II

ORADEA-UARE (HAGYVkRADj 30 octombre st. v. 11 novembre st. n.

Ese in fiecare duminecă. Redacţiunea :

Strada principala 375 a.

A N U L XXIV.

1888.

Preţul pe un an 10 fl. Pe V 2 de an 5 fl.; pe '/«

de an S fl. 70 cr . Pentru România pe an 25 lei I

Dulce primăveră!

ulce primăveră, incătrău te>ai dus ? Dile dragi şi scumpe, unde v'aţi ascuns ? Codru-i fără irunde, câmpu-i fără cânt, ínima 'n sin plânge, frunda plânge 'n vent.

Vai ! s'au stîns şi sóre şi cântec s'a stîns Şi natura 'ntregă s'a pornit pe plâns ; L u m e a e un codru pustiu şi cărunt Şi ca 'n lume 'n sînu-mi mii pustiuri sunt.

Şi precum îşi lasă corbul umbra s a P e zăpadă albă, far s'o poţi afla: Astfel sbor prin gându-mi anii ce-au trecut, Sfintele ilusii ce-au murit de mult.

Dulce pr imăveră ! când vei reveni, Cine şcie unde me vei mai găsi, Inima ce plânge, frundele ce plâng, Se tot pierd prin lume, până ce se stîng !

Y. B. Muntenescu.

C i c e r ó n . — Schiţă dramatica in 5 acte. —

(Urmare).

Scena IV.

Pompei, Cicerón, Adriana, liesta. Cicerón. Salut ! Pompei. Vino mai repede, talentosule Cicerón !

Lecţiile tale par a fi pré rare ; le vei indoi de astădi. Adus-ai cu tine ceva scrieri despre supunerea fiescă şi puterea şi dreptul părinţilor?

Cicerón, Nu, luminate Pompei ; am subsuoră nu­mai cuvêntàrile lui Demosten.

Pompei. Ei ' ce pot folosi cuventările lui De­mosten pentru o minte femeiescă !

Cicerón. Ca profesor de retorică, am credut. . . Pompei. Lapedă 'n colo retorica, şi dă de astădi

înainte Octaviei lecţii in inţelesul de care ţ-am vor­bit. Fiica mea ! destăinueşce vorbele-mi de adineórea lui Cicerón, şi cere-i să te încredinţeze că faci reu eând\,mi te impotriveşci. (Ese).

Scena V.

Octavia, Cicerón, Tiesta.

Cicerón. (Se apropie puţin de Octavia, cu o cău­tătura inlrebătore, dar acesta năbuşită de lacrămi, îşi ascunde faţa in mâni, şi merge de se| aruncă in-tr'un jeţ la drépta. — Cătră Tiesta). Dar ce s'a in-têmplat óre, buna mea Tiesto ? !

Tiesta. Nimic. Cicerón. (După o tăcere, îşi apropie un jeţ de

al Octaviei şi şede). Voeşci să incepem lecţia ? Odavia. (Fără a se mişca). Da. Cicerón. Cu totă dorinţa luminatului teu părinte,

acum nu pot decât să urmez lămurirea începută asu­pra lui Demosten; pentru diua de mâne inse, pregă-tindu-me . , .

Octavia. Fă ce vrei, Cicerón. Cicerón. (Desvèlind un manuscris). In lecţiile de

mai nainte, am aretat cât se póté de pe larg talentul yorbirei vestiţilor Lisias, Hiperid şi Eshin ; Demos­ten, nu mai pejos de nici unul din ei intruneşce lă­murirea celui dintêi, priceperea şi amenunţimea celui de al doilea, dulceţa şi inălţarea lui Eshin ; închipu­irile gândirei sale, infierbinţarea şi mişcările cuvin­telor lui, intrec totul şi pe toţi ; in scurt, nimene nu-şi póté închipui ceva mai măreţ, mai dumnedeesc. De­mosten, până astădi, e cel dintêi maestru in vorbirea politică şi judecătorescă, căci nimene nu a putut merge mai repede decât el, drept la ţinta sa, ce tinde a mişcă inima judecătorilor séu a poporului. Cine ar puté lăudă in de ajuns înălţimea ideilor şi a simţirilor sale, vrednicia stilului şi imboldirea s a ? Judecată şi înfiorare, éta colórea cea mai vie a cu-vêntului lui Demosten ; nici odată alt om n'a putut da bunei judecăţi arme mai pëtrundëtore, mai ghi-bace. — Una din cele mai iscusite cuventări ale lui, e. negreşit cea numită: »Pentru Coronă", in care tote amenuntele, tote dovedile erau in potriva lui. Şi totuş. cu câtă ghibăcie vorbeşce el in faţa ate-nienilor, când respunde la loviturile grele ale lui Eshin. (Deschide manuscrisul). »Nenorocitule ! decă » ruina publică te face îndrăzneţ, pe câtă vreme tu >ai trebui să gemi alăturea cu noi, incercă-te dar să >areţi, in ceea ce ă atârnat delà mine, ceva ce ar »fi luat parte la nenorocirea nostră? Pretutindenea jpe unde am fost trimes eu, trimeşii lui Filip avut-au >ei vr'o reuşită mai bună decât mine ? Nu, nici o-»dată; nu, nicăiri; nici in Tesalia, nici in Tracia, »nici in Bizanţa, nici in Teba, nici in Iliria Dar ceea * ce făceam eu prin cuvent, Filip ruină prin putere :

44

506 F A M I L I A Anul X X I V .

»şi tu te agaţi de mine? şi nu ţi-i ruşine să-mi mai >cei socotelă ? ! Acelaş Demosten, din care vrei să >taci un om aşa de slab de fire, tu voeşci ca el să »isbutesca inpotriva ostaşilor lui Filip ; şi cu ce ? Cu »cuventul? Căci nu aveam decât cuvêntul ; nu-mi »trau la îndemână nici braţe, nici averea nimenui; »n'aveam nici o căpetenie de ostaşi; şi numai un »descreerat ca tine póté dar să-mi ceră socotelă. — »Dar ce putea, ce trebuia să facă vorbitotul de Ate->na? Să vedă reul născendu-se, să-1 arate şi la alţii, >Şi tocmai asta am făcut-o şi eut •> .

Octavia. (Lăsând un braţ pe umërul lui Cicerón). Des'ul Cicerón, destul ! Sîmt crerii sbuciumându-mi-se ca nourii ce nasc trăsnetul, şi nu pot să mai ascult nici un cuvent.

Cicerón. Dar ce ai, Octavio ? Octavia. Ce am ? Ce am ! Nu mai am cuvinte

cel puţin, spre a-ţi puté respunde. liesta. Draga mea copilă, cumpëtézà-ti durerea.

Vai ! cum tîmplele ţi se bat . . . Obrajii tei ard ca focul. Me duc să-ţi aduc puţină apă de flori de por­tocale să-ţi recoreşci arsura.

Cicerón. Aşa, bună Tiesta, adă, şi cât mai re­pede.

Ttesta. Nu te depărta de lângă ea, Cicerón ; me intőre intr'o clipelă. (Ese).

Scena VI.

Cicerón, Octavia. Cicerón. (Vëdênd că nu mai e nime). Dar ce ai,

scumpă Octavio ? Care e pricina acestei dureri ? Octavia. Cicerón ! Cicerón ! sunt una din cele

mai nenorocite făpturi de pe lume . . . (Lipindu-se de pieptul lui). Cicerón, vorbeşce-mi, spune-mi prin ce mijloc aş puté curmá acesta vieţă in care nu mai am ce aştepta . . .

Cicerón. Pentru toţi deii, te rog, lămureşce-me, Ce ai ? ce s'a intêmplat ?

Octavia. Pompei mi-a vorbit adi de . . . viitorul meu, — de căsătoria mea.

Giceron. A ! Octavia. Şi şeii tu ce fel de căsătorie îmi pre-

vesteşce? Şi şeii cu cine? Cicerón. Nu. Octavia. îmi alege de soţ pe Veres, tiranul S i -

ciliei. Cicerón. Veres! Octavia. Da, pe acel hoţ, jefuitor, mişel, ce a

ingrozit un intreg popor. Cicerón. Veres? — dar judecat-a cât de puţin

Pompei când s'a gândit la aşâ-ceva ? Veres, un om pe povirnişul vieţei, unit cu tine, flore ce abia te deschidi in lume ; Veres, o fire înăsprită, josnică, sel-batică, cu tine, icóna tuturor simţurilor celor mai gingaşe, mai sfinte ! Veres, un om ce n'a putut nici odată pune frîu patimilor sale celor mai murdare, cu tine suc al nevinovăţiei, suflet de vestală ! — Şi Pompei cunoşce bine, ca şi mine, ca şi toţi, aceste doue deosebite şi mult depărtate însuşiri, şi el stă-rue pentru o aşa unire?

Octavia. Da, aşa mi-a vorbit adiniórea, şi cu gla­sul cel mai hotărît.

Cicerón. Dar pentru c e ? ce póté sâ-1 împingă la o aşa nebunescă faptă? Cine ar puté să silescă vo­inţa unui consul pentru a făptui un aşa pëcat de morte in potriva chiar a adevăratului seu sânge ? — Mintea mea nu póté pricepe o asemene voinţă, audul meu nu se încrede in cele ce tu-mi vorbeşci, — şi totuş, pricep pré bine că graiul teu îl aud, că numai adevërul îl vesteşci, că desnădăjduirea o vëd zugră­vită pe faţa-ţi . . .

Octavia. Imboldirea cea mai puternică ce sileşce pe tatăl meu la o aşa faptă, e destul de josnică, pen­tru a nu fi vrednică de un mare consul ca el ; nimic alt decât bogăţia cea mare a lui Veres, bogăţia lui uriaşa face numai pe Pompei să se gândéscà a me jertfi acelui selbatic, acelui crud tiran sângeros.

Cicerón. Bogăţie ! avere ! aceste lucruri pot óre întuneca până 'ntr'atât ochii lui Pompei ? nu-i el mai pesus de Veres ? nu-i stăpân chiar peste el, peste rangul, slujba şi bogăţiile lui Veres, ca peste toţi supuşii intregei republici?

Octavia. Nu tocmai, Cicerón; după cât şciu eu, acel predălor al nenorocitei Sicilii are sprijine mari şi părtaşi puternici in Roma. Cu trufaşele sale petre­ceri şi daruri, el ş-a cumpërat prietenia celor mai de temut omeni delà putere ; un singur consul nu-1 mai póté urni din locul seu : tatăl meu şcie acesta! Ceea ce-1 sileşce inse mai mult pe Pompei la fapta de care ţ-am vorbit, ceea ce-1 împinge să facă o aşa neso­cotită înrudire, e, mai drept vorbind, numai starea neasemuită ce Veres ş-a insuşit-o predând o aşa de mare şi aşa de infloritóre provincie cum e Si-cilia . . .

