1

METODE SI TEHNICI IN ASISTENTA SOCIALA CURSUL 1

Metodologia asistentei sociale aspecte specifice

Asistena sociala ca disciplina academic este ncadrat n arealul disciplinelor socioumane,

ca urmare beneficiaz de un mixaj de teorii provenite din stiinele sociale clasice, dar si de o

metodologie proprie. Asadar, asistena sociala se bazeaza pe achiziiile teoretice si pe

instrumentarul de cercetare provenind din sociologie, antropologie, psihologie, dar asimileaza

selectiv si adapteaza metodele clasice la specificul domeniului, elaborand modele si strategii

proprii, eficiente n vederea interveniei.

Cunoasterea umana se realizeaza pe diferite ci. Problemele vieii cotidiene referitoare la

politica, medicina, economie, divertisment, sunt dezbatute in toate mediile sociale, rezultand

explicaii, predicii, convingeri, etc. Dupa Petru Ilu, cunoasterea comuna realizata la nivelul

constiinei comune, al bunului simt sau al simului comun se obine in mod spontan, fara o

cercetare sistematica si dupa metode stiinifice, ci pe baza practicii rutiniere, a culturii generale

obinute in scoala si in contextul activitailor de zi cu zi, al schimbului de informaii realizat la

locul de munca, in familie, in cadrul grupului de prieteni, in diverse organizaii, asociaii, etc.

Autorul precizeaza ca, acest tip de cunoastere este uneori utila si chiar suficienta, fiind direct

accesibila oamenilor obisnuii si avand drept caracteristici: familiaritatea, complexitatea,

flexibilitatea si subtilitatea.

Totusi, simul comun are limite i este supus erorilor in incercarile de a explica si intelege

realitaile din sfera socioumana, prin: subiectivitate, imprecizie si prevalena aparenei, in dauna

esenei fenomenelor analizate.

Petru Ilut, in Abordarea calitativa a socioumanului consemneaza o serie de limite si de

erori, frecvent detectabile, n constiina comuna:

1. La nivelul cunoasterii comune este frecvent ntlnit subiectivitatea (cliseele de gandire,

interese, aspiraii, valori), care poate deforma de la nceput coninutul informaional prin nsasi

percepia incorecta a realitaii. Funcioneaza printre altele, expunerea si filtrarea selectiva, adica

tendina ca, deliberat sau nu, oamenii sa expuna si sa reina mai mult informaiile care concorda cu

propriile pareri (crezuri) si sa le evite pe cele disonante. Un caz aparte al acestui fenomen l

reprezinta asa-numita viziune de tunel (alegerea unui element de detaliu si opacizarea tuturor

celorlalte, pentru a descrie si interpreta ntreaga situaie prin prisma elementului selectat).

Saltul de la o cunoastere sociala comuna la una stiinifica s-a produs si prin constituirea unor

metode de verificare (testare) a ipotezelor, a descrierilor si explicaiilor, n sens mai larg.

2. Chiar daca reprezentarile (percepiile) obinute la nivelul simului comun ar fi corecte si

pertinente, ele sunt ntotdeauna particulare, fiind rezultul unui anumit context. O eroare des ntalnita

2

n retoricile cotidiene consta n tendina oamenilor de a generaliza si de a absolutiza constatarile pe

marginea unei situaii specifice, la fenomenul ca atare (numita n literatura

american\overgeneralization); transformam, fara sa ne dam seama, caracteristicile unui fragment al

realitaii sociale imediate n caracteristici universale. De ex., ntr-o discuie despre constituirea si

consolidarea tinerei familii, nu de puine ori interlocutorii pretind ca stiu esenialul cu privire la

acest subiect pe baza propriilor lor experiene ori ale prietenilor si apropiailor, omiand sau

neglijand faptul ca aceste experiene sunt limitate. Cunoasterea stiinifica n domeniul

socioumanului nseamna cercetari sistematice, n care e cuprinsa de cele mai multe ori pe baza de

esantion, ntreaga populaie la care ea se refera.

