Michel ZevacoIeşirea din moarte

IReginaÎntr-un foburg al Parisului, undeva între strada Saint-

Antoine şi Sena, privirea trec torului era atras de zidurileă ă grele ale unui întins domeniu: o adev rat fort rea ,ă ă ă ţă înconjurat de muri, de turle, de clopotni e. De dincolo deă ţ ziduri r zbat cântece de s rb toare, orgile celor opt capeleă ă ă sl vesc pe rând, când pe Satana, când pe Dumnezeu. Dină cuştile lor, leii r spund cu r gete fioroase strig telor deă ă ă veghe ale santinelelor. Şase gr dini şi paisprezece aleiă despart palatul regelui de cel al reginei, casa arhiepiscopilor de cea cunoscut cu numele de Pont-Périn, cl direa Saint-ă ăMaur de palatul Beautreillis, toate dominând cu turnurile lor gotice şi fa adele lor somptuoase alte dou zeci de cl diri.ţ ă ă

Acest imens domeniu are un nume care-i rostit peste tot sub semnul misterului şi al legendei: Saint-Pol.

Curând va bate ceasul târziu al serii... În palatul reginei e linişte.

Retrase, într-un ungher, în costume de catifea, cu fir de-argint, purtând pe cap p l rii din dantel , trei domnişoareă ă ă de onoare st teau în aşteptare.ă

În apele oglinzii de-al turi se fixase un chip fermec tor,ă ă cu ochi albaştri şi p r auriu, cu bra e pline de br ri şiă ţ ăţă degete înc rcate de podoabe: Isabela de Bavaria, reginaă Fran ei.ţ

Parc pândea o mişcare, parc aştepta pe cineva. Eraă ă neliniştit , nervoas . Abia când orologiul b tu cel de ală ă ă dou zeci şi doilea ceas al zilei, tres ri:ă ă

— În noaptea asta sunte i libere. Ve i fi conduse deţ ţ escort : Laurence la casa Passavant, Blanche la hotelulă Couey, iar Colette la Saveuse. Pute i pleca!ţ

O emo ie nest pânit îi devasta chipul. Cine ar fi pututţ ă ă ghici ce era în sufletul ei de femeie tân ra, r v şit deă ă ă ă pasiuni. Ar putea fi o urmaş nefericit a unor deliruriă ă violente de Messalin sau o femeie de fier, o viitoareă Lucre ia Borgia!ţ

Domnişoarele de onoare se înclinar . Una dintre ele, ceaă de lâng pat, frumoasa Laurence d'Ambrun, îng lbeni.ă ă

- 1 -

Regina, cu o voce stins şi b nuitoare, îi spuse:ă ă— Citesc pe chipul dumitale o spaim de moarte... Deă

ce?... Ia spune-mi!— Nu m simt bine, Majestate, r spunde Laurence f cândă ă ă

eforturi mari s articuleze vorbele. Dac mi-a i îng dui, aşă ă ţ ă r mâne în palat.ă

— Nu, vei merge acas ! Odihneşte-te toat s pt mânaă ă ă ă asta. Hai, du-te, draga mea! Mâine am s - i trimit laă ţ Passavant medicul meu.

Laurence morm i un mul umesc şi ieşi.ă ţ— Oh! zise ea pierdut , ne alung . Îl aşteapt pe conteleă ă ă

Nevers. Ştiu eu. Sunt sigur ... c m paşte o nenorocire. Oă ă ă nenorocire şi...o pedeaps . Doamne Dumnezeule, nu mă ă pedepsi decât pe mine şi salveaz pe nevinovat !ă ă

Traversar rând pe rând saloanele Mathebrune, Theseusă şi galeria monumental . Peste tot pustiu.ă

În timp ce Blanche şi Colette se supuser porunciloră reginei şi coborau sc rile majestuoase din granit de Egipt,ă spre aleile care duceau la Saint-Pol, Laurence d'Ambrun r m sese locului, cu mâinile încrucişate, disperat ,ă ă ă sprijinindu-se de o coloan .ă

— El este, deci, cel pe care-l aşteapt , murmur ca pentruă ă sine. Totu-i terminat... Adio speran ... O iubeşte pe regin !ţă ă

R mas singur , Isabela aştept câteva clipe, pândindă ă ă ă cum se stingeau zgomotele paşilor domnişoarelor de onoare. Cu paşi sprinteni o lu pe urmele lor. La cap tulă ă sc rilor, cu privirea ab tut , se opri b nuitoare.ă ă ă ă

În fa a ei ap ru cel pe care îl aştepta. Un tân r de oţ ă ă frumuse e aspr , cu chipul încruntat pe fa a c ruia se citeaţ ă ţ ă neîncredere şi dispre . Îngenunche.ţ

— Jean Temerarul v aşteapt ordinele, Majestate!ă ă— Ridic -te, porunci regina. Ardea de mânie. Reuşi,ă

totuşi, s continue:ă— Ai putea s -mi spui de ce, de opt zile de când te afli înă

Paris, m urm reşti peste tot: la vân toare, la serb rile dateă ă ă ă în onoarea dumitale, peste tot?

— Dar, Majestatea voastr ar putea s -mi spun pentruă ă ă ce a pus st pânire pe gândurile, pe sufletul meu?ă

Regina îşi pierdu capul. Jean Temerarul o contempla cu ner bdare, tulburat. Ei, da, pân acum credea c pe lumeă ă ă nu-i decât el. El, el, el peste tot. Aşa-i spusese sângele lui.

- 2 -

— Doamn , relu el, cred c nu m condamna i?ă ă ă ă ţ— S v condamn?ă ăRegina aproape c striga, vorbele-i p reau de femeieă ă

obişnuit şi sim i c vorbind astfel, nu era nici onorant, niciă ţ ă demn pentru ea. Şi, doar, erau primele cuvinte pe care le schimba cu acest om. Dup o absen de trei ani, îl rev zuseă ţă ă la Paris, cu opt zile în urm şi abia acum îşi vorbeau, abiaă acum se întâlneau. Izbucni în plâns.

— Dumnezeule mare c ruia i-am m rturisit toateă ţ ă gândurile, s -l condamn! Voi, flori din gr din , care mi-a iă ă ă ţ auzit lacrimile când m plimbam, în noaptea în care Neversă îmi s ruta mâna, voi şti i mai bine! Şi, într-o clip deă ţ ă nebunie, îi prinse mâna lui Nevers şi i-o s rut . Gestulă ă delirant şi neaşteptat îl ului pe Jean Temerarul. Nu se aştepta la acest triumf. Lui Isabela îi sc paser vorbe care,ă ă poate, vor face din oaspetele ei cel mai puternic monarh din lume:

— S fii iubita lui Jean Temerarul! Ah, ce n-aş da s fiu euă ă aceea! Cu cât pl cere aş renun a la acest diadem care-iă ă ţ semnul c sunt fiica lui Dumnezeu! Chiar mai mult! Tronul şiă sceptrul le-aş oferi cu bucurie!

— Majestate! spuse Jean Temerarul şi sim i c roşeşte.ţ ă Orbit de acest prim succes, bâlbâind jur minte neterminate,ă îşi desf cu bra ele şi înainta.ă ţ

P reau c sunt f cu i unul pentru cel lalt. Revenindu-şi,ă ă ă ţ ă regina îl privi atent şi amenin toare:ă ţă

— Te vreau, vreau s fii al meu, numai al meu, cu totul,ă cu for a şi cu mintea, cu sufletul şi cu inima! Ai grij , Nevers!ţ ă Te previn, înainte de a-mi r spunde la întrebarea cea maiă grea! Jur -mi c în via a dumitale nu mai exist o altă ă ţ ă ă femeie!

— Niciuna, r spunse Jean cel Viteaz.ă— Dac totuşi ar exista cineva, jur c o lichidezi.ă ă ă

În elegi, nu vreau s renun i, s rupi aşa, simplu, aceastţ ă ţ ă ă leg tur ! între dumneata şi mine vreau s nu mai r mână ă ă ă ă nimeni viu. Nimeni, în elegi?ţ

Nevers ridic mâna şi jur .ă ăUndeva, departe, cineva îşi în buşi un oftat pe care ceiă

doi nu-l auzir . Era Laurence d'Ambrun.ă— Adio! Adio speran !ţăIsabela se apropie de Jean Temerarul. Ceea ce-i spuse îl

- 3 -

cutremur :ă— Dragostea nu-i totul... Verişoara mea, Margareta de

Hainaut i-e so ie... Verişorul dumitale Charles al VI-lea esteţ ţ so ul meu...ţ

Se opri... nu mai continu ...ăCu chipurile ca varul, din priviri, îşi puneau întreb ri şi-şiă

r spundeau...S-au în eles în tain ... f r cuvinte... Reginaă ţ ă ă ă spuse cu voce stins :ă

— Şi, acum, Jean Temerarul, ia bine seama şi r spunde-ămi.

F r s ezite, Nevers se avânt :ă ă ă ă— Mi-e cerul martor, jur pe aceast noapte care mi-aă

redat via a, pe sufletul meu pe care i-l d rui, jur c teţ ţ ă ă iubesc!

Cei doi încremenir . În marea galerie, dup o coloană ă ă auziser un strig t în buşit, paşii pierdu i ai cuiva... Isabelaă ă ă ţ îşi reveni şi, plin de mânie, se îndrept spre culoarulă ă rezervat domnişoarelor de onoare unde i se p ruse c a z rită ă ă pe cineva.

Se opri. Pe buze îi ap rea un surâs crispat. A recunoscut-oă pe... Îl lu de mân pe Jean Temerarul şi, amândoi, intrar înă ă ă dormitor.

— Am fost asculta i: dac nu o lichidezi pe spioan ,ţ ă ă suntem pierdu i!ţ

— Bine, sunt gata, r spunse acesta, ar tându-i pumnalul.ă ă— Nu în palat! Şi nu cu pumnalul. Sângele... cadavrul...— Atunci, unde şi cum doreşti! Cu sânge rece, în câteva

cuvinte, s-a hot rât crima. Tronul şi sceptrul, se gândiă Nevers, gloria, puterea, şi, cine ştie, restaurarea imperiului lui Carol cel Mare!

Tân ra asta, care de opt zile m soarbe din priviri, care seă ă leag de nişte capricii de alt dat ! Nefericita! Ce s facă ă ă ă dac mi-a ap rut în cale!ă ă

Cu un semn Isabela porunci lui Jean Temerarul s aştepte.ă Se strecur prin întuneric spre culoarul care duce spreă înc perile domnişoarelor de onoare şi se opri în fa a uneiă ţ uşi. Furioas , o deschise.ă

Era camera în care locuia Laurence d'Ambrun...

IIDomnişoara de onoare

- 4 -

Povestea vie ii lui Laurence e simpl şi poate fi spus înţ ă ă trei cuvinte: este o orfelin .ă

Mama ei murise la naştere. În 1387, îi murise şi tat l,ă baronul d'Ambrun când nici nu împlinise cincisprezece ani. În luptele împotriva lui Philippe, ducele de Burgundia, baronul fusese unul dintre cei mai puternici alia i ai ducelui de Berry,ţ al c rui fiu, cel mare, nu era altul decât Jean Temerarul.ă Înainte de a-şi da duhul, d'Ambrun o încredin a pe Laurenceţ v duvei prietenului şi tovar şului lui de arme, Tancrede,ă ă cavaler de Passavant.

V duva, Alice de Passavant o primi pe tân ra fat în casaă ă ă ei din strada Saint-Martin. Curând îns , la începutul lui 1389,ă acest nobil suflet, r pus de suferin , îşi afl şi el sfârşitul.ă ţă ă L s în urma ei un b iat care abia împlinise şase ani. Copilulă ă ă se numea Hardy.

Cei doi orfani, Laurence d'Ambrun şi Hardy de Passavant p reau frate şi sor ; ea era la vârsta primelor tres riri aleă ă ă inimii, el creştea, c p tând curaj şi for .ă ă ţă

La sfârşitul lui 1389, Laurence era agitat , neliniştit . Înă ă ultimele zile pleca de acas singur .ă ă

Într-o sear , plângând, îl îmbr işa pe Hardy şi, apoi, îlă ăţ p r si. O vreă ă me, acesta o plânse ca pe o sor . Apoi, via a luiă ţ fu acaparat de scrim , c l rie, înot, tirul cu lance.ă ă ă ă

Timpul trecea. Hardy împlini zece ani.Într-o zi de iarn , tot pe neaşteptate cum plecase,ă

Laurence se întoarse acas , trist şi slab , ca o pas reă ă ă ă r nit care-şi reg seşte cuibul. Era îmbr cat în negru şiă ă ă ă ă inea de mân o feti , care surâdea nevinovat . Mai multţ ă ţă ă

pentru ea decât pentru Hardy, Laurence şopti:— Dac aş fi fost numai eu, aş fi preferat s mor decât să ă ă

murd resc aceast cas , reîntorcându-m . Iart -m ,ă ă ă ă ă ă Doamne, dar sufletul acesta... Mai bine s crap de ruşineă decât s las acest înger în mizerie.ă

Cu un semn timid ea opri gesturile de bucurie ale lui Hardy şi întreb dac la Passavant ar mai fi un loc şi pentruă ă ea. În loc de r spuns, micul cavaler chem personalul şiă ă porunci s asculte de Laurence aşa cum ascult de el.ă ă Guvernanta, care îndr znise s şov ie, fu concediat pe loc.ă ă ă ă Educatorul încerc s fac o observa ie, dar fu amenin at.ă ă ă ţ ţ To i tremurau de indignare, numai el se apropie de Laurenceţ şi-i şterse lacrimile. Apoi se uit la copilul pe care tân ra îlă ă

- 5 -

strângea în bra e şi nevinovat întreb :ţ ă— E fiica ta?Cuprins de emo ie, în loc de r spuns, Laurenceă ţ ă

murmur : o cheam Roselys.ă ă— Ce frumoas !, spuse Hardy. O scânteie de bucurie oă

lumin pe Laurence.ăDup şase luni, Laurence d'Ambrun redeveni tân raă ă

frumoas de alt dat . Triste ea care i se citea pe fa oă ă ă ţ ţă f cea şi mai atr g toare. Pentru ea nu mai r m sese peă ă ă ă ă lume decât Roselys.

O întâmplare pe care numai fatalitatea o mai scoate în cale o adusese pe fiica baronului Ambrun în preajma ducesei de Berry. Ducesa nu uitase serviciile pe care tat l fetei leă adusese casei, îi oferise acesteia un post de doamn deă onoare, şi o dot de dou sute de scuzi de aur. Laurenceă ă fusese descump nit . Dac ar fi refuzat acest titlu, ar fi fostă ă ă scandalos; dac îl accepta ar fi însemnat s acopere oă ă posibil catastrof , în cazul în care se descoperea c ... După ă ă ă cincisprezece zile, primise diploma şi îşi preluase misiunea.

Domnişoar de onoare de peste optsprezece luni,ă Laurence cunoştea ce pericole o pândesc. Roselys va împlini în curând şase ani. Hardy, care nu avea decât doisprezece, p rea un voinic.ă

Într-o zi, întorcându-se la Saint-Pol, Laurence g si lumeaă însp imântat . Roselys şi Hardy se plimbaser pe malulă ă ă Senei şi, din neaten ie, micu a f cuse un pas greşit şi c zuseţ ţ ă ă în ap . O b trân respectabil din cas îi povesti cum s-aă ă ă ă ă aruncat Hardy în ap şi cum s-a luptat s o salveze.ă ă

Seara, tremurând de spaim , se trezi vorbind:ă— Dac ar fi murit...ă— Dac ar fi murit ea, acum eram şi eu mort... zise Hardyă

eu o voce care o cutremur pe Laurence. Şi, deodat ,ă ă descoperi c tân rul cavaler avea o afec iune aparte pentruă ă ţ Roselys. Un fel de pasiune pe care copiii nu o pot ascunde. Atunci, pentru prima dat , Laurence se trezi gândină du-se la viitorul copilului ei.

Hardy era şi el un copil drept, dar bizar.Pe strad era un b t uş; din spirit de revolt şi nu dină ă ă ă

mil era de partea celor slabi. Nu era ceart în care s nu seă ă ă bage şi niciun descendent de nobil nu a r mas nelovit de el.ă

Într-o zi se aruncase asupra unui gardian care lovea cu - 6 -

cureaua o biat fat s rac ... Era şi idolul şi teroareaă ă ă ă cartierului: pus pe har , dezl n uit, gata s pl teasc şi sţă ă ţ ă ă ă ă r zbune.ă

— Nu sunt apuc turi demne de un gentilom, îi spuneaă educatorul, când aflase de povestea cu gardianul.

— O b tea pe nenorocita aia, ce vroiai, s stau cu mâinileă ă încrucişate!

Şi, când cel lalt insist :ă ă— Gata, domnule! se r oi el, unde e nedreptate şiăţ

r utate, un Passavant trebuie s se bat ...ă ă ăÎn fa a lui Roselys, puiul de leu devenea îns mieluşel.ţ ă

Afec iunea copil reasc a lui Harry pentru fat p reaţ ă ă ă ă altceva. Tân rul o întreba, o iscodea pe Laurence dorind să ă afle totul. Şi aşa, îi m rturisi adev rul:ă ă

— Roselys?... E copil din flori!Copil din flori... Un astfel de p cat atunci, în secolul acelaă

barbar, era socotit o infamie pe care nu o ierta nimeni. O josnicie, o ruşine ca a leprosului c ruia i se lega clopo el deă ţ picior pentru a preveni trec torii s se îndep rteze. Puteai să ă ă ă fii dispre uit, desfrânat, cerşetor, era înc bine. Pentruţ ă copilul din flori, nu cas , nu familie, nimic. Strada, insulta,ă mizeria, moartea într-un şan !ţ

— În trei, în doi ani, se gândi Laurence, în câteva luni va fi prea târziu! Trebuie s plec, s fug înainte ca Hardy să ă ă în eleag ... Doamne, plângea ea, ia-mi via a şi, în schimb,ţ ă ţ d -i un nume acestui copil.ă

La sfârşitul lui iunie 1395, Laurence d'Ambrun îşi revenise, în ochi îi ap ru un fel de bucurie aprins . La Parisă ă circula un zvon, – un zvon care-i d dea speran , o înt rea.ă ţă ă

Într-o sear , pe când trecea prin fa a unei fanfare careă ţ cânta pe Strada Saint-Martin, Laurence crezu c a g sită ă solu ia. Se arunc asupra copilei şi strig :ţ ă ă

— Eşti salvat ! N-ai s mori de ruşine! Hardy nu are s teă ă ă alunge! Nefericirea ta, de copil f r nume, am s o cump ră ă ă ă cu pre ul vie ii mele, inutile şi distruse.ţ ţ

Duminic , începea s pt mâna ei la palat. Miercuriă ă ă hot râse deja: o va îmbr ca frumos pe Roselys şi o va lua laă ă hotel Saint-Pol. Era chiar seara în care Jean Temerarul ajungea la palat.

III- 7 -

Mama lui RoselysTremurând de spaim şi ner bdare, Laurence o trezi peă ă

Roselys care adormise într-un fotoliu; îi netezi repede costumul şi îi spuse încet şi trist:

— Trebuie s fugim. Da, a fost ceva oribil! Hai, s neă ă gr bim! Trebuie s fugim!ă ă

În acest moment uşa fu trântit cu zgomot. Într-oă secund , Laurence se arunc spre uş , muşcându-şi buzeleă ă ă s nu ipe încercând s acopere vederea spre fotoliul undeă ţ ă se afla Roselys.

Isabela intrase calm , dar ochii ei tr dau ur :ă ă ă— i-am poruncit s te întorci acas , la Passavant.Ţ ă ă— Mi-a fost r u, Majestate, şopti Laurence confuz . Acumă ă

mi-a trecut! Majestate, eu...— R mâi!ăLaurence nu se mai clinti.— Cine este acest copil pe care-l ascunzi? întreb reginaăÎncepuse atacul. Laurence se cl tin ; era pierdut , veniseă ă ă

timpul catastrofei; blestem ceasul când se gândise să ă aduc pe Roselys la palat. Regina începu s râd , ar tându-ă ă ă ăşi din ii ei mici şi ascu i i.ţ ţ ţ

— Mi-a trecut prin minte o nebunie... Pentru o secundă am crezut c dumneata eşti... mama copilei!ă

Laurence nu r spunse.ă— Dar, nu, cum s se poat ! Ar fi o nebunie! Oă ă

domnişoar de onoare: mam şi, în plus, îşi aduce la palată ă un copil al ruşinii! Ai vedea-o, dumneata, pe frumoasa, în eleapt , severa d'Ambrun atârnat de stâlpii Halelorţ ă ă pentru crima de infamie şi de Lesé majesté?

Laurence dârdâia. Regina se îndrepta spre ea.— Nu spui nimic?... E fata dumitale, nu-i aşa? Nu!... Deci,

nu!... Fie! Cum o cheam ?ă— Roselys, r spunse cu spaim Laurence.ă ă— Frumos! Roselys şi mai cum? Din ce familie?... Ia,

spune!— Nu vreau! protest Laurence.ă— Nu vrei! Nu...! Bine! Ai adus aici la palat un bastard!

Laurence se întoarse spre copil, cu obrajii în lacrimi— Ave i mil , doamn , ave i mil pentru aceast micuţ ă ă ţ ă ă ţă

nevinovat ... pe care... eu...ăRegina începu s fie mai atent .ă ă

- 8 -

— Pe care ai g sit-o, nu-i aşa? Nu- i fie team ... Spune,ă ţ ă deci...

— Da, Majestate, aşa e. Ap ruse o speran .ă ţă— S rmana micu !... Ai g sit-o şi ai ascuns-o cu grij , laă ţă ă ă

Passavant... N-are nume, aşa-i?— Nu!— Ei bine, spuse Regina, atunci trebuie s poarte ună

nume! Laurence îşi ridic violent capul. Ochii i se umplur deă ă groaz . Isabela plas lovitura:ă ă

— Ca s aib un nume trebuie s fie cercetat şi s fieă ă ă ă ă înfiat oficial. Pentru asta, copilul trebuie expus trei zile laă uşa unei biserici, s poat , eventual, fi recunoscut sauă ă acceptat.

Atunci, cu un urlet furios şi strângând fata în bra e,ţ Laurence izbucni:

— Fata mea!— A, ştiam, strig regina, la fel de furioas , ştiam c amă ă ă

s - i smulg adev rul!ă ţ ăSe aşternu o linişte adânc . Isabela respira greu.ă

Laurence era în genunchi nu pentru a o implora, ci pentru că o p r siser puterile.ă ă ă

Regina o apuc de um r şi url :ă ă ă— Mi-am dat seama imediat c -i copilul t u, aşa cum ştiu,ă ă

cum ghicesc şi numele tat lui ei. Numele amantului t u.ă ă Paloarea ta, lacrimile, bucuria, fr mântarea ta în aceste optă zile de când a venit în Paris, nu mi-au sc pat. El este.ă M rturiseşte! Spune c el este sau, Dumnezeu e sus, scolă ă toat lumea de la Saint-Pol şi poruncesc s fie dezbr cat şiă ă ă ă biciuit , în curte, de câinii de vale i.ă ţ

Laurence, plângând, r spunse:ă— El este!— Jean Temerarul!— Da!Se f cu linişte! Cu mâinile pe piept, Isabela se uita laă

Laurence pr buşit la picioarele sale.ă ăClopotul de bronz al orologiului b tea ora unsprezeceă

jum tate.ăChipul lui Isabela se linişti.— De ce ai adus aici, în palatul meu, fiica lui Jean

Temerarul? Ridic -te şi spune-mi!ăLaurence r m sese în genunchi. Nu vroia decât s -şiă ă ă

- 9 -

salveze copilul. F r s ridice capul, în câteva cuvinte îiă ă ă povesti nenorocirea: cum a venit el şi cum a ademenit-o, câte promisiuni i-a f cut... cele câteva luni de exaltare, înă care a crezut c -i fericit , dragostea cu care a fostă ă înconjurat , naşterea lui Roselys, şi p r sirea. Şi mai vorbiă ă ă despre disperarea pe care viitorul putea s i-o provoace,ă dispre ul, ruşinea, alungarea lor de c tre Hardy.ţ ă

Când Laurence îşi povestea calvarul, Isabela îi repetă rece.

— Pentru ce ai adus în casa reginei copilul lui Jean Temerarul?

— Pentru a-l salva, strig Laurence, în hohote. Pentru a-iă da un nume! Ştiam c mâine diminea , la prima or , el va fiă ţă ă la Saint-Pol. Aveam de gând s -l implor, s -l aduc s o vad ,ă ă ă ă s -şi vad fiica atât de frumoas şi de nevinovat ... doamn ,ă ă ă ă ă speram c o c s torie, fie şi secret !, îi va da posibilitateaă ă ă ă lui Roselys s aib un nume... dreptul s tr iasc ... întreă ă ă ă ă oameni... Vai, ceea ce am auzit şi am v zut în salon...ă înseamn moartea copilului meu...ă

Isabela tres ri surprins . Laurence nu o auzi cândă ă murmur :ă

— C s torie! Femeia asta-i nebun ... sau nu ştie c ...ă ă ă ăNu ştia nefericita c , în 1385, din motive de stat Jeană

Temerarul se c s torise la Dijon, c so ia lui r m sese acolo.ă ă ă ţ ă ăIsabela se gândi s o zdrobeasc . În acea clip , cu oă ă ă

ultim speran , mama lui Roselys îşi ridic bra ele şi l s să ţă ă ţ ă ă ă i se vad chipul pe care se citea un gând salvator:ă

— Majestate... dac a i binevoi... dac un miracol ar puteaă ţ ă s v fac s ... acorda i mila Majest ii Voastre... dac a iă ă ă ă ţ ăţ ă ţ vrea aceast ... c s torie...ă ă ă

E nebun !ă— Nu, regin , nu! strig Laurence. V în eleg. Ştiu h ulă ă ă ţ ă

care m desparte de coroana Casei de Burgundia! Nu suntă nebun ... jur!... jur pe copilul meu c , dac -i d un nume, eiă ă ă ă bine, jur pe to i sfin ii, pe Sfânta Fecioar c în primul ceasţ ţ ă ă de dup c s torie, voi disp rea şi Jean Temerarul va fiă ă ă ă liber!...

Isabela era copleşit ...ă— Vei dispare?... Cum?Şi, cu o simplitate suprem , aproape de neîn eles,ă ţ

Laurence r spunse:ă- 10 -

— M voi omorî!ă

IVCapela casei PassavantLaurence se sim ea r u. Termin :ţ ă ă— Cer un nume pentru copilul meu. În schimb, îmi ofer

via a. Iat , asta-i tot, doamn !ţ ă ăŞi atunci, gelozia, turbarea, teroarea c se va întâmpla ună

denun îi cotropir lui Isabela întreaga fiin . O lucireţ ă ţă morbid îi întunec fa a. De o or ea caut s n scocească ă ţ ă ă ă ă ă un mijloc de a o omorî pe Laurence, evitând scandalul unei crime în interiorul palatului. Şi iat c acest mijloc l-a g sită ă ă chiar Laurence. Un surâs îi ap ru în col ul gurii şi, gata să ţ ă explodeze, se aplec asupra femeii.ă

— M-ai învins! Mi-ai strecurat în suflet mila. Te iert! Te voi salva şi pe dumneata şi pe copilul dumitale.

— Majestate! Majestate!— Ei bine, da, fiica dumitale va avea numele la care are

dreptul. Chiar în seara asta, în secret, v ve i c s tori. Şiă ţ ă ă amândou ve i r mâne în via !ă ţ ă ţă

— Iertare, începu s aiureze nefericita. Nu v juca i cuă ă ţ mine!

— Ve i tr i! Hai! Fii tare! Şi acum mergi la Passavant.ţ ă Peste o or voi fi şi eu acolo.ă

— Dumnezeule! Doamne, ap r pe regin ! Doamneă ă ă binecuvânteaz pe regin !ă ă

Isabela plecase deja. Laurence r m sese zdrobit ,ă ă ă aproape f r respira ie, sub greutatea acestei bucuriiă ă ţ Roselys i se ag de gât murmurând:ăţă

— Repede, hai s -l g sim pe Hardy care o s ne apere! Şi,ă ă ă transfigurat , cu fiic -sa în bra e, începu s alerge. Isabelaă ă ţ ă se oprise în salonul Mathebrune. Lovi violent cu un ciocan într-un clopot. Lumea din palat se trezi îngrozit şi câtevaă servitoare ap rur buim cite. Fiec ruia i se d dur ordineă ă ă ă ă ă precise. Şi fiecare se îndrept în grab .ă ă

Totul p rea sinistru, sem na cu o ceremonie mortuară ă ă complicat .ă

R mas singur , regina scrâşni:ă ă ă„Bois-Redon este pe aproape!”Apoi intr violent înă

camera sa unde o aştepta Nevers.Ce cerea ea? Jean Temerarul era omul for ei şi al cruzimii,ţ

- 11 -

nu d dea înapoi nici în fa a mor ii violente, nici a crimei laşe,ă ţ ţ dar, când ieşi şi când p r si Saint-Pol începu s tremure...ă ă ă

Regina îşi puse un mantou. Deschise o mic uş secret .ă ă ă În mica înc pere în care intr , pe singurul scaun care se aflaă ă acolo, st tea un tân r, un uriaş cu fa blând .ă ă ţă ă

Era frumosul Bois-Redon, viitor c pitan de palat.ă Deocamdat era gard de corp, câinele reginei.ă ă

— Bois-Redon vei merge cu mine. ine-te aproape! Nu teŢ îndep rtezi la mai mult de o lungime de bra . Nu vei auzi şiă ţ nu vei vedea nimic!

— Bine! Voi fi mut, surd şi orb. Unde merge regina?— La casa Passavant, pe Strada Saint-Martin; dar, mai

întâi în Cetate, pe Strada Feves. Bois-Redon se îng lbeni.ă Oricine ar fi, dac î i spun: loveşte... Bois-Redon începu să ţ ă surâd şi, cu un gest, îşi potrivi pumnalul. Afar , mergeaă ă aproape de regin , pândind la mişc rile din întuneric.ă ă Ajunser în Cetate şi cineva deschisese o poart şi oă ă conduse pe regin printr-un salon.ă

— Sunt gata, spuse acela. Îi am pe cei trei vii, doamn .ă Mi-a i adus mortul?ţ

— Cei trei, vii, spuse regina.— Neap rat. Pentru ceea ce mi-a i poruncit! îi am deă ţ

ast zi de diminea . Da i-mi copilul mort – ă ţă ţ de moarte violent , ă nu uita i!ţ

— De moarte violent , da, r spunse f r s gândeasc .ă ă ă ă ă ă— Dar f r v rsare de sânge, ă ă ă nu uita i... Gr bi i-v ,ţ ă ţ ă

doamn ! Cei trei aşteapt ... Privi i!ă ă ţPe trei scaune din stejar, trei suflete zguduite de fric , treiă

fiin e pe care groaza le f cea monstruoase, trei adolescen iţ ă ţ erau lega i cu frânghii. Primul p rea s aib paisprezece ani,ţ ă ă ă al doilea cincisprezece, al treilea şaisprezece. Ochii le ieşeau din orbite, de groaz .ă

Gazda ridic o perdea. Pe fruntea reginei ap ruseă ă sudoarea. St pânindu-şi nervii, ea zise:ă

— Saitano, acum nu pentru asta am venit.Omul groazei p ru descump nit. Din priviri, o întrebă ă ă

ceva. Ea se apropie şi bolborosi câteva cuvinte. Cel pe care-l numise Saitano râse, îşi ridic fruntea, deschise un dulap deă fier, c ut nişte flacoane, alese unul şi-l întinse reginei:ă ă

— Lua i, este o surpriz !ţ ăIsabela lu flaconul şi îl ascunse. Saitano o conduse până ă

- 12 -

în strad , repetând:ă— Cât mai repede copilul mort, altfel nu r spund de ceiă

trei vii...— Bine, în noaptea asta... în noaptea asta, poate. Şi plecă

spre casa mamei lui Roselys... unde locuia Hardy...C pitanul de paz o aştepta pe Isabela aproape deă ă

intrare. Îi prezint scurt cum a luat cu asalt casa şi termin :ă ă totul s-a petrecut în linişte, afar de micul cavaler. Ce drac,ă doamn ! S -l vede i pe Claude le Borgne aici, al turi, careă ă ţ ă geme cu burta spintecat ... ce drac de om!ă

— Tân rul nu a fost r nit? se interes regina.ă ă ă— Nicio zgârietur , r spunse c pitanul surprins deă ă ă

ciudata întrebare.— Bine! Foarte bine! spuse Isabela cu o linişte sinistr .ă

Apoi, un scurt dialog:— Capela? – Luminat . Copistul? – În capel , doamn . –ă ă ă

Preotul? – în altar, preg tit. – Şi ea? – în fa a altarului, îşiă ţ face rug ciuni. Şi... el? – Contele de Nevers aşteapt în fa aă ă ţ uşii capelei – Bine! Condu-m ! şi-i porunci lui Bois-Redon. –ă Aten ie!ţ

Colosul cu figur de p puş îşi pip i pumnalul. Pentruă ă ă ă Isabela era destul. Ajunse în fa a capelei şi-l v zu pe Jeanţ ă Temerarul înghe at. Regina îşi st pâni emo ia.ţ ă ţ

— Eşti gata?— Doamn , e oribil!ă— Eşti gata?— Doamn , dac va fi descoperit aceast ... pentru mineă ă ă ă

va însemna o moarte dezonorant ...ăRegina strig lui Bois-Redon: ă— Aten ie! Jean Temerarul observ din privirile reginei cţ ă ă

totul este pierdut şi r spunse: Sunt gata!ăTo i patru intrar în capel .ţ ă ăRegina se duse drept la Laurence d'Ambrun care se afla în

genunchi, cu capul între mâini, şi o atinse pe um r.ăLaurence se sperie...Aplecat ca un înger r u, Isabela şopti:ă ă— Am simulat o perchezi ie, oamenii din cas suntţ ă

supraveghea i şi nu vor şti nimic...ţ— Da, Majestate, da... fi i sigur , buna, generoasa meaţ ă

st pân . Mai degrab s -mi smulg limba decât... Când mă ă ă ă ă ă gândesc c acum câteva clipe v ...uram...pe dumneavoastră ă ă

- 13 -

care, iat , îi da i un nume copilului meu...pe dumneavoastră ţ ă care îmi l sa i via a...ă ţ ţ

— Hai, calmeaz -te, ridic -te!ă ăLaurence d'Ambrun, zguduit de plâns, se ridic şi începuă ă

s tremure. Pentru o clip redeveni iubita... Amintiri nebune,ă ă despre singura ei dragoste... Se înroşi. Privirea i se opri asupra lui Jean Temerarul.

For a dragostei, mai puternic decât oricând, o împinseţ ă spre el. Dar totul se termin în fa a nep s rii celui pe care îlă ţ ă ă mai iubea, marmor rece, de ghea . Acum... s-a terminat!ă ţă iubirea a murit pentru totdeauna.

De pe treptele din fa a altarului, regina supravegheaţ fiecare gest...

O v zu pe Laurence când se retrase şi se aplec , învins ,ă ă ă în fa a lui Nevers. Atunci ordon preotului:ţ ă

— Iat actele, aici, pe mas ... Iat martorii: acestă ă ă gentilom, copistul, c pitanul şi eu îns mi. Iat logodnicii:ă ă ă nobila domnişoar Laurence d'Ambrun şi prea înaltul şiă puternicul senior Jean de Burgundia, conte de Nevers. Domnilor, face i cele necesare!ţ

— Şti i, bâigui preotul, şti i c face i un sacrilegiu.ţ ţ ă ţ— Dar dumneata ştii c dac mai spui numai un cuvânt teă ă

arunc în groapa turnului Huidelonne?!Preotul se fâstâci şi începu s oficieze. Dup un sfert deă ă

ceas, totul era gata; mai r mâneau de semnat actele şi apoiă depuse la capel pe masa pe care str lucea o cup .ă ă ă

Cu mâna tremurând, preotul semn şi plec .ă ăC pitanul îşi f cu cruce şi plec .ă ă ăCopistul semn şi plec .ă ăBois-Redon semn şi... r mase.ă ăRegina îşi puse numele cu un gest violent pe actul de

c s torie de parc ar fi fost o condamnare la moarte. Îi veniă ă ă rândul lui Jean Temerarul. Lu pana, o puse la foc, o relu şiă ă în sfârşit cu fruntea lac de sudoare semn .ă

Totul s-a f cut într-o linişte de moarte. Laurence aă urm rit, f r s tresar , întreaga scen , cu ochii în lacrimiă ă ă ă ă ă de fericire, de dragoste pentru copilul ei, strigând în inima ei: Roselys! Roselys! Hardy nu te va alunga!

— E rândul dumitale, porunci regina. Cu un gest sublim, în timp ce lacrimile îi îmbujorau obrajii, Laurence lu pana.ă Regina se duse la cupa de metal. Laurence semn , îşi scriseă

- 14 -

numele cu lacrimile proprii... Regina v rs în cup con inutulă ă ă ţ flaconului luat la Saitano. Flaconul cu otrav .ă

Extaziat , Laurence d'Ambrun se ridic ...şi atunci crezu că ă ă ceva o înşf case de gât, c picioarele nu o mai in... C zu înă ă ţ ă genunchi şi se rug :ă

— Gra ie... gra ie... L sa i-m s -mi rev d copila pentruţ ţ ă ţ ă ă ă ultima oar .ă

Regina, brutal, îi porunci:— Bea!Laurence se ridic brusc şi strig :ă ă— Nu vreau s plec ă f r s -mi rev d fiica!ă ă ă ă— Bea! repet Isabela.ă— L sa i-m s -mi rev d copila şi apoi... accept s mor.ă ţ ă ă ă ă

Acest cuvânt trezi din nou în ea instinctul de via . Urla:ţă— Nu, nu vreau s mor!ăFiica ei, Roselys, cavalerul Hardy, c s toria, promisiuneaă ă

de a dis-pare. Totul se pr buşea. Numai sus, deasupra, sim iă ţ cum bolta cerului începe s se roteasc .ă ă

VOtrava lui SaitanoCel din Cetate, pe nume Saitano, dup ce a condus-o peă

regin şi pe Bois-Redon pân în strad , s-a reîntors în cas şiă ă ă ă s-a oprit drept în fa a dulapului.ţ

— Foarte bine, îşi spuse închizându-l. Întrebarea este dac celui c ruia i se va da otrava mea va fi sau nu lovit...ă ă Va fi o experien decisiv ... S vedem cum se va întâmpla...ţă ă ă

Ieşi. În fa a lui ap rur dou siluete şi Saitano le lu urma.ţ ă ă ă ă Când ajunse pe malul apei şi observ c aceştia erauă ă departe, lu şi el o barc , travers fluviul şi-i prinse din urmă ă ă ă pe strada Saint-Martin; curând v zu c aceştia intrar înă ă ă nobila cas Passavant.ă

Se plas în fa a unei locuin e din apropiere şi auziă ţ ţ strig tele de moarte ale Laurencei d'Ambrun...ă

Era groaznic...Ea nu vroia s moar . Atât de tân r , atât de frumoas !ă ă ă ă ă

Se uit în jurul ei, îl v zu pe Jean şi încerc s i se arunce înă ă ă ă bra e.ţ

— Te-am iubit, adu- i aminte! Şi tu m-ai iubit! El oţ înl tur . Atunci, se duse la Bois-Redon.ă ă

— Domnule, îl rug , domnule...ă- 15 -

— Nu-i treaba mea!Învins , se sprijini de zid. Nu se mai temea decât deă

suferin a fizic . Ochii i se opriser pe cupa care, acum, seţ ă ă afla în mâinile reginei.

— Ah, îmi va face r u...ă— Nu, spuse regina. N-ai s suferi. Şi repet cuvintele luiă ă

Saitano: e o surpriz .ăLaurence lu cupa în mâini şi o duse, crispat , la gur .ă ă ă

Am git c va termina dintr-o dat , b u cupa pân la fund şiă ă ă ă ă ă o arunc .ă

Clipa care urm fu ciudat . Regina, Bois-Redon şi Neversă ă priveau înm rmuri i... Ceea ce aşteptau... nu se întâmpl !ă ţ ă Ce-i asta?

Laurence b use otrava-surpriz – moartea instantanee şi,ă ă totuşi, r m sese în picioare. În loc s se descompun , chipulă ă ă ă ei îşi revenea, se colora... Tr ia! Nu numai c sim ea că ă ţ ă tr ieşte, dar sângele îi circul mai repede prin vene. Nu să ă ă mir , ci se bucur când îşi d du seama c parc era ă ă ă ă ă mai vie dup ce golise cupa. Bois-Redon r m sese n uc, Neversă ă ă ă stupefiat, Isabela turbat când îşi d du seama c Laurenceă ă ă nu era otr vit .ă ă

Nu! Nu era otr vit . Întâmplare sau calculeleă ă misterioaselor experien e? Insul d duse reginei o licoare înţ ă loc de otrav , c ci se citea pe fa a tinerei efectul binef c toră ă ţ ă ă al acesteia. Întinerea.

Ceea ce p ru şi mai straniu fu râsul femeii, un râs deă fericire. Atunci întinse mâna reginei şi-i spuse:

— Ne-a i încercat?! Doamne Dumnezeule, a fost o prob !ţ ă Nevers şi Isabela îşi încrucişar privirile.ă

Dac tr ieşte... asta-i moarte dezonorant pentru mine,ă ă ă se citea pe fa a lui Jean Temerarul.ţ

— Atunci, ce aştep i? îi d du de în eles regina.ţ ă ţLaurence, cu recunoştin , spuse:ţă— Fi i siguri, dumneavoastr , seniore şi dumneavoastr ,ţ ă ă

regina mea, mi-a i redat via a, dar...ţ ţUn suspin îi t ie vorbele şi se pr buşi în spatele mesei. Deă ă

data asta, era lovitura de gra ie: pumnalul lui Nevers!ţÎntr-o clip , o femeie în negru intr în capel şi spuse:ă ă ă— Copistul ne-a avertizat, doamn şi, iat , am sosit.ă ăRegina o recunoscu şi-i spuse: – Ştii ce ai de f cut,ă

Geraude? Copistul mi-a spus totul. – Eşti gata? –― - 16 -

Întotdeauna. Bine!O caleaşca o aştepta afar , pe strada Saint-Martin. Jeană

Temerarul se aplec peste Laurence. Cu un ultim efort fataă ajunse pe spate, inându-şi mâna pe rana din piept. Cu unţ gest inconştient, îşi agit mâna plin de sânge şi, apoi, nuă ă mai mişc . Nevers se d du înapoi, îşi şterse sudoarea, şiă ă atunci v zu c degetele îi sunt pline de sânge.ă ă

Bois-Redon se aplec , examina rana ca un expert, îi puseă mâna în dreptul inimii şi constat :ă

E moart ! Era atât de sigur c surâse.― ă ăRegina se întoarse spre Géraude. O forfot violent seă ă

produse în interior: lumea alerga, se auzeau insulte, ipete.ţ Opri i! Opri i! Uşa capelei se deschise şi ap ru Hardy― ţ ţ ă

de Passavant, cu pumnalul în mân , r v şit. Cu un gestă ă ă Isabela îi opri pe oamenii de paz care-l urm reau în prag.ă ă

— Pe to i dracii! strig c pitanul. Claude Le Borgne,ţ ă ă Lancelot, Cap de Fier.

— Doamn , horc i Jean Temerarul, a mai r mas ună ă ă martor. Trebuie s -l...ă

— Aha, am ajuns departe, zise uimit Bois-Redon.— Linişte! îi ceru Isabela lui Nevers. S se duc în cetate,ă ă

în strada Feves, pe acolo pe unde vom ieşi. Acum e rândul t u, Bois-Redon!ă

Câteva clipe, Hardy nu putu scoate o vorb din cauzaă mâniei. Apoi strig :ă

— Ce face i, voi, aici? Cine sunte i? Cerşetori? Borfaşi deţ ţ noapte? Unde este Roselys? Ce i-a i f cut lui Roselys? V jurţ ă ă pe p rin ii mei, pe Dumnezeu, c o s v ar t eu vou .ă ţ ă ă ă ă ă

Regina îi strig lui Bois-Redon:ă— Ai grij , f r v rsare de sânge!ă ă ă ăCu un salt, Hardy ajunse la mas şi o r sturn . Cele treiă ă ă

acte de c s torie se împr ştiar . Jean adun pergamentele...ă ă ă ă ă— Afar de aici, cerşetorilor, afar ! strig Hardy. Îşiă ă ă

scosese ghiarele. Într-o clipit fu înconjurat, scos din capelă ă şi dus în strad ...ă

Isabela f cu un semn lui Geraude.ă— Gr beşte-te!ăAceasta plec înso it de patru oameni. Din cl dire seă ţ ă ă

auzi glasul rug tor al unei copile:ă— Hardy, Hardy...Era Roselys pe care o ridicaser ... Câteva secunde, reginaă

- 17 -

îi auzi vocea. Apoi, se l s linişte. Se întoarse spre Jeană ă Temerarul şi îl v zu pe acesta cum ardea, la o luminare,ă actele de c s torie.ă ă

— S-a terminat! spuse el. Nu mai avem de ce ne teme! Dar, parc nu era sigur de ce spune!ă

— S mergem, regin !ă ăLa luminile unor tor e, escorta i de oamenii lor, cei doi,ţ ţ

Isabela şi Nevers, ieşir . Undeva, sub streaşin pândeaă ă Saitano. Se uit mai întâi la mâinile oamenilor de gard , apoiă ă la cele ale lui Jean Temerarul. Le v zu pline de sânge şiă începu s surâd .ă ă

— Doamn , spuse el, o greşeal , una care se poateă ă repara!

— Se repar ! zise Isabela.ă— Persoana a b ut totul... pe ner suflate?ă ă— Da! Aten ie, zise regina, greşeala v-o iert. Dar ceea ceţ

ai promis...— Copilul mort, doamn ! Da i-mi copilul mort şi restul mă ţ ă

priveşte!— i se va aduce, Ţ r spunse stins regina. Se îndep rt ,ă ă ă

urmat de întreaga band .ă ă— Copilul care tocmai a trecut pe aici, continu el. Mă ă

îndoiesc! Bine, aştept câteva minute.Intr în curte şi ajunse apoi la capel . Se strecur şi v zuă ă ă ă

cadavrul. Repede, în linişte, ridic corpul, îl fix de perete şiă ă puse mâna la inim , cum f cuse Bois-Redon. Izbucni în râs.ă ă

— Experien a este concludent ! Iat o femeie l sat sţ ă ă ă ă ă moar . Lovitura i-a atins izvorul vie ii şi ar trebui s fieă ţ ă moart . S-au asigurat c -i moart ... da... dar ea b useă ă ă ă înainte... Ehe, a b ut licoarea mea înainte... licoarea care aă oprit moartea. Acum sunt pe calea cea bun cu descoperireaă mea. Curând, cu sângele copilului mort amestecat cu cel al celor trei vii va ajunge...

Se opri, înfl c rat de orgoliu...ă ăApoi, f r s mai poat s se ocupe de Laurence, moartă ă ă ă ă ă

sau vie, se strecur ca o umbr ...Ea r m sese acolo, aşaă ă ă ă cum o aşezase Saitano. Sângele nu mai ieşea din ran .ă Inima îi b tea, acea inim pe care Bois-Redon o crezuseă ă moart .ă

Hardy de Passavant se b tea în strad . Nu avea nici ceaă ă mai mic ran , nici m car o zgârietur . Îşi d du seama că ă ă ă ă ă

- 18 -

adversarii îl menajau. De ce?! Când el r nise câ iva deja!ă ţ Cinci sau şase. Ce vroiau de la el? îşi d du seama c ună ă pericol mai mare înc decât moartea plutea în aer.ă

— Mai bine s mor! striga el aruncându-se asupraă brutelor.

— De ce, nu ştia, dar aşa credea c scap de ă ă lucru acela necunoscut. O lovitur , îl pr buşi...ă ă

VIHardy de PassavantLeşinul lui fu scurt. Când îşi reveni, constat c era întinsă ă

pe o scândur care se leg na uşor. Undeva auzea un susură ă de ap . Deschise ochii. Era într-o barc . Inşii care vâsleau îlă ă supravegheau atent.

De ce într-o barc ? Unde îl duceau? Deschise din nouă ochii. Desluşi chipul unui colos şi-i citi în ochi dorin a de a-lţ ucide. Dar de ce nu l-au omorât înc ? Uriaşul era Bois-ăRedon.

— De ce f r v rsare de sânge? Cu o lovitur de pumnală ă ă ă totul se aranjeaz . Apoi arunc în ap cadavrul. Nev zut,ă ă ă necunoscut! La to i dracii cu Saitano şi cu vr jitoriile lui!ţ ă Saitano este o anagram de la Sataă nio... Satan... Dracu s -lă ia! Moarte f r v rsare de sânge. S -i mai dau una în cap!ă ă ă ă s -l strâng de gât!ă

Ajunse în sfârşit la o concluzie. Dac s-ar fi uitat la miculă cavaler, Bois-Redon ar fi în eles ce-i groaza. Dar el seţ gândea la ale lui: o lovitur la cap şi gata. Bois-Redon îşiă suflec mâneca.ă

Hardy îi ghici gândul ucigaş; f cu un efort de imagina ie,ă ţ de voin . Gândul fu mai rapid decât vorba.ţă

— Aşa, trebuie s -l omor, morm i Bois-Redon. Ridică ă ă pumnul, o mas de carne.ă

În acest moment, barca se leag n , vâslaşii abia avură ă ă timp s strige ceva. Dintr-un salt, Hardy se afl în picioare,ă ă înjur furios şi se arunc în ap . Cei din barc îl v zur cumă ă ă ă ă ă înoat . Unul ridic vâsla. Bois-Redon îl opri la timp.ă ă

— F r v rsare de sânge, brut , aşa i s-a spus! Încet,ă ă ă ă ţ barca fu luat de curen ii de ap .ă ţ ă

Hardy era un bun înot tor. Se aruncase în ap şi acum, cuă ă dib cie, înota printre valuri pentru a ajunge fie în fa aă ţ castelului Louvre, fie în fa a turnului Nesle. De câte ori nuţ

- 19 -

f cuse traseul dintre podul Notre Dame şi fabricile de igl .ă ţ ă Cu toate c lupta îl obosise şi se resim ea dup lovitur , laă ţ ă ă început înot ca un voinic. Apoi, avu senza ia c se duce laă ţ ă fund. Îşi aduse aminte când a salvat o feti şi realiz c el s-ţă ă ăa n scut pentru a o ap ra pe Roselys d'Ambrun...ă ă

— Roselys! strig el. Ce i-or fi f cut? Trebuie s tr iesc...ă ă ă ă pentru ea.

Acest gând îi alung , parc , sl biciunea. Întoarse capul şiă ă ă sim i pe cineva lâng el...Uriaşul se ridic din ap şi seţ ă ă ă arunc cu toat greutatea asupra lui. Auzi: Te-am prins... şiă ă apoi nu mai v zu nimic. Evitase lovitura. Bois-Redonă disp ruse sub ap . Şi, din nou, se aflar fa în fa , din nouă ă ă ţă ţă începu lupta. Cu o mare sfor are se eliber şi se l s luat deţ ă ă ă valuri.

Nu departe de el, o umbr p rea c se intereseaz deă ă ă ă drama lui.

Hardy recunoscu turnul Nesle. Cu un ultim efort se îndrept spre mal, sim i în urma lui c cineva ieşea, ca şi el,ă ţ ă din ap . Clopotul de la Luvru parc îl lovea în cap. Se aruncă ă ă pe nisipul de pe mal, f r putere, f r respira ie, aproapeă ă ă ă ţ f r via .ă ă ţă

Bois-Redon se opri suflând din greu şi înjurând. Se aşeză în genunchi, pe nisip, tr nc nind ceva împotriva celui careă ă vrea moarte dar f r v rsare de sânge:ă ă ă

— Iat -l, e mort, zise el.ăLucrarea se înf ptuise. Bois-Redon încet s mai înjure. Îlă ă ă

examina pe Hardy cu grij .ă— Mort prin înecare, f r nicio zgârietur . E bine, hai, să ă ă ă

mergem!Lu cadavrul în bra e şi-şi d du seama c -i completă ţ ă ă

în epenit. Aşa de repede? Cum e posibil! Abia a ieşit din ap !ţ ăArunc corpul pe um r ca pe o scândur , şi plec spreă ă ă ă

cetate.În strada Feves se opri în fa a unei case banale. Dup ceţ ă

b tu în poart , ap ru Saitano şi-l conduse pe Bois Redonă ă ă într-o înc pere invadat de iarb , apoi într-alta cu totulă ă ă ciudat .ă

Bois-Redon îşi f cu repede semnul crucii şi intr . Oă ă perdea se ridic ... ă Cei trei vii erau înc acolo, lega i deă ţ scaune, cu vinele de la tâmple umflate, cu ochii scoşi din orbite... Tr iau... Îl v zur pe Bois-Redon purtând pe um ră ă ă ă

- 20 -

un cadavru eap n.ţ ă— Mai departe, zise din nou Saitano.Bois-Redon intr în cea de-a treia sal , pardosit cu dale,ă ă ă

în care se aflau o mas din marmur şi o g leat . Bois-ă ă ă ăRedon depuse cadavrul pe mas .ă

Totul era groaz , oroare.ăLui Bois-Redon îi cl n neau din ii.ă ţă ţ— Ajut -m , zise Saitano, când începu s desfac nişteă ă ă ă

şuruburi cu care erau intuite în podea scaunele. Curând ceiţ trei fur duşi în sala cu masa de marmur . Când d dur deă ă ă ă mort, aceştia se îngrozir şi mai tare.ă

Bois-Redon plec şi, ajunse în strad , începu s alergeă ă ă îngrozit. Îi era fric .ă

Saitano era un b rbat f r vârst , extravagant şi nu f ră ă ă ă ă ă o anumit frumuse e, cu un chip neliniştit, cu ochii vii.ă ţ Fusese v zut la Palermo, la Neapole, la Vene ia, la Floren a.ă ţ ţ Venea de la Roma şi privirea lui p stra înc ceva din uimireaă ă pe care secolele o impuneau la vederea Cet ii eterne.ăţ

Privind cadavrul lui Hardy, Saitano gândi cu voce tare.— Înc un efort şi voi ajunge acolo. Ce am v zut eu înă ă

capela din Saint-Martin m convinge c sunt pe calea ceaă ă bun . Care ar fi fost destinul acestui copil dac nu aş fi fostă ă eu prin preajm ? Cine ştie!ă

Ochii i se oprir pe chipurile îngrozite ale celor treiă neferici i lega i de scaune.ţ ţ

— Passavant? continu el, Hardy de Passavant? Trebuieă s aib sânge pur... Linişte! Ei, voi de colo, linişte, strig laă ă ă cei trei.

— Nu mai urla i aşa! Nu pute i s -mi face i nici fric , niciţ ţ ă ţ ă mil . Nu am niciun sentiment uman. M numesc Ştiin . Or,ă ă ţă ştiin a are o logic implacabil . Ce-i ştiin a? Cucerirea vie ii!ţ ă ă ţ ţ Logica suprem este cucerirea vie ii absolute... Mareaă ţ Oper ! Via a f r moarte! Eternitatea! Ajungem noi acolo,ă ţ ă ă poate peste mii de ani. Dar, de ce nu chiar azi. De ce s nuă dau cu moartea de p mânt chiar în noaptea asta? Via aă ţ Etern ! Ce vis! Regina asta tâmpit crede c eu urm rescă ă ă ă s -i fac poftele josnice şi s suprim r ul de la Saint-Pol! Să ă ă ă sacrific pe ştia trei ar fi oribil. S -i sacrific pentru a st pâniă ă ă moartea şi a deveni egal cu Dumnezeu este un alt lucru! T ce i, odat !ă ţ ă

— Am s amestec pic tur cu pic tur din sângeleă ă ă ă ă - 21 -

vostru!— Aş vrea, aş vrea s amestec sângele viu, cu sângeleă

mortului. Destul! S începem! La lucru! S începem cu inimaă ă copilului care a murit.

Îl desf cu de haine pe Hardy şi puse o tor lâng capulă ţă ă acestuia.

Din dulapul de fier scoase un flacon ca cel pe care îl d duse reginei. Îl aşez pe masa de marmur . Apoi, dintr-oă ă ă cutie, scoase un bisturiu foarte ascu it şi începu s apese peţ ă pieptul cadavrului.

VIIDelirulCând Hardy de Passavant ieşea din ap , nervii s i erauă ă

termina i. În cele câteva ore de zbatere şi de lupt , emo iiţ ă ţ violente îi loviser trupul şi aşa sensibil: lupta din casaă Passavant, când îi spintecase burta lui Claude le Borgne, b t lia pe care o dusese s poat sc pa din mâinile g rzii,ă ă ă ă ă ă lupta din Strada Saint-Martin, cea din barc , cea din ap . Şiă ă nu avea decât doisprezece ani! De aceea, de emo ieţ ajunsese la o excita ie nervoas maxim . Când se aruncaseţ ă ă pe mal era deja în epenit. În liniştea nop ii începur s batţ ţ ă ă ă clopotele de la turnul Luvrului. B t ile clopotului le sim ea înă ă ţ cap ca nişte lovituri. Ultima lui senza ie a fost aceea a uneiţ lovituri groaznice în ceaf .ă

Bois-Redon îşi d duse seama c ceva nu e în regul :ă ă ă cadavrul lui Hardy, în epenit atât de repede, nu sem na cuţ ă ce ştia el. Dar, inima nu-i mai b tea, pielea era livid , ochiiă ă erau da i peste cap... aşa c ... era mort.ţ ă

Atunci când materia vie, sub for ele mor ii, se dezagregţ ţ ă mai r mâne, oare, în cel pierdut, o alt for ? Cea de aă ă ţă judeca sau a visa, s spunem? Cine ştie!ă

Aici, la picioarele faimosului turn al Luvrului, lâng apeleă fluviului care-şi v d de treab , curgând liniştit, se afl ună ă ă cadavru. Totul este mort, oare, în acest corp? O lic rire deă judecat n-a mai r mas, oare, întârziat ?ă ă ă

Cititorul e liber s -şi aminteasc de fenomeneă ă asem n toare despre care a mai auzit. E liber s pronun eă ă ă ţ cuvântul: catalepsie. Nu-i decât o vorb care acoperă ă mistere atât de indescifrabile ca şi moartea. Şi cine poate să arate cu precizie grani a dintre via şi moarte?ţ ţă

- 22 -

Hardy era... mort, dar judecata nu-l p r sise. Groaznic!ă ă Avea unele senza ii însp imânt toare prin noutatea lor. Maiţ ă ă întâi, bezna nu sem na cu cerul pe care-l ştia. Acum,ă întunericul parc -l atingea, parc se ducea totul în h u şi îlă ă ă agita, îl târa şi pe el. Judecata lui nu mai înregistra imagini succesive, ci suprapuse, simultane: alerga spre orizonturi diferite în acelaşi timp, se lovea şi c dea cu zgomot infernal;ă nimic nu mai avea logic ; ordinea care domnea în lumea deă dincolo era abolit ; judecata îns şi sem na cu fulgerele:ă ă ă ap rea violent şi disp rea brusc. În mintea lui se deschideauă ă şi se închideau un fel de ferestre iar for a care le mânuia îiţ era str in , necunoscut . O dezorientare total îi produceaă ă ă ă oroare. O oroare care-i intra prin to i porii. Nu mai respira,ţ avea conştiin a c era aruncat în imperiul groazei. No iuneaţ ă ţ de spa iu nu o mai avea. Sim ea numai c se pr v leşte înţ ţ ă ă ă h u. Nu mai avea nici no iunea de timp, c ci în c derea luiă ţ ă ă nu avea niciun reper. Pun ile pe care mergem spre lumeaţ ideal şi care ne dau dreptul s spunem: tr iesc, exist, aiciă ă ă fuseser distruse; el tr ia, dar într-un fel de... nimic. Îşi d duă ă ă seama şi încerc s strige: sunt mort! mort! eu sunt mort!ă ă eu sunt moartea!

Asta era starea în care ajunsese Hardy.Era mort, dar gândea.În jurul lui lumea continua s existe.ăÎncet, încet, Hardy relu contactul cu lucrurile din jur.ă

Încet, încet e un fel de a spune. Totul va fi durat, probabil, câteva clipe, în momentul în care, prin pip it, prin auz, prină v z, el relu contactul cu ă ă lumea natural , ă îşi putu da seama c p r sea o alt ă ă ă ă lume, o lume cu senza ii fantastice ţ pe care în via a obişnuit nu le cunoşti. Şi atunci silabisi: „Moarteaţ ă se afl pe fundul fluviului şi apa îmi clipoceşte în urechi.ă Acolo, exist p s ri gigantice care acoper cerul în zborulă ă ă ă lor... Mi-e fric ! Aceste p s ri m ame esc. Mi-e fric deă ă ă ă ţ ă aceast bezn care m atinge. E oribil! E groaznic această ă ă ă ă îmbr işare a beznei!”ăţ

Teama îl domina. Cauza ei nu i se ar ta, îns . Din nouă ă judecata îl p r si. Apoi:ă ă

„Totul se învârte. Cineva m ia în bra e şi m duce...ă ţ ă Cine? Unde? Dumnezeule! E chiar moartea care m duceă într-un vârtej. Ah, dac ar putea s nu m mai legene.ă ă ă Dumnezeule, uite şi pe omul roşu care o s m conduc înă ă ă

- 23 -

vârtejul f r sfârşit".ă ăHardy încearc s se roage dar nu putea scoate niciună ă

cuvânt. Deodat , sim i c nu se mai leag n ; omul roşuă ţ ă ă ă desen un coşciug şi b g în acest coşciug rece un pat deă ă ă piatr . În urechi îi ajungeau sunete ciudate pe care nu le maiă desluşea: era Saitano care vorbea, medita cu glas tare...

Apoi, singura senza ie care-i absorbi curiozitatea fu oţ lumin care se apropia de el. Sim i c -i ard ochii. O flac ră ţ ă ă ă roşie înghi ea totul. Crezu c -i un damnat. Încerc s nu maiţ ă ă ă vad flac ra, dar efortul pe care îl f cu pentru a închide ochiiă ă ă fu îngrozitor. Sim i c gâfâie, c a intrat într-o lupt teribil ,ţ ă ă ă ă nu corpul, pe care îl sim ea nemişcat, ci creierul lui, scos dinţ min i prin nedreptatea suveran de a-l osândi la muncileţ ă iadului. Se trezi urlând, ipând şi avu impresia groaznic cţ ă ă omul roşu îi aşeaz pe patul de piatr muşchi cu muşchi,ă ă fibr cu fibr ; îşi d du seama c se bate în zadar şi că ă ă ă ă veacuri de-a rândul dac s-ar bate, tot în zadar ar fi.ă

Brusc, impresia c -i osândit îşi pierdu imprecizia şi deveniă certitudine. Omul roşu era un demon înarmat cu o ghiară ascu it ... demonul se aplec asupra lui şi, cu ghiara, îiţ ă ă sfârtec pieptul...ă

Aşezat pe patul de piatr , c zut în mâna unui diavol care-iă ă scotocea cu ghear în m runtaie, iat care eraă ă ă reprezentarea lui Hardy a tot ceea ce i se întâmpl înă realitate. În timp ce imaginile din visul mor ii lui c p tauţ ă ă contur, spaima care-l cuprindea ajunsese la paroxism. Altă lupt furioas o d dea acum. F cu un efort supraomenescă ă ă ă s se ă elibereze. Şi, dintr-o dat , în elese c din str fundurileă ţ ă ă fiin ei sale, un strig t disperat trezea toate for ele vie ii...ţ ă ţ ţ într-o clipit , îşi d du seama c este... dezlegat!ă ă ă

Când s reia lupta? se întreb . Cum s se apere împotrivaă ă ă acestei bezne, a omului roşu, a ghiarei lui care-i sfredelea inima!

În aceast clip sim i în piept o durere... ghiara, ghiaraă ă ţ acelui demon care-i intrase în piept. Cu un ultim efort, termin ă delirul şi un strig t înfior tor se auzi în sal ...ă ă ă

VIIIRealitateaÎn clipa în care vidul scapelului începea t ietura, se auziă

un strig t. Saitano tr snit, f cu un pas înapoi, apucă ă ă ă - 24 -

scapelul şi r mase nemişcat. Pe pieptul alb al cadavruluiă ap ruse o pic tur purpurie...ă ă ă

Saitano o privea n ucit...ăCei trei vii, de asemenea,...— Cine a ipat?ţCu priviri b nuitoare, îi inspecta pe rând, pe cei trei. Nimică

nu se mişcase din loc. Se uit , apoi, la cadavru şi se retraseă gr bit.ă

— Cristoase, sta a... uite-l cum m priveşte!ă ăEi da, cadavrul se uita la el. Şi, dintr-o dat se ridic ,ă ă

întinse mâna de parc ar fi vrut s alunge o ar tare... seă ă ă ridic ... coborî de pe masa de marmur ...ă ă

— Viu, mugi disperat Saitano.— Viu, repet Hardy, cu un fel de mirare. Câteva clipeă

r maser fa în fa , încremeni i. Dac suferin a pe care i-oă ă ţă ţă ţ ă ţ provocase t ietura bisturiului a fost suficient s -l smulg peă ă ă ă Hardy din starea în care era, din moarte adic , sufletul luiă descump nit plutea înc între vis şi realitate. Brusc, ca la ună ă semn, for ele sufletului şi cele ale corpului se trezir . Omulţ ă roşu, acest demon înarmat cu o ghiar ascu it ... se aplecă ţ ă ă asupra lui şi, cu gheara, începu s -i sfârtece pieptul...ă

Aşezat pe patul de piatr , c zut în mâna unui diavol care-iă ă scotocea în m runtaie, iat care era reprezentarea lui Hardyă ă a tot ceea ce i se întâmplase în realitate, în b t lia cu Bois-ă ăRedon.

În timp ce imaginile din visul mor ii lui c p tau contur,ţ ă ă spaima care-l cuprindea ajunsese la paroxism. Acum o altă lupt d dea. F cu un efort supraomenesc s se ă ă ă ă elibereze şi, dintr-o dat , în elese c în str fundurile fiin ei sale, ună ţ ă ă ţ strig t disperat trezea toate for ele vie ii... într-o clip , îşiă ţ ţ ă d du seama c este... dezlegat!ă ă

Când s reia lupta? se întreb . Cum s se apere împotrivaă ă ă acestei bezne, a omului roşu, a ghiarei lui care-i sfredelea inima! În aceast clip sim i în piept o durere... ghiara,ă ă ţ ghiara acelui demon care-i intrase în piept. Cu un ultim efort, termin ă delirul şi un strig t înfior tor se auzi în sal ... Hardyă ă ă z ri trusa savantului. Lu un cu it cu lama ascu it ca ună ă ţ ţ ă stilet. Saitano nu p ru a în elege ceva. Ochii lui r m seseră ţ ă ă ă pe mica t ietur pe care reuşise s o fac şi din care seă ă ă ă scurgea înc sânge. ă Învierea lui Hardy nu-l impresiona, era obişnuit s se joace cu moartea; nici m car nu se întrebaă ă

- 25 -

dac crestase cu bisturiul un corp viu, fiind convins că ă avusese în fa un cadavru. Se uit la sângele care curgea şiţă ă turb de ciud : nu-i reuşise tentativa.ă ă

Ce tentativ ?ăNu mai era savantul implacabil. Era un avar ruinat în fa aţ

celui pe care-l dezbr case, era cercet torul imposibiluluiă ă care, cu furie, cu ur , contempla neprev zutul obstacol ce-iă ă ieşise în cale.

Nici Hardy, nici Saitano nu se clintiser din locurile lor. Seă fixau din priviri: Hardy cu mâinile pe masa de marmor ,ă ridicându-şi mirat capul; Saitano, cu mâinile încrucişate, o ar tare pe care se putea citi tot ce era mai misterios şiă sumbru în ceea ce Evul Mediu numea: Vr jitoria. Cei treiă adolescen i lega i, priveau pierdu i spre Hardy şi, în ochi, liţ ţ ţ se ghicea urma unei speran e.ţ

Hardy îi reper . Tres ri. Vru s fug din fa a acestuiă ă ă ă ţ spectacol. Dar curajul şi mila ap rur din nou în această ă ă generoas fiin . V zu, sim i chemarea de speran din ochiiă ţă ă ţ ţă celor trei osândi i. Strig : am s v dezleg!ţ ă ă ă

Saitano scoase de la brâu un cu it şi url :ţ ă— C -mi scapi, bine, s zicem c înghit, dar dac te atingiă ă ă ă

de ştia trei...ăHardy nu mai în elegea, nu mai auzea. Cele trei este îiţ ţ

p reau nişte ar t ri de coşmar, de pe alt lume. Amintiriă ă ă ă hidoase îi n v leau în minte, legende cu sabaturiă ă abdominale. Fu cuprins de furie, de ur şi strig ca la r zboi:ă ă ă

— Hardy!Într-o clip t ie leg turile care îl ferecau pe cel maiă ă ă

apropiat. Pumnalul lui Saitano zbur în gol. Hardy seă aplecase la podea şi, pe sub mas , se duse la ceilal i doiă ţ condamna i; când se ridic , to i erau liberi. F cuse oţ ă ţ ă manevr sigur şi ingenioas .ă ă ă

Saitano r m sese uluit de agilitatea şi hot rârea acestuiă ă ă adversar neprev zut: cei trei erau elibera i, copilul mortă ţ înviase. Visul lui se pr buşise! Un vis sângeros, f r îndoială ă ă ă oribil, detestabil, dar un vis în care îşi pusese speran e care,ţ pentru un savant trebuia s r stoarne legile ce guvernau, deă ă la facerea ei, lumea. Experien a pe care trebuia s o fac înţ ă ă noaptea asta ar fi fost hot râtoare. De mult preg tise totul.ă ă Pentru a-i avea pe cei trei vii îi trebuiser luni de şiretenie,ă de r bdare, de curaj.ă

- 26 -

— Când am s mai pot s-o iau de la cap t? r cni el cu ur ,ă ă ă ă cu disperare. O s mai am vreo ocazie atât de bun ? Dar,ă ă dar demonul sta o s m denun e ca pe un vr jitoră ă ă ţ ă nenorocit? Şi dac mor ca un nemernic, ce se va alege deă tot ce am descoperit! S fug? S las tot ce am strâns aici, înă ă casa asta?

În lumina sc zut apuc s -i vad pe cei trei, aduna i într-ă ă ă ă ă ţun col , frecându-şi gleznele învine ite. T ceau însp imânta iţ ţ ă ă ţ ca şi mai înainte, numai ochii lor îl implorau înc , dispera i.ă ţ

— ştia n-o s scoat o vorb , îşi spuse Saitano. GroazaĂ ă ă ă le-a distrus memoria. N-o s ştie nici pe unde s ajungă ă ă acas . Sunt speran e c teama o s -i fac s uite locul undeă ţ ă ă ă ă i-am inut lega i, c au fost aproape mor i câteva zile. Da,ţ ţ ă ţ ştia nu vor vorbi, nu mai sunt buni de nimic!ă

Atunci privirea lui s lbatic se opri asupra lui Hardy careă ă se aşezase în fa a celor trei, cu cu itul în mân gata s -iţ ţ ă ă apere de Saitano.

— sta o s vorbeasc ! sta are cutezan a sufletului careĂ ă ă Ă ţ r pune pân şi teroarea.ă ă

Regina nu m va mai recunoaşte! Chiar îmi va scurtaă supliciul. Osânda! Dac va vorbi copilul sta, dac are să ă ă ă spun ce a v zut, voi fi spânzurat. Sau poate c nenoroci iiă ă ă ţ din strad o s aprind un foc s m ard ca pe un vr jitor.ă ă ă ă ă ă ă Vr jitor!... Ah, Jean le Folleville e un câine care turbează ă când vede un vr jitor. Trebuie s -l fac pe copilul sta să ă ă ă tac !ă

Trecuser dou minute de când Hardy coborâse de peă ă mas .ă

— Acum sunt patru. Trei par înc viguroşi. Dac atac, va fiă ă b taie, cu strig te. ştia din vecini sunt cu ochii pe mine...ă ă Ă nu, trebuie s -i p c lesc, s -i despart şi s -l atac numai peă ă ă ă ă acest mic cavaler.

— Blestematule, ce ai de gând s faci cu noi? strigă ă Hardy.

— Blestematule, blestematule! strigar apoi cei trei deă parc lui Hardy le d duse şi lor glas.ă ă

— Pleca i, hai, pleca i, sunte i liberi!ţ ţ ţ— Liberi? ziser ei gâfâind.ă— Veni i...ţCei trei îl urmar pâş-pâş, împingându-se unul în altul, cuă

teama înc în suflet, strâmbându-se de durere la fiecare pas.ă - 27 -

Hardy dup ei. Saitano deschise poarta şi cei trei o zbughiră ă f r s mai spun un mul umesc salvatorului lor. Cetatea seă ă ă ă ţ umplu de zgomotul paşilor lor... Parc alergau s se ascundă ă ă la cap tul lumii.ă

Saitano râse mul umit. Asta şi vroia... Hardy îi spuse:ţAdio, blestematule. Şi roag -l pe Satana s m fac s uită ă ă ă ă

unde stai.Plec şi el, liniştit, aşa cum i-o cerea demnitatea lui deă

cavaler.C ut torul imposibilului, n scocitorul Saitano îl urm ri dină ă ă ă

umbr , la câ iva paşi, pândind ocazia s -l doboare. Când seă ţ ă crezu singur, Hardy se opri, sprijinindu-se de un zid, undeva, la r spântia dintre str zile Draperie, Marmousets şi Juiverie.ă ă La câ iva paşi, se afla podul Notre-Dame. Tremura din capţ pân în picioare. Era şocul ă revenirii. Îi era frig. Se sim iţ singur în bezna nop ii, singur în via . F r mam , f r tat ,ţ ţă ă ă ă ă ă ă f r prieteni şi începu s plâng .ă ă ă ă

Printre lacrimi, pronun un singur nume: Roselys. Înţă sufletul lui enigma... începea s se desluşeasc . R mas f ră ă ă ă ă p rin i de mic, fusese obligat s judece şi s ia hot râriă ţ ă ă ă singur, s fac totul singur. Îl fr mânta cine era femeiaă ă ă aceea pe care o v zuse în capel ? Ce se întâmplase cuă ă mama lui Roselys? De ce invadaser aceşti nemerniciă casa?... Şi Roselys? Unde o fi, ce o fi f când Roselys?ă

Saitano îl pândea undeva, în umbr şi crezu c a sosită ă momentul potrivit. Îşi scoase pumnalul şi se îndrepta spre copil... în acea clip se auzi un zgomot de armuri; tor eă ţ luminar r spântia şi o voce puternic r cni:ă ă ă ă

— Ei, stai! Vino aici!Saitano, st pân pe el, rece şi calm se supuse ordinuluiă

mai ales c , din strada Marmousets ap ru o alt patrul .ă ă ă ă— Ce faci aici, la ora asta?Saitano arunc o privire asupra lui Hardy aflat la câ ivaă ţ

paşi mai departe. Se gândi: sta trebuie s tac ! în ochi îiă ă ă ap ru, pentru o clip , o str lucire. Întinse mâna şi, cuă ă ă degetele, atinse pieptul şefului patrulei.

— Du-te dracului! zise garda şi se retrase. R spunde!ă— Purta i crucea Sfântului Andrei, zise Saitano.ţ— Ei şi?— E semnul Casei de Burgundia, preciza Saitano.— Ducele de Burgundia este st pânul meu!ă

- 28 -

— Şi Nevers este fiul lui Bourgogne, continu Saitano.ă— Ascult , cerşetor nemernic, de cine- i ba i tu joc?ă ţ ţ— Dac chiar vrei s -i face i un serviciu nobilului conte deă ă ţ

Nevers, ia acest copil şi du-i-l. Dac vrei s fii spânzurat,ă ă las -l s plece.ă ă

Şeful patrulei f cu un semn. Hardy fu înconjurat şi luat deă doi solda i.ţ

— Am s fac ce-mi spui. Dar bag de seam , lep d tur ,ă ă ă ă ă ă dac m p c leşti...Urmeaz -ne şi tu! S mergem la Casa deă ă ă ă ă ă Burgundia.

— V urmez, spuse Saitano. Dar, dac vre i s m crede i,ă ă ţ ă ă ţ nu la Casa de Burgundia trebuie s -l c uta i pe monseniorulă ă ţ Nevers.

— Dar unde?— La Saint-Pol.Plecar . Saitano, încadrat de doi solda i, se gândea: o să ţ ă

tac copilul... îl va face el, Jean Temerarul, s tac !ă ă ăSe oprir în fa a unui pod mobil şi Hardy recunoscuă ţ

turnurile masive de la Saint-Pol. Îşi aminti c , ori de câte oriă pronun a numele acestui domeniu se cutremura. De ce? Deţ ce-l aduceau aici! Dup o parol , intrar sub o boltă ă ă ă iluminat slab. Hardy avu impresia c intr într-un mormântă ă ă şi c niciodat nu va mai ieşi de acolo. O poart grea,ă ă ă masiv , se închise în urma lui. Îi înghe inima.ă ţă

IXImperia intr în scenă ăJean Temerarul o escortase pe regin pân la Saint-Pol şi,ă ă

împreun , traversaser gr dinile spre palat. În marea galerieă ă ă Isabela mergea înainte. Pe umeri, îi c dea în râuri şuvi eă ţ aurite din frumosul ei p r. Jean o admira ca Vulcan,ă odinioar , pe Venus. Avea o înf işare violent , dezl n uit ;ă ăţ ă ă ţ ă Iar pe el o dorin s lbatic îl devora. Ochii i seţă ă ă împ injeniser ; crezu c poate s viseze, s şi-o imaginezeă ă ă ă ă în bra e şi s -i strige; „Eu sunt st pânul t u...” Când seţ ă ă ă apropiar de apartamentul ei, regina îl v zu speriat, pierdut.ă ă Gura i se strâmbase într-un fel de surâs. Aşa surâdea ea când vedea s lb ticiunile din cuştile ridicate într-o pivni înă ă ţă care numai ea avea curajul s intre. Îi pl ceau leii şi tigrii înă ă momentele lor de furie. Nevers era neliniştit.

— Deci, aproape nimeni nu mai este viu între noi doi. - 29 -

Laurence d'Ambrun e moart ... fiic -sa... de ea se ocupă ă ă Géraude...

