monitorul cultural · 2017-09-27 · octombrie 2017 5 culturalural 4 octombrie 2017 cult mana...

MONITORUL CULTURALLunar arădean de informaţie culturală Octombrie 2017

Lunar arădean de informație culturalăSupliment al revistei de cultură „ARCA”

Anul XI, nr. 7 (86) – octombrie 2017

Redactor-șef: Ioan Ma uț

Colaborează: Rodica Colta, Ovidiu Pecican, Adelina Stoenescu, Eugenia Crainic, Sorin Sabău, Viorel Nistor, Corina Huţan,

Eugen Rogojan, Horia Truţă.Prezentare ar s că: Laurian Popa

Design: Ghizela ŞerbanCorectură: Adriana Sasu

DTP: Filip Cenade

Tipar: Tipografi a TRINOM AradEditor: Centrul Cultural Județean Arad

www.ccja.roResponsabilitatea pentru conținutul textelor revine autorilor.Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modifi cările

survenite în programul ins tuțiilor.

ISSN 2559 - 1126ISSN-L 2559 - 1126

uralculturalcultculturaloctombrie 2017 3

ED

ITOR

IAL

Născută la 8.03.1974.Absolventă a Liceului de Artă ,,Ion Vidu” Timișoara – specializarea – grafi că.Licenţă şi master în arte plastice, decorative si design, - specializarea Pedagogia Artei, Facultatea de Arte şi Design.Participă la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate. Are mai multe lucrări în colecţii particulare.Facebook: Sofi aKlemenco1

Acest număr este ilustrat cu lucrările artistului plastic

Sofi a KlemencoDespre promovare și dubași

Îmi amintesc cum în copilărie, toate evenimentele locale erau anunțate de către dubașul satului. Acesta venea cu

bicicleta, oprea la fi ecare intersecție, bătea toba până ieșea lumea la uliță, apoi începea să spună cu voce tare veștile de la orânduire, punctând cu două bătăi de tobă trecerea de la una la alta. Așa știa tot satul ce porunci mai dădea primăria, ce amenzi vor primi și chiar primeau cei care nu-și făceau curat în fața casei, nu curățau șanțurile dar și când venea caravana cinematografi că sau vreun spectacol cu vede-tele vremii. Antologic a fost mesajul primăriei legat de țapul de prăsilă pe care aceasta îl avea în proprietate și care îi cam împungea pe săteni când era adus de la stână: „Atențiune! Pă sară buie țapu-n sat! Pă cine ‘npunje, primăria nu răspunghe!” aclama hotărât și bățos dubașul.

Paradoxal, dar astăzi cu toată tehnologia modernă de infor-mare și promovare, mi-e dor de niște dubași care să meargă pe jos sau cu tramvaiul prin oraș să bată toba și să strige ca să audă toată lumea despre ce vor păți (și chiar să pățească!), cei care nu păstrează orașul curat, nu-și repară casele, dar și despre eveni-mente culturale, unele notabile, care trec, uneori, pe lângă noi ca acceleratul pe lângă Mișca...

Ioan Matiuţ

Sofi a Klemenco, One way (detaliu)

Sofi a Klemenco, One way ticket I (detaliu)

octombrie 2017 5uralcultural

4 octombrie 2017

cultcultural

Mana vacii, lapte „furat”, lapte „întors”

U n alt aliment obișnuit în părțile arădene este laptele. Dacă laptele şi preparatele din lapte nu au fi gurat

niciodată în grupul alimentelor rituale sau festive, el este ne-lipsit de pe masa cotidiană a românilor din zonă. Încă din secolul al XVIII-lea, românii din aceste ţinuturi apar înregistraţi în conscripţii ca şi crescători de vite, bivoliţe, oi şi capre. Tradiţia este însă mult mai veche iar rasele au-

tohtone au fost Vaca roşie cu pete (Bălţata românească), Vaca sură, ungurească, Ţurcana sârbească (Raţca), Ţurcana românească, Ţigaia (oaia ungurească). Exceptând negustorii care aveau turme mari de vite sau oi, în gospodăriile locale, în general, erau 1,2 până la 4 vaci şi 8 până la 10 oi.

Animalele erau ţinute în trecut pentru necesităţi personale, oamenii vânzând doar surplusul de lapte şi de preparatele produse

în casă din acesta. Cu cana de lapte

de vacă se începea ziua, brânza de vacă se mânca cu mămăligă, cu aluaturi făcute în casă sau se băga în plăcinta coardă, laptele acru însoţea adeseori mâncărurile mai grase. Prin urmare, existenţa cotidiană a oamenilor din zonă a fost con-

diţionată de cantitatea şi calitatea laptelui, adică de mana laptelui, de mana vacilor.

Pentru a asigura sporul laptelui, când făta vaca, în zona Gurahonţului, gospodina chema copiii la mâncat jintiţa. În timp ce mâncau, femeia îi stropea cu apă strecurată prin sită, ca, prin simili-tudine, să aibă vaca lapte.

Principala grijă a fost însă, pretutindeni, protejarea rituală a animalelor de stricări şi de furtul de lapte pe cale magică, de către persoane care ştiau să facă acest lucru.

Memoria culturală a satelor păstrează şi azi un adevărat reperto-riu de „experienţe” trăite de unii membri ai comunităţii, în care ani-malele şi-au pierdut laptele, în care bosorcăi, transformate în câini, au intrat în grajd şi au supt laptele de la vacă, sau în care, câte o fe-meie, prin magie de contact, a luat laptele de la vaca vecinilor şi l-a mutat la vaca ei. Ele s-au transmis în timp ca pilde, pentru a nu se mai întâmpla, şi pentru ca oamenii să ştie să se ferească.