3. Constiina comuna poate cadea relativ usor n pericolul de a nregistra doar legaturi

aparente (si de multe ori false) intre dimensiuni, factori, variabile. Astfel, ramanand tot n

perimetrul sociologiei familiei, studiile sistematice au stabilit ca ceea ce oamenii si cu precadere

tinerii numesc casatorii din dragoste dezinteresata se efectueaza, n fapt, preponderent, n baza

unor definite criterii sociale si trasaturi de personalitate, mai putin transparente constiintei cotidiene.

Abordarea stiinifica a fenomenelor socio-umane prin interpretari calitative de finee, pune n

lumina legaturi mai profunde, nesesizabile cu ochiul liber.

4. Reprezentarilor si constatarilor simului comun le lipseste n general precizia, exactitatea;

oricat ar fi de juste si patrunzatoare, ele sunt formulate n termeni vagi si nu se bazeaza pe numarare

si/sau masurare. De pilda, afirmatia Buna educaie a copiilor depinde foarte mult de colaborarea

scolii cu familia este, n principiu, adevarata, dar ea este vaga si puin operanta. Ar fi de stiut n ce

condiii are loc respectiva conlucrare, ce factori mai intervin, precum si masura n care un factor

depinde de celalalt si care este sensul relaiei de determinare.

In exprimari de tipul Majoritatea oamenilor cred ca... sau Cei mai muli oameni sunt

nemulumiti de... , eficiena pentru cunoasterea exacta a situaiei este aproape nula. Operaia de

numarare n cadrul unor anchete si sondaje ne permite sa facem afirmaii de genul: Cei care cred...

reprezinta X procente din populatia A...

5. Studiile de cunoastere sociala au identificat si sistematizat unele mecanisme si efecte

distorsionante mai specifice ale constiinei comune:

a. Efectul falsului consens, adica, indivizii au tendina de a se considera, n ce priveste

aciunile, judecaile si modul lor general de comportare, mult mai asemanatori cu semenii lor decat

sunt n realitate. Daca, de exemplu, 100 de subieci si exprima individual parerea despre pedeapsa

cu moartea, pe o scala cu 7 trepte, de la total mpotriva pana la total pentru si dupa aceea fiecare

n parte este ntrebat cati din cei 100 de subiecti chestionati au aceeasi parere cu a lui, majoritatea va

indica un numar mai mare decat cel rezultat din sondaj.

b. Efectul ncadrarii (frame) sau al cadrului de referinta, constand n aceea ca prejudecaile

si aprecierile noastre relativ la diferite obiecte, persoane, instituii si probleme sociale sunt afectate

3

n mare masura de felul si/sau cadrul n care este prezentata informatia referitoare la aceasta. Atunci

cand atributele pozitive sunt aduse n prim plan, evaluarile se afla la cote mai nalte decat invers.

Daca rezultatul comunicat al unei anchete aduce n fata aspectele pozitive ale unui produs, serviciu,

acest fapt va modifica structura raspunsurilor evaluative ale subiectilor.

Ca atare, se incearca in permanenta desprinderea de cunoasterea comuna, din dorinta de a

dobandi cat mai multa obiectivitate si exactitate in gestionarea socioumanului, prin perfectionarea si

diversificarea unui metodelor de cercetare. Prin rafinarea acestora se ajunge la o mai buna

intemeiere a teoriilor, la explicatii si predictii, care sa genereze la randul lor, solutii practice de

interventie.

Caracteristicile cunoasterii in domeniul socio-uman

Dupa Petru Ilut, principalele modalitati de cunostere cu aplicabilitate la domeniul socio-

umanului, sunt caracterizate de:

- unitatea dintre teoretic si empiric si coexistenta celor doua dimensiuni n oricare demers

cognitiv. Astfel, orice constructie teoretica are o minima baza factuala (de date empirice), dupa

cum, orice investigatie empirica presupune un minimum de teorie. De asemenea, ntre teoretic si

empiric exista un feed-back pozitiv: ipotezele, teoriile, ideile, n general, potenteaza cercetarea

concreta, iar constatarile empirice conduc la formularea de noi ipoteze, interpretari, teorii.

