1986

1990s

2002

2008

1992-1993

1999

1988

1957

1962

1961

1963-1967

1971

1981

1984

2001

2005

1994

1995

2003

1970s 1980s

2004 &

2007

1973

1992

Spania și Portugalia intră în UE, generând creșteri și mai mari ale producţiei totale de fructe și legume, ulei de măsline și vin.

Apar mai multe crize privind siguranţa alimentară [Encefalopatia spongiformă bovină (ESB) sau boala vacii nebune, uleiul de măsline contaminat, prezenţa dioxinei în hrana animalelor] și se intensifi că preocupările privind bunăstarea animalelor. Protecţia consumatorilor ocupă un loc din ce în ce mai important în cadrul PAC.

Ca parte a sprijinului său pentru ţările în curs de dezvol-tare, UE oferă acces fără taxe vamale, în cadrul iniţiativei Totul în afară de arme, pentru toate bunurile (exceptând echipamentul militar) provenind din cele mai sărace 50 de ţări ale lumii.

PAC s-a schimbat și se va schimba în continuare pe măsură ce va răspunde cerinţelor consumatorilor și pieţei în contextul noilor provocări din domeniul siguranţei alimentare, schimbărilor climatice, gestionării apei, energiei regenerabile și biodiversităţii. Miniştrii UE au ajuns la un acord politic privind revizuirea politicii agricole comune („Evaluarea stării de sănătate a PAC”).

Se pune un accent mai mare pe calitate. Se stabilesc norme noi care promovează investiţiile în ferme, activităţile de formare, îmbunătăţirea prelucrării și a comercializării produselor agricole. Se iau măsuri de promovare a alimentelor tradiţionale și regionale.

Se adoptă Agenda 2000, un program vizionar de reformă al PAC care consolidează procesul început în 1992 cu scopul de a stimula fermierii să se adapteze și mai mult la cerinţele pieţei în paralel cu diminuarea în continuare a susţinerii preţurilor și cu accentuarea cerinţelor de calitate. Agenda 2000 introduce o serie de măsuri de încurajare a dezvoltării economice, sociale și culturale a zonelor rurale. Dezvoltarea rurală devine un element central al PAC.

În 2004, prin cea mai mare extindere din istoria sa, UE primește 10 ţări (Cipru, Estonia, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia). Cu Bulgaria și România, care aderă în 2007, numărul membrilor crește de la 25 la 27. Noii membri dublează populaţia UE ocupată cu agricultura, în rândurile căreia se numără mulţi fermieri care practică agricultura de subzistenţă.

La patru ani de la introducerea cotelor de lapte, se iau noi măsuri de reducere a supraproducţiei și a cheltuielilor. Fermierii sunt plătiţi pentru a nu cultiva o parte din terenul deţinut (așa-numita scoatere a terenurilor din producţia comercială) și se fi xează o limită pentru cheltuielile totale din agricultură. La sfârșitul anilor ’80 încep să se introducă în PAC prevederi privind îmbunătăţirea infrastructurii fermelor, formarea fermierilor și performanţa de mediu în agricultură.

Grecia se alătură UE, mărind numărul de produse mediteraneene, cum sunt măslinele, care intră sub incidenţa PAC.

Se face un prim pas pentru a controla supraproducţia: introducerea cotelor de lapte limitează cantitatea pe care o poate produce un fermier, în încercarea de a opri scăderea preţurilor cauzată de supraproducţie.

Negocierile comerciale internaţionale cunoscute sub denu-mirea de Runda Uruguay conduc la deschiderea comerţului mondial. Principalele ţări dezvoltate inclusiv UE convin să-și reducă asistenţa acordată propriilor fermieri, taxele la import și subvenţiile la export. Runda Uruguay conduce la crearea unui nou organism, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Se lansează o nouă rundă de negocieri comerciale în cadrul OMC, cunoscută de data aceasta sub denumirea de Agenda de dezvoltare Doha. Unul dintre obiective este reducerea în continuare, de către UE și SUA, a sprijinului intern pentru sectorul agricol în paralel cu acordarea unui acces mai mare pe pieţele proprii pentru importurile agricole din ţările în curs de dezvoltare.

Dezvoltarea rurală este așezată pe o nouă bază, cu scopul de a promova activităţi mai diversifi cate în mediul rural, de a conserva mediul și habitatele naturale, de a sprijini agricultura durabilă și efi cientă și produsele de înaltă calitate și de a promova inovarea și noile tehnologii. Politica de dezvoltare rurală este pusă în aplicare prin programe regionale și naţionale în timp ce UE stabilește direcţia de urmat prin linii directoare strategice.

Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE. Se prevăd măsuri speciale pentru fermierii din zonele cu condiţii difi cile – caracterizate deseori printr-un relief muntos și o climă arctică. Suprafaţa împădurită a UE crește direct cu 70 %.

Pornind de la Agenda 2000 și de la modifi cări anteri-oare este introdus un pachet major de reformă a PAC. Majoritatea ajutoarelor nu mai este legată de volumul producţiei. În schimb, fermierii primesc plăţi directe, bazate pe nivelurile precedente ale sprijinului din cadrul PAC. Sunt plătiţi, totuși, mai puţin dacă nu îndeplinesc standardele de protecţie a mediului, siguranţă alimentară și bunăstare a animalelor. Se introduce un mecanism prin care plăţile directe se reduc, pentru a putea orienta fondurile către dezvoltarea rurală. Mecanismul nu se aplică fermelor mici.