Iuliana Zoica din satul Avram Iancu (com Vârfuri) îmi ex-plica în 2005, referitor la bosorcă: „Ieste d-astea care ştiu să ducă laptile. Ieste din iele şi mai ştirite, da ieste aşe care nu să ştie dă iele. Ele-s aşa născute. Iele vin noaptea şi povestea îi că ice că să face nu om. Cine ştie. Cine o văzut? Să ştimbă noaptea şi vin. Scade laptele dă la vacă şi nu mai are vaca lapte.” Zoica era convinsă că în iarna aceea şi de la vaca ei a luat bosorca laptele: „Io şi io îm tân că vaca me numa d-acle nu mai are lapte. Că avu ie atita şi amu nu mai are nimic.”

În acelaşi an, Viorica Neag din Măgulicea (com.Vârfuri) povestea despre modul în care poţi să aduci, tot prin magie, bosorca vinovată de furtul de lapte: „Zâce că era un fel dă, nu ştiu cum să vă explic...Să vedea aşa p-afară alb, cum îi jintiţa dă la vaci. Aşe groasă. Zâce că-i borâtură dă bosorcă. Şi atuncea că dânt-acela să iei, în zâua respectivă, şi să arz cuptorul cum să coace la noi pita şi atunci să arz cuptoru acela şi să iei d-aceia şi să arunci în fundu cuptorului. Şi bătrânii aşe să ţâneu că cu aceia cine îi bosorcă trebi să vină în zua ceia, după ceva la tine să-i dai, ori apă ori ceva dân casă, ceva, ceva. Şi zâce că să nu-i dai, că Doamne ferit-o, să nu-i dai.”

O altă întâmplare, din satul Cărand, a povestit-o Vasile Rus, în anul 2015: „Poi o fost mai dămult, am auzit şi io că iera dă aci dă la noi o vecină, mai încle o fost, şi o avut o slugă şi înt-o dimineaţă vecina n-o putut să margă cu vaca şi o trimăs sluga, şi i-o dat o joardă şi o dat pă vacile dân sat. Şi i-o zâs să ai grije, te duci şi când loveşti vaca cu joarda să zâci d-aci oleacă, d-aci oleacă .O gândit iel că ce să zâcă iel ce-o zâs gazda şi o zâs d-aci tăt, d-aci tăt. Sara când o vinit acasă, vaca s-o dat păstă cap şi-o crăpat şi o ieşit laptile pă su poartă în drum. Aşe zâce mama. Aceea o fost Mâţoaie, că Mâţu o zâs cătă familia ceia”.

În sfârşit, dacă pentru agresorii nocturni, care intrau în grajd, se punea la uşi şi la ferestre usturoi, urzici, rug strâjesc, cu vecinele sus-pecte, oamenii încercau să întrerupă contactele acestora cu anima-lul. Nu dădeau căni cu lapte, nu lăsau să fi e atinsă vaca. Când, totuşi vaca îşi pierdea dintr-o dată laptele, când la muls ieşea sânge, oa-menii căutau un vraci, o bătrână ştiutoare, care să întoarcă laptele pe cale magică la animal. Referitor la aceste vindecări, Iuliana Zoica îşi aminteşte că, în copilăria ei, în sat erau oameni care descântau în tărâţe şi sare şi aduceau laptele-napoi.

Schimbările din viaţa satului, modernizarea, colectivizarea au transformat toate aceste întâmplări, trăite cândva, de cineva, în poveşti pe care nu le mai spun decât bătrânii, când are cine să-i as-culte.Laptele şi-a pierdut şi el importanţa în viaţa ţăranului.

După ce, în perioada comunistă, a fost colectat pentru fabricile de lactate din judeţ, odată cu desfi inţarea acestora, surplusul de lapte a devenit inutil. Cei mai mulţi îl dau la porci. Numărul vacilor în sate scade şi el de la un an la altul, fi indcă zoala e prea mare iar câştigul prea puţin.

Dr. Rodica Colta

TRA

DIŢIITR

AD

IŢII

octombrie 2017 76 octombrie 2017

uralculturalcultcultural

Profesorul Coriolan Petranu şi călătoria sa de studiu pentru cercetarea

bisericilor de lemn în judeţul Arad din anul 1925 (I)

Născut la 19 ianuarie 1893, în localitatea Şiria, Coriolan Petranu a studiat istoria artei la universităţile din Bu-

dapesta, Berlin şi Viena. După ce, pentru scurt timp, a lucrat la Muzeul de Belle Arte din Budapesta (1918), a ales cariera universitatră, devenind profesor la catedra de Istoria Artei din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofi e a Universităţii Daciei Su-perioare din Cluj. În paralel, timp de doi ani (22 ianuarie 1920 – 1 aprilie 1922) a fost şi inspector al muzeelor din Transilvania,

fi ind numit în această funcţie de către Consiliul Dirigent. În calitatea sa de inspector, a vizitat toate muzeele din Transilvania, constatând starea deplorabilă în care se afl au acestea, după Primul Război Mondial. Tot atunci, a început şi o corespondenţă cu directorul Palatului Cultural din Arad, dr. Lazăr Nichi, continuată în întreaga perioadă interbelică. Din această corespondenţă, ni se pare deosebit de interesantă o dare de seamă din anul 1925 a profesorului Coriolan Petranu, privind „călătoria de studiu pen-

tru cercetarea bisericilor de lemn” din judeţul Arad. Afl ăm astfel că, cercetarea avea drept scop transportarea unei biserici de lemn în oraşul Arad şi inventarierea obiectelor de muzeu.