Termenul teoretic este mult mai cuprinzator decat cel de teorie, el incluzand existenta si

functionarea unor modele explicative, ipoteze, teorii, reflexii si interpretari asupra realului, in timp

ce prin empiric se intelege studierea realitatii concrete, culegerea de date efective (despre entitati

empirice si raporturile dintre ele) folosind observatia, experimentul, ancheta si alte metode prin care

cercetatorul poate intra n contact si prin care poate avea acces la acea parte din realitatea

socioumana care-l intereseaza;

- binomul conceptual obiectiv subiectiv; realitatea sociala este constituita din structuri,

forte si conditii obiective existente n afara constiintei si vointei individului, dar si dintr-o

componenta subiectiva. Factorii subiectivi sunt cei ce stau sub controlul actorului social

(trebuintele de baza si cele de ordin superior ale individului, dar si convingerile si conceptia sa

despre lume si viata, atasamentul fata de valorile general umane, etc.), iar cei obiectivi sunt factorii

ce scapa acestui control (o suma de norme, reguli si legi ca rezultate ale unei anumite vointe

politico-sociale, ale unor factori cu putere de decizie in societate);

- experimentul natural sau experimentul provocat?;

Metoda experimentala, presupune, n esenta, provocarea aparitiei si a variatiei unui fenomen

ntr-o situatie controlata. Se pot depista astfel relatii dintre diferiti factori si variabile. Deosebirile de

continut dintre studierea comportamentelor si interactiunilor umane n mediul natural de viata si n

unul provocat, n vivo sau n vitro, are consecinte metodologice profunde. Metodele

fundamentate pe raspunsuri provocate, adica experimentul, chestionarul, testul si interviul, au ca

4

dezavantaje faptul ca exista posibilitatea ca oamenii, plasati fiind n conditii artificiale, sa se

comporte altfel decat n contextele naturale. In experimentul de laborator, ntr-o cladire sau intr-o

camera speciala, nconjurati adesea de aparate, subiectii pot deveni suspiciosi si, n tot cazul, deplin

constienti ca participa la un experiment. Chestionarul sau interviul nestructurat presupune si el

artificialitate, dat fiind ca, datorita n principal efectului dezirabilitatii sociale, oamenii nu

ntotdeauna declara ganduri si comportamente reale. Metodele ce studiaza indivizii si actiunile lor n

conditiile naturale de viata (observatia, studiul de caz si partial analiza de retea si analiza

documentelor) au avantajul ca surprind comportamente reale, firesti, obisnuite, nedistorsionate de

provocarea investigationala. Totusi, chiar si n conditii de mediu social natural, atunci cand

subiectul se stie studiat, comportamentele sale pot suferi abateri de la firesc, obisnuit.

Ce este metodologia?

Asistenta sociala dispune de o metodologie specifica, ce cuprinde:

- teoriile de referinta ale domeniului (marile modele si strategii);

- metodele si tehnicile de cunoastere si interventie;

- procedeele de evaluare a realitatii empirice si de reconstructie teoretica a acesteia;

- procedeele de evaluare a eficientei interventiei realizate.

Metodologia asistentei sociale nu este asadar, o colectie sau un inventar de metode,

tehnici, procedee si instrumente (fie ele ordonate si integrate strategic), ci o constructie, o

combinatie logica a acestora, cu relevanta practica, dependenta de specificul obiectului de

studiu pe care si-l fixeaza cercetatorul si de supozitiile teoretice (premisele), de la care porneste

acesta, in demersul sau.