— Nimeni, zise Jean Temerarul. Nimeni, i-o jur! Las -m ,ţ ă ă acum, s - i vorbesc din inim ! Nu ştiam, nu puteam s ştiu...ă ţ ă ă credeam c te iubesc... Când te-am v zut în galeria asta,ă ă când te-am auzit, am avut impresia c te în eleg... c ceva,ă ţ ă pasiunea mea nu mai avea margini. M înşelam, regin !ă ă Numai acolo, în capel , numai acolo am sim it cu adev rată ţ ă frenezia dragostei. V zându-te str lucitoare şi puternic amă ă ă început s te ador ca pe Dumnezeu...ă

Pe buzele lui seci, cuvintele nu aveau sens.Regina se aşeaz în fa a unei uşi şi apoi se sprijini de ea.ă ţ

Era paralizat de privirea lui. Pasiunea îl devora, vinele-iă plezneau la tâmple.

L s s -i cad mantoul şi r mase cu bra ele goale. Jeană ă ă ă ă ţ Temerarul îşi în buşi un strig t. Îşi spuse c dac va rezistaă ă ă ă o va ucide, o va sugruma cu propriile-i mâini. Dar, de ce i-ar fi rezistat? Ea îi vorbi grav:

— Eşti cel pe care-l vroiam. Când vei fi duce de Burgundia... începu s tremure:ă

— Când tat l t u va muri, când so ia ta, Margareta vaă ă ţ muri, când so ul meu Charles va muri...ţ

Se opri din aceast cutremur toare enumerare c ci lui îiă ă ă ardeau ochii...

— Deci, atunci numai atunci vom uni ducatul de Burgundia cu regatul Fran ei şi, cu armata noastr , vomţ ă restabili Imperiul de Vest.

În Nevers se trezea, odat cu dragostea, o ambi ieă ţ furibund , împ rat! St pânul lumii creştine! Un viitoră ă ă str lucitor i se deschidea dar refuz s mearg prea departeă ă ă ă cu gândul. Se opri la prima treapt a acestei m riri: sângeleă ă so iei lui, sângele v rului lui, Charles, sângele tat lui lui...ţ ă ă

În aceast clip , Isabela se trezi, îşi reveni. Surâz toare, îiă ă ă spuse:

— Atunci, Nevers, atunci voi fi a ta!— Stai... zise acesta cu un glas sinistru.— Numai atunci! şi-l înghe cu o privire t ioas .ţă ă ă— Acum... morm i Nevers cu o voce spart , înnebunit deă ă

patim . Eşti a mea!... A mea...Şi, cu amândou mâinile oă ă cuprinse de umeri.

Regina nu opuse nicio rezisten . Atâta doar c deschiseţă ă - 30 -

uşa de care se sprijinea şi chem în şoapt :ă ă— Imperia! Frumoasa mea Imperia!Nevers, încremenit, v zu o s lb t ciune elegant şiă ă ă ă ă

fioroas aşezat pe un covor care îşi desf cu mai întâiă ă ă uriaşele ei labe, apoi îşi îndrept spinarea puternic , seă ă adun pentru a s ri în fa , cu botul deschis, cu ghiareleă ă ţă scoase... Imperia... tigresa favorit a Isabelei de Bavaria!ă

Superba fiar se destinse brusc şi dintr-un salt veni şi seă aşez la picioarele st pânei. Jean, livid, cuprins de groază ă ă scoase pumnalul. Îşi spuse: dac sunt slab, dac dau înapoi,ă ă m va ucide, mai întâi cu dispre ul ei şi, apoi, m va aruncaă ţ ă acestei fiare.

Isabela v zu cum se pierduse. Îi surâse. Lâng ea, tigresaă ă aştepta cu botul c scat spre Jean şi acesta îi sim i respira iaă ţ ţ grea şi cald .ă

— Vezi? zise Isabela, sta-i prietenul meu... Tigresa seă adun , îşi retrase ghiarele şi ridic din nou privirea eiă ă fioroas spre Nevers.ă

Vezi, i-am spus c mi-e prieten , hai, mângâi-o! Altfel― ţ ă ă m sup r! Repede!ă ă

Nevers vru s fug , dar îşi d du seama c este imposibilă ă ă ă s fac un pas. Isabela repet :ă ă ă

— Hai, mângâi-o, dar repede!S lb ticiunea, se târî pân lâng Jean Temerarul şi, cu oă ă ă ă

mişcare supl , se frec de picioarele lui.ă ă— Bine... foarte bine, frumoasa mea Imperia... eşti cu

adev rat frumoas şi... te iubesc...ă ăIsabela se l s în jos şi s rut fiara pe botul ei cald şiă ă ă ă

puternic. Se ridic şi spuse:ă— Du-te, acum du-te scumpa mea Imperia... Animalul

disp ru şi uşa se închise. Jean Temerarul, cu sufletul la gură ă de spaim , învins, supus se înclin în fa a Isabelei nu atâtă ă ţ pentru a-i ascunde groaza care-l cuprinsese cât pentru a-i ar ta c i se supune.ă ă

— i s-a preg tit un apartament în palatul Beautrellis. ÎnŢ ă noaptea asta, Nevers, eşti oaspetele regelui Charles al VI-lea şi al reginei Isabela. Acum po i pleca. Mâine de dimineaţ ţă îmi vei comunica r spunsul. Dac m-ai în eles, dac eştiă ă ţ ă demn de mine, dac eşti împ ratul pe care-l visează ă ă împ r teasa Isabela, atunci mâine vei lua drumul spre Dijon.ă ă În ziua în care voi afla vestea mor ii Margaretei de Hainaut,ţ

- 31 -

Charles al VI-lea va c dea şi el... Hai, Nevers, gândeşte-te laă ceea ce este dragoste, m rire şi str lucire pentru femeiaă ă care te-a chemat şi i-a spus: te iubesc!ţ

Aceste ultime cuvinte le pronun cu atâta c ldur încâtţă ă ă Jean Temerarul sim i cum îi plesneşte pieptul sub b t ileţ ă ă inimii. Când îşi reveni, regina nu mai era...

Ieşi din palat exaltat de fric , de dragoste şi de ambi ie;ă ţ picioarele nu-l mai ineau. Îşi c ut pumnalul, cu spaim .ţ ă ă ă

Ajuns la palatul Beautreillis, aflat în partea de sud a domeniului, se întreba dac regina a vrut s -i arate cumvaă ă fastul şi ospitalitatea ei sau s -l fac s în eleag c -i esteă ă ă ţ ă ă prizonier. Palatul Beautreillis era în esat de oameni de gardţ ă înarma i care îl aşteptau. Şase vale i îl conduser cu tor e.ţ ţ ă ţ Se opri în marea sal , ceru s plece escorta şi se arunc într-ă ă ăun fotoliu. Cu mâinile la tâmple, repet în gând:ă

— Ducele de Burgundia... tat l meu! Margareta deă Hainaut, so ia mea. Charles al VI-lea, v rul meu... în jurulţ ă celor trei nume se învârtea fr mântarea lui.ă

Începând s viseze, radiind de pasiune, la splendoareaă coroanei lui Carol cel Mare. Scene sângeroase îi treceau prin minte, îşi aminti de Isabela, st pâna despotic şi adorabil .ă ă ă Mai era pân ... Auzi:ă

— Seniore, a sosit cineva care pretinde c vine din stradaă Saint-Martin.

Jean Temerarul tres ri. Strada Saint-Martin, casaă Passavant, moarta din capel , s rmana şi dulcea iubit deă ă ă alt dat , sacrificat , asasinat ...ă ă ă ă

Nu, totul se sfârşise cu aceast femeie... Cu ochii plini deă ur , cu sufletul asaltat de teroare, cu gânduri ucigaşe,ă porunci s fie adus cel...ă

Era Saitano.

XInfernul de la Saint-Pol— Cine eşti? Cum te cheam ? Ce vrei?ă— Numele meu? Are prea pu in importan pentruţ ă ţă

dumneavoastr . Cine sunt? întreba i pe Majestatea Sa,ă ţ regina, cine-i omul c ruia i-a f cut onoarea de a-l invita deă ă şase ori în Cetate. Ce vreau? V previn c a r mas un martoră ă ă al poveştii de la casa Passavant...

— Pentru ce te amesteci în asta? se r sti Nevers.ă- 32 -

— Pentru reputa ia dumneavoastr , seniore, r spunseţ ă ă rece Saitano. Au r mas documente, seniore!ă

Nevers tremura. Scoase pumnalul.— Nu pute i s m omorâ i, spuse Saitano, întinzândţ ă ă ţ

mâna. Lovi i în regin ...ţ ă— Ciudat!Saitano îşi reveni. Ochii îi str luceau de ur . Un cuvânt!ă ă

Nevers spuse un cuvânt în plus. Un cuvânt pe care Saitano nu-l putea ierta niciodat . În fa a privirii lui bestiale, Jeană ţ Temerarul d du înapoi. Apoi, cu voce stins :ă ă

— Vorbeşte! Gr beşte-te! Via a ta este un fir...ă ţ— Prin fapta sau cu complicitatea dumneavoastr ,ă

seniore, s-a petrecut o infamie, o tr dare, un delict, spuseă Saitano.

Nevers se înroşi şi, morm ind ceva, se îndrept spreă ă acesta.

— Mizerabile, îndr zneşti s insul i un senior!ă ă ţÎnainte ca Saitano s schi eze un gest, Nevers ridică ţ ă

mâna şi-l plesni peste fa . Omul Cet ii, livid, nu scoase unţă ăţ cuvânt, nu f cu niciun gest, doar pe fa a lui se citeaă ţ umilin a. Dac Nevers i-ar fi citit în suflet, l-ar fi înjunghiat.ţ ă

— Hai, spune!— Monseniore, zise rece Saitano, actele de c s torie auă ă

fost distruse. În elegi c nu ave i, din aceast parte, de ce sţ ă ţ ă ă v teme i. Logodnica este moart iar martorii vor t ceaă ţ ă ă mâlc. E treaba dumneavoastr ! Dar v repet, mai este ună ă martor care va vorbi...

— Un martor? Lui Nevers fruntea i se acoperi de sudoare. Care?

— Cel pe care Bois-Redon trebuia s -l reduc la t cere.ă ă ă Copilul, seniore, cavalerul Hardy de Passavant...

— I-a sc pat lui Bois-Redon?ă— I-a sc pat şi mor ii!ă ţNevers f cu câ iva paşi, nervos, înjurând furios. Seă ţ

întoarse:— Copilul sta... trebuie s -l g sim cu orice pre , aiă ă ă ţ

în eles?ţ— Seniore, copilul este aici. El va vorbi. Mai devreme sau

mai târziu, peste dou zeci de ani, sta va striga: ă ă am v zut...ă Pe mine nu m priveşte. Numai pe dumneavoastr . Eu, euă ă vi-l aduc. Este aici. Face i-l dumneavoastr s tac ! Cred cţ ă ă ă ă

- 33 -

şti i c numai mor ii nu vorbesc, seniore!ţ ă ţNevers scoase o pung cu bani şi o puse pe mas , în fa aă ă ţ

lui Saitano. Era burduşit de galbeni. Saitano o împinse cuă degetul şi, cu o voce bizar , spuse:ă

— Mai târziu, seniore, mai târziu, îmi voi primi recompensa, Adio sau... la revedere!

Ieşi f r grab , l sându-l pe Nevers prad unei dureriă ă ă ă ă surde.

— Asta este duşmanul meu de moarte. De ce?...Pu in mai târziu, în fa a lui Jean Temerarul se aflaţ ţ

cavalerul Hardy de Passavant. Era ceva ciudat. Nevers st tea cu mâna pe pumnal, nemişcat, cu ochii a inti i laă ţ ţ Hardy, gata s loveasc . Ştia c va sfârşi prin a lovi. Trebuiaă ă ă îns f cut cu iu eal . Şi, nu lovi...ă ă ţ ă

Hardy, cu sufletul la gur , de spaim , supraveghea siluetaă ă din fa a lui. Îl recunoscuse? Ceea ce era sigur, era faptul cţ ă vedea în acest om, un duşman de moarte, c avea cevaă criminal în el. Niciunul nu vorbi...

Deodat , Nevers, plec , respirând ca o fiar , ceva îlă ă ă împiedica. Un obstacol. Care? Pur şi simplu sl biciuneaă copilului!

Îşi spuse: sta-i martorul care poate s strige: L-amĂ ă v zut! îl irita c acest martor nu f cea niciun gest care s -iă ă ă ă aprind mânia. Se opri, ezit . Se duse în fa a copilului...ă ă ţ Hardy sim i c se apropie şi, întinzând mâna spre el, strig :ţ ă ă

— Ave i sânge pe fa ! A i omorât pe cineva! Pe cine a iţ ţă ţ ţ omorât?

Era un strig t instinctiv.ă— De unde-i sângele, al cui este, repet Hardy l sând să ă ă

vorbeasc groaza din el.ăNevers se îndep rt . Avea, deci, pe fa sânge. Nu puteaă ă ţă

fi decât de la Laurence. Maşinal, îşi şterse fruntea. Avea nevoie de curaj, s -şi înfrâng sl biciunea care-l cuprinsese.ă ă ă Înjur printre din i şi se duse înspre uş . Hardy, r mas peă ţ ă ă loc, îl v zu cum dispare...ă

Nevers ieşise; g sise un mijloc de a-l înl tura pe copil f ră ă ă ă s -l loveasc .ă ă

„Se spune, gândea el, c temni ele, din turnul Huidelonneă ţ sunt ucig toare. Nu se ştie de ce, dar cei întemni a i aici nuă ţ ţ rezist mai mult de un an... Câte zile va rezista copilulă sta?”ă

- 34 -

R mas singur, Hardy respir cum respirau cei care auă ă v zut moartea.ă

— Trebuie s fug, îşi spuse el. Deschise o uş care d deaă ă ă într-o sal unde z ri doisprezece oameni de paz . O închiseă ă ă încet şi alerg spre uşa pe care ieşise Nevers: era ferecat !ă ă Se urc pe o fereastr , privi în jos şi-şi d du seama c până ă ă ă ă la p mânt sunt cam vreo treizeci de picioare. Trase deă perdele, le desf cu, le rupse în fâşii şi-şi f cu un fel deă ă frânghie. Când termin , întoarse capul şi constat împietrită ă c oamenii de paz erau lâng el, îl priveau în linişte,ă ă ă surâzând. Hardy scoase un strig t, se îndrept spreă ă fereastr vrând s sar . Dou mâini puternice îl prinser şi-lă ă ă ă ă aruncar într-un fotoliu. Închise ochii pentru a nu i se vedeaă groaza care-l cuprinsese.

Doi coloşi intrar . Aveau înf işare de s lbatici; la brâuă ăţ ă purtau cu ite lungi şi erau îmbr ca i în costume deţ ă ţ temniceri. F r un cuvânt, îl înşf car pe Hardy, traversar oă ă ă ă ă curte, apoi alta, prin bezna care înv luia acest sinistru şiă misterios Saint-Pol.

Hardy se uita buim cit Nu întreb nimic. Nu sim eaă ă ţ durerea pe care i-o provoca strânsoarea.

Îşi reveni, sim i c îşi rec p tase for ele şi strig cât putu:ţ ă ă ă ţ ă— Ajutor, ajutor!Acolo... în curtea vast , z ri o umbr care ar fi putut...ă ă ă

Peste pu in timp o z ri mai bine: era un individ îmbr cat înţ ă ă negru, teribil de slab; mergea nesigur, când încet, când precipitat, bâiguia ceva, parc plângea, parc râdea...ă ă

— Ajutor, strig Hardy! Oricine ai fi, vino la mine, te rog!ăFantastica ar tare de coşmar, din bezn , se opri şi cu ună ă

accent ciudat, de rug ironic sau tragic , spuse:ă ă ă— Stai! Cine-i acolo? Cine m strig ?ă ă— Regele, murmur unul dintre temniceri.ă— Regele nebun, continu cel lalt.ă ă— Cine-i sta?ă— Prizonier de stat, Sire! r spunser cei doi temniceri.ă ă— Eu! f cu Hardy. Domnule, dac eşti gentilom, ascult -ă ă ă

m . Ajut -m ! Ah, uite-l c pleac . Ajutor!ă ă ă ă ăOpri i o clip , cei doi coloşi îl împinser din nou. Nebunulţ ă ă

se pierduse în bezn . Din nou se aşternu liniştea. Temniceriiă gr bir pasul. Lui Hardy i se p rea c traverseaz un oraşă ă ă ă ă himeric şi c îşi va pierde din nou cunoştin a. Ajunser într-ă ţ ă

- 35 -

un loc viran la cap tul c ruia se ridica turnul Huidelonne. Înă ă spatele acestuia, dincolo de zidurile domeniului Saint-Pol, se în l au zidurile de la Bastille Saint-Antoine. În jur, totul eraă ţ pustiu. Huidelonne însuşi era l sat în ruin . Numai două ă ă etaje mai erau locuite dar, nefericitul care ar fi ajuns aici nu mai vedea soarele. Pe el nu scrisese nimeni: Lasciate ogni speranza... dar fiecare piatr î i spunea c acolo nu trebuieă ţ ă s speri la nimic. Hardy nu mai v zu decât stelele de pe cer.ă ă Se afla deja în temni a turnului. Murmur : Adio Roselys,ţ ă s rman micu !ă ă ţă

XIDestine paraleleFemeia aceea, Géraude, care ap ruse în capela caseiă

Passavant, primise de la copist instruc iuni precise. Era unaţ din nenum ratele femei capabile s urasc . Dac Jeană ă ă ă Temerarul era o sintez a crimei, iar Isabela era un dezastruă dezl n uit, Géraude nu era decât o bucat de piatr , deă ţ ă ă lemn, de c rbune, de orice, într-un cuvânt era întruchipareaă insensibilit ii, închis , z vorât , o râşni de sf râmat, careăţ ă ă ă ţă ă scotea beneficii din r utatea ei. Argin ii erau numai ună ţ pretext, suferin a în sine era pentru ea un motiv de jubila ie.ţ ţ

Se urcase in litiera pe care i-o preg tise regina şi care oă aştepta în strada Saint-Martin. Lâng ea o aşez pe Roselys.ă ă

La poarta Saint-Denis cei patru oameni de paz au fostă înlocui i cu opt cavaleri de la casa de Burgundia, care oţ aşteptau acolo de dou ore.ă

Copistul îi spuse: trebuie ca micu a s dispar departe,ţ ă ă astfel încât s nu mai revin la Paris niciodat . Ar fi bine să ă ă ă fie dat unui ran care nici s nu ştie cine este şi de undeă ţă ă vine.

S fac ea, Géraude, cum o şti!ă ăE de presupus, deci, c nici Jean Temerarul, nici regina nuă

se gândiser s o lichideze pe Roselys. S fi fost un semn deă ă ă mil pentru aceast micu frumoas şi dr g laş ? Ceea ce-iă ă ţă ă ă ă ă la fel de probabil este faptul c scorpiei de Géraude nu-iă pl cea s vad sânge v rsat. La nişte rani, era ca şiă ă ă ă ţă moart !ă

Caleaşca lu drumul spre nord, trecu prin Dammartin şiă când ajunse la Villiers-Cotterets se opri. O ranc ce se aflaţă ă pe câmp v zu litiera şi pe cei opt cavaleri care purtauă

- 36 -

Crucea Sfântului Andrei. O mai v zu pe Géraude coborând şiă înaintând spre oraş, inând de mân o feti îmbr catţ ă ţă ă ă s r c cios. ranca, curioas , l s totul balt şi plec să ă ă Ţă ă ă ă ă ă ă vad ce se întâmpl .ă ă

Roselys nu plângea, nu mai plângea. Plânsese destul în litier când Géraude o dezbr case de hainele ei curate şiă ă elegante şi o îmbr case ca pe o cerşetoare. Plânsese destulă când fusese ridicat din cas , cu for a. Atunci, îl strigase înă ă ţ zadar pe Hardy. Când au aruncat-o în caleaşc , a plâns deă şi-a frânt inima c se vedea desp r it de mam şi deă ă ţ ă ă tovar şul ei de copil rie. Şi mai mare îi fu groaza când v zuă ă ă c iese din Paris, înconjurat de opt cavaleri înarma i cuă ă ţ l nci. Dar pân acum se inuse totuşi bine. Nu în eleseseă ă ţ ţ nenorocirea care o aştepta decât când Géraude, în t cere,ă cu sânge rece o îmbr c în zdren ele alea murdare. Atunci,ă ă ţ încet s mai plâng , s mai implore. St tea nemişcat într-ă ă ă ă ă ăun col al litierei. Încet, încet gândurile ciudate începur sţ ă ă eas în sufletul, ei o irezistibil pânz a dezn dejdii: seţ ă ă ă ă

închipui departe de mama ei şi sim i c ani mul i oţ ă ţ desp r iser de aceasta.ă ţ ă

Dac Géraude nu ar fi fost întruchiparea insensibilit ii,ă ăţ dac s-ar fi apropiat, fie şi f r mil , de micu a Roselys, ar fiă ă ă ă ţ putut s se întrebe de ce-i înghea mâinile acestei fiin e deă ţă ţ ce-i ies ochii din cap bietului copil.

Când coborî, Roselys mergea f r s se uite pe undeă ă ă calc , tremura şi din ii îi cl n neau în gur .ă ţ ă ţă ă

Géraude f r s întrebe pe cineva, se duse la biseric şiă ă ă ă intr la casa parohial .ă ă

— Domnilor, sunt din Nanteuil şi merg la Soissons s -miă caut so ul. Plecând, am luat aceast fat a c rei mam aţ ă ă ă ă murit acum opt zile şi nu pot s -i port de grij la drum, maiă ă ales c sunt şi gr bit .ă ă ă

Preotul se uit în ochii lui Roselys:ă— Feti a asta este bolnav , are febr , constat acesta.ţ ă ă ă— Tocmai de aceea...— Cum o cheam ?ă— Este un copil f r nume, din flori!ă ăPreotul era b trân, bun creştin, cumsecade, dar când auziă

c -i copil din flori îşi f cu semnul crucii şi, cu simplicitateaă ă credin ei, spuse:ţ

— Nimic neobişnuit, dar pentru febra asta ar trebui - 37 -

t m duit . N-a i putea s o conduce i pân în primul oraş? –ă ă ă ţ ă ţ ă O fat din flori!...ă

— Imposibil, domnule, nu mai poate s mearg . B trânulă ă ă ezit , bomb ni ceva, o rug ciune poate.ă ă ă

— Bine, o duc la uşa bisericii, s fie cercetat şi, dacă ă ă Domnul şi-o face mil , s dea de cineva care s o înfieze, euă ă ă o botez, o t m duiesc şi-i fac actele de adop iune. Pute iă ă ţ ţ pleca, doamn bun şi Dumnezeu s v p zeasc de tâlhariiă ă ă ă ă ă care au n p dit p durea.ă ă ă

Géraude se înclin şi plec f r s -şi mai arunce m car oă ă ă ă ă ă privire spre Roselys. Se urc în litier şi f cu cale întoarsă ă ă ă spre Paris.

Roselys fu dus la uşa bisericii şi r mase acolo subă ă supravegherea paracliserului, om milos care nu-i adresă nicio vorb urât .ă ă

Fata nu în elegea nimic. Dârdâia, atâta tot.ţParacliserul putu s -şi vad în linişte de treburile lui.ă ăRoselys fu strigat . Adic , vestitorul public anun în oraşă ă ţă

c un copil din flori, a c rui mam murise, se afla în casaă ă ă Domnului şi cine doreşte s o vad , s o cerceteze şi, dacă ă ă ă vrea, s o înfieze, s mearg la biseric . Ei da, sosiseă ă ă ă vremea pentru lume, pentru cumetre; pentru femeile din sat, s -şi verse veninul pe o biat femeie care p c tuise şiă ă ă ă adusese pe lume un copil, f r permisiunea autorit iloră ă ăţ ecleziastice şi civile.

Ca prin vis, Roselys v zu c este înconjurat de fete şiă ă ă b ie i zbârli i, murdari, zdren roşi care scoteau limba la ea,ă ţ ţ ţă îi puneau coarne, o priveau cu dispre şi urlau: cum teţ cheam fiic de...? Era... avangarda virtu ilor. Grosulă ă ţ batalionului nu întârzie s apar . Soseau r zvr titele dină ă ă ă toate col urile, blestemând, spunând c mam -sa mai bineţ ă ă murea tras de patru cai, c s-ar fi gr bit s moar pentru a-ă ă ă ă ăl întâlni mai repede pe Satana care, nu este exclus, s fi fostă chiar tat l fetei. Erau toate a ele acolo, cele care nu leă ţ ţ aduseser so ilor decât gustul unei dulce e curând o etite.ă ţ ţ ţ Se apropiaser de bietul copil, o pip iau, o întorceau, oă ă iscodeau.

— N-are nici mâini, nici picioare!— Asta m nânc cât patru şi nu face nimic!ă ăViperele şuierau, otr veau totul. Copilul înghe ase deă ţ

spaim : când se înroşea, când se îng lbenea. Abia maiă ă - 38 -

respira.Sosi o femeie care se apropie şi spuse: o înfiez. Era

ranca intrigat de apari ia Géraudei. îşi f cuse tot felul deţă ă ţ ă calcule pe drum şi pân la urm , îşi spusese: o fi, poate,ă ă norocul meu, cine ştie?...

În acest moment se auzi tropot de cai. O trup deă cavalerie se apropie. La ferestrele caselor ap ru lume. Seă striga: Orleans, Orleans! Tr iasc Orleans! Şi, într-un nor deă ă praf, în arşi a soarelui, în sat intr o str lucitoareţ ă ă cavalcad ...ă

Mai întâi şase trompe i, apoi un pluton de solda i înţ ţ armur şi apoi câ iva seniori care-şi leg nau în vântă ţ ă pelerinele de m tase, în urm , înc un pluton în zale. Înă ă ă mijlocul acestei impozante escorte, într-o caleaşca tras deă patru cai albi, era Louis d'Orleans, fratele regelui Charles al VI-lea. În caleaşca, în fa , trei doamne de onoare. Peţă pernele din fund o femeie cu un chip nobil şi dulce, îmbr cat într-un costum elegant: Valentina de Milano,ă ă ducesa d'Orleans care venea s viziteze castelul pe careă satul ei i-l construise la Pierrefonds. Avea reputa ia uneiţ sfinte, era inteligent , nu se l sa tentat de ambi ii m runte,ă ă ă ţ ă nu ura. Tân ra, frumoas , adulat pentru bun tatea ei,ă ă ă ă trecea drept o doamn modest şi în eleg toare. În luptaă ă ţ ă oarb pentru tron, ea încercase s aduc pu in pudoare.ă ă ă ţ ă

Valentina v zu copilul la uşa bisericii, înconjurat de roiulă de viespi.

— O feti expus , s rmana de ea! Cavalcada trecuse,ţă ă ă dar Valentina ordon vizitiului s opreasc . Coborî singur ,ă ă ă ă porunci vizitiului s o aştepte, iar escortei s -şi continueă ă drumul spre Villers-Cotterets. Se îndrept prin mul imeaă ţ care se înclina şi ajunse în fa a bisericii. Lu feti a în bra e şiţ ă ţ ţ se adres mul imii:ă ţ

— Copilul sta moare! De ce nu-i s ri i în ajutor?ă ă ţ— E un copil din flori, spuse o cum tr , rânjind r ut cios.ă ă ă ă— Ştie cineva de unde este, cine este? ceru Valentina f ră ă

s se uite la bruta care vorbise.ă— Eu, spuse ranca, eu ştiu tot. Eu sunt Guillaumette,ţă

am v zut tot, o înfiez. Le-am spus. Nu dau înapoi. S -mi facă ă ă actele.

Cercul se desf cu. Femeile se uitau cu ochi r i la ranc .ă ă ţă ă Valentina scoase doi scuzi de aur şi-i d du celei care doreaă

- 39 -

s înfieze copilul Apoi, se uit la fat , îi admir chipul, p rulă ă ă ă ă frumos, fiin a ei delicat îmbr cat în nişte zdren e murdare.ţ ă ă ă ţ

— Ia spune-mi, ce-ai v zut? o întreb pe ranc .ă ă ţă ă— P i, o caleaşc frumoas şi nişte solda i care s-au oprită ă ă ţ

în afara oraşului. Cei cu arme aveau crucea Sfântului Andrei...

Valentina tres ri: Crucea casei de Bourgogne, spuse ea.ă— Şi, o femeie a coborât şi a târât copilul sta. Eu amă

urm rit-o, şi acum, iat , o înfiez. E a mea. S -mi fac actele.ă ă ă ăDe data asta, ducesa d'Orleans lu punga şi o d duă ă

r ncii cu totul.ţă ă— Te rog s -mi cedezi dreptul dumitale, spuse ducesaă

surâzând.Guillaumette inea strâns punga. Îşi d du seama deţ ă

averea care era acolo. Îng lbenise. În pung trebuie s fiă ă ă fost aur, bijuterii, diamante, perle, o întreag avere!ă Valentina nu se mai preocup de ea...Şi atunci, mul imeaă ţ adunat în fa a bisericii v zu ceva nemaipomenit. O v zu peă ţ ă ă ducesa d'Orleans, so ia primului om al regatului, c ci regeleţ ă nu mai conta, o v zu luând în bra e pe micu a îmbr cat înă ţ ţ ă ă zdren e şi ducând-o în litiera cu însemnele ilustre aleţ Fran ei. Plec din mul ime ducând sub mantaua sa de velurţ ă ţ un copil din flori!

Lumea înm rmurise. Nu s-a auzit niciun strig t. Fiecare seă ă înclina cât mai adânc. Numai când se urc în litier ,ă ă mul imea aclam frenetic.ţ ă

Valentina o aşez pe Roselys pe perne, închise uşa, traseă perdelele pentru ca nimeni s nu o vad . Şi, cum doamneleă ă de onoare o priveau mirate, le spuse:

— Niciun cuvânt despre ceea ce am f cut! Nim nui!ă ă— Doamna duces vrea s ascund faptele ei atât deă ă ă

bune, zise o doamn de onoare.ă— Nu, draga mea Châtillon: e vorba de acest copil a c ruiă

via ar fi cu siguran în pericol dac s-ar afla c eu l-amţă ţă ă ă luat.

— De ce, doamn ? întreb ducesa de Châtillon foarteă ă interesat .ă

Valetina de Milano r spunse:ă— Ducele de Burgundia nu ştiu deocamdat , dar îl voiă

afla. Dar şi pentru unul şi pentru altul, copilul sta din floriă va purta un nume teribil. Se va numi: Remords la Vengence.

- 40 -

XIIMargareta de HainautCând cei doi temniceri de la turnul Huidelonne îl duceau

pe Hardy, Jean de Burgundia, conte de Nevers, sigur c -şiă câştigase liniştea pentru totdeauna lichidând singurul martor, îşi petrecu restul nop ii în salonul mare al palatuluiţ Beautreillis unde, pân la ziu continu s mediteze.ă ă ă ă

Hardy, aruncat în groapa ucigaş de la Huidelonne, nu eraă decât un incident; îl şi uitase. Uitase c fusese luat fiica lui,ă ă pentru a fi expus s fie recunoscut şi înfiat . Uitase deă ă ă ă moartea lui Laurence d'Ambrun. Incidente... incidente banale. Problema pentru acest tân r de dou zeci şi cinci deă ă ani se punea în termeni formidabili şi simpli:

„S fii regele acestei regine fermec toare, care porunceaă ă b rba ilor, s lb ticiunilor şi, probabil, infernului (se gândeaă ţ ă ă la Saitano)! S uneşti Burgundia cu regatul Fran ei! Să ţ ă cucereşti Germania şi Italia şi s refaci Imperiul de Vest! S -ă ămi pun pe cap coroana lui Charlemagne! Pentru asta... s fiuă mai întâi liber, adic s -mi omor so ia. S fiu duce deă ă ţ ă Burgundia, adic s -mi omor tat l. La prânz trebuie s -i dauă ă ă ă r spunsul reginei Isabela..."ă

Veni şi ceasul acela. Domeniul Saint-Pol se animase. începea s -şi tr iasc via a zgomotoas : venir o mul imeă ă ă ţ ă ă ţ de seniori de la palatul reginei, unde se aflau nu pentru a saluta pe Charles al VI-lea, ci pentru a aduce un nou contingent şi a înt ri pozi ia unuia dintre cei trei regen iă ţ ţ care-şi disputau aprig puterea: unii sunt pentru ducele de Orleans, fratele Majest ii Sale, al ii apar in lui Philippe deăţ ţ ţ Burgundia sau ducelui de Berry, unchii regelui. Îşi aruncau priviri iscoditoare, se amenin au din ochi, îşi aruncau insulte.ţ Se vedeau deja semnele unei mari lupte care va însângera Parisul.

În ce-l priveşte pe ducele de Bourbon, al treilea unchi al regelui Charles, el tr ieşte singuratic, retras, cu stampele lui,ă cu medaliile, cu manuscrisele, închis în cinstea lui de unde artistul şi scriitorul din el contempl aceste s rmane ambi iiă ă ţ care-i mân s cucereasc ceva aur sau ceva putere.ă ă ă

Saint-Pol începu deci s vibreze. Cele opt palate ale saleă erau cuprinse de un murmur confuz. Gr dinile erau asaltateă de domnişoare îmbr cate în costume frumoase, cur ile erauă ţ

- 41 -

pline de zgomotele armelor...La palatul reginei, în marea galerie, în saloanele Theseus

Mathebrune rânduri de costume elegante. Surâsuri, şoapte, ocheade, declara ii; parfumuri m t suri, brocarte, luxţ ă ă desfrânat, bucuria de a tr i, dragoste, toate poveştileă trecute sau proiectele pentru s rb torile viitoare, totulă ă acaparase aceast lume care venise s o admire pe regin .ă ă ă Deodat , în marea galerie, lumea se retrase şi f cu loc celuiă ă pentru care, de opt zile de când a venit la Paris, regina nu a fost decât zâmbete... omul pe care ea l-a ales dintre to i, fiulţ ducelui de Burgundia, tân rul conte de Nevers.ă

Palid dup teribila noapte, palid pentru hot rârile pe careă ă le luase, Jean Temerarul avansa prin mul ime, l sând înţ ă urma lui admira ie şi invidie.ţ

Regina îl v zu venind şi îi întinse mâna. El puse ună genunchi pe covor, îi s rut mâna şi, hot rât, rosti:ă ă ă

— Accept!— Bine, atunci po i s pleci, ţ ă murmur regina; şi ă gândeşte-

te la ceea ce te aşteapt la întoarcere.ăJean Temerarul se ridic . Gata! Charles al VI-lea esteă

condamnat. Condamnat Philippe de Burgundia. Condamnată Margareta de Hainaut. Nimeni nu în elesese c in surâsulţ ă reginei Isabela şi în salutul respectuos al lui Jean Temerarul se hot râse o tragedie care ar putea schimba fa a lumii.ă ţ

În aceeaşi zi, dup o întrevedere cu tat l s u, Jeană ă ă Temerarul, spre marea bucurie a unora, spre mirarea tuturor, p r si Parisul. Unii sus ineau c , subit, a c zut ină ă ţ ă ă dizgra ia reginei. Al ii credeau c burghezii din Dijon,ţ ţ ă profitând de absen a ducelui şi a contelui de Nevers s-auţ r zvr tit şi au refuzat s -şi mai pl teasc impozitul.ă ă ă ă ă

Regina, îns , întrebat de favori i, r spunse cu un accentă ă ţ ă straniu:

— Sta i linişti i şi fi i siguri c -l ve i revedea pe Nevers laţ ţ ţ ă ţ curtea Fran ei.ţ

Jean Temerarul, escortat de şaizeci de seniori bine înarma i şi de suitele lor, lu calea Dijonului în marş for at.ţ ă ţ Dar, oricât de repede c l torea el, cineva i-o lua înainte şiă ă mai repede. Acesta era singur, f r escort . F r îndoial ,ă ă ă ă ă ă nu avea de ce s se team de ho ii, de ucigaşii, de borfaşii,ă ă ţ de cerşetorii care se strânseser în band şi puseseră ă ă st pânire pe drumurile Fran ei şi ale Burgundiei.ă ţ

- 42 -

Diminea a sau seara, când figurile nu se disting bine,ţ când lumina stins arunc aceeaşi umbr şi pentru oameniă ă ă şi pentru copaci, pe stâncile solitare de la marginea drumului, de cinci sau şase ori Nevers crezu c vede înă dep rtare un cavaler cu chipul sl bit, c l rind în goană ă ă ă ă dezl n uit, în fa a lui. Dar, de fiecare dat când examina maiă ţ ţ ă atent îşi spunea c e o iluzie.ă

Sosi la Dijon. Se auzir clopotele. Consilierii prim rieiă ă inur discursuri. Se duse apoi la palatul ducal, unde seţ ă

organiz o mare s rb toare în cinstea lui.ă ă ăSo ia sa, Margareta, nu veni la banchet. Seara se retraseţ

în camer unde se între inu cu mai mul i seniori, vorbindă ţ ţ despre vân toare şi r zboaie. Spre ora unsprezece, r maseă ă ă singur şi c zu din nou pe gânduri...ă

„Am venit s o ucid pe Margareta. Cum?" în acel momentă uşa se deschise şi ap ru o femeie. Era robust , brunet , cu oă ă ă gur sever şi ochii mândri. Nevers se ridic . Avea sufletul laă ă ă gur . Era chiar Margareta de Hainaut! Avans , veni pân laă ă ă el, îi puse o mân pe um r şi cu o voce puternic spuse:ă ă ă

— Ei bine! Jean de Burgundia, pentru c ai venit aici s - iă ă ţ omori so ia, omoar -m !ţ ă ă

În poveştile cu marii jefuitori şi ucigaşi din lume, în poveştile cu ho i şi pungaşi, cu nemernicii pe care poporul s-ţa obişnuit s le numeasc ă ă Istoria Fran ei, ţ în timp ce dureroasa şi glorioasa istorie a poporului Fran ei nu esteţ înc scris , Jean Temerarul este o figur cu ambi ii sordide.ă ă ă ţ Margareta de Hainaut este, şi ea, o ambi ioas , dar şi unţ ă spirit larg, deschis unor sentimente generoase, cu inim .ă

O clip Jean Temerarul şi Margareta r m seser f r grai,ă ă ă ă ă ă uitându-se unul la altul; b rbatul, zguduit de ceea ce auzise,ă femeia, calm , demn şi trist .ă ă ă

— Ce-i asta? bolborosi Nevers. Ce cuvinte însp imânt toare ai putut s pronun i!ă ă ă ţ

Margareta, dreapt , nemişcat , continu :ă ă ă— Cum ai de gând s m ucizi? Cu pumnalul? Cu otrav ?ă ă ă

Sau le vei folosi pe amândou , ca în cazul amantei tale,ă Laurence d’Ambrun?

Jean suspin adânc, ochii îi ardeau, buzele i seă învine iser . O fix cu o privire rea. F r un cuvânt o lu peţ ă ă ă ă ă femeie, cu mâna dreapt de ceaf şi scoase pumnalul.ă ă Margareta nu f cu nicio mişcare. Cu aceeaşi voce, ad ug :ă ă ă

- 43 -

— Gr beşte-te, ucide-m înainte ca ducele de Burgundia,ă ă care ştie totul, s aib timp s m r zbune.ă ă ă ă ă

Pumnalul r mase în aer. Jean se retrase, bâlbâind: ă Ducele a fost deja prevenit!... în elese c se afla în mâinileţ ă puternice ale fatalit ii, c o plas sigur fusese întins înăţ ă ă ă ă jurul lui. Se retrase ame it şi-şi spuse stins:ţ

— Sunt pierdut!— Aşeaz -te! zise Margareta. Avem multe s ne spunem.ă ă

S o facem repede.ăJean c zu într-un fotoliu, picioarele nu-l mai ineau.ă ţ

Margareta r mase în picioare, dominându-l.ă— Seniore, zise ea, în aceast clip , un om de-al meu,ă ă

sigur, fidel, incoruptibil, aşteapt undeva, în Dijon. Dac nuă ă mor, r mâne aici. Dac ... sunt omorât pleac de îndat să ă ă ă ă ă duc ducelui de Burgundia o scrisoare de a mea.ă

Nevers asculta înm rmurit. Din când în când îşi ştergeaă fruntea.

— În aceast scrisoare, continu Margareta, îi explică ă nobilului dumitale p rinte c am fost asasinat deă ă ă dumneata, c , apoi, îl vei ucide şi pe el, c în acest timp,ă ă verişoara mea Isabela îl va ucide pe regele Fran ei, c peţ ă aceste trei omoruri, dou ale dumitale, unul al ei, voi vă ă construi i visurile voastre de dragoste şi de m rire.ţ ă

Jean Temerarul nu încerc s nege. Cum ar fi putut? Cumă ă a putut afla so ia lui atât de repede aceste planuri? Este laţ mijloc o putere supranatural ... altfel... La ce bun s maiă ă lupte?

— Sunt pierdut!— Deci, relu Margareta, m vei ucide şi pe mine şi peă ă

tat l dumitale. Ambi ios f r valoare, amant f r curaj, cuă ţ ă ă ă ă crimele cele mai laşe doreşti s - i satisfaci poftele.ă ţ

Jean de Burgundia, iat în ce situa ie ai ajuns! Deci:ă ţ omoar -l mai întâi pe tat l t u şi atunci eu voi face s - i taieă ă ă ă ţ mâna dreapt , s - i smulg limba, s te lege de patru cai,ă ă ţ ă ă sau, omoar -m pe mine mai întâi. Ducele de Burgundiaă ă este prevenit, va veni aici, te va aresta şi, cu mâinile lui, te va preda c l ului. Nevers, ai calculat prost. Trebuia s neă ă ă ucizi pe amândoi odat , în aceeaşi noapte...ă

— Sunt pierdut!F r ur , f r r utate, Margareta se uita la so ul strivit înă ă ă ă ă ă ţ

fotoliu. Îl mai iubea? Cine ştie? Ar fi fost capabil s uiteă ă - 44 -

pentru a salva onoarea casei?Când îl v zu învins, pierdut, sfârşit de puteri, ea seă

apropie de el şi-l auzi, repetând disperat:— Sunt pierdut!— Eşti salvat! spuse Margareta.El îşi ridic ochii şi v zând c nu are urm de ur peă ă ă ă ă

chipul îşi strânse mâinile într-un gest de rug ciune.ă— Uit -te la mine! spuse ea. Uit -te bine la mine, Nevers!ă ă

Nu sunt poate aşa de frumoas ca verişoara mea. Totuşi,ă întreab -te: sunt eu atât de dizgra ioas încât s nu pot fiă ţ ă ă iubit ?ă

În clipele astea ea era frumoas , avea o alt frumuse e,ă ă ţ atât de diferit de cea a reginei.ă

— Da, da, bâlbâi Jean, meri i s fii iubit ... nu te-am v zutţ ă ă ă aşa niciodat .ă

Era sincer.— Eşti salvat, spuse Margareta. Imagineaz - i c eu,ă ţ ă

ducele de Burgundia şi regele Fran ei, vom fi omorâ i. Ceţ ţ încredere po i avea într-o fat nebun care, când se vaţ ă ă s tura de dumneata, te va înjunghia cu mâna ei? Crezi că ă Orleans şi Berry î i vor da de pl cere coroana? Crezi c nuţ ă ă vor descoperi crimele şi c nu te vor scoate în afara legiiă aruncând groaza asupra celor dou ri. Jean, eşti tân r. Po iă ţă ă ţ s - i refaci o existen glorioas . Am s te ajut. Accep i?ă ţ ţă ă ă ţ Nevers era strivit de umilin .ţă

— Şi, aşa, m vei ierta? În loc s m afunzi, îmi întinzi oă ă ă mân ?ă

— Eu nu iert, eu uit. Dac -i o crim s - i salvezi so ul peă ă ă ţ ţ care i l-a dat Dumnezeu, atunci fie ca aceast crim sţ ă ă ă cad pe capul meu.ă

— Margareta!— Ambi ie! Vrei onoare, putere! Drumul pe care i-l ar tţ ţ ă

te va conduce acolo. Ascult ...ă— Spune, vorbeşte! Salveaz -m , spune ce trebuie să ă ă

fac!— Ei bine, vorbeşti de iertare. Da. Trebuie o iertare, dar

asta se cere lui Dumnezeu. Ştii c se preg teşte o cruciad .ă ă ă Jean dac vrei, pot s ob in s conduci dumneata armateleă ă ţ ă creştin t ii. Acolo, Nevers, acolo, pe câmpiile unde a suferită ăţ Cristos, în jurul mormântului lui, se câştig gloria care î iă ţ poate da dreptul la orice speran , la orice m rire. Cel careţă ă

- 45 -

se întoarce de acolo înving tor este mai mult decât un rege.ă Gândeşte-te la prestigiul lui, la aureola de care se bucur înă Europa creştin . Şi atunci, prin voin a lui Dumnezeu şi nu aă ţ oamenilor, se va g si un tron liber. Drumul triumfului şi nuă cel întortocheat al crimei în bezn trebuie s -l alegi.ă ă

Era o foarte bun lec ie. Jean, transportat, se înclin cuă ţ ă religiozitate în fa a femeii pe care venise s o ucid .ţ ă ă

— Duce, prin sau rege, m unesc cu dumneata pentruţ ă toat via a şi m rog la Dumnezeu c m-ai salvat de mineă ţ ă ă însumi. Cere comanda armatei şi plec!

Acesta fuse pentru Jean un minut de sinceritate. Margareta de Hainaut îl struni dou luni. El accept toateă ă condi iile, şi chiar şi pe cea de a porni împotriva lui Baiazid.ţ

A doua zi, un cavaler ieşea din Dijon.

XIIICâte ceva despre viitorul lui LaurenceÎn ziua în care contele de Nevers p r sea Dijonul, la Paris,ă ă

în casa Passavant, se petreceau lucruri importante.Era diminea a. Laurence d'Ambrun încerc şi reuşi s -şiţ ă ă

ridice pleoapele. Prin fereastr v zu un col de cer, gr dinaă ă ţ ă pe care o ştia de atâta timp, auzi g l gia agitat a vr biiloră ă ă ă şi sim i briza cald de afar . „E var !”. începu s meargţ ă ă ă ă ă încet prin camer şi, rând pe rând, recunoscu obiectele care-ăi erau atât de familiare: „Sunt în camera mea!” îşi aminti confuz de unele întâmpl ri. „Trebuie s m îmbrac şi să ă ă ă merg la Saint-Pol”. Şi atunci, începu adev rata r scolire aă ă întâmpl rilor care-i compuneau via a sa cea mai intim ; eleă ţ ă ieşeau la suprafa plutind la început în necunoscut şi apoiţă se închegau, se ordonau ca nişte molecule atrase de legi misterioase. Începu cu Roselys: „Nu s-a trezit, altfel ar fi trebuit s fie lâng mine, s fie aici şi s m ... condamne”.ă ă ă ă ă Se ridic de parc ar fi z rit-o, dar se pr buşi imediat în pat.ă ă ă ă Cu mâna ap sa într-un loc f când grimase de parc de acoloă ă ă venea suferin a. Atunci descoperi c avea pieptul bandajat.ţ ă În clipa aceea memoria irupse ca o artezian . Lovitura deă pumnal, scena groaznic cu otr virea... Strig : Roselys!ă ă ă

Se deschise o uş şi un b rbat se apropie de pat şi şopti:ă ă— Şi-a revenit!— Roselys! Roselys, strig ea înnebunit .ă ă— Hai s plec m!ă ă

- 46 -

— Copilul meu. Doamne! fie- i mil ! Cine eşti dumneata?ţ ă— Sunt cel care i-a dat reginei flaconul cu care ar fi

trebuit s v otr veasc ...ă ă ă ăLaurence strig speriat şi f cu un gest de ap rare.ă ă ă ă— Am v zut eu ceva pe chipul dumitale de blestemat. Eştiă

unul dintre demonii din slujba lui Isabela.— Licoarea mea v-a... otr vit?!ă— Nu... e adev rat... recunoscu Laurence. N-ai vrut să ă

mor?— Contele de Nevers v-a înfipt pumnalul zdrav n, v jur...ă ă

Laurence îşi ascunse fa a în mâini.ţ— ... Şi totuşi sunte i în via ! continu Saitano. Eu v-amţ ţă ă

salvat!— Dumneata?... De ce?— Eu. Slugile au fugit pân la ultimul. Eu v-am luată

moart din capel , eu am adus aici o femeie s vă ă ă ă supravegheze. Veneam în fiecare zi s v v d şi de fiecareă ă ă dat , între mine şi moarte, se d dea o lupt zdrav n . Amă ă ă ă ă învins!

— Dar, pentru ce, pentru ce? strig Laurence. Abiaă ascunzându-şi bucuria, Saitano zise:

— Pentru c ... a i b ut. Pentru c eu vroiam s v d la ce-iă ţ ă ă ă ă bun otrava mea, în elege i? Nu aş fi cedat pentru tot aurulă ţ ţ ascuns în marele turn al Luvrului.

Laurence nu în elese. Saitano murmur :ţ ă— Şi-a revenit. A reînviat... e la fel ca înainte de a fi fost

înjunghiat ...ăLaurence îşi împreun mâinile şi începu s se roage:ă ă— Pentru c m-ai salvat de la moarte, te rog termin ce aiă ă

început. D -mi for a s m pot ridica şi s ajung la Saint-Pol.ă ţ ă ă ă— Şi s -i ceri reginei pe fiic -ta?ă ă— Da, da!— Ascult -m ! Regina nu ştie unde este copilul dumitale.ă ă

Nu ei trebuie s i-o ceri... Dac vrei s tr ieşti pentru fat ...ă ă ă ă ă— Da, vreau!— Bine, f în aşa fel încât Isabela s nu afle niciodat că ă ă ă

nu ai murit. Dac afl c ai sc pat de la moarte, eştiă ă ă ă pierdut . Oriunde ai încerca s te ascunzi, ia seama, te vaă ă g si.ă

— Fata mea, fata mea!Saitano, f r s r spund , turn dou pic turi într-o cană ă ă ă ă ă ă ă ă

- 47 -

şi-i d du lui Laurence s bea...ă ă— Bea!, nu- i fie team !ţ ă— Laurence se uit la Saitano şi-şi d du seama c primaă ă ă

impresie, cea de groaz pe care acesta i-o provocaseă disp ruse. B u. Saitano continu : O s - i vezi fiica. Unde?ă ă ă ă ţ Când? Nu ştiu. Pentru c nu ştiu ce i-au f cut. Ea tr ieşte, eă ă ă tot ceea ce î i pot spune. Te asigur c tr ieşte şi- i propun sţ ă ă ţ ă o c ut m împreun .ă ă ă

Laurence adormise. Saitano se aplec asupra ei şi oă examina cu o mare curiozitate.

„Memorie, bun tate, r utate, curaj, judecat , dragosteă ă ă sunt st ri pe care le voi putea crea sau... suprima dup cumă ă îmi place. Imi trebuia un subiect pasiv pe care s -mi continuiă experien a. L-am g sit: va fi femeia asta!”ţ ă

Laurence dormea profund şi zâmbea în somn. Noaptea, spre unsprezece, la casa Passavant veni o litier din careă coborâr doi oameni şi, ajuta i de Saitano o luar peă ţ ă Laurence. Au dus-o în cetate... o or mai târziu, Laurenceă continua s viseze într-un pat asem n tor cu al ei, într-oă ă ă camer identic cu cea din casa Passavant, numai c eraă ă ă situat într-o cas din Cetate, casa lui Saitano... casaă ă groazei.

Laurence d'Ambrun tr ia, dar Roselys nu avea mam .ă ă

XIVOdette de ChampdiversRoselys mai avea, totuşi, o mam : ducesa de Orléans oă

t m duise de febr şi o readusese la via dup o lun deă ă ă ţă ă ă îngrijiri serioase. Convalescen a a mai durat o lun .ţ ă Binefacerea de care a bucurat o acaparase pe Valentina care se sim i atras de mica f ptur şi începu s o iubeasc .ţ ă ă ă ă ă Reconstituise, în mare, drama, dar ancheta ei nu-i oferise adev ratele date; nu ştia numele personajelor dramei,ă în elese numai c fata trebuia îndep rtat de Burgundia.ţ ă ă ă

Cât o priveşte pe Roselys, ea nu putu oferi nicio informa ie: febra care-i fusese provocat prin teroare îiţ ă afectase memoria, dar nu şi inteligen a. Era un ţ spirit care pleca din nou la drum. Atâta tot.

Când o v zu pe fat în deplin tatea puterilor, ducesa deă ă ă Orléans c ut un loc sigur unde s o ad posteasc . La sudă ă ă ă ă de poarta Saint-Germain se deschidea o frumoas vale careă

- 48 -

se numea Val Gérard, dup numele unui preot careă construise aici un spital pentru credincioşi. Val Gérard a devenit în zilele noastre Vaugirard. În afara unei m n stiri,ă ă mai erau aici câteva case. Una dintre ele, fortificat , pentruă a putea s fac fa jefuitorilor, avea turnuri şi eraă ă ţă înconjurat de un şan : se numea Champdivers. St pânulă ţ ă acestuia, Honore de Champdivers se tr gea din casaă Orleans. Fusese r nit şi nu mai putea s poarte povara uneiă ă armuri. Se retr sese. Ziua vâna ulii, iar seara povestea înă fa a şemineului întâmpl rile lui din campaniile dinţ ă Languedoc şi din Spania. Servise sub armata lui Du Guesclin, a c rui statuie se afla acum la Concy, şi se b tuse pentruă ă contele Henri de Transtamare.

Lui Honré de Champdivers i-o încredin ase Valentina deţ Milano pe micu a g sit aproape moart în fa a bisericii dinţ ă ă ă ţ Villiers-Cotterets. Într-o sear ducesa, inând-o de mân peă ţ ă Roselys, a sosit la casa lui Honoré. B trânul, bucuros şiă onorat de sosirea înaltului oaspete, le-a condus în salon, luminându-le singur calea cu tor a. Servitorii fuseserţ ă îndep rta i. Valentina, aşezat în fotoliu, i-a prezentată ţ ă copila:

— Aceast fat nu are nici tat , nici mam . Luând-o de peă ă ă ă drumuri, m-am angajat s supraveghez onoarea ei. La casaă Orléans via a îi este amenin at . M-am gândit c aş putea sţ ţ ă ă ă i-o încredin ez... c aici ar fi în siguran .ţ ţ ă ţă

Champdivers f cu o grimas care avea aerul unui surâsă ă de entuziasm:

— Nu-i aşa c este tare frumoas ?ă ăB trânul soldat, încântat, îi ar t fetei câteva dintreă ă ă

pumnale f cute în atelierele din Floren a şi din Toledo.ă ţ— Cum se numeşte?— Eu i-am spus Odette. Se va numi deci Odette şi atât.

Sau poate când se vor face actele de înfiere, dragul meu prieten, se va numi Odette de Champdivers... Ce zici?

— Ah! se bucur b trânul oştean. El nu avusese timp să ă ă tr iasc bucuriile simple pe care le ofer via a.ă ă ă ţ

— Buna mea doamn este o minunat creatur a cerului.ă ă ă S nu-mi mai cear acum s -mi iau spada şi s plec înă ă ă ă b t lii... Acum... am, iat , am alte treburi, alte griji. Copilulă ă ă sta! Odette, s te binecuvânteze Dumnezeu! Cât priveşteă ă

pericolul, pe to i dracii, abia aştept!ţ- 49 -

— Ştii, spuse ducesa. Dintre to i gentilomii, numai înţ dumneata m încred: în casa Champdivers locuiesc:ă credin a, vitejia şi onoarea.ţ

— Doamne! strig Champdivers. Iat cuvinte pe care le-ă ăam auzit numai la Du Gueselin.

Ducesa îi întinse mâna şi b trânul soldat se înclin . Apoi oă ă strânse în bra e pe Roselys şi-i spuse:ţ

— Nu ai mam , micu Odette de Chamdivers, dar pe câtă ţă îmi va fi cu putin , m voi str dui s nu sim i asta.ţă ă ă ă ţ

Şi plec promi ând s revin . Se duse şi v zu câ ivaă ţ ă ă ă ţ seniori agita i.ţ

— Repede, îi strig unul, preg teşte repede o camer ! înă ă ă mijlocul lor inut de doi vale i voinici, pe pieptul c roraţ ţ ă Champdivers v zu blazonul cu trei flori de crin, o fiin seă ţă zb tea, urlând de moarte.ă

— Regele, murmur b trânul soldat, regele Fran ei laă ă ţ mine!

XVRegele nebunRegele Charles al VI-lea. Avea treizeci şi opt de ani, dar

de cincisprezece ani era nebun. Toat lumea ştia c nebuniaă ă se declanşase în p durea de la Mans, în timpul unei b t liiă ă ă pentru cucerirea Bretaniei. O nebunie precedat de uneleă rare accese, dar declanşat cu o rapiditate uimitoare. Acumă Charles era înso it de unchiul s u, ducele de Berry. Plecaseţ ă de la curte s n tos şi plin de veselie. La întoarcere, când seă ă îndrepta spre poarta Gibard, regele tres ri violent. Se f cuă ă alb ca varul şi începu s tremure. Cei care-l v zuseră ă ă constatar c o teroare ciudat – nici vizibil , nici obişnuit –ă ă ă ă ă îi umbrea chipul. Întinsese mâna şi strigase:

— Ajutor! Ajutor! Uite-i, uite-i!Ducele de Berry f cuse semn celor doi vale i care de cândă ţ

ap ruser semnele bolii, îl înso eau pretutindeni.ă ă ţTr d torilor! urla regele. Vre i s m preda i― ă ă ţ ă ă ţ

duşmanului! Trupa desc leca. Ajunser la Champdivers.ă ă Furia regelui dep şea orice închipuire, oştenii tremurau şi eiă de groaz .ă

— S intr m aici, le spuse ducele de Berry. Nu putem să ă ă travers m Parisul în starea asta. S aştept m ca Majestateaă ă ă Sa s -şi recapete liniştea.ă

- 50 -

Liniştea! Ducele pronun ase cuvântul cu r ceal şi cu oţ ă ă sinistr ironie.ă

Vale ii îl aduser pe rege într-o sal în timp ceţ ă ă Champdivers se fr mânta s fac pe gazda ospitalieră ă ă ă pentru ilustrul oaspete.

Aşteptarea fu lung , accesele n-au încetat patru-cinciă ceasuri, regele urla furios.

Nobilii oaspe i ai lui Champdivers se instalar şi ei care peţ ă unde apucase. Ducele de Berry se trezi spunând speriat:

— A murit?F r s vrea îi sc pase un secret care-i st ruia înă ă ă ă ă

str fundul inimii.ă— Niciodat închipuirile, vedeniile lui nu s-au terminată

astfel.O tân r gra ioas şi frumoas se afla în camera regeluiă ă ţ ă ă

şi acesta, nebunul de acum câteva clipe, o contempla cu admira ie religioas . Bolnavul se apropie de Odette, îi luţ ă ă mâna şi o rug :ă

— Ap r -m , protejeaz -m ... încearc s te ui i la mine...ă ă ă ă ă ă ă ţ privirile tale m liniştesc, ochii t i îmi sting focul care-miă ă pârjoleşte mintea! Cine eşti? Cum de privirea ta m poateă linişti într-atât? Eşti trimis de Sfânta Fecioar !ă ă

Odette nu p rea nici tulburat , nici încurcat . Surâdea.ă ă ă inea în mâinile sale mâinile regelui şi-l consola cu întregulŢ

ei suflet nevinovat. Se auzea numai respira ia lor. Peţ chipurile celorlal i se citea uimirea şi teama de necunoscut.ţ Odette tres ri. Surâse.ă

Nebunul nu mai striga. Cu siguran c încetase suferin aţă ă ţ care-l chinuia. Cu paşi linişti i, Odette îl conduse pe regeţ într-un fotoliu.

— Odihni i-v , s rmane rege, dormi i, Sire, dormi i înţ ă ă ţ ţ pace. Aici sunte i în siguran ... Capul regelui se l s moaleţ ţă ă ă pe bra ul fotoliului... Adormise inând de mân îngerul care-iţ ţ ă redase liniştea. Când a fost sigur c regele dormeaă ă profund, Odette îşi retrase mâna, se întoarse şi v zuă chipurile buimace ale necunoscu ilor nobili. Îl z ri peţ ă Champdivers mai uimit, plin de admira ie.ţ

— Ah, nefericitul rege!— Fata asta ar trebui s vin şi s locuiasc la hotelulă ă ă ă

Saint-Pol, spuse cineva. Ea poate s -l vindece pe rege!ă— Adev rat, r spunse ducele de Berry, cu gândul laă ă

- 51 -

altceva, regele trebuie vindecat!Champdivers îng lbeni. Dac -i luau fata, nu-i maiă ă

r mânea decât s moar .ă ă ă— Domnişoar , zise ducele, cum s-a întâmplat...ăCum s-a întâmplat? Nici Odette, nici regele, nimeni nu va

şti vreodat . To i au constatat ciudata putere a tinereiă ţ asupra regelui.

— Nu ştiu, seniore, spuse liniştit Odette. Regele a intrată în camer , iar eu m aflam acolo. La început mi-a fostă ă team . Pe urm , mi-a fost mil şi m-am apropiat s -lă ă ă ă consolez. El m-a privit, mi-a luat mâinile într-ale lui şi... a încetat s mai strige.ă

Ducele cercet atent, din priviri, chipurile celor de fa ,ă ţă vrând parc s spun : m rturisi i şi voi c asta-i de necrezută ă ă ă ţ ă f r ... f r necuratul. Dac n-ar fi fost acolo decât oameniiă ă ă ă ă lui Berry, soarta lui Odette ar fi fost aranjat pe loc. Dar,ă majoritatea asisten ei începu s strige: Ea e salvatoarea, eaţ ă îl va t m dui pe rege!ă ă

— Şi eu cred, spuse ducele care se întoarse spre Champdivei s Spune, fata asta, în situa ii asem n toare, aţ ă ă manifestat aceeaşi putere?

— Niciodat , seniore, spuse b trânul soldat.ă ă— Este o bun creştin ? Merge la biseric , s rb toreşteă ă ă ă ă

Pastele? ,— Întreba i-l pe abatele de la Val Gérard! În casa mea nuţ

sunt eretici! Eu sunt un b trân cavaler. Numele meu esteă Honoré de Champdivers. Eu mi-am v rsat sângele pentruă r posatul rege. Câ i englezi nu au în pielea lor semneleă ţ armelor mele! Niciunul nu s-ar putea l uda c m-au învins!ă ă Asta pentru a v spune, cum a mai spus şi o ilustr doamn ,ă ă ă c sub acoperişul meu s l şluiesc curajul, onoarea şiă ă ă credin a.ţ

— Nu v b nuieşte nimeni, spuse ducele de Berry. Să ă ă mergem! Tân ra va veni cu noi la Saint-Pol.ă

Champdivers sim i c se sfârşeşte.ţ ă— M p r seşti!ă ă ă— Niciodat !... Duce, continu Odette, pentru că ă ă

dumneavoastr crede i c prezen a mea la Saint-Pol eă ţ ă ţ necesara st pânului nostru, regele, este de datoria mea deă credincioas şi de supus s v urmez. Dar v asigur c nuă ă ă ă ă ă voi p r si casa în care m-am n scut, dac nu voi fi înso ită ă ă ă ţ ă

- 52 -

de bunicul meu, Champdivers, şi de buna doic , Margentine.ă— Dumnezeule! se gândi Champdivers, îi vorbeşte

unchiului regelui cum le vorbeam eu englezilor!Tremur când îl v zu pe duce ezitând. F r îndoial că ă ă ă ă ă

Berry nu avea motive s se opun , sau dac le avea, leă ă ă p stra pentru el. Pe marea asta cuprins de furtun , cuă ă ă pumnalul şi otrava se f cea politica!ă

Se întoarse spre unul dintre seniorii care îl întov r şeauă ă pe Charles, spre cel pe care îl credea dintre cei mai credincioşi.

— Savoisy, porunci ducele, alearg în galop la Saint-Pol şiă cere s fie preg tite apartamentele pentru domnişoaraă ă Champdivers şi suita ei.

XVIPrizonier de statÎn acel an, 1407, Jean Temerarul locuia la Paris. Trecuseră

anii şi între el şi regin nu mai fusese loc pentru nicioă explica ie. Atâta doar c , atunci când se întâlneau, regina îlţ ă privea ciudat. În acele vremuri, Jean Temerarul era un personaj puternic, care trebuia menajat. Tat l lui, Philippeă murise cu patru ani în urm , în 1404. De atunci, la vârsta deă treizeci şi şase de ani, Jean Temerarul devenise duce de Burgundia, conte de Franche-Compté, senior de Brabant, de Sinibourg, de Olanda, conte de Nevers, duce de Hainaut, deci unul dintre cei mai redutabili suverani din Europa. Era cel mai puternic rival al ducelui de Orléans care ajunsese să guverneze singur regatul. O duşm nie de moarte se aşezaseă între Casa de Orleans şi Casa de Burgundia.

În ziua în care ajunse la Saint-Pol, prima grij a lui Jeană Temerarul a fost s -l vad pe temnicerul de la turnulă ă Huidelonne.

— Copilul? îi ceru f r alt introducere.ă ă ă— Copilul! r spunsese temnicerul. Ce copil? A da...ă

scuza i-m , seniore... a trecut atâta timp...ţ ă— Ce e cu el? zise Jean Temerarul.— A murit!Era o brut aceste temnicer. Nu în elegea nimic, nu auzeaă ţ

şi nu sim ea nimic. În întunecimea lui, nu se ştie dac maiţ ă r m seser urme de gândire. Era un fel de lac t al închisorii,ă ă ă ă unul viu, spre deosebire de cele din fier. Mai avea un

- 53 -

tovar ş, unul surd şi mut, tot o brut şi acela care îl ajuta s -ă ă ăi introduc pe neferici i în burta neagr şi rece a închisorii.ă ţ ă Amândoi erau nişte larve care sufereau de sete şi de foame. Singurul lucru pe care îl în elesese temnicerul, atunci, era cţ ă dac tot i-a dat în primire copilul, nu are altceva de f cută ă decât... s -l lichideze.ă

Mai în elese, dup un timp, când nimeni nu se maiţ ă interesa de copil, c trebuie s fac dup cum îl taie capul.ă ă ă ă De aceea, acum când era întrebat, a r spuns liniştit: copilulă e mort! De altfel nici nu mai era... copil. Nimeni nu ar mai fi recunoscut în acel tân r care supravie uia înc într-o carceră ţ ă ă întunecoas din subsol turnului Huidelonne pe Hardy. Şi, deă fapt, nimeni nu a coborât niciodat acolo, afar de osândi iă ă ţ şi de temniceri.

Jean Temerarul îi d du temnicerului o pung de bani şiă ă din acea clip îşi scoase din minte orice grij pentru martor.ă ă Hardy de Passavant nu mai exista.

Şi, totuşi...!Dac ar fi fost aruncat în temni la vârsta unui b rbată ţă ă

împlinit poate c n-ar fi rezistat. Aşa, copil fiind, s-a adaptat,ă s-a înc p ânat s tr iasc şi a crescut obişnuindu-se cuă ăţ ă ă ă aceast otrav şi cu aerul de acolo. Temni a i-a f cută ă ţ ă educa ia. Probabil într-atât s-a obişnuit încât nu-şi mai puteaţ închipui o alt existen .ă ţă

Târziu, dup ani, când furia îl f cea s nu mai îndureă ă ă nenorocirea, într-o zi, deci, îl rug pe temnicer s -i spun deă ă ă câ i ani a fost aruncat în celul : de şase luni, de un an? şi s -ţ ă ăi spun când va mai vedea lumina zilei.ă

— Din turnul Huidelonne nu se iese, b iete, decât cuă picioarele înainte şi pentru a fi aruncat în Sena.

Hardy în elesese atunci c fusese condamnat la moarte.ţ ă De atunci intr într-o stare de furie încât nici temnicerul nuă mai îndr zni s intre la el. Îi d dea por ia de pâine şi de apă ă ă ţ ă printr-o ferestruic , ca la fiarele s lbatice închise în cuşc .ă ă ă

Cu timpul, furia disp rea. R m sese un fel de resemnareă ă ă amestecat cu crize de plâns, în timpul c rora Hardyă ă pronun a un nume: Roselys! Atunci, temnicerul începu sţ ă intre din nou la el, în celul . Apoi, resemnarea se transformă ă în indiferen ... încet, reap ru instinctul de activitate. Începuţă ă s mearg în spa iul acela îngust şi îşi exersa bra eleă ă ţ ţ tr gând de gr tarele de fier de parc ar fi vrut s le smulgă ă ă ă ă

- 54 -

din zid.Creştea, anii treceau şi în urm nu mai r mâneau decâtă ă

amintiri dintr-o copil rie chinuit . Tot cu anii temnicerulă ă începu s se apropie de el. Îi oferise chiar ocazia unoră partide de scrim .ă

Ce spectacol s vezi un temnicer şi un întemni ată ţ duelând. În astfel de ocazii, temnicerul îi oferea lui Hardy o can de vin. Tân rul g sea în scrim o adev rat pl cere,ă ă ă ă ă ă ă dar refuz vinul, poate din cauza sentimentului de demnitateă care înc mai supravie uia în el.ă ţ

Se obişnuise s studieze şi s în eleag zgomotele dină ă ţ ă afar . Asta îl ajuta s m soare timpul. În 1407 prizonierulă ă ă era un tân r suplu şi înalt, palid, cu ochii arzând, cuă musta ; p rul îi c dea pesteţă ă ă umeri şi avea pe figur un aeră ironic şi ciudat.

Via a lui de pân atunci nu mai conta, timpul era confuz:ţ ă Laurence d'Ambrun, casa lui din Saint-Martin, b t ile dină ă strad , totul r m sese f r contur, aproape disp ruse.ă ă ă ă ă ă

Numele lui Roselys nu-i mai revenea în minte. Ceva din timpul când o v zuse pentru prima dat îi mai aburea vagă ă mintea. Nici inima nu-i mai b tea ca alt dat când eraă ă ă n p dit de amintiri. Apoi pân şi aceste amintiri se şterser .ă ă ă ă

Pentru Passavant nu exista decât temni a şi paznicul. Niciţ m car locul în care se afla acest turn nu-l mai putea repera.ă

Uitase de Saint-Pol, uitase de Huidelonne...În acest an 1407, într-o sear când uşa se deschiseă

pentru a i se aduce por ia de mâncare, prizonierul auziţ zgomote neobişnuite.

— Ce se întâmpl printre cei vii? se întreb el.ă ăPaznicul îi spuse c se preg teşte o mare s rb toare. Şiă ă ă ă

ad ug :ă ă— Acum este pentru noua venit .ă— O nou regin ? întreb prizonierul.ă ă ă— Nu! o r zboinic . A venit cam de o lun şi din câte îmiă ă ă

dau teama, parc ea ar fi regina. Se numeşte Odette deă Champdivers.

Întâmplarea nu-i spunea nimic. De altfel uit imediat lotul.ă Îşi relu rara lui distrac ie: duelul cu temnicerul pe careă ţ ajunsese s -l înving astfel încât acesta tot mai des îi cereaă ă revanşa. Ar fi putut chiar s -l ucid într-o astfel de partid ...ă ă ă dar resemnarea atârna greu. Exerci iile de scrim şi trasulţ ă

- 55 -

de gratii îl epuizau şi, adesea, se pr buşea pe pietrele reci.ă Îşi num ra pulsa iile şi asculta zgomotele din jur. Într-o zi, ună ţ zgomot aparte, un susur agitat îi atr sese aten ia.ă ţ

— E o conduct groas de ap , îi spuse temnicerul, careă ă ă alimenteaz temni a. Ai noroc c aici apa nu se infiltreaz ,ă ţ ă ă ca în celulele de-al turi.ă

— Dac str pungi, deci, zidul, celula mea va fi inundat .ă ă ă— Doamne, chiar aşa e! zise paznicul. Nu cumva ai de

gând s te îneci?!ă— Eu? A, nu, in prea mult la via .ţ ţă— Direct în iad ai s ajungi dac ... Ştiu eu! Când eramă ă

tân r, Jaquemine m-a refuzat şi atunci am luat pumnalul şiă mi l-am înfipt în burt . Dac muream din asta, direct în iadă ă ajungeam. Mi-a spus o c lug ri .ă ă ţă

Passavant ascult povestea şi surâse.ă— Zi, spuse temnicerul, tu nu eşti nici evreu, nici turc, nu-

i aşa? Tu nu ai dreptul s te îneci. Ai fi putut s o faci cândă ă te-am adus aici. Acum, ehei, eşti mare..., eşti un adev rată b rbat.ă

Acest cuvânt produse asupra lui Hardy un efect ciudat.— B rbat!ă— Sigur c da, eşti aici de doisprezece ani, ai acum camă

dou zeci şi patru, dou zeci şi cinci de ani. Eşti un adev rată ă ă b rbat, ehei! deci, hai, acord -mi revanşa la spad .ă ă ă

În acea zi, Passavant îl refuz . R m sese nemişcată ă ă repetând: acum sunt un adev rat b rbat! Cuvântul îl ar taă ă ă cât de nefericit este. Intrase în temni copil şi acum eraţă b rbat în toat firea. Îşi aminti cât a suferit de frig, deă ă foame, cât mizerie a îndurat, cât disperare. Şi-şi d duă ă ă seama c , din nou, îl vor apuca acele crize de furie. Îşiă spuse: ei, bine, dac de aici numai mor ii ies, atunci s moră ţ ă şi eu!

El nu ştia cum arat ; nu mai avea niciun reper; din viaă ţă re inea perioade mari, treceri de la disperare la furie, de laţ resemnare la indiferen .ţă

Cuvântul acela al temnicerului îl trezise din somn.Hot rât s moar , încerca s -şi desluşeasc senza iile sauă ă ă ă ă ţ

sentimentele. Mai întâi fu acaparat de orgoliu pentru puterea de a hot rî s încheie cu via a atunci când va dori.ă ă ţ Apoi, inima îi tres ri când în elese c , pentru a sc pa deă ţ ă ă temni , trebuie s moar . Şi-i ap ru în minte un alt gând:ţă ă ă ă

- 56 -

cine l-a aruncat în temni şiţă pentru ce?El nu-şi amintea de Jean Temerarul, de regin ... Abia îlă

z rea în aburul min ii lui pe acel om din Cetate şi, dup ună ţ ă timp, crezu c el, da el, pentru motive pe care nu leă cunoştea, îl ştersese de pe lista celor vii. Dar, nu d du nicioă importan acestei presupuneri. Era numai o curiozitate deţă muribund.

Câteva zile mai târziu începu s ... lucreze. G si o rangă ă ă de fier pe care temnicerul o folosise la reparatul unei dale şi pe care o uitase pe acolo. Moartea prin înecare i se p ru maiă uşoar . Cu ranga putea s se r neasc şi... agonia i se p reaă ă ă ă ă lung . S -şi sparg capul de ziduri mai încercase, dar nu eraă ă ă un lucru uşor. O gaur pân la conducta de ap era maiă ă ă practic .ă

Încerc p mântul cu ranga şi descoperi bucuros c seă ă ă poate. Dup zece zile sim i c a ajuns la ap . Temnicerul nuă ţ ă ă auzise nimic, prizonierul ascundea p mântul scos subă scândura pe care dormea.

Într-o sear auzi zgomotul apei. Aştept ultima vizit aă ă ă temnicerului şi, când îl v zu plecat, continu cu înfrigurareă ă s sape. Dup zece minute reuşise. Cu toate c -şi propuseseă ă ă s moar , începu s tremure şi îngenunche în fa a gropii deă ă ă ţ unde-şi aştepta sfârşitul. Avu o senza ie bizar , când apele îlţ ă înghi iser deja. Deschise ochii şi nu v zu nicio pic tur deţ ă ă ă ă ap . Îşi strecur mâna prin gaura pe care o f cuse şi atinseă ă ă conducta: era din fier şi cu mizerabila aceea de rang nu ară fi putut face nimic.

Era dezolat. Moartea nu se ar tase. Îşi blestem ceasul înă ă care a venit pe lume. Se uit la uşa ferecat şi sim i c seă ă ţ ă pr buşeşte. Auzi poarta spunându-i ca o fiin vie: eu teă ţă separ de lume, de lumea pe care nu ai s-o cunoşti niciodat .ă Lumea ta sunt aceste patru ziduri. şi eu sunt sfârşitul lumii tale!

Începu s plâng , s urle de disperare. În genunchi, seă ă ă târî spre poart , rugându-se la blestemata de poart ,ă ă implorând-o s se deschid .ă ă

Deodat , poarta se deschise. Lumina îl orbi. În această ă lumin ap ru chipul unei tinere frumoase.ă ă

— Nu mai plânge, îi spuse ea, a sosit sfârşitul nenorocirii tale.

- 57 -

XVIIÎngerul de la Saint-PolTrecuser dou zeci de zile de când Hardy auziseă ă

zgomotele acelea despre care temnicerul îi spusese c vină de la preg tirile pentru sosirea noii st pâne a Parisului.ă ă

Trecuser opt zile de când Roselys, fiica lui Laurenceă d'Ambrun şi a lui Jean Temerarul locuia la Saint-Pol unde regele Charles al VI-lea îi d duse ca reşedin aripa dină ţă dreapta a palatului. Camera ei era la primul etaj. Pentru a ajunge aici trebuia mai întâi s treci prin apartamentul luiă Honoré de Champdivers, adic prin dou camereă ă transformate în arsenal: arme, l ncii, pumnale, topoare.ă B trânul tovar ş de lupt al lui Bertran du Guesclin îşiă ă ă contempla panopliile cu un aer care descuraja pe oricine s-ar fi gândit la o fapt rea. Dup acest apartament, se afla cel ală ă guvernantei, un alt loc redutabil în calea unui eventual agresor.

Camera lui Odette era înconjurat de o capel , un salon, oă ă sal de trecere, sufrageria, un salon intim. De la fereastra ei,ă peste o mic gr din cu flori, vederea da spre apartamentulă ă ă regelui. Acesta poruncise ca Odette s fie tratat ca oă ă prin es şi-i acordase totul, inclusiv o sal de s rb toare, oţ ă ă ă ă galerie de primiri, suit , cai şi grajduri, totul.ă

Era mai mult decât o prin es .ţ ăTo i din Saint-Pol repetau dup Charles al VI-lea: ea esteţ ă

mica regin . Şi nimeni n-a îndr znit, v zând-o, s în eleagă ă ă ă ţ ă prin asta altceva decât gratitudine şi respect. Pe to i îiţ cucerise cu bun tatea, frumuse ea şi simplitatea ei. Era maiă ţ mult decât o prin es , o regin . Era îngerul de la Saint-Pol.ţ ă ă

Într-o diminea , în apartamentul ei, înso it de un valet,ţă ţ îşi f cu apari ia un nobil îmbr cat în velur negru. Eraă ţ ă trezorierul regal.