Cu toate greutăţile de comunicaţie deosebit de rudimentare în acea perioadă, profesorul Petranu reuşeşte să ajungă să cer-ceteze în numai 15 zile (din luna august, 1925) un număr de 50 de biserici din plasele Hălmagiu, Radna dar şi Brad (din judeţul Hunedoara). Pentru fi ecare din aceste biserici de lemn s-au făcut măsurători, li s-a desenat planul, s-au cules date despre trecutul lor, au fost fotografi ate şi descrise. În acelaşi timp, s-a făcut şi un inventar al obiectelor de cult.

Despre rezultatele acestei cercetări, profesorul Petranu declară că sunt din cele mai îmbucurătoare, deoarece: „…au fost examinate bisericile noastre cu totul necunoscute, nepubli-cate, prin urmare neapreciate de oamenii de ştiinţă; materialul adunat prin noutatea lui, apoi prin valoarea istorico-artistică va servi la înţelegerea şi aprecierea valoroasei noastre arte naţionale.

Monumentele sunt din sec. 18-19 asemenea şi pictura, ele reprezintă un amalgam interesant de infl uenţe bizantine şi apusene”. Entuziasmul este atât de mare încât profesorul are în vedere că, în câteva luni, să valorifi ce roadele aces-tei cercetări într-o „carte sau broşură mai voluminoasă”, şi, printr-o conferinţă cu proiecţii care să aibă loc în luna ianuarie a anului 1926, la Arad. De asemenea, declară că, va folosi materialul cules şi la cursurile sale universitare.

Raportul cuprinde şi câteva recomandări:Ca tip reprezentativ pentru bisericile vechi de lemn din

judeţul Arad, Coriolan Petranu o propune pe cea din Căpruţa cu menţiunea de a i se repara turnul şi a se feri de deteriorare pictura ce datează din anul 1813. Pentru transport, sugerează ca acesta să se facă pe apă (pe râul Mureş), aşa cum s-a mai procedat cu alte biserici strămutate, în trecut. Tot din biserica din Căpruţa, ar trebui selectate obiectele de cult cele mai vechi şi valoroase din punct de vedere artistic.

Pentru Muzeul bisericesc al Diecezei Aradului, pe care Epis-copia doreşte să-l înfi inţeze, propune o serie de obiecte de cult inventariate de el în teren, iar ca loc de expunere recomandă clădirea Palatului Cultural care are sălile cele mai potrivite.

Pe viitor, recomandă ca dărâmarea bisericilor de lemn în Episcopia Aradului să nu se facă decât dacă Comisia Monumen-telor Istorice şi-a dat consimţământul.

Să se înceapă cât mai curând achiziţionarea de obiecte de artă ţărănească (costume populare, broderii, cusături, obiecte din lemn etc.), iar pentru această activitate să se asigure o sumă de bani realistă.

Propune oraşului şi judeţului Arad să sprijine fi nanciar publi-carea cărţii sale despre „Bisericile de lemn din judeţul Arad”.

Muzeograf, Sorin Sabău

ETN

OG

RA

FIE

Sofi a Klemenco, Linia verde



Monumentul Libertatea

Monumentul numit Libertatea, semnat de echipa sculp-torului Zala Gyorgy, a fost inaugurat cu mare fast la 6

octombrie 1890, în piaţa centrală a Aradului (azi Piața Avram Iancu). El făcea parte din seria construcţiilor care trebuiau să elogieze cei 1000 de ani europeni ai maghiarimii.

Imediat, după instalare şi expunere publică, nu au întâr-ziat opiniile, în mare parte contradictorii. Unele susţineau că monumentul oglindeşte realist spiritul de sacrifi ciu şi dorinţa de libertate a ungurilor, altele argumentau că lucrar-

ea prezintă adevărul despre politica expansionistă a maghia-rimii, ca o expresie a do-rinţei de dominare şi intoleranţei lor milenare. Deoarece ideologia statului ungar de atunci, era în contradicţie cu interesele naţionale ale românilor din părțile locuite majoritar de români, era fi resc ca simbo-lul statuii să nu declanşeze aprecierea şi entuziasmul acestora, ceea ce rămâne va-labil şi astăzi. Realizată, în spiritul unei monumentali-tăţi academizante, impreg-nată de mentalitatea eroi-zantă de sorginte romantică,

ce poate părea desuetă pentru sensibilitatea noastră de acum, obiecte-le şi tematica monumentului sunt totuşi parte din istoria Aradului.

Fără să fi e o capodoperă, sculptura este valoroasă din punct de vedere artistic, mai ales prin echilibrul proporţiilor şi monu-mentalitate. Înaltă de 11,22 m, lucrarea alcătuită din şapte per-sonaje, se constitue într-un grup statuar alegoric, care prin șase microteme aduce omagiu Eroilor Revoluţiei Ungare din 1848-1849 şi în speţă, celor treisprezece generali ai armatei revo-luţionare maghiare, executaţi la Arad, în 6 octombrie 1849.

Tema este susţinută de sculptura centrală, reprezentând Patria ungară, o femeie înaltă, liberă, puternică, cu aspect ro-bust şi degajat, energică şi războinică, a cărei voce este ascultată în sfaturile patriei. Întregul ansamblu evidenţiază imaginea acestei tinere, în totalitate maghiară, atât în exprimare cât şi ca realizare plastică.