Profesorul Vasile Miftode, in lucrarea Tratat de metodologie sociologica, porneste de la

definirea principalelor concepte (metoda cale de urmat, tehnica mijloc de culegere a datelor,

procedeul modalitate de analiza a informatiilor) si realizeaza urmatoarea clasificare a metodelor,

in ordinea descrescatoare a importantei acestora:

I. Metodele de cercetare-actiune analiza institutionala, socioanaliza, psihodrama

(Lewis Moreno), training group, work group, dinamica de grup (Kurt Lewin), toate acestea avand ca

element comun, in opinia autorului, inclinatia catre schimbare, spre interventie si dinamizare a

faptelor sau fenomenelor vizate;

II. Metodele calitative sau dominant calitative- metoda biografica si a istoriei vietii,

intrevederea sau convorbirea, observatia participativa si descrierea fenomenologica, scenariile si

jocul de rol, tehnica monografica, introspectia si tehnicile proiective. Aceste tehnici, presupun

practicarea unor procedee specifice de analiza a datelor: analiza de continut calitativa, analiza

contextuala si situationala, analiza interactiunilor, analiza fenomenelor collective si a relatiilor, etc.

5

III. Metodele cantitative sau dominant cantitative- ancheta pe baza de chestionar,

sondajele de opinie, tehnica scalarii, tehnica testelor, analiza statistica bazata pe ancheta panel,

experimentele controlate, etc.

V. Miftode elaboreaza cateva principii menite sa clarifice demersul asistentului social, in a

alege, a combina si a utiliza in activitatea sa, cele mai potrivite tehnici si procedee de investigare si

de interventie:

1. Fenomenele sociale pot fi studiate si cunoscute cu adevarat doar prin abordarea celor

doua dimensiuni interdependente ale acestora cantitativa si calitativa;

2. Tehnicile, procedeele si instrumentele selectionate pentru a fi utilizate intr-o cercetare,

depind de natura faptelor sau a proceselor sociale vizate;

3. Nu exista tehnici universal valabile sau surse de informare care sa nu se relationeze cu

universul social vizat;

4. Orice constructie metodologica impune practicarea si experimentarea pe teren a unui set

de tehnici specifice domeniului avut in vedere, intr-o pondere adecvata (atat tehnici cantitative, cat

si tehnici calitative).

Ce este metoda?

Metoda definita in modul cel mai simplu, face diferenta dintre specialisti/experti si

oamenii obisnuiti, distinctia dintre profesionisti si amatori, indiferent de domeniul de activitate.

Metoda desemneaza calea urmata de ratiunea umana pentru a ajunge la cunoasterea sau

la demonstrarea unui adevar.

Metodele sunt caile generale alternative, pe care le parcurge subiectul cunoscator, in

incercarea de a intelege si explica realitatea, indiferent de continutul particular al acesteia.

Totodata, metodele desemneaza strategiile specifice unor stiinte sau unor domenii de cunoastere.

Metoda este un ansamblu de reguli sau de procedee destinate atingerii in cele mai bune

conditii (de timp, de efort si de cheltuieli), a unui obiectiv cum ar fi: adevarul, experienta,

verificarea, invatarea, etc. M. Grawitz, in Lexique de sciences sociales;

Metoda, d.p.d.v. filozofic desemneaza un ansamblu de operatii intelectuale, prin care o

disciplina cauta sa atinga o anumita finalitate, sa descopere sau sa probeze un adevar M.

Grawitz.

Pe langa metoda, in literatura de specialitate, se mai face referire la termenii de: tehnica,

procedeu, instrument, strategie.

Tehnicile sunt niste maniere/modalitati particulare de cunoastere si de actiune, ce pun in

joc elemente practice, concrete, adaptate unui scop precis si definit Loubet del Bayle, citat de

Bocancea. Tehnicile sunt formele concrete pe care le imbraca metodele, de ex. chestionarul, ghidul

de interviu, etc., impreuna cu demersul de operationalizare a conceptelor vizate. Este posibil ca una

si aceeasi metoda sa se realizeze prin tehnici diferite.

