GEOMOFOLOGIE

Titular curs: Conf. univ. dr. Marian ENE

Prelegerea

4

PĂMÂNTUL

Dinamica plăcilor litosferice

Formarea marilor unităţi morfostructurale ale Pământului

DINAMICA

ALINIAMENTELOR DE

CONVERGENŢĂ

FORMAREA LANŢURILOR

OROGENICE ŞI A

ARCURILOR INSULARE

Caracterizează parţial marginile active ale plăcilor litosferice; Convergenţa plăcilor litosferice pune în contact cruste de aceeaşi origine sau de origini diferite; Mişcările de convergenţă sunt de două tipuri: subducţie şi coliziune

DINAMICA ZONELOR DE SUBDUCŢIE FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE (OROGENICE) PERICONTINENTALE ŞI A ARCURILOR

INSULARE

Subducţia – proces de consumare a litosferei oceanice prin afundarea sa în astenosferă. Sunt două situaţii: ocean – ocean (A)şi ocean – Continent (B)

Zonele de subducţie – cele mai impotante sub raport geotectonic, magmatic şi geomorfologic: aici au luat naştere marile ansambluri orogenice ale planetei care marchează marginea activă a plăcilor litosferice şi pun în evidenţă marile contraste geomorfologice ale continentelor şi oceanelor

Zonele de subducţie – cele mai impotante sub raport geotectonic, magmatic şi geomorfologic: aici se produc cele mai active procese geotectonice ce participă la definirea structurală şi petrografică a lanţurilor orogenice: litogeneza, metamorfismul, magmatismul, orogeneza.

Litogeneza – procesul de acumulare şi formare a rocilor sedimentare în bazinele şi fosele oceanice

Metamorfozarea – rocilor sedimentare şi vulcanice provenite din cele două tipuri de cruste şi încorporarea rocilor metamorfice rezultate în sistemul orogenic; rocile metamorfice se diferenţiază în funcţie de presiunea şi temperatura de formare.

Magmatismul – spre deosebire de cel al zonelor de rift, materialul magmatic provine din topirea crustei oceanice (bazalte şi sedimente) şi a unor fragmente din crusta litosferică acoperitoare, rezultând topituri magmatice mai complexe. Predomină compoziţia calco-alcalină (andezite şi granodiorite), iar erupţiile vulcanice au caracter predominant exploziv.

Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:

1. Magmatism iniţial:în procesul de subducţie are loc o fisuraţie profundă a plăcii

acoperitoare ce permite revărsarea la suprafaţă a lavelor bazice (ofiolitice);

Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:

2. Magmatism sinorogen: formarea de vetre magmatice la baza plăcii litosferice,

din care magma se deplasează spre suprafaţă sub forma unor intruziuni

granitice de tipul batolitelor; material magmatic de origine litogenă (topirea

rocilor din crusta acoperitoare predominant.

Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:

3. Magmatism subsecvent (postorogen): pe măsura înălţării sistemului orogenic

din rezervoarele magmatice (batolite) se ridică spre suprafaţă topituri magmatice

de natură litogenă, sub formă intrusivă (lacolite, dike-uri, neck-uri, sill-uri), dar şi

extrusivă (lanţuri vulcanice cu erupţii explozive).

Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:

4. Magmatism final: are loc după încheierea ciclului orogenic, când se produce o

decompresie (ridicări, scufundări, forfecări ce pot redeschide prin fracturare

legătura cu vetre magmatice de la baza soclului – rezultă lave bazice (Racoş,

Detunate etc.).

• Acest sistem magmatic se desfăşoară de la 30-40 km adâncime până la

suprafaţă;

• În ascensiunea lor către suprafaţă se produce o difereţiere magmatică –

magmele străbat roci cu compoziţie chimică şi petrografică diferită, topesc şi

asimilează cantităţi variabile din rocile pe care le străbat.

Orogenezele – mişcări care determină cutarea, falierea şi înălţarea lanţurilor muntoase;

procesul orogenetic - proces controlat de mişcările convergente care prin

compresiune determină cutarea stratelor şi ridicarea lanţurilor muntoase.

Mişcările orogenice se manifestă episodic, în intervale scurte (100.000 – 3 mil. ani)

separate de intervale lungi de calm orogenic (10-12 mil. ani) în care au loc procese de

eroziune şi de peneplenare a munţilor şi acumularea de sedimente în depresiuni.

Există o relaţie între discontinuitatea expansiunii fundului oceanic şi fazele

orogenice din zonele de convergenţă (America de Nord şi Europa: nevadiană –

141 mil. ani; austrică –115-110 mil. ani; subhercinică – 80-75 mil. ani; pirineană –

42-38 mil. ani; styrică – 10-9 mil. ani;

Argumente:

vitezele de expansiune a plăcilor litosferice (1-8 cm/an, rar peste 10 cm/an) sunt

similare cu vitezele de scurtare a scoarţei în zonele de subducţie (2-8,5 cm/an);

lanţurile orogenice tinere au o lungime de 72.000 km, aproape egală cu

lungimea dorsalelor oceanice.

MORFOSTRUCTURA ZONELOR DE SUBDUCŢIE

Zonele de subducţie sunt împărţite în două tipuri majore: arc sau aliniament continental

(oc/cont) şi arc insular (oc/oc).

Subducţia unei plăci oceanice sub o placă continentală

lanţ muntos orogenic;

cordilieră vulcanică;

bazin prearc;

prismă de acreţie (zonă de creştere prin

cutare);

fosă

plan Benioff

bazin oceanic

Subducţia unei plăci oceanice sub o altă placă oceanică

fosă oceanică – cca 100 km lăţime,

2-4 km ad. în raport cu fundul oceanului;

lungimi de sute sau mii de km (fosa

Peru-Chile – 4500 km);

prisma de acreţie (roci sedimentare,

metamorfice şi magmatice);

bazinul arcului frontal (bazin prearc)

– se acumulează sedimente provenite

din arcul vulcanic;

arc vulcanic (arc insular intern) – arc

frontal vulcanic vechi şi arc magmatic

cu vulcani activi;

bazinul marginal;

Rezultantele geostructurale ale zonelor de convergenţă: arcuri insulare (Japoniei,

Filipinelor, Marianelor, Aleutinelor etc.) şi aliniamente continentale (Cordilierii, Anzii

etc.)

DINAMICA ZONELOR DE COLIZIUNE – FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE INTRACONTINENTALE

Coliziunea – între două

plăci litosferice continentale

care se deplasează una

spre cealaltă, rezultând o

catenă muntoasă în care

scoarţa se îngroaşă prin

suprapunerea tectonică a

două cruste

DINAMICA ZONELOR DE COLIZIUNE – FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE INTRACONTINENTALE

Coliziunea – se poate dezvolta şi în cazul marginilor active de tip arc insular, realizându-

se o coliziune arc-continent sau arc-arc (Alpii, Himalaya etc.)

CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ 1.Formarea lanţurilor orogenice pericontinentale (sau perioceanice) în zonele de

subducţie dintre o crustă oceanică şi una continentală;

CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ 2.Formarea arcurilor insulare prin subducţia unei plăci oceanice sub una

continentală, sau prin subducerea unei plăci oceanice sub o altă placă oceanică;

CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ 3.Formarea lanţurilor orogenice intracontinentale, prin coliziunea a două plăci

litosferice continentale şi care contribuie la sutura blocurilor continentale

(Himalaya, Ural etc.)

MULŢUMESC

PENTRU

ATENŢIE!