1

1.10.2013

Somația europeană de plată.

Analiza unor probleme practice prin prisma dispozițiilor Noului Cod de

Procedură Civilă

Judecător dr. Gabriela Florescu,

formator Institutul Național al Magistraturii

I. Consideraţii introductive

1. Scopul Regulamentului nr.1896/20061 de instituire a procedurii europene de

somație de plată este de a accelera litigiile transfrontaliere referitoare la creanțele

pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene simplificate. De

asemenea, somația europeană de plată reprezintă un instrument uniform de

recuperare a unei categorii de creanțe, care garantează condiții identice creditorilor

și debitorilor de pe tot cuprinsul Uniunii.

Prin acest Regulament se realizează unele dintre obiectivele stabilite de

Uniunea Europeană în domeniul cooperării civile- parte a ,,spaţiului de libertate,

securitate şi justiţie”. Potrivit art.81 TFUE, Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în

materie civilă cu incidență transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoașterii

reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare. Cooperarea în materie civilă poate

include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege ale statelor

membre. Înscriindu-se în acest obiectiv, somația europeană de plată este o procedură

accesibilă și eficientă și se sprijină pe principiul recunoașterii reciproce a acesteia în

toate statele membre.

Standardizarea procedurilor și a documentelor, pe care le presupune somația

europeană de plată, determină eficiența acestia în realizarea scopului de a simplifica

litigiile transfrontaliere referitoare la recuperarea creanțelor bănești necontestate.

II. Domeniul de aplicare

a. Din punct de vedere temporal Regulamentul se aplică din data de 12

decembrie 2008, cu excepţia art. 28,29, 30 şi art.31, ce se aplică de la 12 iunie 2008.

b. Din punct de vedere teritorial, se aplică tuturor statelor membre, cu

excepția Danemarcei2.

1. JO L 399 din 30.12.2006, p. 1. 2 Potrivit Protocolului privind poziția Danemarcei anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene,

Danemarca nu paticipa la deciziile ce se încadrau în fostul Titlu al IV-lea al TCE ( actual Titlul V TFUE), în

2

c. Natura litigiului

2. Regulamentul se aplică numai litigiilor transfrontaliere, nu şi pentru

creanţele care au o natură pur internă. Acestea din urmă se vor putea recupera pe

cale rapidă prin intermediul procedurii interne din statele membre.

Majoritatea tărilor din Uniunea Europeană are reglementată în legislaţia

naţională procedura somaţiei de plată, însă aceasta este diferită, de la stat la stat3.

În România, procedura este reglementată sub titlul “Procedura ordonanței de

plată- art.1013-1024 din Noul Cod de procedură civilă”.4

Regulamentul definește noțiunea de litigiu transfrontalier ca fiind un litigiu în

care cel puțin una dintre părți are reședința obișnuită sau domiciliul în alt stat

membru decât cel al instanței sesizate (art. 3). Momentul la care se apreciază

caracterul transfrontalier este cel la care se introduce cererea de somație de plată.

Prin urmare, schimbarea reședinței obișnuite sau a domiciliului în timpul procedurii

nu are nicio influență asupra desfășurării acesteia în fața instanței sesizate.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă în conformitate cu dispozițiile art. 59

și 60 din Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competența judiciară,

recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială5.

Potrivit art. 59 din Regulamentul nr.44/2001, pentru a determina dacă o parte

are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, acestea

aplică legislația internă.

Dreptul civil român (art. 87 C.civ.), statuează că domiciliul persoanei fizice în

vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde acesta declară

că își are locuința principală. Potrivit art. 90 alin.1 C. Civ., dovada domiciliului se

face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. De asemenea, părțile unui act

juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării

obligațiilor născute din acel act (art. 97 C.civ.).

Regulamentul nr.44/2001 prevede că o societate sau altă persoană juridică are

domiciliul în locul unde aceasta are: sediul statutar, sau administrația centrală sau

centrul de afaceri (art.60) .

special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie civilă. Prin Protocolul nr.22 privind poziția

Danemarcei, anexat Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, acest stat și-a menținut poziția de a nu

participa la adoptarea măsurilor care intră sub incidența părții a treia ( Cooperarea judiciară în materie civilă) din

titlul V TFUE. 3 A se vedea, F.A.Moţiu, Opoziţia la somaţia europeană de plată, P.R., 3/2009, p. 67. De exemplu, Austria,

Portugalia şi Germania au implementat un sistem automat de emitere a somaţiei de plată care nu necestă

intervenţia unui judecător, ci numai a unor funcţionari judiciari (aceste sisteme stând şi la baza emiterii

Regulamentului nr.1896/2006). În alte state, (Franţa, Italia, Spania, Belgia ), somaţia de plată se emite numai de

un judecător. În Olanda nu există o asemenea procedură. Pentru o menţiune sintetică a reglementărilor somaţiei

de plată în statele membre ale Uniunii Europene, a se vedea şi I.Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată,

Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 25-26. 4 Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întarzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume

de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante ( M.Of

182/02.04.2013) face trimitere tot la dispozițiile art.1013-1024 NCPC referitoare ordonanța de plată. Această

lege transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 2011 privind

combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale (JO L48, 23.02.2011, p 1-10). 5 JO L 12,16.01.2001, p.1

3

Definiţia noțiunii de litigiu transfrontalier exclude folosirea Regulamentului în

ipoteza în care atât debitorul cât și creditorul au reședința obișnuită sau domiciliul în

statul membru al instanței sesizate. Însă, rezultă că este posibil ca un creditor din

afara Uniunii Europene să sesizeze o instanţă dintr-un stat membru, contra unui

pârât care îşi are sediul sau reşedinţa obişnuită într-un alt stat decât cel al instanţei

sesizate. În egală măsură, un creditor dintr-un stat membru poate uza de procedura

somaţiei europene de plată împotriva unui debitor care îşi are sediul sau reşedinţa

într-un stat terţ, în măsura în care jurisdicţia competentă este cea a unui alt stat

membru decât cel al reşedinței reclamantului.6

d. Natura creanţei

3. Pentru a deduce natura creanței pe care o presupune procedura somației

europene de plată, trebuie să coroborăm dispozițiile art.1, art.2 și art.4 din

Regulament.

Rezultă că somația europeană de plată poate fi utilizată pentru creanțe

pecuniare, necontestate, în materie civilă și comercială, de natură contractuală, care

sunt lichide și exigibile.

Regulamentul nu se aplică: în materie fiscală, vamală, administrativă; nu se

aplică nici în cereri în răspunderea statului pentru acțiuni sau omisiuni comise în

exercitarea puterii publice ( acta de jure imperii ).

Sunt excluse în mod expres pretențiile extracontractuale, cu excepția situațiilor

care au făcut obiectul unui acord între părți sau există o recunoaștere a datoriei sau

dacă se referă la creanțe lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui

bun. De asemenea, sunt excluse regimurile matrimoniale, testamentele, succesiunile,

falimentele, concordatele și alte proceduri similare, precum și asigurările sociale.

Regulamentul 1896/2006 nu este aplicabil nici creanțelor care reprezintă

obligații de întreținere, de exemplu în situaţia în care există un acord încheiat de părţi

de recunoaştere a creanței reprezentând obligaţia de întreţinere. Pentru executarea

acestor creanțe, începând cu data de 09.06.2011 se aplică Regulametul (CE) nr. 4/2009

al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea

hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere7, care conține prevederi

favorabile creditorilor întreținerii.

Raţiunea excluderii unor litigii de la aplicarea prevederilor Regulamentului

(de exemplu regimurile matrimoniale şi cele similare acestora) constă în aceea că în

astfel de procese, de regulă, instanţa trebuie să verifice din oficiu unele elemente de

fapt sau de drept, ceea ce ar excede procedurii somaţiei de plată.8

6 L. Cadiec, E. Jeuland, S. Amrani- Mekki (coord), Droit processuel civil de l’ Union Europeenne, Lexis Nexis,

Paris, 2011, p.253. 7 JO L 007, 10.01.2009, p.1

8 A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată. Doctrină şi jurisprudenţă, Bucureşti, ed.

C.H.Beck, 2006, p.82. Studiul conţine şi o analiză a proiectului (la acea vreme) Regulamentului privind

instituirea unei proceduri europene a injoncțiunii de plată.

4

Regulamentul nu definește noțiunea de creanță lichidă și exigibilă, de aceea

apreciem că în temeiul art. 26, în această privință se vor aplica normele de drept

național.

Astfel, potrivit art. 662 alin.3 NCPC creanța este lichidă atunci când obiectul ei

este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.

Potrivit alin.4 al aceluiași articol, creanța este exigibilă când obligația

debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului

de plată9. Codul civil asimilează cu o creanță exigibilă și situația debitorului care,

deși beneficiază de un termen de plată, este decăzut din acesta ( art.1417 NCC).