6

Procedeul este definit de Fl. Salajean, ca fiind modul in care sunt utilizate instrumentele de

investigare stiintifica. Procedeul mai poate fi privit ca o maniera de actiune, de utilizare a

instrumentelor de cercetare, care sunt practic, unelte materiale.

Instrumentul este un mijloc material, utilizat de cercetator pentru cunoasterea stiintifica a

fenomenelor sociale. Acesta poate imbraca o forma mai mult sau mai putin materiala, cu ajutorul

careia se capteaza informatia stiintifica. Instrumentul se interpune intre cercetator si realitatea

studiata (Rotariu, Ilut). Ex.: formularele tiparite pentru foaia de observatie, ghidul de interviu,

aparatura tehnica, etc.

Strategia este arta de a pune in relatie un ansamblu de factori resurse umane, materiale,

institutionale si maniera de organizare a acestora, in vederea atingerii scopurilor propuse.

Strategia este definita si selectata, in functie de metoda aleasa de catre cercetator, in demersul sau

stiintific. Strategiile sunt specifice unor stiinte sau unor domenii de cunoastere.

Relatiile existente intre concepte

Pornind de la metodele cele mai cunoscute in stiintele socioumane (observatia, ancheta,

experimentul, analiza documentelor, interviul), Septimiu Chelcea realizeaza o distinctie

ordonatoare a principalelor concepte:

Asistenta sociala in Franta, poate fi analizata din mai multe perspective. Potrivit Cristinei

de Robertis citata de Bocancea, se poate face referire la asistenta sociala in termeni de:

METODA

Ancheta

sociologica

TEHNICA

Chestionarul

PROCEDEUL de aplicare

Autoadministrarea

chestionarului

INSTRUMENTUL

Formularul tiparit

7

- acte profesionale (intervievarea clientului, vizita la domiciliu, intocmirea dosarelor

clientilor, initierea demersurilor de ajutorare);

- rol si functie a asistentului social (rol de informare, ajutorare, mediere, etc.)

- maniera de actiune (metodologia), modul de a actiona, de a proceda (atat in scopul

cunoasterii si evaluarii situatiei, cat si al interventiei) conform unei anumite ordini si urmand

anumite principii.

Autoarea remarca faptul ca, profesionistii din domeniul asistentei sociale din Franta, se

limiteaza doar la a sistematiza propria lor experienta practica, prin utilizarea exclusiva a demersului

pragmatic, delimitand ceea ce merge, de ceea ce nu da rezultatele scontate.

In literatura americana de specialitate intalnim urmatoarele conceptualizari (dupa G.

Neamtu):

- metoda este un mod sistematic de a proceda;

- metoda este un proces sistematic de ordonare a activitatilor pentru o performanta

viitoare (Schwartz);

- metoda este o activitate planificata cu sarcini realizate si scopuri atinse (Siporin);

- metoda este cadrul in care se desfasoara abilitatile asistentului social (Morales si

Sheafor).

Pe baza acestei clasificari, autorii americani fac distinctia intre diversele categorii de

profesionalizare a asistentilor sociali si anume:

- asistentii sociali generalisti (care utilizeaza in activitatea lor ceea ce se numeste

metoda generala, un ghid valabil pentru orice asistent social);

- asistentii sociali specialisti (practicanti), care utilizeaza metode particulare, in functie

de grupul-tinta, populatia vizata, dar si de obiectivele urmarite in interventie.