În jurul ei pe un plan inferior, se pot vedea pe cele patru laturi, tot atâtea compoziţii alegorice, reprezentând Deşteptarea libertăţii, Spiritul de Luptă (Forța) și de Sacrifi ciu, Luptătorul muribund (Eroul).

Soclul circular din granit este ornat de jur împrejur, în altorelief, cu medalioanele – portret de formă rotundă, ai celor Treisprezece Generali Martiri ai Revoluţiei Maghiare de la 1848, înfăţişaţi în viziune frontală sau de profi l trei/pătrimi, cu faţa întoarsă spre privitorii cărora li se adresează, corespunzând ast-fel unei expresii picturale.

Din punct de vedere artistic, sculptura este imaginea artei clasice, în care autorul, pornind de la cunoştinţele sale cu privire la forma umană, nu şi-a propus să imite chipuri anume, cu toate imperfecţiunile, ci o imagine a unor semeni, ale căror forme de mare simplitate, sunt expresive. Ideile sunt narate clar, într-un mod uşor de înţeles, fără texte, fi ind folosite exclusiv mijloace artistice şi simboluri cunoscute. Prin modul de exprimare, proporţia volumelor, calitatea materialelor (bronz şi granit), precizia execuţiei, lucrarea este caracteristică Renaşterii, fi ind singulară pentru acestă zonă istorico-geografi că.

La câteva luni după instaurarea în Arad a administraţiei româneşti, în 10 octombrie 1919, Romulus Veliciu, prefectul municipiului, a propus Consiliului Local demontarea ei, alături de alte lucrări similare, motivând că, nu puteau fi apărate îm-potriva unor acte de vandalism, decât cu sprijinul armatei. Acţiunea a fost încredinţată în 1925 fi rmei Raff aelo Vignoli, proprietarul unei turnătorii artistice, fi ind evitată distrugerea pieselor care au fost puse la păstrare.

Demersurile politice, pntru remontarea statuii, făcute după 1990, au fost fi nalizate în 2005, prin Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, realizat prin așezarea monumentului Libertatea, res-taurat în totalitate de sculptorul arădean Kocsis Rudolf, alături de Arcul de Triumf al Revoluției Române de la 1848, creație a artistului bucureștean Ioan Bolborea.

Horia Truță

MO

NU

ME

NTE

Sofi a Klemenco, Detaliu lucrare EU



FOLC

LOR Jocuri populare din Sâmbăteni

Datele culegerilor: 18.09. 1973Numele informatorilor: Culi Iancu 67 ani, Vanu Lazăr zis Hanga 51 ani, Cerău Lazăr 43 ani, Stai Ioan zis Băbălău 51 ani, Bărdăcuţ Petru 33 ani, Berar Maria 58 ani, Anti Ioan 34 ani, Ioţi Teodor 31 ani, Comloşan Petru 58 ani, Mihulin Augustin 45 ani, Pai Gheorghe 38 ani, Stoia Mircu 45 ani, Calimovici Ioan 34 ani, Verişan Octavian 45 ani, Iacob Nicolae 40 ani.

Muzicanţii: Ioţi Nicolae 53 ani-trompetă, Baba Lucian 20 ani, Pai Remus- saxofon, Mircu Marius 30 ani-acordeon.Repretoriul de jocuri: Ardeleana, Sorocu, Pe picior, Învârtita, Duba, Desca, Ram pa pa, Ariciu, Pănariu, Visa, Leuca, A cârnilor, Belita, Mătura, A ursului, Tupăita, Mureşălu şi Căluşeriu.

- Melodiile jocurilor din repertoriul tradiţional şi a celor ocazi-onale au fost culese de la Ioţi Nicolae zis Vâtca. El ne relatează că a învăţat melodiile jocurilor de la Lică Şoimoşan lăutar vechi, care a înregistrat cu Ioan.T. Florea o parte din Ardelenele şi repertoriul Sâmbăteniului.

Profesorul Slobodan Pasculovici a realizat mai multe culegeri de obiceiuri de Crăciun şi a înregistrat de multe ori taraful din Sâmbăteni.

1. ARDELEANA

- Joc mixt cu o organizare spaţială în şir liber pe suprafaţa de joc cu variantele: Lunga şi Zdrăncănita sau Ardeleana bătrânească, dispărută din repertoriu. Din relatările celor mai în vârstă dar mai ales a lui Vanu Lazăr zis Hanga, la acest joc băieţii lăsau fetele în spate, se prindeau de umeri şi făceau fel de fel de fi guri de picioare.

Din punct de vedere ritmic, în joc predomină paşii sincopaţi cu diverse combinaţii ale amfi brahului şi spondeului. Figurile de joc se execută după un număr nelimitat de ori, după bunul plac al parten-erilor. Cinetica jocului relevă frecvenţa paşilor sincopaţi, încrucişaţi, tropotiţi, combinaţi cu uşoare arcuri ale picioarelor. La începutul plimbărilor şi a învârtirilor în perechi predomină paşii vârf-toc. Cei

mai buni cunoscători ai jocului fac la început o pauză, apoi pe măsura a doua întră cu un pas accentuat pe valoare de pătrime după cum se poate vedea şi din acest portativ coregrafi c:

Această modalitate de începre a jocului, am întâlnit-o în mai multe localităţi din Podgoria Aradului: Păuliş, Cuvin, Miniş, Covăsânţ şi la Galşa

La Ardeleana din Sâmbăteni întâlnim o mare varietate de paşi iar fata în joc se adaptează foarte uşor de la un partener la altul.