Cicerón. Dar la ce-i sünt trebuitóre acestea lui Pompei ? Nu-i ajunge tot ce are ca să-şi ţie înălţimea şi mândria sa ?

Octavia. Nu; nişte gânduri ascunse, ce cu greu le-ar gâci un străin, se frëmênta iu mintea lui, de multă vreme. Pompei nu viseză decât resbóie, cuce­riri noue, isbèndi noue, şi şcie că la tote aceste tre-buesc bani, bani mulţi.

Cicerón. Şi cea din urmă a lui ideie să fie ceea de a te vinde pe tine, Octavio, ca să-şi potă potoli poftele lui necumpëtate ! ? Să se deslipescă de tot ce-i póté fi mai scump in vieţa-i, pentru a alerga, a ră­tăci după o nălucă trufaşă de glorie şi isbendă ne­bunescă ! ? Vai ! săraci copii, ajunşi a fi marfa cea mai fără de preţ a unor părinţi fără de inimă ! — Şi ce gândeşci să faci, Octavio ? Ce cale vei apucă ? Ce respuns îi vei da?

Octavia. M'am hotărît, lângă tine, mai grabnic mult, decât credeam la inceput; de me va mai în­treba ancă odată, de-mi va dice să-i spun totă do­rinţa şi voinţa mea, — îi voi respunde, Cicerón, tot adevërul : nu iubesc, nu voi puté iubi şi nici da mâna mea altuia decât numai lui Cicerón.

Cicerón. Lui Cicerón ! . . . Octavia. Lui Cicerón, da ; ţie numai, căci n'am

intêlnit nici odată in vieţă-mi o fire mai înaltă, o faţă mai plină de bunătate şi adevër, o inimă mai pëtrundëtore decât a ta.

Cicerón. Gândeşce-te că asta e o curată nebunie; un Cicerón ginere consulului Pompei ! un Cicerón protivnic lui Veres ! un Cicerón, biet advocat public să aibă mâna alesei de cer Octavia? ! — Nu te mai legăna cu aşa gânduri netrăitore, ş-alungă dinaintea ochilor nălucirea unei negre nopţi, — căci greu póté te-ai căi in urmă . . .

Octavia. Graiul teu resună in pieptu-mi ca nişte crude blăstemuri. Nu adi pentru inteiaş-dată audi tu aşa vorbe delà mine . . .

Cicerón. E un vis al tinereţei fragede, ce trebue să se stîngă, ce se va stînge. Ceea ce $iseşi tu, e cu neputinţă de îndeplinit ; in lumea totă, eu n'am decât cuvêntul meu ce me ţine şi me hrăneşce drept ori ce bogăţie.

Octavia. Ai geniul şi talentul teu, ce preţueşce mai mult decât tote comorile pămenteşci, ce nu se pot asemui cu nici un rang, cu nici o altă însuşire. Lumea intregă cunoşce adi pe Cicerón oratorul ; ta­lentul vorbei tale întunecă tot ce a strălucit mai nainte, chiar pe deescul teu Demosten ce mi-1 îec i -

Anul X X I V : F A M I L I A 507

tai odiniórea ; un Cicerón nu se póté asemui cu o sută de Veresi, n'are păreche in véeurile nóstre ; talentul ostăşesc şi politic al lui Pompei e cu mult prejos talentului vorbirei lui Cicerón ; tu eşti omul ce înfă­ţişezi bogăţia, protivnicii tei sunt bogăţia ce infăţişeză omul. Iubesc in tine dar pe om, admir in tine geniu!, şi numai cu tine, de va fi cu putinţă, imi voi uni vieţa, ori me voi lăpedă de ea !

Scena V I L

Aceiaşi, Tiesta, care a intrat ceva mai nainte. Tiesta. (Aparte, după ce a ascultat). Bănuielile

mele erau eu temei . . . nu mai e trebuinţă dar de apă de flori de portocale ! (Ese).

Scena V I I I .

Octavia, Cicerón. Octavia. (Se desface incet de braţele lui Cicerón,

şi cu paşi obosiţi merge la mésa lui Pompei, de care se sprijină şi remâne gânditore).

Cicerón. (Stând pe loc, şi el gânditor, aparte). Sûnt intr'adevër iubit ! . . . Nu me indoiam că ini-ma-i me va alege dintre toţi . . . dar nici la atâta jertfire, nici la atâta bucurie nu me aşteptam, — O ! dar ce prepaslíe ingrozitóre stă intre noi doi ! şi nici odată, nici odată nu vom puté arunca o punte peste ea. — Talentul meu, cuvêntul meu, a ferme­cat-o pe ea . . . precum a fermecat ancă pe câţiva admiratori merunţi ce-mi es in cale cu laude şi mă­guliri ; dar in faţa unui Pompei, sëtos de isbândi, de lupte necontenite, ce i inghit avuţii intregi, talentul meu nu va avé nici un sunet, nu va trage nici o unţă . . . Şi chiar acest talent ce mi se recunoşce de unii, de câţi alţii nu e tăinuit, hulit, batjocorit ! Hortensiu in frunte, şi după el o potae de lehăitori ce nu s'au rëdicat in faţa lumei decât prin milogire, tîrîtură séu întâmplare, îşi rîd ades de mine, şi lo­vesc cu piciorul, la ori ce prilej, şi 'n renumele şi 'n interesul meu. Talentul umilit, neingâmfat, neobraznie, adi nu preţueşce nici cât o sandală ruptă ! Menit e perirei tot cel ce nu se 'npăuneză chiar cu însuşiri străine, cel ce nu huleşce pe altul, cel ce cată a trăi de-o-parte, nevătemetor, in aşteptare ca lumea să-i slăvescă talentul seu neţipător . . . Şi Pompei mi-ar puté da vrodată mâna fiicei sale mie ? Ah ! Sûnt silit să rîd eu insu-mi de mutra prostă ce aş face-o audind batjocoritorul rîs cu care consulul ar puté intimpiná numele meu. — Sûnt hotărît : voi fugi departe de Roma, departe de toţi cei ce cunosc numele séu faţa mea . . . Şi, decă acesta nu va fi de ajuns pentru liniştirea Octaviei, a tunci . . . atunci nu-mi mai remâne decât judecata cea de pe urmă....

Octavia. (Venind la Cicerón). La ce te gândesci, Cicerón? Vëd resuflarea-ţi pré grea, ochii pré infier-bîntaţi . . .

Cicerón. Me gândesc — m'am gândit — după tote chibzuirile făcute, că nu ne mai remâne decât... să-mi ieu delà tine cel din urmă remas bun . . . ş i . . .

Octavia. Ce vrei să taci ? ! Cicerón. Voi să plec . . . la Atena ori in Spania,

in ori ce parte me vor duce vênturile mărilor şi pânzele corăbiilor ; dar aici nu pot să rëmân mai mult. Sîmt pieptu-mi cuprins de un sbucium ce în­trece durerile morţii, vëd cu ochii-mi deschişi un vis mai sângeros decât tote schingiuirile ce mintea-şi póté incbipuí, şi vieţa-mi aci, aprópe de tine, se sfăşie, gândind că nu pot, şi nici voi puté vrodată fi ceea ce visez, ceea ce doresc . . . şi ancă, in pre-paslia in care simţ acufundându-me, trag după mine

o altă fiinţă, un alt suflet, hotărît tot unei schingiuiri, ce nu i se cade s'o simtă nici odată !

Octavia. Cicerón, destul ! De vei mai dice un cuvent, acest junghiu al tatei, mai dulce mult decât vorbele tale, va străpunge intr'o clipă inima-mi.

Cicerón. Octavio ! Octavia. Voi ca tu să trăeşci ! să stai aici ; să

me iubesci ; voi ca tu să ajungi vrednic de mine, voi să ai mâna mea in faţa tuturor, precum ai acum inima mea numai intre ochii noştri. Cel intêi prilej póté să te facă mare ; un singur ceas póté să te ri­dice mai sus decât toţi Veresii lumei acesteia ; nu te desnădăjdui : acel ceas trebue să vie pentru tine, — acel ceas, sufletul tainic mi-o spune : va veni ! Şi de nu va veni el, şi de nu te vei puté tu înălţă : decă unirea nostră va fi cu neputinţă . . . ei bine ! atunci pietrele reci ale mormêntului vor pecetlui intre den­sele pentru vecie acesta dragosta fără de margini ce ţ-am mărturisit!

Cicerón. (Podidit de lacrămi). Ah ! tote nălucirile celor intêi ani ai tinereţei mele nu-mi puteau spune atâtea dulci taine, — nu-şi puteau închipui un aşa deesc vis ! — Un prilej ! arate-mi-se unul inainte-mi, ca să me pot face vrednic de-o aşa de inalta iubire, mai mult decât cerescă!

(Cortina). (Va urmá).

N. A. Bogdan.

S-or trece ani.

V»aS)-or trece ani, iubita mea, cgj Ca pete mari de nouri 5l£ Şi 'n suflet nu-ţi vor resuná.

I A dragostei ecouri.

L a vremea veche — din trecut — Gândind, ţi-a fi spre silă ; Străină 'n gând că te-ai făcut, Ce-ţi va păsa, copilă !

C'atât de mult te-am îndrăgit, Poveste o să-ţi p a r ă ; Din piept amoru-ţi pribegit, S'a stinge 'n trista-i seră.

Ci eu de-acelaş gând mereu Bătut, in calea vieţii, Me vor sdrobi păreri de reu — Din timpul tinereţii.

Ş-or trece ani, iubita mea, Ca pete mari de nouri. Si 'n suflet nu-ti vor resuná T 1

A dragostei ecouri

Ion Pădure.

C e a s o r n i c u l . S^Ug^li — Poveste fantastică. —

s s o K j r â superb, cu cutia sa lucrată, cu marele seu ^ K S c a d r a n , de pe care orele eşiau in cifre de smalţ, •*âr$y cu discul seu de aramă strălucind ca aurul, tre-cênd şi retrecênd pe dinaintea deschidëturei împodobite cu un disc de sticlă. Toţi cari îl zăriau prin vitrina

508 F A M I L I A Anul XXIV.

ceasornicarului Pierret, se opriau şi se imbulziau la porta Iui.