Doamn , Majestatea Sa v-a fixat o pensiune de― ă dou zeci de mii de scuzi. Am socotit c -i o onoare pentruă ă mine s vin în persoan şi s v aduc primul sfert dină ă ă ă aceast pensiune.ă

Pentru numele lui Dumnezeu, se mir Champdivers.― ă— Mul umesc, domnule, spuse Odette. îi mul umescţ ţ

bunului meu st pân şi se uit la fereastr de unde, cuă ă ă siguran regele privea aceast scen . Dar este prea mult,ţă ă ă cu adev rat. Bunicule, s folosim o treime pentru azilurile deă ă

- 58 -

femei, o treime pentru milostivirea personalului meu şi va trebui ca noi s tr im cu ce mai r mâne.ă ă ă

— Doamne, zise Champdivers, cheltuim noi atâ ia bani!ţ Trezorierul ieşi. Dup el intr în apartament însuşi regeleă ă înso it de trei negustori de bijuterii. Se înclinar şi-şiţ ă deschiser pre ioasele cutii.ă ţ

Sunt giuvaiergiii de pe podul Notre-Dame.— Oh, ce minun ii! exclam Odette frecându-şi mâinile.ăţ ă

Totul str luceşte, Doamne, de parc ar fi rupte din soare.ă ă Sunt bijuterii pentru dumneata, spuse regele. Pentru―

degetele dumitale frumoase, pentru gâtul dumitale superb. Aşa cere moda, aici, la curte de când am luat în c s torie peă ă Isabela, adaug el.ă

— Minunile astea? spuse Odette, ridicând un colier. Şi asta... şi asta ... Vântura printre degete inele, br ri, lan uri,ăţă ţ diamante, rubine, perle. Şi trebuie s aleg! Nu am s ştiuă ă niciodat ...ă

— Nu ai ce s alegi, Odette. Totul î i apar ine, spuseă ţ ţ regele, frecându-şi mâinile palide şi slabe. Giuvaiergii puseră la loc bijuteriile şi aşezar sipetele deschise pe mas ,ă ă retr gându-se. Atunci, tân ra începu s plâng .ă ă ă ă

— Odette! Odette! Ce se întâmpl !?ă— Sire, cred c pietrele astea albe seam n cu lacrimileă ă ă

care au c zut pentru atâta amar de bani şi c aceste rubineă ă sunt pic turi de sânge.ă

— Ce ciudat! Ce spui dumneata am mai auzit la Marmousets la Consiliul în elep ilor. R bdare! Ia-le, nu- i fieţ ţ ă ţ team ! F -m fericit! Iat şi veşmintele!ă ă ă ă

Se deschise uşa şi în salon intrar vale i cu panere mari,ă ţ pline de veşminte. M t suri şi velur în culori una maiă ă frumoas decât alta, broă carte cu flori de argint, hermine, bl nuri, rochii, dantele eşarfe, p l rii.ă ă ă

Doamna Margentine frem ta. Lui Champdivers îi sticleauă ochii. Odette scotoci prin panere şi apoi alerg f r etichetă ă ă ă spre rege.

— Eşti fiica mea scump , îi spuse Charles. Niciodat nuă ă voi face destul pentru dumneata. Chiar dac ar fi să ă s r cesc eu pentru a te îmbog i pe dumneata. Nu te mira,ă ă ăţ copilul meu! Nu ai cunoscut palatul sta înainte de a intra înă el. Era gol, era o cas ciumat . Şi nici pe rege nu l-aiă ă cunoscut: o biat fiin care nu g sea atâtea locuriă ţă ă

- 59 -

întunecate unde s -şi ascund mizeria, un rege pe careă ă vale ii îl dispre uiau din cauza aventurilor lui nes buite. Azi,ţ ţ ă regele s-a schimbat. Regele este rege! La palatul lui vine lumea bun . Totul respir altfel, totul s-a schimbat în jurulă ă meu, Aceast reînviere i-o datorez! Cine eşti dumneata? Euă ţ nici pân acum nu ştiu. Ştiu numai c , de opt zile de cândă ă te-am întâlnit, nu mai am nevoie de niciun doctor, de niciun vraci, de nicio c lug ri care s -mi descânte. Niciodat înă ă ţă ă ă ultimii cincisprezece ani nu m-am odihnit atât de bine. îmi este suficient s - i arunci privirea spre mine, de la fereastr .ă ţ ă Odette, orice ne-ar aduce viitorul, pentru zilele astea, îl rog pe Domnul s te binecuvânteze,ă

Odette nu apuc s r spund . În salon intrase cineva.ă ă ă ă— Fii binevenit! domnule Jacquemin Gringonneur, spuse

ea, ai adus noul set de c r i pentru Majestatea Sa?ă ţ— Da, doamn ! Sunt pictate în aur. Trei zile mi-au trebuită

s le colorez. Sunt cu chipurile Samiramisei, al luiă Nabucodonosor, al lui Xerxes, al lui Pilat şi al Junonei. Îşi debitase tirada cu voluptate.

— Jacquemin, eşti un as.Oaspetele se aşez la mas . În fa a lui lu loc Odette careă ă ţ ă

înv ase jocul de c r i, pentru a-l amuza pe rege, chiar dinăţ ă ţ prima sear când sosise la palat.ă

În marea galerie Preux, care era într-un fel şi sala de onoare, ap ru spre sear mul imea de curtezani. Întreă ă ţ zidurile frumos decorate, sub plafoanele pictate, o mul imeţ frem ta de ambi ii, de ur , de furie, abia ascunse deă ţ ă veşmintele str lucitoare, de sâmbetele de ocazie. Fiecareă surâs al unei femei era o muşc tur , fiecare privire oă ă amenin are. Cine a privit mai atent la aceast mul ime de laţ ă ţ Saint-Pol şi-a dat seama c este împ r it în patru grupuriă ă ţ ă gata s se sfâşie între ele: cel al reginei, Isabela de Bavaria,ă cel al ducelui de Berry, cel al ducelui de Orleans şi al lui Jean Temerarul, ducele de Burgundia.

— Regele! anun uşierul. Face i loc! Charles al VI-leaţă ţ avea la bra ul s u pe Odette. Lumea amu i. To i îşi fixarţ ă ţ ţ ă privirea asupra noii venite. Apoi, se auzir murmure. Palid ,ă ă rece, Isabela se uit la rivala ei.ă

Odette de Champdivers se înclin .ă— Iubeşte-o, doamna mea, pe aceast tân r dac vreiă ă ă ă

s -mi faci pl cere, îi spuse Charles.ă ă- 60 -

Lumea v zu c regina întoarse capul f r s r spund .ă ă ă ă ă ă ă Odette se îng lbeni.ă

— Ah, îşi spuse regina, sunt pierdut dac tân ra astaă ă ă mai r mâne la Saint-Pol.ă

Şi, în timp ce regele se îndep rta, ea se întoarse spreă c pitanul Amaury de Bois Redon şi-i f cu semn s seă ă ă apropie.

Regele se îndrepta spre Jean Temerarul care, tremurând de furie, nu o sc pa din priviri pe Odette.ă

Condus de rege, Odette... Roselys, fiica lui, se apropie deă el şi se opri. Atunci îşi spuse: Cerule! fata asta este...

— Sire, i se adres de Berry regelui, sunt tare fericit că ă am avut ideea de a aduce aici, la palat, pe această domnişoar . Ea poate s v vindece.ă ă ă

Regele mul umi şi trecu mai departe, iar ducele de Berryţ îşi spuse în barb : te va vindeca... dac va mai tr i.ă ă ă

Charles şi Odette se oprir în fa a ducelui de Orléans, ună ţ nobil elegant c ruia îi pl ceau jocurile, vinul şi femeileă ă frumoase, dar mai ales, s -şi striveasc adversarii cu fastulă ă lui exorbitant. Îşi construise la Pierrefonds un castel, un colos din piatr conceput de cel mai bun arhitect din aceleă zile, Christian Minar, în care spera s -şi g seasc refugiu înă ă ă cazul în care Jean Temerarul ar fi triumfat şi l-ar fi alungat de la Saint-Pol. Era ceea ce se numeşte un viveur întov r şit cuă ă tot ce aveau mai r u tavernele pariziene ducele r mânea,ă ă totuşi, un om de spirit. Avu o vorb care-i merse la inim luiă ă Odette:

— Ducesa de Orleans se afl de cincisprezece zile laă Pierrefonds, altfel ar fi trebuit s fie aici în aceast sear şiă ă ă s -şi dispute onoarea de a fi lâng Majestatea Voastr cuă ă ă aceast frumoas creatur .ă ă ă

— Iar eu m-am l sat învins, frate drag , c ci ducesa ar fiă ă ă fost singura doamn de curte c reia i-aş fi încredin at acestă ă ţ nobil copil...

Odette abia îşi st pâni pornirea s vorbeasc pentru a nuă ă ă da de în eles c o cunoştea,o admira şi o iubea pe Valentina,ţ ă binef c toarea ei.ă ă

Prezent rile continuar .ă ăÎn aceast mul ime trei personaje se îndreptau atrase caă ţ

un magnet unele de altele: Jean Temerarul şi Berry, doi rivali de moarte se şi întâlniser şi amândoi se dirijar spreă ă

- 61 -

Isabela de Bavaria. Când se g sir împreun to i trei îşiă ă ă ţ d dur seama c trebuie s -şi ascund mai bine ura.ă ă ă ă ă

— S fi uitat! spuse ducele.ă— Vino, se înroşi Isabela. Ai aşteptat destul, cred c -iă

momentul s ... vei avea o bun recompens .ă ă ă— Regina e nebun de gelozie, îşi spuse ducele.ăÎn acele clipe, Odette, pe care cei trei îşi propuseser s oă ă

devoreze, traversa sala pentru a se retrage. Era îmbr cată ă într-o rochie cu brocarte şi purta bijuterii str lucitoare. Doiă paji îi ineau trena, iar o escort o preceda. Tocmai cândţ ă lumea murmura admirativ, de undeva se auzi un râs puternic şi rece. Cine ar fi întors repede capul ar fi v zut-oă pe Isabela cu chipul împietrit, aşezat într-un fotoliu,ă rotindu-şi privirea peste mul ime, parc spunând: Cea peţ ă care ar trebui s o admira i sunt eu! Nu sunt eu cea maiă ţ frumoas şi cea mai puternic ! Vai de cel care m tr deaz !ă ă ă ă ă Lâng Isabela, ducele de Burgundia şi ducele de Berry îşiă schimbau cuvinte prietenoase... Louis d'Orléans v zu şiă aceast minune! Îl trecur fiori de moarte. Înconjurat deă ă ă rege şi de Honoré de Champdivers, Odette p r si salonul.ă ă Regele îi prezenta tot ce întâlnea în cale, s li, galerii,ă gr dini, statui. Afar avur grij s ocoleasc gr dinaă ă ă ă ă ă ă palatului reginei. Undeva, ochii li se oprir pe turnulă Huidelonne:

— Sire, întreb ea, ce se afl în acest turn? Mie îmi pare oă ă fantom ?ă

— Prizonieri, r spunse regele.ă— Prizonieri? Dar ce r u au f cut?ă ă— Nu ştiu, se auzi vocea sumbr a lui Charles.ăErau cuvinte teribile. Charles nu se îndoia c ele acuzauă

chiar monarhia.Într-o sear Honoré de Champdivers se îmbr c într-oă ă ă

hain de piele, lu un pumnal şi plec , împreun cu Odetteă ă ă ă la Huidelonne. Ajunşi la poart auzir , de undeva, un glasă ă stins. Parc , cineva la cap tul puterii sau ieşit din moarteă ă încerca s înl ture o piatr funerar de pe propriul luiă ă ă ă mormânt.

Peste câteva zile, Odette se întoarse, singur , la turn.ă— Ascult , întreb ea pe temnicer, cine plânge, cineă ă

strig acolo?ă— Am un prizonier, r spunse acesta, un prizonier de stat.ă

- 62 -

— De cât timp îl ii în mormântul sta?ţ ă— P i, de vreo doisprezece, da, de doisprezece ani.ă— Nenorocitul! A îmb trânit aici. E b trân?ă ă— B trân! A, nu, are vreo dou zeci şi cinci de ani.ă ăOdette se îngrozi. Din dou zeci şi cinci de ani,ă

doisprezece în temni . Ce putea s fi f cut împotrivaţă ă ă statului un copil? A doua zi fr mântat de destinulă ă nefericitului întemni at se adres regelui. Opt zile Charles aţ ă refuzat-o. Apoi, într-o sear , îmbr cat într-un mantou,ă ă obişnuit care îi d dea o înf işare de om obişnuit, înso it deă ăţ ţ Odette şi Honoré, sosi la turn. Temnicerul recunoscu domnişoara care îi mai f cuse, cândva, o vizit . Omulă ă îmbr cat în mantou îi întinse un pergament cu însemneleă regale: ordin de a l sa s fie vizitat prizonierul.ă ă

XVIIICavalerul de PassavantTemnicerul, supus, deschise poarta. La lumina unei

lumin ri aprinse de Honoré, ap ru un tân r, care, la apari iaă ă ă ţ str inilor, îngenunche pe pardoseala de piatr . Champdiversă ă înjur , regele tres ri, iar temnicerul r mase f r glas. Odetteă ă ă ă ă se aplec şi cu o voce cald spuse câteva cuvinte deă ă speran . Prizonierul se ridic , se uit la cei veni i în infernulţă ă ă ţ lui. Ochii lui se oprir asupra chipului lui Odette.ă

— Elibera i-l, v implor, spuse Odette cu glasulţ ă tremurând. Ochii temnicerului sticleau c utând pe fe eleă ţ noilor veni i s desluşeasc vreun semn.ţ ă ă

— Imposibil! Este prizonier de stat. Numai Consiliul o poate aproba. Un pic de r bdare, î i promit, Odette, îi spuseă ţ regele.

— Ah, suspin Odette, nu sunte i omul bun pe care-lă ţ cunoşteam.

— Odette, ce tot vorbeşti?— Prizonier de stat la doisprezece ani! Cine s cread că ă ă

un copil a putut comite o crim împotriva statului? Să ă aştept? Nu-l vede i c moare?ţ ă

— Doamn , spuse atunci tân rul, eu chiar îmi dorescă ă moartea. Nu ştiu cine sunte i, nici de ce v intereseazţ ă ă nenorocirea mea. Dur acum, dup ce v-am v zut şi dup ceă ă ă v-am ascultat, nu mai am curajul s m sinucid.ă ă

— Vei fi liber, i-o jur! Vei fi liber şi vei tr i. Trebuieţ ă - 63 -

eliberat, se adres ea din nou regelui. Sau, dac nu, voiă ă crede c pedeapsa lui Dumnezeu o merita i. Şi atunci nu maiă ţ are rost s mai r mân Saint-Pol!ă ă

— Odette! Nu m abandona, mâine, î i promit!ă ţ— Acum! Imediat!— Bine, spuse regele.— Ah!, st pâne, v d c sunte i neliniştit. Poate c şiă ă ă ţ ă

dumneavoastr condamna i crima înf ptuit cu acest copil.ă ţ ă ă— Bine, spuse Charles. Este liber! Vino, domnule...

Passavant nu ştia ce s cread .ă ă— Eu, liber!? Liber?...Temnicerul, cu pumnalul în mân baricadase deja uşa.ă— Ave i ordin s -l vizita i, nu s -l elibera i. V rog, ieşi iţ ă ţ ă ţ ă ţ

afar ! Dac nu, chem garda regal . La urma urmei, cine eştiă ă ă dumneata s dai ordin de eliberare?ă

— Regele!Temnicerul c zu în genunchi şi-şi lipi fruntea de lespezileă

reci.— Regele! Şi eu i-am strigat afar ! Sunt un om mort!ă— Regele, repet Hardy uluit la rândul lui, v zându-l peă ă

temnicer pierdut.— Ridic -te! Prizonierul este liber, dar nimeni nu trebuieă

s ştie. Dac te va întreba cineva, îi vei spune...ă ă— Majestate, ştiu, aşa cum am mai r spuns o dat , totă ă

pentru copilul sta.ă— Ce anume?— C a murit! Prizonierul se cutremur .ă ă— Şi ce i s-a r spuns când ai zis asta?ţ ă— Am fost recompensat, mi s-a dat o pung de scuzi.ă— Aşa, spuse Passavant, c p tând ceva curaj. Cum seă ă

numea insul care s-a interesat de mine?Temnicerul ridic din umeri. Ca şi necunoscutul deă

alt dat , Odette îi d du temnicerului o pung de bani. Seă ă ă ă duse la prizonier, îl lu de mân şi-i ceru liniştit :ă ă ă

— Vino, nenorocirea dumitale a luat sfârşit. To i patruţ ieşir în lumina orbitoare a unei zile de octombrie. Când seă apropiar de palat, Odette îl întreb pe tân rul abia eliberat:ă ă ă

— De ce ai fost întemni at la Huidelonne?ţ— Nu ştiu.

Jur -mi, tinere, jur -mi c nu ştii, interveni regele.― ă ă ă— Jur!

- 64 -

— Eşti întemni at de doisprezece ani?ţ— Da.Charles medita în t cere: poate mai sunt în temni eleă ţ

Parisului oameni care nu ştiu pentru ce le putrezesc acolo oasele.

— Eşti liber, vei p r si chiar acum Saint-Pol. Adio. Şi dacă ă ă în jurul dumitale vei auzi blestemul la adresa regelui, povesteşte ce i s-a întâmplat acum şi vom fi chit.ţ

— V-o promit, Sire, spuse Passavant, înclinându-se. Şi nu numai atât! Adio, Sire. Dumnezeu s v aib în paz ...ă ă ă ă

Regele f cu un semn cu mâna şi intr în palat. .ă ăOdette nu-l întreb pe tân r cum se numeşte, nu acord ,ă ă ă

nicio importan acestui fapt. În eleseser amândoi c nu auţă ţ ă ă ce s -şi spun .ă ă

— Trebuie s pleci. Peste pu in timp curtea va fi plin deă ţ ă lume, spuse Honoré şi-l scoase printr-o poart dosnic .ă ă

— Hai, du-te, spuse Odette! Dumnezeu s te aib în paz !ă ă ă Abia atunci Passavant o întreb :ă

— Spune i-mi, cum v numi i? Aş vrea ca atunci când voiţ ă ţ fi turbat de ur şi nu voi mai şti numele lui Dumnezeu careă m-a uitat, s pot s -l invoc pe al dumneavoastr .ă ă ă

— Odette!— Doamne, nu mai am nici lacrimi s pot plânge, spuseă

tân rul când ajunse în Saint-Martin. Îşi reg sise casa înă ă paragin . Se urc pe un zid, coborî în curte şi, pe oă ă fereastr , intr în cas . O voce neliniştit , strig :ă ă ă ă ă

— Roselys! Roselys!

XIXOmul din cetateSeara, sub rafalele unei ploi nemiloase, prin acelaşi loc ca

acum doisprezece ani, o barc traversa Sena. Ca şi acumă doisprezece ani, Isabela de Bavaria şi Amaury de Bois-Redon intraser în cetate. îndr zniser s treac peste podul Notre-ă ă ă ă ăDame.

Erau, deci, aceleaşi personaje. Numai Bois-Redon crescuse în grad: acum era c pitan. Curios lucru, pe m sură ă ă ce muşchii i se dezvoltaser , mintea i se întunecase. Toată ă lumea ştia c Isabela gândea pentru el. Cei doi ajunser înă ă strada Feves şi intrar într-o cas cunoscut .ă ă ă

— Frumoas noapte v-a i ales s veni i la un vr jitor. Bineă ţ ă ţ ă - 65 -

a i venit! Asculta i, asculta i în ceruri glasul lui Satan!ţ ţ ţCel care vorbise era Saitano.Vântul urla. Bois-Redon începu s spun o rug ciune şi seă ă ă

uita la Saitano de parc ar fi vrut s -l avertizeze: Ehe,ă ă viteazule, nu te repezi c-o p eşti!ăţ

Regina nu acord aten ie nici vorbelor ironice ale luiă ţ Saitano, nici şoaptelor lui Bois-Redon.

Saitano relu :ă— În astfel de nop i, am o poft nebun s -mi reiauţ ă ă ă

c ut rile mele. Pe o vreme ca asta se ridic la ceruriă ă ă duhurile, acum geniile primesc lumina...Dar, pentru dumneavoastr , doamn , renun la orice.ă ă ţ

— Nu i-ai pierdut speran a s g seşti apa vie ii?ţ ţ ă ă ţ— Mi-am reg sit-o, doamn ! M-am preg tit s -mi reiauă ă ă ă

c ut rile dup întâmplarea mizerabil cu... copilul acelaă ă ă ă mort.

— Ştiu, mi-ai spus.— Ce mi-ar mai trebui? Uite, aici scrie totul, spuse Saitano

ar tând cu degetul un manuscris. E un manuscris pe care l-ăam furat, doamn , de la cineva care trece cel mai mareă geniu al ştiin ei... mai mare decât mine!ţ

— Cine-i acela?— Nicolas Flamei! spuse Saitano, scuturându-se de

gelozie. În paginile astea se spune c mi-ar trebui sângeleă de la trei copii vii şi de la unul mort de moarte violent . Eă greu, doamn . În zilele noastre, mamele-şi in plozii pe lângă ţ ă ele...Şi apoi, de doisprezece ani, doamn , îmi tot promite iă ţ c m ajuta i...ă ă ţ

Mintea reginei zbura în alt parte: „Va fi un regat cum nuă a mai existat vreodat pe p mânt!”ă ă

— Da, Saitano, ceea ce i-am promis vei avea. Tot ce-iţ necesar pentru Marea Oper va face regina de la Saint-Pol,ă acum eleva dumitale! Dar pentru reuşit , trebuie s -miă ă întind asupra ta protec ia, aşa cum am mai f cut-o când l-ţ ăam condamnat pe magistratul acela care te b nuia şi peă care l-am aruncat în temni . Numai c , Saitano, putereaţă ă mea este amenin at ...ţ ă

Ca şi odinioar , vr jitorul surâse, se duse la dulap şiă ă scoase un flacon pe care îl întinse reginei: Lua i asta!ţ Puterea dumneavoastr este amenin at pentru c la Saint-ă ţ ă ăPol locuieşte o tân r ...ă ă

- 66 -

Isabela tremura de ur .ă— Aşa-i... Otrava asta e... pentru ea?— Ar fi o copil rie, doamn . O vom omorî pe Odette cândă ă

îi va suna ceasul. Îl vom omorî pe regele Fran ei tot când îiţ va suna ceasul şi atunci, r mas v duv , nu ve i mai aveaă ă ă ă ţ de ce v teme: nici de ducele de Orléans, nici de ducele deă Berry, nici de ducele de Bourgogne.

Ura îi sticlea în ochi. Continu :ă— Le vine rândul la fiecare! Hai, st pân , f r mil , f ră ă ă ă ă ă ă

team , c ci b rba ilor nu le plac decât firile tari.ă ă ă ţ— Atunci ce s fac cu aceast licoare?ă ă— S combate i influen a lui Odette asupra regelui, acestă ţ ţ

dement pre ios. În clipele astea, doamn , pentruţ ă dumneavoastr face mai mult un so nebun decât unul mort.ă ţ Acum duce i-v şi l sa i-m cu ale mele!ţ ă ă ţ ă

Saitano d du flaconul şi-şi conduse oaspe ii pân la ieşire.ă ţ ă Când aceştia d dur col ul, lâng el ap ru un tân r.ă ă ţ ă ă ă

— Bun seara, maestre! Copilul mort... te salut ! Saitanoă ă se retrase. Nu avea chef s -l cunoasc . Îşi d du seama c nuă ă ă ă putea sc pa de la moarte decât cu for a sângelui rece.ă ţ

Oi fi venit c lare pe fulgere astea?― ăTe pomeneşti c ai dreptate! spuse cel venit cu toat― ă ă

simplitatea.Saitano brav .ă— Ce doreşti?Tân rul, f r s r spund , intr în cas , lu o tor şiă ă ă ă ă ă ă ă ă ţă

ajunse în cea de-a treia înc pere.ă Unde sunt cei trei vii?― Nu i-am mai rev zut de atunci.― ă S rmanii, nu au mai îndr znit s mai calce prin― ă ă ă

preajm , şi-au luat t lp şi a. Mi-a fost team c se voră ă ă ţ ă ă r zbuna. De multe ori m trec sudorile când îmi aduc aminteă ă cum m-ai crestat cu pumnalul. Dar îmi revin. M recunoşti?ă

— V recunosc vorba.ă— Da, la chip m-am schimbat. Ştii de ce am venit? Ce

vreau fac?— S v r zbuna i, bineîn eles. Dar nu se poate s ucide iă ă ă ţ ţ ă ţ

aşa uşor pe cum v închipui i. Saitano scoase spada şiă ţ strig : o s mori,ă ă

Passavant, pentru c aşa a fost scris şi lovi n prasnic.ă ă Lovitura nu-şi atinse îns inta. Passavant îi smulse spada şiă ţ

- 67 -

se aşez în uş pentru a-l împiedica s fug . Saitano r maseă ă ă ă ă la pând . Passavant nu venise pentru a se lupta, dar ataculă neprev zut îl f cu s -şi schimbe planul.ă ă ă

— Nu sunt sup rat c m-ai obligat s verific c mai amă ă ă ă înc ochiul bun şi bra ul ager. Dar, ştii, maestre, c eşti oă ţ ă viper care trebuie strivit ? De aceea, te voi omorî, pur şiă ă simplu.

— F -o! spuse Saitano. Ai o arm , eu nu am niciuna.ă ă Omoar -m , dar nu vei reuşi s m faci s -mi fie fric .ă ă ă ă ă ă

Passavant se uit în jur. Era casa plin de ustensileă ă sinistre de t iat. Într-un col un pachet de frânghii. Le lu şiă ţ ă se duse la Saitano. O mân de fier îi s ri în gât dar, dup oă ă ă lupt scurt , Saitano gâfâia legat zdrav n.ă ă ă

— Nelegiuit, nenorocit, n-ai nevoie s m legi pentru a mă ă ă ucide! Drace, ce are de gând s fac !ă ă

Passavant îl lu în bra e şi-i puse aşa legat pe masa deă ţ marmur . îl desf cu la piept şi-i aşez la cap o tor .ă ă ă ţă C utând în sinistra cutie cu scule, scoase faimosul scalpel!ă

— Ei, ştii, am s - i fac eu acum ceea ce tu ai f cut laă ţ ă atâ ia. Cu lama asta am s - i scotocesc m runtaiele s dauţ ă ţ ă ă de inim , s o scot vie...ă ă

Pe Saitano îl scutura groaza.Ştiu, o s spui c eu nu- i pun c luşul în gur cum ai― ă ă ţ ă ă

f cut tu cu cei trei. Nu e cazul!ă— Fie- i mil ! Omoar -m cu o singur lovitur .ţ ă ă ă ă ă— Pentru lovitur , m tem, drag maestre, c - i va fiă ă ă ă ţ

team ...ia zi?ăŞi b g scapelul în pieptul lui Saitano cum îi f cuse acestaă ă ă

lui, odinioar .ă— Da... da, drace... mi-e fric .ă— Bine, atunci. Îmi r spunzi la întreb ri sau î i scot inimaă ă ţ

din tine. Alege!— R spund Passavant t ie frânghiile şi Saitano se ridic şiă ă ă

alerg la dulap de unde lu un lichior incolor şi b u disperat.ă ă ă Chipul lui îşi recap t culoarea.ă ă

Passavant se aşez pe col ul mesei.ă ţ— Nu am venit s te omor, nici s te jupoi de viu, niciă ă

m car s te însp imânt. Tu m-ai for at.ă ă ă ţ— Atunci, ce vrei?— Vreau s - i vorbesc, spuse Passavant.ă ţ— Fii atent! mi-ai promis c -mi r spunzi. Dac m veiă ă ă ă

- 68 -

min i, cunosc drumul şi ştiu unde-i masa.ţ— Bine, întreab -m !ă ă— În noaptea în care am fost adus aici casa mi-a fost

invadat .ăÎn capel era o femeie c reia nu i-am v zut fa a.ă ă ă ţ— Nu ştii cine era?— Nu. Mai era un b rbat, un senior... m car pe la l-aiă ă ă

v zut?ă— Nu!Saitano respir . Deci regina, aliata iui, nu fuseseă

recunoscut , nici Jean Temerarul, îşi d du seama Saitano.ă ă— Spune! Continu !ă— Cine erau cei doi?— A, nu. Ce sunt eu?Afar tuna de parc venise sfârşitul p mântului.ă ă ă

Passavant îşi aduse aminte de copil rie... de Roselys... Ce iă s-o fi întâmplat, ce o fi f când acum?ă

— Orice s-ar fi întâmplat, eu cred c a fost o leg tură ă ă între invadarea casei mele şi întâmpl rile prin care amă trecut eu aici c dac tu eşti un simplu instrument, nu ştiiă ă unele lucruri; sunt altele pe care îns le cunoşti cu siguran .ă ţă

— Care? Stai s vedem.ă— Uite, în cas cu mine locuia Laurence d'Ambrun. Ce s-a.ă

întâmplat cu ea?— Nu ştiu! Passavant tres ri.ă— Lâng mine locuia un copil, o feti de cinci ani pe careă ţă

o Chema Roselys. Ce ştii despre ea?Saitano îl studia cu aten ie.ţ— Vorbeşte!— i-am promis. V d c soarta copilului sta î i st laŢ ă ă ă ţ ă

suflet— Pentru a şti ce i s-a întâmplat copilului sta, amă

consim it s vin în infernul t u!ţ ă ă— Unde ai fost pân acum?ă— În temni . Doisprezece ani am tr it f r aer, f rţă ă ă ă ă ă

lumin , f r speran . Am fost aruncat în temni în aceeaşiă ă ă ţă ţă noapte în care tu m-ai predat g rzii. Abia ieri am ieşit deă acolo.

— Aşa! Aşa! f cu Saitano. Şi mai spui c nu ai chef s mă ă ă ă omori?... S te r zbuni?ă ă

— De ce s o fac? Tu ai spus şi eu am crezut întotdeaunaă - 69 -

c nu eşti decât un instrument. Aici am venit s aflu ce i s-aă ă întâmplat lui Roselys. Spune tot ce ştii şi- i jur c voi uitaţ ă pentru totdeauna r ul pe care mi l-ai f cut.ă ă

— O s - i spun tot ce ştiu. Poate nu fac bine. Deci,ă ţ copilul...

— Roselys.— ... a fost luat de o femeie care avea rostul ei în toată

afacerea, ca şi mine. Femeia e moart , nu o mai c uta... m-aă ă chemat s o t m duiesc, cu trei zile înainte de a-şi da duhul.ă ă ă De la ea ştiu c a dus-o pe Roselys în afara Parisului şi aă expus-o la o biseric , da, ca pe un copil din flori.ă

— Au expus-o! Ce, ea nu avea pe nimeni pe lumea asta?— Da, ...bietul copil. A îndurat greu umilin a drept pentruţ

care a f cut o como ie violent din care nu şi-a revenit decâtă ţ ă dup trei luni. O alt persoan a înfiat-o mai târziu!ă ă ă

Passavant începu s plâng aşa cum nu o f cuse nici înă ă ă temni .ţă

— Mul umesc. Asta vroiam s ştiu. Nu ai de ce te teme deţ ă mine, dar, înainte de a pleca, spune-mi cum se numea femeia aceea.

— E moart , i-am spus. N-o mai c uta!ă ţ ă— Nu în elegi! Vorbesc de cea care a înfiat-o.ţ— A da. Înfiind-o, persoana aceea a ascultat de propria-i

inim ... a îngrijit-o ca o mam bun . Ea a f cut totul pentru aă ă ă ă o salva... deşi ştia c f când asta se expune la ur şi laă ă ă r zbunareă

— Numele acestei femei, strig Passavant. Vreau s-oă g sesc, s o ap r, dac e nevoie s -mi pun via a în slujba ei.ă ă ă ă ă ţ

— Merit . E o sfânt !ă ă— Cine este! Saitano ezit .ă— Nu, spuse el. Se ataşase de copil. Şi, cred c nu areă

nevoie de serviciile dumitale, oricât de onorabile ar putea fi. Este bogat , este puternic , este respectat ...ă ă ă

— Bine, î i promit s nu o caut. Dar vreau s -i ştiuţ ă ă numele. Voi sta departe şi, dac vreodat ...ă ă

— Vrei s -i cunoşti numele?ă— Vreau! Spune, pentru numele lui Dumnezeu!— Este Isabela de Bavaria, regina Fran ei!ţ

XXSo ul ducesei de Orleansţ

- 70 -

Cavalerul de Passavant nu se mir . I se p rea firesc c oă ă ă femeie de suflet s fi fost impresionat de nefericirea uneiă ă copile. Se rug pentru s n tatea reginei şi jur c dacă ă ă ă ă ă vreodat aceasta va avea nevoie de el, va fi oricând gata s -ă ăi fie de folos. Îl salut pe Saitano, îşi arunc mantoul peă ă umeri şi ieşi.

Saitano ferec poarta în urma lui şi când reveni, v zu oă ă femeie in camer .ă

— Ei, bine, Geraude, chiar toate discu iile mele trebuie sţ ă le ascul i la uş ? Ai v zut şi ai auzit! Ce spui?ţ ă ă

— P i spun c ai f cut r u c l-ai l sat s plece.ă ă ă ă ă ă ă— Ehei, se vede c nu i-ai sim it greutatea pumnului. Dară ţ

am s -l g sesc din nou! Şi pentru c mari lucruri se petrecă ă ă pe aici, iar regina are nevoie de servitori orbi, i-am f cut dină tân rul sta un servitor fidel pân la moarte.ă ă ă

— Nu-mi pas ! Ai f cut r u c l-ai l sat s plece!ă ă ă ă ă ă— Las-o s r ciei! Pe cine-l doare de soarta Fran ei? Hai, laă ă ţ

treab ! Am credin a c nu suntem departe de rezultat,ă ţ ă Géraude. în elegi? Marea Oper ! Victoria vie ii asupra mor ii!ţ ă ţ ţ

Saitano se transfigurase deja.— Iat adev rul! Restul nu-i decât ambi ie, ur , dragoste,ă ă ţ ă

r zboi, c deri de regi, nebunia lui Charles, puterea luiă ă Isabela... Numai jocul meu, lucrul meu m amuz . Vinoă ă Géraude, vino s-o vedem pe Laurence d'Ambrun...

— Mama lui Roselys?! spuse cu calmul ei sinistru aceasta femeie f r suflet.ă ă

În timp ce aceşti nelegiui i urcau în podul b trânei caseţ ă din Cetate, Passavant se pierdea în ploaie, c utând ună refugiu. În mijlocul mul imii, descoperi fete tinere, bineţ fardate, îmbr cate în bl nuri şi m t suri toate purtândă ă ă ă însemnele impuse printr-o ordonan din 1367: gulerţă r sfrânt, pan la p l rie, centur de argint.ă ă ă ă ă

Strada pe care h l duiau se numea Val d'Amour.ă ă— Bun seara, c pitane. Vrei s faci un act de binefacere?ă ă ă— S vedem, surâse Passavant. Nu cer altceva mai mult.ă— Am v zut. Ei bine, e vorba pur şi simplu s m invi i laă ă ă ţ

cin . M crezi, de ieri nu am mâncat decât o bucat deă ă ă pâine.

Tân ra izbucni într-un râs amar.ăPassavant îşi controla buzunarele, scoase un b nu de aură ţ

şi i-l întinse spunând:- 71 -

— Iart -m , dar nu mi-e foame. Fata lu piesa, se uit şi-ă ă ă ăşi înghi i vorbele:ţ

— A, e un b nu de aur! Cu adev rat... mi-l dai? Tremura.ă ţ ă Darul i se p ru surprinz tor.ă ă

Passavant f cuse deja un gest de adio şi se îndep rtase.ă ă— Hei, strig cineva. Tu, uite-o şi pe Hermine dină

Valencienne... dincolo uite-l pe Guillaume de Scas!Trei gentilomi ieşeau dintr-un cabaret. Cel cu numele de

Ocquetonville se apropie de una dintre fete şi o rican .ă— Las -m , zise aceasta!ă ă— Vino s bei şi s m nânci cu mine!ă ă ă— Vine dac vrea, zise Passavant care îşi încetinise pasulă

astfel încât auzea dialogul.— Vezi, ai grij ! Sunt oamenii lui Jean Temerarul!ă

Aceştia arborau, într-adev r, crucea roşie a Sfântuluiă Andrei. Erau teroarea Parisului şi acum veniser s seă ă pun pe treab .ă ă— Vezi- i de drum, îi zise Ocquetonville lui Passavant.ţ— sta-i drumul meu!ĂPassavant v zu c Hermina din Valencienne era înşf cată ă ă ă

de cineva.— Mizerabile, zise el şi lovi.Spadele fur scoase la iu eal . Patru contra unul.ă ţ ă

Passavant urc nişte sc ri pentru a sc pa. Cei patru îlă ă ă înconjurar şi strigau cât îi inea gura: S moar ! S moar !ă ţ ă ă ă ă

Din mul ime se auzi un glas poruncitor:ţ— Jos armele! Şi se adres apoi lui Passavant: am v zută ă

totul. Sunte i un om curajos! Cel care poruncise atât deţ hot rât avea fa a acoperit de o cagul şi era escortat deă ţ ă ă doi solda i. Linişte, mai strig necunoscutul când v zu c ceiţ ă ă ă patru urlau.

— Domnule, v felicit. Dac î i cau i norocul, atunci deă ă ţ ţ mâine te aştept la palatul meu.

— Domnule, v mul umesc, dar eu, în ultimii ani... Spreă ţ regretul meu sunt nevoit s refuz aceast onorabil ofert .ă ă ă ă Ceea ce v pot spune este c v datorez via a.ă ă ă ţ

Aceste ultime cuvinte au fost adresate cu siguran şiţă noble e, în acest timp, cei patru se uitau buim ci i.ţ ă ţ

— Ia te uit ce polite uri!ă ţ— Parc n-am fi în Val d'Amour!ă— Bine, bine, dar cu ce drept necunoscutul ne-a cerut să

- 72 -

l s m jos armele?ă ă— Linişte! repet acesta. Cei patru se înclinar . Louisă ă

d'Orleans îşi scoase masca.— M-a i recunoscut, tinere cavaler.ţ— Domnule, v-am auzit numele pronun at de aceştiţ

patru... v pot spune eu... e c dac vreodat ve i aveaă ă ă ă ţ nevoie de mine...

— Bine, atunci al tur -te tovar şilor mei pentru a mă ă ă ă escorta pân ies din Cetate. Iar voi, se adres celor patru,ă ă lua i aminte! Şi ieşi înso it de gard şi de Passavant.ţ ţ ă Oamenii lui Jean Temerarul disp rur .ă ă

În strad , Passavant fu recunoscut de fata pe care oă salvase.

— Adio, eu m numesc Hermina!ă— Hai, nu te mai gândi la... Eşti frumoas ! P r seşteă ă ă

strada asta blestemat ; ar fi vrut s mai spun , şi această ă ă ă trist meserie.ă

— Adio, c pitane! Dumnezeu s te aib în paz ! Şi ea fugiă ă ă ă tinând strâns în mân b nu ul de aur.ă ă ţ

XXIBruscaille, Bragaille, BrancaillonCavalerul se dep rtase de ducele de Orleans, refuzândă

oferta de a sluji în casa acestuia. Îşi petrecu noaptea la crâşma lui Thibaud cunoscut sub numele „La scroafaă spânzurat ", care se afla chiar în fa a casei lui. Era o tavernă ţ ă celebr . Îşi c ut punga pe care Honoré i-o d duse odat cuă ă ă ă ă costumul, când ieşise din temni , îşi num r banii, şi-şiţă ă ă spuse:

— Deci, s-o lu m de la cap t cu via a! N-are niciun rost să ă ţ ă mai r mân la Paris, nu mai am pe nimeni. M voi duceă ă undeva, la ar şi, oricât ar fi de greu, voi fi un om liber, cuţ ă mintea şi cu bra ele libere, cu inima liber .ţ ă

Îşi împ r i în trei banii: o parte pentru a-şi reînnoiă ţ îmbr c mintea, alta pentru a-şi cump ra un cal şi ultimaă ă ă pentru mâncare. inu cont de toate cheltuielile pentru hranaŢ lui şi a animalului şi, pe deasupra, lu în calcul şi uneleă cheltuieli neprev zute. Ajunse la concluzia c i-ar ajungeă ă banii pentru şaizeci de zile. Dou luni, deci pentru a-şi faceă un rost. Era în data de 18 octombrie 1407 şi, la 18 decembrie, în prag de iarn , totul trebuia aranjat. Îşi urmă ă

- 73 -

bine planul, cel pu in la început aşa c , dup ce-şi lu haineţ ă ă ă şi un cal, p r si Parisul aruncându-se în necunoscut.ă ă

În pelerinajul lui îşi rec p t pofta de via . Avu însă ă ă ţă ă surpriza c dup dou zeci de zile dep şise cheltuielileă ă ă ă prev zute, uşa c , în urm toarele zece zile se afla din nou laă ă ă zidurile Parisului. Era 18 noiembrie 1407.

În absen a lui, dup întâmpl rile de la Val d'Amour, un altţ ă ă plan, cel al lichid rii sale şi a altor personaje, fusese pus laă cale. Cei patru care îl atacaser , Ocquetonville, Scas,ă Courteheuse şi Guines s-au prezentat la palatul Burgunzilor. Era o construc ie sumbr , cu ziduri înalte, înconjurate deţ ă şan uri adânci, Aici îşi avea sediul o garnizoan . Aici eraţ ă ascunz toarea lui Jean Temerarul. Când fratele lui Louis deă Orleans trecea prin apropiere, se îngrozea şi-şi spunea c deă acolo i se va ar ta moartea.ă

Jean îi primi imediat pe cei patru oameni şi constat că ă aveau fe ele stâlcite de furie şi de ur . Ocquetonville povestiţ ă şi când Jean Temerarul v zu ce rol are în toat întâmplareaă ă ducele de Orleans, p li.ă

— Prea mult! Nu voi mai suporta astfel de insulte!— Şi trebuie s o spunem c ne-a recunoscut, ştia bineă ă

cine suntem, groh i Scas.ă— Ba şi-a mai şi b tut joc de noi, când a v zut cruceaă ă

Sfântului Andrei!— Nu mai este respectat semnul casei de Burgundia?!

Gata cu pacea! tun şi fulger Jean. Între Orléans şiă ă Burgundia va fi un r zboi. Unul dintre noi e de prisos.ă

Îi cl n neau din ii de furie. Deschise o uş şi, urlând,ă ţă ţ ă chem :ă

— Bruscaille, Bragaille! Brancaillon!Cei trei intrar unul dup altul. Bruscaille era mic, sub ireă ă ţ

şi slab, Bragaille de talie mijlocie, iar Brancaillon era un vl jgan. Nişte ar t ri îmbr cate în mantale mari şi înc l ateă ă ă ă ă ţ cu ciubote l b r ate.ă ă ţ

Acum trei ani, Jean Temerarul îi scosese dintr-o înc ierare. Erau înfometa i, zdren uroşi şi înjurau de to iă ţ ţ ţ sfin ii. F r îndoial c salvându-i, le-a v zut el rostul înţ ă ă ă ă ă preajma lui. Îi angajase ca oameni de cas şi le d duse să ă ă fac acele treburi care cereau ochi ager, picioare iu i şi câtă ţ mai pu ine scrupule.ţ

Aduseser deja servicii, iar st pânul îi inea în mare stimă ă ţ ă - 74 -

pentru asta.Cei trei intrar salutând şi se aranjar , în flanc in fa a luiă ă ţ

Jean.— Bine, bine, spuse acesta când îi v zu c se mai înclină ă ă

înc o dat .ă ăAşteptau ordinele. Se întâmpl îns un incident ciudat.ă ă— Bine! îmi place de voi. Voi sunte i cei trei vii.ţLa auzul acestor cuvinte, aceştia fur cuprinşi de groaz ,ă ă

se uitar unul la altul. Bruscaille spuse:ă— Cei trei vii! Nu se poate, nu-i adev rat!ă— Cine spune c noi suntem cei trei, url Bragaille.ă ă

Minciun ! Minciun !ă ă— Numai s îndr zneasc , s îndr zneasc cineva s seă ă ă ă ă ă ă

lege de... tun Brancaillon.ăDucele încremeni.— Ce dracu v-a apucat? A i înnebunit!! Ce înseamn asta?ţ ă

spuse Jean examinându-i atent. Bruscaille, Bragaille şi Brancaillon tres rir , îşi şterser frun ile de sudoare.ă ă ă ţ

— Ia spune i voi tot, haimanalelor, relu ducele.ţ ă— Niciodat ! r spunse Brancaillon.ă ă— Mai bine moartea! ad ug Bragaille.ă ă— St pâne, s m ierta i! Aş putea s v adresez, înă ă ă ţ ă ă

numele meu, o rug minte? ceru Bruscaille.ă— Fie! Vorbeşte!— Ei bine, st pâne, aici suntem bine trata i, bineă ţ

îmbr ca i, bine hr ni i, bine pl ti i. Şi pe deasupra, ne maiă ţ ă ţ ă ţ trimite i şi în expedi ii care ne merg la suflet. Noi am preferaţ ţ s pierdem toate aceste privilegii decât...ă

— Decât ce?— Decât... decât s auzim, s ni se spun c noi suntemă ă ă ă

cei trei vii.— Nu-i aşa! se auzir glasul lui Bragaille şi al luiă

Brancaillon.— Drace, interveni Ocquetonville, atunci voi sunte iţ

mor i?ţ— Gata, spuse ducele de Burgundia. A i avut un momentţ

de tâmpenie! Numai c trebuie s m asculta i cu toată ă ă ţ ă aten ia, dr g laşii mei. De data asta este vorba de o misiuneţ ă ă grea. Trebuie s -mi g si i un om pe care nu ştiu nici cum îlă ă ţ cheam , nici unde st . Acest om m-a ofensat de moarte.ă ă Dac mi-l aduce i, mort sau viu, ave i o sut de scuzi. Şi, peă ţ ţ ă

- 75 -

to i dracii, s se ştie o dat c însemnul Burgunzilor este maiţ ă ă ă de pre decât cei trei crini ai casei de Orleans. Ocquetonville,ţ descrie-le în am nun ime pe nenorocitul de care este vorba.ă ţ

Acesta se supuse şi le prezent tot ce re inuse dină ţ înf işarea lui Passavant şi despre veşmintele lui. Îl maiăţ ajutar şi Courteheuse, Guines şi Scas.ă

— De ajuns! strig Bruscaille şi ochii îi scânteiau. Pe to iă ţ dracii la treab ! Toat via a mea m-am dat în vânt după ă ţ ă vân toare! În dou zile aducem prada.ă ă

— Am s -i pun mâna în gât, zise Bragaille.ă— Cu sta-l dobor! ridic Brancaillon pumnul lui uriaş.ă ă— Gata! la treab ! strig Jean Temerarul. Cei trei seă ă

înclinar şi plecar . Ocquetonville îi conduse pân la ieşire şiă ă ă le strig :ă

— Sta i! nu v-am spus unde trebuie s -l c uta i peţ ă ă ţ r uf c tor. În Cetate! Cei trei se oprir speria i. Tremurau.ă ă ă ă ţ

— S ieşim, totuşi!ăCând se aflar în strad în loc s o ia spre Cetate, seă ă ă

îndreptar spre Templu. Acolo printre casele rare, cunoşteauă o cârcium la care tr geau din când în când. Intrar chiar înă ă ă aceast crâşm , g sir o sal mai întunecoas , îşi scoaseră ă ă ă ă ă ă spadele şi le aşezar pe o mas .ă ă

— Ar fi trebuit s mergem şi mai departe, spuse Bragaille,ă cel mai prudent dintre ei.

— S-o-nghit apele Senei de Cetate nenorocit ! morm iă ă ă nec jit Brancaillon.ă

— Copii mei, interveni Bruscaille. O s r mânem aici vreoă ă trei zile. Asculta i-m pe mine. De avut o s aib un mort,...ţ ă ă ă unul care... s -i convin , s semene cu cel pe care nea trimisă ă ă s -l c ut m.ă ă ă

Str lucitul nostru st pân o s ne dea dublu decât ne-aă ă ă promis. Cât despre mersul în Cetate, mai bine s -mi taieă amândou mâinile.ă

— Iar mie şi picioarele!— Mie şi gâtul!S fi fost o idee fix ! To i trei v zuser de atâtea oriă ă ţ ă ă

moartea cu ochii, dar nu îndurau s aud ă ă „voi sunte i cei treiţ vii". Dac le propuneai s mearg în Cetate, f ceau stânga-ă ă ă ănprejur şi nu-i mai prindeai.

XXII- 76 -

Primul vuiet al furtuniiDup plecarea celor trei spadasini pe urmele luiă

Passavant, ducele de Burgundia se plimba nervos, m surândă salonul în sus şi în jos, prin fa a celor patru.ţ

— Ocquetonville spuse Jean Temerarul, ia comanda paznicilor şi ocupa i toate str zile care aduc la palat.ţ ă Repede, diavole, ce aştep i!ţ

Era bubuitura care anun a furtuna, r zboiul declaratţ ă ducelui de Orléans, c ci numai acesta avea dreptul să ă trimit oameni înarma i pe str zi.ă ţ ă

De dup o draperie o femeie auzea tot.ă— Scas, continu Jean, câ i c l re i avem?ă ţ ă ă ţ— Cinci sute, seniore.— S fie gata, urca i pe cai, preg ti i de r zboi. Scasă ţ ă ţ ă

plec .ă— Courteheuse, câ i oameni ne-au sosit la Melun?ţ— Trei mii, seniore.— Încalec , alearg la Melun şi s mi-i aduci de grab !ă ă ă ă

Plec şi Courteheuse.ă— Guines, câ i oameni au sosit la Fontainbleau?ţ— Trei mii, st pâne.ă— Zboar , ca vântul, şi s mi-i aduci!ă ăPlec şi Guines. în acea clip uşa se deschise şi uşierulă ă

un :ţă— Secretarul militar regal!— Bine, s intre! S vedem ce ne preg teşte nebunul!ă ă ă

Trimisul lui Charles al VI-lea, precedat de doi vale i, intr .ţ ăEra urmat de patru arcaşi, de la compania aflat la Saint-ă

Pol. Secretarul militar se înclin în fa a ducelui de Burgundia.ă ţ— Aştept!— Seniore, spuse acesta, regele m-a împuternicit s vă ă

fac cunoscut c a convocat Marele Consiliu la care vor luaă parte domnii prin i, prela ii, rectorul şi doctorii de laţ ţ universitate. Consiliul se va ine mâine, la ora nouţ ă diminea a. Majestatea Sa regele v face cunoscut s lua iţ ă ă ţ toate m surile pentru ca mâine s fi i prezent la Consiliu. Şiă ă ţ cu aceasta, seniore, da i-mi voie s m retrag, c ci am deţ ă ă ă f cut acelaşi anun şi ducelui de Berry şi-i departe castelulă ţ Winceste.

— Du-te, du-te, nu te re in! Un singur cuvânt, numai.ţ Care-i subiectul acestui Mare Consiliu? Ce se va discuta

- 77 -

acolo?— Se va discuta despre impozite...— A... zise Jean zeflemitor.— Despre luxul insolent al doamnelor de la curte,

denun at de c lug rul Jacques le Grand, în ultima luiţ ă ă predic .ă

— A, da, da!— Şi se va discuta despre mizeria nenorocitului de popor.

Ce le mai poate face pentru el!— Mizeria poporului, se mir Jean, dar secretarul militară

se înclinase şi, înso it de escorta lui, p r sise salonul. Jeanţ ă ă Temerarul îşi relu plimbarea nervoas , izbucnind în râs şiă ă strigând: mizeria poporului! înjura şi-l amenin a pe ducele deţ Orléans.

În acest moment, cea care ascultase dup draperie seă apropie de Jean şi îi puse mâna pe um r. Era Margareta deă Hainaut. Nu-şi pierduse nimic din mândria ei cu care îl întâmpinase la Dijon. Era numai ceva mai trist . Maiă îmb trânit . Visul ei de a-l cuceri pe propriul ei so nu şi-lă ă ţ împlinise. Îşi ducea via a departe şi numai când ducelui i seţ întâmpl ceva care-l amenin a, intervenea şi ea.ă ţ

R m sese frumoas , plin de virtu i şi când le vorbeaă ă ă ă ţ b rba ilor, le d dea sfaturi bune.ă ţ ă

— Dumneata, aici! Ai auzit? Auzi, s înl ture mizeriaă ă poporului!

— Te vei duce la Consiliu? întreb Margareta. Ce ai deă gând?

— În eleg. De data asta s nu m împiedici! Voi mergeţ ă ă acolo! Şi atunci, numai în sal s nu fii! M voi duce! M voiă ă ă ă duce în fruntea a cinci sute de cavaleri şi a şase mii de oşteni! O s vedem cine o s tremure!O s se vad cine-iă ă ă ă st pânul Parisului. Orléans sau Burgundia. Şi, urlând cuă furie, ad ug :ă ă

— Peste dou zile, doamn , Jean Temerarul, duce deă ă Bourgogne se va culca în palatul regelui, la Saint-Pol.

Ducesa l s capul în jos şi, pierdut , zise:ă ă ă— Ştiu c mai devreme sau mai târziu r zboiul cu Orleansă ă

va izbucni. Sper, pentru rege, pentru Valentina de Milano, pentru Paris şi pentru dumneata s pot înl tura nenorocirea.ă ă Dar ordinele pe care le-ai dat adineauri şi starea în care te afli nu-mi mai las alte resurse s te ajut decât ruga laă ă

- 78 -

Dumnezeu. Adio, plec!— Da, du-te, du-te, doamn ! Du-te şi te roag pentruă ă

prietena dumitale Valentina şi pentru nobilul ei so . Du-te!ţ— Am s m rog şi pentru dumneata! spuse Margareta cuă ă

demnitate. M voi ruga la Dumnezeu s te lase în via , să ă ţă ă nu te duc în ispit şi s r mâi în istorie ca un blestemat.ă ă ă ă

Şi Margareta se îndep rt .ă ă— Istoria! url Jean Temerarul. Ce-i asta, istoria! Nişteă

mizerabili de scribi ca Froissard sau Juvenal o scriu! Ce importan are ce se scrie despre mine când eu voi fi mort!ţă Eu trebuie s tr iesc! Via a este putere! Şi puterea o areă ă ţ cine şi-o ia, o are cel mai tare!

S fii rege... Visul lui Isabela ar fi fost realizat dac ... n-aşă ă fi fost slab... dac un tr d tor n-ar fi prevenit-o peă ă ă Margareta! Numai s dau de acest nemernic şi-i scot inimaă din piept cu mâinile mele!

Continu s se plimbe.ă ă— Ciudat! Plecasem din Paris hot rât s fac ce-mi ceruseă ă

Isabela. Nimeni nu putuse s ne asculte. Nimeni nu ştia ceă am hot rât şi, totuşi, de cum am ajuns la Dijon, am v zut că ă ă Margareta ştia totul. Cine s o fi prevenit! Undeva ună duşman m urm reşte! Unul puternic, iute, hot rât... peă ă ă care nu-l ştiu... Unul care poate lovi înc , în ultima clip !ă ă Continu s se plimbe b nuitor.ă ă ă

Trecuser doisprezece ani de când plecase la Dijon pentruă a-şi ucide so ia, ca astfel Isabela s poat ... Doisprezece ani!ţ ă ă Mult! Pu in! În to i aceşti ani nu-i ieşise din minte ideea c ,ţ ţ ă înaintea lui, spre Dijon, o închipuire, cineva alerga mai repede decât el...

— Dac Margareta n-ar fi fost prevenit , de mult eramă ă rege, împ rat, omul cel mai puternic din lume. Aş fi avut oă armat teribil , aş fi aşezat Curtea la Paris, la Dijon sau laă ă Liege, aş fi îngenuncheat Italia, Spania... aş fi fost Dumnezeu pe P mânt... aşa îmi ar tase Isabela... cum visase şi ea. Seă ă opri pentru câteva clipe şi din nou gândul chinuitor se arse.

— Isabela! Cât trebuie s m urasc ... Simt cum ar vreaă ă ă s m sfâşie! Ah, cât dreptate are!... Şi m iubeşte! încă ă ă ă ă m mai iubeşte! Din iubire, ur şi din ur , iubire! M voiă ă ă ă arunca la picioarele ei şi o voi implora, o voi convinge să revin , c ci for a sunt eu, for a de care are nevoie! Şi, de ceă ă ţ ţ n-aş iubi-o şi eu pe aceast femeie care m va face rege?!ă ă

- 79 -

Trebuie s fiu mai nebun decât regele de la Saint-Pol. Peă cine iubesc, oare! Mi-am pierdut capul dup tân ra aceeaă ă pentru care mi-aş da ducatul, speran ele, coroana luiţ Charlemagne... coroana pe care visez s mi-o pun pe cap...ă Unde eşti, Odette? De ce nu eşti aici s -l vezi plângând peă Jean Temerarul?

Era adev rat! Pr buşit într-un fotoliu, ducele plângea. Şi,ă ă f r îndoial , teribilul şi misteriosul surâs al fatalit iiă ă ă ăţ cânt rea greu în aceast scen , ca în acele poveşti tragiceă ă ă ale antichit ii p gâne, pres rate de inceste şi orori! C ciăţ ă ă ă inima lui Jean Temerarul b tea pentru Odette deă Champdivers... adic pentru Roselys, propriul lui copil.ă

Se ridic din fotoliu. Avea ochii înroşi i. Redeveni omulă ţ puternic.

— Fata asta va fi a mea! Am jurat! Ea îmi va apar ine înţ prima zi când voi fi rege. Rege! Iat cheia atâtor lucruri!ă Trebuie îns s o conving pe Isabela... s o fac instrumentulă ă ă puterii mele. S o conving de dragostea mea, dar pentruă asta, ea trebuie s vad în mine din nou omul puternic, omulă ă for ei. Trebuie s bag groaza în Paris, în Saint-Pol, în toatţ ă ă Curtea aceea plin de impostori. Şi pentru asta, primul peă care trebuie s -l lovesc, s -l dobor, este ducele de Orléans.ă ă

— La arme! strig ducele şi într-o clip fu înconjurat deă ă mul ime.ţ

Vale ii se precipitar . Unul îi aşeaz armura de o el.ţ ă ă ţ— Auzi, s facem ceva ca mizeria poporului s fieă ă

înl turat ... Da, da, o s-o-nl tur m!ă ă ă ăSe opri. Îi veni o idee!— Dac -i vorba de mizeria poporului, de ce n-aş fi euă

primul s vorbesc poporului despre mizeria lui? De ce s nuă ă fac din ei, din târgove i şi din s teni o armat , s devin maiţ ă ă ă întâi regele Parisului şi apoi regele Fran ei?ţ

Vale ii terminaser s -i aşeze armura de o el. Îi d dur oţ ă ă ţ ă ă sabie pe care şi-o fix la brâu. Greoi, ajunse la un peron deă unde putea s se aşeze în şa. Îşi trase viziera şi se întoarseă spre cei cinci sute de cavaleri:

— Mergem spre Cetate! Spre universitate! Le vom ar taă parizienilor c noi suntem singurii care-i ap r m! Mizeriaă ă ă poporului e prea mare!

La auzul ultimelor cuvinte, un murmur nedesluşit cuprinse mul imea.ţ

- 80 -

— Linişte! Asculta i-l pe duce!ţ— Mizeria, ştim noi de unde vine! Cel care ne st pâneşteă

nu se mai satur ! Nu vom avea niciodat atâ ia bani pentruă ă ţ a pl ti poftele ducelui de Orléans.ă

De abia acum în eleseser cavalerii. Îşi şi imaginau ceţ ă b t lie cumplit îi aştepta.ă ă ă

— şi nu e tot! relu Jean. Orleans nu se mul umeşte s fieă ţ ă st pânul neruşinat, destr b latul avid s ridice mereuă ă ă ă impozitele. Pe deasupra a insultat un duce de Burgundia. Patru dintre oamenii noştri, purtând crucea Sfântului Andrei, din porunca lui au fost dezonora i. Dezonora i cu ajutorul lui,ţ ţ în prezen a lui!ţ

Se auzir strig te de furie, amenin ri, înjur turi murdare.ă ă ţă ă— La lupt ! strig Jean Temerarul, la lupt !ă ă ăV zduhul se umplu de ropotele cailor şi de z ng nitulă ă ă

armurilor.Acesta a fost începutul r zboiului dintre nobilii deă

Armagnac şi cei din Burgundia.Când v zu izbucnit focul, Passavant se gândi c el fuseseă ă

scânteia care-l aprinsese.

XXIIIFiica lui Jean TemerarulDou mari artere, erau pline de oameni în tot ceasul zilei:ă

Saint-Martin şi Saint-Denis. Jean Temerarul îşi concentra trupele chiar pe aceste str zi. Cum ajunse în Saint Martin îşiă ridic casca s -l recunoasc toat lumea. Mergea singură ă ă ă înaintea cavalerilor pentru a ar ta cât încredere are înă ă locuitorii Parisului. La trei paşi în urma lui vale ii duceauţ drapelul casei de Burgundia. Din când în când spunea mul imii:ţ

— E prea mult mizerie pe capul bietului popor! Să ă înl tur m aceast mizerie!ă ă ă

În spatele lui banda de lupi fl mânzi era gata de masacru.ăLa vederea drapelului provinciei Burgundia sau a crucii

Sfântului Andrei, trec torii o luau la fug , femeile ipau deă ă ţ spaim , por ile se trânteau. Câteva ferestre se deschiser ,ă ţ ă câ iva copii se hazardaser s ias şi abia într-un târziuţ ă ă ă târgove ii avur curajul s -şi fac apari ia în strad .ţ ă ă ă ţ ă

— Dumneavoastr ine i cu noi, duce?ă ţ ţ— Da, da, fie binecuvântat Sfânta Fecioar ! Gata cuă ă

- 81 -

luxul neruşinat! Destul cu impozitele prin care se suge şi sângele bietului popor!

Curând se formar grupuri, grupuri de târgove i şi, într-ună ţ timp, mul imea inund strada: b rba i, femei, copii, mii deţ ă ă ţ bra e ridicate la auzul unui singur cuvânt: La arme!ţ

— S termin m cu mizeria poporului!ă ă— Tr iasc ducele de Burgundia!ă ăCând Jean se întoarse la palat, Parisul era al lui. Nu pentru

c locuitorii îl preferau, ci pentru c mizeria era atât de mareă ă c ar fi ieşit în strad pentru oricine ar fi pronun at acestă ă ţ cuvânt. Impozitele erau insuportabile. Orice ar fi f cută pentru a sc pa, a-l r sturna pe cel pe care, acum erau siguri,ă ă se face vinovat de mizeria lor.

O singur zi îi trebui lui Jean s -şi câştige popularitatea înă ă Paris. Noaptea oraşul fierbea. Marinarii de pe Sena, m celarii, t ietorii în piatr , alte corpora ii îşi uimiseră ă ă ţ ă delega ii la casa de Burgundia şi-l asigurar pe duce cţ ă ă poporul este gata s ia cu asalt palatul ducelui de Orleans.ă

Jean Temerarul era mul umit. Îi reuşise! într-un singurţ caz, ceva nu i se p ru în regul . Un anume Jean Cabache,ă ă şeful unei delega ii îi d du de gândit şi deja se întreba cumţ ă s fac s -ntoarc aceşti lupi în bârlogul lor.ă ă ă ă

Şi, din nou, ura împotriva ducelui de Orléans îl f cu s nuă ă dea înapoi şi-i ceru lui Cabache s nu se abat de la...ă ă direc ia revoltei mul imii.ţ ţ

Delega ii se retr sese promi ând s nu întreprind nimicţ ă ţ ă ă f r o porunc de la duce.ă ă ă

A doua zi, cu cinci sute de cavaleri ducele ieşi din nou pe str zi. Din nou fu aclamat. Jean Temerarul nu-şi mai puseseă ura.

Seara ajunser şi cei şase mii de oameni, în frunte cuă Courteheuse şi Guines şi înconjurar Saint-Pol. În fiecareă cas erau g zdui i cu pl cere şi onoare noii veni i.ă ă ţ ă ţ Entuziasmul se stinse abia seara când, în oraş, ap ru oă veste. O veste care ajunse şi la urechile ducelui. O veste care, acestuia nu-i inspira prea mult încredere:ă

Fugise regina! Se refugiase la castelul Beau te, pe Marna şi se preg tea s treac grani a în Germania. Planul lui Jeană ă ă ţ Temerarul nu mai era bun. El contase pe regin . Dorea s -iă ă arate for a. Pentru ea ridicase Parisul. Cine r mânea în loculţ ă ei? El r mânea şeful rebelilor, singurul lor şef şi nu mai aveaă

- 82 -

nimic de ales decât şansa înşel toare a unui r zboi civil.ă ăDucele de Berry se retrase la castelul Wincestre,

r mânând fidel crezului lui de a merge pe c i ocolite şi de aă ă manevra abil.

S ne mai amintim c to i erau înrudi i: ducele de Orleansă ă ţ ţ era frate cu regele, ducele de Berry era unchi dinspre tat ală lui Louis de Orleans. Jean Temerarul, nepotul regelui Jean cel Bun, era v rul regelui Charles al VI-lea.ă

Ce familie! Numai ur devorant , r zboaie, ambi iiă ă ă ţ nem surate de parc ar fi fost o ras blestemat !ă ă ă ă

În aceast cuşc de fiare s lbatice, o singur fiin eraă ă ă ă ţă mai aparte: ducele de Bourbon, fratele so iei lui Charles al V-ţlea şi, deci, unchiul dup mam al regelui Charles al VI-lea.ă ă Într-o zi cineva îi spusese c ar putea, cu autoritatea luiă moral recunoscut de toat lumea, s aranjeze lucrurile, să ă ă ă ă evite nenorocirile dac ar accepta s se amestece înă ă evenimente ceva mai hot rât. Ducele ezitase:ă

— Cum mai fieb şi se devoreaz între ei! Poporul cere să ă aib şi el un loc sub soare. B rba ii stau numai în r zboaie.ă ă ţ ă Ura, ambi ia, despotismul macin totul. Oamenii de la curte,ţ ă oştenii, târgove ii, s tenii se vor înfrunta cât vor tr i. De ceţ ă ă s fie împiedica i?! Asta parc le face via a mai pl cut ... Iaă ţ ă ţ ă ă las -i în plata Domnului!ă

S fi fost ducele de Bourbon numai un egoist rafinat!ăLouis de Orleans, uimit de ce se întâmpla la Paris, începu

s -i admire pe Jean Temerarul şi avu ideea s se declareă ă al turi de mul ime, pentru cauza ei. Nu-i trecuse ideea aşa,ă ţ din cer, prin capul lui de brut . Urm rise cu aten ie mişcareaă ă ţ ducelui de Berry. Acesta închisese toate por ile de la Saint-ţPol, pusese pe metereze cazane pline cu ulei care urmau să fie aprinse la timpul potrivit, în es turnurile cu arbalete,ţ ă puse arcuri pe toate crenelurile zidurilor de împrejmuire şi, în sfârşit, în interiorul zidurilor aduse o armat de patru miiă de oameni c reia i se distribuise l ncii, topoare, s ge i,ă ă ă ţ halebarde.

Ce lovitur pentru Jean Temerarul! Atunci se gândi c ar fiă ă bine s ştie ce fac cei care urmau s se adune în Mareleă ă Consiliu. Afl îns c regele, din motive de s n tate,ă ă ă ă ă amânase adunarea pentru prima zi din noiembrie. Până atunci, por ile de la Saint-Pol vor r mâne închise.ţ ă

Tot atunci anun public ca pân la întrunirea Mareluiţă ă - 83 -

Consiliu perceptorii s nu îndr zneasc s se arate.ă ă ă ăJean Temerarul era disperat. Planul lui de a lua cu asalt

Saint-Pol c zuse. Vicleanul Louis de Orleans i-a dejucat totul.ă Şi nu terminase cu surprizele! Locuitorii Parisului îşi d dură ă seama c ceva le sc pa, ceva trena. Sc paser pe momentă ă ă ă de impozite, dar mul i începur s b nuiasc pe ducele deţ ă ă ă ă Bourgogne de tr dare. Cei de la Hale şi marinarii înc nuă ă d deau înapoi. Locuitorii oraşului care g zduiser solda iiă ă ă ţ aduşi de duce îşi pierduser îns r bdarea. Acum îi g seauă ă ă ă pe oşteni insuportabili, be ivi. Jean Temerarul trebui s -iţ ă scoat în afara Parisului.ă

La întâi noiembrie înc nu se ştia nimic despre ducele deă Berry, retras la Wincestre şi nici despre regina Isabela, disp rut , se auzea, cu prin ul moştenitor...ă ă ţ

Noaptea, Jean Temerarul aduse în oraş şase mii de oameni şi îi dispuse pe str du ele din apropiere de Saint-Pol.ă ţ Cei cinci sute de cavaleri se postar pe strada Saint-Antoine.ă La adunarea Consiliului, sosi înconjurat de o mic escortă ă chiar în momentul în care rectorul şi savan ii de laţ universitate treceau podul care ducea în castel.

Ducele intr dup ei şi, observând c turnurile erau plineă ă ă de s ge i, spuse unui c pitan de la curte:ă ţ ă

— Ai face bine s fii mai atent! Damna ii Parisului auă ţ inten ii rele! Pentru ap rarea regelui te pot ajuta. S ap r mţ ă ă ă ă intrarea, tr iasc regele!ă ă

Oamenii din Saint-Antoine, care-l auziser , strigar , laă ă rândul lor: Tr iasc regele! C pitanul nici nu apuc să ă ă ă ă în eleag prea multe pân când bravii cavaleri se şi postarţ ă ă ă pe pod, la por i şi pe lâng zidurile de la intrare.ţ ă

— C pitane, suntem la ordinele tale!ăC pitanul în elese c a fost tras pe sfoar . Oameniiă ţ ă ă

ducelui erau acum st pânii intr rii, deci st pânii Saint-Pol-ă ă ăului şi deja vedea avansând pe aici avangarda celor şase mi de oameni ai lui Jean Temerarul.

— Mi-am pierdut onoarea zise el sfârşit şi intrând precipitat într-un salon îşi înfipse pumnalul în inim .ă

În marea galerie a palatului regal domneau confuzia şi g l gia.ă ă

Rectorul citea un frumos discurs despre mizeria poporului, regele era întunecat şi tremura, ducele de Orleans îşi ciulea urechea la ce se întâmpla afar şi, când dori s ias , un zidă ă ă

- 84 -

de oameni, to i din slujba Casei de Burgundia, îl oprir :ţ ă— Nu se trece!Jean Temerarul ardea de ner bdare. Când veniă

Ocquentonville şi-i spuse ceva la ureche, Saint-Pol era deja ocupat. Totul era p zit. Garnizoana tr dase şi se preda.ă ă

— În sfârşit! zise Jean.— Sunt pierdut! exclam Orléans.ăJean Temerarul pornise spre rege şi v zu cum ducele deă

Orléans îşi ridica mâinile pierdut. Atunci, o uş se deschise şiă ap ru Odette de Champdivers. Când se deschiseseră ă lucr rile Consiliului, era în apartamentele ei de undeă urm rise totul. O apucase durerea când îl v zuse pe Saitanoă ă intrând în salon. Cum ap ruse acolo, pe unde p trunsese, şiă ă ce urm rea? erau întreb rile care o fr mântau şi se hot râseă ă ă ă s nu mai piard nicio secund .ă ă ă

— Cine eşti? întreb nervoas Odette.ă ă— Un prieten al regelui, r spunse Saitano sau ca s suneă ă

şi mai exact, un duşman al duşmanului regelui.— Şi ce vrei? relu Odette apropiindu-se de un cioc nelă ă

pentru a lovi în mas şi a chema, astfel, personalul.ă— L sa i-l jos, spuse Saitano şi în elese c fata sosise să ţ ţ ă ă

apere sau mai degrab s arate cum trebuie salvat regele.ă ăOdette îşi recâştig aerul calm. Spui c ai aici ună ă

duşman?— Da, duşmanul regelui.— Ce i-a f cut?ţ ăSaitano o iscodi pe Odette cu şi mai mult r utate.ă ă— Dumneavoastră, ap s el, pot s v spun. Cred că ă ă ă ă

dumneavoastră trebuie s-o spun. Îl ur sc şi, după ă doisprezece ani, spun asta cu glas tare, îl ur sc pentru că ă atunci m-a f cut caraghios, iar eu sânt un... savant. Îl ur scă ă pentru c m-a tratat ca pe un lacheu mizerabil.ă

— Ce i-a f cut?ţ ă— M-a p lmuit, spuse Saitano calm, acest ins, acest laşă

care a ridicat mâna asupra mea, ştiind c nu-i pot r spunde,ă ă acest om care adesea m-a f cut s nu dorm, acesta este ună ă nobil şi eu nu pot s -l atac direct. L-am mai urm rit, i-amă ă mai t iat eu calea, m crede i?ă ă ţ

— Da, spuse Odette, dar în glasul dumitale este o ură care-mi provoac nelinişte.ă

— Asculta i! îl iubi i pe rege, nu-i aşa?ţ ţ- 85 -

— A fost bun, generos cu mine. A salvat... dar se opri aici, despre asta nu trebuia s vorbeasc . Da, îl iubesc pe rege!ă ă Este un om care nu face decât bine... Eu l-am sf tuit s facă ă ă ceva pentru poporul sta.ă

— M îndoiesc, zise Saitano.ă— Ascult , m cunoşti?ă ă— De mult... Şi pe dumneavoastr v urm resc pas cuă ă ă

pas pentru c , într-o zi, s-ar putea s am nevoie deă ă dumneavoastr , dar, o s vede i asta mai târziu...ă ă ţ

Odette tres ri. Era revolt tor!ă ă— Ei, domnişoar , nu v fie team şi nu v sup ra i! Să ă ă ă ă ţ ă

continu m! Dac îl iubi i pe rege înseamn c trebuie s -lă ă ţ ă ă ă urâ i pe cel care vrea s -l ucid .ţ ă ă

Odette albi sim ind c acest om ar putea avea dreptate.ţ ă— Nu ur sc pe nimeni! Dar dac ar fi, cum zici, cinevaă ă

care vrea s -i fac r u celui care m-a tratat ca pe copilul lui,ă ă ă care m-a eliberat... atunci...

— Eliberat?— S nu vorbim de asta! Spune-mi numele celui care-iă

duşmanul regelui, ceru Odette.— Cel care vrea s -l omoare, vre i s spune i, care-iă ţ ă ţ

preg tit fac asta acum. Este Jean de Burgundia, cel ce seă ă mai numeşte Jean Temerarul. În clipa asta regele şi sfetnicii lui sunt în salonul are, nu-i aşa? Ducele de Orléans, oamenii cei mai credincioşi ai regelui, to i sunt acolo. Ei, bine, to i vorţ ţ c dea în aceeaşi plas , într-o or regele Fran ei nu se va maiă ă ă ţ chema Charles. Nu crede i? Crede i c Saint-Pol este bineţ ţ ă p zit? Ei, bine, ia uita i-v ! Ce vede i la intrare?ă ţ ă ţ

— Steagul Casei de Burgundia, murmura Odette. Ah, e adev rat!ă

— Dincolo, ia privi i dincolo!ţ— Mii de oameni. Saitano începu s râd .ă ă— Numai dumneavoastr îl mai pute i salva pe rege.ă ţ— Cum? Spune repede, cum?— Sunte i gata s o face i?ţ ă ţ— Da.— Ei, bine, intra i în sala Consiliului. Nu v uita i laţ ă ţ

nimeni, în elege i, merge i direct la ducele de Burgundia şi...ţ ţ ţ îi surâde i.ţ

— S -i surâd tr d torului?ă ă ă— Trebuie, dac vre i s -l salva i pe rege, trebuie. Îiă ţ ă ţ

- 86 -

surâde i şi-i spune i exact ce v zice în clipa asta inima:ţ ţ ă „Orice i s-ar întâmpla regelui, nu te voi iubi niciodat ...".ă

Odette era întruchiparea inocen ei. Dar în elesese foarteţ ţ bine aceste vorbe, rosturile lor.

— În câteva clipe, Jean Temerarul îşi va introduce oamenii lui în Sala Consiliului şi atunci, un alt Consiliu se va ine.ţ

— Dumnezeule!— Ce a f cut Pepin de Heristal? Aduce i-v aminte!ă ţ ă— Bine! Hai, condu-m ! Şi Saitano o conduse pe Odetteă

pe c i ocolite, prin coridoare pe care le ştia bine, pân la uşaă ă pe unde intrase regele.

Odette intr f r s ezite.ă ă ă ă„Du-te, hai, du-te îi spuse Saitano. Hai, Odette de

Champdivers... hai Roselys... zâmbeşte-i lui Jean Temerarul... tat l t u. Tu ai s mi-l aduci aici pe sta!"ă ă ă ă

Jean o z ri. Îi ieşi în cale. Ea zâmbea. Jean r mase deă ă piatr . Mâna lui, ridicat , c zu încet. Ordinul pe care trebuiaă ă ă s -l dea nu-i mai ieşi din gur ... Odette murmur :ă ă ă

— St pâne, ce vrei s faci? Cel care îl va atinge pe regeă ă nu-l voi iubi niciodat !ă

— Ce spui?!Odette îns se întoarse spre rege şi ar tând spre duceleă ă

de Burgundia, spuse:— Sire, iat un duce credincios care, dac va fi nevoie să ă ă

te apere, o va face!— Sire, strig Jean, este purul adev r!ă ăStrig tul îi sc pase. îmb tat de ceea ce crezuse c poateă ă ă ă

s în eleag din vorbele Iui Odette, uitase de ur , deă ţ ă ă r zbunare, de ambi ii şi... o contempla pe tân r . Ea seă ţ ă ă urcase pe o estrad şi, apropiindu-se de tron, puse mâna peă um rul regelui, f r grija regulilor de protocol. Nici nu le ştiaă ă ă de altfel. Se îndrept spre duce şi, cu c ldur , spuse:ă ă ă

— Mul umesc, seniore. A i vorbit ca un adev rat gentilom.ţ ţ ăDucele se înclin şi-şi zise:ă— Este a mea!Louis de Orleans asistase la aceast scen f r să ă ă ă ă

în eleag .ţ ăAvu impresia c a sc pat de la moarte. Jean Temerarul seă ă

îndrept cu ur spre oamenii lui şi d du ordin luiă ă ă Ocquetonville s evacueze Saint-Pol. Lovitura eşuase,ă oamenii credincioşi regelui se urcaser pe estrad . O clipă ă ă

- 87 -

d duser impresia c va începe m celul dar, nu mai eraă ă ă ă posibil şi pericolul fusese înl turat. St teau acolo, unul lângă ă ă altul, palizi şi ascultau discursul rectorului f r s în eleagă ă ă ţ ă ceva.