Definiția creanței necontestate nu se regăsește în Regulament, însă o definire a

acestor categorii de creanțe o găsim în art.3 din Regulamentul (CE) nr.805/2004 al

Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui titlu executoriu

european pentru creanțele necontestate.10 Astfel, o creanță se consideră necontestată,

alternativ:

- în cazul în care creditorul a recunoscut-o în mod expres acceptând-o

sau recurgând la o tranzacție care a fost aprobată de o instanță

judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în

cursul unei proceduri judiciare;

- în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu

normele statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare;

- în cazul în care debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în

cadrul unei ședințe de judecată privind această creanță după ce a

contestat-o inițial în cursul procedurii judiciare, cu condiția ca

atitudinea sa să fie asimilată unei recunoașteri tacite a creanței sau a

faptelor invocatede creditor în temeiul legislației statului membru de

origine,

- în cazul în care debitoul a recunoscut-o expres într-un act autentic.

În doctrină s-a exprimat opinia, pe care o împărtășim, că se pot folosi criteriile

stabilite de Regulamentul nr.805/2004 în analiza caracterului necontestat al unei

creanțe11.

III. Reguli de competenţă

a. Competența internațională

4. Potrivit art.6 din Regulament, prima verificare pe care trebuie să o facă

instanța în ceea ce privește competența sa este cea de drept internațional privat,

prevăzută de Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competența

9 Pentru un comentariu al acestor dispoziții a se vedea D.M.Gavriș, în G.Boroi, O.Spineanu Matei,A. Costanda,

C. Negrilă, V.Dănăilă ș.a., Noul Cod de Procedură Civilă, Comantariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, p.143-

144. 10

JO L 143, 30.04.2004, p.15 11

A se vedea C. Savu, Noua reglementare privind procedura europeană a somației de plată, R.R.D.C.

nr.3/2007, p 77-78

5

judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială12,

Criteriul general de competență stabilit de Regulamentul nr.44/2001 este determinat

de domiciliul pârâtului (art.2).

Norma de competență a instanței de la domiciliul pârâtului este completată în

art.5 de norme de competență speciale, din care, în contextul materiei analizate în

studiul de față reamintim următoarele:

- o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi

acționată în justiție în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în

care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată.

- în materie delictuală și cvasidelictuală o persoană care are domiciliul pe

teritoriul unui stat membru poate fi chemată în judecată în fața instanțelor de la

locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă13;

De asemenea, în materie de asigurări –asiguratul, deținătorul poliței de

asigurare sau beneficiarul asigurării are posibilitatea să sesizeze instanța de la

domiciliul acestuia, iar nu de la domiciliul asigurătorului ( art.9 alin.1 lit. b din

Regulamentul nr.44/2001);

Regulamentul nr.44/2001 acordă părților posibilitatea de a alege prin

convenție competența unei anumite instanțe de pe teritoriul unui stat membru

(art.23). Acordul privind alegerea instanței competente are ca efect faptul că

instanța aleasă dobândește competență exclusivă, iar acțiunea nu poate fi introdusă

în fața niciunei alte instanțe. Dacă totuși este sesizată o altă instanță decât cea aleasă

de părți aceasta poate deveni competentă prin înfățișarea pârâtului în fața sa.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a nuanțat aplicarea dispozițiilor art.6

din Regulamentul 1896/2006 privitoare la competența internațională. Astfel, în

hotărârea din data de 13.96.2013, Goldbet Sportwetten GmbH / Massimo

Sperindeo în cauza C-144/12, Curtea a statuat astfel : „Articolul 6 alineatul (1) din

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12

decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, coroborat cu

art.17 din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că o opoziție la somația

europeană de plată care nu conține o contestare a competenței instanței din statul

membru de origine nu poate fi considerată înfățișare, în sensul articolului 24 din

Regulamentul (CE) nr. 44/2001, și că împrejurarea că pârâtul a prezentat, în cadrul

opoziției pe care a formulat-o, motive referitoare la fondul cauzei este lipsită de

relevanță în această privință“.

Argumentele Curții au fost în sensul că atunci când pârâtul nu contestă

competența instanței care a pronunțat somația, pe calea opoziției, această din urmă

cerere nu poate să producă alte efecte decât cele care reies din art.17 alin.1 din

Regulamentul nr.1896/2006. Aceste efecte sunt încheierea procedurii de somație de

plată și trecerea automată a litigiului la procedura de drept comun, cu excepția

12

Pentru o analiză a regulilor de competență stabilite de Regulamentul nr. 44/2001 a se vedea, D.Lupașcu, D.

Ungureanu, Drept internațional privat, Ed. Universul juridic, București, 2012, p. 331-361. 13

Este vorba despre acele situații de excepție în care creanța care a rezultat din fapta delictuală s-a stabilit prin

acordul părților sau există o recunoaștere a datoriei de către debitor.

6

cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfîrșit în acest

caz. Curtea arată mai departe că o soluție contrară ar extinde efectele opoziției

dincolo de cele care sunt prevăzute de Regulamentul nr.1896/2006.

Prin derogare de la regulile de competenţă stabilite anterior, dacă dreptul de

creanță ce face obiectul litigiului se referă la un contract încheiat de un consumator

(pârât în cauză) în afara activității sale profesionale, competența aparține numai

instanțelor din statul membru în care pârâtul are domiciliul sau reședința

obișnuită ( art. 6 alin.2 Regulamentul nr.1896/2006).

Această regulă de competenţă este una de protecţie pentru consumator, care nu

trebuie să se deplaseze în alt stat membru dacă doreşte să formuleze opoziţie

împotriva somaţiei emise de instanţă.

În funcție de temeiul indicat de reclamant în cererea de somație de plată,

instanța va putea verifica dacă sunt întrunite condițiile pentru atragerea

competenței sale în temeiul regulilor menționate mai sus.

b. Competența de drept intern

5. După ce s-a stabilit competența instanțelor statului membru sesizat din

punct de vedere al dreptului Uniunii Europene, competența materială și teritorială a

acestora se determină potrivit dreptului intern. Potrivit art.29 din Regulament,

statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la instanţele competente

pentru emiterea unei somaţii europene de plată.14

În România, nu s-a adoptat un act normativ care să stabilească măsuri

necesare punerii în practică a Regulamentului, inclusiv instanțele competente în

materia somaţiei europene de plata, de aceea se vor aplica dispoziţiile de drept

comun.

Astfel, potrivit art 1015 NCPC (care reglementează competenţa în materia

ordonanţei de plată), creditorul poate introduce cererea la instanţa competentă

pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă15.

Fiind vorba despre cereri de plată a unor sume de bani, determinarea

competenței ratione materiae se realizează în funcție de criteriul valoric. Astfel, cererile

de până la 200.000 lei inclusiv urmează a fi adresate judecătoriei (art.94 NCPC), iar

pentru cererile cu valoare superioară acestei sume, creditorul urmează a sesiza

tribunalul (art.95 NCPC). La stabilirea competenței sale instanța va avea în vedere și

dispozițiile art. 98 și 101 NCPC.

14

Comunicările statelor membre pentru informarea publicului şi a mediilor profesionale în ceea ce priveşte

aplicarea Regulamentului se regăsesc în Atlasul judiciar în materie civilă şi comercială-

http//ec.europa.eu/justice-home/judicialatlascivil/html/index.ro.htm. 15

Pentru un comentariu cu privire la ordonanța de plată în Noul Cod de procedură civilă, a se vedea, A.

Costanda, în G. Boroi, O. Spineanu Matei, A. Costanda, C. Negrilă, V. Dănăilă ș.a., Noul Cod de procedură

civilă- Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 603-622.

7

Competența teritorială se stabilește potrivit dispozițiilor art.107 NCPC,

respectiv potrivit art. 113 NCPC.

O problemă practică s-ar putea ivi în legătură cu nerespectarea regulilor de

competență internă.

Regulamentul nu conţine prevederi decât cu privire la nerespectarea

competenţei internaţionale a instanţelor statelor membre nu şi în privința încălcării

competenței materiale și teritoriale de drept intern. Astfel, Regulamentul stabilește că

cererea va fi respinsă, printre altele, pentru nerespectarea art.6 care se referă la

competența internațională16.

Potrivit art. 26 din Regulamentul 1896/2006, orice aspect de procedură care nu

este reglementat în mod expres prin acest act este reglementat de legislația națională.

În consecință, în situația în care reclamantul a depus cererea la o instanță

necompetentă material, aceasta nu va respinge somația, ci aplicând regulile de drept

intern, va invoca din oficiu la primul termen, excepția de necompetență materială și

va declina cererea în favoarea instanței competente, printr-o hotărâre definitivă

(art.130-132 NCPC.)17.

Dacă reclamantul a depus cererea la o instanță necompetentă teritorial

instanţa nu va putea invoca excepția de necompetență teritorială ( art. 130 alin.4

NCPC ) şi va trebui să soluţioneze cererea. Soluția se întemeiază pe argumentul că în

materia acțiunii în pretenții, competența teritorială nu este de ordine publică, ci este

de ordine privată, astfel încât aceasta ar putea fi invocată numai de pârat prin

întâmpinare. Însă în cazul somației europene de plată, pârâtul nu este înștiințat ințial

despre cerere, astfel încât acesta nu depune întâmpinare, iar în conformitate cu art.

130 alin.4 NCPC, reclamantul care a introdus cererea la o instanță necompetentă nu

va putea cere declararea necompetenței.