Ceasornicarul Pierret erá un om tiner anca in cei treizeci de ani ai lui, şi totuş trist şi vorbind puţin. Vedi că erá şi o mare durere in vieţa lui. Cu şepte ani inainte, când erá in serviciu, tatăl seu fu­sese asasinat chiar in prăvălia pe care o ocupa adi densul. Aflase ingrozilórea nenorocire la regiment şi alergase. Cine erá omorîlorul? Asupra cui să res-bune pe bëtrânul care nu făcuse nici odată reu ni-menui, şi care- i făcuse lui atâta bine ? Justiţia nu aflase nimica, de şi asasinul furase o sumă de dece mii de franci stîrnşi ban cu ban de tată pentru fiul seu.

Tote cercetările fusese zadarnice. Pierret îşi is­prăvise termenul de soldat, apoi liberat din serviciu, se întorsese ca să se aşede in casa asasinatului, luân-du-şi fără îndoială voiniceşce hotărîrea şi alungând grija prin muncă.

Numai că se vedea bine, că întristare îl mistuia. 11 vedea cineva, in mijlocul nopţii invêrtindu-se prin oraş ca şi cum căula pe cineva. Est cineva, forte si­gur erá criminalul. Dar se băgase bine in vizuina pentru a puté fi descoperit.

Şi timpul trecuse, sëptëmâni, luni şi ani întregi. Nimeni nu-şi mai amintiá, afară negreşit de orfa­nul... Şi de celait, necunoscutul, care trebuia să-şi aducă aminte.

*** De curênd Pierret, mare cititor de jurnale, se du­

sese la Paris şi stetese acolo câte-va dile pentru cum­părători. Apoi adusese acest ceasornic, adevërat cap d'operă, pe care-1 invidia totă lumea.

Provincialilor le plac mai ales mobilele grele, so­lide, gróse şi apoi cutia cadranului erá de o mărime neobişnuită.

Dar cât putea costa o asemenea minune ? — Intraţi domnilor, dise Pierret ómenilor cari

se grămădiau in faţa prăvăliei sale. Apoi, una dupa alta, esclamări, elogiuri nes-

ferşite. — Şi cât costă? — Domne, cam scump ! — Şi c â t ? — O sută de scude. Atunci fu un strigăt de deznădejde. De sigur,

ceasornicul preţuia atât fiind pré frumos . . . Şi unic, afirma Pierret. Dar o sută de scude ! . . . pentru un ceasornic! Şi apoi sună?

— Megreşit, ascultaţi ! Ceasornicarul făcu să vibreze timbrul, clar, sonor,

argintiu. — Dar nimenea n'o să mi-1 cumpere aici, dise

Pierret. Mi-i temă că am făcut o prostie. — Nimenea cam aşa, Pierret. Noi nu suntem

tocmai bogaţi, dar e aci cineva... — Adevërat ? cine ? — E ! Locard, de ! Loeard, frumuşelul, care se i

va insurá şi care nu se uită la parale. — Decă i-ai dice o vorbă despre ceasornic... — Cu plăcere... cine şc ie? Luându-1 cineva prin

orgoliu ! — Mi-ai face un serviciu forte mare...

*** Iacob Locard nu pré erá iubit, pentru mai

multe cuvinte. Mai intêiu pré îşi făcuse de odată avere. Ii căduse din cer, prin mijlocirea unui notar. — O ! nu d'aci, de dincolo, de peste munţi — o moş­tenire pe care o rotunjise in afaceri in cari totdéuna e cineva furat — nu totdéuna cel ce împrumută. Avusese noroc şi pentru asta aretá pré multă vani­

tate. Sdrobiá pe cei mici, făcea paradă de banii sei,, fără a socoti că, forte cheltuitor când erá vorba de densul, erá forte strîns când erá vorba d'altul.

Nu importă. Vorbiâ tare, umblă măreţ pe strade, bea vinul fără apă şi-şi avea omenii sei. Când vrea cineva să-i deslege băerile pungei — pentru-o ceşcă de punciu ori pentru o sticlă de şampanie — şciea pe unde să-1 ia. Un om ca densul ! Regele locului ! Se umfla in pene şi se lăsa să fie înduplecat.

De ce odată pe intêmplare să nu glumescă ci* vanitatea iui, pentru ai sustrage o faptă bună? Pierret erá interesant. Locard nu i-ar fi dat nici odată c e a ­sornicul seu să i-1 dregă. II despreţuia, ce vreţi ! pen­tru că sortea se schimbase şi pentru că altă dată săracul eră bogat, pe când Pierret despuiat de t o t printr'o crimă, erá redus să nu trăiescă decăt din munca lui. Mai aşteptă niţel !

Lucrul se unelti in taină la cafenéua din Piaţa, mare, la absynt.

*** N'a fost aşa de uşor, după cum creduseră mai

intêiu Când se pronunţa in faţa lui Locard numele lui Pierret, făcu o mişcare urîtă. Nu-1 avea la inimă,, se vedea bine. Şi apoi, deu ! e cineva forte liber să iubescă ori să urescă pe cine o vré.

— Pierret, un nemernic! — Cât despre asta nu, nu erá adevërat. Dar in sferşit ce făcea cu asta^ când erá vorba de minunea minunilor, cum nu erá póté nici la oraş... in tot caşul nici la primar, nici la perceptor, nici măcar la castel. D'altmintrelea putea să-1 vedă, ca să-1 vedă nu costa nimic.

— Ah ! in adevër, nici chiar la castel ! — Şi ce efect ar avé in sala de mâncare, marea,

sală de mâncare, a casei Locard, in faţa bufetului celui mare lustruit!... Căci in sferşittrebue un ceasor­nic. E adevërat că costă mult... dar pentru densul!... cu atât mai mult ori mai puţin...

Locard, conversând, bea mult. începea să se incàldéscà, dicênd da, dicênd nu, înjurând, blăstemând, consimţind să mergăpână acolo, apoi luându-şi vor­ba inapoi.

— Deu ! s'ar dice că ţi-e frică să mergi l a Pierret...

— Frică ! îmi... bat joc de Pierret. Aidem ! Micul ceasornicar erá pe scaunul seu, cu lupă

la ochi, încovoiat désupra unui orologiu pe care-1 atingea cu un vêrf de oţel. Nu se uită p'afară, de sigur nu. Şi totuş vedù pré bine grupa apropiându-se şi după ore cari mişcări ce le avea pe buze erá ceva care semená cu un suris. Sperá să vendă, şi e totdéuna plăcut să câştigi băni, nu e aşa ?

Locard intră. — Esta e ? făcu el cu o mină de dispreţ. In adevër, nu spunea tocmai ce gândiă. Erá

uimit. Dar nu trebue nici odată să te arăţi, căci ne­gustorii te fură. Pierret se sculase in sus, politicos. Locard îi intórse spatele, de mândrie negreşit. Scurt, dedea doue sute cinci-deci de franci, îndată, peşin, pe mesă şi ancă cu o condiţiune, ca ceasornicul să fie instalat chiar de cu seră in sofragerie. Sciţi dum-nea vostră casa, casa cea mare din faţa bisericei.

Cine nu cuncşce casa Iui Locard ? intr' un ceas ceasornicul ar fi acolo.

— Şi astă seră, amici, dise Locard (el nu se uitá la Pierret, bine înţeles), o înghiţitură de vin a l b f

prima recoltă... o să bem pentru ceasornic. — Hotărît ! la ce ceas ? — La noue. Dl Locard eşi aruncând o sută de franci arvună

pe mesă. Pierret, remas singur, arse biletul la flacăra

unui chibrit ; apoi se duse in odaia din iund de

Anul XXIV. F A M I L I A 509

unde aduse o cutie mică pe care erau etichete en-glezeşci.

Şi apropiându-se de ceasornic, deschise cutia, făcu o mişcare, fără indoielă pentru a-1 regula.

*** E acum la locul lui, bine aşezat in cutia care

luceşce. Limba îşi urmeză tic-tacul incet şi uşor In adevër e de un efect minunat, intre faienţele câmpe­neşti şi gravurile cu culori roşii.

Impregiurul mesei de pe care impung in sus gâturi lungi de butilce, Locard şi amicii lui béu, rîd şi cântă. Ce ospeţ ! Servitórea leşină de bucurie. Ah ! casa n'o să mai fie aşa de veselă când va veni »cu-

cona« in ea. Ce vreţi? Trebue odată să fie sferşit. Şi apoi când are cineva mijlóce ca domnul Locard, pote pré bine să-şi plătescă o femee pentru sine singur.

Unspredece ceasuri ! ceasornicul bate ! Totă lu­mea tace, Locard gustă o fericire nespusă. Ce glas! s'ar dice un cântec, l-ar asculta cineva totă nóptea.

I

Pe legea mea! să aşteptăm miedul nopţii. Soneria va bate pe deplin. Mai adu vin! e i ! şi punciu...

Şi 1 vom arde, vom stinge luminările. La miedul nop­ţii, o să fie frumos, cu ceasornicul care va face ca cucul.

Sunt pe jumătate beţi. Căldura te năbuneşce. Să crepăm feréstra. D'altmintrelea, e bine să se şcie, că nu se plictiseşce cineva la dl Locard.

I N T Ë L N I R E A .

510 F A M I L l A Anul X X I V .

Ascultaţi ! cinci mai puţin! una doue aprindeţi... punciu ! Flacăra sări din vas, lingura joeă in unda care saltă in limbi galbene şi albastre. Zahărul arde şi pocneşce. Stingeţi lampa ! Feţele congestionate iau reflecse violete. E pré frumos ! Sst ! ceasorni­cul bate.

Nu ! — Jacov Locard ! Jacov Locard ! Ha? cine a dis asta! Ce e glasul esta bătrânesc

şi slăbănog ! de unde ese ? — Jacov Locard . . . mărturiseşce . . . mărturi-

seşce . . . — Nebunie ! cine vorbeşce ! Ei ! Locard ce e

farsa asta! — Cât eşti de palid ! Glasul par' că vine din

pimniţă. — Jacov Locard, eşti un omorîtor ! — Nu-i adeverat ! cine a spus asta, a minţit ! — Jocav Locard, tu ai omorît pe bătrânul Pier-

ret.... Omorîtorule! Şi apoi strigăte, sughiţuri, răgete, Locard s'a

sculat pierdut, nebun. îşi duce mâna la cravată pen­tru a o smulge.

Glasul continuă, fără milă, spart, depărtat ca şi cum venia dintru 'n mormênt.