Din toate acestea, regele nu v zuse nimic. Nu ştia niciă m car oamenii ducelui de Burgundia ocupaser palatul.ă ă Când Odette pusese mâna pe um r, semnele crizeiă ap ruser . Otrava demen ei ac iona.ă ă ţ ţ

Era otrava pe care Saitano i-o d duse reginei în noapteaă zguduit de furtun .ă ă

XXIVÎmp carea lui Jean Temerarul cu ducele de OrleansăDin tot ce se întâmplase, fuga reginei era cel mai de

în eles eveniment. Timp de cincisprezece zile doctorii îlţ îngrijir pe rege f r nici cel mai mic succes. Nici Odette nuă ă ă ap ruse, fiind ea îns şi cuprins de o febr violent înc dină ă ă ă ă ă ziua în care Saitano ajunsese pân în apartamentul ei şi,ă pentru o clip , îi atinsese mânaă

În acest timp, Louis de Orleans înt ri garnizoana la Saint-ăPo1. Lec ia fusese crunt . Înl tur patru c pitani, concedie oţ ă ă ă ă jum tate de companie, trupul c pitanului care se sinuciseseă ă îl spânzur la poart .ă ă

Îl preocupa îns fuga reginei. Avu ideea s viziteze elă ă însuşi palatul reginei, dar por ile erau ap rate straşnic şiţ ă Bois-Redon îi r spunse scurt:ă

— Am porunc s nu deschid pân la întoarcereaă ă ă Maiest ii Sale.ăţ

— Nici fratelui regelui, strig ducele de Orléans.ă— Nici!O astfel de tentativ eşua la castelul Beauté. Laă

Ninchestil, unde ducele de Berry se retr sese, via a îşi reluă ţ ă cursul de îndat ce calmul reap ruse în via a Parisului.ă ă ţ Ducele ieşi din castel şi-şi relu intrigile.ă

La 15 noiembrie nimeni, nici regele, nu avea înc dreptulă s intre în palatul reginei r mas liniştit, pustiu.ă ă

Se l sase seara. În sala Theseus se aflau o mas , două ă ă fotolii, un platou pe care se g seau dulciuri şi pr jituri.ă ă

Isabela de Bavaria sta tol nit într-un divan ridicat dină ă piei de s lb ticiuni puse una peste alta şi o mângâia peă ă Imperia. Deodat s ri ca ars .ă ă ă

- 88 -

— Orléans, Berry, Burgundia! Cu cine s încep?!ăLâng ea, o cravaş pe care o folosea din când în când,ă ă

c ci Imperia trebuia st pânit .ă ă ă— Orléans, Berry, Bourgogne! Cu cine s încep? Reginaă

trase furios de ureche s lb ticiunea.ă ă— Sup r -te, hai, enerveaz -te! O zgârie cu unghiile.ă ă ă

Animalul începe s bat puternic din coad . Isabela se ridică ă ă ă şi-i ceru fiarei:

— Aici. Imediat, aici!Un r cnet zgudui pere ii. Tigresa încerc s dea înapoi.ă ţ ă ă— Aici! repet regina. Dac nu m sup r!ă ă ă ăImperia se trase într-un col , îşi scoase ghearele, şi seţ

preg ti s atace... Într-o clip Isabela ajunse deja lâng ea,ă ă ă ă cu cravaşa în mân . O lovi s lbatic peste bot.ă ă

— Îndr zneşte, numai, îndr zneşte s m atingi! Culc -te!ă ă ă ă ă Culc -te şi cere iertare!ă

O nou lovitur şi fiara se aşez docil pe lespezile deă ă ă ă piatr .ă

— Nu trebuie s iert nimic! strig Isabela. Imperia seă ă potolise şi acum scotea un fel de geam t.ă

— Ei, acum te-am iertat! şi o s rut pe botul cald şi fioros.ă ă— Orléans, Berry, Burgundia! Cu cine s încep? Pe to i treiă ţ

îi vreau mor i, dar care va fi prima victim , doamne? Amţ ă crezut o clip c acest Jean... Ce nebun am fost! Exist ,ă ă ă ă oare, b rba i care s în eleag şi s îndr zneasc ! Unulă ţ ă ţ ă ă ă ă singur m car, este unul, demn de dragostea mea? Dac aşă ă şti c exist l-aş c uta eu, peste tot. Iar cu ştia trei... Da,ă ă ă ă trebuie s r mân singur . Am s -i arunc unul asupraă ă ă ă celuilalt. Cu cine s încep? Lu trei pr jituri şi le aşez peă ă ă ă covor. sta-i Berry, sta-i Orléans, sta-i Burgundia. Imperia,Ă ă ă acum tu alegi! Fiara veni, le adulmec şi înghi i una.ă ţ

— Orléans! strig Isabela. Cu tine încep! Bravo, ai f cută ă cea mai bun alegere! Fratele regelui, mai întâi...ă

B tu în uş . Bois-Redon era la post.ă ă— Vine?!— Vine, r spunse Bois-Redon. Iat -l!ă ăIsabela deschise o alt uş pe care disp ru Imperia. Înă ă ă

apartament ap ru ducele de Burgundia. Isabela îi f cu lemnă ă s se aşeze.ă

— Ei, bine, nu regina te-a chemat aici, ci Isabela. Acea femeie care te-a primit şi acum doisprezece ani la cap tulă

- 89 -

sc rilor, cea care i s-a p rut atunci ca o zân , cea care i-aă ţ ă ă ţ spus c te iubeşte, cea care i-a promis coroana. Cea c reiaă ţ ă i-ai spus, înainte de a pleca la Dijon, unde trebuia s o uciziă pe Margareta:

— Accept! Deci, nu te obosi cu eticheta, aşeaz -te!ăAtacul era cumplit.Livid, cuprins de groaz , ducele z ri pe Bois-Redon careă ă

asculta.— Doamn , este omul sta aici! Vre i s m pierde i?ă ă ţ ă ă ţ— Bois-Redon ştie vechea noastr poveste. Ştie multe. Nuă

tace el mai mult decât tigresa mea, nu-i aşa c pitane?ă— Da, Majestate!— Ca şi Imperia nu vede, nu aude şi nu în elege decât ce-iţ

ordon eu.Jean Temerarul se ridic .ă— Aşeaz -te! porunci Isabela. S nu te mai preocupeă ă

Bois-Redon care nu-i aici decât pentru a-mi face mie capriciile. Ca şi Imperia!

— Da, Majestate, gr i Bois-Redon.ă— Şi dac i-aş cere, viteazul meu tigru, s - i sco iă ţ ă ţ ţ

ghearele? Bois-Redon f r s scoat o vorb duse mânaă ă ă ă ă la pumnal.Ducele f cu un gest din care se putea în elege c ară ţ ă

prefera s fie ucis decât s se apere de un netrebnic.ă ă— Chemat de Isabela ar fi trebuit s m îndoiesc c vină ă ă

pentru... cutez Bois-Redon.ă— Ce! strig regina. Ieşi afar ! Cine i-a permis! Afar şiă ă ţ ă

s nu te mai ar i pân nu i-oi porunci eu!ă ăţ ă ţBois-Redon ieşi. Isabela se întoarse spre duce:— Aşeaz -te! S ştii c am avut o sut de ocazii s teă ă ă ă ă

ating. Dac aş fi vrut, de mult i-ar fi pierit numele.ă ţ— Ar putea s fie adev rat. Dac am acceptat s vin aiciă ă ă ă

f r escort este pentru c am avut încredere. Nimeni nuă ă ă ă ştie unde sunte i. Lumea v crede departe, dumneavoastrţ ă ă sta i liniştit în palat. Nimeni nu ştie c am venit aici. Dacţ ă ă ă aş fi omorât, nu s-ar şti nici unde îmi este cadavrul. Şi, totuşi, am venit. S m dezvinov esc, s v spun ceea ceă ă ăţ ă ă nu şti i, s v spun...ţ ă ă

— De când ai ajuns la Dijon şi ai v zut-o pe so iaă ţ dumitale, prevenit deja, de ce puseser m la cale amândoi,ă ă am ştiut, am aflat totul imediat.

- 90 -

Jean r mase încremenit. Regina continu .ă ă— Te-am iertat... şi, uite, eşti viu. Ceea ce nu ti-am iertat

este c nu ai venit la mine. Când ai crezut c ai pierdut totul,ă ă în loc s mergi s te ba i cu Baiazid, trebuia s te întorci laă ă ţ ă Saint-Pol şi, împreun , am fi f cut un alt plan. De asta amă ă inut s vii, s - i spun acest lucru. Şi înc ceva.ţ ă ă ţ ă

Isabela se ridic , lu un dosar... tremura.ă ă„Credeam c o uitasem! Credeam c o iubesc pe tân raă ă ă

aceea, Odette. Acum îmi dau seama c am iubit-oă întotdeauna pe Isabela...".

Ducele se înşela.— Doamn , bolborosi el, a fost greşeala vie ii mele.ă ţ

Regret de o mie de ori!— Mai am ceva s - i spun, duce. De când te-ai întors, mă ţ ă

ocoleşti. De ce? Şi acum încearc s vezi în închipuireaă ă dumitale frumoasele de la Curte, târgove ele şi t r ncile peţ ă ă care le-ai cunoscut.

Bun! Dup asta uit -te la mine!ă ă— Doamn , înnebunesc, nu v juca i cu mine!ă ă ţ— Nu sunt, nu am şi eu frumuse ea mea? Am orgoliulţ

meu îi orgoliul meu e frumuse ea mea. Ştiu c nimeni nu eţ ă mai frumoas decât mine. Ştiu. De aceea, întreb, de ce mă ă ocoleşte Jean de Burgundia... Se înfierbântase şi, probabil, era sincer .ă

— M întreba i de ce v ocolesc? Isabela, am suferit, amă ţ ă plâns, da, am plâns... Şti i de ce v-am ocolit? Se spune c ...ţ ă

— Ce se spune?— ... c ducele de Orléans... Isabela se scutur de râs:ă ă— ...c fratele regelui a avut favorurile mele! Aşa-i, cumă

s poat sc pa regina de clevetiri...ă ă ă— Doamn !ă— Ştiu! Ducele de Orléans, Helion de Lignac, ducele de

Berry, Savoisy, Coucy, Châtillon, Capeluche, chiar şi despre sta... se zice...ă

— Iertare, doamn , zise Jean Temerarul.ă— Iat îns ce nu se spune. Nu se spune c Isabela deă ă ă

Bavaria nu a iubit decât un singur b rbat în via a ei, ună ţ b rbat c reia i-a oferit singur inima, c acest b rbat laş şiă ă ă ă ă mincinos a fugit dup ce-i jurase, chiar mai mult, îi deveniseă complice, şi c de atunci Isabela este o... v duv . I s-a f cută ă ă ă grea . Detest b rba ii încât dac ar trebui s -şi caute unţă ă ă ţ ă ă

- 91 -

amant, l-ar c uta printre s lb ticiuni.ă ă ăJean îngenunche:— Omoar -m !ă ă— Ridic -te!ăEra punctul final al unei mari artiste de tragedie.— Orléans, ai spus? Aşa se zice! Vreau ca omul sta să ă

piar .ă— Orléans este duşmanul meu de moarte, spuse Jean.— Iubitul meu! Bine, i-l dau.ţ— Oh, dac s-ar putea... jur c ...ă ă— Nu jura! Eu nu-l ur sc. Este suficient c -l ur ştiă ă ă

dumneata, el este duşmanul dumitale. Deci este şi al meu. Între voi şi mine s nu mai r mân nimeni. Îl b nui peă ă ă ă Orleans, bine, s piar Orleans. Ia seama! Nu vorbescă ă aiurea! M obligi s condamn un om, ÎI condamn. Dumneataă ă va trebui s execu i sentin a, dar dac şi de data asta daiă ţ ţ ă înapoi, dac - i va fi team ...ă ţ ă

— Louis de Orléans va muri, url Jean Temerarul. Isabelaă îl cercet cu aten ie.ă ţ

— Da, s cad ducele de Orléans pentru c i s-a pus înă ă ă ţ cale... pentru c îl ur şti... şi ai grij , s nu dai de b nuit!ă ă ă ă ă

— În eleg, spuse Jean Temerarul. Totul va fi împlinit f rţ ă ă s apar nici eu, nici cineva dintre ai mei...ă

— Şi pentru c nimeni s nu b nuiasc , da, c Orléans aă ă ă ă ă c zut de mâna unuia din Casa de Brabant, mai întâi vă ă împ ca i în fa a lumii şi apoi, imediat, lovitura. Mai mult.ă ţ ţ Parisul s te considere ca un salvator! Recent, ai jucat foarteă bine acest rol. Continu ! Cum întreg Parisul ştie c suntă ă plecat , ei bine, dumneata vei fi acela care... vei readuce peă regin la Saint-Pol. Am s plec în secret la castelul Beauté. Eă ă mar i. Vineri vii cu o mic escort şi... m readuci la Paris.ţ ă ă ă

Isabela îl fix cu o privire de moarte.ă— Vezi, m las în voia dumitale!ăÎn s pt mâna care trecuse, episcopul de Liége trimiseseă ă

trei mii de oameni, ducele de Savoia, opt mii... Brusc, to iţ aceşti oameni f cur cale întoars . Dup o slujb , în fa aă ă ă ă ă ţ unei imense mul imi, pe câmpia de la Pré-aux-Clercs, duceleţ de Burgundia şi ducele de Orléans, pe icoana Sfintei Fecioare îşi jurar ... ă dragoste şi fr ie! ăţ Parisul fu zguduit de acest eveniment. Şi, înc de unul, petrecut în acelaşi timp:ă reîntoarcerea reginei, adus de Jean Temerarul.ă

- 92 -

XXVÎntoarcerea cavalerului PassavantJean Temerarul f cu manevra pe care i-o poruncise reginaă

îns şi:ăÎn loc s mearg la castelul Beauté-sur-Marne a luată ă

direc ia Vincennes. Aceast schimbare se petrecea chiar înţ ă ziua în care cavalerul Passavant ajunsese la por ile capitalei.ţ

În luna lui de h l duial prin Ile de France, Valois,ă ă ă Picardia, Normandia, Passavant se schimbase mult, numai era omul ieşit de ta Huidelonne. Gustul libert ii îi purtaseăţ paşii prin hanuri şi crâşme; nu ocolise mesele copioase, vinul fin şi mânc rurile gustoase, astfel încât punga lui se goliseă prea repede. Era liber îns . Nu apar inea nim nui. Nu aveaă ţ ă p rin i, nu avea prieteni. În plus îi trecuse şi sentimentulă ţ acela de triste e din cauza c ruia p r sise Parisul.ţ ă ă ă

Nemaiavând motive s se team de chinurile melancolieiă ă şi, ajuns s rac, nimic nu mai ap sa pe inima sau pe pungaă ă lui. Era liber, avea poft s hoin reasc şi s se bucure deă ă ă ă ă pl cerile vie ii. De aceea crezu c -i mai bine s se arunceă ţ ă ă din nou în mul imea agitat . Şi se reîntoarse bucuros, salutţ ă ă cu un zâmbet satisf cut capitala.ă

Ştirea mor ii lui Roselys îl lovise, desigur, dar apari ia luiţ ţ Odette îi provocase o mare fr mântare. Roselys şi amintireaă ei se aşezaser în sufletul lui ca un vis din copil rie; Odette îiă ă aprindea mintea. Mai era în el un fel de gratitudine pentru regina Isabela, mângâierea ultimelor clipe din via a luiţ Roselys, aşa cum îi spusese Saitano; apoi, pentru Charles al VI-lea care îi deschisese poarta temni ei şi, în sfârşit, pentruţ ducele de Orleans care, în înc ierarea din Val d'Amour îlă salvase la timp, sco ându-l din lumea pierzaniei. Acestoraţ trei, el era gata s le ofere serviciile lui atunci când va fiă nevoie de ele. Pentru ei, el, cavalerul Passavant, putea s -şiă dea via a, într-atât i se p rea c le r m sese îndatorat. Maiţ ă ă ă ă mult? Nici cel mai bun cavaler din lume nu poate oferi mai mult!

În afara acestor datorii de suflet, Passavant pre uiaţ bucuriile pe care via a i le ofer omului când ajunge slobod,ţ ă st pân şi singur. „Gata, îşi spuse, gata cu Huidelonne, gataă cu temnicerul, deşi bruta aia m-a înv at scrima şi uite aşăţ putea s -i fiu şi recunosc tor. Doamne p zeşte! F r parale,ă ă ă ă ă f r cas , f r p rin i, f r prieteni! Ce pot s fac?! M voiă ă ă ă ă ă ţ ă ă ă ă

- 93 -

înrola în serviciul unui prin puternic şi, dac nici cu spadaţ ă nu-mi voi câştiga cele trebuincioase, un culcuş şi un blid de mâncare, atunci, pe to i dracii, nu sunt bun de nimic.ţ

Iat ce-i trecea prin suflet lui Passavant când, trecândă Marna pe la Nogent, ajunse la hanul Bac aşezat pe malul râului. Cum era diminea a devreme, hangi a îi încropi cevaţ ţ de mâncat pentru care Passavant îşi l s şi ultima para.ă ă Poate de aceea biata femeie se sim i obligat s -i dea înţ ă ă plus m car un sfat care, bineîn eles avu soarta oric rui bună ţ ă sfat, adic nu a fost luat în seam :ă ă

— Se pare c domnul doreşte s mearg spre Paris, dac -ă ă ă ămi dau eu bine seama.

— Acolo frumoas hangi , acolo spuse Passavant vesel.ă ţă Unde aş mai putea s merg?!ă

— Ei bine, dac -i aşa ar fi p cat ca un gentilom cu un chipă ă atât de frumos s cad în ghearele jefuitorilor care bântuieă ă prin p durile astea ca viermii. Bine ar fi s faci cale întoarsă ă ă şi s mergi prin Saint-Denis, s intri în Paris prin poartaă ă Mont-Martre, c ci pe acolo drumurile sunt ceva mai sigure.ă

Passavant zâmbi şi f cu un semn de mul umire dup careă ţ ă intr direct în p dure. Hot râse aşa: una, pentru c sta eraă ă ă ă ă drumul cel mai scurt, doi, c nu credea istoria cu jefuitorii,ă trei, dac chiar ar fi fost, nu prea avea de ce s se team deă ă ă ei, cât de s rac era.ă

În acele timpuri p durile Bondy, Vincennes, Saint-Maur,ă Verriers, Meudon, Marly, Saint-Germain se ineau lan şiţ ţ încercuiau Parisul ca un brâu imens. Erau codrii deşi de stejari, de carpeni şi de castani, de tei şi de mesteceni în care nu numai s lb ticiunile p mântului îşi g siser raiul,ă ă ă ă ă dar şi atâ i nelegiui i încât greu cuteza bietul om cinstit sţ ţ ă scurteze drumul prin acele locuri. Mai ales acum când apropierea iernii, vântul rece şi ploile f ceau p durea şi maiă ă pu in primitoare. Pe cavalerul Passavant îns nu peisajul îlţ ă atr gea pe c r rile acestor codri, ci gândul c pe aici ară ă ă ă putea s ajung mai repede în oraş.ă ă

În aburul vine iu al z rilor de pe dealul mic pe care seţ ă afla. acoperişurile caselor p reau nişte turme de oi. Maiă departe, f r contururi, se putea ghici chiar silueta turnuluiă ă de la Notre-Dame. Mergând la pas, cavalerul se apropiase de p dure. V zu doisprezece cavaleri îmbr ca i în armur , cuă ă ă ţ ă suli e str lucitoare care înconjurau o litier , toat acoperitţ ă ă ă ă

- 94 -

în stofe scumpe. Atunci, în imagina ia lui, îşi închipui c înţ ă pre ioasa caleaşc nu se poate afla decât o tân r şi-şiţ ă ă ă aduse aminte de sfatul hangi ei de a ocoli, cu orice pre dinţ ţ cauza r uf c torilor, aceste locuri. Dac ar fi aşa, trebuie să ă ă ă ă se in aproape ca, la nevoie, s poat fi de ajutorţ ă ă ă importantului personaj pentru care trebuie o escort atât deă bine înarmat . Îşi şi imagin cum va fi chemat în ajutor deă ă prin es şi cum, salvând-o, va fi rugat s primeasc oţ ă ă ă recompens . Nici nu-şi terminase gândul când auzi:ă

— Ajutor! Ho ii! Ajutor!ţ— Preda i-v ! L ncile jos! urlau alte voci s lbatice.ţ ă ă ă— Ehei, f cu Passavant. Iat c nu-i chiar o închipuire,ă ă ă

jefuitorii au atacat. Hei, cavalere, acum s vedem dac visulă ă t u se adevereşte sau te vor jupui de viu nelegiui ii ştia să ţ ă ă te înve e pentru toat via a s mai visezi! Lovi peste coamaţ ă ţ ă calului şi o porni în galop spre litier .ă

Aproape concomitent, dinspre Vincennes îşi f cu apari iaă ţ o trup de o sut de c l re i care, cu siguran , v zuseă ă ă ă ţ ţă ă mişcarea neobişnuit . Ropotele cailor se auzeau până ă departe.

— Ducele de Burgundia!Passavant nu putu observa toate am nuntele aşa c încă ă ă

nu ştia c escadronul îl avea la comand pe Jean Temerarul.ă ă Nu v zu decât înc ierarea teribil care se isc în jurulă ă ă ă litierei: treizeci-patruzeci de atacatori, zdren uroşi, cu figuriţ bezmetice, de lupi h mesi i, înjurând de li se strâmbauă ţ gurile, înarma i cu l nci, pumnale şi topoare loveau s lbatic,ţ ă ă luând cu asalt echipajul litierei care manevra cu dib cie,ă înl turând greu pericolul. Unul dintre asalturi fu însă ă victorios: opt cavaleri din escort fur dezarma i, ceilal iă ă ţ ţ patru reuşiser s fug , astfel încât litiera r mase f r paz .ă ă ă ă ă ă ă

Palid , cuprins de groaz , o tân r nobil urm rea dină ă ă ă ă ă ă litier spectacolul înfricoş tor. Pentru Passavant imaginile seă ă succedau, loviturile c deau una dup alta...ă ă

Ura! ipau tic loşii. Ura! Am reuşit! |ţ ă— Hardy! Passavant! Hardy! E rândul t u! Cuprins deă

furie, cavalerul se n pusti şi f cu o prim breş în rândulă ă ă ă r uf c torilor.ă ă ă

Se opri la vreo dou zeci de paşi de litier într-atât deă ă mare elan îşi luase. F cu o scurt întoarcere şi cu aceeaşiă ă manevr reveni cu o nou şarj , de data asta în flancul dină ă ă

- 95 -

dreapta. Intr într-o mas de carne care ipa înfior tor. Sim iă ă ţ ă ţ un şoc şi-şi v zu calul pr buşindu-se din cauza unei lovituri.ă ă S ri în picioare şi cu o precizie uimitoare reuşi s -lă ă zdrobeasc pe unul dintre tâlhari furişat la numai un pas deă el.

— Prinde i-l, prinde i-l s -l jupuim de viu! strigau şi maiţ ţ ă tare tâlharii.

Femeia din litier crezu c are un coşmar, ceea ce vedeaă ă o paralizase. În picioare, însp imântat aştepta să ă ă primeasc o singur lovitur care ar fi fost de ajuns. Se uită ă ă ă la Passavant cum se lupt şi-şi spuse: Iat -l! Iat omul peă ă ă care îl aşteptam!

Lupta continua. Passavant lovea ferindu-se cu dib cie. Îlă prinse într-un timp pe cel care îi doborâse calul, îi puse pumnalul la gât. Atunci se petrecu un lucru surprinz tor:ă jefuitorii se îndep rtar de locul atacului.ă ă

Din toate p r ile, de sub p dure, îşi f cuser apari iaă ţ ă ă ă ţ cavalerii. Cel prins îşi încrucişa mâinile şi-l privi cu ur peă Passavant:

— Cine eşti tu? îl întreb acesta dup ce v zu c ceilal iă ă ă ă ţ se îndep rtaser .ă ă

— C petenia! Dac nu soseau blestema ii ducelui deă ă ţ Burgundia, ai fi v zut tu! Litiera era deja luat de noi. De ceă ă te amesteci? Acum, spânzur -m mai repede s se termineă ă ă odat .ă

Cinci-şase oameni ai ducelui de Burgundia se apropiaser .ă Unul ceru:

— Preg ti i o frânghie şi spânzura i-l pe tâlhar!ă ţ ţ— Drept cine m iei, un furnizor al c l ului? Spal putina,ă ă ă ă

nemernicule! zise Passavant.Prostit, prizonierul nu ştia ce s mai cread .ă ă— ine-l! Nu-l l sa! strigar cavalerii alergând spre ei.Ţ ă ă

Passavant se întoarse îns la cal şi-l ajut s se ridice peă ă ă picioarele lui. Şeful bandei o luase la fug .ă

— Bun! f cu Passavant, în astfel de înc ier ri ori te ucide,ă ă ă te vindeci.

Ridic ochii şi abia atunci v zu c în litier se afla oă ă ă ă femeie.

Tres ri, se înclin şi constat c fiin a din fa a lui eraă ă ă ă ţ ţ fermec toare.ă

Jean Temerarul ap ruse lâng litier .ă ă ă- 96 -

— Cristoase! Iat un viteaz! Ai salvat, tinere, o ilustră ă prin es . Cere, nu te sfii, cere ce doreşti şi vei avea.ţ ă

— Oricât, spuse frumoasa femeie pe chipul c reiaă ap ruse o umbr viclean .ă ă ă

Acest cuvânt îi distrusese farmecul. Passavant îşi reveni şi, la rândul lui, întreb :ă

— Ce puteam s fac, era atacat o fiin f r ap rare, să ă ţă ă ă ă ă fi stat cu mâinile în sân? Eu, eu am v zut c era atacat oă ă ă litier şi m mânca mâna!ă ă

— Ce curaj!— Dar, spuse Passavant, eu nici nu avusesem onoarea s-o

v d pe prin es ! De aceea, nici nu merit recompensa deă ţ ă care-mi vorbi i. Pentru mine este o fericit întâlnire.ţ ă

— Domnule, eu sunt ducele de Burgundia. Dumneata cine eşti, cum te cheam ?ă

— Sunt cavalerul de Passavant, domnule. Jean Temerarul şi prin esa din litier tres rir uşor, îşi schimbar priviriţ ă ă ă ă repezi, care spuneau c se întâmplase cândva, cevaă , din moment ce amândoi p lir .ă ă

Passavant? relu ducele cu vocea schimbat . Aşteapt .ă ă ă Am cunoscut cândva un cavaler, un anume Passavant cel Viteaz. Sunte i familie?ţ

„ Drag prietene, îşi spuse cavalerul, a sosit momentul să ă ui i de Huidelonne. Drace, l-ai cunoscut destul, pu inţ ţ ă varietate nu stric . R mâi liber, asta te schimb ."ă ă ă

— Domnule, am auzit adesea în copil ria mea vorbindu-seă despre acel Passavant. Era un viteaz, aşa e.

— Şi cine v vorbea? întreb ducele b nuitor.ă ă ă— Tat l meu, r spunse cavalerul cu o admirabil linişteă ă ă

Passavant cel Viteaz era cel mai mare din familie.Ducele şi prin esa schimbar din nou priviri cu în elesuriţ ă ţ

care ar fi vrut s zic : turnul Huidelonne şi-a f cut efectul.ă ă ă Respirar uşura i.ă ţ

— Dar, relu prin esa, dumneata eşti gentilom şi, totuşi,ă ţ numele îmi este necunoscut.

— Doamn , eu abia apar în inutul sta, zise Passavant şiă ţ ă salut .ă

— Unde ve i locui la Paris?ţ— Casa mea, domnule, pân acum casa mea a fost cerulă

liber, şi cei doi sesizar c în glasul tân rului era cevaă ă ă ciudat. Voi trage îns la un han.ă

- 97 -

— Sfânt Fecioar , iat unde ne g sim! Şi cum se cheamă ă ă ă ă hanul?

— „La scroafa spânzurat ", undeva în strada Saint-Martin.ă Şi, pentru a treia oar , ducele şi prin esa îşi schimbar cuă ţ ă iu eal priviri.ţ ă

— Voi trage aici pentru c este cel mai apropiat de casaă familiei mele, cândva locuit de iluştrii cavaleri de careă dumneavoastr vorbea i adineauri. În felul acesta, umbraă ţ str bunilor mei m va proteja.ă ă

— Prea bine, domnule, spuse Jean Temerarul. Dar şi eu aş putea s v ofer o protec ie. Dup atâta timp, protec ia uneiă ă ţ ă ţ umbre nu cred c este prea potrivit !ă ă

— Cine ştie?Doamna din litier f cu un semn. Escadronul se preg tiă ă ă

de plecare.— Înainte! porunci ducele.— Domnule, spuse prin esa, aş vrea s v mul umesc.ţ ă ă ţ

C uta i-m mâine sear , la ora 10!ă ţ ă ă— De cine s întreb?ă— Spune i numai numele dumneavoastr celor de laţ ă

intrare!— Şi unde trebuie s v caut?ă ă— La Saint-Pol!Litiera porni la drum în timp ce Passavant r m seseă ă

intuit locului, strivit la auzul numelui locului: Saint-Pol.ţ— La Saint-Pol! repeta el obsedat! Nu vei intra niciodată

acolo! Saint-Pol! Huidelonne! Nu, mul umesc! Nu voi mergeţ tocmai eu acolo! îşi zise şi sim i cum îi bate inima din ce înţ ce mai tare. Îi reveneau în minte imagini precise dintr-un timp nu prea îndelungat. îşi ridic capul: acolo era Odette!ă

— Voi merge! Mâine la ora fixat voi fi acolo! Era glasulă destinului. Mâna misterioas f cuse semnul fatidic. Aici, înă ă aceste momente se hot râse via a cavalerului de Passavant.ă ţ

XXVIHanul „La scroafa spânzurat ”ăÎn 1354 Simon Le Poingre era unul dintre burghezii cei

mai ferici i din Paris şi iat din ce pricin : ca şi monarhiiţ ă ă preocupa i de soarta guvern rii statului, Simon eraţ ă fr mântat de viitorul hanului „La scroafa spânzurat ” peă ă care îl administra cu pricepere i cump tare de cincisprezeceţ ă

- 98 -

ani. Îl moştenise de la tat l lui, Claude Le Poingre, care şi elă îl avea de la Jean Pierre Le Poingre. Ce mai, pe scurt, neamul Poingre, din tat în fiu, domnea de nu se ştie când la hanulă cu pricina.

Simon, continuând în mod demn dinastia, men inuseţ bunul renume al acestui faimos han a c rei existenă ţă cobora, se pare, pân în vremea Merovingienilor. Era onorat,ă bogat, era perceptor în breasla lui, poetul cartierului, cunoscut ca unul dintre cei mai buni buc tari ai oraşului, eraă unul care ştiuse s conduc şi s profite astfel încâtă ă ă ajunsese la apogeul gloriei. Numai c , acum, Simon nu ştiaă cui îi va l sa „La scroafa spânzurat ". Nu avea copii, nu aveaă ă urmaşi.

— Decât s -l vând, mai bine îi dau foc, îşi spunea uneoriă Simon. Da, când o s v d c -mi vine ceasul, o s -mi adună ă ă ă puterile, câte-mi vor mai r mâne, aprind flac ra şi aiciă ă r mân, s m mistuie şi pe mine focul.ă ă ă

Triste ea lui fu şi mai mare când doamna Le Poingreţ ajunse s -şi piard orice speran c va mai avea un urmaş.ă ă ţă ă În vremea asta, întâmplarea a f cut ca la han s vin şi să ă ă ă cear ad post un circar şi un vr jitor. Primul îşi câştiga preaă ă ă bine traiul f când tumbe prin r spântii, iar al doilea, multă ă mai bine, vânzând ierburi împotriva r celii, pestei, durerii deă din i. F cea şi farmece de dragoste şi câte şi mai câteţ ă nenorociri care puteau s -l n p stuiasc pe un omă ă ă ă cumsecade.

Simon îl consult pe vr jitor despre soarta hanului şiă ă drept r spuns, acesta îi spuse c înainte de sfârşitul anului oă ă mare dorin i se va împlini. De atunci, cu încuviin areaţă ţ so ului, buna doamn Le Poingre îl trata pe vr jitor ca pe unţ ă ă prin şi tot ce f cea mai bun de mâncare lui îi d dea. Aşa c ,ţ ă ă ă în scurt timp, acesta începu s o domneasc la han, ceea ceă ă nu putu trece neobservat. Circarul, n scut la Paris, era ună om de spirit şi destul de gelos. V zând c doamna Leă ă Poingre, spre marea pl cere a lui Simon, îi refuza oriceă avans, avu inspira ia s încerce s împiedice descânteceleţ ă ă prin care vr jitorul îşi propusese s asigure lui Le Poingre ună ă moştenitor.

— Ei bine? întreb într-o zi Simon, suntem pe calea ceaă bun ?ă

— Cumetre, r spunse vr jitorul, o s se aranjeze f ră ă ă ă ă - 99 -

scroaf .ă— Scroaf ? Ce scroaf ?ă ă— A, cea a blestematului la din Boemia, burt -verde la,ă ă ă

cel care a dat acatiste!Scroafa în chestiune era un nenorocit de animal pe care

burt -verde, despre care vorbea vr jitorul, îl dresase şi-şiă ă câştiga cu el pâinea cea de toate zilele. Spre hazul mul imii,ţ animalul groh ia şi se ridica în dou picioare când auzea:ă ă „Tr iasc Fran a!”. Sau se rostogolea disperat când st pânulă ă ţ ă îi striga: „Tr iasc Anglia!”. F cea ocolul mul imii şi salutaă ă ă ţ pe cea mai frumoas dintre fete. S racul circar şi bietulă ă animal nici nu sim eau ce-i aşteapt . Simon nu se l sţ ă ă ă impresionat şi denun scroafa ca suspect de erezie. Ceruţă ă s se intenteze proces şi scroafei şi st pânului ei. Circarul,ă ă prevenit la timp, reuşi s o ştearg . Din p cate, el trebuie să ă ă ă se despart de bietul animal pentru care se institui ună proces în toat regula, în urma c ruia acesta a fostă ă condamnat la spânzur toare. În ziua procesului, nefericitulă animal a ascultat sentin a, evident groh ind. A fost dus cuţ ă mare pomp la hal şi dat pe mâna executorului pentru a fiă ă spânzurat, aşa cum cerea hot rârea executorie.ă

Ori, iat miracolul care s-a întâmplat: la mai pu in de ună ţ an, vr jitorul, sc pat de şicanele circarului, şi-a petrecută ă timpul sporind buna dispozi ie a doamnei Le Poingre care,ţ miracol, aduse pe lume un copil.

A doua zi dup acest eveniment fericit, prea nobilul sufletă al Simon le Poingre se gândi c -i bine s se îngrijeasc deă ă ă binef c tor: puse scara pe fa ada hanului, aduse un meşter,ă ă ţ îi d du ce-i trebuie şi acesta picta o firm de toată ă ă mândre ea „La scroafa spânzurat ”, m rturie de ranchiunţ ă ă ă şi de recunoştin în acelaşi timp, f cut s perpetueze înţă ă ă ă mintea tuturor descenden ilor Le Poingre blestem iileţ ăţ scroafei şi dreapta ei pedeaps .ă

Copilul, botezat Thibaud, a preluat în 1383 de la tat l luiă grija hanului. Un tat care muri înc rcat de ani, de satisfac iiă ă ţ şi de glorie.

Acest Thibaud p str în continuare însemnele pictateă ă dup voin a bunului s u tat , dar îl mai modific astfel încâtă ţ ă ă ă animalul, care fusese condamnat numai la spânzur toare,ă acum era condamnat şi la pr jit.ă

Thibaud avea cincizeci de ani. Pe chipul fiec rui om po iă ţ - 100 -

desluşi semnele sufletului lui: pe cel al lui Thibaud se citea: jovialitate, care lua şi ea, dup caz, înf işarea fine ii sauă ăţ ţ umbra vicleniei, nu neap rat r ut cioase, ci cât s -i piceă ă ă ă bine unui buc tar rotofei. C ci altfel, chiar rotunjimeaă ă pântecului lui era cea mai bun reclam pentru excelenta luiă ă buc t rie. Apoi, obrajii îmbujora i şi plini, ilumina i deă ă ţ ţ pl cerea cu care gusta vinul, boneta lui alb pe care şi-oă ă aşeza ca o coroan regal pe cap.ă ă

În fiecare zi Thibaud f cea inspec ie prin hanul lui deă ţ parc ar fi cercetat un regat.ă

— Hei, Durdulio, pune mâna şi lun s -mi faci farfuriile!ă ă Tu, Sl ninu , tu nu ştii c astea sunt armele noastre! Naivo,ă ţă ă stacanele s str luceasc , cum vrei s bea lumea din ele?ă ă ă ă Picioruş, drac pezevenghi, totul s luceasc , s str luceasc ,ă ă ă ă ă s ia foc, a i în eles? Când ve i termina, vom bea împreun ,ă ţ ţ ţ ă vom goli un poloboc. Cum? Nu crede i? P i, ce suntem noi?ţ ă C lug ri, şcolari, c pitani! Noi suntem ceva mai mult decâtă ă ă ştia to i la un loc!ă ţ

Curând totul str lucea, mesele erau aranjate, pahareleă lun , aliniate precum nişte solda i.ă ţ

Apoi, Thibaud intra în buc t rie şi aici chipul lui seă ă întuneca.

Buc t ria era cabinetul regal unde aveau loc adun rileă ă ă consiliului compus din el, so ia lui, expert în sosuri şi doiţ ă buc tari. Aici d dea el ordine, aici era el st pân! Aici, cu ună ă ă simplu gest aproba sau dezaproba; repara stâng cia cuivaă îndreptând cu un pic de sare, de piper, de busuioc gustul unei mânc ri; supraveghea patiserii s nu strice bun t ile.ă ă ă ăţ La sfârşit,ştergându-şi fruntea, murmura scuturându-şi musta a cu un râs sonor:ţ

— Hei, Sl ninu , m i copii, n t fle ii ştia din Paris nuă ţă ă ă ă ţ ă vor şti niciodat cât ştiin şi conştiin punem noi în totulă ă ţă ţă pentru ca ei s vin s bea şi s m nânce, aici, „La scroafaă ă ă ă ă spânzurat ”! La Sorbona, unde-şi sparg capetele cuă doctrinele şi cu bacalaureatele, nu zic, este ceva! Dar, aici „La scroafa spânzurat ”, sfânt patroan a bucuriiloră ă ă lumeşti, este altceva! Când inspec ia era terminat şiţ ă amatorii de b utur începeau s dea n val – gentilomi,ă ă ă ă ă şcolari, c lug ri, oşteni, amestec tur , ce mai!, Thibaud seă ă ă ă aşeza la intrare şi f cea pe gazda bun : saluta cu plec ciuniă ă ă pe gentilomi şi cu „du-te dracului” pe şcolarii în buzunarele

- 101 -

c rora b tea pustiul vântului. G sea pentru fiecare cuvântulă ă ă potrivit şi îşi schimba înf işarea cu o remarcabil mobilitateăţ ă p strându-şi, în toate împrejur rile, buna dispozi ie c ci astaă ă ţ ă era cauza dintâi şi scopul de pe urm al norocului şi averiiă lui.

— Ei, iat -l şi pe Jacquemin Gringonneur. Ah, o s neă ă pr p dim de râs! Cam de mult nu ni s-a mai întâmplat!ă ă Pofti i, domnul meu, pofti i! Dumneavoastr şi c r ileţ ţ ă ă ţ dumneavoastr ! Ehei, uite-l şi pe Guillaume de Scas, peă Guines, pe Courteheuse, pe umilul dumneavoastr valet! Aă Şi domnul Ocquetonville. Ce onoare a c zut pe capul meu!ă Uf, uite-i şi pe neispr vi ii ştia! Intra i, intra i preacinsti iloră ţ ă ţ ţ ţ Bragaille, Bruscaille şi Brancaillon! Fi i bineveni i, vitejii mei,ţ ţ e loc pentru toat lumea şi, chiar când nu mai e, tot se maiă g seşte o solu ie! Oho! Ce-o s mai râdem de Frige-linteă ţ ă sta! Cel pe care îl numise Frige-linte, un vl jgan sl b nog,ă ă ă ă

se aşezase la o mas şi nu-şi g sea loc pentru picioroangeleă ă lui sl b noage.ă ă

— O ulcic de bere, Durdulio, da' repede bat -mă ă ă Dumnezeu!

S-au b gat to i dracii în burta mea!ă ţLa o alt mas cei trei Bruscaille, Bragaille şi Brancaillonă ă

ipau în cor:ţ— Mied, mied! Pe to i dracii, repede c arde casa pe noi!ţ ă

Ocquetonville, Scas, Courteheuse şi Guines preferau un separeu.

— Deci, începu Bruscaille, când v zu ulcica, nu putem să ă sc p m de tipul pe care ni l-a recomandat chiar st pânulă ă ă nostru, atotputernicul Jean Temerarul. Aten ie! Alalt ieri ne-ţ ăam l sat duşi de nas şi n-am ştiut cum s o scoatem la cap.ă ă Acum trebuie s dregem busuiocul şi s -l urm rim oriundeă ă ă ar mai îndr zni s o ştearg .ă ă ă

În acest moment, în hanul cuprins de h rm laie, îşi f cuă ă ă apari ia un tân r cavaler. Surâdea, era vesel. Thibaud îlţ ă întâmpinase cu aceeaşi veselie. Îşi d du seama c surâsulă ă tân rului cavaler de Passavant îi d dea o încredereă ă nelimitat .ă

— Hei, care eşti pe-aproape. Vino şi du-i în grajd nobilului domn frumosul arm sar!ă

— Hoo! hoo! îndemna Passavant calul nervos când sim iţ c se apropiase de el un str in. Şi, apoi, domnule, nici nuă ă

- 102 -

sunt un necunoscut.— În l imea ta, sunt bucuros c nu ne-a i uitat! min iă ţ ă ţ ţ

Thibaud.— Cândva, într-o zi, am fost aici. Acum o lun .ă— Ah, domnule!— Mereu acelaşi, numai calul nu mai este acelaşi.— Cum, l-a i schimbat într-o lun ?ţ ă— Nu într-o lun , în... doisprezece ani! în sfârşit, domnule,ă

nu cerul m trimite aici, ci diavolul la coada c ruia m v dă ă ă ă legat.

— Ah! Ave i un fel de a vorbi care m încânt ! Intra i,ţ ă ă ţ deci, domnule c pitan. Creditul este şters. Dar, uita i, pentruă ţ dumneavoastr am s -l deschid din nou!ă ă

Passavant nu auzise invita ia. Intrase deja în sal c utândţ ă ă din ochi un loc bun pentru a cina, mai întâi, c ci îi cr pauă ă ochii de foame, şi, apoi, pentru a reflecta mai liniştit la aventura lui din p durea Vincennes. Cum cerceta din priviriă pentru a-şi g si un loc, descoperi surprins prin cr p turaă ă ă unei uşi pe cei patru mercenari ai ducelui de Burgundia: Ocquetonville, Scas, Courteheuse şi Gaines. Îl recunoscu – mai întâi pe primul.

— Omul meu din Val d'Amour, scrâşni el printre din i.ţSe pare c şi el m-a descoperit. Atunci, te pomeneşti că ă

aici va continua înc ierarea!ăÎntr-adev r şi Ocquetonville îl cerceta cu aten ie, dar niciă ţ

el, nici tovar şii lui nu recunoşteau în el pe vechiul spadasină care-i însemnase, pe fiecare, cândva, cu vârful spadei. Atunci, de fapt, abia îl v zuser . Acum, dup atâta timp, seă ă ă schimbase. Dup descrierea lui Jean Temerarul, el ar fiă trebuit s fie.ă

— Drace! uite crest tura pe obraz! îmi recunoscă semn tura!ă

Iat -i, vin spre mine... acu-i acu!ăCei patru se apropiar şi se înclinar în fa a cavalerului.ă ă ţ— Domnule, spuse Ocquetonville, nu cumva sunte iţ

cavalerul de Passavant?— Eu sunt. Eu sunt, domnilor, dar dumneavoastr cineă

sunte i?ţCei patru salutar înclinându-se din nou şi mai mult.ă

Ocquetonville relu :ă— Cavalere, aceşti gentilomi care au onoarea s v saluteă ă

- 103 -

sunt: domnul viconte Courteheuse, domnul baron de Scas, domnul conte de Guines şi servitorul dumneavoastr ,ă baronul d'Ocquetonville.

Când îşi auzir numele, fiecare salut dup obiceiulă ă ă rangului. Passavant nu-i sl bea din ochi şi inea mâna peă ţ pumnal, gata dac va fi nevoie.ă

— Şi acum c am f cut prezent rile şi ne cunoaştem cevaă ă ă mai bine, ce dori i de la mine, domnilor? Pentru orice, euţ sunt la dispozi ia dumneavoastr .ţ ă

— Domnul ne copleşeşte cu polite ea, zise Guines.ţ— Foarte rafinat, ad ug Courteheuse.ă ă— Scump la vorb , spuse Scas.ă— Domnule, relu Ocquetonville, domnul duce deă

Burgundia, st pânul nostru, care v-a întlnit în diminea a astaă ţ în p dure, la Vincennes... ne-a cerut s ...ă ă

— Ce? M rog, continua i, domnule baron.ă ţ— Ei bine, deci ducele ne-a informat c vom aveaă

pl cerea s v întâlnim în acest han şi ne-a cerut s vă ă ă ă ă solicit m favoarea prieteniei dumneavoastr . De aceea, amă ă fi onora i dac a i accepta s lua i loc cu noi la mas .ţ ă ţ ă ţ ă

Passavant surâse şi, se gândi. Dup ce c i-am crestat să ă ă m nânc şi cu ei din aceeaşi troac ! Ar fi cam crud din parteaă ă mea.

— Domnilor, zise el cu glas tare, întreaga onoare este a dumneavoastr şi accept invita ia, dar voi pune o condi ie.ă ţ ţ

— Care?— S pl tesc eu!ă ăSurprinşi, se consultar din priviri în timp ce se întorceauă

la mas .ă— Hangiule, îi spuse lui Thibaud, aceşti gentilomi sunt

invita ii mei. D -ne o mas pe cinste, ca la prin i dacţ ă ă ţ ă adev rat este c prin ii au gust atât de bun ca al nostru.ă ă ţ

Thibaud avu o ezitare când cavalerul, cu bonomia lui naiv , îi l s s în eleag cât îi este de goal punga.ă ă ă ă ţ ă ă

Hangiul îşi reveni repede c ci Passavant îi şopti la ureche:ă— Dragul meu, î i dau zece minute pentru a preg tiţ ă

aceast mas regal . Dac în minutul al unsprezecelea nu-iă ă ă ă servit masa, te previn, dau foc hanului şi atunci, nici maiă mult, nici mai pu in, arde şi... scroafa.ţ

— Drace, cât ur ! se scutur ca de friguri Thibaud.ă ă ăÎn acea clip , în han intr un nou personaj care se apropieă ă

- 104 -

de grup, salut şi spuse:ă— Nu-i aşa c domnul este cavalerul de Passavant?ă— Bois-Redon, îşi înghi i spaima Ocquetonville.ţ— Câinele reginei, murmur Courteheuse.ăBois-Redon schimb câteva priviri cu oamenii ducelui deă

Burgundia.— Eu sunt, domnule. Dumneavoastr a i avut bun tateaă ţ ă

s m invita i s cin m?ă ă ţ ă ă— Nu, domnule, zise Bois-Redon. Vin din partea unei

nobile doamne care v-a cunoscut chiar în diminea a asta, nuţ departe de Vincennes.

Passavant tres ri. În minte îi reveni chipul frumoaseiă domnişoare din litiera atacat de r uf c tori.ă ă ă ă

— A! strig Scas, şi cine-i aceast doamn ?ă ă ă— Cavalere, relu Bois-Redon, aceast nobil doamn mi-ă ă ă ă

a poruncit s v spun c mâine, la 10 seara, dumneavoastră ă ă ă trebuie s v prezenta i la palat. Am s v aştept şi am să ă ţ ă ă ă v conduc. Ave i un r spuns pe care aş putea s i-l duc?ă ţ ă ă

— Voi fi acolo! se trezi spunând, f r convingereă ă Passavant, în acea clip îl apucar frigurile. Bois-Redon seă ă înclin şi ieşi.ă

Traversând sala, c pitanul de gard al reginei f cu ună ă ă semn lui Jacquemin Gringonneur, care bea singur la o mas .ă Acesta r spunse tot cu un semn şi Bois-Redon plec .ă ă

XXVIIJacquemin GringonneurS spunem numai atât: masa oferit de cavaler a fostă ă

regal , o mul ime de bun t i şi c a început cu o omletă ţ ă ăţ ă ă monstruoas , pân şi Thiă ă baud, care inuse s o aducţ ă ă personal, când o prezent , se bucur ca un copil:ă ă

— Asta-i omlet a la Celestiné, aşa am botezat-o, înă amintirea c lug rului Celestine, pentru a-i aduce o pioasă ă ă recunoştin c ci el, aceast fa bisericeasc , mi-a datţă ă ă ţă ă re eta. ştia, domnilor, ştia sunt adev ra ii sfin i, cei careţ Ă ă ă ţ ţ ne dau re etele bun t ilor de care s ne bucur m în via aţ ă ăţ ă ă ţ asta.

Ce mas ! Ce mas putuse comanda cavalerul deă ă Passavant care, dac ar fi fost c utat prin toate buzunarele,ă ă s-ar fi dovedit cel mai s rac om de pe p mânt. În loc s facă ă ă ă pe m rinimosul ar fi f cut mai bine s -şi ia t lp şi a la timp.ă ă ă ă ă ţ

- 105 -

În plus, pe cine omenea el? Pe cei c rora le crestase obrazulă şi care atunci ar fi fost în stare s pl teasc o mie de scuziă ă ă celui care l-ar fi prins şi l-ar fi adus viu în fa a lor. În timp ceţ mâncau, ceva îi d du de b nuit lui Scas, dar pân la urm seă ă ă ă l s p gubaş. Cei patru cântar osanale ducelui deă ă ă ă Burgundia, unul sl vindu-i generozitatea, altul puterea, încâtă Passavant trebui s intervin .ă ă

— Domnilor, îmi da i şi mie voie o clip ? Sunt în c utareaţ ă ă unui st pân în serviciul c ruia s -mi pun agerimea s bieiă ă ă ă mele, atât de am rât în ultima vreme. Nu v d de ceă ă ă aceast persoan nu ar fi nobilul Jean de Burgundia! Aşa c ,ă ă ă domnilor, am s v spun c am s merg s -l v d chiar laă ă ă ă ă ă palat. Pân atunci, v propun s bem!ă ă ă

— Perfect, strig Scas. S bem! Cât despre ora şi ziuaă ă când vei putea s -l vezi pe pream ritul nostru st pân...ă ă ă

— Când?— Mâine sear .ă— Şi unde?— La Saint-Pol.Saint-Pol, deci. Numele sta revenea, fatidic şi sumbru, înă

destinul lui Passavant care-şi jurase s fug de acest loc caă ă dracul de t mâie. Acolo se ridica turnul Huidelonne! Numeleă sta, numai pomenit de Scas, îl mâhni ca o amenin areă ţ

urât . Sim i cum îl cuprind frigurile. Se scutur de gândurileă ţ ă rele şi le arunc în fa , ca o sfidare:ă ţă

— Domnilor, la Saint-Pol! Acolo o s ne reg sim în curând!ă ă— Da, da! r spunser cei patru în cor. La Saint-Pol,ă ă

bucurându-se c ob inuser ceea ce îşi doreau: o promisiuneă ţ ă ferm a cavalerului de Passavant. Se ridicar şi, după ă ă jur minte de prietenie veşnic , plecar . Când traversară ă ă ă sala Ocquetonville f cu un semn celor trei: Bruscaille,ă Bracaille şi Brancaillon care beau la o mas . Bruscailleă r spunse cu o ochead care vrea s -l asigure: Fii liniştit! Ceiă ă ă trei spioni erau plasa i într-un loc mai ferit. Se f cuse oraţ ă patru şi umbra serii cuprinsese deja localul, astfel încât ei se aflau în semiîntuneric. Abia le mai vedeai contururile siluetelor; numai ochii le sticleau parc mai luminoşi. Erauă ca nişte lupi în aşteptarea atacului.

Când r mase singur, Passavant îl chem pe Thibaud.ă ă— Cina a fost excelent . Aş vrea îns o camer , una bună ă ă ă

în care am inten ia s r mân pentru mai mult timp, pân laţ ă ă ă - 106 -

noi ordine! ,.— Sunt onorat! Aş întreba, dac mi se permite, ceă

înseamn pentru distinsul meu oaspete, a c rui prezen mă ă ţă ă onoreaz : noi ordine?ă

— Adic , s fiu mai clar, pân când m voi îmbog i.ă ă ă ă ăţ Thibaud era un tip fin. Lu o înf işare dintre cele maiă ăţ dezolante, de om pierdut.

— Plâng, domnul meu, plâng. C ci dac îmi spune i că ă ţ ă ve i r mâne la mine numai pân în ziua în care ve i dobândiţ ă ă ţ avere, ap i sunt sigur c v pierd prea curând de client.ă ă ă Unui om ca dumneavoastr , mi-am dat eu seama de mult,ă nu-i trebuie prea mult timp pân s -şi fac din zei a Fortunaă ă ă ţ prieten de cas . Şi, atunci, iat , chiar de acum regret ziuaă ă ă aceea a plec rii pe care o simt aşa de aproape.ă

— Nu-i r u cum ai dres-o, râse Passavant. Dar î i promită ţ c şi dup ce îmi va zâmbi norocul, voi r mâne clientulă ă ă acestui han şi- i voi aduce lume bun s cineze aici şi s - iţ ă ă ă ţ aprecieze talentul.

Thibaud muşc bine din momeal . Îşi şterse sudoarea şiă ă poate şi nişte lacrimi pe care bucuria perspectivei le ivise.

— Aşa, în l imea ta! o camer ? Am una la etajul doi.ă ţ ă— În pod, sub acoperiş?!— Da, dar ce acoperiş! E de fapt un fel de cabinet în care

nu se poate ca domnul s nu se simt bine. Se afl ceva maiă ă ă aproape de împ r ia cerului.ă ăţ

— Domnul pofteşte la primul etaj, bunule Thibaud, o camer care s dea spre drum. De fapt cea mai bună ă ă camer . Altfel, voi avea onoarea s înfig acestă ă nemaipomenit pumnal în preacinstitul dumitale pântec. Fii om de în eles pân la cap t!ţ ă ă

Ca şi adineauri, hangiul îl fix pe cavaler şi r spunse:ă ă— Ei bine, da! veni i dup mine!ţ ăÎl conduse la primul etaj, deschise o camer şi plec .ă ă

Passavant abia închisese uşa dup el c şi trebui s oă ă ă deschid din nou pentru c un drac deşelat ap ruse cu oă ă ă spad la brâu în fa a uşii.ă ţ

— Domnului cavaler de Passavant am, oare, eu onoarea s -i acord umilele mele reveren e?ă ţ

— Înc unul care m cunoaşte! Drace! Chiar toat lumeaă ă ă din hanul sta m ştie! Şi apoi cu glas tare: Te previn c amă ă ă cinat de dou ori în seara asta.ă

- 107 -

— Vai!— Î i spun asta pentru a te feri de osteneala de a m maiţ ă

invita!— Deci, domnul de Passavant...— ... da, eu sunt. Şi acum, c tot ai avut onoarea s -iă ă

prezin i salutul cavalerului de Passavant, ia spune, ceţ doreşti?

— Aş fi dorit s -mi acorda i onoarea de a m pofti...ă ţ ă— Nu, i-am spus!ţ— ... de a v pofti s gusta i...ă ă ţ— Ce dracu, nu în elegi?ţ— ... un anumit vin din cele pe care st pânul hanului leă

rezerv numai pentru mine şi pentru rege!ăNecunoscutul salut într-un mod atât de original încâtă

Passavant izbucni în râs:— Hei, strig str inul, Thibaud, adu-ne pu in din nectarulă ă ţ

acela din care ai trimis de curând Majest ii Şale, regeleăţ Fran ei, trei sticle.ţ

Domnul meu, nu v fie team . Nu sunt nebun. Mi seă ă spune Jacquemin Gringonneur. Sunt pictor. Dac portă aceast sabie este pentru c prin scrisoare de la Majestateaă ă Sa sunt împuternicit s o port. V mul umesc din inim că ă ţ ă ă m-a i primit în camera dumneavoastr , pe mine care, pentruţ ă dumneavoastr , sunt un necunoscut. Şi acum, aş vrea să ă şti i c vin de la Saint-Pol.ţ ă

„Ah, spectrul turnului Huidelonne, se gândi Passavant. În acea clip Thibaud punea pe mas dou ulcele şi o sticl peă ă ă ă care o adusese cu un fel de respect religios.

— St pâne Thibaud, spuse cavalerul, o adaugi pe notaă mea de plat .ă

Gringonneur avu un gest dar nu insist aşa încât hangiul,ă pentru prima dat în via a lui f cu o grimas dureroas şiă ţ ă ă ă ieşi zicând: sunt ruinat! Când ajunse jos, avea deja înf işarea unui mort.ăţ

— Ascunde sticlele astea pân când vor veni vremuri maiă bune, îi ceru el so iei, înjurând ceasul când s-a n scut noulţ ă venit.

Sus, în camera de la etaj, Passavant şi pietonii se aşezaser la mas fa în fa .ă ă ţă ţă

— Cavalere, cel din fa a dumneavoastr este un prieten alţ ă regelui.

- 108 -

— Şi eu, r spunse Passavant. Te mir ?ă ă— Desigur, pe Sfânta Fecioar ! Eu credeam c sântă ă

singurul prieten al Nebunului. De aceea, mul i spun c niciţ ă eu nu sunt prea întreg la minte. Prea mult nu se înşeal ei!ă Prietenia, domnule drag , prietenia este banul care nuă trebuie înmul it. S fii prieten al unui rege capabil s reverseţ ă ă asupra celor din jur onoare, func ii, avere, e o treab . Dar,ţ ă s fii prieten al unui s rman de rege tr dat de to i, c ruia şiă ă ă ţ ă vale ii îi întorc spatele, trebuie s fii nebun.ţ ă

Nebun! A i putea...ţ— Nebun aş fi dac mi-ar pl cea, zise rece cavalerul. Dară ă

pân atunci sunt prietenul regelui şi am motivele meleă pentru asta!

— Drace! Ave i un fel de a vorbi care îmi merge drept laţ inim . V d, drag domnule, v d c dumneavoastr ave iă ă ă ă ă ă ţ pruden a lui Ulysse şi for a lui Ajax.ţ ţ

— Cine sunt seniorii ştia?ă— Vitejii seniori despre care Homer ne povesteşte ispr viă

minunate. Ah!, sunte i prieten al regelui? Şi ave i un aer deţ ţ om cumsecade! Dumneavoastr care l-a i supus peă ţ Thibaud? Care i-a i umilit pe cei patru lupi înfometa i aiţ ţ ducelui de Burgundia şi apoi i-a i omenit? Ei, bine, astaţ schimb multe lucruri... Domnule, ierta i-m c am venit cuă ţ ă ă inten ii rele şi c v-am vorbit aşa de slobod de parc am fiţ ă ă egali. Şi pictorul îl salut pe cavaler atât de protocolar încâtă nu i-ar fi putut g si vreun cusur nici şeful de ceremonii de laă curtea regal .ă

Passavant îl examina cu un fel de naivitate.— Maestre Gringonneur consider egalul meu orice om de

spirit şi de curaj. Cât despre relele inten ii despre care aiţ f cut aluzia, aştept s -mi explici pentru a vedea dac te iertă ă ă sau te arunc pe fereastr .ă

— S nu face i asta! Sunt capabil s şterg însemnul cuă ţ ă scroafa şi Thibaud nu v va putea ierta niciodat . Cum îlă ă g si i?ă ţ

— Pe Thibaud?— Nu vinul lui, nectarul sta!ă— Suportabil.Gringonneur se înclin . G si cuvântul suficient şi continuă ă ă

s povesteasc .ă ă— V spuneam c vin de la Saint-Pol. Am acolo rela iileă ă ţ

- 109 -

mele mai mici sau mai mari. O prin es pe care a i cunoscut-ţ ă ţo, desigur, îmi face onoarea s m consulte cu toate c seă ă ă îndoieşte adesea de... L-a i v zut pe Bois-Redon... acestţ ă fl c u voinic? Ei bine, prin esa în chestiune nu are nici ceaă ă ţ mai mic încredere în inteligen a acestui om, dar are oă ţ încredere oarb în bra ele lui.ă ţ

Mâna lui Passavant zbur peste mas şi se opri pe sabiaă ă pictorului.

— Maestre, cunoşti prea mul i oameni şi dinl untru şiţ ă dinafar . Te previn c nu-i decât o singur limb în lume peă ă ă ă care o în eleg: franceza. Ai grij şi explic -te clar ori, dacţ ă ă ă nu, Thibaud o s aib imediat ce repara la firma lui!ă ă

— Sfânt Fecioar ! Ave i o mân prea ager , domnule!ă ă ţ ă ă R bdare! Iat : prin esa care nu d doi bani pe diploma ia luiă ă ţ ă ţ Bois-Redon m-a trimis s v îndoctrinez. Vrea s v aib înă ă ă ă ă serviciul ei. Şi ca dovad iat , v-a trimis asta... Gringonneură ă scoase de sub manta o pung doldora.ă

— E cu aur!— Bine, zise Passavant, pune-o pe mas şi du mâinile laă

spate. Punga, aurul, dispozi iile, toate astea s le l s mţ ă ă ă deoparte şi explic -mi ce inten ii rele aveai la început. Vroiaiă ţ s m înjunghii? Spune!ă ă

— A! nu, doamne fereşte!— S -mi pui sacul în cap şi s m ...ă ă ă— Ea spera s v termine dintr-odat , socotind c sunte iă ă ă ă ţ

s rac. Se pare c nu poate s-o fac aşa de uşor!ă ă ă— Nu, spuse liniştit Passavant. Oi fi vrând s m otr veştiă ă ă

cu vinul din ulciorul sta pe care-l numeşti nectar?ăPictorul r mase mut. Apoi, salut iar.ă ă— Domnule, v cer iertare. M dau b tut. V-am v zută ă ă ă

tân r, f r un rost şi n rod cum sunt, nu am în eles preaă ă ă ă ţ repede! Am greşit! lat : inten ia mea era de a v angaja înă ţ ă serviciul prin esei.,ţ

— Angajat! P i nu v d nimic r u în asta! Deă ă ă fapt, ia zi-mi, cum se numeşte prin esa?ţ

— Îşi rezerv bucuria de a se prezenta singur , domnulă ă meu.

— Aha. Numai aşa, vroiai s m angajezi...ă ă— ... s fugi i, domnule c pitan, s fugi i.ă ţ ă ă ţPictorul vorbea încet şi cerceta neîncrez tor, cu privirea înă

jur.- 110 -

— Oh! f cu Passavant. Şi de ce s fug? Nu cumva e oă ă femeie rea?

— Ea? Nu, nu, pe cinstea meat mea!, dar dac intra i înă ţ serviciul ei...

— Aşa...— Ei bine, atunci ar trebui s frecventa i Saint-Pol. Voceaă ţ

lui Gringonneur sc zu şi mai mult. Îl treceau frigurile şi ochiiă lui cereau mil .ă

„Saint-Pol se gândi Passavant. Nu vreau s ajung la Saint-ăPol... da, în eleg. Din cauza-turnului Huidelonne".ţ

— Turnul Huidelonne! îl cunoaşte i?ţ— Am auzit despre el câte ceva; zise Passavant şi un

surâs îi încol i pe buze.ţCâteva clipe Gringonneur nu mai vorbi. Începu să

inspecteze camera. Deschise uşa, se uit spre scar şi seă ă aşez la mas şi goli ulcica dintr-o r suflare. Apoi, se aplecă ă ă ă spre Passavant şi-i spuse cu şi mai mare team .ă

— Nu, nu din cauza turnului m gândeam s o şterge i, cuă ă ţ toate c sta-i sfârşitul lumii. Nu! Ajuns la Saint-Pol, odată ă ă trecute zidurile, v ve i lovi, nu se poate altfel, de o fiin aă ţ ţă c rei dragoste otr veşte, a c rei ur arde, a c rei privireă ă ă ă ă ucide, al c rei surâs zdrobeşte.ă

— Şi, cine m rog este persoana? Pictorul r spunse scurtă ă şi cu precau ieţ

— Isabela de Bavaria, regina Fran ei.ţCavalerul de Passavant primi r spunsul ca o lovitur . Şi,ă ă

totuşi, nu ştia nimic despre aceast fiin , despre reputa iaă ţă ţ tragic a reginei. Dar, cel cu care vorbea acum avusese înă glas, când îi pronun ase numele, atâta spaim amestecatţ ă ă cu ur de parc ar fi rostit un blestem.ă ă

— Maestre Gringonneur te asigur c sunt un prieten ală regelui, am motivele mele pentru asta. Şi s ştii, iar şi, că ă ă sunt şi prieten al reginei şi c am motivele mele şi pentruă aceast prietenie.ă

— Imposibil! Nu po i fi în acelaşi timp şi prieten al regeluiţ şi prieten al reginei.

— De ce?— Pentru c dac ai avea o cât de mic mil pentru ună ă ă ă

neprih nit miel nu ai putea s nu ur şti lupul h mesit.ă ă ă ăPassavant tres ri. Parc -l apuc ame eala. Era preaă ă ă ţ

mândru, ca s se lase tr dat de vreo sl biciune. Pictorul îşiă ă ă - 111 -

puse din nou vin.— M rturisi i, domnul meu, recunoaşte i c vinul staă ţ ţ ă ă

este nemaipomenit?— Ce s zic, ai dreptate. Nectar, zise el cu acelaşi ton cuă

care spusese mai înainte c este suportabil.ă— Aşa, v d, deci, c nu o cunoaşte i, relu pictorul. A iă ă ţ ă ţ

auzit vorbindu-se de Messalina? Cunoaşte i povesteaţ îngrozitoare a Magaretei de Hainaut? Şti i ceva despreţ legenda acestor so ii de regi barbari care beau sânge de omţ ca nişte brute s lbatice? Ei bine, Isabela de Bavaria este maiă mult decât atât. Dac v iubeşte, nenorocirea a c zut peă ă ă capul dumneavoastr . Nu-i pute i sc pa decât dac îi sunte iă ţ ă ă ţ indiferent. Şi atunci, cine ştie. Cum sunte i atât de chipeş nuţ ar putea s nu v remarce. Întreba i în dreapta şi în stângaă ă ţ fe ele acelea de nobili şi ve i avea o list adev rat cuţ ţ ă ă ă numele aman ilor ei. Şi apoi mai pune i o întrebare: ce s-aţ ţ ales de ei? Vorbi i de Huidellonne... P i la nu e nimic! Areţ ă ă ea, h , alte chestii şi mai tari. E ap rat de o trigroaic –ă ăă ă ă ă Imperia – şi n-ai cum s te atingi de ea. O mul ime de tineriă ţ gentilomi i-au c zut la picioare orbi i de dragoste. Dacă ţ ă vrea, face o armat cu ei. Şi mai are ceva şi mai şi decâtă Imperia, decât pumnalul c pitanului ei, decât spadeleă gentilomilor prosti i: îl are pe vr jitorul nev zut care îi dţ ă ă ă puteri oculte, otrav , blesteme, toate armele împotrivaă c rora nu po i lupta nici cu sfânta cruce în bra e. Passavantă ţ ţ se ridic palid şi trist.ă

— Ce ave i? Vi s-a întâmplat ceva? întreb Gringonneurţ ă aruncând în jurul lui priviri îngrozite.

— Nimic, r spunse cavalerul şi se aşez din nou.ă ă Continu !ă

— Am terminat. Am inut s v spun lucrurile astea şiţ ă ă dac vi le-am spus mi s-a uşurat sufletul. S nu v duce iă ă ă ţ niciodat la Saint-Pol... Isabela o s v remarce... Cine ştie!ă ă ă Cine ştie dac nu v-a remarcat deja! Cine ştie dac prin esaă ă ţ pe care a i salvat-o azi diminea nu i-a vorbit deja deţ ţă dumneavoastr ? Cine ştie dac nu v aşteapt ? Fugi i,ă ă ă ă ţ domnule, fugi i din Paris. Sau, cel pu in, nu intra i în Saint-ţ ţ ţPol.

— Maestre, mâine sear voi fi acolo!ăGringonneur ridic mâinile lui lungi de parc ar fi vrut s -lă ă ă

invoce pe Jupiter în care credea ca şi în Dumnezeu.- 112 -

— Îmi placi, continu Passavant, cu un ton de rege care-iă vorbeşte nebunului. De-aia am s - i spun o istorioar , unaă ţ ă singur care dep şeşte tot ce mi-ai zis pân acum. Ascult !ă ă ă ă O feti , un înger de fat , prieten a mea, dac vrei, a fostţă ă ă ă expus , drept copil din flori, la o biseric dintr-un sat deă ă lâng Paris. Ruşinea şi insultele au îmboln vit-o şi era să ă ă moar . S-a întâmplat c cineva, o doamn , s o ia de acolo,ă ă ă ă s o smulg din ruşine şi apoi, s o înfieze, s o îngrijească ă ă ă ă ca pe propria copil şi, când îşi d du duhul biata fată ă ă surâdea fericit . Cea care a salvat-o de la umilin a fostă ţă regina.

— Regina!— Niciun cuvânt despre ea, ceru Passavant.Jacquemin Gringonneur se ridic , îşi puse mantaua peă

umeri îl salut ceremonios.ă— Domnul meu, zise şi cuvintele îi venir firesc, nu am să ă

suflu o vorbuli despre cea de care vorbir m. Dar l sa i-mţă ă ă ţ ă s v mai dau un ultim sfat. Ce vre i, m-a i cucerit!ă ă ţ ţ

— D -mi-l, dragul meu, un sfat nu cost nici când îl dai,ă ă nici când îl primeşti.

— Ei bine, jos sunt trei mutre, trei sec tori...ă— I-am v zut! Ei, şi?ă— ... care v pândesc. De ce? Nu ştiu! Dar inten iile lor miă ţ

se par prea pu in catolice.ţ— Mul umesc, maestre Gringonneur. M-ai emo ionat, mi-ţ ţ

ai pl cut cu felul dumitale de a vorbi despre gentilomi peă care eu nu-i cunosc. Po i s pleci acum! Dac aş vrea s teţ ă ă ă mai v d, unde s te caut?ă ă

— La Saint-Pol, r spunse pictorul şi coborî.ăTot acolo, se gândi Passavant. To i îmi dau întâlnire acolo.ţ

To i m ademenesc spre Saint-Pol. Oare, acolo îmi este scrisţ ă s -mi aflu destinul? Bun, r u – s fie via a care m cheamă ă ă ţ ă ă acolo! Ori moartea îmi face semn tot înspre acolo! Am să v d! Şi la urma urmei ce m amestec eu?!ă ă

Cuvinte stranii, fr mânt ri, nelinişti...ă ăDecis, deci, s nu se amestece în destinul lui şi s -l laseă ă

pe Dumnezeu s se îngrijeasc de asta, Passavant îşi reg siă ă ă cump tul, îşi preg ti pumnalul şi spada, cânt ri din ochiă ă ă punga pe care i-o adusese pictorul, apoi o b g în fundulă ă unei l zi şi coborî.ă

Se duse drept la masa celor care-l spionau.- 113 -

— Jupâne, Thibaud, strig el, ce beau vitejii ştia?ă ă— Mied, r spunse Thibaud, strâmbând din nasă

nemul umit. Cei trei nu spuser nimic, dar aveau c ut turaţ ă ă ă rea. Passavant nici nu se uita la ei.

— De când beau.— P i, începu Thibaud neliniştit, sunt aproape gata cu celă

de-al şaselea rând. Vreo şase ocale tot au dat gata.— Bine, jupâne, adu al şaptelea rând şi pui totul în nota

mea de plat .ă— Sfinte Dumnezeule! se am rî hangiul, gândindu-se că ă

asta e ruin curat .ă ăBruscaille, Bragaille şi Brancaillon îşi aruncar priviriă

speriate.Thibaud aduse cel de-al şaptelea rând de mied, îl puse pe

mas în dreptul lui Passavant.ă— Goli i-l, hai goli i-l, vitejii mei! zise el şi, ridicându-se, seţ ţ

duse spre uş . Cei trei se ridicar şi ei, dar se aşezară ă ă repede la locurile lor, nelinişti i: nu în elegeau vânatulţ ţ pentru care fuseser trimişi.ă

S ne inem bine! îşi spuser din priviri, altfel ne scap !ă ţ ă ăPassavant nu ieşise. Pur şi simplu fusese atras la uş deă

un spectacol care, f r îndoial , îl interesa: o s rmană ă ă ă ă femeie, slab de i se rupea inima de mila ei, inând un copilă ţ ţ de mân , f r s spun nimic, întindea mâna spre trec tori.ă ă ă ă ă ă Un blestemat o înjur şi o amenin c cheam paznicul.ă ţă ă ă Passavant îi f cu semn nenorocitei s intre. Aceasta îlă ă ascult şi se aşez la o mas . Thibaud şi pornise spreă ă ă buc t rie sc rpinându-se dup ceaf a pagub .ă ă ă ă ă ă

— Jupâne! ceru cavalerul, d -i s m nânce acestei femei.ă ă ă „Cu asta, zise Thibaud, cu asta m-a dat gata! Sunt pierdut! Sunt mort! Mi s-a încuib rit ruina la han!".ă

— Bunul meu domn, se întoarse el spre Passavant, noi nu suntem nici turci, nici mauri. În fiecare vineri l sat de laă ă Dumnezeu strângem tot ce ne r mâne la buc t rie şi d mă ă ă ă unui om de la corpora ia milogilor. În fiecare sâmb t neţ ă ă viziteaz bunii c lug ri şi v pot asigura c nu pleacă ă ă ă ă ă niciodat cu mâinile goale. În fiecare duminic trimit laă ă Saint-Martin câte o lumânare. În fiecare luni dau un dar la capela în care intr tinerele s se poc iasc . Mar ea e ziuaă ă ă ă ţ c lug ri elor care vin şi-şi umplu panerele. Şi în sfârşit,ă ă ţ miercurea se d de poman în uşa hanului. Spune i-miă ă ţ

- 114 -

domnule, spune i-mi dac un bun creştin poate s fac maiţ ă ă ă mult?

— Nu, zise Passavant cu naivitate, dar ai uitat ziua de joi.— Joia? Ei bine, joia ne odihnim şi noi ca şi bunul

Dumnezeu.— Azi e joi jupâne Thibaud. Dac îmi aduc bine aminte,ă

Dumnezeu se odihneşte sâmb ta, sau duminica, în niciună caz joia. Ar tându- i bun tatea şi joia, cred c ai face oă ţ ă ă oper de bun creştin.ă

— Crede i?ţ— Sigur c da! De aceea, d -i de mâncare bietei femei. Şiă ă

ca s nu fii nec jit, adaug consuma ia pe...ă ă ă ţ— ... pe nota dumneavoastr de plat ! strig Thibaud.ă ă ă

Asta-i curat tiranie!ă— Hai, jupâne, hai, gr beşte-te, altfel îi invit pe to i de peă ţ

stradăThibaud ridic din nou bra ele spre cer, neputincios şiă ţ

resemnat. Curând, nenorocita de femeie şi copilul ei aveau în fa câte un blid. Şi ca timpul s treac cum se cuvineţă ă ă într-un han, Passavant auzi şi povestea acestei nefericite. Fusese sp l toreas . Se îmboln vise şi necazul a g sit-oă ă ă ă ă repede. Se îmboln vise şi nu a mai putut s munceasc .ă ă ă F r bani, a fost aruncat în strad când proprietarulă ă ă ă constat c nu-şi mai putea pl ti chiria. Spera s adune baniă ă ă ă din cerşit s se poat întoarce în casa în care locuise şi s -şiă ă ă reia lucrul. Dar, pentru asta îi trebuiau m car dou zeci deă ă livre. Era tare greu, mai ales c nici corpora ia milogilor nu oă ţ îng duia în locurile bune ale oraşului.ă

Passavant deschise punga. Bruscaille, Bragaille şi Brancaillon tres rir , iar Thibaud f cu ochii cât cepele şi, deă ă ă ce s nu o spunem, se emo iona.ă ţ

— O s -şi dea şi ultimii b nu i pe care îi mai are, îşi ziseă ă ţ el. Pe sufletul meu, adaug şi eu ceva.

Passavant scoase un scud de aur – de zece ori mai mult decât estimase femeia c are nevoie – şi, ochiul ager al luiă Thibaud descoperi pe fundul pungii o adev rat avere.ă ă

Femeia înnebunit , crezând c viseaz , lu banul şi plecă ă ă ă ă f r s poat s scoat o vorb . Plângea cu lacrimi fierbin i.ă ă ă ă ă ă ă ţ

— Nota de plat , strig Passavant.ă ă— Domnule! Bunul meu gentilom, începu jupânul Thibaud

cu glas mieros, crede i-m , nu sunt decât un imbecil. Eu...ţ ă- 115 -

— Nota! Dac nu plec imediat la hanul „La vi elulă ţ neîn rcat".ţă

— A, domnule nu pute i face „Scroafei..." un astfel deţ afront! Cum s v duce i la „Vi el", s prefera i un han caă ă ţ ţ ă ţ sta! dup ce a i cunoscut raiul de aici!ă ă ţ

Cei trei Bruscaille, Bragaille şi Brancaillon s riser înă ă picioare gata s -l urmeze pe cavaler oriunde s-ar duce.ă

— Scroafa, continu Thibaud, ar muri de ciud . Dac aş fiă ă ă ştiut, domnule, eu, şti i, nu sunt decât...ţ

— ... un imbecil... dumneata ai spus-o. Dac o repe i să ţ ă ştii c m obligi s te cred.ă ă ă

— Ah! sunte i dezarmant, domnule.ţThibaud plec spre buc t rie încredin at c avea onoareaă ă ă ţ ă

s g zduiasc un prin necunoscut. Acest sentiment eraă ă ă ţ înt rit de salutul ceremonios cu care oaspetele lui fuseseă întâmpinat de oamenii ducelui de Brabant, dar mai ales de m rinimia pungii lui.ă

— Şi, acum, voi! zise Pasavant. A i golit ulcica de mied?ţ Atunci, şterge i-o!ţ

— S plec m de aici, acum, când ne sim im aşa de bine!ă ă ţ Zise Bragaille.