La fi gura de joc Nr. 2 Plimbare cu paşi încrucişaţi semnalăm amplitudinea piciorului activ concomitent cu arcuirea celui de spri-jin. Aceste structuri completează într-un mod armonios patrimo-niul coregrafi c al localităţii.

Suprapunerea pe melodie este concordantă. În anul 1973, am făcut primele culegeri privind repertoriul

tradiţional de jocuri. Încă de atunci am semnalat prezenţa paşilor cu structura de tipul dohmiacului ascendent, mai uşor de asimilat de către tinerii din localitate. Formaţiile de dansuri au preluat acestă structură şi în acest an când relatăm despre folclorul tradiţional cred că Ardeleana bătrânescă a dispărut cu totul din repertoriul lo-cal, fi ind înlocuită cu această buruiană care s-a răspândit în ma-joritatea zonelor folclorice arădene.

Viorel Nistor


cultural

Istoria Aradului în oglinzi mişcătoare

Adolescenţă aurită la Arad

Nu cred că s-a observat până acum că episodul arădean al formării criticului Mircea Zaciu a lăsat urme adânci

în memoria lui. Fostul elev, venit cu familia lui în refugiu din Satu Mare, foarte curând după Diktatul de la Viena, amintește în interviurile date diverșilor reporteri, de-a lungul anilor, și pe care i le-a cules și adus împreună între copertele aceleiași cărți tânărul Grațian Cormoș despre acei ani. Uneori o face mai fugar (p. 38: „...eram atunci elev la Arad, unde ne refugiasem...”; p. 28: „...elev la excepționalul liceu arădean «Moise Nicoară»...”), alte ori mai pe larg. Bunăoară: „La Arad, între 1940 – 1945, am avut bucuria unei adolescențe aurite, la care mă întorc cu multă nostalgie. Liceul «Moise Nicoară», condus [pe atunci] de un reputat

matematician, Ascaniu Crișan, pedagog sever, dar cât de efi cace!, acest liceu, zic, m-a format in-telectualicește, în primul rând, prin bunii mei profesori de ro-mână...” (p. 117). Contrastul – nu

neapărat ironic – nu scapă privirii. În instituția de educație condusă de un iscusit matematician, cei cu acțiunea formativă cea mai profundă și mai încununată de succes rămân... dascălii de limbă și literatură română.

Imaginea mediului profesoral din perioada interbelică este completată de profesorul Zaciu cu un alt prilej într-un sens oarecum neașteptat, căci este vorba despre standardele și stilul lor de viață. „Toți profesorii mei de liceu – de la Arad și Oradea – făcuseră, înainte de al Doilea Război [Mondial], vacanțele în străinătate, fără să se resimtă fi nanciar” (p. 208). Evocarea lor este nu doar nostalgică, ci și admirativă. Ea vine din partea unui mare iubitor de călătorii pe care împrejurările – interdicțiile din vremea comunismului la adresa libertății de voiaj a omului simplu – i le-au suprimat, în cele mai multe dintre cazuri.

Din aceeași epocă, Mircea Zaciu mai reține și bucuria desco-peririi cărților într-o librărie discretă a orașului nostru. „Aveam «cont deschis» la un mic librar din Arad, unde puteam scotoci în raft uri, găsind astfel ediții dinainte de război din Hortensia Papadat-Bengescu, G. M. Zamfi rescu, Anton Holban, E. Lovi-

nescu (romanele din ciclul Bizu), dar și scriitori mai apropiați de adolescența mea, fi rește: Delavrancea, Ionel Teodoreanu...” (pp. 39-40) Au fost lecturi fundamentale pentru elevul de atunci, și cu siguranță că au contribuit și ele la pregătirea apariției viitoru-lui scriitor.

Și evocarea morții lui Nicolae Iorga se leagă de Arad, pentru că acolo l-a surprins vestea despre asasinarea barbară a marelui savant și patriot. „Eram în clasa a doua de liceu, la Arad, când altă mare fi gură a neamului nostru cădea ciuruită de gloanțe, în marginea unei păduri. [...] ...Era ca o imensă rușine și o ireproșabilă culpă, un simbol de jertfă, totodată, care m-a mar-cat pentru totdeauna” (p. 101).

În palmaresul evenimentelor memorabile – în bine și în rău – care îl păstrează până la capăt atașat retrospectiv de orașul nos-tru survine și o confesiune cu urmări semnifi cative pentru opera de mai târziu. „Cred că am început jurnalul la 14-15 ani, era într-o iarnă din vremea războiului, la Arad” (p. 186). Cel care și-a publicat în patru volume notațiile jurnaliere din „dece-niul satanic” (ultimii zece ani ai dictaturii ceaușiste) nu era, la urma urmei, decât continuatorul perseverent al acelor aureolate și timpurii începuturi.

Aradul i se înfățișa deci autorului Teritoriilor drept locul unor experiențe fundamentale pentru formarea lui. Nu e de mirare că și-l amintea cu duioșie.

Ovidiu Pecican

Sofi a Klemenco, EU III


Ziua Naţională de comemorare a Holocaustului în România

Ateliere de pedagogie muzeală – Istoria Comunității evreiești din Arad

În fi ecare an, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului în România, Complexul Muzeal Arad,

cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad, organizează activități de pedagogie muzeală pen-tru elevi, pe tema istoriei Comunității evreiești din Arad.