Şi repeta, repetă cuvêntul de omorîtor !... Locard cade in genunchi, se scolă, ér cade...

Ei bine ! da ! el mărturiseşce ! . . . da, el a omorît pe bătrânul, el l'a furat... dar să tacă glasul !

Dar glasul nu tace. S'ar dice o mecanica care umblă. Locard dice că ceasornicul vorbeşce, se agaţă de el, îl sgudue, îl trage, îl restornă . . . mecanismul cade pe scânduri şi cu el un sul, coperit cu o hârtie metalică...

Pierret, care asculta p'afară, sare pe ferestră şi apuca pe Locard de gât, strigând :

— Sunteţi toţi martori ! acest om e asasinul tatălui meu !

*#*

— Şi vedeţi, domnilor juraţi, strigă procurorul general, de ce folos social sunt progresele şciinţei. Nu e óre o trăsură de geniu din partea acestui umil ceasornicar, d'à fi utilisât, adaptând-o la o mişcare de orologie, nemuritorea invenţie a lui Edisen, fono­graful?

J u l e s Lermina .

C a u c a s u l . Schiţă topografică, geologică şi istorică. Delà Prometeu până

la anul 1834.

(Urmare).

Viţa Osseţilor locueşce intre Cabarda cea mare şi cea mică, şi intre muntele Casbec. Strîmtorea Da-rialului mărgineşce spre resărit şi muntele Urutpiciu spre sud.

Viţa Cecil or séu a Cecenţilor se estinde delà Vladicascav până la Temir-Can-Şura, şi delà muntele Barbulo până la Terec.

Tuşinii locuesc teritorul intre isvórele Coissului până la isvórele rîului Iora.

Viţa Lesghilor in fine locueşce Legistanul, adecă teritorul intre rîul Samur şi Coissu.

O legătură politica ar fi împreunat forte greu omeni de origine, datini şi limbi atât de diferite. Spre acesta a fost necesară o legătură religiosă. Casi-Mul-lah a întemeiat Muridismul.

Muridismul, care e asemenea Vahabismului, e in Mohamedanism cam tot acea, ce-i protestantismul in

religiunea creştină. E o întrebuinţare mai strictă a legii date de profet, o nebăgare in séma a bunurilor timpurale, o redicare a spiritului, rugăciune şi ab-negare.

Acesta abnegare in scopul binelui comun e de tot democratică, are inse de temelie ascultarea necon­diţionată faţă cu Imamu!. Un Murid ascultă pe Imam fără contradicere, chiar de ar cere acesta delà densul un omor séu o sinucidere.

Una dintre primele cerinţe ale acestor locuitori de munte e fumatul. Şamyl a fost oprit odată fumatul. Banii hotarîţi pentru tabac aveau să se întrebuinţeze spre cumpărarea de prav de puşcă. Nimene n'a fumat mai mult.

Casi-Mullah a avut necesitate de doue-deci de ani pentru de a-şi stabili doctrina sa pe basa acesta. El eră deja domnitor in munţi, pe când in văi abia s'a fost audit de numele lui, ba nici nu se şciea mai ni­mic despre esistinţa sa. De odată se scoboră el in 1 novembre 1831 cu o cetă mare de ortaci ai sei din munţi, năvaleşee asupra cetăţii Chislar, o pustieşce, şi decapiteză cam la 600 de omeni.

Incurăgiat prin acesta espediţie, trece el asupra Derbentului, dară aici perde lupta, şi se retrage inapoi in munţi.

Cu ocasia acestor espediţii belice avea el pe lângă sine un bărbat tiner de 2 6 - 2 8 de ani, cu nu­mele Şamuil Effendi. Acesta şciea a ceti şi scrie, ară­tă o pietate mare, şi după ce a fost mai inlêiu uncherul (adecă aprodul) noului profet, 1-a denumit acesta de Murid.

Acest bărbat tiner, care prin graţia lui Casi-Mullah ş-a atras indată asupra sa atenţiunea tutu­rora, era după cum se spune, născut la Gimry. Unii afirmau să-1 fi vedut jucând şi cântând in cafeneuă şi pe piaţa locală. Dară delà anul al cinci-spre de-celea şi până la anul al doue-decilea a fost dis­părut, şi nu şcie nime, unde a petrecut el aceşti 5 ani.

Alţii spuneau, că el ar fi un sclav, care să fi scăpat delà Turci, şi să-şi fi luat refugiul in munţi.

Versiunea acesta a doua a aflat puţina credinţa, şi s'a lăţit verosimil de cătră duşmanii sei, căci pe cât de tiner erá, i-a fost atras deja graţia, in care sta el la Casi-Mullah destui inimici.

Casi-Mullah s'a incurăgiat spre faptele sale vi­teze prin resbelul Ruşilor contra doi inimici noi, séu mai bine dis ancă vechi, contra Perşilor şi Turcilor, şi numai acestui resbel are el de a mulţămi succe­sele sale.

In 6 septembre 1826 declară Turcii Perşilor resbel. In 13 septembre tot acestui an bate Pasche-viciu pe Perşi la Elisavetopol. In 26 martie 1827 se denumeşce Pascheviciu de comandantele suprem al Caucasului. In 5 iuliu tot acestui an se bate Abbas Mirza lângă satul Ciavan-Vulai. Iu 7 iuliu se cuce-reşce forfăreţa Abada, in 20 septembre Sardad-Abada. in 1 octombre Erivanul. In fine trec Ruşii peste Araxes, ocupă cetăţile Ardebel, Maragni, Urmia, şi in 10 februariu 1818 se încheie tractatul de pace delà Turcmanciai, in urma căruia veniră canatele Erivan şi Nacbicevan la Rusia.

Depă Perşi veniră Turcii la rend. In 15 april tot acestui an declară Ruşii Turcilor resbel. In 11 iuniu ocupă ei fortăreţa Anapa, in 23 iuniu Carsul, in 15 iuliu Poti, in 24 iuliu Achalcalacul, in 15 au-

j gust Achaltiscul, şi in 28 august Bajazetul. In fine, in 20 iuniu 1829 invinge generalul Pas­

cheviciu pe Turci la satul Caidi total. In 2 septembre se subscrie pacea delà Adrianopol, şi in consecinţa acestei păci cedeză Turcia Rusiei tote fortăreţele, ce le-a ocupat in decursul resbelului.

Anul X X I V . F A M I L I A 511

Inchiându-se pacea cu Persia, şi invingêndu-se Turcia, capetă Ruşii mâna liberă. Generalul Rosen avea să întreprindă o espediţie belică in Dagestan şi in Avaria, şi să năvălescă in Cecena. El şi pătrunde peste munţi până la satul Gimry, şi-1 asedieză.

Trebue să fi vëdut cineva un atare sat din munţi, pentru de a a^é o idee despre asediarea a-césta. Fie care casă e o fortăreţă, care se aperă cu cerbicie. Asediatorii sunt espuşi unui foc cruciş, care-i culcă la păment fără milă.

Gimry fu apërat cu o vitejie mare. Casi-Mullah, Gamsad-Reg şi Şamuil Effendi se aflau aici. Gimry fu luat cu asalt. Gamsad-Reg fugi, Casi-Mullah pica in luptă, Şamuil Effendi fu vulnerat numai uşor, dară el remase pe câmpul de luptă şi se făcu mort. Ruşii îl şi priviră intr' adevër ca mort, şi aşa a scăpat. Dară indată ce părăsiră Ruşii la aparinţa nopţii câm­pul de luptă, se scolă, caută cadavrul stăpânului seu, pe care 1-a fost vëdut picând, şi-1 pune intr'o po-siţie, ca şi când ar fi picat, pe când se rugá, şi-ar fi murit rugându-se.

Astfel deveni mórtea lui Casi-Mullah o glorificare a Muridismului, şi Şamuil-Effendi puse totă speranţa sa in Muridism.

Apoi se duse erăş la ortacii sei, numi pe Casi-Mullah un martir, a cărui porunci ultime le-a primit el, şi pe sine se numi discipulul cel mai iubit al a-cestuia, ca să potă curènd după acea paşi ca succe­sorul lui.

După retragerea Ruşilor aflară muntenii cadavrul lui Casi-Mullah in posiţia amintită de Şamuil-Effendi, şi nimene n'a dubitat mai mult, că Şamuil a primit ultimele porunci ale Imanului.

Dară pentru Şamuil ancă n'a fost bătut óra. El şciea pré bine, că in persona lui Gamsad-Reg eşistă ancă o impedecare nedelăturabilă intre densul şi Imanatul dorit. Audind anume Gamsad-Reg de mórtea lui Casi-Mullah, citézá el pe toţi Mullahii Dagestanului la o adunare generală in satul Caradag, ca să li co­munice o şcire însemnată. Mullahii apărură. Pe la amiédi, pe când se convocă credincioşii la rugăciune, apare Gamsad-Reg, asociat de cei mai viteji şi fideli dintre Muridii sei. El intră in moşea, şi-şi face aici rugăciunea. Apoi se intórce cătră popor, şi vorbeşce cu o voce tare şi puternică : > Acuităţi Mulla hi pru­denţi şi căpeteniile intrunirei nőstre sfinte ! Casi-Mullah a picat in luptă, şi se rogă acuma pentru voi. Noi vom să ne arătăm mulţămitori lui pentru sacrificiul seu. Noi să fim ancă şi mai viteji decât densul, căci vitejia lui nu ni mai luceşce inainte. El ne-a scutit in întreprinderile nóstre, şi acuma va deschide el acelora, cari vor pică in luptă, porţile paradisului. Credinţa nostră ni demanda a purtă resboiu cu Ruşii, pentru ca să eliberăm Caucasul de sub jugul lor. Cine va omorî pe un Rus, adecă un inimic al credinţei nóstre, va fi părtaş fericirei eter­ne. Cine va pica luptând, se va duce pe braţele morţii in braţele hurilor etern virgine. Mergeţi acasă, adunaţi poporul, împărtăşiţi voinţa lui Casi-Mullah, spuneţi-i, că patria trebue eliberată, căci altmintrene se vor preface moşeele nóstre in biserici creştine, şi necredincioşii ne vor supune pe toţi. Dară noi nu putem remâné fără de Imam. Şamuil Effendi, favo­ritul lui Allah, care a primit ultimele cuvinte ale iu­bitului nostru conducător, va spune voue, că el m'a denumit pe mine de succesorul seu. Eu declar Ruşilor resbel sânt, căci de acu inainte sûnt eu con­ducătorul şi Imanul vostru <.