— Acum, când abia suntem la al şaptelea rând? ad ugă ă unul din tovar şii lui.ă

— Bine, zise cel lalt, bine, hai s plec m.ă ă ă— Aha, remarc Passavant, tu ai în eles. Dac ine i să ţ ă ţ ţ ă

mai tr i i zilele pe care le mai ave i, s nu v mai v dă ţ ţ ă ă ă vreodat în preajma mea. Şterge i-o! De data asta, v iert!ă ţ ă Spune i ducelui de Burgundia c v interzic s m maiţ ă ă ă ă spiona i. Afar !ţ ă

Lui Brancaillon i se înroşiser ochii, Bragaille traseă pumnalul cu o mişcare şireat , Bruscaille s ri în caleaă ă cavalerului.

— Avem ordin s v urm rim, e adev rat. Dar tot la fel deă ă ă ă adev rat este c avem ordin s nu ne atingem nici m car deă ă ă ă un fir de p r. Aşa c , v facem pofta şi o s vede i ceă ă ă ă ţ înseamn s -i ave i pe Bragaille, Bruscaille şi Brancaillon caă ă ţ duşmani. Plec m. Dar o s ne mai revedem.ă ă

Passavant ridic din umeri. Cei trei ieşir f când ună ă ă t r boi de toat minunea.ă ă ă

— Drace! Tot aia era dac -i l sam aici, îşi zise Passavantă ă încercând s le desluşeasc gesturile. În capul lui reveneaă ă

- 116 -

un singur nume: Saint-Pol.— Cine s fie prin esa? Şi de ce Gringonneur mi-a descris-ă ţ

o pe regin cu lux de am nunte! Orice ar fi, la Saint-Pol seă ă afl curtea regal , curtea regilor Fran ei. Acolo trebuie să ă ţ ă faci fa onorabil.ţă

— Thibaud, fii bun şi cheam un negustor de haine. Totă îmi zici dumneata „domnule"!

Mâine, la Saint-Pol, voi fi ceva mai mult decât un domn! Voi fi un prin !ţ

XXVIIIPassavant la Saint-PolNegustorul pe care îl adusese hangiul era într-adev ră

capabil s -l îmbrace pe Passavant dup cum poftise: ca peă ă un prin . Se prezentase a doua zi cu un costum elegant,ţ sobru şi pe m sura noului prin .ă ţ

— Asta arat , în sfârşit, altfel decât p tura cu care mă ă ă îmbr cam în turnul Huidelonne, râse el sceptic. Cine ştieă dac una nu o cere pe cealalt ?!ă ă

La ora fixat Passavant se afla la poarta mare de la Saint-ăPol unde îl aştepta Bois-Redon. Trecând zidul sumbru şi rece, îşi reaminti c , acum doisprezece ani, a mai trecut pe aici,ă înso it de doi zdrahoni care îl ineau de bra şi avându-l înţ ţ ţ spate pe Saitano. Tres ri când Bois-Redon îl lu de bra .ă ă ţ

— Ce-i asta? zise el şi f cu un pas înapoi.ă— Nimic, r spunse Bois-Redon mirat. V dau mâna... gestă ă

amical!— Amical... A, da, f cu Passavant ştergându-şi fruntea.ă

Travers o gr din frumoas , cu pomi fructiferi despre careă ă ă ă se spunea c însuşi tat l regelui, Charles al V-lea îi plantase.ă ă Dar pân şi aici câte o umbr îl f cea s tresar .ă ă ă ă ă

— Garda, explic Bois-Redon sim ind spaima pe care oă ţ încerca oaspetele. Nu lua i în seam ! Prudent, Passavantţ ă ducea de fiecare dat mâna la pumnal şi nu se linişti de-aă binelea decât atunci când ajunse în fa a unor sc riţ ă somptuoase, iluminate, ca şi ferestrele, de o mul ime deţ tor e. Sim ea nevoia s -l întrebe ceva pe înso itor dar, cândţ ţ ă ţ se întoarse, constat c acesta disp ruse deja. Printreă ă ă grupuri g l gioase, care se amuzau la istorioare de tot felul,ă ă Passavant ajunse într-un salon luxos, cu pere ii înc rca i deţ ă ţ tapiserii. Lumea de aici p rea s discute cu mai multă ă ă

- 117 -

decen decât cei retraşi pe sc ri şi care, probabil, seţă ă refugiaser tocmai pentru a mai sc pa de convenien e. Laă ă ţ lumina zecilor de tor e, aşezate cu pricepere în locuriţ potrivite, grupuri de b rba i şi femei dansau în ritmulă ţ muzicii. Umbrele repezi preluate de pere i d deauţ ă atmosferei un plus de mister şi nu era prea greu s în elegiă ţ din grija pentru veşmintele elegante şi parfumurile dulci, din saluturile gra ioase c la aceast petrecere multe dorin e şiţ ă ă ţ multe pofte se aprindeau. Şi multe erau tr date de privirileă furate cu tâlc. Passavant nu pricepea mai nimic din toată fr mântarea aceea. Costumele îi atr seser aten ia, dară ă ă ţ numai aşa ca o amestec tur de culori; figurile oamenilor îiă ă ap ruser ca de cear . Fardurile f ceau pe onorabileleă ă ă ă doamne mai frumoase, dar şi mai reci. Era ame it şi sim i cţ ţ ă îi ard obrajii. Se for s nu se tr deze. Undeva, între douţă ă ă ă coloane, era ridicat o estrad şi cavalerul desluşi acolo susă ă dou fotolii neocupate. Se îndrept spre ele. Se mai liniştise,ă ă îşi aduse aminte de prin es şi începu s o caute din priviri,ţ ă ă luând aminte şi la perechile de dansatori s vad dac nuă ă ă cumva s-ar afla la bra ul vreunui gentilom. În zadar, nu reuşiţ s o descopere.ă

Timpul trecea. Passavant îşi recâştig sentimentulă libert ii, gesturile lui nu mai erau crispate. În h rm laiaăţ ă ă aceea desluşi o rumoare înc şi mai pronun at care p reaă ţ ă ă c pusese st pânire pe invita i. Ici-colo v zu c perechile îşiă ă ţ ă ă schimbau priviri cu în elesuri. Şi, deodat , toat lumea seţ ă ă opri ca la comand . Veselia şi libertatea gesturilor seă schimbar într-o atitudine sobr , re inut , de reveren . Uşaă ă ţ ă ţă mare se deschise.

— Regina! Face i loc reginei!ţSe întoarse s o vad şi el şi încremeni. Era prin esa dină ă ţ

p durea Vincennes. Deci ea era Isabela, regina Fran ei!ă ţPaji şi domnişoare de onoare erau alinia i în jurul estradeiţ

dup un protocol precis. Îmbr cat în cel mai str lucitoră ă ă ă costum, regina urc şi ocup unul dintre fotoliile de peă ă estrad . Cu frumuse ea, elegan a şi prestan a ei dominaă ţ ţ ţ întreaga suflare.

— Vai, ce-i asta! Sosirea mea s fie motivul pentru careă gra ioasele dansatoare şi ferici ii dansatori au încetat s maiţ ţ ă danseze?! Eu nu pretind s fiu aici nimic altceva decât unaă dintre domnişoarele fericite şi nu cer decât partea mea de

- 118 -

pl cere...ăUn fream t cuprinse mul imea şi perechile de dansatoriă ţ

se pornir şi mai vesel s recucereasc spa iul de dans.ă ă ă ţIsabela surâdea fericit . Privirea ei cerceta cu discre ieă ţ

personajele prezente şi, din când în când, zâmbetul i se schimba într-un salut mieros. Passavant o v zu cum se ridică ă şi coboar de pe estrad .ă ă

„Ah, impostor mizerabil! Când am s te întâlnesc, î i voiă ţ îndesa pe gât toate insultele tale de sec tur !” îşi spuseă ă Passavant când o v zu pe regin c se îndrepta spre el. Eraă ă ă fericit c -l recunoscuse. Când se apropie, regina spuse cuă voce tare:

— Aş vrea, aş vrea s intru între aceste încânt toareă ă perechi de dansatori. Nimeni nu poate s conduc oă ă s rman prin es ?!ă ă ţ ă

Sute de mâini se îndreptar frenetic.ă— Binevoieşti s -mi oferi mâna dumitale, domnule!ă

Passavant nu pricepu la început c lui i se adreseaz . Toateă ă privirile erau a intite asupra lui. Se dezmetici şi nu l s timpţ ă ă s observe lumea c pentru o clip se pierduse. El era alesulă ă ă reginei! Mâna îi tremura când sim i c îi prinde bra ulţ ă ţ reginei. Mul imea r mase perplex : – Cine-i acestţ ă ă necunoscut? De unde a ap rut? Cum îl cheam ? Oare s fieă ă ă noul favorit al reginei?!

Passavant îşi reg si repede sângele rece.ăIsabela f cu la bra ul lui un tur prin mul ime. Niciodat nuă ţ ţ ă

împ r ise atâtea zâmbete, nu l sase s -i scape atâtea vorbeă ţ ă ă generoase.

— Cavalere, spuse atunci Isabela, acum ştii cine este prin esa pe care ai salvat-o. Nu am putut s - i mul umescţ ă ţ ţ ieri aşa cum o meritai şi cum se cuvenea. i-ai riscat viata.Ţ S urc m! Fii bun şi condu-m pe estrad .ă ă ă ă

— Doamn , spuse Passavant, via a mea v apar ine!ă ţ ă ţ— Ah, îmi spui ceea ce toat lumea îmi spune.ă— Eu o spun pentru c o simt! într-o zi, e mult de atunci,ă

a i salvat o fat expus în fa a bisericii drept copil din flori.ţ ă ă ţ V-a i ocupat de ea ca un înger p zitor. Şi i-a i alinat suferin aţ ă ţ ţ astfel c s-a petrecut în moarte f r durere. Imagina i-v ,ă ă ă ţ ă doamn , c acest copil a fost sora mea. Vede i, de aceeaă ă ţ sunt îndrept it s afirm c via a mea v apar ine.ăţ ă ă ţ ă ţ

Isabela ascultase cu îndoit aten ie şi se trezi spunând:ă ţ- 119 -

— Cine v-a povestit asta?— Un om care locuieşte în cetate, la mijlocul str ziiă

Feves. Isabela tres ri. Cavalerul v zu chiar c deveniseă ă ă palid .ăRegina întinse bra ul şi ar tând spre cineva întreb sever:ţ ă ă— Acela?Cel care fusese ar tat, intuind c despre el este vorbaă ă

r mase împietrit, cu ochii int la ei.ă ţ ă— Da, el este!Era Saitano. În seara asta purta un costum elegant din

velur Avea o sabie fixat la centur şi acoperit de pulpanaă ă ă mantalei sale roşii.

Pentru c nu mai era niciun dubiu c despre el se vorbea,ă ă se apropie de cei doi şi spuse:

— Cavalerul de Passavant are o bun memorie, doamn .ă ă Ştie c a i încercat s salva i fetita. Îşi aduce aminte...ă ţ ă ţ

— Da, desigur! confirm cavalerul.ă— ... are o bun memorie şi, îşi aduce aminte c , într-oă ă

noapte, acum doisprezece ani, l-am avut pe masa mea de marmur , mort...ă

Regina se f cu livid . Passavant avu vaga impresie c seă ă ă joac cu el. Saitano termin :ă ă

— ... îşi aduce aminte de asta şi constat c m-a iertat!ă Saitano se înclin şi se retrase. Passavant avu impresia că ă moartea îi atinsese fruntea. Ridic ochii spre regin şi citindă ă pe fa a ei un cumplit semn de amenin are, se trezi cu mânaţ ţ pe garda pumnalului. Isabela interveni brusc:

— De ce ai spus c nu eşti fiul lui Passavant cel Viteaz?ă De ce spui c fata aceea î i era sor când ea era copilulă ţ ă Laurencei d'Ambrun, g zduit de mama dumitale care i-aă ă dat toat ospitalitatea?ă

Vocea reginei îl cutremur .ă— De ce? Pentru c am fost arestat când înc eram copil,ă ă

f r s ştiu pentru ce, aruncat în fundul temni ei de laă ă ă ţ Huidelonne unde am r mas doisprezece ani! Pentru c mi-aă ă fost team , iat , m rturisesc, mi-a fost team de cei care nuă ă ă ă au fric de Dumnezeu nici când arunc un copil, de viu, înă ă mormânt. Pentru c , din acest mormânt am reuşit s iesă ă printr-un miracol al c rui secret numai Dumnezeu singur îlă ştie şi c , l sându-m din nou în mâinile celor care mi-auă ă ă luat doisprezece ani din via , am comis un sacrilegiu.ţă

- 120 -

Ierta i-m , Majestate! Şi ine i cont c , de prea pu in timpţ ă ţ ţ ă ţ am redescoperit aerul, lumina şi soarele, şi c , tocmai deă aceea, am o mare poft s m bucur cât mai mult deă ă ă acestea înainte de a muri.

— Arat -mi aceşti oameni de care îmi vorbeşti, ceruă regina.

— Nu-i cunosc!— Nu-i cunoşti? se mir Isabela şi cu privirea iscodeaă

sufletul lui Passavant.— Nu Majestate; nu! De aceea am venit aici. Sunt pe

urmele lor. Oricât de departe ar merge şi oriunde s-ar ascunde, tot îi g sesc, v jur! Când îi voi g si, cu sângele lor,ă ă ă pic tur cu pic tur , vor pl ti ceasurile pe care le-au luat dină ă ă ă ă via a mea. Nu, Majestate, nu-i ştiu deocamdat !ţ ă

Isabela sim i în sfârşit c are mai mult aer. Arunc spreţ ă ă cavaler câteva priviri nedesluşite. Poate c se întreba dacă ă nu ar fi mai bine s -l arunce din nou în temni sau s -l deaă ţă ă din nou pe mâna lui Bois-Redon.

Regina îşi relu surâsul.ă— Regret c nu-i ştii, spuse ea. I-aş fi pedepsit chiar eu,ă

mult mai sever decât ai fi putut-o face vreodat dumneata.ă E adev rat c protejez via a acestei fiin e de care vorbeşti...ă ă ţ ţ

— Aceast via v apar ine, doamn , repet simpluă ţă ă ţ ă ă cavalerul. Ah, Majestate, spune i c to i v spun astfel deţ ă ţ ă cuvinte... Dar eu o spun cu inima şi cu mintea, din toată fiin a mea. Pentru ceea ce a i f cut pentru Roselys, v oferţ ţ ă ă via a mea.ţ

O umbr întunec fa a reginei.ă ă ţ— Pentru ceea ce i-am f cut lui Roselys!?ăP rea c destinul îi d dea un avertisment. Încerc pentruă ă ă ă

o clip s nu cread . Roselys era moart . Saitano oă ă ă ă asigurase de asta!

— Îmi oferi via a, spui. Ei bine, accept. În acest caz,ţ spune-mi dac eşti hot rât s m aperi când voi fiă ă ă ă amenin at , dac eşti gata s aşezi între mine şi nenorocireţ ă ă ă platoşa vie a inimii dumitale?

— Porunci i, Majestate, spuse Passavant exaltat. Regina îlţ cerceta şi se sim i desc tuşat de gândul r u care oţ ă ă ă fr mântase cu câteva clipe în urm .ă ă

— Porunci i! repet Passavant.ţ ăAtunci, vorbind mai încet şi înv luindu-l cu privirile, reginaă

- 121 -

spuse:— Dac eşti gata s loveşti în duşmanii mei, ascult :ă ă ă

exist în Paris, dar, ce zic eu, aici la Saint-Pol un individ careă este pedeapsa vie ii mele. Nu mai am linişte. Simt c insulţ ă acesta m-a condamnat la moarte; simt c voi c dea subă ă loviturile lui; c de arm sau de otrav voi muri. Crimaă ă ă pluteşte, este aproape, în acest palat... Vrei s m salvezi?ă ă

— Vreau!— Este vorba de o femeie, spuse regina cu vocea şi mai

sc zut .ă ăPassavant tres ri.ă— O femeie!— Ezi i, deja! Pentru c -i o femeie, ezi i! Dai înapoi! Şi maiţ ă ţ

jurai c via a dumitale mi-o d ruieşti!ă ţ ă— O femeie, Majestate?— Ah, nu- i fie team , în jurul ei sunt destui. Va trebuiţ ă

chiar s sco i spada. Este, mai ales, unul, b trânulă ţ ă Champdivers, de care te previn, trebuie s ii seama pentruă ţ c acest blestemat mi-a lichidat deja trei dintre oamenii mei.ă Lichideaz -l mai întâi pe sta şi apoi vom mai vedea cuă ă femeia.

— Spad contra spad ! Dac aşa trebuie, Majestate,ă ă ă atunci sunt cavalerul dumneavoastr . Pe acest ins îl voiă provoca. Şi el va muri pentru c aşa cum spune i, el v vreaă ţ ă moartea. Dar, spune i, nu aş putea cunoaşte aceastţ ă femeie?

Isabela în elesese sau crezu c în elesese c , din aceaţ ă ţ ă clip , cavalerul îi apar ine cu trup şi suflet.ă ţ

— Am s i-o ar t, spuse ea şi, în gând, ad ug : Odetteă ţ ă ă ă eşti pierdut !ă

Întinse bra ul. Passavant se înclin şi-i s rut mâna.ţ ă ă ă— Hai, zise regina înfl c rat . Fii gata! Zi şi noapteă ă ă

aşteapt mesajul meu. Când îl vei primi, înseamn c ... aă ă ă sosit ora! Ceasul în care voi fi salvat sau voi muri. Câtă despre femeia aceea, am s i-o ar t mâine. C ci mâine,ă ţ ă ă cavalere, te aştept, nu aici la palatul regelui unde nu am niciun prieten adev rat, ci în palatul meu şi atunci, singuri,ă ne vom putea în elege mai bine. Atunci vei şti cine esteţ Isabela de Bavaria.

La un semn al reginei, Passavant se retrase şi îndat loculă gol se umplu de o mul ime de admiratori.ţ

- 122 -

— Cine poate fi femeia aceea? se întreba Passavant şi se pierdu cu fr mânt rile lui în mul ime. Lumea continua să ă ţ ă petreac , s bea, s danseze; într-un salon cineva declamaă ă ă poezii şi doamnele se adunaser curioase s asculte,ă ă aşteptând s descopere în în elesul cuvintelor auzite cineă ţ ştie ce mesaj dorit.

— S fie chiar atât de teribil de crud ? Eu s ucid oă ă ă femeie! Şi chiar aşa, la urma urmei, ce mi-a f cut mie acelă Champdivers?

Din aceast sear , Passavant nu mai era un necunoscut.ă ă Din mul ime auzi cuvinte de admira ie, felicit ri, dar şiţ ţ ă amenin ri subtile.ţă

— E ziua care mi-a aprins sufletul. Şi dac esteă amenin at , cum spunea? Ea a salvat-o pe Roselys. Nu-iţ ă datorez ei via a? Nu am promis eu asta?ţ

Privea departe, spre estrad şi v zu c din nou se f cuseă ă ă ă loc în jurul Isabelei de Bavaria. Auzea şuşoteli. Regina surâdea mul umit . Ce n-ar fi dat s ştie, s în eleag ce seţ ă ă ă ţ ă spunea pe estrad . C ci iat ce dialog se purta acolo:ă ă ă

„Regina: mâine noapte, Louis de Orléans va fi la mine. Am s -l v d la ora unsprezece. Ca s ajung , trebuie s treacă ă ă ă ă ă pe strada Vieille Barbette.

Jean Temerarul: mâine, la unsprezece, va fi plasat cineva pe strada Vieille Barbette... cineva a c rui spad nu iart ...ă ă ă

Regina: s nu fie un om de-al dumitale, cunoscut.ăJean Temerarul: nu-i de-al casei. Nimeni nu va şti c eu l-ă

am înarmat şi nimeni nu va şti ce mi-a i poruncit”.ţCei doi... îşi spuneau printre zâmbetele acelea mieroase şi

privirile acelea de tandre e ceea ce ambi iile lor nebune leţ ţ porunceau.

În timp ce lumea bea şi dansa mul umit de petrecere,ţ ă din nou se ceru t cere:ă

— Regele! Face i loc, trece regele!ţ

XXIXNebunulDe data asta, îns , mul imea nu mai avu reac ia aceea deă ţ ţ

admira ie. Nici vorb ! B rba ii puser o oarecare surdinţ ă ă ţ ă ă infernalului zgomot cu care goleau paharele, dar doamnele continuau s şuşoteasc .ă ă

Charles al VI-lea intr precipitat şi se duse la estrad . Seă ă - 123 -

aşez într-un fotoliu, cuprinse dintr-o privire ager întreagaă ă sal şi izbucni în râs. Invita ii fur surprinşi de veşmintele cuă ţ ă care venise la petrecere: era îmbr cat într-un costum negruă obişnuit, chiar prea simplu. Dar, pe fruntea acestui om cu priviri buim cite era aşezat pre ioasa coroan regal peă ă ţ ă ă care suveranul şi-o punea numai la ceremonii importante: coroan masiv , b tut în diamante. Regele o atinse cu ună ă ă ă deget şi spuse:

— Asta îmi stinge din fl c rile care îmi mistuie tâmplele.ă ă Este coroana regal . Regele sunt eu!ă

Jean Temerarul f cu un pas înapoi. Lumea îl v zuă ă îndreptându-se spre partea salonului unde se grupaser ceiă mai veseli dintre invita i. Era un loc mai retras. St pânulţ ă acestei mici lumi elegante era Louis de Orléans. În acest grup, se petrecu o întâmplare care surprinse pe toat lumea:ă ducele de Burgundia îşi d du mâna cu Louis de Orléans, gestă la care nu se aştepta nimeni. Apoi se aşezar , unul lângă ă cel lalt, vorbindu-şi, râzând... To i îşi spuneau: iat , s-auă ţ ă împ cat. O împ care complet , sincer şi loial .ă ă ă ă ă

De departe, ducele de Berry privea perplex aceast scenă ă încercând s par cât mai vesel.ă ă

— Ce şi-or fi spunând? Ducele de Orléans şi ducele de Burgundia uni i, asta înseamn pieirea mea. Ce-or fiţ ă complotând nemernicii?

Ducele de Berry nu mai putu s suporte spectacolul. Îlă v zu pe rege singur pe estrad şi avu impresia c -i oă ă ă marionet cu coroana aceea pe cap.ă

„Bine, jur el. Dac -i aşa atunci s ne unim şi noi, duceleă ă ă de Berry cu..."

Se îndrept spre Charles. Isabela îl examina cu oă curiozitate pervers . Punea ceva la cale c ci chipul i seă ă lumin de un surâs. F cu o reveren gra ioas şi coborî deă ă ţă ţ ă pe estrad . Regele nu observ nimic.ă ă

Într-o clip , Isabela era lâng Passavant.ă ă— Deci, via a dumitale îmi apar ine...ţ ţ— Da, doamn !ă— Mintea, for a, totul, f r discu ie, la bine şi la r u, eştiţ ă ă ţ ă

de partea mea...— Am promis, doamn ! Regina îl privi cu satisfac ie.ă ţ— Duşmanul! acela al meu... femeia de care î i vorbeamţ

trebuie s o lichidezi. Pe ea şi pe cel care o ap r , pe acelă ă ă - 124 -

Champdivers. Î i promisesem c i-o ar t mâine, dar cred cţ ă ţ ă ă a sosit ceasul

Se pierdur în mul ime ca nişte frunze ce cad în p dureă ţ ă printre crengile copacilor.

Ducele de Berry se apropiase de rege, de fantasticul rege al Fran ei r mas singur, acolo, pe estrad , ar tând ca oţ ă ă ă juc rie de copii, singur în fa a cohortei de curtezani din careă ţ nici m car unul nu-l miluia m car cu o privire.ă ă

— Sire, zise ducele, aceast coroan ... Regele îşi duseă ă repede mâna la frunte.

— Poftim?— ... nu vi se pare c este deplasat s o purta i în mijloculă ă ţ

acestei petreceri Crede i-m , Sire. Sunt singurul care aţ ă cutezat s v vorbeasc din suflet. Coroana, Sire, stârneşteă ă ă atâtea pofte nem surate! îng dui i s v m rturisesc că ă ţ ă ă ă ă sunt un ap r tor al acestei coroane. Un ap r tor devotat. Deă ă ă ă aceea, îndr znesc s v spun: Majestate, respecta i coroanaă ă ă ţ Fran ei dac dori i s r mân în fa a lumii ceea ce este:ţ ă ţ ă ă ă ţ semnul puterii pe care Dumnezeu i-o d unui om.ă

— Poftim? repet Charles.ăDucele de Berry îşi ascunse cu greu tulburarea care îl

m cina: „Sunt la fel de nebun ca şi el dac am ajuns s credă ă ă c -l pot avea de partea mea şi împotriva celor doi nemerniciă care tocmai şi-au dat mâna: ducele de Burgundia şi ducele de Orleans”.

— Sire, aş vrea s v vorbesc. Se petrec lucruri ciudate laă ă curtea Majest ii voastre! Dac dori i s v întoarce i înăţ ă ţ ă ă ţ apartamentul dumneavoastr , atunci, acolo, mi-aş îng duiă ă s -mi spun gândurile, fr mânt rile mele.ă ă ă

Charles se uit spre mul ime şi spuse:ă ţ— Drag unchiule, eu cred c dumneata vorbeşti despreă ă

coroana mea. Nu-i aşa c este prea grea pentru frunteaă mea, acum?

— Da i-o jos, Sire!ţCuvintele cu dou în elesuri pe care le rostise regele nuă ţ

fur pricepute de duce.ă— ... prea grea pentru gândurile mele, continu regele,ă

pentru gândurile sumbre sare se zbat în capul meu ca nişte fantome. Ai v zut fantome, duce? Eu am v zut. Sunt nişteă ă strâmb turi: întreaga lor înf işare nu-i decât o grimas deă ăţ ă durere. Au g vane în loc de ochi. Gesturile lor sunt deă

- 125 -

dezn dejde. Le-am v zut.ă ă— Linişti i-v , Sire. Retrage i-v ! V voi spune...ţ ă ţ ă ăCharles puse picior peste picior şi con in s priveascţ ă ă ă

peste mul ime f r s vad altceva decât fiin e care pluteauţ ă ă ă ă ţ ca nişte jocuri de lumini.

— Sire, asculta i-m .ţ ă— Taci şi du-te de aici! Vreau s r mân singur şi s -miă ă ă

v d..: gândurile.ăOricum ar fi ar tat, Charles era regele. Ducele se înclin ,ă ă

morm i ceva despre coroan şi plec , cu sufletul înc rcat deă ă ă ă groaz şi de ur .ă ă

Regele c zu pe gânduri privind stins spre mul ime.ă ţ— Grea... cât de grea! Şi este din aur! Parc -i de fier! Ceă

importan ! Este dintr-un metal care îmi strânge capul ca unţă cerc de foc. De ce s am eu aceast coroan şi nu altul? Ceă ă ă r u am f cut eu s fiu condamnat s o port!ă ă ă ă

Începu s tremure. Frisoanele cunoscute ale crizei îiă cuprinse întreg trupul. Rezist , totuşi, încercând s -şi aduneă ă gândurile r zvr tite. S ri în picioare şi url :ă ă ă ă

— De ce s port eu coroana asta şi nu altcineva?ăCa lovit de tr snet, mul imea încremeni. O senza ieă ă ţ ţ

sinistr , macabr îl cuprinse pe rege care vedea acum oă ă adun tur de nebuni: femei, b rba i, duci, con i, prin i,ă ă ă ţ ţ ţ prin ese, to i erau nişte nemernici, cu min ile r t cite, numaiţ ţ ţ ă ă el, el singur r m sese întreg şi limpede. Vocea nebunuluiă ă tun din nou:ă

— Şi, la urma urmei, cine-i st pânul? Eu? Voi? Nimeni nuă este st pân! Ştiu sigur asta pentru c cineva mi-o spuneă ă noapte de noapte. St pân pe ce? Peste cine? Şi cine aă hot rât ca cineva s fie st pân? Vorbi i! Hai, spune i ceva!ă ă ă ţ ţ T ce i!? Burgundia, Berry, Orléans, voi care vre i s fi iă ţ ţ ă ţ st pâni, nu pute i spune de ce nu sunte i voi st pânii? Moriă ţ ţ ă de râs când vezi avortonii ştia! Câini slugarnici, pretinde iă ţ s v bucura i de admira ia oamenilor! Nu ve i avea decâtă ă ţ ţ ţ ura lor. Dac a i şti ce v aşteapt , v-ar fi mil vou de voiă ţ ă ă ă ă înşiv !ă

Regele nebun tuna. Nu ştia ce zice. Vorbele îi zburau de pe buze ca nişte s ge i, mul imea auzea şi nu în elegeaă ţ ţ ţ nimic.

— Nemernicilor, v trebuie putere! S mori de râs, auzi,ă ă vor putere! Uita i-v la ei ce mutre fac când aud de putere,ţ ă

- 126 -

de puterea de a conduce oameni. Vre i s domina i, s fi iţ ă ţ ă ţ respecta i! De ce voi şi nu al ii? Vre i r zboi, unul contraţ ţ ţ ă altuia, vre i lupta cu otrav , cu pumnal, cu spad , cuţ ă ă toporul, cu eşafodul, cu calomnia, cu orice arm ! Tic loşilor!ă ă Ce vre i voi se numeşte orgie. Asta v face s turba i,ţ ă ă ţ blestema ilor!ţ

Regele nebun se porni pe râs. Un râs strident Lumea asista la o nou form de manifestare a crizei. Nebunul urla:ă ă

— V spun eu, s mori de râs nu alta, netrebnicilor! Iat ,ă ă ă v d noroade întregi, imense cirezi în c utarea fericirii. Unde-ă ăi iarba fericirii! C uta i-o, noroade proaste, c uta i-o! Dină ţ ă ţ mil , din team v l sa i fura i de putere, de bani şi ridica iă ă ă ă ţ ţ ţ din umeri în fa a st pânilor voştri. Eu, eu am s fac ceea ceţ ă ă nimeni nu a f cut: am s renun la coroan .ă ă ţ ă

Cu un gest frenetic îşi scoase coroana de pe cap, o ridică cu amândou mâinile. Gestul lui însp imânt pe cei de lângă ă ă ă estrad şi începur s se îndep rteze. Din nou râsul luiă ă ă ă înghe pân şi sufletele celor mai viteji cavaleri.ţă ă

— Nu-mi mai trebuie! Cine o vrea? Ia-o fratele meu! Ia-o dumneata, unchiule! Lua i-o voi, blestema ilor! Eu suntţ ţ poporul Fran ei. Lua i, lua i şi mânca i şi be i, cr pa i,ţ ţ ţ ţ ţ ă ţ fl mânzilor de putere! Lua i-o! Iat coroana, nu-mi maiă ţ ă trebuie!

De la în l imea la care o ridicase, regele l s din mâiniă ţ ă ă coroana şi aceasta se pr buşi pe scândura estradei apoi, cuă o lovitur de picior o îndep rt . Coroana se rostogoli, se izbiă ă ă de o coloan de granit şi se zdrobi. Charles se pr buşi şi el înă ă fotoliu. Ochii îi ieşir din orbite, din ii îi cl n neau,ă ţ ă ţă genunchii îi tremurau...

Strig şi mai tare şi se pr buşi pe covorul de pe estrad .ă ă ă Trupul lui tres ri de câteva ori parc pentru a convinge peă ă cei îngrozi i c via a înc nu-l p r sise. În acea clip ap ruţ ă ţ ă ă ă ă ă Odette de Champdivers.

Dintr-un col , Isabela de Bavaria, rece, impasibil ,ţ ă asistase la toat scena. De departe surâsul ei p rea s a â eă ă ă ţ ţ şi mai mult delirul regelui, focul care-i mistuia capul.

— Poate c sta-i sfârşitul, ultima criz .ă ă ăAproape de ea se afla cavalerul de Passavant uluit şi

r scolit de mil pentru acest rege c ruia îi datora ieşirea dină ă ă temni a de la Huidelonne.ţ

Întins pe estrad , Charles scoase un nou urlet. Atunci,ă - 127 -

Passavant vru s mearg spre biata fiin , dar o for îlă ă ţă ţă intuise locului. Un înger, un înger ca cel de la Huidelonneţ

care-i spusese: nu plânge c ci a venit sfârşitul nenorociriiă tale. În jurul lui, auzi murmure de admira ie: Mica regin ,ţ ă iat , a sosit mica regin ! Se întoarse spre Isabela şi o v zuă ă ă roşie de mânie. Îi fu team şi vru s se retrag , dar regina îlă ă ă apucase deja de bra .ţ

— Priveşte! Ea este! Ea este duşmanul meu de moarte! Ea este cea care îmi sap încet mormântul! Pe ea vreau s oă ă distrug. Ia seama! Mi-ai d ruit via a dumitale!ă ţ

Cuvintele îl îngrozir pe Passavant.ăOdette îngenunchease lâng rege. Cu o mân îi atingeaă ă

fruntea şi, în liniştea aceea, i se auzi glasul.— Sire, nu m vede i? Hai, pu in curaj! Ridica i-v ! Eu amă ţ ţ ţ ă

s v conduc spre apartamentul dumneavoastr . M auzi i,ă ă ă ă ţ Sire!

Miracolul se produsese înc o dat . Sub mâna lui Odette,ă ă fruntea regelui se r ci. În câteva clipe disp rur şi spasmeleă ă ă şi strig tele lui în buşite. Deschise ochii şi se ar t mirat că ă ă ă ă se afla acolo. Nimeni nu mişca. O linişte grea se l sase înă marea sal .ă

Regele se sprijini de bra ul lui Odette.ţ— Du-m de aici, murmur el, du-m mai repede. Mor înă ă ă

atmosfera asta înc rcat de parfumuri şi de otr vuri.ă ă ă— Hai, sprijini i-v de mine, nu v fie team . Veni i, Sire!ţ ă ă ă ţ— Face i loc regelui! strig cineva. Odette avansa încet,ţ ă

sus inând pe rege de bra în timp ce un suspin puternic seţ ţ sparse sub bolta salonului.

Passavant se uit în jur şi nu o mai v zu pe Isabela deă ă Bavaria. Cum o fi disp rut prin mul imea aceea? Cum o fiă ţ putut ieşi din Saint-Pol? Nu va şti niciodat .ă

XXXCasa de BurgundiaAjuns în camera lui, Passavant se aşez în pat şi nu maiă

v zu decât chipul lui Odette. Trebuie s o salvez! îşi d duă ă ă seama c ea nu va accepta s -l p r seasc pe rege şi să ă ă ă ă ă plece de la Saint-Pol. Şi aici, în acest infern, st pâneaă Isabela. Sim i c -i va fi cu neputin s o urasc , s o ucidţ ă ţă ă ă ă ă cum i se ceruse. Ar fi fost o nebunie asem n toare gestuluiă ă necontrolat al unui artist care-şi distruge propria oper .ă

- 128 -

Frumoas şi hidoas , aşa i se p rea Isabela în aceste clipe.ă ă ă Trebuie s o salvez pe Odette aşa cum am salvat-o cândvaă pe Roselys.

Un mare semn de întrebare îi ap ru: singur, cum ar puteaă s o atace pe regin , sau m car s o paralizeze.ă ă ă ă

S -l previn pe Champdivers de urgen . Şi, înc ceva,ă ă ţă ă s -şi mai fac un aliat printre aceşti seniori puternici. Care?ă ă Jean Temerarul! Acesta îi veni primul în minte. Oferindu-i devotamentul lui – de care cu siguran are nevoie – acestaţă ar putea s -l ajute.ă

— Domnule, iat spada mea. Face i din mine ce dori i, dară ţ ţ garanta i-mi c folosi i via a mea pentru a o salva peţ ă ţ ţ Odette. Eu nu-mi dau via a, mi-o vând. Cu sângele meuţ cump r salvarea acestei fiin e. V convine târgul? Sunt ală ţ ă dumneavoastr . Dac am....ă ă

În timp ce aceste gânduri îl torturau pe cavalerul de Passavant, jupânul Thibaud urc în camera lui mai veselă decât oricând.

Cavalerul cinase şi ceruse nota de plat , îns hangiulă ă refuzase cu energie s o întocmeasc . Cavalerul luase înă ă camer un ulcior din vinul pe care i-l recomandaseă Gringonneeur şi când seara îşi trimisese primele umbre în camera lui, lu hot rârea s le vând lui Jean Temerarul.ă ă ă ă Impresia era aşa de puternic încât se trezi vorbind cu glasă tare;

„V convine târgul? Sunt al dumneavoastr !” Tres ri şiă ă ă începu s râd .ă ă

„De fapt, se gândi el, nu am decât o singur via şiă ţă spada asta. Dac scot ceva pe ele, nu am de ce m plânge!”ă ă

Acesta era pre ul pentru via a lui Odette. Când el îşiţ ţ concentra întregul plan pe ducele de Burgundia, uşa se deschise şi ap ru Ocquetonville. Cavalerul mai ceru un ulcioră cu vin. Se salutar şi apoi amândoi îşi golir ulcelele. Atunci,ă ă Ocquetonville scoase spada, o aşez pe mas şi, cu o voceă ă t b cit , spuse:ă ă ă

— Nu se vorbeşte decât de dumneavoastr , cavalere. Seă pare c a i produs o excelent impresie la Curte, la balul dină ţ ă noaptea trecut şi c Majestatea Sa, regina, v-a remarcat.ă ă

— Şi eu am remarcat-o!— Ah, s şti i c nu sunt obişnuit cu acest stil de a vorbi.ă ţ ă— Ia te uit ! O s te obişnuieşti, nu avea grij , baroane!ă ă ă

- 129 -

— Important e c şi ducele de Burgundia v-a remarcat.ă— Sfinte, chiar la el m gândeam!ă— Foarte bine. Domnule, mai mult decât oricând, ducele

ar dori s v aib în serviciul lui şi am venit s v spun...ă ă ă ă ă— Nu spune nimic! Ştiu. Hai, goleşte ulcica şi s plec m,ă ă— Acum?— P i, nu ai venit s m conduci la duce?ă ă ă— Sunte i hot rât s m urma i? spuse Ocquetonville cuţ ă ă ă ţ

un regret abia ascuns.— Îmi place de st pânul dumitale, el m doreşte. Ce maiă ă

vrei? .Ocquetonville se ridic . Îng lbenise.ă ă— Dac -i aşa, s plec m. C ci domnul...ă ă ă ă— ... este şi el gr bit s m vad . Ştiu. Gata, plec m!ă ă ă ă ă— Înc un cuvânt, v rog.ă ă— Şi o sut , drag baroane! Dac vrei ne mai putemă ă ă

aşeza.— Inutil. Vreau numai s v spun c hot râreaă ă ă ă

dumneavoastr îmi displace. Nu trebuie s v închipui iă ă ă ţ acum, dragul nostru mic cavaler, c dac ducele şi regina s-ă ăau îndr gostit de dumneavoastr , noi care le-am adusă ă atâtea servicii, noi v vom ceda locul fie la Saint-Pol, fie laă Casa de Burgundia.

Cavalerul p ru emo ionat.ă ţ— S -mi ceda i locul? De ce? Am eu nevoie s -mi ceda iă ţ ă ţ

mic ceva?— V bate i joc de mine? url Ocquetonville. De îndat ceă ţ ă ă

ve i termina cu ducele, v invit s m înso i i la mân stireaţ ă ă ă ţ ţ ă Saint-Germain!

— Drace! De ce s mergem acolo?ă— Nu în elege i? ironiza omul ducelui.ţ ţ— Bine, dac -i aşa, aşa s fie! Vre i s m spinteca i sauă ă ţ ă ă ţ

s m otr vi i. Nu am ce s spun. Dar, de ce atât deă ă ă ţ ă departe? De ce nu acum, aici?

Ocquetonville înjur de to i sfin ii. Candoarea parteneruluiă ţ ţ îl scotea din s rite.ă

— F r îndoial , relu Passavant. Aici suntem doi. Unulă ă ă ă singur va ieşi şi-i va spune ducelui c cel lalt, cu toateă ă regretele, a fost re inut.ţ

— Neruşinat ar gos, scrâşni baronul. Mâine am s - i scotţă ă ţ pe gât acest sarcasm. Pân atunci am ordin s te respect.ă ă

- 130 -

Profit de asta numai pân mâine!ă ăRâsul lui Passavant îl înnebuni.— Ai c utat-o cu lumânarea, spuse el rece. Jur c nu- iă ă ţ

port nicio pic . Te-am primit, eşti la mine. Iat , m şi insul i!ă ă ă ţ Mai spui c ai ordin s m respec i! Eu nu aş primi un astfelă ă ă ţ de ordin pentru nimic în lume. De aia î i spun: car -te! car -ţ ă ăte imediat!

Scoase pumnalul şi aşteapt . Ocquetonville duse mâna laă spad dar renun .ă ţă

— Pân mâine, numai! Voin a care m leag e mult maiă ţ ă ă tare decât pofta de a te trimite pe lumea cealalt .ă Deocamdat !ă

Passavant ridic din umeri.ă— Fie, atunci, s o l s m pe mâine! La nou diminea a, laă ă ă ă ţ

Saint-Germain.Ocquetonville f cu un semn afirmativ şi amândoi ieşiră ă

copleşindu-se cu amabilit i. Când îi v zu Thibaud cumăţ ă radiau de mul umire avu convingerea c norocul a c zut peţ ă ă „Scroafa spânzurat ”.ă

La Casa de Burgundia, Jean Temerarul împ r ea ordineă ţ pentru primirea lui Passavant Ceva îl neliniştea. Acestuia trebuia s -i cear s ucid . Este el, unul dintre aventurieriiă ă ă ă care pentru un pumn de bani, s accepte s împlânteă ă pumnalul în spinarea cuiva? Dac refuz ? în acest caz soartaă ă cavalerului e hot rât dinainte. De aceea, Jean trebuia s -şiă ă ă ia toate m surile de precau ie şi s organizeze capcana. Într-ă ţ ăun salon mare, ceru s se aşeze un fotoliu lâng o mas . Peă ă ă mas aşez cu mâna lui o pung plin cu bani. O avere!ă ă ă ă

Încremeni i, Courteheuse, Scas şi Guines nu-l sl beau dinţ ă ochi. Ducele le ceru s intre într-o sal al turat desp r ită ă ă ă ă ţ ă de o uş groas . Ceea ce-i sigur este c de dincolo nu seă ă ă putea auzi nimic.

— Aici ve i sta. Nu va mişca unul! Numai dac m ve iţ ă ă ţ auzi strigând „Sfânt Fecioar !” atunci ve i ieşi din redutaă ă ţ asta.

— Foarte bine, domnule, spuse Scas, şi atunci împ r imă ţ între noi ce se afl în pung .ă ă

— Da, zise Jean Temerarul îi apoi îi duse în sala mare unde termin ordinele. Le ar t o uş ascuns care d deaă ă ă ă ă ă spre nişte sc ri.ă

— Trebuie s prevedem totul. Dac va fi nevoie, pe aici îlă ă - 131 -

for a i s se refugieze. Restul nu v mai priveşte. Urcarţ ţ ă ă ă sc rile şi ajunser într-o înc pere cu plafonul jos, întunecat .ă ă ă ă Chiar şi pe Jean Temerarul îl cuprinse neliniştea. „Dac ară putea vorbi pere ii ştia”, gândi el! Ducele inspecta totul, şiţ ă la sfârşit, se ar t satisf cut. Îşi f cuse planul: acestă ă ă ă aventurier trebuie lichidat. Dac scap celor patru, dină ă înc perea asta, îns , nu iese viu. În preajma ei se vor aflaă ă Bragaille, Bruscaille şi Brancaillon.

— Ia, acum asculta i-m cu aten ie, n t r ilor! De o bunţ ă ţ ă ă ă ă bucat de timp am motivele mele s m plâng de voi. Maiă ă ă întâi c nu a i fost în stare s pune i mâna pe el aşa cum v-ă ţ ă ţam cerut. Apoi, nu l-a i mai supravegheat la han, deşi nu a iţ ţ primit un ordin de contramandare. Nu mai admit aşa ceva şi m obliga i s m gândesc la o vizit la Curtea Miracolelor,ă ţ ă ă ă de unde tot eu v-am scos!

Pe cei trei îi cuprinse spaima.— Bragaille, ai auzit ce a zis domnul?— Am auzit dar nu în eleg.ţ— Suntem dezonora i!ţ— Ce ne facem? Ne aşteapt spânzur toarea!ă ă— Pe to i dracii din lume şi din cerurile p r site!ţ ă ă— Gata, strig Jean Temerarul.ăCei trei blestema i se aliniar în fa a lui.ţ ă ţ— Asculta i-m !ţ ă— S v spun cum a fost. Eram la han, beam mied cândă ă

Passavant...— Bine. Vede i punga de pe mas ?ţ ă— Doldora de aur! şi ochii le sticleau de poft .ă— ... când va fi s pleca i, v dau dreptul s b ga i mânaă ţ ă ă ă ţ

fiecare s ia cât va putea prinde odat în palm . Asta cu oă ă ă condi ie; dac punga r mâne la locul ei, c ci, asculta i şiţ ă ă ă ţ încerca i s în elege i: urmeaz s vin cineva c ruiaţ ă ţ ţ ă ă ă ă aceast pung îi este destinat .ă ă ă

— P i, atunci... zise Brancaillon. Cei doi tovar şi îl plesniră ă ă în acelaşi timp şi acesta nu-şi duse gândul la cap t.ă

— Dac insul reuşeşte s ia punga, nu va coborî de aici şiă ă voi nu mai ave i nimic de f cut. Dac nu o ia, atunci ar puteaţ ă ă s fie obligat s se retrag pân ... la voi.ă ă ă ă

— Şi nu va mai urca în veci, zise Bruscaille.— M ocup eu de asta, ad ug Bragaille.ă ă ă— Cu pumnalul sta îl înjunghii, s ri Brancaillon.ă ă

- 132 -

În ei se desc tuşa tot ce era mai murdar. Ar fi fostă capabili s ucid pentru nimic, dar acum, când vedeauă ă punga.

— Bine, v d c a i în eles. Numai s nu v d urme, s nuă ă ţ ţ ă ă ă aud un zgomot.

To i trei protestar socotind c orice sfat devine o insultţ ă ă ă la adresa inteligen ei lor. Jean Temerarul aprob cu un semnţ ă amical şi plec .ă

Ocquetonville şi Passavant p r seau hanul în momentulă ă în care servitorii aprindeau tor ele. Primul îşi cunoşteaţ ordinele aşa c îl rug politicos pe cavaler s -l înso easc .ă ă ă ţ ă

XXXIBravul cavalerAjunşi la Casa de Burgundia, Ocquetonville îl încredin aţ

pe Passavant unui valet. Se desp r ir , salutându-se cuă ţ ă amabilitate:

— Cred, cavalere, c nu ve i uita onoarea pe care mi-a iă ţ ţ f cut-o acceptând, f r convenien e, întâlnirea noastr ...ă ă ă ţ ă

— Cum aşa, baroane! Ar trebui atunci s uit şi buneleă sentimente pe care le ave i fa de mine, ceea ce ar fi deţ ţă neconceput. Mâine, la ora nou , pe platoul de la Saint-ăGermain sper s v dovedesc înc o dat c nu uit niciodată ă ă ă ă ă astfel de întâlniri.

Ocquetonville salut rânjind şi disp ru. Passavant fuă ă condus valet într-o sal impun toare. Era sala armelor. Aiciă ă r mase, valetul retr gându-se f r o vorb . I se p ru cevaă ă ă ă ă ă ciudat, cel pu in liniştea. Se aştepta s aud zgomote, sţ ă ă ă vad mişcare. Nimic. Casa era moart . O singur lumânareă ă ă aşezat pe mas d dea o lumin pl pând în sala aceeaă ă ă ă ă ă mare. Se apropie de masa pe care se afla punga l sataă drept momeal . Ce-i cu asta? O cercet şi constat c -i plină ă ă ă ă cu bani. Se întoarse şi v zu lâng el un cavaler îmbr cat înă ă ă armur , dar f r caschet . Doi ochi reci îl fixau. În jurul lui,ă ă ă ă pere ii erau plini de spade, halebarde, pumnale, cu ite,ţ ţ topoare...

Passavant se apropie şi constat c ar tarea nu eraă ă ă altceva decât portretul lui Philippe de Burgundia... Continuă s inspecteze înc perea, zâmbind. V zu un portret deă ă ă femeie. Ochii din rame îl fixau cu o intensitate vie, încât sim i nevoia s fac un pas înapoi... În acest timp, o femeieţ ă ă

- 133 -

de dup rama tabloului întinse mâna şi îl prinse de bra ...ă ţZguduit de spaim spuse:ă— Doamn !ă„Doamna din portret" duse un deget la gur şi se uit înă ă

jur speriat . Apoi mai bine de un minut îl cercet peă ă Passavant, îi ceru s se aplece şi-i şopti:ă

— Fugi!În clipa aceea p ru c pictura se topeşte în ram ... Cândă ă ă

îşi reveni, Passavant constat c doamna disp ruse...ă ă ă Fusese Margareta de Hainaut, so ia lui Jean Temerarul, careţ se strecurase ca o fantom în aceast sal pentru a-lă ă ă preveni.

Cavalerul se trase spre lumânare. Îl cuprinse groaza.„S fug? De ce? Ce mi se întâmpl ? Ce-i cu punga astaă ă

plin de aur? Ce-i cu liniştea asta?".ăNu avu timp s se hot rasc . O uş se deschise şi luminaă ă ă ă

inund înc perea. Doi vale i intrar inând în mân tor e. Înă ă ţ ă ţ ă ţ spatele lor cineva strig :ă

— Iat -l pe viteaz! Mul umesc, cavalere, mul umesc c aiă ţ ţ ă acceptat s vii.ă

Toat spaima îi trecu atunci când îl v zu pe Jeană ă Temerarul. Cei doi vale i l sar tor ele şi plecar . Ducele seţ ă ă ţ ă aşez în fotoliu.ă

— Bine ai venit, viteazul meu cavaler!— Dumnezeu s v aib în paz , zise Passavant.ă ă ă ă„Iat omul care-mi trebuie, gândi ducele. Va fi prompt;ă

este un lup tân r care nu aşteapt decât s -şi arate din ii.ă ă ă ţ S rmanul, cu punga asta îl dau gata!".ă

„Acest demn senior este singurul capabil s o salveze peă Odette, se gândea Passavant".

S -i dau dreptatea pe care o merit lui Jean Temerarul:ă ă era un om direct, nu avea timp şi nu-i pl ceau introducerile.ă Passavant, în schimb, f cea parte dintre acei timizi careă pierdeau adesea ocaziile.

— Deci, cavalere, Ocquetonville m-a asigurat c doreştiă s intri în serviciul meu.ă

— Este adev rat, dar cu o condi ie.ă ţ— Aşa, îşi zise ducele. Merge deci, ad ug în sinea luiă ă

r spunzând unei fr mânt ri nemaipomenite. Passavant esteă ă ă un brav care nu-mi mai r mâne decât s discut pre ul. Or,ă ă ţ pre ul unei lovituri de pumnal era, la vremea aceea,ţ

- 134 -

cunoscut. Şi, cât mai trebuia ad ugat pentru pielea unuiă prin sau a unui frate de rege?"ţ

Chiar când Jean Temerarul îşi punea aceast întrebareă Passavant nu-şi dezlipea ochii de pe punga cu aur. Nobilul duce se porni pe râs.

Bravul cavaler era uluit şi nu-şi d dea seama când îlă prinser frisoanele.ă

— Condi ia, relu ducele, condi ia cred c o ştiu.ţ ă ţ ă— O cunoaşte i deja, domnule?ţ— Ei, da, o cunosc, r spunse vesel Jean Temerarulă

punând mâna pe pung . Cred c nu m înşel spunând c oă ă ă ă cunosc. S venim deci la serviciul pe care îl aştept de laă dumneata. Se f cu linişte.ă

— Ascult , se afl în Paris un duşman al meu care îmiă ă vrea moartea în orice clip . În noaptea asta el va trece peă strada Barbette, prin fa a Cabaretului Templierilor. Locul eţ pustiu. Omul va fi singur sau aproape singur. Pentru motive pe care ai eu le judec, iar bunul Dumnezeu le cunoaşte, eu trebuie s -l lichidez pe acest om. Îl voi lichida de la distană ţă f r ca el s ştie de unde vine lovitura. Scânteia vei fiă ă ă dumneata, bravul meu, nimeni nu trebuie s cunoasc mânaă ă care te-a aprins. Aceast scânteie de care vorbea ducele seă aprinsese la numai trei paşi de locul în care se aflau cei doi: era ecoul vocii femeii care-i ceruse s fug .ă ă

În acest moment Passavant fu cutremurat de o nem surat ruşine, de ur şi de uimire. Îşi riscase via aă ă ă ţ pentru a salva regina, acum i se cerea ca unui netrebnic să asasineze o femeie! Ducele, ca şi regina, îl v zuse cum seă luptase şi acum îi propunea un asasinat!

„Bine, oamenii ştia nu au v zut în mine decât un ucigaşă ă nenorocit care sare noaptea şi loveşte pe la spate?!".

— Nu te fr mânta, îi ceru Jean Temerarul. Nu încerca să ă g seşti motivul pentru care am condamnat acest om. Vei fiă pl tit împ r teşte. Gândeşte-te la cât vei primi, asta-i tot. Deă ă ă restul m ocup eu şi, înc o dat , nu te fr mânta de soartaă ă ă ă unui tic los blestemat. Opreşte-te aici, altfel şi dumneata veiă putea fi zdrobit ca acest pahar. Jean lu de pe mas ună ă pahar şi-l arunc pe lespedea de piatr . Luase deja oă ă atitudine de mare feudal. Cavalerul îşi rec p t sângeleă ă ă rece.

— Numele acestui om? ceru el.- 135 -

Jean Temerarul începu s zâmbeasc : rezist tipul!ă ă ă— i-am spus c vei fi pl tit împ r teşte! Bine, e vorba deŢ ă ă ă ă

cineva care-i aproape un rege. Ai auzit de ducele de Orléans?

Passavant abia se st pâni.ă— Da, am auzit cândva de fratele Majest ii Sale.ăţ— Îl cunoşti din vedere?— Da, r spunse scurt Passavant şi Jean Temerarul nici nuă

observ c nu i se mai adreseaz cu „seniore".ă ă ă— Pentru c îl ştiu, nu va fi posibil o greşeal . Louis va fiă ă ă

înso it de cineva care-i va lumina calea, dar nu te ocupa deţ acesta.

— Şi acum s revenim la condi ie.ă ţ— Un cuvânt mai întâi. Accepta i o întrebare?ţ— Bine, pune-o!— Curiozitatea m înnebuneşte. Vreau s ştiu... am s - iă ă ă ţ

spun: regina mi-a cerut s lichidez doi oameni: un b rbat şiă ă o femeie. Dumneavoastr , acum, îmi cere i s -l omor peă ţ ă fratele regelui. De ce?

— S m în elege i bine. Eu nu vreau s ştiu de ce reginaă ă ţ ţ ă vrea s omoare, de ce dumneavoastr vre i s omorâ i. Astaă ă ţ ă ţ nu m intereseaz . Ceea ce m intereseaz este urm torulă ă ă ă ă fapt: de ce m alege i tocmai pe mine pentru acest r zboi.ă ţ ă V jur c acest fapt m înnebuneşte. Ce a i v zut pe chipulă ă ă ţ ă meu care v-a f cut s v gândi i: sta-i omul care poate să ă ă ţ ă ă ucid ! Uita i, aş putea da aceast pung cu aur pe care mi-oă ţ ă ă oferi i pentru a şti de ce m-a i ales. Aş putea s ştiu de ceţ ţ ă tocmai eu?

Pe m sur ce Passavant vorbea, b nuielile lui Jeană ă ă Temerarul se risipeau. Este clar, îşi spuse el: sta nuă cunoaşte câ i bani face. Şi nici nu b g de seam c din iiţ ă ă ă ă ţ tân rului lup se ar tar pentru o clip .ă ă ă ă

— Ei, te-am ales pentru c te-am v zut la lucru şi ne-aiă ă pl cut atunci, în b taia cu jefuitorii. Erau treizeci.ă ă

— Cincizeci, îl corect Passavant.ă— Poate, spuse Jean izbucnind în râs. Am v zut atunci deă

ce eşti capabil.— Adic sunt capabil şi s intru noaptea în dormitorulă ă

unui b trân şi s împlânt pumnalul pe nesim ite?ă ă ţ— Da.— S aştept în strada Barbette un gentilom care trece şiă

- 136 -

s -i spintec burta cu cu itul?ă ţ— Da, asta-i! Da, ştii c eşti vesel!ă— Bine, dar nu şti i înc pân în ce punct! Numai c , înţ ă ă ă

p dure, m-a i v zut sco ând spada v-a fost suficient să ţ ă ţ ă crede i c sunt omul de care ave i nevoie? Pentru asta?ţ ă ţ

— Da, desigur. Şi mai trebuie s m rturisesc c mi-aă ă ă pl cut cum ai mânuit spada aceea. Adic pentru „afacerea"ă ă întreag din p dure am socotit c eşti cel de care amă ă ă nevoie.

— Ei bine, v-a i înşelat, zise Passavant. Şi acest r spunsţ ă suna a batjocur .ă

— Ce?— Spun c v-a i înşelat, repet cavalerul şi chipul lui seă ţ ă

schimb . Ochii îi str luceau. Cu o mişcare precis şi vicleană ă ă ă m tur punga de pe mas . În c dere, acesta se desf cu şiă ă ă ă ă banii se împr ştiar pe lespezi. Galbenii luceau ca nişte ochiă ă plini de ur , de infamie.ă

Jean Temerarul îi adun , inând o mân pe pumnal.ă ţ ă Cavalerul se duse la el, îi atinse pieptul cu un deget şi-i spuse:

— V-a i înşelat! Privi i-m şi ve i vedea un cavaler. Eu vţ ţ ă ţ ă privesc şi v d în fata mea un netrebnic. M-a i insultat. Vă ţ ă iert! Asculta i, îns , atent. V interzic...ţ ă ă

— Îmi interzici ce? Tu îmi interzici mie ceva... strig lividă Jean Temerarul.

— V interzic s v atinge i fie şi de un fir de p r ală ă ă ţ ă ducelui Orléans. Face i-m s cred c , m car ave i de gândţ ă ă ă ă ţ s medita i ceea ce v cer şi v promit c nu vorbesc: vă ţ ă ă ă ă dau cuvântul meu. Dar dac i se întâmpla un necaz acestuiă om, privi i-m , privi i-m pe mine acum, în mine ve i aveaţ ă ţ ă ţ omul care nu se va l sa pân nu v va lichida. Şi acu, adio!ă ă ă

Jean Temerarul izbucni în râs şi se îndrept spre o uşă ă urlând: Sfânt Fecioar !ă ă

— Nu înc , nu v spun înc adio când mai am atâtea deă ă ă spus. În clipa aceea ducele disp ru în spatele unui tablou şiă Passavant îşi aduse aminte de femeia care-i ceruse s fug .ă ă

— Dar, drace!... Bun seara, domnilor!ăÎntorcându-se v zu c în sal intraser cei patru oameniă ă ă ă

ai ducelui. Nici nu-i sim ise. Ajunşi în sal se uitau ca nişteţ ă animale la punga de aur. Avansau spre el surâzând r ut ciosă ă to i patru: Ocquetonville, Scas, Guines şi Courteheuse.ţ

- 137 -

Aveau fe e de asasini siguri de reuşit . Passavant realizţ ă ă rapid c au venit pentru a ucide.ă

Lovi cu piciorul sacul şi le strig :ă— Pl ti i, domnilor!ă ţCei patru tres rir şi îşi schimbar priviri întreb toare.ă ă ă ă— E bun de gur , domnul! spuse Ocquetonville.ă— Şi de pumnal, îl complet Passavant. Domnuleă

Ocquetonville, oare nu dumneata mi-ai dat întâlnire mâine la Saint-Germain.

Acesta puse în r spunsul lui tot ce putea fi mai r u.ă ă— Îmi place s schimb ora şi locul întâlnirilor. Îmi placeă

mai mult aici şi prefer în seara asta decât mâine.— Da, aici şi acum tu nu eşti singur, asasin pl tit!ă

M rturiseşte c i-e fric , Ocquetonville! Hai, recunoaşte!ă ă ţ ă Nu- i vei ştirbi cu nimic din reputa ie.ţ ţ

— Domnilor, zise Guines, cred c ne pierdem timpul preaă mult. Vom face cunoştin cu aceast spad pe care domnulţă ă ă pretinde c o mânuieşte...ă

— Te înşeli, Guines, îi r spunse cavalerul calm.ă— Am auzit eu bine: tic losul a spus c m înşel?ă ă ă— Da, aşa e, aprob chiar Passavant.ă— Domnilor, ce mai e de spus? Aş putea s în eleg de aiciă ţ

c insinueaz c a avut onoarea s -şi încrucişeze satârul deă ă ă ă buc t rie cu spada unui gentilom?ă ă

— Onoare? Da, relu cavalerul. De patru ori onoare!ă Pentru c şi atunci era i tot patru... Atunci, la Val d'Amour,ă ţ când v-am crestat ca pe nişte porci... Ah, nu eu am adus vorba! Pentru a v atinge, o singur spad era prea mult: ună ă ă satâr era de ajuns. V recunosc, v-am însemnat atunci. Ceiă patru p rur descump ni i.ă ă ă ţ

Îl devorau din priviri. De data asta Passavant duse mâna la spad .ă

— Îmi spuneam, începu Ocquetonville c am mai v zut euă ă undeva mutra asta.

— Aş vrea s fac cunoştin cu porcul sta, url Scas.ă ţă ă ă— La atac! ceru Guines.— Moarte! S moar ! S -l spânzur m! Dintr-un salt,ă ă ă ă

cavalerul ajunse în spatele mesei, cu spada în mân . Pentruă câteva secunde se f cu linişte. Moartea plutea în aer. Ceiă patru avansau în linie.

— Aten ie la obrazurile voastre! Feri i-le! strig Passavantţ ţ ă - 138 -

şi sabia lui t ie aerul într-un semicerc înnebunitor. Scas urla.ă Fusese atins.

— Pe Dumnezeul meu! Pe Sfânta Coroan ! Pe to i draciiă ţ din pustiuri! Cei patru se grupar . Passavant r sturn masaă ă ă şi cu o nou lovitur îl crest la gât pe Ocquetonville;ă ă ă imediat îl atinse şi pe Courteheuse la um r. Era sigur pe el;ă par o lovitur de dreapta, apoi una care venea din stânga şiă ă c p t o pozi ie avantajoas . Celor patru le curgea sudoareaă ă ă ţ ă pe obraji şi ochii le sticleau de ur . Passavant îi împinse spreă un col al s lii. Cei patru erau nebuni de furie.ţ ă

— Rezist ! Rezist ! strig unul dintre ei şi se pornir cuă ă ă ă to ii atac. Apoi se oprir . În ochii lor era ur , desigur, darţ ă ă poate şi admira ie. Erau cei mai buni spadasini din inut. Şiţ ţ erau patru. Se n pustir din nou.ă ă

— Eşti mort! îi strig Passavant lui Ocquetonville. Acestaă izbucni în râs.

— E al nostru acum! — Nu înc !ăMistre ul încol it inea înc piept crinilor. Atins de o spad ,ţ ţ ţ ă ă

Passavant v zu c sângereaz . Lovi puternic, tot maiă ă ă puternic. Lâng el ap ru o uş şi, cu repeziciune disp ru prină ă ă ă ea.

Cei patru încercar s -l urm reasc .ă ă ă ă— Nu, le strig cineva aflat în spatele lor. Se întoarser şi-ă ă

l v zur pe duce, întunecat ca un geniu al crimei. Se gândeaă ă la ceva şi se trezi vorbind:

— P cat! Era un viteaz! Şi întoarse cheia în uşa pe careă disp ruse cavalerul. Uşa care îl scotea la o scar iar laă ă cap tul, acesteia îl aşteptau cei trei tigri: Bruscaille,ă Bragaille şi Brancaillon.

— S nu pierdem niciun minut, ceru Jean Temerarul. Vă ă mai ine i pe picioare?ţ ţ

Cei patru îşi aruncar priviri stânjenite.ă— Da, suntem to i înc întregi. Îşi d dur seama cţ ă ă ă ă

st pânul juca o partid mare. Le ceru s ocupe mijlocul s lii.ă ă ă ă C lcau pe sânge şi pe aur, dar nu-şi mai d deau seama.ă ă

— S moar acest diavol, strig Scas.ă ă ă— Seniore, l sa i-m s cobor şi apoi îmi lua i via a, gemuă ţ ă ă ţ ţ

Courteheuse.— El este, seniore, el este omul care ne-a insultat la Val

d'Amour. - 139 -

— Ştiu! Am v zut totul, am auzit totul! Dar, la ora astaă sunte i deja r zbuna i de tot ce vi s-a întâmplat la Valţ ă ţ d'Amour. Omul este în ghearele celor trei câini turba i care îlţ vor devora. Nu v mai gândi i la nimic. Înc o dat v întreb:ă ţ ă ă ă sunte i întregi? Am nevoie de voi, de spadele voastre, deţ sângele vostru. Veni i dup mine!ţ ă

— Pe to i dracii, ce trebuie s facem?ţ ă— Schimba i-v costumele şi s nu ave i asupra voastrţ ă ă ţ ă

niciun semn al Casei de Burgundia. Apoi, drept în strada Barbette... asculta i... Louis de Orléans va trece pe acolo...ţ

Frem tau, mirosul de sânge îi turba şi mai mult.ă— Veni i! strig Jean Temerarul. Am s v spun ce trebuieţ ă ă ă

s face i. Asculta i: Louis de Orléans îşi tr ieşte ultimeleă ţ ţ ă ceasuri. Trebuie... Dac ne scap , v jur c asta înseamnă ă ă ă ă moartea mea Moartea st pânului vostru!ă

XXXIIMortul evadeazăOdat trecut printr-o poart mic , pe care o descoperiseă ă ă

în sal , Passavant se v zu pe o scar îngust . Coborî treiă ă ă ă trepte şi-şi lu m suri de ap rare când auzise c uşa a fostă ă ă ă încuiat în urma lui. Se trezi într-un loc necunoscut,ă întunecat. Constat c era prizonier! De ce? Pip i locul apoiă ă ă îşi examina r nile şi se declar satisf cut. Îi era sete.ă ă ă

— Nimic important! Inima e bun ! Restul merge. Ce-i deă f cut? Trebuie s ajung cât mai repede pe strada Barbette.ă ă Pe unde ies? Îl fr mânta c un altul a şi acceptat ceea ce elă ă refuzase: s -l ucid pe ducele de Orléans.ă ă

— Omul sta m-a salvat şi eu s -l las s moar ? E stupid!ă ă ă ă începu s blesteme şi coborî sc rile, încet, treapt cuă ă ă treapt .ă

— Asta o fi ca şi coborârea mea de la Huidelonne. Jos, acolo, m aşteapt diavolul. Voi fi jupuit de viu sau pr jit. Nuă ă ă voi mai vedea lumina zilei.

O durere îl lovi în inim . ,ăCuvântul „lumin " în care-l pronun ase îi aminti deă ţ

Odette. Ajunse la o uş de fier. Era pe ultima treapt . Seă ă retrase însp imântat.ă

Asta-i uşa de la Huidelonne. Uş de temni . Poart deă ţă ă mormânt!

În clipa aceea, uşa se deschise: privirea i se opri într-o - 140 -

sal mic , joas în care se aflau trei temniceri. Passavantă ă ă recunoscu pe cei trei spioni de la han.

— Intra i, spuse Bruscaille amabil şi sinistru, f când unţ ă semn cu mâna.

— Intra i, domnule, repet Bragaille.ţ ă— Nu v fie team ! Nici nu o s sim i i. Lucr m repede şiă ă ă ţ ţ ă

fin, ad ug Brancaillon. Intr odat ! sta-i înc p ânat! Îiă ă ă ă Ă ă ăţ spui s intre şi el d înapoi!ă ă

— Calm! interveni Bruscaille.— Foarte bine! Calm!— Ei, poate nu în eleg eu, zise Brancaillon.ţ— Asta e sigur, r spunse, în sfârşit, Passavant.ă

Brancaillon r mase uluit. Ceilal i doi îşi scoaser p l riile şiă ţ ă ă ă salutar . Oricât de îndobitoci i ar fi fost aceşti tic loşi îşiă ţ ă d dur seama c aici era vorba de curaj. Un curaj fantastică ă ă pe care îl tr da r spunsul lui Passavant.ă ă

— Vezi! Omul sta te socoteşte incapabil.ă— Cum, a spus c sunt un imbecil?ă— Nu am spus-o, dar o cred, r spunse chiar Passavantă

râzând,— A sosit timpul, strig Brancaillon. Doi ineau marginile,ă ţ

al treilea înainta. Scena era oribil . Passavant atent, înă gard , îi studia cu acea nervoas şi boln vicioasă ă ă ă curiozitate. Studie şi înc perea şi descoperi c chiar în fa aă ă ţ lui se afla o alt uş , închis , e adev rat. În timp ce-şi f ceaă ă ă ă ă socotelile, îşi spuse: dac aş putea ajunge la uşa aceeaă dintr-un salt! Dac aş putea-o deschide! Unde o fi ducând?ă

N-are importan . Tot aş câştiga câteva minute, poateţă chiar via a.ţ

În clipa asta, Bragaille şi Bruscaille, ştergându-şi lacrimile de veselie pe care le storsese râsul lor prostesc, îşi reluară ironiile.

— Şi aşa, Bragaille, domnul nu vrea s intre...ă— Da, nu vezi! Atunci mergem noi la el. Îi dator mă

onoarea asta, nu?— Lucrarea o s-o facem pe sc ri. Asta-i tot.ă— Şi s mai zici c nu m-am gândit la asta, preciză ă ă

Brancaillon.Acum avansau încet şi cu pruden . Aveau figuri hidoase.ţă

Nu mai râdeau.Passavant îi v zu aşa cum ar tau: suflete moarte, puse să ă ă

- 141 -

omoare. Mergeau cu nervii întinşi, cu figurile crispate, scutura i de friguri. Deodat grupul se destram : doi înţ ă ă dreapta, unul în stânga, strivi i de un bolid care trecuseţ parc prin ei. Passavant se hot râse şi cu un salt ajunsese înă ă fa a uşii, dep rtându-i ca un fulger. Era închis . Ridic dinţ ă ă ă umeri de parc ar fi vrut s spun : gata, aici îmi putrezescă ă ă oasele.

Cei trei se orânduiau din nou.— Ştiam eu c va intra!ă— Gata!— Gr bi i-v şi face i-v rug ciunea, îi ceru Brancaillon luiă ţ ă ţ ă ă

Passavant. Un om ca dumneavoastr are dreptul s moară ă ă ca un creştin.

Cavalerul se puse în gard .ă— Mul umesc, c l ule. M voi mul umi s mor ca un bunţ ă ă ă ţ ă

Passavant.Când asupra lui se îndreptau cele trei spade mânuite de

criminalii cu simbrie, strig pentru ultima oar cât putu:ă ă— Hardy! Passavant! Hardy! În acel moment r maseă

încremenit şi ceea ce v zu i se p ru un vis, cu toat ilogicaă ă ă lui. La strig tul lui, asasinii d dur înapoi. Erau îngrozi i şiă ă ă ţ albi ca varul, tremurau cuprinşi de spaim . Brusc, f cur oă ă ă manevr . Se aşezar spate în spate, în triunghi. Ochii leă ă ieşeau din orbite de parc tr iau pe viu un coşmar.ă ă

— Bruscaille, ai auzit?— Da! r spunse acesta sugrumat de groaz .ă ăA zis Passavant!— Numele mortului, al copilului mort! şopti Bragaille.În clipele urm toare cei trei retr ir groaza de alt dat .ă ă ă ă ă

Se v zur lega i fedeleş de scaune şi cu c luşe în gur .ă ă ţ ă ă Neuitata teroare de acum doisprezece ani îi zguduia la fel de tare şi acum. În închipuirea lor, îl v zur pe copilul mort,ă ă întins pe masa de marmur cum se ridic – alt coşmar – şiă ă cum îi salveaz t ind frânghiile cu care erau lega i. Cu oă ă ţ abominabil senza ie sim eau şi acum cum ies din moarte.ă ţ ţ Passavant este legat de aceast scen gravat în mintea şiă ă ă în sufletul lor pân la cap tul zilelor.ă ă

Încet-încet îşi reveniser . Se aşezar în linie în fa aă ă ţ cavalerului. Tremurau înc şi-şi ştergeau frun ile de sudoare.ă ţ

Passavant ar fi putut, în aceste clipe, s le înfig pumnalulă ă în gât. Nu ar fi fost capabil s reziste. Brancaillon sparseă

- 142 -

t cerea:ă— Numai de n-ar fi printre noi vr jitorul din Cetate.ă— E grav, zise Brancaille.— Nu-i decât un singur Passavant pe lume. Şi se adresă

cavalerului.— Chiar sunte i Passavant?ţ— Tic losule! cine î i permite s te îndoieşti de numeleă ţ ă

meu?To i trei t cur . Gânduri grele îi fr mântau. Şi Brancaillonţ ă ă ă

relu timid.ă— Nu sunte i deci mort? Nu a i fost mort? Atunci, era iţ ţ ţ

mort! Şi acum, iat -v aici, viu. Sunte i chiară ă ţ dumneavoastr ? Sunte i tot acela... Eu nu mai...ă ţ

— Tu nu în elegi nimic? zise Passavant.ţ— Nu!— Nici eu, r spunse cavalerul. S fiu jupuit de viu dacă ă ă

mai în eleg ceva. De ce nu m omorâ i?ţ ă ţ— Nu ucidem mor i, spuse Bragaille.ţDin nou se aşternu liniştea. Passavant b nuia c are de-aă ă

face cu nişte nebuni. Tentativa lor i se p ru un simulacruă demen ial. Sim i c va înnebuni şi el.ţ ţ ă

— M car o lupt , o ultim lupt , se gândi el. Mai bineă ă ă ă moartea!

Bruscaille înainta doi paşi. Se în elesese cu tovar şii luiţ ă din priviri şi spuse:

— Asculta i! Asta-i o aventur nemaipomenit . Trebuie sţ ă ă ă ştim cine sunte i!ţ

— Iar? Dar pentru numele lui Dumnezeu, eu sunt Passavant!

— Da, bine, dar sunte i... mortul? Iat ce vrem s ştim.ţ ă ă Povestea pe care am s v-o spun nu o ştie nimeni. Nici întreă noi nu am mai repetat-o niciodat şi, cu toate astea, ea esteă printre noi tot timpul, în fiecare clip a vie ii noastre. Cine ară ţ putea s ne cread ? Noi înşine, abia noi dac mai d mă ă ă ă crezare şi, cu toate astea, avem în sufletul nostru încă umbra mor ii. Din cauza acestei întâmpl ri Bragaille mergeţ ă în fiecare diminea la Saint-Jacques de la Boucherie şi seţă roag , iar eu am albit deja. Era în iunie 1395 când to i treiă ţ am fost îmb ta i şi duşi într-o cas . Acolo am v zut, am aflată ţ ă ă ce este cu adev rat Frica. A i cunoscut Frica? Noi, da, înă ţ acele tenebre. Şi acum Frica a r mas în noi. Se aşeaz laă ă

- 143 -

masa la care mânc m. Se întinde în patul în care dormim.ă Tineri, eram nep s tori. Acum, dup întâmplarea aceea,ă ă ă suntem pentru totdeauna nelinişti i, îmb trâni i, trişti. Astaţ ă ţ pentru c Frica ne este peste tot. Ne-a intrat în oase pân laă ă moarte.

— Şi moartea a sosit? întreb Passavant. A venit peă umerii unui om, unul care o aduce goal , viclean şiă ă tem toare.ă

Cei trei se retraser .ăPassavant era palid. Evocarea scenei din Cetate îi scutura

nervii. Continu :ă— Şi voi, voi privi i cum privesc mor ii în morminte. Vţ ţ ă

uita i la mortul de pe masa de marmur şi vede i vr jitorulţ ă ţ ă care scoate gheara de o el.ţ

— Da, da, strigar cei trei.ăŞi mortul se ridic . Şi v taie frânghiile cu care era iă ă ţ

lega i, v conduce la uş şi, odat ajunşi în strada Feves oţ ă ă ă lua i fug . Voi sunte i cei trei vii. Din nou se privir între eiţ ă ţ ă

— El este! El este salvatorul nostru!— În clipa aceea cei trei c zur în genunchi, seă ă

descoperir şi aplecar în fa a cavalerului. Câteva clipe nuă ă ţ se auzeau decât suspinele lor. Apoi începur s plâng .ă ă ă

— Hai, ridica i-v , le ceru Passavant tulburat şi el în fa aţ ă ţ acestei explozii de recunoştin naiv şi sincer .ţă ă ă

Ascultar . Îşi şterser lacrimile cu reverul mânecii şi,ă ă brusc, izbucnir în râs.ă

Bruscaille relu discu ia.ă ţ— Niciodat nu povestim aceast întâmplare, dar vorbimă ă

despre dumneavoastr .ă— În fiecare zi, ad ug Bracaille, dumneavoastr sunte iă ă ă ţ

prezent printre noi.— Le-am spus eu lor c l-a i îmblânzit pe vr jitor. Nuă ţ ă

vroiau m cread , zise Brancaillon.ă ăPlângeau şi râdeau. Într-un târziu se îmbr işar cu to ii.ăţ ă ţ— Deci nu mai vre i s m omorâ i? ţ ă ă ţ— S v omorâm! ă ă— De ce s facem aşa ceva?ă— Uşa asta d într-o curte şi, de acolo, ajunge i într-oă ţ

strad . O putem deschide când dori i.ă ţ— Bine, deschide i-o, pentru c nu v ascund c am oţ ă ă ă

întâlnire care m preseaz .ă ă- 144 -

— Imediat! zise Bruscaille. S v omorâm? Drept cine neă ă lua i? Pentru c am glumit adineauri, crede i c ...ţ ă ţ ă

— Linişte, ceru Bragaille, ridicând mâna.Uşa de sus se deschise şi apoi se închise la loc.— Trebuie s fie ducele, murmur Brancaillon pierdut.ă ăBruscaille se aplec şi-i spuse la ureche lui Passavant:ă— Dou sute de oameni înarma i se afl în aceast cas .ă ţ ă ă ă

În cinci minute vor fi dup noi şi ne vor lichida. Ave iă ţ încredere în noi?