Anul acesta, cu prilejul marcării a 300 de ani de viață evreiască la Arad, Com-plexul Muzeal Arad prezintă colecția constituită din donațiile membrilor comunității evreiești, care au jucat un rol important în istoria Aradului timp de trei secole, începând cu anul 1717: „300 DE ANI DE VIAȚĂ EVREIASCĂ LA ARAD. COLECȚIA COMUNITATEA EVREIASCĂ DIN ARAD A COM-PLEXUL MUZEAL ARAD”.

Colecția de obiecte muzeale, legate de istoria evreilor, s-a constituit în urmă cu un sfert de secol, prin strădania muzeografi lor arădeni, de remarcat fi ind munca istoricu-lui arădean Gheorghe Lanevschi.

Bunurile de patrimoniu, cuprinse în colecția „Comunitatea evreilor din Arad” a Complexului Muzeal Arad, au fost do-nate muzeului arădean în perioada 1993-2005 de către membrii comunității evreiești: Braun Margit, dr. Hatschek Pál si Terezia, Seidner Ioan și Steinberg Margareta, Arnstein Andor, Dr. Nagy Ștefan, Stein Ștefan, familia Ruppert, Stern Ileana, Stern Nicolae, Weisz Clara, Bremmer Eva, Rosenberg Rozalia, Toma Else și Co-

munitatea Evreilor Arad. Expoziția, prin fotografi ile

de familie, documentele per-sonale, actele ofi ciale, scrisorile, obiecte personale și de cult re-constituie destinul unor familii evreiești din Arad, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea și până la emigrarea în Israel, în timpul regimului comunist.

Alături de documentele de arhivă, obiectele muzeale reconstituie istoria, tradițiile, fragmente de viața cotidiană.

14 octombrie 2017

cultcultural

MU

ZEU „În anul 1717, la data

de 1 mai, generalul loco-

tenent Ștefan Cosa, co-

mandantul cetății Aradu-

lui, emite o scrisoare de

protecție prin care acordă

primilor evrei permisiu-

nea de a se stabili în oraș.

A urmat cu timpul stabi-

lirea altor evrei și forma-

rea unei comunități care

a ajuns la 12.000 se sufl ete și care a adus o importantă contribuție

la dezvoltarea pe toate planurile a orașului Arad. După încheierea

celui de-al Doilea Război Mon-

dial, urmată de înființarea Sta-

tului Israel, majoritatea evreilor

din România, inclusiv cei din Arad

au emigrat, dar păstrează în sufl et

Aradul. Numeric mult diminuată,

comunitatea evreiască a Aradu-

lui continuă să fi e o prezență

activă în viața orașului, membrii

ei defi nindu-se ca fi ind cetățeni

loiali și utili ai României” – ing.

Ionel Schlesinger, președintele

Comunității Evreilor din Arad.

În ultimii ani, colecția muzeu-

lui arădean a fost valorifi cată

expozițional și educațional prin

proiecte pentru copii și tineri, organizate în colaborare cu

școlile arădene, instituțiile de învățământ superior din Arad,

Cluj și București, Co-

munitatea Evreilor din

Arad, Centropa, Școala

Internațională de Stu-

diu a Holocaustului, Yad

Vashem (Israel).

În România, prin

Hotărârea de Guvern

nr. 672/5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată

ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria,

în anul 1942), pentru comemorarea ofi cială, în plan naţional, a

Zilei Holocaustului.

Adelina Stoenescu

În tabără de muncă în al Doilea Război Mondial

Recensământ în 1941


16 octombrie 2017

cultcultural

CA

RTE

Albastru pur, de Tracy Chevalier

Am ajuns s-o citesc pe Tracy Chevalier în urmă vreo doi ani, într-o zi toridă de vară, când mă ascundeam de soare, pe litoral, în cortul unui bătrânel simpatic care vindea cărţi. M-a momit cu diverse titluri, majoritatea clasice, însă am ales să procedez într-un fel deja consacrat, pe care prietenii mei îl ştiu despre mine din cele mai vechi timpuri; ca să cumpăr o carte despre care nu ştiu nimic, prima dată aleg una oarecare după

desenul de pe copertă – habar n-am ce mă atrage sau dacă mă atrage ceva anume; cred, totuşi, că nu… – aleg, deci, o carte oarecare după copertă, o deschid la prima pagină, încep să citesc, iar dacă sunt cu-rioasă să întorc foaia, o cumpăr. Dacă nu, niciodată.

Aşa că deschid, sub ochii bătrânelului, o carte care avea pe copertă imaginea unei doamne din vechea societate, alături de un… unicorn. Părea o frescă sau ceva… Deschid la prima pagină şi citesc, întorc foaia, apoi iar şi iar. Pe la pagina a şaptea îl rog pe bătrân să mi-o împacheteze. Dădusem peste „Doamna şi licornul”. Superbă carte! La fel ca „Fata cu cercel de perlă” sau „Îngeri căzători”, ale ace-leiaşi autoare, pe care le-am citit urgent, mai apoi.

Anul acesta, cam pe la apus de concediu, aşa, mi-am cumpărat şi „Albastru pur”. Dacă mi-a plăcut stilul autoarei de la bun început, n-aveam cum să greşesc. Şi, când colo, chiar aşa!