Metodele asistentei sociale americane, desemneaza tipuri specifice de interventie, a caror

eficacitate a fost deja probata de o intreaga traditie practica. Acestea sunt:

- social casework (acea orientare sau acel tip de practic utilizat de asistentul social n

sprijinirea preponderent psihologic a unui individ sau a unei familii)

- social group work (metoda ce const n ajutorarea unui grup de persoane constituit pe

criteriul comunitii de interese sau al confruntrii cu aceeai problem - ajutorarea vizeaz

dezvoltarea abilitilor de comunicare i integrare, promovarea unui nou sistem de valori ale vieii

comunitare, reorientarea energiilor grupului spre scopuri pozitive etc.) ;

- community organization (practica ajutorrii indivizilor, grupurilor i comunitilor

care locuiesc n aceeai arie geografic sau care se confrunt cu aceleai probleme, pentru a ajunge

la identificarea scopurilor i intereselor comune, mobilizarea resurselor n vederea realizrii

proiectelor de dezvoltare comunitar);

8

- administration, research, policy & planning in social work. Managementul, cercetarea,

politicile si planificarea in domeniul asistenei sociale (Barker, 1987, citat de Salajean).

Utilizarea metodelor si tehnicilor in managementul cazurilor sociale

Abordarea concreta a unui caz de catre asistentul social, presupune urmarea unui traseu

comun tuturor cazurilor din practica asistentei sociale, indifferent de specific, de domeniul abordat

sau de persoana vulnerabila (copilul, persoana cu nevoi speciale, adultul somer sau varstnicul aflat

in dificultate). In Manualul de bune practici in asistenta sociala comunitara elaborat de catre

organizatia World Vision, Romania, etapele managementului de caz sunt:

Data referirii (ziua n care se nregistreaz sesizarea, referirea sau transferul cazului de

ctre asistentul social n cadrul instituiei care ofer servicii sociale);

Evaluarea iniial (presupune o investigare sumar a situaiei cazului pentru a se

decide dac acesta face obiectul specificului instituiei care ofer servicii sociale i dac se

ncadreaz n criteriile acesteia de sprijin);

Data deschiderii cazului (este ziua n care asistentul social, mpreun cu supervizorul

su, decide deschiderea cazului n vederea instrumentrii i soluionrii acestuia);

Etapa de evaluare (presupune o investigare i analiz amnunit a tuturor elementelor

care sunt implicate n cazul instrumentat: clientul i mediul su de via, familia i sistemul acestuia

de relaii, factorii care au generat situaia problematic, resursele posibile pentru rezolvarea cazului,

etc.);

Data planului de intervenie/permanen (este ziua n care este conceput de ctre

asistentul social i aprobat de ctre supervizor planul de intervenie pentru cazul-familie sau planul

de permanen atunci cnd clientul este un copil);

Etapa de intervenie (presupune aciuni specifice de intervenie realizate de ctre

managerul de caz, precum i mobilizarea i implicarea tuturor resurselor umane, finaciare,

materiale, comunitare identificate de ctre acesta n vederea rezolvrii cazului prin ndeplinirea

obiectivelor planului de intevenie/permanen; pentru cazulcopil, trecerea de la etapa de

intervenie la cea de monitorizare se face n ziua prezentrii cazului n Comisia pentru Protecia

Copilului);

Etapa de monitorizare (presupune urmrirea i evaluarea permanent a situaiei

clientului pentru a se asigura starea de echilibru urmrit n rezolvarea cazului; asistentul social nu

intervine dect dac se modific date ale situaiei clientului sau intervin factori neprevzui care pot

afecta echilibrul realizat);

Data nchiderii cazului (este ziua n care asistentul social decide, prin consultare cu

supervizorul su, s ncheie orice implicare n cazul instrumentat; nchiderea cazului se poate realiza

fie conform planului de intervenie/permanen atunci cnd asistentul social i-a atins obiectivele

9

stabilite anterior, fie prin referire sau transfer ctre o alt instituie/alt serviciu social atunci cnd

situaia problematic nu poate fi rezolvat de instituia sau serviciul social n care s-a instrumentat

cazul pn la acel moment).

Pe tot parcursul managementului de caz, asistentul social utilizeaz o serie de metode,

tehnici i instrumente specifice tipului de caz sau etapei n care se afl cazul.