— Deschide-mi repede uşa, ceru Passavant.— Trebuie s ne ducem dup cheie. Spune i, ave iă ă ţ ţ

încredere în noi?Passavant îl privi în ochi şi r spunse:ă— Da.— Mul umesc! Sunt al dumneavoastr de acum. Repede.ţ ă

Intra i aici. şi îi ar tar un sac. Era sacul în care trebuia dusţ ă ă chiar... cadavrul lui în Sena. Passavant intr şi Bragaille îşiă d dea de lucru s -l lege astfel încât s nu-i pricinuiască ă ă ă vreun r u, Jean Temerarul deschisese uşa şi se oprise o clipă ă în prag.

— Vede i, spuse Bragaille, ar tând sacul. Jean Temerarulţ ă d du aprobator din cap. Apoi inspecta sala şi-i spuse luiă Brancaillon:

— Nicio pic tur de sânge nu v d pe dale? Ce s-aă ă ă întâmplat? Brancaillon nu putu s scoat o vorb . F cu ună ă ă ă pas înainte.

— Nicio urm de sânge pe pumnalele voastre! repet el.ă ă Bruscaille g si ieşirea: ar t pumnul lui Brancaillon.ă ă ă

— Uita i, st pâne!ţ ă— A da, f cu Jean Temerarul.ă— Asta face mai mult decât o spad . Într-o zi, la abator,ă

dintr-o singur lovitur , am pr buşit un bou.ă ă ă— Cum, s-a şi f cut? întreb Jean.ă ă— Ei bine, st pâne, spune i-ne, îl cunoaşte i pe Cabache?ă ţ ţ— Termin , îl întrerupse Bruscaille. Nu asta vrea s ştieă ă

seniorul şi povesti el cum... se întâmplase: Brancaillon se afla în spatele uşii când omul a intrat în sal . Avea în mână ă un cu it... când a trecut de uş pumnul lui Brancaillon s-aţ ă ridicat şi... şi gata! Atâta i-a fost. Uita i-l!ţ

Ducele f cu un gest de mul umire. Întoarse privirea de laă ţ sac şi se retrase încet. Din uş , f r s se mai întoarc ,ă ă ă ă ă

- 145 -

porunci:— Duce i-l...şti i voi unde. Într-o or totul s fie gata!ţ ţ ă ă

Brancaillon f cu câ iva paşi, îl ajunse din urm pe duce şi-lă ţ ă întreb :ă

— Acum lu m ce ne-a i promis?ă ţ— Ce? se r sti ducele violent.ă— Punga cu aur, acolo sus... doar ne-a i promis...ţ— A da, sigur, am promis... da, şi urc sc rile. Dup elă ă ă

Bruscaille veni şi lu cheia. Deschise uşa din fund. Bragailleă şi Bruscaille luar sacul, traversar un culoar şi ajunser înă ă ă curte.

Aici paznicul se apropie de ei, le lumin fe ele şi le ur :ă ţ ă— C l torie pl cut !ă ă ă ă

XXXIIIStrada BarbetteJean Temerarul îi spuse lui Passavant c Louis de Orléansă

va fi escortat de oameni care-i deschid şi-i lumineaz calea.ă De aceştia nu trebuia s in seama. Spusese adev rul. Înă ţ ă ă strada Barbette, escorta ducelui, înarmat sau nu, nu conta.ă Passavant, îns , îl c ut pe cel care ar fi trebuit s -l omoareă ă ă ă pe duce: cel trimis, ucigaşul cu simbrie, cel prin mâna c ruiaă se lucra pentru ca, în fa a lumii, Casa de Burgundia sţ ă r mân nevinovat .ă ă ă

Lui Jean Temerarul îi lipsea, în aceste clipe, Passavant şi asta îl tulbura de-a binelea. Era nevoit s -i foloseasc pe ceiă ă patru, adic pe oamenii Casei lui, nu putea s scape ocaziaă ă pe care i-o oferise... regina îns şi. Ideea îi venise în timpulă luptei şi aşa se face c celor patru le ceruse s -şi schimbeă ă veşmintele.

La mijlocul str zii se afla Cabaretul Templierilor, un locală de reputa ie proast , pu in frecventat. În noaptea aceea,ţ ă ţ acesta fusese închis mai devreme decât de obicei. În interior îns , În jurul a dou mese, luminate slab de o tor , se aflauă ă ţă câte nou oameni, în total optsprezece. Lucrul pe care îlă aveau de f cut era simplu. La un semnal – o lovitur în uş –ă ă ă trebuiau s ias în strad , s se comporte ca nişte be iviă ă ă ă ţ ordinari şi s paralizeze escorta ducelui de Orléans. Restulă nu-i privea... Dac nu auzeau lovitura în uş însemna c nuă ă ă era nevoie de ei şi, în cazul sta, puteau continua s bea,ă ă f r s se nelinişteasc de strig tele pe care ar fi putut s leă ă ă ă ă ă

- 146 -

aud în strad .ă ăTo i aveau figuri de animale. Unul singur p rea interesant.ţ ă

Era şeful lor. Dar nici el nu ştia pentru cine a fost angajat şi nici cine va trece pe strad .ă

Beau în t cere şi când unul mai aprins ridica glasul, şefulă îl punea la respect.

Înainte de intrarea pe strada Barbette se afla o frumoasă cas care apar inuse lui Jean de Montaigu. De câ iva aniă ţ ţ buni, acesta o vânduse, dar nimeni nu cunoştea cump r torul. Nu ştia lumea, dar... casa fusese luat de laă ă ă Isabela de Bavaria. O luase pentru c , adesea, la Saint-Pol,ă se sim ea stânjenit ; o obseda teama c în spatele fiec reiţ ă ă ă por i se afl câte o ureche. Aici, în casa Montaigu se sim eaţ ă ţ bine. Aici nu era regin . Când curtezan , când gazdă ă ă încânt toare, regina primea aici, în secret, pe cei din careă pasiunile sau politica ei f ceau prieteni de zi sau de noapte.ă Casa fusese transformat cu bani grei şi acum devenise ună minunat ad post în care totul era combinat pentru pl cereă ă sau pentru odihn .ă

În casa asta intrase seara, pe la nou , ducele Louis deă Orléans.

Cinci-şase cavaleri de-ai lui, înarma i pân în din i, îlţ ă ţ escortaser pân aici. Toat cavalcada fusese înso it deă ă ă ţ ă patru paji care purtau tor ele. Când sosir , ducele îşi opriţ ă numai câ iva oameni şi ceru ca gentilomii s fac ce leţ ă ă poftesc inimile.

— Seniore, întreb Helion de Lignac, când trebuie să ă revenim?

— Nu-i nevoie! Merge i acas , domnilor. De ce s m maiţ ă ă ă tem, dup împ carea cu v rul meu, ducele de Burgundia!ă ă ă

Întoarce i-v acas , mai ales c , pe cuvântul meu, nici euţ ă ă ă nu stiu cât stau.

— Str zile nu sunt aşa de sigure, insit Lignac.ă ă— Hei, poate c ducele va r mâne pân mâinieă ă ă

diminea , ca b rbatul, îşi permise o glum Colin.ţă ă ăDucele izbucni în râs şi, vesel, f cu un semn ca înso itoriiă ţ

s se retrag .ă ăLouis de Orléans intr în cas înso it de cei patru paji. Oă ă ţ

tân r îl aşteptase la intrare.ă ăÎn diminea a aceea, în prezen a regelui, regina îns şi îiţ ţ ă

d duse întâlnire şi acesta îşi petrecuse toat ziua neliniştit,ă ă - 147 -

fr mântat de întreb ri. Seara sim i c pasiunea învinsese şiă ă ţ ă luase hot rârea s se întâlneasc , deci, cu so ia unui bolnavă ă ă ţ f r ap rare care nu era altul decât regele Fran ei şi...ă ă ă ţ fratele lui. Când ajunse în Casa Montaigu, fu condus într-o sal îmbr cata în m t suri. Sala era sobru mobilat ,ă ă ă ă ă lumân rile erau ascunse în ecrane de m tase roz careă ă cerneau lumina prin firele lor sub iri şi delicate. Era ceva dinţ atmosfera unui templu. Iar idolul era acolo. Aştepta. Regina Fran ei aştepta într-un fotoliu gotic, acoperit într-o capţ ă ă regal din velur bleu şi pres rat cu flori de aur. Avea peă ă ă chip o triste e neobişnuit şi era palid . Numai buzele şiţ ă ă ochii p reau c -i ard.ă ă

Dup ce intr ducele, auzi uşa; fusese închis . În fa aă ă ă ţ reginei, Louis salut înclinându-se ceremonios, supus.ă

— Am cerut s vii, spuse regina, pentru c doresc s - iă ă ă ţ spun c am vorbit îndelung cu regele despre dumneata. Eă bine s ştii ce i-am spus.ă

Ducele se ar t decep ionat, crezând c va pierde timpulă ă ţ ă cu probleme politice.

Se aşteptase la altceva! Isabela continu :ă— Chiar în acest moment regele discut despreă

dumneata. Dac nu va accepta sfaturile pe care i le-am dat,ă atunci nu mai este nimic de f cut pentru situa ia dumitale laă ţ Curtea Fran ei. Dar dac ia hot rârile pe care i le-amţ ă ă sugerat, va trimite imediat dup dumneata.ă

— Unde s m caute, doamn ? La mine?ă ă ă— Nu. Aici! El nu ştie c eşti aici, dar Bois-Redon ştieă

unde s te caute! Şi este suficient. Deci, dac te cheamă ă ă regele, Bois-Redon va alerga aici.

Ducele sim i sudoarea rece cum îi înghea fruntea.ţ ţă În elesese desigur, vorbele acelea simple: regele hot r şte,ţ ă ă Bois-Redon îl caut . Nimic complicat. Totuşi. De ce s -lă ă caute? Destinul îl prevenea şi b nui c acele cuvinte simpleă ă ale Isabelei seam n cu o condamnare la moarte.ă ă

Îi atr sese aten ia o fr mântare prea pu in regal şi preaă ţ ă ţ ă pu in feminin a Isabelei: îşi tr gea capa peste bust şi-şiţ ă ă freca genunchii nervos.

— Aş putea s ştiu,- relu ducele, despre ce ai vorbit cuă ă fratele meu?

— Duce, începu ea cu glas domol: regele e obosit, bolnav, neputincios şi ar vrea... Cuvintele c zur ca nişte lovituri şiă ă

- 148 -

Orléans nu în elese mai nimic.ţ— ... s se retrag , continu Isabela. Pentru doi ani sauă ă ă

poate cinci. Pân se vindec . Adic , poate pentru totdeauna.ă ă ă— S se retrag ?! Unde?ă ă— Nu-i decât un loc unde cei care au purtat pe cap

coroana pot s se retrag : la m n stire. Un rege este şi elă ă ă ă un om, duce! Dar acest om este aproape de Dumnezeu. De la Saint-Pol la m n stirea Celestins nu-i decât un pas.ă ă

Louis de Orléans r mase tr snit.ă ă— Ne trebuie un rege, relu Isabela. Cineva trebuie să ă

poarte aceast coroan pe care el a strivit-o cu o lovitur deă ă ă picior. Duce, eu am spus c acest om trebuie s fiiă ă dumneata... Oh, nu, nu te emo iona, sau înc nu teţ ă emo iona. M-ai crezut duşmanul dumitale. Te-ai înşelat! înţ b t lia în jurul tronului dat pentru unul dintre ducele deă ă ă Berry, ducele de Orléans şi ducele de Burgundia, dumneata ai fost preferatul v duvei lui Charles al VI-lea. De altfel eştiă fratele regelui, primul personaj în regat, dup aceasta. Dacă ă regele... cine altul decât fratele lui poate s -i ocupe loculă f r a se risca un r zboi civil?ă ă ă

Ducele asculta înm rmurit aceste vorbe care-l consacrauă anticipat pe tronul Fran ei.ţ

— Şi dumneata ai sus inut ca eu s ...ţ ă— Eu, eu te-am desemnat, r spunse simplu Isabela.ă

Odat plecat regele, eu nu voi mai fi nimic. M-am uitat înă jurul meu şi am ales pe cel pe care îl cred c poate aveaă generozitatea de a ierta.

— Generozitate! strig ducele. A! doamn , niciă ă generozitate, nici iertare! Sunte i regin , regin ve iţ ă ă ţ r mâne! Dac fratele meu caut liniştea de care are nevoieă ă ă şi pe care nu a g sit-o la Curte, dac m desemneaz peă ă ă ă mine s -i p strez intact puterea, care este bunul, dreptulă ă ă lui atâta timp cât tr ieşte, v jur c primul act pe care îl voiă ă ă semna va fi cel prin care v proclam regent ...ă ă

— Generozitate! Generozitate! spuse grav regina. Eşti cel pe care mi l-am închipuit.

În spatele uşii se auzir zgomote în buşite. Ochii Isabeleiă ă scânteiau. Ducele avu din nou senza ia c trupul i seţ ă r ceşte. Crezu c în jurul lui se joac o comedie hidoas .ă ă ă ă încerc s desluşeasc zgomotele, dar acesteaă ă ă disp ruser . .ă ă

- 149 -

— Doamn , se gr bi el s reia dialogul, orice cuvânt deă ă ă recunoştin în aceste clipe ar fi inutil... numai faptele, cândţă va veni vremea lor, v vor ar ta recunoştin a mea.ă ă ţ

Oh, se gândi Isabela turbând de furie, şi de disperare, sta va fugi...ă

Bois-Redon nu sosise înc ... Paznicul nu era preg tit! Celă ă pe care contase Jean Temerarul refuzase!

În aceste câteva secunde, în timp ce vorbea ducele, regina îşi f cea numai gânduri negre. Se v zu înjunghiind peă ă rege, pentru c ducele de Burgundia era incapabil. Şi atunciă începu s -l blesteme pe acesta.ă

— Îmi permite i s m retrag, zise ducele de Orléans. Ar fiţ ă ă mai bine ca omul dumneavoastr s m caute acas ... dacă ă ă ă ă fratele meu va g si de cuviin s m cheme. Voi sta trează ţă ă ă toat noaptea şi voi aştepta...ă

Vorbind, ducele se retr gea deja spre uş . Sentimentulă ă c -l pândeşte un pericol de moarte se contura şi mai precis.ă Într-atât încât puse mâna pe pumnal. Se înclin .ă

— Adio, doamn ! Ceea ce am spus, eu voi respecta... vă ă jur.

— Nu m întrebi m car de ce te-am ales chiar peă ă dumneata s domneşti peste regatul Fran ei şi... pesteă ţ mine? întreb ea.ă

— Cerule! E oare adev rat!ă— Ah, roşi Isabela. Femeia pe care o doreşti, pe care o

adori, pe care o pofteşti este... nevasta fratelui t u. Ah,ă b rba ii! Şi mai ipa i, mai urla i dup virtute! Şi, ca oă ţ ţ ţ ţ ă nebun se arunc pentru câteva secunde de pl cereă ă ă omeneasc în bra ele celui c ruia îi pusese la cale, pân înă ţ ă ă cel mai mic am nunt, moartea.ă

Ora sosise! Sosise f r ca ducele de Orléans s mai simtă ă ă ă pericolul ei.

Cine ştie dac , în timp ce se îmbr işau, regina nuă ăţ ajunsese chiar s cread c îl iubeşte cu adev rat pe Louisă ă ă ă de Orléans? Cine ştie pentru ce privirile ei se tulburaser , deă ce se pierduse, de ce tremura?

Louis îi jur dragoste pân la sfârşitul vie ii. Ea nu maiă ă ţ scoase o vorb . Bois-Redon intrase.ă

Într-o clip regina se ridic în picioare. Avu o mişcareă ă nervoas ... Buzele îi tremurau. Nu spuse nimic.ă

— Majestatea Sa regele, spuse Bois-Redon, doreşte s -lă - 150 -

vad pe ducele de Orleans.ă— Louis sim i c inima îi iese din piept.ţ ă— Mai întârzie pu in, îi ceru regina...ţ— C pitane, mergi şi spune-i regelui c m supună ă ă

ordinelor sale.R maser din nou singuri.ă ă— Poate voi fi rege, spuse ducele neîncrez tor. Dară

dumneata, dumneata vei fi regin !ăPlec .ăCei patru paji aşteptau în strad având în mân câte oă ă

tor . Ducele cercet întunericul şi nu constat nimic. Eraţă ă ă linişte.

— La Saint-Pol, porunci el. Mica trup porni. Pajii înainte,ă ducele la câ iva paşi în urma lor. În câteva ore destinul lui seţ va limpezi. Va fi regent, un regent aparte, c ci, supus voin eiă ţ fratelui lui, el va fi de fapt rege. Nu era omul marilor ambi ii;ţ îi pl cea s guste din toate bucuriile vie ii...ă ă ţ

— Când voi fi rege, ea...Şi în clipa aceea, în minte îi veni imaginea trist , palid ,ă ă

neliniştit a so iei lui, Valentina de Milano. Atunci porunciă ţ pajilor: mergem acas ! La Casa de Orléans! Strigase, dară odat cu strig tul lui, din întuneric ap rur nişte umbre.ă ă ă ă

— Hei, tâlharilor! îndep rta i-v ! Şi voi! Voi, tr d tori,ă ţ ă ă ă unde... Sim i o lovitur violent . C zu de pe cal repetândţ ă ă ă sfâşiat de durere:

— Ah, tr d torilor, tr d torilor voi m-a i ucis.ă ă ă ă ţPrimi înc o lovitur în spate şi alta în cap. Avu totuşiă ă

for a s se ridice.ţ ă— Sunt ducele de Orléans!— Ştim! r spunse un glas spart. Ducele se pr buşi dină ă

nou; cu fa a în sus, cu ochii stinşi de durere a inti i spreţ ţ ţ bolta cereasc .ă

— Adio! Valentina... iart -m .. iart ...ă ă ăCineva îi crestase capul şi sângele âşnea stropindţ

treptele Cabaretului Templierilor.În vâltoarea aceea provocat de demonii mor ii, cineva seă ţ

apropie, târî cadavrul pân la lumina unei tor e şi constat :ă ţ ă— El este! Hai s plec m!ă ăI-ar fi fost mai uşor insului s aduc tor a spre cadavru.ă ă ţ

Dar în aceste minute hidoase, gesturile se fac instinctiv, f ră ă nici cea mai mic urm de judecat . Ocquetonville era celă ă ă

- 151 -

care se asigurase c cel omorât este Louis de Orléans. După ă ce se convinsese, îşi stinsese tor a sub t lpi şi, urmat deţ ă Scas, Guines şi Courteheuse, disp ru la iu eal în noapte.ă ţ ă

— A fost repede şi bine. Nimeni nu va şti!Jos, pe caldarâm, în strada Barbette r m seser treiă ă ă

cadavre: cel al ducelui de Orléans şi alte dou ale pajilor,ă ceilal i doi paji fugiser cum putuser , numai s -şi scapeţ ă ă ă pielea.

Asasinii se aflau deja departe. Când se opriser , erau lacă de sudoare. Scas, în sfârşit, vorbi:

— Sunt sigur c dac mergem la „Scroafa spânzurat "ă ă ă Thibaud ne deschide.

— Dac nu vrea, ap i vom deschide singuri uşa! ad ugă ă ă ă Courteheuse.

— Ce-i sigur e c , sta care m vede i, crap de sete!ă ă ă ţ morm i Ocquetonville.ă

— Şi eu, complet Scas. Niciunul din cei patru nu scoaseă un cuvânt despre isprava pe care o înf ptuiser , dar fiecareă ă îşi spunea în gând: nimeni nu va şti, nimeni nu va putea să afle...

În acel moment, în strada Barbette se auzi g l gie. Ap ruă ă ă în goan o siluet . Cele trei corpuri erau acolo, jos. Cel venită ă constat c unul dintre cei lovi i nu murise. Era unul dintreă ă ţ paji.

— Ajutor!... mor şi nimeni nu va şti cine au fost ucigaşii! Nimeni nu va mai veni...

— Cum nu? Eu sunt aici. Spune unde este ducele de Orléans...

— E mort.— Doamne! Prea târziu... Spune-mi numele ucigaşului!— Pot s am încredere în dumneata?ă— Eu îi datorez via a ducelui de Orleans. Socoteşte şiţ

dumneata!— Cine sunte i?ţNecunoscutul îngenunchease lâng muribund. Se apropieă

de fa a lui şi-i spuse:ţ— Sunt cineva pe care ducele de Burgundia... l-a omorât

în noaptea asta. Po i s -mi spui...ţ ă

XXXIVMortul vorbeşte

- 152 -

Bragaille, Bruscaille şi Brancaillon încercau s trag saculă ă – care ar fi trebuit s fie – nu-i aşa! giulgiul lui Passavant –ă printr-o uş îngust când auzir un glas poruncitor:ă ă ă

— Sta i! deschide i sacul!ţ ţ— Ce doreşti?— Sunt c pitanul de gard al Casei de Burgundia şi vă ă ă

ordon: deschide i sacul. Vreau s v d dac insul este cuţ ă ă ă adev rat mort.ă

— Domnul nu are încredere în noi!?— Aduce i sacul aici şi desface i-l, le mai ceru garda şiţ ţ

porni spre o sal a corpului de gard în care se aflau al iă ă ţ doisprezece solda i.ţ

Cei trei se gândir : cavalerul este pierdut. S te lup i cuă ă ţ to i ştia! Şi f r g l gie c , altfel, dac se aude, le vine înţ ă ă ă ă ă ă ă ajutor toat garnizoana.ă

Bruscaille încerc o t r g nare.ă ă ă ă— Chiar trebuie s facem proba onestit ii noastre?ă ăţ— Ce vrei s spui? întreb c pitanul.ă ă ă— Vreau s spun c domnul ne insult . Nu am s deschidă ă ă ă

acest sac, eu unul sunt îndrept it s m consider ofensat.ăţ ă ă— şi eu! zise Brancaillon.— Şi eu! Auzi, s vezi un mort!ăC pitanul trase pumnalul şi f r s mai aştepte t ie nodulă ă ă ă ă

sforii cu care era legat sacul. Cei trei erau livizi. Închiseră ochii tremurând, auzir strig tul de furie al c pitanului şi...ă ă ă

— Acum e bine, spuse liniştit c pitanul. Lega i-l din nou şiă ţ duce i-l: e mort!ţ

Cei trei deschiser ochii şi r maser împietri i: Passavantă ă ă ţ era mort.

Sub ochii lor era un cadavru. S se fi sufocat în sac!?ă Tremurau.

— Ce-i asta! Pân acum nu vroia i s dezlega i sacul şiă ţ ă ţ acum vre i s -l lega i?! îi dojeni c pitanul şi chem un arcaşţ ă ţ ă ă care, în genunchi, leg din nou sacul. E mort. E mort, duce i-ă ţl de aici, repet c pitanul şi plec .ă ă ă

— Într-adev r este mort, spuser cei trei şi ochii leă ă str luceau de spaim .ă ă

— Nu în eleg nimic. S fi dat ortu popii în timp ce...ţ ă— De data asta nu ştiu ce mai putem face. Luar cadavrulă

şi plecar spre Sena. Mergeau pe str du ele mici şiă ă ţ întunecoase şi din când în când se opreau s se maiă

- 153 -

odihneasc .ă— Hai... E clar! E mort! Ajunser pe malul Senei, în fa aă ţ

râului Nesle, cam în acelaşi loc în care, cu doisprezece ani în urm , Bois-Redon predase lui Saitano... pe Hardy.ă

— Ce facem?— P i, dac e mort! Sena este cimitirul n p stui ilor. Să ă ă ă ţ ă

zicem rug ciunea şi apoi... Acest „apoi” îi tulbur . Trebuiaă ă g sit o piatr şi legat de gâtul cadavrului. Şi cât şi-au dorită ă ă ă s -l salveze din clipa în care au aflat cine este, când au ştiută c lui îi datoreaz salvarea. Ce întâmplare sinistr . Să ă ă ă moar ...ă

Bragaille aduse dou pietre: una s -i fie legat de gât,ă ă ă alta de picioare.

Se aşezar în genunchi în jurul cadavrului şi, în întunericulă nop ii, siluetele lor se aplecar pentru ultima rug ciune. To iţ ă ă ţ trei începur : Tat l nostru care eşti în ceruri...ă ă

Apoi, Bragaille începu s preg teasc frânghia cu careă ă ă urmau s fie legate pietrele de gâtul şi de picioareleă mortului. În aceast clip , în liniştea aceea, din sac se auziă ă un str nut. Cititorul s-ar fi aşteptat, poate, la un alt gest, maiă romantic, pentru... revenirea în aceast lume a luiă Passavant. Dar, aşa s-a întâmplat: pur şi simplu cavalerul a str nutat. Asta-i tot.ă

Cei trei s rir în picioare şi o luar la fug , speria i.ă ă ă ă ţDup câ iva paşi, se oprir , se aşezar unul lâng altul, seă ţ ă ă ă

luar de mân parc pentru a-şi da curaj şi tremurând deă ă ă groaz încerc s desluşeasc în puterea nop ii ce seă ă ă ă ţ întâmpl . Nu vedeau nimic. Era bezn . O luar iar şi la fugă ă ă ă ă c ci de acolo de unde se opriser se auzea cum se rupeă ă pânza sacului. Iar şi se oprir .ă ă

— Nu mai în eleg nimic... zise Bragaille şi începu s spunţ ă ă o rug ciune. Apoi cu glas tare, izbucni:ă

— Ah, ştiu, acum ştiu.— Ce ştii?— Ştiu!— Spune odat !ă— S-a întâmplat acelaşi lucru ca acum doisprezece ani în

Cetate! în elege i? Cavalerul de Passavant este un mortţ ţ care... nu moare... Asta-i!

Bietul Bragaille nici nu ştia c , de fapt, spunea un adev r.ă ă Se întâmpl acelaşi fenomen. Aceast fire hipersenzitivă ă ă

- 154 -

care era cavalerul de Passavant suportase un contraşoc al emo iilor din noaptea trecut , din care cauz intrase în ceeaţ ă ă ce savan ii numesc stare cataleptic : trupul îi înghe ase,ţ ă ţ muşchii i se pietrificaser , iar inima îi încetase s mai bat .ă ă ă Iar acum, datorit umezelii şi frigului, şi-a revenit ieşind...ă din moarte.

Deschise sacul t indu-l cu pumnalul. Se ridicase ame it,ă ţ împleticindu-se. Cercetase locul şi constatase c se afl peă ă malul Senei.

— Am sc pat cu fa a curat ! spuse el.ă ţ ăÎn acest timp Brancaillon şi Bruscaille încercau să

în eleag ce a vrut s spun Bragaille: un mort care nuţ ă ă ă moare! şi ajunser s se gândeasc amândoi c s-ar puteaă ă ă ă ca Passavant s fie mai tare decât moartea. Asta s fi fost!ă ă încredin a i c au g sit o explica ie se întoarser şi încet,ţ ţ ă ă ţ ă încercar s se apropie. Îl v zur pe Passavant în picioareă ă ă ă viu şi nu p rea c -şi d dea seama de ceea ce se întâmplase.ă ă ă

— Adio, bravii mei, zise el de îndat ce-i recunoscu. Neă vom revedea.

To i trei se înclinar . Când se redresar nu-l mai v zur .ţ ă ă ă ă Se întoarser la Casa de Burgundia şi fur imediat conduşi laă ă Jean Temerarul.

— Seniore, vorbi Bruscaille care f cea de fiecare dat peă ă purt torul lor de cuvânt, c pitanul în l imii voastre a v zută ă ă ţ ă c era mort!?ă

— Da. Şi-mi in promisiunea. Punga cu aur este acolo.ţ— Deci, era mort... mort de-a binelea. L-am dus la Sena,

domnule. Eu i-am legat o piatr de gât şi una de picioare.ă— Ce s o mai lungim. Insul e pe fundul Senei. Mort-mort!ă

Dac vreodat ar mai reveni...ă ă— Nu se mai întoarce nimeni de acolo, interveni ducele.

Lua i şi pleca i!ţ ţFiecare b g mâna în pung şi o scoase plin de aur. Eraă ă ă ă

plata promis .ăPassavant alerga spre strada Barbette. Cunoştea bine

Parisul, şi mai ales aceste locuri. Aici copil rise, pe str zileă ă astea ieşise în flecare zi. Acum tot pe aceste str zi alerg? să ă ajung cât mai repede în strada Barbette unde ştia că ă ducelui de Orléans i se întinde o curs .ă

— Omul sta mi-a salvat via a şi eu, tocmai acum s ... îşiă ţ ă aduse aminte de lupta cu Bragaille şi tovar şii lui şi începuă

- 155 -

s -i blesteme.ăEi erau de vin c întârziase atât de mult.ă ăAjunsese prea târziu. Se afla lâng corpul bietului paj,ă

în elesese c totul se sfârşise. Îi cuprinsese furia. Blestem ,ţ ă ă înjur . Şi toat ura lui c zu pe ducele de Burgundia.ă ă ă

Îngenunche lâng pajul r nit şi încerc s -l mângâie înă ă ă ă aceste clipe de suferin .ţă

— I-am recunoscut... pe to i patru.ţ— Spune! Spune-mi numele lor şi am s v r zbun pe to i.ă ă ă ţ— Era seniorul Ocquetonville... Scas... Guines şi...— ... şi Courteheuse, nu-i aşa?— Da, da! Ah, îi şti i şi dumneavoastr ?ţ ă— Da, îi cunosc. Gata, nu mai vorbi! Am s te duc la mine,ă

s fii îngrijit...ăPassavant încerc s -l ridice, dar s rmanul paj scoase ună ă ă

urlet de durere.— Aşteapt , te rog... pu in curaj...ă ţ— Inutil! Sunt r nit grav... da, am s ... mor. Jura i-mi...ă ă ţ

Cavalerul ghici ceea ce tân rul paj nu mai putu s spun . Seă ă ă rug pentru sufletul lui şi începu s caute în noapte corpulă ă ducelui de Orléans. Era plin de furie, de ur şi de neputin ,ă ţă încerc s recompun strategia nemernicilor care puseseră ă ă ă la cale planul diabolic de lichidare a ducelui. Îşi aduse aminte, apoi, de interven ia acestuia în Val d'Amour, cândţ datorit lui a fost salvat.ă

Tot aici i se p ru c trebuie s caute o explica ie şi pentruă ă ă ţ ura pe care i-o purta lui ducele de Burgundia, Jean Temerarul.

— Da, cine ştie dac nemernicii de Scas şi tovar şii lui nuă ă au povestit st pânului lor întâmplarea din Val d'Amour! Cineă ştie dac insulta adus acestor patru fanatici nu a precipitată ă hot ârea ducelui şi atunci eu... eu sunt cauza asasin riiă ă ducelui de Orléans! se întreb cu naivitate Passavant.ă

Plec . Ezita s se angajeze ferm într-o direc ie. Ajunseseă ă ţ în Saint-Martin la câ iva paşi de han când se trezi fa în faţ ţă ţă cu un grup de oameni care f ceau g l gie, înjurau şiă ă ă blestemau. Unul îi strig :ă

— Du-te dracului de be iv! Passavant abia se st pâni.ţ ă— S dea pesta în neamul vostru! zise altul şi câ ivaă ţ

începur s -l îmbrânceasc . Passavant nu scoase o vorb .ă ă ă ă Pe lâng zid, cl tinându-se îşi continu drumul f r s ştieă ă ă ă ă ă

- 156 -

încotro merge.— Duşmanul a întins-o! auzi el vocea lui Ocquetonville şi

apoi râsul tic los al celor patru. Ucigaşii ieşeau de la hanulă lui Thibaud cu capul înfierbântat de vin şi de bucuria că planul lor reuşise. Nu se putea spune c nu erau nelinişti i...ă ţ victima era, totuşi, un senior, un personaj important. De aceea...

— De toate astea... trebuie dat socoteal , nu?! zise unulă ă dintre ei.

— S r spund ducele de Burgundia! Desigur. Nu eraă ă ă simplu de explicat în ce împrejur ri a fost ucis ducele deă Orléans. Era fiu de rege! Era fratele regelui! Dac numeleă asasinilor ar fi cunoscute, ap i c l ul ar avea de lucru. Chiară ă ă şi capul ducelui de Burgundia ar putea s cad .ă ă

Vinul lui Thibaud, în loc s -i tulbure, le d du mai multă ă ă lumin în sufletul lor de câini tic loşi. Când sosir la intrareaă ă ă în palat jurar s nu scoat un cuvânt despre...ă ă ă

— Ocquetonville! strig cineva.ă— A i auzit? se sperie acesta.ţ— O fi glasul mortului!— R spunde! R spunde odat ! îi ceru Scas.ă ă ă— Ocquetonville... Ocquetonville... repeta o voce undeva

în bezna nop ii.ţ— Da, ce doreşti? Sunt aici! Ce vrei!— Ocquetonville, strig vocea, de mâna mea ai s mori.ă ă

Scas! Eşti şi tu?— Da, r spunse acesta cu glasul sugrumat.ă— Scas, şi tu vei muri de mâna mea.— Guines, tu eşti?— Da, eu sunt Guines.— Şi tu vei muri de mâna mea. Dar tu, tu Courteheuse,

eşti acolo?— Sunt!— Courteheuse, vei muri şi tu de mâna mea.Vocea fusese înghi it de întuneric. Cei patru ascultau...ţ ă

încercau s desluşeasc ceva... s vad ceva. Poarta seă ă ă ă deschise şi garda avansa cu tor ele aprinse c tre ei. Erauţ ă înarma i. Aveau spadele preg tite.ţ ă

— Închide i! Pune i z voarele! Pune i lan urile!ţ ţ ă ţ ţÎn urma lor por ile fuseser închise, z vorite. Cândţ ă ă

ajunser în salon, ar tau ca nişte mor i. Ducele îi aştepta.ă ă ţ- 157 -

— Ei bine, ce-a fost de f cut s-a f cut?ă ă— Seniore, strig Scas, cel cu care ne-am b tut noi aici, aă ă

fost omorât? Este mort?— Drace! Sunt be i ca porcii! R spunde i: s-a f cut?ţ ă ţ ă

Vorbi i!ţ— Seniore! ip Courteheuse, ce s-a întâmplat cu insul cuţ ă

care ne-am luptat?— Pe to i dracii! se înfurie Jean Temerarul, dac nuţ ă

r spunde i cer s v spânzure imediat!ă ţ ă ă— Seniore, ce s-a întâmplat cu omul pe care l-am împins

prin uşa aceea pe sc ri? se înc p ân Guines.ă ă ăţ ă— Iertare! seniore. Iertare! ceru Ocquetonville,

îngenunchind, dar mai bine murim decât s nu afl m ce s-aă ă întâmplat cu cavalerul de Passavant.

Jean Temerarul îi privi cu furie. În elesese c ceva seţ ă întâmplase, c el însuşi era amenin at. Abia acum îşi d duă ţ ă seama c a fost bine c şi-a trimis omul s constate şi el, să ă ă ă se asigure şi el c Passavant era mort, mort cu adev rat.ă ă

— Dar de ce întreba i?ţNiciunul nu r spunse. Urlând, ducele îl chem pe c pitan.ă ă ă— Spune, repet ce ai v zut jos.ă ă— Seniore, am deschis sacul... am v zut un om... era dejaă

eap n... inima nu-i mai b tea. Atunci l-am închis, l-am legatţ ă ă din nou şi,... sacul a fost luat.

— Cheam -i pe cei care l-au dus.ăDup câteva clipe Bruscaille, Bragaille şi Brancaillonă

intrar , înaintar în linie şi salutar cu aceeaşi mişcare.ă ă ă— Spune i, mai spune i odat ce a i f cut cu cadavrul.ţ ţ ă ţ ă— Cadavrul? f cu Bruscaille şi se uit la ceilal i doi şi-iă ă ţ

preveni cu o ochead .ă— Cadavrul! blestema i s fi i voi, ce a i f cut cuţ ă ţ ţ ă

cadavrul?— Domnul îşi bate joc de noi, spuse Bragaille.— Trebuie s -l scoatem de pe fundul apei? întrebă ă

Bruscaillle.— De ce? f cu Brancaillon.ăDucele era asigurat. Bragaille f r s uite un cuvânt, o luă ă ă ă

de început cum i-a legat pietrele de gât şi de picioare, cum au luat barca, cum au ajuns în mijlocul fluviului, apoi despre plimbarea terminat cu aruncarea în ap a cavalerului deă ă Passavant.

- 158 -

— Aruncat în veşnicie, complet Bruscaille. F cur oă ă ă întoarcere cu nişte mişc ri care îi distingeau atât de mult deă al i oşteni şi se retr seser .ţ ă ă

— Vede i! spuse Jean Temerarul, omul a murit, este mortţ de-a binelea.

Afirma ia lui categoric , bazat pe m rturisirea a treiţ ă ă ă spadasini şi mai ales cuvântul c pitanului p rea s tr deze oă ă ă ă mare b nuial şi o team pe m sur . Cei patru îşi schimbară ă ă ă ă ă priviri repezi. Cu cât îşi d deau asigur ri c Passavant esteă ă ă pe lumea cealalt , cu atât creştea neliniştea.ă

— A murit! spuser ei zdrobi i. O clip speraser că ţ ă ă ă Passavant era viu. Şi atunci nu mai credeau nimic. Mort era altceva. Nu aveau de ce s se mai team . Vocea care-iă ă amenin ase venea din bezn , era un mister. Erau pierdu i.ţ ă ţ Nu te po i lupta cu misterul.ţ

— Suntem pierdu i! îşi spuser iar şi din priviri. Începurţ ă ă ă s povesteasc afacerea din strada Barbette. Jeană ă Temerarul îi asculta neliniştit. Când Ocquetonville îi spuse ce a v zut cum îi zbura creierul sub lovitura unui topor, duceleă oft din r runchi. Ura lui veche se uşura. Câteva clipe avuă ă chiar impresia c -i pare r u.ă ă

Mai r mânea ducele de Berry... şi apoi putea s seă ă considere singurul st pân al regatului. Cine s -l maiă ă împiedice s -şi pun coroana nebunului pe cap. Se şi vedeaă ă rege. Iar lâng el, regina.ă

— Regina? Care regin ?ăSo ia lui, Margareta de Hainaut? Nu! Asta nu se poate! Nuţ

era pentru el! Trebuia s se bucure şi de dragoste, nu numaiă de putere. Cine atunci? Isabela? Când era lâng ea îl tulbura.ă Pentru el, Isabela nu era o regin ci, mai degrab , oă ă curtezan . Regina va fi tân ra aceea care la o simplă ă ă atingere reuşise s -l linişteasc pe Charles al VI-lea, fecioaraă ă aceea care avea în ochi puteri miraculoase. Pe aceea o dorea.

Regin va fi Odette de Champdivers.ă

XXXVOmul cu obrazul însângeratJean Temerarul se plimba prin fa a celor patru asasini cuţ

pas încet şi greu. Gândurile lui zburau la complica iileţ viitoarelor planuri pe care urma s le pun în mişcare. Seă ă

- 159 -

opri.— Merge i şi v odihni i, le spuse celor patru f r s -iţ ă ţ ă ă ă

priveasc .ăMerge i şi... asigura i-v . A i fost servitorii mei fideli.ţ ţ ă ţ

Acum îmi sunte i prieteni. De fapt, noi suntem complici. Vţ ă fac complici şi la averea mea. Cât voi urca eu v voi lua cuă mine. Ceea ce vreau s şti i sau poate a i ghicit de multă ţ ţ ă vreme este c vreau coroana. În seara asta voi a i t iat dejaă ţ ă prima treapt a sc rii care m va conduce la tron. Voi fiă ă ă rege! Ocquetonville, te voi face primul meu dreg tor. Scas,ă vei fi numit şeful vân torilor. Guines, vei fi numit mareleă şamberlan, Courtheuse vei fi c pitanul Luvrului, unde voiă aşeza curtea regal .ă

Cu mâinile încrucişate, cu capetele plecate, privirile fixate spre închipuitele func ii, el vorbea cu voce grav şiţ ă puternic , avea inuta unui st pân care dispune de lucruri şiă ţ ă de oameni.

— ... Acolo, la Luvru voi stabili reşedin a regelui şi aţ reginei. La rege nou, palat nou! Pân când voi ridica un palată somptuos demn de o regin tân ra şi frumoas , acolo, înă ă ă acel templu al splendorii şi al for ei voi ve i fi ap r toriiţ ţ ă ă vigilen i ai reginei în timp ce eu, în fruntea armatei voi treceţ fluviile care ne despart de Germania şi voi traversa mun iiţ care ne despart de Italia şi Spania pentru a cuceri coroane noi, state şi provincii. Şi când voi reuşi s scufund şi Angliaă în mare, p mântul Europei se va cutremura de cavalcadaă francez .ă

Prins ca un nebun, în aceast clip vedea deja masacrul,ă ă câmpul plin de sânge, incendii; visul îi biciuia instinctele, mirosul de sânge îi stârnea patimile, iar acestea exaltau pofta de carnaj.

În cele din urm , cu ochii a inti i spre nic ieri, murmură ţ ţ ă ă ca pentru el:

— Ea va vedea toate acestea şi-şi va da seama c nimeniă nu este mai demn decât mine de admira ia ei.ţ

Cei patru asasini ascultau de parc le-ar fi ieşit în caleă chiar profetul şi le-ar vorbi. Jean îi v zu imobili, stane deă piatr , sorbindu-i cuvintele, prosti i de aiurelile luiă ţ

— Merge i, dar, şi odihni i-v !ţ ţ ăSe înclinar şi disp rur . Dup plecarea lor, Jeană ă ă ă

Temerarul chem c pitanul de gard .ă ă ă- 160 -

— A sosit?— Omul este aici, seniore.— A f cut ceva greut i?ă ăţ— Niciuna. Din contr , p rea chiar gr bit s se supună ă ă ă ă

poruncilor dumneavoastr .ăEra ora dou . Dup acest schimb de cuvinte, ducele îşiă ă

mai controla odat c maşa din ochiuri de o el şi îşi aranjaă ă ţ spada. Ieşi din salonul mare şi ajunse într-o înc pere mică ă unde îl aştepta un om.

Un om pe care ducele îl mai v zuse cândva dou -treiă ă minute, dar câ i oameni nu întâlneşti în via . S fi fost şiţ ţă ă acesta ca atâ ia necunoscu i f r importan ? Sigur c nu.ţ ţ ă ă ţă ă Cel sosit era un personaj pe care destinul îl amestecase bine în via a ducelui, cel pu in de dou ori.ţ ţ ă

Cândva, la Dijon, el era cel care o înştiin ase peţ Margareta de Hainaut, so ia ducelui de scopul venirii lui Jeanţ Temerarul şi astfel biata femeie sc pase cu via , iar maiă ţă târziu, la Saint-Pol, când ducele fusese atât de aproape de coroana regal tot el a fost cel care a f cut posibil apari ia,ă ă ă ţ la momentul cel mai potrivit, a lui Odette de Champdivers, f r de care bietul Charles, regele, a fi fost, probabil, peă ă lumea cealalt sau, în cel mai fericit caz, la m n stireaă ă ă Celestins.

Nu, ducele nu ştia aceste lucruri!Noul sosit era înalt şi slab, avea unduiri ca de reptil şiă

purta pe fa un fel de triste e de parc ar fi fost o mascţă ţ ă ă tragic ; Dac i-ar fi fost posibil unei fiin e umane s fieă ă ţ ă prin ul tenebrelor, acesta ar fi putut ajunge aşa ceva.ţ

— Cum te numeşti? întreb scurt ducele.ă— Încântat! r spunse cel sosit, rânjind. A i început r u,ă ţ ă

seniore. Asta m face s cred c sunte i mai pu in redutabilă ă ă ţ ţ decât p re i.ă ţ

— Cum îndr zneşti?!ă— Şti i c eu m numesc Saitano şi-mi cere i s v spunţ ă ă ţ ă ă

cum m cheam ? Ave i nevoie de mine şi-i bine s nu neă ă ţ ă sup r m! Cât despre mine, seniore, sunt la ordineleă ă dumneavoastr .ă

— Aşa da, zise ducele acceptând acest fel al necunoscutului de a se scuza.

— M-a i mai v zut, numai c este mult de atunci, reluţ ă ă ă Saitano, b l ng nindu-şi mâinile lui lungi şi osoase. Suntă ă ă

- 161 -

doisprezece ani de când aştept s -mi pun în serviciileă dumneavoastr s rmana mea ştiin .ă ă ţă

— Doisprezece ani!— Doisprezece ani, cinci luni şi nou zile exact. Aştept dină

noaptea de 12 iunie 1395... Vede i?ţJean încerc s -şi aduc aminte, s repereze cumva înă ă ă ă

memoria lui o întâmplare... da... era noaptea falsei c s torii,ă ă asasinatul lui Laurence d'Ambrun, mama lui Roselys...

Îl apucar frigurile. Restul nu se mai fixa în mintea lui.ă Vizita lui Saitano pentru a i-l aduce pe micul Hardy nu şi-o mai amintea. Ridic din umeri.ă

— Mi s-a spus c te ocupi cu vr jitoria. Este adev rat?ă ă ă— Pentru c vi s-a spus şi pentru c m vede i aici, aşă ă ă ţ

putea s spun c este adev rat...ă ă ăDucele se uita la oaspete cu dispre . Nici curiozitate, niciţ

nelinişte în fa a acestei creaturi a infernului.ţSaitano r m sese aplecat într-o pozi ie umil . Încet, încetă ă ţ ă

se redresa. Atunci Jean Temerarul îi v zu fruntea înalt , ochiiă ă negri ca t ciunele, gura mare, figura lui slab şi osoas .ă ă ă Ducele întinse deget spre obrazul oaspetelui.

— Ce ai acolo?— Pe obraz? f cu Saitano râzând sec.ă— Nu râde, spune-mi ce-i...?— Ce anume, seniore? Ce vede i dumneavoastr ? S nuţ ă ă

râd! Drace... dar nu pot.— Râzi cât vrei dar explic -mi, spuse ducele f când doiă ă

paşi înapoi. Ai pe obraz una... dou ... cinci cicatrici. Peă crucea mea, parc ai urma unei mâini. Saitano râdea aşaă cum al ii plângeau. Era ceva neobişnuit în ce f cea. Cândţ ă salut pe duce, acesta constata c aplecarea lui sem na cuă ă ă o şerpuire.

— Aşa cum spune i, o urm de mân .ţ ă ă— E roşie... este un semn?— Este, este un semn.Când Saitano se redresa, Jean Temerarul f cu înc doiă ă

paşi înapoi: urma de care vorbeau era acum de un roşu aprins, din ea parc âşnea sânge... îşi f cu semnul crucii şi,ă ţ ă cu vocea t iat , îl întreb :ă ă ă

— E un semn al infernului?— Dumneavoastr a i spus, preciza cu r utate Saitano,ă ţ ă

încetând s mai râd . Este semnul c eu port infernul înă ă ă - 162 -

inima mea. Dar sper ca, într-o zi, s -l şterg...ă— Fie! Acum spune-mi, eşti vr jitor? Faci aur?ă— Ah, strig Saitano, credeam c m b nui i de lucruriă ă ă ă ţ

mai bune. Aur? Nu, nu fac! Fac ceva mai mult. Dac vre iă ţ aur, atunci adresa i-v meşterului Nicolas Ramei, din stradaţ ă Scriitorilor, lâng turnul Saint-Jacques. Eu nu fac, adic nuă ă mai fac. Sunt în c utarea Marei Opere şi am ajuns mult maiă departe. Aurul îmi apare acum ca un joc mizerabil de copii. Dac vroiam aur, aş fi putut s fac într-atât încât s amă ă ă pentru un regat. C ci totul se cump r . Flamel face aur. Cuă ă ă trud face câteva lingouri, le vinde şi tr ieşte ca un burgheză ă prosper. Dar ambi ia lui se opreşte aici.ţ

— Tu ce faci?— P i a i spus-o chiar dumneavoastr . M ocup cuă ţ ă ă

vr jitoria.ă— Ştii unde te poate duce?— La ştreang. Marele magistrat ştie c eu sunt şi voi fiă

spânzurat. Norodul din Cetate ştie c nu sunt altceva decâtă un biet negustor de ierburi şi c voi fi aruncat în Sena sauă pus pe foc. Ştiu. Dar nu mi-e fric . Şi, apoi mult lume areă ă interesul s m vad în via . Regina, de exemplu, nu ea v-aă ă ă ţă spus: „dac vrei s faci un pact cu diavolul, atunci cheam -lă ă ă pe Saitano.”

— Ştiai asta?— Aş putea s v spun c şi asta este ceva legat deă ă ă

vr jitorie. Dar îmi place s v spun c am fost avizat deă ă ă ă îns şi ilustra regin de dorin a dumneavoastr de a mă ă ţ ă ă vedea.

Sumbru, ducele începu s se uite cu şi mai mult dispre laă ţ aceast fiin pe fa a c reia semnul acela asem n tor mâiniiă ţă ţ ă ă ă se înroşise şi mai mult

— Da, într-adev r, am nevoie de tine. Pentru serviciul peă care îl aştept de la dumneata, ce-mi ceri? Dac aş vrea aur...ă

Saitano se porni pe un râs zgomotos care îl impresiona pe duce.

— Î i place puterea? Aş putea s fac din tine un mareţ ă personaj.

— Seniore, spuse grav Saitano, dac -i vorba de aur, ap iă ă aş putea s fac atâta încât s cump r chiar şi tronul la careă ă ă dumneavoastr râvni i atât de mult. S nu mai vorbim deă ţ ă puterea pe care mi-a i putea-o da! M face i s râd şi râsulţ ă ţ ă

- 163 -

îmi face r u.ă— Râsul î i face r u?ţ ă— Da, la mân ...ăUn ciudat frison de groaz îl scutur pe puternicul duceă ă

care pretindea c nu-i este fric de nimic.ă ă— La mân ?ă— Da, la mâna care este aici... aici pe obrazul meu. Nu

vede i c s-a înroşit şi mai tare de când m-a i f cut s râd!ţ ă ţ ă ăO pic tur de sânge îi ap ru pe obraz.ă ă ă— Nu am dreptul s râd... Nu înc !ă ăJean Temerarul începu s parcurg din nou salonul în lungă ă

şi-n lat. Saitano nu-l pierdea din vedere.— Atunci ce doreşti? Ai vorbit de pact... Vrei sufletul meu?— Nu! Nu asta vreau, seniore.— Bine, atunci spune ce vrei... vorbeşte!— Nimic, spuse Saitano.— Nu vrei nimic?!— Nimic!Jean Temerarul frem ta. Din clipa aceea Saitano îi ap ruă ă

şi mai puternic, de o for pe care sim ea c nu o poateţă ţ ă combate. Saitano îl studia. Îşi d du seama c ducele era peă ă punctul de a renun a şi atunci îl cuprinse teama. Încerc oţ ă diversiune.

— Mi-a i cerut s v spun ce fac. Seniore, trebuie s şti iţ ă ă ă ţ ce fac eu. C ci s-ar putea s nu pot s v aduc serviciul laă ă ă ă care v aştepta i. Cunoscând exact mijloacele mele, ve iă ţ ţ putea judeca mai bine de ce sunt eu capabil.

— Da. Aş vrea s ştiu, într-adev r, de ce eşti capabil.ă ă Fizionomia lui Saitano se transform : îl umaniza, în acesteă clipe. Cutele r ului de pe buzele lui disp ruser . Acum aveaă ă ă înf işarea unui savant devorat de pasiuni, de enigme.ăţ Vocea îns şi începu s capete o anumit sonoritate.ă ă ă

— Eu am început prin a face aur; apoi am ob inutţ diamante. Desigur c impresioneaz . Peste câtva timpă ă lumea îşi va da seama c totul: aurul, marmura, lemnul,ă aerul, focul, totul nu-i decât o singur materie sub formeă diferite. S faci aur înseamn s dai materiei o altă ă ă ă aparen . Flamel a rezolvat-o Eu am rezolvat-o cine ştieţă dac aceast descoperire se va perpetua. Eu voi da pre ulă ă ţ prepar rii aurului primului pe care îl voi socoti demn. Flamelă n-o va face niciodat pentru c este gelos. Dar, problema eă ă

- 164 -

dac voi g si un astfel de individ. Secretele se g sesc, seă ă ă pierd se reg sesc. Ridic capul.ă ă

— Ceea ce am s fac acum este fabulos. Numai când mă ă gândesc mi-e team s nu crap tr snit de orgoliu. Ceea ceă ă ă vreau s fac eu este sublim c ci dac îmi reuşeşte voi fiă ă ă egalul lui Dumnezeu. De cincisprezece ani simt c m-amă desp r it de Dumnezeu de care sunt separat de o umbr , deă ţ ă un nimic... Ei bine, acest nimic îmi trebuie, pe acesta îl caut şi atunci când îl voi g si Marea Oper va fi împlinit . Judecată ă ă de la nem surata în l ime unde am ajuns, eu fac acum înă ă ţ 1407 ceea ce poate nu se va întâmpla în anul 7000. Fac inteligen şi prostie dup placul meu. ţă ă Fac memorie. Fac orgoliu. Fac dragoste. Iau un creier, îl luminez sau îl arunc în întuneric, îl fac s se trezeasc sau s agonizeze, îi dauă ă ă gânduri abjecte sau sublime, îl transform de zece ori pe zi, dac asta îmi place, îl modelez, îl fac s viseze, îl demolez,ă ă proiectez imagini şi le şterg... Eu sunt st pân pe o minteă care nu e a mea. Asta fac eu.

Un nou elan îl urcase şi mai sus în specula iile lui despreţ nebunia, himera, absurditatea care îl m cina: Marea Oper .ă ă

— Asta fac şi, aten ie! nu-i decât drumul întortocheat careţ m va duce la ceea ce vreau eu s fac. Adic , ă ă ă s dau via .ă ţă

Atitudinea lui Saitano, orgoliu nem surat cu care îşiă expunea planurile îl f ceau straniu, o ciud enie rar aă ăţ ă naturii.

— Moartea, continu el, este o alt ă ă stare ca şi lemnul de la masa aceasta care este o alt stare a diamantului. Amă scormonit moartea.

I-am cerut secretul. Am ajuns la concluzia c tot secretulă st în inim . Aici este via a aparent . Aici in acest balansoar.ă ă ţ ă Toat via a real st în degetul invizibil care împinge acestă ţ ă ă balansoar. Sângele moare. El este apa fluviului care pune în mişcare roata morii. În cadavru, sângele este imobil şi degenereaz . Balansoarul este imobil. Dac oblig sângele să ă ă se repun în mişcare, balansoarul îşi va continua mişcarea.ă Aceasta este aparen a. în privin a degetului invizibil de careţ ţ am amintit, el este aici, în spatele craniului, sub creier... un deget de materie, un nimic, un tot: sediul vie ii. Acolo eţ for a. Acolo e suflul. Aceast parte a materiei vreau eu s oţ ă ă fr mânt. Acesteia vreau s -i dau o for de rezistenă ă ţă ţă nelimitat . Atunci când voi reuşi, via a nu va mai fi obligată ţ ă

- 165 -

s se opreasc . Atunci nu vom mai putea suspenda via a.ă ă ţ Atunci voi fi etern, ca şi Dumnezeu şi, având eternitatea în fa a mea pentru a descifra misterul naturii, fatalmente vaţ veni ceasul când voi şti totul şi când ştiind totul, eu voi fi Dumnezeu.

Ducele îl privea uimit. Din tot ce debitase nu re inuseţ decât afirma ia: ţ eu fac dragoste. În plus, din tot delirul lui nu-i atr sese aten ia decât ciud enia care i se întâmpla cuă ţ ăţ pata de pe fa : încet, încet aceasta îşi pierdea din culoareţă redevenind o simpl cicatrice.ă

Saitano se oprise din delir.Jean Temerarul întinse degetul spre obrazul lui.— Mâna...— Mâna? se mir Saitano. Era departe de orice nelinişte aă

vie ii obişnuite. În cele câteva minute încetase, de fapt, sţ ă mai fie o creatur uman .ă ă

— A da, uitasem urma mâinii, semnul infernului pe care-l port pe chip... Dumneavoastr mi-l aduce i in minte. Trebuieă ţ s şterg aceast umbr ! Atâta timp cât nu o voi şterge, for aă ă ă ţ mea nu va fi suficient pentru Marea Oper .ă ă

— Dar, se bâlbâi Jean, s-a şters!— Nu... vi se pare. Eu simt c m arde. Privi i, acumă ă ţ

reapare, aşa-i?— Da, Sfinte Dumnezeule!— Bine, bine. Nu v mai gândi i la mân . L sa i-m s mă ţ ă ă ţ ă ă ă

gândesc numai eu singur la ea. Şi acum, pentru c şti i ceă ţ pot s fac, spune i-mi ce dori i de la mine.ă ţ ţ

Jean Temerarul aprob cu un semn c -i de acord s -iă ă ă spun . Câteva minute îi trebuir s se reculeag . Vroia două ă ă ă ă lucruri: s fie rege, primul, şi s fie iubit de Odette deă ă Champdivers, al doilea. Pentru primul, nu avea nevoie de vr jitor, ci de Isabela de Bavaria pentru c ea îi doreaă ă moartea acestei fiin e. Pasiunea pentru Odette era oare unţ obstacol în calea pasiunii lui pentru putere? Trebuia, deci, să aleag una din dou ? Pentru c dorea s fie rege, el era gataă ă ă ă s -şi smulg inima, deci acum ştia la ce ar fi trebuit să ă ă renun e în cazul în care nu putea înl tura obstacolul,ţ ă

— Te lauzi c po i s ă ţ ă faci memorie. Ai putea s ă faci şi uitare?

— De ce nu? Una este echivalentul contrar al celeilalte. Deci, domnul vrea s se uite ceva? ă O ac iune care îi apasţ ă

- 166 -

amintirile şi nu-l las s doarm ? Spectrul este: un b rbată ă ă ă sau o femeie? Poate prima femeie iubit ? Moart acumă ă pentru c a b ut câteva pic turi de lichior incolor sau care aă ă ă fost str puns de... lama unui stilet.ă ă

Jean Temerarul sim i c nu mai poate respira. Îl opri peţ ă Saitano cu un gest.

— Ştii prea multe lucruri... Nu m scoate din min i. Că ţ ă Laurence a murit de otrav sau de pumnal, nu m maiă ă gândesc la asta. Am uitat.

— Spune i-mi, atunci, c nu dori i s m interesez eu.ţ ă ţ ă ă Jean ezit . Apoi relu .ă ă

— Vreau s uit o femeie. Una care tr ieşte şi care, înă ă inima mea este legat de întreaga mea via .ă ţă

— Şi vre i s o alunga i.ţ ă ţ— Da. Po i s m aju i... Po i s faci ceva ca ea s nu maiţ ă ă ţ ţ ă ă

existe pentru mine? Ca moartea sau via a ei s -mi fieţ ă indiferente? S m pot îndep rta de ea f r s vreau s-o maiă ă ă ă ă ă rev d?ă

— Pot!Pentru Jean Temerarul r spunsul a fost o lovitur . Aşteptaă ă

s nege.ă— Vre i s-o uita i pentru c sunte i sigur c nu v va iubiţ ţ ă ţ ă ă

niciodat şi c aceast certitudine v nelinişteşte, vă ă ă ă ă paralizeaz orice efort?ă

— Da, da!— Trebuie precizat. Eu sunt cel care v spune c vre i să ă ţ ă

o uita i pe Odette de Champdivers pentru c nu v iubeşte şiţ ă ă pentru c aceasta v împiedic s cuceri i tronulă ă ă ă ţ

Ducele de Burgundia s ri ca ars. Dac Saitano ar fi ezitat,ă ă ar fi fost mort c ci Jean temerarul tr sese spada şi seă ă aruncase la asalt.

Ferm, Saitano continu :ă— Pentru a cuceri titlul de rege, nu e nevoie s o uita i peă ţ

Odette. Este Suficient s o obliga i s v iubeasc .ă ţ ă ă ăDucelui îi c zu spada din mân . Îngenunche.ă ă— Oh, dac ar...ă— A i în eles c pot s ţ ţ ă ă fac memorie şi nu a i re inut c potţ ţ ă

s ă fac dragoste? A dumneavoastr trece i drept ună ţ neiert tor senior şi eu constat c sunte i tare slab. Unde vă ă ţ ă este for a?ţ

Jean se aşez într-un fotoliu.ă- 167 -

— Am spus c vreau s-o uit... pentru c nu mai sper să ă ă vin ziua în care ea ar putea s m iubeasc ...ă ă ă ă

Saitano roşi şi-şi spuse cu cinism: „în sfârşit! în sfârşit! Eşti al meu. Vei fi acolo unde voi vrea tu. În sfârşit, tu iubeşti propriul t u copil. În sfârşit î i voi face pe plac. Eşti un ucigaşă ţ şi acum te mân blestemul spre un adulter; i-ai tr dat so ia,ă ţ ă ţ i-ai tr dat amanta, i-ai tr dat regele. Î i mai r mâneţ ă ţ ă ţ ă

incestul s te faci demn de admira ia oamenilor. Iubeşte,ă ţ sufer , plângi, sper ! Se apropie ceasul când nu vei maiă ă avea lacrimi s po i plânge, pentru c cea pe care o iubeştiă ţ ă m va r zbuna. Chiar fiica ta va fi cea care- i va zdrobiă ă ţ inima!!

Se apropie de Jean Temerarul şi-i puse mâna pe um r.ă Orgoliosul duce era atât de n ucit încât nu remarc această ă ă familiaritate. Saitano se aplec asupra lui. O diabolicaă expresie de lir şi satisfac ie îi f cea crupul şi mai ciudat.ă ţ ă

— Ei, seniore, dac iubi i aceast fat , lua i-o!, face i dină ţ ă ă ţ ţ ea regina dragostei şi-a frumuse ii şi ve i obliga poporul sţ ţ ă se prosterneze în fa a ei. Va trebui, pe to i sfin ii, va trebuiţ ţ ţ s fie adorat pentru c o iubi i. Şi ea v va iubi dac ve i fiă ă ă ţ ă ă ţ tare. Şi dac ar rezista onoarei de a fi iubit de Jeană ă Temerarul, ce naiba, nu ve i g si dumneavoastr calea s oţ ă ă ă cuceri i? Eu m in s adorm vigilen a cerberului deţ ă ţ ă ţ Champdivers. E cea mai bun solu ie, crede i-m ! Face i să ţ ţ ă ţ ă se vad c sunte i st pân nu prin cuvinte, ci prin fapte. Înă ă ţ ă fa a unui nume, a unei bog ii şi unei puteri ca aleţ ăţ dumneavoastr cât poate rezista inima unei biete fete! Nuă poate s nu se supun ! Curaj! cred c asta v lipseşte.ă ă ă ă Scoate i-v ghearele! Fi i cel mai tare! Pune i mâna pe fiin aţ ă ţ ţ ţ asta şi spune i-i scurt: eşti a mea! O s strige. Ei, şi!? Vaţ ă termina prin a v admira. Când se strecoar admira ia înă ă ţ inima unei femei şi deschide poarta cea mare a dragostei. Opt zile v va detesta pentru violen dar, continua i!ă ţă ţ Vorbi i-i tot ca st pân şi pune i mâna pe cravaş . Curând îşiţ ă ţ ă va da seama de for a dumneavoastr . Cucerit , învins prinţ ă ă ă violen , va deveni a dumneavoastr pentru totuna. Va fiţă ă regina pe care o dori i. Şi cine v poate spune dac nuţ ă ă cumva, în secret, nu v iubeşte ea? Am s -i vorbesc despreă ă dumneavoastr . S -i spun cine sunte i, cine ve i fi. Restul vă ă ţ ţ ă priveşte. S v înv eu c dreptatea şi onorabilitatea nuă ă ăţ ă sunt decât cuvinte goale f r sens? Şti i prea bine c înă ă ţ ă

- 168 -

lume nu-i decât For a. Sus, fi i tare, seniore şi, la atac pentruţ ţ a cuceri inima Odettei!

Ducele de Burgundia ascult aceste sfaturi şi, auzindu-leă îşi confirm înc odat c chiar pe acestea le aştepta:ă ă ă ă dragostea, for a, lichidarea lui Champdivers, admira ia luiţ ţ Odette. Şi, aşa, Saitano îi devenise indispensabil.

— Deci, promi i c -i vei vorbi acestei fete?ţ ă— Da. V cer, îns , trei zile. Dac în aceste trei zile nu-şiă ă ă

dezv luie nicio sl biciune, niciun sentiment, consimt s mă ă ă ă arunca i în iad.ţ

— O iei prea tare, amice. Eşti atât de sigur?— Trei zile... este tot ce v cer.ă— Bine. Restul m priveşte pe mine. Chiar şi b trânulă ă

Champdivers. Dar dac m înşeli...ă ă— Trei zile, îl întrerupse ferm Saitano. Şi nu-şi mai

spuser un cuvânt. Ducele îl conduse pe vr jitor spre uşa peă ă care ieşise şi Passavant... scos de Brancaillon şi cei doi amici ai lui.

XXXVIMemoria şi inimaSe ridica soarele deasupra Cet ii şi lumina se sp rgeaăţ ă

trist printre case şi printre arbori. Trecând ca o umbr , cuă paşi uşori, Saitano p rea c este înghi it de strad ... Ajunseă ă ţ ă acas şi intr în sala cu masa de marmur . De pe obraz pataă ă ă roşie îi disp ruse. Nu disp ruser injuriile, insultele c ciă ă ă ă oricât de sus veneau, el nu era capabil s le uite. Îşi jur înă ă barb : atâta timp cât nu voi şterge amintirea insultei, nuă merit onoarea s continui Marea Oper ! Iar acum, sunt atâtă ă de aproape... Géraude! strig el şi femeia ap ru ca din zid.ă ă Saitano întreb :ă

— A b ut?ă— Da. Şi, de acum, nu mai ai nevoie de mine!— Gura! Te fac asociata mea la c utarea Mareiă

Opere...Asta-i destul! Ai grij s ascul i. Ce a mai zis?ă ă ţ— Plânge. În eleg c îi vei da drumul lui Laurenceţ ă

d'Ambrun... Eşti un prost!— Gura! i-am spus.ţÎncepu s tremure. Fruntea îi era lac de sudoare. Din ii îiă ţ

cl n neau. Geraude rânji.ă ţă— Taci! Şi ine minte. Cea pe care o arunc spre Saint-Polţ

- 169 -

nu este Laurence. Ea se numeşte R zbunare!ăFemeia îl privi descump nit . Câteva clipe se f cu linişte.ă ă ă— Aşeaz flacoanele astea în dulap.ăSaitano p r si înc perea. Peste nişte sc ri ajunse într-oă ă ă ă

camer bine luminat şi mobilat ca şi camera în care a tr ită ă ă ă Laurence d'Ambrun cândva: casa Passavant.

Într-un fotoliu, o doamn p rea s dormiteze când,ă ă ă sim indu-l aproape pe Saitano, s ri speriat şi se refugieţ ă ă într-un col al camerei. Femeia avea o privire vie şi purtaţ înc liniile unei frumuse i întârziate. Ar fi fost greu de crezută ţ c era nebun . Atitudinea încordat , mirarea, gesturileă ă ă nedecise duceau la presupunerea c -i o fiin c reia îiă ţă ă lipseşte ceva. Încordat şi gata de un gest neprev zut, biataă ă femeie c dea repede într-o stare de apatie sau deă dezn dejde.ă

— Laurence d'Ambrun?— Nu! Eu sunt Jehanne din strada Pierzaniei... aşa mi-a

spus chiar acum femeia aceea...Saitano o atinse pe frunte cu un gest deosebit: o ap sa cuă

vârful degetelor. Dup câteva mişc ri sentimentul de groază ă ă al bietei femei disp ru. Ap ru lumina unei speran e.ă ă ţ

— Laurence, murmur ea. Da, sta-i adev ratul meuă ă ă nume. Îmi spune i, deci, c am s -mi rev d copilul, peţ ă ă ă Roselys?

— Da, şi destul de curând. O s o vezi curând. Nu ai maiă v zut-o de doisprezece ani.ă

— Doisprezece ani! zise femeia şi începu s plâng . Da, şiă ă cât de groaznici au fost aceşti ani! Cât timp am tr it înă camera asta blestemat ! Zile grele, când mi-ai otr vit inimaă ă cu lichiorurile dumitale, zile când nu ştiam nici ce-i triste ea,ţ nici ce-i bucuria. Şi femeia asta de lâng mine, această ă temnicer mut şi f r suflet mi-a înnegrit şi mai mult zilele.ă ă ă ă Doisprezece ani!

— Min i! strig Saitano şi o prinse de ceaf strângând într-ţ ă ăun fel anume. Ştii bine c min i, locuieşti în casa Passavant.ă ţ Eşti domnişoar de onoare a reginei. Şi te vei c s tori... eştiă ă ă c s torit .ă ă ă

Saitano lu o cup goal şi, când observ , Laurence c zuă ă ă ă ă în genunchi.

— Ia seama, îi strig Saitano Eu sunt Isabela de Bavaria şiă s nu îndr zneşti s înşeli o regin . Mi-ai promis c dispariă ă ă ă ă

- 170 -

omorându-te... Omoar -te! Bea otrava!ă— Fie- i mil se rug Laurence. Iertare, Majestate! Las -ţ ă ă ă

m s -mi rev d copilul m car o singur dat , se rug biataă ă ă ă ă ă ă fiin şi întinse mâna spre personaje care îi popular rapidţă ă memoria: Jean Temerarul, Bois-Redon, regina. Le spunea pe nume, le chema. Şi nu p rea s fie o halucina ie. P rea maiă ă ţ ă degrab o reînviere. Era reconstituirea exact a unei sceneă ă din trecut, ref cut în toate am nuntele. Saitano îi aduseseă ă ă memoria la starea de maxim intensitate. Vr jitorul se ar tă ă ă ă mul umit, orgoliul lui era satisf cut. Şi, din nou, mintea îi fuţ ă cuprins de visul lui nebun de a ajunge la Marea Oper .ă ă V rs în cupa goal con inutul unui flacon. Întinse cupa şiă ă ă ţ ceru insistent: bea! bea! Cu lacrimi în ochi. cuprins deă groaz , Laurence se supuse ca în atâtea rânduri. Atent,ă vr jitorul o cercet . Biata femeie c zu într-o stare profundă ă ă ă de indiferen . Se uit la demon şi-i spuse:ţă ă

— Geraude mi-a spus totul! Sunt gata s merg la Saint-ăPol!

— Mistere ale memoriei! se bucur Saitano. Te-amă verificat, eşti misterioas pentru b rba i, dar nu pentruă ă ţ mine. Misterul vie ii! Am s - i schimb şi înf işarea!ţ ă ţ ăţ Mul umesc Jehanne. Spune-mi, când vei ieşi de acolo, undeţ te vei duce?

— Nu ştii? M voi întoarce la mine, în strada Pl cerilor,ă ă unde locuiesc de doisprezece ani! V d c ai memoria camă ă scurt .ă

— Aşa e, e adev rat, zise Saitano. Nu pot eu s am oă ă memorie ca a ta.

— De doisprezece ore de când sunt aici, i-am spus totul.ţ Las -m s m întorc acas . Şi, în leg tur cu... fata asta,ă ă ă ă ă ă ă pentru c aşa vrei, am s -i spun numele mamei sale...ă ă numele... în elegi?ţ

— Ah, s ri Saitano, ai notat numele mamei sale...ă— Îl ştiu, zise ea: Laurence d'Ambrun este mama lui

Odette Champdivers. Îşi l s capul în jos. Pe fa a ei ap ruă ă ţ ă expresia dureroas a incertitudinii.ă

— Şi tat l, tat l lui Odette, relu vr jitorul. Tres ri. Eraă ă ă ă ă prad golului din memoria ei manevrat .ă ă

— Tat l? zise Laurence. Tat l lui Odette este Jeană ă Temerarul, conte de Nevers.

— Vrei s spui ducele de Burgundia, rectific Saitano. !ă ă- 171 -

— Da, spuse ea. A devenit duce de Burgundia după moartea tat lui lui, Phillipe...ă

— Bine! Acum, du-te la Saint-Pol, unde eşti aşteptat !ă Laurence, liniştit şi indiferent , îşi puse o cap şi plec spreă ă ă ă uş . Saitano îi pândea fiecare mişcare. O opri:ă

— Jehanne, î i aduci aminte ce i-a promis din partea mea,ţ ţ Ieri, Geraude?

— Ieri?... nu, nu-mi amintesc.— i-a promis zece scuzi de aur dac accep i s vii aici...Ţ ă ţ ă

Iat -i!ăLaurence lu monezile şi ieşi. Era emo ionat . S-ar fiă ţ ă

putut ca aceasta s nu aib pentru ea o semnifica ieă ă ţ obişnuit . Tremura şi era nervoas ...ă ă

— Hai, acum las -m s trec. Trebuie s -i vorbesc luiă ă ă ă Odette de Champdivers.

— Du-te! îi porunci Saitano cu emo ia profund a unuiţ ă creator.

— Trebuie s ajung acas , în strada Pl cerilor. Nu ar fiă ă ă trebuit s vin aici...ă

Ajuns afar , ezita. Lumina zilei o descump nise.ă ă ă S rmana fiin , dominata de for e contradictorii nu ştia undeă ţă ţ s mearg şi nici ce s fac .ă ă ă ă

La câ iva paşi, Saitano o iscodea cu ochi de diavol. Seţ apropie de ea şi-i şopti:

— La Saint-Pol! Repede! Eşti aşteptat !ăPlec . Vr jitorul o urm rea pas cu pas. Acum, îşi spuse el,ă ă ă

Jehanne vede pentru prima dat peisajul care-i era familiară lui Laurence. Oare amintirile lui Laurence se vor adapta viziunilor lui Jehanne? încet, încet, aşa se şi întâmpla. Femeia începu s fie mai sigur pe ea... locurile îi deveneauă ă familiare... şi ea nu mai era Laurence. Era Jehanne din strada Pl cerilor.ă

Saitano îşi escort creatura pân la uşa palatului. O v zuă ă ă cum trece peste podul ridic tor şi, apoi, auzi cum eraă anun ata:ţ

— La domnişoara Champdivers! Atunci, Saitano se întoarse în Cetate.

În acelaşi timp Odette fr mânta între degete foile deă pergament pe care le g sise pe masa ei şi, a nu ştiu câtaă oar , citi:ă

„O biat femeie, numit Jehanne, care locuieşte în stradaă ă - 172 -

Pl cerilor, cunoaşte secretul naşterii dumneavoastr pe careă ă ducesa de Orleans nu a apucat s vi-l spun . Ea ştie şiă ă numele tat lui dumneavoastr . Va veni s v vad ."ă ă ă ă ă

Asta era tot.Tân ra tremura, neliniştit . D duse porunc s fie l sată ă ă ă ă ă ă

s intre orice femeie care cerea s -i vorbeasc . Torturat deă ă ă ă aşteptare, nu auzi zgomotele de arme. Foarte aproape de ea, aceste zgomote se amplificaser . Se vorbea de ună asasin. La Saint-Pol se afla, astfel, despre uciderea ducelui de Orleans.

Margentine citise biletul. Honoré de Champdivers îl citise şl el.

În salon, un câine se plimba nervos. Gringonneur îl botezase Major.

Laurence intr introdus de un valet.ă ăOdette se ridic din fotoliu, se apropie şi o inspecta peă

noua venit . Era tulburat , amintirile o r scoleau şiă ă ă întrebarea: vreau s ştiu cine-i tat l meu o neliniştea şi maiă ă mult. Aşa credea ea. În realitate, ceea ce o tulbura cu adev rat era înf işarea femeii care-i ap ruse în fa .ă ăţ ă ţă

Honoré de Champdivers şi Margentine o studiau atent pe noua venit . Major se învârtea în jurul ei şi p rea c oă ă ă accept .ă

— Major a acceptat-o, zise Margentine.— Câinele ne dovedeşte c nu-i niciun motiv s neă ă

temem. Laurence, nemişcat , st tea în fa a lui Odetteă ă ţ privind-o iscoditor. Un cuvânt, unul singur ar fi fost suficient... Odette f cu un gest dar porunca ei nu avu urm riă ă pentru c Margentine se apropie şi-i şopti: Major este aici!ă Uit -te la el!ă

Într-adev r, câinele se culcase între Laurence şi Odette şiă se uita la amândou cu aceeaşi tandre e. Honoré şiă ţ Margentine ieşir din înc pere şi... mama şi fiica r maseră ă ă ă singure. Al turi şi totuşi separate.ă

Odette, f r s -i spun un cuvânt, întinse lui Laurenceă ă ă ă pergamentul. Aceasta îl citi cu aten ie. Cândva, acum maiţ bine de doisprezece ani, citea cronici şi avea chiar obiceiul s scrie.ă

— Este adev rat? ceru cu sufletul la gur Odette.ă ă— Ce anume?— Ce scrie aici!

- 173 -

Laurence îi restitui pergamentul.— Nu ştiu s citesc, nu am avut unde s înv , sunt oă ă ăţ

biat femeie. Ştiu s cos. Şi mai ştiu s sp l. Sunt o bună ă ă ă ă sp l toreas , fu era una mai bun decât mine la Moara de laă ă ă ă Notre-Dame.

Vorbea cu uşurin . Nu era o lec ie înv at ; ţă ţ ăţ ă memoria îi dicta în aceste clipe.

— Nenorocirea a f cut din mine o biat femeie, continuă ă ă Laurence cu o ruşine sincer şi cu durere adev rat . Nu vă ă ă ă voi ofensa s v spun ce am ajuns. Este de ajuns s v spună ă ă ă c m numesc Jehanne şi sunt din strada Pl cerilor...ă ă ă Locuiesc acolo de mult. Nu mi-am cunoscut nici tat l, niciă mama, nici copilul... asta-i povestea mea. .

Odette o lu de mâini disperat .ă ă— Dar despre mine... spune, ce ştii despre minr şi de

unde ştii?— Am s v spun, aşa cum ştiu, cât ştiu, f r s mint.ă ă ă ă ă

Dumnezeu îmi va fi martor!— Te cred, nu te jura! Dac ai şti cât mil şi încredereă ă ă

îmi inspiri! Nu ştiu ce-mi spune c trebuie s fiu mândr ...ă ă ă hai, Vorbeşte... Şi, spune-mi mai întâi dac ai v zut-o peă ă mama. Cine era ea? Te rog!