IV. Procedura emiterii somației de plată. Cererea de somație

europeană de plată. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa

a. Precizări prealabile

6. Regulamentul 1896/2006 conține dispoziții cu privire la procedura în fața

instanței până la emiterea somației, iar aceste reguli sunt obligatorii. Mai mult, art. 12

alin.1 din Regulament prevede că instanța emite somația europeană de plată în cel

mai scurt termen și în principiu în termen de 30 de zile de la introducerea cererii.

16

Potrivit art.6 alin.1, în sensul aplicării regulamentului, competența se determină în conformitate cu normele de

drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr.44/2001. 17

Pentru opinia potrivit căreia cererea de emitere a somaţiei europene de plată va fi respinsă şi în situaţia în care

instanţa competentă este o altă instanţă din România, a se vedea, L.N.Pârvu, Procedurile soluţionării cererilor în

legătură cu somaţia europeană de plată, în Dreptul nr.4/2009, p.152-153.

8

De aceea, regulile stabilite de Noul Cod de Procedură Civilă în art.1013 şi urm.

cu privire la etapa premergătoare emiterii ordonanţei nu sunt aplicabile în materia

somației europene. Astfel, în privinţa somaţiei europene de plată nu se va aplica art.

1014 NCPC cu privire la notificarea debitorului prin intermediul executorului

judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de

primire și prin care i se va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15

zile18.

De asemenea, instanţa va soluţiona cererea de somaţie fără citarea părţilor şi

fără depunerea întâmpinării prevăzute de art. 1018 NCPC.

Revenind la somația europeană de plată, Regulamentul stabilește că în

calculul termenului de 30 de zile pentru emiterea acesteia, nu este cuprins și

termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea (art.

12). De aici putem trage concluzia că singurele comunicări admise înainte de

emiterea somației sunt cele dintre instanță și reclamant cu privire la completarea sau

modificarea cererii, care sunt prevăzute de art. 9 și 10 din Regulament.

Un alt argument ar fi acela că scopul urmărit prin Regulamentul nr.1896/2006,

de a simplifica, accelera și reduce costurile în litigiile transfrontaliere privind

creanțele pecuniare necontestate nu poate fi înfăptuit decât prin eliminarea unor

etape ale procedurii de drept comun. De asemenea, Regulamentul prevede expres că

formularul de cerere (în copie) se comunică pârâtului, odată cu somația (art. 12

alin.2), procedură care diferă de reglementarea națională a ordonanței de plată, care

dispune că aceasta se soluționează cu citarea părților, iar întâmpinarea este

obligatorie (art.1018 NCPC).

b. Formularea cererii

7. Chiar dacă litigiul este transfrontalier și poartă asupra unei creanțe lichide și

exigibile, Regulamentul nr.1896/2006 nu este aplicabil obligatoriu pentru recuperarea

creanței. Opțiunea aparține creditorului, care, potrivit art.1 alin.2 din Regulament,

poate recurge la o altă procedură, prevăzută de dreptul Uniunii Europene sau de

legislația națională a unui stat membru.

Procedura somației europene de plată este una formalistă, de aceea diferitele

acte procedurale pe care le presupune fac obiectul formularelor anexate la

Regulament.

Această standardizare a procedurii este o facilitate acordată părților, care

garantează circulația somațiilor indiferent de limba utilizată în completarea

18

Potrivit articolului menționat, creditorul îi va comunica debitorului prin intermediul executorului judecătoresc

sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în

vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Dacă debitorul nu platește în

termenul de 15 zile, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată (art. 1015 NCPC). Atât timp

cât Regulamentul nr. 1896/2006 nu prevede nicio procedură prealabilă introducerii cererii și nu face trimitere la

dreptul național al statelor membre în această materie, procedura prevăzută de art. 1014 NCPC nu se va aplica și

somației europene de plată.

9

formularelor. Trebuie menționat că utilizarea formularelor prevăzute de Regulament

este obligatorie.

În cadrul acestor formulare standardizate, vom analiza mai întâi cererea de

somație de plată- formularul tip A (Anexa 1).

Cererea poate fi introdusă fie de un creditor, fie de mai mulți, împotriva

unuia sau a mai multor debitori.

Aceasta va putea fi depusă pe suport de hârtie sau prin orice mijloc de

comunicare acceptat de statul membru de origine. Regulamentul nu precizează nimic

privind limba în care trebuie completat formularul19.

În România, potrivit informațiilor de pe Atlasul judiciar civil, limba în care

trebuie completată cererea este limba română.

În ipoteza în care reclamantul care are reşedinţa obişnuită sau sediul în alt stat

membru completează formularul în altă limbă decât româna, instanţa poate acorda

un termen rezonabil în vederea traducerii acestuia, făcând astfel aplicarea art. 9 din

Regulament.

Dacă în termenul astfel acordat reclamantul nu trimite formularul tradus,

instanţa poate respinge cererea în temeiul art.11 alin.1 lit.c din Regulamentul

nr.1896/2006.

c. Mențiuni obligatorii

8. Potrivit dispozițiilor art.7 din Regulament cererea de somație europeană de

plată trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele şi adresele părţilor

implicate, a reprezentanţilor (dacă este cazul) şi a instanţei sesizate; valoarea

pretenţiior, respectiv creanţa principală şi după caz, dobânda, penalizările

contractuale şi alte costuri; în cazul dobânzilor, rata dobânzii şi perioada de timp

pentru care este cerută, dacă legislaţia ţării de origine20 nu prevede că se calculează

automat, adăugându-se la creanţa principală.

De asemenea, cererea trebuie să menţioneze cauza acţiunii21, inclusiv

descrierea circumstanţelor invocate ca temei al creanţei şi după caz, al dobânzii

cerute; descrierea elementelor de probă în sprijinul creanţei; temeiul competenţei

19

Aceste informații cu privire la limba acceptată de statele membre pentru completarea formularelor le putem

găsi pe Atlasul judiciar civil http//ec.europa.eu/justice-home/judicialatlascivil/html/index.ro.htm la

„Comunicările statelor membre”. 20

În România, în materia somației europene de plată, dobânda se determină în conformitate cu dispozițiile art.

1017 NCPC. 21

Cauza acţiunii poate fi, de exemplu un contract de vânzare cumpărare, un contract de locaţiune, de prestări

servicii sau un contract de construire, de asigurare, un împrumut sau o obligaţie necontractuală care a făcut

obiectul unui acord între părţi sau al unei recunoaşteri de datorie.

10

(este vorba de competența internațională prevăzută de Regulamentul nr.44/2001)22;

caracterul transfrontalier al litigiului23.

Împreună cu cererea de somație, reclamantul nu trebuie să depună și alte

înscrisuri, deoarece din dispozițiile Regulamentului rezultă că acesta trebuie numai

să descrie probele, să le evoce, nu să le administreze24.

Regulamentul prevede că reprezentarea de către un avocat sau licențiat în

științe juridice nu este obligatorie ( art.24).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut posibilitatea să interpreteze

dispozițiile art.7 din Regulamentul nr. 1896/2006, în cadrul unei cereri de decizie

preliminară formulată de o instanță din Polonia25.

La data de 23 02.2011, doamna Szyrocka, cu domiciliul în Polonia, a introdus

la instanța de trimitere o cerere de somație de plată împotriva SiGer Technologie

GmbH cu sediul în Germania. Cu ocazia examinării cererii, instanța de trimitere a

constatat că aceasta nu îndeplinea anumite condiții de formă prevăzute de dreptul

polonez și în special nu preciza, astfel cum impunea dreptul național valoarea

obiectului litigiului în monedă poloneză în vederea calculării cheltuielilor de

judecată. Reiese din dosar că doamna Szyrocka a indicat în formularul de cerere de

somație europeaană de plată suma creanței principale în euro.

În aceste condiții, Sad Okregowy we Wroclawiu ( instanța de trimitere) a

solicitat Curții să răspundă, printre altele, dacă art.7 din Regulamentul nr.1896/2006

trebuie interptretat în sensul că reglementează în mod exhaustiv toate condițiile pe

care trebuie să le îndeplinească o cerere de somație europeană de plată sau în sensul

că stabilește doar cerințele minime pentru o astfel de cerere, iar în ceea ce privește

aspectele nereglementate prin această dispoziție se vor aplica normele de drept

național?

Redăm în continuare argumentele Curții, deoarece oferă o viziune clară

asupra modului în care trebuie analizată aplicarea Regulamentului nr.1896/2006 în

raport cu dispozițiile de drept național din fiecare stat membru:

26 „Trebuie amintit că articolul 7 din regulamentul menționat cuprinde o serie de cerințe

privind conținutul și forma unei cereri de somație europeană de plată. Astfel, el stabilește,

între altele, condiția introducerii unei astfel de cereri prin intermediul unui formular tip,

elementele constitutive ale acesteia, declarația solicitantului privind exactitatea

informațiilor prezentate în această cerere, posibilitatea ca el să se opună trecerii la

procedura civilă ordinară, precum și modalitățile de semnare a cererii menționate.