Intre cei presenţi erau mulţi nemulţămiţi cu redicarea lui Gamsad-Reg la puterea acesta supremă. Ei murmurară cu voce tare. Gamsad-Reg porunci tă­cere. „Mosleminilor« ! li dise el »eu vëd, că credinţa

vostră slăbeşce. Datorinţa mea ca Imam îmi ordoneză a ve conduce pe calea cea dreptă. Ascultaţi de vocea lui Gamsad-Reg, séu el î-şi va câştiga supunerea cu pumnalul seu*.

(Incheiarea v a urmá). Averchie Macovei.

Doine de pe Mureş. Jjvlí X X 1 V ' c f ^ g ^ a r i t a - m ' a ş şi io-odată.

<%> Numai să nu mai şed fată, Hainele de pat me gată ; Mărita-m'aş să nu şed, Numai câmpul să nu-1 vëd ; Câmpu să-1 vedă bărbatul, Io să mătur s'aştern patul, Să-mi pun oglinda 'n ferestră, Să vëd bine-mi stă nevestă.

X X ' / .

Bade, bădişorul meu, Casa nostră-i deslipită, Mumă-ta de rea-i vestită ; Casa nostră-i pusă reu, Cu fundul cătră păreu, Cu ferestrile la vale, Grija ta dracul ţ-o are .

XXVI.

Tu bădiţă-aşa-i gândit, Că io-s flore de găsit, Ţie de botjocorit.

. Dar io-s flore de pe vie, Fi ţ-o dracul de ciuf ţie! Dar i-os flore de pe mare , Cin' nu me iubeşce more.

XXVII . L a fântână la răzor, Ş-face casă Todor, Coperită cu hârtie, Zugrăvită cu tămâie, Ca a lui să nu mai fie.

XXVIII. Spune-mi bade adevërat, Pentru c a r e m-ai lăsat ? Pentru cheia delà uşe, Pentru mândra cea chioruşe ? Pentru cheia delà casă , Pentru mândra ceea r e m a s ă ?

X X I X . Dis-o badea c'a veni, Luna decă-a resări, Io-s afară luna-i sus, Venit-o badea şi s'o dus. Io-s afară luna-i jos, Vinit-o badea şi s'o 'ntors.

X X X .

Bădiţa de astă veră Dice c a să-1 iubesc e r ă ; Da dóra n'am nărozit Să iubesc ce-am părăsit ! Num'aatâta de aş trăi , Ce-am iubit se pot uri ; De-aş trăi num'-atâta, Ce-am iubit s ă pot uita.

A. C. Domşa.

512 F A M I L I A AQUI XXIV.

Din Bucureşci la Heidelberg. Véra Bucureşcii se cam deşertă. Mi-am propus

deci sà me duc şi eu la Bănat, in conac de veră, unde de sigur pot petrece bine, mai fiind totodată binevenit şi bolnavilor de ochi din aceste părţi. Mai eră apoi la mijloc şi ţinerea sesiunii a VII a con­gresului internaţional de oftalmologie, la care avui fericire a participa, graţie guvernului român.

Un raport şciintific despre acest congres, ce am innaintat forului competent, cred că se publică in » Monitorul oficial*, me voi mărgini deci in acest loc a povesti numai unele vedenii şi păţenii din că­lătoria mea.

Delà Craiova până la Turnu-Severin am avut plăcerea să călătoresc cu o mulţime de domnişore de 13—15 ani, cari se 'ntorceau din »pensionc acasă la părinţi. Câtă isteţime in vorbire, ca să nu die lim-buţie, câte laude de sine şi câte aspiraţiuni îngâm­fate, care de pe acum lăsau să se cunoscă víitórea damă mare din societate! Ér de altă parte câtă nai­vitate ! Când trenul scoboriă in vale spre T. Severin de sus delà staţiunea Palota, şi când delà unele co-veie — interesante şi fricóse — se vedea departe in jos Dunărea in albia sa frumosă, atunci unele dintre companiónele mele nu mai puteau de' bucurie, şi pe una o şi audii strigând : »Au lică, lică, dragă-mi Dunărea* ! — Abiă-mi suprimai rîsul, căci pe la noi prin Banat se strigă puii de raţă cu cuvintele : li­că, lică.

De aci mai departe îmi stau la disposiţiune trei cărări pentru ca să pot ajunge la Oraviţa, unde îmi propusesem a poposi. Pe la Caransebeş, Timisóra şi Verşeţ eră pré ocol şi monoton, pentru că am percurs deja de multe ori acesta roută. Cu trăsura peste Mehadia—Bozovici eră interesant, de mai aveam vr' un companion şi de aflam uşor trăsura potrivită. In lipsa ăstora, m'am decis a mai trece ânc'odată prin păsurile şi cataractele pré interesante ale Du­nării dintre Turnu-Severin şi Baziaş, cari am puté dice că legă doue rîuri unul de altul, anume pe Da-uubiul străbunilor noştri cu Istrul lor. Cel dintêiu se estinde delà isvorîrea Dunării până la Moldova, ér cel din urmă delà graniţa româna până in Mărea-negră.

Ori de câte ori va trece omul prin aceste strică­tori ale Dunării, cari se estind pe un teritor de 17 mile, totdéuna va afla un interes nesecaver. Sunt acuma cinci ani de când trecui pe aci pentru prima dată şi atunci am scris şi in »Familia« despre unele impresiuni ce am câştigat aci. De atunci incóci le-am parcus de repeţite ori. Intr' un rend erá apa aşa de mică, de nici societarii de navigaţiune nu-şi mai a-dueeau a minte a fi fost vr'odată aşa mică in decurs de jumătate secol de când merg pe Dunăre. Socie­tatea s'a vëdut nevoită cu acea ocasiune a comanda un tren special pentru pasajerii ei de a-i transportă delà T. Severin până la Vêrciorova. aci ne urcarăm intr' un vaporaş mic, după cale de 2 staţii ér ne debordarăm şi ne-am cărat pe uscat in căruţele so­cietăţii de navigare timp de 5 ore. Erau la 30 de căruţe pentru pasajeri şi vr'o 10 ţărăneşti pentru băgâje. Eră o caravană intregă, care avea de gând să nu se mai oprescă in drum — de órece mulţi ţintiau a ajunge la Baziaş la timp de a apucă tre­nul ; — dar un domn betrâri, pe care mai târdiu l'am

cunoscut de Stenografin camera română, a dis »stop* că nu mai pot. Unii ne mai deterăm jos şi mai apoi caravanul ér se puse in mişcare. La Moldova ne urcarăm intr'un vapor mare, dar la Baziaş ajunse­răm cu intârdiere de câteva ore, incât am scăpat trenul.

Anul acesta s'a întâmplat contrarul, de órece naintea Paşcilor eră Dunărea aşa de mare, incât in­sule şi case litorale care nici odată n'au vëdut apa Dunării, acum zăceau subt apă, tot astfel alocurea şi drumul de pe malul stâng, numit al lui Széchenyi, zăcea subt apă, pe când semnele celui de p9 malul drept, ale drumului lui Traian, erau ancă désupra nivelului apei.

Rîu admirabil in regiuni muntóse şi mai admi­rabile ! De pe la Passau in sus se arată Dunărea aşa lină, incât n'ai crede că póté deveni aşa de gigan­tică, de órece pe acolo trece prin unele livedi verdi forte puţin redicate désupra nivelului apei. Se vede că pe acolo e forte pacînic, nu ese din albia sa, de nu-i trebuesc maluri mai mari.

Alt aspect ni se presintă la porta de fer. Rîul e colosal, munţii de pe maluri sunt gingatici, incât vulturele şi gura ascunsurilor lor de prin stânci ţi se par ca nişte paseri mici cu cuiburile lor. Ochiul ţi se delecteză la vederea acestor regiuni maestôse şi variate, ér inima îţi svâcăe la gândul că vaporul ce bubue subt tine póté să-şi dea in fis-care minut de vr'o stâncă ascunsă in afundimile apei.

De câte ori trecui pe aci, me întrebai : cum de vine Dunărea atâta lume fără ca să-şi rătăce3că vr'o­dată drumul? In cărţile bisericeşci mi se pare că am cetit şi următorea dicere : «Paserile îşi vor uită cul­cuşul lor, rîurile se vor intorce«, şi aceste cuvinte mi se improspeteză in memorie când véd pe aci elementele gingatice ale pământului, apei şi aerului.

Ni se pare ceva paradocsă dieerea : » Rîurile se vor intorce*. Dar bine, şi de nu s'ar intórce de tot, de ce nu apucă Dunărea vr'odată şi printre alţi munţi cari sunt tăiaţi aprópe pân la nălţimea patului e i ? Căci Prutul face acesta pe scumpul teritor ro ­mânesc !

Şi să nu ne mirăm de cuvintele de mai sus. Etă ce dice Büchner cam despre asemenea mater ie : „De vom resfoi in vr'o carte bună de geologie, pu­tem da de nişte fapte, care deşi cunoscute, dar de câte ori le cetim, ne pun in mirare, cum sunt acelea despre o mulţime de soiuri perite şi cum este impre-giurarea, că ceea ce adi e munte, a fost odată vale , şi ce acum e vale a fost odată munte ; apoi că ce adi e mare, a fost odată continent, şi ce-i acum continent, a fost odată mare ; ce adi e stâncă tare şi nefrântă, a fost odată nësip afënat, şi ce adi e nësip, a fost odată stâncă vertosă; că munţii noştri cei mai nesdraveni, cari acum se opun tempestăţilor cu cerbieósele lor cóme de granit, au fost odată gu-noiu şi nămol, ér ceea ce formeză a(Ji fundul clâdos al mărilor nóstre, se innălţă odinioră măreţ cătră cer in formă de culme de munte* !