— Mama dumneavoastr !...ă— Mama, repet Odette. Ce n-aş da s o v d, s oă ă ă ă

consolez chiar dac ar fi fost ceea ce... eşti dumneata.ă Câteodat o auzeam un vis... o vedeam plângând...ă

Odette se opri.„Mama ei, se gândi Laurence, cuprins de nelinişte. Dacă ă

aş fi avut o fat mi-aş fi închipuit-o oare mai curat , maiă ă nobil , mai frumoas ?... Cine e mama copilului sta? Aş fiă ă ă putut s uit eu un astfel de lucru? Dar l-am ştiut vreodat ?ă ă De ce sunt eu aici?"

Inima îi b tea. În str fundul fiin ei ei ap rea imagineaă ă ţ ă unui copil, a unui leag n... Era st pânit de lupta chinuitoareă ă ă între for a amintirilor şi amintirile artificiale impuse deţ Saitano. Începu s plâng în hohote.ă ă

Câinele l tr aiurea, spre nimeni. Lui Odette femeia îiă ă p ru şi mai ciudat din cauza acestei explozii de durere peă ă care i-o citea pe chip. O durere f r cauz . Mil ... sau ceeaă ă ă ă ce i se p ru c ar fi mil o apuc pe Odette... O lu de mână ă ă ă ă ă pe necunoscut .ă

- 174 -

— Cum m r coreşte atingerea dumneavoastr ! Cum îmiă ă ă potoleşte inima, spuse Laurence.

— Aşa îmi spune şi s rmanul nostru rege când îl cuprindeă r ul. Ei bine, acum cred c po i avea încredere în mine. Deă ă ţ aceea te rog, vorbeşte-mi despre mama.

— Nu o cunosc, spuse Laurence d'Ambrun şi în capul ei se sparser urlete de durere, iar inima îi striga: Eu o cunosc! Euă ştiu cine este, am s spun!ă

„Ciudat, îşi zise Laurence, ciudat, ieri eu cunoşteam numele mamei sale şi acum"...

— Nu am cunoscut-o pe mama dumneavoastr . Odetteă f cu un gest de disperare.ă

— Iat tot ceea ce ştiu. Într-o noapte, acum doisprezeceă ani... un b rbat înarmat... care era, cum s v spun...ă ă ă

— Prietenul dumitale, poate!— Aşa... era un om de arme de la palatul Burgunzilor.— Burgunzilor?— Da... a venit s m caute... mi-a spus c pot câştigaă ă ă

bani mul i dac -l urmez. L-am urmat... m-a condus dar nuţ ă am dreptul s spun unde...ă

— Te-a pus s juri?ă— Un jur mânt... da, aşa e, confirm Laurence cuă ă

satisfac ie... Pot s spun c era o cas ar toas . Acolo mi-aţ ă ă ă ă ă fost încredin at o fat de cinci-şase ani... m-a pl tit bine...ţ ă ă ă mi-a dat instruc iuni...ţ

— Cine te-a pl tit? Cine i-a dat instruc iuni? întrebă ţ ţ ă Odette.

— Tat l fetei. Apoi, dup o pauz : şi fata sunte iă ă ă ţ dumneavoastr !ă

Odette începu s plâng acoperindu-şi ochii cu amândouă ă ă mâinile. Pe Laurence o cuprinse neliniştea. Îi lu mâinile luiă Odette şi-i ceru:

— Nu plânge i! Lacrimile dumneavoastr m r scolesc. Aşţ ă ă ă fi in stare s -l ucid pe cel care v va face s plânge i!ă ă ă ţ

— Gata! spuse Odette.— Vre i s tac? Pot s plec? Blestemat s fie cel ce m-aţ ă ă ă

împins s vin aici şi s v pricinuiesc atâta triste e!ă ă ă ţ— Nu, nu! Continu ! Sunt lucruri care vorbesc despreă

mine. Laurence se liniştise. Dup o pauz scurt îi spuse:ă ă ă— Dac scoate i un cuvânt din ce v voi spune, asta-iă ţ ă

moarte pentru mine...- 175 -

— Nu voi spune nimic!— Este moartea... mamei dumneavoastr !ă— Mai bine s mor eu, zise Odette.ă— Dac tat l dumneavoastr afl c îl cunoaşte i, eă ă ă ă ă ţ

nenorocire pentru mama dumneavoastr .ă— Niciodat n-o s ştie!ă ă— Bine, accept Laurence. Acum sunt amintiri mai pu ină ţ

nepl cute, care îmi vin în cap. Dup porunca pe care amă ă primit-o v-am luat în bra e şi am urcat cu dumneavoastrţ ă într-o litier escortat care ne-a scos din Paris. Undeva, într-ă ăun sat, în litier v-am schimbat îmbr c mintea... v-am dată ă ă nişte zdren e...ţ

Odette scoase un ip t.ţ ă— V provoc groaz ?ă ă— Nu, îmi dau seama c nu mi-ai vrut r ul.ă ă— Am crezut şi înc mai cred c dac nu v-aş fi dus dină ă ă

Paris, dac nu aş fi îndeplinit ordinile, v-ar fi omorât... o, nu,ă nu tat l dumneavoastr , crezu c -i bine s precizezeă ă ă ă Laurence.

— Nu tat l meu! relu Odette. El nu vrea s m omoare...ă ă ă ă— El...— Ce vrei s spui?ă— Da. Trebuie s spun. El... Laurence se lupta cu eaă

îns şi. Spusese ceva pe care amintirile ei îl probau.ă— Te rog, spune!— Ei. bine! relu Laurence cu un efort violent... ă el vă

iubea! O bucurie înflori pe chipul fetei. Deci tat l s-aă desp r it de ea pentru... a o feri de un pericol! Deci, eaă ţ putea s -l iubeasc ă ă pe tat l ei.ă

Acesta era triumful lui Saitano. Bucuria satanic îlă st pânea deja, acolo unde se afla.ă

Laurence continu s povesteasc , cu detalii tot, ce seă ă ă întâmplase la Villers Cotterets: întâlnirea lui Geraude cu preotul, expunerea bietei Roselys la biseric , umilin a, boala,ă ţ salvarea datorat ducesei de Orleans, care luase copilul, îlă t m duise şi îl încredin ase lui Honoré de Champdivers.ă ă ţ

Un singur lucru era inexact: ea îşi atribuia tot ce f cuseă Geraude.

Odette crezu cu toat t ria c aceast femeie spuseseă ă ă ă adev rul.ă

— Cum mi se spunea atunci?- 176 -

— V numea i... era i un înger. V şi v d, cu buclele deă ţ ţ ă ă aur, cu surâsul ingenuu, cu mâinile în jurul... în jurul... Laurence se opri. Ochii i se înroşiser . Şi-ar fi dat via a să ţ ă poat spune ceea ce îi spunea inima. Relu copleşit :ă ă ă

— ... în jurul gâtului mamei dumneavoastr ... vă ă numea i... oh! dar eu ştiam, totuşi! Inima îi striga: Roselys!ţ Roselys! Dar relu înfrânt :ă ă

— Nu trebuie s v spun... cel pu in nu ast zi.ă ă ţ ă— Bine. Nu-mi spui azi numele meu, de acord, dar numele

tat lui meu po i s mi-l spui?ă ţ ă— Da. Pot s -l spun: tat l dumneavoastr atunci seă ă ă

numea conte de Nevers. Ast zi se numeşte Jean Temerarul,ă duce de Burgundia!

Odette care se aplecase neliniştit s afle r spunsul, îiă ă ă cuprinse obrajii în mâini. Sim i c parc ar fi fost în preajmaţ ă ă unei crime de familie! Jean Temerarul! Numele era blestemat! Peste tot el provoca ur ! Atunci, neliniştit ,ă ă spuse:

— Tat l meu se numeşte Jean Temerarul...ă— Şi dac el se îndoieşte c şti i, spuse Laurence, mamaă ă ţ

dumneavoastr ...ăŞi, cuvântul fu înecat pe buze de mâinile care, parcă

vroiau s o sugrume.ă— Mama dumneavoastr ... mama ta, copil , gândeşte-teă ă

la mama ta.În acea clip , Laurence url : ;ă ă— Jean Temerarul! Jean Temerarul! Şi c zu pe covor,ă

pierdut , f r cunoştin .ă ă ă ţă

XXXVIIDiminea a, ucigaşuluiţSperia i de zgomotul pe care îl auzir , Honoré deţ ă

Champdivers şi doamna Margentine s-au n pustit în salon.ă Laurence a fost imediat ridicat şi guvernanta îi d deaă ă primele îngrijiri.

— Ce i-a spus? Ce-a zis? întreb Champdivers.ţ ă— Nu trebuie, nu am voie s spun, r spunse Odette.ă ă— Nici m car bunicului t u?ă ă— Nici m car lui.ăChampdivers se uit mirat la Laurence. Constat îns că ă ă ă

Major, câinele se fr mânta prietenos pe lâng biata femeie.ă ă- 177 -

— S rman femeie, îl îndemn inima lui de soldat b trân,ă ă ă ă s rman femeie cât de misterioas este durerea care o fiă ă ă chinuind-o!

— Da, da, biata femeie, spuse Odette. Cât a suferit! Dacă aş putea s o vindec, s o ocrotesc, s o in aici lâng mineă ă ă ţ ă ca s o fac s uite... S uite dac ar vrea...ă ă ă ă

— S uit! bolborosi Laurence deschizând ochii. Cine-miă vorbeşte de uitare?

Odette îi lu mâinile slabe ale acestei nefericite si-i ceruă cu afec iune:ţ

— Dac ai accepta s r mâi aici ai uita mai repedeă ă ă durerea dumitale... şi apoi, eu aş vrea s te mai întreb... amă atâtea lucruri de aflat...

Necunoscuta se învior , obrajii rec p taser culoarea şiă ă ă ă se citea pe chipul ei bucuria c i s-a propus s r mân . Cândă ă ă ă deschise gura pentru a r spunde, alte vorbe decât cele peă care ar fi dorit s le spun fur rostite: „Mi s-a interzis s uit!ă ă ă ă Dac aş putea uita c eu sunt Jehanne din strada Pl ceriloră ă ă şi s -mi aduc aminte numele care m chinuieşte, s -l potă ă ă pronun a... Şi, acum, gata m reîntorc.”ţ ă

— Vei mai veni aici? M car promite-mi, îi ceru Odette.ă— Nu ştiu. Pentru asta ar trebui s -mi aduc aminte.ă— Ia m car asta îi spuse Odette şi-i strecur în mâini oă ă

pung cu bani.ăLaurence lu pung . Era plin cu scuzi de aur... Ridică ă ă ă

mâinile într-un gest imprecis, de mul umire probabil, şi f rţ ă ă s mai spun ceva, plec . Odette îi f cu semn lui Honore să ă ă ă ă o înso easc . Pân la ieşirea din Saint-Pol. Când ajunser laţ ă ă ă poarta principal o trup de cavalerie îi ceru lui Laurence să ă ă se întoarc . Erau cam cincizeci de solda i înarma i ca deă ţ ţ r zboi. În fruntea lor se afla ducele Jean Temerarul.ă

Laurence ridic ochii şi v zu chipul puternicului senior.ă ă Ducele o privea fiind atras de îmbr c mintea ciă ă s r c cioas . Privirile lor se încrucişar . La început se uitară ă ă ă ă ă linişti i unul la altul. Apoi necunoscuta, alb ca varul, rosti:ţ ă

— E n luca celui pe care l-am iubit... Cum podul fuseseă eliberat, se strecur pe lâng zid şi fugind, ieşi din Saint-Pol.ă ă

— Opri i-o! Opri i femeia aceea! porunci ducele.ţ ţEra prea târziu. Femeia nu a mai putut fi g sit . Laurenceă ă

se pierduse prin str du ele mici şi întortocheate şi f r să ţ ă ă ă ezite o lu spre strada Pl cerilor. La mijlocul str zii, intră ă ă ă

- 178 -

într-o cas mic , s r c cioas .ă ă ă ă ă ă— Iat -m la mine! Ce bine c nu au schimbat nimic înă ă ă

timpul absen ei mele.ţNiciodat ea nu v zuse aceast cas . Niciodat nu intraseă ă ă ă ă

in Himera aceea. Niciodat nu se hazardase s ajung peă ă ă acea strad blestemat . Lâng podul de la intrare, unde oă ă ă rev zuse pe Laurence, Jean Temerarul desc leca şi nu-şiă ă putu st pâni uimirea:ă

— Fantom ? Ce, dracu, a vrut s spun ? De ce se uitaă ă ă atât de curioas la mine? Voi a i v zut-o? întreb el peă ţ ă ă Ocquetonville şi pe Guines, afla i în preajm .ţ ă

— Da, seniore, o cerşetoare pe care au l sat-o s intre înă ă palat. Cine i-o fi dat drumul!

— Sunte i siguri c a i ţ ă ţ v zut-o?ă— F r îndoial ! spuse Guines mirat. Jean Temerarul seă ă ă

uita cu neîncredere în jurul lui. În minte îi veni un nume. Tres ri. Se îndrept spre palatul reginei.ă ă

Din când în când se oprea şi se uita în urm s vad dacă ă ă ă nu a reap rut femeia aceea. Nu vedea decât mul imea deă ţ solda i înarma i ca de r zboi, cea a, pomii desfrunzi i, liniileţ ţ ă ţ ţ neclare ale cl dirilor. Îl cuprinse o fric supersti ioas . Uită ă ţ ă ă de fantom . Iar acolo, pe treptele palatului reginei avuă impresia c imensul şi sumbrul domeniu Saint-Pol nu-i decâtă o formidabil sintez a lumii. Şi se gândi c el, omul for ei, elă ă ă ţ feudalul, el va fi st pânul acestui domeniu, al Parisului, ală Fran ei, al lumii! Orgoliul îl desfigurase. Se trezi urlând:ţ

— Am înl turat orice, piedic , Orléans e mort! Isabelaă ă este a mea! Berry nu mai conteaz ! Pe rege îl termin dintr-oă suflare! Da, simt c a sosit ceasul! Sunt cel mai apropiată moştenitor al coroanei.

În acest timp o trup intra la Saint-Pol. Ducele r maseă ă uimit: erau cavalerii ducelui de Orleans, ai contelui de Armagnac a c rui fiic era logodit cu Charles de Orleans,ă ă ă fiul celui ucis. To i aveau o eşarf neagr . Când desc lecarţ ă ă ă ă începuser s strige:ă ă

— R zbunare! R zbunare! Moarte ucigaşului! Jeană ă Temerarul se feri de ura lor şi se retrase într-un vestibul.

Ieşi tem tor, dar, viclean se porni şi el s urle:ă ă— Asasinul! Ucigaşul! Curând îl cuprinser din nouă

îndoielile, frica.Încerc s vad mai bine. Grupul de partizani ai duceluiă ă ă

- 179 -

de Orléans se desf cu şi, dintr-o litier coborî o femeieă ă îmbr cat în doliu. Era v duva, ducesa de Orleans, Valentinaă ă ă de Milano. Un b rbat îi oferi bra ul şi Jean Temerarul îlă ţ recunoscu imediat îşi d du seama c moartea ducelui nu-iă ă era suficient pentru a lua puterea şi c îl aşteptau alteă ă lupte pân s poat avea coroana. B rbatul care o înso eaă ă ă ă ţ pe Valentina... Se auzi ca un tunet glasul lui.

— Majestate! Unde eşti? Charles, i-a fost ucis fratele!ţ Rege, iat-o pe v duva fratelui t u care vine s ceară ă ă ă dreptate şi r zbunare.ă

— R zbunare! Moarte ucigaşului! urlau cavaleriiăAcel b rbat care îi oferise bra ul Valentinei şi care seă ţ

îndrepta spre palatul regelui era Bernard al VII-lea, contele de Armagnac, senior de Fezensac şi de Fezensaguet, de Pardiac, de Gaure, de Lomagne, de Charolais, un r zboinică teribil, dur cu el însuşi şi cu to i cei din jurul lui, reputatţ pentru vitejia lui.

Din dep rtare, cavalerii ducelui de Burgundia asistau laă noul spectacol.

Peste Saint-Pol se aşternu, pentru câteva clipe, liniştea. Apoi, dup o scurt preg tire, cele dou tabere se g siră ă ă ă ă ă fa în fa . R zboiul între Burgundia şi Armagnac începuse!ţă ţă ă

Jean Temerarul se avânt spre scara care ducea la mareaă galerie, ridic privirea şi, uimit, o v zu pe Isabela la cap tulă ă ă sc rilor, aşteptându-l ca alt dat .ă ă ă

Era acolo, singur , cu ochii în fl c ri. Repede, Jean ajunseă ă ă lâng ea.ă

— În noaptea asta, ducele de Orleans...— Ştiu, îl întrerupse regina. Bois-Redon a v zut totul. L-aă

v zut cum a c zut şi mi-a povestit. Acum, Jean, iat -te aiciă ă ă pe drumul care duce la tron...

Vorbea grav şi avu impresia c îl admir . Jean temerarulă ă sim ea c este deja a lui. Pasiunea îl domina. Uitase deja deţ ă Odette de Champdivers. O îmbr işa şi ea se l s cuprinsăţ ă ă ă crezând, probabil, la rândul ei, în acel minut de dragoste.

În curte se auzea: r zbunare! r zbunare!ă ă— Tu eşti regele, îi spuse Isabela scuturat de pasiune.ă— Tu vei fi împ r teas ! se exalt Jean.ă ă ă ăR zbunare! Moarte asasinului! se auzea tot mai aproape.ă

Isabela tres ri. Cu un efort încerc s -şi înving sl biciunea.ă ă ă ă ă— Nu-i totul gata, relu ea gândul cu voce tare. So ia ta,ă ţ

- 180 -

Margareta...Cu un gest violent Jean o opri şi-i spuse: e condamnat laă

moarte.— ... Berry, ad ug ea.ă ă— Este un satâr şi pentru sta! Doar a complotată

împotriva regelui, nu-i aşa? E suficient, nu? şi trecu într-un râs dement.

— ... regele, continu Isabela.ă— Îl va doborî boala. O s o mai ajut m şi noi. ă ă Am cerut

s vin doi t m duitori...ă ă ă ăEra sinistru. La rândul ei, regina începu s râd şi ea. Deă ă

data asta cu siguran îl admira pe Jean Temerarul. Seţă îmbr işar din nou.ăţ ă

— Nu putem face nimic împotriva regelui, spuse Isabela, atâta timp cât intrusa se afl în preajma lui.ă

— Odette de Champdivers! Era un fel de suspin, de oftat care sugrumase glasul ducelui. Sim i c i s-a dat o lovitur .ţ ă ă Isabela îi provoca groaza acum. Se retrase câ iva paşi.ţ

— Trebuie s faci în aşa fel încât s dispar şi fata asta, îiă ă ă ceru regina si, râzând, ad ug : mica regin !ă ă ă

— Da, îşi continu Isabela gândul pe care nu-l putea rosti.ă S o ascunzi, de exemplu, într-un loc necunoscut, sigur...ă Dar, v d, las nu te nelinişti! De asta se va ocupa cineva...ă ă Ea se gândi la Hardy de Passavant.

— Voi avea grij , zise, totuşi, ducele. Şi în câteva clipeă ref cu întregul plan: s o r peasc pe Odette şi s o duc laă ă ă ă ă ă castelul Brabant. Acolo, el va fi st pânul. Acolo Odette va fiă redus la neputin . Astfel Isabela nu va afla c Odette vaă ţă ă exista numai pentru el. Da, aşa va face. Se va împ r i întreă ţ palatul lui şi Saint-Pol, între Isabela şi Odette! Una îi va da dragostea la care visa... cealalt puterea... împ r ia lumii.ă ă ăţ Sigur de planul lui, repet :ă

— M ocup eu de dispari ia fetei.ă ţ— Într-un loc sigur. Este cu neputin s fie lichidat înţă ă ă

palatul regal, dar undeva, pumnalul la care, a lovit-o peă Laurence, poate fi din nou folosit!

Ducele se pierdu. Fantoma... fantoma îi ap rea din nou!ă Când îşi d du seama c are sl biciuni se înfurie. Isabelaă ă ă spuse:

— Îl am pe acest om. Nu am decât s fac un semn... şiă t m duitoarea regelui va disp rea. Trebuie ac ionat, îns ,ă ă ă ţ ă

- 181 -

repede.— În trei zile, interveni Jean. M ocup singur şi vreau să ă

fac singur treaba asta!Se gândea la promisiunea lui Saitano: în trei zile o va

vedea pe Odette supus , poate iubitoare.ă— Chiar înainte de trei zile, se gândi Isabela, Passavant

ne va scuti de fata asta. S plec m, relu ea. S nu cumvaă ă ă ă s fii b nuit. Acum, mergi la rege şi, astfel, vei putea să ă ă sfidezi furtuna lui Armagnac. Fii primul care cere r zbunareă pentru moartea ducelui de Orleans! Şi înc ceva... De ce aă trebuit s -l lichideze Ocquetonville pe duce. Nu neă în eleseser m s nu se amestece oamenii t i?ţ ă ă ă

— Pentru c insul pe care am contat, a refuzat. Era înă ultimul moment şi era prea târziu s mai ezit m...ă ă

— Cine era omul?— Cel pe care l-ai v zut în p durea Vincennes.ă ă— Cavalerul de Passavant!Isabela îi pronun ase numele strigând. Îl fix cu ochii r iţ ă ă

pe Jean Temerarul.— Ce ai f cut?ă— Fii liniştit , nu va tr da el secretul nostru. Acum seă ă

odihneşte pe... fundul Senei. Passavant nu mai exist !ăIsabela sim i c -i plesneşte capul. Scosese gheareleţ ă

pentru a-l sfâşia pe duce. De ce? Ce se întâmplase? Ce-i spunea, de ce o tulburase într-atât ştirea mor ii luiţ Passavant. Turbat , izbucni în râs:ă

— Ştiai cine este acest Passavant pe care l-ai omorât?— Ne-a spus chiar el, în p dure!ă— Ei bine, mie mi-a spus adev rul: este copilul acela peă

care l-ai întemni at la Huidelonne şi pe care s-au f cutţ ă experien e. Şi acum, cu piatra de gât, se odihneşte peţ fundul Senei!

Jean se ar t îngrozit pentru a-i face pl cere Isabelei.ă ă ă— Nu pot s mai fac nimic f r el, se lamenta regina.ă ă ă

Acum numai pe el trebuie s m bizui. Passavant nu maiă ă este!

— F r ea, eu nu reprezint nimic. Ea este tor a care-miă ă ţ lumineaz drumul! se gândi ducele.ă

Pentru el, ea era cea care dorea înl turarea lui Odette.ă Pentru ea, el era cel care îl lichidase pe Passavant.

În ochii lor fulger semnul urii. Într-o clip îns ceva careă ă ă - 182 -

îi domina îi atrase din nou. Se îmbr işar cu furie de parcăţ ă ă şi-ar fi vrut moartea.

Curând Jean Temerarul coborî sc rile şi, traversândă curtea, se duse la palatul regal. Auzea aceleaşi strig te,ă aceleaşi îndemnuri la r zbunare. Ajunse în cabinetul regeluiă şi avans cu pas sigur pân lâng contele de Armagnac,ă ă ă care ajunsese aici înaintea lui.

— Sire, spuse atunci Jean Temerarul, am aflat despre o crim odioas care face ca regele s piard pe cel maiă ă ă ă puternic şi mai dotat dintre sfetnicii lui. Sire, aici nu-i vorba de o crim obişnuit . În Majestatea ta au vrut s loveasc !ă ă ă ă

Charles îl asculta cu aten ie. Lacrimile îi curgeau peţ obrajii lui obosi i. Nu-l iubea pe fratele lui, îl b nuise în multeţ ă rânduri c punea la cale comploturi. Dar nebunul sta înă ă momentele lui de luciditate, nu era un om r u. Durerea luiă era sincer .ă

— Sire, termin ducele, trebuie g sit ucigaşul! Trebuieă ă pedepsit şi toat lumea s ştie c pentru ucigaşi nu e mil .ă ă ă ă Cer Majest ii tale s m îngrijesc eu de prinderea şiăţ ă ă pedepsirea criminalului.

Charles întinse mâna într-un semn f r în eles.ă ă ţ— Ai venit prea târziu!— Ce vrei s spui, Majestate?ă— Întreab -l pe contele de Armagnac! spuse regele şi nu-lă

mai interes prezen a ducelui. Se întoarse spre Valentina deă ţ Milano. Se afla într-un fotoliu, al turi. F cu un gest deă ă sincer compasiune, se îndrept încet spre ea, îi lu mâinileă ă ă şi cu o voce stins îi zise:ă

— Draga mea, nu am cuvinte s - i pot mângâia durereaă ţ mare, s te pot consola, dar ştiu pe cineva, ştiu un îngeră care ar putea s - i înl ture din suferin .ă ţ ă ţă

Valentina se scutur .ă— Iat-o, se afl aici, interveni regele. Valentina ridic ochiiă ă

şi o v zu pe Odette care se îndrepta spre ea plângând.ă Aflase şi ea despre crim . Primele cuvinte pe care le adresă ă regelui: St pâne, cât de mult va suferi protectoarea mea!ă

De cum aflase c Valentine sosise la rege, îşi propuseseă s o vad , s o consoleze. Ducesa se ridicase şi înainta spreă ă ă ea. În acea clip se produse un incident straniu la careă asistar cei dou zeci de oameni afla i în cabinetul regelui.ă ă ţ

Lumea o v zu pe Odette c se opreşte brusc în drumul eiă ă - 183 -

spre Valentine şi se îndreapt spre Jean Temerarul. Era albă ă ca varul şi tulburat . S-ar fi zis c -l vedea pentru prima dată ă ă în via a ei; şi, într-adev r, era pentru prima dat c ea ţ ă ă ă îl vedea astfel.

Jean Temerarul tremura.„Tat l meu! şopti Odette în sinea ei. E tat l meu...!"ă ă„Pe Dumnezeul meu, îşi spunea ducele tulburat... Ce curaj

pe ea... ea, care m ocolea, c reia îi era team de mine...ă ă ă Oh, vr jile lui Saitano îşi fac deja efectul... m iubeşte! Nuă ă m mai îndoiesc, m iubeşte!"ă ă

Tân ra se uita tandru la cel din fa a ei. Tulburat , îşiă ţ ă schimb brusc paşii spre ducesa de Orléans. Câteva clipeă mai târziu cele dou femei îşi d deau mâna şi, sprijinindu-seă ă una de cealalt , p r seau cabinetul regelui. Jean exalta deă ă ă mul umire: era sigur c Odette îl iubeşte!ţ ă

O dragoste diabolic , provocat de nebunia unui vr jitor!ă ă ă Dar, ce importan mai are asta acum?! Odette va fi a lui. Înţă acest timp, când inima lui era aprins de pasiune, mintea seă înc p âna s n scoceasc planuri împotriva contelui deă ăţ ă ă ă Armagnac.

— Drag vere, începu el, i-am propus regelui s -l caut, s -ă ă ăl prind şi s -l pedepsesc pe ucigaşul v rului nostru, duceleă ă de Orleans. M-ai auzit. Ai auzit şi r spunsul regelui cum că ă aş fi venit prea târziu. Şi, tot regele, a spus c dumneata îmiă vei explica...

— Majestatea Sa a vrut s spun c m-a îns rcinat peă ă ă ă mine s -l g sesc şi s -l pedepsesc pe asasin.ă ă ă

— Pe dumneata! tun plin de furie ducele.ă— Pe mine! Şi v jur c voi g si asasinul. Ducele sim iă ă ă ţ

amenin area din r spunsul contelui. Un gând nebun îi trecuţ ă prin cap. Duse mâna la pumnal, dar Ocquetonville şi tovar şii lui îl înconjurar .ă ă

— B ga i-v pumnalul la loc, duce, sau vre i s -mi ar ta iă ţ ă ţ ă ă ţ c ave i obişnuin a de a ucide...ă ţ ţ

Jean Temerarul se lovi peste frunte... scrâşni din din i,ţ rânji... vedea în fa a lui eşafodul. Cu un efort suprem îşiţ reveni şi îşi st pâni nervii.ă

— Iart -mi aceast ieşire pe care mi-a provocat-oă ă durerea, dragul meu v r. Nu am f cut asta pentru c nu aş fiă ă ă de acord cu hot rârea regelui. Dar, am crezut c am acestă ă drept. S nu mai vorbim... Ia spune-mi, b nuieşti pe cineva?ă ă

- 184 -

Ai ceva semne care s duc spre criminal?ă ăContele de Armagnac se apropie de Jean Temerarul, îl

privi cu ur şi r spunse scurt:ă ă— Poate!Ducele tremura. Cei patru erau de marmur . Contele seă

întorsese şi, cu paşi domoli, se îndrept spre apartamentulă regelui unde o g si pe ducesa de Orléans plângând înă bra ele tinerei fete.ţ

— Doamn , începu el, e bine c ne plângem mor ii, dar înă ă ţ clipele astea de durere, ar mai trebui s ne gândim la încă ă dou lucruri. Primul ar fi r zbunarea!ă ă

— Da, spuse regele hot rât, trebuie s -l r zbun m peă ă ă ă fratele meu, oricare ar fi ucigaşul.

— Aş vrea ca asta s fie treaba mea. Sire, aşa cum a i şiă ţ încredin at de altfel. Acum, m gândesc la al doilea lucru:ţ ă este vorba de a o pune la ad post pe nobila doamn deă ă Orléans.

Valentina se uit cu durere la rege.ă— Nu mai conteaz nimic, acum, pentru mine. Nici via a.ă ţ

Îmi doresc moartea şi o aştept în pace.Spunând aceste cuvinte, v duva l s s -i cad voalul peă ă ă ă ă

chipul ei torturat de durere.— Doamn , relu contele, via a dumneavoastr este şi neă ă ţ ă

este pre ioas , dar noi nu avem dreptul s -l iert m peţ ă ă ă ucigaş. Nici la Saint-Pol, nici la Orléans nu mai pute i fi laţ ad post.ă

— Are dreptate, surioar ! Nu pot s m ap r pe mineă ă ă ă aceast situa ie. Cum aş putea s te ap r şi pe dumneata!ă ţ ă ă

— Fort rea a de la Pierrefonds este bun , acolo se poateă ţ ă ine piept unei armate. V rog, doamn , da i-mi mâna! Vţ ă ă ţ ă

conduc la litier şi veti fi escortat la Pierrefonds de oameniiă ă dumneavoastr şi de oamenii mei. Peste trei zile voi veni şiă eu acolo.

Odette se arunc în bra ele celei pe care o numea încă ţ ă salvatoarea ei.

Valentina fu îmbr işat de rege şi, apoi, p r si salonul laăţ ă ă ă bra ul contelui de Armagnac. Dup ce f cur câ iva paşi,ţ ă ă ă ţ auzir vocea neliniştit a regelui:ă ă

— Dumnezeu s v aib în paz ! Undeva, într-un ungheră ă ă ă al salonului, un om asista t cut şi nemişcat la aceste scene.ă Când Valentina se afl în curte, ieşi din coiful lui şi, printreă

- 185 -

din i, îşi jur :ţ ă— Pe to i dracii, n-o s încep şi eu s plâng ca un vi elţ ă ă ţ

acum! Şi Jacquemin Gringonneur se porni cu paşi uriaşi spre rege:

— Sire, Dumnezeu s v aib în paz ! E bine. Dar dacă ă ă ă ă dori i s -mi mai da i odat crezare, cerceta i mai bineţ ă ţ ă ţ adversarul, lichida i bona şi ave i singur grijaţ ţ dumneavoastr !ă

— Taci!— Sire, p c toşii au şi ei dreptatea lor. Adio, Sire! Am să ă ă

lucrez pentru dumneavoastr ! mai spuse şi, înso it de câine,ă ţ ieşi.

Gringonneur, care îl vizita adesea pe rege, cunoştea bine locurile. îndr zne şi fricos în acelaşi timp, lunganul intr prină ţ ă nişte coridoare întunecoase care duceau spre apartamentul lui Odette.

Era o fiin bizar acest Gringonneur: picta c r i de jocţă ă ă ţ deşi jocul de c r i provoca furie la Curte; pe de alt parte, laă ţ ă Curte pre uia ceva mai mult decât câinele Major şi ceva maiţ pu in decât bufonul regelui. Bine pl tit de rege, acceptat înţ ă intimitatea lui, devenit în secret profesorul acestuia pentru jocul de c r i, Gringonneur avea la Curte o pozi ie greu deă ţ ţ explicat. Naiv şi adesea ignorant, acest tip se afla adesea în locurile de unde putea s aud multe. Ca de exemplu, acum,ă ă el auzise aceste vorbe: în noaptea asta, la miezul nop ii,ţ precis! Cât despre b trân...ă

Atât auzise. Nimic mai mult! Dar gesturile pe care le desluşise spuneau mult Erau îns vorbele unui personajă important. Erau ale ducelui de Burgundia care d dea ordineă celor patru ucigaşi. El se ascunsese dup o draperie de undeă putuse auzi destul de bine.

„Dac m v d ştia, sunt mort! Ei şi, n-oi fi eu ultimul laş!ă ă ă ă Nu vezi, comploteaz împotriva regelui! N-au mil deă ă b trân? A, nu despre mine-i vorba. Eu sunt tân r. B trânulă ă ă pe care-l vor lichida este... da... dar, atunci, s rmana mică ă regin ..”ă

Ajuns aici cu presupunerile, Gringonneur fu zguduit de o durere violent . În sinea lui crezu c a venit timpul s seă ă ă sacrifice. Lu hot rârea s -i atrag pe cei patru şi pe Jeană ă ă ă Temerarul şi îşi trase spada. Cu spada scoas , se îndreptă ă spre antecamer . Oamenii ducelui se retr seser deja. Intră ă ă ă

- 186 -

în camer , b tu din picior şi constatând c nu mai esteă ă ă nimeni, spuse:

— Au întins-o!Încet îşi puse la loc spada şi ieşi din Saint-Pol spunându-şi

c trebuie s reflecteze serios şi s -l avertizeze pe rege.ă ă ă Pentru el nu era decât un singur mijloc de a-l putea face să reflecteze: b utura.ă

De aceea, pe sear , Gringonneur se afla la „Scroafaă spânzurat ” cu limba în epenit şi ochii tulburi... de atâtaă ţ ă reflectare.

XXXVIIIScara lui GringonneurJean Temerarul urm rea s o captureze prin viclenie şiă ă

violen pe Odette. Mai întâi avea interesul s -i poat spuneţă ă ă reginei: Iat , ordinul t u a fost îndeplinit, Odette nu mai esteă ă la Saint-Pol. Eşti singura st pân ! Apoi, avea un interesă ă personal. Promisiunea lui Saitano se realiza cu o rapiditate care îl uimea, iar puterea vr jitorului se şi ar tase: de la oă ă vreme Odette îl privea altfel. Trebuia s profite cât maiă repede!

Hot rârea o luase chiar când Odette îl privea cu aceaă tandre e inexplicabil . O puse pe seama vr jitoriei. Atât! Şiţ ă ă unul şi altul tr iau o dram de care nu erau conştien i. Jeană ă ţ Temerarul nu ştia c Odette ă este fiica lui. Odette nu ştia c ,ă tat l ei ă o iubea. Ceva întunecat şi crud se amestecase în fatalitate.

Jean Temerarul îşi urm planul: cei patru ucigaşi aiă ducelui de Orleans, înfierbânta i de izbânda lor şi cu mirosulţ sângelui în p r, nu aşteptau decât s fie a â a i. Cândă ă ţ ţ ţ contele de Armagnac se îndep rtase, st pânul îi conduse peă ă timpul de b taie şi le ceru noi fapte de arme: Honoré deă Champdivers s fie strangulat sau înjunghiat, pot s aleag !ă ă ă Ceva asem n tor pentru guvernant , doamna Margentine.ă ă ă Lui Odette, un c luş în gur ! şi apoi, transportat la Palatulă ă ă burgunzilor. De cucerit postul de paz de la Saint-Pol! Uşor!ă Era una dintre misiunile onorabile, f r prea mari riscuri,ă ă chiar amuzant . Cei patru se ar taser entuziasma i, iară ă ă ţ ducele o şi vedea pe Odette, dup miezul nop ii, la palatulă ţ lui.

Ocquetonville şi ai lui se preg teau s treac la treab . Înă ă ă ă - 187 -

acest timp, Gringonneur aflat la al cincilea rând – şi vai, cât de bun era vinul lui Thibaud! – încerca s str bat cea aă ă ă ţ care îi înconjura capul. Putu s ajung la o idee: şi anume că ă ă Odette era în pericol. Atunci încerc un plan de salvare, f ră ă ă s se expun . Nu g si nimic.ă ă ă

— E curios. Ştiam c vinul î i d idei. De atâtea ori amă ţ ă constatat asta! Acum, am b ut destul şi degeaba. Trebuie să ă salvez pe tân ra asta, altfel m pot considera un tr d tor,ă ă ă ă un jefuitor ordinar, un neispr vit, un impostor nemernic. Nuă mi mai r mâne decât s merg eu acolo, s -mi risc via a. Eraă ă ă ţ trist şi se ridic . Thibaud îl v zu plângând şi-şi spuse c vinulă ă ă este de vin pentru aceast sl biciune sentimental .ă ă ă ă

— Hei, maestre, bagi ap în bun tatea de vin! Ce, dracu,ă ă se întâmpl ?ă

— Dac ai şti, jupâne?! îmi plâng chiar moartea mea.ă Acum, c nu-i prea departe.ă

— Perrinet! Blestematule, unde eşti? Adu repede vin pentru maestru Gringonneur. Cel strigat aduse şi pictorul se aşez din nou la mas .ă ă

— Co car b trân, ia spune ce te-a apucat cu moarteaţ ă asta? N-avem decât o via şi vrei s o arunci, aşa, pe apaţă ă sâmbetei?

— Ce s - i spun... Se opri şi duse ulcica la gur înă ţ ă aşteptarea unei idei bune. La al şaselea rând îl apucase furiile. Uitase c trebuie s alerge la Saint-Pol şi s o salvezeă ă ă pe Odette. Se închipuia, deja, pe câmpul de lupt încol indă ţ pe cei patru nemernici, salvându-l pe b trânul Champdivers,ă sem nând deruta... încerc s se ridice, de data astaă ă ă mândru, cu mâna pe pumnal. Când, din buc t rie, Thibaudă ă v zu pornirile lui r zboinice, alerg în grab :ă ă ă ă

— Hei, cumetre, strig el râzând, începi s - i faci felulă ă ţ sp rgându- i mai întâi capul? Mai bine mai iei un rând!ă ţ

— Nu! Vreau s profit de curajul care m st pâneşte înă ă ă seara asta. Vreau s -i dau gata pe to i!ă ţ

— Ce naiba te-a apucat! Parc ai turbat!ă— Nimic. Niciun pahar! Nu m mai re ine cu tâmpeniileă ţ

tale! D -mi drumul! De fapt nu-l re inea nimeni. Pictorul seă ţ sprijinea de mas ca s nu cad .ă ă ă

— Bine, zise hangiul strâmbat de atâta râs, du-te, cine te re ine! Pleac , po i s te cari chiar f r s pl teşti. Du-te,ţ ă ţ ă ă ă ă ă taie-i, spintec -i, jupoaie-i şi, pe urm , adu-i aici s -i v d.ă ă ă ă

- 188 -

Apoi termin m amândoi butoiul început.ă— Bun! spuse pictorul. Am terminat! Am g sit!ă— Ai g sit? Ce ai g sit? Ai g sit explica ia de ce i-e seteă ă ă ţ ţ

mereu!— Nu, nu te pricepi! Trebuie s fiu prudent ca Ulysse! Zi-iă

s mai aduc un rând care ar putea, în sfârşit, s m ajuteă ă ă ă s cercetez mai atent ideea care m st pâneşte ca un diavolă ă ă de câteva clipe.

Pictorul g sise, într-adev r o idee bun . Goli al şapteleaă ă ă rând dintr-o suflare. Ideea lui era s -l previn pe Passavant.ă ă

— Nici Nestor nu ar fi g sit o idee mai bun ! Tân rul miă ă ă se pare c are for a şi curajul lui Ajax: E generos, caută ţ ă aventura. El e cel care o va salva pe tân ra nobil . Şi, peă ă mine, ce m cost : mai nimic! Atât, osteneala s -i duc scaraă ă ă asta, s-o aşez şi s bat la poart . Gata! Se ridic a treia oar ,ă ă ă ă parc mai hot rât. Dar şi de data asta se aşez la loc.ă ă ă

Bravul de el era alb ca varul. În înc perea în care se afla,ă îşi f cuser apari ia Ocquetonville, Scas, Guines şiă ă ţ Courteheuse. Intraser cu mare g l gie în han şi, acum, seă ă ă îndreptau la o mas vecin la care se mai g seau două ă ă ă persoane.

— C ra i-v şi l sa i-ne singuri, le porunci Ocquetonville.ă ţ ă ă ţ Cei doi tres riser : unul duse mâna la brâu, dar tovar şul luiă ă ă îl opri la timp înainte de a face un gest necugetat. Arunc peă mas un ban şi plec luându-l de bra pe tovar şul lui. Dină ă ţ ă mers apuc s spun :ă ă ă

— E drept, nişte s r ntoci ca noi trebuie s lase loculă ă ă seniorilor. Hai, prietene, am b ut destul în seara asta. Laă drum!

Dac ar fi fost acolo cavalerul de Passavant la care seă gândea acum Grongonneur, ar fi putut s recunoasc în celă ă care vorbise pe tâlharul din p durea Vincennes c ruia îiă ă f cuse în dar şi via a şi libertatea.ă ţ

Cei doi ieşir . Afar era întuneric. Strada era pustie şiă ă totuşi ei mergeau cu abilitatea s lb ticiunilor. Undeva înă ă cartier se afla casa Passavant cândva o impun toareă locuin . Acum îns , era abandonat şi avea o reputa ieţă ă ă ţ proast , fiind cunoscut ca loc al tâlharilor şi al jefuitorilor,ă ă casa în care bântuiau fantome, se adunau vr jitori.ă

La hanul „La scroafa spânzurat " cei patru spadasiniă cerur cu glas amenin tor s li se aduc de îndat vin aşaă ţă ă ă ă

- 189 -

c , întreaga armat a lui Thibaud se înfiin a în jurul lor.ă ă ţ Servi i, începur s bea pe ner suflate.ţ ă ă ă

Aveau nevoie s se înfierbânte atâta cât ş g sească ă ă ă curajul pentru a lichida un b trân şi o tân r . Cel pu in, aşaă ă ă ţ calculau ei. Îi mai fr mânta s g seasc în vin şi for a de aă ă ă ă ţ uita glasul acela care-i strigase pe nume şi le spusese: de mâna mea ve i muri, nemernicilor! Era glasul lui Passavant.ţ Asta cereau ei de la vin. Râdeau cu gura plin , dar aveauă ochii însp imânta i. Vorbeau tare, înjurau vale ii, ciupeauă ţ ţ servitoarele, dar ochii lor tr dau frica de vocea aceea.ă

— Pe fusta Junonei, interveni Gringonneur, ridicându-se, cred c este timpul s -i ar t leului tân r...ă ă ă ă

— A exclam Ocquetonville, izbucnind în râs, s nu neă ă mai gândim la nimic: Passavant e mort!

Gringonneur începu s se dezmeticeasc . Era palid şi-lă ă fr mânta remarca lui Ocquetonville.ă

— Passavant e mort!— Dracul sta bea acum ap din Sena, cu pietroiul de gât,ă ă

Courteheuse.— Dup ce a fost crestat cu sabia, râse Guines.ă— Pentru c Passavant bea ap , eu vreau s -i beauă ă ă

partea lui vin, zise Scas, mi-e sete numai când v-aud c el s-ăadap în fluviu.ă

Gringonneur îşi puse mâna pe frunte şi plec spre ei.ă— Domnii mei, spune i c Passavant e mort?ţ ă— Mort şi înmormântat! zise Guines.— Înmormântat e greşit spus, interveni Scas. Adev rulă

înainte de toate: Cadavrul este în ap .ă— Ce! se mir pictorul! chiar sunte i siguri, domnii mei?ă ţ— Atât de siguri, preciza Ocquetonville cu un gest viclean,

l-am v zut cu ochii noştri ciuruit de lovituri. Noi am vrut s -lă ă readucem la via , dar era prea târziu când am sosit.ţă

— Foarte târziu, maestre Gringonneur, spuse Guines.— Şi aceiaşi tâlhari care l-au înjunghiat l-au aruncat apoi

în Sena, ad ug Courteheuse. Ce p cat, era un viteaz! Înă ă ă s n tatea lui Passavant bea şi dumneata, maestre!ă ă

Cei patru golir ulcelele. Griongonneur îi imit . I seă ă învârtea capul, dar de data asta nu din pricina vinului. În elesese c , din cauza lui, Odette era pierdut . În capul luiţ ă ă ap ru un alt plan: s alerge la Saint-Pol şi s dea alarma.ă ă ă

— Sunt unsprezece ceasuri de atunci, preciza - 190 -

Courteheuse.— Drace! zise Guines, e timpul s plec m dac nu vremă ă ă

s dormim pe afar .ă ă— Pe cai! comand Ocquetonville. Câteva clipe mai târziuă

Gringonneur constat c este singur în sal . Thibaud tr seseă ă ă ă obloanele. Mai r m sese Perrinet, care avea porunc să ă ă ă închid .ă

— S mergem! zise pictorul ridicându-se. Şi-şi lu scara.ă ă Când îl v zu pe Perrinet crezu c -i o fantom .ă ă ă

— sta, bolborosi pictorul, sta este... Se scutur .Ă ă ă— Bineîn eles, f cu valetul, este chiar cavalerul deţ ă

Passavant.Într-adev r, în sal intrase Passavant. Înainta spreă ă

Gringonneur şi, zâmbind, îi spuse:— Bei cam mult, maestre Jacquemin. Dac o ii aşa mieă ţ

nu-mi mai r mâne niciun strop. Asta m va face s -mi caută ă ă ad post în alt parte şi tare m tem c se sup r jupânulă ă ă ă ă ă Thibauid.

— Ce! reuşi s lege vorbele pictorul, cum, nu eşti mort?!ă— De ce aş fi, spuse cavalerul cu un aer naiv.— Nu te-au ciuruit tâlharii?!— Dup cum vezi sunt nev t mat.ă ă ă— Şi nu te-au aruncat în Sena? aşa pretindeau Scas şi ai

lui.— Ah, constat Passavant. Asta e altceva. Acum da, euă

sunt mort, mort de-a binelea, maestre. Şi te rog s nu ui iă ţ asta! Cred c trebuie s -l previn şi pe hangiu. Iar tu, seă ă adres el lui Perrinet, dac sco i o vorb î i tai urechile şi facă ă ţ ă ţ tocan din ele.ă

Perrinet disp ru c ci cavalerul nu avea aerul c glumeşte.ă ă ă— La revedere, maestre, şi nu uita c eu sunt mort, spuseă

Passavant urcând sc rile.ăGringonneur se ridic dintr-o dat şi reuşi s se in peă ă ă ţ ă

picioare f r s mai cad pe scaun. Alerg dup Passavant,ă ă ă ă ă ă îl lu de bra şi înainte ca acesta s reprime gestul atât deă ţ ă familiar, spuse:

— Şti i, domnul meu c eu v-am aşteptat toat ziua? Şti iţ ă ă ţ c cei patru câini turba i, de care v-am mai vorbit, aleargă ţ ă acum spre Saint-Pol? Şti i c trebuie s -l ucid pe Honoré deţ ă ă ă Champdivers! Ah, cavalere, dac ai mil de acest b trână ă ă viteaz şi de nobila domnişoar ...ă

- 191 -

— Ce-i cu Odette?.— P i, ce s - i spun...ă ă ţ— Şi ea e amenin at ? Vorbeşte odat , neispr vitule!ţ ă ă ă— Da, da... Dac m mai îngrozi i cu ochii ia nu mai potă ă ţ ă

nici s vorbesc... Şi ea, poate, este amenin at . Ea sauă ţ ă regele, nu am în eles prea bine. Ceea ce este sigur, e c ceiţ ă patru câini turba i intr în acest moment în palatul regelui.ţ ă

Passavant nu mai auzea nimic. Îl împinse pe Gringonneur care începu s blesteme fusta Junonei.ă

— Spune, cunoşti locurile la Saint-Pol?— Da, dar de ce? întreb pictorul.ă— Po i s m aju i s intru!ţ ă ă ţ ă— Pot, dar nu m mai strânge aşa de bra ! Passavant îiă ţ

d du drumul.ăCurând alergau amândoi spre Saint-Pol. Când ajunser înă

fa a intr rii principale, v zur patru siluete intrând şi în urmaţ ă ă ă lor, poarta se închise.

— Ei sunt! spuse pictorul.— Înainte! spuser .ăAjunseser la poart . O santinel se uit neliniştit la ei.ă ă ă ă ă

Cavalerul se feri şi-l l s pe Gringonneur s parlamenteze cuă ă ă arcaşul postat ca santinel . Auzi cum cei doi schimbară ă câteva vorbe. Pictorul se apropie de el.

— Intr m!ă— Nu, r spunse Gringonneur cu vocea sugrumat . Parolaă ă

n-a inut. A fost schimbat chiar acum.ţ ă— Ce nenorocire!

XXXIXAtaculJean Temerarul se ar tase, în tot acest timp, deosebit deă

precaut. Era puternic şi viclean. Orgoliul îl mâna spre ac iune, medita ia îl f cea mai prudent, decât viteaz. Oţ ţ ă iubea pe Odette, dar nu o scosese de la inim pe Isabela. Înă el tr iau dou fiin e.ă ă ţ

Jean Temerarul, dup ce se întâlnise cu contele deă Armagnac, dup ce observase zâmbetul prietenos ală Odettei, o c ut pe regin şi-i spuse:ă ă ă

— În noaptea asta te scap de intrus , de mica regin .ă ăIsabela îi ascult cu aten ie, aprob planul şi nu-şi d duă ţ ă ă

seama c ducele urm rea un scop personal în toat această ă ă ă - 192 -

afacere: s o aib aproape pe Odette. Era atât de orbit ,ă ă ă încât începu s -l admire pe duce: dup ce l-a ucis pe Louisă ă de Orléan se ocup şi de moartea lui Odette!ă

— Passavant e mort, spuse ea, de parc ar fi vrut să ă conving pe sine. Dar de ce se gândea la cavaler? Sunt treiă puncte de salvare a intrigantei: garda pe care i-a dat-o nebunul, câinele şi, eventual, cineva care ar veni din afar .ă Cu Honoré lucrurile erau puse la punct.

Pentru orice eventual pericol din afar , o singur m sur :ă ă ă ă la ora unsprezece, s se schimbe parola cu care se intra înă Saint-Pol, astfel încât s nu mai poat intra niciun nepoftit.ă ă Se f cuse o excep ie cu cei patru spadasini. În privin aă ţ ţ câinelui Major i se ceru unui valet s -l prind pe înserat,ă ă când acesta era slobozit în gr din pentru plimbare.ă ă

Ceea ce se şi întâmplase. Câinele a fost închis într-o înc pere de la patiserie unde intrase ademenit de miros şiă mâncase bun t ile cu poft aşa încât nu se mai putea deă ăţ ă s tul.ă

R mânea garda. Cu asta s-a ocupat Bois-Redon. Pe laă zece seara, când Gringonneur tot încerca s se ridice şi nuă reuşea, c pitanul îşi preg tea armele – pumnalul, spada,ă ă pieptarul din o el. Apoi, se duse la palatul regelui. „Am s -iţ ă îmblânzesc eu pe câinii ştia, aşa cum a fost îmblânzit şiă Major, îşi spuse Bois-Redon. M întreb de ce nu a vrut reginaă s lichid m câinele? Lui îi sc pase calculul reginei. Ea seă ă ă gândise la zilele de dup moartea lui Odette: prezen aă ţ câinelui ar fi m rturisit c acolo nu se întâmplase nimică ă tragic. Se putea crede c Odette a fugit cu bunicul ei, asta-iă tot!

Bois-Redon intr în sala g rzii. Erau acolo doisprezeceă ă solda i.ţ

— Bun seara! M plictisesc de groaz ! Hai s bem ceva.ă ă ă ă Poate facem şi o carte! Ce, dracu, ave i de v uita i aşa laţ ă ţ mine?

Cei doisprezece erau ului i de onoarea care li se f cea şi,ţ ă de aceea, nu ştiau ce s cread . Bois-Redon era doară ă c pitanul reginei! De aceea, începur s -l b nuiasc deă ă ă ă ă ceva. Când îl v zur c se aşeaz la mas , c scoate c r ileă ă ă ă ă ă ă ţ şi c pune în fa a lui un pumn de monezi de argint, începură ţ ă s se apropie şi ei de mas . Bois-Redon puse vin în pahare şiă ă asta îi d du gata pe solda i.ă ţ

- 193 -

— S juc m. Pun banii pe armura voastr .ă ă ă— Ce! strig unul b nuitor.ă ă— Când voi pierde, v dau un scuz. Când pierde i voi, îmiă ţ

da i o platoş .ţ ă— Bine, acceptar câ iva ispiti i mai ales de b utur .ă ţ ţ ă ă

Ochii li sticlir şi mai aprins când v zur c Bois-Redonă ă ă ă arunc pe mas bani de aur. Nimeni nu mai era atent decâtă ă la joc. Ar fi putut fi luat cu asalt palatul, nu ar fi auzit nimic. De fapt deja nu auzeau zgomotele ciudate din jurul lor.

— Gata, zise Bois-Redon mult dup miezul nop ii, gata, s-ă ţo fi terminat.

— Ce s se fi terminat? întreb unul, mort de beat.ă ă— S-o fi terminat cu râsul. Şi adun tot ce se afla pe masă ă

în fa a fiec rui juc tor, b g în punga cu care venise şi plecţ ă ă ă ă ă l sându-i pe to i ului i. Le luase tot şi banii pe care-i pierduseă ţ ţ el fi banii cu care veniser ei.ă

— S le las totul nenoroci ilor ştia, cum mi-a zis regina?ă ţ ă Hai s fim serioşi! Regina e n tâng ! Ceea ce-şi propuseseă ă ă înf ptuise: îi inuse de vorb câteva ceasuri bune pe arcaşi,ă ţ ă aşa c cei patru: Ocquetonville, Scas, Guines şi Courteheuseă avuseser timp s opereze în linişte. Şi mai era ceva: litieraă ă aştepta clar , preg tit s o duc pe Odette.ă ă ă ă ă

Cei patru se strecuraser în Saint-Pol. To i erau prinşi dină ţ cauza vinului b ut la Thibaud. Intraser în band , mergândă ă ă unul lâng altul.ă

Când ajunser la palat, ezitar , totuşi. R maser în fa aă ă ă ă ţ por ii s se consulte. În acest timp o umbr se apropie de eiţ ă ă şi le porunci:

— Urma i-m ! v conduc eu.ţ ă ăTo i patru se înclinar şi cu gesturi scurte scoaserţ ă ă

spadele. Era regina Isabela de Bavaria... Prin culoarele lungi şi întunecoase, sf râmându-şi m selele de fric , o urmauă ă ă supuşi.

— Aici, intra i aici f r zgomot!ţ ă ăOcquetonville scoase pumnalul, îl introduse într-o

cr p tur , dar lama se rupse. Spadasinul f cu câ iva paşiă ă ă ă ţ înapoi, înjurând.

— Linişte, ceru regina!Cu pumnalul rupt, Courteheuse încerc s desfacă ă ă

încuietoarea. Nu reuşi. Din nou înjur turi.ă— Linişte, am spus, se r sti regina!ă

- 194 -

În sfârşit Guines şi Scas împinser cu umerii. Se auzi ună zgomot. Uşa se mişcase pu in. Ceilal i doi se al turaser şiţ ţ ă ă ei...Nimic.

— Cine-i acolo, se auzi o voce de dincolo de uş .ă— Linişte! le ceru regina. Cei patru continuau s împing .ă ă— Ce dori i, ceru vocea de dincolo. Pleca i! Asasiniiţ ţ

începur s înjure. Ei trebuiau s omoare.ă ă ă— Nu mai împinge i, lua-v-ar dracu! V deschid eu.ţ ă— Deschide!— V deschid, se auzi clar vocea lui Champdivers, sta iă ţ

blânzi, mieluşeii mei. Şi, brusc, uşa se deschise. Cei patru, duşi de elan, se trezir în mijlocul s lii. Erau înnebuni i deă ă ţ lumin , dar şi de ceea ce v zur : b trânul Champdiversă ă ă ă inea într-o mân spada, iar în cealalt pumnalul.ţ ă ă

— Cum? Nu sunte i decât patru! se mir el. Când v-amţ ă auzit, credeam c -i o armat ! Ce vre i? Pe dumnezeul meuă ă ţ c , odat , am fost fa în fa cu zece. Şi, ia erau b rba iă ă ţă ţă ă ă ţ nu glum ! Voi m face i s râd!ă ă ţ ă

Cei patru avansar cu spadele preg tite de atac. Şi, într-oă ă clip se dezl n uir . Loveau, înjurau, insultau, ipau cât îiă ă ţ ă ţ inea gura. B trânul fu obligat s se retrag spre o uşţ ă ă ă ă

deschis dinainte. Loviturile c deau una dup alta, dară ă ă niciuna nu-l atinse pe bravul soldat. Ridic spada, deschiseă un semicerc în aer şi cei patru se retr seser câ iva paşi.ă ă ţ Champdivers izbucni în râs.

— A, zise el, b trânul din Transtamare mai ştie înc şiă ă altceva. Pe Dumnezeul meu, jivine spurcate, am s vă ă pedepsesc c mi-a i stricat somnul. Se arunc între ei, loviă ţ ă cu sete în dreapta şi-n stânga. V ar t eu ce poate un b trână ă ă soldat.

Deodat , în uş ap ru o umbr . În acel moment, oă ă ă ă lovitur n prasnic îl doborî pe Champdivers. O lovitur laş ,ă ă ă ă ă care venea din spate. Cei patru încremenir .ă

Cu o mişcare precis , regina îi înfipsese bravuluiă Champdivers în ceaf pumnalul. Apoi, le f cu semn s iasă ă ă ă pe uşa deschis şi s o urmeze. Ajunşi în fa a unei alte uşi,ă ă ţ auzir glasul neliniştit al unei femei.ă

— Domnule Honoré, ce se întâmpl acolo! Vai... ce-iă asta...ajutor!

Abia avusese timp s strige biata Margentine. Degeteleă de fier ale unui asasin o sugrumar . Ochii bietei femeiă

- 195 -

cerur mil o clip şi apoi se stinser , trupul ei r mase înă ă ă ă ă uş inert: Cei patru îşi continuar drumul prin bezna unui altă ă coridor.

— Pe cine mai omorâm acum? întrebar ei excita i deă ţ mirosul de sânge.

— Destul, le r spunse regina.ăSe oprir . Isabela nu arunc m car o privire spre cadavrulă ă ă

lui Champdivers nici spre cel al guvernantei. Se uita spre o uş care o desp r ea înc de Odette. O lucire diabolic îiă ă ţ ă ă ap ru în ochi. Le f cu semn celor patru s nu se mişte, seă ă ă duse înapoi şi, lâng ea, ap rur şapte-opt persoane careă ă ă luar cele dou cadavre f r s fac nici cel mai mică ă ă ă ă ă zgomot.

— Şti i ce ave i de f cut? le spuse celor patru.ţ ţ ă— S o lu m pe Odette şi s o ducem la litier .ă ă ă ă— Bine. Şi unde o ve i conduce?ţ— La palatul Burgundia. Isabela t cu câteva clipe şi apoiă

întreb :ă— De ce acolo?Ce s r spund acei criminali? Nici nu aşteapt vreună ă ă ă

r spuns de la ei. Ea trebuia s hot rasc .ă ă ă ă— Bine. Lua i-o şi s nu-i face i vreun r u!ţ ă ţ ă— Am primit şi de la duce acelaşi ordin!— Da? O lua i, dar nu o duce i unde v-a cerut ducele...ţ ţ— Atunci?La mine, spuse regina tremurând. Şi începu s mearg cuă ă

paşi ap sa i ca şi Imperia, tigroaica.ă ţ— Aici, le ceru ea celor patru. Termina i cât mai repede!ţ

Uşa dormitorului tinerei era deschis . Odette nu aveaă niciodat grija ei, ştiindu-se ap rat de atâtea persoane.ă ă ă

Isabela o v zu pe Odette dormind. P rea c viseaz cevaă ă ă ă frumos. Fa a îi era destins . O privi cu ur . Din ochi o şiţ ă ă condamnase. Intr în camer urmat de cei patru. Paşii loră ă ă grei au trezit-o pe Odette care deschise ochii şi, dintr-o mişcare, s ri în picioare. Era speriat . Sângele îi pierise dină ă obraji. Se mai linişti când o v zu pe regin : n-ar fi ajuns înă ă apartamentul ei dac nu ar fi avut consim mântul luiă ţă Honoré.

Se înclin în fa a reginei.ă ţ— Dumnezeu s v binecuvânteze, doamn , pentruă ă ă

onoarea pe care mi-o face i. Se l s linişte, regina nu scoaseţ ă ă - 196 -

un cuvânt. Dac Majestatea Voastr nu mi-ar fi ar tat atâtaă ă ă indiferen , de mult aş fi fost la palatul reginei.ţă

— Dumneata? La mine? De ce?— Am atâtea s v spun!ă ă— Dumneata? Ce ai putea dumneata s -i spui so ieiă ţ

regelui Charles? Ia s vedem! Inten ia de a o insulta fuă ţ sesizat de Odette.ă

— Doamn , chiar despre rege aş fi vrut s v vorbesc.ă ă ă Majestatea Voastr nu ştie cum am ajuns aici şi, mai ales, deă ce continui s r mân la palat. Este suficient s v d că ă ă ă ă prezen a mea îi alin suferin a pentru ca s uit c am fostţ ă ţ ă ă primit cu ochi r i. Dac dori i, dac -mi permite i s v spună ă ă ţ ă ţ ă ă tot ceea ce-mi simte inima, s-ar putea ca misiunea mea, pe care mi-a dat-o Dumnezeu, s se încheie. C ci eu aş l sa înă ă ă locul meu pe cea care, acum, din priviri, m întreab : ceă ă faci, tu aici, la Saint-Pol?

— Eu cred, spuse Isabela, cred c aceast tân ra caut să ă ă ă ă o insulte pe regin !ă

— Nu, Majestate. Nu, aceast tân ra se ap r ! Această ă ă ă ă tân ra se afl la Saint-Pol împotriva voin ei ei. Această ă ţ ă tân ra are pentru rege o compasiune care din zi în zi esteă mai mare. Iar aceast compasiune, doamn , m ine aiciă ă ă ţ deşi ştiu c înfrunt riscul unei pedepse mai mari decâtă moartea: asprimea judec ii reginei!ăţ

Odette f cu un pas înapoi; vorbele şi gesturile de mareă demnitate o f cur pe regin geloas .ă ă ă ă

— Bine, fie, vino la mine şi vei avea libertatea de a-mi vorbi deschis.

— Când aş putea s dau curs acestui ordin?ă— Chiar acum, spuse regina.— Acum, la mijlocul nop ii! în acest caz trebuie s fiuţ ă

înso it de guvernanta mea şi de bunicul meu. De fapt, ar fiţ ă trebuit s fie aici. De ce nu sunt? întreb ea uitându-se la ceiă ă patru spadasini.

— Gata, lua i-o, pentru c v d c nu vine de bun voie!ţ ă ă ă ă Odette în elese c era în pericol, c este sortit mor ii dinţ ă ă ă ţ momentul în care regina şi spadasinii intraser înă apartamentul ei. O clip se gândi c dac ei au ajuns acolo,ă ă ă înseamn c şi guvernanta şi Champdivers sunt mor i.ă ă ţ

Cei patru se îndreptau spre ea. Scas avea un fular cu care trebuia s o lege la gur .ă ă

- 197 -

Odette se trase spre fereastr .ă— Plânge!Într-adev r, Odette plângea cu gândul la bravulă

Champdivers şi la buna Margentine. Atât de bun, atât de viteaz, atât de loial s , fie ucis din cauza mea. Şiă guvernanta! Sfinte Dumnezeule!

— Hai, frumoaso! zise Courteheuse, ridicând mâna asupra ei. Dintr-o s ritur Odette se afl la fereastr şi oă ă ă ă deschise.

— Doamn , m obliga i s -mi iau via a. Pentru via aă ă ţ ă ţ ţ mea, v iert. Dar pentru bravul Honoré şi pentruă guvernant nu ve i fi iertat !ă ţ ă— Doamne Sfinte, strig regina, se arunc pe fereastr ! Oă ă ă

vreau vie! Prinde i-o, prinde i-o!ţ ţCei patru se aruncar asupra fetei.ă

XIUrmarea atacului„Nu putem intra, parola a fost schimbat " îi spuseă

Gringonneur lui Passavant. Câteva clipe acesta r mase caă tr snit. O furie alb îl cuprinse şi pictorul îşi d du seama că ă ă ă bravul cavaler nu se resemneaz .ă

Passavant intra dar avea toate şansele s fie masacrată pentru o şans îndoielnic de a o salva pe Odette dacă ă ă planurile blestema ilor oameni ai ducelui de Burgundia pe eaţ o aveau în vedere.

— A fost schimbat parola?ă— Din p cate, aşa este! Astea-s loviturile reginei, aleă

frumoasei Isabela.— Destul, i-am cerut s nu-mi vorbeşti urât despreţ ă

regin !ă— Fie! Dar ea a schimbat parola, fi i sigur. Şi a f cut-o sţ ă ă

poat lucra în linişte, s o ucid pe biata fat f r s fieă ă ă ă ă ă ă deranjat ...ă

— Dac ar face asta... zise Passavant...ă— Ei şi ce-o s -i faci?ă— Am... Nu, nu pot s fac nimic împotriva reginei. Ea aă

salvat-o pe Roselys!— Pe Roselys?!— Vai, ce nenorocire! se lamenta Passavant f r să ă ă

r spund remarcii pictorului. Ce nenorocire! Totul vine de laă ă - 198 -

ea şi eu... nu ştiu de ce trebuie s respect aceast femeie...ă ă— Roselys! repet Gringonneur.ă— Hai, vino!— Aş vrea eu s vin dar unde?ă— Nu ştiu deocamdat .ă„O fi înnebunit! se gândi pictorul". Nu, nu era nebun, ci

disperat, ceea ce este tot un fel de nebunie, dar mai dureroas . Merse pe lâng zid, f r s aib înc o ideeă ă ă ă ă ă ă precis . Şan ul mare, zidul înalt, suli aşii de gard , totul eraă ţ ţ ă împotriva oric rei încerc ri. „Este imposibil s nu g sesc euă ă ă ă o cale de a intra, se gândi Passavant.

Gringonneur îl urma, dar era cuprins de groaz . Chiar şiă regele ar fi fost atacat.

Numai c , regele ca şi Odette ar putea s aib nevoie deă ă ă ajutor. Era de acord s rişte dar nu şi via a. Treceau prin fa aă ţ ţ unei nişe unde v zur o lumânare aprins . Pictorul intr şi oă ă ă ă lu . Îl prinse din urm pe cavaler. D dur de poarta prină ă ă ă care ieşise Passavant când a fost eliberat din închisoarea Huidelonne. Era o poart nesupravegheat de obicei, dar înă ă noaptea asta pictorul v zu siluete care patrulau înă apropiere.

— Hei, cavalere, dac merge i pe mâna mea, suntemă ţ aproape intra i.ţ

Se aşez în iarb , puse luminarea al turi şi scoase c r ileă ă ă ă ţ de joc.

— Pleca i de aici, strig un suli aş. A cui este lumânareaţ ă ţ asta?

— Ei, iat o întrebare deşteapt ! Am impresia, cavalere,ă ă c ostaşul sta nu a auzit de lampa lui Diogene!ă ă

— Nici nu m intereseaz , zise suli aşul şi le ceru din nouă ă ţ s plece.ă

— Lampa lui Diogene! Vai, dar eu caut un om, în elegi fiulţ lui Bellone?

— Nu o insulta pe mama c - i trimit o s geat care, fiiă ţ ă ă sigur, nu ar da greş.

— A, n-ai în eles, fiul lui Marte. Eu caut pe cineva cu careţ s fac o carte.ă

Se f cu linişte.ă— S faci o carte?ă— Bineîn eles, pe fusta Junonei!ţ— Unde sunt c r ile?ă ţ

- 199 -

— Aici, uite-le pe astea cu diavolul. Nu le vezi, sunt sub nasul t u? Lanterna lui Diogene le lumineaz !ă ă

— A, te recunosc acum. Dumneata eşti Gringonneur.— Ei, vezi, zise pictorul. Sunt cel care-i preg teşte c r ileă ă ţ

regelui. Şi caut pe cineva cu care s joc o carte, s m maiă ă ă destind pu in pentru c am f cut-o lat la han.ţ ă ă ă

Passavant începu s priceap -planul abia acum.ă ă— P i, eu sunt de acord s facem una.ă ă— Ce?— Şi eu am b ut, de nu m mai... Passavant îl apuc deă ă ă

umeri pe Gringonneur.. – Ascult , de ce n-ai juca mai degrab cu mine? Iat , aiciă ă ă

am bani, şi-i ar t o pung .ă ă ăPictorul începu s vorbeasc tare, s anun e c r ile şiă ă ă ţ ă ţ

constat c Passavant nu avea habar de joc. Curând poartaă ă se cr p şi, lâng ei, ap ru suli aşul. Nu rezistase.ă ă ă ă ţ Inspectase locul, îşi l sase arma şi venise pân la urmă ă ă lâng cei doi.ă

— Am pierdut, zise Passavant. Hai s plec m! şi goliă ă punga de bani în iarb . Piesele de aur se r spândir .ă ă ă

— Un moment. Şi eu aş vrea s joc. Parc asta mi-aiă ă propus!

— Bine, ia-mi locul!— Numai c nu prea am bani.ă— Nu-i nimic! î i împrumut eu.ţ— Inutil, spuse Passavant. Ia banii ştia, şi-i ar t pieseleă ă ă

de aur din iarb ! Hai, ia-le şi joac , joac , nu te nelinişti!ă ă ăPassavant nu mai st tu pe gânduri şi plec spre intrare.ă ă— Stai, zise arcaşul când îl v zu pe cavaler c se îndreptaă ă

spre poart . Tr dare! Ajutor!ă ăNu putu s continue. Passavant se întoarse din drum, seă

apropie de el şi îi puse pumnalul la gât:— Înc un cuvânt şi eşti mort! Mi-e groaz s iau via aă ă ă ţ

unui necunoscut. Dar afl c dac nu intru acum, multe vie iă ă ă ţ sunt în pericol. R mâi şi joac în continuare, las -m s intruă ă ă ă ă şi î i jur c nu vei comite nicio tr dare!ţ ă ă

— Promite i-mi c nimeni nu va afla c a i trecut pe aici,ţ ă ă ţ altfel...

— Î i jur!ţPassavant intr . Suli aşul nu mai pierdu timpul şi începuă ţ

s adune banii din iarb .ă ă- 200 -

Saint-Pol era în bezn . Passavant ajunse la fereastra luiă Odette. Şi-o imagina citind, aşteptând s -i vin somnul. Înă ă minte, f r niciun motiv, îi reveni chipul lui Roselys; apoiă ă rev zu cadavrul ducelui de Orléans, salvatorul lui şiă pronun cu ur patru nume: Ocquetonville, Scas,ţă ă Courteheuse, Guines.

— De mâna mea ve i muri, tic loşilor!ţ ăEi erau acolo! Ce c utau! Aici totul era în bezn , ceă ă

treburi aveau ei în puterea nop ii! Nu se mai gândea la ei!ţ Era preocupat s afle ce se întâmpl cu Odette. Şi, dac oă ă ă vede, ce s -i spun ? V zu c fereastra ei era luminat .ă ă ă ă ă

— Nu, nu! tres ri el. Cercet zidul şi descoperi o cornişă ă ă care ducea spre fereastra ei. Dar cum s ajung pân acolo.ă ă ă Scoase spada fulger tor. Lâng el ap ruse o umbr .ă ă ă ă

— Cine eşti?— Sunt temnicerul de la Huidelonne, r spunse liniştită ă

umbra. Se apropie şi-l recunoscu pe temnicer. Curios, nu-i purta, pentru cei doisprezece ani, nici cea mai mic umbră ă de ranchiun . R m seser prieteni.ă ă ă ă

— Facem o partid , ca alt dat . V revine întregă ă ă ă aplombul! Passavant îşi aduse aminte c acest om nu eraă capabil de tr dare.ă

— Nu m recunoaşte i? Ce se întâmpl ?ă ţ ă— Ba da, acum îmi treceau prin minte amintirile... toate...— V aduce i aminte ultima zi de captivitate... F ceam oă ţ ă

partid ...ăŞtiam c era i mai puternic şi de mult îmi d deam seama,ă ţ ă

c dac a i fi vrut, m-a i fi ucis într-o astfel de partid . Atunciă ă ţ ţ ă mi-am zis: de data asta nu m mai iart ! V-a i oprit şi v-a iă ă ţ ţ pornit s plânge i. A i aruncat spada.ă ţ ţ

— Am luat spada şi f r s spun nimic am ieşit; v-amă ă ă închis dar nu am plecat. Am stat şi v-am ascultat cum plângea i. Când a venit ţ ea şi v-a eliberat, a fost rândul meu s plâng.ă

— Ea?— Da, cea pe care vre i s o vede i acum, spuseţ ă ţ

temnicerul. A i ştiut c dup ce v-a scos, venea în fiecareţ ă ă diminea acolo. Devenise un înger al temni ei.ţă ţ

— Şi ce c uta acolo?ă— S m întrebe de dumneavoastr , vroia s ştie tot, cumă ă ă ă

a i tr it acolo, ce a i f cut, ce gândea i. Iat , m-a luat guraţ ă ţ ă ţ ă - 201 -

pe dinainte. Ieri mi-a dat punga asta.— Temnicere, i-o cump r, î i dau cât îmi ceri pe ea.ţ ă ţ— Nu, s nu vorbim despre asta. As vrea s v spun c ,ă ă ă ă

adineauri eram pe zid şi am v zut totul. Suli aşul nu ştie c -lă ţ ă supravegheam. Am în eles manevra. Aş fi putut... Dar, dacţ ă nat fi deschis poarta suli aşul, o deschideam eu.ţ

— Ajut -m s ajung la nişa aceea!ă ă ă— Bine, pune i piciorul aici. Temnicerul îl ridic pe umeriţ ă

şi Passavant se ca r în niş . De acolo vedea şi auzea totul.ţă ă ă O auzi pe regin strigând: Prinde i-o!ă ţ

Odette se îndrepta spre fereastr . Passavant împinse,ă ferestrele se deschiser şi s ri în interior.ă ă

— Bun seara domnilor! salut el şiret. Uşa era închis şi,ă ă ă iat , am socotit potrivit s intru totuşi pe fereastr . V rogă ă ă ă s m ierta i, doamn , se adres el reginei.ă ă ţ ă ă

Încremenit în fa a ferestrei, Odette îl fix pe cavaler cuă ţ ă ochi plini de recunoştin . Nu p rea emo ionat ; se calmaseţă ă ţ ă şi era bucuroas c Passavant tr ia.ă ă ă

Cu mânie, regina le ceru celor patru spadasini:— Ei bine, dac -i aşa, lua i-i pe amândoi. Passavant îşiă ţ

scoase spada şi-i şopti lui Odette.— Nu v teme i, domnişoar , niciunul dintre mizerabiliiă ţ ă

ştia nu v vor putea atinge.ă ă— Nu mi-e team .ă— Lua i-i, am spus, strig Isabela. Laşilor, ce face i?! Cândţ ă ţ

Passavant a intrat pe fereastr , cei patru, cuprinşi deă groaz , s-au adunat unul lâng altul.ă ă

Guines reuşi, într-un timp, s -şi recapete curajul.ă— Moarte! strig el.ă— Atunci, în noaptea aceea când a fost omorât... vocea

lui am auzit-o, sunt sigur de asta, spuse Scas.Pentru câteva clipe se f cu linişte. Regina nu în elegeaă ţ

nimic. Cei patru erau paraliza i. Deodat , Ocquetonville seţ ă desprinse din grup şi, alergând ca un nebun, ieşi din apartament. Pân în strad nu se mai opri. Ceilal i trei, ca şiă ă ţ el, alergau îngrozi i, c utând s ias cât mai repede dinţ ă ă ă Saint-Pol. Chiar şi când ajunser în strad , ului i şi îngrozi i,ă ă ţ ţ nu se oprir .ă

Jean Temerarul îi aştepta. Când îi v zu cum ar tau, îlă ă cuprinse furia:

— Unde este Odette?- 202 -

Courteheuse reuşi s spun : Passavant, dar Ocquetonvilleă ă morm ia înc speriat:ă ă

— Mortul! Mortul! Ducele nu în elegea nimic.ţ— Seniore, se reculese Guines, probabil c Sena nu aă

putut ine cadavrul!ţ— Ce blestem! tun ducele.ăTimp de o or acesta îi descusu pentru a putea pricepeă

ceva. Când în elesese cât de cât povestea, Jean Temerarulţ pricepuse şi c cei patru sunt nişte laşi, c pe Bruscaille,ă ă Bragaille şi Brancaillon trebuie s -i pedepseasc cuă ă spânzur toarea, c pentru Passavant trebuie pus la cale oă ă ă pedeaps şi mai îngrozitoare. Dar, mai mult decât atât,ă în elesese c to i aceştia nu erau decât nişte piese mici deţ ă ţ care, pân la urm , se putea debarasa. Ceea ce îl înfuria celă ă mai mult era faptul c Odette nu-i fusese înc adus . Şi,ă ă ă dac acest lucru nu a fost posibil, cea care a dejucat planulă nu poate fi decât Isabela. Abia acum în elesese de cât urţ ă ă este în stare regina. Ur împotriva tinerei Odette, dar astaă nu p rea s fie totul... Acum se afla în fa a unei noi dileme:ă ă ţ Isabela şi, deci puterea, sau Odette, adic dragostea.ă

— Deci, s vedem mai clar: a i fost patru şi el unul singură ţ şi v-a fost team ...ă

— De fantom ! De strigoi, recunoscu Guines.ă— O fantom ... vie, în eleg. Sunte i patru şi v-a fost frică ţ ţ ă

de o singur spad ... Din aceast clip nu mai sunte i înă ă ă ă ţ serviciul meu. Jean începu s se plimbe nervos prin salon.ă Cei patru îşi vorbeau încet, se consultau speria i.ţ Oquetonville se desprinse din grup, veni c tre duce şi spuseă umil:

— Seniore...— Am spus c nu mai sunte i în serviciul meu. Pleca i deă ţ ţ

aici!— Seniore, relu Ocquetonville, v cerem s renun a i laă ă ă ţ ţ

hot rârea dumneavoastr pân mâine. Dac am avut de-aă ă ă ă face cu un strigoi, atunci noi credem c putem fi ierta i.ă ţ Dac , din contr , împotriva oric rei aparen e, cavalerul deă ă ă ţ Passavant se num r printre cei vii, atunci, pe crucea mea,ă ă mâine îi va fi cu adev rat ultima zi a vie ii lui.ă ţ

— Îl vei ataca?— Ştim noi unde trebuie s -l c ut m, strigar ceilal i trei.ă ă ă ă ţ— Fie, îng dui Jean Temerarul. V mai dau trei zile.ă ă

- 203 -

Cei patru ieşir . În urma lor, ducele nu putu s se ab ină ă ţ ă de a le recunoaşte curajul. Dup toate câte li seă întâmplaser , iat -i din nou, plini de furie împotriva ă ă unuia care a ieşit din moarte. Un strigoi?!