22

Potrivit rubricilor formularului tip A, temeiul competenţei poate fi determinat de una din următoarele

împrejurări: domiciliul pârâtului; în aspectele legate de asigurări, domiciliul titularului poliţei; locul executării

obligaţiei în cauză; locul producerii faptului cauzator de prejudicii; sediul trustului etc.. 23

Potrivit instrucţiunilor de completare a formularului, care se regăsesc în anexa la Regulament, pentru a putea

beneficiu de procedura europeană a somaţiei de plată este necesar să se indice cel puţin două state diferite în

căsuţele acestei rubrici. 24

Spre deosebire de somația europeană de plată, în dreptul intern, art. 1016 alin.2 NCPC prevede că la cererea

de ordonanță de plată se anexează înscrisurile care atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri

doveditoare ale acesteia, inclusiv dovada comunicării somației prevăzute de art.1014 alin.1 NCPC. 25

CJUE, hot. din 13.12.2012, Iwona Szyrocka împotriva SiGer Technologie GmbH, C- 215/11, nep. în Rep.

11

27 Trebuie să se constate că din cuprinsul articolului menționat nu reiese niciun element

care să permită să se ajungă la concluzia că, în ceea ce privește cererea de somație

europeană de plată, statele membre ar rămâne libere să impună condiții suplimentare,

prevăzute de dreptul lor național.

28 Astfel, după cum reiese cu claritate de la articolul 7 alineatul (2) litera (c) și alineatele

(3), (5) și (6) din Regulamentul nr. 1896/2006, atunci când această dispoziție autorizează

statele membre să reglementeze prin dreptul lor național anumite aspecte specifice ale

cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de somație europeană de plată, ea

prevede expres aceasta. În schimb, nicio altă trimitere expresă sau implicită care

autorizează în general impunerea unor condiții suplimentare, prevăzute de dreptul

național al statelor membre, nu figurează la acest articol.

29 În continuare, această interpretare literală este confirmată de economia

Regulamentului nr. 1896/2006. În această privință, trebuie subliniat, pe de o parte, astfel

cum reiese din considerentul (16) al acestui regulament, că instanța sesizată nu trebuie să

examineze cererea de somație europeană de plată decât pe baza informațiilor cuprinse în

aceasta. Pe de altă parte, articolele 2-4 și 6 din regulamentul menționat, care aduc

precizări cu privire la anumite condiții aplicabile în cazul emiterii somației europene de

plată, nu prevăd nicio posibilitate de a impune condiții suplimentare pe baza dreptului

național al statelor membre. În plus, potrivit articolului 11 alineatul (1) litera (a) din

același regulament, numai nerespectarea condițiilor enunțate la articolele 2-4, 6 și 7 din

acesta determină respingerea cererii de somație europeană de plată.

30 În cele din urmă, este necesar să se amintească, astfel cum reiese de la articolul 1

alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1896/2006, că acesta are drept obiect în

special simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare

la creanțele pecuniare necontestate. Astfel cum se precizează în considerentele (8), (10) și

(29) ale regulamentului menționat, acesta, deși nu înlocuiește și nici nu armonizează

mecanismele de recuperare a creanțelor necontestate existente în temeiul legislației

naționale, instituie, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, un instrument uniform de

recuperare a acestor creanțe care să garanteze condiții identice creditorilor și debitorilor pe

tot cuprinsul Uniunii.

31 Or, obiectivul menționat ar fi periclitat dacă statele membre ar putea prevedea în

legislațiile lor naționale, în mod general, cerințe suplimentare care trebuie îndeplinite de

cererea de somație europeană de plată. Astfel, aceste cerințe ar conduce nu numai la

impunerea unor condiții neunitare ale acestei cereri în state membre diferite, ci ar conduce

și la creșterea complexității, a duratei și a costurilor procedurii de somație europeană de

plată”.

Aplicând principiile enunțate mai sus, Curtea Europeană de Justiție a

continuat menționând că instanța națională rămâne, în principiu, liberă să obțină

informații privind valoarea obiectului litigiului potrivit modalităților prevăzute de

dreptul său național, cu condiția ca normele de procedură legate de determinarea

cheltuielilor de judecată să nu determine nici o prelungire excesivă a procedurii

12

europene de somație de plată, nici respingerea cererii de somație europeană de

plată.

Concluzia Curții a fost aceea că „art.7 din Regulamentul nr. 1896/2007 trebuie

interpretat în sensul că reglementează în mod exhaustiv condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească cererea de somație europeană de plată”.

În argumentarea acestei concluzii, așa cum rezultă de mai sus, Curtea de

Justiție a utilizat interpretarea literală a art.7 din Regulament. De asemenea un alt

argument care justifică regula esențială stabilită de Curte este extrasă din finalitatea

urmărită de Regulamentul nr.1896/2006: simplificarea, accelerarea și reducerea

costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate.

Aceste obiective nu trebuie puse în pericol prin lăsarea posibilității statelor membre

de a adăuga prin legislația nețională, cerințe suplimentare pentru somația

europeană de plată.

Revenind la mențiunile cererii de somație europeană de plată, reclamantul

trebuie să declare că după cunoștința sa, informațiile furnizate sunt exacte și că orice

declarație falsă intenționată riscă să atragă sancțiunile prevăzute de legea statului

membru de origine.

De asemenea, odată cu cererea, reclamantul poate depune în anexă o

declarație că refuză preschimbarea acțiunii într-o procedură ordinară, în sensul art.17

din regulament, în ipoteza în care pârâtul contestă creanța.

Această declarație poate fi depusă și ulterior, dar nu mai târziu de data

pronunțarii somației.

Cererea trebuie să fie semnată de reclamat sau de reprezentantul acestuia.

Semnătura poate fi şi electronică, în conformitate cu art.2 alin.2 din Directiva

nr.1999/93/CE a Parlamentului european și a Consiliului privind un cadru comunitar

pentru semnăturile electronice26.

d. Examinarea cererii

9. Procedura somației europene de plată în această primă fază nu este

contradictorie.

Instanța sesizată, după stabilirea competenței va verifica în cel mai scurt

termen, bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2-4, art. 6 și 7 și dacă cererea apare ca întemeiată.

Aceste verificări sunt sumare, Regulamentul prevăzând că se pot face și în

sistem computerizat. Caracterul automat al verificării este posibil, deoarece

formularul se completează cu ajutorul codurilor prevăzute de Anexa la Regulament.

Instanța nu se poate întemeia decât pe afirmațiile creditorului, care nu

furnizează și dovezile justificative. Spre deosebire de somația europeană de plată, în

materia ordonanței de plată din dreptul intern, creditorul trebuie să anexeze la cerere

26

JO L 13, 19.1.2000, p.12.

13

înscrisurile care atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare

ale acesteia (art.1016 alin.2 NCPC).

Motivarea reclamantului, în cazul somației europene, trebuie să se

subordoneze rubricilor formularului standardizat, astfel încât acesta nu are libertatea

de a menționa situația de fapt și de drept, așa cum dorește. În esenţă, motivele

trebuie să releve legătura juridică dintre părţi, justificarea creanţei şi a valorii ei,

precum şi legătura dintre creanţă şi elementele de probă descrise27.

Probele nefiind atașate la cerere, ci descrise în formular, fără administrarea lor,

controlul instanței rămâne unul minim.

e. Posibilitatea completării sau modificării cererii de către reclamant

10. În cazul în care reclamantul a completat greșit cererea, instanța poate

acorda acestuia un termen pentru rectificare, cu excepția cazului în care apreciază că

somația este vădit nefondată sau inadmisibilă.

În acest scop, instanța completează formularul tip B- din Anexa 2 a

Regulamentului.

Termenul acordat de instanţă trebuie să aibă în vedere circumstanțele cauzei şi

se va stabili astfel încât să permită reclamantului să răspundă solicitărilor de

completare sau rectificare.

În ipoteza în care cererea îndeplinește parțial condițiile pentru emiterea

somației, instanța va informa reclamantul cu privire la acest fapt, utilizând

formularul tip C din Anexa III la Regulament. Reclamantul este invitat să accepte sau

să refuze o propunere de somație europeană de plată pentru suma stabilită de

instanță și este informat cu privire la consecințele deciziei sale.

Reclamantul va răspunde completând formularul C, pe care îl va comunica

instanței.

Dacă va accepta poziția instanței, aceasta va emite somația, în conformitate cu

art.12 din Regulament, pentru partea de cerere care a fost acceptată de reclamant. În

cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit sau refuză

propunerea instanței, aceasta va respinge în întregime cererea de somație de plată.

f. Respingerea cererii

11. Potrivit art. 11 din Regulament instanța poate respinge cererea în

următoarele situații:

a. dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2- 4, art. 6 și 7;

b. cererea este vădit nefondată;

c. reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit de instanță în

temeiul art.9 alin2;

27

A se vedea I. Deleanu, Gh. Buta, op cit., p. 84; a se vedea și D.Lupașcu, D. Ungureanu, Drept internațional

privat, Ed. Universul juridic, București, 2012, p.375.

14

d. reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță

sau refuză propunerea instanței, în temeiul art. 10.

Reclamantul va fi informat cu privire la motivele de respingere utilizându-se

formularul D.

Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că somația va fi respinsă, printre

altele, dacă obiectul acesteia nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului.

Astfel se va proceda în situația în care creanța nu este civilă sau comercială, ci

este de natura celor excluse expres de art.2 din Regulament.

Cererea de emitere a somaţiei va fi respinsă şi în ipoteza în care litigiul este

pur intern, neavând niciun element transfrontalier, în sensul art.3.

Aceeaşi va fi soluţia instanţei şi în ipotezele în care creanța nu este lichidă și

exigibilă (art.4) sau nu s-a respectat competenţa internaţională stabilită de art.6 din

Regulament.

Un alt motiv de respingere a somației rezultă din caracterul vădit nefondat al

cererii. După verificarea competenței, instanța, încă de la început va verifica și

temeinicia cererii, pentru a respinge cererile vădit nefondate sau inadmisibile,

necesitate determinată de obiectivul celerității procedurii28.

Văzând acest motiv de respingere, putem concluziona că examinarea cererii

nu este pur formală. Caracterul vădit nefondat ar putea rezulta din mențiunile

reclamantului din formular privind cauza creanței sau din contradicțiile dintre

diferite rubrici completate.

Instanţa urmează să respingă cererea şi în ipoteza în care reclamantul nu

respectă dispoziţiile art.7 privind elementele cererii de somaţie europeană de plată.

De exemplu, se va respinge cererea pentru lipsa semnăturii reclamantului sau a

reprezentantului acestuia. Aceeași va fi soluția pentru absența oricărui element pe

care reclamantul trebuia să-l menționeze în cerere.

Hotărârea de respingere a cererii de somație de plată este transmisă

reclamantului.

Potrivit Regulamentului respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs

(art.11 alin.2).

Apreciem că dispoziţia de mai sus trebuie interpretată în sensul că respingerea

somaţiei nu este supusă niciunei căi de atac, aceasta fiind în concordanță cu

obiectivul celerității stabilit de Regulament.

De asemenea, hotărârea de respingere a somației nu are autoritate de lucru

judecat, deoarece reclamantul poate introduce o nouă cerere de somație pentru

aceeași creanță sau poate depune orice altă cerere prevăzută de legislația națională

(art.11 alin.3 din Regulament).

g. Emiterea somației europene de plată

28

Ase vedea C.Savu, op. cit., p.87

15

12. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.8 din Regulament,

instanța va emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen- în principiu în

30 zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din Anexa 5.

Termenul de 30 de zile este de recomandare, iar la calculul său nu este

cuprinsă și perioada acordată reclamantului pentru completarea, rectificarea sau

modificarea cererii (art.12).

Somația europeană de plată cuprinde mențiuni privind creanța pe care trebuie

s-o plătească pârâtul, moneda, penalitățile prevăzute în contract, cheltuielile de

judecată și dobânzile acestor sume.

În privința dobânzilor, CJUE a stabilit că ,, art.4 și art.7 alin.2 lit. c din

Regulamentul nr.1896/2006 trebuie interpretat în sensul că nu se opun ca reclamantul să

solicite în cadrul cererii de somație europeană de plată dobânzile pentru perioada dintre data

exigibilității lor și data plății creanței principale”29.

În acest context, Curtea de Justiție a statuat în hotărârea menționată că

„instanța națională rămâne liberă să aleagă modalitățile concrete de a completa formularul de

somație europeană de plată care figurează în Anexa V la Regulamentul nr.1896/2006 în

măsura în care formularul astfel completat permite pârâtului, pe de o parte, să înțeleagă fără

niciun dubiu decizia potrivit căreia trebuie să plătească dobânzile scadente până la data plății

capitalului și pe de altă parte să identifice clar rata dobânzii, precum și data începând de la

care se solicită aceste dobânzi”.

Prin urmare, instanța națională are o libertate limitată în ceea ce privește

formula aleasă pentru individualizarea dobânzii, deoarece trebuie să evidențieze

obligatoriu informațiile menționate de Curte în hotărârea de mai sus.

h. Cheltuielile de judecată

13. Potrivit art.25 alin.1 din Regulament, suma cheltuielilor de judecată

aferente unei proceduri europene a somației de plată și procedurii civile de drept

comun care urmează în cazul unei opoziții la somația europeană de plată într-un stat

membru nu este mai mare decât cheltuielile de judecată generate de o procedură

civilă de drept comun, neprecedată de somația europeană de plată în statul membru

respectiv.

Alineatul al doilea al aceluiași articol dispune că în sensul Regulamentului

cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile și taxele care urmează să fie achitate

instanței, a căror valoare este stabilită în conformitate cu legislația națională.

În interpretarea acestor dispoziții, Curtea de Justiție a stabilit că în temeiul

art.25 din Regulamentul nr.1896/2006 și sub rezerva condițiilor menționate la acest articol,

instanța națională păstrează libertatea de a determina valoarea cheltuielilor de judecată

potrivit modalităților prevăzute de dreptul său național, cu condiția ca aceste modalități să nu

fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului său intern

29

CJUE, hot. din data de 13.12.2012, Iwon Szyroka c. Si Ger Technologie GmbH, C-215/11, nep. în Repertoriu

16

și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de

dreptul Uniunii30.

Față de această argumentare, trebuie să reamintim că încă de la începutul

jurisprudenței sale CJUE a scos în evidență principiul autonomiei procedurale

naționale în domeniul remediilor legale, conform căruia dreptul UE trebuie aplicat la

nivel intern în conformitate cu procedurile și regulile stabilite de dreptul național31.

De asemenea, Curtea a statuat că dreptul Uniunii nu impune instanțelor naționale să

creeze remedii legale noi.32

Principiul autonomiei procedurale naționale include două cerințe: procedurile

și regulile naționale să se aplice drepturilor care decurg din dreptul național și din

dreptul Uniunii în același fel (echivalența) și să nu facă imposibilă în practică

exercitarea drepturilor care decurg din dreptul Uniunii( posibilitatea practică).33

Având în vedere regulile create de Curtea de Justiție în dezvoltarea

principiului autonomiei procedurale naționale, în privința cuantumului cheltuielilor

de judecată în procedura somației europene de plată, instanțele române vor aplica

dispozițiile art.451 și urm. NCPC.

Aceste cheltuieli pot consta în taxele judiciare de timbru, dar și în onorariul de

avocat şi alte sume, dacă este cazul. Instanța din oficiu va putea să reducă motivat

partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, atunci când

acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori

cu activitatea desfășurată, ținând seama și de circumstanțele fiecărei speţe ( art. 451

alin.2 c.pr.civ.).

La stabilirea cuantumului onorariului de avocat în aceste cauze instanța

trebuie să aibă în vedere că emiterea somației europene de plată se face fără

dezbateri, cererea constă în completarea unui formular, nu există întâmpinare de la

partea adversă etc. .

Cheltuielile de judecată solicitate trebuie dovedite de reclamant.

i. Alte mențiuni ale somației

14. Somația emisă de instanță va fi însoțită de o copie a formularului de

cerere.

Pârâtul va fi informat în cadrul somației emise că are posibilitatea de a plăti

reclamantului suma care este menționată în cadrul acesteia sau că se poate opune

somației în termen de 30 de zile de la data comunicării, introducând o opoziție la

instanța de origine.

30

CJUE, hot. din data de 13.12.2012, Iwon Szyroka c. Si Ger Technologie GmbH, C-215/11, nep. în Repertoriu 31

CJUE, hot din 16.12.1960, Humblot / Belgia, cauza 6/60, rec. 1960, p.559; CJUE, hot. din data de 19.12.1968,

Salgoil/ Italian Ministry for Foreign Trade, rec. 1968, p.661. 32

CJUE, hot. din data de 07.07.1981, Rewe- Handelsgesellschaft Nod GmbH/. Hauptzollamt Kiel, C- 158/80,

Rec., 1981, p. 805, pct. 44. 33

A se vedea, P. Craig, G. De Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și doctrină, ed. a IV-a,

Editura Hamangiu, 2009, p. 382.

17

Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 426 alin.3 NCPC apreciem că

în somație trebuie indicată în mod concret instanța la care trebuie depusă opoziția de

către pârât.

De asemenea, pârâtul va fi informat că somația a fost emisă numai pe baza

informațiilor furnizate de reclamant și nu a fost verificată pe fond de instanță, că

aceasta va deveni executorie, cu excepția cazului în care s-a făcut opoziție la instanță.

Se va menționa că dacă pârâtul a introdus opoziție, procedura va continua în

fața instanței competente, în conformitate cu normele de procedură de drept

comun34.

V. Comunicarea somației de plată

15. După prima etapă a procedurii, care se finalizează cu emiterea somației,

instanța va lua măsuri pentru comunicarea acesteia.

După cum rezultă din considerentul (6) al Regulamentului nr. 1896/2006,

recuperarea rapidă și eficientă a creanțelor cu privire la care nu există niciun litigiu

în desfășurare are o importanță primordială pentru operatorii economici din

Uniunea Europeană. De asemenea, potrivit art. 12 alin.1 din Regulament, somația

trebuie emisă în cel mai scurt termen. Aceste obiective trebuie să se realizeze însă cu

respectarea dreptului la apărare al pârâtului.