Delà Moldova pân la Oraviţa am călătorit cu trăsura, căci doriam să cunosc şi aceste regiuni. M'a surprins forte mult piivelişcea, ce o are omul de pe muntele George, de lângă Sasca, asupra teritorului numit de montanişti >păurime< a cărui orisont se estinde până in munţii Versetului. De pe délurile Oraviţa ţi se pare acest teritor mai neted, dar de pe inaltul George vedi că e plin de redicături şi cufun­dări. Coborînd pe drumul forte repedinos şi încolăcit pe peptul muntelui George, trebue să fii pré sigur de cai, opritori şi pedece, ca să nu te temi că ajungi in abisul — aşa ţi se pare că Sasca formeză fundul

Anul X X I V . F A M I L I A 513

unei căldări urieşe — format de acest munte şi de vecinii lui. *

O roută plină de interese este şi ceea delà Ora-viţa la Caransebeş cu trăsura. Am poposit şi dormit in Recita, pentru ca să putem vedé nóptea turnăto­riile şi fabricele de fer. Unora le place mai mult căl­darea ferului topit şi prefacerea lui in şine şi in ti­nichea (Blech) unde sunt aplicate lampe electrice spre luminare ; pentru mine inse turnătoria e cea mai grandiosă. Am vëdut multe şi mari focuri arte-ficióse şi in special aşa numitul »foc grecesc», dar acestea erau miniaturi pe lângă cel dilnic repetat fie care jumètate de oră din Recita. Când ferul topit curgea din cazanul seu ca laptele şi câtva din el cădea in apă, săriau atât de multe stele lucitóre, de credeai că cerul cade jos.

In schimb, cum veniam cu ochii delà aşa mare lumină, şi dam de băznătatea nopţii, ne-am fi tot ucis de vapóre, maşine, fere şi alte obiecte de prin ograda turnătoriei, de n'am fi avut un brav condu­cător, care in copilărie a lucrat chiar in făuria (co-văcia) de lângă turnătorie, şi acesta e condamnatul învăţător Albu. In ograda fabricei de prelucrarea ferului ard tot lampe electrice, ca şi in interiorul acestei fabrice.

* Până la Budapesta n'am"cules impresiuni mai

vii din călătorie, dar in acest oraş a trebuit să ad­mir clădirile cele noi ce s'au rëdicat in numër con­siderabil in scurtul timp de doi ani de când n'am mai vëdut acest oraş. Viena e tot cea veche, nici n transformare observabilă. De aci in sus mi-a dat material de găndit soţii mei de călătorie

S'a făcut multă doctorie in vagonul nostru, fără ca eu să me fiu ieftit că sunt doctor. 0 damă ti-neră ca de 18 ani avea un companion ca de 50 de ani şi amêndoi se purtau forte delicat unul cu altul. Când eşiră din cupeu la preumblare, ceilalţi soţi de călătorie combinară dicênd că aceia séu sunt o pă-reche necunoscută şi se află in călătoria nupţială, séu e unchiul gentil care face nepótei plăcerea de a călători. Damele susţineau că in caşul prim casa însu­raţilor va deveni nefericită, pentru nepotrivirea in etate. Un comerciant din Tropau, ca de 48 de ani, susţinea, că un bărbat sănătos fie şi de 50 de ani, póté lua in căsătorie o fată de 20 de ani; ér soţia sa ca de 35 de ani susţinea, că macsimul diferinţei intre bărbat şi soţie nu póté trece peste 10 ani. Bărbatul ei se incercă a-şi aperă aserţiunea, ér fe­meia necăjită îi replică: »Las că te voi vedé eu acasă» ! Intră apoi şi susnumita păreche şi damele ourióse şi furiose reuşesc a scote secretul celor in­traţi cumcă nu-s altă decât tata şi fata, membrii a unei familii comerciante din Presburg, şi cumcă ser-mana domnişoră suferiá de cârcei in pântece. Comer­cianta numai decât îi dete nişte picături din apă de cireş de laur şi îi mai trecu.

Tata fetei ne povesti apoi de fiica-sa de acasă, cum a suferit aşâ de reu de un picior, incât vestitul chirurg vienez Billroth i a propus amputarea picio­rului. Nu s'a invoit, ci a adus o vrăjitore delà Tropau la Presburg, care a declarat, că piciorul n'are tre­buinţă de amputare şi in adevăr — adi fiica-sa e sânătosă. Se mira că cei din Tropau nu şciu nimic de acea vrăjitore şi de renumele ei ? Ce să ne mai imputăm noi de babele nóstre şciutore ?

Pe linia bavareză s'a imtêmplat de am fost intr'un cupeu cu un tinër, călător la Pasteur, care îmi povesti cum a ajuns a fi trimis acolo de direcţia drumului de ter din Budapesta, după ce doctorul de alienaţi, profesorul Laufenauer, a declarat că n'are

nimic in contra mergerii lui Ia Paris. Acest tiner. fiind casar la gara din Belinţ, unde avem pe harnicul protopop Crăciunescu, s'a intêmplat de 1-a muşcat un căţeluş al şefului de staţie, ceea ce el nici n'a luat in séma la inceput, dar mai târdiu turbând şi sucumbând şi un alt căţeluş muşcat tot de cel dintêiu, casierul nostru s'a spăriat şi numai decât arunca cadavrul cânelui intr' un sac şi 1-a dus la veterinarii din Timisóra. Procesul lor verbal constata, că cânele a fost in adevăr turbat, ér alieniştii din Pesta, că Horváth al nostru — aşă-i numele — e apt pentru Pasteur. Frate-so are prăvălie de musicalié in Buda­pesta şi are patent pe un fel de cimbal, carele pre­cum spunea turbatul, tot mereu goneşce pianurile de prin salónele maghiare. Ne-am despărţit salutându-ne româneşce, căci atâta inveţase şi el.

* Nu mult după aceea sosii la locul destinaţiunii

mele — Heidelberg. In frumseţa posiţiunii, acest oraş rivaliseză cu ori care oraş din Germania. Afară de Praga, aci este cea mai veche universitate germană. Pentru oculistică (oftalmologie) are Heidelbergul acea insemnătate, că aci venia in fie care an vestitul of­talmolog berlincz Graefe de îşi mai aerisâ slabele sale plumâni şi fiind toldéuna insoţit de mulţi alţi prieteni, toţi oftalmologi vestiţi, infiiinţară nainte de 25 de ani societatea oftalmologilor ; ér est an s'a con-chemat congresul internaţional de oftalmologi din incidentul aniversării a 25-ea.

Festivitatea a reuşit pe deplin. Tot oraşul eră decorat cu stindarde, universitatea a pus la disposi-ţiunea oftalmologilor frumósa sa aulă pentru ţinerea şedinţelor. Aci se putură vedé oculişti din tote păr­ţile lumei, pană şi din America, Iaponia etc. Fost-au şi lucrări şciintifice destule, incât dintre 60 de di-sertaţiuni numai doue terţialităţi putură fi ascultate in 4 dile cât dăinui congresul. Vr'o şese inşi ne in­sinuaserăm cu câte doue lucrări, dar ne mulţămirăm cu ţinerea a câte unui discurs, lăsând ca calelalt să trecă in raport şi nepredat naintea congresului. In fine s'a decis ca viitorul congres să se ţină peste 6 ani, in Edinburg care se numeşce Neapolul nor­dului.

Căt eră timpul de scurt, totuş n'am lipsit a ne recrea, după obosirea şciintificâ, la câte un concert séu petrecere. Cu ocasiuuea unui banchet avurăm ocasiune a audi melodii destul de variate, şi mi-a fost mare surprinderea, când audii şi o melodie du-iosă şi frumosă, cunoscută din Bucureşci sub numele »Porumbitac (se află la Gebauer). Imi diceam : şar­manţi germani, că in programul lor au pus şi o me­lodie română! Când căutai inse in programul tipărit, vëdui că acea melodie portă numele : Me*. Volkslied »La Paloma« de Yradien. Dezamăgire ! M'am revanşat mânedi plimbându-me pe strada Romanilor (Römer­strasse) de alungul rîului Neckar şi m'am gândit că odinioră totuş trebue să se fie cântat pe aci, deşi tare de de mult, melodii romane!

Intre memorabilităţile oraşului Heidelberg pot nu­mi: 1. Ruinele unui castel grandios, care s'a luminat din partea oraşului in sera din urmă, in onórea nós-trà, punêndu-ni-se Ja disposiţiune şi un vapor decorat cu flori şi aprovisionat cu o capelă musicală, şi ast­fel trecurăm pe Neckar ivindu-se de odată privirilor nóstre iluminaţia de sus din pădure şi a podului pe sub care am trecut. 2. Laboratorul de chemie in care a studiat şi eruditul nostru profesor de chemie dr. Aurel Babeş. 3 . Sanatorul doctorului Schweninger, medic curant al lui Bismarck. 4 . O punte de 100 de ani, pe care vedeam 2 dame ocupându-se cu pictura clădirilor vechi delà capul punţii. 5. Cel mai mare

4 4

514 F A M I L I A Anul X X I V .

vas din lume, de 8 % metri de lung şi de 7 de lat, care numai de 3 ori a fost plin (ultima oră la 1796). 6. Căruţe lot de cele cu 2 cai după cum sunt şi in galantul Bucureşci. Şi altele. Intorsei delà Heidelberg pe deplin satisfăcut.

In Salzburg lângă Gmunden n'am putut admira in destul lacul format, din rîul Traun, care rîu are o apă admirabilă intre Ischl şi Aussee. Vëdusem şi mai nainte tablouri cu asemene apă spumegândă, ici albă, colea verde, şi credeam că e opul fantasiei, o licenţie a picturei, dar aci me putui convinge, că astfel de fenomen admirabil esistà in adevër şi in natură. Bi ­serica mare şi pomposă din Ischl — fondată de Maria Teresia — m'a adus la aceea convingere, cumcă acest loc balnear a servit şi in seclul trecut de loc de dis' tracţie capilor încoronaţi, şi póté din acesta pricină se şi numeră in al cincilea loc după cele 4 perle din cununa băilor austriace : Karlsbad, Teplitz, Franzens­bad si Marienbad.

* Aussee nu mi-a plăcut şi l'am cercetat numai

şciind că aci a petrecut odinioră câteva septëmâni a unei veri regretatul meu patron George Mocsonyi.

Graz, locul oficirilor pensionaţi ai armatei aus­triace, e un oraş destul de plăcut, stradele lui prin­cipale sunt pline de vieţă. Trecènd dimineţa pe lângă piaţ, vedi pe table bătute m câte un par infipt in păment afişele tuturor petrecerilor din acea di. Ser-vitórele află astfel de lucruri mai intêi şi le comunică apoi maimarelor lor. Bag séma au aflat graţenii, că e practic astfel de soiu de anonce. De vré o damă să mérgà sera la vr' un loc de petrecere, n'are decât să-şi intrebe servitórea, şi aceea îi spune lista intré-gă: la Calul de aur — musica militară, la Casa de fer — ţigani ungureşci etc.

Pe linia directă delà Graz la Pesta am trecut prin codrul Bakony — vestit de tâlhari — dar acum acest codru e tăiat, ér locul e nësipos şi petros. Pusta îţi descopere numai decât că eşti in Ungaria. Délurile Somló, soiu bun de vin, mai schimbă ceva din monotonia pustei.