„Albastru pur”, ca să deschid puţin Cutia Pandorei pentru toi cei interesaţi de romanele de inspiraţie istorică, nu este doar un roman care-şi trage seva din alte secole, ci este, pe alocuri, inclusiv un ro-man poliţist. În stil unic, autoarea (despre care am reţinut, căutând-o pe internet, că este „an American-British historical novelist”, vinde enorm şi este apreciată în zeci de ţări), autoarea, deci, povesteşte viaţa a două femei născute la o distanţă de câteva secole, care fe-mei însă sunt legate de o moştenire ancestrală, ele făcând parte din aceeaşi familie. Ei bine, modul în care scriitoarea reuşeşte să prezin-te vieţile acestor femei este unic. Te trezeşti tu, cititorul, în mjlocul evenimentelor. Călătoreşti cu cele două femei între secole. Pleci din sud-vestul Franţei, unde Ella Turner (Tournier) este stabilită cu soţul ei şi se străduieşte să se integreze într-o societate care n-o primeşte deloc cu braţele deschise şi ajungi în secolul al XVI-lea, alături de Isabelle, supranumită, datorită părului ei roşcat, „La Rousse”. Asişti cum roşcata se mărită cu omul pe care-l iubea, Etienne, din familia Tournier, una dintre cele mai bine văzute din sat, are o legătură de sufl et cu Fecioara, dar întâmplări neaşteptate îl determină pe pro-

priul soţ să o acuze de vrăjitorie; între timp naşte trei copii şi… Destinul implacabil trece familia Tournier prin oroarea Nopţii Sfântului Bartolomeu; deznădăjduiţi, Tournierii fug în Elveţia, unde năpasta nu conteneşte: Isabelle îndură şi pierderea unuia dintre copii.

Apoi te întorci la Ella, în Franţa, care, datorită faptului că este izolată de comunitate devine o însingurată şi este străbătu-tă de viziuni stranii, inexplicabile. Descoperă secrete de multă vreme ascunse, secrete profund legate de nişte viziuni care îi tulbură sufl etul şi existenţa, viziuni în care apare şi predomi-nă, constant, culoarea albastră. Viaţa i se schimbă complet. Începe o călătorie care-i va dezvălui trecutul într-un mod aproape absurd. I se relevează o tragedie rămasă necunoscută, peste secole, o tragedie care o determină să-şi reconsidere propria viaţă, propriile trăiri.

Autoarea reuşeşte un paralelism deloc obositor prin modul fl uent în care prezintă, succesiv, căutările Ellei, versus viaţa Isabellei. De altfel, totul este prezentat într-un soi de suiş şi coborâş deloc apăsă-tor, planurile poveştii curgând mereu antitetic: de la relige la supersti-ţii, de la trecut la prezent, de la legături de sânge la legături de iubire, de la mister, la evident. A fost şi momentul în care am încercat să-mi explic conotaţia titlului. Simbolizând tristeţea, albastrul a fost ales ca un mentor al tristeţii, ce străbate, de altfel, întreg romanul. Albastrul în sine pare că reprezintă şi o contradicţie între linişte, calm, respec-tiv agitaţie, nelinişte. Toate, într-o singură culoare. Albastrul apare obsesiv, de altfel, pe tot parcursul romanului, la fi nal ajungând să-i înţelegi în manieră proprie sensul intrinsec. Dacă e însă să ne referim şi la titlul original al cărţii – „The Virgin Blue” –, am putea merge până într-acolo încât să înţelegem titlul prin prisma albastrului pur al Fecioarei, imaginea Fecioarei care suferă fi ind un fi r roşu constant al scrierii. Tradus în limba română, titlul nu-şi păstrează conotaţia religioasă.

Cele două fi re narative debutează în paralel, pentru ca, pe parcur-sul lecturii, să ajungi să nu mai distingi distanţa dintre ele. Se unesc şi formează un singur vad, curgând împreună tumultos, provocându-te şi stârnindu-ţi perpetuu curiozitatea. Povestea Isabellei, chinuitoare şi îndurerată, versus povestea Ellei, aproape ordinară, incită şi stâr-neşte pasiuni. În epilog afl ăm anumite explicaţii cu privire la multi-tudinea detaliilor, precis aşezate în pagină şi la modalitatea aceasta a alternării povestirilor.

Confl ictul dintre catolici şi adepţii calvinismului interesează la fel de mult. Cruzimea oamenilor conduşi de superstiţii şi fanatism nu cunoaşte limite.

Afl ăm, în fi ne, că Ella ajunge să se bucure de familie, alcătuită din soţul şi fi ul ei. Soarta Isabellei nu va fi cunoscută însă. Se poate bănui, dar misterul din jurul existenţei sale chinuite dăinuie.

Recomand Albastru pur cu ambele mâini. Tracy Chevalier ştie să povestească. Şi să captiveze, deopotrivă.

Eugenia Crainic

CA

RTE


Bienala ARAD 17

Bienala Internațională de Artă „meeting point – arad

biennal 2017” se va desfășura începând cu data

de 6 octombrie 2017, la Galeria Delta din municipiul Arad.

Organizat de Asociația „Filiala din Arad a Uniunii Artiștilor

Plastici din România”, proiectul este fi nanțat și de către CMC

Arad și CCJ Arad. Evenimentul este curatoriat de către Prof.

Univ. Dr. Dumitru Șerban. Expoziția va putea fi vizitată până

în ultima zi a anului.

Alte cele...

În weekendul 14-15 octombrie, GMMC va organiza o serie

de proiecții video și întâlniri cu artiști contemporani, la

Cinematograful Arta din municipiu. Un alt eveniment ce nu trebuie

ratat, de data aceasta la fi nal de lună septembrie (30 septembrie) se

va desfășura în Flex (strada Unirii). Este vorba despre un concert

oferit de trupa Farfarello a cunoscutului violonist Mani Neumann,

fost membru al trupei Phoenix. Alături de acesta va urca pe scenă

și Ulli Brand (chitară) și mai mulți invitați ai acestora.

