1-110 10
DESCRIPTION
1-110 10TRANSCRIPT
Dosarul nr. 1110/10 SENTINŢĂ
în numele Legii
05 august 2010 or. Făleşti
Judecătoria Făleşti, instanţa compusă din: Preşedintele şedinţei, judecător I P grefier N A cu participarea procurorului Oleg Ciumaş şi a apărătorului Boris Şobea, examinând în şedinţă de judecată publică, conform procedurii prin acord de recunoaștere a vinovăției, cauza penală de acuzare a cet. Rurac Natalia Filipp, născută la 01 ianuarie 1966, originară și locuitoare al s.Socii Noi, rnul Fălești, ucraineancă, cetăţeancă al Republicii Moldova, cu studii medii incomplete, neangajată în cîmpul muncii, nesupusă militar, necăsătorită, are la întreţinere doi copii minori, fără antecedente penale, nu a fost reţinută şi nici arestată preventiv, de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 147 Cod penal,
a constatat: Inculpata Rurac Natalia Filipp, la 15 iunie 2010, în jurul orei 2000 fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflînduse în gospodăria concubinului său Nizelschi Ivan, amplasată în s. Socii Noi, rul Făleşti imediat după naşterea la termen, în condiţii casnice a unui copil viabil, de gen masculin, aflînduse întro stare de tulburare psihică cu diminuarea discernămîntului, cauzată de naştere, a aruncat fătul întro groapă cu adîncimea de 0,6 m sub crengi cauzîndui în acest mod leziuni corporale sub formă de traumatizm cranio – cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care asociată cu neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii a dus la decesul copilului nou – născut. Fiind audiată în şedinţă de judecată, sub jurământ, conform prevederilor art. 506 Cod de procedură penală (CPP), inculpata Rurac Natalia Filipp a recunoscut vina integral şi a dat declaraţii care confirmă integral circumstanţele descrise mai sus (a se vedea procesulverbal al şedinţei de judecată). Dânsa sa căit sincer şi a rugat aplicarea unei pedepse mai blânde. Vina inculpatei este dovedită şi de probele administrate legal de organul de urmărire penală, inclusiv materialele cauzei şi anume: procesulverbal de cercetare la faţa locului din 15.06.2010, fiind examinată gospodăria lui Nizelschii Ivan, soldat cu depistarea cadavrului unui copil nounăscut (f.d. 1421). raportul de expertiză medicolegală a cadavrului nr. 77 din 16.06.2010, conform căruia cadavrul depistat în gospodăria lui Nizelschii Ivan aparţine unui copil nounăscut, de gen masculin, născut la termen, viabil. La cadavru a fost depistat traumatizm cranio cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care asociată cu lăsarea fără îngrijire a dus la decesul copilului (f.d. 2526) raportul de expertiză medicolegală psihiatrică nr. 194a2010 din 08.07.2010, conform căruia Rurac Natalia în timpul săvîrşirii infracţiunii incriminate dereglări psihotice temporare na manifestat, putea dirija cu acţiunile sale, fiind recunoscută responsabilă. La moment acesta de asemenea de maladii psihice nu suferă (f.d. 3132). Analizând probele descrise în ansamblul lor, instanţa conchide că fapta inculpatei este just calificată în baza art. 147 Cod penal, conform indicilor – omorul copilului nou – născut, săvîrşit imediat după naştere de către mama care se afla întro stare de tulburare psihică, cu diminuarea discernămîntului, cauzată de naştere. Această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani. Dat fiind faptul că cauza a fost examinată conform procedurii speciale prin acord de recunoaştere a vinovăţiei, care a fost acceptat de instanţă, potrivit art. 80 Cod penal, plafonul maxim al pedepsei cu închisoare se reduce de drept pentru inculpata Rurac Natalia Filipp cu o treime, adică pînă la 3 ani 4 luni. La stabilirea pedepsei inculpatei Rurac Natalia Filipp, instanţa conducânduse de prevederile art. 61 şi 75 C.P, ţine cont de următoarele împrejurări; inculpata este caractrerizată negativ de la locul de trai, a săvîrșit infracțiunea în stare de ebrietatae alcolică, nu se află la evidenţă la medicul narcolog şi psihiatru, anterior nu a fost trasă la răspundere penală; nu are antecedente penale, are la întreţinere doi copii minori şi consideră necesar de ai aplica pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3 ani. Avînd în vedere circumstanţele sus enunţate, instanţa de judecată conchide necesar şi echitabil de a suspenda condiţionat, cu un termen de probă cu durata de cinci ani, executarea pedepsei cu închisoare, ce va fi aplicată lui Rurac Natalia Filipp, potrivit art. 90 Cod penal, întrucît corectarea şi reeducarea ei este posibilă fără privarea de libertate. În baza celor expuse, conducânduse de art. 384, 385, 389, 392395, 397, 509 CPP, instanţa în numele Legii,
condamnă : Rurac Natalia Filipp se declară vinovată de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 147 Cod penal şi i se aplică pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea acesteia în penetenciar pentru femei. Potrivit art. 90 Cod penal, executarea pedepsei sub formă de închisoare se suspendă condiţionat, fixîndui lui Rurac Natalia Filipp un termen de probă cu o durată de 5 (cinci) ani. Măsura preventivă – obligarea de nepărăsire a localităţii – va înceta de drept la data intrării sentinţei în vigoare. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Făleşti. Pronunţată în şedinţă publică la 05 august 2010 Preşedintele şedinţei, judecător I P
Page 1 / 2

Page 2 / 2