Dr . G. Crainicean.

I n t é l n i r e a . — Vedi ilHstraţiunea din nr. acesta. —

Giovani a mai vëdut pe Marieta. La serbarea pescarilor a jucat cu ea un » fandango «. De atunci n'a mai vëdut-o pân'acuma. Şi acuma numai din in-tèmplare conveniră pe pod.

Tinërul pescar, cum o zări, scóse din gură pipa. Ea îşi băga ochii in păment. Şi astfel, negrăind nici un cuvent, steteră câteva mominte.

Dar apoi amorul le deschise gura. Să nu-i tul­burăm !

I. H.

L I T E R A T U R Ă . Ş I A R T E .

Soiri literare şi artistice. Dl V. Alecsandri are de gând să-şi dea dimisiunea din postul de ministru resident al României la Paris, şi retras din vieţa po­litică, vré să se ocupe numai de literatură. — Despre Carmen Sylva se publică un articol forte interesant in diarul sêrbesc » Zastava*, datorit penei diaristului Ión Ionici. — Bustul lui Bolintinean s'a inaugurat mercuri, in satul Bolintin-de-vale, aprópe de Bucu­reşci, unde s'a născut poetul.

Niţă Dragă- Acesta e titlul unei broşuri apărute la Braşov, in care autorul dl Ion C. Panţu, cunoscut şi din colonele foii nóstre, ne infăţoşeză nişte schiţe din vieţa unui muncitor. Niţă Dragă este un hamal din Braşov, a cărui vieţă se petrece in suburbiile a-celui oraş. Autorul novelei zugrăveşee traiul aceluia cu mult spirit de observaţiune şi reuşeşce a ni-1 pre-sintâ complet, incât par că-1 vedem înaintea nostră. Vieţa lui conjugală şi familiară, traiul seu impovorat de grigi şi de muncă grea, tote peripeţiile vieţii sale se petrec in faţa nostră ca pe o scenă. II compătimim vëdêndu-1 lucrând din greu, şi ne bucurăm cu densul când se 'ntórce zimbind de fericire, că póté s'aducă familiei sale câţiva cruceri, drept resplată a ostene­lilor sale de peste di. Comparând lucrarea acesta cu »Logofetul Mateiu» de an, de acelaş autor, constatăm cu plăcere, că composiţia este mai bine injghiebată, nu mai sunt atâtea părţi de prisos şi că limba e mai curată ; vedem un progres, care ne face să credem că dl Ion Panţu are un viitor frumos pe terenul no-velistic Preţul 20 cr.

Dl dr. V- Babeş, profesor la universitaiea din Bucureşci, a comunicat Academiei de medicină din Paris lucrările sale asupra descoperirei baccilului Gastro-Intero-Nephritei delà boi. Academia a trimis acesta lucrare la o comisie specială care va controla lucrarea dlui doctor Babeş.

Broşuri none. Primirăm o broşură scrisă in franţuzesce şi intitulată: »Une poignée de vérités à nos prétendants*, de »Un tëran ( ! ) delà Dunăre*. — Folósele lucrului, manual in scala, precum şi regulele, după care póté ori cine lucră singur pălării de paie şi panere de mlaje, de Mihail Pop, învăţător. — Congresul delà Petră al studenţilor universitari, dare de sémà de C. V. Vasiliu, student in drept.

Diare none- Timpul, vechiul organ conservator din Bucureşci, după cum se dice, va să apară de nou. — Gazeta, revista politica - literară, pe care o signalarăm in nr. trecut, a apărut la Bucureşci.

T E A T R U S I M U S I C Ă .

Soiri teatrale şi musicale. Dl Grigore Mano-lescu şi dna Aristiţa Manolescu vor juca in stagiunea anului acesta, pe scena teatrului din Iaşi, din sala cea nouă a hotelului Traian. — Artista română Dar­dée (Hartulari) ce trebuia să debuteze dilele acestea la Opera-mare din Paris, fiind atinsă de o bolă ner­vosa, medicii au sfătuit-o să mérgà in sudul Franciéi pentru a se căută. Rolul ce aritsta română trebuia să-1 creeze intr'o operă nouă a lui Gounod a fost dat dnei Adelina Patti. — Dşora Ana Ciupagea, bur­sieră a statului român, a inceput să urmeze cursurile delà conservatorul din Paris ; dsa studieză rolul Ladyi Machbeth.

Teatrul Naţional din Bnonreşci. Stagiunea nu pre incepe cu succese. Afară de piesele inşirate, s'a mai jucat in sëptëmàna trecută comedia »Politica Babachii«, localisata de dl D. R. Rosetti, care inse a cădut. »Agachi Fluture a dlui V. Alecsandri ancă n'a atras iume. Constatând mersul de pân' acuma al stagiunii, dl Gion scrie in »Romanul« acestea : »S'au schimbat direcţinnea, dar permită-ni-se noue care de indulgenţă putem fi acusaţi — permită-ni-se a de Iară că, până adi cum merg lucrurile, merg de si^ur mai reu ca anul trecut. Şcim că Notară, Ma­nolescu şi dna Romanescu nu mai sunt; că Iulian, na şciu df! ce, nu jocă; că rolurile date lui Mateescu sunt nefericite. Asta inse nu prejudecă cestiunea. Teatrul se inămoleşce. «Manevrele de Tomna* ale

Anul X X I V . F A M I L I A

lui Caragiali sunt de acum, delà 'nceputul stagiunii, ceea ce pentru direcţiunile Stănceseu şi Cantacuzino erá pe la finele stagiunii » Mândrie şi Amor". E cu­rios ! e forte curios, cum Caragiali care a făcut »Noptea« şi >Scrisórea<, care le-a inculcat actorilor mici şi mari atât de bine şi care — eu cred ferm — are priceperea piesei bune séu rele, il a le flair, să lase a se represintă »Fabriciöica« şi in şir »Agache«. Pus őre sus, perde omul din mijlócele sale ? S'ar crede că da. Şi pe urmă, pentru ce din multele piese originale câte s'au trimis direcţiunii şi comitetului nu s'a montat nici una? Pentru ce nu sunt gata şi altele? De ce nu se jocă din repertor cu trupa tineră piese cari au avut succes anii trecuţi? Până acum, »Manevrele« numera ca succes, drama lui Wilbrandt ca completă cădere, > Politică Babachii* ca un ce fu-mur, anost şi nul, »Agachec vicleim exhumât bun de vedut odată — et encore ! — Se simte adânc şi violent trebuinţa unui succes mare, pentru ca să se ştergă penibila impresiune ce ne-a făcut mersul de până acum al Teatrului Naţional*. De curênd s'a ju­cat »Chir Zuliaridi« comedie de V. Alecsandri şi »0 nópte furtunosa« comedie de L. Caragiali. Sala erá plină. Dilele din urmă s'a dat erăş »Chir Zuliaridi < şi >Vicleniile lui Scapin» de Mollière. La 9/21 va incepe debutul seu dna Sarah Bernhard, intêiu se va represintá »Dama cu camelia»; va mai jucá de şepte ori, represintându-se : Tosca, Adriene Lecouvreur, Phèdre, Theodora, Francillon, Le maître de Forges, Frou-Frou, Fedora şi L'aveu.

Naturalismul la teatru. Se jocă actualminte pe scena unui teatru american din New-York o melo-dramă, in care una din scenele cele mai prin­cipale e jefuirea unui cufër. Directorul teatrului, ca să facă o sensaţiune asupra publicului, n'a găsit alt ceva mai bun de făcut, decât a aduce pe scenă doi din cei mai însemnaţi pungaşi, cari de abia de curênd au scăpai din temniţă şi a face să jóce scena jefu­irea sipetului. Cei doi artişti trebue să aducă cu denşii tote instrumentele necesare pentru a deschide lada şi sunt obligaţi a lucra aşa fel, ca şi când ar lucră la un drum mare. Fără indoielă că la fie care represintaţiune. e de nevoe de un nou cufër, dar tote cheltuelile ce se iac sunt plătite de tabricantul lădilor. In fine un detaliu cu totul amusant. Se afir­mă că directorul intreprid, n'are o incredere tocmai mare in noii sei artişti. El a pus să-i păzescă tote obiectele, precum şi casa de bani, ea nu cumva ar­tiştii să facă hoţie intre acte. Să mai dici că Ameri­canii nu sunt de tot originali !

Revistă teatrală străină. Pepa e titlul unei comedii in 3 acte, de Meilhac şi Gauderax, care s'a represintat pentru prima oră in sëptëmâna trecută in »Theatre Française», avênd un succes de stimă. — Sarah Bernhardt in sëptëmâna trecută a jucat cu trupa sa la Viena, făcend mare sensaţiune atât cu jocul seu, cât şi cu toaletele sale. — Burgteatrul din Viena a căpetal un director nou, in persona dlui dr. Förster. — Principesa Stefánia îşi urmézà studiile musicale 'n castelul Laxenburg cu dna Zelma Niclas-Kempner, profesoră la conservatorul din Viena.

C E E N O U ? Soiri personale. Maj. Sa regina are să sosescă

din călătoria sa prin străinătate la 18 1. c. şi va merge drept la Gödöllő. — Moştenitorul de tron Rudolf erăş se va duce la venătore la Gurghiu, de unde a sosit informaţiuni, că urşii s'au ivit. — Damna Elena de Mocioni a dăruit Societăţii Petru Maior din Budapesta 100 fi — Dl Cornel Cosavici s*a

ales in Bucovina, districtul Suceva-Rădăuţi-Câmpulung, deputat pentru senatul imperial din Viena. — Dl M. Pompiliu este bolnav de aprópe doue luni ; cu părere de reu aflăm şcirea acesta şi dorim stimatului nostru amic să se 'nsâneloşeze 'n curênd. — Dl I. Hodorean, profesor la preparandia din Gherla, a fost numit di­rector acolo ; ér dl V. Leş profesor interimat şi nu prim-profesor, după cum anunţarăm in nr. trecut. — Dl losif Pop, advocat in Şomcuta-mare, la 17 1. c . va serba iubileul de 50 ani al carierii sale advoca-ţiale; cu ocasiunea acesta advocaţii din Şomcuta-mare vor arangiă un banchet.