Dreptul la apărare, care decurge din dreptul la un proces echitabil consacrat

de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6) este un drept esențial în

procesul civil, prevăzut și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

(art.47)35.

De aceea, pentru a concilia obiectivul celerității soluționării cererii cu acela al

respectării dreptului la apărare al pârâtului, trebuie să se asigure comunicarea către

pârât a somației europene de plată și a copiei formularului de cerere.

Regulamentul nr.1896/2006 prevede standarde minime de comunicare (art.13,

14 și 15), iar aceste reguli se vor aplica în conformitate cu legislația fiecărui stat

membru în care trebuie efectuată notificarea.

Prin urmare, dacă legislația națională a statului membru respectiv nu asigură

respectarea standardelor minime prevăzute de Regulament se vor aplica dispozițiile

acestuia din urmă cu privire la comunicare.

Procedura de comunicare nu va fi considerată îndeplinită faţă de pârât decât

dacă sunt respectate standardele minimale stabilite de Regulament, protecţia

drepturilor pârâtului nefiind asigurată decât în condiţiile în care această comunicare

este efectivă şi eficientă.36

34

Procedura va continua potrivit dreptului comun, numai dacă reclamantul nu a solicitat în mod expres ca procedura să ia sfârșit în cazul în

care pârâtul va face opoziție. 35 Potrivit art.52 alin.3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, „în măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce

corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată. Această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o

protecţie mai largă”. 36 F.A.Moţiu, Opoziţia la somaţia europeană de plată, PR..3/2009, p. 71.

18

Modalităţile de notificare prevăzute de Regulament se caracterizează fie

printr-o certitudine absolută (art.13), fie printr-un grad ridicat de probabilitate că

actul a parvenit celui căruia i-a fost comunicat (art.14).

Regulamentul prevede două modalități principale de comunicare a somației

europene de plată: comunicarea sau notificarea însoțită de confirmarea de primire de

către pârțât ( art.13) și comunicarea sau notificarea neînsoțită de confirmarea de

primire (art.14).

Modurile de comunicare prevăzute de art. 14 alin.1 nu sunt admise în cazul în

care adresa pârâtului nu este cunoscută cu certitudine.

Comunicarea sau notificarea se pot face şi unui reprezentant al pârâtului (art.15).

16. Modalităţile de comunicare stabilite de Regulament pot fi realizate în

cadrul reglementat de Noul Cod de Procedură Civilă, atunci când pârâtul are

domiciliul sau sediul în România, deoarece aceste dispoziții (art.153 și urm. NCPC)

prevăd comunicarea personală însoțită de confirmarea de primire de către pârât37.

Astfel, potrivit art. 154 NCPC comunicarea se face din oficiu, prin agenţii

procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori

salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică

actul.

Dacă nu este posibilă comunicarea prin agent procedural, somaţia se va

trimite prin poştă, cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de

primire, în plic închis.

Instanța va alătura și dovada de înmânare (procesul verbal şi înştiinţarea

prevăzută de art.163 NCPC).

La cererea reclamantului şi pe cheltuiala sa comunicarea se va putea face în

mod nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndepliească

formalităţile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă (art.154 alin.4

NCPC).

Înmânarea somației se poate face personal pârâtului (art. 161 NCPC), sau altor

persoane- funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței (art.

162 NCPC), iar dovada de înmânare trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de

lege (art. 164 NCPC).

În ipoteza în care somaţia europeană de plată urmează să fie comunicată unui

pârât care nu are domiciliul sau sediul în România, instanţa va utiliza modalităţile de

comunicare sau notificare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al

Parlamentului și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele

membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.38.

În această situație se pune problema limbii în care trebuie comunicată somaţia

și copia cererii de sesizare în statul membru de domiciliu al pârâtului.

Potrivit art. 8 din Regulamentul nr.1393/2007 agenția de primire informează

destinatarul că acesta poate să refuze să primească actul care i se notifică în

37

A se vedea pentru comentarii ale acestor dispozitii, D.N. Teohari, în G. Boroi, O. Spineanu Matei, A. Costanda, C. Negrilă, V. Dănăilă

ș.a., op.cit., p. 304 și urm.. 38

JO L324 10.12.2007, p.79

19

momentul comunicării ori poate să returneze actul agenției de primire în termen de o

saptămână, în cazul în care acesta nu este redactat sau însoțit de o traducere în una

din următoarele limbi: o limbă pe care destinatarul o înțelege sau limba oficială a

statului de destinație39.

Pentru a nu afecta celeritatea pe care o presupune această procedură specială,

atunci când trebuie să comunice somaţia către pârâtul din alt stat membru, credem că

instanţa ar trebui mai întâi să pună în vedere reclamantului să traducă somaţia și

copia formularului de cerere în limba oficială a acestui stat membru sau într-o limbă

pe care destinatarul o cunoaşte. Reclamantul are interesul să traducă actul în limba

pe care pârâtul o cunoaşte, pentru a evita întârzierea provocată de refuzul

destinatarului de a primi somația.

VI. Opoziția la somația europeană de plată

17. În termen de 30 de zile de la comunicarea somației pârâtul poate face

opoziție, utilizând formularul tip F din Anexa VI, care îi este transmis odată cu

somația europeană de plată40. Pârâtul nu este obligat să precizeze motivele pentru

care contestă creanța.

Dacă pârâtul nu utilizează pentru opoziţie formularul F din Regulament, aşa

cum rezultă din expunerea de motive- considerentul (23), instanţa ar trebui să ia în

considerare orice formă scrisă a acesteia, dacă este exprimată cu claritate. Însă

folosirea formularului tip F este mai practică şi în acelaşi timp facilitează activitatea

instanţei.

Opoziția, ca şi cererea de somație poate fi introdusă pe suport de hârtie sau

prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine, inclusiv

pe cale electronică.

Pârâtul sau reprezentantul acestuia vor semna opoziția, iar atunci când se

introduce pe cale electronica, aceasta se va semna în conformitate cu art.2 alin.2 din

Directiva 1999 /93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie

1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice.

Această semnătură se recunoaște în statul membru de origine fără a putea fi

supusă unor condiții suplimentare. Semnătura electronică nu este necesară în cazul

în care instanţele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem

electronic de comunicaţii accesibil unui grup dat de utilizatori certificaţi înscrişi în

prealabil şi care permite o identificare sigură a acestor utilizatori.

39

Pentru interpretarea art. 8 din Regulamentul nr.1393/2007, a se vedea CJUE, hot. din data de 08.05.2008,

Ingenieurburo Michael Weiss und Partner GbR/ Industrie und Handelskammer Berlin, cu participarea Nicholas

Grimshaw & Partners Ltd, C-14/07, rep. 2008, I- 3367. 40

În privinţa modului de calcul al termenului de 30 de zile, se va aplica Regulamentul nr. 1182/1971 privind

stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor (JO L 124 08.06.1971, p.1).

20

Dacă pârâtul sau reprezentantul acestuia nu semnează opoziţia, apreciem că

aceasta urmează a se anula, în condiţiile dreptului comun41. Soluția este diferită de

ipoteza în cere reclamantul nu semnează cererea de somație, deoarece în acest din

urmă caz, art. 11 din Regulament precizează expres că pentru lipsa elementelor

somației se va respinge cererea. În situația opoziției la somația europeană de plată,

nu mai există o astfel de dispoziție expresă a Regulamentului și prin urmare se aplică

sancțiunea prevăzută dreptul intern al fiecărui stat membru.

Ca efect al admiterii opoziției, procedura va continua în fața instanțelor

competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură

civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut expres ca

procedura să ia sfârșit în acest caz.

Reclamantul va fi informat cu privire la opoziția făcută de pârât (prin

comunicarea acesteia (conform dispozițiilor de drept național), precum și cu privire

la posibilitatea demarării procedurii civile de drept comun.

În cadrul opoziţiei nu se poate analiza legalitatea emiterii somaţiei, singurul

său efect fiind trecerea la procedura de drept comun.

În situația în care pârâtul face opoziție, iar reclamantul a solicitat expres ca

procedura să nu mai continue, somația emisă de instanță nu își va produce niciun

efect și nu va dobândi forță executorie.

Regulamentul nu prevede dacă se va emite vreun act procedural cu privire la

opoziția pârâtului, ci numai efectul acesteia, de trecere la procedura comună.

Nici dispozițiile de drept intern din materia ordonanței de plată nu pot fi

utilizate, deoarece potrivit art.1020 NCPC contestarea creanței se face de debitor

înainte de emiterea ordonanței, iar ca efect al acesteia instanța urmează să respingă

cererea.

Apreciem că în cazul opoziției la somația europeană de plată, instanța (același

complet care a soluționat cererea de somație), în temeiul art. 424 alin.5 NCPC, va

pronunța o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Prin această încheiere instanța, fie

ia act de depunerea opoziției (dacă aceasta este semnată și din cuprinsul său rezultă

clar că pârâtul contestă creanța care face obiectul somației), fie o respinge sau o

anulează pentru lipsa semnăturii. Opoziția poate fi respinsă, de exemplu, când

debitorul invocă motive care nu au legătură cu litigiul sau se referă la alte aspecte

decât contestarea creanței.