Perioadă de criză pentru PAC. Susţinerea preţurilor se dovedește a fi prea efi cace, stimulând producţia de alimente astfel încât UE produce în curând mai mult decât are nevoie. Stocurile se acumulează, iar costurile explodează. Supraproducţia creează munţii de unt, cereale și carne de vită și lacurile de vin și lapte de tristă celebritate. Surplusul este vândut pe pieţele mondiale la preţuri subvenţionate, deseori mai scăzute decât cele practicate de fermierii din ţările în curs de dezvoltare. Cererile de reformare a PAC sunt din ce în ce mai frecvente. În cursul acestei perioade, crește importanţa sprijinului fi nanciar pentru fermele din zonele montane și cele mai puţin favorizate.

Cei șase membri fondatori semnează Tratatul de la Roma prin care ia fi inţă Comunitatea Economică Europeană (UE de astăzi). Tratatul fi xează obiective-cheie pentru agricultură – alimente accesibile pentru cetăţeni și un trai decent pentru fermieri.

PAC indică drumul care trebuie urmat. Este creată piaţa agricolă unică a UE, cu propria monedă de referinţă pentru schimburile agricole interne – Unitatea de cont europeană (EUA). EUA este precursoarea EUR. În 1962, EUA este echivalentă cu dolarul american.

Se lansează Politica agricolă comună (PAC). Este prima și singura politică a UE cu adevărat comună. Principiul de bază este susţinerea preţurilor practicate de fermieri. Produsele agricole se vând liber pe teritoriul UE, la preţuri comune. Importurile mai ieftine sunt impozitate, iar exporturile sunt subvenţionate dacă preţul pe piaţa mondială este mai mic decât cel pe piaţa UE. Politica este fi nanţată prin contribuţiile statelor membre. Ţările mai bogate contribuie mai mult la fi nanţarea PAC decât cele mai sărace.

Preţurile garantate pentru principalele produse agricole stimulează producţia și măresc efi cienţa. Ca unică politică la nivelul UE, PAC își rezervă partea leului din bugetul UE (87 % în 1970). Pe măsură ce se extinde gama de politici ale UE, scade partea din buget alocată PAC, care se situează acum sub 45 %.

Ca parte a responsabilităţilor sale internaţionale, UE își deschide piaţa pentru importurile, inclusiv de produse agricole, provenind din ţările în curs de dezvoltare, în cadrul Sistemului de preferinţe generalizate. În 1975, acordă un tratament încă mai favorabil importurilor de la partenerii săi din grupul statelor din Africa, Caraibe și Pacifi c (ACP).

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la UE. Printre consecinţe se numără creșterea puternică a șeptelului ovin din UE și aplicarea unui tratament special pentru importurile alimentare tradiţionale britanice (mai ales zahărul din Commonwealth și untul din Noua Zeelandă). Adaptarea la aceste schimbări mărește costurile PAC.

PAC trece printr-o serie de reforme în urma cărora fermierilor li se acordă ajutoare sub formă de plăţi directe iar susţinerea preţurilor se reduce treptat. Se introduc scheme de ajutoare pentru a încuraja fermierii să respecte mai mult mediul și să practice o agricultură mai puţin intensivă. Reformele coincid cu Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro din 1992, la care se lansează principiul dezvoltării durabile.

Politicaagricolăeuropeană de-a lungul anilor

PAC evoluează odată cu nevoileşi aşteptările societăţii

Politica agricolă europeană de-a lungul anilor

Politica agricolă comună (PAC) a ajutat la conturarea Uniunii Europene de astăzi. A fost creată pentru a asigura cetăţenilor alimente de calitate la preţuri accesibile, iar fermierilor o remuneraţie echitabilă pentru munca lor. Deși circumstanţele s-au schimbat de-a lungul anilor, aceste ţeluri sunt încă valabile astăzi. Așa cum a fost iniţial concepută, PAC și-a atins obiectivele dar a creat pe parcurs surplusuri masive. În ultimii 20 de ani, UE a reformat PAC reducând costurile, eliminând supraproducţia și reorientând-o către dezvoltarea durabilă. Surplusurile au dispărut practic dar PAC se adaptează în continuare – la dinamica în schimbare a pieţelor agricole, la cererea consumatorilor pentru alimente mai sigure și de calitate mai bună și la noile provocări aduse de schimbările climatice.

Europe Direct este un serviciu care vă ajută să găsiţi răspunsuri la întrebările dumneavoastră legate de Uniunea Europeană.

Număr de telefon gratuit (*):00 800 6 7 8 9 10 11

*Anumiţi operatori de telefonie mobilă nu permit accesulla numerele cu prefi xul 00800 sau taxează aceste apeluri.

KF-8

0-08

-415

-RO

-C

European CommissionAgriculture and Rural Development

Comisia EuropeanăAgricultură şi Dezvoltare rurală

Comisia europeanăDirecţia Generală pentru agriculturăşi dezvoltare rurală

http://ec.europa.eu/agriculture/

DOI: 10.2762/17190