspartat+ &o5n regulation cu efect de desenzitizare la stresori şicreşterea concomitentă a toleranţei încrucişate *cross tolerance+.

1ariabilitatea genetică a mediatorilor endogeni, care constituie direcţiile sau căileevolutive ce se desc!id odată cu producerea contactului dintre organism şi stresor,guvernează extinderea răspunsului la stres. 2oate genele, care codifică proteineleimplicate în transducţia diferitelor cascade enzimatice intra şi extracelulare, suntrăspunzătoare de diferenţierile sau de variabilitatea extraordinară interindividualăobservată în legătură cu răspunsul la stres.

-tudiul genetic aprofundat şi mai ales observaţiile efectuate asupra expresieigenice a diferiţilor mediatori endogeni, a devenit extrem de important pentru cercetători.

6oile cunoştinţe genetice au adus posibilitatea aprecierii individualizate a riscului dedezvoltare a răspunsurilor anormale, aberante ale unui organism la diferite forme destresori. &atorită acestui fapt, unii pacienţi pot beneficia mai mult decât alţii de strategiileantimediatori, cunoscute fiind predispoziţiile lor genetice de a elibera un nivel mai ridicatde mediatori la semnalele transmise de stresori.

1.boala

Documents