În ceea ce privește trecerea la procedura de drept comun, aceasta se va face în

condiţiile legislaţiei interne a fiecărui stat membru.

În România, potrivit dispoziţiilor art. 1020 alin.3 NCPC în materia ordonanţei

de plată, ca efect al contestării creanţei de către debitor, creditorul poate introduce

cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

41

În acelaşi sens, a se vedea, L.N.Pârvu, Procedurile soluţionării cererilor în legătură cu somaţia europeană de

plată, Dreptul, nr.4/2009, p. 155.

21

Faţă de aceste dispoziţii rezultă că în ipoteza opoziţiei pârâtului reclamantul

va trebui să introducă o nouă cerere de chemare în judecată în condiţiile art. 194 şi

urm. C.pr.civ..

De asemenea, reclamantul va achita taxa de timbru calculată la cuantumul

creanței.

Apreciem că odată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul trebuie să

facă și dovada îndeplinirii procedurii prealabile a medierii 42.

VII. Reexaminarea în cazuri excepționale

18. După expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea somației,

pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței

competente din statul membru de origine.

Regulamentul nu prevede niciun formular pentru reexaminare, spre deosebire

de celelalte cereri.

În doctrină43, s-a arătat că procedura reexaminării somației europene de plată

este o cale extraordinară de atac, de retractare.

În Regulament nu se prevede un termen în care se poate solicita reexaminarea,

singura precizare pe care o face art. 20, este că se introduce după ce a expirat

termenul de opoziție. Aceasta înseamnă că, în principiu, reexaminarea se poate

introduce oricând. Apreciem însă că după ce s-a executat silit somația de plată,

cererea de reexaminare este lipsită de obiect, urmând să fie respinsă. De asemenea,

reexaminarea somației europene de plată în cursul procedurii de executare silită, se

poate solicita pe calea contestației la executare de drept comun.

În ceea ce privește procedura soluționării cererii, Regulamentul 1896/2006 nu

prevede decât motivele de reexaminare (art.20). Completarea normelor din

Regulament urmează să fie făcută cu legislația națională. În acest sens, apreciem că

este aplicabil art.1023 NCPC din materia ordonanței de plată, care reglementează

cererea în anulare.

Potrivit alineatului al patrulea al art.1023 NCPC, cererea se soluționează de

către instanța care a soluționat ordonanța de plată, în complet format din doi

judecători.

Regulamentul 1896/2006 (art.23) prevede că atunci când pârâtul a cerut

reexaminarea în conformitate cu art.20, instanța competentă din statul membru de

executare poate, la cererea acestuia:

-să limiteze procedura de executare la măsurile asigurătorii;

- să subordoneze executarea constituirii unei garanții pe care o determină;

-în circumstanțe excepționale, să suspende procedura de executare.

42

Dispozițiile art. 2 alin. 1 indice 2 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,

potrivit cu care instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de

către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea pentru litigiile prevăzute de

art. 60/1 alin.1 lit. a-f se aplică numai proceselor începute după data de 01.08.2013. 43

A se vedea, L.N.Pârvu, op.cit., Dreptul, nr.4/2009, p. 159.

22

În dreptul intern, suspendarea executării se poate încuviința numai cu dare

de cauțiune44, al cărei cuantum va fi fixat de instanță (art. 1023 alin.5 NCPC).

Cauțiunea nu va putea reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii

(art. 1056 alin.2 NCPC).

Măsurile asigurătorii pe care le poate dispune instanţa sunt sechestrul

asigurător (art.951 şi urm. NCPC) și poprirea asigurătorie (art.969 şi urm. NCPC).

În ceea ce privește subordonarea executării silite unei garanții, credem că sunt

aplicabile dispozițiile art. 1058 NCPC potrivit cărora, sub rezerva acceptării exprese

de către beneficiar, se poate oferi cauțiune și un drept de ipotecă imobiliară sau

mobiliară sau o creanță ipotecară. Instanța va dispune din oficiu întabularea

dreptului de ipotecă sau înscrierea creanței ipotecare la Arhiva Electronică de

Garanții Reale Mobiliare, după caz (art. 1058 alin.2).

Potrivit art.20 din Regulament, pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea

somației în următoarele cazuri:

a) somația de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una

dintre modalitățile prevăzute de art. 14 și aceasta nu a intervenit în timp

util pentru a permite pârâtului să-și pregătească apărarea, fără ca acest

lucru să poată să-i fie imputabil. Pârâtul trebuie însă să acționeze cu

promptitudine.

Distincţia între modalitatea de comunicare cu dovadă sau fără dovadă, îşi

găseşte aici interesul practic.45 Prin urmare dacă somația a fost comunicată în

conformitate cu art. 13, pârâtul nu poate să invoce motivul de reexaminare de mai

sus.

În faţa instanţei de reexaminare pârâtul va trebui să administreze o probă

dificilă: aceea că nu a putut să-și pregătească apărarea în timpul pe care l-a avut la

dispoziție după ce a luat la cunoștință de somație. Va trebui să dovedească faptele

care au determinat această imposibilitate a apărării.

b) pârâtul a fost împiedicat să conteste creanța din cauze de forță majoră

sau din cauza unor circumstanțe extraordinare, fără ca acest lucru să-i

poată fi imputabil, cu condiția să fi acționat cu promptitudine.

În lipsa definirii termenului de promptitudine, instanța va trebui să determine

când a acționat pârâtul, luînd în considerare momentul de la care a luat sfârșit starea

de imposibilitate pentru formularea opoziției46.

Noțiunea de forță majoră va fi interpretată în conformitate cu dreptul intern,

ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil (art. 1351

alin. 2 NCC ).

Acest motiv de reexaminare poate fi invocat de pârât, indiferent de modul în

care i-a fost comunicată somația. Circumstanțele extraordinare nu sunt definite de

Regulament, însă acestea nu trebuie să fie consecința unei culpe a pârâtului.

44

Pentru procedura stabilirii cauțiunii a se vedea art. 1056 și urm. NCPC. 45

L.Cadiet, E. Jeuland, S. Amrani-Mekki (coord.), Droit processuel civil de L’ Union Européenne, Ed. Lexis

Nexis,Paris, 2011, p. 268. 46

A se vedea C.Savu, op. cit., p. 83.

23

În acest sens Curtea de Justiție a Uninii Europene a stabilit că ,,nerespectarea

termenului de a formula opoziție la o somație europeană de plată din cauza

comportamentului culpabil al reprezentatului pârâtului nu justifică reexaminarea

acdestei somații de plată, întrucât o astfel de nerespectare nu se încadrează nici la

circumstanțe excepționale, în sensul art 20 alin1 lit. b din Regulamenbtul

nr.1896/2006, nici la circumstanțe extraordinare, în sensul alineatului (2) al aceluiași

articol”47.

c) De asemenea, pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației atunci

când aceasta a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de dispozițiile

Regulamantului sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.

Acest motiv de reexaminare (care este formulat în termeni foarte generali)

trebuie interpretat restrictiv și poate fi utilizat atunci când reclamantul a fost de rea

credință sau a fraudat interesele debitorului.

În considerentul (25) al Regulamentului, se arată că dreptul de a solicita

reexaminarea somației în circumstanțe excepționale nu ar trebui să însemne că

pârâtul dispune de o a doua posibilitate de a se opune creanței. În cursul procedurii

de reexaminare analiza temeiniciei creanței ar trebui să se limiteza la examinarea

motivelor care decurg din circumstanțele excepționale invocate de pârât.

În ipoteza în care instanța competentă va respinge cererea pârâtului pe motiv

că nu sunt îndepliplinite condițiile de reexaminare, somația europeană de plată

rămâne valabilă.

Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de Regulament, instanța va admite

cererea de reexaminare, pronunțând o hotărâre definitivă (art.1023 alin.6 NCPC).

Prin această hotărare, instanța va declara somația europeană de plată- nulă și

neavenită.

VIII. Forța executorie

19. Dacă pârâtul nu a introdus opoziție în termen de 30 de zile de la

comunicarea somației, instanţa de origine, declară îndată că somaţia europeană de

plată este executorie, utilizând formularul tip G din Anexa 7.

Instanţa va verifica data la care a fost comunicată sau notificată somaţia de

plată, luînd în considerare un termen suplimentar necesar sosirii opoziţiei.

Instanţa va comunica somaţia de plată executorie reclamantului.

Trebuie precizat că traducerea în limba română a Regulamentului 1896/2006

este eronată, deoarece potrivit acestei versiuni, instanţa trimite somaţia europeană de

plată pârâtului (art.18 alin.3). În versiunile lingvistice în engleză şi franceză, art.18

din Regulament prevede că instanţa trimite somaţia europeană de plată executorie

reclamantului. La aceeași concluzie conduce și logica juridică, deoarece reclamantul

47

CJUE, ordonanța din data de 21 martie 2013, Novontech-Zala kft./ Logicdata Elerctronic&Software

Entwicklungs GmbH, C-324/12, nep.