Eugen Rogojan

Octombrie, luna plină de artă

Art Encounters TM-AR

G rupul pentru Management și Mediere Culturală aduce

și anul acesta în Arad Bienala Internațională de la

Timișoara – Art Encounters. Curatoriat de Diana Marincu și

Ami Barak, evenimentul se va desfășura în mai multe locații din

Timișoara, Secția de Artă a Muzeului Județean Arad și în Teatrul

Vechi de pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Arad.

fARAD

Pe patru octombrie ia startul cea de-a patra ediție a Festiva-

lului de Film Documentar fARAD – Filme Conectate la

Realitate. Ediția de anul acesta, ce se va desfășura în perioada 4-8

octombrie, la Cinema Arta și Cinema Grădiște, va fi sub semnul

celebrității. fARAD propune în continuare publicului fi lme valoro-

ase, recunoscute și premiate pe plan internațional, multe dintre ele

în premieră în România. Printre invitații speciali prezenți la festival

anul acesta se vor număra editoarele de fi lm Erin Casper și Dana

Bunescu, precum și regizorul Magnus Gertten.

NAG17

Noaptea Albă a Galeriilor revine în Arad și anul acesta.

Se va desfășura vineri, 6 octombrie, după lăsarea nopții.

Vom face turul atelierelor artiștilor înscriși în proiect, vom avea

parte de expoziții speciale la Muzeul de Artă și la etajul Cafenelei

Literare Joy’s, vom avea șansa să degustăm bunătăți pregătite de

artiști și, în fi nal, vom asculta muzică live. Programul evenimentu-

lui este disponibil pe pagina de Facebook Noaptea Albă a Galeriilor

Arad.

AVAN

CR

ON

ICA

AVAN

CR

ON

ICA

uralculturalcultcultural Sofi a Klemenco, Motion


20 octombrie 2017

cultcultural

La Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici”, luna octombrie debutează

cu o comedie

În luna octombrie, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad îi așteaptă pe iubitorii de teatru cu câteva spectacole care se

bucură de mare succes, atât spectacole clasice cât și specta-cole realizate după texte din dramaturgia contemporană.

Astfel, chiar în prima zi a lunii octombrie, publicul spec-tator va avea ocazia de a viziona una dintre cele mai apreciate comedii din repertoriul teatrului. ,,Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche este o comedie bulevardieră care îi are în distribuție pe actorii: Ștefan Statnic, Cecilia Lucanu-Donat, Alex Mărgineanu,

Marian Parfeni și Ioan Peter. Regia poartă semnătura lui Alexandru Mâzgăreanu, deco-rul este realizat de Romulus Boicu iar costumele sunt crea-te de Alexandra Mâzgăreanu. Muzica compusă de Alexandru Suciu este interpretată live de o orchestră formată din șapte talentați instrumentiști arădeni.

Acțiunea se petrece la Paris, unde respectabilul domn Len-glumé ia parte la banchetul foștilor absolvenți ai instituției Labadens. După acest chef de pomină, la care s-a băut peste măsură, el se trezește, a doua zi, cu o puternică durere

de cap. Singura amintire din ajun este că și-a pierdut umbrela verde cu cap de maimuță. Lenglumé descoperă cu stupoare că, lângă el în pat se găsește un bărbat necunoscut, în aceeași stare de mahmureală. El afl ă că acesta este fostul său coleg, Mistingue și că au fost la aceeași petrecere, cu o seară înainte. La micul de-jun, Norine, soția lui Lenglumé citește în ziarul de dimineță că, noaptea trecută, pe strada Lourcine, o cărbunăreasă a fost ucisă cu sânge rece iar poliția este pe urmele criminalilor. Îngroziți, cei doi ajung să creadă că ei sunt autorii crimei, cu atât mai mult cu cât au mâinile înnegrite de cărbuni și buzunarele pline de obiecte care nu le aparțin. Din acest moment, ei fac totul pentru a-şi salva viaţa şi încep să înlăture toate dovezile care i-ar putea incrimina.

Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală sau online, accesând platforma www.biletmaster.ro.

TEAT

RU TEATRUL CLASIC ,,IOAN SLAVICI” ARAD

PROGRAM – LUNA OCTOMBRIE 2017

Duminică, 1 octombrie 2017, ora 19,00 – Sala mare

,,Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Duminică, 8 octombrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio

,,Cerere în căsătorie” după A. P. Cehov

Traducerea și adaptarea scenică – Florin Covalciuc

Joi, 12 octombrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio

,,Năpasta” de I.L. Caragiale

Regia: Valentin Voicilă

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio

,,Complexitatea apartenenței” de Falk Richter

Regia: Radu Alexandru Nica

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!


,,Orașul nostru” – Scenariu adaptat după piesa lui Th ornton

Wilder

Regia – Cristian Ban

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!


,,Flori de mină” de Székely Csaba

Regia: Ștefan Iordănescu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

Adriana Sasu

octombrie 2017 23

PR

OG

RA

M

CU

LTU

RA

L

22 octombrie 2017


Evenimentele Centrului Cultural

Judeţean – luna octombrie 2017

Săptămâna Educaţiei, •

Arad, 2-6 octombrie 2017

Gala Persoanelor cu dizabilități, •

Arad, octombrie 2017

Redesign- fabricat în România •

(expoziție de design - produse românești),

Arad, octombrie 2017

Sofi a Klemenco, EU II

Sofi a Klemenco, One way ticket IISofi a Klemenco, Bunn autside

monitorul cultural · 2017-09-27 · octombrie 2017 5 culturalural 4 octombrie 2017 cult mana...

Documents