Exist tehnici care se utilizeaz doar n anumite etape ale instrumentrii cazului (grupul

de suport, consilierea etapa de intervenie) sau tehnici care sunt regsite pe tot parcursul cazului

(ntrevederea, interviul sau observaia). n general, fiecrei tehnici i corespunde un anumit

instrument (interviul ghid de interviu, observaia ghid de observaie, ntrevederea raportul de

ntrevedere, etc.) dar exist i instrumente realizate special de ctre asistentul social pentru o

anumit etapt a instrumentrii cazului (fia de deschidere a cazului, planul de intervenie, referatul

de situaie, etc.).

Etapele managementului de caz

1 Comisia pentru Protecia Copilului

Sursa: Manual de bune practici in asistenta sociala comunitara, Organizatia World Vision, Romania

Metode i tehnici Instrumente

1. Data referirii

Documentarea

Observaia ntrevederea

Convorbirea telefonic

Etapa de evaluare initiala

Fia iniial a cazului Ghidul de observaie Raportul de ntrevedere

2. Data deschiderii cazului

Documentarea

Observaia Convorbirea telefonic ntrevederea

Interviul de explorare

Genograma

Ecomapa

Etapa de evaluare

Fia de deschidere caz Fia de evaluare individual Istoricul social

Raportul de ntrevedere

Ghidul de interviu

Genograma

Ecomapa

Ancheta social

3. Data planului de intervenie / permanen

Convorbirea telefonic Observaia Interviul diagnostic

Interviul terapeutic

Analiza cmpului de fore Consilierea

Grupul de suport

Etapa de interventie

Planul de intervenie Planul de permanen Contractul cu clientul

Ghidul de interviu

Referatul de necesitate

Referatul de situaie Fia de supervizare caz Fia de supervizare a activitii

4. Prezentarea cazului n CPC1

(caz copil)

Observaia Interviul de explorare

ntrevederea

Convorbirea telefonic

Etapa de monitorizare

Ghidul de interviu

Raport de ntrevedere

Fia de supervizare a activitii Fia de nchidere caz

5. Data nchiderii cazului

10

Decizia utilizrii uneia sau alteia dintre tehnicile i instrumentele de evaluare i intervenie

aparie n exclusivitate asistentului social, n calitatea sa de manager de caz. Se recomanda ns, o

abordare profesionist i o ct mai complex pregtire a dosarului clientului, n vederea utilizrii

acestuia n relaie cu alte instituii i servicii cu atribuii n domeniu.

Metoda managementului de caz

(din GHID DE BUNA PRACTICA, proiect propus de CNASR, 2010)

Conform Colegiului Asistenilor Sociali din Romnia, etapele managementului de caz care

trebuie parcurse n vederea realizarii diagnozei sociale si a instrumentarii amanuntite si corecte

a cazurilor sociale, sunt:

1. Inregistrarea cazului (inregistrarea cazului in registru unic. Referirea cazului poate fi

facuta de catre: o institutie, o persoana, autozesizarea as.soc., cererea clientului ) ;

2. Evaluarea iniial a cazului (in aceasta etapa se va realiza evaluarea primara a cazului);

3. Deschiderea cazului (asistentul social, mpreun cu supervizorul decide deschiderea

cazului n vederea instrumentrii i soluionrii acestuia);

4. Evaluare detaliata a cazului ( in cadrul acestei etape are loc investigare/evaluare i

analiz detailata a cazului );

5. Proiectarea interventiei ( Elaborarea planului/programului de intervenie) ;

6. Intervenia pe caz (este etapa de punere in practica a obiectivelor i activitailor

prevazute in plan/programul de interventie )

7. Monitorizare implementarii obiectivelor si a rezultatelor obtinute (evaluarea

permanent a modului cum sunt ndeplinite obiectivele planului, realizarea de rapoarte lunare,

trimestriale, semestriale, anuale) ;