24

(care a declanșat procedura) este partea care trebuie să primească titlul executoriu și

nu pârâtul.

Somaţia europeană de plată devenită executorie în statul membru de origine

se recunoaşte şi se execută în celelalte state membre fără fi necesară o declaraţie de

constatare a forţei executorii şi fără ca recunoaşterea acesteia să poată fi contestată.

În România, potrivit art. 636 NCPC, titlurile executorii europene cu privire la

care dreptul Uniunii Europene nu cere recunoaşterea prealabilă în statul membru în

care se va face executarea sunt executorii de drept, fără nicio altă formalitate

prelabilă.

IX. Procedura de executare

20. Somaţia europeană de plată executorie se execută ca şi o hotărâre emisă în

statul membru de executare (art. 21 alin.1 din Regulament).

Este necesar ca reclamantul să depună la autorităţile competente din statul

membru de executare, următoarele înscrisuri:

-o copie a somaţiei europene de plată, astfel cum este declarată executorie de

către instanţa de origine şi care îndeplineşte condiţiile pentru stabilirea autenticităţii

acesteia;

-traducerea somaţiei europene de plată în limba oficială a statului membru de

executare, sau în cazul în care acest stat are mai multe limbi oficiale într-una din

limbile oficiale ale procedurii judiciare din statul membru unde se solicită executarea.

Traducerea trebuie să fie certificată de către o persoană autorizată în acest scop în

unul din statele membre.

În România, înscrisurile menţionate mai sus, se vor ataşa la cererea de

executare silită care se va depune la executorul judecătoresc competent, de către

reclamant personal sau prin reprezentant (art.663 NCPC).

După înregistrarea cererii, în maxim trei zile, executorul judecătoresc va

solicita să se dispună încuviinţarea executării de către instanţa de executare (art. 665

alin.1 NCPC).

Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţă în termen

de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în

camera de consiliu, fără citarea părţilor ( art.665 alin.2).

Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Regulament, la cererea pârâtului, instanţa

competentă din statul membru de executare refuză executarea în cazul în care

somaţia este incompatibilă cu o hotărâre pronunţată sau o somaţie emisă anterior în

orice stat membru sau într-o ţară terţă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea pronunţată sau somaţia emisă anterior să privească aceleaşi părţi

într-un litigiu având acelaşi obiect; şi

b) hotărârea pronunţată sau somaţia emisă anterior să îndeplinească condiţiile

necesare recunoaşterii acesteia în statul membru de executare, iar incompatibilitatea

să nu fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

25

c) De asemenea, executarea va fi refuzată la cererea aceluiaşi pârât, în cazul şi

în măsura în care acesta a plătit reclamantului suma stabilită în somaţia europeană

de plată.

Refuzul executării se poate întemeia numai pe motivele menționate mai sus.

Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 665 alin. 5 NCPC, deoarece în această

materie Regulamentul prevede expres motivele pentru care se poate refuza

executarea silită și nu se aplică dreptul intern.

Dacă reclamantul nu atașează la cerere dovada că somația de plată este

executorie, cererea de executare va fi respinsă.

În acest sens este și jurisprudența. Astfel, prin încheiere irevocabilă,

Judecătoria Sectorului 6 București a respins cererea de încuviințare a executării

unei somații europene de plată, pentru lipsa dovezii caracterului executoriu al

acesteia.

În motivarea acestei soluții, instanța a argumentat următoarele: ; potrivit art.

18 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1896/ 2006 al Parlamentului European şi al

Consiliului de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, aceasta constituie

titlu executoriu în măsura în care nu a fost făcută nicio opoziţie la instanţa de origine. În

consecinţă, instanţa de origine este aceea care declară că somaţia europeană de plată este

executorie, utilizând formularul tip G din anexa VII, verificând data la care a fost

comunicată sau notificată somaţia de plată. (…) Având în vedere faptul că titlu invocat de

către creditor- somaţia europeană de plată emisă de instanţa Krajsky soud v Ostrave la

data de 17.02.2010 în cauza cu nr. 37 Cm 274/2009- nu este învestit cu formulă

executorie, respectiv nu este declarată executorie prin utilizarea formularului G din anexa

VII, în considerarea textelor legale sus menţionate va respinge ca neîntemeiată cererea48.

Pentru somația europeană de plată emisă într-un alt stat membru al Uniunii

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1102 NCPC potrivit cărora instanța competentă

pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor străine este tribunalul în

circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea, pentru următoarele

argumente:

În primul rând, un argument de text, care rezultă din art. 21 alin.1 din

Regulament, potrivit căruia somaţia europeană de plată executorie se execută ca şi o

hotărâre emisă în statul membru de executare. Prin urmare, din punct de vedere al

executării silite somația europeană de plată echivalează cu un titlu pur intern, iar

potrivit legislației în vigoare, efectuarea executării silite a acestor titluri executorii

este supusă regulilor prevăzute de art. 662 și urm. NCPC.

În al doilea rând, încuviințarea executării silite a hotărârilor judecătorești

pronunțate în strainătate este o procedură de durată, fiind în contradicție cu scopul

Regulamentului 1896/2006 de realizare cu celeritate a creanțelor care fac obiectul său.

48

Încheierea din Camera de consiliu din data de 22.12.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în

dosarul nr. 24931/303/2010.

26

Astfel, cererea de încuviințare a executării hotărârilor străine, care urmează să

se execute în România, se soluționează prin hotărâre, după citarea părților (art.1105

alin.1 NCPC). Codul de procedură civilă nu prevede calea de atac împotriva acestei

hotărări, însă se va aplica dreptul comun. Prin urmare, hotărârea va fi supusă

apelului (art. 466 alin.1 NCPC)49. Pentru hotărârile prin care se soluționează cereri cu

o valoare mai mare de 500.000 lei, decizia din apel va fi supusă și recursului (art. 483

alin.1 și 2 NCPC)50.

Al treilea argument este acela că în ipoteza încuviințării somațiilor europene

de plată emise în alte state membre în conformitate cu art. 1102 NCPC, s-ar încălca

și principiul echivalenței care guvernează autonomia procedurală națională în

aplicarea dreptului Uniunii Europene. Acest principiu presupune că procedurile și

regulile naționale trebuie să se aplice în același fel drepturilor care decurg din

dreptul intern, ca și celor rezultate din dreptul Uniunii. Astfel, o hotărâre

pronunțată de o instanță din România se încuviințează fără citarea părților, în

termen de maxim 7 zile de la depunerea cererii la instanța de executare, printr-o

încheiere nesupusă niciunei căi de atac. În același timp, încuviințarea executării

unei somații europene de plată pronunțate de un stat memebru al Uniunii

Europene, ar urma să se pronunțe, înconformitate cu art 1020 NCPC, după citarea

părților prin hotărâre supusă apelului (și în unele situații recursului), aspect care

contravine principiului echivalenței. Mai mult, încuviințarea executării în

conformitate cu art.1102 NCPC ar contraveni și obiectivului aplicării uniforme a

Regulamentului pe tot cuprinsul Uniunii, în măsura în care o somație europeană de

plată care a fost emisă de o instanță națională se va executa în România printr-o

procedură mult simplificată și rapidă față de somația emisă de o instanță din alt stat

membru. În acest fel, nu s-ar asigura condiții identice pentru creditorii și debitorii

de pe tot cuprinsul Uniunii, așa cum presupune Regulamentul.

Prin urmare, încuviințarea executării silite a somațiilor europene de plată,

indiferent de statul în care au fost emise, va avea loc în România în conformitate cu

dispozițiile art. 662 și urm. NCPC.

În final subliniem că somația europeană de plată nu este superioară unei

hotărâri judecătorești naționale, ci este supusă aceluiași regim de executare silită.

Avantajele somației europene de plată constau în celeritatea soluționării și în

suprimarea procedurii de exequatur.

Din cele arătate mai sus se desprinde concluzia că este preferabil de utilizat

somația europeană de plată în litigiile transfrontaliere, deoarece este o procedură

mult simplificată atât față de dreptul comun (acțiunea în pretenții), cât și de

ordonanța de plată din dreptul intern.

49

Pentru un comentariu cu privire la calea de atac a apelului în Noul Cod de procedură civilă, a se vedea, C.

Negrilă, în G. Boroi, O. Spineanu Matei, A. Costanda, C. Negrilă, V. Dănăilă ș.a., op. cit., p.466-482. 50

Pentru analiza dispozițiilor Noului Cod de Procedura civilă privind recursul a se vedea, O. Spineanu Matei, în

G. Boroi, O. Spineanu Matei, ș.a, op. cit., p. 483-997.

27

Pentru eliminarea dificultăților practice învederate în prezenta analiză

(privitoare la competența în materia încuviințării executării silite, termenul și

procedura reexaminării în cazurile excepționale, procedura pe care o va urma

instanța după depunerea opoziției etc.), apreciem că, deși întârziată, ar fi benefică

intervenția legiuitorului pentru emiterea unui act normativ de luare a unor măsuri

necesare în vederea punerii în practică a Regulamentului nr.1986/2006.

Aceasta va avea consecințe asupra unificării practicii judiciare și asupra

caracterului previzibil al actului de justiție.