„C pitanul meu l-a v zut mort în sac. Cadavrul a fostă ă legat de un pietroi şi aruncat în Sena! Ce putea fi? S neă ocup m, mai întâi, de cei trei blestema i”. Îl chema peă ţ c pitan.ă

— Adev rul! Spune dac l-ai v zut mort pe Passavant.ă ă ă— Aşa cum v v d pe dumneavoastr viu, r spunseă ă ă ă

acesta.— Dar Ocquetonville şi ceilal i trei l-au v zut de curând şiţ ă

este viu şi nev t mat, imbecilule!ă ă— Cum!— Da, l-au v zut în noaptea asta...ăC pitanul îşi f cu cruce. Când termin , ducele, la rândulă ă ă

lui, îşi f cu cruce şi spuse:ă— Amin! Ia doisprezece oameni şi pune mâna pe

Bruscaille, Bragaille şi Brancaillon. Vor afla în temni ce amţă de gând cu ei.

XIIPasiuni r niteăPassavant şi Odette nu o sc pau din priviri pe Isabela.ă

Regina se întreb : este oare posibil s mi se fi întins oă ă capcan ?! S fi venit aici cu cei patru pentru... Cu privireaă ă încerca s -i domine pe Odette şi pe Passavant.ă

— Cavalere, începu s -l descoas pe noul venit, de ce iiă ă ţ în mân , în fa a reginei tale, spada preg tit pentru atac?ă ţ ă ă

Tonul nu era nici amenin tor, nici sever.ţăVorbea ca o st pân , cu voce calm , cu degajare.ă ă ă

Passavant salut şi-şi duse la brâu spada.ă— S m ierta i, dar trebuie s v amintesc, Majestate, că ă ţ ă ă ă

cei patru care au fugit erau, de asemenea, înarma i şi gataţ de atac. Şi se aflau în fa a reginei lor, ca şi mine.ţ

— Ei erau în serviciul meu. Pu in obişnuit cu via a la curte,ţ ţ se vede c nu cunoşti regulile de polite e. Î i iert lipsa deă ţ ţ etichet şi de polite e, dar aş vrea s ştiu cum ai ajuns aici.ă ţ ă

Passavant era uimit de întrebare.— Dar a i v zut, Majestate, ca şi cei patru de altfel, c amţ ă ă

ajuns aici... pe terestr .ă- 204 -

Isabela se întoarse spre Odette.— Adic , spuse ea, exist un b rbat care, dac nuă ă ă ă

g seşte uşa deschis , are dreptul s intre la dumneata, înă ă ă puterea nop ii, pe fereastr ?ţ ă

Odette sim i insulta, dar nu scoase o vorb . Passavantţ ă f cu doi paşi spre regin :ă ă

— Majestate, începu el precipitat, pentru mine dumneavoastr sunte i o sfânt , nu pentru c sunte i regin ,ă ţ ă ă ţ ă ci pentru c a i avut, cândva o lacrim pentru un copilă ţ ă nefericit, expus în fa a bisericii, spre a fi umilit. De când amţ aflat asta, m-am rugat pentru s n tatea dumneavoastr şiă ă ă am jurat c , dac va fi nevoie, îmi voi da via a pentruă ă ţ dumneavoastr . Sunt gata şi acum s -mi in jur mântul.ă ă ţ ă Cere i-mi orice, dar nu-mi pretinde i s ascult insulte ca celeţ ţ ă pe care le-a i proferat adineauri.ţ

— De ce?— Pentru c m obliga i s v ucid, spuse cu simplitateă ă ţ ă ă

Passavant.Pentru câteva clipe, Isabela îşi înclin capul. Apoi, îşiă

ridic privirea spre Odette. În ochii ei se citea nu ur , nuă ă r zbunare, nu team , ci o invidie dureroas . Cei doiă ă ă pricepur momentul de sl biciune.ă ă

— Cavalere de Passavant, spuse regina, ca un fel de rug minte, regina ar vrea s - i vorbeasc . Vrei s vii mâine,ă ă ţ ă ă la palat, s m ascul i?ă ă ţ

De data asta Odette tres ri.ă— Ierta i-m . Sunt gata şi acum s o ascult pe regin şi sţ ă ă ă ă

m supun poruncilor ei. Pentru c onoarea de a fi primit ină ă audien la Majestatea Sa se produce aici, în aceastţă ă înc pere, aici aş dori s aflu care sunt ordinele.ă ă

„S fiu primit în audien ", cuvintele îi veniser firesc luiă ţă ă Passavant. Nu le spusese cu ironie, dar regina a fost surprins . F cu un pas înapoi şi apoi se dezl n ui.ă ă ă ţ

— În eleg c te r zvr teşti! Ia seama! Aş putea s cer sţ ă ă ă ă ă fii aruncat în temni a de la Huidelonne. Îmi ceri s - i dauţ ă ţ ordine! Iat -le: în aceast clip s ieşi de aici şi s te predaiă ă ă ă ă în mâinile c pitanului meu. Mâine voi vedea eu ce-i de f cut!ă ă Pleac !ă

— R mâne i, se auzi o voce aspr . To i trei se întoarser ,ă ţ ă ţ ă îmbr cat în negru, livid, regele Charles al VI-lea asistaă îngrozit la ultima parte a scenei.

- 205 -

— Aici, singurul care d ordine sunt eu!ăIsabela nu-şi revenea. Passavant salut respectuos.ă

Regele continu :ă— ... iar ordinul meu este acesta: doamn , imediat teă

retragi. Te vei retrage la palatul dumitale! Eu, probabil, voi încerca s uit. S uit c ai intrat în palatul meu cu escortă ă ă ă înarmat . Cu ce scop ai f cut-o? O s încerc s aflu. Şi acumă ă ă ă doamn , pleac ! S continu m s tr im departe unul deă ă ă ă ă ă cel lalt. Cândva te-am iubit. Atunci, am crezut c suntă ă fericit. Acum este cu totul altfel. Nop ile mele la Saint-Polţ trec greu... un rege poate s ajung nebun, dar nu areă ă dreptul s plâng . Ne-am str duit ca Fran a s nu ştie că ă ă ţ ă ă regele îşi plânge fericirea de alt dat . Dar, pentru numeleă ă lui Dumnezeu, nu te atinge de cei care îmi sunt dragi. Va fi groaznic pentru dumneata! Acum, cavalere, cred c aiă în eles care ar putea fi secretul nebuniei mele. Odette, iart -ţ ăm dac am avut sl biciunea s vorbesc înc o dat despreă ă ă ă ă ă mizeria vie ii mele. Dar, iat , m simt desc tuşat...ţ ă ă ă

Regele respira greu. În ochi îi ap rur semnele febrei.ă ă Întinse bra ul şi repeta:ţ

— Pleac , doamn ! Isabela nu reuşi s se st pâneasc :ă ă ă ă ă— În fa a intrigantei, în fa a rebelei, o alungi pe regin ?!ţ ţ ă— Nu, doamn , î i spun simplu: pleac !ă ţ ăŞi, cum Isabela, nu se mişca din loc, regele strig :ă— Pleac ! Acum î i poruncesc.ă ţR mase nemişcat în timp ce regina, încet, se retr geaă ă

spre ieşire cu privirile a intite spre Odette şi Passavant.ţ Ajuns la uş , începu s alerge plin de furie şi de ur . Cândă ă ă ă ă ajunse în camera ei, Bois-Redon o aştepta surâz tor şiă mul umit. În bra ele lui, mai bine de o or , nervoas , reginaţ ţ ă ă se d du pl cerii, cerându-i din când în când: r zbun -m !ă ă ă ă ă r zbun -m ! într-un timp, cu gândul în alt parte, pierdută ă ă ă ă în ur şi nesiguran , porunci:ă ţă

— Pleac ! Pleac ! Bois-Redon r mase uimit.ă ă ă— Pleac ! Nu te vreau! Nici pe tine, nici pe Jeană

Temerarul. Se zvârcolea în pat. Nu, nu eşti tu b rbatul care-lă vreau! Se duse la uşa care d dea în înc perea unde se aflaă ă Imperia. Animalul se ridic şi veni spre regin .ă ă

— Tu, ei bine, tu m vei r zbuna! ip regina. După ă ţ ă ă plecarea reginei, Charles se adres celor doi:ă

— Savoisy mi-a spus totul. Au înl turat pe bravulă - 206 -

Champdivers şi pe Margentine.Odette avu un strig t de speran , deci nu i-au omorât!ă ţă

Regele f cu un gest şi o opri.ă— Fi i siguri c voi şti s -i g sesc pe cei doi bravi servitori.ţ ă ă ă— Dar dac li s-a întâmplat p nenorocire... V rog, s fieă ă ă

c uta i imediat!ă ţ— Nenorocire! De ce ar fi putut s le fac r u acestoră ă ă

oameni?!Regele p rea s nu în eleag nimic. Un fel de naivitate îlă ă ţ ă

împiedica s vad leg turile dintre oameni şi fapte.ă ă ă— Nu, crede i-m . Ei pe voi vroiau s pun mâna.ţ ă ă ă— Sire, interveni Odette când v zu pe chipul regeluiă

umbrele spaimei. Sire, fi i sigur c acum nu mai ave i niciunţ ă ţ motiv s v teme i.ă ă ţ

Passavant îi povesti despre întâlnirea lui Gringonneur şi despre tâlh riile care fuseser puse la cale.ă ă

— Deci, pe mine m vroiau! se dumiri, în sfârşit regele. Seă ridic brusc şi strig :ă ă

— Cine-i pe aproape?Savoisy, care îl trezise şi-l condusese pân aici, îşi f cuă ă

apari ia.ţ— S vin c pitanul de gard ! în câteva clipe, acestaă ă ă ă

ap ru:ă— Paz ... peste tot paz !ă ă— Am în eles! Ziua şi noaptea palatul va fi p zitţ ă— S fie lichida i f r mil cei care vor îndr zni s facă ţ ă ă ă ă ă ă

vreun gest de nesupunere. Pleca i! Şi regele se aşez înţ ă fotoliu: deci, pe mine vor s m ucid !ă ă ă

— Sire, linişti i-v ! Ordinele pe care le-a i dat...ţ ă ţ— Şi dac îmi cump r garda? Dac îmi ucid c pitanul?ă ă ă ă ă

Dac -mi pun otrav în ap ? Sunt pierdut...ă ă ă— Sire, acum nu cred c mai ave i de ce s v teme i,ă ţ ă ă ţ

interveni Passavant.— Acum, da, s spunem. Eşti aici şi-mi dau seama c eştiă ă

un bun şi viteaz cavaler. Dar mâine? Dac mâine garda meaă m va tr da... Dar, cred c am g sit solu ia: mâine voiă ă ă ă ţ p r si Saint-Pol, voi p r si Parisul. Odette, vii şi dumneataă ă ă ă cu mine. Iar, dumitale, cavalere, î i dau sub comandţ ă întreaga mea escort .ă

— Sire, la ce bun s fugi i, spuse Odette. V rog, aştepta iă ţ ă ţ ca...

- 207 -

— Linişte! ceru regele nebun. Când porunceşte un rege, nu- i mai r mâne decât s te supui. Cavalere, mâine, la oraţ ă ă opt, vei fi la poarta principal pentru a lua comanda escorteiă mele. Promi i?ţ

— Da, Sire! Când porunceşte regie, supuşii trebuie să asculte.

— Iat , v d c ai în eles. Dar, mai este ceva. Crezi c veiă ă ă ţ ă putea, cu o escort de o sut de oameni, s ne conduci laă ă ă palatul fratelui meu?

— F r nicio îndoial , Sire. Chiar şi cu mai pu ini oameni.ă ă ă ţ— Bine! Atunci, la opt, plec m la castelul Pierrefonds...ă

Acolo vom fi în siguran , cu condi ia ca şi cumnata s neţă ţ ă acorde ospitalitatea.

— Sire, cum pute i s suspecta i pe aceast nobilţ ă ţ ă ă doamn ? întreb Odette.ă ă

— Bine! S nu mai vorbim! O s -i cer g zduire v duveiă ă ă ă fratelui meu.

— Pe mâine, spuse Passavant înclinându-se în fa aţ regelui. Plec şi el. Cum venise pe fereastr , g si c -i firescă ă ă ă s se întoarc pe aceeaşi cale. Într-o clip disp ru din fa aă ă ă ă ţ lui Odette şi a regelui. Când ajunse la p mânt, îl auzi peă Charles urlând. Criza se declanşase din nou. Ascult câtevaă clipe. Nu ştia c aceste urlete vor fi cauza unei noi schimb riă ă în via a lui. Dac ar fi r mas lucrurile aşa cum le pl nuise,ţ ă ă ă era ceva, dar criza regelui a durat toat noaptea... De aă doua zi, Charles trebui s r mân în camera lui pentru a-şiă ă ă reveni.

xliiCasa PassavantAjuns în gr din , Passavant îl c ut pe temnicer, dar nu-lă ă ă ă

mai v zu nic ieri. Ajunse la poarta pe care intrase şi-l g siă ă ă pe Gringonneur jucând c r i cu paznicul. Nefericitul arcaş îşiă ţ ap ra ultimii b nu i. Passavant îl auzi înjurând furios.ă ă ţ Pierduse!

— Maestre Gringonneur, i se adres Passavantă câştig torului, fii bun şi împrumut -mi suma întreag peă ă ă care o ai.

— S v împrumut!ă ă— Hai, gr beşte-te!ăCavalerul lu monezile de aur şi le d du arcaşului c ruia îiă ă ă

- 208 -

porunci: du-te, închide repede poarta şi preta i postul. Bietulţ om nu putu s mai spun decât:ă ă

— Mul umesc, prin e!ţ ţCei doi plecar . Asta se întâmpl când Scas,ă ă

Ocquetonville, Guines şi Courteheuse îi cereau ducelui de Burgundia s -i p suiasc pân a doua zi. Arma i pân înă ă ă ă ţ ă din i şi înso i i de o puternic escort , cei patru ieşeau dinţ ţ ţ ă ă palat. Passavant şi Gringonneur ajunser la han şi b teauă ă puternic în uş pentru a trezi pe cineva s le deschid . Seă ă ă ar t Thibaud în persoan la o fereastr şi le ceru s nu maiă ă ă ă ă bat .ă

— Ce dracu face, înjur Gringonneur. Thibaud întârziaă g sind cu cale s se r zbune c -l treziser în puterea nop ii.ă ă ă ă ă ţ Ap ru râzând. Când le deschise, le întinse nota de plat .ă ă Asta îl f cuse s întârzie. Cei doi urcar în cameraă ă ă cavalerului de Passavant.

— Maestre, deschide lada şi ia cât î i pofteşte inima dinţ punga pe care mi-a d ruit-o regina. Cred c g seşti atâ iaă ă ă ţ bani cât mi-ai împrumutat!

Pictorul v rs sacul şi începu s numere.ă ă ă— Şi dac n-ar fi de ajuns, ce s fac!ă ă— Î i dau pân la ultimul b nu , nu- i fie team .ţ ă ă ţ ţ ăCei doi îl v zur pe Thibaud intrând în camer cu nota deă ă ă

plat în mân .ă ă— Aştep i s - i pl tim acum?ţ ă ţ ă— Da, m-a i trezit din somn, ca s v servesc, v pretindţ ă ă ă

s pl ti i când ar fi trebuit s dormi i. Aşa suntem chit!ă ă ţ ă ţSe puser pe râs to i trei.ă ţ— Jupâne, iart -m , dar, uite, pân mâine aş avea nevoieă ă ă

de o p r lu nenorocit pe care, cred, i-o datoreză ă ţă ă prietenului meu. Nu vrei s m împrumu i?ă ă ţ

— Mor de somn, le spuse pictorul şi vou v arde deă ă glume. Şi, dumneata, jupâne Thibaud nu vezi c sfor i înă ă picioare? Deodat uşa se deschise şi în camer intrar , ca laă ă ă atac, cinci indivizi înarma i.ţ

— Viu! Iat -l este viu, url Ocquetonville. Dintr-un salt,ă ă Passavant ajunse la fereastr şi deja se puse în gard .ă ă Thibaud se b gase în lad şi tr sese capacul peste el. Cândă ă ă v zu scena, Passavant izbucni în râs, spre stupoareaă spadasinilor. În camer mai intraser şi al i nechema i ca şiă ă ţ ţ primii, cu spada preg tit pentru atac. Rândurile atacatoriloră ă

- 209 -

fur rupte de Gringonneur care travers camera furios,ă ă deschise fereastra şi disp ru. În c dere pictorul se ag deă ă ăţă reclama cu „Scroafa spânzurat ". Aceasta se desprinse şiă c zu pe p mânt, odat cu pictorul, f când un zgomotă ă ă ă înfior tor.ă

Passavant r m sese singur în fa a spadasinilor conduşi deă ă ţ Ocquetonville şi de Courteheuse. În aceast clip îşi aduseă ă aminte c nu trebuie s rişte nimic: la ora opt trebuia s fieă ă ă la intrarea principal de la Saint-Pol.ă

„Sunt prea mul i pentru seara asta, zise el".ţ— Domnilor, v dau întâlnire peste trei zile. M angajez să ă ă

fiu la timp într-un loc pe care, v dau libertatea s -l alege iă ă ţ singuri. Accepta i?ţ

— Moarte! Moarte! urlau spadasinii.— Gringonneur, aşteapt -m , strig Passavant izbucnindă ă ă

în râs.Doi sau trei spadasini se aruncaser la atac; cavalerul seă

urc pe fereastr parând cu grij loviturile.ă ă ă— Omorâ i-l!ţ— Uf! câ i sunt, Doamne-Dumnezeule! zise cavalerul şi seţ

arunc pe fereastr .ă ăJos îl aşteptau al ii. Din nou îşi aduse aminte c trebuie sţ ă ă

scape nev t mat. Drumul era baricadat la dreapta şi laă ă stânga. În fa , chiar spre casa lui, Passavant z ri o sp rtur .ţă ă ă ă For . Pe strad auzi o h rm laie de nedescris. Oameniiţă ă ă ă ducelui alergau bezmetici în toate p r ile, dup cumă ţ ă primeau ordinele. Cavalerul ajunse la zidul care înconjura casa lui, g si locul prin care mai s rise cândva şi, cu oă ă mişcare ager , îl s ri ajungând acas . Îşi d du seama că ă ă ă ă nimeni nu v zuse unde a disp rut. V zu c poarta era p zită ă ă ă ă ă ca şi casa de altfel. Se ascunse. Dup o or constat că ă ă ă veniser înt ritori.ă ă

— Sunt prins! se gândi el. Şi, totuşi, la opt trebuie s fiu laă Saint-Pol. Odette m aşteapt ! Cu repeziciune, în mintea luiă ă se succedau amintiri dup amintiri, întâmplare după ă întâmplare.

Observa mişc rile celor care luaser în st pânire pazaă ă ă casei şi în elese c este momentul unor schimb ri înţ ă ă dispozitivele de ap rare, c se f ceau mari deplas ri deă ă ă ă oameni dintr-o parte în alta. Poarta era larg deschis pentruă a le permite celor care veneau s intre şi s -şi ocupeă ă

- 210 -

pozi iile.ţ„Acum este momentul. Sunt prea mul i şi nu-şi pot daţ

seama..."Cu mâna pe pumnal ieşi din locul în care se ascunsese.— Moarte tr d torului! Moarte ucigaşului ducelui deă ă

Orleans!Prin fereastra deschis auzi discu iile celor care intraseră ţ ă

în cas .ă— Se spune c cerşetorul l-ar fi ucis!ă— Spânzur toarea îl aşteapt !ă ă— Oamenii jandarmului îl vor prinde.Passavant în elesese c era confundat cu ucigaşul şi nicioţ ă

explica ie nu ar mai fi putut s -l salveze. Îi c zu pumnalulţ ă ă din mân când îl v zu pe Ocquetonville pe peron.ă ă

— Cavalere de Passavant, zise acesta cu glas tare, complicele dumitale a m rturisit totul: dumneata l-ai ucis peă ducele de Orléans. Trebuie s te predai. Te vom duce laă Chatelet unde vei fi judecat. Urmeaz -ne f r împotrivire!ă ă ă Poate, aşa, î i vei uşura soarta.ţ

— Este îngrozitor, se gândi Passavant. V zu c lângă ă ă Ocquetonville se aflau şi ceilal i trei: Courteheuse, Scas şiţ Guines.

— Inutil s te opui! Trebuie s te ducem viu şi nev t mat.ă ă ă ă Pred -te! strigar to i patru. În spatele lor se afla oă ă ţ adev rat armat .ă ă ă

— Aici mor, îşi spuse Passavant şi, cu spada în mână porni spre peron strigând.

— Ocquetonville, de mâna mea vei muri. Scas, unde eşti?— Aici sunt r spunse acesta.ă— Şi tu vei muri de mâna mea, Scas; dar tu Guines? Şi tu

Courteheuse.— Aici sunt, aici suntem!— ... de mâna mea ve i muri şi voi! Passavant înainta,ţ

t ie aerul cu spada şi se arunc asupra celor patru. O primă ă ă lovitur se opri în pieptul lui Guines. Se auzi un urlet deă durere şi, apoi, trupul greoi al acestuia se pr buşi.ă

— Şi acum, tu, Courteheuse, strig Passavant şi nu apucă ă s termine avertismentul c cei trei şi disp ruser înă ă ă ă mul ime. În jurul lui Passavant era un adev rat uragan:ţ ă spade, topoare, pumnale spintecau aerul.

— Viu, viu, ipa Courteheuse de undeva.ţ- 211 -

— Prinde i-l viu, urla Scas.ţÎn aceste clipe, c utând o ieşire, cu gândul la moarte,ă

Passavant o avu pentru o clip în imagine, pe Odette, Apoi,ă cu aceeaşi repeziciune, rememora ultimele întâmpl ri dină care reuşise s ias întreg.ă ă

— Viu, viu!— Mort! strig Passavant. Numai mort! Şi se arunc cuă ă

spada în grupul care-l urm rea. Era conştient c va fiă ă masacrat în aceast înc ierare şi de aceea se arunca întreă ă urm ritorii lui f r fric , urm rind s doboare cât mai mul iă ă ă ă ă ă ţ pân când îl vor ine puterile.ă ţ

Undeva se auzir strig te disperate, oştenii începur să ă ă ă p r seasc în grab curtea, recucerind pozi ii în strad .ă ă ă ă ţ ă Folosi momentul şi se urc pe sc ri pentru a intra în cas .ă ă ă Desluşi în zarva care cuprinsese mul imea cuvântul careţ provoca atâta spaim .ă

— Tâlharii! Au ap rut jefuitorii!ăDin întunericul care înv luia casa vreo cincisprezeceă

umbre ieşir urlând şi cucerir , la rândul lor, partea din fa aă ă ţ casei. Erau ca nişte lupi h mesi i, alunga i din p dure, deă ţ ţ ă foame şi de frig. Aveau un fel de a se aşeza, de a se grupa gata s se poat ap ra şi gata s atace în orice direc ie deă ă ă ă ţ unde ar fi venit vreo amenin are. Ai fi zis o hait , în oriceţ ă clip , gata de distrus,,de jefuit, de crim .ă ă

— Voi cine sunte i, întreb Passavant cu liniştea pe care oţ ă d dea conştiin a c nu mai are nimic de f cut înainte deă ţ ă ă moarte

— Nu m recunoşti? Ai auzit de Polifer?ă— Drace! spuse Passavant. P i ce s - i spun? Eu sunt deă ă ţ

pu in timp în Paris aşa c n-am avut timp s cunosc toateţ ă ă celebrit ile.ăţ

— Ai auzit de jefuitori? Sunt detesta i ca şi lupii, c ci eiţ ă vor libertate; lumea bun a Parisului nu-i vrea decâtă servitori. Jefuitorii, domnul meu, sunt oameni care fur , ucid,ă se ascund în fundul p durii pentru a ataca cu arma în mân .ă ă Este o meserie blestemat . Când sunt încol i i şi nu mai auă ţ ţ sc pare, mor ferici i c ci ei prefer riscul luptei decâtă ţ ă ă umilin a supunerii. Ei se lupt , ucid şi sunt ucişi. Asta-iţ ă meseria lor.

Din piepturile tovar şilor lui se ridicar în v zduh r cneteă ă ă ă s lbatice de aprobare. Passavant nu v zu în jurul lui decâtă ă

- 212 -

chipurile preg tite pentru moarte.ăPolifer continu :ă— S lb tici i, revolta i, suntem urâ i de nobili de burghezi.ă ă ţ ţ ţ

Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, ur pentru ur , noi nuă ă le facem altceva decât ceea ce ei ne fac nou . Iar, s ştii, peă ă capul meu este pus un pre bun. Dac în ziua în care amţ ă atacat-o pe regin , la Vincennes, în loc s -mi fi dat drumulă ă m predai escortei, ai fi câştigat dou sute de scuzi de aur.ă ă

— Ei, drace! zise Passavant, acum te recunosc!— Eu v-am recunoscut imediat! Din fericire, aceasta este

casa în care noi ne întâlnim la Paris, depunem câştigul şi facem planuri. V ofer ospitalitatea mea.ă

— Am impresia c te înşeli, spuse rece cavalerul deă Passavant. Eu î i ofer aici ospitalitate. Casa asta a apar inutţ ţ tat lui meu Passavant cel Viteaz. Aici m-am n scut, aici suntă ă la mine acas .ă

Şeful tâlharilor r mase pe gânduri.ă— Aşa, deci! Eu v datorez via a şi libertatea, schimb elă ţ ă

brusc vorba. Ce pot s fac pentru dumneavoastr ?ă ă— Dar, m-ai salvat adineauri! Eu cred c suntem chit. "ă— Fie! Via pentru via ! Suntem chit. Dar cum s v iţă ţă ă ă

r spl tim pentru g zduirea noastr în aceast cas ?ă ă ă ă ă ă— Drumurile noastre sunt diferite. Nu-mi datora i nimic...ţ

Nimic! relu Passavant. Acum, ascult -m cu aten ie. Aşă ă ă ţ vrea s - i propun un târg: vrei s m aju i s ies de aici, f ră ţ ă ă ţ ă ă ă s fiu atins, c ci, în alt parte, au nevoie de întreaga meaă ă ă for ?ţă

— Suntem la dispozi ia dumneavoastr ! Porunci i şi to iţ ă ţ ţ suntem unul.

— Nu, spuse Passavant care îşi recâştig buna dispozi ie.ă ţ Voi ave i deviza voastr , eu o am pe a mea. Eu v propun unţ ă ă târg. Consim i?ţ

— Fie! Ce-mi cere i în schimbul ajutorului nostru?ţ— Ve i vedea! Şi acum, cum casa mea a devenit aţ

voastr şi cunoaşte i pe aici totul, aduce i-mi un pergament,ă ţ ţ o pan şi cerneal .ă ă

La un semn al lui Polifer, unul din oamenii lui disp ru.ăAfar era linişte. Oamenii ducelui f ceau noi planuri deă ă

atac. Curând ap ru cel trimis dup pergament. Passavant seă ă aşez la o mas şi începu s scrie. „Eu, Hardy, cavaler deă ă ă Passavant, în cea de-a dou zeci şi cincea zi a luniiă

- 213 -

noiembrie, anul 1407, s n tos la trup şi la minte, declar că ă ă donez lui Polifer, şeful tâlharilor, casa mea de la Paris, din strada Saint-Martin, de care s se bucure el şi urmaşii lui deă acum înainte. Drept pentru care semnez".

Polifer desluşi scrisul cu greutate. Nu erau prea multe ocaziile când avea de citit. Totuşi. Se uit cu aten ie şi cuă ţ suspiciune la Passavant, apoi se înclin , f cu sulă ă pergamentul şi-l b g printre hainele lui zdren uroase,ă ă ţ undeva, într-un loc anume.

— Bine, m prind! Ce vrei s fac?ă ă— Trebuie s ajung, înainte de ora opt la intrarea în Saint-ă

Pol.— Înainte de opt?— Da.— Ascult , zise Polifer şi le ceru şi celorlal i s fac linişte.ă ţ ă ă

Tocmai acum bate de unu clopotul de la Notre-Dame.— Unu, începu s numere Polifer, doi, trei... Passavant seă

nelinişti întinse mâna dup spad pe care o pusese pe masă ă ă pentru a putea scrie.

— ...patru, cinci, şase, şapte, opt. Furios, Passavant ridică spada şi strig cât îi inur r runchii.ă ţ ă ă

— Deschide i!ţTâlharii se uitar însp imânta i.ă ă ţ— Pe to i dracii, deschide i! V d c v este team .ţ ţ ă ă ă ă— Înainte, url s lbatic Polifer.ă ăUşa fu deschis şi Passavant înso it de tâlhari ieşir înă ţ ă

curte unde aşteptau oamenii ducelui. O lupt crâncen seă ă încinse; spadele t iau aerul şuierând; se auzeau urlete deă durere, strig te de încurajare. Curând curtea era plin deă ă trupurile celor doborâ i. este sparte, piepturi str punse,ţ Ţ ă sânge peste tot. Lupta fusese scurt . Oamenii ducelui deă Burgundia fuseser atraşi, cu o manevr dibace în dreapta,ă ă pentru a-i face loc spre cea mai apropiat ieşire cavaleruluiă de Passavant. Când lupta era mai crâncen , Passavantă disp ru şi nu se mai opri pân la hanul lui Thibaud. Aici intră ă ă în grajd, dezleg calul în grab şi, ca fulgerul, disp ru dină ă ă nou. În strad lupta era în toi. Se auzeau strig tele: la arme!ă ă foc! au n v lit englezii! Orice îndemn era bun c ci în astfelă ă ă de situa ii important este s strigi. Passavant se reîntorseseţ ă şi când fu aproape de timpul de lupt îl c ut pe Polifer şi îiă ă ă strig :ă

- 214 -

— Gata! Pute i s v retrage i!ţ ă ă ţ— E-n ordine? întreb Polifer.ă— Da, retrage i-v !ţ ăC petenia fluier într-un fel anume şi tâlharii pierir f ră ă ă ă ă

urme, parc îi înghi ise p mântul.ă ţ ăHardy! Hardy! se încuraja cavalerul, apoi lovi furios calul,

şi disp ru.ă— Opri i-l! strig Ocquetonville când şi-a dat seama c elţ ă ă

era.— Omorâ i !! Opri i-l!ţ ţPassavant se îndep rtase deja într-atât încât niciă

strig tele urm ritorilor nu le mai auzea. În câteva clipe seă ă afla la Saint-Pol.

— Nenorocire! Nu era nicio escort în fa a intr riiă ţ ă principale. F r îndoial , regele şi Odette plecaser . De cândă ă ă ă b tuse clopotul ora opt trecuse destul timp.ă

— Hei, prietene, strig el c tre paznic. A plecat, oare,ă ă regele?

Santinela a început s râd .ă ă— Dac a plecat? A plecat într-adev r, dar s vedem undeă ă ă

ajunge şi când ajunge.De undeva, dinspre strada Saint-Antoine se auzir alteă

îndemnuri:— Opri i-l, opri i-l pe cerşetor! Este un ucigaş! Urm ritoriiţ ţ ă

erau prin apropiere din nou.— El l-a omorât pe ducele de Orleans! Passavant îndemnă

calul s porneasc şi, în galop, ieşi din oraş, undeva opri şiă ă desc leca. Era dezam git:ă ă

— Sunt dezonorat!Ar fi f cut mai bine dac ar fi urmat drumul spreă ă

Pierrefonds, ar fi ajuns escorta din urm şi s-ar fi explicat.ă Dar acum era doborât de sentimentul c fusese dezonorat înă fa a lui Odette.ţ

— Ce aş putea s le spun? Şi dac le povestesc, ar puteaă ă s m cread ? Şi chiar dac m-ar crede, regele ar fiă ă ă ă îndrept it s ridice din umeri: ai venit prea târziu. Am luatăţ ă ca şef de escort un alt c pitan care, el, nu a fost împiedicată ă s soseasc la timp. Adio deci, cavalere. Alt dat încearcă ă ă ă ă s fii liber...ă

Era atât de dezn d jduit încât îşi spuse singur:ă ă— Adio, cavalere de Passavant!

- 215 -

XLIIIOmul groazeiFuneraliile ducelui de Orléans s-au f cut cu mare pomp .ă ă

Jean Temerarul se afla în cortegiu, conducând o trupă impozant de spadasini. Al turi, contele Armagnac eraă ă înconjurat de o escort la fel de numeroas şi la fel de bineă ă înarmat .ă

Funeraliile s-au petrecut f r incidente. În ziua aceea nuă ă s-au mai f cut perchezi ii prin casele în care se presupuneaă ţ c s-ar fi ascuns ucigaşul; por ile Parisului au fost deschise;ă ţ cei care fuseser b nui i de asasinat şi aresta i au fost puşiă ă ţ ţ în libertate. Pe scurt, jandarmii încetar s mai caute peă ă asasini.

Dar, ucigaşul era cunoscut.Nu mai r mânea decât s pun mâna pe el, s -l arestezeă ă ă ă

s -l judece, s -l condamne şi s -l ard pe rug, nu înainte deă ă ă ă a i se t ia bra ul drept sau limba, ca la un p c tos.ă ţ ă ă

Se mai spunea c ucigaşul ar avea complice o band deă ă tâlhari şi c , împreun cu aceştia, dusese o lupt f r milă ă ă ă ă ă împotriva oamenilor ducelui, care încercaser s -l prind .ă ă ă Dar tocmai când trebuia s pun mâna pe el, Passavant şiă ă tâlharii disp ruser de parc i-ar fi înghi it câmpia. Se spuneă ă ă ţ c şi el se fixase în locurile b tute de tâlhari.ă ă

Vorbele astea ajunser şi la urechea contelui deă Armagnac.

— Cine-i Passavant?— Dup toate aparen ele, îi spuse unul care p rea s fiă ţ ă ă

auzit toate zvonurile, ar fi omul ducelui Jean Temerarul. A fost v zut destul de des la bra cu Ocquetonville, Scas,ă ţ Guines şi Courteheuse, adic cu to i turba ii ducelui deă ţ ţ Burgundia. Au fost v zu i împreun în cabaretul din stradaă ţ ă Saint-Martin.

— Jean Temerarul sper s scape pedepsei pe care oă ă merit , remarc contele de Armagnac. Se înşeal !ă ă ă Adev ratul asasin este el! Acest nenorocit de Passavant nu aă fost decât bra ul care a lovit. Jean Temerarul este cel careţ trebuie prins. Dar, aşteptând acest moment, s nu deaă Dumnezeu s -mi cad în mân şi acest Passavant!ă ă ă

Imediat dup funeralii, contele de Armagnac lu caleaă ă spre castelul Pierrefond unde avea de gând s o instaleze peă

- 216 -

v duv , Valentina de Milano. Avea inten ia, de asemenea,ă ă ţ s -i lase o trup de protec ie dup care se întorcea la Paris.ă ă ţ ă Credin a lui era c Jean Temerarul, dup ce pusese la caleţ ă ă asasinatul, încerca s se debaraseze şi de Valentina. Deă aceea luase în grab hot rârea s mearg la Valois.ă ă ă ă

Jean Temerarul se întorsese la Palatul Burgunzilor. Ducele era agitat, deşi g si aici totul cufundat într-o linişteă des vârşit . Scas şi ai lui ajunser , printr-o uş din dos, înă ă ă ă sala de arme. To i purtau eşarfe de doliu şi ineau în mânţ ţ ă câte o carte de rug ciune. In urma lor sosiser şaseă ă halebardieri, apoi patru doamne de onoare şi, îmbr cat înă ă voal cernit, ducesa de Burgundia, urmat de doi paji. După ă aceştia, al i şase halebardieri încheiau acest cortegiu deţ mare ceremonie.

Ducesa merse chiar la biseric s asculte slujba ceaă ă mare.

Margareta de Hainaut, înalt şi slab , cu chipul umbrit deă ă gânduri, travers sala cu paşi mari şi linişti i.ă ţ

Jean Temerarul privea toate astea cu un fel de furie. Margareta trecu pe lâng el, f cu reveren a pe care o datoraă ă ţ so ului ei nobil. Jean Temerarul îi întinse bra ul şi o întreb :ţ ţ ă

— Te-ai rugat pentru sufletul dragului nostru v r, duceleă de Orléans?

— Pentru sufletul lui şi pentru odihna v duvei lui, spuseă Margareta.

— Mul umesc, Doamn , r spunse Jean cu ironie sinistr .ţ ă ă ă Î i mul umesc c ai g sit timp pentru a te ruga şi pentruţ ţ ă ă mort şi pentru v duv !ă ă

Margareta îşi reveni şi ad ug brusc:ă ă— Şi pentru dumneavoastr !ăJean Temerarul se roşi de ur şi îşi st pâni vorbele greleă ă

când v zu c tot cortegiul se puse în mişcare, şi acum ieşeaă ă din sala de arme. Se aşez într-un scaun.ă

— Şi, deci, Guines a murit. Era un oştean de n dejde.ă Dumnezeu s -l aib în paz !ă ă ă

— I-a str puns pieptul lama unei spade chiar în dreptulă inimii, ad ug Scas întunecat. Am v zut cu ochii mei lovituraă ă ă lui Passavant Ca un tr snet a c zut lovitura lui şi bietulă ă Guines n-a mai mişcat.

— E... primul dintre noi, gândi cu glas tare Courteheuse, primul care ne p r seşte.ă ă

- 217 -

Se uitar unul la altul. Scas rupse t cerea.ă ă— Se l uda, tic losul, c vom muri de mâna lui.ă ă ă— Da, numai c -i vine rândul lui mai întâi. Jur c -l ucid caă ă

pe un câine! El va muri de mâna mea!— Şi de a mea! url Scas.ă— Şi de a mea! r spunse la fel de turbat Courteheuse.ă

Jean Temerarul se ridic :ă— De nicio mân . Passavant trebuie s fie dat pe mânaă ă

c l ului!ă ăCei trei se bucurar în elegând c st pânul lor promiseseă ţ ă ă

s -i scuteasc de groaza de a se întâlni din nou cu cavalerulă ă Passavant.

Acuzat de asasinat, acesta nu mai putea s scape.ă Întâmplarea din Saint-Martin le ar tase cât de greu îşi vindeă acesta pielea. Ura lor era ieşit din spaim . De când seă ă r spândise zvonul c Passavant era ucigaşul ducelui deă ă Orleans, panica le mai trecuse deşi sim eau tot timpul cţ ă pericolul pluteşte în aer, foarte aproape de ei. Pericolul şi fantoma, fantoma celui care a sc pat de la moarte. Deă aceea nu se desp r eau. Lâng ei se afla adesea, ca şi acumă ţ ă ducele de Burgundia, st pânul Parisului. Şi, în jurul lor oă mul ime de oameni înarma i.ţ ţ

Şi totuşi le era team . Sim eau c ducele, acum, esteă ţ ă fr mântat nu de tronul regatului cât de înl turarea luiă ă Passavant. Aduna i într-un ungher al s lii, aşteptauţ ă contraria i ordinele ducelui.ţ

— Ce-o fi punând la cale?!Jean Temerarul, într-adev r, era fr mântat de ceva. Seă ă

gândea la ziua aceea când Saitano îl adusese pe copil iar el îl d duse pe mâna temnicerului de la Huidelonne. Acestaă putea fi martorul!

El a v zut scena mor ii lui Laurence!ă ţDucele se scutur când în amintire ap ru, se amestecă ă ă

din nou Laurence. „Gata, îşi zise, o simpl aventur dină ă tinere e!" Laurence a murit, fata a fost dat în grija luiţ ă Geraude, micul cavaler împins în casa groazei lui Saitano”. Numai c totul revenea în mintea lui, îl chinuia înc . Seă ă ridic şi începu s se plimbe nervos de parc ar fi vrut s seă ă ă ă scuture de gânduri. F cu un efort şi şi-o aduse în amintire peă Odette.

Lovitura din noapte nu reuşise. Trebuie s reia totul de laă - 218 -

început şi cât mai curând. C ci Isabela era peste tot. Trebuieă s o scoat pe tân ra fat din mâinile r zbun toarei regine.ă ă ă ă ă ă Adic ale celei care îi promisese tronul...ă

Erau în capul ducelui o îngrozitoare be ie de gânduri şi deţ sentimente, o furtun de pasiuni: Passavant, Odette, regina,ă tronul, Laurence...

— Ea m iubeşte, totuşi, se opri el la un gând. Vr jitorul s-ă ăa inut de cuvânt... şi mai repede, nu în trei zile cumţ promisese... am v zut eu cum fata asta, care înainte mă ă detesta, m ura, am v zut cu cât tandre e mi-a surâs... Eiă ă ă ţ bine, îşi frec el tâmplele, ei bine va fi a mea! Şi pentru că ă Saitano mi-a adus aceast bucurie tot la el trebuie să ă g sesc...ă

— Seniore, este un om care cere s fie primit în audien ,ă ţă anun o voce.ţă

Jean Temerarul tres ri şi, cu un gest, d du de în eles că ă ţ ă refuz .ă

— Seniore, acest om spune c se numeşte Saitano, reluă ă uşierul.

Ducele se sperie. Pentru o clip avu impresia c vr jitorulă ă ă i-a ascultat gândurile, c zburase pe o coad de m tur şiă ă ă ă sosise în grab s -i aduc r spunsul. Dar impresia se şterseă ă ă ă repede. Ceru s fie adus Saitano şi îi îndep rt peă ă ă Ocquetonville, Courteheuse şi Scas.

Când Saitano ap ru, prima grij a ducelui a fost s -iă ă ă cerceteze atent fa a, locul în care ştia c -i apare pataţ ă sângerie.

— V d c nu mai ai urma aceea.ă ă— O am, seniore, numai c ast zi nu se va ar ta. Ast zi eă ă ă ă

o zi bucuroas pentru mine.ă— Şi ce motiv ai s fii bucuros?ă— Mai întâi pentru c mi-a reuşit atât de bine cuă

domnişoara Champdivers: are pentru dumneavoastr oă afec iune care, înainte, nu se g sea... în inima ei. Şi, apoi,ţ ă pentru c dup moartea prea iubitului nostru duce deă ă Orleans, v v d aproape de situa ia pe care v-o dorea i.ă ă ţ ţ

— Ce te amesteci tu în treburile astea? Ducele, v rul meuă a murit...

— ... a fost asasinat, relu vr jitorul, de blestematul deă ă Passavant şi eu ştiu asta. Ştie tot Parisul. Tot Parisul şi cred c în elege i c este singura prob c el, Passavant esteă ţ ţ ă ă ă

- 219 -

ucigaşul.Ducele îl privi cu ochi r i.ă„Sup r -te, sup r -te repeta vr jitorul în sinea lui"ă ă ă ă ă— Semnul! Mâna roşie, tres ri ducele ar tând spreă ă

vr jitor. Acesta ridic din umeri. Avea aceast familiaritateă ă ă sinistr de diavol.ă

— Într-adev r, pata roşie ap ruse şi, tot la fel de repede,ă ă disp ruse.ă

— Ave i dreptate, seniore, nu trebuie s m amestec. Şi,ţ ă ă la urma urmei, e treaba mea dac ucigaşul este sau nuă Passavant? Eu trebuie s m in de promisiunile pe care le-ă ă ţam f cut şi, tocmai de aceea am venit. Aş vrea s ştiu dacă ă ă sunte i mul umit.ţ ţ

— Da, r spunse Jean gânditor, ai o putere nelimitat ;ă ă chiar m însp imânt cât putere ai. Dar aceast tân r ...ă ă ă ă ă ă ă

Ezit .ă— Nu s-a l sat dus de oamenii dumneavoastr , ştiu.ă ă ă— Da, asta e. Aici trebuie s m mai aju i.ă ă ţ— Nu, seniore!— Refuzi?— Ea nu m va mai asculta. Nu va urma oameniiă

dumneavoastr . For a nu va mai fi bun la nimic pentru că ţ ă ă ea are for a ei, a ei, care o face capabil s reziste în oriceţ ă ă împrejurare, chiar şi la violen . Pe de alt parte, eu cred cţă ă ă şti i c Saint-Pol este pentru ea un loc periculos.ţ ă

— Şi ce-i de f cut?ă— Merge i şi o c uta i chiar dumneavoastr . Numai peţ ă ţ ă

dumneavoastr v va urma. Spune i-i simplu: „Ştiu c tuă ă ţ ă eşti!" şi v va urma.ă

Livid, exaltat de pasiune, ducele se îndrept spre vr jitor.ă ă— Şi dac nu va fi aşa?ă— N-ave i grij !ţ ă— Dac -i aşa, cere-mi ce vrei. Aur, avere! î i dau cât vrei!ă ţ— V-am mai spus c aş putea s fac mai mult aur decâtă ă

ave i în visteria dumneavoastr şi a întregului regat.ţ ăFurios, ducele de Burgundia f cu un pas înapoi.ă— Aşa-i, eu nu pot s - i ofer nimic.ă ţ— Nimic! Nimic? se întreb Saitano şi o nou idee îiă ă

venise în mintea lui sucit . Ei bine, seniore, nu-i chiar aşa.ă Dumneavoastr pute i... da, nu, nici regina nu a putut...ă ţ

— Spune, ce aş putea face pentru dumneata? Mai mult - 220 -

decât regina...Saitano t cu. Se lupta cu el însuşi. Da, de o mie de oriă

aşteptase, ceruse reginei... dar ea, fie c întârziase s îi deaă ă un r spuns, fie c -l refuzase. Sumbru, mai întunecat chiar şiă ă decât veşmintele lui negre, Saitano accept s -i spună ă ă ducelui fr mântarea lui:ă

— Seniore, pentru cercet rile pe care le fac de atâ ia ani,ă ţ am avut nevoie de cadavre... dar, pentru Dumnezeu, ce se întâmpl cu dumneavoastr ?ă ă

Jean Temerarul, speriat, se dep rtase de vr jitor şi-şiă ă f cea semnul crucii. Deci, nici ea, regina, care înfipseseă pumnalul în Champdivers, cea care ar fi sugrumat-o oricând pe Odette, nu acceptase s se fac tovar ş la nelegiuirileă ă ă ă acestui blestemat de vr jitor. Orice: moartea, r zboiul,ă ă crima, jaful, orice dar nu fr ia cu Infernul. Jean Temerarul şiăţ regina sem nau ca dou pic turi de ap .ă ă ă ă

— Ei, v d c v-a i mai revenit, spuse cu r utate Saitano.ă ă ţ ă— Nu! Pe to i dracii! Vorbeşte!ţ— Deci, cum ziceam, adesea am avut nevoie s stau deă

vorb cu moartea, s -i pun întreb ri, ce s fac?! Un bietă ă ă ă vr jitor ca mine urm rit, b nuit, cercetat este obligat s -şi iaă ă ă ă m suri de precau ie dac vrea s tr iasc . Or, eu vreau să ţ ă ă ă ă ă tr iesc! ap s Saitano pe ultimul cuvânt, punând în glas ună ă ă fel de pasiune, de patim ciudat . Am câ iva tovar şi care îşiă ă ţ ă risc din când în când pielea pentru ceva aur acolo. La ună semn al meu, umbl noaptea când bezna este de nep truns,ă ă pe la Montfoucon, pe la Hale, pe unde pot şi culeg câte... un fruct pe care justi ia îl preg teşte din când în când. Desigur,ţ ă nu-l aduc... dar, cât b taie de cap pentru o nimica toat . Daă ă ă seniore, c ci trebuie s şti i c ajung s culeag la câtevaă ă ţ ă ă ă ore, uneori la o zi sau dou , aceste fructe. Ori, mie îmiă trebuie cadavrul imediat ce via a a p r sit trupul. Altfel eţ ă ă prea târziu. Alea pe care mi le-au adus, abia mi-au fost de folos la perfec ionarea studiului asupra corpului uman. Ceeaţ ce mi-ar trebui – şi, deci, ceea ce caut – ar fi doi sau trei mor i în care... via a mai palpit pentru ultimele clipe,ţ ţ ă corpuri în care sângele nu a înghe at înc ... atunci, eu...ţ ă

Saitano se opri brusc. îşi muşc buzele pentru a nu maiă scoate o vorb . Jean Temerarul sim i c îl apuc frigurile.ă ţ ă ă Între cei doi se aşez o linişte sinistr , vr jitorul uitând deă ă ă r zbunare pentru a putea s -şi reia tov r şia himerelor careă ă ă ă

- 221 -

îl bântuiau, iar ducele îşi spunea c , pentru a o cuceri peă Odette, dac ar fi nevoie, ar semna un pact pân şi cuă ă Infernul.

— Pot..., ieşi din gânduri ducele.— Pute i! strig Saitano zguduit de un frison de nelinişte.ţ ă— Pot s - i dau cadavre! spuse Jean Temerarul.ă ţ— Mi-ar trebui trei, ceru vr jitorul cu glas sc zut. Trei şi...ă ă

cât mai repede.— Fie, trei! Trei oameni vor fi spânzura i. Crima lor n-areţ

importan !ţă— Tineri? S n toşi? Viguroşi?ă ă— Da. Tineri, s n toşi, viguroşi! Trei, îi am la îndemân .ă ă ă

Totul depinde de mine. Eu îi judec. Voi cere s fie spânzura iă ţ în curtea castelului. Execu ia poate s aib loc chiar înţ ă ă noaptea asta. Cadavrele pot fi aduse dup o jum tate deă ă or .ă

— O jum tate de or ! murmur Saitano, un secol.. Da, şiă ă ă spune i c -i ave i?ţ ă ţ

— Da, sunt în temni a castelului.ţ— Aş putea s -i v d?ă ă— Bine, vino, ceru ducele.Cu câteva ore mai devreme de acest dialog, ducele

ceruse g rzii s -i aresteze pe Bruscaille, Bragaille şiă ă Brancaillon. Cei trei dormeau duşi, sfor iau de zguduiauă pere ii când fur trezi i de c pitanul g rzii.ţ ă ţ ă ă

— Trezi i-v , vitejilor, ducele vrea s v vad !ţ ă ă ă ăConvinşi c li se va cere o nou escapad nocturn , ceiă ă ă ă

trei s rir în picioare, se îmbr car în grab şi erau gata s -ă ă ă ă ă ăşi aranjeze spadele.

— Nu, nu-i nevoie. L sa i-le aici! Bruscaille se uit curiosă ţ ă la c pitan.ă

— Pentru ce ave i de f cut nu ave i nevoie de ele! ad ugţ ă ţ ă ă c pitanul şi, în acea clip , cei trei observar c trimisulă ă ă ă ducelui era înconjurat de oameni înarma i.ţ

— Drace! Deci aşa! Am în eles!ţ— Dar, încerc Brancaillon, dac nu ne lu m spada, cu ceă ă ă

mergem la atac?Bragaille, care în elesese, ar t spre cei care-l înso eauţ ă ă ţ

pe c pitan.ă— Ne vor împrumuta aceşti tineri, dac va fi nevoie.ă— Cum? zise Brancaillon, s lu m cu itaşele alea ale lor?ă ă ţ

- 222 -

— Hai, gata, porunci c pitanul. Ve i avea tot timpul s vă ţ ă ă spune i p surile în noul vostru dormitor. Ce, dracu?ţ ă Brancaillon, fii în elept ca şi tovar şii t i!ţ ă ă

Pe scurt, Brancaillon înnebunit, Bragaille pierdut şi Bruscaille palid îl urmar pe c pitan când acesta le ceru să ă ă coboare în temni a palatului. Odat intra i, auzir cum, înţ ă ţ ă urma lor, se închidea uşa.

— Continua i-v somnul! le mai spuse c pitanul şi plec .ţ ă ă ă Din mers, peste um r, le arunc : şi dac perna nu este preaă ă ă moale, întreba i-o de ce nu a fost suficient de grea pentru a-lţ ine pe Passavant pe fundul Senei.ţ

Dup un moment de linişte, intriga i Brancaillon spuse:ă ţ— Ce, dracu, vrea s spun nemernicul sta!ă ă ă— Ce vrea s spun ? Simplu: c a încheiat afacerea cuă ă ă

noi, r spunse Bruscaille.ă— Nu în eleg, de ce ne-a aruncat în temni ?ţ ţă— P i, i-a spus, idiotule! Pentru c piatra aia nu a fostă ţ ă

destul de grea.— Drace! M car s ne fi dat trei zile, aşa cum neă ă

îng duise seniorul.ă— Trei zile? Mâine de diminea vom fi preda i. Şti i voiţă ţ ţ

bine cui.— Bine, atunci eu m culc.ăŞi Brancaillon, f r s se mai nelinişteasc de ceea i se vaă ă ă ă

întâmpl , se lungi pe dalele reci din temni . Peste un minut,ă ţă sfor ia deja. El da, dar ceilal i doi r m seser îngrozi i: ştiauă ţ ă ă ă ţ c nu mai aveau nicio sc pare, c ducele era convins c l-auă ă ă ă tras pe sfoar atunci când le-a cerut s -l lichideze peă ă Passavant. Nu le mai r mânea decât ştreangul din curte,ă care fusese deja preg tit.ă

— Ei bine, atunci n-am ce s -mi reproşez!ă— Ce s - i reproşezi?ă ţ— C nu l-am înecat pe Passavant. Dar tu?ăBragaille avea rezerve. De felul lui era mai pr p stios, fiă ă

pl cea s -şi blesteme soarta, s tune şi s fulgere împotrivaă ă ă ă ghinionului. Acum, perspectiva ştreangului îl turba şi mai mult.

— E nedrept! Dac scap şi de data asta, am s m duc laă ă ă reverend s m spovedesc şi, de acum, sunt sigur c îmi vaă ă ă da dreptate. Şi tu trebuie s îmi dai dreptate, dragă ă Bruscaille.

- 223 -

— Ia s vedem, ce idee i-a tr snit prin minte.ă ţ ă— P i, îi voi spune c e nedrept ca pentru un om salvat să ă ă

fie sacrifica i trei. Pricepi ceva?ţ— Pricep, c eu nu sunt Brancaillon!ă— Las -l pe la! N-oi fi tu Brancaillon, dar, stai s vezi şi oă ă ă

s - i faci şi tu cruce. Iat : cavalerul Passavant este oă ţ ă persoan de toat lauda, aşa cred eu. Este viteaz ca şi...ă ă lama ascu it a spadei mele. El ne-a smuls din gheareleţ ă mor ii, cred c n-ai uitat.ţ ă

Bragaille îşi f cu semnul crucii:ă— Da, da, cum s uit!ă— Deci, domnul nostru Passavant merit întreaga noastră ă

admira ie, dar el nu e Dumnezeu.ţ— Ce tot aiurezi?— Ei, v d c începi s în elegi, zise cu am r ciuneă ă ă ţ ă ă

Bragaille. E simplu, cred. Numai Dumnezeu singur este atotputernic. Trei puteri într-una singur : Tat l, Fiul şiă ă Sfântul Duh. Trei puteri intr-una singura: Tat l,Fiul şi Sfântulă Duh. Trei. Ai fi în stare s conteşti?ă

— Nu, Doamne p zeşte! Sunt creştin, cum s îndr znesc?ă ă ă— Deci, dac noi l-am salvat pe Dumnezeu din sac şi, apoiă

pe fundul Senei, este drept s fie spânzurate pentru asta treiă persoane: tu, pentru Tat l nostru, Brancaillon pentru Fiul şiă eu pentru Sfântul Duh. în elegi?ţ

— Ceva, ceva parc aş pricepe.ă— M mir ! Dac în elegi asta, ar trebui s în elegi şiă ă ă ţ ă ţ

faptul c Passavant nu e Dumnezeul nostru, nici Sfântulă Spirit. El nu este decât Fiul. Fiul cavalerului Passavant. Deci, el nu are dreptul la trei spânzura i.ţ

— Dreptul? întreb Bruscaille.ă— Da, dreptul. Unul singur e de ajuns, altfel se comite o

nedreptate care ne va trimite pe lumea ailalt pe to i trei.ă ţ De aceea numai unul dintre noi trebuie s jure c , el singură ă a favorizat fuga lui Passavant. Şi aşa ceilal i doi nu mai pot fiţ pedepsi i, în elegi?ţ ţ

— Din ce în ce mai bine, morm i Bruscaille, deşi, eşti atâtă de încurcat!

— Bun! Şi pentru c zici c nu ai s - i reproşezi c l-aiă ă ă ţ ă scos pe Passavant din sac, de ce nu ai recunoaşte, dragul meu Bruscaille c ... taci şi ascult ... eşti fricos ca un iepure!ă ă Noi vom fi acolo! îl vom ajuta pe executor s aib mânaă ă

- 224 -

uşoar şi tu s nu- i dai seama C ai ştreangul de gât. Nuă ă ţ ă ştiu de ce, dar cred c sub spânzur toare, când î i ia scaunulă ă ţ de sub picioare, te cuprinde un fel de bucurie. Şi în plus, po iţ s contezi pe mine! Cât timp voi tr i, vei avea parte de oă ă slujb împ r teasc la fiecare aniversare a execut rii tale.ă ă ă ă ă Drace! Ce parastase! Dragul meu Bruscaille, ce zici de planul sta? Spune-i bunul t u prieten, fratelui t u, cum îl g seşti?ă ă ă ă

Ce cotcod ceşti tu acolo?ă— Plâng!— Plângi? Plâng c vei avea asigurate toate parastasele şiă

toate slujbele? î i jur c n-am s trec peste niciuna. În elegi?ţ ă ă ţ— Nu, r spunse Bruscaille hot rât.ă ă— Ei, bine, ştiam eu c nu eşti capabil s pricepi ceva. Mă ă ă

aşteptam la asta, deşi singur ai recunoscut c este simpluă de în eles. Uite, am s o iau de la cap t.ţ ă ă

— Nu! Inutil. Nu am priceput un cuvânt şi simt c nu voiă pricepe nimic niciodat .ă

— Imbecilule! se sup r Bruscaille.ă ăCei doi t cur . Erau asalta i de gânduri c vor fiă ă ţ ă

spânzura i. A, nu spânzur toarea ci moartea, oricum ar fiţ ă venit, nu o acceptau. La fiecare zgomot tres reau, sim eauă ţ ceasul, le mirosea a ştreang. Brancaillon fu primul care reuşi s se smulg şi, sup rat, întreb : ce dracu întârzie ştia? Deă ă ă ă ă ce nu mai aduc mâncarea aia odat ?ă

— Ce s - i zic, eu am cam în eles, oft adânc Bruscaille.ă ţ ţ ă— Ce? Ia sta i, s ri bucuros Bragaille.ţ ă— Da, abia acum am în eles ce-mi tr nc neai adineauri.ţ ă ă

Deci, dac noi l-am salvat pe Dumnezeu, Tat l şi Sfântulă ă Duh, to i trei vom fi spânzura i: eu pentru Tat l, tu pentruţ ţ ă Sfântul Duh şi Brancaillon pentru Fiul. Bun! Chiar tu ai spus c Passavant nu este nici Tat l, nici Sfântul Duh ci numaiă ă Fiul. Aşa c Brancaillon, dup împ r eala de adineaori, ară ă ă ţ trebui s se denun e singur.ă ţ

Acesta asculta buim cit şi, apoi, strig :ă ă— Ce s fac?ăBruscaille şi Bragaille încercar s -l l mureasc , firesc, că ă ă ă ă

numai el se cuvenea s fie spânzurat dac bunul destin nuă ă ar fi trebuit s fac o mare nedreptate. Fur întrerup i deă ă ă ţ Brancaillon care se trezi ipând:ţ

— Gata! Am în eles, câini tic loşi ce sunte i, vre i s mţ ă ţ ţ ă ă vede i spânzurat pe mine! A,ţ nu dragii mei, nu am s v lasă ă

- 225 -

aceast pl cere. Ce dracu, s fac singur, f r voi înă ă ă ă ă împ r ia lui Satan!ă ăţ

În zadar jur Bruscaille c se va gr bi s -l ajung dină ă ă ă ă urm cât mai repede, c -i va asigura toate parastasele, c oă ă ă s -i poarte o frumoas amintire. Înc p ânat ca un catâr,ă ă ă ăţ Brancaillon nu vroia s accepte. Ori to i cu gâtul subă ţ ştreang, ori niciunul.

XLIVVisul lui Brancaillon*Trei ipete de groaz zguduir pere ii. Înnebuni i deţ ă ă ţ ţ

groaz , urlând, cei trei se îngr m deau într-un ungher.ă ă ă— Omul din Cetate, putu s articuleze Brancaillon.ă— Vr jitorul de la masa de marmur , se bâlbâiaă ă

Bruscaille, tor Bragaille repeta îngrozit:— Nu, nu suntem noi cei trei viiÎşi f cuse apari ia Saitano, înso it de un temnicer care îiă ţ ţ

lumina calea cu o tor . Când deschise uşa, Saitano lu tor aţă ă ţ din mâna temnicerului, se apropie şi le lumin fa a celor treiă ţ neferici i.ţ

— Ei sunt! E clar, aici nu poate fi decât mâna destinului! Nu-i asta cea mai bun dovad c experien a trebuie s -miă ă ă ţ ă reuşeasc ?ă

Era palid ca şi ceilal i trei, dar inima lui b tea cu oţ ă speran hidoas : ei sunt, ei sunt, repeta ca un nebun.ţă ă

— Sfârşitul lumii, strig Bruscaille.ă— Casa groazei, Infernul, ipa Bragaille.ţ— Iertare, se ruga Brancaillon, s nu ne mai lega i înă ţ

scaunele ale blestemate.„Ei sunt, îşi d du seama Saitano cu o bucurie demen ial .ă ţ ă

Jean Temerarul, Courteheuse, Scas, Ocquetonville, c pitanul,ă oamenii de paz , to i aceşti oameni constatar cu uimire că ţ ă ă cei trei, care de atâtea ori se jucaser cu moartea şi careă tremurau pe zidurile carcerei, întindeau mâinile însp imânta i s -l îndep rteze, s scape de Saitano.ă ţ ă ă ă

Bruscaille şi Bragaille aveau pe conştiin , fiecare, maiţă mul i or i. Brancaillon nu avea decât s ridice pumnul şi s -lţ ţ ă ă loveasc pe vr jitor. Ar fi fost de ajuns s -l trimit pe lumeaă ă ă ă ailalt . Dar au mai mult decât paraliza i de apari iaă ţ ţ vr jitorului.ă

— S fie lua i, ceru el altfel mor pe loc.ă ţ- 226 -

______________* Personajele acestei povestiri se întâlnesc şi în romanul

„Dragoste şi ur ", acelaşi autor.ă— Mor? de ce s moar ?ă ă— De team .ăBruscaille, Bragaille, Brancaillon r maser din nou înă ă

întuneric. Uşa fusese închis şi ar tarea disp ruse. Câtevaă ă ă minute se auzir nişte strig te nearticulate şi, apoi, totul fuă ă scufundat în bezn şi în t cere.ă ă

Saitano, cu discre ie, la lumina slab a unei lumân ri,ţ ă ă încerc s -l studieze mai atent pe duce. Acesta s-ar fiă ă cutremurat dac ar fi în eles c , în mintea blestematului deă ţ ă vr jitor, se clocea o nou idee.ă ă

— Seniore, zise el, mi-i da i, deci, pe cei trei? Sunt tineri şiţ s n toşi. Pentru ce-mi trebuie mie sunt numai potrivi i. Îmiă ă ţ convin mai mult decât al ii.ţ

— Am promis, r spunse ducele. În seara asta, pe la zece,ă cei trei vor fi spânzura i şi...ţ

— Nu, seniore, i-aş prefera vii. Oh, nu v teme i de nimic,ă ţ se gr bi vr jitorul s adauge, v zând c ducele ridica mirată ă ă ă ă din sprâncene. O s moar tot la fel de sigur ca şi deă ă spânzur toare.ă

— Fie, accept ducele. În seara asta, la ora zece, vor fiă aduşi la dumneata. Dar dac dumneata vei fi omorât?ă

Saitano rânji sigur pe el.— Veni i şi ve i vedea. Nu mai aveau curajul nici s seţ ţ ă

revolte, i-a i v zut? Ei bine, la mine vor fi şi mai supuşi!ţ ă— E adev rat, accept ducele gânditor, erau cuprinşi deă ă

groaz . Cine eşti dumneata? De unde ai atâta putere careă inspir – schimb complet discu ia – care inspir tinerei feteă ă ţ ă un sentiment contrar inimii sale, iar nenoroci ilor ştia, peţ ă care îi ştiam neînfrica i în fa a mor ii, atâta groaz de parcţ ţ ţ ă ă n-ar mai fi oameni? Bine! La urma urmei, n-are importan !ţă Numai c , vr jitorule, gândeşte-te c dac m înşeli, dacă ă ă ă ă ă m tr dezi, te voi c uta şi în iad.ă ă ă

Saitano se înclin şi, f r ironie aparent r spunse:ă ă ă ă ă— Nu ve i avea nevoie s merge i atât de departe pentruţ ă ţ

a m g si.ă ăCunoaşte i, cred, casa mea? Şi eu o cunosc pe aţ

dumneavoastr . Adio, seniore! Ne vom revedea.ăSaitano f cu un gest de adio pe care ducele nu l-ar fiă

- 227 -

îng duit nici unui egal de-al s u.ă ăÎntr-un salon învecinat, vr jitorul d du instruc iuniă ă ţ

minu ioase c pitanului g rzii iar la sfârşit, îi încredin a unţ ă ă ţ flacon în care se afla un lichid închis la culoare.

Jos, în carcera castelului, Bragaille, Bruscaille şi Brancaillon îşi reveneau încet, încet din spaim , şi chiară începuser s vorbeasc zgomotos despre tot felul deă ă ă fleacuri. În sfârşit, Bruscaille crezu c poate s abordeze şiă ă situa ia în care intraser .ţ ă

— Vre i s v spun eu ceva? Ei bine, eu cred c noi amţ ă ă ă avut un coşmar, atâta tot. Seniorul nu se gândeşte s neă predea nim nui... altcuiva decât celui care trebuie s neă ă pun la ul de gât.ă ţ

— S ştii c aşa e! Spânzura i, atâta şi nimic mai mult,ă ă ţ spuse Bragaille.

— Aşa-i, ad ug Brancaillon.ă ăSe bucurau to i trei c vor fi numai spânzura i. Li se p reaţ ă ţ ă

atât de agreabil spânzur toarea fa de groaza prin careă ă ţă trecuser în casa lui Saitano, încât se considerau ca şiă salva i. De aceea începur s râd cât îi inea gura, într-atâtţ ă ă ă ţ de tare încât, când se deschise uşa şi doi servitori intrar cuă mâncarea, nici nu-i b gar în seam . Abia când v zur că ă ă ă ă ă ceea ce li se aducea era o mas pe cinste şi nu una deă condamna i la spânzur toare, abia atunci încetar s râd şiţ ă ă ă ă s cerceteze iscoditori. Ce mânc ruri!ă ă

Friptur de gâsc , caltaboş, dou , trei feluri de pateuri şiă ă ă dou sprezece ulcele cu vin. Erau ului i.ă ţ

— Ia te uit , zise Bruscaille, p i, dac -i aşa, nu prea suntă ă ă semne c ne spânzur ast zi.ă ă ă

— Spânzura i? se auzi glasul c pitanului g rzii careţ ă ă ap ruse în uş . Şi de ce, m rog, s fi i spânzura i? Bunulă ă ă ă ţ ţ nostru senior mi-a poruncit s v bag opt zile la carcer , dară ă ă tot el mi-a spus: ai grij , c pitane, ca aceşti oşteni ai mei să ă ă nu cumva s sl beasc , pentru c mai am nevoie de ei.ă ă ă ă Deci, vede i...ţ

Cei trei nu-l mai l sar s -şi termine vorba. Se pornir peă ă ă ă o veselie idioat , coşmarul disp ruse. C pitanul se retr seseă ă ă ă şi l sase dou lumân ri s le lumineze festinul şi un corn cuă ă ă ă zaruri s -şi omoare timpul.ă

— Pe cinstea mea, izbucni Bragaille, recunoaşte i şi voi cţ ă st pânul nostru le aranjeaz prea bine.ă ă

- 228 -

— Aşa este, recunoscu Bruscaille, este aspru dar cunoaşte la oameni

— Eu cer s r mân în temni a asta trei luni, interveniă ă ţ Brancaillon.

Atacar bucatele şi ulcelele. Pateul disp ru într-o clipit ;ă ă ă peste câteva clipe, din gâsc r m seser numai oasele;ă ă ă ă caltaboşul abia se mai vedea iar ulcelele se goleau una după alta.

— Un moment, v d c nu ne mai în elegem spuseă ă ţ Bruscaille. Avem dou sprezece ulcele, deci fiec ruia îi revină ă câte patru. Eu zic s ne oprim la câte dou de persoan şiă ă ă pe celelalte dou s le bem la cin .ă ă ă

— Şi cu cele pe care ni le vor aduce la cin , ce s facem?ă ă— P i, chiar aşa, seniorul ne trimite câte patru de fiecareă

şi noi nu suntem în stare s le biruim! De ce s beau numaiă ă dou ? Bruscaille crezu c a calculat greşit Bragaille. Rezultaă ă pentru el c cele neconsumate s zac de o parte.ă ă ă

— Ciudat, murmur Bragaille, trecându-şi mâna pesteă frunte, nu m culc înainte de a vedea m car şase ulceleă ă golite.

Numai c efectul vinului a fost atât de rapid încât to i treiă ţ adormir iară

Brancaillon se puse pe un sfor it de se zguduiau pere ii.ă ţ Adormiser f r s -şi termine vorba şi acum îl pream reauă ă ă ă ă în vis pe st pânul lor pentru bun tatea de a le fi trimis oă ă mas atât de copioas . Visul lui Brancaillon era înc şi maiă ă ă minunat. Se f cea c era luat pe sus şi dus nici el nu ştiaă ă unde, dar se sim ea atât de bine încât... se trezi. Vru sţ ă ridice pleoapele, dar nu reuşi, în visul lui, nu mai înc peaă îndoial , era dus undeva într-un faimos cabaret din stradaă Gâştelor... Acolo îl adusese... iar şi nu era nimic clar cine îlă adusese, dar fusese aşezat la o mas unde se g seau numaiă ă bun t i. În vis striga cât îl inea gura c nu-i este foame. Iară ăţ ţ ă el auzea c este condamnat s devoreze tot ce se afla peă ă mas şi c nu avea nicio alt posibilitate de a sc pa deă ă ă ă acolo. Încerc s se ridice şi constat c era legat, strânsă ă ă ă legat... Chiar şi aşa, Brancaillon nu g si condamnareaă dezgust toare şi, râzând, se aşez pe treab . Ceva îlă ă ă incomoda şi strig : nu strânge aşa tare, ce dracu, nu vezi că ă nu am de gând s plec?ă

Coşmarul nu încet . Brancaillon începu chiar s aibă ă ă - 229 -

preten ii: pe cinstea mea, cum sunt condamnat s m nâncţ ă ă totul, ce-ar fi s atac totuşi chiar acum! De exemplu, să ă încep cu gâsca asta; rumenit , sau ce-ar fi dac aş atacaă ă mai întâi cârna ii. Ia s pun mâna pe ştia! Şi vru s ajungţ ă ă ă ă la bucate dar efortul era în van: nu putu s fac nici cea maiă ă mic mişcare.ă

— Tic loşii! M-au legat de mâini! Cum or fi vrând să ă execut pedeapsa? Şi, totuşi, trebuie s ajung la bucate!ă

Efortul fusese atât de mare încât se trezise. Câteva clipe avu impresia, c visul fusese adev rat. Descoperi c eraă ă ă într-adev r lâng o mas luminat de o tor , c era, ca şi înă ă ă ă ţă ă vis, legat zdrav n într-un scaun încât abia de mai putea s -şiă ă mişte capul. Numai c înc perea unde se afla era rece,ă ă sinistr , nu sem na deloc cu o sal de cabaret. Pe masa deă ă ă marmor nu se afla niciun fel de bucate. Încet, încetă Brancaillon în elesese c fusese adus în casa groazei.ţ ă Atunci, ochii îi ieşir din orbite de spaim şi o sudoare receă ă începu s îi curg din belşug pe frunte. Încerc s in ochiiă ă ă ă ţ ă închişi ca s nu mai vad ceea ce se afla în jure! Apoi,ă ă amintirile îl zguduir şi, însp imântat, deschise ochii şiă ă începu s recunoasc scaunele, masa de marmur , salaă ă ă blestemat , casa vr jitorului. Începu s urle ca o fiar încâtă ă ă ă Bragaille şi Bruscaille fur trezi i. To i trei descopereau cuă ţ ţ groaz c se aflau din nou în sala în care, cândva, îşiă ă aşteptaser moartea. Înc o dat îşi d dur seama c eiă ă ă ă ă ă erau cei trei vii. Timp de o or , sala fu zguduit deă ă rug min ile lor. Când unul termina, începea cel lalt şi dină ţ ă când în când to i trei urlau în cor. În zadar. Ce puteau face!ţ La ce se puteau aştepta? De data asta, pe mas nu mai era,ă ca alt dat , un mort! Nu era ca alt dat , când strig tele loră ă ă ă ă îl f cuse pe Hardy s ias din moarte. Nu era nimeni! Nu eraă ă ă decât groaz .ă

Brancaillon încet s mai urle, şi dup el ceilal i doi. Îşiă ă ă ţ d duse seama c putea s întoarc în dreapta şi în stângaă ă ă ă capul, profit şi începu s studieze pe ceilal i doi. Asta îl maiă ă ţ simi i pu in, prea pu in, dar oricum, era o mic speran .ţ ţ ţ ă ţă Începu s morm ie ceva, dar vorbele lui nu p reau s fieă ă ă ă în elese de Bruscaille şi Bragaille. Atunci repet cu glas tareţ ă şi clar:

— Nu mai suntem copiii de alt dat . S ne gândim bine.ă ă ă— Aşa e, r spunse Bruscaille şi începu s blesteme peă ă

- 230 -

vr jitor.ă— Aşa e, relu Bragaille, dar s vedem ce e de f cut.ă ă ăCu un efort teribil, Brancaillon încerc s rup sforile cuă ă ă

care era legat.— V d c nu cedeaz , s ne facem un plan!ă ă ă ă— Nu ced m, nu mai suntem copiii de alt dat !ă ă ă— Suntem puternici, suntem b rba i! zise Bruscaille,ă ţ

înjurând de to i sfin ii.ţ ţ— Ve i fi fiind cum zice i voi, se auzi de undeva o voceţ ţ

sinistr , dar, aici şi acum, voi sunte i ă ţ cei trei vii. Atât şi nimic mai mult!

T cur . Ar fi dorit s fie înghi i i de p mânt. Lâng eiă ă ă ţ ţ ă ă ap ruse Saitano.ă

Era, ca şi alt dat , îmbr cat într-un mantou roşu, stropiiă ă ă cu pete suspecte. Când îl v zur c se apropie de ei,ă ă ă începur s tremure. Abia dac li se mai auzea respira ia.ă ă ă ţ

Saitano îi cerceta de aproape: b rba i, da, b rba i de aşaă ţ ă ţ ceva am nevoie? Ei sunt! S fie numai o întâmplare? Nu esteă aici o voin , o putere pe care eu nu o cunosc şi care, cuţă siguran m ajut s -mi împlinesc Marea Oper . B rba i?ţă ă ă ă ă ă ţ Asta poate s fie un obstacol, c ci în documentul pe care l-ă ăam furat de la Nicolas Flamel este vorba de copii, de tineri cu sânge pur...

Nu se mai uit la ei. Se plimba meditând transfigurat,ă ar tând ca un nebun. Saitano sim i c se pr buşeşte înă ţ ă ă abisurile necunoscutului.

Mintea lui începu un nou joc al specula iilor teribile care îlţ împiedicau s aud rug min ile celor trei fereca i înă ă ă ţ ţ scaunele lor.

Aceştia îl supravegheau, tortura i de întrebarea: ce are deţ gând s fac . Încercar s -şi r spund c vor fi strangula iă ă ă ă ă ă ă ţ sau înjughia i. Bun! Dar la ce se gândeşte creatura asta aţ Infernului, st pânul întunericului? Ce orori, ce groz vii le maiă ă preg tea înainte de moarte? încercar s -şi aduc aminte deă ă ă ă poveştile însp imânt toare care circulau prin hanuri şi caseă ă de pierzanie, dar pe niciuna dintre ele nu o duser pân laă ă cap t într-atât îi tulbura mişcarea acestei fantome careă ap ruse lâng ei.ă ă

„Copii, se gândi Saitano, frem tând de orgoliu. Şi de ce,ă totuşi, s nu încerc? De ce s nu risc o experien în condi iiă ă ţă ţ mai grele? în dou -trei zile aş putea face ca aceşti b rba i să ă ţ ă

- 231 -

redevin copii. Da, pot s fac aşa ceva! Am probe! Amă ă v zut-o pe Laurence d'Ambrun întinerit cu doisprezece aniă ă numai pentru c i-am biciuit memoria. Pot s aduc memoriaă ă acestor b rba i, prin biciuirea amintirilor lor, la maximum deă ţ intensitate astfel încât s -i aduc în starea pe care o vreauă eu. Aşa cum am f cut cu Hardy de Passavant. Şi cine ară putea s -mi spun c , în acel moment, când amintirileă ă ă puternice vor trezi în ei senza ii identice cu cele de odinioarţ ă nu vor avea şi sânge identic cu cel pe care l-au avut alt dat ?"ă ă

Se opri din medita ie şi c zu într-un vis întunecat şiţ ă profund. Dup câteva ore bune, când se trezi, era aprins,ă ardea. Se apropie de cei trei care, crezând c le-a sunată ceasul, începur s urle:ă ă

— Înceta i odat şi asculta i-m ! strig Saitano.ţ ă ţ ă ăSe f cu linişte. Nu se mai auzea decât respira ia lor.ă ţ

Saitano relu :ă— Spunea i c sunte i b rba i. A i f cut bine c mi-a iţ ă ţ ă ţ ţ ă ă ţ

amintit, c ci eram pe punctul de a fi uitat acest lucru. Fi iă ţ linişti i! în trei zile din voi am s fac... copii!ţ ă

- 232 -