8. Supervizarea (supervizarea activitatii asistentului social care lucreaza pe caz );

9. Evaluarea finala si Inchiderea cazului (asistentul social decide, prin consultare cu

supervizorul su, s ncheie orice implicare n cazul instrumentat ) ;

10. Monitorizarea post servicii ( se realizeaza pe o perioada minim de trei luni );

11. Ghidul de interviu ;

12. Chestionar de masurare a gradului de satisfactie a beneficiarului (instrument elaborat de

echipa de implementare sub coordonarea managerului de caz);

13. Raport de supervizare. (instrument elaborat de catre supervizor in urma sedintei de

supervizare );

14. Raport de evaluare de etapa ( lunar, trimestrial, semestrial).

11

n viziunea CNASR, activitile desfurate n cadrul acestor etape se bazeaz pe principiile

abordrii individualizate i personalizate, precum i pe implicarea activ (consultare i participare)

a beneficiarului de servicii sociale. Profesionistii care intervin in managementul cazului sunt

managerul de caz si responsabilul de caz.

Managerul de caz este asistentul social care detine treapta de competenta profesionala

specialist sau principal, care, asigur coordonarea tuturor activitilor de asisten social si

participa la elaborarea i coordonarea activitilor de ntocmire i implementare a planului

individualizat de protecie pentru beneficiarii care se afla in sistemul de protectie rezidentiala.

Responsabilul de caz prevenire (RCP) este asistentul social care detine treapta de

competenta profesionala debutant sau practicant si care asigur coordonarea activitilor de

asisten social de tip preventiv (nu reparatoriu), contribuind la intocmirea si implementarea

planului de servicii pentru prevenirea institutionalizarii beneficiarilor de servicii sociale.

Tabelul de mai jos ilustreaza competentele asistentului social precum si metodele utilizate

de acesta, n functie de treapta profesionala detinut.

Treapta de competenta Modulul de formare

Asistent social debutant Genograma

Ecomapa

Interviul. Observatia

Asistent social practicant Genograma

Ecomapa

Interviul. Observatia

Analiza documentelor. Studiul de caz

Asistent social specialist Genograma

Ecomapa

Interviul. Observatia

Analiza documentelor. Studiul de caz

Management de caz

Consiliere

Advocacy / Empowerment

Asistent social principal Genograma

Ecomapa

Interviul. Observatia

Analiza documentelor. Studiul de caz

Management de caz

Consiliere / Supervizare

Competentele specifice fiecarei trepte profesionale i metodele utilizate n practic

(din GHID DE BUNA PRACTICA, proiect propus de CNASR, 2010)

12

Conform DGASPC Galai, instrumentele de utilizat de ctre asistentul social n primele etape ale

managementului de caz (n coloana din dreapta a tabelului), sunt :

INSTRUCTIUNE DE LUCRU PENTRU INSTRUMENTAREA CAZULUI DE CATRE

PERSONALUL BIROULUI EVALUARE INITIALA

ETAPE

Documente / acte

1. Identificarea cazului si inregistrarea lui

Fisa de consiliere / sesizare/cerere

Fisa de intrare a cazului

Fisa de iesire a cazului

2. Evaluarea iniiala

Ancheta social /

Raport de vizit /

Fi de convorbire telefonic /

Rapoarte de ntrevedere /

Raport de evaluare initiala

Raport de evaluare a nevoilor copilului

Genograma si ecomapa

A. Preluarea cazului si direcionarea ctre compartimentul corespunzator din cadrul DGASPC

Fia de deschidere a cazului (daca se constata ca

este caz de competenta DGASPC)

Rapoarte de informare asupra situaiei copilului si

familiei

Fisa de remitere a cazului ctre compartimentele

competente din cadrul DGASPC

B. Referirea cazului ctre alte instituii competente i rspuns ctre petent

Adrese de raspuns si directionare

Fisa de iesire caz

C. Raspuns catre petent si / sau inchidere (daca nu se confirma sesizarea )

Fisa de iesire caz