Biserică Si SCOlă. Maj. Sa regele a dăruit bise-ricei gr. or române din Deva 300 tl., ér pentru res­taurarea şcolei şi bisericei gr. c. din St. Joana, co­mitatul Solnoc-Dobăca, 100 fl. şi pentru edificarea unei şcole gr. c. in Valasut, K'O fl. — In protopopiatul gr. c. al Coşocnei s'a ţinut in luna trecută conferinţă preo-ţeseă, sub presidiul părintelui protopop I. Hosszú. — Dieta Bucovinei a hotărît să dea un ajutor de 250 fl. Societăţii »Scola română» din Sucéva.— Rectorul uni­versităţii din Cernăuţi alegêndu-se pentru anul şcolar curent din tacultatea teologica, acela e român şi a depus jurămentul in limba română, ceea ce a îndem­nat pe prosessorii delà facultatea de drept şi filoso-fie să dea protest, căci s'a alterat caracterul german al universităţii. — Dl. Em El. Ciuntuleac, priorul delà mitropolia din Sucéva, a oferit studenţilor săraci gr. or. din Cernăuţi 50 fl., ér »Scolei Romane« din Su­céva asemenea 50 fl.

Numiri. Dl Paul Făşie, jude cercual in Vaşcău, a fost numit jude la tribunalul din Szolnok. — Dl Alecsie Mile, absolveut de drept, a fost numit prac­ticant in drept la tribunalul din Chichinda.

Hymen. Dl Brut Rodos, absolvent, de teologie, s'a cununat cu dşora Cornelia Puian in Hlaş — Dl Nicolau Dubleş, notar adjunct in comuna Romoşel, şi-a încredinţat de soţie pe dşora Otilia Caşolţanu, fiica dlui notar din Lancrem. — Dl Grigoriu Palici, inveţător in Valeapai. comitatul Caraş-Severin, s'a logodit cu dşora Lucreţia Vermeşan, fiica inveţăto-rului Ioan Vermeşan din Petroman. — Dl Alesandru Bercian. căpitan de marină, s'a cununat cu dna vëd. Elena Oltean n. Ursu.

Delà universitatea din Bnonreşci. Dl Al. Odo-bescu a început raercuri la facultatea de litere a uni­versităţii din Bucureşci cursul seu de archéologie, tratând despre instituţiile şi monumentele religiöse ale Greciei antice. — Dl Ion Bian suplineşce pe dl B. P. Haşdeu la facultatea de litere. — Dl dr. Gr. Crăinicean s'a intors din străinătate şi a început cursul dsale pentru bólé de ochi. autorisât de facultatea de medicină şi de dl ministru al in­strucţiunii publice. — Dl dr. Z. Petrescu, profesor la facultatea de medicină din Bucureşci, a fost numit membru titular al societăţii de medicină şi higiena profesională din Paris. — Facultatea de drept din Bucureşci va fi complectată pentru a se puté elibera pe viitor diplome de doctorat. — Dl V. A. Ureche a renceput cursul seu la facultatea de litere, despre istoria secolului X I X

Profesori dosi in România. Dl Simeon Popescu, fost protopresbiter gr. or. in Sibîiu, fiind numit de guvernul României profesor la facultatea teologică din Bucureşci, a plecat duminecă acolo să-şi ocupe postul. — Dl Gr. V. Borgovan, fost directcr al preparandiei diecesane din Gberla, a fost numit de guvernul Ro­mâniei, prin concurs, profesor de pedagogie la şcola normală de institutori din Bucureşci, unde s'a şi mutat.

Societatea Petra Maior a tinerimei române din Budapesta s'a sconstituit pe anul acesta astfel :

516 F A M I L I A Anul X X I V .

vicepresident D. Terfăloga st. jurist, secretar G. Bog­dan st. fii., notari G. Morar st. med. şi B. Polis st. jurist, bibliotecar I. Onciu st. technic, casar I. Cră-ciunel st. jurist, econom I. Curiţa" st. fii., redactor al foii Societăţii V. Oniţ st. fii. şi colaboratori E. Po-pescu st. fii. şi G. Bogoevici st. jurist. Comisia lite­rară: Crăciunel, Bogdan, Curiţa, Popescu, Morar, I. Blaga şi I. Moldovan.

Dieta ş-a redeschis şedinţele la 5 novembre. In şedinţele prime guvernul a presintat câteva proecte de legi şi anume : ministrul de finanţe unul relativ la conversiunea obligaţiunilor drumurilor de fer ale sta­tului, ministrul pentru apërarea terii unul relativ la modificarea serviciului militar pe care-1 schiţarăm in nr. trecut, ér ministrul justiţiei unul despre respon­sabilitatea judecătorilor şi a funcţionarilor judecăto-reşci.

Reuniuni femeieşci. Reuniunea femeilor române din Sibini a ţinut adunarea sa generală in dumineca trecută, sub presidiul dnei Maria Cosma n. Roman, care saluta publicul numeros prin termini aleşi. Apoi secretarul Reuniunii, dl dr. Octavian Russu, ceti ra­portul comitetului despre activitatea aceluia delà cea din urmă adunare generelă incóce. Preliminarul de budget arată la intrate 1540 fl. şi la eşiri 1522. In locurile vacante din comitet, prin eşirea dnelor Constanţa Pop şi Anastasia Torna, se aleseră demnele Alesandrina Mateiu şi Octavia Voilean. Incheiându-se agendele, dl dr. Ilarion Puşcariu, mulţămi in numele adunării pentru buna conducere a Reuniunii ; după care dna presidentă încheia adunarea prin cuvinte bine simţite. — Reuniunea femeilor române din Braşov va ţine adunarea sa, sub presidiul dnei Agnes Duşoiu, la 7/19 novembre, la 3 ore după amiédâdi, in sala de desemn din edificiul şcolelor centrale române de acolo.

un non institut de credit La Oraviţa s'a înfi­inţat un «Consorţiu de ajutorare şi consum*, care ş-a şi inceput activitatea la 1 novembre n. Directorul-president al institutului e părintele protopop Andrei Ghidiu.

Oglinda lamei. Atentatul delà Borki a fost mai îngrozitor, decât cum s'a vestit la inceput. Familia ţarului numai ca prin minune a scăpat, .căci mai mulţi din apropiarea lor au murit. Numerul morţilor e 21 , ér al răniţilor de doue ori atâta. Enşus ţarul a fost rămit la picior, ér ţarevna la mână. In primul moment, ţarul a lăcrămat, apoi a căutat enşus de ingrigirea răniţilor şi de transportarea morţilor. A doua di ţarul şi suita sa s'au rentors la Petersburg. Atentatul acesta a pus in uimire lumea, căci pe unde căletoreşce ţarul, se visiteză linia şi tot la dece metri stă câte un păzitor. Investigaţiunea s'a inceput, directorul calei ferate din Caucasia s'a sinucis. Muni­cipalitatea din Karkoff a votat 30,000 ruble pentru a innălţă o capelă in locul unde s'a intêmplat catastrofa delà Borki. Nihilistă au emis un manifest in Polonia, esprimându-şi părerea de reu, că atentatul acesta n'a izbutit, dar anunţă că va urmă altul. In urmarea acestui manifest, s'au făcut in Polonia multe arestări şi s'a descoperit o nouă conjuraţiune revoluţionară ; arestaţii sûnt ruşi : tineri delà academia de agronomie, un jude de instrucţie şi un funcţionar. Generalul Gurko a ţinut la Varşovia un discurs resboinic in contra Germaniei şi Austriei dicênd, că decă ţarul va ordona, trupele ruseşci vor sei drumul spre Berlin şi Viena. — In România corpurile legiuitóre se vor deschide la 1/13 novembre.

Necrológe. Dimitrie Cuza, fiul cel mai mic al reposatului Domn Alesandru Cuza, a incetat din vié-

ţă, la Ruginosă. Diarele străine scriu, că dênsul s'a sinucis. — Ecatarina Negrea de Poşorta n. Vlad, so­ţia dlui George Negrea de Poşorta, perceptor al co­mitatului Făgăraş, a reposât la 3 novembre ; o jelesc, afară de soţul: Lucreţia Micu n. Negrea, luliu, Aurel, Victor, Victoria şi Camil ca fii; — dr. Andreiu Micu advocat ca ginere, Ioan Vlad şi soţia sa Maria n. Cloor ca frate şi cumnata; Clara Pop ca cumnată ; Benjamin Pop, Aurelia Cutcan n. Pop : Fani Banciu Dragota ca mătuşe.

Ghicitore de şac. De Hortensia Paguba.

t-ea meni tet moa- Cu- c a ­ 'n m ă - albă

creş- rul seme­ni In până le, F l ó r e a lea poale

oa- dă incre- mar­mura de tu-mi lun- de tasa

vo- la plini sufle- ţ irea in loc- Plu- vie

Frage- dintre c a Din noroc ! gii de su- ci-

de- co­ aternă cei Resa i rimi loc ţu teşci

ger de uşor Şi S' ochii rochii reş nă

tingi Şi an sui Abia Pi c a ea mele

Atât de a- ci or un vi- ieşi sub Şi

Se póté deslegâ după promenada calului ! Terminul de deslegare e 27 novembre, ca tot-

déuna şi de astadata se va sorti o carte intre desle-gători.

Deslegarea ghicitórei numerice din nr. 34 : » Trăiască intru mulţi ani Mari ele « ! Deslegare bună ni-a sosit delà dnii Ioan Pop şi

Simeon Andron Galbinescu. Premiul fu dobândii de dl Ioan Pop.

* Deslegarea problemei din nr. 35 : Tinerul a fost de 20 ani. Deslegare bună primirăm delà dómnele şi dom-

nişorele: Amalia Pop, Elisabeta Cristea, Iulia Ianco-vici, Eufrosina Popescu şi delà dnii Valeriu Oniţiu, S. Andron Galbinescu.

Premiul fu dobândit de dna Amalia Pop.

Călindarul sëptëmânei. Diua sept. || Călindarul vechiu Călind nou Dumineca 2 0 după Rusalii, Ev. delà L u c a c. 16, st. 19, gl. 3 , a inv. 9 . Duminecă 30 Par. Zenobiu 11 Martin Luni 31 Ap. Stachie 12 Ionas Marţi 1 Cosma şi Damian 13 Stanislau Mercuri 2 Mart. Acindin 14 Le vin Joi 3 Mart. Achepsila 15 Leopold Vineri 4 Cuv. Ioanichie 16 Othmar Sâmbătă 5 Mart. Galacteon 17 Hugo

Proprietar, redactor respundător şi editor: I0S1F VULUAN. Cu tipariul lui Otto Hügel in Oradea-mare .